Plen
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 4, 1996
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
11-06-2024
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Query > Result > 04-04-1996 Printable version

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 4, 1996

 Relevant paragraphs for the following query: 
Speaker: Dan Stelian Marin

3. Continuarea dezbaterilor la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 1996  

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor ,

Rațiunile acestui articol, respectiv scopul blocării, a 4,5% din totalul cheltuielilor aprobate prin bugetul de stat, ne-a fost prezentat de domnul ministru Florin Georgescu.

Nu se poate ca Ministerul Finanțelor, Guvernul, să nu-și ia măsuri de încadrare în deficitul bugetar pe care noi îl aprobăm.

Așa procedează orice gospodar.

Legat de amendamente, ați văzut, domnul ministru Florin Georgescu a acceptat ca la alin. 2 să trecem și cheltuielile cu medicamentele.

Celelalte cheltuieli pot să fie exceptate de către fiecare minister. Ministerul, așa cum a spus domnul ministru, are dreptul să nu blocheze la anumite categorii de cheltuieli, să blocheze mai mult la altele, încât per total să se încadreze în 4,5%.

Deci, suntem și noi de acord cu amendamentul de excceptare a cheltuielilor pentru medicamente, având în vedere ponderea acestor cheltuieli în totalul cheltuielilor materiale la Ministerul Sănătății.

Vă mulțumesc.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule președinte,

Problema blocării posturilor am rezolvat-o la art. 4, din câte îmi aduc eu aminte, dar nu se pune problema să blocăm posturile unice. Sunt 10 posturi vacante, blochez 5 și rămâne să angajez restul de 5. Normal, când ai unul, nu blochezi nici unul, că nu se poate. Adică, nu se are în vedere să se blocheze posturile unice. Ai un post de director, normal, n-o să rămână instituția fără director...

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Nu, adică se găsesc soluții. Am mai avut...

Vă mulțumesc.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule președinte,

Comisia nu-l acceptă, pentru că acest blocaj de 4,5% a fost făcut având în vedere toate cheltuielile, decât cele exceptate de la alin. 2 și, ca atare, pot să se ridice și alții, de la sănătate, nu? Ai cheltuieli materiale cu întreținerea, cu hrana, cu...

Deci, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne are posibilitatea să nu blocheze și blocând mai mult la alte categorii de cheltuieli.

Vă mulțumesc.

................................................

Domnul Stelian Dan Marin:

Domnule președinte,

În legătură cu amendamentul domnului senator Mocuța, noi l-am discutat în cadrul comisiilor, dar nu a fost reținut. Totuși...

................................................

Domnul Stelian Dan Marin:

Da, parcă ar merita să fie reținut. După ce am discutat cu colegii care sunt lângă mine, ne-am gândit că, dacă ai o resursă externă asigurată cel puțin 50%, să se dea prioritate...

(Domnul deputat Birtalan Ákos discută cu domnul Florin Georgescu.)

................................................

Domnul Stelian Dan Marin:

Deci, noi acceptăm acest amendament.

................................................

Domnul Stelian Dan Marin:

Adică, între priorități să fie și "obiective și lucrări de investiții de natura celor prevăzute în Anexa nr. 7, la care cel puțin jumătate din fondurile de finanțare reprezintă contribuția gratuită din străinătate."

................................................

Domnul Stelian Dan Marin:

În legătură cu defalcarea din impozitul pe salarii, nominalizarea cât pentru ajutorul social, părerea mea este că nici nu este bine să indic eu pe județe cât trebuie să reprezinte transferul meu pentru ajutorul social, atâta timp cât legea spune că sumele se prevăd în bugetele locale și numai parțial se suportă... Dar fiecare se gospodărește și aprobă ajutor social în limita sumelor pe care le primește cu această destinație. De unde să cunoască Ministerul Finanțelor sau Guvernul la cât aprobă fiecare primar, luna aceasta, luna următoare... El se gospodărește. Probabil că am atinge oarecum și problemele legate de autonomia locală, dumneavoastră spuneți ca autoritățile publice locale să aibă autonomie locală, să fie... Așa, se gospodărește el, nu mai aprobă atâtea ajutoare sociale și se duc oamenii să-și ia ajutorul social cu Mercedesul și cu...

Vă mulțumesc.

................................................

Domnul Stelian Dan Marin:

Domnule președinte,

La Anexa nr. 8 avem limite minime de cheltuieli pe județe și se asigură din transferuri, nu avem limite minime pe comune, pe toate autoritățile locale. De aceea, nu putem să prevedem nici la art. 27 limite minime pe fiecare autoritate publică locală. Noi nu suntem de acord.

Vă mulțumesc.

................................................

Domnul Stelian Dan Marin:

Dacă legea prevede că Ministerul Sănătății gestionează acest fond, noi nu putem să înscriem aici și celelalte ministere care au rețea sanitară, rețea limitată sanitară, dacă ne gândim la Ministerul Apărării Naționale, la Ministerul de Interne și nu știu dacă mai are alt minister rețea sanitară.

Vă mulțumesc.

................................................

Domnul Stelian Dan Marin:

S-a propus eliminarea, am reglementat ieri prin Legea administrației publice locale.

................................................

Domnul Stelian Dan Marin:

Domnule președinte,

În condițiile în care ieri am votat Legea administrației publice locale și am reglementat această problemă ori ne repetăm aici ca să respectăm votul de ieri - pentru că părerea mea este că Legea administrației publice locale va ieși mult mai repede decât Legea bugetului -, și atunci, amendamentului comisiei putem să-i aducem corecturile necesare...

................................................

Domnul Stelian Dan Marin:

Așa este, nu putem să ne abatem de la formularea de ieri, deci nu o să mai apară consiliile locale, o să aparănumai consiliile județene, împreună cu organele Ministerului Finanțelor, direcția generală a finanțelor publice.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnul Crețu a propus ca în loc de Guvern să trecem ordonatorii principali de credite, adică ministerele, titularii de investiții.

Nu știu dacă niște valori trecute într-o lege pot fi modificate chiar așa, de fiecare titular. Să lăsăm Guvernul, așa cum zice legea, prin Ministerul Finanțelor. Așa am avut mereu și nu s-au întâmplat nenorociri.

Amendamentul doamnei deputat Smaranda Dobrescu cred că poate fi avut în vedere, dacă Executivul acceptă.

În legătură cu amendamentul domnului Dumitrescu de a modifica data de la 31 octombrie la 30 noiembrie, pe motiv că nu se cunoaște execuția lucrărilor la 15 octombrie, mă întreb dacă băgăm 30 noiembrie... probabil că ajungem în decembrie cu modificarea sumelor aferente fiecărei poziții prevăzute în listă, respectiv, acolo unde nu sunt realizări se pot face estimări. Nu știu ce rațiune are acest 30 noiembrie. Ne gândim să lucrăm în decembrie la unele investiții... Probabil că prelungirea termenului, practic, duce la ineficiența acestor modificări, pentru că fiecare titular este obligat ca în execuție să se încadreze în limita sumei prevăzute în anexă. Dar în cursul execuției unii au economii, alții au posibilitatea să realizeze în plus și atunci pentru a rezolva aceste probleme curente, în cadrul fiecărui titular, în cadrul fiecărui ordonator, am stabilit prin lege acest termen. Eu nu-l accept, nu-l agreez. Putem să punem și 31 decembrie dar, probabil că atunci când Executivul a stabilit acest termen a avut în vedere ceva.

Deci, vă mulțumesc.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Amendamentul doamnei Dobrescu nici nu-și are locul la acest articol, că aici vorbim de investiții, or, amendamentul domniei sale se referă la cheltuieli cu calamitățile, înzăpeziri și alte probleme.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin (din banca comisiei):

Principiul este de împrumut.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin (din banca comisiei):

Nu suntem de acord.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule președinte,

Sumele neutilizate la sfârșitul anului 1995 se reportează în anul 1996 și pot fi folosite în trimestrul I, adică legea nu îngrădește, nu sunt credite bugetare care să se anuleze la sfârșitul anului, sunt fonduri speciale; disponibilitățile fondurilor speciale rămân în aceste fonduri speciale și se utilizează.

Deci, părerea mea că nu avem ce să discutăm la acest amendament.

Vă mulțumesc.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule președinte,

Fondul de risc se constituie pe seama vărsămintelor făcute de societățile comerciale...

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule președinte,

Comisiile consideră că prin acceptarea amendamentului domnului Grigoraș sunt satisfăcute și amendamentele formulate de ceilalți colegi.

Vă mulțumesc.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule președinte,

Personal n-aș fi de acord, pentru că dobânda este un preț. E prețul banului și nu trebuie să fie stabilită de Guvern, nici să fie propusă de Ministerul Finanțelor. Normal, se bonifică în funcție de dobânda care este pe piață în momentul respectiv. Dacă vrea Guvernul să stabilească pentru disponibilitățile păstrate la trezorerie, respectiv dobânda pe care o bonifică la cei care păstrează banii la trezorerie, poate s-o stabilească - părerea mea - și fără lege. Vine Curtea...- așa mi se spune. Dar, dacă legea nu interzice și dacă dobânda se stabilește prin negociere între părți, dacă am eu 2 miliarde și mă duc la trezorerie, este normal, negociez cât îmi dai și acela este prețul, prețul banului.

Deci, nu-i văd rostul și nici nu deranjează dacă ar fi să insiste.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule președinte,

Vreau să spun și eu câteva probleme. Mi-e tare teamă că domnul ministru al Finanțelor nu va accepta amendamentul propus de domnul Sălăgean.

În legătură cu amendamentul propus.

1. Ordonanța 70 nu a fost aprobată prin lege și nu putem face referire la o ordonanță care nu a fost aprobată prin lege.

2. În Senat am întârziat și noi foarte mult. A trecut legea pentru aprobarea Ordonanței privind impozitul pe profit, de la 11 octombrie. Este pe ordinea de zi la Camera Deputaților. Am văzut că figurează pe locul 5 sau 6. Deci, în curând va ieși această lege pentru aprobarea Ordonanței 70. Eu nu-i mai spun "privind impozitul pe profit" pentru că nu e vorba de impozitul pe profit, e vorba de impozitul pe creșterea activelor nete, impozit pe avere și, de altfel, amendamentele ne arată că s-a avut în vedere impozitarea tuturor activelor, inclusiv impozitarea acestui blocaj financiar pentru că el se reflectă în activ.

Senatul, bineînțeles, de comun acord cu Ministerul Finanțelor ca să facă ordonanța să se încadreze în legea de abilitare i-a adus corectivele respective pentru că în caz contrar ea nu se încadra în legea de abilitare. Legea de abilitare spunea: "îmbunătățiri ale legislației privind impozitul pe profit", or, eu am spus că nu este impozitul pe profit, e impozitul pe creșterea activelor nete, impozitul pe avere.

În aceste condiții să știți că eu nu pot să accept. Aș ruga colegii deputați să accelereze acea lege de aprobare a Ordonanței 70 pentru că să știți că sunt greutăți deosebite în economie. Sunt unități care, deși realizează profitul încasat, e la jumătatea profitului creșterea activelor nete, ei plătesc impozit la creșterea activelor nete cu greutăți corespunzătoare în asigurarea resurselor financiare la nivelul fiecărei unități. Plătesc impozit din ceva ce nu am încasat, constitui fonduri din ceva ce nu am încasat, plătesc dividende din ceva ce nu am încasat.

Din această cauză v-aș ruga să nu acceptăm pentru că nu e locul în Legea bugetului a impozitului pe profit și aș ruga să se urgenteze aprobarea prin lege a acelei ordonanțe.

Vă mulțumesc.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule președinte,

Alineatul 2, vedeți ...se aplică și în anul fiscal 1995. Ne permite Constituția ?

Aș ruga colegii să vadă amendamentul și să nu mă acuze nimeni că nu v-am spus realități.

Deci, se impozitau alocațiile pentru investiții, acordate de la buget pentru că intră în activul net sumele acordate de FPS cu titlu gratuit. Se impozitau ! Atunci, ordonanța a fost bună sau nu a fost bună ? Probabil că .....

Eu accept.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule președinte,

Eu, personal sunt de acord, dar legea bancară interzice să reeșalonezi, să acorzi credite la cel care are pierderi, indiferent din ce provin pierderile. Poți să faci asemenea reeșalonări, dar cu garanția statului. Cu garanția Ministerului Finanțelor, pentru că altfel interzice legea bancară care este lege specială în domeniu.

Mie mi-a părut rău că și în legea aceasta cu creditarea agriculturii s-au introdus acolo: Noi la Senat am trecut cu garanția Ministerului Finanțelor la asemenea credite reeșalonate și a dispărut. Băncile nu pot să acorde, să facă reeșalonări decât...

Eu sunt de acord, dar să se spună: "cu garanția Ministerului Finanțelor", a statului, așa cum prevede legea.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Într-o economie de piață fiecare poate să se asigure împotriva oricărui risc. Și atunci și pentru calamități și pentru....

Domnule președinte,

Eu propun să nu avem în vedere acest amendament întrucât el se regăsește, poate mai bine, în legea, pe care am votat-o recent, privind asigurarea resurselor financiare în anul 1996 la agricultură. Acolo, se spune textual:"Datoriile determinate de calamități naturale - cu toate că ele determină pierderi și datorită pierderilor are datorii - creditele bancare restante și dobânzile neplătite vor fi reeșalonate la plată în anii 1997-1998" Și acolo e un text mult mai precis în ceea ce privește obligația Băncii Naționale de a asigura resurse. Se spune: "Banca Națională a României va asigura resursele financiare necesare reeșalonării creditelor". Se pune problema la toate creditele, pe când aici e o formă de rugăminte adresată prin lege Băncii Naționale, că va sprijini. Acolo, are obligația precisă, să asigure resursele pe perioada reeșalonării.

Din cauza aceasta vă rog, probabil că domnul ministru a solicitat de la colegii noștri acest amendament înainte de a apare legea privind creditarea agriculturii.

Vă mulțumesc.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule președinte, acest amendament nu este un amendament specific problemelor de buget sau financiare, ci mai degrabă celor care se ocupă cu protecția și cu probleme de muncă.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule președinte, ca să-mi spun punctul meu de vedere, pentru că n-am comisiile aici, eu nu sunt de acord cu asemenea stimulente. N-am fost și nu sunt, pentru că aceste stimulente din amenzi, din aceste încasări suplimentare - să determinăm ce este suplimentar - conduce la foarte multe abuzuri în economie, slăbește calitatea celui care face controlul și în aceste condiții, să știți! nu sunt de părere. Pot să dau exemple..., foarte multe exemple.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Ne-am mai păcălit și cu Curtea de Conturi, ne-am păcălit și cu alte organe, ne-am păcălit și cu Ministerul Finanțelor când i-am dat din amenzi și penalizări, ca să plătească stimulente...

Eu personal nu sunt de acord, dacă plenul votează pentru, mă supun hotărârii plenului.

Vă mulțumesc.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Domnule președinte, suntem de acord și doresc succes Băncii Naționale să realizeze aceste împrumuturi pe termen mediu și lung.

Am o singură observație: fraza finală în care spune că administrarea fondului se face de către Banca Națională a României și Ministerul Industriilor. Nu. Să rămână numai Banca Națională a României. Nu se poate să administreze un fond două instituții. De altfel, nu știu cum ar putea să administreze Ministerul Industriilor.

Ministerul Industriilor dispune plăți și nu el administrează fonduri, ci Banca Națională. Să rămână numai Banca Națională.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

În colaborare.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Să nu considerăm că administrarea înseamnă numai utilizarea. Administrarea înseamnă valorificarea acestui fond până la utilizare și multe altele... plasarea pe o anumită perioadă în condiții de siguranță, adică ... nu este de la Guvern.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

Tot așa, se administrează de către Banca Națională a României, în colaborare cu Ministerul Industriilor, că-i banul lui.

Din sală:

Cu Guvernul.

Domnul Dan Stelian Marin:

... cu Guvernul.

................................................

Domnul Dan Stelian Marin:

... în colaborare cu Ministerul Industriilor.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie vendredi, 14 juin 2024, 12:30
Téléphone: +40213160300, +40214141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro