Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2016-2020 (dep.)
Legături:
mirela.furtuna@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Mirela Furtună > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană

În calitate de membru al Comisiei pentru politică externă sunt extrem de interesată de dezvoltarea cooperării dintre Uniunea Europeană și statele membre din Parteneriatul Estic, respectiv Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Desigur, fiecare dintre aceste state are un parcurs diferit și ambiții diferite cu privire la modalitățile concrete de colaborare cu Bruxelles-ul, unele dorind să devină membre UE, iar altele doar să dezvolte anumite parteneriate economice.
În condițiile actualului conflict din Ucraina, cooperarea cu Republica Moldova, Georgia și Ucraina devine cu atât mai importantă.
În fapt, cooperarea cu aceste state ajută la dezvoltarea securității flancului estic al Uniunii Europene, din care facem parte și noi.
Mai mult, România are o legătură istorică și culturală cu Republica Moldova, iar din această perspectivă susținem pe deplin parcursul european al acesteia.
În acest sens, domnul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a efectuat o vizită la Chișinău, pentru a sublinia faptul că înțelegem, încurajăm și sprijinim opțiunea europeană a Republicii Moldova și suntem gata să le oferim ajutorul și experiența noastră în procesul de aderare.
PSD susține pe deplin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și va lucra împreună cu partenerii din Moldova, la nivel parlamentar, pentru transpunerea legislației europene în legislația națională.
În mod concret, chiar de la intrarea PSD la guvernare am semnat deja un acord de 100 de milioane de euro (intrat în vigoare pe 12 mai 2022) prin care România va finanța proiecte strategice de anvergură care să ajute la consolidarea stabilității Republicii Moldova și la racordarea strânsă a țării, la Uniunea Europeană.
Mai mult, zilele trecute, domnul Nicolae Ciucă, prim-ministrul României, domnul Bogdan Aurescu, ministrul de externe, și domnul Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale, au primit delegații oficiale de la Chișinău în vederea dezvoltării cooperării noastre și intensificării procesului de aderare al Republicii Moldova la UE.
PSD va continua să sprijine orice formă de ajutor care să susțină eforturile Republicii Moldova de integrare europeană.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 21 iunie 2024, 10:30
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro