Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2016-2020 (dep.)
Legături:
mirela.furtuna@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Mirela Furtună > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)

Indiferent cât de severă este seceta anul acesta, trebuie să știm că producția internă acoperă consumul intern, iar România va exporta doar ceea ce depășește necesarul cetățenilor români.

De exemplu, în anul 2020, când a fost o secetă mult mai severă decât în anul curent, chiar dacă producția agricolă a fost cu 30-40% mai mică decât în mod obișnuit, necesarul intern a fost acoperit.
Așadar, nu sunt premise ca în România să avem o criză alimentară. Acesta este mesajul PSD pentru toți cei ce dezbat perspectiva unei posibile crize alimentare care ar afecta țara noastră.
În plus, la inițiativa PSD, programul național de irigații se extinde consistent: astfel, crește cu 70% numărul amenajărilor de irigații noi, crește finanțarea la 1,5 miliarde de euro și se prelungește termenul de implementare, până în 2027.
Trebuie subliniat faptul că Programul Național de Irigații a fost lansat în 2017, cu un buget de aproximativ 1 miliard de euro. Cât timp a guvernat PSD, până în 2019, Programul a mers bine, se reabilitau si se dezvoltau în ritm susținut amenajările de irigații, dar apoi totul a fost lăsat baltă de guvernările de dreapta.
De curând, ministrul Petre Daea a anunțat obiectivele: până în 2027 va crește numărul de amenajări de irigații noi, de la 89 la 150, iar suprafața irigată va ajunge la 2,6 milioane de hectare, de la 1,8 milioane de ha, în prezent.
Mai mult, ministrul Daea a luat rapid 3 măsuri pentru fermieri:
1) Pe terenurile calamitate se poate recolta și pot începe lucrările pentru noile culturi – doar pe 5% din suprafață se menține cultura afectată ca probă pentru acordarea subvențiilor;
2) A solicitat și a obținut de la Comisia Europeană ca avansul pentru subvenții acordat în luna octombrie să crească de la 50% la 70% - 85%, diferența urmând a fi dată începând cu luna decembrie;
3) Fermierii pot lua acum credite de trei ori mai mari decât valoarea subvenției, pe baza adeverinței de la APIA, pentru a face lucrările agricole necesare, prin programul de 3 x subvenția garantată de stat.
În ceea ce privește suprafața calamitată de secetă, procesul de evaluare este în plină derulare, așadar este prematur să se avanseze cifre acum. După inventarierea tuturor raportărilor se va ști exact cât din suprafața agricolă este afectată de secetă, pentru a putea fi luate măsurile de sprijin pentru fermieri.
În încheiere, aș dori să subliniez ca fermierii români au un partener în ministrul PSD al Agriculturii, care le-a înțeles problemele și a fost receptiv la solicitările lor.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 21 iunie 2024, 9:33
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro