Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of May 20, 2020
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.46/09-06-2020

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
25-11-2021
25-11-2021 (joint)
24-11-2021 (joint)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (joint)
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2020 > 20-05-2020 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of May 20, 2020

8. Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor - Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, precum și transmiterea, cu titlu gratuit, a acestora din domeniul privat al statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în proprietatea privată a Municipiului Slatina și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina (PL-x 414/2019). (retrimis comisiilor)
 
see bill no. 414/2019

 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

  ................................................

La punctul 10, Proiectul de Lege privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor - Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, precum și transmiterea, cu titlu gratuit, a acestora din domeniul privat al statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în proprietatea privată a Municipiului Slatina și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina; PL-x 414/2019; amendamente admise - 6, o anexă.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul?

Dacă nu, din partea comisiei, domnul președinte Stănescu.

Sau din partea Comisiei pentru administrație sau din partea Comisiei juridice.

Doamna Angelica Fădor?

Doamnă deputat, vă rog.

Doamna Angelica Fădor (de la tribună):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor - Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, precum și transmiterea, cu titlu gratuit, a acestora din domeniul privat al statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în proprietatea privată a Municipiului Slatina și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina.

În conformitate cu prevederile din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură obișnuită, asupra Proiectului de Lege privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 25 septembrie 2019.

În conformitate cu prevederile din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, și conform prevederilor art. 75 alin. (1) și alin. (3) din Constituția României, republicată, Camera Deputaților este Cameră decizională.

La întocmirea prezentului raport comun, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au avut în vedere:

- avizul favorabil al Consiliului Legislativ cu observații și propuneri;

- avizul nefavorabil al Consiliului Economic și Social;

- avizul negativ al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic și

- avizul negativ al Comisiei pentru transporturi și infrastructură.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare trecerea unor terenuri aflate în administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor - Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, din domeniul public al statului, în domeniul privat al statului, precum și transmiterea acestora, cu titlu gratuit, din domeniul privat al statului în domeniul privat al municipiului Slatina și în administrarea Consiliului local al municipiului Slatina, în vederea realizării obiectivului de investiții "Construire drum legătură între zonele industriale".

În conformitate cu prevederile art. 61 și art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cele trei comisii sesizate în fond au examinat proiectul de lege menționat mai sus în ședințe separate.

Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a examinat proiectul de lege în ședința din 25 februarie 2020. La lucrările Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost prezenți deputații conform listei de prezență.

Membrii Comisiei pentru administrație publică au hotărât, cu majoritate de voturi - 5 abțineri -, adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a examinat proiectul de lege în ședința din 17 decembrie 2019.

La lucrările Comisiei juridice, de disciplină și imunități au fost prezenți deputații conform listei de prezență.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii Comisiei juridice au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise prevăzute în anexă.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a examinat proiectul de lege în ședința din 27 noiembrie 2019 și au hotărât, cu majoritate de voturi - 2 abțineri -, adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru agricultură silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au hotărât, cu majoritate de voturi - 7 abțineri -, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor - Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, precum și transmiterea, cu titlu gratuit, a acestora din domeniul privat al statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în proprietatea privată a Municipiului Slatina și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Slatina, cu amendamentele admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulțumesc, doamnă deputat.

Dacă din partea Grupurilor parlamentare?

Domnul Drulă, vă rog.

Este pe tabel, sus.

Gata.

Domnul Cătălin Drulă (prin audioconferință):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Aș vrea să vă cer retrimiterea la comisie a acestui proiect, pentru două săptămâni. Cu o motivație cu care sunt convins că veți fi de acord cu mine.

Suprafața pe care o ocupă acest obiectiv, acest drum care se dorește a fi realizat este de 6 ha, iar terenul care se dorește a fi transferat este de 200 ha. De peste 30 de ori mai mare. Un teren care aparține Hergheliei Slatina.

Probabil colegul dumneavoastră, domnul Florin Iordache, o fi comis o eroare, cumva, în elaborarea proiectului de lege. Sunt convins că și dumneavoastră sunteți de acord că un teren care aparține unei herghelii de 200 ha n-ar trebui să fie transferat pentru realizarea unui drum de 6 ha.

Așa că haideți să trimitem la comisie acest proiect, să se refacă raportul pentru suprafața corectă și să-l votăm, eventual, într-o formă refăcută, dacă se justifică pentru acel obiectiv de investiții care, repet, ocupă doar 6 ha.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Aveți propunere de retrimitere două săptămâni.

De la celelalte grupuri parlamentare, dacă susțineți această propunere sau nu?

Domnul Victor Paul Dobre (de la tribună):

Grupul PNL susține propunerea de retrimitere.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

A USR.

Vă rog, UDMR?

Domnul Benedek Zacharie (de la tribună):

Și noi susținem retrimiterea - două săptămâni.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnul Simonis?

PMP?

Luați legătura...

Mă bucur că a venit domnul Bănicioiu.

Ne spuneți punctul de vedere al Grupului PRO Europa?

Domnul Emil-Marius Pașcan (prin audioconferință):

Domnule președinte,

Susținem retrimiterea, din partea PMP.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulțumim, domnule Pașcan.

Domnul Bănicioiu?

Domnul Nicolae Bănicioiu (de la tribună):

Susținem retrimiterea.

Mulțumesc.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulțumesc.

Domnul Pambuccian?

Domnul Varujan Pambuccian (prin audioconferință):

Da.

Da, de acord cu retrimiterea.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulțumesc.

Domnul lider PSD?

Dacă sunteți de acord și dumneavoastră, atunci...

Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună):

Da, domnule președinte.

Și Grupul PSD susține retrimiterea.

Și cred că ne îndreptăm spre un consens.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

De...? O săptămână? Sau...?

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Da, da.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Bine.

Vă mulțumim.

Bine.

Trecem la solicitarea liderului Grupului PSD.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania saturday, 4 december 2021, 0:35
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro