Nicolae-Daniel Popescu
Nicolae-Daniel Popescu
Ședința Camerei Deputaților din 10 aprilie 2019
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.54/22-04-2019

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2019 > 10-04-2019 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 10 aprilie 2019

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.16 Nicolae-Daniel Popescu - considerații despre proiectul de legătură feroviară între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni;

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................

Dau cuvântul domnului Nicolae-Daniel Popescu, Grupul USR.

Domnul Nicolae-Daniel Popescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Astăzi voi vorbi despre proiectul de legătură feroviară între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni.

Doamnelor și domnilor deputați,

În urmă cu ceva timp, am adresat domnului ministru al transporturilor o interpelare prin care îi semnalam o problemă pe cât de simplă, pe atât de greu de rezolvat, se pare. Obiectul interpelării mele viza stadiul actual al unui proiect conținut în Masterplanul General de Transport al României și care trebuia finalizat în acest an, și anume dezvoltarea unei legături feroviare directe între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, un proiect extrem de important pentru transportul din capitală.

Proiectul se referă la construirea unei porțiuni de cale ferată de circa 3 km care să scurteze timpul de deplasare între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni la sub 18 minute cu trenul și să faciliteze legătura cu alte puncte nodale de transport.

Beneficiile realizării unui asemenea proiect sunt evidente. El ar ușura deplasarea zilnică a zecilor de mii de navetiști care traversează zona spre locul de muncă și ar face mai ușoară întoarcerea acasă pentru zecile, chiar sutele de mii de români din străinătate care ajung anual în țară, prin Aeroportul Otopeni. Să nu mai punem la socoteală sutele de mii de turiști care vizitează România și care sunt obișnuiți cu anumite standarde în materie de transport, într-o capitală europeană.

Mai mult, realizăm cât de mult ne-ar fi ajutat să avem o legătură directă cu metroul sau cu trenul între aeroport și centrul Bucureștiului, mai ales în contextul deplasării sutelor de delegați care ajung săptămânal în România, cu ocazia deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Doamnelor și domnilor deputați,

Este inadmisibil ca un proiect atât de limitat în amploare și totuși atât de important pentru transportul din București să treneze de atât de mult timp. Modul în care se desfășoară un proiect ca acesta arată grad 0 de responsabilitate și profesionalism la nivel de implementare și grad 0 de voință politică la nivel de decizie.

Doamnelor și domnilor,

Când o să acordăm mai multă importanță onorării promisiunilor făcute și ducerii la bun sfârșit a proiectelor începute?

Haideți să dăm dovadă de mai multă responsabilitate politică și de mai mult respect pentru cuvântul dat, impulsionând realizarea proiectelor care trenează și înlăturând blocajele care se tot repetă!

Suntem cu toții de acord că proiecte precum legătura feroviară directă între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni vor aduce beneficii directe și imediate zecilor, poate sutelor de mii de călători, navetiști, turiști și români care se întorc acasă.

Haideți, vă rog, să nu îi ignorăm!

Vă mulțumesc.

Nicolae-Daniel Popescu, deputat, diaspora.

Domnul Eugen Nicolicea:

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 17 iulie 2019, 17:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro