Plen
Ședința Camerei Deputaților din 13 octombrie 2020
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.116/26-10-2020

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2020 > 13-10-2020 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 13 octombrie 2020

28. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 28 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 (PL-x 598/2020) (rămas pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 598/2020

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

  ................................................

3. Proiectul de Lege pentru modificarea art.28 alin.(2) din Legea contabilității nr. 82/1991; PL-x 598/2020.

Sunt trei amendamente admise; are caracter ordinar.

Din partea Comisiei pentru buget, finanțe, prezentarea raportului.

Vă rog.

Domnul George-Gabriel Vișan (de la tribună):

Mulțumesc, doamnă președinte.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată, spre dezbatere pe fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea art. 28 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991.

Prin prezentul proiect de act normativ se reglementează ca Ministerul Finanțelor Publice să poată stabili întocmirea și depunerea la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice a situațiilor financiare sau a unor raportări contabile și la alte perioade decât anual, în cadrul exercițiului financiar, doar de către persoanele care au realizat o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro la sfârșitul exercițiului financiar precedent.

În urma dezbaterii proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 28 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 cu amendamentele admise prezentate în Anexă.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

Dezbateri generale?

Dorește cineva să intervină?

Domnul Năsui.

Vă rog.

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună):

Mulțumesc, doamnă președinte.

Este încă un proiect de lege bun, care trece în legislatura aceasta, și spun că este un proiect de lege bun, pentru că este unul care nu este întrerupt de niște grupuri de interese, nu este o subvenție, un privilegiu sau ceva de genul acesta, care să vizeze oameni dintr-o supernomenclatură politică. Este un proiect de care beneficiază mai ales mediul privat, antreprenorii, micii antreprenori, microîntreprinderile, în speță, de data aceasta, un proiect prin care înlăturăm din birocrație, anume acele raportări financiare semestriale. Sunt niște raportări inutile, din foarte multe puncte de vedere, nu sunt publice. În primul rând, nu respectă nici măcar principiile de închidere anuală ale bilanțului, pentru că ele, de fapt, nu sunt anuale, sunt semestriale. Nu sunt folositoare deloc. Cu toate acestea, noi încă le cerem. Și, atunci, ce facem? Spunem că "nu, statul român, pentru microîntreprinderi, nu va mai cere aceste hârtii". Este un lucru bun pentru că reduce povara administrativă care în România este foarte, foarte mare.

La începutul acestui an eram pe ultimele locuri în Europa în clasamentele de ușurință de a întreprinde, de a face afaceri. Dacă vrem să ne dezvoltăm, dacă vrem să plătim pensii, salarii, pensii speciale, privilegii etc. și să mai facem și investiții, să mai facem și alte lucruri la stat, atunci trebuie să avem un mediu privat care muncește, produce valoare și plătește taxe și impozite. Și, genul acesta de proiect exact aceasta face. Permite mediului antreprenorial, mediului privat, economiei reale, să producă mai ușor, să se ocupe mai mult de partea de evaluare, de producție de valoare adăugată și mai puțin de birocrație inutilă.

Vă mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

Alte intervenții la dezbateri generale? Nu mai sunt.

Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 3 sunt obiecții? Nu sunt.

Proiectul merge la votul final.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 24 octombrie 2021, 4:17
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro