Plen
Ședința Camerei Deputaților din 24 noiembrie 2020
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/07-12-2020

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
24-02-2021
17-02-2021 (comună)
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2020 > 24-11-2020 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 24 noiembrie 2020

25. Prezentarea Raportului Comisiei parlamentare de anchetă privind situația cazurilor copiilor dispăruți (511/R/19.11.2020).

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

  ................................................

În continuare, punctul 52, Raportul Comisiei parlamentare de anchetă privind situația cazurilor copiilor dispăruți; 511/R/19.11.2020.

Dați-mi voie să vi-l prezint.

(Coboară la tribună.)

Stimați colegi,

Este un raport care conține nu mai mult de 65 de pagini. Motiv pentru care nu o să-i dau citire, cu toate că ar fi meritat ca în Parlamentul României să se facă auzită și vocea celor care sunt în suferință și în durere, de cele mai multe ori. E vorba de părinții copiilor dispăruți.

Acest raport îl puteți consulta pe site, dacă vă interesează, desigur.

Aș vrea să vă spun că România, potrivit ultimului raport al Comisiei Europene, care datează din 20 octombrie 2020, România ocupă primul loc, din țările non-UE.

Suntem cumva... ne luptăm cu Nigeria. Pentru că și Nigeria se află pe primul loc la traficul de persoane, la traficul de minori, dintre țările non-UE.

Bulgaria, îmi amintește colegul nostru, este pe locul 4.

Așa că noi ocupăm un loc fruntaș și suntem considerați o țară sursă, din păcate.

Pandemia - m-am gândit și ne-am gândit la un moment dat cu toții că pandemia COVID-19 îi va împiedica cumva, va împiedica rețelele și grupurile acestea infracționale să meargă înainte cu această poveste.

Lucrul acesta a fost fals. Ne-am înșelat. Pentru că infractorii și-au rafinat destul de mult metodele și mijloacele prin care au agățat și au adus lângă ei copii care ulterior au fost constatați ca fiind dispăruți și, mai mult decât atât, exploatați în țară sau în afara ei. Și-au adaptat metodele de operare, de altfel, și au privit această pandemie ca pe o oportunitate în a-și continua activitățile criminale, infracționale.

Revenind la raport. Apropo, în UK, în Marea Britanie, noi fiind țară sursă, sunt 100.000 de femei victime, deci românce, ale traficului de persoane, începând cu exploatarea sexuală, continuând cu exploatarea prin muncă, cerșetoria.

Din păcate, sunt niște cifre de care ar trebui să ne rușinăm.

Noi am constituit această comisie și audierile au avut loc într-un ritm galopant, aș putea spune.

Prima audiere pe care am făcut-o a fost cea cu Ministerul Afacerilor Interne. S-a prezentat la comisie domnul Mirițescu. Ne-a prezentat date statistice, unele dintre ele contradictorii. Le-am confruntat cu alte date și audieri avute ulterior.

L-am întrebat, la un moment dat, câte cazuri unice există, de copii dispăruți. La lucrul acesta nu am primit un răspuns concret. Și ar putea să vină cu un răspuns clar la o următoare audiere, eventual.

Fac o paranteză, că-mi vin ideile în minte într-un mod care nu e deloc unul cronologic. Dar această comisie a început cu copiii dispăruți. Pe măsură ce am avansat audierile, am constatat că sunt... copiii dispăruți sunt în strânsă legătură cu traficul de minori. Și așa am ajuns cumva să ne extindem - ancheta, poate e mult spus -, dar să ne extindem ancheta.

Nu am urmărit o anchetă propriu-zisă, cât am avut dorința de a căuta niște soluții la această problematică, la acest fenomen internațional în care România ocupă un loc fruntaș, de altfel.

Am avut întâlniri cu președinta Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții. O doamnă foarte respectabilă, de altfel, care încearcă să rezolve câte ceva în această nebunie. Nu o poate face de una singură. Cu siguranță va trebui ajutată de instituțiile statului.

Aflăm de la dânsa că, la un moment dat, în anul 2019, această agenție a solicitat tuturor DGASPC-urilor să desemneze o persoană responsabilă cu monitorizarea situațiilor copiilor fugiți sau, după caz, dispăruți din sistemul de protecție și să comunice permanent aceste date actualizate către organele de poliție. Lucrul acesta nu s-a întâmplat. (Vociferări.)

Audierile au fost mai ample, desigur. Încerc doar să sintetizez, din fiecare audiere să scot de fapt o idee care poate fi considerată relevantă la un moment dat.

Am audiat organizațiile non-guvernamentale. Nu sunt foarte multe organizații non-guvernamentale care au ca obiect de activitate traficul de minori și copiii dispăruți.

Am aflat lucruri care ne-au... aș putea spune, ne-au marcat, și pe mine și pe colegii mei. Domniile Lor spun că în unele centre, adică ale Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copiilor, lucrătorii - nu știm dacă cu funcții sau fără funcții - încurajează fetele să plece pentru a face bani; pe de o parte.

Pe de altă parte, au constatat din ceea ce... din legătura lor constantă cu această cazuistică, există unele fetele minore care ies din țară cu documente false sau declarații de la un notar plătit, tinerele fiind învoite de conducerea DGASPC-urilor și "scoase la produs" - exact asta a fost exprimarea, v-o relatez ca atare. "Scoase la produs" de către traficanți. Găsite, într-adevăr, în multe cazuri, ulterior, de polițiști, și aduse în DGASPC-uri.

Aflăm de la ONG-urile... cele două ONG-uri pe care o să vi le și spun. Este vorba de președinta Fundației "Reaching Out" România și președinta Fundației "Ușa Deschisă". Sunt cele două ONG-uri cu care noi am discutat.

Aflăm de la dânsele că astăzi, în momentul în care noi vorbim, aceste DGASPC-uri sunt bazine de traficare.

Ne-au dat câteva exemple de lucruri care sunt în neregulă în aceste Direcții. Unul dintre ele a fost Brăila, care, după spusele Domniilor Lor este considerată "gaura neagră a României". Au mers mult mai departe în afirmații, pe care n-am să le dau citire aici. O să vă invit pe voi să citiți, să vă uitați peste raport.

În afară de Brăila, însă, dânsele au mai menționat și Doljul, Brașovul, Teleorman, Călărași, Galați, Constanța.

Am invitat la audieri, evident, aceste DGASPC-uri. Teoretic acolo totul este bine. Practic, nu e chiar așa. Și am aflat și lucruri colaterale acestui subiect, de altfel.

L-am invitat pe domnul de la Călărași, care ne-a spus că în mod normal ar trebui să existe un protocol.

 

Domnul Pavel Popescu (din sală):

Doamnă, citiți raportul!

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Să știți că pot să mă și opresc, dacă vă plictisiți să mă ascultați! Raportul conține 64 de pagini. Îmi cer scuze că dialoghez cu sala, dar mă pot opri. (Vociferări.)

Domnul Roman, o idee bună!

Domnul Pavel Popescu, nu vă interesează, știu! Aveți o problemă cu telefonia fixă!

Acest protocol care nu există la nivelul DGASPC-urilor, din care am aflat următoarele lucruri. Copiii sunt dopați, pur și simplu li se administrează tot felul de medicamente pentru a-i ține cumva într-o stare de letargie. Ulterior aceștia devin copii cu carențe comportamentale, afective și educaționale. Se răzbună pe personalul centrului. Nu e nicio problemă acest lucru, din punctul Domniilor Lor de vedere, pentru că e un lucru care este absolut normal. Au fost abuzuri din partea lucrătorilor către copiii din Călărași, spre exemplu, însă persoana respectivă, pentru că legislația e destul de permisivă, nu a putut fi îndepărtată din centrul respectiv, pentru că nu avem legislație, motiv pentru care au mutat-o pe un alt post.

La fel și la Galați. Cazuri de violență și abuz sexual din partea angajaților din Teleorman; aceeași situație. Am avut chiar și o declarație de suspiciune a unui fost ministru al muncii, Dragoș Pîslaru, care spunea la un moment dat că la Galați există suspiciuni de trafic de persoane și prostituție la care au luat parte inclusiv instituțiile de stat.

La fel și la Teleorman, cazuri de violență fizică și verbală, dar care nu sunt raportate la nivelul conducerii.

La Brașov există situații asemănătoare.

O să-l invit pe domnul Popescu să citească raportul, ca să nu se plictisească. (Vociferări.)

Brăila, de asemenea, ne invocă bariere legislative.

Bun. Psihologii.

Am audiat psihologii, care ne-au spus: "Încercăm să facem din acești copii niște oameni întregi, atât cât ne permite competența noastră și legile statului". Nu se poate!

Și încă un lucru la care probabil vă așteptați, copiii, cel mai des, copiii din centre sunt abordați prin intermediul rețelei de socializare Facebook. Așa că aviz părinților!

Am audiat ANTIP. Este o instituție care se află în subordinea MAE și care teoretic nu că se ocupă cu traficul de persoane, dar ar trebui să facă ceva în sensul acesta. Își desfășoară o activitate formală, din păcate, nu sunt în teren. Ne spunea cel de la EUROPOL că dacă îl întrebăm pe un polițist de rând dacă știe de ANTIP răspunsul lui ar fi cu siguranță că habar nu are.

Am audiat, de asemenea, Avocatul Poporului, o instituție care, de altfel, este mai mult reactivă, dar lucruri bune se întâmplă și acolo. Ne-a semnalat despre un posibil conflict de interese, în baza Legii nr. 272, și reclamă nevoia unei instituții care să reprezinte legal minorul, alta decât furnizorul de servicii, respectiv un director de DGASPC.

De asemenea, ne recomandă și un tribunal dedicat minorilor, pe modelul de la Brașov.

L-am audiat ulterior pe domnul Despescu - și slavă cerului că s-a gândit la asta, dar ulterior înființării acestei comisii a gândit un mecanism, respectiv o structură specializată pentru a acționa în vederea clarificării situației copiilor dispăruți. Această structură ar urma să fie operaționalizată printr-un ordin de ministru imediat după momentul audierii, ne-a spus Domnia Sa. Deci vom avea o structură care se va ocupa exclusiv de căutarea persoanelor dispărute.

Sunt probleme în mediul rural și sunt probleme cu polițiștii de proximitate, în primul rând, mai ales că în mediul rural principala sursă de racolare se află acolo, a rețelelor de trafic ... și specializarea polițiștilor. Nu mai vorbim despre asta. Este iarăși o problemă acută la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, dar și pensionarea acestora, a polițiștilor din vreme, prea devreme, sau faptul că aceștia merg de cele mai multe ori în stradă.

Am avut audierea Ministerului Muncii. Ne-a spus că trebuie să modificăm Codul penal.

În momentul în care am întrebat-o ce anume trebuie să modificăm la Codul penal ne-a spus că nu știe.

Am avut, de asemenea, o audiere a unui caz concret, Larisa Butnariu, care este victima traficului de persoane, din Iași; a fost intens mediatizat. Fata aceasta a schimbat într-un an cam șapte rețele.

La un moment dat, domnii de la IPJ Iași sau, mă rog, un polițist de acolo, în momentul în care a sunat să ceară ajutor i s-a răspuns foarte sec: "Doamnă, dar noi nu stăm să căutăm toate răpitele. Unde să vă găsim?!". Acesta este IPJ Iași.

Trebuie să știți că 40% din minori provin din centrele de plasament, din copiii dispăruți, provin din centrele de plasament. Acolo avem o mare problemă pe care trebuie să o rezolvăm într-un fel și sunt convinsă că numai în colaborare cu Executivul și cu Parlamentul vom putea să..., nu să eradicăm, așa cum își dorește Comisia Europeană, dar să diminuăm acest fenomen internațional.

Bun.

EUROPOL l-am audiat, de asemenea.

Domnul Cristian Andreica ne spunea că în ultimii cinci ani avem o dublare a numărului de minori dispăruți, dar, din păcate, ne întoarcem din nou la DGASPC-uri, aceste cazuri de minori dispăruți sunt tratate ca plecări obișnuite și oricum se vor întoarce, nu e o problemă că pleacă.

Avem o altă problemă, care este lipsa de resursă umană în cadrul Poliției - și am amintit-o mai devreme - o lipsă de personal, ca să nu mai vorbesc de lipsa de asumare.

EUROPOL ne spunea la un moment dat că polițiștii existenți figurează în stradă, dar desfășoară activități de secretariat pentru un superior. Pentru a exploata politic și electoral există înființată pe hârtie Poliția "Siguranță Școlară", o structură care a fost creată într-un birou de 3-4 persoane nespecializate, proiect care de altfel nu a fost pus în transparență decizională la data la care noi am făcut această audiere.

Trebuie să știți că sunt județe în care există unul, maximum doi polițiști alocați acestui subiect.

De IPJ Iași v-am vorbit.

Audierea unor familii cu copii dispăruți. Și vreau să le spun numele părinților: Vlăsceanu Georgeta. Fata dânsei a dispărut la 3 ani, într-o dimineață, din fața casei. Șeful de post de acolo, de la Balaciu, a declarat că nu au mașină, astfel că nu au unde umbla. După 36 de ani nu știm nimic despre fetița ei dispărută la trei ani.

Cati Cosma, un alt nume. De abia în a noua zi mama a fost primită în audiență la Poliția Arad și astfel copilul a fost declarat oficial dispărut și a putut fi dat în urmărire internațională, la cinci luni după aceea.

Nelu Geneș. Este vorba de o fată, o tânără minoră. La două zile de la plângere, Poliția Caracal ar fi declarat că a plecat cu un Făt-Frumos.

Mama Adinei Motaș. Fata, Adina, nici măcar în momentul de față nu figurează pe site-ul Poliției Române ca și persoană dispărută. Aici sunt tot felul de supoziții. Replica, iarăși, nu pot să v-o dau, a Poliției din Vaslui, căci e jenant.

Și am încheiat audierile cu Ministerul Public, DIICOT, Ministerul Justiției care, din fericire, ne-au creionat, dacă vreți, un soi de strategie pe care am putea să mergem, tocmai pentru a încerca să diminuăm acest fenomen. Este vorba de măsuri legislative care trebuie luate în plan legislativ și sunt convinsă că următorul Parlament o va face și va ține cont de recomandările pe care această comisie le-a strâns într-o hotărâre a Parlamentului, pe care urmează să o votați dar, de asemenea, ne trebuie și politici. Și pe acestea le pot face doar cei care vor fi în Executiv, din legislatura viitoare încolo.

Eu vă mulțumesc. Am terminat.

O să vă rog să vă aruncați ochii peste acest raport. Merită! Poate așa reușim să creăm o emoție și să schimbăm ceva.

Înainte de a pleca definitiv de la această tribună aș vrea, de la stânga la dreapta, să le mulțumesc colegilor mei: Daniel Popescu, Cristina Iurișniți, Florin Manole, Ionela Dobrică, Adriana Săftoiu, Mara Calista, Vass Levente.

Vă mulțumesc încă o dată. (Aplauze.)

(Revine la prezidiu.)

La dezbateri generale, domnul Dinu Socotar.

Vă rog. Căruia, de altfel, îi mulțumesc.

Domnul Gheorghe-Dinu Socotar (de la tribună):

Mulțumesc.

Probabil din cauza măștii doamna președinte nu m-a recunoscut ca fiind unul dintre membrii comisiei.

Și eu vreau să le mulțumesc colegilor alături de care, în condiții destul de dificile, respectând aceste reguli ale pandemiei, am reușit să facem aceste multe audieri și ședințe ale comisiei.

Aș vrea, pe scurt, să punctez trei lucruri care mi se par interesante în acest raport și în proiectul de hotărâre.

Unul este un paradox. După cum a arătat și doamna președinte, instituții internaționale importante ne indică ca sursă a traficului de persoane, și mai ales a traficului de minori, preponderent fete, sigur, și această problemă a fost admisă în cadrul audierilor de toate instituțiile pe care le-am audiat, dar luat punctual care sunt problemele, în general nu prea au fost probleme, totul era OK. Deci cumva admiteau, conștientizau faptul, aceste instituții care au responsabilități... Noi credem că am audiat instituții cu responsabilități în acest domeniu. Deci ei admiteau că este o problemă, dar cumva responsabilitatea nu prea exista, din moment ce din punctul lor de vedere lucrurile erau destul de OK. Acesta a fost un paradox pe care l-am întâmpinat în timpul audierilor.

Al doilea lucru. Știți că această comisie a fost înființată ca urmare a tragediei de la Caracal, și opinia publică românească a fost indignată când a apărut în spațiul public acel apel înregistrat la 112, când fata aceea disperată vorbea cu ofițerul de poliție care răspundea la 112.

Și în cazul celorlalte situații care au fost analizate de comisie, părinții cu care am discutat, diverse situații prezentate, despre care aveam cunoștință din spațiul public, oarecum această lipsă de empatie în comunicarea cu membrii familiei care reclamă dispariția unui minor este puțin deranjantă.

Sigur că acolo trebuie să fie un profesionist care..., probabil, în 90% din apelurile pe care le primește sunt false sau nu se justifică în adevăratul sens al cuvântului, dar trebuie să se țină seama că vorbește cu niște membri, probabil cu niște persoane disperate, oameni care-și caută copilul, oameni care-și caută fratele, nepoții, și, în aceste condiții, nu poți să reacționezi așa cum este la biroul de bagaje pierdute, la aeroport, unde este o răceală, o chestie distantă, completezi niște formulare. Nu se poate! Această reacție este inadmisibilă! Sigur că există promisiuni că se va profesionaliza personalul. Mă rog, sperăm că lucrurile vor evolua pozitiv.

Și un aspect pe care vreau să-l punctez în mod special - și îmi pare bine că, oarecum, și la propunerea mea a fost prins acest aspect și în raportul final și s-a insistat și în proiectul de hotărâre, și în raportul final, pe acest aspect -, și anume că toate instituțiile abilitate, responsabile, sau marea majoritate, haideți să spun, începând de la ministrul justiției, până la procurorul general al României, reprezentații Poliției Române au subliniat faptul că la origini acest flagel are o problemă sistemică, de fapt două probleme sistemice, este vorba de sărăcia extremă și lipsa de educație.

Deci noi, dacă am făcut niște propuneri punctuale, administrative, dar puse în practică se va îmbunătăți situația sau credem că numărul cazurilor va scădea. Dar o abordare serioasă a problemei ar veni aici, la rădăcină. Este un moment bun, pentru că în 2021 începe noul Program pentru prevenirea excluziunii sociale și eradicarea sărăciei extreme.

Noul Guvern are posibilitatea ca în noua strategie să prindă mecanisme mult mai serioase în acest domeniu și iarăși mecanisme serioase de prevenire a abandonului școlar.

Vă mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc și eu.

Doamna Cristina Iurișniți.

Vă rog.

Doamna Cristina-Ionela Iurișniți (de la tribună):

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Țin și eu să le mulțumesc tuturor colegilor, doamnei președinte a comisiei, doamna Mihălcescu, tuturor colegilor care au fost deja numiți aici pentru munca pe care am depus-o împreună în audieri și apoi fiecare a avut de studiat și de prezentat un raport sintetizat pe anumite segmente.

Eu m-am ocupat de DGASPC-uri. Doamna Mihălcescu v-a prezentat raportul și cred că într-adevăr am creat acea emoție necesară și să trezim interesul colegilor, pentru că nu putem să continuăm așa. Trebuie luate efectiv măsuri concrete. Nu putem să tot venim la tribuna Parlamentului și să spunem cifre, cifre. Iată, suntem pe primul loc în Europa. Iată, și aici suntem furnizori de carne vie. Avem acele minore cu sarcini accidentale. Deci lipsește educația pentru sănătate, inclusiv pentru sănătatea reproducerii, educația pentru prevenție. Deci sunt foarte multe probleme pe care le tot ascundem sub preș și niciodată nu luăm până la capăt măsuri.

Educația este prioritară.

Vreau, de asemenea, să vă reamintesc că noi, de 30 de ani am ratificat Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, dar încă mai vorbim despre nerespectarea acestor drepturi în România. Ceea ce depășește orice imaginație este cum poate țara noastră și noi, ca parlamentari, să mai tolerăm agresiuni deosebit de grave la integritatea fizică și psihică a copiilor noștri și să tolerăm un fenomen îngrijorător, cum este traficul de minori, care a luat o amploare extrem de alarmantă, și să ocupăm, astfel, un rușinos prim loc în Europa în privința victimelor traficului de persoane.

Mai mult, persoanele dovedite a traficanți de minori ajung în funcții de demnitate publică, cum este și cazul celebrului consilier județean din Comisia pentru protecția copilului, din cadrul Consiliului județean Vaslui.

Ca președinte al Comisiei pentru egalitate de șanse și membră în Comisia de anchetă pentru copiii dispăruți și traficați, să știți că am solicitat de urgență schimbarea acestui personaj din Comisia pentru protecția copiilor, adică e absolut moral ca acest lucru să se întâmple.

Judecătorii, știm foarte bine că sunt mult prea îngăduitori cu prădătorii sexuali; dau pedepse cu suspendare. Este de neacceptat ca trei din patru cazuri de acte sexuale cu victime copii să fie luate de judecători, preluate ca niște consimțăminte, deci relații consimțite.

Polițiștii și procurorii sunt cei care strâng dovezile, fac anchete superficiale, din cauză că nu urmează, din perspectiva noastră, o procedură clară în investigarea abuzurilor și întocmirea dosarelor.

Nu este cazul să ne mai reamintim că statul român a arătat încă o dată cât e de tolerant cu abuzatorii sexuali, atunci când o adolescentă de 17 ani a depus plângere, a fost violată de un bărbat de 45 de ani, dar nici polițiștii și nici procurorii nu au luat vreo măsură pentru protejarea victimei.

Avem în Parlament legi care au mărit pedepsele, este adevărat. Avem introdusă în circuitul legislativ o modificare care facilitează procedurile, și pedepsele vor fi mărite în anchetele cu minori, din Codul penal și din Codul de procedură penală. Avem un registru al agresorilor sexuali.

Am introdus educația pentru sănătate, educația pentru sănătatea reproducerii, educația pentru prevenție, care trebuie să ajungă în școli în mod obligatoriu. Numai astfel putem să venim în întâmpinarea copiilor noștri și să-i informăm în privința abuzurilor posibile, cum să reacționeze, cum să gestioneze cazurile de agresiune sexuală, de abuz sexual, de trafic de minori. Ei trebuie să fie informați. Acești 40% dintre copiii din centrele de plasament care ajung victime ale traficului de care s-a vorbit aici au nevoie de educație pentru sănătate, pentru prevenție obligatorie, un cadru legislativ actualizat în acord cu normele europene și mai ales, ceea ce s-a spus, o instruire a polițiștilor și a personalului de anchetă, a procurorilor, a judecătorilor care tratează încă superficial problema copiilor dispăruți: agresiunile, abuzurile sexuale sau traficul de minori.

Așa cum arată astăzi educația, așa va arăta și țara și așa cum ne protejăm noi copiii și femeile, pentru că lupta împotriva violenței domestice are foarte multe puncte comune cu traficul de minori... Deci dacă ne protejăm bine femeile și copiii, așa va arăta și societatea următoare.

Prin urmare, următorul Legislativ și următorul Executiv sunt obligate să pună în aplicare toate aceste informații, să operaționalizeze și să urmărească, să monitorizeze formările profesionale ale polițiștilor în special, pentru că aici este problema pe care am identificat-o noi, membrii acestei comisii, aici este marea problemă, punctul negru al pârghiilor statului.

Vă mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

Doamna Adriana Săftoiu.

Vă rog.

Doamna Ana Adriana Săftoiu (prin audioconferință):

Bună ziua!

Mă gândeam că poate era mai bine, în loc să citim raportul, să punem înregistrările familiilor care se confruntă, după zeci de ani, cu durerea de a nu ști unde le sunt copiii, cu victima traficului de persoane și poate atunci s-ar fi înțeles mai bine despre ce este vorba. Și e vorba despre ceea ce raportul prezintă - două realități. O realitate neagră, care aparține acestor familii, acestor victime ale traficului de persoane, o realitate neagră a statisticilor care ne dau de 5 ani de zile pe locul I ca țară sursă pentru traficul de persoane din Uniunea Europeană, o realitate neagră care ne arată că România este pe locul I, cu cele mai multe minore însărcinate.

În 2018, EUROSTAT ne spunea că avem 8.625 de fete minore însărcinate, dintre care 721 erau de 15 ani.

Și avem cealaltă realitate, o realitate roz pudrat, pe care ne-au prezentat-o instituțiile statului. Domnul deputat Socotar spunea deja: "Cu mirare îi ascultam în audieri, unde ne spuneau cu un discurs liniștitor că sunt ceva probleme, dar nu-s chiar atât de mari. Instituțiile lucrează foarte bine între ele, colaborează al naibii de bine, așa încât România rămâne de 5 ani de zile pe locul I la traficul de persoane, așa încât România are familii care nu știu unde le sunt copiii".

Din punctul meu de vedere eu cred că această problemă, acest fenomen care deja e cronic în România nu va putea fi oprit decât dacă instituțiile statului recunosc că avem o problemă, încearcă să nu se mai mintă, să nu se mai ascundă această problemă sub preș.

După mine, deja problema traficului de persoane, așa cum l-am înțeles, cred că ține de strategie națională, de securitate națională.

Sigur că acest raport are foarte multe recomandări, recomandările nu le-am inventat noi, ele vin ca urmare a discuțiilor cu toți cei audiați. De fiecare dată am întrebat care ar putea fi soluțiile, ce soluții sunt, le-am trecut în acest raport, dar, din punctul meu de vedere, dacă nu există voință politică va fi o altă comisie, cu un alt raport depus, citit, după care se va așeza praful. Și dacă 2021, la final, ne va arăta din nou că România rămâne pe mai departe pe locul I în Europa - și nu cu un procent mic, să știți! Adică, practic cam 60% dintre persoanele traficate provin din România. O mare parte dintre persoanele traficate sunt acești copii din DGASPC-uri, unde e o problemă absolut incredibilă.

Nu pot să nu-mi amintesc cum, de exemplu, doamna director de la DGASPC Brăila, în momentul în care am întrebat-o dacă a auzit de trafic de persoane la nivelul județului, inclusiv Salvați România trecând într-un raport Brăila pe locul I, s-a uitat candid și a spus: "Nu, n-am auzit de trafic de persoane!".

E o problemă clar de mentalitate. Poate că, cine știe, suntem pudici și ne spunem că dacă recunoaștem că dacă România are o problemă cu traficul de persoane ne facem de rușine. Nu, ne facem de rușine atâta timp cât nu recunoaștem că avem o problemă.

Sigur, cauzele principale sunt, în mod evident, sărăcia și lipsa de educație. O mare parte dintre aceste fete abandonează școala înainte de clasa a VIII-a - și asta o arată tot studiile.

Deci avem o problemă mare, trebuie combătută clar și sărăcia, și lipsa educației, dar să nu uităm, totuși, acea frază-cheie care ne-a cam șocat - trebuie să recunoaștem -, în comisie, și am cerut dovezi, și respectivele ONG-uri ni le-au prezentat - și le găsiți în raport -, când ne-au spus că, cauza principală pentru care nu pot fi destructurate rețelele de trafic de persoane e o încrengătură de interese între politic, poliție și magistratură.

E o propoziție grea, lovește ca un ciocan în moalele capului, dar poate ne aplecăm serios asupra acestei probleme.

Vreau să cred că viitorul legislativ va lua acest raport, se va uita peste recomandări și într-adevăr în 2021 măcar să coborâm de pe acest loc rușinos I, măcar pe locul II.

Mulțumesc și eu colegilor pentru colaborare.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc frumos.

Domnul Daniel Popescu.

Domnul Nicolae-Daniel Popescu (prin audioconferință):

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Acest mesaj, că România are nevoie de măsuri urgente pentru prevenirea, combaterea și sancționarea mai dură a fenomenelor disparițiilor de copii și traficului de ființe umane, nu este nou. Este cât se poate de actual, dar nu este nou.

Și, ca să vă exemplific de ce, vă dau un exemplu din această legislatură, de fapt, două exemple. În 2017, când audiam un ministru delegat pentru românii de pretutindeni, am adus în vedere această problemă a numărului mare de victime ale traficului de persoane din anumite țări de destinație, precum Marea Britanie, Germania sau Franța, și faptul că se impun măsuri urgente.

Și atunci am avut un raport al Departamentului de Stat al SUA. Și atunci am avut un raport al unei comisii parlamentare a Parlamentului britanic.

Deci și atunci am avut aceste date pe masă, pentru a ne justifica anumite date.

Mai apoi, la începutul anului 2018, tot în cadrul unor audieri de miniștri, am expus această problemă și ministrului desemnat la vremea respectivă și am arătat că acele măsuri pe care le-am adus în vedere în 2017 lipsesc cu desăvârșire.

L-am rugat totodată pe acel ministru desemnat să vină cu niște clarificări vizavi de acest aspect.

Însă, la vremea respectivă, din cauza timpului scurt alocat dezbaterilor, mi s-a comunicat că voi primi un răspuns în scris.

Și vreau să vă spun că nici până în ziua de astăzi, în 2020, la sfârșitul lunii noiembrie, nu am primit acel răspuns în scris.

Deci nu mai este, cred, un secret pentru nimeni, nu mai este un secret pentru nimeni din această legislatură, din legislatura trecută, că traficul de persoane din România este mai mult decât o simplă infracțiune, o simplă problemă, o infracțiune prevăzută în Codul penal sau o problemă cu care se confruntă România în interior și în exterior. Este un fenomen social, mai ales când suntem catalogați ca fiind țara cu cel mai mare potențial de furnizor de victime ale traficului de ființe umane.

Și o spun și în calitate de cetățean român care a locuit peste 10 ani de zile într-o țară, în Marea Britanie, care, cum spunea și doamna președinte, la început, este o destinație este de top. Și nu cred că exista o săptămână sau o lună în care să nu fie menționată România, undeva, pe un canal de știri al unor posturi destul de vizualizate, din Marea Britanie.

De aceea, cred că e important să recunoaștem că traficul de persoane și, în general, de minori generează profituri uriașe, cu risc foarte mic, în momentul de față, pentru traficanți, de a fi prinși.

În rapoartele instituțiilor abilitate și ale mediului non-guvernamental, cum am aflat și noi din audierile pe care le-am avut în această comisie, putem afla în general cât de complexe sunt rețelele de trafic de minori, despre cum traficanții își găsesc modalități de a identifica vulnerabilități în sistem și în țara de origine, și în țara de destinație.

Iar în urma audierilor cred că a fost clar pentru toată lumea că este nevoie de o strategie națională de combatere a fenomenului traficului de persoane și de minori, în special, dar mai ales de determinare, pentru a pune în practică cu mai multă forță și mai aplicat recomandările și acțiunile sugerate nu doar în acest raport, dar și cele anterioare.

Vă spuneam despre raportul Departamentului de Stat al SUA, al Parlamentului britanic.

Și să știți că mai există și un grup, în cadrul Parlamentului României, în cadrul Camerei Deputaților, dacă nu mă înșel, în cadrul Comisiei pentru afaceri europene, un grup pentru combaterea traficului de persoane. Și acel grup a avut un raport în 2018 care s-a aplecat și asupra problematicii traficului de minori.

Deci nu e ca și cum nu cunoaștem această problemă sau nu am cunoscut această problemă până acum.

Fenomenul Caracal nu a fost nou. Ne-a lovit poate prin duritatea și prin ceea ce s-a prezentat pe canalele de știri. Și cred că a fost o expunere fără precedent în zona de media. Dar toate aceste lucruri sunt cunoscute de zona politică.

Și este păcat și trist că în urma acestor rapoarte, prezentate an după an și discutate în conferințe, s-au luat foarte puține măsuri.

Și din toate aceste elemente, să le spunem, istorice, cei care au suferit cel mai mult, i-am văzut și în Comisia de anchetă, au fost părinții, au fost, evident, victimele directe, copiii dispăruți, urma grea și sentimentul de greutate și lipsa pe care nu poți să o mai înlocuiești cu nimic altceva... acea persoană care lipsește - 19, 20, 25 de ani - copii dispăruți în anii '90 și despre care nu se mai știe nimic.

Cu toții avem, cred, copii și cred că nu vrem să fim puși o clipă în acea situație.

De aceea, cred că aceste măsuri mai eficiente pe care le-am cuprins în acest raport, aplicate cum trebuie, o combatere și o sancțiune mai dură a traficului de persoane și în special al minorilor pot salva vieți și pot împiedica experiențe dureroase.

Și închei prin a-mi exprima convingerea că veți găsi justificate toate interpelările și intervențiile parlamentare pe care le-am avut, în decursul celor aproape 4 ani de zile, pe această problematică, atât eu, cât și alți colegi de-ai mei.

Și sunt convins că, de fapt, acest raport, dar și o presiune parlamentară susținută asupra instituțiilor competente sunt imperative pentru ca lupta împotriva acestui fenomen să fie luată cu adevărat în serios și să dea rezultate.

Eu le mulțumesc tuturor colegilor pentru colaborare și pentru faptul că a fost o comisie care într-adevăr a lucrat, ne-am ținut ședințele online și a rezultat un raport, cred, destul de robust.

Și le mulțumesc, în primul rând, organizațiilor non-guvernamentale care au avut curajul, acelor oameni care au avut curajul să vină și să vorbească despre problemele din sistem, lucruri pe care noi ulterior le-am adus în discuție în dezbaterile și în audierile, de fapt, pe care le-am avut cu instituțiile statului.

Eu vă mulțumesc.

Și sper ca acest raport să fie util și următoarei legislaturi, dar mai ales instituțiilor statului care trebuie să facă niște schimbări fundamentale în modul în care este abordată această problemă.

Mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc, Daniel.

Doamna Oana Bîzgan.

Vă rog.

Și se pregătește doamna Mara Calista.

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral (de la tribună):

"Din păcate, nu îți înțeleg situația. E ca un fel de mocirlă din care nu te poți scoate singur. Doar cu persoane care știu despre ce este vorba și cunosc. Din păcate, eu nu am avut prieteni".

"Tot ce așteptăm este să se facă dreptate. Asta așteptăm de 6 ani de zile. Și, între timp, poate că au pățit-o și alte fete".

"Mi-era teamă să ies pe stradă. Mă gândeam că mă caută cei de la care am fugit".

"Am teama aceea de el, să nu mă întâlnesc cu el afară. După ce mi-a făcut ultima oară! M-a bătut foarte tare".

"Tot timpul era violent. Am 5 certificate medico-legale. În noiembrie m-a bătut foarte rău".

"Legea noastră merge un pic cam încet. Tot timpul mai lipsește câte ceva - ba o dovadă, ba un martor".

"Singurul lucru care mă mai doare e că nu mai sunt cum eram, că m-am schimbat 90%, și fizic, și psihic, și emoțional, și sentimental.

Singurul lucru, să-i spunem așa, bun, în tot ceea ce s-a întâmplat e că am devenit mai puternică și nu mai sunt așa încrezătoare. Înainte eram copilă și credeam că tot ce zboară se mănâncă. Acum am devenit mai matură. Întâi stau și gândesc lucrurile și după aceea le pun în practică. Întâi stau să citesc omul și după aceea...".

Dragi colege și dragi colegi,

Acestea sunt doar câteva dintre mărturiile supraviețuitoarelor rețelelor de trafic de persoane din România, cuprinse în studiul realizat de Asociația pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare și Educație, care mi-au fost puse la dispoziție de Ioana Bauer, prin eLiberare.

Ele sunt fetele și femeile care ajung de multe ori sclave într-o societate în care, teoretic, sclavia nu mai există de multă vreme.

Mult prea multe persoane suferă de pe urma acestui fenomen. Aproape jumătate dintre victimele traficului de persoane sunt minori. Mulți dintre ei dispar fără urmă. Sunt căutați, fără a putea fi găsiți și sfârșesc prin a fi exploatați și abuzați în alte țări, dar și aici, în România, sub privirile noastre și lângă fiecare dintre noi.

Poveștile care ar putea avea un final fericit sunt extrem de puține, pentru că inclusiv atunci când victimele sunt salvate, viețile lor au fost deja distruse.

Multe dintre ele retrăiesc traumele prin care au trecut ani de zile, chiar și după ce sunt în afara pericolului, așteptându-se în orice moment să fie din nou traficate, bătute și abuzate.

Multe dintre ele așteaptă cu sufletul la gură ca cei care le-au chinuit să fie prinși și pedepsiți, să plătească pentru ce le-au făcut și să aibă astfel certitudinea că sunt cu adevărat în siguranță și nimeni altcineva nu va mai trece prin ce au trecut ele.

Mai avem pași mulți și importanți de făcut în această direcție!

Mai avem mult de lucru până să ne asigurăm că fiecare copil, fiecare femeie și fiecare bărbat sunt în siguranță.

Suntem, însă, să zicem, un pic mai aproape decât eram acum 4 ani. Însă avem mult mai multă experiență și știm mult mai bine situația reală.

Nu mai putem nega realitatea din România!

Și sper să avem tăria și curajul să facem ceea ce trebuie să facem într-un ritm mult mai alert și să oprim odată și pentru totdeauna acest fenomen!

Dacă nu știm ce să facem, pot să sugerez un singur lucru. Să începem cu, de exemplu, a da buget ANITP.

ANITP trebuie să lucreze la combaterea acestui fenomen, însă dacă ne uităm la buget...

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

O să vă rog să încheiați.

Mulțumesc.

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral (de la tribună):

...însă dacă ne uităm la buget, el nu există.

Or, nu doar vorbim, trebuie să și acționăm!

Le mulțumesc extrem de mult colegilor și în special Adrianei Săftoiu, lui Carmen Mihălcescu, Irinei, Marei și celorlalți colegi care au făcut să fie posibil ca noi astăzi să discutăm despre acest subiect.

Vă mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc.

Ca la orice alte dezbateri obișnuite de proiecte, vom avea doar două intervenții pentru fiecare grup.

Doamna Mara Calista și am încheiat dezbaterile.

Vă rog.

Doamna Mara-Daniela Calista (prin audioconferință):

Mulțumesc frumos, doamnă președinte de ședință și doamnă președinte al comisiei acestei atrocități, acestui fenomen care se cheamă trafic de persoane.

Nu mică mi-a fost mirarea și, vă spun sincer, nici sentimentul obscen, că acesta este cuvântul pe care l-am văzut în raportul primit din partea Ministerului Afacerilor Interne, că unul dintre cei mai mici copii traficați în scopuri sexuale avea 3 ani. 3 ani! Doar să vă imaginați ce înseamnă cifra aceasta, 3! Un copil care încă nu știe să spună "mama" sau "tata", dar este traficat în scopuri sexuale.

Nu mai are rost să revin asupra tuturor cifrelor pe care fiecare dintre colegii mei le-au prezentat. Dar sunt ferm convinsă că ceea ce noi am auzit în această comisie, din partea persoanelor care au trăit, din partea victimelor care au trăit aceste suferințe, este inimaginabil!

Este inimaginabil, de asemenea, să ne gândim că instituțiile statului român, începând cu cei care ar trebui să intervină în mod direct, Ministerul Afacerilor Interne, cei care ar trebui să aibă grijă de copii - Direcțiile Generale de Asistență Socială -, chiar și ANTIP, la care se face referire...

Atât timp cât nu vom conștientiza și nu vom face public faptul că avem o problemă sistemică a instituțiilor publice din România, care nu ține neapărat de buget - ține și de buget, e un aspect important -, dar atât timp cât instituțiile de intervenție, cele care află, cele care îngrijesc acești copii, aceste mame, aceste femei, nu vor interveni clar și punctual atunci când vine vorba despre stoparea acestui fenomen, nu vom reuși să schimbăm nimic. Va fi, de asemenea, cum au spus colegii mei, din păcate, un raport pe care se va pune praful, din partea unei comisii care nu că a avut cele mai bune intenții, care a scos la iveală atrocitățile care se întâmplă în România zi de zi.

În timp ce noi vorbim, chiar acum, chiar în aceste momente, sunt copii traficați în scopuri sexuale.

Cred că e momentul să spunem stop oricărei forme de diplomație instituțională, în care ne felicităm unii pe alții, cât de bine este și cât de frumos ne facem treaba, când, în realitate, din păcate, fenomenul acesta se întâmplă, repet, chiar în timp ce vorbim.

Recomandările pe care atât eu, cât și colegii mei le-am făcut, și cărora le mulțumesc că au fost zi de zi acolo, au ascultat aceste mărturii... și ne-am dat seama că sunt multe lucruri, ușoare, care pot fi schimbate și care pot schimba viața acestor persoane.

Este vorba strict despre atitudini și mentalități pe care nu ni le mai permitem în România anului 2020, atunci când vine vorba despre dispariția unei persoane, fie că este minor, fie adult. Cu atât mai mult dacă este minor.

Avem nu datoria morală, avem obligația, atât noi, ca Parlament, cât și instituțiile direct vizate, care gestionează acest fenomen al traficului de persoane, să ne punem pe picioare rapid și să reușim să ne ținem de recomandările pe care le-am făcut în acest raport!

Sunt recomandări absolut imediate, absolut urgente, care pot duce la stoparea acestui fenomen.

Cred că măcar noi, care am fost martorii acestor discuții, măcar noi avem datoria și obligația să punem presiune zi de zi pe fiecare instituție publică și pe fiecare... inclusiv ONG-urile care sunt alături de noi, dar, din păcate, posibilitatea ca ele să intervină instituțional este scăzută. Ele țin locul instituțiilor statului, dar nu este datoria lor să reușească să reintegreze aceste victime, să le salveze, în primul rând, și să le ajute să aibă o viață normală.

Avem obligația ca acest raport să fie transpus în proiecte de lege, în modificări secundare, fie că sunt ordine de ministru sau proiecte de hotărâre de Guvern.

Avem obligația să facem lucrul acesta cât mai repede cu putință pentru a reuși să salvăm cât mai multe vieți.

Închei prin a vă mulțumi pentru atenție, prin a le mulțumi colegilor care au fost în mod direct implicați în cadrul acestei Comisii de anchetă și, de asemenea, colegilor care știu despre ce este vorba și pot pune umărul la schimbarea atât de necesară.

Mulțumesc frumos.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 26 februarie 2021, 17:18
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro