Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Silviu Dehelean > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la domnul deputat Silviu Dehelean (Grupul parlamentar al USR)
Cu ”teroriștii” anti-Justiție nu se poate negocia
Deputatul USR Silviu Dehelean, membru al Comisiei juridice, susține că abordarea PSD în ceea ce privește Justiția se radicalizează în continuu, iar reprezentanții partidului său ai Guvernului iau decizii tot mai periculoase pentru democrație. De la prestația din timpul consultărilor de la Cotroceni și până la decizia ministrului Justiției de a-l revoca pe procurorul general, Puterea a lovit miercuri Justiția în plin, susține deputatul Dehelean.


”Domnul Dragnea a fost însoțit la consultările de la Cotroceni de careul său de ași anti-justiție, cele mai nepotrivite nume pentru o discuție privind Justiția și statul de drept. Liderii PSD ajunși în fața Președintelui sunt persoane consacrate în lupta împotriva DNA și a ideii de anticorupție. Înțelegem de la bun început care a fost abordarea PSD în ceea ce privește această rundă de consultări cu Președintele.

Apoi, discursul domnului Tudorel Toader, încheiat cu previzibila propunere de revocare a procurorului general Lazar, a oferit cea mai buna concluzie a zilei.
Cu PSD, ca și cu teroriștii, nu se poate negocia. PSD nu e un partid de care să te despartă o școală de gândire sau un set de principii. PSD este o organizație mai degrabă pro-infracționalitate, al cărei scop este desființarea de facto a instituțiilor fundamentale ale statului de drept. Metoda? Una rudimentară: înlocuirea celor din funcțiile de conducere cu oameni subordonați politic.
Ceea ce se obisnuiește într-un minister nu poate fi aplicat, însă, și în cazul Justiției. Procurorul general al României nu poate fi schimbat din funcție doar pentru că Ministrul vrea să-și demonstreze loialitatea față de partid și, deci, să-și continue mandatul. Independența magistraților nu e doar un alt slogan electoral pe care PSD să-l poată anula printr-un simplu gest. E un principiu al statului de drept.
Miercuri, PSD a arătat că nu are limite, iar democrația nu e suficientă pentru această formațiune. Dar poate că, măcar acum, toată lumea a înțeles că PSD nu e un partid adversar al USR, ci o grupare adversară României democratice”, a conchis deputatul Dehelean.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 19 septembrie 2024, 7:18