Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 27 octombrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.148/03-11-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-11-2021
25-11-2021 (comună)
24-11-2021 (comună)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 27-10-2004 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 27 octombrie 2004

  1. Mesajul domnului Ion Iliescu, Președintele României, la sfârșitul celor patru ani ai mandatului

 

Ședința începe la ora 10,00.

Lucrările sunt conduse alternativ de domnul senator Nicolae Văcăroiu, președintele Senatului și de domnul deputat Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților, asistați de domnul senator Antonie Iorgovan, secretar al Senatului și de domnul deputat Ovidiu Petrescu, secretar al Camerei Deputaților.

(Întreaga asistență salută intrarea în sală a domnului Ion Iliescu, președintele României)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimați colegi, vă rog să vă ocupați locurile în sală.

Domnule președinte al României,

Domnule prim-ministru,

Stimați membri ai Guvernului,

Stimați reprezentanți ai Corpului Diplomatic,

Stimați invitați,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Senatorii și deputații au fost convocați astăzi în ședință comună pentru a asculta, în baza scrisorii adresate, mesajul președintelui României la sfârșitul celor 4 ani de mandat, cu privire la starea națiunii, în baza art. 88 din Constituția României.

Vă rog să-mi permiteți să-l invit pe domnul președinte Ion Iliescu să prezinte mesajul respectiv. (Aplauze)

Domnul Ion Iliescu:

Domnilor președinți ai Camerelor legiuitoare,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Distinși membri ai Corpului Diplomatic,

Distinși participanți,

Dragi compatrioți,

În virtutea art. 88 din Constituția României, privitor la dreptul și datoria președintelui în funcție, de a prezenta mesaje în fața Parlamentului, am solicitat să mă prezint în fața dumneavoastră acum, când se apropie de sfârșit cel de al doilea mandat constituțional de șef al statului.

Acest mandat nu poate fi judecat în afara evoluțiilor României din ultimii 15 ani, perioadă în care țara noastră a cunoscut schimbări structurale, profunde.

Revoluția română din decembrie 1989 a avut drept obiectiv strategic ,,instaurarea democrației, libertății și demnității poporului român", așa cum se proclama în comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naționale din seara zilei de 22 decembrie 1989. Acestui obiectiv strategic trebuiau să-i răspundă cele trei componente ale planului de acțiune în zece puncte.

Componenta politică pleca de la imperativul ,,abandonării rolului conducător al unui singur partid" și urmărea ,,statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ, organizarea de alegeri libere, separarea puterilor legislativă, executivă și judecătorească". Acest lucru însemna demontarea tuturor instituțiilor și mecanismelor partidului-stat totalitar, renunțarea la practicile lui și construirea statului de drept în România.

Componenta economică avea drept finalitate ,,restructurarea întregii economii naționale pe baza criteriilor rentabilității și eficienței, eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată și promovarea liberei inițiative, a competenței în conducerea tuturor sectoarelor economice, inclusiv restructurarea agriculturii, sprijinirea micii proprietăți cetățenești", printre altele.

Aceste prevederi configurau conținutul și amploarea reformelor structurale care vor schimba o economie hipercentralizată, etatizată și în care resursele se alocau arbitrar, după criterii subiective, într-o economie funcțională de piață, supusă exigențelor legate de eficiență, productivitate, profitabilitate și competitivitate.

În planul politicii externe, prioritare erau acțiunile care priveau înlăturarea izolării internaționale a României, care devenise o povară în ultimii ani ai regimului totalitar ceaușist și deschiderea țării către lume. Ulterior, proiectul de transformare a României a fost completat cu două obiective strategice majore: integrarea în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și în Uniunea Europeană.

Nu trebuie să uităm că libertatea și dreptul nostru de a trăi într-o societate democratică au fost obținute prin luptă și prin jertfa de sânge a celor care au făcut supremul sacrificiu, în numele credinței lor în destinul luminos al României, un destin asumat de fiecare dintre noi. Ei merită recunoștința noastră, nu doar pentru că ne-au deschis drumul care ducea către libertate, ci și pentru că ne reamintesc permanent că există valori și idealuri pentru care merită să lupți și, la nevoie, să-ți dai viața.

România nu a ieșit din totalitarism printr-un complot sau printr-o lovitură de stat, ci printr-o uriașă explozie socială, rezultat al anilor de lipsuri, de suferințe și de umilințe. Declanșată la Timișoara, susținută de întregul popor român, Revoluția Română a fost finalizată prin acțiunea decisivă a cetățenilor Capitalei. Victoria Revoluției nu ar fi fost posibilă fără sprijinul nemijlocit al Armatei Române, care a fraternizat cu populația revoltată, într-un gest de patriotism și de responsabilitate. În acest fel, ea și-a respectat datoria de a apăra statalitatea României.

Revoluția română a fost opera poporului român, reprezentând un act de mare curaj și de demnitate al națiunii române. Ea a fost semnalul redeșteptării naționale, un moment unic, de care avem toate motivele să fim mândri.

Doamnelor și domnilor,

Știam că nu ne va fi ușor pe drumul transformării din temelii a României. Totul trebuia schimbat: Constituție, legi, instituții, mecanisme economice și sociale, valori politice și morale dar, mai ales, mentalități.

Știam că aceste schimbări vor avea importante costuri economice și sociale, că reformele pe care doream să le promovăm nu vor avea doar susținători, ci și opozanți, că inerția socială și rezistența la schimbare sunt considerabile într-o societate în care dependența de stat era atât de mare.

Știam, mai ales, că sărăcia va fi principalul obstacol în calea schimbării rapide și profunde a României. Acest lucru ne-a determinat să considerăm că în România anilor '90 nu era posibilă o abordare de tipul terapiei de șoc, pentru că suportabilitatea socială a reformelor a reprezentat principala constrângere căreia am fost obligați să-i găsim răspunsuri. Și acum, la 15 ani de la declanșarea reformelor, sărăcia și suportabilitatea socială a schimbărilor structurale din economie se dovedesc a fi aceleași constrângeri inevitabile în proiectarea oricăror politici publice, indiferent de natura ideologiei dominante a celor care exercită guvernarea. Ofertele electorale și programele de guvernare ale forțelor politice aflate în competiția pentru Parlament și pentru Președinție din toamna acestui an care pun, toate, accentul pe măsuri de protecție socială, confirmă acest fapt.

Ca șef al statului, alături de Guvern și de Parlament, de partidele politice, de reprezentanții societății civile și de partenerii sociali, am încercat permanent să construiesc un consens în privința marilor obiective strategice ale tranziției, obiective subsumate integrării europene și euroatlantice a României. Am edificat împreună instituțiile democrației și ale statului de drept, consfințite în corpul Constituției României din 1991. Am început un lung proces de schimbare a cadrului legislativ, am redefinit, pe baze moderne, europene, raporturile între instituțiile statului care exercită puterea în numele poporului suveran. Am pus în centrul acestui efort de schimbare a României, cetățeanul, purtătorul valorilor democratice, cu drepturile, libertățile și obligațiile sale.

Personal m-am considerat, în toți acești ani, și atunci când am fost șef al statului, și atunci când am fost lider al unui partid aflat în opoziție, un slujitor al interesului public, al drepturilor și libertăților cetățenești. Conștiința existenței acestui contract civic între mine, ca persoană publică, și cetățeni, mi-a condus toate acțiunile în calitate de lider politic sau de om de stat.

Am acționat cu bună credință și cu dorința sinceră de a fi cu adevărat președintele tuturor românilor, nu numai pentru că așa îmi cere Constituția, ci pentru că așa cred și simt. De aceea, am făcut din problema reconcilierii naționale o prioritate a programului meu politic. Trebuie să recunoaștem că. în istoria sa, națiunea română a cunoscut o mulțime de falii, de rupturi, și că numai evenimente excepționale, fie ele întemeietoare, fie tragice, au reușit să facă uitate pentru prea puțin timp, din nefericire, aceste divizări și vrajba dintre noi.

Reconcilierea națională a fost, alături de democratizare, imperativul acestor ani în plan politic și social.

Reconcilierea impune cunoașterea trecutului în întregul său, asumarea lui conștientă și recuperarea memoriei.

Gesturile politice, dar nu numai, pe care le-am făcut față de mari personalități ale trecutului, precum Majestatea Sa Regele Mihai, față de românii din afara granițelor nu au fost gesturi de oportunitate, ci exprimă convingerea mea profundă că, pentru a-și asigura un viitor pe măsura aspirațiilor sale, România are nevoie de toți fiii ei.

Acum, la 15 ani de la revenirea la democrație și în condițiile noului statut al României, putem privi cu mai multă liniște și obiectivitate către evenimente istorice care ne-au marcat istoria, cum a fost actul de salvare națională de la 23 august 1944.

Avem, în același timp, datoria morală să ne asumăm faptele acelui trecut istoric, pentru a înțelege unde am greșit și de ce.

Instituirea unei zile a Holocaustului, în care să comemorăm victimele din rândul concetățenilor noștri evrei, răspunde acestei necesități de a ne raporta critic la trecut și de a ni-l asuma.

În același spirit, am abordat toate subiectele trecutului nostru totalitar, acordând cinstirea cuvenită celor care, în anii totalitarismului comunist, ne-au oferit temeiuri pentru a spera, adică dizidenților, luptătorilor anticomuniști, inclusiv jurnaliștilor de la postul de radio ,,Europa Liberă".

Regret faptul că situația tulbure de la începutul anilor '90 și încrâncenarea din viața politică m-au împiedicat să fac unele din aceste gesturi mai devreme. Am învățat din lecțiile trecutului, am încercat - și cred că am reușit - să repar acele erori, convins fiind că aveam datoria morală să contribui, ca șef al statului, la creșterea coeziunii națiunii române.

Doamnelor și domnilor,

După prăbușirea regimului comunist, am plecat pe drumul reformelor politice, economice și sociale cu handicapul inexistenței unei viziuni, a unui proiect de viitor pentru România.

Privind retrospectiv, trebuie să fim cu toții de acord că mai grea decât înlăturarea de la putere a lui Ceaușescu a fost elaborarea unui proiect de viitor coerent și consistent pentru România, care să asigure temeiurile unei tranziții democratice în condiții de stabilitate politică, economică și socială. Construcția unui astfel de proiect a fost doar în parte o reușită. Personal, am crezut și cred cu tărie că cele mai performante economii și societăți sunt acelea care, în marile decizii strategice privind viitorul lor, dau prioritate căutării consensului și resping abordările conflictuale. Liniilor de fractură existente în perioada comunistă li s-au adăugat altele noi: ,,comuniști - anticomuniști",,,cei care muncesc" versus ,,cei care gândesc", ,,republicani" versus ,,monarhiști" și enumerarea poate continua. Am risipit energie și am irosit timp în astfel de bătălii lipsite de orizont, în loc să ne concentrăm asupra marilor probleme ale tranziției, cele care priveau restructurarea aparatului productiv, crearea unui puternic sector privat al economiei, construcția instituțională, reformarea sistemelor publice de protecție socială, de sănătate și educațional. Abia odată cu adoptarea Constituției, în decembrie 1991, putem spune că România a intrat într-un proces de lentă și deloc ușoară normalizare, națiunea română putându-se, în sfârșit, concentra asupra proceselor esențiale de care depindea viitorul ei.

Primul meu mandat constituțional de șef al statului a fost dedicat, în plan intern, asigurării condițiilor necesare unei transformări economice de sistem care să conducă la crearea instituțiilor și mecanismelor economiei concurențiale de piață, concomitent cu consolidarea funcționării democratice a statului de drept, iar în plan extern apropierii de NATO și de Uniunea Europeană.

Ca urmare a acestor eforturi, România a devenit membră a Consiliului Europei, a fost prima țară care a semnat Parteneriatul pentru pace, a devenit membru-asociat al Uniunii Europene și a început demersurile necesare pentru aderarea cu drepturi depline la Uniune.

Fidel convingerilor mele, am acționat pentru construirea unui larg consens politic și național în privința integrării României în Uniunea Europeană și în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

Acest consens și-a găsit expresia în ,,Declarația de la Snagov", care însoțea ,,Strategia Națională de Pregătire a Aderării României" la Uniunea Europeană. ,,Spiritul de la Snagov" exprima, în cel mai înalt grad, noile elemente care definesc solidaritatea națională și noile valori care stau la baza construcției identității noastre naționale, după ieșirea din totalitarism.

Ceea ce am realizat împreună cu toate forțele politice, cu organizațiile societății civile, în perioada 1992 - 1996, se constituie în adevărate motoare ale unei schimbări ample și profunde a României, motoare care acționează și astăzi.

Apreciez drept pozitive și benefice, în plan politic și democratic, cele două alternanțe la putere, petrecute în noiembrie 1996 și la sfârșitul anului 2000. Ele au dovedit că România a reușit în eforturile ei sincere și susținute de a edifica o democrație funcțională, sprijinită de un stat de drept ale cărui instituții sunt funcționale și își ocupă locul lor firesc în societate, devenind partenerii normali ai cetățenilor care, la rândul lor, sunt tot mai conștienți de drepturile, libertățile și obligațiile care le revin.

Când am adoptat ,,Strategia de Pregătire a Aderării României la Uniunea Europeană am structurat-o ca pe un veritabil program de dezvoltare a spațiului politic, a democrației, a economiei și societății românești.

Din păcate, renunțarea la aplicarea prevederilor și calendarului ,,Strategiei", a fost un mare handicap în procesul de negociere a aderării României la Uniunea Europeană, care a generat întârzieri și mari costuri economice și sociale.

Sunt convins că, în condițiile păstrării consensului în privința obiectivelor transformării de sistem din România în perioada 1997 - 2000, nu doar am fi evitat 3 ani și mai bine de declin și de agravare a problemelor economice și sociale, ci am fi reușit să ne atingem mai rapid scopul esențial, acela de integrare în Uniunea Europeană.

De aceea, în perioada în care am fost șef de partid în Opoziție, am militat pentru corectarea politicilor economice și sociale ale guvernării, pentru reconstruirea consensului național și pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare a României care să răspundă imperativelor integrării europene și euroatlantice.

Doamnelor și domnilor,

Am pus cel de-al doilea mandat constituțional de șef al statului sub semnul accelerării proceselor de integrare europeană și euro-atlantică a României, atât prin îmbunătățirea performanțelor interne în plan politic, economic, social și cultural, inclusiv prin reluarea procesului de reconciliere națională și de asumare a trecutului istoric, cât și prin creșterea vizibilității și credibilității României în plan extern.

Am continuat fără ezitare acele inițiative ale fostului șef al statului, care au fost necesare și utile României. Nu am crezut niciodată că lumea începe și se termină cu un personaj politic, oricât de charismatic ar fi el. Performanța unei națiuni și, în consecință, cea a liderilor ei, se măsoară în capacitatea ei de a genera și pune în operă proiecte pe termen lung, de a urmări realizarea lor cu tenacitate și determinare.

Dacă ar fi să răspund la întrebarea: care a fost cea mai mare realizare a mandatelor mele ca șef al statului, dincolo de revenirea la democrație, integrarea în NATO și finalizarea cu succes a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, aș spune că ea privește elaborarea unui proiect de viitor pentru România, bazat...(Aplauze) Vă mulțumesc.

...bazat pe valorile și principiile europene, proiect care are ca idee centrală faptul că socialul determină atât politicul, cât și economicul.

Aceasta este esența acțiunii lansate, cu 2 ani în urmă, pentru elaborarea unei Strategii a dezvoltării durabile a României, în următoarele decenii - ,,România 2025".

Obiectivul strategic major al acestui proiect este reducerea în timp a marilor decalaje care despart România de țările dezvoltate ale Europei. Spre deosebire de programele de guvernare care trebuie, în mod fatal, să se rezume la un segment de timp limitat - 4 ani de mandat și care sunt marcate de opțiuni politice, de partid - strategia pe termen lung permite reunirea tuturor forțelor vitale, active, ale națiunii, indiferent de opțiunea lor politică și ideologică, în jurul unui proiect comun, de interes național. Acest proiect de viitor ia în calcul marile mutații care au avut loc în lume în ultimele decenii, sfidările cărora trebuie să le facem față în deceniile care vin și răspunde câtorva întrebări esențiale: ce fel de societate dorim să construim, care îi sunt valorile și cum se construiește noua identitate națională în context european și euroatlantic?

Primul răspuns privește tipul de societate pe care dorim să-l construim. O societate mai echitabilă, o societate a drepturilor și obligațiilor egale, a recunoașterii depline și a meritelor fiecăruia și nu una a privilegiilor pentru profitorii sistemului. Acest tip de societate implică asigurarea tuturor condițiilor de natură instituțională, legală și economică, necesare pentru ca toți cetățenii români să aibă acces egal la serviciile publice, de sănătate, educație, protecție socială, la justiție, să aibă șanse egale atât în viața publică, în spațiul politic, cât și în viața economică și socială a țării. Justiția și solidaritatea socială sunt valorile determinante ale acestui model românesc de societate, care răspunde exigențelor modelului social european. Societatea viitorului va fi o societate a cunoașterii, a înaltei tehnologii, iar principala sa resursă va fi capitalul uman.

Plecând de la aceste premise, am acordat, în timpul mandatului meu, o atenție specială educației și cercetării științifice și tehnologice. Am susținut toate acele măsuri destinate modernizării școlii românești de toate gradele, echipării ei cu tehnică informatică, facilitării contactelor cu mediile intelectuale și universitare din țările europene dezvoltate și din Statele Unite ale Americii.

România a devenit parte a unor programe care se desfășoară la nivel continental sau global atât în cadrul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, cât și al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor pentru structurarea elementelor constitutive ale ,,Societății Informaționale" și pentru reducerea a ceea ce se numește ,,Digital Divide", adică decalajul la nivelul cunoașterii, accentuat de noile tehnologii, la scară globală. România a fost organizatoarea Conferinței Regional Europene care a precedat Summit-ul Mondial pentru Societatea Informațională, de la Geneva, de anul trecut.

Am militat pentru definirea și operaționalizarea în România a unui sistem al ,,educației permanente" care să ofere cetățenilor acces la cunoștințe și la formare profesională pe întreaga perioadă a vieții lor active. Doar astfel ei vor putea răspunde cerințelor de pe piața muncii, aflate într-o dramatică și rapidă schimbare.

Am susținut refacerea sistemului național de cercetare-dezvoltare, în special a aceluia care are drept suport marile universități românești.

Am încurajat cooperarea cercetătorilor români cu colegii lor din străinătate, participarea lor la proiecte transnaționale.

Am încercat să fac din acest mandat unul al promovării active, în țară și în lume, a tradițiilor și valorilor culturale românești, a realizărilor științifice și artistice ale gânditorilor și creatorilor români. Promovarea

marilor talente ale creatorilor de cultură și artă, a uriașului patrimoniu cultural al României, este și scopul înființării Institutului Cultural Român și a reorganizării, pe baze noi, a Institutelor Culturale din străinătate.

Acest moment de referință, ca și manifestările patronate de Academia Română și de Ministerul Culturii, ,,Anul Eminescu", ,,Anul Brâncuși", ,,Anul Caragiale", ,,Anul Irimescu", ,,Anul Ștefan cel Mare" pot oferi o imagine culturală normală a țării noastre la începutul acestui mileniu.

M-am străduit ca două dintre componentele esențiale ale identității și ale coeziunii noastre naționale - Biserica și Armata - să se bucure de prestigiul pe care îl merită, pe care l-au câștigat prin rolul pozitiv jucat, de-a lungul timpului, în procesul de făurire și de afirmare a unității noastre naționale.

Apreciez contribuția pe care Biserica Ortodoxă Română a avut-o la normalizarea vieții noastre sociale, prin implicarea ei în proiecte majore ale societății românești. Am încercat să sprijin, atât cât am putut, inițiativele cărora Prea Fericitul Teoctist și alți înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române le-au conferit credibilitate și consistență.

De asemenea, am apreciat preocuparea constantă a ierarhilor și credincioșilor catolici și greco-catolici, precum și a celorlalte confesiuni de a păstra identitatea națională și culturală, atașamentul față de valori, precum democrația, libertatea, toleranța, respectul demnității umane.

În toți acești ani , Armata Română a traversat un dificil proces de restructurare și modernizare, care s-a derulat în paralel cu cel al desfășurării acțiunilor pentru aderarea României la Alianța Nord-Atlantică.

Reforma armatei corespunde în primul rând nevoilor de apărare ale României și opțiunilor noastre de integrare. Prin profesionalizarea armatei am urmărit realizarea unei forțe militare reduse, eficiente și flexibile, care să fie capabilă să răspundă nevoilor naționale de securitate, să desfășoare o gamă tot mai diversificată de misiuni, iar în contextul actual să răspundă și așteptărilor pe care NATO le are față de România.

La cea de a doua întrebare, care sunt valorile noii societăți, răspunsul este simplu: valorile comune întregii Europe - democrația, ca regim politic, respectul strict al drepturilor și libertăților cetățenești, responsabilitatea individului și a societății față de viitorul comun al umanității, toleranța, căutarea consensului, rezolvarea crizelor și conflictelor prin dialog și negocieri, respectul identităților grupurilor minoritare, echitatea și justiția socială, solidaritatea indivizilor și a națiunilor. Aceste valori nu construiesc doar noua identitate a României, ca stat european, ci și identitatea europeană a fiecăruia dintre noi. Cea mai bună dovadă că așa stau lucrurile o reprezintă capacitatea de adaptare a românilor care, profitând de libertatea de a circula în spațiul Schengen, au răspuns extrem de pozitiv și de repede la cerințele societăților și economiilor în care au ales să se exprime, pe termen mai lung sau mai scurt. Nu idealizez lucrurile, dar lucrul esențial pe care îl vor învăța românii din contactul lor nemijlocit cu lumea occidentală este asumarea responsabilității. Eu cred că asumarea responsabilității, în familie și în societate, reprezintă motorul schimbării în bine a mentalităților românești, al dinamizării societății și al adaptării la noile sfidări.

Doamnelor și domnilor,

Această enunțare, fatalmente sumară și selectivă, nu ar fi completă dacă nu s-ar referi și la neîmplinirile, dar și la slăbiciunile societății noastre.

Referindu-mă la ele, îmi asum și partea mea de răspundere în privința neîmplinirilor din acești ani.

O mare slăbiciune a noastră, ca națiune, o reprezintă lipsa de consecvență în urmărirea obiectivelor pe care singuri ni le-am propus. Nu vom putea fi considerați parteneri egali și respectați de către celelalte națiuni dacă nu vom da dovadă de consecvență în îndeplinirea angajamentelor și dacă nu ne vom respecta cuvântul dat.

O altă slăbiciune esențială este legată de incapacitatea noastră de a lucra împreună pentru realizarea unor proiecte de viitor. Suntem prea divizați, dăm prea adesea dovadă de indiferență față de ceilalți, nu înțelegem pe deplin nevoia de solidaritate, ca liant social. O națiune este mult mai mult decât suma indivizilor care o compun.

Regret că acțiuni importante privitoare la reconcilierea națională și la întărirea solidarității tuturor românilor nu au fost susținute tocmai de aceia care se prezintă drept exponenți ai ,,societății civile".

Este inacceptabil ca măsuri de natură economică, destinate creșterii coeziunii sociale, reducerii marginalizării unor grupuri sociale excluse din cauza sărăciei, să fie criticate pe nedrept și respinse, să fie ridiculizate sau considerate ,,pomană electorală".

Există în atitudinea celor care practică un astfel de demers un dispreț profund față de oameni, care are la bază convingerea că banul, și nu meritele personale, este singurul criteriu de selecție și unic indicator al succesului în societate.

România trebuie să producă permanent mai multă bogăție, pe care, prin mecanisme specifice, comune întregii lumi civilizate, să o redistribuie la nivelul întregii societăți. În caz contrar, o altă slăbiciune importantă a societății românești, grava polarizare socială și, mai nou, educațională, va afecta iremediabil viitorul nostru. Nu mai putem gândi capitalismul ca la începutul secolului XIX.

Regret că mijloacele pe care economia în tranziție le-a pus la dispoziția statului nu ne-au permis o mai rapidă și substanțială reducere a sărăciei. Lupta cu sărăcia va rămâne o constantă a acțiunii oricărui șef de stat și a oricărui guvern al României pentru mulți ani de aici înainte. Sistemele de protecție socială, fie că se referă la sănătate, la pensii, la ajutoare de șomaj, sunt sisteme de solidaritate, inclusiv de solidaritate între generații. Refuzând să ne asumăm răspunderi pentru cei inactivi - pensionari, șomeri, copii, tineri, elevi și studenți - prin neplata asigurărilor sociale, le refuzăm acestora drepturi fundamentale. Iată de ce sunt periculoase evaziunea fiscală, corupția, neplata impozitelor și a taxelor, refugiul unora în paradisuri fiscale.

Ca președinte al României, am avut permanent în atenție problemele categoriilor celor mai defavorizate, în special pe cele ale pensionarilor și persoanelor în vârstă. Știu că pensiile sunt mici, că ele nu ajung să acopere nevoile materiale ale unui trai decent. De câte ori a fost posibil, din punct de vedere economic, am convenit, împreună cu Guvernul, să acordăm cu prioritate resursele suplimentare, indexării, recorelării și măririi pensiilor.

Ca șef al statului, am acordat, în egală măsură, atenție problemelor tuturor copiilor României, cu o preocupare specială pentru copiii instituționalizați. Multe dintre problemele lor de natură materială, dar și legală, au fost rezolvate, iar viața lor s-a îmbunătățit, într-o oarecare măsură.

Avem încă multe lucruri de făcut pentru toți copiii noștri și nu le putem realiza decât unindu-ne eforturile și dând dovadă de simț civic și de sensibilitate socială. Egalitatea șanselor nu poate rămâne un simplu enunț, o prevedere constituțională lipsită de relevanță. Ea trebuie pusă consecvent în practică, prin măsuri adecvate, prin politici publice inteligente și realiste.

În viitor, trebuie să ne concentrăm atenția asupra familiei, pentru a o repune în centrul mecanismelor de solidaritate socială și pentru a reda cetățenilor un anume simț al responsabilității, pe care începem să-l ignorăm.

O altă slăbiciune, relevată și în recentele rapoarte de țară privitoare la România, este cea legată de capacitatea administrativă redusă a statului nostru atât la nivelul instituțiilor centrale, cât și la nivelul colectivităților locale. Această slăbiciune privește și justiția în toate aspectele ei esențiale. Pe fondul acestei slăbiciuni, instituționale și legale, totodată, s-a dezvoltat fenomenul corupției.

În conformitate cu atribuțiile mele constituționale și legale, am contribuit la crearea instituțiilor și a cadrului legal necesar combaterii eficiente a fenomenului corupției. Măsurile pe care le-am luat, inclusiv prin înființarea Parchetului Național Anticorupție, au început să dea unele rezultate. Dar, desigur, ele rămân să-și dovedească pe deplin eficiența în lunile și în anii care vin. Ele singure, însă, instituțiile, nu vor putea face față sarcinilor care le revin, fără un sprijin ferm din partea cetățenilor. Combaterea corupției, a capitalismului de cumetrie este nu doar lupta statului, ci este cauza fiecăruia dintre noi.

Am încurajat forțele politice să-și construiască mecanisme de protecție, care să ducă la excluderea din viața publică a politicienilor corupți. Apreciez, în același timp, inițiativele sincere și dezinteresate ale organismelor societăți civile.

Am încercat, în toți acești ani, ca prin exemplul personal, să-i sprijin moral pe toți aceia care și-au asumat răspunderi în lupta împotriva corupției, fie ei oameni politici, lideri de opinie sau membri ai organizațiilor societății civile.

Cea mai mare eroare ar fi, însă, să continuăm politizarea luptei anticorupție. Nu există corupții noștri, care sunt buni, și corupții lor, care sunt răi. Corupția este un flagel al societății românești, care zdruncină încrederea oamenilor în democrație.

Nu doresc să închei acest capitol, fără a mă referi la slăbiciunile democrației românești, deși nu împărtășesc opiniile celor care afirmă că avem o democrație de fațadă. Sunt conștient de faptul că trebuie să facem eforturi susținute pentru consolidarea democrației și a statului de drept în România. Este adevărat că există încă mult formalism în abordarea acestei probleme. Esența succesului unui regim democratic constă în transformarea individului în cetățean conștient de drepturile, libertățile și obligațiile sale, un cetățean capabil să se raporteze critic la realități și să-și asume responsabilități. Acest proces presupune, pe de o parte, existența unei educații civice adecvate scopului propus, iar pe de altă parte, extinderea formelor democrației participative, care să compenseze slăbiciunile democrației reprezentative.

Lumea viitorului, dominată de societatea cunoașterii, pune în fața națiunilor sarcina găsirii de noi soluții pentru o bună guvernare și o creștere economică de calitate, care implică sustenabilitate, durabilitate, folosirea rațională a resurselor și protecția mediului. Această sarcină aduce în prim plan calitatea dezbaterii publice. Una dintre realizările esențiale ale Revoluției Române o reprezintă garantarea libertății de exprimare, respectiv, a libertății presei. Nimeni și nimic nu pot justifica atingerile aduse libertății presei și libertății de exprimare, nici măcar eventualele excese ale unei prese mai exuberante sau mai puțin profesioniste.

Am sprijinit modificările aduse Codului penal, care dezincriminează insulta și exclud condamnarea la închisoare a jurnaliștilor. Sunt convins că, pe măsură ce mass-media va beneficia de mai multe resurse de natură financiară, ea va reuși să-și consolideze independența și să-și păstreze libertatea de a critica ceea ce este de criticat, și de a sprijini acele acțiuni ale puterii publice care servesc interesului general al societății.

Țin să-mi exprim, și cu acest prilej, solidaritatea cu jurnaliștii care au avut de suferit de pe urma unor agresiuni în exercitarea meseriei lor. Aceste practici sunt inacceptabile, iar autorii lor trebuie pedepsiți cu toată severitatea. Instituțiile specializate ale statului au încă datorii față de mediile de informare în privința tragerii la răspundere a vinovaților.

În același timp, trebuie să înțelegem că nu putem avea o dezbatere publică de calitate, atâta vreme cât vom ceda tentației de a ne concentra nu asupra problemelor de fond, ci asupra unor subiecte periferice, care țin mai degrabă de faptul divers, chiar și atunci când este vorba de lucruri importante, cum ar fi dezvoltarea, integrarea europeană și euro-atlantică.

Ca șef al statului, am promovat, în limitele atribuțiilor mele constituționale, teme importante pentru dezbaterea publică privitoare la proiectul de viitor al României, privitoare la obiectivele și consecințele integrării europene și euro-atlantice privind valorile societății românești. Trebuie să constat, cu amărăciune, că mulți formatori de opinie au ignorat sau au tratat superficial aceste teme, preferând teme minore, fără miză.

Ca om care a cunoscut atât sistemul politic interbelic, cât și pe cel din perioada totalitară, m-am străduit, în anii care au urmat Revoluției din Decembrie 1989, să contribui la formarea și afirmarea unui sistem de partide cu adevărat pluralist și responsabil. Nu există democrație în absența unor partide politice puternice, bine definite ideologic și promotoare ale unor viziuni și proiecte de viitor, ale unor sisteme de valori pozitive. Partidele trebuie să-și asume sarcina recrutării, pregătirii și promovării elitelor politice ale acestei țări. Este de apreciat efortul forțelor politice care, în ultima vreme, și-au pus mai hotărât problema democratizării lor interne, a primenirii elitelor și a reformulării programelor lor politice, în acord cu realitățile României, cu noul său statut și cu exigențele apartenenței la Uniunea Europeană și la N.A.T.O.

În același timp, apreciez întărirea organismelor societății civile, care se constituie, alături de alte forțe sociale, în veritabile contraputeri, capabile să corecteze excesele instituțiilor statului. Ar fi, însă, o mare greșeală ca între instituțiile statului de drept, purtătoarele interesului public, în special între cele care au legitimitatea democratică a scrutinului electoral, și organismele societății civile, care sunt purtătoarele unor interese punctuale și limitate, să înceapă o luptă pentru supremație în exercitarea puterii.

Această luptă nelegitimă și imorală reprezintă, din punctul meu de vedere, un grav pericol pentru democrație. Puterea suverană a poporului se împarte și este exercitată, transparent și responsabil, de instituțiile statului de drept, care au legitimitatea votului cetățenilor. În caz contrar... (Aplauze.)

În caz contrar, cetățenii vor refuza, în număr tot mai mare, să participe la viața politică, erodând, astfel, încrederea în democrație, ca sistem politic.

Aceste considerații nu sunt teoretice. Ele exprimă o stare de fapt, pe care trebuie să o conștientizăm și căreia trebuie să-i dăm răspunsuri adecvate.

Distinși participanți,

Doamnelor și domnilor,

România anului 2004 este o țară profund transformată în bine față de România anului 1989. Când facem bilanțul ultimilor 15 ani, contează nu doar unde am ajuns, ci, mai ales, de unde am plecat. De la România autarhică, izolată a ultimilor ani ai ceaușismului, la România membră a N.A.T.O. și viitoare membră a Uniunii Europene, am parcurs, în condiții dintre cele mai grele, un drum care altora le-a luat mult mai mult timp.

Putem fi mândri de ceea ce am înfăptuit, putem fi mândri că suntem parteneri respectați ai statelor comunității europene și euro-atlantice, că noul nostru statut confirmă succesul eforturilor noastre de a transforma societatea și economia, de a întreprinde un lung șir de reforme, cele mai multe cu adevărat radicale, care ne-au permis să fim compatibili cu instituțiile și valorile civilizației occidentale.

Suntem o țară care, folosind cele două ancore: integrarea în N.A.T.O. și în Uniunea Europeană, exercită o influență pozitivă în spațiul geopolitic căreia îi aparține, zona central-sud europeană. Pe aceia cărora, într-un fel sau altul și din motive diferite, le place să sublinieze în permanență excepționalismul României, mai ales în contexte negative, afirmația următoare le va produce mari decepții: România este o țară normală, cu o economie normală, cu valori normale, cu probleme normale și cu cetățeni normali. (Aplauze.)

Existența decalajelor de dezvoltare, cu rădăcini adânci în istoria mai îndepărtată și mai apropiată, este o realitate care ne obligă să facem eforturi pentru a le micșora. Principalul instrument, pe care îl putem folosi pentru micșorarea decalajelor de dezvoltare, este creșterea economică susținută pe termen îndelungat, în ritmuri mult mai mari decât media europeană. Trebuie să remarcăm, cu satisfacție, îmbunătățirea vizibilă a performanțelor economiei românești în ultimii 4 ani, iar Guvernul - împreună cu Banca Națională a României și cu toți cei implicați în definirea și aplicarea politicilor economice, financiare, monetare, industriale, agricole și comerciale - merită aprecierea și felicitările noastre.

Analiza cauzelor și mecanismelor care au condus la menținerea, timp de mai bine de 4 ani, a unei creșteri economice, în ritmuri superioare valorii de 5% din produsul intern brut relevă schimbările structurale din economie. Păstrarea echilibrelor macroeconomice, stabilizarea și predictibilitatea monedei naționale, creșterea la valori fără precedent a rezervelor valutare ale țării, scăderea deficitelor bugetare, a inflației și a șomajului, creșterea producției industriale și agricole, a investițiilor, a exporturilor, a productivității muncii sunt realități incontestabile, confirmate de obținerea statutului de economie funcțională, dar și de creșterea puterii de cumpărare a populației, deși încă modestă. Va trebui să menținem ceea ce am realizat în materie de performanță economică, prin continuarea reformelor și a politicilor care ne-au permis aceste bune performanțe.

Nu este momentul unor noi experimente de genul terapiilor de șoc, care ne-au aruncat, în 1997, într-o gravă recesiune. Prin politici prudente... (Discuții în Grupurile parlamentare P.N.L. și P.D.)

Acestea sunt realități și statistice, și sociale. Nu aveți ce să contestați. Aici nu este vorba de nici un fel de politică și de politizare, este vorba de o realitate obiectivă, și economică, și statistică. (Aplauze.)

Prin politici prudente, prin păstrarea echilibrelor macroeconomice, prin stimulente de natură fiscală, dar și prin crearea condițiilor necesare creșterii volumului și calității investițiilor interne și externe, să consolidăm ceea ce am realizat în acești ultimi 4 ani.

Trebuie să facem un mare efort național... (Aplauze.)

Trebuie să facem un mare efort național pentru a ne pregăti cum se cuvine pentru aderarea la Uniunea Europeană. Următorii doi ani sunt decisivi pentru felul în care se va integra țara noastră în Uniunea Europeană. Important mi se pare faptul că, în acest efort, nu mai suntem singuri, că solidaritatea prietenilor și partenerilor noștri este o realitate palpabilă. (Aplauze.)

La rândul nostru, avem obligația să răspundem la solidaritate cu solidaritate. În virtutea acestei datorii morale suntem în Afganistan, în Irak, în Bosnia, Kossovo și acolo unde participarea noastră este necesară.

În numele valorilor în care credem, ne-am alăturat Statelor Unite ale Americii și țărilor membre N.A.T.O. în lupta împotriva terorismului.

În numele acelorași valori, contribuim, după puterile noastre, la eforturile O.N.U. și ale organismelor sale specializate pentru reducerea sărăciei la nivel global, pentru crearea condițiilor ca procesul de mondializare să aducă beneficii tuturor națiunilor lumii.

Cred sincer că, în acest proces de normalizare a României, instituția prezidențială a jucat un rol important, alături de legislativ, executiv, de puterea judecătorească și de cetățenii acestei țări. Ceea ce am încercat în acești ani, ca șef al statului, a fost să impun în conștiința oamenilor imaginea unei instituții responsabile, conștientă de rolul său constituțional și preocupată permanent de construirea consensului în marile teme de politică internă și externă, o instituție deschisă dialogului cu toate forțele politice, cu cetățenii, apărătoare și promotoare a interesului național în fața partenerilor externi ai României.

În momente grele pentru societatea românească, instituția prezidențială și-a îndeplinit rolul de mediator, contribuind la dezamorsarea conflictelor și la evitarea confruntărilor. Am făcut un efort considerabil pentru a comunica direct și cât mai transparent cu cetățenii României, cei față de care avem obligațiile pe care le implică contractul social, care ne leagă de ei pe noi toți, responsabili politici, demnitari sau înalți funcționari ai statului. I-am ascultat și, pe cât posibil, am contribuit la rezolvarea unora dintre problemele lor.

Am încercat să înțeleg care sunt slăbiciunile statului și ale instituțiilor sale centrale și locale, pentru a contribui la remedierea lor și a face mai eficiente și mai responsabile instituțiile statului față de cetățeni. Adesea am reușit ceea ce ne-am propus. Uneori am dat greș. Am învățat și din erori și din succese. Nu există bucurie și satisfacție mai mare decât atunci când poți să faci bine oamenilor.

Sunt conștient că România nu este o țară perfectă, că ne rămân multe încă de făcut pentru a ne bucura de bunăstarea și prosperitatea țărilor dezvoltate. Am făcut, însă, pași esențiali în direcția bună, mai ales în planul construcției democratice. Cu cât vom fi o țară mai democratică, cu atât performanțele noastre economice și sociale vor fi mai bune.

1 ianuarie 2007 va fi, pentru România, un moment istoric, la fel de important ca și 1 Decembrie 1918 și 22 Decembrie 1989. Atunci, România va încheia un lung proces de evoluție, de modernizare instituțională, de construcție identitară, care a fost inclus începând cu generația pașoptistă în programul politic al națiunii române. Integrarea în Uniunea Europeană și în N.A.T.O. semnifică faptul că România intră într-o nouă fază a dezvoltării în care, pentru a progresa, trebuie să-și armonizeze interesele și să-și împartă suveranitatea cu alte state, care doresc să ofere lumii un exemplu de succes al unui proiect unificator realizat prin mijloace pașnice. Ne așteaptă noi încercări, vor fi greutăți, dar și realizări importante, iar românii vor avea, cu certitudine, un viitor mai bun, mai sigur și mai prosper.

Îmi închei acest mandat cu satisfacția lucrului împlinit și mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în efortul de reconstrucție democratică a României.

Mulțumesc cetățenilor români, care mi-au acordat încrederea lor și care au văzut în instituția prezidențială un reper și un partener.

Mulțumesc prietenilor și partenerilor României, care ne-au ajutat să trecem peste greutăți și ne-au încurajat în eforturile noastre de îndeplinire a condițiilor de aderare la comunitatea europeană și euro-atlantică.

Mulțumesc tuturor partidelor politice și tuturor foștilor prim-miniștri ai României, cu care am colaborat în cele mai bune condiții, în acești ani.

Nu în ultimul rând, mulțumesc Parlamentului României, care a știut să fie o instituție-far a democrației românești și care merită aprecieri și o imagine publică pe măsura importanței și responsabilităților sale. (Aplauze.)

Cei care mă vor urma la conducerea statului vor avea de rezolvat alte tipuri de probleme și de mediat alte forme de conflict. Să nu uite, însă, un lucru esențial: încrederea cetățenilor se câștigă extrem de greu și se pierde ușor. Fără încrederea cetățenilor, le va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să-și ducă la bun sfârșit mandatul.

Ne aflăm într-un moment crucial al istoriei noastre și nu avem dreptul să ne ratăm viitorul. România nu a avut, în istoria ei, un moment mai favorabil pentru a-și împlini destinul și pentru a se afirma ca o țară modernă, apărătoare și promotoare a unor valori și idealuri generoase. Pentru aceasta, trebuie să ne asumăm, fiecare în parte, misiunea care ne revine, să dăm dovadă de curaj, de inteligență, de generozitate, să lucrăm împreună pentru binele personal, dar și pentru binele națiunii.

Să continuăm împreună ceea ce am început în vâltoarea Revoluției Române. Să lăsăm de-o parte dezbinarea, să ne reconciliem cu noi, cu trecutul nostru. Să ne apărăm valorile și să le facem cunoscute lumii. Să intrăm în dialog cu celelalte culturi și civilizații, cu conștiința faptului că suntem deținătorii unui patrimoniu acumulat de generații succesive, care ne definește ca națiune și ca popor, că avem ceva de spus lumii despre noi, dar și despre mersul lumii. Să învățăm de la alții ceea ce ni se potrivește și ne poate ajuta să progresăm.

Națiunea română trebuie să-și facă din vocația construcției un crez al existenței ei. Am demolat destul și nu întotdeauna cu folos. A venit vremea construcției, a întemeierii și, după puterile mele, voi promova - și de aci înainte - un demers constructiv.

Consider de datoria mea să contribui la împlinirea proiectului european al României, la construirea consensului în privința marilor obiective ale interesului național. Văd în împlinirea lor... (Aplauze.)

Văd în împlinirea lor suprema răsplată, la care poate aspira un lider politic și un om.

Vă mulțumesc pentru atenție! (Aplauze puternice și îndelungi.)

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 28 noiembrie 2021, 20:02
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro