|
Domnul Gheorghe Oană: Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Stimați colegi, Declarația politică pe care o voi prezenta în fața dumneavoastră se referă la explozia prețurilor, la accelerarea procesului inflaționist din economie și rolul nefast al acestora asupra nivelului de trai. Sigur că problema prețurilor, după toate sondajele de opinie, preocupă în mare măsură peste 2/3 din populația României, și de aceea se justifică cu prisosință această declarație politică. Fără a face istorie, trebuie să amintesc aici de declarațiile anterioare ale actualului premier, care ne asigura cu tărie că la sfârșitul acestui an rata inflației va fi de 27% față de decembrie 1999 sau de previziunile din aprilie, anul acesta, când vedea o reducere a inflației pe lunile mai iulie la circa 1,5% pe lună. Toate s-au dovedit simple povești. Tot atunci spunea că nu va permite majorarea prețurilor la energie, și apoi să constatăm nu numai că nu au crescut, dar au crescut și într-o proporție foarte mare, peste 40%, urmând, după anunțurile din ziare, o nouă majorare, probabil drept cadou, după ce a găsit soluțiile în dosarul FMI. Sigur că și premierii pot greși, dar haideți să vedem puțin comparativ câteva date care ne vor arăta elocvent cât de mult s-a prăbușit puterea de cumpărare sub cele trei guverne instaurate după alegerile din 96. Indicatorul cel mai uzual folosit de toate statisticile din lume îl reprezintă cantitatea de bunuri și servicii care pot fi cumpărate cu salariul mediu sau cu pensia medie, respectiv cu venitul unei persoane. La salariați, aceste cantități la sfârșitul lunii septembrie 2000 erau mai mici decât în decembrie 96 - cu peste 75% la energie electrică, cu 70% la energie termică, cu 79% la gaze naturale, cu 59% la benzină, cu 72% la cartofi, cu 61% la lapte, cu peste 87% la telefoane. La pensionari, situația este și mai dezastruoasă, întrucât acest raport s-a deteriorat față de salariați cu încă 30%. Cum de s-a întâmplat această nenorocire: în primul rând, datorită scăderii continue a producției, apoi devalorizării accelerate a monedei naționale, a creșterii impozitelor indirecte, TVA și accize, dar și liberalizării prețurilor de monopol telefonie, servicii publice și altele asemenea. O contribuție majoră a avut și scăderea veniturilor nominale, veniturilor din muncă și în general a veniturilor diferitelor categorii de persoane. Astfel, un salariu mediu a scăzut față de decembrie 99 cu 18%; pensia medie cu 29,5%. Peste toate acestea se adaugă, evident, influența directă a inflației. Exprimat în dolari, salariul mediu era în decembrie 99 de circa 109 dolari, 3,5 dolari pe zi; în septembrie din acest an a scăzut la 90 de dolari, circa 3 dolari pe zi. La pensionari, media zilnică este de 1,36 dolari pe zi. Cum pragul de subzistență, după estimările Băncii Mondiale, este de 2,1 dolari pe zi pentru România, este clar cât de mare este această discrepanță între veniturile și cheltuielile minime de subzistență. Mai mult de jumătate din populația României nu-și poate asigura minimum de venituri pentru acoperirea cheltuielilor strict necesare. Cât privește inflația, sigur că, pentru sfârșitul anului, aceasta va depăși cu siguranță 42%, așa cum de fapt recunoaște și actuala Putere. Vă mulțumesc.
|
