LEGE nr.152 din 15 iulie 1998
privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe
Textul actului publicat în M.Of. nr. 265/16 iul. 1998 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1. - (1) Pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național, se înființează Agenția Națională pentru Locuințe, denumită prescurtat A.N.L.
(2) Agenția Națională pentru Locuințe este instituție de interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de finanțare în domeniul construcției de locuințe, având autonomie financiară.
(3) Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 2. - (1) Agenția Națională pentru Locuințe are ca obiectiv realizarea unor montaje financiare, precum și atragerea și administrarea resurselor, în condițiile prezentei legi, pentru construirea, cumpărarea, reabilitarea, consolidarea și extinderea unor locuințe, inclusiv pentru cele exploatate în regim de închiriere.
(2) Din resursele Agenției Naționale pentru Locuințe se acordă credite, care se garantează prin constituirea de ipoteci asupra imobilului - teren și construcție -, liber de orice sarcină.
(3) Înscrierea ipotecii se face pe baza contractului de creditare. Operațiunea de înscriere a ipotecii este scutită de taxă de timbru.
(4) Pentru derularea activităților specifice operațiunii de creditare, Agenția Națională pentru Locuințe încheie convenții speciale cu instituțiile bancare, depozitare ale resurselor sale, care vor acționa ca bănci de credit ipotecar.
Art. 3. - Pot beneficia de credite, în baza criteriilor stabilite de Agenția Națională pentru Locuințe:
Art. 4. - (1) Beneficiarilor de credite li se pot acorda următoarele facilități:
(2) Agenția Națională pentru Locuințe va asigura un cuantum anual din fondurile sale, destinat creditelor, în condiții avantajoase, pentru tineri și familiile de tineri.
Art. 5. - (1) Plafoanele maxime ale creditelor care se acordă pentru finanțarea construirii sau cumpărării de locuințe, în condițiile prezentei legi, se vor încadra în plafoane maximale de cost, de realizare a unor construcții noi, stabilite de Agenția Națională pentru Locuințe.
(2) Pentru cumpărarea de locuințe și realizarea de lucrări de construcții aferente fondului de locuințe existent - reabilitare, consolidare, extindere -, Agenția Națională pentru Locuințe va stabili reglementări specifice, în condițiile legii.
Art. 6. - (1) Resursele Agenției Naționale pentru Locuințe se păstrează în conturi pe numele agenției, la instituții bancare agreate, și se pot constitui din:
(2) Resursele Agenției Naționale pentru Locuințe se reîntregesc cu ratele rambursate, aferente creditelor acordate.
Art. 7. - Pentru atragerea de resurse suplimentare, Agenția Națională pentru Locuințe poate emite periodic titluri de valoare, sub formă de obligațiuni ale Agenției Naționale pentru Locuințe, pe termen mediu și lung. Obligațiunile Agenției Naționale pentru Locuințe sunt valori mobiliare, emise la valoare nominală, cu dobândă indexabilă, plătibilă lunar, dematerializate, garantate de stat.
Art. 8. - Punerea în circulație a obligațiunilor Agenției Naționale pentru Locuințe se face prin intermediul instituțiilor bancare, depozitare ale resurselor Agenției Naționale pentru Locuințe.
Art. 9. - Consiliul național de coordonare al Agenției Naționale pentru Locuințe va stabili data, volumul și celelalte caracteristici financiare ale fiecărei emisiuni, cuprinse în prospectul de emisiune.
Art. 10. - (1) Obligațiunile Agenției Naționale pentru Locuințe pot fi cumpărate de persoane fizice sau juridice, rezidente sau nerezidente în România.
(2) Instituțiile bancare, care, în calitate de agent al Agenției Naționale pentru Locuințe, asigură emisiunea primară a obligațiunilor acesteia, asigură și evidența deținătorilor de obligațiuni, precum și operațiunile de plată a veniturilor lunare cuvenite acestora.
(3) Deținătorii de obligațiuni ale Agenției Naționale pentru Locuințe beneficiază de toate drepturile conferite de lege deținătorilor de valori mobiliare.
Art. 11. - (1) Piața secundară a obligațiunilor Agenției Naționale pentru Locuințe se constituie în condițiile legii, prin admiterea obligațiunilor Agenției Naționale pentru Locuințe la cota bursei de valori sau pe o altă piață supravegheată.
(2) Cererea de cotare la bursa de valori sau pe o altă piață supravegheată este înaintată de către Agenția Națională pentru Locuințe.
Art. 12. - (1) Pe piața secundară a obligațiunilor Agenției Naționale pentru Locuințe vor acționa, în calitate de intermediari, societățile de valori mobiliare.
(2) Deținătorii de obligațiuni ale Agenției Naționale pentru Locuințe au dreptul să transmită intermediarilor ordine de vânzare a obligațiunilor deținute, indiferent de termenul de scadență a acestora.
Art. 13. - La data admiterii obligațiunilor Agenției Naționale pentru Locuințe la cota bursei de valori sau pe o altă piață supravegheată, va fi constituit, în condițiile legii, Registrul deținătorilor de obligațiuni ale Agenției Naționale pentru Locuințe, care asigură evidența tranzacțiilor cu obligațiuni ale Agenției Naționale pentru Locuințe și evidența investitorilor în aceste valori mobiliare.
Art. 14. - În vederea asigurării unei garanții eficiente, se va constitui, în cadrul Agenției Naționale pentru Locuințe, un fond de garantare a obligațiunilor emise de aceasta.
Art. 15. - (1) Fondul de garantare a obligațiunilor va avea ca sursă de constituire alocația inițială de la bugetul de stat și comisionul de distribuire încasat la emisiunea primară a obligațiunilor Agenției Naționale pentru Locuințe.
(2) Fondul de garantare a obligațiunilor Agenției Naționale pentru Locuințe va fi administrat de Agenția Națională pentru Locuințe.
Art. 16. - Fondul de garantare a obligațiunilor Agenției Naționale pentru Locuințe va fi utilizat numai în situația în care volumul plăților cuvenite deținătorilor de obligațiuni va fi superior volumului de încasări din ratele scadente la creditele ipotecare acordate și dobânzile aferente.
CAPITOLUL II
Organizare
Art. 17. - (1) Conducerea Agenției Naționale pentru Locuințe se realizează prin Consiliul național de coordonare, ca organ deliberativ, și prin Consiliul de administrație, ca organ executiv.
(2) Consiliul național de coordonare este organ de decizie, numit prin hotărâre a Guvernului. Prin aceeași hotărâre va fi nominalizată, din rândul membrilor acestuia, persoana desemnată să îndeplinească funcția de președinte al consiliului.
(3) Consiliul de administrație este compus din 5-7 membri, desemnați și numiți de Consiliul național de coordonare.
(4) Președintele Consiliului național de coordonare este și președintele Consiliului de administrație.
Art. 18. - (1) Consiliul național de coordonare este format din 13 membri, desemnați după cum urmează:
(2) Consiliul național de coordonare își aprobă, la prima ședință, regulamentul de organizare și funcționare.
(3) Consiliul național de coordonare se reunește cel puțin o dată pe trimestru și ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui.
(4) Pregătirea și desfășurarea lucrărilor Consiliului național de coordonare, precum și punerea în aplicare a directivelor și deciziilor adoptate se asigură de către Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Locuințe.
Art. 19. - Consiliul național de coordonare are următoarele atribuții:
Art. 20. - Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Locuințe are următoarele atribuții:
Art. 21. - (1) Consiliul național de coordonare și Consiliul de administrație ale Agenției Naționale pentru Locuințe răspund de gestionarea fondurilor, potrivit legii.
(2) Anual, Guvernul va prezenta Parlamentului o informare asupra activității Agenției Naționale pentru Locuințe.
Art. 22. - (1) Cheltuielile de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe se asigură din veniturile anuale înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli.
(2) Excedentul bugetului propriu se constituie ca resursă pentru Agenția Națională pentru Locuințe în anul următor.
Art. 23. - Fondurile necesare începerii activității Agenției Naționale pentru Locuințe se constituie prin emiterea de obligațiuni garantate de stat, din bugetul de stat și din alte surse legal constituite.
CAPITOLUL III
Dispoziții finale
Art. 24. - Agenția Națională pentru Locuințe poate modifica, periodic, condițiile generale de acordare a noi credite ipotecare, în funcție de situația pieței monetare și a pieței de capital.
Art. 25. - În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, în colaborare cu Ministerul Finanțelor, Banca Națională a României și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare vor elabora norme metodologice de aplicare, care vor fi adoptate de către Guvern.
Art. 26. - În termen de 15 zile de la aprobarea normelor metodologice de aplicare a prezentei legi va fi numit Consiliul național de coordonare al Agenției Naționale pentru Locuințe.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 9 iulie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI
ULM NICOLAE SPINEANU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 iulie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VASILE LUPU
București, 15 iulie 1998.
Nr. 152.
Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.