Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2020
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.67/06-07-2020

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
25-11-2021
25-11-2021 (joint)
24-11-2021 (joint)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (joint)
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2020 > 29-06-2020 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2020

6. Dezbaterea Proiectului de Lege privind instituirea zilei de 15 octombrie ca "Ziua națională a comerțului electronic" (PL-x 258/2020). (rămas pentru votul final)
 
see bill no. 258/2020

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................

2. Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 15 octombrie ca "Ziua națională a comerțului electronic"; PL-x 258/2020.

Dacă din partea inițiatorilor?

O rog pe colega mea, pe Ionela Dobrică, să prezinte raportul. Te rog.

Doamna Ionela Viorela Dobrică (de la tribună):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind instituirea zilei de 15 octombrie ca "Ziua națională a comerțului electronic".

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 5 mai 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

La întocmirea prezentului raport preliminar Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul nefavorabil al Consiliului Economic și Social.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 15 octombrie ca "Ziua națională a comerțului electronic", care poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către persoane fizice sau juridice, precum și de către societatea civilă, împreună sau separate, prin organizarea și/sau participarea la manifestări sau acțiuni cu caracter social sau științific, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența comerțului electronic.

Membrii Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor au dezbătut proiectul de lege în ședința online din 18 mai 2020.

Membrii Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au examinat proiectul de lege în ședința online din data de 9 iunie 2020.

În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege privind instituirea zilei de 15 octombrie ca "Ziua națională a comerțului electronic" cu amendamentele admise prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Repet, voi da cuvântul colegilor recomandați din partea grupurilor.

Din partea Grupului PNL, domnul Sorin Moldovan. Aveți două minute.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Sorin-Dan Moldovan (de la tribună):

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Prezentul proiect de lege are ca scop instituirea zilei de 15 octombrie ca "Ziua națională a comerțului electronic".

Momentul greu prin care trecem astăzi, din cauza pandemiei de COVID-19, ne-a arătat mult mai repede și mult mai clar care sunt avantajele instrumentelor online.

Potrivit estimărilor Asociației Române a Magazinelor Online, sectorul comerțului electronic a depășit pragul de 4,3 miliarde de euro la finalul anului 2019, cu 20-22%, aproximativ, mai mult decât în 2018, când valoarea comerțului online a fost estimată la aproximativ 3,6 miliarde de euro. Este o creștere importantă. Totuși, dacă ne uităm la datele furnizate de Eurostat, vedem că doar 23% din populația României a făcut cumpărături online în anul 2019, ceea ce ne situează pe penultimul loc în Uniunea Europeană, devansând doar Bulgaria, care are doar 22%, fapt care ne arată că e-Comerțul românesc are mai mult loc de creștere.

Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal susține dezvoltarea comerțului electronic și vom vota pentru adoptarea prezentului raport.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

Din partea Grupului USR, domnul Benga.

Și vă rog să faceți legătura cu domnul Varujan Pambuccian, apoi.

Domnul Tudor-Vlad Benga (de la tribună):

Bună ziua, stimați colegi!

Da, într-adevăr, comerțul electronic din România are spațiu de creștere și a crescut frumos, dar modul în care crește nu are de-a face cu inițiative de genul acesta.

E o inflație, în Parlamentul României, de proiecte de lege care sunt pur de fond. Există o zi națională și internațională a comerțului electronic, și ziua aceea se cheamă Black Friday. E stabilită în a patra vineri din noiembrie, în Statele Unite, la noi, tradițional, de 6-7 ani de zile, se ține cu o săptămână mai devreme, în a treia vineri din noiembrie, și merge foarte bine. Și ceea ce putem face cu adevărat pentru comerțul electronic este să simplificăm legislația de business la modul general.

Genul acesta de inițiative, ziua cutare și ziua cutare, nu folosesc la nimic! Ceea ce trebuie făcut și pentru comerțul electronic, și pentru tot soiul de alte zone de business, este, realmente, să simplificăm birocrația absolut sufocantă.

Mulțumesc frumos.

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc și eu.

Varujan Pambuccian.

Domnul Varujan Pambuccian (prin audioconferință):

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Eu cred că este foarte bine să avem prilejuri în care să poată să fie prezentate, vorbite, aduse la cunoștința publicului mecanisme de genul acesta, pentru că, iată, avem un nivel foarte scăzut de utilizare a comerțului electronic, în condițiile în care avem un nivel destul de ridicat pe utilizarea rețelelor sociale, a jocurilor online. Deci locul acesta este un loc de creștere care nu a fost suficient de mult publicitat și adus la cunoștința publicului. Există o reticență, în continuare, ținând cont de faptul că oamenii preferă să vadă marfa într-un magazin, există o grămadă de lucruri care țin de obișnuirea fiecăruia dintre oameni cu acest nou tip de comerț, mai ales că el este un tip de comerț care în viitor va deveni regula, și nu excepția, așa cum, din păcate, încă este în România.

Noi vorbim de un volum al comerțului electronic, dar lucrul ăsta îl măsurăm în bani, și nu în număr de oameni. Există oameni care deja îl folosesc ca un mijloc curent de achiziționare de bunuri și servicii, ceea ce face ca numărul de utilizatori să fie, în realitate, mult mai scăzut. Și din acest motiv cred că este foarte bine să folosim orice mijloc și prilej pentru a vorbi despre el, pentru a-l face cunoscut în special în zona școlară, pentru că ei sunt viitorii utilizatori de comerț electronic. Este, de altfel, și o metodă care aduce beneficii atât întreprinzătorilor, cât și utilizatorilor, cât și statului, și face să se închidă un pic mai repede ciclurile economice, ceea ce dau și o senzație de bunăstare mai mare la nivelul societății.

Nu cred că e nimic rău în a avea asemenea zile și cred că ele trebuie folosite pentru ca oamenii să știe că lucrurile astea există.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Dacă mai sunt alți colegi care doresc să intervină? Nu.

Avem patru articole.

La titlul legii dacă se intervine? Nu.

Articolul 1?

Articolul 2?

Articolul 3?

Rămâne la votul final. Caracter ordinar.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 5 december 2021, 10:33
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro