Vasile Nagy
Vasile Nagy
Ședința Camerei Deputaților din 7 iunie 2021
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/14-06-2021

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
07-12-2021
06-12-2021 (comună)
06-12-2021
25-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2021 > 07-06-2021 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 7 iunie 2021

8. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.  
    8.1 Vasile Nagy

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

  ................................................

Începem cu prima interpelare, anume a domnului Nagy Vasile de la Grupul AUR, către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Tema interpelării: "Laserul de la Măgurele, sabotat de statul român".

Domnule Nagy, sunteți în sală? Doriți să susțineți interpelarea?

Un minut. Vă rog.

Aveți cuvântul. Nu doriți să o susțineți.

Atunci, domnul ministru.

Vă rog.

Aveți cuvântul.

Domnul Ciprian-Sergiu Teleman (ministrul cercetării, inovării și digitalizării):

Bună ziua!

Am primit patru întrebări și o să răspund pe rând la ele.

Prima întrebare: În ce stadiu se află proiectul de construire a Sistemului Gamma, o componentă a laserului de la Măgurele?

Răspunsul e, pe scurt: suntem cu finalizarea fazei a doua. Avem finanțare pentru faza a treia, care va fi realizată în acest an, iar faza a patra va fi planificată pentru 2022.

Avem motive temeinice să credem că în mai 2023 infrastructura va fi funcțională la întreaga capacitate.

A doua întrebare: În ce stadiu se află litigiul în instanță cu consorțiul EuroGammaS?

O clarificare. EuroGammaS a fost primul furnizor ales de către managementul infrastructurii.

Suntem în curs de închidere a proceselor cu EuroGammaS, prin utilizarea acelei componente care a fost construită într-un accelerator Gamma care va fi livrat și care va fi complementar infrastructurii laserului de la Măgurele.

A treia întrebare: Când apreciem că România va recupera întârzierile înregistrate?

După cum bine știți, în 2018, managementul de proiect a fost stopat din cauza unor litigii, s-au reluat contactele diplomatice afectate. În acest moment avem garanții că, la prima adunare a consorțiului, România va fi invitată să facă demersurile necesare pentru a intra în consorțiu, în ERIC. Ieri sau alaltăieri am primit o scrisoare de la directorul ELI DC, Delivery Consortium, care apreciază eforturile depuse de noul management al proiectului pentru realizarea guvernanței care va administra această infrastructură, domnul Allen Weeks.

A patra întrebare: În condițiile în care nu am reușit să obținem nici măcar statutul de Observator Fondator, adică am eșuat pe linie diplomatică, dacă se impune demisia mea de onoare?

După cum știți, proiectul a început acum zece ani, l-am preluat când dezastrul era în floare. Avem un dialog deschis cu consorțiul. Consorțiul a preferat să închidă etapa de constituire cu statutul în forma actuală, după care România este invitată să facă toți pașii.

Așadar, eu mă aștept că mai repede de 2023 România va fi în consorțiu. Avem dialogul deschis cu miniștrii din Ungaria, din Cehia, care vor veni în vizită comună în România. Avem demersuri făcute pentru a expune infrastructura către mediul universitar de înalt calibru de la universități mari, vom deschide un birou ELI la Universitatea din Osaka.

Așadar, nu consider că trebuie să-mi dau demisia, pentru că am repus pe șine Proiectul ELI și că el va fi livrat la termenele stabilite.

Vă mulțumesc.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulțumesc și eu.

Domnule deputat, doriți să mai adresați întrebări domnului ministru, pe baza răspunsului?

Vă rog.

Aveți un minut la dispoziție.

Domnul Vasile Nagy:

Nu.

Vă mulțumesc foarte mult pentru răspunsurile acordate.

Voi reveni cu o nouă interpelare la momentul potrivit.

Mulțumesc.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Doriți să luați cuvântul pe procedură, domnule deputat?

Vă rog.

Domnul Pavel Popescu:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Vreau doar să profit de ocazia prezenței domnului ministru Ciprian Teleman și, în numele Coaliției, să-i mulțumesc că face un gest destul de rar, aici, în Parlamentul României, la răspunsuri și întrebări, și vine personal să răspundă întrebărilor deputaților.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Voci din sală:

Asta e normalitatea!

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 9 decembrie 2021, 1:26
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro