Doamna Eleonora-Carmen Hărău: Mulțumesc, domnule președinte. În conformitate cu prevederile art.95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere de fond, în procedură de urgență, cu proiectul al cărui obiect de reglementare tocmai l-ați audiat în conformitate cu art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, și art.92 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională. Senatul, ca primă Cameră sesizată a adoptat proiectul de lege. În 18 februarie 2013 s-a dat în Consiliul Legislativ aviz favorabil. De asemenea, în Consiliul Economic și Social, în Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, Comisia pentru sănătate și familie, Comisia pentru industrii și servicii, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Comisia pentru muncă și protecție socială. Proiectul de lege supus dezbaterii are obiectul de reglementare anterior explicitat de către inițiator și, în conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii comisiei au examinat inițiativa legislativă în ședința din 18 septembrie 2013, adoptând cu 26 de membri prezenți, adică în majoritate, acest proiect de lege. În acest fel, am ajuns, Comisia de buget, finanțe, să supunem plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.68/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în forma adoptată de Senat. Vă mulțumesc.
|