|
|
|
|
|
|
Sittings of the Chamber of Deputies of February 15, 2010
|
4. |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Ungară, România și Republica Turcia privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara la 13 iulie 2009 (rămas pentru votul final); |
|
|
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: |
|
................................................ |
|
Intrăm în dezbaterea Proiectului de Lege privind ratificarea Acordului dintre Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Ungară, România și Republica Turcia privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara, la 13 iulie 2009. Procedura este de urgență. Reprezentantul inițiatorului? Domnule secretar de stat Tudor Șerban, vă rog, aveți cuvântul.
|
|
Domnul Tudor Șerban (secretar de stat, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri): Doamna președinte, Domnilor deputați, Despre Proiectul Nabucco s-a vorbit foarte mult. Astăzi suntem în situația de a vă cere ratificarea în Camera Deputaților a României, și anume ratificarea Acordului dintre Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Ungară, România și Republica Turcia privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara, la 13 iulie, de către primul-ministru al României. Proiectul Nabucco, după cum știți, este unul dintre cele mai mari proiecte pentru transportul hidrocarburilor, pentru prima dată, pe o altă rută, în afară de ruta cunoscută: Rusia-Ucraina-Europa. De data aceasta, va fi vorba și despre noi furnizori de gaze ai țărilor din jurul Mării Caspice, astfel că importanța acestui proiect, din punct de vedere al independenței pe care o are față de proiectele rusești, este foarte mare. S-a vorbit foarte mult despre coridorul sudic. Acesta este coridorul sudic. Este un proiect care va avea o lungime de 3.296 km și care va trece prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Austria, având o capacitate de transport de peste 30 miliarde normal metri cub de gaze. Importanța acestui proiect este foarte mare și de aceea este foarte importantă legislația proiectului, pentru că, prin aceasta, se vor stabili regulile privind acoperirea capacităților de transport, privind costurile pentru transport, care trebuie să fie aceleași în toate țările, de asemenea, privind prețul gazului cu care se va aproviziona. La acest proiect participă șase firme, reprezentative pentru țările respective, și anume: Botas în Turcia, Bulgargaz în Bulgaria, Transgaz în România, Mol în Ungaria, OMV în Austria, RWE Gas - Germania. Fiecare va avea o participație de 16,7%. Deci, cam acesta ar fi proiectul pe care v-aș ruga, prin votul dumneavoastră, să-l validați, pentru că este unul dintre proiectele politice cele mai reprezentative pentru Europa în acest moment. Vă mulțumesc.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulțumesc și eu. Domnule președinte Iancu, raportul comisiei, vă rog.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Doamna președinte, Stimați colegi, Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată pentru dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu proiectul de lege menționat. Aș vrea să vă informez că, pe rând, Consiliul Legislativ, Comisia pentru politică externă, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare au avizat favorabil proiectul. În fapt, proiectul reprezintă principala componentă a Coridorului sudic de tranzit al hidrocarburilor, cu beneficii deopotrivă atât pentru țările producătoare, pentru țările pe teritoriul cărora va tranzita această conductă, precum și pentru consumatorii din statele respective. De asemenea, proiectul reprezintă una dintre cele mai importante alternative privind diversificarea materiei prime energetice, în speță, gaze naturale dintre sursele de alimentare, astăzi, ale statelor europene la gazele naturale din Federația Rusă. Încheierea acordului, pe care îl avem astăzi în dezbatere și aprobare, are în vedere stabilirea unei baze juridice și a principiilor care vor sta la baza materializării sale, oferind potențialilor investitori și furnizori garanția că statele partenere vor asigura un mediu propice și sigur pentru implementarea proiectului și un regim similar în toate statele care ar urma să fie tranzitate de sistemul de conducte Nabucco, inclusiv în Turcia, care nu este stat membru al Uniunii Europene. În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și aprobare proiectul de lege. Mulțumesc.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.
|
|
Domnul Constantin Dascălu: Mulțumesc, doamna președinte. Grupul parlamentar al PD-L susține și va vota acest proiect de lege, un proiect de lege extrem de important, care înseamnă resurse economice suplimentare, înseamnă diversificarea ofertei de gaze naturale, care știm că acum vine dintr-o singură direcție, accesul altor state producătoare de gaze la o piață a Uniunii Europene, la care, până în prezent, nu aveau acces decât cu gaze lichefiate. Toate acestea înseamnă o ofertă mai bună de gaze pe piața europeană, înseamnă prețuri mai echilibrate, înseamnă locuri de muncă pentru România, care este partener la acest mare proiect. Mulțumesc.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Domnul Iancu, în cadrul dezbaterilor generale.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Stimați colegi, Am ținut să spun câteva cuvinte și în cadrul dezbaterilor generale, pentru că avem în față un acord extrem, extrem de important, pentru România în mod special, pentru că este primul proiect în ultimii șapte-opt ani de zile, care repoziționează România pe tranzitul transportului de hidrocarburi, respectiv materii prime energetice. Să nu uităm că am fost, în ultimii ani, o pată albă pe această hartă a Europei privind tranzitul de hidrocarburi, iar evenimentele ultimilor ani, ultimelor ierni privind importanța strategică a aprovizionării cu materie primă energetică demonstrează încă o dată de ce astăzi avem, iată, în dezbatere, pentru prima dată, un proiect de lege care sper să câștige unanimitatea, pentru că, pe lângă repoziționarea României, relansează România în zona Mării Caspice ca un jucător extrem de important. Și aș vrea să apreciez în mod special recentul memorandum cu Azerbaidjanul, rolul pe care-l putem juca pe o nouă platformă de gaze naturale lichefiate, precum și alte conducte care pot să asigure României rolul important pe care trebuie să-l joace, cel de pivot în tranzitul de țiței, gaze naturale, gaz natural lichefiat, înmagazinare subterană și, de ce nu, inclusiv cărbune, folosind Dunărea ca principal transportator. De aceea, aș vrea să exprim explicit suportul nostru ca grup parlamentar, dar cred că exprim în unanimitate poziția colegilor noștri. În sfârșit, avem un acord care ne relansează din punct de vedere al competiției transparente deschise a materiilor prime energetice. Mulțumesc.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă rog, domnule Antal.
|
|
Domnul Antal István: Vă mulțumesc, doamna președinte. Din partea Grupului UDMR aș dori să felicit pe domnul președinte Iancu și totodată opoziția, pentru că așa opoziție constructivă este binevenită în Parlamentul României și avem speranța ca și alte proiecte de asemenea anvergură, care vor veni ca propuneri și acorduri sau investiții care merită o atenție deosebită, vor avea succes și susținerea acelora care înțeleg rostul acestor investiții, totodată o investiție deosebită care probabil că pe parcursul realizării va strânge și relațiile între țările care participă la această investiție și felicitări pentru încheierea acordului. Vă mulțumim.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.
|
|
|