Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe dec. 2018 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 3 decembrie 2018 ora 14:00

Ședința a început la ora 14,00.

Lucrările au fost conduse de doamna Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Au participat: domnul Eugen Nicolicea (de la ora 14,07), domnul Florin Iordache și domnul Marilen-Gabriel Pirtea (de la ora 14,01) - vicepreședinți, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul Georgian Pop, domnul Cristian Buican (de la ora 14,03) și domnul Iulian Bulai (de la ora 14,02) - secretari, domnul Ion-Marcel Ciolacu, domnul Seres Denes și domnul Dragoș Gabriel Zisopol - chestori, domnul Alfred-Robert Simonis - Grupul parlamentar al PSD, domnul Dan Vîlceanu - Grup parlamentar al PNL, domnul Ilie Dan Barna (de la ora 14,06) - Grupul parlamentar al USR, domnul Daniel Olteanu - Grupul parlamentar ALDE, domnul Ionuț Simionca - Grupul parlamentar al PMP și domnul Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităților naționale și doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaților.

Invitați: doamna Ștefania Bîrlibescu - Ministerul pentru relația cu Parlamentul, domnul George Ionuț Dumitrică - Secretar general adjunct, domnul Georgică Tobă - Secretar general adjunct interimar, domnul Gabriel Stecoza și domnul Ștefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcția pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Constantin Bantaș - Direcția pentru lucrările și secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcția comunicare și relații publice, doamna Cristina Stroescu - Departamentul de studii parlamentare și politici UE, doamna Anca Mihaela Spiridon - Director general la Cancelarie Președinte, doamna Andreea Stăncescu - Director general la cabinet Secretar general și domnul Alexandru Tănase - Departamentul tehnic.

*

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bună ziua, stimați colegi!

Deschid ședința noastră de Birou permanent.

Dacă la ordinea de zi a ședinței Biroului permanent sunt observații?

Nu.

Adoptat.

Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Ordinea de zi pentru ședințele Camerei?

Vă rog!

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulțumesc doamna președinte.

Aș dori să vă supun atenției două modificări, să vă propun două modificări la ordinea de zi, și anume: PL-x 584 pe 2018 - poziția 15 să fie adus pe poziția 4 și...

Am vorbit cu el înainte.

Și poziția ... și PL-x 661 pe 2018, e pe 29 în ordinea de zi să fie adus pe poziția 5.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Cinci sau cinci indice unu?

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Cinci, că acum putem modifica ordinea de zi, la plen dacă e cu indice.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Da.

Mai sunt alte intervenții?

Vă rog!

Domnul Szabó Ödön:

Stimată doamnă președinte, eu vă propun să aducem pe ordinea de zi, sub rezerva primirii raportului, PL-x 447/2017.

Mulțumesc!

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Comitetul liderilor? Da, sunteți de acord?

Nu sunt obiecții, adoptată ordinea de zi cu cele trei proiecte de legi.

Unul sub rezerva primirii raportului, ultimul dintre ele.

Notă privind inițiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse și distribuite în perioada 27 – 29 noiembrie 2018 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru a fi dezbătute în zilele de luni, 3, miercuri, 5 decembrie 2018

PUNCTUL 2

Notă privind inițiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse și distribuite în perioada 27 - 29 noiembrie 2018 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru a fi dezbătute în zilele de luni, 3, miercuri, 5 decembrie 2018

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

2 - Notă privind inițiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse și distribuite în perioada 27 - 29 noiembrie 2018 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei pentru a fi dezbătute în zilele de luni, 3, miercuri, 5 decembrie 2018.

Comitetul liderilor, susține introducerea, da?

Domnul Florin Iordache:

Nu.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Nu sunt, nu ați cerut?

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nu!

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Nu.

Rămân la termen. Dacă nu, intră la termen.

Mulțumesc, domnule vicepreședinte.

Programul de lucru al Camerei Deputaților

PUNCTUL 3

Programul de lucru al Camerei Deputaților

Secretari de ședință

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Programul de lucru al Camerei.

Sunt obiecții?

Secretarii de ședință vor fi: domnul Mircea Drăghici și domnul Iulian Bulai, iar eu voi fi vicepreședintele de serviciu.

Nu sunt obiecții.

Adoptat.

Domnul Iulian Bulai:

Doamna președintă, îmi permiteți?

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Da, domnule Bulai, vă rog.

Domnul Iulian Bulai:

Am avut și eu mâna ridicată, chiar dacă nu v-ați uitat în direcția asta atunci când am vorbit despre... și îmi cer scuze și pentru întârziere.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă cer scuze, nu se va mai întâmpla.

Domnul Iulian Bulai:

Am o propunere legislativă pe care doresc să o supun votului spre a fi trecută pe ordinea de zi, vine de la Comisia de sănătate și are raport favorabil în unanimitate, este vorba despre PL-x 276 pe 2018.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Da, dar am avut ordinea de zi și introducerile și propunerile de modificare din ordinea de zi.

Domnul Iulian Bulai:

Miercuri, atunci.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Putem face asta miercuri.

Domnul Iulian Bulai:

Mulțumesc!

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Și oricum a venit foarte târziu, pentru că nu ați adus-o la SG, a fost înregistrată târziu, nu?

Domnul Iulian Bulai:

Mulțumesc!

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Eventual.

Domnul Iulian Bulai:

Este la Comisie, acum.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

A, mai rău.

Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților

PUNCTUL 4

Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei.

Avem o cerere de procedură de urgență a Guvernului.

Potrivit cutumei, știți, Comitetul liderilor doar aprobă cererile Guvernului.

Sunteți de acord cu comisiile și termenele propuse? Da.

Adoptat.

Lista cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană

PUNCTUL 5

Lista cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană

Notă privind Lista cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

5 - Lista cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană.

Sunteți de acord cu aceasta?

Nu sunt obiecții.

Adoptat.

Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative și/sau fără caracter legislativ

PUNCTUL 6

Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative și/sau fără caracter legislativ

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

6 - Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative și/sau fără caracter legislativ.

Sunt observații? Nu.

Adoptat.

Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind ”Ora prim-ministrului”

PUNCTUL 7

Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind Ora prim-ministrului

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

7 - Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind Ora primului-ministru.

Este solicitată stabilirea unei date exacte.

Sunt intervenții?

Domnul Dan Vîlceanu:

Vreți să vă spun eu ce-o să spună domnul Iordache în continuare? O pot face cu mare drag.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Nu. Dacă sunt intervenții fix la acest punct, nu ce ar putea spune domnul Iordache.

Domnul Dan Vîlceanu:

Sunt convins că dumneavoastră veți spune că n-o stabilim azi, o stabilim miercuri, că azi n-are rost. Nu?

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă spun eu: o spunem votului. E cel mai sigur așa.

Domnul Bulai, vă rog.

Domnul Iulian Bulai:

Este o întrebare față de dumneavoastră: dacă ați primit cumva, întâmplător, și calendarul doamnei prim-ministru cu privire la activitățile din luna aceasta? Nu.

Atunci, propun să trimitem o solicitare din partea BP pentru a primi calendarul activităților, pentru a ne putea coordona pentru a invita într-o zi, în următoarele trei săptămâni.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bun. Dați-mi voie să supun...

Domnul Dan Vîlceanu:

Și, bineînțeles, solicitarea dumneavoastră să vină doamna...

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Asta e prima, să știți! PNL-ul are prioritate.

Supun la vot solicitarea PNL-ului.

Cine este pentru?

Sunt trei voturi.

Insuficient.

Nu a fost adoptată.

Și solicitarea colegului nostru, Iulian Bulai.

Domnul Iulian Bulai:

Tot trei voturi.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Tot trei voturi. Insuficiente.

Nu a fost adoptată.

Domnul Iulian Bulai:

Vă mulțumesc.

Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind modificări în componența unor comisii permanente

PUNCTUL 8

Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind modificări în componența unor comisii permanente

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Punctul 8 - Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind modificări în componența unor comisii permanente.

E vorba de trecerea doamnei Mara Mareș de la Comisia pentru egalitate de șanse la Comisia pentru afaceri europene și a domnului Dan Vîlceanu de la Comisia pentru afaceri europene la Comisia pentru egalitate de șanse.

Domnul Vîlceanu, v-au retrogradat, ce s-a întâmplat?

Domnul Dan Vîlceanu:

A fost dorința mea.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

A! Nu sunt obiecții.

Adoptat.

Scrisoarea Ministrului pentru relația cu Parlamentul referitoare la proiectele de legi aflate în procedură parlamentară care transpun Directiva europeană 2014/42/UE privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană

PUNCTUL 9

Scrisoarea Ministrului pentru relația cu Parlamentul referitoare la proiectele de legi aflate în procedură parlamentară care transpun Directiva europeană 2014/42/UE privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

9 - Scrisoarea Ministrului pentru relația cu Parlamentul referitoare la proiectele de legi aflate în procedură parlamentară care transpun Directiva europeană 2014/42 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană.

Știți că cele două proiecte de legi au fost sesizate la CCR și, da, o să luăm act de această solicitare.

Camera Deputaților este Cameră decizională și atunci, când discutăm, vor fi finalizate până la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare.

Solicitare din partea domnului deputat Nicușor Halici, președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, referitoare la scrisoarea domnului Ciobanu Nicolae Răzvan

PUNCTUL 10

Solicitare din partea domnului deputat Nicușor Halici, președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, referitoare la scrisoarea domnului Ciobanu Nicolae Răzvan

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

10 - Scrisoare din partea domnului deputat Nicușor Halici, președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, referitoare la scrisoarea domnului Ciobanu Nicolae Răzvan, care ne spune că a fost înregistrată o scrisoare prin care este sesizată săvârșirea unor posibile abuzuri de către magistrați cu funcții de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Domnul președinte Halici ne informează că această scrisoare a fost redirecționată către Comisia pentru abuzuri, pentru competentă soluționare și, totodată, solicită Biroului permanent să fie dispusă sesizarea Curții de Conturi pentru analizarea și soluționarea problemelor sesizate.

Dacă sunt obiecții? Nu sunt.

Adoptat.

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată

PUNCTUL 11

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată:

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată doamna deputat Mara Daniela Calista

• doamna deputat Mara Daniela Calista

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată doamna deputat Marilena-Emilia Meiroșu

• doamna deputat Marilena-Emilia Meiroșu

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată doamna deputat Lucreția Roșca

• doamna deputat Lucreția Roșca

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

11 - Concedii cu plată: doamna Mara-Daniela Calista, 3, 4, 5 decembrie; doamna deputat Marilena-Emilia Meiroșu, 3 și 4 decembrie, și doamna deputat Lucreția Roșca, 3, 4 și 5 decembrie.

Nu sunt obiecții.

Adoptat.

Domnul Ciolacu, vă rog!

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Am eu o singură problemă: aș vrea să-l întreb pe domnul vicelider de la PMP cum a fost la 1 Decembrie? Că dacă nu a putut să depună coroană... părerea mea este ca să facem un amendament la lege, eu o să fiu printre primii care-l semnează.

Domnul Ionuț Simionca:

Da.

La mulți ani, dragi colegi! Pentru 1 decembrie.

Nu, nu am putut să fac și să depun coroana, am făcut o cerere către Prefectura Bistriței.

Mi-au dat un răspuns... că nu am dreptul să depun acea coroană, cu toate că eu făcusem, am comandat o coroană și am depus-o după ceremonia oficială, s-a depus o singură coroană din partea tuturor instituțiilor, tot ce înseamnă Primărie, Consiliul Județean, Camera Deputaților, Parlament, tot, tot, tot, tot.

Faptul că întreb o instituție oficială și ajung să mă duc cu coroana acolo în ziua de 1 Decembrie și întreb organizatorul, un domn maior și îmi spune: "domnule întrebați asistenta domnului președinte de CJ" și domnișoara îmi spune: "nici gând" și se întoarce, e o chestie care nu se face.

Știu, am știut că așa se va întâmpla, de aceea am și insistat să facem treaba asta, dar o să urmez toate procedurile legale ca să mă asigur că nu se va mai întâmpla niciodată treaba asta.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Haideți să facem o propunere de amendament la lege și...

Domnul Florin Iordache:

Vorbește fără microfon.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Eu consider că nu e bună.

Domnul Ionuț Simionca:

Și încă o chestie, la articolul 16 spune clar că onorul se dă celor mai înalte oficialități în funcție de rang și după Președintele României, vine Parlamentul, nici gând să te invite, sau alte chestii umilitoare, de exemplu din 30 de oameni care erau în primul rând, pe mine m-au pus pe locul 31, adică în afara scenei, oarecum.

Tipic; nu vă jignesc pe dumneavoastră că vă respect pe toți, dar nu se face așa.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc!

Închidem aici ședința noastră de Birou permanent.

Vă doresc o zi bună!

*

Ședința s-a încheiat la ora 14,10.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 15 iulie 2024, 17:35
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro