Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relații publice > Versiunea pentru printare

primit de la președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, domnul deputat Mircea Lubanovici (Grup PNL)

În perioada 24-26 octombrie a.c., o delegație a Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a Camerei Deputaților se află într-o vizită de lucru la Londra. Din delegația parlamentară fac parte domnii deputați Mircea Lubanovici, președintele Comisiei, Mircea Dolha, vicepreședinte al Comisiei, și Aurelian Mihai, membru al Comisiei.

Luni, 24 octombrie, membrii Comisiei au avut convorbiri cu E.S. domnul Sorin-Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, precum și întâlniri cu reprezentanți ai comunității românești. Discuțiile au fost contructive și s-au axat pe problemele cu care se confruntă românii din Marea Britanie, dar și pe contribuția diasporei românești la imaginea României în lume, precum și importanța păstrării identității românești și a legăturilor cu țara de origine.
Dintre problemele cele mai importante evidențiate pe parcursul discuțiilor amintim: incertitudinea legată de viitor în contextul Brexit, situațiile de exploatare a unor români care lucrează în Marea Britanie, abuzurile făcute de angajatori, ce pot ajunge până la lipsirea de libertate, lipsa de onestitate a anumitor firme de recrutare din România etc..
De asemenea, discuțiile au abordat și problemele cu care se confruntă familiile de români din Marea Britanie, ai căror copii fie au fost luați de serviciile sociale britanice și dați spre adopție, fie sunt în atenția acestor servicii. La întâlnirea cu reprezentanții comunității de români a fost invitată și doamna Diana Racolta, pentru a prezenta situația copiilor domniei sale preluați de autoritățile britanice. Doamna Racolta a solicitat parlamentarilor români ajutorul pentru a găsi un avocat În vederea reprezentării la CEDO.
Totodată, domnii deputați au propus Ambasadorului României la Londra să identifice modalitatea prin care domnia sa poate să viziteze copiii doamnei Racolta, pentru a vedea în ce condiții de viață trăiesc. De asemenea, doamna Andreea Sutton, care nu a putut participa la discuții, și-a manifestat interesul de a fi contactată telefonic de către parlamentarii români, fiind la o distanță mare față de Londra.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 28 noiembrie 2021, 14:47
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro