Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
soldan.gheorghe@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Gheorghe Șoldan > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Gheorghe Șoldan (Grupul parlamentar al PSD)
Cazinoul din Vatra Dornei, "Perla Coroanei" din Bucovina, renovat din fonduri europene, de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

După patru ani de lucrări, Perla Coroanei din Bucovina, Cazinoul din Vatra Dornei, strălucește din nou.

Una dintre cele mai frumoase clădiri construite în Bucovina în perioada în care s-a aflat sub coroana austriacă, la inaugurarea căreia ar fi participat inclusiv împăratul Franz Joseph, a fost adusă din nou la viață, două secole mai târziu, de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Renovarea s-a făcut printr-un proiect finanțat din fonduri europene, în valoare de 21 de milioane de lei, din care Arhiepiscopia a asigurat o cofinanțare de 2%, iar ulterior a mai venit cu acoperiri de costuri suplimentare, în afara proiectului, de peste 5 milioane de lei.
Acum câțiva ani era o clădire istorică într-o stare avansată de degradare, în prag de prăbușire, iar foarte mulți, inclusiv din administrația județeană, ridicau din umeri și spuneau că nu pot face nimic, întrucât clădirea a fost retrocedată Bisericii.
Astăzi, când cazinoul de la Vatra Dornei e din nou una dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu din România, unii, după o metodă patentată deja, vor să își aroge meritele altora.
De fiecare dată când veți admira clădirea cazinoului, când veți fi mândri că e în Bucovina, să țineți minte că nu e meritul vreunui politician (și o spune asta chiar un politician!), ci al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și al sutelor de oameni care au muncit până la cel mai mic detaliu.
Am vizitat zilele trecute clădirea cazinoului din Vatra Dornei, alături de unul dintre cei care au pus mult suflet în reconstrucția clădirii-monument istoric, inginerul Ciprian Muscă, responsabil financiar de proiect din partea Centrului Eparhial Suceava.
Mi-a povestit cum, în 2016, l-a convins pe Înaltpreasfinția Sa Pimen, Dumnezeu să-l odihnească, că salvarea cazinoului stă în banii europeni, dar că e nevoie de o cofinanțare din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Regretatul Arhiepiscop a fost de acord, însă i-a cerut să facă rost de banii necesari.
Acea sumă de bani, care a reprezentat o bună parte din cofinanțarea de 2% a proiectului, a fost oferită de răposatul părinte Gheorghe Brădățanu, de la Parohia Sfinții Voievozi din satul Pâraie, comuna Mălini, Protopopiatul Fălticeni. Părintele era bolnav, făcea tratament la București, și auzind că e ultima șansă a cazinoului care stătea să se prăbușească, a vrut să ofere acel sprijin financiar (fără să-l ceară înapoi!).
E vorba de 50.000 de euro, fără de care nu s-ar fi putut depune proiectul renovării cazinoului în 2017 (câteva luni mai târziu, părintele Brădățanu a plecat la Domnul).
Cazinoul de la Vatra Dornei, construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, va fi redeschis sub denumirea de Centrul Muzeal “Cazinoul Băilor” pe 28 noiembrie a.c., de Ziua Bucovinei.
Veniți să-l vizitați și să vă bucurați de frumusețea arhitecturală a acestui edificiu pe care l-a redat istoriei contemporane și viitoare Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin fonduri europene, dar și prin gestul unui părinte trecut în neființă, un gest despre care puțină lume știe, prin care a fost salvată nu doar o clădire istorică, ci și stațiunea Vatra Dornei, precum și turismul din Bucovina.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 25 iulie 2024, 22:38