You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2019 > 29-05-2019

Sittings of the Chamber of Deputies of May 29, 2019

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.9 Cristina-Ionela Iurișniți - solicitare pentru clarificarea unor situații de care s-au lovit românii din diaspora;

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................

Bun. Aveți cuvântul.

Vă rog.

Doamna Cristina-Ionela Iurișniți:

Mulțumesc.

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Începând cu 2014, abuzurile, nepăsarea, iresponsabilitatea guvernanților față de diaspora, în respectarea drepturilor fundamentale ale omului, au devenit din ce în ce mai grave, de la obstrucționarea dreptului la vot, la nerecunoașterea calificărilor profesionale!

USR cere vot și susținere de urgență a votului prin corespondență și a votului electronic în Parlament, pentru toate tipurile de alegeri, pentru românii cu domiciliul în țară sau în străinătate.

Respectarea unui drept fundamental și universal - dreptul de a vota nu este negociabilă.

Contrar declarațiilor publice transmise de Ministerul Afacerilor Externe în 26 mai 2019, nimic nu a funcționat normal în străinătate. Cu ocazia acestor alegeri europarlamentare, guvernanții au demonstrat din nou că nu au învățat nimic din experiența înjositoare prin care diaspora a trecut în 2014.

În orice țară civilizată, ministrul responsabil și-ar fi dat demisia. Domnul Meleșcanu repetă istoria din 2014. Regretele și scuzele nu sunt suficiente, domnule Meleșcanu. Inclusiv colegii de partid au început să vă ceară demisia.

USR a cerut deja constituirea unei comisii speciale de anchetă, în Parlament, cu privire la îngrădirea dreptului de vot al cetățenilor români din diaspora. Cu toții am văzut în spațiul public sfidarea și nepăsarea autorităților în a gestiona aceste alegeri în afara granițelor.

Zeci de mii de cetățeni români din străinătate nu au putut să-și exercite un drept de vot care este garantat prin Constituție.

USR vine și cu soluții și propuneri de lege concrete - adoptarea în Parlament, de urgență, a votului prin corespondență pentru prezidențiale și parlamentare - proiect înregistrat cu numărul Pl-x 509/2018 - și proiectul pentru votul electronic depus de USR la Senat.

De asemenea, este inadmisibil faptul că statul nu este capabil să răspundă nevoilor românilor plecați în străinătate, cu atât mai mult cu cât aceștia au demonstrat în nenumărate rânduri că dau dovadă de o înaltă pregătire și competență profesională. Cetățenilor români plecați în Spania, de exemplu, nu le sunt recunoscute calificările de asistent medical generalist deoarece statul român nu și-a îndeplinit obligațiile legale de transpunere a Directivei europene.

Prin Directiva 2005/23/CE s-a impus statelor membre obligația de a armoniza legislația cu privire la recunoașterea calificărilor profesionale ale tuturor cetățenilor europeni. Nici până astăzi, după mai bine de 14 ani, autoritățile române nu au transpus această directivă, iar cetățenii români plecați în străinătate întâmpină dificultăți în echivalare și le este foarte greu să le fie recunoscute diplomele din România.

Ministerul Educației și respectiv Ministerul Sănătății nu au făcut nimic în vederea soluționării acestor probleme semnalate. La fel, nu am văzut nicio reacție a acestor doamne ministru în privința profesorilor care sunt trimiși... (Timpul s-a epuizat. Microfonul s-a întrerupt.)

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă rog să resetați timerul pentru ca doamna deputat să poată încheia.

Doamna Cristina-Ionela Iurișniți:

Ministerul Educației și respectiv Ministerul Sănătății nu au făcut nimic în vederea soluționării acestor probleme semnalate. La fel cum nu am văzut nicio reacție a acestor doamne ministru în privința profesorilor care sunt trimiși la cules de căpșuni și a medicilor care sunt somați de deputatul PSD Cătălin Rădulescu să returneze măririle de salarii.

Cum e posibil să nu reacționezi la astfel de declarații iresponsabile care mitraliază educația și sănătatea românilor?

Solicit doamnelor ministru încă în funcție, Ecaterina Andronescu și Sorina Pintea, să clarifice de urgență această situație.

Românii din țară și diaspora nu pot să rămână la infinit bătaia de joc a guvernanților PSD-ALDE. Românii din țară și din afara granițelor merită respect și legislație europeană care să le respecte drepturile fundamentale!

Mulțumesc.

Cristina Iurișniți, Circumscripția electorală nr. 6.

Domnul Eugen Nicolicea:

Din partea Grupului ALDE au depus în scris domnul Niță Mihai și domnul Calotă Florică Ică.

Din partea PMP au depus în scris: Petru Movilă, Eugen Tomac, Constantin Codreanu.

După aceste precizări, nu mai există vorbitori prezenți în sală.

Declar ședința dedicată declarațiilor politice închisă.

Revenim, la partea a doua a ședinței de astăzi, începând cu ora 10,00.

 

(Următoarele declarații politice și intervenții au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)