Doamna Daniela Popa: Domnule președinte, Stimați colegi, După cum ați constatat în ultimele săptămâni, de la această tribună am schimbat replici acide cu distinsul nostru coleg Irineu Popescu, deputat creștin și mare democrat, originar, ca și mine, de pe meleagurile dâmbovițene. Nu am fi reținut amabila dumneavoastră atenție cu problemele care agită județul, dacă nu am fi fost constrânși de o realitate tristă. Târgoviștea este un oraș atât de mare, iar județul atât de întins, încât nu ne permite să ne întâlnim. Și, chiar dacă ne-am întâlni, așa cum ni se mai întâmplă, zilnic, pe culoarele Parlamentului, mi-ar fi greu să ne înțelegem, întrucât nu cunosc ciudatul limbaj al semnelor prin care domnul coleg, Irineu Popescu, încearcă să-mi transmită ceva, probabil același mesaj prin care a convins alegătorii dâmbovițeni să dea votul lor P.D.S.R.-ului. Sau, poate faptul că, până la urmă, nu votul contează, ci maniera în care îl anulezi, post-factum, printr-un comportament antielectoral. Oricum, se cuvine să îi răspund că: 1. Reclamațiile împotriva domnului Pârvu Cristinel au fost făcute de un grup de foști și actuali salariați ai S.C. "Mondotrans" S.A., care au fost sancționați disciplinar, inclusiv prin desfacerea contractului de muncă. Pentru faptele imputate, domnul Pârvu Cristinel a mai fost cercetat și în anul 1994, soluția dată de către același prim-procuror fiind neînceperea urmăririi penale. Conflictul dintre domnul Pârvu Cristinel și domnul deputat Irineu Popescu este mai vechi. Astfel, cum v-am informat pe larg, cu prilejul unei alte declarații politice, domnul Pârvu Cristinel a refuzat mutarea autogării Târgoviște pe platforma PAFCOM, complex aflat în proprietatea S.C. "Dâmbovița Construcții" S.A., unde domnul deputat, fratele și nașul său sunt acționari majoritari. Acum, drumul spre autogară este deschis cu prețul arestării unui om. Menționez că ziariștii care au supus atenției opiniei publice aceste fapte, au fost amenințați cu moartea. Alți lideri P.D.S.R. - Dâmbovița au în curs de pregătire dosare de cercetare penală, confirmând lista publicată în presa locală. Aceste fapte și multe altele, au dus la instaurarea unui regim de teroare în județ, ceea ce nu are precedent decât în anii stalinismului. De aceea, de la tribuna Parlamentului, am solicitat intervenția tuturor organelor statului în stoparea abuzurilor, pentru instaurarea unui climat politico-social normal, în care oamenii să se bucure de protecția legii. 2. Construcția pasajului pe care domnia-sa și-a adjudecat-o printr-o licitație, a fost o prioritate și pentru Ceaușescu. La licitație nu a participat Guvernul P.D.S.R., cum a menționat domnul deputat. A participat însă fratele domniei sale, care a și condus comisia de licitație. Dacă ar fi participat la licitație chiar Ceaușescu sunt convinsă că ar fi câștigat tot domnul deputat, nașul fratelui său, evident, alt frate, fiind un foarte bine plasat activist politico-economic, actual capitalist democrat-creștin. 3. Dacă domnul deputat se lasă atras în manevrele justiției, pe care nu știe să le determine fără să-și păteze mâinile, îi spun de pe acum că atacurile pe care le orchestrează împotriva mea vor fi și ultimele. Domnul președinte Ion Diaconescu, unchiul domniei sale, nu poate să accepte obstrucțiile de la democrație, fiind cunoscut pentru cantitatea de suferință pe care a acumulat-o, nedemocratic, în regimul de tristă amintire, în care domnia-sa se afla în pușcărie, iar nepoții, actuali lideri P.N.T.C.D., se aflau în U.T.C., evident, tot ca lideri. 4. Doresc să transmit colegilor mei care vin la mine pentru a mă timora să nu mai combat împotriva guvernării actuale și a liderilor P.N.T.C.D. - Dâmbovița, că aici nu ne aflăm în Marea Adunare Națională, lupta parlamentară fiind, de fapt, esența construcției democratice în orice țară din lume. Probabil, ei se gândesc la faptul că mandatul trebuie să le fie doar lung nu și reprezentativ. Ar fi mai bine să se ia de mână cu puterea, doar ea mai având motive, tot atât de puternice, să stea în fotolii până în anul 2000, chiar cu riscul de a nu mai avea pe cine să guverneze. 5. Interviurile date presei și posturilor de radio din Târgoviște de către domnul deputat Irineu Popescu, mă duc cu gândul și la gramatica limbii materne și la lipsa de antrenament în ale politicii, ambele scuzabile pentru cei cu caracter violent și care au ajuns, printr-un accident democratic, în Parlament. Vă mulțumesc.
|