Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 18-11-2013

Ședința Camerei Deputaților din 18 noiembrie 2013

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților.

   

Ședința a început la ora 16,32.

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ștefan Zgonea, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Adrian-Nicolae Diaconu și Eugen Nicolicea, secretari ai Camerei Deputaților.

A doua parte a ședinței a fost condusă de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

M-am uitat pe camera de luat vederi și l-am văzut pe domnul Cezar Preda, ca niciodată, la prima oră și m-am speriat. M-am gândit că s-a întâmplat ceva. Ori l-au dat afară din PDL, ori a venit mai devreme autobuzul de la Buzău.

Bună ziua, doamnelor și domnilor.

În câteva minute o să începem ședința de plen de astăzi.

O să îi rog frumos să-mi dea prezența.

Aveți ordinea de zi distribuită. Membrii Biroului permanent, vă informez că la ora 18,00 avem un Birou permanent reunit.

Informația nouă este că a venit bugetul de stat. A venit mai devreme decât venea în ultimii ani. Asta e informația nouă.

Doamnelor și domnilor deputați,

Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 407 deputați până în acest moment și-au înregistrat prezența 246, 161 sunt absenți, 87 participă la alte acțiuni parlamentare.

Ca de obicei, pentru început, vă informez că au fost distribuite deputaților, conform art.94 din regulament, următoarele documente: ordinea de zi de astăzi și de mâine, 18-19 noiembrie; programul de lucru pentru această săptămână 18-24; lista rapoartelor depuse în perioada 11-18 noiembrie de comisiile permanente sesizate în fond; informare cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile la care puteți să exercitați dreptul de sesizare a Curții Constituționale și sumarul Monitorului Oficial.

La ora 18,00 intrăm în prezentarea răspunsurilor la întrebările adresate Guvernului și prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează să fie adresate Guvernului.