Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2000 > 17-10-2000

Ședința Camerei Deputaților din 17 octombrie 2000

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.5 Lazăr Lădariu - despre "o nouă dovadă a presiunii parlamentare" a UDMR;

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Este cât se poate de clar, chiar pentru cei mai prefăcuți naivi, că de câteva zile încoace Grupul parlamentar UDMR aplică în Camera Deputaților o originală tehnică de hărțuire. Supărați foc pe votul deputaților care nu sunt dispuși să admită dezbaterea în procedură de urgență a Legii administrației publice locale, în forma ei modificată, deputații udemeriști au hotărât să părăsească ostentativ lucrările în plen, până când Parlamentul va reveni la gânduri mai bune. Un nou șantaj politic, o nouă dovadă a presiunii parlamentare, specifice comportamentului public al UDMR.

De pe aceleași poziții de forță au tratat și modificările (în favoarea lor, bineînțeles) la legile învățământului și a funcționarilor publici, în cazul ordonanțelor de urgență nr. 22 și 36.

O dovadă clară a atitudinii și a disprețului față de statul de drept, gestul udemerist constituie o nouă încercare de introducere pe ușa din dos a celei de a doua limbi oficiale – maghiara – în primării, consilii județene, prefecturi, în serviciile publice descentralizate, în localitățile în care minoritatea maghiară deține 20% din populație. Prin aceste repetate crose la patină se urmărește legiferarea inscripționărilor bilingve ale localităților și instituțiilor publice în peste 50% din localitățile Transilvaniei.

Un comportament sfidător, o hărțuire strategică, cu un singur scop: încălcându-se dispozițiile constituționale și reglementările internaționale în domeniu, se aduce atingere gravă caracterului național, unitar și indivizibil al statului romîn!

Actuala și, deopotrivă, viitoarea Putere se fac, întorcând capul, că nu aud și nu văd nimic. Nici că Teatrul "Andrei Mureșanu" din Sfântul Gheorghe, singura instituție românească profesionistă din județul Covasna, piere, treptat-treptat, de la o zi la alta, sub ochii nepăsători ai puternicilor clipei, grație primarului Almos Albert. Nici că cele două ziare românești: "Adevărul Harghitei" și "Cuvântul nou" sunt duse premeditat în pragul falimentului, deși ele au fost nominalizate prin vot în plenul Parlamentului pentru subvenție în bugetul de stat pe anul 2000. Un alt ziar românesc: "Bună ziua Covasna" și-a încetat apariția săptămâna trecută, din motive financiare. Nici că traseul Gheorghieni-Lacul Roșu este însoțit de lozinci iredentiste antiromânești. Nici că la Reghin, după manifestarea fățiș ostilă românilor din 20 august a.c., când a fost arborat drapelul roșu-alb-verde și intonat Imnul Ungariei, profesoara Baboș Emese o stâlcește în bătaie, pentru o nimica toată, pe eleva Mirela Sava, trimițând-o în spital.

Legăm nu întâmplător strădaniile udemeriste de aducere pe locul al treilea pe ordinea de zi a Legii autonomiei locale, cu toate cele de mai sus, tocmai pentru a mai atrage o dată atenția românilor, chemați în curând la urne, că atât Puterii actuale – care și-a luat UDMR ca tovarăș de guvernare, cât și cele viitoare – prinse în vârtejul electoral, puțin le pasă de toate acestea. Puțin le pasă, de fapt, de Transilvania! Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.