Domnul Florin-Claudiu Roman: Bună dimineața! Stimate doamne, Stimați domni colegi, Declarația politică de astăzi se intitulează "PSD, ciuma roșie, pune în pericol siguranța românilor". Când în urmă cu un an de zile, de aici, de la această tribună, spuneam că o tânără a fost agresată și tâlhărită în scara unui bloc din Alba Iulia, atrăgeam atenția colegilor, mai ales PSD-iștilor care râdeau din bănci, că lucrurile o vor lua razna, dacă Guvernul nu va lua măsuri cât mai urgente pentru stoparea acestor derapaje infracționale. A urmat crima de la Mediaș, apoi cazul Caracal. Din păcate, am avut dreptate! Astăzi, sub guvernarea Dăncilă, România a devenit raiul tâlharilor, violatorilor, criminalilor și traficanților de carne vie, iar instituțiile statului, care ar trebui să apere cetățenii români, au fost puse pe butuci de aceeași guvernare ineficientă, incapabilă, ineptă și coruptă. Partidul Național Liberal a atras atenția de nenumărate ori, dar am și avut o serie de demersuri pertinente și serioase în plan parlamentar și legislativ, prin care am solicitat abrogarea recursului compensatoriu pentru infractorii care săvârșesc fapte grave și fapte cu violență. La sârbi, după drama similară, a apărut legea prin care criminalii, cei care omorau copii cu cruzime și femei însărcinate, primeau detenție pe viață. La noi, sub guvernarea Dăncilă, din păcate, nu se poate! Dar toate acestea - adică nici numărul mare de recidive, nici cazurile abominabile, nici tot mai slaba capacitate a instituțiilor abilitate să ia măsuri în acest sens și nici demersurile opoziției - nu au impresionat-o în vreun fel pe doamna Dăncilă sau pe colegii din PSD! Ei au preferat să tergiverseze sau să blocheze în Parlament orice demers parlamentar al opoziției, legat de recursul compensatoriu sau de înăsprirea pedepselor condamnaților definitiv pentru infracțiuni săvârșite cu violență. Doamnelor și domnilor deputați, Numai până în luna iunie a acestui an, un număr de 18.476 de deținuți au fost eliberați în baza Legii recursului compensatoriu! Astăzi vorbim de 21.000, dintre care circa 7.000 sunt criminali, violatori și tâlhari pe care i-ați lăsat liberi pe străzile României. Cu toate acestea, doamna Dăncilă și camarila sa de oportuniști - "PSD - Ciuma Roșie", așa cum, din păcate, ne-a obișnuit - au rămas total impasibili la problemele din ce în ce mai grave în care au aruncat, cu bună-știință, România, în ghearele criminalilor, violatorilor și tâlharilor! Nu le pasă că românilor le este teribil de teamă să-și mai lase copiii singuri pe străzile orașelor și comunelor din propria țară! Nu le pasă că nicio instituție care ar trebui să apere cetățenii nu mai face față haosului infracțional! Au vrut să anihileze justiția și să-și protejeze corupții și au reușit să anihileze siguranța românilor! Acesta este cel mai temeinic motiv pentru care Dăncilă și acoliții săi, "PSD - Ciuma Roșie" trebuie să plece acasă, în această săptămână! Florin Roman, deputat al PNL de Alba.
|