|
|
|
|
|
|
Ședința Camerei Deputaților din 25 noiembrie 2014
|
1. |
Declarații politice și intervenții ale deputaților: |
|
|
|
|
|
Ședința a început la ora 8,34. Lucrările ședinței au fost conduse în prima parte de domnul deputat Dan-Ștefan Motreanu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și în a doua parte de domnul deputat Valeriu Ștefan Zgonea, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Ion-Marcel Ciolacu și Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților .
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Bună dimineața! Deschid ședința consacrată declarațiilor politice de astăzi, 25 noiembrie 2014. Săptămâna trecută declarațiile politice au început cu reprezentanții opoziției, săptămâna aceasta cu reprezentanții puterii.
|
|
|
|
|
Drept urmare, îl invit la microfon pe domnul deputat de la PSD, Ion Eparu. Se pregătește domnul deputat de la PDL, Mircea Lubanovici.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Eparu: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, stimați colegi! Declarația politică de astăzi mi-a fost inspirată de unul dintre referatele Comisiei Europene sau materialele de la Comisia Europeană pe care le-am aprobat săptămâna trecută. Am constatat însă și ieri că în această tematică și UNICEF-ul este extrem de preocupat și, ca atare, vă rog să-mi permiteți să dau citire materialului. Am intitulat declarația politică "Cercetarea, cheia progresului economic". Stimați colegi, Cercetarea, indiferent de domeniu, reprezintă evident primul pas către progres. Inovarea, prin crearea unor noi produse și servicii, aduce cu sine stabilitatea, dar și creșterea economică a unui stat. Conform documentului furnizat de către Comisia Europeană, "Cercetarea și inovarea, ca surse de reînnoire a creșterii", România se situează printre țările cu cele mai reduse investiții în domeniul cercetării pe cap de locuitor, cheltuindu-se de aproape 20 de ori mai puțin decât media europeană. Astfel, suntem departe de a ne îndeplini obiectivele naționale ale Programului Europa 2020 cu privire la cercetare și dezvoltare. Din cauza cheltuielilor bugetare reduse alocate cercetării, e din ce în ce mai greu ca România să devină competitivă pe plan european. Tinerii s-au îndepărtat de știință, îndreptându-se masiv către specializări economice, specializări care le oferă oportunități imediate pe piața muncii. În schimb, cei care și-au dorit cu adevărat o carieră în cercetare, au ales drumul străinătății, inteligența tinerilor români fiind recunoscută peste tot în lume, fapt care este deja de notorietate. Astfel, în raport cu anii precedenți, numărul cercetătorilor români este în scădere, doar 0,3% din totalul forței de muncă fiind angajați în cercetare-dezvoltare. Conform Strategiei naționale de cercetare, dezvoltare și inovare 2014-2020 se dorește ca, până în 2020, România să aloce treptat cheltuielilor publice destinate cercetării până la 1% din PIB, iar numărul cercetătorilor români din sectorul public să ajungă la 17.000. Putem susține astfel faptul că, inclusiv în anul 2020, cercetarea nu va fi suficient finanțată, în condițiile în care, Finlanda spre exemplu, alocă în prezent cercetării 3,78% din PIB. Universitățile de asemenea se confruntă cu problema lipsei fondurilor. Nu au mai primit fonduri instituționale pentru activitatea de cercetare din anul 1994, singura sursă de finanțare fiind finanțarea pe proiect. Noua lege a educației și-a propus să modifice sistemul de evaluare a universităților și să separe universitățile axate pe cercetare de cele orientate spre educație. Acest lucru ar fi permis realizarea finanțării instituționale pentru universitățile orientate spre cercetare, alocându-se fonduri în funcție de performanțele cercetării. După cum bine știm, însă, clasificarea respectivă a fost contestată și finanțarea, în această modalitate, s-a oprit. Chiar dacă s-a făcut evaluarea, nu s-a schimbat sistemul de finanțare. Așadar, conform profilului de țară al României realizat de Comisia Europeană, universitățile românești au rezultate slabe, conform tuturor clasamentelor internaționale importante în privința cercetării. Cercetarea reprezintă un factor esențial în dezvoltarea societății moderne. De aceea, susțin implementarea unui sistem de cercetare performant, în concordanță cu standardele internaționale. Chiar dacă fondurile alocate cercetării nu vor fi amortizare într-un viitor apropiat, rezultatele vor fi asigurat României creșterea și bunăstarea economică. Deputat în Colegiul nr. 10, Circumscripția nr. 31 Prahova, Ion Eparu. Și în calitate de profesor universitar am susținut această declarație politică. Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Vă mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat PDL Mircea Lubanovici. Se pregătește domnul deputat de la UDMR, Kereskényi Gábor.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Lubanovici: Vă mulțumesc, domnule președinte. Onorat prezidiu, Doamnelor și domnilor deputați, Am venit în fața dumneavoastră în repetate rânduri cu apeluri pentru rezolvarea problemei consulatelor din diaspora, pentru votul electronic și pentru votul prin corespondență, pentru alegeri corecte și respect față de diaspora sau pentru a corecta unele derapaje de la democrație ale Guvernului sau ale instituțiilor statului român. De această dată însă vin cu un răspuns direct de la cei pe care îi umiliți, îi desconsiderați, îi limitați când vine vorba de exercitarea unui drept fundamental, românii din diaspora. Fac acest lucru pentru că evoluția României ca națiune este imposibilă, atâta timp cât diaspora este ignorată. Iată că de data aceasta, doamnelor și domnilor parlamentari, folosind o practică învățată în sistemul american, românii din diaspora se adresează dumneavoastră prin mine, reprezentantul lor în Camera Deputaților, pentru a vă transmite acest mesaj: "Știm că unii sunteți surprinși că ați câștigat, iar alții că ați pierdut alegerile prezidențiale din 16 noiembrie 2014. Casele de pariuri, analiștii cumpărați, televiziunile și ziarele obediente stabiliseră deja câștigătorul și învinsul. Poporul însă a arătat că este suveran și a decis altfel. Responsabili de acest rezultat sunteți dumneavoastră, politicienii. Prin deciziile proaste pe care le-ați luat în ultimii 25 de ani, ne-ați făcut pe mulți, pe foarte mulți, să plecăm din România și să ne luăm lumea în cap. Am ajuns astfel în țări democratice unde am învățat cum funcționează democrația, cum este să trăiești într-o țară care-ți oferă oportunitatea să prosperi. Am învățat ce înseamnă toleranță și respect. O astfel de țară ne dorim și în România: o Românie democratică, fără corupție, care oferă oportunități românilor să rămână în țară, iar celor de afară să se întoarcă, o Românie în care să avem toată familia împreună, să muncim și să trăim decent fără grija zilei de mâine, o Românie în care copiii să învețe în școli moderne și bolnavii să fie tratați în spitale performante. Tot aici am înțeles puterea votului. Cel mai mare câștig pentru România este că românii din țară au înțeles acum câtă putere stă în mâna lor atunci când ies la vot în număr mare. Votul acesta a fost un vot împotriva clasei politice arogante, disprețuitoare și nepăsătoare față de români. Modul în care au fost tratați românii din vestul Europei a fost degradant atât pentru ei, ca oameni, cât și pentru noi, ca țară. Cei responsabili trebuie să răspundă pentru faptul că au umilit o națiune întreagă. Votul acesta a fost un vot împotriva modului umilitor în care ne tratați bunicii și părinții, oferindu-le pomeni electorale în preziua votului. Este degradant pentru ei și sfidător pentru noi. După ce voi le furați votul, tot noi din afară trebuie să le trimitem bani să poată trăi decent, într-o Românie cu prețuri europene, dar cu salarii și pensii mizere. Între pomana voastră și telefonul nostru din ziua votului, cu siguranță că românii ne vor asculta pe noi și vor ști cu cine să voteze. Vrem ca părinții și bunicii noștri să trăiască într-o Românie unde să aibă pensii și salarii decente, astfel încât să își poată cumpăra ce doresc. Votul acesta a arătat că românii vor ca țara lor să nu se mai ducă înapoi spre est, spre Rusia și China, ci să-și continue direcția vestică. Modelele politice chinezești, marxiste și maoiste sunt străine poporului român. Votul de duminica trecută a arătat că românii sunt preocupați de securitatea României. Opriți-vă de a le mai face afirmații ofensatoare la adresa partenerilor occidentali și de a acționa într-un mod care să sperie întreaga lume civilizată, așa cum s-a întâmplat în «marțea neagră»! A fost un vot împotriva modului manipulator și înjositor, în care politicul s-a folosit de Biserică și de religie în aceste alegeri. Nu-i mai învrăjbiți pe români pe motive religioase, ci folosiți-vă fiecare de religia proprie să fiți mai buni și mai drepți, prin acțiunile dumneavoastră, să aduceți îmbunătățiri legilor țării noastre. Votul din 16 noiembrie a fost un prim semnal că românii vor o clasă politică reînnoită! Profitați de timpul rămas până la următoarele alegeri și îmbunătățiți viața românilor, altfel vom alege alți reprezentanți care să o facă! Să nu ne mai atacați cu slogane similare celor din anii ΄90, pentru că s-a constatat că sunt ineficiente. Indiferent că suntem în țară sau în diaspora, cu toții suntem români și ne dorim o Românie prosperă și fără corupție. Vă solicităm, în încheiere, să introduceți de urgență Legea votului prin corespondență și votul electronic, pentru a nu mai fi nevoiți să conducem sute de kilometri pentru a ne exprima votul! Apreciem faptul că ați respins Legea amnistiei și grațierii și ne așteptăm ca de aici încolo toate cererile de arestare preventivă să primească aviz favorabil în cel mai scurt timp posibil". Stimați colegi, Am prezentat în fața dumneavoastră această declarație politică, pe care am primit-o de la constituanții mei din Statele Unite, membri ai grupului intitulat "Coaliția românilor pentru combaterea corupției", în numele cărora semnează preotul Cristian Terhes, președintele Romanian Community Coalition. Dumnezeu să binecuvânteze România și pe toții românii, oriunde s-ar afla ei! Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Vă mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat de la UDMR, Kereskényi Gábor. Se pregătește domnul deputat de la PNL, Daniel Gheorghe.
|
|
|
|
|
Domnul Kereskényi Gábor: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Declarația mea politică se intitulează: "Deciziile TAROM, în contradicție cu interesul pasagerilor". Stimați colegi, Aș dori să vă semnalez o problemă care afectează lunar între 800 și 1000 de persoane. Distanța între municipiul Satu Mare și București este de 650 de km. Cine vrea să ajungă din orașul nostru la capitală are la dispoziție trei posibilități: Prima este transportul rutier. Satu Mare nefiind legat de București prin autostradă, durata drumului este de aproximativ 9 ore. A doua variantă este transportul feroviar. Având în vedere că liniile ferate sunt uzate fizic și moral, un drum Satu Mare - București cu trenul durează 16 ore. Iar a treia variantă este transportul aerian, care durează o oră și 20 de minute. Deci cea mai rapidă variantă, cu toate că totodată este și cea mai scumpă, este călătoria cu avionul. Însă, începând de ieri, TAROM-ul, care se pare că este stat în stat, și-a modificat orarul, fără consultări, de la ora 9,45 la ora 13,10. Deci, conform așa-zisului "orar de iarnă", în fiecare luni sunt două curse Satu Mare - București. Primul avion decolează (dacă nu are întârziere) la 13,10 și aterizează la Otopeni la ora 14,30. Asta înseamnă că pasagerii, dintre care majoritatea oameni de afaceri, funcționari, reprezentanți ai diferitelor instituții publice, aleși locali, parlamentari, toți care au ceva de rezolvat la capitală, ajung la destinația lor în cel mai bun caz la ora 15,30. Vă întreb eu, în 2014, când timpul înseamnă bani, ce se mai poate rezolva la această oră? Și toate acestea, în condițiile în care la ora 18,40 mai este o cursă Satu Mare - București. În consecință, solicit modificarea orarului de zbor Satu Mare - București, în sensul revenirii la o cursă de dimineață și una de după-masa, adică revenirea la normalitate. Consider că Compania TAROM, unde statul român, prin Ministerul Transporturilor, deține 97% din acțiuni, la luarea unor decizii importante ar trebui să aibă în vedere în primul și în primul rând interesul pasagerilor. Vă mulțumesc pentru atenție.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Daniel Gheorghe. Se pregătește domnul deputat Tudor Ciuhodaru.
|
|
|
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Nevoia de normalitate". Alegerea lui Klaus Iohannis pentru funcția de președinte al României deschide drumul reabilitării funcției prezidențiale din perspectiva prestigiului intern și extern și a poziției de maximă reprezentativitate publică. Victoria lui Klaus Iohannis se datorează uriașei mobilizări civice și a reacției puternice de nemulțumire a cetățenilor la adresa modului netransparent de a face politică și a demagogiei generalizate din România ultimilor ani. Beneficiar al acestui imens val de adeziune populară, exprimată legitim prin vot liber, președintele Iohannis se vede aflat în fața necesității fundamentale de schimbare a paradigmei prezidențiale recente, din cea a "jucătorului", în cea a "arbitrului". Este nevoie mai mult decât oricând de un președinte capabil să-i unească pe români și care, prin echilibru, echidistanță, bun-simț, decență și omenie să destrame logica permanentei confruntări și antiteze sociale, dând stabilitate României. A venit vremea reconcilierii naționale și este momentul de a reîncepe să construim, președintele "arbitru" găsindu-și esența misiunii sale istorice, în capacitatea generării unui proiect național de mare anvergură, în care să se regăsească majoritatea covârșitoare a românilor, indiferent de opțiunile individuale sau de grup, din punct de vedere politic. Cred că provocarea majoră a lui Klaus Iohannis o reprezintă încetarea războiului româno-român, care macină sănătatea națiunii noastre de ani buni și care a înveninat și trivializat mediul public, dominat de o stare permanentă de neîncredere și încordare. România are urgentă nevoie de un președinte care să asigure normalitatea și care să nu întrețină războaie între palate, precum s-a întâmplat frecvent pe parcursul precedentelor mandate prezidențiale. Acest nou model prezidențial al mediatorului, pe care îl aștept a fi întruchipat de persoana domnului Klaus Iohannis, este incompatibil cu idei pripite și politicianiste, precum cele enunțate de unii dintre membrii importanți ai Alianței Creștin Liberale, care s-au pronunțat în favoarea posibilității organizării de alegeri parlamentare anticipate în cursul anului viitor. Președintele nou ales are datoria de a fi primul președinte capabil să se detașeze de postura de lider de partid, postură de care președintele Băsescu nu a reușit cu adevărat să se debaraseze niciodată. Iohannis are puterea și obligația de a reforma cu adevărat funcția prezidențială, lăsând în urmă această tulbure epocă, marcată de divizare, scandal public generalizat și atomizare socială. Personal, aș dori ca ultimul pas al acestui proiect de restructurare a vârfului puterii publice, proiect asumat de președintele ales, să îl reprezinte curajul și responsabilitatea președintelui Iohannis de a face actul pe care cu ani în urmă fostul președinte Emil Constantinescu nu a avut tăria de caracter necesară a-l duce la îndeplinire: convocarea în cadrul legal constituțional a unui referendum național care să propună revenirea României la forma de guvernământ tradițională și legitimă istoric, forma de guvernământ necesară consolidării națiunii române pe termen lung, monarhia parlamentară. Avem nevoie, mai mult decât orice, de o Românie a normalității și firescului! Mult succes domnului Klaus Iohannis în activitatea de președinte al României! De asemenea, domnule președinte, voi consemna la secretariatul de ședință a doua declarație politică, care se intitulează "87 de ani de la plecarea dintre noi a lui Ion I. C. Brătianu" și este dedicată comemorării, ieri, 24 noiembrie, a 87 de ani de la moartea celui care a fost primul ministru al marii uniri și care a fost liderul incontestabil al vechiului și marelui partid național-liberal. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru. Se pregătește domnul deputat Liviu Laza-Matiuța.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: Mulțumesc, domnule președinte. Vă rog astăzi să donați sânge sau, dacă nu donați, măcar să susțineți măsuri legislative care preconizează rezolvarea crizei de sânge din România. S-a ajuns la Iași ca operațiile să fie amânate cu săptămânile. Numărul de donatori a scăzut la mai puțin de jumătate, iar în ciuda campaniilor de recoltare făcute împreună cu universitățile numărul de donatori este insuficient. Cauzele crizei de sânge sunt multiple: numărul insuficient de centre de recoltare; vă spun doar că la Vaslui... există un singur centru, la Bârlad, iar în Vaslui nu se poate recolta sânge; personalul insuficient. La Iași, la mai puțin de jumătate față de necesar, programul necorespunzător și condițiile insalubre fac ca toate aceste campanii de recoltare să fie sortite eșecului. În plus, aparatura este perimată, nu există generatoare, iar până și puținul sânge recoltat există riscul de a fi aruncat la coș, pentru că, dacă se oprește curentul mai mult de 30 de minute, acesta nu are nicio șansă să fie folosit. În plus, știm cu toții, facilitățile oferite pentru donatori sunt minime, și, din păcate, știm că s-a cheltuit aproape un milion de euro pentru așa-zisele centre de recoltare mobilă, ce nu au funcționat niciodată. Solicit astăzi public ministrului sănătății să revoce ordinul prin care a mai introdus o verigă birocratică în lanțul recoltării de sânge, prin care a pus practic aceste centre de recoltare zonale să monitorizeze sângele primit de spitale, pentru că altfel lucrurile evoluează într-o direcție necorespunzătoare. Soluții sunt, dar este nevoie într-adevăr de acea voință politică care să ducă la alocarea a 6% din PIB pentru sănătate și la deblocarea posturilor din sistem. Vă spun astăzi că sângele nu are culoare politică, așa că poate susțineți acest demers legislativ.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Liviu Laza-Matiuța. Se pregătește doamna deputat Oana Manolescu.
|
|
|
|
|
Domnul Liviu Laza-Matiuța: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Declarația politică de astăzi am intitulat-o "Pomeni electorale". Se majorează salariile, cresc pensiile, scad taxele. Sunt doar câteva din promisiunile făcute de Victor Ponta în plină campanie electorală. Atunci era sigur că va ajunge în fotoliul de la Cotroceni și alt premier va trebui să facă rost de bani pentru toate aceste promisiuni. Acum premierul Victor Ponta spune, cu jumătate de gură, că se va ține de cuvânt. Ponta a amânat elaborarea bugetului pentru 2015, dar acum tot el trebuie să facă bugetul pentru anul viitor și nu va fi o sarcină ușoară, pentru că trebuie să acopere pomenile electorale pe care le-a promovat în campanie: salariul minim majorat, salariul din sistemul sanitar majorat cu 100 de lei, salarii mai mari pentru profesori, alocații dublate, pensii majorate, TVA redus la legume și fructe, taxa pe stâlp redusă, după ce a introdus această taxă, acum vrea să o scadă. Am enumerat aici numai câteva din promisiunile electorale făcute de Victor Ponta, pe care acum nu este în stare să le pună în practică. Dar poporul s-a obișnuit cu promisiunile lui Victor Ponta și nu-l mai crede nimeni, pentru că populația s-a trezit și l-a sancționat la vot. Ca reprezentant al Colegiului uninominal nr. 4 din județul Bihor, sunt mândru de faptul că peste 63% din cei care s-au prezentat la vot în județ au votat pentru președintele Klaus Iohannis și împotriva lui Victor Ponta. Guvernul Ponta, prin structurile din teritoriu, a făcut presiuni asupra tuturor angajaților, pentru a vota Victor Ponta. Și aici aș aminti: inspectoratele școlare, direcțiile de sănătate publică, direcțiile sanitar veterinare, direcțiile silvice, APIA, direcțiile agricole. Toți directorii acestor instituții deconcentrate s-au aflat în campanie cu autoturismele și personalul din dotare, dar au obținut un rezultat dezastruos pentru ei și pentru Victor Ponta. În mod normal, domnul Ponta ar trebui să plece din fruntea Guvernului, pentru că peste 54% din votanți au fost împotriva lui. Mă întreb unde este scorul de 60% cu care se lăuda nu cu puțin timp în urmă domnul Ponta. Un individ cu gândire normală, la un asemenea scor, ar demisiona din conducerea partidului și Guvernului. Așa se întâmplă în toate țările democratice cu cei care pierd alegerile. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Vă mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
O invit la microfon pe doamna deputat Oana Manolescu. Se pregătește doamna deputat Ana Birchall.
|
|
|
|
|
Doamna Oana Manolescu: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, În această săptămână, la 28 noiembrie, Republica Albania sărbătorește 102 ani de la declararea în anul 1912 în orașul Vlora a independenței sale, după cinci sute de ani de ocupație otomană și, în condițiile în care țările beligerante din primul război balcanic, în plină desfășurare atunci, doreau să-și împartă teritoriul albanez, considerându-l parte a Imperiului Otoman, împotriva căruia luptau. Trebuia deci grăbită unificarea, sub numele Albania a pământurilor pe care locuiau albanezii, lucru care nu s-a înfăptuit în totalitate. La declararea independenței a contribuit și diaspora albaneză din România, iar statul român a încurajat și ajutat, prin marii săi oameni politici, mișcarea de independență, fiind și primul care a recunoscut noua țară și care și-a trimis reprezentanții la Durrës (capitala de atunci). La 5 noiembrie 1912, Ismail Qemali, deputat al sangeacului Berat în parlamentul otoman, vine la București însoțit de Luigji Gurakuqi și, la hotelul Continental, împreună cu albanezii din București se stabilește declararea independenței Albaniei la 28 noiembrie. Un bust al lui Ismail Qemali și o placă comemorativă în fața acestui hotel din București cinstește evenimentele de atunci. Ismail Qemali are apoi întâlniri la Viena cu reprezentanții Imperiului Austro-Ungar și ai Marilor Puteri. 28 noiembrie devine Ziua națională a Albaniei, Ismail Qemali devine prim-ministru, dar Marile Puteri au recunoscut mica țară nou apărută pe harta Europei abia în iulie 1913. În martie 1914 urcă pe tronul Albaniei prințul Wilhelm de Wied, nepotul reginei Elisabeta a României. Va rezista numai șase luni, pentru că a refuzat să intre în primul război mondial alături de Austro-Ungaria. Urmează patru ani, în care Albania devine teatru de război, cu întreg cortegiul de suferințe aduse de acesta. În 1939 este ocupată de armata italiană, apoi de cea germană. În 1945 s-a instalat regimul comunist al lui Enver Hoxha, cumplitul regim dictatorial comunist, cel mai dur din Europa, care a durat aproape 50 de ani. În anul 1991 Albania și-a început drumul normal spre democrație. Astăzi este stat membru al NATO și candidat ca membru al Uniunii Europene. Republica Albania, o țară cu o suprafață de aproape 10 ori mai mică decât România, în 2013 avea o creștere a PIB-ului de 1,1% în ultimul trimestru, creștere datorită sectorului privat ca sector de producție. Raportul Băncii de Reconstrucție și Dezvoltare menționează că Albania este pe primul loc între țările în tranziție, în ceea ce privește reformele structurale în 2014. Albania a primit o apreciere pozitiva în IT, agricultură, industrie, bunuri imobile, energie, transport urban și sistem bancar, iar capacitatea economiei albaneze de a menține și diversifica exporturile va fi factorul asigurator pentru creșterea economică pe termen mediu și lung, proces susținut de Banca Albaniei. Albania primește astăzi milioane de turiști anual și muncește cu tenacitate pentru prezentul și viitorul ei. Doamnelor și domnilor parlamentari, doar trei zile mai sunt și este 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Asociația Liga Albanezilor din România urează prima, astăzi, în ordine cronologică, cu acest prilej, "La mulți ani!" Albaniei și "La mulți ani!" României, țări considerate surori, care își respectă istoria și își venerează înaintașii care s-au sacrificat pentru libertatea țărilor lor. Și, referindu-se la relațiile bilaterale de sute de ani între cele două popoare, Eqerem bey Libohova, om politic albanez din perioada interbelică, spunea: "De România ne apropie totul și nu ne desparte nimic. Albanezii trăiesc în România ca în propria lor țară. Păstrăm României mici de altădată și României mari de acum toată recunoștința și dragostea noastră". Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Vă mulțumim și noi și urăm și noi succes și un sincer "La mulți ani!" Albaniei.
|
|
|
|
|
Invit la microfon pe doamna deputat Ana Birchall. Se pregătește doamna deputat Lucia Varga.
|
|
|
|
|
Doamna Ana Birchall: Vă mulțumesc mult, domnule președinte. În declarația de astăzi vreau să vă vorbesc despre un flagel cu care se confruntă întreaga lume și care, din păcate, nu ocolește nici România: violența împotriva femeilor. Astăzi, 25 noiembrie, este Ziua internațională a luptei împotriva violenței asupra femeilor, însă, consider că avem datoria să luptăm cu acest fenomen nu numai astăzi, ci în fiecare zi, pentru a putea condamna violența de orice fel, pentru a spune stop violenței, tocmai pentru că violența, sub toate formele ei, nu este niciodată o soluție. Stimate colege, Stimați colegi, În 17 decembrie 1999, prin Rezoluția nr.54/134 Adunarea Generală ONU a declarat ziua de 25 Noiembrie - "Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor". Combaterea violenței împotriva femeilor se află și printre valorile ocrotite de Consiliul Europei. Prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, împotriva copiilor, prevenirea și combaterea oricărei forme de violențe trebuie să reprezinte și în România o parte integrantă a politicilor de stat pentru protecția familiei, constituind, și pe mai departe, o prioritate, inclusiv de ordin legislativ. Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale dreptului omului. Potrivit un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel mondial, 35% dintre femeile din întreaga lume s-au confruntat cu cel puțin o formă de violență. Violența împotriva femeilor și fetelor este tot mai mult recunoscută ca fiind una dintre cele mai serioase și urgente probleme ale tuturor timpurilor. În fiecare colț al lumii, efectul real și dăunător pe care violența îl are asupra femeilor împiedică drumul spre dezvoltare, pace și egalitate de șanse. Tocmai de aceea, comunitatea internațională, societatea civilă au ajuns la concluzia că nu există circumstanțe atenuante pentru violența împotriva femeilor și fetelor, fiind, de fiecare dată, o încălcare a drepturilor lor și un act criminal. În România, situația nu este mai puțin gravă, ci, aș putea spune, chiar dimpotrivă. Un nou raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, "Violența împotriva femeilor: în fiecare zi, în orice fel", ne prezintă rezultatele uneia dintre cele mai cuprinzătoare studii realizate până în prezent cu privire la violența împotriva femeilor, arătând amploarea abuzurilor suferite de femei acasă, la serviciu, în public și online. Conform acestui studiu, 30% dintre femeile din România au suferit cel puțin o formă de violență. Stimate colege, Stimați colegi, Și aceste cifre ne oferă o imagine a pericolului flagelului violenței împotriva femeilor, un semnal de alarmă care trebuie luat în serios. În această legislatură, am avut onoarea să fiu nominalizată parlamentarul român de referință la Consiliul Europei, pe problema eliminării violenței împotriva femeilor, în Rețeaua parlamentară "Women - Free from Violence". În această calitate, unul dintre principalele mele obiective a fost semnarea și ratificarea de către România a Convenției de la Istanbul. În acest sens, m-am implicat activ, colaborând instituțional cu toți factorii decidenți și, astfel, în data de 13 mai 2014, România a semnat Memorandumul pentru Convenția de la Istanbul. Această Convenție privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice este un instrument de referință pentru tot ceea ce înseamnă combaterea violenței împotriva femeilor, atât la nivelul regional, cât și european. Mă bucur că am realizat obiectivul pentru care am fost madatată de către Parlamentul României. Vizita președintelui Brasseur în această toamnă, la scurt timp după intrarea în vigoare, la nivel european, a Convenției de la Istanbul, reprezintă o reconfirmare a eforturilor depuse de partea română la nivel executiv și parlamentar, în combaterea violenței de orice fel. Prin semnarea Convenției de la Istanbul, România își asumă un rol activ în stoparea violenței asupra femeilor prin acțiuni de prevenire a actelor de violență, prin protejarea femeilor în fața oricărei forme de violență și prin sancționarea fermă a celor care comit aceste acte. De aceste prevederi vor beneficia milioane de femei din România, din regiune și din Uniunea Europeană, victime ale violenței de gen. Violența domestică împotriva femeilor și copiilor aduce o atingere gravă demnității acestora. Trebuie să ne unim și să punem capăt acestei probleme în societatea noastră, în primul rând prin educație, dar și prin acțiune, printr-un mod mult mai activ și mai responsabil de implicare a responsabilității civice și printr-o legislație mult mai clară în definirea violenței domestice și în apărarea femeilor. Așa cum spunea și președintele APCE, să rupem tăcerea în parlamentele noastre și să acționăm împotriva violenței domestice asupra femeilor! Este important ca până la sfârșitul anului România să nu fie doar un stat semnatar al Convenției de la Istanbul, ci și un stat care a ratificat-o. În acest sens, consider că este datoria noastră, în cadrul legislativului român, să transformăm un reper istoric pentru România în voință politică. Reiau apelul făcut către dumneavoastră, colegele și colegii mei din Parlamentul României, pentru a ratifica, în regim de urgență, acest act de referință în domeniul combaterii violenței. Trebuie să arătăm, împreună, că există voință politică pentru combaterea și eliminarea violenței de orice fel. Violența domestică provoacă o serie de efecte negative la nivelul familiei, dar, în special, asupra copiilor. Fenomenul acestui tip de violență înseamnă și victime colaterale, iar din această privință trebuie să găsim o modalitate de a pune punct oricăror astfel de efecte care pot duce la afectarea, pe termen lung, a copiilor și a femeilor. Fac apel la dumneavoastră, la societatea civilă, să spunem un nu hotărât violenței, tocmai pentru că violența naște violență! Vă mulțumesc. Deputat Ana Birchall, Colegiul nr.5 Vaslui.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
O invit la microfon pe doamna deputat Lucia Varga. Se pregătește domnul deputat Vasile Gudu.
|
|
|
|
|
Doamna Lucia-Ana Varga: Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Declarația mea politică se referă la încălcarea dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate, garantat de Constituția României, trebuie respectat pentru orice cetățean al țării noastre. Din păcate, deși Partidul Național Liberal a tras numeroase semne de alarmă asupra deficiențelor Guvernului Ponta în a garanta acest drept din legea fundamentală a României, acesta continuă să ignore cu bună știință respectarea drepturilor individuale ale cetățenilor. Readuc în față dumneavoastră situația românilor care au terenuri în parcurile naturale și naționale și în ariile protejate și care nu pot beneficia de acestea, din cauza restricțiilor impuse de Legea ariilor protejate prin art.16 alin.(1) și de Ordonanța de urgență nr.57/2007. Prevederile respective sunt ignorate de Guvernul Ponta, pentru că prin această lege se stipulează foarte clar obligația acordării de compensații, compensații care să se aloce în cuantum stabilit prin hotărâre de Guvern. În timpul mandatului de ministru delegat pentru ape, păduri și piscicultură, am pregătit - și a fost aprobat - actul normativ prin care proprietarii de păduri trebuiau să primească între 40 și 200 de euro pe an și pe hectar, drept compensație. Această hotărâre de guvern, deși la momentul respectiv a fost susținută de Guvern fără observații, nu a fost publicată în Monitorul Oficial nici până astăzi. Prin interpelarea nr.4002 din 16 aprilie 2014, am încercat să aflu care este cauza nepublicării acestei hotărâri de guvern și, deci, a neacordării compensațiilor obligatorii pentru proprietarii de păduri. În răspunsul primit la sfârșitul lunii iunie 2014, mi s-a comunicat că s-a elaborat o altă hotărâre de guvern și urmează a fi parcurse etapele legale. Suntem la sfârșitul anului 2014 și nu s-a întâmplat nimic. Un alt exemplu concret de nerespectare a dreptului de proprietate este Propunerea legislativă de modificare și completare a Legii vânătorii și protecției fondului cinegetic, inițiată de PSD, care, prin modificarea art.8, art.15 și art.23 încalcă dreptul de proprietate. Reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de mediu au semnalat faptul că modificările aduse la art.8 introduc întâietatea la atribuirea directă a gestionarilor consacrați ai fondurilor cinegetice. Nu este justificată excluderea proprietarilor și a asociaților de terenuri de la atribuirea directă în gestiune a fondurilor cinegetice, aceștia fiind primii interesați în gestionarea durabilă a faunei de interes cinegetic. Gestionarii consacrați nu pot avea mai multe drepturi pe terenuri, pe suprafețele fondurilor cinegetice decât proprietarii de drept ai acestor terenuri care, printre altele, sunt obligați de lege să permită accesul și desfășurarea vânătorii pe terenurile lor, fie că doresc sau nu. Precedente juridice la Curtea Drepturilor Omului confirmă, la nivel european, dreptul proprietarilor de a decide asupra proprietății lor de terenuri. Solicităm, din nou, Guvernului Ponta să aplice reglementările legale în vigoare și să respecte drepturile fundamentale ale proprietarilor români. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Gudu. Se pregătește domnul deputat Anton Doboș.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Gudu: Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi parlamentari, Declarația politică de astăzi am intitulat-o "Promisiunile electorale ale Guvernului Ponta și bugetul de stat al României". Delegația Fondului Monetar Internațional și-a anunțat sosirea în România la începutul lunii decembrie, urmând să discute, cu reprezentanții Guvernului României, bugetul pe anul 2015. Premierul Victor Ponta a anunțat public că le-a cerut miniștrilor săi să pregătească bugetul pe anul viitor, dar nu le-a dat și un termen. Conform legislației în vigoare, bugetul ar fi trebuit deja să fie gata și să fie înaintat spre dezbatere Parlamentului, încă din data de 15 noiembrie. Însă pentru premierul Ponta, campania electorală a fost mult mai importantă. O campanie electorală în care alianța USD, aflată la guvernare, a făcut promisiuni și a împărțit pomeni electorale fără acoperire, care vor pune presiuni puternice asupra bugetului țării pe anul viitor. Cu o săptămână înainte de alegerile prezidențiale, premierul Victor Ponta, în numele Guvernului României, a semnat un acord de înțelegere cu sindicatele din educație. Prin acest acord, Guvernul României se angajează, printre altele, să crească cu 10% salariile profesorilor în anul 2015 și să permită pensionarea profesorilor cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei, fără diminuarea pensiei. Indexarea pensiilor, majorarea salariului minim pe economie la 1000 lei, reducerea TVA pînă la 9% la legume-fructe și la produsele din carne, majorarea salariilor angajaților din sistemul sanitar cu 100 lei prin ordonanță de urgență, toate acestea au fost promisiuni electorale care au creat un impact negativ asupra bugetului statului, producând o gaură de 15 miliarde de lei. De unde vor fi luați banii, fără a fi încălcat un alt angajament electoral trâmbițat de candidatul Victor Ponta, și anume acela că nu vor crește taxele și impozitele? Guvernul USD condus de premierul Victor Ponta are un greu sold negativ. Toate acțiunile sale au fost dictate numai de preocupările sale electorale. Premierul Ponta și guvernul său este absolut descoperit, cu miliarde pe care nimeni nu știe de unde le va scoate. După doi ani și jumătate de guvernare Ponta, cetățenii români se zbat încă în lipsuri și prea mulți dintre ei în sărăcie. În acest context, ne punem o întrebare firească: are Guvernul Ponta în vedere un plan de acțiune privind ieșirea României din recesiune, pentru redresarea economiei și pentru crearea de locuri de muncă? Din păcate, realitatea ne arată că strategia economică a Guvernului Ponta este caracterizată de lipsa de expertiză în înțelegerea problemelor și nevoilor economiei reale, de o politică fiscală haotică, incoerentă, lipsită de orice minimă predictibilitate, ostilă mediului de afaceri și economiei, în general. Aplicarea în continuare a politicii de supraimpozitare și tăierea investițiilor va împinge România cu siguranță spre un dezastru economic și bugetar, cu consecințe grave asupra mediului de afaceri și asupra nivelului de trai al populației. Orice stat democratic este guvernat doar pe baza bugetului de stat și al asigurărilor sociale aprobate de către Parlament. Prin neprezentarea la timp și ignorând cu bună știință respectarea cadrului legislativ, Guvernul Ponta și-a demonstrat din nou incompetența și lipsa de profesionalism. Vasile Gudu, deputat PNL, Colegiul nr.1 Tulcea. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Vă mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Anton Doboș. Se pregătește domnul deputat Virgil Guran.
|
|
|
|
|
Domnul Anton Doboș: Dragi colegi, Declarația mea se referă la cutremurul care a avut loc sâmbătă și are titlul: "Blocurile cu risc seismic din Iași, adevărate capcane ale morții". Cutremurul de sâmbătă seara, cel mai puternic din ultimii 10 ani, ne-a demonstrat că țara noastră este total nepregătită în cazul unui seism de această magnitudine și cu atât mai puțin la un posibil cutremur de peste 7 grade pe scara Richter. Am putea vedea cum, în unele zone ale țării, la un seism de 5,7 grade, rețelele de telefonie mobilă au cedat, iar rețele de electricitate și încălzire nu au mai funcționat ore în șir. Asta ca să nu mai vorbim de daunele materiale cauzate de deteriorarea clădirilor. Situația este potențial dezastruoasă în toată țara. Din nefericire, la Iași ne mai confruntăm cu o problemă care ar duce la creșterea în amploare a calamităților în eventualitatea unui cutremur. În Iași nu există, la nivel local, o strategie de consolidare a blocurilor cu risc seismic și, de aceea, putem asista la o adevărată tragedie în cazul unui cutremur puternic, multe dintre blocurile vechi devenind adevărate capcane ale morții. Autoritățile ieșene stau însă liniștite și nepăsătoare, adăpostite de Ordonanța nr.20 care prevede, la articolul 2, că: "responsabilitatea acțiunilor revine proprietarilor". Acestea nici măcar nu se obosesc să se gândească la măsuri proactive pentru a evita posibilele dezastre. Primăria Iași nu a făcut minimul efort de a actualiza lista imobilelor cu risc de prăbușire sau avariere gravă a structurii în caz de cutremur. În momentul de față, potrivit acesteia, lista clădirilor cu risc seismic ar cuprinde doar 256 de imobile expertizate la începutul anilor '90, în perioada 1992-1994, și încă alte 80 de clădiri care au fost inspectate în anul 2011. Realitatea însă este cu totul alta, de natură să alarmeze și să pună nu pe gânduri, ci pe fapte. Potrivit estimărilor, există în jur de 5.000 de scări de bloc neexperizate de către specialiști și în cazul cărora nu există niciun indiciu referitor la comportamentul în caz de cutremur. În această situație, mă gândesc îngrozit la ce ar însemna un cutremur de magnitudinea celui din anii `70 pentru orașul nostru? Ce facem cu oamenii care trăiesc în blocuri cu risc seismic, cu oamenii care, de cele mai multe ori, nu dispun de resursele materiale care să le permită consolidarea locuințelor? Cum facem să reconsolidăm acele clădiri a căror prăbușire ar însemna o catastrofă? Încă din luna octombrie a anului 2013, semnalez în mod repetat aceleași probleme ale ieșenilor și am venit cu posibile soluții care ar trebui supuse unei analize riguroase pentru a rezolva cât mai eficient această situație stringentă. Printre acestea se numără un ajutor de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, un parteneriat cu municipalitatea, o formă de împrumut avantajoasă, o divizare a costurilor. Trebuie încercată orice variantă care ar putea duce la reconsolidarea acestor clădiri și implicit la evitarea unui dezastru. Faptul că în ultimii ani România se confruntă cu din ce în ce mai multe seisme, ar trebui să urgenteze găsirea de soluții. Și, de aceea, fac un apel la Primăria Iași să nu lase viața a zeci de mii de oameni în voia sorții. Le cer să se implice și să nu se adăpostească la umbra literei unei ordonanțe care aparent îi scutește de responsabilitate. Domnule Ponta, domnule primar Nichita, când aveți de gând să vă treziți? Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Vă mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Virgil Guran. Se pregătește doamna deputat Florica Cherecheș.
|
|
|
|
|
Domnul Virgil Guran: Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea - despre corupție. Vedem că, în general, când se pregătește un nou guvern, se prezintă situația că o să avem miniștri deosebiți, cu un caracter și o pregătire extraordinară. În multe cazuri, este adevărat. Dar, constatăm, după o perioadă, că nu toți au această pregătire și că unii au venit în anumite funcții cu o misiune specială: de a rezolva niște bani pentru anumite persoane, pentru anumite grupuri de interese. Observăm, în ultimul timp, tot felul de scandaluri, mai ales din perioada 2009-2012, cu foarte mulți bani care s-au scurs de la bugetul național. Observăm că, de fapt, fostul președinte al României - o spun cu bucurie - că, de fapt, a păstorit în multe perioade acele grupuri de interese, și cercul se strânge încet, încet și se apropie tot mai mult de el. A ajuns până la familia lui, până la fratele lui. Mai nou, ajunge la anumite familii care au ținut foarte aproape. Observăm că cei care ar trebui să se lupte pentru dezideratul nostru european de eradicare a corupției - șeful DIICOT -, de fapt, s-a ocupat de promovarea corupției. Și, din păcate, nu sunt puțini bani; vorbim de sume începând de la un milion de euro până la sute de milioane de euro. Mă întreb: cât putem să tolerăm astfel de oameni și când această selecție va fi cu adevărat în folosul societății noastre? Avem acum un președinte nou. O spun sincer, nu l-am sprijinit, nu l-am votat. Dar, nu vreau să-l laud, că, deocamdată, nu am încredere în ceea ce a promis că face. Deocamdată, văd că, în privința corupției, încearcă să ia niște măsuri chiar înainte să fie învestit. Și cred că dacă ar face acest lucru, cred că dacă ar merge pe această direcție, lucrurile, din anumite puncte de vedere, ar intra într-o normalitate. Oricum, cred că nu este posibil și cred că nu mai avem cum să găsim un președinte așa cum a fost Băsescu, care a venit pe un cal alb, vorbind despre corupție, despre ordinea pe care o va face în țară, și constatăm, cu cât a înaintat în mandat, că, de fapt, el promova această corupție, el era cel care supraveghea îndeaproape și numea oameni care puteau să strângă bani mulți de la bugetul de stat. De multe ori ne întrebăm de ce avem deficit bugetar, de ce nu putem să acoperim anumite cheltuieli. Cred că această corupție și acest hai să-l numim jaf național au contribuit foarte mult la acest deficit bugetar. Și cred că ar fi o sursă importantă, dar, dacă trecem de la stadiul declarativ la ceva concret. Și aici un rol foarte important trebuie să-l aibă Guvernul, indiferent care guvern, și să nu se limiteze doar la povești. Și, într-adevăr, și președintele să supravegheze să se respecte Constituția în acest sens. Sper ca aceste lucruri să se întâmple cât mai repede și avem, totuși, o speranță, văzând că tot mai mulți oameni ajung să răspundă pentru ce au făcut acum 10 ani, acum 15 ani, poate apare și flota, între timp, acum 3 ani. Lucrurile încep să meargă spre normal și oamenii trebuie să aibă încredere că nu toți politicienii sunt așa cum sunt cei prezentați la televizor, cei care sunt arestați, cei care sunt acuzați de corupție. Sunt mulți oameni - chiar și în Parlament, din toate partidele - care doresc cu adevărat să facă ceva, dar, din păcate, până acum de multe ori nu au fost lăsați. Bănuiesc că am început să ne trezim, bănuiesc că am început să avem o poziție corectă, și lucrurile vor merge înspre bine, dar trebuie să avem răbdare și să avem încredere în cei care au curajul să schimbe ceva. Vă mulțumesc. Guran Virgil, deputat de Prahova.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Vă mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
O invit la microfon pe doamna deputat Florica Cherecheș. Se pregătește domnul deputat Aurelian Mihai.
|
|
|
|
|
Doamna Florica Cherecheș: Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică de astăzi se intitulează "România trăiește și în afara granițelor ei". În data de 30 noiembrie, se sărbătorește Ziua românilor de pretutindeni. În acest an, această zi are o semnificație aparte, pentru că românii de pretutindeni, atât din diaspora, cât și din țară, s-au unit pentru a-și apăra un drept fundamental - dreptul la vot. Situația nefastă creată de Guvernul Ponta, prin care românilor din diaspora nu li s-au creat toate condițiile necesare pentru a-și exercita acest drept cu ocazia alegerilor prezidențiale, a condus și la o mobilizare a rudelor și prietenilor lor din țară la mitinguri de susținere, la schimb de informații prin intermediul rețelelor de socializare cu privire la situația din secțiile de votare, la prietenii ad-hoc, la inițiative inedite, de genul "un vot nereușit în diaspora, cinci voturi date în țară", la renașterea spiritului civic. Ce anume i-a făcut pe români să călătorească sute de kilometri, să stea, apoi, ore în șir la coadă, unii chiar de sâmbătă noaptea, să împartă mâncare și băutură celor care stăteau la cozi, să ne țină la curent pe noi, cei din țară, prin intermediul rețelelor de socializare, cu ce se întâmplă acolo, postând poze și înregistrări video în timp real? Câți români trăiesc în străinătate? Trei-patru milioane? Mai mulți? Mai puțini? Din păcate, nimeni nu știe exact. Ce anume îi determină pe aceștia să se implice în momente-cheie din istoria României? Dar în viața normală a țării, contribuind la dezvoltarea acesteia? Câți își doresc să se reîntoarcă și ce anume i-ar determina să vină înapoi? Marele câștig al acestor alegeri este faptul că românii s-au regăsit ca națiune, și-au luat țara înapoi și au descoperit adevărata mândrie de a fi români. Și-au dat seama că sunt o forță care poate scrie istoria, dacă dovedesc că le pasă de țara lor. Partidul Național Liberal a inițiat, recent, o moțiune simplă care, printre altele, cerea ministrului Stanoevici să inițieze o procedură de evaluare serioasă și credibilă a numărului de români care trăiesc în afara granițelor țării, să elaboreze o strategie națională privind relația cu românii de pretutindeni, în care să includă principalele probleme cu care se confruntă aceștia, precum și soluțiile pe care ei le anticipează. Să nu mai politizeze relația cu diaspora și altele. Ne dorim rezolvarea acelor solicitări, cu sau fără ministrul Stanoevici, și așteptăm ca ele să fie luate în considerare de Guvern. După primul tur, în care s-a văzut clar că Guvernul Ponta nu a dorit suplimentarea secțiilor de votare, împiedicând mulți români din străinătate să voteze, a crescut mișcarea "anti-Ponta". Campania pe care acesta a dus-o a ostilizat pe foarte multă lume, iar "președintele care unește", așa cum dorea să se prezinte, a reușit să îi unească împotriva lui. Aș dori ca măcar acum, după ce am văzut forța diasporei, să dăm românilor din străinătate respectul cuvenit și să ținem cont de nevoile și sugestiile lor. Ei reprezintă cel mai mare investitor din România, având în vedere faptul că sumele trimise de ei anual în țară depășesc cu mult suma investițiilor străine totale. Îndemn toate partidele politice și Guvernul României să intensifice comunicarea și colaborarea cu românii din diaspora, pentru a fructifica acest moment extraordinar în care aceasta a demonstrat că înțelege ce e democrația și dorește să aibă un rol activ în a scrie istoria în propria țară. Ba mai mult, observând cum atitudinea și acțiunile lor au reușit să-i mobilizeze și pe cei din țară, sper să reușim noi, cei de aici, să îi angajăm și în alte bătălii mari pe care România le are de dus pentru consolidarea statului de drept, combaterea corupției și dezvoltarea economiei de piață. E nevoie să se inițieze de la nivel guvernamental acțiuni pentru păstrarea și promovarea identității culturale, lingvistice și religioase a românilor de pretutindeni. Mai cer Guvernului să acorde tot sprijinul românilor care au nevoie să își reînnoiască documentele și să reducă taxele consulare pentru eliberarea acestora, pentru că acesta este unul din motivele pentru care foarte mulți români nu mai au acte valabile. De asemenea, solicit Guvernului să propună dezbateri reale cu diaspora pentru a identifica măsurile care ar trebui luate pentru a încuraja revenirea românilor în țară, iar apoi să nu întârzie să le ia. E o pierdere pentru România, din toate punctele de vedere, fiecare zi pe care românii o trăiesc în altă parte decât în țara lor. România a investit în pregătirea profesională a multora care azi și-au găsit de lucru în alte țări, contribuind prin taxele și impozitele plătite la dezvoltarea acelor țări. Între timp, familiile suferă durerea despărțirii, iar copiii suportă consecințele ruperii de părinții lor. Vă mulțumesc. Florica Cherecheș, deputat PNL de Oradea.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Mulțumesc și eu.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Aurelian Mihai, se pregătește domnul deputat Vasile Varga.
|
|
|
|
|
Domnul Aurelian Mihai: Bună dimineața! Domnule președinte, Stimați colegi, Iubiți români, La sfârșitul acestei săptămâni vom sărbători Ziua românilor de pretutindeni, așa cum suntem obișnuiți de ani de zile. Vor urma evenimente, spectacole, serbări, jocuri, dansuri, evenimente culturale, sociale etc. Mesajul politicienilor nu trebuie să lipsească, evident, pentru a colora și mai mult însemnătatea acestei zile stabilite prin lege de către oameni. De către oameni politici pentru sărbătorirea românilor de pretutindeni. Pentru mine, ca și pentru mulți alți români, va fi o zi nu tocmai veselă. O zi care face parte dintr-un noiembrie electoral absurd. Un noiembrie care va rămâne mult timp, mult, mult timp în conștiința a milioane de familii de români din străinătate și din România. Mai presimt că acest 30 noiembrie va fi unul de aducere aminte a rostului emigranților români în lume. Dar mai mult mă întreb câți români vor reflecta și asupra motivelor care i-au îndemnat să plece într-un exil economic fără sfârșit, aflându-se în capcana neputinței întoarcerii sau reîntoarcerii acasă, așa cum și-ar dori o mulțime dintre ai noștri, referindu-mă la această repatriere. Mă întreb dacă existența și prezentul trăit de sute de mii de compatrioți de-ai mei, așa cum se simte acest prezent în viața multora, mă întreb dacă este și ceea ce ne-am dorit cu toții, cei care am trăit clipa și experiența vieții departe de casă. Oare câți români vor privi cu jind îndepărtarea timpului, îndepărtarea geografică de locul în care s-au născut? Suntem noi, cei care formăm clasa politică actuală, conștienți de nevoința acestor suflete? Sunteți dumneavoastră, cei care faceți parte din formațiuni politice de sorginte socialistă, conștienți de oportunitatea pe care șansa o dă guvernării de stânga actuale pentru a face viața mai bună acestor români care trăiesc departe de țară? Sunteți dumneavoastră, cei care reprezentați formațiunile politice, eșichierul dreptei românești, porniți să schimbați țara, influențând dincolo de opoziția parlamentară, pregătiți atunci când va sosi momentul guvernării în favoarea dreptei de relansare a economiei potrivit doctrinei liberale de implementare a proiectelor de care țara are nevoie, de care clasa de mijloc are atâta nevoie? Realizăm că o parte din corpul națiunii răspândit prin toate cotloanele Europei servește la uși străine, strigându-și amarul fără să auzim nimic din Bucureștiul politic? Atât de mult ne-am îndepărtat de ei. Atât de mult se simt abandonați. Atât de mult au dreptate. Când veți dori, cei care conduceți destinele națiunii și aveți puterea să schimbați totul în bine după dorințele românilor, când veți dori ca 30 noiembrie să fie o astfel de sărbătoare pentru cel plecat de acasă de sărăcie, de foame, de disperare, de lehamite, noi vom fi aici. De ziua mare a depărtării de casă, de țară, de familie, a gustului amar până la lacrimi a fiecărei secunde trăite în străinătatea cea mai profundă, cea mai nedorită de mulți dintre noi, nu pot să spun la mulți ani agoniei. Eroii mei din noiembrie, vă doresc și vă urez ca visele să vi se împlinească oriunde veți dori să trăiți. Să vă bucurați de o sănătate de fier, iar dacă inima voastră tânjește către locul pe care Dumnezeu l-a pregătit fiecăruia dintre noi încă înainte de a veni pe această lume, mă voi ruga aceluiași să ne dea minte și putere și nouă, să fim la înălțimea funcției pe care și pentru care ne-ați trimis aici, pentru ca planul Lui și planurile voastre să coincidă spre bucuria și liniștea sufletească a fiecăruia. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Varga și se pregătește doamna deputat Cristina Pocora.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Varga: Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi, Declarația mea politică se numește astăzi: "În Dubai nu este nevoie de încălzire centralizată". Ultimele declarații pe tema majorării prețului la gaze naturale pentru consumatorii casnici au aruncat deja în aer întreaga opinie publică. Aflăm, așadar, din partea unui politician, expert în domeniul prețului gazelor, că de la 1 ianuarie 2015, din cauza liberalizării prețurilor, centralele termice pe gaze naturale producătoare de apă caldă și căldură ar trebui să crească prețul ca urmare a acestui proces. Așadar, în opinia sa, acest lucru ar însemna o discriminare între consumatorii casnici: adică, consumatorul care deține o centrală termică ar fi discriminat de vecinul care beneficiază de căldură de la sistemul centralizat. Rezolvarea acestei situații, conform spuselor expertului, ar fi posibilă doar printr-o intervenție de urgență, legislativă presupun. Ciudat este că Departamentul pentru Energie, autoritate a Guvernului României, infirmă această scumpire. Și atunci mă întreb și cred că se întreabă și alegătorii care ne-au trimis în Parlament care a fost motivul acestei situații explozive. Dați-mi voie, stimați colegi, să cred că este vorba despre un joc murdar al guvernanților, și anume: cineva de la putere vine și spune că va fi rău pentru consumatorii casnici de gaze naturale, dar imediat din zona guvernamentală vine altcineva care dezamorsează bomba care ar fi trebuit să explodeze, liniștind spiritele. Rezultatul ar fi: vedeți, stimați alegători, noi nu vă lăsăm la greu, avem grijă de voi. Dar aflăm că, de fapt, prețul căldurii pentru cei care sunt branșați la sistemul termic centralizat va crește. Asistăm, așadar, la o bâlbâială a guvernanților pe tema majorării sau nu a prețului la gaze. Nu este exclus să apară anumite animozități între diferitele categorii de consumatori casnici de gaze naturale pentru încălzire și beneficiarii sistemului centralizat de încălzire. Stimați colegi, Problema prețului gazelor naturale pentru consumatorii casnici pare să nu îl intereseze pe încă domnul prim-ministru Victor Ponta, pentru că în Dubai nu e nevoie de centrale termice, iar căldura în iarnă va veni. Deputat Brăila, Colegiul nr.2, Vasile Varga.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Mulțumesc.
|
|
|
|
|
O invit la microfon pe doamna deputat Cristina Pocora și se pare că este ultimul coleg care dorește astăzi să-și susțină declarația politică.
|
|
|
|
|
Doamna Cristina-Ancuța Pocora: Bună dimineața, domnule președinte. Bună dimineața, celor câțiva colegi. Bună dimineața, scaunelor goale. Declarația mea politică de astăzi face parte din același ciclu pe care l-am intitulat "Cifrele domnului Ponta" - astăzi se numește: "Victor Ponta caută în Dubai... bugetul României". Stimați colegi, Așteptăm de câteva luni bune ca premierul Victor Ponta să prezinte bugetul României pentru 2015. Și tot așteptăm. Scuze din partea Domniei Sale și a purtătorilor săi de cuvânt am primit cu nemiluita. Ba că nu vrea să-i lase o povară viitorului premier, căci el cu siguranță urma să fie președinte, ba că trebuie să se reculeagă la sfinții cluburilor din Dubai după usturătoarea înfrângere de pe Dâmbovița. Toate astea au trecut și Victor Ponta chiar nu mai are scăpare. În zilele următoare, "legat cu lanțuri", dar cu manuscrisul pe care scrie "Buget 2015" în dinți se va prezenta în fața Parlamentului și ne va arăta cât de bun gospodar este el și cum va dudui economia în anul următor. Căci așa a promis, nu? Nu a promis în campania pe care era sigur că o va câștiga câte-n lună și în stele? Nu a promis că, la anul, în România va curge lapte și miere? Noi așa ținem minte. Iar dacă domnul Ponta se face că a uitat, să-i aducem aminte! Promisiunile candidatului PSD Victor Ponta: - Pensii indexate cu 5%. Legea pensiilor spune explicit că valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent. Doar că impactul bugetar al acestei măsuri va fi de 2,7 miliarde de lei.
- Creșterea pensiei minime de la 350 de lei la 400 de lei, cu un efort bugetar de 175 de milioane de lei.
- Majorarea salariului minim de la 900 de lei la 975 de lei, dar și majorarea salariilor celor aproximativ 300.000 de angajați din sistemul sanitar, pentru care a dat deja o ordonanță de urgență prin care a acordat o creștere de 100 de lei de la 1 ianuarie 2015. Impactul bugetar al acestei măsuri va fi de 270 milioane de lei.
- Totodată, prin semnarea acordului cu sindicatele din educație trebuie pusă în practică măsura majorării salariilor profesorilor cu 5% la 1 martie 2015 și cu 5% la 1 septembrie 2015, cărora le-a promis majorări în două trepte și pentru anii 2016 și 2017, tot de câte 5%.
- Persoanelor cu handicap le-a promis că, de la 1 ianuarie 2015, le va mări indemnizația lunară de la 202 lei la 234 de lei dacă au handicap grav și de la 166 de lei la 193 de lei dacă au handicap accentuat, asta după ce, ani de zile, i-a lăsat să se zbată în mizerie. Totodată, a promis să majoreze și bugetul personal complementar lunar de la 91 de lei la 106 lei pentru persoanele cu handicap grav și de la 68 de lei la 79 de lei pentru persoanele cu handicap accentuat și de la 33,5 lei la 39 de lei pentru persoanele cu handicap mediu.
- Creșterea cheltuielilor pentru Apărare, astfel încât acestea să ajungă la 2% din Produsul Intern Brut - "până în 2016" a fost o măsură asumată tot de Victor Ponta, or, la un P.I.B. de 139,6 miliarde de euro în 2013, asta ar însemna aproximativ 2,8 miliarde de euro.
- Tot Ponta ne-a comunicat că taxa pe construcțiile speciale, așa-zisa "taxă pe stâlp", va scădea din 2015 de la 1,5% la 1% din valoarea activelor, iar banii colectați vor merge la primării, anunț care cel mai probabil s-a vrut a fi un stimulent pentru edilii al căror număr nu a ezitat să și-l sporească prin faimoasa ordonanță care permitea primarilor migrația către alte partide fără a-și pierde mandatele. La scăderea sumelor colectate din această taxă putem să adăugăm și promisiunea unui TVA redus la legume și fructe, produse bio, dar și carne, dar și scăderea accizei pe combustibil prin ajustarea valorii de referință a monedei euro, care a scăzut față de anul trecut.
- La toate acestea, se adaugă măsurile pe care le-a adoptat și care produc efecte, mă refer la reducerea CAS cu cinci puncte procentuale care are un impact bugetar de 5 miliarde de lei și care a intrat în vigoare de la 1 octombrie, dar și la dublarea alocației pentru aproximativ 500.000 de copii care provin din familiile defavorizate, de la 1 noiembrie 2014, impactul bugetar al acestor măsuri ridicându-se la aproximativ 250 de milioane de lei.
- Polițiștilor le-a promis avansarea în grad la excepțional, în perioada următoare, acordându-le totodată și restanțele pentru haine pe cinci luni. O surpriză identică a fost și pentru lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi, care au primit sumele restante pentru echipament. Jandarmii trebuiau să primească și banii restanți pentru lunile ianuarie, februarie și martie și iată că s-au găsit fonduri exact înainte de alegeri.
Practic, nicio categorie socială nu a rămas neatinsă de generozitatea lui Victor Ponta în această campanie în încercarea de a cumpăra votul celor cu venituri reduse. Doar că, domnule Ponta, potrivit estimărilor Consiliului Fiscal, golul produs de cea mai mare parte a "pomenilor dumneavoastră electorale" promise se ridică la aproximativ 17 miliarde de lei, iar deficitul bugetar din 2015 nu poate depăși 1,4% din Produsul Intern Brut, conform angajamentelor luate în fața Comisiei Europene prin pactul fiscal, așa cum bine știți. Singura variantă pentru a ieși din propriile dumneavoastră gogoși electorale ar fi să măriți taxele și impozitele, însă, și de această dată, avem asigurări că acestea nu vor fi majorate în 2015 și că nu se va renunța la cota unică de 16%. Doar ați susținut în repetate rânduri că mărirea acestora nu e decât "dezinformare", "minciună" și "manipulare". Toți românii și-ar dori ca promisiunile candidatului la prezidențiale Victor Ponta să devină realitate. Cu toții ne-am dori să trăim mai bine, să avem mai mulți bani în buzunar, ca rudele noastre profesori, polițiști sau alți bugetari cu salarii mediocre să o ducă mai bine. Dar, din păcate, mi-e teamă că Victor Ponta nu a vândut decât gogoși! Mi-e teamă că, din dorința de a deveni președinte cu orice preț, a fost dispus să mintă cu nerușinare și să spună orice! Orice crede el că poate cuceri electoratul ca să-l voteze. Din păcate, Victor Ponta nu a făcut decât să creeze speranțe deșarte, doar s-a jucat cu suferința oamenilor și le-a promis leacuri miraculoase. Din păcate, Victor Ponta este premierul României, care s-a visat președintele României și care a fost dispus să calce pe cadavre pentru a câștiga. Dar Victor Ponta va trebui să dea explicații în fața Parlamentului! Și, dacă o singură promisiune nu va fi inclusă în bugetul pe anul 2015, fără a băga România într-o criză economică adâncă, va trebui să plece. Să plece cu toate minciunile lui! Pentru că, din păcate, toate promisiunile lui nu ar putea deveni realitate în 2015 decât într-o țară cu un buget ca al Emiratelor Arabe, ca la Dubai, acolo unde îi place domnului Ponta să se reculeagă după ce românii i-au spus că nu-i mai suportă minciunile! Deputat PNL, Colegiul nr.1 Ialomița - Fetești-Țăndărei, Cristina-Ancuța Pocora De asemenea, aș dori să depun la secretariat două declarații politice pe care le am scrise, pe care le-am formulat în perioada în care majoritatea PSD ne-a trimis în vacanță parlamentară, și anume: "În România, la fiecare 5 ore, un copil mai mic de un an moare! Așa da țară europeană - "Cifrele domnului Ponta", V, și "25% din cuplurile din România hulite de guvernarea Ponta pentru că nu pot avea copii" - din același ciclu al "Cifrelor domnului Ponta", partea a VI-a. Mulțumesc.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Tararache.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Tararache: Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politică de astăzi se numește: „Bă Radule!”
Fac precizarea, încă de la început, că formula de adresare nu mă caracterizează. Aș fi vrut să mă adresez cu „domnule” , dar nu o pot face pentru că nu te comporți ca un domn cu orașul meu, orașul în care m-am născut și în care am crescut, oraș care pe tine te-a adoptat și ți-a oferit totul în viață. Nu mă pot adresa nici cu apelativul „primar”, pentru că din 2004 te comporți ca un stăpân al orașului și ți-ai uitat atribuțiile de primar, alegând să te „lupți” la televizor cu sistemul, în loc să te bați pentru a dezvolta orașul și a aduce bunăstarea pentru cei care și-au pus încrederea și speranțele în tine.
Nu-ți voi cere demisia, deși tu ai promis că o vei face, pentru că știu că este o altă promisiune aruncată în vânt, ca toate celelalte promisiuni pe care le-ai făcut constănțenilor. Să știi că prezența mare, în Constanța, la votul din 16 noiembrie ți se datorează și ție, pentru că mulți au crezut în ceea ce ai promis și au votat împotriva indicațiilor și amenințărilor tale, sperând până în ultima clipă că vei pleca. Nu-ți voi cere demisia pentru că știu că ții prea mult la avantajele pe care ți le oferă funcția, avantaje care nu țin de fișa postului, ci de regimul și sistemul pe care tu și clica ta le-ați creat. Știu că nu ai curajul să o faci și nu voi insista. Acum, că au trecut și aceste alegeri, în care pentru prima dată, în ultimii ani constănțenii s-au trezit și au conștientizat că puterea stă în mâinile lor, ieșind în număr mare la vot și sancționând aroganța, nepăsarea, sfidarea, ieșirile penibile care fac de rușine orașul pe care se presupune că ar trebui să-l reprezinți, dar de care îți bați joc, sper că ai înțeles ceva din acest mesaj pe care l-ai primit. În naivitatea mea, încă sper.
Să știi că nu toți constănțenii își doresc să primească de la tine, tot din banii lor, pui și ulei, nu toți constănțenii își doresc să locuiască în locuințe tip conservă, construite tot din banii lor. Dacă într-adevăr țineai la orașul ăsta și la locuitorii săi, pentru toți acești oameni te zbăteai, în toți acești ani, să le dezvolți orașul, să creezi, prin măsurile luate, locuri de muncă pentru cei care ar putea să muncească și pentru copiii și nepoții bătrânilor pe care-i umilești de ani de zile prin acele cozi ale sărăciei. Ei își doresc un oraș civilizat, în care să existe respect pentru munca și taxele plătite către primărie, adică servicii publice decente, un oraș în care să-și crească copiii și care să le ofere un viitor.
Constănțenii nu-și doresc ca tu să-ți schimbi părul (tunsoarea), e viața ta privată și ține exclusiv de gustul fiecăruia, ci să-ți schimbi năravurile și să redevii primar. Da, chiar așa, să te costumezi în primar! Pentru asta te-au ales de 4 ori, ultima dată peste 80000 de constănțeni. Cum ar fi, Radule, dacă de mâine te-ai ocupa de:
- Cazinou. Este simbolul orașului! Halul în care arată cazinoul este exact eticheta administrației tale timp de 14 ani! Fă ca promisiunea făcută în campanie cu privire la cazinou, să nu rămână ca toate celelalte promisiuni din ultimii ani. Nu-l mai plimba de la un minister la altul, pentru că în final tot tu vei fi vinovat, chiar dacă vei arunca vina pe alții. Ține de fișa postului, pe care singur ți-ai asumat-o, iar cei mai mulți dintre constănțeni te-au crezut.
- Parcuri - am putea avea cele mai frumoase parcuri, dar, din păcate, arată ca într-un oraș părăsit. Sunt bani europeni pentru parcuri la Ministerul Mediului, dacă din bugetul anual de 150 de milioane de euro nu s-au găsit resurse. Banii sunt pentru realizarea de noi parcuri și reabilitarea celor vechi, nu pentru defrișarea spațiilor verzi și vânzarea de bucăți din parcuri. Nici măcar să nu te gândești!
- Spital - acum câțiva ani, ai promis că te vei ocupa personal pentru ca spitalul județean să fie renovat. În afară de câteva secții, restul arată ca într-un film de groază. Constănțenii spun, pe bună dreptate, că le este frică să intre în spital, pentru ca nu cumva să capete vreo altă boală, deși se presupune că vin acolo pentru a fi tratați. Ai toate pârghiile, politice și administrative, să o faci.
- CET - o altă promisiune pe care ai făcut-o constănțenilor este aceea a unui nou CET. Rezultatul: plătim cea mai scumpă gigacalorie din țară ( ELCEN București facturează către RADET 200 lei, iar RADET facturează către constănțeni 357 de lei! Încă aștept să le explici constănțenilor de unde diferența atât de mare!). Ai menținut la conducerea RADET, ani de zile, o persoană care fusese deja condamnată, în prima instanță, pentru fapte de corupție, persoană care continuă să consilieze conducerea de la RADET. Rugămintea mea este să demiți de urgență toată conducerea RADET și să angajezi manageri privați, care să stopeze furăciunile și să administreze corect această regie de interes public. Dreptul la căldură și apă caldă nu este un lux, să știi!
- Mamaia - construcții haotice, beton cât cuprinde, din ce în ce mai putină verdeață, cluburi și cam atât. Rezultatul - sezonul estival ține o lună de zile, când doar în weekend stațiunea este vie. Ascultă și părerile celor implicați în domeniu!
- Străzi și parcări - nu ai vrea să auzi înjurăturile celor care își rup mașinile în gropile de pe străzile Constanței, nu ai vrea să auzi cuvintele „de bine” ale constănțenilor care sunt pur și simplu batjocoriți de firmele care blochează roțile sau le ridică mașinile. Nu vorbesc de cei puțini, care-și parchează mașinile în mijlocul străzii, ci de cei mulți, care pur și simplu nu au unde parca mașinile, acolo unde locuiesc.
- Portul Constanța - încă din primăvară te-am rugat să ne prezinți strategia ta pentru Portul Constanța, planul de dezvoltare și echipa de specialiști. Face parte din Constanța și nu se poate ca noi, constănțenii, să nu avem un cuvânt de spus asupra viitorului portului. Sunt zeci de mii de oameni care trăiesc de pe urma activității din port!
- Siguranța pe străzi - lipsește cu desăvârșire, deși noi, constănțenii, plătim taxa de „liniște”. Poți să ne spui unde se duc acești bani?
- Curățenie pe străzi - avem cea mai mare taxă de habitat din țară, o familie de 4 persoane ajungând să plătească cât impozitul anual pe un apartament! Ți se pare corect? Ți se pare că avem un oraș curat?
- Politici pentru mediul de afaceri - șomajul a atins cote alarmante în Constanța, iar mediul de afaceri suferă. Asta se poate vedea la o simplă plimbare prin oraș, când ai timp. Reducerea taxelor pentru micii întreprinzători, acordarea de facilități pentru cei care creează locuri de muncă pentru constănțeni sunt soluții simple pentru a revigora orașul. Trebuie doar să-ți pese. Atât!
Ar mai fi multe de spus și de rezolvat, dar măcar să le vedem rezolvate pe cele de mai sus. Îmi doresc și sper din tot sufletul să vină acea zi în care să mă adresez din nou cu ”Domnule primar”, pentru că știu că atunci vom avea într-adevăr un oraș așa cum îl merităm, un oraș din care nu mai pleacă nimeni, un oraș care atrage forța de muncă din alte părți, pentru că a noastră va fi 100% ocupată, un oraș care va atrage investiții, un oraș care să revină măcar pe locul doi, după capitala țării.
Asta merită acest oraș, care, mă repet…
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Mulțumesc mult.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Tararache: ...poate realizezi și tu, ți-a oferit absolut totul în viață. În final, îți doresc multă sănătate și spor la treabă.
|
|
|
|
|
Domnul Dan-Ștefan Motreanu: Mulțumesc mult. Înainte de a închide prima parte a ședinței Parlamentului de astăzi, partea consacrată declarațiilor politice, am să dau citire listei colegilor parlamentari care au depus declarații politice în scris. Din partea Grupului parlamentar al PSD: domnul Florin Pâslaru, domnul Florin Buicu, doamna Manuela Mitrea, domnul deputat Sava Andrei și domnul deputat Dorel Covaci. Din partea Grupului parlamentar al PNL: Raluca Surdu, Eugen Nicolăescu, Gheorghe Dragomir, Marin Almăjanu, Alexandru Băișanu, Mihai Donțu, Mihai Lupu, Mugur Cozmanciuc, Mircea Cazan, Ioan Tămâian, Viorica Marcu, Raluca Ispir, Carmen Hărău, Stelian Dolha, Cristian Buican și Radu Zlati. Din partea Grupului parlamentar al PC-PLR: Constantin Avram, Mircea Irimie, Ioan Moldovan, Paul Dumbrăvanu, patru declarații în scris și domnul deputat Ion Diniță, nouă declarații. Din partea Grupului parlamentar al PDL: Vasile Iliuță, Cornel Sămărtinean, Cezar Preda, Claudia Boghicevici, Andreea-Maria Paul, Sanda-Maria Ardeleanu, Raluca Turcan, Niculina Mocioi și Gheorghe Ionescu. Și din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale: domnul Marocico Ion. Cu aceasta declar închisă prima parte a ședinței de astăzi, ședința dedicată declarațiilor politice. Vă mulțumesc. O zi bună!
|
|
|
|
|
(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)
|
|
|
|
|
Domnul Viorel-Ionel Blăjuț: "A venit vremea să refacem încrederea românilor în clasa politică!" Cu doar o săptămână înaintea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, am vorbit în presa ieșeană despre necesitatea ca românii să poată vota, în viitorul foarte apropiat, apelând și la mijloace electronice. Situația dramatică pe care au trăit-o la urnele de vot românii din străinătate mi-a arătat și ne-a arătat că nu trebuie să mai amânăm decizia de a introduce votul electronic. Eu cred că dacă Estonia poate folosi fără riscuri votul electronic, atunci poate și România. Da, votul prin corespondență poate reprezenta un pas înainte, dar el trebuie înțeles doar ca o variantă de vot, alături atât de varianta clasică, prezența la urnele de vot, cât și de modalitatea votului electronic. Așadar, eu cred că românii pot vota la alegerile din 2016, apelând la toate cele trei variante de vot. Să trecem la treabă și să schimbăm în bine legislația electorală! Să nu fim cusurgii și să găsim doar defecte noilor tipuri de vot. Alegerile din noiembrie 2014 ne-au demonstrat că România s-a schimbat. Deci, și clasa politică trebuie să se schimbe! E adevărat că votul electronic poate avea o dimensiune pregnant contestatară. E adevărat că votul electronic poate sancționa extrem de rapid politicienii care nu-și respectă promisiunile electorale. Dar cine îi pune pe aleși să-și ia atâtea angajamente, dacă nu sunt capabili să le îndeplinească? Cu alte cuvinte, cine i-a pus pe guvernanții de azi să promită ieșenilor autostradă, spital regional de urgență, șosea de centură etc., dacă nu sunteți în stare să le transpuneți în practică? Românii au nevoie de oameni care să pună lucrurile în mișcare, România are nevoie de proiecte! A venit vremea să refacem încrederea românilor în clasa politică!
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Ciobanu: "Prin acțiunile sale, Parlamentul dovedește că a înțeles însemnătatea votului din 16 noiembrie" De mulți ani, imaginea negativă pe care o au românii față de politicieni și mai ales față de Parlament a fost folosită drept armă politică de către unii sau alții dintre participanții la competiția electorală. De foarte multe ori, cei care se dădeau drept luptători împotriva sistemului politic au reușit să amplifice și să profite de ostilitatea, nu întotdeauna nejustificată a oamenilor, iar apoi au devenit reprezentanți de frunte ai sistemului, cu toate metehnele acestuia. În urma semnalului clar dat de oamenii care au venit acum două săptămâni la vot, avem o responsabilitate în plus. Trebuie să schimbăm în totalitate modul de a face politică. Trebuie să refacem credibilitatea Parlamentului, ca principal for reprezentativ al cetățenilor, și să eliminăm toate aceste probleme de credibilitate speculate conjunctural de unii sau de alții. Respingerea Legii amnistiei și grațierii cred că este un pas important în această direcție. Dincolo de discursuri și declarații, iată, avem de-a face cu un semnal clar că politicienii care au dosare în justiție nu vor putea scăpa de rigorile legii. Dar, așa cum am spus, acesta este doar un pas. Am fost acuzați, noi parlamentarii, că facem zid împotriva corupților. Aceasta este problema care lovește cel mai tare în credibilitatea Parlamentului. Cred că a venit momentul pentru schimbări legislative mult mai profunde, chiar la nivel constituțional. Susțin ideea revizuirii Constituției, astfel încât Parlamentul să nu mai fie pus în situația de a se interpune între anumiți aleși și instanțele judecătorești. Acest tip de imunitate nu are nimic de-a face cu imunitatea politică. Toți oamenii sunt egali în fața legii, iar o eventuală nevinovăție nu se dovedește în fața colegilor de Parlament sau de partid, ci în fața instanțelor judecătorești. Astfel, Constituția trebuie să fie clară în acest sens. În situația actuală s-a ajuns și datorită unei decizii din 2007 a Curții Constituționale a României care a interpretat că pentru foștii miniștrii este nevoie de o procedură specială. Deci, este evidentă nevoia unei clarificări la nivelul Legii fundamentale care să nu mai permită asemenea interpretări. Parlamentarii și instituția Parlamentului au cel mai mult de suferit de pe urma actualei stări de fapt. Legitimitatea pe care ne-o conferă Constituția este vulnerabilizată de aceste probleme de imagine. Pentru a reuși în acest demers, început odată cu respingerea Legii amnistiei și grațierii, este nevoie de voință din partea factorilor politici și mai ales de implicare din partea noastră, a parlamentarilor. Deciziile pe care le vom lua în perioada următoare vor dovedi dacă am înțeles ceva din mesajul pe care o bună parte dintre cetățeni ni l-au transmis la aceste ultime alegeri prezidențiale. De aceea, mai cred că este important să remediem de urgență problemele cu care s-au confruntat conaționalii noștri care au votat în străinătate. O lege a votului prin corespondență ar elimina problemele generate de un cadru legislativ care nu mai corespunde realităților sociale actuale. În acest moment, milioane de români trăiesc și muncesc în afara granițelor, cu mult mai mulți decât se aflau când a fost concepută actuala lege electorală. Schimbarea acestei situații ar fi un semnal că parlamentarii sunt dispuși să practice un nou tip de politică, o politică îndreptată cu fața spre cetățeni.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Iliuță: "Noul abecedar, amânat a treia oară!" Deși au trecut peste 2 luni de la începutul anului școlar, manualele școlare pentru clasa I și a II-a se lasă așteptate, astfel încălcându-se un drept esențial stipulat în Constituția României, dreptul la învățământ și educație gratuită, iar cei vinovați nu răspund de cele întâmplate. Numeroasele contestații depuse de edituri au făcut ca termenele să nu fie respectate și circul să continue, se pare că acestea nu vor ajunge pe băncile elevilor cel puțin câteva luni, așa că vă întreb domnule ministru Pricopie, credeți că este cazul ca abecedarele să ajungă la mijlocul anului școlar? Sau mai bine le dați elevilor la începutul anului școlar următor? În școlile noastre sunt acum tot manuale vechi, dar dascălii nu se pot folosi de ele, deoarece nu au legătură cu noua programă școlară, iar din această joacă cei care au de suferit sunt chiar copiii noștri, care sunt încărcați cu manuale vechi și depășite, cu manuale auxiliare, cu fișe de lucru și caiete speciale. Acestea sunt soluții de avarii, dar până când? Noul abecedar a fost amânat pentru a treia oară, iar reforma din învățământ făcută de această guvernare este o reformă "de tot râsul" sau mai bine zis "de tot plânsul". Și parcă nu era de ajuns, recent, domnul Pricopie declara că dorește manuale digitale și pentru clasa a III-a și a IV-a de anul viitor. Oare ce haos va fi și anul viitor, oare câtă suferință și debusolare veți aduce pentru acești copii și pentru profesorii acestora? Noile programe școlare care vor sta la baza acestor viitoare manuale nu sunt aprobate, așa că doar mâine nu-i poimâine și acum vine ziua de 15 septembrie și ele vor lipsi ca și abecedarele din acest an de pe băncile elevilor. Ministerul Educației a întors spatele performanței școlare, iar criza manualelor, fie ele digitate sau nu, va continua. Cineva trebuie să-și asume și să răspundă pentru toate neregulile existente în acest caz.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Marocico: "Holodomorul sau condamnarea la moarte prin înfometare" Holodomorul sau condamnarea la moarte prin înfometare a ucrainenilor, în anii 1932-1933, de către autoritățile sovietice conduse de Stalin, reprezintă o pagină neagră în istoria noastră, un genocid care s-a soldat cu aproape 10 milioane de victime și al cărui scop principal l-a reprezentat controlarea, și, în cele din urmă, anihilarea oricărei forme de autodeterminare și opoziție care s-ar fi putut manifesta în acele vremuri în rândurile poporului ucrainean. Un scenariu bine pus la punct de către Stalin, cu o politică de rusificare rapidă, ce cuprindea colectivizarea forțată a agriculturii, urmată de o serie de sancțiuni extrem de dure împotriva satelor ucrainene așa-zis neproductive în campania de colectare a cerealelor, care a culminat cu izolarea lor și cu confiscarea animalelor și alimentelor, a făcut dintr-o țară prosperă, cu terenuri fertile, un adevărat cimitir al atâtor milioane de suflete nevinovate. Dorinței de libertate a ucrainenilor i s-a răspuns, în mod deliberat, cu metode represive nemaiîntâlnite, iar consecințele au fost dezastruoase: la apogeul fenomenului, nu mai puțin de 25.000 de persoane ajungeau să moară zilnic de foame. În mod evident, nu avem căderea de a rezuma un capitol atât de complex din istoria poporului ucrainean la doar câteva rânduri, pentru că, în mod indirect, s-ar reduce drama pe care fiecare ucrainean a trăit-o în acea perioadă și s-ar estompa rezistența, determinarea și aspirațiile unui neam întreg. Făcând o paralelă peste ani, îndrăznesc să spun că din istorie trebuie să învățăm, pentru a ști cum, mai târziu, să evităm, pentru a avea un răspuns bine pregătit atunci când nu vrem să fim întorși, în mod forțat, din drumul pe care liber ni l-am ales. Constrângeri au existat și atunci, există și acum, chiar dacă natura lor diferă, dar privind fără teamă în urmă, realizăm unde am ajuns și câte mai avem de făcut. Nu putem schimba istoria, dar prin aducerea la zi a unor astfel de tragedii, recunoaștem suferința și cinstim memoria celor care au căzut victime ale unei asemenea tragedii. Această dramă a poporului ucrainean nu poate lăsa pe nimeni indiferent, nici prin dimensiunea fenomenului, nici prin cauze, consecințe sau semnificații politice. În 2003, Parlamentul Ucrainei a votat o rezoluție prin care foametea din 1932-1933 a fost declarată genocid organizat în mod deliberat de către autoritățile sovietice împotriva națiunii ucrainene. Până în prezent, Holodomorul a fost recunoscut de 24 de state, printre care SUA, Canada, Vatican, Spania, Italia, Belgia, Polonia, Ungaria sau țările baltice, și ne exprimăm speranța că și alte țări vor recunoaște ceea ce Ucraina nu va putea uita niciodată. În fiecare a patra sâmbătă din luna noiembrie, noi, ucrainenii, comemorăm victimele Holodomorului, ținem momente de reculegere și aprindem lumânări în memoria celor mulți și nevinovați, care au scris cu demnitate această pagină dureroasă din istoria poporului ucrainean.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Marocico: "Evoluții ale situației din estul Ucrainei" Ultimul Raport al ONU privind situația drepturilor omului în Ucraina semnalează fapte îngrijorătoare, care trebuie să dea de gândit întregii comunități internaționale și să determine poziții mult mai ferme ale acesteia. Din 5 septembrie 2014, data semnării Acordului de pace de la Minsk, până la 18 noiembrie a.c., au fost ucise nu mai puțin de 957 de persoane, iar numărul persoanelor strămutate a înregistrat o creștere puternică, ajungând la 466.829. Nu aș fi vrut să încep această declarație cu astfel de remarci negative, dar consider că ultimele evoluții ale situației din estul Ucrainei trag un puternic semnal de alarmă și, din păcate, impun un optimism rezervat fată de speranțele pe care ni le făceam în momentul încheierii acordului de încetare a focului. Eforturile constante depuse de autoritățile de la Kiev în vederea normalizării scenei politice ucrainene s-au lovit de resorturile bine întreținute ale liderilor separatiști pro-ruși de a mima dialogul și a refuza soluționarea pe cale pașnică a conflictului. Dincolo de jocul de declarații cu care ne-am obișnuit, rămâne adevărata miză a acestui conflict absurd, și anume unitatea, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, atât de mult încercată în aceste vremuri. Unul dintre momentele de sfidare la adresa Kievului, care a demonstrat în mod clar falsa intenție de detensionare a situației, l-au reprezentat așa-zisele alegeri organizate la 2 noiembrie 2014, în regiunile Donețk și Lugansk, în pofida celor stabilite pentru începutul lunii decembrie. Acestea nu au fost altceva decât acțiuni provocatoare suplimentare, menite să confere o falsă legitimare democratică unor încălcări grave ale suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și să justifice acțiunile repetate ale liderilor separatiști, contrare legislației naționale ucrainene. Cum foarte bine a fost evidențiat de întreaga comunitate internațională, aceste așa-zise alegeri au încălcat nu numai pachetul de documente de pace de la Minsk, ci și prevederile Constituției Ucrainei, precum și Legea privind regimul special de autoguvernare locală în unele raioane din regiunile Donețk și Lugansk, rezultatele unui astfel de scrutin fiind nule de drept și nerecunoscute. În numele comunității de ucraineni din România, am condamnat orice acțiune menită a destabiliza statul ucrainean și am exprimat în mod deschis susținerea pentru rezolvarea la masa dialogului a acestei situații extrem de complicate. Din păcate, din această logică a confruntării, poporul ucrainean este cel care are de pierdut. După cum arătam încă din primele rânduri, dimensiunea umanitară a ceea ce se întâmplă de mai bine de jumătate de an în zonele din estul Ucrainei capătă, cu fiecare zi care trece, accente dramatice. Și să nu uităm că vorbim de 1000 de morți, în condițiile în care armistițiul este încă în vigoare! În plus, numărului impresionant de persoane dislocate pe plan intern, i se adaugă nevoia imediată de reconstrucție a zonei, coordonată cu acordarea de asistență umanitară, conform principiilor dreptului internațional. În acest context, consider că datoria morală a fiecărui actor geostrategic este de a pune viețile omenești înaintea oricăror alte interese, iar unitatea tuturor ucrainenilor, alături de o puternică susținere internațională vor înclina în cele din urmă balanța în favoarea păcii. La exact un an de la începerea revoltelor din Piața Independenței, autoritățile de la Kiev trebuie să arate că nimic din ce s-a întâmplat acolo nu a fost în zadar. Noua coaliție majoritară din Parlament, Președintele Poroșenko, împreună cu Guvernul care urmează a fi format au datoria de a asigura stabilitate internă și de a demonstra că proiectul de modernizare și dezvoltare a Ucrainei este unul viabil, gândit pentru prosperitatea și securitatea cetățenilor. Acum, avem nevoie mai mult decât oricând de unitate și solidaritate. La rândul nostru, noi, ucrainenii din România, reiterăm totala susținere pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, precum și pentru opțiunea europeană exprimată cu fermitate în ultimul an.
|
|
|
|
|
Domnul Varol Amet: Declarația mea politică se intitulează: "Festivalul muzicii tătărești «Sebat Husein»" Duminică, 23 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța a avut loc prima ediție a Festivalului Muzicii Tătărești intitulată "Sebat Husein". Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România s-a ocupat de organizarea acestui eveniment de amploare, reușind să aducă pe scena festivalului o serie de artiști consacrați ai folclorului tătăresc, cât și tinere talente ce au dorit să își exprime spiritul artistic prin muzică și prin dans tradițional. La eveniment au luat parte peste 1500 de membri ai comunității ce s-au bucurat de spectacolul ansamblurilor de dansuri din Constanța, Medgidia, Kogălniceanu și Techirghiol, acestea fiind acompaniate de vechile cântece tătărești. Festivalul s-a organizat ca omagiu adus compozitorului tătar Sebat Husein, acesta fiind recunoscut ca autor al imnului tătarilor de pretutindeni. Organizarea acestor evenimente au un efect benefic, ajutând la omogenizarea compactă a comunității, reușind în primul rând să mobilizeze tinerii comunității, determinându-i să se implice în proiecte din care învață despre etnia pe care o reprezintă și, totodată, ajută la promovarea valorilor culturale, iar în al doilea rând, evidențiază trăsăturile unei comunități ce dorește să își conserve setul de tradiții și obiceiuri. Utilitatea unei astfel de reprezentații este aceea de a menține închegat spiritul colectiv și de a expune istoria îndelungată și plină de realizări a unui popor, care a fost mereu un exemplu de comunitate unită, pașnică, deschisă și prosperă, care a atins cele mai înalte nivele de educație și cultură și care a reușit în același timp să își respecte și să își perpetueze tradițiile culturale și istorice.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Balan: "Dezastrul guvernării Ponta, la bilanț" Suntem la zece zile distanță de data de 15 noiembrie, zi, care potrivit legilor fiscale, reprezintă termenul limită până la care Guvernul aflat în funcție trebuie să transmită Parlamentului proiectul pentru bugetul de stat pentru anul următor, 15 noiembrie, adică fix cu o zi înainte de data la care în România au avut loc alegerile. Toată lumea a înțeles de ce bugetul pentru 2015 nu a fost făcut public înainte de alegeri! Minciuna ar fi ieșit la suprafață! Domnule Președinte, ați primit cumva bugetul și îl țineți ascuns? Nu cred acest lucru! Nu cred, pentru că miniștri incompetenți din Guvernul Ponta nu doar că nu l-au transmis Parlamentului, încălcând ca de fiecare dată legea, dar nici măcar nu au făcut un efort să îl elaboreze! De ce? Răspunsul este deja în conștiința românilor! Românii nu au putut fi păcăliți de minciunile croșetate de consilierii și miniștrii lui Victor Ponta. Este motivul pentru care mulți români au respins pomenile electorale, știind că le vor plăti în 2015 sub formă de noi impozite și taxe. Românii știu că Victor Ponta s-a străduit din răsputeri să ascundă gunoiul sub preș și nu a făcut publice adevăratele cifre ale economiei, peste 17 miliarde de lei cheltuite într-o lună de campanie electorală, peste 17 miliarde de lei fără acoperire în veniturile generate de economie! "Să dăm foc la țară, numai să iasă Victor Ponta președinte!", asta au strigat și și-au dorit toți cei care l-au susținut pe Victor Ponta în alegeri. Și Victor Ponta s-a aliat și el aceluiași principiu, acela al pământului pârjolit, dinamitând echilibrele macroeconomice. Toți experții care înțeleg acțiunile Guvernului Ponta spun la unison că astăzi, 25 noiembrie 2014, situația macroeconomică a României este comparabilă cu dezastrul lăsat de Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu după alegerile din anul 2008. Fie că sunt de la FMI, Uniunea Europeană, Banca Națională sau profesori universitari, toți spun că românii vor plăti crunt dezastrul lăsat în urmă de Victor Ponta, în principal prin taxele și impozitele mai mari. Victor Ponta trebuie să mai guverneze măcar până va prezenta românilor adevăratele cifre economice. Românii trebuie să vadă minciuna până la capăt și cum Victor Ponta și-a bătut joc de țară și chiar a dat foc țării pentru ambiția sa și a baronilor de a ajunge într-o funcție pe care nu o merită. Românii trebuie să vadă că pomenile electorale date cu o mână vor fi luate înapoi cu zece mâini de Victor Ponta prin taxe, impozite, șomaj, investiții mai puține. Alegerea pe care românii au făcut-o duminică a fost între cei care în anii 2010-2011 și-au sacrificat simpatia populară pentru ca României să-i fie bine și cei care nu au renunțat nici până astăzi la minciună și pe care i-au sancționat extrem de dur. Domnule Ponta, românii, ca popor, urăsc cel mai mult minciuna! În 16 noiembrie, românii au dat semnalul definitiv al schimbării, spunându-vă că locul și rolul dumneavoastră a expirat și v-au trimis definitiv în paginile negre ale istoriei. Românii v-au arătat că puterea se află doar la ei și că de acum înainte nu o vor mai delega decât celor onești, sinceri și care doresc binele poporului român, și nu binele vreunui partid!
|
|
|
|
|
Domnul Florin Gheorghe: "Paradoxurile relansării economice" Perioada contemporană postcriză nu se aseamănă cu niciuna dintre perioadele specifice de relansare economică din trecut, oferindu-ne tot felul de noi provocări și paradoxuri la care guvernele nu sunt încă pregătite să răspundă într-un mod corespunzător. Astfel, deși economia înregistrează creștere economică, deși inflația este tot mai mică, șomajul este amorțit tot în jurul unui procent specific recesiunii economice. De asemenea, produsul intern brut crește în termeni reali de mai bine de trei ani, însă veniturile colectate la bugetul de stat sau bugetele locale nu au aceeași dinamică. La fel de paradoxal este și faptul că, deși venitul mediu net în economie a crescut, volumul comerțului cu amănuntul nici măcar nu s-a menținut, ci a scăzut. Relansarea economică în perioadele post-criză presupune o înțelegere complexă a contextului economic și social și calibrarea politicilor în funcție de acest context. Mulți vor spune că trebuie să aplicăm aceleași politici precum francezii, germanii sau americanii și că succesul va fi garantat. Nu am fi pentru prima dată când am împrumuta rețete de relansare economică de succes care au funcționat bine în alte state, însă în România nu au dat aceleași performanțe. Cred cu putere că perioada de criză economică a oferit Europei și României nu numai efecte nefavorabile sau paradoxuri, ci și provocarea unei mai bune înțelegeri a mecanismelor prin care s-a ajuns la acea contracție. Ne-am pus oare suficiente întrebări în legătură cu identificarea cauzelor care au dus la contracția economică din perioada 2008-2010? Cine ar trebui să dea răspunsurile? Creșterea economică bazată pe consum a reprezentat defectul sistemic pe care s-au cățărat efectele negative ale crizei? Dacă o creștere bazată pe consum nu mai este de dorit, atunci ce fel de creștere stimulăm? Sunt suficiente exporturile pentru a impulsiona contextul macroeconomic în sensul dorit de noi toți, în sensul creșterii? Cum ajungem la o creștere economică de până la 5% din PIB pentru a reduce decalajele dintre români și europenii cu venituri mari? Din păcate, nu am auzit vreun decident care să fi fost preocupat de aceste probleme. Nu am văzut astfel de preocupări nici din partea unor instituții cheie ale statului român, cum ar fi de pildă Banca Națională sau unele ministere de resort. Nu am văzut nici măcar asociațiile oamenilor de afaceri preocupate de răspunsurile la aceste probleme și nici sugestii de politici pentru creșterea competitivă a mediului de afaceri intern. Reindustrializarea României este una dintre sintagmele promovate cu mult aplomb de foarte mulți, fără a spune măcar și ce industrializăm sau reindustrializăm. De asemenea, eșecul creșterii bazate pe consum ne-a dus în extrema cealaltă, în care toată lumea se teme de consum. Mai mult, creșterea bazată pe exporturi nu poate nicidecum să fie susținută de un număr mic de exportatori, care mai de care mai vulnerabili și mai dependenți de situația economică din statele partenere. Acum când înfierbântarea determinată de competiția electorală a trecut, cred că este extrem de important să regăsim în interiorul societății românești răspunsuri pentru o creștere economică mult mai rapidă și mai sustenabilă, pentru ca românii să resimtă în cel mai scurt timp posibil beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană.
|
|
|
|
|
Domnul Florin Gheorghe: "De ce crește numărul celor săraci în economiile prospere!?" Am afirmat în nenumărate rânduri că progresul economic nu poate să se bazeze pe o creștere neîncetată a celor care ajung sau trec pragul sărăciei. Creștem economic, au explodat exporturile, cresc comenzile industriale! Așa sună sec performanțele guvernamentale, deși, în același context, se omite a se preciza câți oameni nu-și mai pot asigura coșul minim zilnic. În România, ca și în mare parte dintre statele europene, nu ducem lipsă de politici sociale orientate către grupurile sociale vulnerabile, către bătrâni sau copii, către persoanele cu dizabilități. Cu toate acestea, eficacitatea acestor politici este încă departe de obiectivele lor sociale. Mai auzeam, în urmă cu doar câteva zile, un entuziast comentator economic care spunea că economia merge bine doar pentru că averile miliardarilor din nu știu ce top s-au mai rotunjit cu câteva miliarde de lei, euro sau dolari. Ce nu știa acel comentator, așa cum mulți alții uită sau nu cunosc, este că economia nu este un scop în sine, ci este modalitatea prin care viața tuturor celor care contribuie la realizarea ei trebuie să fie mai bună. Nu îi fac vinovați pe cei care au acumulat mari averi pe căi cinstite și prin munca lor și a familiilor lor, dimpotrivă! Mi-aș dori ca tot mai mulți români să demareze afaceri de succes și să guste din mult dorita prosperitate. Cu ce nu pot fi de acord, sunt acele averi care se acumulează pe spatele celor săraci. Nu pot accepta construirea unor imperii cu brațele unor angajați plătiți cu salariul minim pe economie sau prin muncă la negru. Țin să salut inițiativa guvernului de a crește gradual salariul minim brut aflat în plată la nivel național. Este o măsură bună, utilă, dar nu și suficientă pentru creșterea standardului de viață al întregii populații. Având în vedere că ne apropiem cu pași rapizi de sfârșitul anului și că în scurt timp politica fiscală și bugetară se va calibra cel puțin pentru următorul an, cred că avem nevoie de reconfigurare radicală a sistemului de taxe și contribuții, precum și a alocărilor bugetare. Nu spun că trebuie neapărat să adoptăm paradigma "Robin Hood", prin care sistemul fiscal să ia de la bogați și să dea celor săraci. O astfel de construcție fiscală a eșuat lamentabil peste tot în lume, nu pentru că nu ar fi corectă, ci pentru că întotdeauna cei cu averi însemnate găsesc modalități ingenioase de a se sustrage, fie prin ascunderea averilor, fie prin delocalizarea acestora în alte state cu un sistem fiscal mai blând. Propunerea mea pentru cei care construiesc acum politica fiscală pentru anii următori este de a construi o politică fiscală echitabilă, în care cel puțin păturile sociale nevoiașe să nu mai contribuie la prosperitatea celor bogați. Ce ar însemna aceasta? În practică, impozitul pentru un autoturism Dacia nu poate fi comparat cu impozitul pentru o limuzină de lux. De asemenea, o garsonieră de 30 de metri pătrați la etajul 10 nu oferă același confort ca o vilă luxoasă, nu pot fi comparate și nici nu pot fi taxate la fel. Sunt doar câteva exemple despre inechitatea sistemului fiscal din România, care trebuie fie înlăturate, fie corectate. Multe dintre politicile publice din România sunt ineficiente, deoarece sunt măcinate tocmai de lipsa echității sociale. Progresul României nu se poate realiza cu o societate puternic divizată, puternic polarizată economic și puternic inechitabilă. Cred că anul 2015 este anul în care toate inechitățile sociale pot fi înlăturate pe cale legislativă și prin implicarea directă a Guvernului.
|
|
|
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: "Cel mai de preț din tot capitalul este acela investit în ființa umană" "Cel mai de preț din tot capitalul este acela investit în ființa umană". Este fraza celebră a lui Alfred Marshall în lucrarea "Principiile economiei" (1890). Este și fraza cu care îmi încep această declarație politică, căci de acest capital uman depind, mai mult decât de orice altceva, avuția noastră și avuția generațiilor viitoare. Drept urmare, formarea capitalului uman trebuie să fie o prioritate și să beneficieze de toată atenția decidenților politici, a partenerilor sociali și a investitorilor privați. Această declarație reflectă atenția pe care o acord în activitatea mea politică susținerii conceptului de învățare pe tot parcursul vieții, ca suport al tranziției către o economie și o societate bazate pe cunoaștere. Totodată, reflectă preocuparea mea față de dezvoltarea unui sistem structurat de formare profesională continuă, care să asigure creșterea ocupării, adaptabilitatea și mobilitatea forței de muncă, și care să răspundă nevoilor companiilor de forță de muncă calificată. Sunt convinsă că fiecare dintre dumneavoastră a auzit în diferite contexte sintagma informația înseamnă putere. Ei bine, facilitarea accesului adulților la informații utile privind ofertele de cursuri organizate de furnizori de formare profesională și la noutăți din acest domeniu, prin rețeaua de formare profesională, înseamnă puterea și posibilitatea de decizie asupra parcursului în carieră în mâinile oricărui român. Implementarea acestei rețele de formare profesională, care reunește într-o singură platformă online furnizorii de formare profesională din România, precum și organizațiile, instituțiile și indivizii care susțin învățarea pe tot parcursul vieții, este cu atât mai relevantă într-un context în care țara noastră trebuie să dezvolte un sistem de formare profesională continuă transparent și flexibil, care să aibă în vedere restructurarea economică și alinierea la piața europeană. Din păcate, datele comparative privind participarea la formarea continuă ne situează pe ultimele locuri în Europa. Ponderea adulților participanți la formare continuă este mai mică de 2% în România, comparativ cu 12% media europeană, în timp ce procentele sunt de 38-40% în cazul țărilor nordice. Lucrurile sunt cu atât mai dureroase cu cât procentul de sub 2% reprezintă apanajul angajaților cu nivel ridicat de educație și calificare. Iar cei care lipsesc din statistică sunt tocmai aceia care au cea mai mare nevoie de formare: categoriile de angajați cu nivel redus de educație și calificare, angajații din mediul rural, angajații de peste 40 de ani. Îngrijorarea și preocuparea pentru soluțiile de creștere a ocupării, adaptabilității și mobilității forței de muncă trebuie să prindă avânt, cu atât mai mult cu cât rata șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) a atins nivelul de 23,9% în trimestrul al II-lea din 2014, procent aflat în creștere accelerată în ultimii 4 ani, pornind de la 16% și ajungând la 25,7% în primul trimestru din 2014. La 46% din media UE, PIB-ul pe cap de locuitor din România este unul dintre indicatorii care arată decalajul de dezvoltare. Printre provocările cărora țara noastră trebuie să le facă față se numără necesitatea de a crește participarea pe piața forței de muncă, îmbunătățirea competitivității globale și reforma administrației publice. Investiția în formarea profesională continuă este cheia pentru creșterea flexibilității și adaptabilității la aceste provocări, iar parteneriatul dintre autorități, societatea civilă și mediul privat în promovarea procesului de formare continuă a adulților reprezintă factorul de susținere a companiilor și indivizilor în vederea creșterii competitivității. În același timp, creșterea calității serviciilor de formare profesională continuă va avea drept consecință creșterea încrederii angajatorilor în competențele angajaților, ceea ce contribuie la creșterea mobilității forței de muncă, atât pe orizontală, cât și pe verticală, sporind, în acest fel, oportunitățile de valorificare a capitalului uman.
|
|
|
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: "România - pe ultimul loc în clasamentul european al egalității de șanse" Egalitatea de șanse și, implicit, egalitatea de gen, sunt valori fundamentale ale unui stat democratic și european așa cum este România. Recent, Institutul European pentru Egalitate de Gen a lansat primul index european al egalității de gen. Ca de obicei, când se fac astfel de statistici europene, România este pe ultimul loc cu 35.3, față de media europeană care este de 54 de puncte și față de punctajul maxim de 74.3 obținut de Danemarca. Studiul are în vedere indicatori pe 6 domenii: muncă, bani, cunoaștere, timp, putere și sănătate. Dacă ne uităm pe fiecare indicator în parte și comparăm diferența femei - bărbați în România față de cea din media statelor UE, observăm ceva foarte interesant: decalajele nu sunt în interiorul României între femei și bărbați, pentru că diferențele sunt comparabile proporțional cu cele din statele UE. Diferențele care aduc România pe ultimul loc în UE în acest index al egalității de gen provin de la decalajele de dezvoltare între noi și restul statelor membre UE. Există însă și o serie de indicatori unde ne diferențiem de media UE prin decalajele de gen: timpul petrecut zilnic pentru îngrijirea copiilor, unde în timp ce în UE avem o tendință de apropiere a rolurilor între bărbați și femei, în România avem un decalaj foarte mare și suntem departe de ceea ce înseamnă o relație de parteneriat autentică în cupluri, și putere politică, unde suntem la jumătate din media UE. Totuși, există și un domeniu unde România este mult peste media europeană: indicatorul femei membre în conducerea marilor companii, 21% în România și 12% în UE. Deci, la nivelul puterii economice, ne-ar fi ușor să spunem că în România femeile recuperează rapid și au o importanță mai mare decât în celelalte state UE. Așadar, când vorbim de egalitate de șanse, trebuie să vorbim, cred eu, în primul rând de reducerea decalajelor de dezvoltare dintre România și celelalte state UE. Prin această reducere a decalajelor vom avea o calitate a vieții mai bună, un mai bun acces la educație, venituri mai mari și implicit și viața femeilor se va îmbunătăți. Nu putem să rămânem la nivelul abstract al discuției și să nu facem referire de exemplu la lipsa de șanse a femeilor și bărbaților, deopotrivă, care provin din mediul rural. Rolul nostru ca politicieni este reprezentarea intereselor tuturor cetățenilor, asigurarea că toți beneficiază de șanse egale la un nivel de trai decent, la educație, la sănătate, la ascensiune în carieră. Din această perspectivă însă o mai bună reprezentare a femeilor în politică va asigura și o mai bună reprezentare a intereselor specifice acestora: sprijin pentru reconcilierea vieții de familie cu cariera, politici bugetare echitabile pentru domeniile feminizate de tipul educație sau sănătate, salarizare egală la muncă egală.
|
|
|
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: "Soluții pentru încurajarea tinerilor absolvenți pe piața muncii" Una din problemele cele mai importante cu care se confruntă sistemul nostru social este slaba integrare a tinerilor absolvenți pe piața muncii. Problemele de adaptabilitate a tinerilor la cerințele pieței muncii nu sunt o problemă recentă. O abordare coerentă asupra soluționării acestora presupune o întoarcere la cauze. Astfel, după 1990, sistemul educațional românesc a regresat cel puțin în două aspecte: învățământul superior nu s-a adaptat cerințelor pieței muncii, dezvoltându-se haotic, iar învățământul tehnic a ajuns aproape de desființare. Pentru a inversa acest trend, principalul pas care trebuie făcut vizează redarea rolului de pol al cunoașterii universităților. Într-o economie tot mai integrată pieței unice europene, o economie care reclamă nevoia de competitivitate, adaptabilitate și învățare continuă, universitățile din România trebuie să inițieze parteneriate cu mediul de afaceri și cu actori internaționali pentru a crește gradul de integrare a absolvenților pe piața muncii. Universitățile trebuie să își dezvolte structuri profesionale coerente care să fie capabile să atragă fonduri europene puse în slujba aceluiași obiectiv de acumulare a expertizei pentru stimularea integrării absolvenților pe piața muncii. În acest mod, universitățile pot deveni punctul cheie în promovarea unei economii bazate pe cercetare, dezvoltare și inovare, o economie în care forța de muncă este pregătită încă de pe băncile facultății să facă față rigorilor unui mediu tot mai competitiv, tot mai concurențial. În tot acest sistem, un rol important trebuie jucat de practica din anii de facultate. Practica trebuie să devină o activitate recunoscută la adevărata valoare, care să se fundamenteze pe nevoile pieței muncii, tot în ideea parteneriatului dintre universități, zonele industriale și mediul de afaceri. În ce privește învățământul profesional, chiar dacă până la un anumit moment a cunoscut o dezvoltare considerabilă în țara noastră, a fost abandonat odată cu avântul luat de învățământul universitar. Fenomenul a produs o supraaglomerare a pieței muncii cu tineri absolvenți de studii universitare, în special teoretice, prin contrast cu nevoile și cerințele pieței muncii. Legea educației naționale nr.1/2011 a reintrodus ca obiectiv revalorizarea învățământului tehnic profesional. În vederea unei mai bune adaptabilități a tinerilor la cerințele pieței muncii, cred că principala soluție este crearea unui mecanism de cooperare între mediul educațional și mediul privat. Vă mulțumesc.
|
|
|
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: "Cupoanele de la Uniunea Europeană" Guvernul Ponta nu are niciun merit pentru faptul că 3,3 milioane de români vor primi ajutoare materiale în valoare de 128 de lei. E vorba de un program anual finanțat de Uniunea Europeană pe care Guvernul Ponta l-a transformat în instrument de propagandă electorală. În bugetul UE 2014-2020 sunt alocate 3,8 miliarde de euro pentru Fondul de Ajutor European pentru cele mai defavorizate persoane, care sprijină acțiunile statelor membre menite să ofere asistență materială (alimente, îmbrăcăminte și articole de uz personal), precum și asistență nematerială categoriilor celor mai defavorizate, pentru a le ajuta să se integreze mai bine în societate. Asistența materială trebuie însoțită de măsuri de incluziune socială, consiliere și sprijin pentru a le ajuta să iasă din sărăcie. Ministerul Fondurilor Europene a publicat în consultare publică pe 29 august proiectul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020, cu o alocare de 442,5 de milioane de euro, din care 78 de milioane de euro contribuția de la bugetul de stat. Ministerul Fondurilor Europene a lansat licitația pentru alimente pe mai multe loturi, la nivelul a câte două - cinci județe, respectiv pentru București-Ilfov. Firmele câștigătoare vor asigura distribuirea alimentelor la depozite la nivelul fiecărui județ din cadrul lotului respectiv. Pachetul cu alimente de bază va conține: ulei, făină, mălai, paste făinoase, zahăr, conserve de carne; Pentru familiile cu copii din categoriile defavorizate vor fi oferite și ghiozdane și rechizite, iar licitația va fi organizată de Ministerul Educației. Prin HG nr.799/2014, s-au stabilit categoriile care beneficiază de aceste ajutoare: - familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat;
- familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
- șomerii care beneficiază de indemnizație de șomaj în cuantum lunar până la 400 de lei, inclusiv, și șomerii înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene sau a municipiului București care nu beneficiază de indemnizație de șomaj;
- pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obținute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 de lei/lună;
- pensionarii sistemului public de pensii beneficiari de indemnizația socială pentru pensionari, al căror venit se află sub 400 de lei/lună;
- persoanele cu handicap grav și accentuat, neinstituționalizate, adulți si copii;
- persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., Legii nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România, Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, dacă nu realizează alte venituri în afară de cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi, al căror cuantum cumulat se află sub 400 de lei/lună.
Totuși, România încă nu are aprobarea de la UE pentru modul în care vrem să cheltuim acești bani. Programul Operațional care stabilește alocarea banilor abia a fost transmis Comisiei Europene și, până nu e aprobat de aceasta, nu vom putea primi fondurile europene, deci plătim pomana electorală de la bugetul de stat. Miniștrii Teodorovici și Plumb ar trebui să ne răspundă la aceste întrebări: - În primul rând, de ce în Programul transmis Comisiei Europene sunt menționați 2.5 milioane de beneficiari, dar ei anunță public 3.3 milioane? Care este cifra reală a celor care au nevoie de aceste ajutoare?
- În al doilea rând, de ce acest Program Operațional nu are deloc în vedere măsuri proactive de diminuare a sărăciei și insistă doar pe simpla distribuire de alimente și rechizite, o soluție temporară și insuficientă?
- În al treilea rând, ce se întâmplă dacă cei de la Comisia Europeană cer modificări la modul în care sunt alocate fondurile? Dacă nu vor fi de acord doar cu distribuirea de alimente și rechizite? Dacă cer includerea altor categorii de beneficiari?
|
|
|
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: "Ziua internațională a drepturilor copilului" În data de 20 noiembrie 1989 a fost semnată Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, această zi devenind Ziua internațională a drepturilor copilului în întreaga lume. În România, Convenția a fost ratificată prin Legea nr. 18/1990, la 28 septembrie 1990. Prevederile Convenției au stat la baza elaborării Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prin care se fac cunoscute drepturile și libertățile de care trebuie să se bucure fiecare copil. În acest an, această zi a fost aniversată prin lansarea de către UNICEF a unei gale de informare cu privire la protejarea copiilor împotriva violenței. În fiecare zi vedem din ce în ce mai multe cazuri de violență asupra copiilor. Deși avem o lege ce protejează copiii, nu avem campanii de informare a acestora cu privire la drepturile lor. Cei mai mici sunt de regulă victime ale violenței domestice și familia crede că este normal, vecinii consideră acest lucru ca fiind un lucru natural și necesar. Nu există meserie mai importantă decât aceea de a crește și educa un copil, de a fi alături de el, sprijinindu-l să devină un adult autonom, echilibrat, responsabil, capabil să ia cele mai bune decizii pentru sine și pentru cei din jur. Din punctul de vedere al UNICEF, una dintre principalele probleme este aceea că violența împotriva copiilor, mai ales abuzul verbal și psihologic (cum ar fi țipatul, înjosirea, amenințarea etc.) și formele de pedeapsă corporală (cum ar fi pălmuirea, tragerea de păr) sunt tolerate și chiar acceptate. Datele UNICEF arată că, atunci când un copil face ceva greșit, prima reacție a 54% dintre părinți este de a ridica vocea, iar 11% dintre părinți pălmuiesc imediat copilul sau îl trag de păr. Violența verbală este cea mai răspândită și cea mai puțin recunoscută formă de violență, dar cu efecte la fel de puternice asupra dezvoltării copiilor, inclusiv asupra dezvoltării creierului. Am întrebat Ministerul Muncii asupra promovării unei astfel de campanii în toamna acestui an și ceea ce mi s-a răspuns a fost că Organizația "Salvați Copiii", care a prezentat un interes și a cărei activitate este binecunoscută față de prevenirea și combaterea acestui fenomen, a declanșat o astfel de campanie, Ministerul având numai "intervenții" și că intenționează să promoveze într-un raport această problemă. Cum se poate ca cei ce ar trebui să promoveze și să facă cunoscute aceste drepturi sunt cei care fac numai "intervenții" la cerere? Totuși, un lucru ce îl pot promova și de care mă bucur, este că a putut fi relansată platforma de informare și consiliere online - www.parintibuni.ro, unde cei interesați pot primi sfaturi de parenting pozitiv și de depășire a situațiilor de criză, fără a folosi violența. Am speranța că pot beneficia și de sprijinul dumneavoastră pentru a face cunoscut la cât mai mulți oameni această platformă, căci nu putem să cerem numai din partea societății civile implicare.
|
|
|
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: "Asistența vie prin câini ghizi pentru persoanele nevăzătoare din România" Asistența vie prin câini ghizi pentru persoanele nevăzătoare din România este un proiect în care am pus foarte mult suflet și în care am beneficiat de suportul total al Fundației Light Into Europe. Împreună am reușit să demarăm un program pilot de succes la Arad, iar în Parlament am reușit chiar din opoziție să trec o lege prin care guvernul trebuie să finanțeze un program de interes național în acest domeniu. După succesul intens mediatizat de la Arad, prin care o familie formată din persoane cu deficiență de vedere beneficiază de ajutorul câinelui ghid Max, cred cu tărie că acest program trebuie extins la nivelul întregii țări și finanțat pe măsură. Din păcate, trecerea respectivului proiect de lege prin Parlament nu a condus automat la asigurarea acestor finanțări încă din 2015, pentru că instituțiile abilitate încă nu au emis normele de aplicare ale legii, iar bugetul pe 2015 încă nu este finalizat. Am însă speranța că împreună și cu oameni din societatea civilă preocupați de acest subiect vom reuși să convingem autoritățile să meargă mai departe cu proiectul câinilor ghizi. Ultimele zile ne-au demonstrat și la nivel politic, dar și în general în societate, că un vânt al schimbării pozitive bate din ce în ce mai tare și că lucrul bine făcut devine din ce în ce mai dezirabil. De aceea, cred că și în domeniul asistenței sociale lucrurile vor evolua spre bine, dacă inițiative ca cele ale Fundației Light Into Europe primesc sprijinul meritat.
|
|
|
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: "Zece motive pentru care îi cerem demisia doamnei Rovana Plumb!" O schimbare necesară este și remanierea doamnei ministru Rovana Plumb. Doamna ministru a eșuat în toate obiectivele pe care le avea ca ministru al muncii. Astfel, am identificat 10 motive pentru care îi cerem demisia doamnei Rovana Plumb. - Cea mai gravă situație pentru care doamna ministru nu a venit cu nicio soluție este cea a șomajului în rândul tinerilor. Rata șomajului în rândul tinerilor a ajuns în primul trimestru din 2014 la 25,7%, România are alocați de la UE aproape 500 de milioane de euro pentru a fi utilizați în 2014-2015 și, cu toate acestea, nu avem niciun proiect demarat de Ministerul Muncii.
- În ciuda promisiunilor că vor fi create un milion de locuri de muncă, realitatea este că România are cu 16.000 mai mulți șomeri, iar numărul locurilor de muncă/angajaților este cu 600.000 mai mic față de 2012.
- Proiectul de lege al economiei sociale pe care l-am inițiat și care ar asigura locuri de muncă pentru persoanele defavorizate este blocat în Parlament de majoritatea guvernamentală.
- Pensionarii au fost mințiți în ce privește indexarea pensiilor și recalcularea lor conform indicelui de corecție. În 2014, punctul de pensie trebuia majorat conform Legii nr.263/2010 cu minim 5%, Guvernul Ponta a acordat doar o indexare de 3,75% a punctului de pensie. Dacă în primăvara acestui an Ponta și Plumb se lăudau cu recalcularea a 263.000 de pensii, în fapt, era vorba de respectarea unei decizii a Curții Constituționale care constatase incorectitudinea unei ordonanțe date chiar de Guvernul Ponta, nici până acum nu știm ce se întâmplă cu acești pensionari, după ce avem o a doua decizie de neconstituționalitate.
- Proiectul de lege pe care l-am inițiat privind pensiile ocupaționale și care ar permite diferitelor categorii să contribuie la fonduri de pensii, separat, care să le asigure pensii mai mari a primit un aviz negativ de la guvern.
- Un subiect ignorat în totalitate de actuala conducere a Ministerului Muncii este necesitatea abordării deficitului demografic. Conform datelor Băncii Mondiale, România este pe locul 3 în lume cu cele mai puține nașteri, ceea ce va determina o scădere a populației până la 16 milioane în 2050 și o presiune foarte mare pe sistemul de pensii, care va trebui să suporte un număr tot mai mare de beneficiari de la din ce în ce mai puțini contributori.
- Nici în ce privește situația persoanelor cu dizabilități doamna ministru Plumb nu se poate lăuda cu vreo realizare, ba dimpotrivă. Ca la fiecare sfârșit de an, primăriile rămân fără bani și avem luni întregi de când indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora nu au mai fost acordate. Așa se întâmplă în Vaslui, Iași, Argeș, Prahova, Giurgiu, ca să dau doar câteva exemple.
- Anul acesta Parlamentul a aprobat un proiect de lege pe care l-am inițiat pentru susținerea de la bugetul de stat a instruirii câinilor însoțitori pentru persoanele cu dizabilități. Nici până în acest moment ministerul nu a venit cu normele de aplicare la această lege, deși au trecut aproape 6 luni.
- De altfel, Guvernul nu a fost în stare să vină anul acesta nici cu Strategia Națională pentru Persoanele cu Dizabilități 2014-2020. O variantă pusă în dezbatere publică la începutul acestui an a fost criticată aspru de toți cei care activează în acest domeniu și abia acum, la sfârșit de an, ministerul va veni cu o nouă variantă.
- Un alt subiect îl reprezintă distribuirea cupoanelor pentru alimente către persoanele defavorizate, unde guvernul s-a folosit de un program finanțat cu bani de la Uniunea Europeană pentru a-și face campanie electorală. Și mai grav este însă că aceste cupoane au fost distribuite greșit, foarte multe persoane care trebuiau să le primească nu le-au primit și în schimb au ajuns la persoane care nu aveau nevoie.
|
|
|
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: "O nouă dovadă de iresponsabilitate a Guvernului condus de Victor Ponta" ANRE cere Guvernului să aprobe urgent o ordonanță prin care să includă CET-urile în rândul consumatorilor reglementați de gaze începând cu 1 ianuarie 2015, pentru a nu crește prețurile la energia termică. Toți consumatorii noncasnici (consumatorii industriali, IMM-uri etc.) sunt obligați să achiziționeze gaze naturale de pe piața liberă începând cu 1 ianuarie 2015. În rândul acestor consumatori, ar urma să intre și CET-urile care furnizează energie termică în sistem centralizat. Însă, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energie (ANRE) a notificat guvernul să aprobe de urgență un proiect de Ordonanță de urgență prin care să scoată CET-urile din rândul consumatorilor de pe piața liberă, în caz contrar existând pericolul creșterii prețurilor la energia termică cu 28% până la 38%. Gazele de pe piața liberă sunt mai scumpe pe piața liberă decât în zona reglementată, fapt care s-ar reflecta în prețul energiei termice produse de CET-uri, și mai departe în prețul final la consumator. Este vorba de o nouă dovadă de iresponsabilitate a Guvernului condus de Victor Ponta. Se știe de foarte mult timp că de la 1 ianuarie 2015 se liberalizează piața gazelor pentru consumatorii noncasnici, dar onor ANRE și Guvernul și-au dat seama abia acum, cu o lună înainte de termen, că această măsură va afecta și toți consumatorii casnici racordați la CET-uri (aprox. 1,6 milioane apartamente). Această situație ascunde de fapt o nouă minciună pe care Ponta a încercat să le-o livreze românilor în campanie. Nu a vorbit nimic despre creșterea iminentă a prețului gazelor, ba mai mult s-a lăudat că amână calendarul de liberalizare pentru consumatorii casnici până în 2021, crezând că așa îi va convinge pe români să îl voteze. În plus, guvernul a evitat să spună că liberalizarea rămâne în vigoare pentru persoanele juridice, ceea ce înseamnă că chiar dacă nouă acasă factura ne vine la fel, vom plăti mai mult prin creșterea prețurilor la diferite produse și servicii. Ponta va deconta acum propriile minciuni pentru că milioane de români riscă să plătească facturi în această iarnă cu 35-40% mai mari. Chiar și dacă dau această ordonanță de urgență în ceasul al doisprezecelea, guvernanții PSD nu fac decât să amâne un dezastru, atâta timp cât nu fac de doi ani și jumătate nimic pentru a eficientiza sectorul energetic. România nu are o strategie energetică după eșecul Nabucco, nu știm în ce direcție mergem, iar asta e cu atât mai grav cu cât problema energetică stă la baza conflictelor geopolitice din regiunea noastră.
|
|
|
|
|
Doamna Maria-Andreea Paul: "Cinci pași pentru noul PNL" PSD a eșuat pentru că a aplicat strategia "hai că-i mai ducem ușurel cu vorba". Noul PNL va evolua și va performa odată cu România. Iată 5 pași pentru a ne spori șansele: punem preț pe fapte cu înțelepciune, competențe, anticorupție, modestie și ascultăm oamenii cu sufletul. - Înțelepciune: Politicienii noștri au înțeles că oamenii de rând nu sunt slugile politicienilor, ci politicienii sunt în slujba cetățenilor.
- Competențe: Lumea s-a săturat de politicieni și de partide, dar pentru că democrație fără ele nu există, suntem obligați la o profundă reformă internă și la deschiderea largă a porților pentru cei care vor să se implice în politică și care nu mai vor să fie conduși de oameni mai slab pregătiți decât ei.
- Anticorupție: Continuarea curățeniei interne în partid și în instituțiile publice. Corupția se atenuează cel mai curat prin prosperitate economică, prin construcție bugetară corectă, nu pe interese ale "greilor corupției", prin măsuri financiar-bancare, prin supraveghere fiscală strictă. Cine vrea să lupte cu corupția, trebuie să aducă evaziunea fiscală, aranjarea licitațiilor, alocarea politică de fonduri publice etc., cât mai aproape de zero. Justiția își face treaba și închide "greii corupției". Nu e suficient să-i închizi, dacă rămân schemele financiare de alimentare a rețelelor corupte. În sistemul corupt nu există vid. Golul se umple repede cu un altul, dacă schemele corupției rămân în picioare. Asta este cea mai mare provocare a bugetului anului 2015 și ulterior. Rezolvată problema, veți vedea cât de repede găsim bani pentru școli, spitale și drumuri, iar economia nu mai gâfâie sub taxe.
- Modestie: După atâta aroganță politicianistă, deși stiu bine câtă muncă e în spatele unei campanii, e timpul pentru o sinceră umilință, respectând victoria celor care au ieșit în stradă seară de seară, a celor din diaspora care au stat la cozi interminabile, a formatorilor de opinie din online, a tuturor românilor care ne-au fost alături. Vă mulțumim!
- Ascultăm: Să nu acceptăm traseiști politici pentru a clădi o șubredă majoritate parlamentară și să punem presiune pe executiv și premierul Victor Ponta pentru a-și asuma prin demisie lipsa de implicare și ignoranța la adresa diasporei și a românilor.
|
|
|
|
|
Doamna Maria-Andreea Paul: "Superficialitate, neglijență sau e mult mai grav de atât?" Termenul prevăzut de lege pentru stabilirea noilor redevențe, blocate în anul 2004 de Guvernul Năstase, expiră luna viitoare. Guvernul Ponta a dat dovadă de lipsă totală de transparență: - Nu a pus nici până acum în dezbatere publică un proiect privind noul sistem de redevențe petroliere.
- Nu a prezentat nici alternativele cu consecințele aferente în comisiile de specialitate sau explicații în Parlament.
Sunt îngrijorată că un subiect atât de important este tergiversat până în ultima clipă, ceea ce duce: - la riscul trecerii sale pe sub preș, fără nicio dezbatere, invocând urgența adoptării sale;
- la riscul pierderii de către economia românească a miliarde de lei.
În situația în care ne confruntăm cu limitarea deficitului bugetar la 1,4% din PIB în anul 2015, e imposibil să nu ținem cont de eventualele pierderi generate de superficialitate, neglijență, deși cred ca e mult mai grav de-atât în Guvernul PSD. Sigur ca e "pur întâmplătoare" transferarea directorului OMV Petrom în funcția de ministru pentru energie a domnului Răzvan Nicolescu, exact în anul în care trebuie renegociate aceste redevențe.
|
|
|
|
|
Domnul Cristian Buican: "Investim și noi în cercetare, domnilor guvernanți?" Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a vă atrage atenția asupra unui fenomen ce se perpetuează de la an la an și care, dacă va continua în acest sens, va afecta orice șansă de dezvoltare durabilă a României și implicit orice speranță a noastră de a reduce decalajele de nivel de trai față de țările occidentale. Mă refer aici la alocările bugetare și interesul manifestat față de domeniul cercetării-dezvoltării, unul dintre puține motoare economice ce ne garantează o dezvoltare durabilă pe termen mediu și lung. În prezent, acest domeniu al cercetării-dezvoltării în România este tratat cu mult dispreț și nepăsare, mărturie fiind nu doar comportamentul nepăsător al guvernanților față de acest subiect, dar mai ales alocările bugetare reduse. În anul 2013, România a înregistrat cea mai mică pondere din PIB alocată cercetării din toate țările Uniunii Europene, în ciuda recomandărilor insistente din partea forului European de a ne apropia de 2% din PIB. Guvernul Ponta, într-o evidentă stare de dispreț față de valori, a alocat în anul 2013 doar 0,39% din PIB pentru cercetare, în scădere și față de alocările din timpul crizei economice. Degeaba se lăudă domnul Ponta la televizor că promovează tinerele talente și că șansa unei dezvoltări durabile o reprezintă cercetarea, dacă, în realitate, el face contrariul. Menționez faptul că alocarea în anul 2013 a doar 0,39% din PIB către cercetare reprezintă cel mai scăzut nivel de alocări bugetare pentru acest domeniu de activitate din anul 2005 încoace. Pentru a înțelege care este atitudinea Guvernului României față de cercetare, vă voi detalia un exemplu sugestiv. În urma campaniei electorale pentru Parlamentul European din primăvara acestui an, în județul Vâlcea s-a născut o idee bună: realizarea unui pol de cercetare-dezvoltare în jurul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice (ICSI Râmnicu-Vâlcea), după modelul patentat la Măgurele. Am preluat această idee și am solicitat, prin intermediul unei interpelări, un punct de vedere din partea Ministrului Delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică. Răspunsul a fost atât de dezamăgitor, îl puteți găsi și dumneavoastră pe site-ul Camerei Deputaților, încât mi-am dat seama de lipsa de implicare a acestui executiv în domeniul cercetării. Păcat pentru județul Vâlcea, deoarece această idee ar fi putut însemna șansa unei dezvoltări durabile, șansa unor locuri de muncă înalt calificate și bine plătite. Fac un apel la dumneavoastră, indiferent de partidul din care faceți parte, să insistați ca în Legea bugetului de stat pe anul 2015 să se simtă o creștere substanțială a procentului din PIB alocat domeniului cercetării, singura șansă a României pentru o dezvoltare armonioasă pe termen mediu și lung.
|
|
|
|
|
Doamna Raluca-Cristina Ispir: Ieri, UNICEF a făcut publice rezultatele unui studiu care, pentru România, reprezintă un semnal de alarmă absolut îngrijorător. Conform oficialilor forului internațional, "România va pierde între 12 și 17 miliarde de euro în perioada 2015-2025, dacă menține investiția în educație la nivelul actual, iar o majorare a bugetului educației cu 6% din PIB ar însemna creștere economică de până la 2,95%, față de 2%, cât se estimează în prezent". Din păcate, problema rezultă din neacordarea de suficientă atenție investițiilor în educația copiilor încă din primele clase. Majorarea fondurilor alocate ar putea aduce beneficii reale acelora dintre școlari care, în timp, nu și-ar putea permite să urmeze cursuri universitare. Conform celor de la UNICEF, pentru cei care urmează cursurile liceale și universitare, fiecare an de școală pe care aceștia îl parcurg, "un an în plus de școală crește veniturile cu 8-9%, reduce riscul de a deveni șomer cu opt la sută și cel de apariție a unor probleme grave de sănătate, cu 8,2%. Absolvenții de învățământ secundar superior câștigă cu 25-31% mai mult decât cei care au terminat ciclul primar și cel gimnazial. Câștigurile obținute de persoanele care termină o facultate le depășesc cu aproape 67% pe cele ale elevilor care renunță la școală după învățământul secundar superior". Dacă aceste date nu sunt suficiente pentru a reflecta asupra posibilității creșterii bugetului acordat educației, pot să vă mai informez că o creștere de aproximativ 5% a numărului de studenți în următorii zece ani ar avea efecte benefice și asupra produsului intern brut, care ar putea crește cu aproximativ 3,5 procente. Sunt ferm convinsă de faptul că, în momentul în care ne vom canaliza atenția către reforma reală a educației, aceste obiective nu sunt de neatins. Există alocări de fonduri europene care pot fi folosite în beneficiul educației copiilor noștri și putem crește ponderea educației în actualul buget, care se pare că va fi gata până la 1 decembrie. Trebuie să fim responsabili și să-i responsabilizăm și pe cei care decid în acest sens. Nu trebuie să uităm niciun moment că discutăm despre viitorul celor care vor fi baza României peste câțiva ani, și, din acest motiv, cred că trebuie acordată importanță maximă educației, din primii ani de școală până în gimnaziu, liceu și facultate. Dificultățile financiare nu trebuie să împiedice accesul la sistemul de învățământ, mai ales că s-a demonstrat, așa cum am arătat mai sus, că fiecare an de școală în plus contează în creșterea ulterioară a veniturilor. Un nivel de educație mai ridicat prezintă beneficii la nivel individual, așa cum arată UNICEF. Aș dori să închei prin a-mi manifesta speranța că declarațiile ministrului Educației, cu privire la faptul că bugetul pe 2015 va fi unul pozitiv, cu posibilități de creștere în timp până la 6%, reprezintă mai mult decât declarații liniștitoare și își vor găsi aplicabilitatea și în realitate.
|
|
|
|
|
Domnul Grigore Crăciunescu: "Devotamentul pentru democrație și libertate al cetățenilor români" În urma votului de duminică, s-a putut vedea cum arată devotamentul pentru democrație și libertate al cetățenilor români. Mobilizarea istorică a oamenilor a fost impresionantă. Pe 16 noiembrie, s-au spart multe tipare și prejudecăți despre cum se face politică și ce este posibil în România. Deruta este mare mai ales în tabăra adversarilor noștri politici care nu înțeleg cum au putut să piardă, când ei se simțeau deja învingători, după rezultatele obținute în primul tur. Prezența masivă la urne a cetățenilor a dat un semnal clar: oamenii doresc o schimbare profundă a modului în care se face politică în România. Schimbarea profundă pe care românul o tot așteaptă de ceva vreme, a fost facilitată și de tehnologia care astăzi, se pare că a reușit să schimbe rezultatul alegerilor. Mă refer aici în special la rețeaua de socializare Facebook care a devenit principalul instrument de campanie folosit în turul al doilea și, totodată, singura modalitate în care românii s-au unit și s-au făcut auziți. Nu trebuie să uităm faptul că saltul tehnologic a dus la schimbarea relațiilor socio-umane. Relațiile instituite de rețelele sociale, bazate pe feedback și comunicare instant între mase mari de oameni fac ineficientă propaganda neagră, alcătuită din minciuni și dezinformări. Pe scurt, internetul a învins televiziunea. Generația 89 este mult mai greu de manipulat. Ei cer vorbă puțină și fapte cât mai multe, condiții care au fost îndeplinite în totalitate de noul președinte al României, Klaus Iohannis. Victoria noului președinte Klaus Iohannis a fost primită cu entuziasm și în Europa. Țări precum Germania, Franța, Marea Britanie ș.a. au considerat rezultatele obținute la alegerile prezidențiale o nouă șansă pentru România de a se dezvolta, de a reduce indicele corupției și de a porni spre o economie prosperă care să creeze noi locuri de muncă, un sistem de sănătate european și o îmbunătățire considerabilă a sistemului educațional. Ca președinte ales al României, Klaus Iohannis își asumă rolul esențial de a garanta statul de drept și independența justiției, inclusiv continuarea luptei anticorupție. Acestea sunt chestiuni esențiale, importante pentru democrația din România și trebuie înțelese de toate guvernele și de toate partidele. Indiferent cine deține la un moment dat majoritatea parlamentară, pe aceste teme este necesar un consens politic, nu doar la nivel declarativ, ci și în fapte.
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Românii din diaspora au dat un semnal pentru alegerile din Republica Moldova" La finalul acestei săptămâni, vor fi alegeri legislative în Republica Moldova. Două evenimente majore marchează aceste alegeri: am aniversat un an de la decizia Ucrainei de a merge pe drumul european și am fost martorii la mobilizarea masivă românilor pentru a se prezenta la vot, optând ferm pentru modernizare (a guvernării și a țării). În urmă cu un an, sub presiunea Moscovei, Ucraina renunța să se asocieze cu Uniunea Europeană, iar populația s-a mobilizat exemplar și s-a declanșat astfel revoluția din Piața Independenței - Maidanul. Gestul și fermitatea lor au luat prin surprindere UE, care nu anticipase nici amploarea acestei opțiuni și nici pe cea a răspunsului Federației Ruse. În urmă cu o săptămână, după aproape două decenii de pasivitate politică, cetățenii români au revenit la urne și au dat un mesaj clar privind direcția pe care o doresc pentru țara lor - au votat pentru un set de principii, pentru modernizare, pentru o justiție curată și eficientă, pentru modelul european. Chiar dacă suntem de ani de zile membri ai Uniunii Europene, iată că învățăm și înțelegem care este adevărata dimensiune a acestei apartenențe și a modelului european, deopotrivă. Este un plebiscit zilnic, așa cum definea Ernest Renan națiunea, apartenența la națiunea civică, în speță. O alegere zilnică, o opțiune care nu este pur declarativă, ci se traduce prin faptele și deciziile luate zilnice, așa aș defini proiectul european, atât prin istoria sa de zeci de ani, dar și prin cele două exemple recente date de cetățenii Ucrainei și României. În primul caz, aceștia și-au asumat efectiv o luptă și o suferință de zi cu zi pentru un crez - un efort care nu s-a încheiat nici după un an, dar care își arată roadele: semnarea acordului cu UE și o nouă conducere politică a țării, cu opțiuni ferme pro-europene. În al doilea caz, lecția a fost predată de cei din diaspora, nu doar prin mobilizarea lor din aceste alegeri și eferverscența transmisă celor din țară, ci și prin lecțiile predate zi de zi, de câțiva ani, familiilor rămase în România. În mod similar, experiența românilor din străinătate este un plebiscit zilnic în favoarea unui anumit model de societate, a unui anumit model de performanță economică, dar și a unui model de dialog între cetățeni și guvernanți, un plebiscit pentru modernizare. În acest context, privim cu toții alegerile din Republica Moldova cu multă seriozitate, cu îngrijorare și speranță în același timp. Statul moldovean și cetățenii săi se află la o răscruce. Au dat dovadă de mult atașament pentru Europa și modelul european, mai mult decât cei din Ucraina până în urmă cu un an. Au progrese mult mai mari, dar contextul regional este acum poate mult mai delicat din cauza riscurilor și vulnerabilităților dezvoltate în ultimul an. Argumentele în favoarea Uniunii Europene sunt certe, sunt cunoscute în Republica Moldova. Nu voi reveni asupra lor. Cred că votul României a fost un semnal important dat Republicii Moldova și întregii regiuni. Chiar dacă în cazul nostru opțiunea nu era atât de tranșantă cum se prezintă celor de peste Prut, fenomenele civice și sociale care stau la baza votului pentru modernizare și care au fost subliniate clar de experți, pun în evidență mult mai mult decât o alegere în politica internă a României. Mesajele din partea partenerilor euro-atlantici sunt una din cele mai solide dovezi. Nu discut sondaje, nu discut probabilități, temeri și analize care au la rândul lor suficientă substanță, chiar dacă ne pot întrista sau ne pot întări temerile. Am însă convingerea că votul românilor a fost un semnal puternic și că moldovenii l-au auzit. Sper că l-au și înțeles. Sper că, la fel ca în cazul Ucrainei și României, chiar și în al doisprezecelea ceas, cetățenii moldoveni vor vota pentru modernizare și pentru modelul european. Nu totul se reduce la bunăstare imediată, să nu uităm că România a dat acest vot după criza economică ce a lovit dur Europa și că cei care au înțeles-o poate cel mai clar au fost cei din diaspora. Însă, pe termen lung, opțiunea pentru un set de principii și pentru modernizare, aduce bunăstare certă. Nu au spus-o nici liderii europeni, nu o spun nici oamenii politici români: au spus-o așa-zișii oameni simpli, care trăiesc azi în Europa. Acesta ar fi mesajul meu către cetățenii moldoveni: credeți-i pe ei, dacă nu mai credeți în liderii politici.
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Neamțul și Iașiul au votat și pentru autostrada Moldovei în bugetul pe 2015" Autostrada reprezintă o temă foarte dureroasă pentru întreaga Moldovă, au fost deja expuse foarte multe argumente economice, tehnice sau sociale, a întrunit de-a lungul timpului susținerea liderilor politici moldoveni. A rămas doar un deziderat. Recent, am primit o palmă suplimentară prin Masterplanul de transport, care a șters de pe hartă un proiect în care ne pusesem multe speranțe. Și pentru care nu puțini au muncit - fie ca experți, fie ca lideri politici. Dreptul la liberă exprimare și dreptul de a te implica în viața comunității în acord cu propriile opinii și nevoi, recunoscute ca atare de autorități, au fost cheia revoluției din 1989. Și totuși, timp de mai bine de 20 de ani, absenteismul și pasivitatea au caracterizat o bună parte a cetățenilor români, cu efecte negative pentru dezvoltarea țării noastre. Putem identifica, desigur, explicații. Lipsa unei culturi politice democratice, moderne, în contextul istoriei din ultimele secole ale României, reprezintă explicația cea mai des utilizată de experți, pentru a justifica ceea ce aș denumi cercul vicios al pasivității cetățenilor și performanței clasei politice. Lipsa fondurilor bugetare în raport cu necesitățile și calculele economice de oportunitate (investim unde sunt șanse mai mari să atragem apoi noi investiții, investim pe trasee comerciale deja bătătorite) au fost explicații pentru a desena harta autostrăzilor fără Moldova. Ei bine, cred că un prim cerc vicios s-a rupt. Am încredere că se va rupe și al doilea. Cetățenii s-au reîntors la urne, s-au maturizat și au înțeles că are sens să te implici în viața comunității, că pasivitatea ta, ca cetățean, atrage pasivitatea în plan politic și schimbarea, modernizarea, bunăstarea nu apar din neant. Moldova a arătat că s-a schimbat și ea. Au fost semnale puternice în această campanie privind breșe în atitudinea cetățenilor. Și mă refer la lecția modernizării, raportarea la puterea politică, implicare versus așteptări, factorii cei mai importanți care generează bunăstare. Din Moldova au plecat la muncă în străinătate cei mai mulți români, din cauza sărăciei și a disperării. Putem spune azi că dictonul privind adversitatea care naște oportunități s-a adeverit pentru Moldova. Au plecat din cauza sărăciei, au lăsat în urmă zeci și sute de mii de familii distruse. Dar au început încet, încet să învețe și ei și familiile lor lecția modernizării. Este un proces lung, ale cărui prime semne le-am văzut cu ocazia acestor alegeri. Cert este însă că nu se va opri aici. În primul rând, pentru că legăturile cu cei plecați la muncă în străinătate nu se rup, ci vor continua să-și producă efectele. În al doilea rând, pentru că acest proces de învățare, altoire, schimbare va fi potențat din ce în ce mai mult. Avem o șansă reală să mergem înainte pe drumul modernizării, datorită victoriei dreptei. Cei care au votat, din toată țara și din străinătate, au depus mărturie că acesta este drumul ce trebuie urmat dacă dorim bunăstare. În al treilea rând, pentru că toți cei care au votat au văzut că nu sunt singuri, că există un val al schimbării care a cuprins țara, că majoritatea românilor sunt deciși să-și ia soarta în mâini. Privind lecția acestor alegeri, în și pentru Moldova, sunt mult mai încrezător în șansele acestei regiuni de a se moderniza, de a se dezvolta. Cred că avem mai multe instrumente pentru a ne lupta pentru acest drept și mai mult entuziasm. Cred că avem și șanse consolidate, datorită drumului ales de întreaga țară, modernizarea, statul de drept, bunăstarea. Poziția președintelui ales privind Moldova a fost clară și fermă în campanie. 2018 este un reper istoric la care Moldova are o contribuție certă - autostrada este o necesitate economică, un factor al modernizării ulterioare, dar și un simbol al unirii. România a optat pentru ca lucrurile să fie bine făcute. Ne-am implicat de ani de zile în proiectul autostrăzii Iași-Târgu Mureș. Eu voi lupta ca această autostradă să devină realitate, să fie o prioritate în programul național privind infrastructura de transport. Să lege, pe drumul cel mai scurt, Republica Moldova de Vestul Europei, un deziderat pentru care ei au dus o luptă exemplară, în condiții mult mai dificile decât examenul dat de români la aceste alegeri. Nu aș vrea să uităm asta. Să pună Neamțul pe harta României la loc de cinste, să îi ofere șansa dezvoltării unor proiecte economice de amploare în industrie, turism și agricultură, să creeze locuri de muncă. Să fie prima dovadă că Moldova s-a schimbat: mai întâi oamenii, apoi șansele, apoi viața lor. Lecția modernizării, pe scurt. Așa cum am declarat și în media, voi depune un amendament la Proiectul de Lege a bugetului pentru includerea autostrăzii care trece prin Neamț, legând Moldova de Ardeal. De asemenea, voi solicita guvernului să aloce fonduri pentru modernizarea drumului Bacău - Piatra Neamț. Fac un apel la dumneavoastră, și cu această ocazie, indiferent de culoarea politică, să susținem aceste amendamente în comisiile parlamentare, când se va analiza proiectul de buget.
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Amânările, cheia politicilor publice pe domenii prioritare: azi, inundațiile" Discutăm zilele acestea despre amânarea iresponsabilă a Legii bugetului. Este însă o tradiție în politicile publice create de acest guvern. În mijlocul campaniei, Guvernul a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care amână cu un an finalizarea planului național de protecție împotriva inundațiilor, un plan a cărui finalizare România și-o asumase explicit cu un an mai devreme. Am sperat că, în urma conștientizării riscurilor în acest domeniu, acest program va fi finalizat, dar vedem că de fapt dezbaterea publică a fost lansată doar din considerente de imagine. Argumentul prezentat este introducerea unor noi activități, creșterea costurilor și, implicit, a duratei de execuție. Nu discut tehnic problema, deși există o serie de aspecte ce pot fi evidențiate. Deciziile unui guvern, ale unui minister sunt în mod egal tehnice și politice. Ele sunt politice nu doar pentru că presupun opțiuni între diverse alternative, iar alegerea are la bază argumente politice. Deciziile sunt politice pentru că se subscriu unei viziuni privind gestionarea treburilor țării, ca să folosesc o exprimare cât mai largă. Inundațiile sunt o problemă majoră pentru România, am expus de nenumărate ori această problemă, am subliniat relevanța investițiilor și politicilor pe zona forestieră, unde am o experiență directă ca secretar de stat. Pot aprecia așadar că ele trebuie să facă parte din prioritățile guvernului, din punctele cheie ale viziunii sale. În ultimii 8 ani, conform statisticilor guvernului, 2.320 de localități au fost inundate. Este enorm. Valoarea totală a pagubelor a fost de aproape 6 miliarde de lei. La viiturile produse pe cursurile de apă inferioare, li s-au adăugat cele produse pe fluviul Dunărea, care au produs pagube de circa 1,5 miliarde de lei, fiind afectate 808 localități. Vorbim despre modernizarea României și despre bunăstare. Ce sens are să construim și să dezvoltăm, dacă permitem apelor să distrugă tot? Cu ce argumente venim, cu ce proiecte de dezvoltare, în zone care vor fi măturate de ape? Acesta este sensul termenului prioritate în politicile publice. Pentru cetățeni, prioritatea este definită de nevoile cele mai presante, de tot ce ne doare cel mai tare. Pentru guvernanți, prioritatea este definită pe baza unei secvențe logice - prevenție, conservare, dezvoltare. Aș avea doar câteva întrebări pentru guvern, retorice, nu îmi fac iluzii: cum compensează lipsa acestui plan pentru 2015, scos implicit și din buget? Are o strategie pe termen scurt? Va face o planificare bugetară suficient de înțeleaptă pentru a preveni posibilele daune generate de această întârziere? Cred că va folosi rețeta strategiei pentru remedierea siturilor contaminate. Face strategia anul acesta și prevede cheltuieli bugetare peste câțiva ani. Așa nu mai contează mici modificări de parcurs. Este și asta o definiție a viziunii pe termen lung, - nu-i așa?
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Primele roade ale măsurilor de campanie: comisioane ascunse în Programul «Prima mașină»" O bună parte a acestei campanii s-a discutat despre promisiunile economice ale guvernului făcute în scopuri vădit electorale. Cu toții avem o mare îngrijorare în ce privește construirea bugetului pe 2015 pe baza prognozelor existente, a creșterii reale a economiei (nu din cifre, ci din producție și investiții), dar și a surselor de finanțare a viitorului buget. "Prima mașină" a fost considerată de mulți, pe bună dreptate, o măsură bine-venită. Nu aș încadra-o direct în setul măsurilor electorale din ultimele săptămâni. Am apreciat, la data lansării ei, faptul că era destinată tinerilor și putea oferi niște șanse în plus acestei categorii. Iată însă prima clauză ascunsă, livrată subtil de guvern chiar zilele acestea, extinderea la toate categoriile de vârstă a acestei măsuri. Nu știu în ce măsură poate fi criticată indistinct. Mulți români, indiferent de vârstă, au dreptul la o mașină, însă poate fi criticată din perspectiva politicilor pentru tineri. Cum a fost gândită această măsură, cum a fost calibrată, ce au spus studiile de impact? Dacă este să vorbim de politici publice și a fost gândită pentru tineri, cum pot niște norme metodologice să schimbe o întreagă viziune? Probabil pentru că ea nu exista de la bun început. Apoi, perioada de creditare a scăzut de la 7 ani la 5 ani. Crește și povara pentru beneficiari, dar nu mai contează, probabil ar fi trebuit să conteze intențiile bune de la început, nu actul normativ final. Acesta este mesajul trist către cetățeni. Principala problemă este însă alta: exact așa cum s-a spus și în campanie, generozitatea electorală trebuie finanțată de undeva, cineva trebuie să plătească pentru ea. În cazul acestui program, "Prima mașină", beneficiarii vor plăti în plus, deoarece normele metodologice introduc un nou comision, care nu fusese inițial anunțat. Mai exact, costurile împrumutului garantat de stat cresc prin introducerea unui comision de risc. Guvernul a aprobat normele metodologice pentru programul "Prima mașină", modificând exact costurile. A mai fost inclus un comision de risc care majorează costurile totale ale creditului garantat de stat. Conform calculelor media, sumele sunt semnificative, cam 25% din total. Poate sunt sau nu exacte, dar faptele rămân: una promitem în campanie, alta emitem în Guvern. Comisionul există. Iată, deci, cum apar taxe și comisioane suplimentare: nu sunt crescute (încă) cele existente, ci se emit acte normative care oferă cetățenilor cadouri otrăvite. Oferim tinerilor șansa să cumpere prima lor mașină, dar le oferim și o lecție dură: niciodată un bir de la Guvern nu vine singur. Mai urmează un comision, eventual. În mod ironic, în cazul programului "Prima mașină" se numește comision de risc. Ne ilustrează foarte bine cum vor plăti românii măsurile din campanie: cu un comision de risc.
|
|
|
|
|
Domnul Nechita-Stelian Dolha: "Cu premierul la distracție în Dubai, țara a rulat cinci zile pe pilot automat" Ultimele zile ale acestei guvernări au ridicat vălul și de pe ochii celor care se iluzionau că tânărul prim-ministru al României este, cu toate păcatele și slăbiciunile sale, un om de stat. Fuga în Dubai, într-un moment în care ar fi trebuit să-și consume nopțile transpirând pe bugetul cu care este restant, vorbește de la sine despre maturitatea politică a acestui om, căruia i-am lăsat pe mâini guvernarea țării de mai bine de doi ani. Acest premier, rămas acum doar din inerție la butoanele guvernării, se încăpățânează să atingă culmi de iresponsabilitate pe care nu cred să fi pășit vreodată vreun prim-ministru al acestei țări. Orice alt manager, de orice nivel, și-ar fi pierdut în secunda doi slujba, în circumstanțe asemănătoare. Ca să nu mai vorbim de vreun angajat mărunt, care și-ar fi găsit, desigur, obiectele personale în stradă, după o asemenea părăsire intempestivă a locului de muncă. Să-ți aprobi tu singur concediul, după ce ai ținut țara șase săptămâni neguvernată, pentru că erai competitor în campania electorală și apoi să fugi alte câteva zile în țări exotice, ca să-ți pansezi orgoliul rănit, prin cluburi frecventate de milionarii lumii, e mai mult decât pot admite și cei mai înfocați susținători ai tăi. Susținători care ți-au iertat, cu îngăduință, eșecurile, te-au iertat că n-ai fost mai niciodată la timp în locul în care datoria ți-ar fi impus să fii. Că n-ai fost nici la vremea teribilului accident din Apuseni, când o țineai tot într-o distracție, cum n-ai fost nici acum alături de familiile celor opt militari uciși în accidentul de la Sibiu și în multe alte situații pe care nu mai are rost să le pomenesc aici. Acești susținători care ți-au găsit mereu scuze, te-au lăsat acum în ofsaid și mărturie stau ultimele sondaje. Iresponsabilitatea ta veselă, de adolescent care nu vrea să se maturizeze, te face incompatibil cu orice funcție de responsabilitate în țara aceasta și ei, ultimii tăi susținători, au înțeles deja asta. Acum tu, premier care te-ai visat președinte, ar trebui să vii aici, în Parlament, să decontezi factura dezmățului tău electoral. Să vii odată cu proiectul acela de buget, din care știm că trebuie să cârpești vreo 17 miliarde. Sau mai bine, mult mai bine pentru toată lumea, ar fi să-ți dai frumușel demisia și să te întorci înapoi în paradisul din care ai aterizat. De decontat vor rămâne să deconteze pentru tine colegii tăi și noi toți. Știm, oricum, că nu ești în stare să-ți asumi consecințele faptelor tale și nu putem decât să fim recunoscători, cu un fior rece pe șira spinării și cu amintirea glonțului care ne-a șuierat la ureche, că n-ai ajuns să fii conducătorul acestei națiuni.
|
|
|
|
|
Doamna Eleonora-Carmen Hărău: "Avem un președinte care nu știe să se certe" Iadul electoral dezlănțuit de personajele politice care au făcut viața românilor un iad, mult prea mulți ani, are parte, prin atitudinea candidatului ACL, Klaus Iohannis, de o opoziție excepțională, prin formă și fond. Înjurat individual sau la grămadă cu alți candidați, jignit în cele mai intime aspecte ale vieții sale de către "politicianca" Firea, acuzat de către altă "politiciancă", primărița de la Craiova, că lansarea sa din Piața Victoria nu a fost "un lucru bine făcut", spre deosebire de cele trei lansări ale lui Ponta, "dat cu capul de pereți" de către președinte, care și-a văzut pupila, pe Udrea, incapabilă să intre în turul al doilea al alegerilor și jignit, cum numai Traian Băsescu știe s-o facă, Klaus Iohannis nu s-a certat! Klaus Iohannis refuză să coboare în mocirlă! Klaus Iohannis strânge mâinile românilor care se întind spre el, cu speranță, atunci când le vorbește simplu și clar, fără fraze sforăitoare, despre onestitate, despre lege, despre ordinea în statul de drept, despre bunăstare într-o țară demnă și respectată, despre cât mai multe locuri de muncă, dând ca exemplu Sibiul, orașul pe care el l-a construit. Sibiul este cartea lui de vizită! O carte de vizită, oricând vizitabilă! Cum putea să-l concureze Victor Ponta pe Klaus Iohannis?! Cu ce carte de vizită?! Ce poate spune despre viața lui?! Ce-a făcut până acum pentru a merita cea mai înaltă demnitate în stat? "Mi-am slujit țara", a spus cu emfază Ponta, dar nu prea a dat detalii. Și pentru că el nu le-a dat, dă detalii Traian Băsescu care, cu steagurile țării în spate, ne-a anunțat că Ponta a fost spion. Adică a mințit, a înșelat și poate chiar a ucis, în numele și pentru poporul român?! Că doar asta fac spionii. Poate că este așa... sau poate că nu... Klaus Iohannis nu se ceartă, nu jignește, dar pretinde să știe adevărul, alături de noi, colegii lui din ACL, alături de toți românii. Pentru că adevărul poate elibera! Klaus Iohannis nu știe să se certe și nici nu este dispus să învețe! Și tocmai de aceea suntem mândri de el și bucuroși să-l avem președinte! Un președinte capabil să curme scandalul care ne ruinează ca indivizi și ca ființă națională și ne face de rușine în lume! Românii l-au votat ca pe un garant al schimbării clasei politice, al curățării ei de impostori obraznici, vulgari, profitori și chiulăi. Dacă nu vom acționa cu toții pe această linie, se va pierde șansa reabilitării clasei politice în ochii oamenilor. Se va pierde încă o șansă spre progres a României... Și ar fi mare păcat!
|
|
|
|
|
Doamna Eleonora-Carmen Hărău: "Victor-Viorel Ponta, candidatul cu trei lansări, și-a sărbătorit înfrângerea într-un club arab exclusivist!" Victor-Viorel Ponta, prim-ministru și președinte al Partidului Social Democrat, a avut nevoie de trei lansări pentru candidatura la președinția României: la Craiova, la Alba Iulia și la București. S-au vehiculat sume astronomice pentru toate evenimentele. Se vorbește despre două milioane de euro, totul pentru niște evenimente pe care nu le vedem în lumea cu adevărat democratică. Într-o țară în care nu s-au găsit vaccinuri pentru nou-născuți, candidatul stângii s-a lansat în cursa electorală cu spectacole megalomanice, care amintesc de dictatorii din Coreea de Nord. Într-o țară în care elevii de clasele I și a II-a încă își mai așteaptă manualele, social-democrații regizează spectacole omagiale pentru președintele lor, Victor-Viorel Ponta. Într-o țară în care bolnavii de cancer fac chimioterapie pe holurile spitalelor, reprezentanții PSD, UNPR și PC se întâlnesc pe stadion să ridice osanale, de ziua lui, întâiului pesedist al patriei. Într-o țară în care românii dau în judecată băncile, sufocați de credite cărora le-au crescut dobânzile precum Făt-Frumos, social-democrații, adică oamenii de stânga, participă la adunări ce au costat milioane de euro. Într-o țară în care românii își găsesc cu greu un loc de muncă, social-democrații se adună pe stadion și aplaudă, tropăie și zbiară de fericire că au un candidat la președinție ce angajează bone filipineze pentru copiii săi. În rest, "mândri că suntem români", nu-i așa?! Într-o țară în care pensionarii trăiesc de multe ori în condiții umilitoare, Victor-Viorel Ponta își lansează de trei ori candidatura, cheltuind sume cu care putea, de exemplu, să utileze câteva cămine de bătrâni. Într-o țară în care sportivii se antrenează în condiții greu de imaginat, Victor-Viorel Ponta a preferat ca de ziua sa de naștere să le sfideze munca și rezultatele. Într-o țară în care vârfurile din medicină, știință, artă etc. nu se mai regăsesc și pleacă adesea în lumea largă, Victor-Viorel Ponta ne-a anunțat, printr-un spectacol megalomanic, că vrea să fie președintele fiecărui român și să "reușim împreună Marea Unire". Unire cu cine? Cu cei 4 milioane de români aflați dincolo de granițele României? Unire cu cei care nu au avut șansa să îl întâlnească pe Adrian Năstase și să își susțină cu acesta o teză de doctorat plagiată? Unire cu cei care își duc traiul de azi pe mâine, într-o Românie sufocată de corupție? A spus Victor-Viorel Ponta că "schimbarea nu înseamnă doar schimbarea unui sistem, a unui președinte, ci schimbarea tuturor românilor". Vă asigur că toți românii doresc să se schimbe, pentru că nimeni nu vrea să trăiască în umilință și sărăcie. Dumneavoastră, domnilor de la PSD, UNPR și PC, vă puteți schimba? Puteți să acceptați că ați trecut orice limită a măsurii, când ați pregătit serbările ce aminteau de Roma Antică și de Ceaușescu pentru candidatul Victor-Viorel Ponta? E drept că nu ați avut pâine, ci doar pop-corn pentru cei care strigau în arenă! Ați avut, în schimb, circ, mult prea mult circ! Iar românii pe care Victor-Viorel Ponta i-a considerat a fi manipulabili și sensibili la pomenile electorale s-au dovedit deștepți și demni! L-au votat pe Klaus Iohannis, sancționând aroganța, vulgaritatea și impostura! Șocul pe care votul românilor l-a provocat în PSD a fost amplificat de comportamentul candidatului lor, prim-ministru în funcție, care a dat fuga să se consoleze într-un bar exclusivist arab. Asta în timp ce țara nu are buget, stocuri de gaz îndestulătoare pentru iarnă, iar membrii și susținătorii partidului căruia îi este președinte sunt descumpăniți și nu știu ce i-a lovit! Dragi colegi, acest mod lipsit de responsabilitate de a se comporta într-o situație politică dovedește, o dată în plus, dacă mai era nevoie, că PSD și-a pierdut busola, reperele doctrinare și ideologice, și nu mai găsește drumul spre adevăratele ținte ale social-democrației, spre oamenii care l-au votat. PSD trebuie să se reformeze, altfel se va spulbera! Iar în legătură cu Victor-Viorel Ponta președinte... ne-a cam trecut glonțul pe lângă ureche...
|
|
|
|
|
Doamna Niculina Mocioi: "România trebuie să-și asigure în următorii ani independența energetică" Ceea ce se întâmplă în ultimii ani, lucruri de care ne aducem aminte mai ales la debutul sezonului rece, scumpirile energiei electrice, gazelor și, indirect, a gigacaloriei reprezintă exemple cât se poate de clare ale faptului că România este vulnerabilă din punct de vedere energetic. Această stare de fapt afectează negativ atât mediul de afaceri, unde se descurcă doar "băieții deștepți", cât mai ales populația. Pe fondul liberalizării prețului la gaze și energie electrică, efectele sociale ale următorilor ani pot fi cu adevărat dramatice; s-ar putea ajunge la varianta în care peste jumătate din câștigul mediu net al românilor să meargă pentru plata utilităților. De unde în acest moment importăm aproape 20% din energia pe care o utilizăm, mai ales gaze de la Federația Rusă, putem ajunge ca în 2030 situația să se agraveze, dependența energetică a României urmând să ajungă, dacă nu se iau măsuri, la 50%. Într-o lume în care resursele de energie încep să devină elementele după care se calculează bogăția unui stat sau, pur și simplu, pârghii geopolitice, este absolut necesar să acționăm în consecință. Iată de ce, cred că situația actuală impune o reacție clară și bine orientată din partea Executivului. Trebuie să începem să ne folosim de potențialul energetic uriaș pe care îl avem. România este singura țară din centrul și sud - estul Europei care are resurse potențiale primare foarte însemnate. Practic, noi producem petrol, gaze, energie hidro, energie nucleară, suntem țară extractoare de cărbune, există un însemnat potențial eolian, dar și de culturi de rapiță, spre exemplu, ca să nu mai vorbim de posibila exploatare a gazelor de șist. Prin urmare, nu trebuie decât să avem o strategie eficientă de investiții, pentru a asigura independența energetică a României. Eu cred că dacă există investiții însemnate în infrastructură, dacă există discuții serioase la nivelul companiilor importante, interesate de exploatarea energiei în țara noastră, începând cu Petrom și încheind cu investitorii ruși, avem marea șansă ca într-o perioadă relativ scurtă, 4-5 ani, România să devină independentă din punct de vedere energetic. Pentru a se ajunge acolo, este evident că avem nevoie de investiții. Ele pot fi ale statului în tot ceea ce înseamnă infrastructură, dar și ale privaților, în capacitățile de exploatare. În plus, toate aceste investiții se vor transforma în contribuții nete la produsul intern brut al țării noastre. În contextul acesta, este foarte important să fim atenți de aici înainte când vine vorba de intermediari și de firmele care căpușează companiile de stat. Este important, deci, să eliminăm răul din rădăcină. De asemenea, devine esențial modul în care se va gestiona situația exploatărilor din Marea Neagră. Se vorbea de curând despre începerea exploatărilor undeva spre sfârșitul acestui deceniu, cel mai devreme în 2018. Cred că este timp suficient până atunci să rezolvăm, pe de o parte, problema redevențelor și să nu mai repetăm situații trecute și păguboase pentru țară, pe de altă parte, să verificăm foarte serios potențialul platformei continentale. Trebuie să existe dezbateri foarte serioase pe această temă la nivelul Guvernului, pentru a nu ne trezi din nou în postura celor care au câștiguri marginale de pe urma propriilor resurse. Această declarație politică are drept scop tragerea unui semnal de alarmă cu privire la riscurile sociale ale inacțiunii, dar și sublinierea posibilelor efective pozitive pe care le-ar avea o strategie de investiții în infrastructura energetică din România. Avem resurse naturale foarte importante, pe care merită să le exploatăm. Dacă vom reuși să o facem transparent și în interesul cetățeanului, într-o perioadă relativ scurtă de timp, poate mai puțin de 10 ani, România ar putea fi independentă energetic și, implicit, un jucător economic și geopolitic important în regiune și în Uniunea Europeană.
|
|
|
|
|
Domnul Dan Coriolan Simedru: "Victor Ponta, premierul care nu unește!" Declarația mea politică este "dedicată" primului ministru al României, domnului Victor Ponta. Pe parcursul ultimelor luni, mai ales pe perioada campaniei electorale, candidatul Victor Ponta a confiscat și folosit în interes propriu tema unificării. Ca să-i dea greutate a organizat, pe pășunea Lancrămului, lângă Alba Iulia, o lansare fastuoasă a candidaturii, cu scopul de a valida sloganul electoral: "Președintele care unește", printr-o simbolică alăturare de imaginea celui mai important act politic al României moderne: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Victor Ponta nu a reușit să păcălească românii și confiscarea în interes propriu a Unirii, ci a primit un răspuns pe măsură, la votul din 16 noiembrie, când alegătorii l-au pus la punct. La Alba Iulia noi nu am uitat disprețul cu care am fost tratați, în ultimii doi ani, când a fost vorba de 1 Decembrie și nu am primit nicio alocare bugetară, de aceea l-am taxat la vot pe candidatul PSD. Mândria și bucuria de a te simți român se regăsește cel mai bine la Alba Iulia, la aniversarea Marii Uniri. Tricolorul de pe clopotnița Catedralei Încoronării și Reîntregirii Naționale este simbolul unității noastre, care ne face cu adevărat să fim mândri că suntem români! Domnule prim-ministru, un om de onoare și patriot nu disprețuiește aceste simboluri și nu se poate supăra pe albaiulieni pentru votul lor. Sunt lucruri care nu se amestecă! Alba Iulia și simbolul Unității Naționale, 1 Decembrie 1918 "nu pot fi aruncate în derizoriu, nu pot fi trecute la "și altele". Noi, locuitorii din Alba, vă cerem un singur lucru: respect! De aceea, consider că un gest simplu de demnitate ar fi absolut necesar și vă cer, măcar acum, în al 12-lea ceas, să convocați o ședință de guvern și să aprobați cererea tardivă depusă de omul dumneavoastră în teritoriu, în vederea alocării unei sume de 150.000 lei pentru Ziua Națională sărbătorită la Alba Iulia. Dacă nu veți face acest gest, să știți că autoritățile locale știu să prețuiască istoria și simbolul neamului românesc și vor sărbători alături de români, așa cum se cuvine, fără să se facă de râs, alocând resurse din bugetul local. Domnule prim-ministru, nu mai pozați în bun român și ortodox, pentru că faptele vă contrazic!
|
|
|
|
|
Domnul Cornel-George Comșa: "Cei mai recenți 25 de ani ai Europei de Est" De curând, Parlamentul României a fost gazda unui eveniment solemn și aniversar, atât pentru Europa de est, cât mai ales pentru România. În această instituție suverană a poporului român, 12 foști șefi de state din Europa de est, cu implicarea și participarea E.S. domnul Emil Constantinescu, președinte al României (1996-2000), s-au reunit în cadrul conferinței internaționale "25 de ani de la prăbușirea dictaturilor comuniste în Europa de est: privind în urmă, privind înainte". În acest cadru de rememorare au onorat cu prezența și Altețele Sale Regale, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, dând citire unui mesaj cu totul emoționant și de reflecție a Majestății Sale Regale, Regele Mihai I al României. Citând din mesajul Majestății Sale Regele, evidențiez ideea luptei continue pentru democrație, prosperitate, libertate și demnitate în România, pe care Familia Regală a dus-o de 25 de ani în țară și străinătate. Nu aceleași cuvinte se pot atribui fostei și actualei clase politice românești care, păstrând voit fosta nomenclatură comunistă, nu a finalizat acel mare deziderat al românilor, finalizarea construcției statului modern, de drept și democratic. Nemaiținând cont de valorile doctrinare și ideologice și nici de speranțele românilor, în cei 25 de ani am acceptat tacit o nouă formă a ceea ce au însemnat regimurile totalitate din secolul al XX-lea pentru state, națiuni și popor. Efectele nefaste se cuantifică astăzi printr-o populație săracă, prin creșterea abandonului școlar, printr-o clasă de mijloc șubrezită și printr-o scădere a participării civice la viața polisului. Îmi doresc ca această tristă realitate, istoria tristă a Europei comuniste evocată în cadrul conferinței, dar și mesajul Majestății Sale Regele Mihai I al României, să aducă maturitatea politică necesară actualilor așa-ziși oameni de stat, astfel încât să înțeleagă că răul făcut în comunism poate oricând reapărea și în societățile democratice încă în tranziție, prin mijloace diferite, dar efecte similare. Justiția socială, întărirea instituțiilor publice și investiția în educație trebuie să fie principalele noastre preocupări, pentru a duce la finalizare, chiar și după 25 de ani de lungă tranziție, proiectul României moderne, europene și democratice. Simpla noastră prezență în entitățile supranaționale nu ne va face să depășim statutul de vasali. Avem nevoie de poziții ferme și demne, atât în cadrul instituțiilor Uniunii Europene, cât și în Alianța Atlanticului de Nord, a cărei parte suntem. Naționalismul extremist, construit și indus în rândul conștiinței colective, trebuie transpus într-un patriotism veritabil și credibil pentru întreg poporul român, dar mai ales pentru partenerii externi, în contextul relațiilor internaționale ale veacului în care trăim. După 96 de ani de la primul mare deziderat al românilor, statul național, unitar, suveran România, și după 25 de ani de la ultimul mare deziderat, eliberarea de sub regimul comunist, România are nevoie de un nou proiect de unitate națională care să unească toți românii. Acest proiect național constă în eliminarea răului din cei 25 de ani de tranziție, prin asanarea clasei politice actuale, investiția în educație, în cercetare științifică, șansa unui popor de a rămâne în istoria modernă și în infrastructură, baza conectării noastre cu vestul. Investiția în sănătate, pentru a deveni un model pentru serviciile sociale, în resursa umană tânără, pentru că e timpul să "vindem" soft și nu hard și în reforma administrativă care să întărească instituțiile și nu oamenii. Acesta este timpul nostru istoric de care trebuie să profităm, renunțând totodată la handicapul secular al "formelor fără fond" și adoptând o identitate națională și un proiect de țară credibil și dorit de cetățenii români.
|
|
|
|
|
Domnul Cornel-George Comșa: "Doisprezece ani de securitate Nord-Atlantică" Se împlinesc astăzi 12 ani de la Declarația Parlamentului României nr.2 din 25 noiembrie 2002, cu privire la invitarea României de a începe negocierile de aderare la NATO, adoptată cu unanimitate de voturi, și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 854/26 noiembrie 2002. Pentru fidela aducere aminte, iată cum suna Declarația Parlamentului României care a înscris, în mod ferm, țara noastră pe un drum pro-occidental fără echivoc: "Camera Deputaților și Senatul, întrunite în ședință comună astăzi, 25 noiembrie 2002, salută cu deosebită satisfacție decizia adoptată de către statele membre ale Alianței Nord-Atlantice, în cadrul reuniunii la nivel înalt de la Praga, cu privire la invitarea României de a începe negocierile de aderare la NATO. Parlamentul României consideră că această decizie reprezintă un moment istoric de recunoaștere a progreselor realizate de țara noastră pe calea integrării în structurile euroatlantice, exprimându-și în același timp convingerea că noua extindere va crește eficiența și coeziunea Alianței. Parlamentul României adresează mulțumiri șefilor de state și de guverne din statele membre ale NATO pentru decizia de la Praga, precum și forurilor legislative și forțelor politice pentru sprijinul permanent acordat țării noastre în procesul de pregătire a aderării la Alianța Nord-Atlantică. Parlamentul României susține și promovează activ obiectivele fundamentale de politică externă ale țării noastre: consolidarea rolului României în calitate de stat membru al Alianței Nord-Atlantice și integrarea în Uniunea Europeană. Forțele politice din Parlamentul României vor acționa pentru continuarea reformelor necesare pentru ca țara noastră să devină un membru eficient al Alianței Nord-Atlantice. Membrii Parlamentului sunt încredințați că aderarea României la NATO va contribui la sporirea securității și stabilității în lume, la combaterea terorismului și va consolida relațiile de cooperare și bună vecinătate. Decizia adoptată la Praga este benefică atât pentru România, cât și pentru întreaga regiune, contribuind la întărirea Alianței și la promovarea valorilor acesteia. România va pleda cu consecvență pentru o politică a ușilor deschise și pentru intensificarea legăturilor dintre NATO și toate statele partenere. Parlamentul României se adresează parlamentelor statelor membre NATO, având convingerea că aceste foruri vor iniția cât mai curând procedurile de ratificare a Protocolului de aderare a României și a celorlalte state invitate la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Această declarație a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 25 noiembrie 2002". Declarația a fost semnată de președinții celor două Camere parlamentare, respectiv președintele Camerei Deputaților, Valer Dorneanu, și președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu. Am reamintit această zi, pentru că în ultima perioadă Parlamentul României, datorita circumstanțelor politice partinice interne, nu a mai reușit să adopte asemenea documente-simbol, cu o serioasă relevanță pentru acest popor. Actul din urmă cu 12 ani a fost reconfirmat oficial în data de 2 aprilie 2004, ziua în care România a devenit de facto membru cu drepturi depline al Alianței Nord-Atlantice. Cei zece ani de prezență a României în NATO nu trebuie deloc minimalizați. Este vorba despre zece ani de siguranță și cooperare cu aliați serioși și puternici, pe care îi putem cu atât mai mult prețui în contextul actual geopolitic în care se găsește țara noastră. Suntem astăzi granița estică a Alianței Nord-Atlantice, în vecinătatea unor zone de conflict și în imediata apropiere a unei Rusii impredictibile. Ca parlamentari ai unei țări NATO și UE, trebuie să înțelegem că funcționarea eficientă a fiecărei instituții democratice, în angrenajul național, ajută România să reprezinte, în continuare, un pilon important al stabilității regionale și un aliat de încredere pentru vestul civilizat. Parlamentul României trebuie să se scuture din letargia ultimilor ani, în care activitatea parlamentară s-a diluat nepermis, făcând loc unor dezbateri sterile și lipsite de substanță, și încetinind nepermis actul concret de legiferare. Trebuie să fim mult mai conștienți și responsabili în legătură cu misiunea noastră în Parlament, unde oamenii ne-au trimis și ne-au mandatat cu încredere pentru a face legi bune pentru ei, și pentru consolidarea încă fragilei democrații române.
|
|
|
|
|
Domnul Cornel-George Comșa: "Risipă de bani pentru a pierde constant lupta împotriva fumatului" România a sărbătorit recent Ziua Națională fără Tutun, omagiată în fiecare an în a treia joi din luna noiembrie, printr-o serie de acțiuni atât instituționale, cât și ale organizațiilor nonguvernamentale, de a atrage atenția populației asupra impactului negativ al fumatului asupra sănătății oamenilor. La nivel guvernamental, avem Agenția Națională Antidrog (ANA), care, prin intermediul centrelor sale teritoriale de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, a folosit destul de timid marcarea Zilei Naționale fără Tutun din acest an. Fiind o instituție a statului român, finanțată din banii fiecărui contribuabil, ANA ar fi trebuit să folosească la maximum acest prilej pentru a derula activități de informare-sensibilizare-conștientizare în mediul școlar, familial și comunitar în legătură cu riscurile consumului de tutun. Nu am auzit însă ca agenția să inițieze campanii de informare în unitățile de învățământ mai îndepărtate de orașele-capitale de județe, și nici în satele situate la limita civilizației urbane. În acest context, cred că este nevoie de o informare tocmai în zonele lipsite de acest confort specific așezărilor urbane, deoarece, așa cum eronat spunea prim-ministrul, nu toți copiii au privilegiul de a avea un telefon inteligent, o tabletă sau un laptop...Cu prilejul zilei de 20 noiembrie din acest an, specialiștii ANA s-au limitat la a contura "abilitățile unei vieți sănătoase" doar prin intermediul unui comunicat de presă, fără a insista asupra cauzelor care conduc la numărul din ce în ce mai crescut al românilor dependenți de această deprindere nocivă. Dacă ne raportăm strict la cifrele oficiale, în România se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de țigări, iar aproximativ 85% dintre pacienții cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit informațiilor furnizate de Societatea Română de Pneumologie. Deși studiile mai arată că 89% dintre fumătorii români își doresc să reducă numărul țigărilor sau să renunțe complet la fumat, doar un procent infim al acestora reușesc acest lucru. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, fumatul produce în prezent circa șase milioane de victime anual, dintre care peste 5 milioane sunt utilizatori și foști fumători, iar mai mult de 600.000 sunt nefumători expuși fumatului pasiv. Se estimează că, până în anul 2020, numărul deceselor ar putea crește la 7,5 milioane pe an, fumatul determinând 10% din totalul deceselor. Efectele negative ale fumatului nu se limitează la fumător, ele răsfrângându-se dramatic și asupra celor aflați în proximitatea sa. Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă și ca o amenințare drastică la adresa sănătății publice. Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace și a cancerului pulmonar la adulții expuși, numai în Europa bolile legate de fumat provocând anual 650.000 victime, dintre care 80.000 de decese sunt urmare a fumatului pasiv. Ceea ce mi se pare însă neverosimil este faptul că sistemul public de sănătate a cheltuit 1,2 miliarde lei, conform ultimei raportări, doar în anul 2012 pentru afecțiunile cauzate de fumat, colectând din taxa pe viciu cu 100 de milioane de lei mai puțin, sumă ce reprezintă deficit la bugetul de stat. Rezultatele ultimului studiu efectuat pe acest subiect, cel din 2012, arată că bugetul național a suportat suma de 1,2 miliarde lei drept cheltuieli totale atribuite celor patru categorii de afecțiuni asociate fumatului: bolile cardiovasculare, bolile cerebrovasculare, cancerul și bolile respiratorii și tuberculoza. Din totalul cheltuielilor dintr-un an, studiul respectiv indică faptul că fumatul este responsabil pentru un procent de 27,8%, finanțarea fiind asigurată din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate și bugetul Ministerului Sănătății, constituit din fonduri de la bugetul de stat și din venituri proprii, respectiv așa-numita "taxa pe viciu". În ciuda acestor sume considerabile, specialiștii atrag atenția că în fiecare oră cinci români mor din cauza fumatului. Astfel, în anul 2012, 42.022 de persoane au decedat din cauza afecțiunilor provocate de fumat, respectiv o creștere cu 25% față de anul 2005, când au murit din aceeași cauză doar 33.000 de persoane. În consecință, consider că Ministerul Sănătății trebuie să adopte de urgență o strategie clară privind reducerea incidenței principalelor categorii de boli asociate consumului de tutun. Este important, fără îndoială, că există bugete consistente pentru diagnosticarea și tratarea acestor afecțiuni, însă ele trebuie să fie reflectate și în diminuarea mortalității cauzate de bolile respective, nu să aibă ca efect creșterea românilor decedați din cauza fumatului.
|
|
|
|
|
Domnul Cornel-George Comșa: "Educația, domeniu strategic și prioritar pentru bugetul României pe anul 2015" "România se confruntă cu o provocare majoră în ceea ce privește creșterea calității sistemului ei de învățământ și de formare profesională. Părăsirea timpurie a școlii este o problemă importantă. România ar trebui să pună în aplicare reformele și, în același timp, să își dezvolte capacitatea administrativă. Învățământul terțiar trebuie adaptat la nevoile pieței muncii, iar accesul persoanelor dezavantajate ar trebui îmbunătățit." (Recomandările Comisiei Europene pentru România 2013, Europa 2020) Problema finanțării educației din România integrează un amplu sistem care nu s-a putut alinia în ultimii ani la standardele europene privind alocarea bugetară anuală din Produsul Intern Brut pentru educație. Abandonul școlar, lipsa resursei umane competente și calificate, lipsa de corelare a competențelor profesionale ale beneficiarilor educației cu nevoile mediului economic privat și subdezvoltarea cercetării științifice sunt doar câteva din efectele subfinanțării educației de la convenția politică privind pactul pentru educație, semnat de toate forțele politice în anul 2009. Cu toate că Legea educației naționale prevede faptul că bugetul anual pentru educație trebuie să fie de minim 6% din PIB, valoarea acestui procent, în acest an, este de doar 3,40%, conform Raportului Bugetului 2013, lucru care situează România printre ultimele țări din Europa, în raport cu investiția în educație. Conform datelor Eurostat, în anul 2010 România s-a aflat la coada clasamentului UE în ceea ce privește valoarea finanțării per elev. Chiar și așa, valoarea costului standard per elev/preșcolar/an, principala componentă a salariilor învățătorilor și profesorilor, a scăzut din 2010 până în 2013 de la 2857 de lei, la 2420 de lei. Astfel, salariile profesorilor din România sunt chiar de zeci de ori mai mici decât salariile profesorilor din alte state din Europa, care au ales să investească în educație și să o trateze ca prioritate națională. Conform unor date furnizate de FSLI, un profesor debutant câștigă în România un salariu mediu brut de 233 de euro, în timp ce aceleași salarii ajung în Austria, Marea Britanie și Italia la aproape 2000 de euro, în Spania și Germania la aproape 3000 sau în Luxemburg la aproape 5000. Prin urmare, este evident motivul pentru care numărul tinerilor cu vocație pentru meseria de dascăl care își doresc să intre în sistemul de învățământ scade de la an la an, locul acestora fiind suplinit de către tineri mai slab pregătiți care aleg să se mulțumească cu aceste salarii. În acest an, procentul de candidați înscriși la concursul de ocupare a posturilor didactice vacante din învățământul preuniversitar care au luat note între 7 și 10, condiție necesară pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, a fost de doar 49,17%. Posturile neocupate au fost acoperite de suplinitori, care nu au reușit să atingă pragul minim de nota 7. Calitatea slabă a cadrelor didactice afectează dramatic calitatea actului educațional, lucru reflectat cel mai bine de rezultatele dezastruoase de la examenele de bacalaureat din ultimii ani. Anul acesta procentul de promovabilitate a fost de doar 56,4%, lucru ce denotă că aproape jumătate dintre absolvenții de liceu din acest an nu au fost suficient de bine pregătiți la finalul liceului. Cât despre aparaturi moderne care să transforme orele în adevărate experiențe interactive de învățare, majoritatea școlilor sunt departe de acest ideal, abia reușind să acopere cheltuielile minime pentru serviciile de întreținere a sălilor de clasă și a materialelor clasice de studiu. Conștienți fiind că timpul istoric al României este acela în care are șansa să investească în resursă umană și minți care să aducă plus valoare, solicităm expres Guvernului României să țină cont de realitățile sociale și economice produse de subfinanțarea educației și să trimită Parlamentului României, în data de 10 decembrie, un proiect de Lege al bugetului pe 2015 în care să se regăsească alocarea a 6% din Produsul Intern Brut pentru educație, conform angajamentelor interne și internaționale ale României și ale declarațiilor ministeriale de la întâlnirile Consiliilor de Miniștri ai educației și cercetării științifice ai statelor membre UE. Reiterăm faptul că Guvernul României are datoria morală față de poporul român în asigurarea progresului social și cultural și afirmarea României în relațiile internaționale, prin înțelegerea și voința politică pentru investiția în educație. În acest proces curajos, de restabilire a priorităților pe termen lung ale României, Guvernul va avea tot sprijinul acelor parlamentari care sunt conștienți că bunul cel mai de preț al statelor moderne este educația.
|
|
|
|
|
Domnul Cornel-George Comșa: "Schimbarea paradigmei de politică externă a României" Simpla aderare a României la NATO și Uniunea Europeană nu a reprezentat sfârșitul dezideratelor noastre de politică externă. Simplul statut de membru în cele două entități nu conferă în mod neapărat și prestigiul sau notorietatea României în procesele decizionale ce se negociază între statele membre. Aderarea la spațiul Schengen, adoptarea monedei euro sau obținerea unor portofolii strategice în Comisia Europeană sunt doar câteva dintre obiectivele pe care România trebuie să și le fixeze pe termen lung în relațiile internaționale. Fiecare nou statut al României pe această scenă supranațională trebuie să fie susținut de maturitatea clasei politice, de consolidarea statului de drept, de garantarea justiției independente și implementarea unor politici de creștere economică vizibilă, cu efect pe termen mediu și lung. De asemenea, România trebuie să depășească comportamentul de vasal față de actualele mari puteri, atitudine moștenită din relațiile cu foste mari puteri, și să se plaseze pe picior de egalitate, la masa deciziilor. Seriozitatea, demnitatea și munca sunt punctele de referință care trebuie să ghideze acțiunile politice ce pot determina statutul României în plan extern. În acest context al schimbărilor continue și al reordonării priorităților naționale, în calitate de membru al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților, salut cu încredere numirea în funcția de ministru de externe al domnului Bogdan Aurescu, un diplomat de carieră cu viziune politică și cu o experiență profesională demnă de toată admirația. Noul ministru are, în primul rând, o datorie morală în fața românilor din străinătate, de a regla derapajele și disfuncționalitățile produse la alegerile prezidențiale. Totodată, noul ministru are datoria de a transmite un mesaj de echilibru și încredere partenerilor externi, în această perioadă în care funcția prezidențială se află în plin proces de tranziție. Trebuie reiterat faptul că un nou echilibru de putere s-a produs după alegerile prezidențiale din România, iar acest fapt poate fi potențat și pozitivat în politica externă a României. În implementarea strategiei de promovare a intereselor de politică externă a României, noul ministru nu trebuie să uite importanța pe care Casa Regală a României a avut-o în procesul de integrare nord-atlantică și europeană a țării de după 1989. La fel ca atunci, și acum Familia Regală a României, prin imaginea emblematică a Majestății Sale Regele Mihai I și a Altețelor Sale Regale, reprezintă un simbol al națiunii române și un partener redutabil în sprijinirea eforturilor externe ale statului român. ? Cu multă încredere și speranță pentru o politică externă solidă și demnă, vă doresc mult succes, domnule ministru!
|
|
|
|
|
Domnul Cornel-George Comșa: "Președintele care unește" Timp de zece ani am avut motive de dezbinare, stimulate de un personaj care a manifestat o "voluptate" în a intoxica spațiul politic și public cu teme divergente, niciodată constructive. Acest așa-numit șef de stat nu doar că nu și-a respectat poporul, declarând rezultatul referendumului pentru demitere o lovitură de stat, dar a pătat însăși imaginea instituției prezidențiale, întinată de diverse scandaluri ce privesc suspiciuni de corupție, limbaj injurios și încălcări repetate ale Constituției României. Ne uităm astăzi cu speranță la un personaj politic nou, mai puțin experimentat, care însă poate dezvolta un potențial coagulant nebănuit în societatea românească. Liderii corupți din PDL și PNL l-au ajutat pe Klaus Iohannis să intre în turul doi, prin aceleași mijloace folosite de liderii corupți din PSD care l-au dus pe Victor Ponta în finală. Speranțele lor de la noul președinte coincideau: să le asigure "imunitate" față de justiție și să mai poată fi implicați în activități cu caracter penal încă cinci ani. Klaus Iohannis nu a câștigat însă datorită corupților mai sus menționați; dacă se baza pe ei, corupții din PSD l-ar fi dovedit. Klaus Iohannis a câștigat pentru că a ridicat, la fel cum Emil Constantinescu a făcut-o în 1996, un electorat nou la vot, o generație proaspătă, orbită de propaganda de campanie și inocentă în același timp în "imberbitatea" ei politică. După 25 de ani, tinerii români au făcut o nouă revoluție, la fel de naivi și inconștienți precum tinerii care au murit în decembrie 1989. Însă frumusețea entuziasmului lor care l-a făcut pe Klaus Iohannis președinte nu coincide absolut deloc cu scopurile partinice ale corupților din PDL și PNL. Președintele ales trebuie să răspundă în primul rând nevoilor încă neexprimate de acești tineri, să unească toate forțele sociale care pot ridica această țară și să îi surprindă în continuare pe corupții celor două, trei partide mari și nu numai. Astfel el poate fi primul președinte al tuturor românilor. El poate fi președintele care unește, așa cum Victor Ponta nu ar fi putut-o face niciodată, deoarece și-a ignorat din start un segment de electorat și cel mai important, tinerii. Naivitatea lui Klaus Iohannis, împreună cu naivitatea votanților tineri, pot duce la cele mai surprinzătoare decizii politice, mature, profund democratice, care să coaguleze în jur atât intelectuali, cât și persoane cu studii medii, atât tineri cât și bătrâni, atât oameni de la orașe, cât și cei de la sate. Să fii un președinte care unește, înseamnă de fapt să eludezi clivajele între diferențele sociale, culturale, economice și politice ale cetățenilor și să-i unești pe toți într-un proiect național numit România modernă. Se apropie Ziua Națională a României, momentul perfect pentru a începe o nouă Mare Unire. În acest context și pentru a dovedi că este președintele tuturor românilor, îl așteptăm pe Klaus Iohannis la Alba Iulia, în capitala tuturor românilor, pentru o întâlnire cu poporul său și cu locul unde a început istoria și construcția statului național-unitar România. La mulți ani România! La mulți ani noii democrații române!
|
|
|
|
|
Domnul Cornel-George Comșa: "Singurul remediu pentru democrație - mai multă democrație!" În mai puțin de o lună se împlinesc 25 de ani de când regimul ceaușist a căzut, în mod violent, sub presiunea unei emergente lumi noi în Estul Europei, potențată de colapsul economic și instituțional intern. În acest timp am crezut că democrația se va instala în toată splendoarea, iar conectarea României cu lumea civilizată se va produce rapid și temeinic. Am sperat la prea mult, însă deoarece am avut de fapt o reinventare a sistemului nomenclaturii ceaușiste, divizat după 1990 între post-comuniști și post-securiști. În loc de capitalism într-o formă liberală, ne-am "bucurat" de capitalism politic, bunurile, banii și serviciile transferându-se între noii potentați și succesorii lor. Democrația în România, în loc să prospere și să înflorească într-o societate revigorată, s-a inhibat din ce în ce mai mult. Pentru a întări aceste considerente putem da două exemple: este aproape imposibil să faci un partid nou în această țară și la fel de greu să reușești, ca independent, în politica din România secolului XXI. Președintele nou ales, Klaus Werner Iohannis, are o șansă istorică de a se desprinde de metehnele post-securiste și post-comuniste și a readuce speranța democrației autentice pentru tinerii care l-au votat. El poate fi acel om politic care redă forța Parlamentului și parlamentarilor, echilibru Guvernului și independență justiției. Nu am îndrăzneala de a da lecții președintelui, însă îl sfătuiesc să înceapă reforma esențială în România prin eradicarea flagelului baronilor locali, indiferent din ce partid provin, și asigurarea unei reprezentativități echitabile și cât mai aproape de voința poporului suveran. Ca președinte cu un profil mai degrabă independent decât partinic, ca un om care nu are sinonimii cu unele personalități "marcante" ale fostului PNL și care nu se aseamănă deloc cu actualii lideri ai "noului" PNL, domnul Iohannis poate să înceapă această reformă in mod radical. Susținerea schimbării legii electorale poate fi, cred, primul pas spre reformarea politicii în România, a acestei politici care a dus la scăderea încrederii românilor în puterea și dreptul votului. În calitate de deputat independent al Parlamentului României mă ofer să sprijin, prin inițierea unui proiect legislativ, sperând în sprijinul instituției prezidențiale și a societății civile. Principalele aspecte care ar trebui incluse în noua Lege electorală, o singură lege pentru toate tipurile de alegeri, ar fi: alegerea președintelui consiliului județean și a primarilor din două tururi de scrutin cu vot majoritar, revenirea la votul pe liste electorale și facilitarea dreptului de a fi ales ca independent în România. Pe de-o parte, prima măsură ar diminua exercitarea puterii în interes personal al unor lideri locali care, câștigând procentual nu majoritar din primul tur, își păstrează funcțiile de ani buni, influențând conducerea centrală a partidelor din care provin și în mod consecutiv și implicit membri ai Parlamentului care provin din partidul lor. Pe de altă parte, a doua măsură vine ca o nevoie de corijare a legii defectuoase a votului uninominal din 2007 care nu a asigurat votarea individului, ci tot a partidului, dar sub o altă formă, mascată în mod populist de iluzia socială de a vedea în mod mai accentuat figuri cunoscute, susținute în spate tot de aceleași formațiuni politice. Votul pe liste, reformat și adaptat cerințelor statului modern și democratic, trebuie să asigure promovarea elitelor politice și intelectuale și a acelor persoane care pot aduce plus-valoare legislativului românesc. Totodată, trebuie regândită și facilitată acțiunea politică a celor care candidează independenți, ca reprezentanți de seamă și cu drepturi egale în fața celorlalți colegi aparținând unui partid politic. Un stat de drept adevărat, în care Parlamentul nu este doar o putere legislativă, ci și un cadru de manifestare a parlamentarismului, prezența aleșilor independenți reprezintă garanția echitabilității, a justiției sociale, a liberei alegeri a poporului și a democrației în plină ascensiune. Din păcate, cu excepția domnilor Sorin Oprescu și Mircea Diaconu, niciun cetățean român nu a putut rezista în ultimii 15 ani în politică independent, în adevăratul sens al cuvântului, referindu-mă în mod clar la procesul de strângere de semnături pentru a fi ales, atingerea pragului electoral, restricțiile în mass-media sau lipsa autorității în fața conștiinței colective. Toate aceste probleme și multe altele secundare care decurg din acestea au oprit independenții să aibă vreo șansă în construcția politică națională și în asigurarea unui parlamentarism echitabil, ca reflexie a societății românești. Îndemnul meu este, cu toată speranța și buna credință, de a începe să luați toate aceste măsuri, domnule președinte, pe drumul pe care v-ați înscris, pentru consolidarea democrației și a statului de drept.
|
|
|
|
|
Domnul Cornel-George Comșa: "Nostalgii comuniste și realități triste" Au trecut 25 de ani din ziua de 24 noiembrie 1989, când Nicolae Ceaușescu era reales la al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român în funcția de secretar general. Avea să fie ultima realegere a dictatorului, la ultimul congres megalomanic organizat de comuniști înainte de izbucnirea Revoluției din 1989. Manifestarea de atunci a durat cinci zile, Nicolae Ceaușescu prezentându-și raportul politic în fața unei audiențe impresionante, de peste 3.300 de delegați, conform estimărilor vremii. Cuvântarea liderului comuniștilor români a avut și un titlu somptuos, direct proporțional cu derularea de aproape o săptămână a Congresului, care s-a numit "Raportul cu privire la stadiul actual al societății socialiste românești, la activitatea Comitetului Central în perioada dintre Congresul al XIII-lea și al XIV-lea, la realizarea programului-directivă de dezvoltare economico-socială în cincinalul al IX-lea și în perspectivă până în anii 2000-2010, în vederea îndeplinirii neabătute a programului de făurire a societății multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism, noiembrie 1989"... Pe atunci, conducătorul și cel mai iubit fiu al poporului român nu se gândea, probabil, că aplauzele, uralele și ovațiile miilor de comuniști adunați în Sala Palatului vor fi ultimele primite în acea înaltă demnitate. Nu se gândea că peste nici o lună de zile se va petrece sfârșitul unei epoci negre din istoria României. Nu cred că i-ar fi trecut prin minte că impresionantul Raport de la Congresul al XIV-lea, citit de el timp de șase ore aproape neîntrerupte, va fi rupt în bucăți și aruncat în foc de protestatarii din decembrie același an! Discursul, în care erau prezentate "realizărili" din cincinalul încheiat și planul pe următorii cinci ani, a fost întrerupt de ovații și aplauze care au durat alte 100 de minute. Românii aveau însă să se deștepte până la urmă, în ciuda statisticilor umilitoare pe care Ceaușescu, ca un veritabil făuritor de istorie și viitor, le-a prezentat românilor: "Consumul alimentar a crescut de la 1800 de calorii zilnic pe locuitor în 1950, la circa 3.300 de calorii în prezent, România înscriindu-se între țările cu un bun consum, din punct de vedere al necesităților"... Exponentul alfa al regimului totalitar își mai propunea, pentru a transforma România săracă în România prosperă, ca în perioada 1991-1995 "Producția - marfă industrială să crească cu 30-50%, dar este necesar să avem în vedere că, în cadrul dezbaterilor în partid și cu întregul popor, s-a subliniat că este necesar să considerăm acest spor ca minim, și trebuie să acționăm pentru o creștere mai accentuată". Cele 24 de capitole ale raportului mai conțineau o serie de alte teorii de continuitate ale regimului, precum "edificarea cu succes a noii orânduiri socialiste", "marile realizări" de după Congresul al IX-lea, când Ceaușescu a fost ales secretar general, precum și planurile cincinale în perspectiva anilor 2000-2010. În tot acest timp, românii mai dezghețați aflau de la posturile occidentale de radio despre răsturnarea regimurilor comuniste din statele Pactului de la Varșovia, țările est și central-europene tânjind spre democrație și libertate. Dărâmarea Zidului Berlinului, mișcarea de protest din Piața Tien-an-men din capitala Chinei, schimbările de putere din Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, politica permisivă a conducătorului rus Mihail Gorbaciov, toate acestea prevesteau și românilor iminența căderii comunismului lui Ceaușescu. El a fost reales de către obedienții yesmani la Congresul al XIV-lea, cu toate că și cei mai mari adulatori ai săi prevedeau viitorul sumbru ce avea să urmeze peste foarte puțin timp. De la televiziunile din vecini, de la sârbi, unguri, ruși și bulgari, precum și de la Radio Europa Liberă, românii erau la curent cu transformările radicale din jurul nostru. Sărăcia era tot mai apăsătoare, presiunea securității tot mai accentuată, iar regimul de austeritate impus românilor pentru ca țara să-și lichideze datoriile externe erau în antiteză flagrantă cu proiectele de construcții faraonice ce urmau să împânzească țara. Socialismul "idilic" avea să cadă definitiv în decembrie 1989, când revoluția românilor din stradă părea că ne-a deschis o breșă spre libertate și democrație. Ceea ce s-a întâmplat de atunci încoace, în originala noastră democrație, am trăit cu toții. Îngrijorător este, în opinia mea, un recent sondaj de opinie, conform căruia Nicolae Ceaușescu e considerat de către români că a fost cel mai potrivit cu funcția de președinte al României, la 25 de ani de la căderea regimului comunist. Sondajul INSCOP a cerut românilor să aleagă din lista președinților României pe cel care, în opinia celor chestionați, s-a potrivit cel mai bine funcției. Paradoxal, Nicolae Ceaușescu a ocupat locul întâi în clasament, 24,7% dintre români considerându-l cel mai potrivit pentru funcția de președinte. Ion Iliescu a fost pe locul al doilea cu 19,1%, Traian Băsescu pe trei, cu 14,2%, iar Emil Constantinescu a închis topul, cu 9,7%. Specialiștii care au analizat rezultatele acestui sondaj sunt de părere că popularitatea lui Ceaușescu este explicabilă prin realitatea conform căreia toți președinții care i-au succedat în funcție după 1990 și-au încheiat mandatele cu o cotă extrem de scăzută a încrederii publice. La 25 de ani de la realegerea lui Nicolae Ceaușescu secretar general al PCR și în apropierea revoluției din decembrie 1989, cred că societatea românească are nevoie de mai multă democrație, de un alt stil de conducere, de o altă clasă politică. Un prim pas a fost deja făcut, prin răsturnarea incredibilă petrecută între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale, când românii au demonstrat că dacă vor cu adevărat ceva, pot obține. Este vital astăzi pentru noi toți să ne mobilizăm și să schimbăm tot ceea ce putem schimba în bine în jurul nostru, de la atitudine la spiritul civic, de la comportament la responsabilitate, de la mentalitate la competență. Dacă pierdem și acest val social motivant, riscăm să nu ne mai putem adapta, ca oameni politici, acestei Românii care acum se construiește.
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Surdu: Prin intermediul declarației mele vreau să transmit, în primul rând, condoleanțe familiilor celor opt militari români care și-au pierdut viața în urma evenimentului tragic de la sfârșitul săptămânii trecute, de la Sibiu. Doresc să îmi exprim întreaga compasiune și solidaritate față de familiile acestora. În al doilea rând, sunt de părere că un astfel de eveniment trebuie să ne deschidă nouă, decidenților politici, foarte larg ochii, odată pentru totdeauna. Este de neconceput ca, în cadrul unei armate, pe timp de pace, într-o țară membră NATO, să există un astfel de incident. Ce s-a întâmplat vineri la Sibiu, prin prăbușirea elicopterului și pierderea unui număr de opt militari, este cel mai grav incident și reprezintă, totodată, cea mai mare pierdere pentru Armata Română, repet, într-o perioadă de pace. Din nefericire, de mai bine de 20 de ani, Apărarea României este un fel de Cenușăreasă pentru guvernele care s-au succedat. Spre exemplu, bugetul MapN pe 2014, a fost unul de 1,42% din PIB, chiar dacă în urmă cu ceva timp ne-am angajat în fața NATO că vom aloca cel puțin 2,3%. Iar efectele sunt vizibile. Permiteți-mi să vă redau un pasaj din Carta Albă a Apărării, realizată de Ministerul Apărării în anul 2013: "În privința capacității operaționale a forțelor, aceasta este redusă, fiind afectată grav, atât de starea de operativitate a tehnicii, cât și la nivelul de instruire. (...) Echipamentele majore sunt nefuncționale în proporție de 60%, cu tendințe de agravare a situației. Ca urmare a subfinanțării mentenanței, starea de operativitate a tehnicii de aviație și de apărare aeriană cu baza la sol a atins un prag critic. Aceeași tendință se manifestă și la tehnica specifică Forțelor Terestre și la unele tipuri și clase de nave din înzestrarea Forțelor Navale". Astfel, în contextul în care în perioada imediat următoare vom avea discuții privind bugetul României pentru anul 2015, consider că se impune o aplecare mai accentuată față de bugetul Ministerului Apărării și implicit față de înzestrarea forțelor armate ale României. În plus, într-un context actual internațional dificil în zona Europei de Sud-Est (și mă refer aici la politica internațională dusă de Federația Rusă în ultima perioada), nu trebuie să uităm că trebuie să căutăm soluții pentru creșterea bugetului apărării naționale. România este și în situația în care joacă rolul de țară tampon între Uniunea Europeană și Federația Rusă și implicit rolul țării și a forțelor noastre armate este unul însemnat. Spre exemplu, bugetul militar al Rusiei a crescut de zece ori în ultimii cinci ani. În același timp, bugetul militar al României a scăzut semnificativ. Trebuie să ne gândim serios la această situație. Pe lângă acest apel, față de o mai mare și mai atentă aplecare față de alocarea de resurse financiare pentru Ministerul Apărării, într-un context internațional dificil și totodată într-un moment în care aparatele de zbor folosite de militarii români observăm că sunt depășite și necesită urgent să fie înlocuite cu unele care să respecte cu adevărat standardele NATO și UE, vreau să mai lansez o temă de discuție pornind de la situația familiilor care și-au pierdut membrii în accidentul aviatic de vineri, de la Sibiu. Suntem obligați să creionăm o serie de măsuri economice și sociale concrete, de care să beneficieze familiile celor care cad victime ale unor astfel de incidente. Majoritatea militarilor care și-au pierdut viața vineri la Sibiu erau căsătoriți și aveau cel puțin un copil. Trebuie să ne gândim extrem de serios ce se va întâmpla din punct de vedere economic și social cu acele familii care și-au pierdut soții și tații, dar și cum să protejăm, pe viitor, toate acele familii care, din nefericire, ar putea să se confrunte cu astfel de pierderi. Dezechilibrul financiar, psihologic și social care apare în urma decesului unuia dintre părinți este unul evident. Trebuie să ținem cont de situația delicată a acestora și să găsim soluțiile ca acei copii și acele soții care vor fi nevoite să trăiască fără tată și respectiv fără soț să primească ajutorul de specialitate de care au nevoie.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai-Aurel Donțu: "Românii de pretutindeni au dreptul să voteze" Legea votului prin corespondență trebuie adoptată cu celeritate. Alături de colegii mei din Partidul Național Liberal, precum și de cei care au făcut parte din Partidul Democrat Liberal, sunt unul dintre semnatarii propunerii legislative privind votul prin corespondență, exercitat de cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara granițelor țării, inițiativă legislativă care a fost depusă în Parlamentul României spre dezbatere și adoptare de către grupurile noastre parlamentare, încă din luna septembrie a acestui an, dar care nu a intrat nici măcar în dezbaterea comisiilor permanente de resort ale primei Camere sesizate, Senatul, până în prezent. De asemenea, țin să menționez aici, că tot în luna septembrie a acestui an am scris și o declarație politică în care susțineam faptul că "introducerea votului prin corespondență este absolut necesară pentru românii din diaspora." Reiterez acest lucru, mai ales acum, după cele întâmplate în străinătate la cele două scrutine ale alegerilor prezidențiale din 2 și 16 noiembrie a.c., în care s-a dovedit că organizarea lor de către Guvernul Ponta a fost mai mult decât defectuoasă. Proiectul susținut de noi, parlamentarii PNL, are în prim plan Autoritatea Electorală Permanentă, instituție independentă, aflată sub controlul Parlamentului. Soluția noastră legislativă propune un mecanism coerent de gestionare și validare a voturilor exprimate prin corespondență, prin care AEP primește o cerere de la cetățeanul român cu domiciliul sau reședința în străinătate, pe care o validează pe baza datelor din Registrul Electoral. Ulterior, autoritatea transmite buletinul de vot, însoțit de dovada pentru exercitarea votului prin corespondență, persoanei a cărei cerere a fost validată. Cetățeanul transmite prin poștă atât votul său în plic sigilat, cât și dovada, iar AEP trimite plicul Biroului Electoral Special, care se înființează și funcționează similar Birourilor Electorale de Circumscripție. Biroul Electoral Special pentru votul prin corespondență validează sau anulează votul, după verificarea existenței sau inexistenței dovezii privind exercitarea votului prin corespondență. Ulterior, după încheierea procesului de numărare a voturilor exprimate prin corespondență, Biroul Electoral Special întocmește un proces verbal pe care îl transmite Biroului Electoral Central. Am convingerea că o lege a votului prin corespondență ar elimina aceste deficiențe majore constatate la ultimele scrutine de alegeri, scrutine la care dreptul constituțional al românilor a fost în mod flagrant obstrucționat, deci încălcat. O astfel de lege va putea reda absolut tuturor românilor de pretutindeni dreptul fundamental de a vota la orice scrutin electoral viitor, în mod eficient, dar, mai ales, în condiții umane, deci decente.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Lupu: "Klaus Iohannis - alegerea Dreaptă" "Democrația are nevoie de o virtute: încrederea. Fără ca aceasta să fie construită, nu poate exista o democrație adevărată", spune Victoria Camps, profesor emerit de filozofie și politică la Universitatea din Barcelona. Pe 16 noiembrie, constănțenii au dovedit că democrația românească este bazată pe votul liber exprimat, cu încrederea că omul pe care l-au ales pentru funcția de președinte al României, Klaus Iohannis, le va reda mândria, demnitatea și prosperitatea furată. Prin sinceritatea sa, deschiderea și realizările sale în administrație, Klaus Iohannis a câștigat încrederea constănțenilor care, cu o participare masivă la urne, l-au votat pe candidatul Dreptei într-un procent de 57,06%, punând capăt stăpânirii roșii și dictaturii PSD. Nici măcar furtul masiv, șantajul și amenințările nu au putut să oprească înfăptuirea dreptății și alegerea unui președinte cu viziune occidentală, cu un program solid și cu voința de a schimba țara în bine. După foarte mult timp, constănțenii au simțit că trebuie să își exprime convingerile, să își apere drepturile și să lupte pentru a fi reprezentați de un lider în care cred, pe care l-au simțit că nu îi va trăda, nu îi va minți și care va apăra statul de drept, Constituția și democrația României. Am încredere, la fel ca și milioanele de români care au votat Dreapta, că președintele Klaus Iohannis a fost alegerea cea Dreaptă. După mulți ani, în fruntea țării vom avea un om care ne va reprezenta cu demnitate, un om care știe să asculte vocea poporului, un om care nu reprezintă interesele nimănui, un om care nu doar că vrea, dar a dovedit și că poate să își ducă la îndeplinire proiectele și programele cu care a venit în fața românilor. Votul din 16 noiembrie din județul Constanța este unul eliberator. Stăpânirea PSD nu a putut doborî voința exprimată clar și răspicat de un număr atât de mare de cetățeni. În fața acestei înfrângeri rușinoase, gherila roșie ar trebui să facă un pas în spate, să își recunoască eșecul și să lase loc celor care au reușit să le redea românilor încrederea, să reînvie democrația.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Dragomir: "Ministrul Pricopie trebuie demis urgent! Problema manualelor pentru clasa I, încă nerezolvată" România se clasează, în 2014, pe locul 31 din 40 într-un top mondial pe educație în rândul statelor dezvoltate, realizat de firma Pearson, cea mai mare companie educativă din lume, care deține "Financial Times" și "The Economy Group", printre altele. Față de anul 2012 suntem tot la coada topului și tot în urma Bulgariei, însă am urcat un loc, preluând poziția Greciei. Locul "fruntaș" din clasament nu ar trebui să mai mire pe nimeni, mai ales că, din 1990 și până în prezent, toți miniștrii Educației au fost etichetați ca fiind niște filosofi care au făcut experimente cu (și pe) învățământul românesc. Unde s-a ajuns? În ultimii 25 de ani, România a avut nici mai mult nici mai puțin de 18 miniștri ai educației, singurul ministru care a avut un mandat întreg în fruntea instituției fiind Liviu Maior, tatăl actualului șef al SRI. A fost un ministru, Ioan Mang, care a stat doar opt zile, între 7 și 15 mai 2012. Pe de altă parte, numai în 2012, pe ușa Ministerului Educației s-au perindat fix șase miniștri: Daniel Funeriu, Cătălin Baba, Ioan Mang, Liviu Pop, Ecaterina Andronescu și Remus Pricopie. Adică am avut parte de o abrambureală totală. În prezent, la cârma Ministerului Educației se află Remus Pricopie, un ministru care, atunci când nu se încurcă în explicații privind originea numelui său ori în gramatica limbii române, promite câte-n lună și în stele și, de la înălțimea funcției sale, crede că învățământul românesc se află pe culmile...gloriei, cel puțin! În urmă cu doar câteva luni, Pricopie susținea că România este printre primele țări care aduc noile tehnologii în școli și că procesul va continua prin dotarea unităților de învățământ, inclusiv a celor de la țară, cu tablete, prin realizarea catalogului electronic și a manualelor digitale pentru toți anii de studiu. Potrivit acestuia, "România se află înaintea multor state, fiind conectată la noile tendințe mondiale de creștere a calității procesului educațional și a adaptării la realitățile secolului al XXI-lea, prin aducerea tehnologiei mai aproape de școală", prin introducerea manualelor digitale, dar și prin derularea unor proiecte precum "Internet în școala ta", care presupune conectarea a 2.446 de școli din mediul rural și mic urban la internet sau prin dotarea unor clase cu produse IT de ultimă generație. Da, România se află înaintea unor state (în topul realizat de Pearson) precum Chile, Grecia, Turcia, Thailanda, Argentina sau Mexic! Și asta în condițiile în care multe școli din mediul rural sunt lipsite și astăzi de apă potabilă, căldură sau grupuri sanitare adecvate. Cam asta ne povestea ministrul Pricopie la începutul anului școlar în curs. Luat de valul marilor declarații, printre care să nu uităm de cea cu "celebra" vulpe care i-a găsit și crescut în pădure pe niște indivizi numiți Remus și Romulus, n-a găsit vreme să tipărească abecedare pentru bobocii de șapte anișori care au călcat întâia oară pe treptele școlii, problema nefiind rezolvată nici până în prezent... De aceea, alături de colegii din Partidul Național Liberal, îi solicit premierului Victor Ponta să-l demită urgent pe ministrul educației, Remus Pricopie. Consider că actualul premier este direct responsabil pentru neglijența cu care s-a tratat problema licitațiilor pentru manualele de clasa I, dar evident că el nu-și asumă răspunderea. Ministrul educației și-a bătut joc sistematic de toată procedura de licitație și evaluare. Mai are oare rost să amintesc că licitațiile pentru noile manuale au fost demarate abia la doi ani și jumătate de la schimbarea programei școlare? Sau că licitația a părut de la bun început cu dedicație? Pentru cine nu știe, trebuie spus că au fost 10 firme ofertante, dintre care nouă au depus contestații pentru modul defectuos de organizare a licitației. Procedura a fost schimbată de atâtea ori, încât poate, poate câștigă firma care trebuie! Este evident că ministrul Remus Pricopie nu poate să asigure corecta derulare a licitațiilor și nu poate să se dezlipească de interesele care gravitează în jurul Ministerului Educației Naționale și pune mai presus interesele și solicitările de partid, față de interesele copiilor noștri. Demiterea sa este singura care poate să mai spele imaginea școlii românești. Remus Pricopie trebuie să plece urgent din fruntea ministerului, iar dacă nu pleacă, sper că îl găsește vreo vulpe să-l ducă în pădure! Sau măcar îl mai trimite puțin la școală...
|
|
|
|
|
Domnul Marin Almăjanu: "Guvernul Ponta continuă modul netransparent și ineficient de a guverna, vrând să înlocuiască redevențele petroliere cu o taxă pe profitul obținut din exploatare" Deși actualele cote de redevențe petroliere sunt valabile până la 31 decembrie 2014, lucru prevăzut și în Legea nr.555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Petrom, Guvernul Ponta continuă modul netransparent și ineficient de a guverna, vrând să înlocuiască redevențele petroliere existente cu o taxă pe profitul obținut din exploatare. Astfel, chiar dacă termenul prevăzut de lege expiră luna viitoare, Guvernul Ponta a dat dovadă de o totală lipsă de transparență, evitând să pună în dezbatere publică un proiect privind noul sistem de redevențe petroliere. Potrivit informațiilor apărute în presă, cu puțin timp înainte de aplicare, așa cum ne-a obișnuit actualul Guvern Ponta, campionul absolut al guvernării prin ordonanțe de urgență va aproba un proiect de ordonanță de urgență care prevede aplicarea unei taxe pe profitul obținut din exploatare, în loc de redevențe. Dacă informațiile se confirmă, practic, companiile petroliere ar urma să nu mai plătească redevențe, ci o taxă pe profitul din exploatare. În plus, Guvernul Ponta va renunța la alte taxe în vigoare, aplicate companiilor petroliere. Este important de văzut cum anume își va fundamenta Guvernul Ponta un astfel de proiect de OUG, care ar prevede aplicarea unei taxe pe profitul din exploatare, în locul unui nou sistem de redevențe. Nu putem să nu ne întrebăm dacă acest guvern realizează și că există pericolul declarării de către companii a unor profituri mai mici decât cele reale. În plus, rămâne de văzut care companii vor fi taxate în acest mod și pentru ce fel de zăcăminte de petrol și gaze. De asemenea, este neclar dacă actualul sistem de redevențe poate fi aplicat în continuare, în cazul acordurilor petroliere în vigoare sau dacă va exista posibilitatea ca o companie petrolieră să opteze pentru taxarea pe profitul din exploatare și pentru acestea. Altfel spus, noul sistem de taxare va fi aplicat doar pentru acordurile viitoare sau va putea fi valabil și în cazul celor actuale? PNL consideră că sistemul de taxare ar fi trebuit să fie reglementat printr-un proiect de lege, care să fie dezbătut în Parlament, și nu prin ordonanță de urgență și, de aceea, vom depune cât de curând, spre dezbatere și adoptare în Parlament, o inițiativă legislativă în acest sens, care să aibă rolul de a reda României posibilitatea de a-și valorifica resursele provenite din dreptul său de proprietate, cu alte cuvinte, de a reevalua în avantajul său și al românilor cuantumurile redevențelor provenite din contractele de concesiune a resurselor naturale. Mai mult decât atât, mai trebuie spus și faptul că redevențele sunt foarte importante pentru a putea stabiliza cât mai bine bugetul statului. Acestea aduc, în prezent, la buget, venituri de circa 1 miliard de lei anual, iar principalii producători de gaze și petrol din România sunt OMV Petrom și Romgaz, cu o cotă de peste 95%, dar cuantumul acestor redevențe este departe de a reflecta realitatea din plan internațional și de a apăra, în primul rând, interesul național.
|
|
|
|
|
Domnul Ștefan-Alexandru Băișanu: "La mulți ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla, de ziua lor și a țării care le aparține!" Anul acesta, pe 1 decembrie, sărbătorim 96 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, care marchează un moment fundamental al istoriei noastre moderne, și cu această ocazie semnificativă doresc să le urez tuturor românilor un gând bun și la mulți ani de ziua țării lor, oriunde s-ar afla! Să ne reamintim faptul că această importantă dată, și anume cea de 1 decembrie, a fost declarată ca zi națională a României în anul 1990, dată la care Marea Adunare de la Alba-Iulia a votat Unirea Transilvaniei cu România, creându-se astfel un singur stat național. Astfel, în conformitate cu Constituția din 1991, articolul 12, alineatul (2), 1 decembrie este Ziua Națională a României, zi adoptată anterior, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990. Dar, cred că este important de menționat că primul pas în acest sens a fost făcut, de fapt, la 21 noiembrie/4 decembrie 1917, când Sfatul Țării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească, urmat de cel din 24 ianuarie/6 februarie, când s-a adoptat declarația de independență. Încununarea acestor acțiuni s-a împlinit la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Țării de la Chișinău, ales prin vot universal, direct, egal și secret a decis, cu majoritate de voturi, unirea cu România a Republicii Democratice Moldovenești. Apoi, Comitetul Executiv al Consiliului Național din Bucovina, a convocat un Congres General al Bucovinei pe 15/28 noiembrie 1918, în Palatul Mitropolitan din Cernăuți. Președintele Congresului, Iancu Flondor, a dat citire moțiunii în care se afirma că Bucovina este parte organică a Moldovei. Congresul general al Bucovinei a hotărât, în numele suveranității naționale, unirea necondiționată a Bucovinei în vechile ei hotare cu Regatul României. În zilele când românii din Bucovina au rostit hotărârea de Unire cu România, în Transilvania s-a pregătit ultimul act al marii epopei naționale. Adunarea Națională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegați și susținută de 100.000 de persoane, a adoptat o rezoluție care consfințește unirea tuturor românilor din Transilvania și Banat cu România. La 1 decembrie 1918 Vasile Goldiș a citit rezoluția Unirii: "Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre". Legea unirii a fost ratificată prin Decretul-Lege nr. 3631 din 11 decembrie de către regele Ferdinand, fiind votată de Adunarea Deputaților în ședința din 29 decembrie 1919, în unanimitate. Cred că anul acesta, cu ocazia alegerilor prezidențiale, românii de pretutindeni au demonstrat în mod categoric că le pasă de țara lor și de viitorul acesteia, că sunt mai uniți ca niciodată atunci când vine vorba de apărarea drepturilor fundamentale democratice ale cetățenilor români și că-și doresc cu toții o Românie altfel, o Românie cu o democrație puternic consolidată și cu un viitor garantat de lucrul bine făcut! La mulți ani, România! La mulți ani românilor din țară și de pretutindeni!
|
|
|
|
|
Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean: "Bugetul de stat pe anul 2015 și pomenile electorale ale Guvernului Ponta" Delegația FMI va sosi în România la începutul lunii decembrie, urmând să discute cu reprezentanții Guvernului României, bugetul pe anul 2015. În aceste condiții, premierul Victor Ponta a anunțat că le-a cerut miniștrilor să pregătească bugetul pe anul viitor, dar nu le-a dat și un termen. Conform legislației în vigoare, bugetul ar fi trebuit deja să fie gata, și să fie înaintat spre dezbatere Parlamentului, încă din data de 15 octombrie. Însă, pentru premierul Ponta campania electorală a fost mult mai importantă. O campanie electorală în care Alianța USD aflată la guvernare a făcut promisiuni și a împărțit pomeni electorale, sub forma unui cec fără acoperire. Sunt promisiuni care vor pune presiuni puternice asupra bugetului țării pe anul viitor. Cu o săptămână înainte de alegerile prezidențiale, premierul Victor Ponta, în numele Guvernului României, a semnat un acord de înțelegere cu sindicatele din educație. Prin acest acord, Guvernul României se angajează, printre altele, să crească cu 10% salariile profesorilor în anul 2015 și să permită pensionarea profesorilor cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei, fără diminuarea pensiei. Premierul Victor Ponta a promis că pentru anul viitor guvernul se angajează să creeze spațiul fiscal necesar pentru reducerea TVA la 9% la legume și fructe și apoi la carne. Premierul Victor Ponta a anunțat că a fost adoptată o ordonanță de urgență, prin care salariile angajaților din sistemul sanitar vor fi majorate de la 1 ianuarie 2015 cu 100 de lei. Indexarea pensiilor cu 5%, o altă promisiune electorală a premierului Ponta, deși acest lucru este o normă prevăzută de lege. Victor Ponta a promis că în anul 2015, sub conducerea sa, Guvernul României va majora salariul minim pe economie la 1000 lei. Guvernul României a adoptat și o ordonanță de urgență care prevede majorarea alocației cu 42 de lei pentru fiecare copil. De majorarea acestei alocații vor beneficia familiile cu un venit net lunar de până la 530 de lei pe membru de familie. Toate aceste promisiuni au creat un impact negativ asupra bugetului statului, în valoare de 15 miliarde de lei. De unde vor fi luați banii fără a fi încălcat un alt angajament electoral, acela că nu vor crește taxele și impozitele? La această întrebare trebuie să răspundă Guvernul Ponta. Guvernul Ponta este obligat să vină cu un proiect de buget pe 2015, însă cum poate fi acesta finalizat fără a fi rezolvate alte probleme: Codul fiscal, care ar trebui să includă și noul mod de calcul al accizei? Ministrul finanțelor, doamna Ioana Petrescu, nu cunoaște sau nu vrea să spună cum vor fi calculate accizele începând cu 1 ianuarie 2015. În perioada campaniei electorale, doamna ministru a evitat să spună ceva concret despre măsurile fiscale pe care le va lua guvernul. Pe ce încasări din accize se bazează Guvernul Ponta? Cum vor fi calculate accizele pe care le va încasa statul începând cu 1 ianuarie 2015? Modul de calcul trebuie schimbat, având în vedere că în decursul anului 2014 au fost încasate accize după un curs inventat de Guvernul Ponta de 4,74 lei/euro, mult mai mare decât cel real. Guvernul USD condus de premierul Victor Ponta are un greu sold negativ. Toate acțiunile sale au fost dictate numai de preocupările sale electorale. Premierul Ponta și guvernul său este absolut descoperit, cu miliarde pe care nimeni nu știe de unde le va scoate. După doi ani și jumătate de guvernare Ponta, cetățenii români se zbat încă în lipsuri și prea mulți dintre ei în sărăcie. În acest context, ne punem o întrebare firească: are Guvernul Ponta în vedere un plan de acțiune privind ieșirea României din recesiune, pentru redresarea economiei și pentru crearea de locuri de muncă? Din păcate, realitatea ne arată că strategia economică a Guvernului Ponta este caracterizată de lipsa de expertiză în înțelegerea problemelor și nevoilor economiei reale, de o politică fiscală haotică, incoerentă, lipsită de orice minimă predictibilitate, ostilă mediului de afaceri și economiei în general. Aplicarea în continuare a politicii de supraimpozitare și tăierea investițiilor va împinge România, cu siguranță, spre un dezastru economic și bugetar cu consecințe grave asupra mediului de afaceri și asupra nivelului de trai al populației. Orice stat democratic este guvernat doar pe baza bugetului de stat și al asigurărilor sociale aprobat de către Parlament. Prin neprezentarea la timp și ignorând cu bună știință respectarea cadrului legislativ, Guvernul Ponta și-a demonstrat din nou incompetența și lipsa de profesionalism, guvernând România în absența unor strategii esențiale pentru dezvoltare, provocând prejudicii importante economiei României.
|
|
|
|
|
Doamna Neviser Zaharcu: "136 de ani de la reunirea Dobrogei cu România" Dobrogenii au aniversat recent împlinirea a 136 de ani de la reintrarea oficială a Dobrogei în componența statului român unitar modern. Ziua de 14 noiembrie este una extrem de specială pentru locuitorii Dobrogei, fiind data la care, în anul 1878, aceste străvechi meleaguri s-au realipit României. De atunci, cred că fiecare dobrogean trebuie să își reamintească cu emoție și bucurie ziua de 14 noiembrie, ca pe cea mai mare zi din istoria bimilenară a Dobrogei. În ziua de 14 noiembrie 1878, o divizie română a trecut Dunărea în Dobrogea, prilej cu care regele Carol I a citit dobrogenilor o Proclamație care a rămas înscrisă cu litere de aur în istoria făuririi statului național unitar român modern: "Locuitori de orice naționalitate și religie, Dobrogea - vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân - de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnați de un Stat unde nu voința arbitrară, ci numai legea dezbătută și încuviințată de națiune hotărăște și ocârmuiește. Cele mai sfinte și mai scumpe bunuri ale omenirii: viața, onoarea și proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituții pe care ne-o râvnesc multe țări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre și nimeni nu le va putea lovi, fără a-și primi legitima pedeapsă... Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menține ordinea și, model de disciplină, de a ocroti pașnica voastră viețuire. Salutați dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertății, drapelul dreptății și al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituțională, va primi o organizație definitivă, care va ține seama de trebuințele și moravurile voastre, care va așeza pe temelii statornicite poziția voastră cetățenească. Iubiți țara la a cărei soartă este lipită de acum și soarta voastră". De asemenea, adresându-se soldaților, domnitorul Carol I a spus: "Soldați, azi veți pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! În această nouă Românie veți găsi o populațiune care în cea mai mare parte este deja românească. Însă veți găsi și locuitori de alt neam și credințe. Între ei veți găsi mahomedani, ale căror obiceiuri se deosebesc de ale noastre. Vă recomand cu deosebire să respectați credința lor. Fiți în mijlocul noilor voștri concetățeni anteluptători ai legalității și ai civilizației Europei". Îmi exprim speranța că aniversarea din acest an a realipirii Dobrogei la trupul României a reprezentat un bun moment de pilduitoare aducere aminte a celor care au realizat acest act istoric, bravii noștri înaintași. Consider că prin toate acțiunile noastre prezente și viitoare, ale tuturor dobrogenilor, de la autorități la oamenii simpli, trebuie să ne ridicăm zi de zi la înălțimea făuritorilor actelor de unitate și unire a tuturor românilor. Dobrogea este un ținut minunat, un colț de rai fără asemuire în toată lumea, iar noi avem menirea de a avea grijă de acest teritoriu sacru, pentru a-i menține frumusețea și strălucirea date de natură și de bunul Dumnezeu.
|
|
|
|
|
Doamna Neviser Zaharcu: "Președintele ales are obligația să preia ideile bune, iar referendumul pentru monarhie este una dintre ele!" Am afirmat, într-o intervenție anterioară, că România are nevoie de continuitate. Mă refeream la ideile generoase, care, în cadrul unei democrații autentice, sunt continuate și duse la bun sfârșit de către reprezentații puterilor statului, fără a se erija în deținătorii paternității acelor deziderate. O astfel de intenție politică, benefică în acest moment pentru poporul român, este și propunerea lansată de prim-ministrul Victor Ponta, referitoare la necesitatea unei dezbateri ample pe tema viitoarei forme de guvernământ a României. Sunt în asentimentul premierului în ceea ce privește recomandarea făcută pe marginea inițierii unei consultări populare legate de forma de guvernământ. Deși starea actuală de Republică este agreată de un număr important de români, consider că monarhia a evoluat semnificativ în ultimii ani, atât în preferințele populației, cât și în gradul de încredere în această configurație politică. La modul concret, Victor Ponta a propus organizarea unui referendum, pentru ca românii să decidă ce fel de conducere a statului își doresc în viitor. Este important să ne reamintim că, alături de Biserică și Armată, Casa Regală a României a fost una dintre instituțiile fundamentale, fiind un sprijin important pentru români în momentele dificile ale istoriei. Cred că există un set de valori necesar a fi perpetuate peste generații, iar monarhia este un bun național, cu o semnificație pilduitoare pentru noi toți. Ca președinte ales, Klaus Iohannis trebuie, vrând-nevrând, să fie președintele tuturor românilor, mai ales, spun eu, al românilor care nu l-au votat! Cota de popularitate în viitorul șef al statului va fi măsurată în funcție de modul în care acesta va satisface interesele oponenților lui din momentul votului. În acest context, prezența de zilele trecute a noului șef al statului la aniversarea zilei onomastice a Majestății Sale Regele Mihai I poate constitui un punct de plecare, într-o plauzibilă încercare de a prelua ideea lui Victor Ponta, de organizare a unui referendum legat de stabilirea formei de guvernământ. Ar fi un gest firesc, în litera și spiritul uneia dintre lozincile folosite de noul președinte în campania sa electorală. Este în mâna și stiloul domnului Klaus Iohannis să arate românilor că "România normală", la care făcea vorbire, nu va rămâne doar o deviză lipsită de acoperire. Un prim pas a fost făcut deja, când președintele ales a spus public, la ceremonia de validare a mandatului de la Curtea Constituțională, că este nevoie de revizuirea actualei legi fundamentale.
|
|
|
|
|
Doamna Neviser Zaharcu: "Stop violenței împotriva femeilor!" Din 1999, Adunarea Generală a ONU a decis printr-o Rezoluție ca în fiecare an data de 25 noiembrie să fie marcată în întreaga lume ca Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii. Organizația Națiunilor Unite recomandă tuturor guvernelor, instituțiilor publice și organizațiilor nonguvernamentale să accentueze corespunzător această zi, prin manifestări de conștientizare asupra proporțiilor îngrijorătoare luate de acest fenomen nedorit, precum și prin acțiuni concrete pentru diminuarea violenței la care sunt supuse zilnic femeile. "Respectarea drepturilor omului trebuie să facă parte din educația globală și din demnitatea omului, iar toate aspectele violenței fizice sau mintale împotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale", se arată într-o altă Rezoluție, de data aceasta a Parlamentului European, elaborată încă din data de 11 iunie 1986. România a început timid și destul de târziu procesele de conștientizare și combatere a fenomenului violenței împotriva femeii, a violenței domestice în general. Deși fenomenul a fost cunoscut de către autorități încă din vremea comunistă, el a fost procesat la adevărata sa dimensiune abia după 1990, și cu precădere în ultimii ani. Așa se face că un act normativ explicit și adaptat situației a fost adoptat abia în 22 mai 2003, prin Legea nr. 217 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Documentul prevede că soții sau partenerii violenți vor primi amenzi, vor fi nevoiți să părăsească locuința conjugală sau, dacă se dovedește că este cazul, pot face chiar închisoare pentru faptele lor. Pentru ca victimele violenței în familie, în proporție copleșitoare femei, să poată lupta împotriva agresorilor, acestea trebuie să știe prevederile Legii nr.217/2003. Potrivit acesteia, violența în familie reprezintă "orice acțiune fizică sau verbală, săvârșită cu intenție de un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material". Victima trebuie să obțină inițial un certificat medico-legal, iar apoi să depună o plângere la Poliție. Pe parcurs, Legea nr.217/2003 a cunoscut îmbunătățiri semnificative, ultima republicare, cea din 24 martie 2014, conținând și un formular privind cererea de emitere a ordinului de protecție. Potrivit Legii nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, prin ordinul de protecție se pot lua măsuri provizorii, pentru maxim șase luni, în cazul actelor de violență comise asupra unui membru al familiei, constând, de exemplu, în evacuarea agresorului din locuință, reintegrarea victimei în locuință, interdicția pentru agresor de a se apropia de victimă. Cererea se soluționează de către judecătoria de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima, în regim de urgență. Trebuie subliniat că numai în perioada 12 mai 2012 - 31 martie 2014, pe rolul judecătoriilor din România au fost înregistrate 3.629 de cauze având ca obiect emiterea ordinului de protecție, iar la instanțele de control judiciar s-au înregistrat 676 de astfel de cauze, potrivit unui raport al Consiliului Superior al Magistraturii. Este foarte important ca femeia, victimă a agresiunilor de orice fel venite din partea bărbaților sau a altor persoane, să cunoască că are drepturi. Ele trebuie să știe că, potrivit aceleiași Legi 217, sunt în legitimă apărare persoanele care săvârșesc orice faptă pentru a înlătura un atac asupra lor. Mai concret spus, dacă o femeie este atacată și se poate apăra, legea nu pedepsește acest tip de apărare legitimă. Din păcate, de cele mai multe ori româncele nu știu să își apere singure interesele și încă nu au mentalitatea de a realiza că doar ele însele au drepturi depline asupra vieților lor. Datele statistice indică faptul că o proporție covârșitoare din cazurile de violență în familie sunt trecute sub tăcere de către femei, care nu fac astfel decât să încurajeze proliferarea acestui fenomen. Personal, îmi doresc ca femeile să conștientizeze că pot diminua cazurile de violență domestică prin implicare, nu prin tăcere. Dincolo de legislație și de numărul extrem de mare al victimelor care își pierd viața, ceea ce trebuie să ne mai pună pe toți pe gânduri sunt și efectele directe ale violenței domestice asupra copiilor. Un minor dintr-o familie cu probleme între părinți are tendința de a repeta traumele văzute acasă, fapt care-i poate dăuna atât în copilărie, la școală și în societate, cât și mai târziu, în comportamentul de adult. De asemenea, vedem că violența în familie se propagă în ultima perioadă și în rândul scenei politice, dialogul civilizat și respectuos dintre protagoniști fiind deseori înlocuit cu invective și acuzații reciproce violente și neconforme cutumelor democratice. Dramatic este că ONG-urile care analizează fenomenul violenței în familie susțin că o femeie din patru, de-a lungul vieții ei, în România, este la un moment dat victimă a violenței și a abuzului într-una dintre formele sale. Și mai grav este faptul că peste 100 de românce mor anual din cauza violenței în familie. Consider că Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii trebuie folosită în mod eficient de către instituțiile statului și ONG-urile din domeniul violenței în familie, în primul rând prin campanii de informare a victimelor în legătură cu drepturile avute de acestea. Este nevoie să conștientizăm că nicio femeie din România nu trebuie să fie traumatizată de partenerul ei de viață, indiferent de cauzele care ar putea genera aceste reacții anormale. Cred că statul este dator să intervină, mai ales în zonele mai îndepărtate de civilizația urbană, acolo unde accesul la informație este deficitar, ori tocmai în localitățile rurale au loc în mod tradițional marea majoritate a cazurilor de violență împotriva femeilor lipsite de știința legii și, implicit, de apărare.
|
|
|
|
|
Doamna Viorica Marcu: Domnule prim-ministru Victor Ponta, Poporul român este un popor răbdător, iartă, are speranța că vor veni și vremuri bune pentru țara lor. Ați avut grijă însă ca românii plecați din țară, la studii ori la muncă, să aibă parte de un tratament înjositor. I-ați obligat să călătorească sute de kilometri pentru a-și putea exprima un drept asigurat de Constituția României, acela de a vota! Ați forțat românii să aștepte cu orele la cozi în fața secțiilor de vot, ați desființat secțiile din orașele cu comunități mari de români și ați mutat multe secții de vot. Ați reușit, astfel, prin utilizarea tuturor posibilităților administrative și legislative, "să oferiți" românilor din diaspora un dureros cadou, și anume imposibilitatea de a vota. Rezultatul a fost cel pe care ați scontat: românii nu au reușit să voteze, după multe ore de așteptare, stând în ploaie, în frig, la cozi. Ce ați avut de câștigat din asta? Nimic. O studentă plecată la studii în Marea Britanie mi-a scris: "La ora 21:00 ușa secției de votare s-a închis. Strigătele noastre unite cu dorința de a vota nu aveau cum să mai schimbe această hotărâre. Am mai stat pentru alte câteva minute în mulțime, după care ne-am strâns pe partea opusă de stradă, noi, grupul care veniserăm de dimineață din Cambridge. Unii dintre noi au reușit să voteze. Cred că jumătate dintre noi nu au reușit să voteze. Am stat mai bine de 11 ore în picioare, fără să număr orele, fără să mă plâng, fără să mă enervez și, totuși, nu am votat. Abia după ce s-a închis secția de vot mi-am dat seama că până în acel moment eu chiar credeam că voi ajunge înăuntru să votez. Eram îndurerată de modul în care noi toți am fost tratați și cu atât mai mult neputincioasă în fața acestei nedreptăți. Veștile din țară însă ne-au întărit. Miile de oameni ieșiți în stradă ne-au făcut mândri că suntem români, ne-au făcut mândri de ei. Mi-erau dragi și i-aș fi cuprins pe toți într-o îmbrățișare de apreciere și mulțumire. Ziua de 16 noiembrie 2014 a fost o zi în care eu am învățat că românii sunt frumoși, sunt hotărâți, sunt vii și luptă pentru viitorul lor. Românilor le pasă! Tinerii sunt bine educați. Tinerii vor ce e mai bun pentru ei, pentru părinții și bunicii lor, pentru familiile pe care le au sau le vor avea. Românii noștri, noi toți, studenții și elevii, știm să respectăm, dar vrem să fim respectați la rândul nostru. Știm să fim cinstiți, dar vrem să fim tratați cu onestitate. Știm să luptăm pentru drepturile noastre, dar vrem să fim ascultați. Știm să fim uniți, dar vrem să nu ni se pună piedici și să întâmpinăm încercări prin care să fim dezbinați. Știm cum vrem să arate viitorul nostru, dar vrem ca părerea noastră să conteze. Știm să învățăm și să muncim cu pricepere și dăruire, dar vrem să ni se dea această șansă! Știm să fim români, dar vrem să fim liberi să o dovedim! Așa cum ne-a păsat în 16 noiembrie, așa ne pasă în fiecare zi! Să nu uitați acest lucru! Să nu uitați de noi! Să nu uitați de responsabilitatea pe care o aveți față de toți cei care au luat parte, într-un fel sau altul, la istoria acestei zile. Niciunul dintre cei doi candidați nu trebuie să neglijeze acest lucru! Președintele ales, cu atât mai mult! Nu uitați că ne pasă și vrem să nu ne dezamăgiți! Ioana Pleșca - Studentă - Facultatea de Științe, Cambridge, UK" Orice problematică care are impact și care interesează populația acestei țări putea fi urmată de o ordonanță de urgență pe care, ca prim-ministru, fost candidat la președinție și "mândru că sunteți român", o puteați solicita. Era legal. De ce nu ați făcut-o?
|
|
|
|
|
Doamna Cornelia Negruț: "Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii" Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluția nr.54/134 din 17 decembrie 1999, data de 25 noiembrie ca fiind Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii, zi marcată în întreaga lume. Cu această ocazie, ONU a solicitat tuturor guvernelor, organizațiilor internaționale și neguvernamentale să organizeze activități menite să informeze populația lumii despre amploarea acestui fenomen și să trezească conștiința publică în fața acestei probleme. Comunitatea internațională și societatea civilă au ajuns la concluzia că nu există circumstanțe atenuante pentru violența împotriva femeilor și că fenomenul respectiv reprezintă o încălcare gravă a dreptului lor, fiind inacceptabil și de netolerat. Cu toate că legislația din România a suferit modificări majore, în sensul îmbunătățirii ei, iar numărul sesizărilor referitoare la cazurile de violență în familie înregistrate de către Poliție au crescut, fenomenul atinge încă, din nefericire, cote alarmante. În opinia mea, este evident că avem nevoie de multiplicarea numărului campaniilor publice de informare, cu atât mai mult cu cât un procent important al populației României susține faptul că nu cunosc cu exactitate instituțiile care se ocupă de combaterea violenței în familie, iar femeile abuzate sub diferite forme nu știu cui să se adreseze concret. De asemenea, conform sondajelor, 80% dintre români consideră absolut necesară intervenția poliției în astfel de cazuri, ceea ce denotă faptul că populația percepe violența în familie ca orice altă formă de violență. Din păcate, campaniile derulate în ultima perioadă de către autorități nu au reușit nici pe departe să combată în mod real fenomenul violenței domestice, în special violența împotriva femeilor. Statisticile, extrem de îngrijorătoare, de altfel, indică faptul că în ultimii ani numărul femeilor decedate din cauza agresiunilor partenerilor de viață a crescut alarmant. De asemenea, în România nivelul violenței în familie depășește media europeană, românii fiind printre cei mai agresivi europeni. Datele oficiale nu reliefează însă adevărata dimensiune a flagelului femeilor maltratate de bărbați, specialiștii atrăgând atenția că alte mii de femei îndură zilnic bătăi și alte forme de violență fizică sau verbală, neavând însă curajul necesar de a se adresa autorităților. Repercusiunile acestei forme de violență se reflectă, tot în sens negativ, și prin creșterea fenomenului violenței în școli, deoarece copiii au tendința de a imita și a împrumuta în comportamentul lor ceea ce văd și ceea ce li se întâmplă în propriile familii. Mai mult decât atât, fenomenul violenței împotriva femeii și, în general, violența în familie se manifestă și în sfera politicului. Observăm de multe ori că locul unor dezbateri televizate sau publice civilizate, pe proiecte concrete și idei constructive, cu un limbaj decent, este luat de discuții agresive, pigmentate cu violență verbală, ceea ce determină populația să aibă o justificată atitudine de desconsiderare față de întreaga clasă politică. În consecință, susțin că autoritățile responsabile de combaterea acestui fenomen alarmant trebuie să dea dovadă de o mai mare fermitate în acțiunile desfășurate, în așa fel încât legile să poată fi puse în aplicare, iar vinovații să fie aspru pedepsiți, ca un exemplu concret și palpabil în vederea descurajării altor potențiali agresori.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu: "Alegerile prezidențiale - o lecție pentru clasa politică din România" Săptămâna trecută am reînceput activitatea în Parlament după o campanie pentru alegerile prezidențiale plină de surprize. Consider că trebuie trase câteva concluzii din rezultatul acestor alegeri de care toată clasa politică trebuie să țină seama. Aceste alegeri prezidențiale au arătat faptul că românilor le pasă de ce se întâmplă cu țara lor și că sunt conștienți că ei au puterea de a schimba ceva. Românii au fost prezenți în turul doi la vot într-un număr mult mai mare decât în alți ani. Acest lucru a arătat implicarea lor, pe de o parte, dar și faptul că voința poporului se face mai clar auzită în astfel de situații. Mașinăriile de influențare/manipulare a voturilor, de care auzim la fiecare alegeri în România, nu mai au aceeași eficiență în fața unor astfel de fenomene. Atunci când câteva milioane (în plus) de români ies la vot, câteva sute de mii de voturi în favoarea unuia sau altuia dintre candidați nu mai cântăresc mult și, prin urmare, nu mai pot influența rezultatul. Salut implicarea românilor și sper că această tendință va fi susținută, pentru că alegerea oricărui oficial care să ne reprezinte ca cetățeni este treaba noastră, a tuturor. Mai mult, electoratul român, prin preferința exprimată, a dat acum un semnal întregii clase politice: greșelile sunt taxate, domnilor, așa cum este normal într-o democrație cu drept de vot liber exprimat. Inconsecvențele, măsurile cu tentă electorală luate pe ultima sută de metri sau contrar a ceea ce pare a fi opinia generală a societății nu trec neobservate. Este o regulă de care clasa politică, din păcate, uită uneori. Eu, alături de alți colegi de-ai mei de bună-credință, am ținut și voi ține mereu cont de acest lucru, dar este foarte important ca noi, ca instituție, să arătăm asta prin fapte, prin legile propuse și adoptate aici. Avem o societate civilă în dezvoltare, conștientă de drepturile și obligațiile sale, și este păcat să nu colaborăm cu ea pentru a construi ceva frumos pentru copiii noștri. Iată că ea ne ascultă și ne atrage atenția de câte ori ceea ce se întâmplă aici nu este în interesul poporului. În acest context salut respingerea Legii amnistiei și grațierii, o măsură normală într-o țară democratică. Eu și colegii mei vom continua promovarea unor proiecte bune pentru interesul societății românești, iar eu voi încerca să fiu la înălțimea așteptărilor oamenilor care m-au ales. Este singura atitudine cu ajutorul căreia putem evolua ca societate.
|
|
|
|
|
Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: "Este nevoie de o nouă Lege a Sănătății!" De doi ani promitem populației o nouă Lege a sănătății. Au trecut alegerile europarlamentare și prezidențiale, Guvernul a făcut cunoscută Strategia Națională de Sănătate 2014-2020, cunoscută sub denumirea Sănătatea pentru prosperitate, iar în acest moment trebuie să elaborăm o nouă lege. Din 2006 și până în prezent, actuala Lege nr.95 - Legea sănătății are o modificare la două zile. În total, sunt 1.300 de schimbări pentru o lege care decide soarta bolnavilor. Au fost aduse modificări de către deputați, de către senatori, de numeroase ordonanțe de urgență, s-au adăugat directive europene, hotărâri de guvern și ordine de ministru. Unele schimbări ar fi trebuit să reformeze din temelii sistemul. Dacă cineva ar vrea să pună cap la cap toate modificările nu ar reuși, însă din 2006 și până acum nu a existat o republicare a Legii sănătății care să cuprindă toate aceste modificări. Adoptarea unei noi Legi a sănătății este absolut necesară. Actuala legislație este depășită și amânarea înlocuirii ei aduce mari deservicii atât bolnavilor, cât și medicilor. Ca medic și ca membru al Comisiei de sănătate și familiei din Camera Deputaților voi susține realizarea de urgență a unei noi Legi a sănătății.
|
|
|
|
|
Domnul Clement Negruț: "Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta - pe meleagurile dubaiene, și bugetul așteaptă" Alegerile prezidențiale din România au oferit lecții pentru fiecare dintre noi. Am retrăit cu toții sentimentul solidarității românilor din țară, dar mai ales a celor de peste meleagurile românești, pentru a ne bucura de o țară normală. România a ales un președinte care trebuie să continue proiectele începute de domnul președinte Traian Băsescu. Iresponsabilul prim-ministru Ponta pășește cu pași repezi în Dubai pentru a-și satisface poftele, dorințele, pentru "a-și sărbătorii victoria la Cotroceni" în cele mai luxoase cluburi, în loc să trimită bugetul pe 2015 conform "Legii nr.500/2002 privind finanțele publice art.35 alin. (4), actualizată în 2013, Guvernul trebuie să prezinte Parlamentului un draft de buget până la data de 15 noiembrie a fiecărui an". Domnule prim-ministru, dumneavoastră ce ne prezentați? Nota de plată? Faptul că Proiectul de buget pentru anul 2015 nu este prezentat Parlamentului în termenul legal, confirmă încă o dată incapacitatea acestui guvern de a-și îndeplini obligațiile, doar că toate obligațiile neîndeplinite de domnul prim-ministru de azi sunt tratate cu o remarcă cel puțin hazlie, dar cu o judecată corectă și plină de speranțe pentru viitorul apropiat. Solicit în numele tuturor românilor, din afara granițelor, dar și de pe meleagurile României frumoase, demisia domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta.
|
|
|
|
|
Doamna Marioara Nistor: "Dispariția lui Culiță Tărâță, o mare pierdere pentru UNPR" În aceste momente deosebit de triste, în numele Organizației UNPR Brăila și al meu personal, exprim profunde regrete pentru trecerea în neființă a domnului Culiță Tărâță. Suntem alături de familia îndoliată. Din nefericire, pentru a exprima sentimentele cele mai adânci și mai vii, nu avem la dispoziție decât cuvintele, iar în momentele grele, precum această pierdere, chiar și cuvintele amuțesc. Pentru cei care l-au cunoscut, iubit, apreciat, Culiță Tărâță lasă în urmă un gol pe care nimeni nu îl va putea umple. UNPR a pierdut un bun coleg și un adevărat prieten, vicepreședinte UNPR și președintele Consiliului Județean Neamț. La capătul unei lungi lupte cu o boală necruțătoare, Culiță Tărâță a trecut în neființă. Culiță Tărâță a fost un om puternic și drept, un om care și-a iubit și și-a ajutat semenii, a creat locuri de muncă, a sprijinit tinerii, a pus umărul la construirea partidului nostru. Culiță Tărâță a crezut cu tărie în unitatea națională, în dialogul social, în progresul țării noastre, în pilonii UNPR. Pierderea lui Culiță Tărâță este un moment greu pentru cei din UNPR. Este un moment în care UNPR își exprimă încă o dată, cu tărie, credința în unitate, solidaritate și camaraderie. Cu toții suntem alături de familia îndurerată în aceste momente grele și îl vom păstra mereu în inimile noastre pe bunul nostru coleg și prieten. Președintele Consiliului Județean Neamț, Culiță Tărâță, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă la vârsta de 62 de ani, în urma unei boli incurabile, potrivit unui anunț făcut de familia acestuia. Funeraliile au avut loc marți la Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț. În ultima perioadă, starea de sănătate a lui Culiță Tărâță era vizibil afectată de boală și de chimioterapia pe care o făcea la o clinică din Viena, Austria. De altfel, el s-a aflat în concediu medical în ultimele șase luni, fiind prezent sporadic la consiliul județean. Culiță Tărâță a fost deputat PSD în două mandate, între anii 2000-2004 și 2008-2012. În anul 2011 a demisionat din PSD și a devenit fondator și vicepreședinte al UNPR. În anul 2012, Culiță Tărâță a candidat și a câștigat președinția Consiliului Județean Neamț, în cadrul unei alianțe UNPR cu PDL și PNȚCD. De profesie inginer agronom, Culiță Tărâță a fost și fondatorul Holdingului TCE 3 Brazi, care a avut în administrare Insula Mare a Brăilei. Sincere condoleanțe familiei și Dumnezeu să-l odihnească în pace!
|
|
|
|
|
Doamna Marioara Nistor: "România puternică, dezideratul guvernării susținute de UNPR" Ca parte integrantă și activă a coaliției de guvernământ, Uniunea Națională pentru Progresul României susține cu tărie programul de guvernare inițiat și derulat de actualul guvern până în anul 2016, care se bazează pe conlucrarea mai multor forțe politice, în scopul realizării unei Românii cu adevărat puternice. Soluția susținută de actualul Executiv este aceea de a întări instituțiile statului, de a aduce bunăstare oamenilor, de a instaura corectitudinea și bunul-simț. O Românie puternică are ca scop relansarea economiei și susținerea clasei de mijloc, înseamnă dreptate socială și sprijin pentru românii afectați de criză, înseamnă instituții corecte și drepte, înseamnă un stat puternic, cu șanse reale într-o lume în permanentă schimbare. Programul de guvernare ține seama de o serie de factori care creează premisele de evoluție a României pentru următorii ani. Este vorba despre situația economică dificilă din Uniunea Europeană - cel mai important partener comercial al nostru -, despre așteptările populației, angajamentele asumate de România în fața partenerilor săi europeni și euroatlantici, precum și despre realitatea economică și socială din țară. Toate acestea impun o abordare responsabilă a actului de guvernare, care să servească intereselor imediate ale cetățenilor, dar și obiectivelor pe termen mediu și lung ale societății românești. Românii trebuie să știe că, în urma unei evaluări obiective a realității economice și sociale din țară, ne aflăm în prezent pe drumul cel bun al dezvoltării sustenabile, cu toate că ne confruntăm în continuare cu efectele crizei economice gestionate defectuos până în 2012. Astfel, până acum s-au reparat o parte din nedreptățile comise de guvernările PDL, iar în ultimele luni s-a urmărit în mod direct rezolvarea dezechilibrelor sociale, a problemelor reale ale populației, în timp ce mediul economic a primit semnale favorabile din partea guvernului. Totuși, anii în care austeritatea a fost singura politică a statului și-au spus cuvântul în mod pregnant, iar îndreptarea tuturor erorilor comise începând din 2009 și până în 2012 necesită o acțiune susținută, de lungă durată. Trebuie remarcat că Guvernul Ponta, susținut corect și responsabil în Parlament și în Executiv de UNPR, are ca obiectiv primordial realizarea unui echilibru corect între consolidarea fiscală sustenabilă și relansarea economică, între domeniul economic și cel social, între nevoia unui stat puternic și reducerea risipei din banul public. În acest sens, a fost promovat un set coerent de politici macroeconomice menite să susțină mediul de afaceri, să refacă atractivitatea investițională a României, să conducă la crearea de noi locuri de muncă și să ofere o evoluție favorabilă nivelului de trai al populației. Programul de guvernare al României reflectă și în același timp armonizează o serie de principii ce fundamentează guvernarea europeană: prudența macroeconomică și responsabilitatea fiscal-bugetară, respectarea dreptului fiecăruia la muncă decentă, bine plătită, la oportunități egale și protecție împotriva nedreptății și discriminării, combaterea sărăciei prin crearea locurilor de muncă și șanse egale pentru cei din mediul rural; principiul flexicurității, ce asigură convergența între legislația muncii, politicile active de ocupare și bunăstarea socială a unei forțe de muncă flexibile; principiul reducerii decalajelor ce despart România de țările avansate din Uniunea Europeană, inclusiv prin preluarea soluțiilor europene; principiul protejării și încurajării familiei, ceea ce înseamnă acces la locuințe decente, la educație și sănătate de calitate, la infrastructuri și comunicații moderne, la mediu sănătos, la timp liber. UNPR consideră că Programul de guvernare al României pentru următorii doi ani, respectiv 2015-2016, este expresia unei viziuni privind viitorul nostru ca stat puternic și va fi susținut de strategia națională de dezvoltare pe termen mediu și lung elaborată în acest sens.
|
|
|
|
|
Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Românii susțin continuarea măsurilor actualului guvern" Românii doresc continuarea activității actualului guvern, bazat pe susținerea majorității parlamentare formate din PSD, UNPR, PC, UDMR și Partidul Liberal Reformator, după cum relevă rezultatele ultimului sondaj de opinie efectuat în acest scop. Astfel, 62% dintre români nu susțin schimbarea Guvernului actual în favoarea instalării unui guvern PNL, considerând că nu ar fi potrivit ca un singur partid să dețină toată puterea, un fapt absolut firesc într-o democrație autentică. În cadrul aceluiași sondaj de opinie, realizat în săptămâna de după turul al II-lea al alegerilor prezidențiale, românilor chestionați le-a fost cerută opinia cu privire la o eventuală susținere populară a modificării actualei configurații politice din Parlament și, implicit, din Guvernul Victor Ponta. Oamenii s-au pronunțat într-o proporție covârșitoare în favoarea menținerii actualului Executiv: 62% dintre români nu sunt de acord cu schimbarea actualului guvern, doar 32% sunt de acord, 5% nu știu, iar 1% nu au răspuns. Consider că rezultatele acestui sondaj de opinie sunt relevante pentru actuala stare de fapt din politica românească. Avem un nou președinte ales, însă, în același timp, Constituția României trebuie respectată întocmai în ceea ce privește separația puterilor în stat. Așa cum domnul Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale, tot la fel coaliția condusă de Partidul Social Democrat și-a adjudecat scrutinul parlamentar din decembrie 2012, majoritatea parlamentară formată atunci permițând instalarea legitimă a actualului guvern condus de premierul Victor Ponta. În consecință, cred că trebuie respectată dorința românilor de continuitate a actualului guvern. Cel puțin pentru moment, o schimbare imediată a Executivului nu este în interesul nimănui, nici măcar al celor care ar trebui, teoretic, să preia puterea. În prezent există o majoritate parlamentară extrem de solidă și bine conturată, iar voința poporului trebuie respectată cu sfințenie. Lucrurile nu pot evolua peste noapte, deoarece schimbarea raportului de forțe din Parlament nu este un proces simplu, așa cum s-ar putea judeca la prima vedere. Cei din opoziție nu numai că nu au forța necesară și reprezentarea parlamentară optimă care să le permită să forțeze lucrurile, dar nici nu sunt pregătiți să vină acum la guvernare. Cum spuneam, avem o ciclicitate politică atât în alegerile parlamentare, cât și în cele prezidențiale, iar voința alegătorilor trebuie respectată și tratată cu seriozitate. Iată doar câteva dintre motivele democratice și logice pentru care guvernul condus de Victor Ponta trebuie să își continue munca, în folosul cetățenilor acestei țări. Mai mult chiar, Executivul este obligat să finalizeze procesele de bună guvernare până la alegerile parlamentare din 2016 și, de asemenea, să ducă la bun sfârșit reformele începute, în așa fel încât performanțele economice să fie simțite de către toți românii, prin creșterea nivelului de trai al acestora. Nu în ultimul rând, salut apropiata trimitere a Legii bugetului de stat pentru anul 2015 în Parlament, care va avea loc peste câteva zile, după încheierea misiunii comune FMI-Comisia Europeană. Este important ca românii să știe că anul viitor nu vor fi niciun fel de creșteri de taxe și impozite, ba, din contră, datorită procentului bun de colectare din acest an, se vor putea iniția măsuri suplimentare de relaxare fiscală. În opinia mea, adoptarea grabnică a Bugetului României pentru anul viitor va mai atenua din frenezia iscată după alegerile prezidențiale, iar lucrurile vor reintra încet-încet pe un făgaș normal, în care toată lumea, de la primul-ministru la primarii de comune, de la președinte la parlamentari, să știm ce avem de făcut și să muncim cum trebuie pentru români.
|
|
|
|
|
Doamna Ioana-Jenica Dumitru: "Ce se întâmplă cu fiscalitatea, cu măsurile sociale și cu bugetul național acum că alegerile prezidențiale au luat sfârșit?" Angajamentele Guvernului Ponta trebuie să rămână valabile. Românii contează pe măsurile pe care guvernul le-a anunțat înaintea campaniei electorale și eu am certitudinea că aceste măsuri vor intra în vigoare în perioada următoare pentru simplul fapt că românii au nevoie de o fiscalitate lejeră, de salarii și pensii mai mari, de măsuri sociale concrete și de stimulente pentru tinerii profesioniști din educație sau sănătate. Programul guvernamental nu este dublat de o susținere prezidențială, cel puțin teoretic. Suntem în ultimele zile ale unui mandat prezidențial și ne pregătim de 5 noi ani cu un nou președinte. Viziunea acestuia față de economie, de finanțe, de societate, până la urmă, nu are cum să fie altfel decât în congruență cu cea a Parlamentului și a guvernului. Cred că în aceste momente avem nevoie mai mult ca oricând de stabilitate și de echilibru. Altă șansă nu avem pentru a duce la bun sfârșit angajamentele pe care împreună le-am luat în fața românilor. Dacă a fost un mesaj clar pe care sunt convins că absolut toți colegii din Parlament l-au auzit la aceste alegeri, acesta a fost că România trebuie să fie în echilibru instituțional. Un partid în toate zonele de influență instituțională și constituțională a părut un proiect periculos pentru români și din punct de vedere strict democratic pot să spun că sunt de acord cu această soluție. Acum depinde de noi dacă dăm dovadă de înțelepciunea necesară pentru ca noi, împreună, să ducem România mai departe, indiferent de apartenența politică. Pensiile vor fi mărite în ianuarie, iar salariul minim trebuie să crească în continuare. Medicii și profesorii vor avea salarii mai mari pentru că acesta a fost angajamentul. Nimeni nu trebuie să se pună de-a curmezișul drumului stabilit deja pentru România, iar cine o va face cu siguranță va suporta consecințele unui vot masiv de blam în 2016. România trebuie să aibă o creștere economică într-o permanentă expansiune. Dacă predicțiile se vor menține, la sfârșitul anului vom putea obține o creștere economică de trei ori mai mare decât media UE. Ceea ce trebuie să facem cu acest avans economic este să-l transferăm în buzunarele românilor și ale celor care au nevoie cel mai mult și ale celor care vor să se dezvolte în mediul de afaceri. Nu credem că acum există o diferențiere capitală între ideologii, o diferențiere care să influențeze într-un fel sau altul arhitectura economică a României. Ceea ce cred este că România are nevoie de măsuri de stânga, dar și de măsuri de dreapta. Ceea ce cred este că românii au nevoie, în același timp, de taxe mai mici pentru afaceri și de pensii mai mari pentru seniori. Cred în reducerea TVA-ului la alimentele de bază, ca o soluție pentru eliminarea evaziunii fiscale, dar și ca o măsură socială pentru cei cu venituri mici. Toate aceste angajamente trebuie să se petreacă într-un climat sigur, cu instituții puternice, cu o justiție total independentă în care cu toții să avem încredere. Acestea sunt angajamentele pe care atât Victor Ponta, cât și Klaus Iohannis le-au luat în fața românilor înainte de aceste alegeri. Nu văd niciun motiv pentru care scena politică din România să funcționeze pe concurență și nu pe colaborare. Nu văd niciun motiv, încă, pentru care Președinția, Parlamentul și Guvernul să funcționeze corect și eficient pentru următorii doi ani. După părerea mea, cine va strica acest echilibru va plăti suficient de scump la următoarele alegeri perturbarea unui echilibru, care, fie că ne vine sau nu să credem, este o sursă foarte bună de prosperitate economică pentru toți Românii.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: "Victor-Viorel Ponta - un premier patriot la distracție în Emiratele Arabe" Epuizat și trist, Ponta și-a luat vacanță. Sigur, doar este și el un om. După ce a declarat cu lacrimi în ochi că are nevoie de o perioadă de liniște, a plecat să se refacă împreună nu cu familia care a suferit mult, ci cu amicul de suflet, Sebastian Ghiță. Problema e că atunci când ai responsabilități îți iei concediu, nu vacanță, și asta doar după ce ți-ai rezolvat problemele care decurg din calitatea de prim-ministru, deputat și șef de partid, mai ales că unele chiar sunt urgente și interesează întreaga țară. Mă refer aici la bugetul pe anul viitor, care așteaptă ca și când nu ar exista și un ministru care să se ocupe de acest domeniu. Dar tăcerea savantă a domnișoarei ministru Petrescu este alt subiect, care merită a fi tratat separat, cu altă ocazie. Unii tot povestesc despre drepturile lui Ponta, dar aceia uită că "omul" Ponta va avea dreptul să facă absolut tot ce vrea fără a da socoteală la nimeni, doar atunci când va pleca de la guvernare. Până atunci, cât timp conduce un guvern, are datoria - dar acesta este un termen complet străin pentru premier - să rezolve problemele cetățenilor. Ale tuturor cetățenilor acestei țări, indiferent cu cine au votat aceștia. Dar iată că marele român, patriot și ortodox, "care unește", a ales să petreacă într-o țară arabă musulmană. Marele apărător al săracilor, al pensionarilor, al celor nedreptățiți a ales să se distreze în cluburi de noapte unde se poate cheltui fără efort, într-o seară, un salariu mediu din România. Suntem obișnuiți și cu minciunile, dar și cu greșelile domnului Ponta. Suntem obișnuiți să ne sfideze, să fie cinic și să nu spună adevărul. Și iată că acum îl vedem adunându-și gândurile după o înfrângere dureroasă, înregistrată în mare parte în afara granițelor, tocmai în afara granițelor! Astfel, observăm cum Ponta se distanțează voit sau nu de social-democrație, ca sa nu zicem direct că o compromite de-a dreptul. Oricum, nu spun o noutate când afirm că domnul premier nu s-a identificat niciodată pe deplin și sincer cu doctrina pe care o propovăduiește. Adeptul declarat al socialismului "care unește", Ponta și-a petrecut zilele de refacere într-o destinație exclusivistă, care dezbină electoratul. Timp de cinci zile a făcut tot ce a putut ca să uite de tristețea înfrângerii împreună cu colegul și prietenul lui. Unii spun că pare că ar fi dat bir cu fugiții ca să-și lingă rănile. Dar, unde? În cluburi de noapte, timp de două seri la rând! Inspirată alegere patriotică! În acest timp, cu toate că unii mai cârcotași ar fi dorit să îl vadă pe domnul Ponta într-un tur pe la liderii europeni, dumnealui se distrează, iar guvernul îl așteaptă cuminte, mut, în fruntea unui popor care, iată, e hotărât să nu mai tacă. Ce părere are populația care l-a votat? Unii nici nu mai recunosc asta, le e rușine... Oare, Ponta nu observă că minciuna nu mai ține? Există diaspora, există internet, există libera circulație a persoanelor și a informațiilor. Cine nu joacă cinstit poate fi prins când nici nu se așteaptă și chiar când crede că nu îl vede nimeni. În ceea ce îl privește pe premier, el recidivează în dezinteresul față de problemele țării. Identic a procedat și la inundații, când a considerat mai interesant să joace baschet, după care s-a plimbat puțin cu barca; după accidentul din Muntenegru, la fel; nu mai amintesc și de raliurile care i-au ocupat aproape tot timpul în care în țară se mai petrecea câte o problemă. Închei declarația mea politică de astăzi cu o întrebare retorică adresată domnului premier: se gândește, oare, domnul Ponta - că românii se simt și jigniți, și cu banii luați, pentru că în timp ce cadrele medicale și didactice, pensionarii și mulți alții, "subzistă", dumnealui aruncă banii pe distracții la al căror preț oamenii cinstiți și muncitori din țara asta nici nu visează?
|
|
|
|
|
Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru: "Bugetul pentru 2015, o necunoscută pentru guvernanți" Legea nr.500/2002 privind finanțele publice spune la art. 35: (1) Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern pentru prima lectură, până la data de 30 septembrie a fiecărui an.; (31) Ministerul Finanțelor Publice, pe baza prognozelor de toamnă ale Comisiei Naționale de Prognoză, definitivează proiectele de buget ale ordonatorilor principali de credite și al bugetului propriu și proiectele legilor bugetare anuale, pe care le depune la Guvern, până la data de 1 noiembrie a fiecărui an; (4) După însușirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare și de buget, prevăzute la alin. (31), acesta le supune spre adoptare Parlamentului, cel mai târziu până la data de 15 noiembrie a fiecărui an. Am depășit cu mult data de 15 noiembrie, Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2015 trebuind deja să fie în dezbaterea Parlamentului. În prezent însă nu avem nici măcar un draft al acestuia. Ce face domnul prim-ministru? După ce ne explică că pe el l-au învestit cetățenii să țină frâiele Guvernului, prin votul lor exprimat în anul 2012, acesta intră în concediu, nu știm dacă cu plată sau fără. Același om care predică la televizor despre măsurile sociale pe care intenționează să le ia din grija pentru cei defavorizați, alege să plece într-o vacanță de lux în Emiratele Arabe. Grija mea nu este viața personală a premierului și nu ar trebui să reprezinte un subiect de discuție pentru nimeni, însă când acțiunile șefului Executivului afectează Guvernarea, atunci consider că trebuie menționat cum alege domnul Ponta să-și petreacă timpul atunci când ar trebui să guverneze. România este în prezent o țară neguvernată, cu un prim-ministru, în persoana domnului Ponta, aflat într-o stare de depresie cauzată de pierderea alegerilor prezidențiale și cu un ministru al finanțelor, în persoana doamnei Petrescu, pentru care construirea Proiectului de buget pentru anul 2015 reprezintă o pălărie mult prea mare. Vrem să atragem investitori, dar nu suntem în stare să asigurăm cel mai important element în orice economie de piață: predictibilitatea. Companiile nu știu cum să-și proiecteze bugetul pentru 2015, cetățenii nu dețin informații legate despre taxele ce vor trebui să le plătească la anul sau valoarea acestora. Pe ideea "mai aveți puțintică răbdare", ministrul finanțelor ne explică că abia la începutul lunii decembrie se va discuta o primă formă a acestuia, cu ocazia vizitei în București a unei misiuni comune de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI) și Comisiei Europene (CE). Deși reprezentanții Executivului sunt optimiști, nu pot să le împărtășesc această stare de spirit care nu-și are rădăcini în realitate. Iar realitatea este aceea că au existat niște măsuri electorale luate în perioada campaniei care cel mai probabil își vor găsi sursa de finanțare în creșterea taxelor, aceasta fiind singura soluție promovată în cei doi ani de guvernare de către Ponta și echipa sa. La această afirmație se adaugă informațiile avute primate până în prezent. O măsură de reducere a CAS cu 5 puncte procentuale, cu un impact bugetar de 5 miliarde de lei, indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2015, cu un impact de 2,7 miliarde de lei, majorarea salariilor din sectorul sanitar, cu un impact de 270 de milioane de lei, reducerea taxei pe construcții speciale de la 1,5% la 1%, vor duce la scăderea veniturilor la buget cu 500 de milioane de lei. În plus, avem promisiunile electorale, precum angajamentele financiare luate în fața sindicatelor din învățământ, creșterea bugetului Ministerului Apărării până la 2% din PIB, creșterea alocațiilor pentru copiii din familiile defavorizate sau reducerea TVA la legume. Comisia Europeană a estimat că Guvernul trebuie să găsească suplimentar o sumă de 10 miliarde de lei, altfel deficitul ar urca la 2,8% din PIB și ar fi nevoie de reduceri de cheltuieli sau creșteri de taxe. Din păcate, realitatea este și mai cruntă, în sensul că politica incoerentă și inconștientă a actualului guvern va fi decontată de fiecare cetățean în parte, susținători sau nu ai candidatului Victor Ponta. Se anunță deja facturi mai mari de la anul, în urma creșterii prețurilor la gaze. Una dintre promisiunile electorale din campania electorală ce tocmai s-a încheiat a fost aceea că nu vor crește taxele și impozitele pentru a se acoperi deficitul. Se va mai ține cont de ea acum că domnul prim-ministru a pierdut alegerile prezidențiale?
|
|
|
|
|
Doamna Liliana Ciobanu: "Decesul clasei politice giurgiuvene" Mi-am exprimat public tristețea și uimirea referitor la modul în care s-au desfășurat ultimele ședințe ale Consiliului Județean Giurgiu, în care aleșii au luat o serie de decizii îndreptate împotriva locuitorilor județului. Sunt mâhnită și consternată în același timp de involuția aleșilor politici din județul Giurgiu. Mă refer la ultimele ședințe ale legislativului județean, în fapt un simulacru, un circ demn de mahala, în care toate propunerile de hotărâri s-au votat, efectiv, "la mișto", iertată fie-mi expresia, dar acesta este adevărul! Toată lumea a votat haotic, unii împotriva celorlalți, fără a se ține cont nici de doctrine, nici de alianțe, nici de principii și, mai grav, nici de necesitățile giurgiuvenilor. Consilierii județeni au votat doar pentru a se remarca în fața șefilor partidelor din care fac parte, într-un dispreț incalificabil la adresa locuitorilor acestui județ, oricum situat aproape de polul sărăciei și uitat sistematic de ultimele guverne. Am asistat la o ședință care a frizat absurdul, cu prezentarea unor ambiții personale și de grup absolut prostești și nedemocratice, făcute tocmai pe spinarea celor care i-au trimis acolo. Modul în care s-a votat la câteva proiecte extrem de importante, respectiv acordarea sumelor necesare persoanelor cu handicap și tratamentul de care au nevoie bolnavii cu HIV-SIDA, a fost efectiv cinic. Votul din respectiva ședință a CJ Giurgiu a fost îndreptat clar împotriva oamenilor, un fapt nu numai ilegal, ci și imoral, având în vedere că respectivii consilieri județeni au ajuns acolo în urma încrederii primite din partea giurgiuvenilor. Afirm răspicat: acești consilieri județeni nu își merită funcțiile deținute, dacă au putut să se coboare până într-acolo încât să voteze împotriva unei rectificări de buget și a unor proiecte de care depind viețile unor oameni, precum alocarea fondurilor pentru bolnavii infestați HIV - o categorie de suferinzi ajunși în această situație tot din cauza greșelilor umane -, precum și plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap. De asemenea, s-a votat fără a se ține seama de continuarea proiectele din fonduri europene, cum ar fi investiția în reabilitarea drumului de la Gogoșari, iar acestea pot fi pierdute doar pentru simplul motiv că "așa vor mușchii unora", din nou să îmi fie iertată expresia, dar este strigător la cer ce s-a întâmplat. După acea ședință a CJ, am ajuns să îmi fie rușine cu reprezentanții actualei clase politice din Giurgiu. Mă întreb - ca și oamenii rămași fără bani de tratamente și fără indemnizațiile de handicap - oare consilierilor județeni chiar nu le este frică de Dumnezeu, deoarece evident că nu le pasă de oameni?! Sunt totalmente îngrijorată de modul în care s-au comportat aleșii județeni. Este de neînțeles ceea ce au făcut dânșii și, deși nu îmi stă în caracter să jignesc pe nimeni, există un singur cuvânt care poate să-i caracterizeze: rușine! Mă întreb: dacă nici de Dumnezeu nu se tem, se cred aleși pe viață, au uitat cu desăvârșire de jurământul de credință, de oamenii care i-au votat, de tot și de toate?! Le recomand doar să se gândească la faptul că totul este trecător în viață, nimeni nu este de neînlocuit, iar nu peste mult timp vor avea nevoie din nou de voturile giurgiuvenilor, pe care acum i-au ignorat și batjocorit prin prestația lor jalnică. De altfel, respectiva ședință a CJ Giurgiu a consemnat și un alt record negativ incredibil, respectiv respingerea prin vot secret a încetării calității de consilier județean a unui ales PNL, înainte de expirarea duratei normale a mandatului. Cu alte cuvinte, consilierii județeni au votat ca distinsul lor coleg să rămână cu forța în CJ Giurgiu, deși el și-a exprimat public dorința de a demisiona și a ieși din Consiliul Județean. Incredibil, dar posibil, numai la Giurgiu! Un om vrea să plece din CJ, demisionează, dar pur și simplu nu este lăsat să plece! Cred că marele Caragiale a fost depășit!
|
|
|
|
|
Doamna Liliana Ciobanu: "De ce am votat Klaus Iohannis?" Fac parte dintr-un partid politic, dar, în același timp, sunt un om liber. Iată de ce am decis să vă explic votul meu din turul al II-lea al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie 2014, care a mers spre Klaus Iohannis. Îmi doresc o țară curată, dezvoltată, constructivă, cu o conducere a statului de bun-simț. Vreau o țară civilizată, modernă, în care instituțiile statului să respecte oamenii, plătitorii de taxe și impozite, nu să-i umilească repetat și permanent. Îmi doresc o Românie cu viitor pentru fetița mea, nu vreau să o trimit în străinătate încă din liceu, așa cum fac potentații politici ai zilelor noastre. Am votat Klaus Iohannis, deoarece primul-ministru candidat Victor-Viorel Ponta nu va reuși să își onoreze pleiada de promisiuni din aceste zile, așa cum nici USL și mai apoi PSD nu și-au respectat angajamentele luate în fața românilor din 2012 încoace. Mulți dintre noi știm că astăzi, după doi ani și jumătate de guvernare a camarilei PSD, compusă din baroni locali care au jefuit județe și demnitari ce au furat pădurile generațiilor viitoare, România ocupă ultimul loc în Europa la cele mai sensibile capitole. Cel mai dureros este eșecul luptei împotriva sărăciei, deoarece cifrele reale arată că mult mai mulți români sunt mai săraci decât acum trei ani...Întrebarea justificată este cum va reuși o Românie condusă în totalitate de PSD, cu ajutorul nemijlocit al unei alianțe formate, în premieră națională după 25 de ani de democrație, din UDMR și PRM - adică ungurii și Vadim împreună, Doamne, iartă-i, că nu știu cum au ajuns aici! - să iasă din recesiune? Este evident că nu va reuși. Nu am votat Ponta pentru că a introdus 36 de taxe și parataxe noi, iar dacă va ajunge președinte este posibil să ordone guvernului său să pună și taxă pe apa de ploaie sau pe zâmbet! Nu am votat Ponta pentru că nu a vrut nici în ruptul capului să îngroape definitiv Legea amnistiei și grațierii, nici în ultima ședință a Parlamentului, nici cu alte ocazii, și este foarte posibil să o promulge imediat ce ar ajunge președinte. Doar Ponta continuă să se situeze în funcția de susținător și protector al PSD-iștilor corupți, parlamentari, foști miniștri, președinți de consilii județene și lideri județeni ai PSD, care au dosare de delapidare de sute de milioane de euro, dar conduc județele după bunul lor plac, iar apariția sa la Cotroceni ar transforma România într-un rai al corupției generalizate. Atunci chiar nu vor mai avea frică de nimeni! Nu am votat Ponta pentru că doar el a demonstrat că nu numai că nu susține statul de drept, ba chiar i se opune din răsputeri! Nu am votat Ponta deoarece a fost pus de Băsescu, girat de Băsescu, și a coabitat și încă coabitează cu Băsescu! În cei aproape trei ani de când conduce Guvernul, doar Ponta nu a demarat niciun proiect de țară pentru România! Doar Ponta nu știe cum arată România reală, nu a văzut niciodată satele din Giurgiu, care se zbat într-o sărăcie lucie, cu oameni disperați, deși se află la o jumătate de oră de marea Capitală. Doar Ponta nu realizează cât de greu se trăiește în țara noastră, unde oamenii au ajuns să cerșească zilnic bani și locuri de muncă, din acele un milion de locuri de muncă promise și nefăcute! În timp ce doar Ponta vine cu cifre amețitoare privind creșterea nivelului de trai al românilor - unde or fi aceia doar Ponta știe! - însă șomajul a crescut, puterea de cumpărare a scăzut, coșul zilnic e tot mai subțire, iar medicamentele bătrânilor au devenit un lux de nepermis. Doar Ponta îi minte cu nonșalanță pe români. A promis că va folosi acciza de 7% la carburanți pentru a face autostrăzi, dar de la Boc încoace nu s-a mai făcut niciun kilometru! Ce să mai vorbim de starea învățământului românesc, de bieții copii din clasa I, care în această toamnă au fost primii elevi din istoria României rămași fără abecedare pe bănci. Și, în acest timp, doar Ponta ne minte în față, spunându-ne că toți copiii au laptopuri și tablete. Ce să mai vorbim de spitalele țării, unde nimeni nu se uită la tine dacă nu scoți bani din buzunar, unde nu se dau bani bolnavilor de cancer, SIDA sau diabet. Ce să mai vorbim de centrele pentru îngrijirea copiilor și bătrânilor, unde se moare cu zile! Doar Ponta știe de ce! Vă spun eu de ce: pentru că doar Ponta și guvernarea sa coruptă și mincinoasă au dat în aceste două luni pomeni electorale cât pentru cinci ani, de parcă România ar fi o țară populată doar de asistați social. Doar Ponta patronează hoția și corupția din România. Doar Ponta s-a înconjurat de miniștri incompetenți, de oameni incapabili să gestioneze situații delicate. Așa au murit cu zile Aurelia Ion și Adrian Iovan, pentru că țara asta nu are nicio strategie bazată pe gândire logică și competențe, doar miniștri și demnitari de paie, yesmeni jalnici, puși în funcții pe baza gradului lor de servilism și capete plecate! Să nu mai amintim de implicarea Bisericii Ortodoxe, folosirea ei mârșavă într-o competiție electorală fără nimic sfânt pentru candidatul-premier, cel care a folosit toate resursele umane, logistice și financiare ale Guvernului, în loc să demisioneze din funcție în campanie! Și multe altele... Așa să ne ajute Dumnezeu!
|
|
|
|
|
Doamna Liliana Ciobanu: "Premierul Victor Ponta trebuie să rezolve situația dramatică a salariaților concediați de la ISU «Vlașca» Giurgiu" Am adus la cunoștința primului-ministru Victor Ponta memoriul a 36 de salariați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Vlașca" al județului Giurgiu, care contestă anumite aspecte ilegale petrecute în instituție, drept pentru care și-au pierdut locurile de muncă. Pentru conformitate, vă prezint integral scrisoarea adresată de cei 36 de oameni din Giurgiu, înaintată conducerii Guvernului României. "Subsemnații Chiripuci Mirela Daniela, Ghiță Valentin, Tene Alin Ilie, Ghizdăreanu Adrian, Scărlătescu Alin, Ene Mihail, Vonica Cristinel Ionuț, Pietrosu Gheorghe Florin, Ancu Cristian Silviu, Vilcan Anișoara, Cazacu Ionel, Ștefan Nicolae, Remus Adrian, Filip Florin Mihăiță, Puciumandea Ionuț Alin, Chican Cristian, Șomîrlie Niculae Sorin, Mihai Nicolae Iulian, Ciuculan Dacian Gheorghe, Frunzescu Cătălin, Deacu Marian, Dobre Daniel, Moraru Iulian Alin, Puiu Iulian, Andrei Iulian Lili, Crăcan Petrică, Mărgelatu Ilie, Alexe Andrei Eduard Florin, Nuță Radu Mihai, Apostol Dănuț Cristian, Covaci (Roșu) Daniela-Andreea, Movilă Cătălin Ionuț, Pîndaru Daniela, Marioara Alexandra, Mihalache Steliana, Ghiuzelea Mirela, încadrați de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Vlașca" al județului Giurgiu, anterior emiterii de către inspectorul-șef în iulie-august 2014, a ordinelor de trecere în rezervă, reprezentați convențional de Societatea Civilă de Avocati "Abraham si Asociații", cu domiciliul ales pentru comunicarea documentelor oficiale la sediul din municipiul București, bd. Regina Maria nr.35, sect.4 prin avocat dr. Pavel Abraham, formulăm prezentul memoriu prin care să vă informăm în legătură cu următoarele aspecte referitoare la anularea documentelor de concurs întocmite cu ocazia încadrării subsemnaților la ISU "Vlașca" Giurgiu: Prin sentința penală nr.29/04.07.2010 pronunțată în Dosarul nr.55/753/2010 de către Tribunalul Militar Teritorial București s-a dispus în mod nelegal, în temeiul art.170 raportat la art.348 din Codul de procedura penala, anularea documentelor întocmite cu ocazia încadrării la ISU "Vlașca" al județului Giurgiu pentru cei 83 de candidați din totalul celor 381 de candidați favorizați la proba sportivă de trecere peste bârna de echilibru, candidați din care fac parte și subsemnații. Ulterior, la data de 28 iulie 2014 a fost soluționată contestația la executare formulată de ISU "Vlașca" Giurgiu împotriva sentinței penale nr.29/04/07/2010 pronunțată de către Tribunalul Militar Teritorial București. Având în vedere natura raporturilor de serviciu pe care le avem cu ISU "Vlașca" al județului Giurgiu, am aflat că prin Hotărârea nr.55/2014 din 28 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Militar București s-a dispus modificarea dispozitivului sentinței penale nr.29 din 4 iulie 2010, în sensul anulării tabelelor de concurs (proba de bârnă) întocmite cu ocazia încadrării la ISU "Vlașca" al județului Giurgiu pentru cei 83 de candidați din totalul celor 381 de candidați favorizați la proba sportivă de trecere peste bârnă de echilibru, candidați din care fac parte și subsemnații. Așadar, având în vedere faptul că sentința penală nr.29 din 4 iulie 2010 pronunțată în Dosarul nr.55/753/2010, al cărei dispozitiv a fost modificat în sensul anterior menționat, prin Hotărârea nr.52/2014 din 28 iulie 2014 a Tribunalul Militar București, produce efecte juridice pentru subsemnații, în sensul că raporturile de serviciu cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vlașca al județului Giurgiu vor înceta dacă se vor anula documentele întocmite cu prilejul încadrării subsemnaților, considerăm că am fost privați de posibilitatea legală de a ne apăra într-un proces penal la care, în mod nedrept, nu am fost chemați să participăm, deși consecințele pe care se suportăm sunt evidente. Cu privire la aspectele precizate, suntem de părere că, în mod nelegal, nu am fost încunoștințați cu privire la desfășurarea unui proces penal prin care ne-au fost lezate în mod direct drepturile și care a avut drept consecință injusta emiterea de către inspectorul-șef a unor Ordine de trecere în rezervă. Astfel, raporturile noastre de serviciu au fost anulate în urma pronunțării unei hotărâri penale într-un dosar în care subsemnații nu au avut calitate procesuală, aflându-se în imposibilitatea obiectivă de a formula acte de apărare împotriva acuzațiilor ce ne-au fost aduse și care au condus la anulare foilor de concurs. De asemenea, pe fondul lipsei calității procesuale în Dosarul nr.55/753/2010 nu am fost audiați nici pe parcursul cercetărilor penale și nici în cadrul procesului penal, iar acest viciu procedural a determinat încălcarea dreptului de apărare, prin punerea subsemnaților în situația de a nu ne putea apăra drepturile legitime, fiindu-ne îngrădit în mod vădit accesul liber la justiție. În ceea ce privește metodologia examenului de încadrare pentru posturile de ofițer și subofițer din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vlașca al județului Giurgiu, menționăm faptul că anul 2007 a fost ultimul an în care s-a susținut proba sportivă, întrucât începând cu anul 2008 acest tip de probă s-a desfășurat cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului de interne nr.154/2004. Mai mult decât atât, precizăm că proba de trecere peste bârnă nu numai că nu era obligatorie, dar nici nu făcea parte din evaluarea performanțelor fizice conform Ordinului ministrului de interne nr.154/2004, prevederile acestuia fiind încălcate. În acest sens, Ordinul ministrului de interne nr.154/2004 a fost încălcat, întrucât în conținutul acestuia se specifică în mod foarte clar faptul că pentru posturile de subofițer conducător auto sau subofițer servant pompier și protecție civilă sunt aplicabile probele din Anexa nr.2 a, și anume: viteză, abdomen și rezistență, criteriile de admisibilitate urmând a fi stabilite în funcție de vârsta și sexul candidatului, astfel cum prevede art.88 alin.(2) lit. G) din ordinul menționat anterior. Potrivit ordinului invocat, proba cu trecerea peste bârnă este specifică militarilor aflați deja în serviciu, iar nu celor care acced la statutul de angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Astfel că, indiferent dacă proba cu trecere peste bârnă ar fi fost fraudată de către cadrul militar însărcinat cu desfășurarea probei fizice, aceasta nu era obligatorie, câtă vreme nu era prevăzuta în metodologia de examen pentru subsemnații, fiind astfel încălcate dispozițiile legale aplicabile în materie. Referitor la fraudarea probei cu trecere peste bârnă, menționăm că acest fapt s-a petrecut independent de voința și cunoștința subsemnaților, iar în acest sens vă facem cunoscut că, indiferent dacă s-au acordat două secunde pentru fiecare presupus candidat favorizat, cu sau fără aceste două secunde, lista candidaților admiși nu suferă modificări în urma retragerii acestor două secunde, rămânând nominalizați aceiași candidați declarați inițial admiși. Cu privire la aceste aspecte, menționăm că nu am fost chemați pentru a participa la procesul penal în care s-a dispus anularea documentelor care au stat la baza încadrării noastre la ISU Giurgiu, nefiindu-ne atribuită nicio calitate procesuală, deși suportăm în mod direct consecințele anulării lucrărilor. Pentru considerentele expuse anterior, suntem de părere că drepturile legitime ale subsemnaților au fost grav încălcate, fiindu-ne îngrădit liberul acces la justiție și dreptul de a ne apăra într-un proces penal a cărui soluție ne afectează în mod direct. Faptul că accesul liber la justiție poate fi caracterizat ca principiu constituțional a fost exprimat de către plenul Curții Constituționale prin Decizia nr.1/1994 privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, decizie ce rămâne de referință pentru întreaga dezvoltare ulterioară a jurisprudenței Curții în această materie. De asemenea, accesul liber la justiție reprezintă un drept fundamental, astfel cum acesta reglementat de prevederile art.21 din Constituția României, potrivit cărora "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime", fără ca vreo altă normă legală sau autoritate judecătorească să poată îngrădi exercitarea acestui drept. Mai mult decât atât, ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede în art. 6 pct.1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil: "Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil..." În explicitatea acestei garanții procesuale, în doctrina dreptului european, dreptul de a avea acces la justiție este înțeles ca un drept concret și efectiv, care presupune ca justițiabilul "să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale." Pornind de la premisa că drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă și reală, iar nu iluzorie și teoretică, imposibilitatea de sesizare a unei instanțe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. Liberul acces la justiție este consacrat ca drept cetățenesc fundamental prin art.21 din Constituția României și prin art.10 din Declarația universală a drepturilor omului, precum și prin art.14 pct.1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. În Constituție, accesul liber la justiție este conceput ca drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, garantându-se că exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nicio lege și de nicio autoritate judecătorească. Astfel, subsemnații considerăm că prin neacordarea unei posibilități legale de a ne apăra interesele legitime, ne aflăm în situația în care nu am fost invitați să participăm la un proces penal în cadrul căruia s-a decis sancționarea noastră și ne este opozabilă o hotărâre care nu ne-a fost comunicată și despre care am luat cunoștință abia la data de 28 iulie 2014, cu ocazia soluționării contestației la executare formulată de către ISU "Vlașca" Giurgiu, în temeiul raporturilor de muncă pe care le avem cu această instituție. Am formulat prezentul memoriu cu toată încrederea că veți dispune luarea măsurilor ce se impun în ceea ce privește încetarea într-un mod nedrept a raporturilor de muncă ale subsemnaților cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Vlașca" Giurgiu, în urma unui proces penal în care nu ne-a fost acordată șansa de a ne apăra interesele. Cu deosebită considerație și respect, Petenții: Chiripuci Mirela Daniela, Ghiță Valentin, Tene Alin Ilie, Ghizdăreanu Adrian, Scărlătescu Alin, Ene Mihail, Vonica Cristinel Ionuț, Pietrosu Gheorghe Florin, Ancu Cristian Silviu, Vîlcan Anișoara, Cazacu Ionel, Ștefan Nicolae, Remus Adrian, Filip Florin Mihăiță, Puciumandea Ionuț Alin, Chican Cristian, Șomîrlie Niculae Sorin, Mihai Nicolae Iulian, Ciuculan Dacian Gheorghe, Frunzescu Cătălin, Deacu Marian, Dobre Daniel, Moraru Iulian Alin, Puiu Iulian, Andrei Iulian Lili, Crăcan Petrică, Mărgelatu Ilie, Alexe Andrei Eduard Florin, Nuță Radu Mihai, Apostol Dănuț Cristian, Covaci (Roșu) Daniela-Andreea, Movilă Cătălin Ionuț, Pîndaru Daniela, Marioara Alexandra, Mihalache Steliana, Ghiuzelea Mirela". Având în vedere faptul că salariații menționați se consideră nedreptățiți, am cerut premierului să analizeze petiția respectivă și să prezinte un răspuns celor în cauză.
|
|
|
|
|
Doamna Liliana Ciobanu: "Apel la responsabilitate" Dicționarul explicativ al limbii române definește substantivul responsabilitate prin "Obligația de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și suporta consecințele; răspundere; Funcție, sarcină de răspundere; atitudine conștientă, simț de răspundere față de obligațiile sociale; răspundere pe care și-o asumă cineva; starea celui responsabil; obligațiunea de a repara, printr-o indemnitate pecuniară, prejudiciul cauzat prin propria sa vină ori prin a celor ce se află sub privegherea sa; Răspundere, obligațiunea de a da socoteală de ceea ce faci". Acestea sunt definițiile termenului responsabilitate și a fi responsabil. Am amintit aceste explicații deoarece sunt convinsă că exact termenii menționați lipsesc în acest moment clasei politice românești. Lipsește responsabilitatea, nu avem simț de răspundere. Alegerile s-au încheiat, noul președinte a fost validat, primul-ministru s-a întors la Guvern după ce și-a vărsat amarul înfrângerii prin cluburile de noapte ale arabilor, iar parlamentarii, la rândul lor, s-au reîntors la muncă, după vreo șase săptămâni de vacanță electorală forțată, impusă fără voia lor. Cel puțin fără voia mea, pentru a nu mă exprima în numele colegilor mei din Camera Deputaților. Viața merge înainte, vorba alergătorilor de cursă lungă: ai câștigat, continuă, ai pierdut, continuă! Întrebarea dilematică este ce avem de făcut de acum încolo, în viitorul imediat sau pe termen mediu. Dar prefer să vorbim la timpul prezent, adică despre ce trebuie să facem de azi înainte, cel puțin în cele câteva săptămâni rămase din acest an, și mă refer atât la oamenii care ocupă locurile din vârful politicii românești, dar și la oamenii simpli, obișnuiți, românii care se uită la clasa politică precum la un spectacol jenant de circ. Nu obișnuiesc să spun vorbe mari, deci nu voi spune nici acum. Vreau doar să-i invit pe colegii mei parlamentari să se trezească, unii din adorația adjudecării alegerilor prezidențiale de către preferatul lor - care e mai mult un tehnocrat învelit în mantie politică, decât un politician sadea -, iar ceilalți din gustul amar al înfrângerii neanunțate a primului-ministru, și el împins în cursă, poate fără voia sa, de la spate, de alții... Așa că îi rog respectuos să se trezească, și unii, și ceilalți, și să ne apucăm de treaba pentru care oamenii, bieții oameni, ne-au trimis să muncim prin acest București agitat și stresant. Le reamintesc tuturor că noi, parlamentarii, avem de slujit poporul român, Măria Sa Alegătorul, care ne-a învestit cu această înaltă demnitate. Fără îndoială, traversăm una dintre cele mai negre perioade din istoria României, sub toate aspectele, în toate domeniile și din toate punctele de vedere. Țara ne este măcelărită de corupție, de am ajuns să-i suspectăm și pe cei mai cinstiți dintre semenii noștri, DNA își face în sfârșit treaba, serviciile secrete și de urmărire parcă-s mai multe ca niciodată, de ar fi în stare să-i urmărească pe toți românii deodată, parlamentarii și demnitarii cad pe capete, își plătesc păcatele lăcomiei, economia este în recesiune, Rusia ne amenință de la Răsărit, oamenii sunt sărăciți, debusolați moral și spiritual, lipsiți de speranță. Elicopterele ni se prăbușesc ieșite din garanție, că deh, pentru Armată nu avem bani, dacă tot i-am dat drept despăgubiri pentru îmbogățirea unor miliardari de carton, ajutați de-a valma de oameni angrenați în politică, mă feresc să le spun politicieni, pentru că așa ceva nu există în România. Aici ar trebui insistat ceva mai mult, pentru că au murit opt profesioniști ai Armatei Române, opt militari cu familii și cu perspective frumoase într-o carieră tot mai puțin riscantă în țările Uniunii Europene. Țările celelalte, nu și la noi, din păcate! Ar fi fost normal ca banii spoliați din bugetul oricum sărăcit al României să fi ajuns la înzestrarea Armatei, nu la personaje precum Cocoș, Crinuța și Alinuța... Poate cei opt militari de elită ar fi avut o viață normală, nu onoruri în sicrie tricolore! Ce să mai spere românul simplu, cel de la țară, cel din satele uitate din Giurgiu și de peste tot, care știe că tot Iliescu e președinte și nu a auzit niciodată că mai este vreun alt partid în afară de "trei trandafiri"? La ce să se mai aștepte tinerii noștri frumoși și deștepți, care și-au demonstrat competența și valoarea, de la un sistem educațional în declin permanent, ce are în frunte un ministru care confundă lupoaica cu vulpea...Vă spun eu, așteaptă să plece în străinătate. Ce să își mai dorească un pensionar bolnav, căruia, după o viață de muncă, i se cere la spital pentru o banală consultație pensia pe întreaga lună, direct și pe față, într-un alt sistem național aflat la terapie intensivă, dacă nu chiar în moarte clinică. Poate doar își roagă mai repede moartea... Cam acesta e tabloul sumbru al unei țări distruse. Frumoasă, bogată, atractivă, ca o pereche ideală pentru măritiș, dar putredă pe interior! Cam greu să emiți judecăți de valoare sau alte recomandări de substanță într-o asemenea pictură deformată de realitate cum se prezintă acum România... Nu vreau să mă revolt, nu vreau să țip, nici să înjur. Suntem în Sfântul post al Crăciunului. Unde or fi colindele de altădată, acum se colindă prin închisori mai mult! Dar nici nu pot să iau lucrurile așa cum sunt, după principiul cretin că "merge și așa!". Oameni buni, nu mai merge și așa, pricepeți odată! Riscăm să dispărem de pe fața pământului, ca nație, ca neam, ca țară. Încetați, pentru Dumnezeu, să jefuiți România! Veți vedea că veți cheltui exact câți bani aveți, niciun leu în plus! Fac un apel la calm, la responsabilitate, la unitate între parlamentari și între actorii scenei politice, din toate partidele politice, să încercăm să fim uniți pentru români, pentru pensionarii care trăiesc de pe o zi pe alta și nu au bani de medicamente, pentru tinerii noștri care nu au locuri de muncă și locuințe, pentru copiii noștri care așteaptă să le construim un viitor în această țară. Să facem lucruri concrete, să fim mai buni, mai toleranți, mai responsabili! Să încercăm să lăsăm ceva în urma noastră, nu doar vorbe goale și promisiunile deșarte, să vedem, putem? Eu încă mai cred că da...
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan: "PNL cere demisia ministrului educației naționale, Remus Pricopie, pentru îngrădirea dreptului constituțional la învățătură și la educație gratuită" Nici până în ziua de azi, noile abecedare nu au ajuns pe băncile elevilor din clasa I. Și mai trist este că nu sunt șanse să le primească nici măcar de Moș Crăciun! Eu nu cunosc vreo altă țară din Europa în care să se mai întâmple asemenea lucruri, domnule Ponta! Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a cerut Ministerului Educației reevaluarea tuturor ofertelor pe care editurile le-au depus pentru materia Comunicare în limba română - clasa I. Este a nu știu câta oară când Ministerul Educației, dirijat de Pricopie, și-a bătut joc sistematic de toată procedura de licitație și evaluare, din aprilie 2014 încoace. Faptul că CNSC a admis contestația depusă de un participant la licitație subliniază un lucru clar: licitația a fost cu nereguli, cu dedicație. Oricâte minciuni ar mai scorni Victor Ponta pe subiect sau Remus Pricopie, la comanda șefului, lucrurile sunt cât se poate de clare: copiii din clasa I nu au abecedare din cauza incompetenței sau intereselor lui Ponta și Pricopie. Din acest motiv, revin și cer, în numele Partidului Național Liberal, demisia ministrului educației, Remus Pricopie. Dacă Meleșcanu a plecat pentru că a nesocotit dreptul constituțional la vot, Pricopie trebuie, de asemenea, să plece pentru că ignoră dreptul constituțional la învățătură și la educație gratuită.
|
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan: "Guvernul Ponta și-a bătut joc de românii din diaspora și, până acum, nimeni nu și-a asumat în mod real această gravă încălcare a dreptului fundamental de vot" Iată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a început urmărirea penală cu privire la fapta de împiedicare a exercitării dreptului la vot, prevăzută de art. 385 din Codul penal, ca urmare a faptului că foarte mulți români din diaspora nu au putut să-și exercite un drept constituțional. Conform Codului penal, împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Guvernul Ponta a acționat cu rea-credință, refuzând pur și simplu să organizeze mai bine votul din diaspora, deși ar fi avut la dispoziție varianta adoptării chiar în cursul zilei de duminică a unei ordonanțe de urgență care să prelungească votul până la ora 23,00 sau 24,00. Președintele ÎCCJ, Livia Stanciu, a declarat că, "strict pe lege", se putea emite o ordonanță de urgență a Guvernului pentru înființarea unor noi secții de votare în turul al doilea. Să sperăm că vinovații vor plăti pentru abuzul față de românii din diaspora.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Tămâian: "România trebuie să aibă o clasă politică imaculată și care să impună respect" Prin votul românilor din 16 noiembrie, este clar că s-a încheiat o etapă după 25 de ani de la Revoluție, mesajul dat de cetățeni fiind unul fără echivoc: drumul României este unul singur și trebuie parcurs fără greșeală spre Vest, spre Europa, spre parteneriatul strategic cu SUA. Românii au votat pentru un alt mod de exercitare a celei mai înalte funcții în stat, pentru un alt mod de a face politică, pentru un alt tip de om care să dețină funcția de președinte și l-au ales pe Klaus Iohannis. Dar o Românie prosperă, normală și puternică nu se poate face peste noapte, ci se construiește în timp. Este nevoie de răbdare și de bunăvoința tuturor factorilor decidenți din politică. Toți liderii partidelor politice trebuie să conștientizeze că este necesar ca, măcar acum, să fie făcută "ordine" în rândul structurilor acestora. Trebuie ca toate persoanele din interiorul partidelor politice, condamnate penal sau cele care au probleme grave de imagine, indiferent de funcțiile pe care le ocupă în partide sau administrație, să se retragă din viața politică. Combaterea corupției reprezintă una dintre prioritățile de bază ale programului politic al PNL și al președintelui Klaus-Werner Iohannis, iar pe acest subiect nu se pot face concesii. Ar trebui ca politicienii certați cu legea, indiferent de culoarea politică, să facă un pas înapoi. Acesta a fost verdictul votului din 16 noiembrie, când o majoritate covârșitoare a românilor a arătat că nu mai dorește o clasă politică măcinată de corupție. România trebuie ca după un sfert de secol de la căderea comunismului să ajungă să aibă o clasă politică imaculată și care să impună respect. Pentru formarea Guvernului, în viitor, este important să fie cooptate în funcții persoane pregătite profesional, pe fiecare domeniu, și nu neapărat angrenate politic. Dacă politicul este curat și respectabil, atunci sunt șanse foarte mari ca și întreaga societate să se însănătoșească. Vrem să ajungem să spunem că în România au succes cei care muncesc sau inovează, nu cei care "cunosc pe cine trebuie" în administrație sau oferă diverse foloase necuvenite, vrem să avem competiție liberă și corectă, nu licitații trucate sau făcute cu dedicație, vrem ca investitorii românii și străini să fie încurajați în activitatea lor, și nu să fie alungați de o legislație instabilă și de proastă calitate, vrem ca românul să nu se diferențieze de occidental, atunci trebuie cu toții să punem umărul la eliminarea birocrației, la eradicarea corupției și a crimei organizate. Numai așa, România poate recupera masiv din decalajul care o desparte de statele europene civilizate și puternic dezvoltate. Și cred că toți trebuie să avem acest deziderat. Noul electorat ne-a transmis un semnal clar.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Tămâian: "Un alt fel de președinte: normal și căruia îi pasă" În urma votului de duminică, 16 noiembrie, românii au ales normalitatea și prosperitatea, și îi felicit pentru mobilizarea istorică impresionantă. Prezența masivă la urne a cetățenilor a dat un semnal clar: oamenii doresc o schimbare profundă a modului în care se face politică în țara noastră. Românii au demonstrat că s-au săturat de ideologia de tip estic care a dominat politica românească în ultimii 25 de ani și au decis că România trebuie să stea cu fața spre Vest, spre Europa și SUA. Au ales progresul. Pe 16 noiembrie, s-au spart multe tipare și prejudecăți despre cum se face politică și ce este posibil în România. Mă bucur că românii nu s-au lăsat orbiți de micile daruri oferite de PSD și Victor Ponta în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Pesediștii, folosind resursele guvernamentale, au încercat să-i păcălească așa cum conchuistadorii au procedat cu indienii sud-americani pentru a-i cuceri. Doar că în loc de mărgele colorate și tot felul de daruri ieftine, pesediștii au oferit românilor doar promisiuni care nu pot fi onorate și care nu au fost prinse în bugetul pe anul 2015 (neelaborat de Guvern nici până la această dată). Pentru un pumn de voturi, Ponta a răsplătit din banii noștri publici pe diverși lideri de partide de buzunar pe care îi blama doar cu puțin timp în urmă. Bani, de altfel, pe care tot noi, românii, va trebui să-i dăm, prin plata taxelor și impozitelor. Îmi exprim admirația față de sibieni, cât și față de românii l-au votat cu toată încrederea pe Klaus Iohannis care dorește o Românie normală și prosperă: un președinte integrator care are o viziune, să facă în așa fel încât țara să funcționeze ca un tot unitar și în care să nu existe discrepanțe între regiuni: să meargă "ceas"! Klaus Iohannis a arătat limpede în această campanie pentru competiția prezidențială faptul că respectul față de cetățean primează și că dorește progresul. Prin întreaga sa conduită în această perioadă a arătat bun-simț și civilizație și faptul că are capacitatea de a arăta românilor că este nevoie de un alt fel de președinte: normal și căruia îi pasă.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Tămâian: "Recuperarea bunurilor fundației "Gojdu" Vin astăzi la tribuna Camerei Deputaților, să le reamintesc instituțiilor abilitate un subiect important legat de recuperarea bunurilor Fundației "Gojdu", estimate acum la peste un miliard de euro. Este bine cunoscut faptul că ardeleanul Emanuil Gojdu, ajuns la Budapesta, acum mai bine de 150 ani, a avut o avere impresionantă și a construit în centrul Capitalei Ungariei un ansamblu rezidențial care îi poartă numele. A dat burse tinerilor care au devenit personalități ale societății românești și a lăsat prin testament ca toate proprietățile sale să fie folosite de către statul român și în mod special de Biserica Ortodoxă Română. Astfel, peste 5000 de bursieri și-au datorat formarea Fundației "Gojdu", până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 2005, a fost emisă o ordonanța de urgență promovată privind înființarea Fundației Româno-Ungare "Gojdu" cu sediul la Budapesta, dar Parlamentul României a respins, la începutul lunii martie 2008, proiectul de aprobare a acestei ordonanțe de urgență a Guvernului. Dat fiind faptul că Fundația "Gojdu" reprezintă o filă din istoria intelectualității românești, prin bursierii care s-au bucurat de sprijin în efectuarea studiilor, precum și datorită caracterului național al testamentului lui Emanuil Gojdu, se impune tratarea cu maximă seriozitate a subiectului restituirii patrimoniului Gojdu. În acest sens, consider important că trebuie să știm cu toții ce măsuri diplomatice sau juridice au fost luate din anul 2012 și până în prezent de către Guvernul României în vederea recuperării clădirilor care au aparținut Fundației. Este important de știut și dacă s-au purtat dialoguri cu țara vecină, Ungaria, în sensul restituirii pe cale amiabilă, în baza unor acorduri, a respectivului patrimoniu, ce aparține de drept națiunii române. Care este, la momentul actual, analiza efectuată de Guvern referitoare la situația imobilelor Gojdu și care sunt, concret, demersurile făcute în ultimii doi ani, pentru recuperarea bunurilor Fundației "Gojdu".
|
|
|
|
|
Domnul Ion Diniță: "Agricultura ecologică, baza dezvoltării rurale durabile a României" Progresele înregistrate în ultimii doi ani în agricultura românească sunt vizibile și remarcabile, iar în acest context un rol decisiv îl are dezvoltarea agriculturii ecologice, extrem de apreciată la nivelul Uniunii Europene. Astfel, în ultima perioadă fermele familiale ecologice au cunoscut o continuă dezvoltare, asocierile de tip bio ale fermierilor români constituind baza dezvoltării rurale durabile, de care România are atâta nevoie. În acest sens, trebuie să evidențiem reușitele fermierilor certificați în sistem ecologic din țara noastră, mai ales preocuparea lor constantă și ambițioasă pentru a pătrunde atât pe piața națională, cât și pe cea internațională a produselor de profil. Este un fapt tot mai evident că în ultimul timp produsele ecologice au devenit un adevărat ambasador al produselor alimentare și al agriculturii românești peste hotare. Mai mult chiar, prin intermediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, România este în căutarea unui brand de țară pentru produsele sale, iar opinia unanimă a specialiștilor este aceea că un foarte bun brand pe care îl putem avea este în zona produselor ecologice, care s-au dezvoltat susținut atât în ceea ce privește calitatea, cât și producția și promovarea. Astfel, eforturile producătorilor au fost dublate și de susținerea continuă a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care în ultimii doi ani a suplimentat constant și accentuat fondurile alocate sectorului ecologic. În aceste condiții, sprijinul în acest sector a crescut, din 2010 până în 2013, de la 3 milioane de euro la 7 milioane de euro. În 2014, valoarea fondurilor alocate de Uniunea Europeană pentru acest sector s-a redus la 4 milioane de euro, însă ministerul de resort a făcut un efort, la insistențele numeroșilor beneficiari ai agriculturii ecologice, reușind să mai aloce încă 10,6 milioane de lei pentru ca agricultura ecologică să aibă același sprijin ca și anul trecut. Nu în ultimul rând, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, Ministerul Agriculturii va susține suplimentar producătorii ecologici, mai ales că pe piața internă se constată creșterea continuă a cererii de alimente ecologice. Astfel, toți fermierii care vor depune proiecte pe sectorul agriculturii ecologice vor avea prioritate. Ministerul Agriculturii va acorda punctaje suplimentare pentru fermierii care se orientează către agricultura ecologică și integrează producția obținută, astfel încât să ne atingem obiectivul ca produsele bio românești să fie din ce în ce mai prezente pe rafturile marilor magazine, iar România să exporte mai mult și cu preponderență produse procesate, cu valoare adăugată mare. Demn de remarcat este faptul că măsurile luate de oficialii guvernamentali din domeniu au avut ca efect existența în prezent a peste 15.000 de operatori în agricultura ecologică, care exploatează aproximativ 400.000 de hectare.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Diniță: "Cardurile de asigurat de sănătate, un motiv concret de îmbunătățire a serviciilor medicale" Partidul Conservator salută finalizarea procesului de realizare și distribuire a cardurilor de asigurări de sănătate, care vor fi primite în aceste zile de către toți românii prin intermediul poștei. Până acum, au fost deja trimise 12,5 milioane de carduri, pentru ca în următorii patru ani să se ajungă la 13,6 milioane de unități, incluzând persoanele care vor împlini vârsta de 18 ani și/sau vor dobândi calitatea de asigurat. Poșta Română va livra cardurile la locuința fiecărui asigurat, în baza cărții de identitate și a semnăturii de primire. Introducerea acestui card este încă o dovadă a armonizării legislației românești cu cea europeană. Astfel, de acum încolo, serviciile medicale vor fi validate și decontate doar în baza cardului național de sănătate, care reprezintă codul de acces pentru toate sistemele informatice ale instituției și conține datele de identificare ale fiecărui asigurat. Cardul va deveni instrumentul de confirmare a prestării tuturor serviciilor din sistem, iar fiecare român care se prezintă la medic va trebui să aibă asupra sa cardul de sănătate. Pentru informarea cetățenilor, menționăm că noul card de sănătate va fi trecut prin cititorul de card din cabinetele medicale, iar medicii, cu acordul pacientului, vor înscrie pe card eventualele boli grave, precum cancer, diabet, sau transplant de organe. Introducerea cardului național de sănătate va conduce la verificarea cu exactitate a efectuării serviciilor medicale de către furnizorii acestor servicii, în acest fel urmând a fi descoperite eventualele încercări de fraude din sistem. Demn de menționat este și faptul că implementarea acestui serviciu va diminua considerabil plățile fictive care până acum puteau fi decontate de către medicii de familie, folosirea cardului având un dublu efect pozitiv. Pe de o parte, el este extrem de folositor medicilor, deoarece astfel nu vor mai putea fi acuzați de efectuarea unor servicii medicale nerealizate efectiv, iar, pe de altă parte, este foarte util și pacienților, pentru că aceștia nu mai pot fi folosiți pentru decontări de care nu au beneficiat în realitate. Prin utilizarea cardului de sănătate, Casa Națională de Asigurări de Sănătate poate să administreze eficient bugetul de peste 4 miliarde de euro de care beneficiază, respectiv banii plătiți de români, ca contribuții de asigurări de sănătate. Este adevărat, acești bani nu sunt suficienți pentru necesarul din acest moment al populației României, însă cel mai important lucru este modul în care sunt folosiți și modul în care din suma respectivă se plătesc cu adevărat servicii medicale reale. Se va elimina astfel posibilitatea ca o parte din acești bani să ajungă în alte locuri decât acolo unde au destinația precisă. Este vorba despre o schimbare fundamentală în ceea ce înseamnă un sistem public de sănătate bine pus la punct, care se finanțează din banii oamenilor și care trebuie să asigure că toți banii pe care ei îi plătesc ajung pentru serviciile de sănătate. Sunt convins că toți pensionarii din această țară care vor primi cardul de asigurat vor avea siguranța că anii în care au cotizat la sistemul de sănătate din România nu au fost pierduți și vor putea beneficia pe viitor de servicii medicale la standarde europene.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Diniță: "Pensiile vor fi indexate cu coeficientul inflației" Încasările mai mari decât cele previzionate în acest an vor permite Guvernului să aplice legea care prevede indexarea pensiilor cu coeficientul de inflație și creșterea salariului mediu, iar majorarea ar putea avea câteva procente în plus peste coeficientul legal. Este o realitate bine-venită pentru români, fapt ce demonstrează că Guvernul respectă angajamentul luat în fața oamenilor de a nu mai tăia vreodată din pensii, așa cum s-a întâmplat în fostele guvernări. Din fericire, în acest an am încasat puțin mai mult la buget, ceea ce permite Guvernului sa păstreze cele două angajamente fundamentale pe care le-a luat. Astfel, nu se va mai tăia niciodată niciun leu din pensia cuiva, ceea ce este foarte important în România, unde oamenii știu ce au pățit în 2010. De asemenea, Guvernul a anunțat pentru începutul anului viitor că se va aplica cel puțin legea care prevede indexarea pe acea metodă cu coeficient de inflație și creșterea salariului mediu brut pe economie. Îmbucurător este și faptul că există posibilitatea ca în anul următor să poată fi acordată la pensii o majorare peste coeficientul prevăzut de lege, în baza încasărilor din acest an. Această lege nu s-a aplicat în ultimii ani, prima dată a aplicat-o actualul Guvern, în 2013. În plus față de aceste două angajamente absolute și importante, esențiale pentru fiecare pensionar și pentru fiecare român care urmează să iasă la pensie, există posibilitatea de a avea o creștere peste coeficientul prevăzut de lege. Totodată, se au în vedere și alte măsuri stimulative și pentru alte zone sociale, în primul rând alocațiile pentru copii, alocațiile de hrană pentru copiii aflați în diversele forme instituționalizate și alocațiile pentru persoanele cu dizabilități. Un alt aspect important este acela că la sfârșitul acestui an numărul salariaților cu contracte de muncă va fi egal cu cel al beneficiarilor de pensii, obiectivul fundamental al Guvernului fiind de a inversa raportul dintre forța de muncă activă și pensionari. Astfel, egalizarea numărului salariaților cu cel al pensionarilor a fost posibilă deoarece nu au mai existat valuri de pensionari anticipate și nici restructurări în administrație, sănătate sau educație. Este un alt obiectiv important, cel ca în România să începem să ajungem la un număr de salariați cu contract de muncă cel puțin egal cu numărul beneficiarilor de pensii. La sfârșitul lui 2014, toți cei care sunt înregistrați cu contracte de muncă este la circa 5.280.000, respectiv egal cu numărul pensionarilor. Motivația acestei egalizări a fost aceea că, pe de o parte, nu au mai fost acele valuri de pensionari anticipate care au fost legitime în momentele de restructurare economica, și nu s-au mai făcut restructurări. Cu cât reușim să inversăm acest raport, care la un moment dat era de 6 milioane de pensionari la 4 milioane de angajați, cu atât va fi mai bine pentru toți românii.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Diniță: "Insolvența persoanelor fizice, un nou pas spre normalitatea europeană" Legea privind insolvența persoanelor fizice, inițiată de un grup de parlamentari în această sesiune legislativă, a primit aviz favorabil din partea Guvernului și a ajuns pe fluxul dezbaterilor parlamentare. De asemenea, actul normativ care va oferi o șansă imensă pentru numeroși români de a scăpa temporar de datoriile acumulate către bănci și alte instituții financiare are raport de adoptare din partea Comisiei juridice a Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea urmând a fi dezbătută de către plenul Senatului pentru vot. În ciuda unor acuzații nefondate lansate în ultima perioadă la adresa actualului Guvern, acesta dovedește din nou că își face bine treaba în folosul creșterii nivelului de trai al românilor. Astfel, cetățenii României trebuie să cunoască faptul că odată cu avizarea favorabilă din partea Guvernului a propunerii legislative privind insolvența persoanelor fizice am mai bifat un act de normalitate, deoarece adoptarea acestei legi constituie un ajutor real pentru românii care riscau să își piardă agoniseala întregii vieți din cauza executărilor silite și a lichidării bunurilor ce le aparțin. Proiectul de lege care urmează să fie adoptat în Senat și apoi să intre în dezbaterea Camera Deputaților stabilește că românii care au datorii sau credite și rate la bănci trebuie să beneficieze de reglementări clare și coerente. Prin acestea, persoanele fizice trebuie protejate în cazul în care sunt debitori de bună-credință și în ultima perioadă au fost sufocați de datoriile pe care trebuie să le ramburseze, ajungând în situația de imposibilitate de plată. Scopul actului normativ este de a asigura acoperirea datoriilor persoanelor fizice fără activități antreprenoriale, aflate în insolvență, prin intermediul rambursării datoriilor în baza unui plan, ori prin lichidarea bunurilor respectivilor debitori. Trebuie accentuat faptul că propunerea legislativă prevede ca executarea silită să fie reglementată doar ca o soluție de ultimă instanță, iar în cazul executărilor silite aflate în prezent în derulare acestea se suspendă odată cu declanșarea procedurii de insolvență pentru persoanele fizice. De asemenea, prin procedura insolvenței persoanelor fizice se stopează orice acumulare de penalizări sau datorii pentru întârzieri la plată, iar datoriile românilor vor fi eșalonate pe o perioadă de cinci ani. Consider că adoptarea de urgență și aplicarea imediată a acestei legi ar ajuta foarte mulți români cinstiți, care au ajuns să acumuleze datorii însemnate fără a fi vinovați în mod direct, ci din cauza disponibilizărilor sau a lipsei alternativelor de locuri de muncă. În ultimii ani, au fost zeci de mii de români care și-au pierdut slujbele pe fondul crizei economice, mai ales în marile societăți care au aparținut statului, din industria petrolieră, extractivă sau cea legată de infrastructură. Legea privind insolvența persoanelor fizice vine în similaritate cu observațiile unui recent studiu al Comisiei Europene, care releva că România este una dintre puținele țări europene unde nu există o legislație privind insolvența persoanelor fizice. Prin acest act normativ ne aliniem și din acest punct de vedere legislației europene în domeniu, deoarece România rămăsese printre puținele state din Uniunea Europeană ai cărei cetățeni nu beneficiau de nicio formă de protecție în fața creditorilor, dacă erau în imposibilitate de a-și onora obligațiile financiare și a-și plăti ratele către bănci.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Diniță: "Integrarea țărilor estice în Uniunea Europeană, un factor de stabilitate și pentru România" În calitate de președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, am participat recent la vizita efectuată la Brașov de către ambasadorii celor trei țări foste sovietice care doresc să se integreze în Uniunea Europeană, Republica Moldova, Ucraina și Georgia. Principalul subiect abordat în discuțiile purtate cu cei trei ambasadori a fost integrarea europeană a celor trei țări, care au semnat recent acordul de asociere cu Uniunea Europeană. De altfel, ambasadorii Ucrainei și ai Republicii Moldova au atras atenția asupra presiunilor făcute de Rusia pentru a împiedica aderarea la Uniunea Europeană și au cerut susținerea României în acest demers. Este evident că Rusia nu precupețește niciun efort și folosește toate armele de care dispune, politice și diplomatice, pentru a împiedica integrarea Moldovei și Ucrainei în Uniunea Europeană. În acest context, este de remarcat faptul că România a susținut total demersurile Moldovei și Ucrainei, iar țara noastră a devenit astfel o punte de legătură în ceea ce privește integrarea celor două state vecine. Personal, am reiterat deschiderea statului român pentru o intensificare a colaborării cu cele trei țări, în plan economic, cultural și diplomatic. Excelențele Sale Iurie Reniță, ambasadorul Republicii Moldova în România, Teofil Bauer, Ambasadorul Ucrainei în România, și Ilia Giorgadze, ambasadorul Georgiei în România, s-au declarat optimiști după vizita la Brașov, unde au participat și la deschiderea Cursurilor Internaționale "Nicolae Titulescu" pentru tinerii diplomați din cadrul Universității "Transilvania", unde vor fi cursanți și tineri din Chișinău. În ceea ce privește Republica Moldova, aceasta este într-o situație mai dificilă, deoarece este dependentă excesiv doar de sursa de energie furnizată de Rusia, iar de cele mai multe ori marele stat de la Răsărit folosește gazul și distribuirea lui pe post de armă politică. În acest sens, conectarea Moldovei la rețelele electrice ale României și realizarea gazoductului Iași-Ungheni constituie două demersuri extrem de pozitive, în scopul eliminării dependenței energetice față de Rusia, care a abuzat de acest monopol. Referitor la Ucraina, proiectele comune de acțiune au fost reliefate recent și prin vizita oficială a primului-ministru la Kiev, prilej cu care a fost parafat cu omologul său ucrainean Arseni Iațeniuk noul Acord între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind micul trafic la frontieră. În acest context, trebuie să fim extrem de atenți la continuarea relațiilor noastre bilaterale pozitive cu Ucraina, în condițiile împotrivirii fățișe a Rusiei. Sper ca România să sprijine în mod substanțial integrarea celor trei țări, care au semnat deja acorduri în acest sens de asociere cu Uniunea Europeană. Îndeosebi față de Republica Moldova, cred că avem o datorie istorică și de onoare de a-i sprijini pe frații noștri de peste Prut în demersurile de aderare la Uniunea Europeană, cu atât mai importante acum, în contextul situației conflictuale din estul graniței NATO.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Diniță: "«Prima mașină», un ajutor nesperat pentru tinerii aflați la început de drum" Partidul Conservator salută intenția Guvernului de a iniția Programul "Prima mașină", un demers perfect justificat în vederea facilitării accesului la credite pentru tineri, dar și pentru stimularea producției interne. Consider că acest deziderat al Executivul are un dublu rol benefic. Pe de o parte, Programul "Prima mașină" permite tinerilor noștri să achiziționeze un autoturism în condiții foarte bune de creditare, iar astfel va crește independența acelora dintre ei care folosesc în prezent mașinile părinților. Pe de altă parte, acest program va conduce la majorarea vânzărilor autoturismelor noi, cât mai puțin poluante, din producția internă, fapt ce înseamnă dezvoltarea economiei și sume mai mari de bani la bugetul național. Cred că implementarea acestui proiect va contribui semnificativ la creșterea nivelului de trai al românilor, și în special la dezvoltarea industriei autohtone de autovehicule. În opinia mea, viabilitatea Programului "Prima mașină" va fi demonstrată în cel mai scurt timp posibil, pe fondul dorinței tinerilor care nu au mai fost până acum proprietari ai unui autoturism de a-și cumpăra unul nou în condiții avantajoase. În prezent se discută detaliile referitoare la implementarea acestui program guvernamental, iar avansul minim va fi, cel mai probabil, între 5 și 10% din valoarea creditului, cu o durată maximă de rambursare de șapte ani. Prin acest program se pot achiziționa autovehicule din producția internă sau din import, putând fi implicați toți producătorii, distribuitorii, importatorii, și, de asemenea, este deschis tuturor instituțiilor financiar-bancare. Programul "Prima mașină" va fi accesibil și românilor care nu au mai deținut până acum autoturisme, indiferent de vârstă. De remarcat este faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani vor avea prioritate la accesarea programului. De asemenea, este important și faptul că cei doi producători auto din România, Dacia și Ford, au agreat programul. Pentru aceștia, ca și pentru economia românească, în general, este foarte importantă miza de a relansa vânzările de mașini noi către populație, mai ales după reticența apărută în ultimii ani de criză economică. Sunt încrezător că, la fel ca și Programul "Prima casă", acest tip de intervenție guvernamentală stimulativă va avea un mare succes, mai ales dacă va intra în vigoare cât mai curând, așa cum preconizează Guvernul României.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Diniță: "Relația România - SUA, factor de echilibru național" Evoluțiile bilaterale dintre România și Statele Unite ale Americii sunt într-o ascensiune semnificativă, fapt care merită deopotrivă salutat și apreciat la modul pozitiv. România este percepută acum ca fiind un stat puternic în regiune, un partener serios de cooperare și dialog, pe care se bazează atât SUA, cât și statele membre ale Uniunii Europene și NATO, dar și țările vecine care vor ca în perioada următoare să își consolideze parcursul european, precum Ucraina, Moldova și Georgia. În acest context, discuția recentă pe teme regionale și de securitate avută de primul-ministru Victor Ponta cu vicepreședintele american Joe Biden demonstrează că premierul României este văzut de către partenerii noștri americani principalul partener de dialog pe temele de actualitate externă care țin capul de afiș al zonei estice a Europei și al blocului NATO. Este de remarcat faptul că Victor Ponta și-a asumat, din funcția de prim-ministru, rolul de lider regional, depunând în acest sens toate eforturile diplomatice și politice necesare pentru a sprijini stabilitatea din regiunea noastră, mai ales pe fondul crizei din Ucraina vecină. Vizita în SUA, discursul din cadrul Adunării Generale a ONU de la New York, precum și mesajul recent transmis de la Kiev privind susținerea parcursului european al Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, reprezintă acțiuni extrem de importante întreprinse de Victor Ponta în numele României, care, după cum se observă, nu au rămas fără ecou la nivelul conducerii Statelor Unite. În acest context, conversația primului-ministru cu vicepreședintele SUA, care a avut loc la inițiativa domnului Joe Biden, arată tuturor românilor că Victor Ponta este un partener serios de dialog pentru aliații noștri strategici, fiind o voce legitimă care vorbește în numele României peste hotare. România este și va rămâne un aliat de nădejde al Statelor Unite ale Americii, calitate cu atât mai importantă în această perioadă conflictuală din plan internațional, cu zone de conflict deloc de neglijat, cum sunt cele din Ucraina sau Siria. De altfel, discuția dintre cei doi înalți oficiali a atins temele actuale de pe agenda de securitate internațională, inclusiv problematica situației din Afganistan și pregătirea misiunii derulate de NATO în zona respectivă. Poziția fermă și categorică a primului-ministru Victor Ponta este o dovadă indiscutabilă a faptului că România joacă un rol geostrategic foarte important în această zonă a globului, fiind un garant al democrației și securității. Este de remarcat și faptul că în ultima perioadă aliații noștri americani au suplimentat forțele prezente pe teritoriul României, atât cele de la baza Mihail Kogălniceanu, cât și cele din zona Deveselu, unde pregătirile pentru scutul antirachetă al SUA sunt în grafic. Aceste acțiuni reprezintă un argument suplimentar al realității conform căreia, în ciuda stării conflictuale din estul României, țara noastră nu va fi în niciun fel de pericol în viitor, iar locuitorii săi vor avea liniștea și pacea de care au nevoie.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Diniță: "Creșterea salariului minim pe economie, un angajament asumat de actualul Guvern" Actualul Guvern continuă adoptarea măsurilor reparatorii în favoarea creșterii calității vieții românilor, ultima decizie în acest sens fiind creșterea salariul minim pe economie, care urmează să fie majorat în mai multe tranșe și să ajungă la 1.200 de lei în 2016. Astfel, salariul minim pe economie va crește, începând cu ianuarie 2015, de la 900 la 975 de lei, iar de la 1 iulie, la 1.050 de lei. Potrivit reprezentanților Guvernului, există susținerea financiară pentru ca la sfârșitul anului viitor salariul minim pe economie să ajungă la 1.050 de lei. De altfel, prima etapă de creștere, care este supusă în prezent dezbaterii IMM-urilor, este de 975 de lei până la 1 iulie 2015. De remarcat este faptul că până acum salariul minim pe economie a crescut cu 30%, iar procesul de creștere va continua și în 2015, fapt stipulat în proiecția bugetară pentru anul viitor. În paralel cu proiectul de creștere a salariului minim pe economie, prevăzut într-o hotărâre de guvern, românii trebuie să știe că taxele și impozitele nu vor crește anul viitor, așa cum în mod greșit s-a lansat această idee mincinoasă. În prezent, România are suficiente resurse, atât pentru creșteri de salarii și pensii, cât și pentru menținerea taxelor și impozitelor actuale. Avem pentru prima dată în ultimii ani un excedent bugetar, respectiv s-au încasat la bugetul național mult mai mulți bani decât s-au cheltuit. În acest context, este foarte importantă modalitatea de cheltuire a banilor publici, prin prioritizarea programelor de investiții și prin inițierea altora noi, în domeniile și sectoarele unde se pot crea acele elemente de plusvaloare indispensabile dezvoltării comunităților și societății românești. Abordarea concretă a investițiilor viitoare va duce, pe de altă parte, și la diminuarea fenomenului evaziunii fiscale din economia românească, prin eliminarea acelor așa-numite găuri negre prin care s-au pierdut sume colosale din bugetul național. Acțiunile pragmatice ale Guvernului pentru însănătoșirea economiei naționale sunt relevate și de majorarea contractelor active de muncă, care au ajuns în prezent la cifra de 5.780.000 la nivelul țării. Acest lucru înseamnă tot atâtea contribuții la bugetul asigurărilor sociale, din care se alimentează, prin completare de la bugetul de stat, sistemul public de pensii. Totodată, în urma deciziilor din ultima perioadă a instituțiilor statului cu atribuții în domeniul evaziunii fiscale și al combaterii muncii nedeclarate, în ultimul an guvernanții au reușit scoaterea din economia neagră, din munca așa-zisă la negru, un număr de 77.000 de contracte individuale de muncă, care au intrat acum în sistemul fiscalizat, la vedere și supuse impozitării. Creșterea salariului minim se înscrie pe linia măsurilor luate de Executiv pentru îmbunătățirea colectării și eliminarea muncii ilicite, respectiv prin netaxarea profitului reinvestit și reducerea fiscalității pe piața muncii cu cinci puncte procentuale. Acestea vor avea efecte benefice pentru economie, în speță vor duce atât la creșterea numărului locurilor de muncă, dar și la majorarea gradului de bunăstare a românilor.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Diniță: "«Nu tăia mai mult decât poți planta», vechea și noua strategie europeană a ocrotirii pădurilor!" Noua strategie europeană pentru păduri a fost una dintre temele aflate pe ordinea de zi în cadrul ultimei ședințe a Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European. În acest context, aleșii europeni, inclusiv ai României și ai Partidului Conservator, au reiterat faptul că utilizarea măsurilor și a fondurilor pentru păduri nu a fost satisfăcătoare în perioada 2007-2013 la nivel european, iar acest fapt a avut consecințe nefaste pentru protejarea mediului înconjurător, atât la nivel național, cât și european. Având în vedere că România se află în perioada de pregătire și analiză a programelor de dezvoltare rurală pentru perioada de referință 2014-2020, s-a solicitat Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European să elaboreze un document concret privind strategia de administrare a dezvoltării suprafețelor împădurite. Atât în România, cât și în rândul celorlalte țări din Uniunea Europeană, agricultura și sectorul forestier sunt în strânsă legătură, în ciuda reglementărilor diferite. Parlamentarii europeni au accentuat, în acest context, că există nevoia unei mai puternice coordonări a măsurilor luate pe plan național cu cele generale, la nivelul întregii Europe, în vederea unei dezvoltări armonioase a procesului de dezvoltare națională și europeană a domeniului forestier. Europarlamentarii au mai dezbătut și asupra faptului că statele membre și Comisia Europeană joacă un rol foarte important în asigurarea utilizării eficiente a oportunităților oferite de noua politică europeană de dezvoltare rurală. Unul din obiectivele principale ale Strategiei pentru Păduri este evaluarea și îmbunătățirea efectelor măsurilor forestiere în cadrul politicilor de dezvoltare rurală de către Comisie și statele membre. Noua strategie europeană a pădurilor oferă posibilitatea țărilor Uniunii Europene de a se coordona pe o perioadă mai mare de timp, conform principiului durabilității. Statele membre sunt obligate să implementeze măsuri pozitive pentru îmbunătățirea comunicării dintre guvernele naționale și Comisia Europeană, pe de o parte, dar și de a crește intensitatea acțiunilor comune, pe de altă parte, mai ales în zonele în care pădurile se află la granițele dintre țări. În acest context, parlamentarii europeni au pledat în favoarea operării unor măsuri concrete care să permită realizarea unei cooperări majore între instituțiile naționale responsabile de domeniul silvic și cele europene, pentru a fi evitată repetarea unor disfuncționalități care s-au regăsit concomitent în mai multe state membre. Parlamentul European a agreat propunerea inițierii unui nou grup de experți, care să analizeze impactul schimbărilor climatice asupra pădurilor Uniunii Europene și să propună măsuri în consecință. În cele din urmă, reprezentanții Comisiei pentru agricultură din forul legislativ european au convenit că trebuie respectat întocmai principiul: "Nu tăia mai mult decât poți planta", care este suficient și perfect valabil în toate țările Uniunii Europene.
|
|
|
|
|
Doamna Valeria-Diana Schelean: "Strategia PSD pentru îngroparea votului prin corespondență. Răzbunarea PSD pe diaspora românească" Într-un dispreț total, parcă și mai mare decât cel manifestat înainte de tururile unu și al doilea ale alegerilor prezidențiale, cel mai mare partid din România, PSD, condus de omul care a reușit de unul singur să unească împotriva lui energiile milioanelor de români din diaspora, Victor Ponta, pune la cale îngroparea votului prin corespondență, care ar permite cetățenilor aflați în afara granițelor țării să voteze civilizat, dar mai ales le-ar permite să voteze în număr mare. De ce face PSD aceasta, este simplu: din răzbunare. Pentru că diaspora a provocat înfrângerea, la baionetă, a lui Mircea Geoană, candidatul PSD din 2009, și pentru că diaspora a contribuit la spulberarea totală a lui Victor Ponta în alegerile prezidențiale de acum o săptămână. PSD urăște diaspora românească și vrea să se răzbune pe ea nu doar pentru că a pierdut, de două ori consecutiv, alegerile, ci și pentru că diaspora reprezintă tot ceea ce PSD disprețuiește: muncă onestă, educație, demnitate, valori civice clare, democrație și stat de drept, justiție și anticorupție, cinste, seriozitate, devotament și mai ales respect. Pentru toate acestea, PSD pune la cale o strategie care ar putea duce la îngroparea votului prin corespondență, ca o răzbunare completă și totală pe românii din străinătate. Nu ar fi prima dată când PSD ar înțelege să se răzbune pe români, dacă ne uităm la modul în care acest partid s-a comportat după ce a preluat puterea în România, declanșând un adevărat jihad politic în țară, la nivelul județelor și instituțiilor statului, locale, centrale sau deconcentrate. Planul PSD de îngropare a votului prin corespondență din diaspora constă în trei mari pași: - Refuzarea discutării legii PNL privind votul prin corespondență;
- Elaborarea unui Cod electoral care ar urma să conțină, chipurile, și măsura votului prin corespondență sau a votului electronic;
- Introducerea unei legi proprii privind votul prin corespondență, pentru a spori confuzia în rândul publicului.
Să analizăm acești pași pe scurt. Pasul 1. Deși reprezentanții opoziției, numeroși parlamentari PNL, i-au solicitat președintelui Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a legii semnate de un număr de 138 de parlamentari ai opoziției și înregistrate în procedură parlamentară de urgență încă din data de 18 septembrie, deci acum mai bine de două luni, domnul Zgonea a refuzat. De ce a refuzat este clar, pentru că PSD știe că dacă s-ar adopta legea PNL nu ar mai fi posibilă nicio altă tărăgănare pentru votul prin corespondență și această măsură s-ar putea implementa chiar începând cu alegerile de peste doi ani. Pasul 2. După ce a refuzat propunerea clară și simplă a partidului nostru, PSD, ca orice partid cu origini comuniste, vrea să îngroape totul printr-o comisie: Comisia de cod electoral, unde, chipurile, ar trebui să se discute modificarea Legii electorale și introducerea prevederilor care să le permită românilor din străinătate să voteze. Adevărul este că nu este nevoie de Comisia pentru cod electoral, ci doar de votul plenului, căci legea există și ea este clară și la obiect. Dar PSD știe că dacă convoacă comisia poate să tragă de timp cât dorește, pentru că, așa cum a spus și domnul președinte al Camerei Deputaților, votul prin corespondență mai are de așteptat vreo cinci ani. Pasul 3. Ca manipularea să fie completă, PSD va face aceeași manevră ca și în votul din Comisia juridică pentru deputatul Roșca, va face pasul la offiside, încercând să arunce vina pe parlamentarii PNL, parlamentarii opoziției. Informații pe surse din media anunță că PSD are de gând să introducă săptămâna aceasta propria lege privind votul prin corespondență. Schema este următoarea: PSD îngroapă legea PNL în Comisia pentru cod electoral, dar face agitație publică cu propria lege, pentru a spune că ei sunt cei care vor votul prin corespondență și că PNL se opune. O manipulare cum numai la Moscova se poate preda! Informația bombă însă este că domnul Zgonea a lăsat porumbelul să scape: votul prin corespondență va avea de așteptat cinci ani cu actuala majoritate, pentru că la alegerile parlamentare nu va fi o singură circumscripție electorală, cum este la alegerile prezidențiale, ci vor fi mai multe circumscripții electorale, câte una pentru fiecare județ, și una pentru diaspora. PSD va motiva, cel mai probabil, ceva legat de faptul că diaspora are alocat un număr de parlamentari ai ei și va amâna introducerea votului prin corespondență pentru alegerile parlamentare. Aceste manipulări și acest comportament disprețuitor și jignitor nu mai pot fi tolerate. Chiar dacă mai sunt doi ani până la schimbarea majorității parlamentare, este clar că PSD nu trebuie și nu poate fi lăsat să-și bată joc de alegătorii români. Fapt pentru care, pe cale formală, de la această tribună, doresc să adresez următoarele întrebări: Domnule președinte al PSD, Victor Ponta, ce instrucțiuni ați dat președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și ce ați negociat cu președintele Senatului, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, privind votul prin corespondență? Domnule președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, când aveți de gând să introduceți pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, legea PNL privind votul prin corespondență? Vă anunț că voi face demersuri săptămânale până când acest subiect va fi rezolvat.
|
|
|
|
|
Doamna Tamara-Dorina Ciofu: "Extinderea legislației privind violența domestică" Săptămâna trecută am sărbătorit Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, ce marchează semnarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, în data de 20 noiembrie 1989. Ziua Drepturilor Copilului ne obligă să privim spre legislația românească care ar trebui să ocrotească familia. Legea nr.217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie a instituit ordinul de restricție pentru victimele violenței domestice, însă, potrivit statisticilor, acesta nu își atinge scopul întotdeauna. Astfel, anul trecut, din 139.401 apeluri înregistrate la 112 privind cazuri de violență în familie, doar 2543 s-au concretizat în cereri de emitere a unui ordin de protecție, înregistrate la instanțele judecătorești, iar din aceste cereri, 43,6%, adică 1070, au fost admise și s-au emis ordine de protecție. În general, legislația românească protejază femeile, care sunt adesea victimele abuzurilor în familie. Însă, reglementări speciale pentru copii nu există. Copiii sunt adesea victimele nevăzute ale violenței domestice, aceștia nu pot formula plângeri, nu pot cere ordine de restricție, și mai ales, nu dețin informații despre drepturile lor și obligațiile adulților. Copiii din România merită o legislație coerentă, cuprinzătoare și corectă care să îi protejeze față de adulții care nu iau în serios rolul lor în familie. Copiii ce cad victime ale violenței domestice au dreptul la servicii specializate care să ofere asistență juridică, medicală și consiliere psihologică. Respectarea, promovarea și exercitarea drepturilor copilului, trebuie să asigure o dezvoltare deplină și armonioasă a personalității fiecărui copil. Drepturile copilului în România înseamnă realizarea unui echilibru între trei componente esențiale: copilul, familia și societatea. Fără o legislație completă care să protejeze nu numai femeile care cad victime violenței domestice, ci și copiii, nu putem avea o societate sănătoasă.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Adăscăliței: Organizația Națiunilor Unite a desemnat data de 25 noiembrie ca Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, pornind de la premisa ca femeile din toată lumea sunt supuse acestui flagel, sub forma abuzului, violului și violenței domestice ori a altor forme de violență. Unul din obiectivele acestei zile este conștientizarea adevăratei amplori luate de acest fenomen, considerat una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului, atât pe teritoriul Europei, cât și în restul lumii. Potrivit unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), anual, 35% din femeile de pe întreg mapamondul se confruntă cu violența fizică sau sexuală. Întrucât aceste practici lezează libertatea și demnitatea, drepturi fundamentale ale individului, în ultimii 30 ani s-a încercat de către diverse state instituirea de politici de stat care să reducă acest fenomen antisocial. De menționat că studiile arată cum abuzurile asupra femeilor nu doar continuă să persiste, ci sunt în creștere. Astfel ajungem la situația din România. În țara noastră 80% dintre femei declară că au fost supuse unei forme de violență fizică în timpul vieții, din care 60% indică o formă de abuz domestic. Probabil nu există cetățean român care să nu aibă cunoștință de cel puțin un caz de violență domestică, ca să nu mai vorbim de cei care încearcă introducerea în registrul folcloric ca fiind aproape o caracteristică a familiei românești de tip arhaic. Uniunea Europeană a încercat instituirea unei politici-cadru care prevede atât armonizarea legislațiilor naționale, cât și educarea potențialelor victime și agresori către atitudinea privind toleranța zero față de cazurile de violență împotriva femeii. În România avem Legea nr.217/2003, modificată prin Legea nr.25/2012, care consideră violența în familie o amenințare la adresa familiei și a dezvoltării societății și încurajează protecția victimelor și găzduirea lor în adăposturi. Legea prevede ca organe de sesizare, pe lângă poliție - Direcțiile de asistență socială și protecție a copilului. Un oficial ONU spunea că nu există o rețetă universală pentru eradicarea violenței domestice, în sensul în care ceea ce funcționează într-un stat nu e neapărat eficient pe teritoriul altui stat și fiecare națiune trebuie să găsească strategia care i se potrivește. O altă statistică îngrijorătoare în România este faptul că doar 15% din femeile victime ale abuzurilor fizice le raportează poliției sau le aduc la cunoștință anturajului, fie din rușine, frică sau din speranța că nu se vor mai repeta. O altă motivație a refuzului de a depune plângere este concepția greșită că "poliția nu face nimic", iar aici legislația română trebuie îmbunătățită după exemplul celor din Spania sau Italia, care au toleranța zero față de actele de violență împotriva femeii. O direcție care trebuie încurajată este cea a implicării societății civile și a ONG-urilor prin campanii de informare, de conștientizare și programe de asistență pentru victime. Credem că aceste programe trebuie implementate și în mediul rural, în colaborare cu poliția și autoritățile locale, iar obiectivul principal ar trebui să fie prevenția.
|
|
|
|
|
Domnul Ion Călin: "1 Decembrie 1918" La 1 decembrie 2014 se împlinesc 96 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Ziua Națională a României a fost sărbătorită de la data instituirii ca sărbătoare națională în diverse perioade ale anului, astfel: între anii 1866-1947, pe data de 10 mai, apoi, între anii 1948-1989, pe data de 23 august. Prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, data de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991. Prințul Carol de Hohenzollern - Sigmaringen a depus în data de 10 mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, tot el a proclamat în fața Parlamentului independența de stat a României. Data de 23 august a fost adoptată drept sărbătoare de stat, sub numele de Ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944. În anul 1990, după Revoluția anticomunistă din 1989, Parlamentul României a adoptat data de 1 decembrie drept Zi Națională a României. Alegerea datei de 1 decembrie face trimitere la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918. Prima provincie românească care s-a unit cu România a fost Basarabia. În fața amenințărilor Rusiei și Ucrainei, Basarabia își proclamă independența (24 ianuarie/6 februarie 1918), iar la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România. Al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român a avut loc la 15/28 noiembrie 1918, când Congresul General al Bucovinei a hotărât, în unanimitate, "unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României". În toamna anului 1918, în condițiile înfrângerii Puterilor Centrale și ale prăbușirii Austro-Ungariei, mișcarea națională a românilor din Transilvania s-a amplificat. În acest context, la 29 septembrie 12 octombrie 1918 s-a întrunit, la Oradea, Comitetul Executiv al Partidului Național Român și a adoptat în unanimitate o declarație privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se poziționa "printre națiunile libere". Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru "unitatea națională a tuturor românilor". Toate apelurile au subliniat importanța istorică a actului ce urma să se decidă la Alba Iulia: "Veniți cu miile, cu zecile de mii - se scria în apelul Consiliului Național din Blaj. E ziua când se va hotărî asupra sorții noastre pentru o veșnicie. Veniți și jurați că nedespărțiți vom fi și uniți rămânem de aici înainte cu frații noștri de pe cuprinsul pământului românesc, sub una și nedespărțită cârmuire". Votată, într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, Rezoluția a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare. "În ziua aceasta poporul român din tot cuprinsul plaiurilor de dincoace de Carpați și-a rostit voința nestrămutată de a se uni cu frații lui de un sânge din România. Prin această rostire înțeleaptă unitatea neamului nostru e desăvârșită. Dacia lui Traian și România unită pe timp scurt de Mihai Viteazul și-a luat ființă pentru toate timpurile cât va trăi neamul românesc pe pământ", scria ziarul "Libertatea". La 11/24 decembrie 1918, regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie. Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera niciunui om politic, a niciunui guvern, a niciunui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligență politică remarcabilă spre țelul dorit. Să-i dorim României să devină o țară respectată în lume, să le dorim românilor să aibă un viitor măreț, să își respecte istoria și înaintașii și să se ridice la nivelul acestora! La mulți ani, România, la mulți ani, români!
|
|
|
|
|
Domnul Andrei-Valentin Sava: "Mândria de a fi român trebuie să se reflecte și printr-o clasă politică reformată și o justiție care își face treaba și nu este obstrucționată din nicio direcție" Săptămâna trecută am votat, fără niciun fel de reținere, pentru respingerea Proiectului de Lege privind amnistia și grațierea. La fel aș fi făcut și în decembrie 2013. Sunt convins că mulți alți colegi de partid gândesc ca mine. De aceea, iau cuvântul nu pentru a scuza lipsa de viziune politică a unor colegi, nu pentru a da lămuriri cu privire la eronata interpretare a intențiilor majorității PSD și nici pentru a îndemna la plecarea capului în urma pierderii unui scrutin electoral important. Vreau ca această declarație să se transforme în semnalul de schimbare a mentalității celor care astăzi însumează clasa politică. Ca aleși direcți ai cetățenilor trebuie să reprezentăm întocmai voința poporului în ceea ce privește parcursul democratic, economic și social, o voință care se traduce prin progres, siguranță și demnitate. Legea amnistiei și grațierii, care propunea grațierea condamnaților pentru infracțiuni minore pe motiv că închisorile sunt supraaglomerate, a fost inițiată în februarie 2013 de către deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun, și nicidecum de majoritatea PSD. Majoritatea PSD a votat respingerea acestui proiect, iar odată cu respingerea sa, și înlăturarea acuzațiilor de protejare a celor incriminați de fapte de corupție. Valorile PSD nu sunt ghidate de dorința de parvenire, de blocare a actului de justiție sau de lipsa de decență, cum trâmbițează adversarii politici. Nu neg prezența în structurile noastre a unor persoane ale căror principii nu coincid cu principiile majorității, la fel cum nu îi consider pe români orbi sau naivi. Partidul Social Democrat însă este format și din oameni care nu au avut niciodată probleme cu justiția, oameni corecți, ale căror eforturi și muncă au în prim-plan cetățeanul român, oameni demni, în care românii au încredere și au dovedit-o prin vot atât în 2012, cât și în 2014. Nu doresc să acuz pe nimeni de rea-credință sau "dublu-gândit", ci mai curând de o superficialitate în elaborarea unei inițiative legislative. O superficialitate care a condus nepermis la transformarea inițiativei într-o temă de campanie anti-PSD, o temă care, printre altele, ne-a costat un președinte. Nu mai este timp de ascunzișuri, iar lucrurile trebuie spuse pe nume. Cred în partidul din care fac parte, dar la fel de mult cred și că e timpul să punem punct și să o luăm de la capăt. PSD la ora actuală înregistrează carențe, pe care doar cine nu vrea nu le recunoaște. Tocmai de aceea, PSD trebuie să se înnoiască, iar noua generație de politicieni să fie lăsată să facă un pas în față. E timpul ca toate eforturile noastre să se îndrepte spre modernizarea noastră, din interior, și prin noi a întregii Românii. Împreună, dragi colegi, ne-am propus și le-am promis tuturor românilor, care în 2012 au dat votul de încredere USL-ului într-o proporție covârșitoare, să construim România modernă. Acum e momentul! Este nepermis să mai existe evenimente de tipul "Marțea neagră" a democrației românești, prin care să ni se impute supunerea României la un regres democratic. Cu atât mai mult cu cât un discurs negativ vehement mai mult sau mai puțin fondat umbrește toate realizările Guvernului majoritar PSD din ultimii 2 ani și jumătate, un Guvern care a condus economia țării către creșteri economice record la nivelul întregii Uniuni Europene. În acest moment, toate reproșurile se îndreaptă spre noi, indiferent de adevărul sau pertinența lor. Tocmai de aceea, pasul pe care vi-l cer să-l facem, stimați colegi din PSD, vizează reîntoarcerea la niște valori clare, echitabile și ferme, o construcție pe fundamente solide și pe o viziune înnoită, actuală, care să nu mai lase nimănui loc de interpretări. Ne aflăm în aceste funcții nu pentru a potența ambiguitatea legislativă, de care nu ducem lipsă nici astăzi, ci pentru a construi un cadru legislativ corect și egal pentru toți românii, pentru a elimina nedreptățile la adresa poporului și pentru a consolida statul de drept, economia țării și justiția. Chiar dacă astăzi un personaj condamnat pentru corupție, Tudor Chiuariu, este încă menținut de PNL - partidul care a dat președintele țării pentru următorii 5 ani - în Comisia juridică a Senatului, unde se votează legile care reglementează activitatea DNA și se avizează solicitările de arestare sau de începere a urmăririi penale, tot reprezentanții PSD sunt acuzați de faptul că blochează actul de justiție. Dragi colegi de partid, haideți să le arătăm românilor cine se reformează și cine protejează corupția. Săptămâna aceasta voi depune un proiect care amendează Legea răspunderii ministeriale prin facilitarea înfăptuirii actului de justiție și eliminarea barierelor care stau astăzi în calea declanșării urmăririi penale a acelora asupra cărora planează acuzații privind săvârșirea de acte de corupție. Este un proiect care promovează normalitatea în actul de justiție, corectitudinea și egalitatea. Acesta trebuie completat însă prin modificarea regimului imunităților reglementat de Constituție. În fața legii, ca și în fața lui Dumnezeu, toți trebuie să fim egali. O funcție de conducere sau de reprezentare a poporului este o onoare, nu un privilegiu. Este o responsabilitate, nu o scutire de obligații. Asumarea responsabilității asupra propriilor acțiuni în fața legii, ca și în fața lui Dumnezeu, reprezintă un prim pas pe drumul progresului, al siguranței, al demnității. Mândria de a fi român trebuie să se reflecte și printr-o clasă politică reformată și o Justiție care își face treaba și nu este obstrucționată din nicio direcție. Vă mulțumesc și vă invit pe toți membrii Camerei Deputaților ca mai departe în activitatea dumneavoastră să votați pentru dreptate, corectitudine, egalitate și adevăr.
|
|
|
|
|
Domnul Cătălin Tiuch: "Fonduri europene pentru infrastructura din educație" Nu de puține ori am atras atenția asupra importanței utilizării tuturor oportunităților financiare și a inițierii de proiecte în cât mai multe domenii, care să definească o viziune coerentă pentru dezvoltarea localităților. Accesarea fondurilor europene face parte din această ecuație. În acest context, nu pot să trec cu vederea că rata curentă de absorbție a ajuns la aproape 40%, de 5 ori mai mare față de guvernarea PDL, iar pentru finele acestui an este prevăzută a ajunge la 50%. Așa se prezintă situația pentru alocarea 2007-2013 a UE, ceea ce ne dă speranțe și pentru noul exercițiu financiar 2014-2020. Modul în care, an de an, ne raportăm la școală și la nevoile ei, eforturile pe care le facem pentru a găsi soluții, mai ales în momentele în care ne lovim de constrângeri bugetare și, nu în ultimul rând, mulțumirea că am putut oferi copiilor noștri condiții adecvate pentru a se forma denotă responsabilitate, implicare și angajament. La nivelul județului Timiș, în luna octombrie, au fost semnate o serie de contracte de finanțare din cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, pentru reabilitarea școlilor din comunele Moșnița Nouă, Peciu Nou, Pesac și Tomești și din orașul Sânnicolau Mare. Proiectele pentru care au fost semnate contractele de finanțare vizează reabilitarea clădirilor în care își desfășoară activitățile instituțiile de învățământ sau chiar extinderea lor, așa cum este cazul școlii din Moșnița Nouă, inclusiv reabilitarea termică a acestora și realizarea instalațiilor electrice, sanitare și termice. În total, au fost incluse nu mai puțin de 8 unități de învățământ, iar ca urmare a implementării acestor proiecte se estimează că un număr de 2271 de elevi vor beneficia de standarde moderne, adecvate procesului educațional. De exemplu, numai pentru comuna Moșnița Nouă, valoarea totală a finanțărilor nerambursabile pentru cele două proiecte "Extindere Școală Moșnița Nouă" și "Extindere Școală Moșnița Veche" este de peste 1.110.000 lei, implementarea fiind prevăzută a se desfășura pe parcursul a 12 luni. Un alt proiect Regio cu relevanță pentru învățământul timișean, semnat luna trecută, este "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale a Liceului Teoretic «Nikolaus Lenau». În cazul de față este vizată atât reabilitarea întregii infrastructurii a liceului prin măsuri de consolidări și reparații la structură, cât și îmbunătățirea dotărilor educaționale, cum ar fi mobilier, echipamente didactice și echipamente IT, conform celor mai noi standarde în domeniu. Astfel, vor fi reabilitate 18 săli de clasă, 5 laboratoare, 5 cabinete, o bibliotecă cu sală de lectură și o sală de muzică, estimându-se că un număr de 1534 de elevi vor beneficia de rezultatele obținute prin proiect. Valoarea totală a acestui proiectul este de peste 1,5 milioane euro. Fondurile nerambursabile pentru proiectele mai sus amintite sunt acordate în cadrul domeniului major de intervenție - Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă al Programul Operațional Regional, acest al doilea apel de proiecte dispunând de o realocare de fonduri europene și de la bugetul de stat, în valoare de 17,88 milioane euro pentru Regiunea Vest. Totodată, aș vrea să subliniez că prin Axa prioritară 10 - "Dezvoltarea infrastructurii educaționale a programului Regio" din noua alocare financiară 2014-2020 Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest va dispune de un buget de 36,64 milioane euro, banii putând fi folosiți pentru construcția, reabilitarea, modernizarea, echiparea creșelor, grădinițelor și școlilor pentru învățământul general obligatoriu, dar și pentru reabilitarea, modernizarea și echiparea școlilor profesionale, a liceelor tehnologice și a infrastructurii educaționale universitare. Nu în cele din urmă, aș vrea să mai adaug că pentru programul "Dezvoltarea carierei didactice" prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Ministerul Fondurilor Europene, a alocat peste 50 milioane de euro pentru a sprijini cadrele didactice din învățământul preuniversitar și universitar în dezvoltarea oportunităților de carieră și a asigurării unui înalt nivel de calificare. Cadrele didactice care vor urma cursuri de formare profesională vor primi un stimulent în valoare de 150 de euro, pentru cumpărarea de materiale didactice. Cred că investiția în educația rămâne cea mai importantă investiție pe care orice țară o face în viitorul său. A acorda un plus de atenție elevilor și, în egală măsură, cadrelor didactice trebuie să fie o prioritate pentru noi toți, în calitate de factori de decizie, indiferent de apartenența politică.
|
|
|
|
|
Domnul Mihai Weber: "Schimbarea Guvernului Ponta, nedorită de români!" Conform unui sondaj de opinie realizat de IRES după scrutinul prezidențial din 16 noiembrie, 62 % dintre români nu doresc schimbarea guvernului actual în favoarea unui alt guvern. Menținerea Guvernului Ponta pe poziții este o hotărâre bună din două motive: puterea nu trebuie atribuită unei singure formațiuni politice, și în cel de-al doilea rând, un alt motiv destul de bine întemeiat îl constituie faptul că prin efortul depus de premierul Ponta, împreună cu echipa guvernamentală, România a reușit să aibă un trend ascendent pe toate filierele. De remarcat este faptul că produsul intern brut a crescut de la 2,5%, cât se prognoza în luna mai 2014, la 2,6%. Conform Prognozei de toamnă 2014 2018, anul acesta PIB-ul se va ridica la 674,3 miliarde de lei, iar în 2015 la 709,7 miliarde de lei. De adăugat este că rata inflației a scăzut la 1,6% în 2014, mult sub cea anticipată în primăvară (3,5% ). De altfel, tot datorită actualei guvernări, România a înregistrat creșteri pe plan economic, dar și industrial. Am avut una dintre cele mai mari creșteri economice din UE, au fost create peste 100.000 de locuri de muncă, s-a lucrat foarte mult pe segmentul absorbției fondurilor europene, pentru că s-a știut că numai așa, prin muncă în echipă și seriozitate, se poate aduce țara pe drumul cel bun. De aceste rezultate au beneficiat toți românii, ele fiind confirmate și de Comisia Europeană, care a revizuit în sus prognoza de creștere economică a României pentru 2014. Așadar, începând cu 2012, actualul guvern, prin măsurile corect aplicate, a reușit să facă posibilă trecerea spre o etapă superioară și, în mod sigur, va folosi și pe viitor acest motor pentru realizarea unei creșteri economice sustenabile. Trebuie să rămânem uniți și să luptăm pentru bunăstarea întregului popor român.
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Tudorache: Declarație politică intitulată "Echilibrul vine dinspre stânga" O chestiune urgentă care trebuie să își găsească înțelegerea în ochii dumneavoastră este aceea a unei guvernări legale și solide. La fel cum afirmam și în declarația anterioară, în urma acestor alegeri prezidențiale nu există învinși și învingători, ci doar un popor care caută neîncetat liniște la orice nivel: personal, social, financiar, instituțional, etc. Suntem datori față de români să găsim soluția ideală pentru ca această liniște la care ei speră să fie instaurată într-o manieră atât rapidă, cât și eficientă. Din punctul meu de vedere, reușita acestui deziderat depinde doar de noi, de disponibilitatea noastră de a înțelege și coopera pentru binele comun. Alegerea de a merge înainte cu guvernul actual nu înseamnă neschimbare. Înseamnă, însă, că asistăm la o maturizare a vieții politice românești. Acum doi ani, guvernul condus de Victor Ponta și-a luat numeroase angajamente față de românii care doreau o schimbare. Astăzi, Klaus Iohannis a fost votat de numeroși alți români care doreau în aceeași măsură o schimbare și a venit în fața acestora cu alte numeroase angajamente. Aici intervine maturizarea! Atât Victor Ponta și miniștrii săi, cât și Klaus Iohannis trebuie să aibă oportunitatea de a duce la bun sfârșit ceea ce au promis că vor face. Cea mai benefică variantă de conducere pentru românii de stânga și dreapta deopotrivă este echilibrarea balanței politico-instituționale în favoarea lor. Un guvern de stânga și un președinte de dreapta nu trebuie să presupună că ne dăm "cu stângul în dreptul", ci că acționăm împreună exact așa cum democrația ne învață că ar trebui să facem. În încheiere, îmi reafirm convingerea că cea mai potrivită soluție la chestiunea urgentă de care vorbeam în introducere este continuarea drumului împreună, cu cele două mari schimbări cărora românii le-au acordat încrederea: Victor Ponta ca premier și Klaus Iohannis, președinte.
|
|
|
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: "Parteneriatul strategic SUA - România, cel mai important furnizor de securitate regională" Criza de la granița de est a Ucrainei nu s-a încheiat încă. Conflictul acesta reprezintă una dintre cele mai mari crize din această parte a lumii. Cea mai gravă consecință a situației este încălcarea flagrantă a acordurilor internaționale privind granițele între țările din Europa și dezmembrarea efectivă a unui stat suveran de către un alt stat, prin desfășurarea de efective militare sau prin susținerea financiară și logistică a unor unități de luptă paramilitare. Anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia este un act fără precedent în ultimele decenii și el a fost succedat de un conflict și mai violent, al cărui bilanț se ridică până în acest moment la peste 4.000 de victime, incluzând și cei 298 de pasageri și membri ai echipajului avionului MH17 al companiei Malaysian Airlines, doborât în iulie. Este un preț greu pe care poporul ucrainean îl plătește în contul unei politici de forță inflexibile și dezastruoase pe termen mediu și lung. România este convinsă de importanța securității regionale. Țara noastră desfășoară inițiative comune în acest scop cu Uniunea Europeană și Statele Unite, menite să descurajeze folosirea forței sau a amenințării cu forța. De asemenea, SUA continuă să vadă România ca pe un partener strategic cheie în zonă și este evident că există sprijin politic pentru această relație strategică privilegiată în toate partidele parlamentare, fapt demonstrat și de sprijinul aproape unanim pentru Acordul privind desfășurarea sistemului de apărare antirachetă. Nu numai că România are cel mai puternic parteneriat strategic cu SUA, dar și în interiorul alianței NATO avem o relație foarte solidă și sănătoasă. Faptul că majoritatea prooccidentală din noul Parlament ucrainean a stabilit ca prioritate aderarea țării la Alianța Nord-Atlantică este cea mai clară declarație că Ucraina își urmează drumul de integrare în Europa. România respinge orice formă de presiune externă asupra statelor care vor să adere la UE și la NATO. România își dorește o Ucraină puternică, suverană, pentru că este în interesul tuturor. România va sprijini și în continuare parcursul european al Ucrainei, deoarece nu există alt drum pentru un viitor mai bun, pentru ca pacea să se reinstaureze în regiune.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Vulpescu: "Să redăm României memoria istorică!" Am semnalat de mai multe ori situația necorespunzătoare în care se află imobilele în care au locuit sau care au fost legate, într-un fel sau altul, de personalitățile culturii române și ale istoriei acestor meleaguri. Unele se află într-o stare avansată de degradare, altele nu sunt amenajate ca spații memoriale, altele, în fine, nu sunt nici măcar marcate printr-o placă memorială. Un caz aparte îl constituie plăcile memoriale amplasate necorespunzător, conținând greșeli biografice sau, și mai grav, instrumentalizate în perioada comunistă, astfel încât să reflecte perspectiva fostului regim asupra istoriei și culturii României. Revin, săptămâna aceasta, cu încă un caz care, departe de a fi singular, ilustrează necesitatea revizuirii politicilor privind gestiunea memoriei culturale în spațiul public. Spre a nu fi suspectat de părtinire, am ales acest exemplu din sfera culturii maghiare de pe teritoriul României. Concret, în municipiul Cluj-Napoca este amplasată, pe casa în care s-a aflat redacția prestigioasei reviste de cultură Korunk (una dintre cele mai importante reviste maghiare de cultură din România), o placă memorială redactată, așa cum se și cuvenea, bilingv. Până aici, toate bune. Numai că, textul plăcii memoriale este complet necorespunzător: "În această clădire a fost redactată între cele două războaie mondiale revista marxistă Korunk, condusă de către eminentul estetician Gaál Gábor (1891-1954)". Gaál Gábor a fost, indiscutabil, un eminent estetician și un animator al culturii maghiare în România interbelică, revista Korunk a fost și rămâne un reper pe harta publicisticii în limba maghiară de la noi, dar... nu pentru că a făcut teorie marxistă. A marca memoria revistei și a conducătorului ei în acest mod înseamnă a face un deserviciu culturii și spiritului democratic. Iar asemenea plăci memoriale necorespunzătoare, adevărate vestigii ale tentativei comuniste de rescriere a istoriei României, se mai află încă destule în orașele României democratice. Fac un apel la Ministerul Culturii, la autoritățile locale, pentru identificarea cât mai rapidă a cazurilor de instrumentalizare comunistă a memoriei istorice, încă prezente în spațiul public românesc, și înlocuirea lor.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Mazilu: "Flagelul etnobotanicelor afectează din ce în ce mai mulți adolescenți" România ocupă locul patru în Uniunea Europeană la consumul de etnobotanice. Cel mai mare consum de halucinogene, de 37%, se înregistrează în Anglia. În Germania se consumă în proporție de 15%, în Olanda - 14% și în România - 7%. Deși substanțele psihoactive nocive sunt interzise, s-a ajuns în situația în care 10 din 100 de elevi, în jurul vârstei de 16 ani, consumă etnobotanice. Altfel spus, traficul cu substanțe etnobotanice într-o Europă fără granițe face ravagii în rândul adolescenților. Traficanții au fost mereu cu un pas înaintea autorităților, introducând pe piață așa-zisele "droguri legale", adică substanțe noi, care nu se regăsesc pe "lista neagră". În ultimii ani, în Uniunea Europeană a fost detectată, în medie, o substanță psihoactivă nouă în fiecare săptămână și se așteaptă ca numărul acestora să crească. Parlamentul Uniunii a votat reguli noi care permit retragerea rapidă de pe piață a substanțelor psihoactive dăunătoare. ?i, cu toate măsurile legislative de stopare și precauție, substanțele halucinogene se vând în continuare, traficul mutându-se din "magazinele de vise" închise de autorități, în mediul online. Din cauza dezvoltării foarte rapide a pieței drogurilor, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că este necesară adaptarea sistemului de combatere a utilizării lor, fără însă a pune în pericol diferitele întrebuințări legitime industriale și comerciale ale acestora. Cu toate acestea, substanțele sunt ușor de procurat, sunt accesibile în apropierea școlilor și în barurile unde merg adolescenții. Denumite de cele mai multe ori drept "droguri legale", aceste substanțe sunt aduse pe continent sub formă de pulberi, în special din India și China. În Europa, ele sunt transformate în produse finale destinate consumatorilor, o parte a lor fiind vândute, înșelător, ca fiind ecstasy, amfetamină sau cocaină. În 2013, Comisia Europeană a propus consolidarea capacității Uniunii Europene de a reacționa la problema "drogurilor legale". Propunerile au venit ca urmare a avertismentelor din partea Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT) și ale Europol cu privire la amploarea problemei, precum și a unui raport din 2011 în care s-a constatat că este necesară consolidarea mecanismului actual al UE pentru soluționarea problemelor legate de substanțele psihoactive noi. Și totuși, pentru detectarea și interzicerea acestora, acest sistem nu este suficient, pentru că este dificil de ținut pasul cu ritmul tot mai accelerat în care apar noi droguri. Parlamentul European a aprobat, în 17 aprilie 2014, reguli noi privind retragerea rapidă de pe piața UE a substanțelor halucinogene, precum și creșterea pedepselor pentru încălcarea interzicerii substanțelor cu risc grav, pedeapsa cu închisoarea ajungând și până la 10 ani. Din mers, comercianții s-au adaptat rapid schimbărilor legislative. Pe de-o parte, au început să importe droguri cu noi compoziții de substanțe care nu se află pe lista făcută de Guvern. Pe de altă parte, traficanții au profitat că autoritățile verifică doar etichetele de pe ambalaje și nu controlează ce conțin plicurile. Astfel, halucinogenele au fost vândute sub formă de îngrășăminte pentru plante sau odorizante. Internetul abundă cu anunțuri de vânzare pentru halucinogene. Mai mult, substanțele psihoactive se bucură de numeroase spații de comercializare pe internet. Potrivit monitorizărilor la nivel european, numai în 2012 au fost identificate pe internet aproape 700 de "magazine de vise". Conform estimărilor, în UE și Norvegia se consumă anual aproximativ 2.500 de tone de cannabis, cantitate a cărei valoare de comercializare se situează între 18 și 30 de miliarde de euro. Cele mai importante piețe pentru hașiș sunt Italia, Spania și Franța, iar pentru marijuana - Marea Britanie și Germania. Producția acestui drog în interiorul UE a crescut, fiind dificil de detectat, iar traficul este tot mai greu de împiedicat, cu o rată de succes de circa 30% pentru hașiș și sub 10% pentru marijuana. Și mai grav este faptul că generația tânără este cea mai expusă riscurilor. Un sondaj Eurobarometru din 2011 referitor la "atitudinea tinerilor privind drogurile" arată că, în medie, 5 % din tinerii din UE au folosit astfel de substanțe cel puțin o dată în viață, cu un maxim de 16 % în Irlanda și cu aproape 10 % în Polonia, Letonia și Marea Britanie. Conform noului sistem adoptat de Uniunea Europeană, substanțele care prezintă un risc moderat fac obiectul unor restricții pe piața de consum, iar substanțele care prezintă un risc ridicat fac obiectul unor restricții totale pe piață. Numai substanțele cele mai dăunătoare, care prezintă riscuri grave pentru sănătatea consumatorilor, sunt supuse unor dispoziții de drept penal, ca și în cazul drogurilor ilicite. Problema cu care se confruntă autoritățile o reprezintă diversitatea substanțelor derivate ale acestor trei categorii de esențe. Permanent organismele de luptă împotriva traficului și consumului acestor așa-zise droguri legale trebuie să-și adapteze reacțiile la noile riscurile apărute. Așadar, deși se duce o luptă destul de bine calibrată, toate eforturile autorităților nu sunt niciodată suficiente pentru a eradica traficul cu halucinogene. Decizia de a stopa consumul acestor substanțe atât de nocive sau mortale ține de fiecare dintre noi. Este o alegere individuală. De aceea, stimați colegi și dragi români, vreau să fac un apel către fiecare dintre dumneavoastră să vă implicați activ, în măsura în care vă este permis, în lupta pentru stoparea acestui flagel care se sustrage prevederilor legale, cât și pentru salvarea unor vieți omenești.
|
|
|
|
|
Domnul Andrei Dolineaschi: Obiectul declarației politice: "Deblocarea situației financiare de la Spitalul Județean Mavromati din Botoșani, un exemplu de cooperare politică." Sistemul românesc de sănătate a suferit multe modificări în ultimii ani. Închiderile de spitale, exodul medicilor în străinătate, blocajele în aprovizionarea cu medicamente și-au pus amprenta pe un sistem aflat în continuă reformare. Rețeaua de spitale județene, cea care practic reprezintă sistemul de sănătate în România și care are în grijă întreaga populație, a suferit de pe urma măsurilor de austeritate aplicate ani la rândul de guvernele precedente. Cu toate neajunsurile sistemului, există totuși și situații în care, prin colaborare politică și deschidere instituțională, am reușit să evităm riscul de a bloca furnizarea de servicii medicale către populație. Un astfel de exemplu este cel de la Spitalul Județean Mavromati Botoșani, județ pe care îl reprezint în Parlamentul României. Astfel, la sfârșitul lunii trecute, Guvernul României a alocat suma de 7 milioane de lei către Spitalul Județean din Botoșani, pentru plata datoriilor și salariilor cadrelor medicale și angajaților. În urma prezentării unui raport detaliat privind sumele restante, premierul Victor Ponta a alocat suma necesară deblocării situației financiare din fondul de rezervă, asigurând astfel plata salariilor celor 2200 de angajați, în prag de sărbători. Vechea conducere a spitalului a evitat constant dialogul pe cale instituțională cu guvernul Ponta, iar această lipsă de deschidere, având la bază orgoliile politice, a pus în pericol funcționarea Spitalului Județean de nenumărate ori. Printr-un minim dialog cu cei din noua conducere a spitalului am reușit să evităm o problemă spinoasă, care ar fi afectat mii de familii din Botoșani și pacienți din întregul județ. Susțin cu tărie dialogul și cooperarea politică ce trebuie să aibă ca scop rezolvarea problemelor de pe agenda cetățeanului. Lipsa unor minime contacte pe cale instituțională între decidenți poate genera blocaje cu impact asupra populației, iar noi, ca parlamentari, trebuie să ne asigurăm că asemenea situații sunt evitate prin orice mijloace.
|
|
|
|
|
Domnul Angel Tîlvăr: "25 noiembrie - Ziua internațională a eliminării violenței împotriva femeii" La 25 noiembrie 1960 au fost asasinate în mod brutal, de către membrii Poliției Secrete, la ordinele președintelui Republicii Dominicane Rafael Trujillo (1930-1961), surorile Mirabal - Patria, Minerva și Maria Teresa. Surorile Mirabal au fost reprezentante ale activismului politic și simboluri ale rezistenței în timpul regimului dictatorial Trujillo. Ziua de 25 noiembrie a fost declarată Ziua internațională de luptă împotriva violenței asupra femeii la prima Întâlnire Feministă din America Latină și Caraibe, care a avut loc în Columbia, la Bogota, între 18-21 iulie 1981. În anul 1979 a fost adoptată Convenția ONU pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, principalul instrument internațional al drepturilor femeilor și fetelor. Convenția, alături de alte instrumente legale cu rezultate negociate în cadrul conferințelor internaționale, statuează dreptul femeilor și fetelor la o viață fără violență. Prin Rezoluția nr. 54/134 din 17 decembrie 1999, Adunarea Generală a ONU a stabilit data de 25 noiembrie drept Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și a invitat guvernele, organizațiile internaționale și neguvernamentale să organizeze activități menite să trezească conștiința publică în fața acestor probleme. Violența împotriva persoanelor de sex feminin este recunoscută ca fiind una dintre problemele serioase și urgente ale tuturor timpurilor. Violența împotriva femeilor include infracțiuni care afectează în mod disproporționat femeile, precum agresiunea sexuală, violul și violența domestică. În fiecare colț al lumii, efectul real și dăunător pe care violența îl are asupra femeilor, împiedicându-le drumul spre dezvoltare, pace și egalitatea de șanse. Comunitatea internațională și societatea civilă au ajuns la concluzia că nu există circumstanțe atenuante pentru violența împotriva femeilor și fetelor: când are loc, aceasta este de fiecare dată o încălcare a drepturilor lor, este un act criminal și este un lucru inacceptabil. Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului. În 48 de sondaje realizate de Organizația Mondială a Sănătății în întreaga lume, între 10% și 69% dintre femei au raportat că au fost abuzate fizic de partenerul intim la un moment dat în viață și aproape 70% dintre victime au fost ucise chiar de către partenerii lor de viață. Potrivit unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătății la nivel mondial, în anul 2013, 35% dintre femeile din întreaga lume s-au confruntat cu violență fizică și/sau sexuală. Conform estimărilor Băncii Mondiale, la nivel mondial, violența domestică este principala cauză a mortalității la femeile între 19 și 44 de ani, înaintea războiului, a cancerului sau a accidentelor rutiere. Potrivit European Journal of Public Health, între 4% și 20% din rândul femeilor din țările în curs de dezvoltare sunt victime ale violenței în timpul sarcinii. La nivel european, în sensul combaterii violenței împotriva femeilor au fost adoptate Directiva UE privind victimele (2012/29/UE) și Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul). Directiva UE privind victimele, adoptată în 2012, stabilește standarde minime privind drepturile, protecția și sprijinirea victimelor criminalității în UE și face trimitere în mod expres la victimele violenței bazate pe gen, la victimele violenței sexuale și la victimele violenței în cadrul unor relații apropiate. Convenția de la Istanbul, adoptată de Consiliul Europei în anul 2011, este primul instrument regional cu forță juridică obligatorie din Europa care abordează în mod cuprinzător diferite forme de violență împotriva femeilor, precum violența psihologică, urmărirea în scopul hărțuirii, violența fizică, violența sexuală și hărțuirea sexuală. Trebuie să înțelegem că această problemă nu se încadrează în sfera privată; ea face parte din sfera publică, pentru că ne afectează pe toți. Luând atitudine împotriva violenței domestice, educând oamenii, înființând servicii speciale, sprijinind ONG-urile care prin inițiative educaționale discută deschis aceste probleme cu tinerii și comunitățile, putem schimba lucrurile.
|
|
|
|
|
Domnul Ionuț-Cristian Săvoiu: "Programul Național de Cadastru și Carte Funciara în viziunea Guvernului Ponta va rezolva problema primei intabulări, în mod sistematic" În lipsa ideilor care să dea contur unui proiect de țară și din dorința de a accede la putere prin orice mijloace, Iohannis și PDL-iștii care se ascund în spatele lui aruncă în spațiul public dezinformări grosolane. Nu știm dacă minciunile sfruntate apărute, de pildă, în ziarul de campanie al candidatului ACL sunt rodul relei-voințe sau neștiinței, ori amândouă la un loc. Nici nu contează, cât timp și reaua intenție și incompetența sunt la fel de periculoase și pot avea efecte nefaste pentru români, mai ales că vin din partea unui om care vrea să devină președintele țării. Una dintre minciunile aruncate prin intermediul tipăriturii cu pretenții de ziar se referă la intabularea gratuită a terenurilor agricole. În articolul cu pricina se pretinde că Guvernul Ponta și parlamentarii care îl susțin ar fi refuzat "să îi ajute pe români cu intabularea pământurilor și a pădurilor", prin faptul că s-au opus proiectului "Prima intabulare", susținut de PNL și PDL. Cei care au scris articolul, "uită" să vină cu câteva precizări care fac diferența. Nu-i nimic, le reamintim noi! În primul rând, trebuie spus că există statuat în programul de guvernare și legiferat Programul Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care presupune înregistrarea gratuită pentru cetățeni a tuturor proprietăților, în mod sistematic, la inițiativa autorităților, adică parcelă cu parcelă, într-un proces unitar, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale. Sursele de finanțare pentru derularea acestui program sunt identificate și aprobate, provin din fonduri europene în cadrul POR 2014-2020 Axa prioritara 11 - Cadastru și înregistrarea proprietăților în zonele rurale din România, pentru exercițiul bugetar și venituri proprii ale ANCPI, conform OUG nr. 8/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte masuri fiscal-bugetare. Iohannis și ai lui nu știu sau uită să spună că inițiativa legislativă a PNL presupune un mecanism de înregistrare la cerere, lipsa unor criterii clare de prioritizare a solicitărilor putând conduce la un haos total. Practic, toți cetățenii pot veni să ceară efectuarea cadastrului în același timp. Nu putem uita de costuri. Dacă inițiativa PNL s-ar pune în practică, efortul bugetar ar fi uriaș. Dacă înmulțim suma de 400 de lei cu cca. 30.000.000 de proprietăți, rezultă 12 miliarde de lei. În schimb, costurile programului care prevede înregistrările sistematice (față de înregistrările la cerere) sunt de cel puțin 3 ori mai mici! Mai trebuie adăugat că inițiativa legislativă respectivă intră în conflict cu rezultatele negocierii cu Uniunea Europeană și experții Băncii Mondiale privind modalitatea de înregistrare a proprietății. Prin această inițiativă, cei de la PNL, susținuți de PDL, nu au făcut altceva decât să vină cu o soluție costisitoare și imposibil de aplicat și să-i impună Guvernului să o aplice. Nimic mai cinic! Iată cum sloganul care vorbește despre lucrul bine făcut se golește dintr-o dată de conținut și devine o simplă poveste de adormit copiii!
|
|
|
|
|
Domnul Ionuț-Cristian Săvoiu: "PSD trebuie să rămână unit și să continue programul de guvernare" În aceste momente, avem nevoie, mai mult ca oricând, de unitate, responsabilitate, echilibru și, nu în ultimul rând, de continuitate, atât în partid, dar mai ales în societate. PSD - UNPR - PC au format un guvern care a reușit obținerea unor rezultate foarte bune, a asigurat economiei românești un trend ascendent, în ciuda multor critici nejustificate ale opoziției, dovedind că are un program realist și coerent, dar și oameni capabili să-l pună în practică. În acest moment, retragerea de la guvernare ar putea fi considerată ca fiind un gest prin care dovedim că nu ne asumăm până la capăt programul cu care ne-am prezentat în fața românilor și uităm de răspunderea față de oamenii care au așteptări de la noi. Guvernul Victor Ponta are soluții pentru țară, în ansamblu, dar și pentru dezvoltarea comunităților locale, iar proiectele de care localitățile din România au atâta nevoie trebuie continuate. În plan intern, Partidul Social Democrat trebuie să rămână unit, cu fruntea sus, să-și asume actul guvernării ca pe un gest firesc de responsabilitate față de români. Această decizie reprezintă garanția stabilității naționale și continuarea proiectelor de care depinde îmbunătățirea condițiilor de viață din fiecare localitate.
|
|
|
|
|
Domnul Ioan Moldovan: Partidul Conservator susține Guvernul în dublarea alocațiilor pentru copiii din familii sărace. Astfel, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Rovana Plumb, a anunțat mai multe măsuri consistente de sprijin pentru categoriile vulnerabile. Guvernul a aprobat mărirea, de la 1 noiembrie, a alocației pentru 500.000 de copii din familii sărace (în care fiecare membru are sub 530 de lei net pe lună). Această creștere va fi cu câte 42 de lei pentru fiecare copil. Totodată, în aceeași ședință de Guvern a fost aprobată aplicarea unui tratament egal pentru toți copiii aflați în sistemul special de protecție. Așadar, copiii care se afla în plasament și care primesc 97 de lei, de la 1 noiembrie vor primi 440 de lei, cât primesc copiii aflați în grija asistenților maternali. Este vorba despre 20.000 de copii. Tot prin hotărâre de guvern, de la 1 decembrie 2014 se va dubla alocația de hrană zilnică pentru 60.000 de copii aflați în sistemul de protecție specială. De asemenea, de la 1 ianuarie 2015 se va dubla alocația de hrană zilnică, de la 8 la 16 lei, pentru aproximativ 43.000 de persoane adulte cu dizabilități sau care se află în centrele de îngrijire. Închei prin a spune că Partidul Conservator se regăsește prin valori precum: familia, credința, identitatea națională, tradițiile românești. Astfel, toate aceste valori menționate mai sus au fost și vor fi promovate prin politici coerente pentru societatea românească de către actuala putere.
|
|
|
|
|
Domnul Paul Dumbrăvanu: Pentru prea mult timp, până acum, tinerii din România au fost ignorați. Vorbesc de tinerii cărora statul român nu le-a oferit aproape niciodată șansa de a-și demonstra inteligența, creativitatea și spiritul întreprinzător de care dau dovadă. Ignoranța a constat, de cele mai multe ori, în privarea acestora de informații prețioase cu privire la programele pe care le pot accesa în vederea dezvoltării unei afaceri. Spre exemplu, în perioada 10-24 noiembrie 2014 s-au putut depune proiectele în cadrul Programului Romania Start Up, finanțat prin POSDRU. În cadrul acestor proiecte, tinerii antreprenori cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani își pot înscrie planurile de afaceri, beneficiind astfel de subvenții în cuantum de maxim 25.000 euro pentru demararea și dezvoltarea planului. În același timp, proiectul România Start Up are ca obiectiv și includerea a 12 mii de elevi, absolvenți de liceu, în cadrul unui program în care vor beneficia de sesiuni de mentorat, workshop-uri si training-uri care îi vor ajuta să își dezvolte spiritul antreprenorial, dar și să se adapteze mai ușor la primul lor loc de muncă. Asemenea acestui proiect au fost multe altele de-a lungul anilor, însă accesul tinerilor la informații cu privire la modalitățile de participare a fost deficitar de fiecare dată. Consider ca fiind datoria noastră, stimați colegi, să susținem și în viitor aceste proiecte, dar și campaniile de informare a tinerilor cu privire la oportunitățile pe care acestea le oferă.
|
|
|
|
|
Domnul Paul Dumbrăvanu: Potrivit ultimului raport oferit de Oficiul European de Statistică (Eurostat), procentul persoanelor supuse riscului de sărăcie și excluziune socială în anul 2013 în România, de 40,4%, ne plasează pe locul 2 în Uniunea Europeană, după Bulgaria. Acest procent este cel puțin îngrijorător, daca luăm în considerare faptul că, la nivelul Uniunii Europene doar 24,5% din populație a fost supusă riscului de sărăcie și excluziune socială în anul 2013. Statistica, realizată pe baza a trei indicatori, persoane aflate în risc de sărăcie, persoane ce se confruntă cu privațiuni materiale grave și persoane ce trăiesc în familii cu o intensitate a muncii foarte scăzută, ar trebui să reprezinte pentru statul român un semnal de alarmă nu doar din perspectiva poziționării într-un clasament, ci în ceea ce privește, în special, politicile economice. Deși niciodată nu am contestat importanța proiectelor de incluziune socială dezvoltate de instituțiile abilitate, consider că trebuie găsită o soluție care să trateze cauza problemei, nu doar simptomele, ca până acum. Un climat economic favorabil și marilor investitori români, nu doar celor străini, ar avea ca rezultat crearea unui mare număr de locuri de muncă, reducând astfel numărul familiilor cu o intensitate a muncii foarte scăzută, precum și a celor ce se confruntă cu privațiuni materiale grave ori se află în pragul sărăciei. De-a lungul anilor, statul român a favorizat marii investitori străini prin politici economice preferențiale și a creat astfel un dezechilibru major în raportul dintre investițiile străine și cele autohtone. Cred că este momentul, stimați colegi, să luăm atitudine și să susținem aplicarea unor politici economice unitare tuturor investitorilor, străini sau români, pentru că altfel riscăm să devenim o economie bazată doar pe întreprinderi mici și mijlocii și pe un număr mult prea mic de locuri de muncă.
|
|
|
|
|
Domnul Paul Dumbrăvanu: Doresc să revin astăzi asupra problemei tinerilor antreprenori din România. În continuare, țara noastră prezintă un mediu economic ostil, în care tinerilor antreprenori le este foarte greu să demareze sau să dezvolte o afacere. Deși în prezent există programe menite să le faciliteze activitatea, mediatizarea acestora este deficitară. Unul dintre programele de care tinerii antreprenori din România pot beneficia este "Erasmus pentru tinerii antreprenori", un program de schimb transfrontalier, care oferă antreprenorilor noi sau aspiranți șansa de a învăța de la antreprenorii cu experiență care conduc mici companii în alte țări participante, program parțial finanțat din fonduri europene. Condițiile pe care participanții la acest program trebuie să le îndeplinească nu sunt nici pe departe unele rigide, iar dacă acest program ar beneficia de o mediatizare corespunzătoare, numărul aplicanților ar crește semnificativ. Un astfel de program oferă tinerilor întreprinzători o multitudine de beneficii, printre care se numără construirea încrederii de sine și a abilităților, oportunități de colaborare cu alți antreprenori și dezvoltarea cooperării în domeniul afacerilor transfrontaliere, informații privind mediul de afaceri dintr-o altă țară participantă, precum și socializare și construirea de relații strânse, ce pot constitui bazele identificării partenerilor de afaceri din străinătate. Este datoria noastră, stimați colegi, să ghidăm tinerii în direcția bună, să facem în așa fel încât modalitățile de informare cu privire la aceste programe sa fie îmbunătățite și să permitem, astfel, tinerilor să se dezvolte, pentru ca, odată cu ei, să se dezvolte societatea și economia României.
|
|
|
|
|
Domnul Paul Dumbrăvanu: În momentul de față, în România există aproximativ 475.000 de întreprinderi mici și mijlocii. Cu toate că acest număr reprezintă peste 99% din totalul întreprinderilor la nivel național, influența IMM-urilor asupra evoluției economice a țării este mult mai redusă, de aproximativ 56% din PIB. Studiul realizat pentru elaborarea "Strategiei guvernamentale pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii și îmbunătățirea mediului de afaceri din România-Orizont 2020" a relevat faptul că peste 57% din aceste microîntreprinderi sunt întreprinderi de subzistență, ce permit asigurarea unui nivel de trai decent numai proprietarului afacerii și familiei acestuia. Principalele cauze ale acestui fenomen le reprezintă lipsa managementului performant la nivelul acestor firme, demarate ca afaceri de familie de către persoane ce au beneficiat de un minimum de cunoștințe în materie de management sau marketing, precum și faptul că întreprinderea nu dispune de resurse financiare suficiente pentru a dezvolta afacerea prin derularea unor campanii de marketing ori de promovare a produselor. Acesta este motivul pentru care consider că este extrem de importantă promovarea intensă, prin toate mijloacele posibile, la nivel național, a programelor de tip Start Up, precum și implementarea unor programe de formare profesionala a antreprenorilor, indiferent că este vorba de tineri ce abia pornesc pe acest drum sau de cei ce au deja o oarecare experiență în domeniu. Trebuie ca, în timp, să facem tot posibilul pentru a susține economia națională, prin crearea unui mediu propice dezvoltării afacerilor formale în România.
|
|
|
|
|
Domnul Corneliu-Florin Buicu: "Farmaeconomia și managementul medical" Zilele trecute s-a desfășurat la Târgu Mureș Conferința Națională de Farmacoeconomie și Management Sanitar, ediția 2014, în cadrul căreia am participat ca speaker, în calitatea mea de șef de lucrările Disciplina Sănătate Publică și Management în cadrul UMF Târgu Mureș. Este prima dată când domeniul farmacoeconomiei este abordat într-o conferință de management sanitar, într-o perioadă în care subiectul actualizării listei medicamentelor și utilizării raționale a resurselor este unul fierbinte. Schimbul de experiență în domeniul farmacoeconomic și de management sanitar a fost facilitat de experți din două țări cu sisteme sanitare și probleme apropiate: România și Ungaria. Farmacoeconomia ca și domeniu poate deveni o știință care să fie aplicată în România cu un impact destul de mare. Discutând cu farmaciștii, cu specialiștii în economie sanitară, am ajuns la concluzia că modificarea marjelor de profit pe lanțul producător-distribuitor-farmacie de circuit deschis poate aduce bani la buget, cu beneficii directe asupra pacienților, care pot avea acces la mai multe medicamente și la o îmbunătățire a serviciilor medicale. Modalitățile prin care să conștientizăm utilizarea produselor generice într-un procent mult mai mare pot fi o sursă de bani, pentru că în România 20% din produse consumă 80% din resurse, iar o creștere a prescripției de generice va putea determina o creștere a resurselor pentru sănătate. Anul 2014 a fost un an în care s-a reușit modificarea listei medicamentelor compensate de două ori. Ultima modificare a avut loc prin Hotărârea de Guvern nr. 996/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 815 din 7 noiembrie 2014. Au fost introduse spre exemplu tratamente noi pentru pacienții care suferă de diferite forme ale unor boli cardiovasculare, pentru controlul glicemiei pacienților cu diabet zaharat care nu își mai pot controla glicemia. S-au adăugat și patru noi medicamente pentru tratarea bolilor inflamatorii reumatice cronice, precum și noi tratamente pentru hepatita cu virus B, HIV/SIDA, boli nefrologice, precum și boli oftalmologice (glaucom), astm bronșic, boli psihice (schizofrenie) și bronhopneumonii obstructive. Alte două molecule noi sunt pentru tratarea poliartritei adiopatice juvenile la copii, în condițiile în care pe piață, în acest moment, există o singură posibilitate de tratament. O stare bună de sănătate este un element esențial al bunăstării umane, reprezentând o valoare în sine. La nivel individual, o stare bună de sănătate reprezintă o componentă importantă a capitalului uman, permițând oamenilor să își desfășoare activitățile, să își îndeplinească țelurile, să aibă o viață completă și să fie membri activi ai societății. La nivel societal, o stare de sănătate ridicată este un element-cheie al capitalului uman al fiecărei țări, contribuind la competitivitatea ei față de alte țări. În tumultul vieții cotidiene, nu putem uita nici măcar o clipă importanța pe care o are sănătatea, atât a noastră, cât și a celorlalți.
|
|
|
|
|
Domnul Constantin Avram: "Politica... ca o boală!" Aproape niciodată nu am fost, nu am rămas indiferent la ceea ce se întâmplă în jurul meu. Nu am putut asista pasiv la anumite nedreptăți, iar atunci când nu am reușit să îndrept ceva m-am întristat, uneori chiar am plâns de necaz! Unii spun că este o chestiune de caracter izvorât din educația primită de la părinți, alții că este ceva legat de nativitate, de genetică sau chiar ceva legat de neînțelegerea anumitor fapte, evenimente sau lucruri?! Nu știu ce a stat sau stă, în continuare, la originea unui astfel de comportament, dar aproape întotdeauna am spus ce am gândit, am avut reacții care, de cele mai multe ori, m-au costat foarte scump, nu am suportat lichelismul, umilința, dorința unora de a-și atinge scopurile pe spatele și riscurile altora, după standarde numai de ei știute, după clasamente sociale și intelectuale numai de ei înțelese și acceptate. Dar viața îți oferă aproape zi de zi provocări la care orice om dorește să răspundă. Pentru că nu mi-a plăcut niciodată ca alții să-mi determine și să-mi influențeze viața, m-am angajat în viața cetății (a comunității în care trăiesc) prin implicarea, după decembrie 1989, în politica activă. Am avut și am mari dezamăgiri față de modul cum se aplică programele de guvernare, față de programele electorale ale partidelor politice, care în anumite momente mă îndemnau să mă retrag din viața politică, tocmai pentru că, deși am ocupat diferite funcții administrative sau elective, am rămas, cum spune românul: "cu picioarele pe pământ". Am fost și am rămas un om de echipă, atât timp cât echipa din care fac parte dorește cu adevărat să facă ceva mai mult pentru oameni, pentru cei care ne-au dat, cu mare încredere, votul lor. Nu întotdeauna echipa reușește să îndeplinească așteptările oamenilor, dar atunci când nu putem face asta, noi, cei aleși, va trebui să renunțăm la tendința de a-i minți, de a justifica neputința noastră prin tot felul de scenarii, de abordări lipsite de sinceritate ale vieții sociale și economice. Cineva spunea foarte adevărat că, în general, politicienii promit, iar oamenii rămân singuri, cu speranța...! Politica nu mai este demult un remediu al nedreptăților sociale! Politica este astăzi, din nefericire, numai...o boală!, care, evident, trebuie tratată corespunzător, pentru că justificarea minimală, dar tâmpă, a unei neîmpliniri, se rezumă doar la: "...așa este în politică..."!
|
|
|
|
|
Domnul Vicențiu-Mircea Irimie: "Generația «Facebook»" A trecut deja o săptămână de la turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2014, iar ecourile par să nu se fi stins încă. Prin această declarație politică nu îmi propun să fac o analiză a ceea ce s-a întâmplat, deși rezultatul, pe care îl știm cu toții, pare mai degrabă surprinzător, mai ales prin distanța mare înregistrată între cei doi contracandidați. Probabil că foarte mulți ar fi tentați să creadă că ceea ce s-a întâmplat cu votul românilor din diaspora a cântărit decisiv în soarta acestor alegeri. Eu mai degrabă consider că un nou "curent" își face ușor, ușor apariția. Este vorba de așa-numita generație "Facebook". Este acea categorie de persoane pentru care dreptul la vot nu însemna nimic, care considerau că votul lor nu poate schimba soarta unor alegeri și cărora drumul până la secția de vot li se părea total inutil. Doresc pe această cale să trag un semnal de alarmă acelora care consideră că votul generației Facebook a fost un vot masiv anti-PSD și anti Victor Ponta. Cred că ar fi greșit să gândim așa. Votul lor pare mai degrabă un vot împotriva întregii clase politice din România, pe care ei o doresc mai curată, cu scandaluri mai puține în aparițiile de la TV și de la care așteaptă fapte, și nu vorbe! Deocamdată, generația Facebook crește, și crește frumos. Dacă actuala clasă politică va reuși să se aplece și asupra acestor noi "voci" și să înțeleagă mesajele pe care acestea le transmit, va avea numai de câștigat!
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Echipele de experți ai Fondului Monetar Internațional și ai Comisiei Europene se vor afla la București în perioada 2-10 decembrie a.c. pentru a discuta cu autoritățile române proiectul Legii bugetului pentru anul 2015. Printr-un comunicat de presă, Ministerul Finanțelor Publice informează că "Misiunea este una dedicată strict proiectului Legii bugetului, nu reprezintă o misiune de evaluare a angajamentelor pe care țara noastră și le-a asumat în fața FMI în cadrul acordului de tip preventiv semnat între partea română și reprezentanții creditorilor externi". Ca urmare, proiectul Legii bugetului pentru anul viitor va fi supus dezbaterii publice doar după ce vor fi finalizate discuțiile cu reprezentanții acestor instituții financiare. Dacă pomenile electorale pe care trebuie să le acopere guvernul Ponta se cunosc, o necunoscută o reprezintă problema creșterii redevențelor la petrol și gaze naturale, creștere pe care premierul o promitea încă din 2012. Pentru statul român redevențele sunt foarte importante, ele aducând la buget venituri de circa 1 miliard de lei anual. Deși termenul prevăzut de lege expiră luna viitoare, Guvernul Ponta evită să pună în dezbatere publică un proiect privind noul sistem de redevențe petroliere, dând dovadă de o totală lipsă de transparență. Actualele cote de redevențe petroliere sunt valabile până la 31 decembrie 2014, lucru prevăzut și în Legea privind unele măsuri pentru privatizarea Petrom. Conform datelor statistice, la nivel european, România practică printre cele mai mici redevențe. În Ungaria redevențele variază între 12%-30%, în Franța - maxim 30% din valoarea producției, raportat la dimensiunea zăcământului, iar în Germania 10%. Subiectul acestor redevențe a stârnit scandal încă din 2004, după ce nivelul lor a fost înscris în contractul de privatizare a Petrom, fiind stabilit între 3,5% și 13,5% din valoarea producției, în funcție de mărimea zăcământului și neputând fi modificat timp de 10 ani. Potrivit unor informații apărute în presă, Guvernul va propune un proiect de ordonanță de urgență care prevede aplicarea unei taxe pe profitul obținut din exploatare, în loc de redevențe. Dacă aceste informații se confirmă, practic, companiile petroliere nu vor mai plăti redevențe, ci o taxă pe profitul din exploatare. În plus, Guvernul va renunța la alte taxe în vigoare, aplicate companiilor petroliere. Aceasta este predictibilitatea așteptată de mediul de afaceri? În aceste condiții, ne întrebăm dacă Guvernul Ponta ia în calcul pericolul declarării de către companii a unor profituri mai mici decât cele reale. În plus, rămâne de văzut care companii vor fi taxate în acest mod și pentru ce fel de zăcăminte de petrol și gaze. În România, principalii producători de gaze și petrol sunt OMV Petrom și Romgaz, cu o cotă de peste 95%. Pentru un subiect atât de important pentru România, PNL consideră că este nevoie de o dezbatere serioasă la nivelul societății, apoi să se elaboreze un proiect de lege, care să fie dezbătut în Parlament, nu impusă o ordonanță de urgență. Altfel, cum ar putea fi îndeplinită dorința premierului Ponta, așa cum a exprimat-o încă din vara acestui an: "Vrem ca bugetul de stat să încaseze nu mult din foarte puțin, ci puțin din foarte mult"
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Lubanovici: "Situația consulatelor arată lipsa de interes cu care guvernul actual tratează diaspora!" Revin cu condamnarea fermă a modului dezastruos în care s-au organizat alegerile pentru românii din diaspora. La o săptămână de la aceste alegeri, evenimentele de atunci tind să iasă din agenda publică, iar acest fapt nu vă onorează, stimați guvernanți! Este o rușine că încercați să minimalizați ceea ce s-a întâmplat în afara granițelor țării în cele două tururi de scrutin. Mai mult decât atât, Guvernul nu a avut până la acest moment o declarație publică prin care să își asume vina pentru aceste fapte - demisiile domnilor Corlățean și Meleșcanu sunt gesturi prea mici în raport cu umilințele și ofensele pe care le-ați adus cetățenilor români! Este inacceptabil, stimați guvernanți, că, deși românii v-au taxat cu o majoritate covârșitoare pentru ce ați făcut, dumneavoastră ați găsit că acesta este momentul potrivit să "aveți decența și înțelepciunea să păstrați o tăcere totală", ascunzându-vă cu lașitate în spatele concediului premierului! Nu vom uita prea curând declarațiile arogante ale domnului ministru Meleșcanu, declarații care sfidează orice limită a bunului-simț și a respectului! Ele ilustrează din plin atitudinea Guvernului și a partidului-stat față de diaspora, aceeași atitudine cu care ne-am confruntat în perioada comunistă! Iată că la douăzeci și cinci de ani de la înlăturarea comunismului, PSD-ul și Guvernul său ne arată public, fără jenă, că sunt conduși de aceleași principii! Iar acest fapt s-a văzut și în numirile reprezentanților din consulatele din Statele Unite ale Americii și Canada, numiri strict pe criterii politice, nesusținute de competențe! V-ați bătut joc și încă vă bateți joc de românii din diaspora prin modul în care aceste consulate sunt organizate, în care lipsa de personal este evidentă; personalul care este totuși prezent este insuficient, de multe ori slab pregătit, iar prin comportamentul său nu face decât să descurajeze legăturile românilor cu țara natală și ne amintesc de comportamentul angajaților regimului de tristă amintire. Ați încercat să aplicați această rețetă și în modul în care ați organizat alegerile, dar, din fericire, premierul a reușit să unească românii! Împotriva sa și a partidului pe care-l conduce spre dezastru, care tratează diaspora ca cetățeni de rangul doi! Abuzurile dumneavoastră încalcă Constituția și principiile democratice și nu pot trece nesancționate! Solicit așadar, pe această cale, tuturor românilor din diaspora un feedback oficial referitor la situația și problemele pe care le întâmpină în consulatele românești, atât în interacțiunea curentă, cât și în experiența de la vot! Răspunsurile și reacțiile dumneavoastră de pe rețelele de socializare privind situația de la vot redau tabloul adevărat al atitudinii și comportamentului personalului din misiunile noastre diplomatice față de românii din diaspora - acela de a lucra împotriva intereselor dumneavoastră! Iar, din nefericire, aceasta este politica guvernanților, pe care au ridicat-o la rang de politică de stat! Pentru a putea sancționa aceasta, avem nevoie de sesizări oficiale; incompetența, aroganța și tratamentul inuman aplicat românilor din diaspora nu pot scăpa nepedepsite! Trebuie să demonstrăm împreună că românii din afara granițelor țării au aceleași drepturi ca cetățenii din țară! Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România și pe toți românii din țară și din diaspora.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea Lubanovici: "«Performanțele» viziunii economice a Guvernului Ponta" Doresc pe această cale să vă aduc în atenție situația problematică a investițiilor publice din România. Am văzut cu toții în ultimii ani care este viziunea economică a Guvernului Ponta: reducerea investițiilor publice, interes redus față de fondurile europene, acordarea de pomeni electorale și dărnicia nejustificată față de primarii PSD și baronii locali în apropierea alegerilor. Așa putem reduce viziunea economică a Guvernului care se lăuda în studiourile de televiziuni cu cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană! Iar această politică fructuoasă a dat roade: țara noastră se confruntă, stimați colegi, cu cel mai redus nivel al cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare din 2005 până în prezent! În afara oricărei logici, Guvernul României a acordat mai multe fonduri pentru cercetare-dezvoltare în perioada de criză decât în 2013: astfel, anul trecut pentru aceste cheltuieli puterea a acordat 0,39% din PIB. Aceasta este una din "performanțele" Guvernului Ponta - a reușit să ne întoarcă în timp, blocând dezvoltarea și inovația și lucrând astfel împotriva intereselor românilor! Țin să vă reamintesc, onorați guvernanți, că media europeană este de 2% din PIB, iar România trebuie să atingă această valoare până în 2020! Dar nu putem acuza Guvernul Ponta de o viziune economică și un proiect pentru țară pe termen lung, când singura preocupare a acestuia din ultimul an a fost organizarea - dezastruoasă, de altfel - a alegerilor prezidențiale... Incompetența profundă a actualului Guvern afectează, din nefericire, întreaga țară! Am susținut în nenumărate rânduri necesitatea creșterii investițiilor în cercetare-dezvoltare, având în vedere că rezultatele din acest domeniu conduc la inovație, performanță, diversificarea industriei și ne asigură o competitivitate reală la nivel european și global. Totuși, acest domeniu solicită investiții susținute și înțelegerea faptului că rezultatele se obțin în timp. Cu toate acestea, puterea a refuzat întotdeauna să acorde interes investițiilor publice, demonstrându-ne astfel că îi lipsește cu desăvârșire o viziune economică pe termen lung și asumarea unui proiect benefic pentru România! Lansez pe această cale un apel de responsabilizare către guvernanți și luarea în calcul a investițiilor pentru cercetare-dezvoltare la realizarea bugetului pentru anul viitor. Datoria dumneavoastră față de români constă în a lucra în interesul acestora, și nu împotriva lor!
|
|
|
|
|
Doamna Manuela Mitrea: "Îngrijirea paliativă pentru bolnavii de cancer în faze avansate" În țara noastră, conform estimărilor Alianței Pacienților Cronici din România, trăiesc aproximativ 520.000 bolnavi de cancer, dintre care un număr semnificativ sunt copii. Doar anul trecut, numărul acestora a crescut cu 500 de copii. Deși această boală este întâlnită din ce în ce mai des, cancerul fiind una dintre principalele cauze de mortalitate în lume, peste 70% din cazurile de cancer sunt diagnosticate în faze avansate, incurabile. Pacienții a căror boală nu mai răspunde la tratamentele curative ar trebui să beneficieze de îngrijire activă și totală, numită îngrijire paliativă, scopul acesteia fiind asigurarea unei cât mai bune calități a vieții pentru bolnavi și pentru familiile acestora. Potrivit unui raport al Alianței Mondiale pentru Îngrijiri Paliative, 18 milioane de oameni au murit într-un singur an în suferințe pe care medicina modernă le poate alina. Conform specialiștilor, "Îngrijirea paliativă a modificat percepția asupra bolii și a făcut ca lumea medicală să accepte responsabilitatea de a transforma ultima parte a vieții pacientului într-o perioadă trăită în demnitate și confort". Doar 20 de țări la nivel global au incluse aceste îngrijiri paliative în sistemul de sănătate. România face parte din această listă, alături de țări precum Australia, Belgia, Franța, Canada, Marea Britanie, Elveția, Japonia sau Polonia. Cu părere de rău vă aduc la cunoștință că în țara noastră nu există centre finanțate de stat, ci doar secții specializate în îngrijire paliativă, toate organizațiile existente în prezent funcționând în regim de fundații, supraviețuind din donații și sponsorizări. Din păcate, acoperirea serviciilor de paliație este limitată, mediul rural fiind, cu foarte mici excepții, descoperit. Deși peste 150.000 de bolnavi au nevoie de îngrijiri paliative în România, doar 6% dintre aceștia beneficiază de astfel de servicii. În prezent, 17 din județele țării nu au nici un serviciu de paliație. O altă problemă în acest domeniu o reprezintă îngrijirea paliativă la domiciliu. Majoritatea pacienților doresc să-și petreacă ultima perioadă din viață alături de familie, drept pentru care preferă serviciile de îngrijire paliativă la domiciliu. Singurul mod prin care un român poate beneficia de aceste servicii sunt fundațiile, însă doar o parte din cheltuieli sunt decontate ulterior prin Casa de Asigurări de Sănătate. Stimați colegi, dacă ne dorim ca bolnavii de cancer sau de alte boli incurabile din România să nu mai moară în suferință și dureri necontrolate, este nevoie să sprijinim dezvoltarea centrelor speciale de îngrijire paliativă și a serviciilor de îngrijire paliativă la domiciliu.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "O zi a la Ponta!" Ia ghiciți cine va anunța din nou producții record la hectar și valori încincite pe cincinal?! Premierul tocmai ne-a spus că "este o zi bună pentru România". Daaaa, e o zi superbă! Tocmai ni s-a umplut frigiderul și rezervorul retroactiv. Mi-ați luat un bolovan de pe suflet, credeam că am fost în recesiune! "Eu am vrut să arate bine datele, nu din interese electorale, ci pentru că vreau să meargă bine românilor". Nu pot să-l contrazic. Arată foarte bine datele! Te iubim, preaiubit conducător! Doar că nu prea seamănă nici cu cele ale Eurostatului și nici cu cele ale Comisiei Europene! Dar asta e, ești ceea ce merităm! Uraaa! Uraaa! Uraaa! P.S: Tocmai mi-am oprit colegii ce își actualizau CV-ului în limba engleză și germană, le-am spus să se uite la acest mic post și să rămână în țară după aceste cifre extraordinare!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "112- salvați salvarea Iașiului!" Se aude, domnule ministru Arafat? Guvernanții continuă distrugerea salvării Iașiului. Ministerul nu a dat decât 10% din mașinile necesare (a se citi două!) și asta după ce a tăiat și posturile, deși deficitul de personal este de 15 medici și 15 asistenți. Suntem avertizați că "nu ne vom putea deplasa la solicitări", pentru că nu sunt mașini și personal, iar bugetul este foarte mic. Și asta în condițiile în care Salvarea Iași intervine la fiecare 20 de secunde salvând trei vieți în fiecare minut. Doar anul trecut în Iași au fost peste 112.249 de intervenții, similar numărului tuturor intervențiilor SMURD la nivel național, iar în primul semestru al acestui an numărul de intervenții a depășit deja 59.976. Salvarea Iași asigură peste 90% din asistența medicală în condiții extrem de dificile: un parc auto insuficient (de doar 63 de salvări), îmbătrânit (unele funcționând din 2002), cu un grad extrem de uzură (19 ambulanțe au peste 400.000 de kilometri) și deficit de personal. Sunt salvări care au la bord 849.000 de kilometri, de peste 20 de ori lungimea Ecuatorului, iar doar anul trecut salvările din Iași au parcurs 3,5 milioane de kilometri, adică au înconjurat pământul pe la ecuator de aproape 88 de ori. 30% din salvări trebuie înlocuite de urgență, iar restul necesită frecvent reparații și datorită faptului că peste 82% din drumurile din Iași sunt de piatră sau macadam, iar restul sunt pline gropi. L-am interpelat pe domnul ministru Arafat solicitând acordarea urgentă a fondurilor necesare salvării Salvării. Se aude?!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Am aflat" Că: 1. Eurostat "minte" și că 2. INS a "dezinformat" Eurostat. Mulțumim, doctor Ponta! Dar în subordinea cui este INS?! Poveștile de Ponta INSpirescu nu au nicio credibilitate. Este un INS "de serviciu", e roșu aprins cu o conducere numită politic.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Articolul 132" Articolul 132 din Constituția României precizează clar la alineatul (2), că funcția de procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior. Se va "descoperi" oare de Crăciun? No comment. Vă las pe voi...
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Așa cum e normal" Am fost primul care a votat la secția mea, imediat după deschiderea urnelor, chiar la ieșirea din gardă. Am votat pentru un președinte care să-mi garanteze acest drept în continuare.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Avem suficiente tomberoane?" Director de spital corupt. Aruncat la gunoi. Plimbat prin oraș și pus să demisioneze. Deputat corupt. Aruncat la gunoi și stropit cu vopsea roșie. E o lecție ce trebuie învățată, mai ales în acești ani în care corupția e aruncată la gunoi. Această metodă ar trebui predată în școli. Sunt convins că ar fi niște rezultate extraordinare în combaterea corupției. Să știe premierul hoț, parlamentarul hoț, primarul hoț, consilierii hoți cum vor fi pedepsiți de oameni: plimbați prin toată urbea, să vadă cetățenii ce gunoaie sunt. Spuneți-le oamenilor, dacă tot s-au apucat, să nu uite să treacă și pe la Palatul Victoria, Piața Victoriei nr. 1, Sector 1, București, cod poștal 011791. Români, există o soluție sănătoasă! Fiți uniți...
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Cine votează PSD nu este o victimă, este complice!" Să vă amintesc? - Ponta, după alegeri cu 75% USL - fuge la UDMR pentru negocieri.
- Pact de coabitare cu Băsescu.
- Roșia Montană aviz favorabil.
- Legea amnistiei și grațierii inițiată de PSD.
- Chevron începe organizarea de șantier, țărani bătuți de jandarmi și, culmea, acum cu toată zona specială de maximă siguranță, Vasluiul este roșu.
Amin!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Criză de vaccin împotriva hepatitei B" Inadmisibil! Nou-născuții sunt lăsați fără vaccinurile gratuite. Cineva trebuie să răspundă chiar dacă nimeni nu oferă explicații publice. Am interpelat Ministerul Sănătății solicitând alocarea de urgență de vaccin antihepatitic B către maternități, precum și luarea tuturor măsurilor legale față de cei răspunzători de această situație. Maternitățile din întreaga țară se confruntă cu lipsa vaccinului necesar imunizării nou-născuților împotriva hepatitei de tip B. Vaccinul antihepatitic B este gratuit și face parte din schema națională de imunizare. Prima doză de vaccin antihepatitic B se administrează la 24 de ore după nașterea copilului, iar următoarele două doze sunt administrate la două luni, respectiv șase luni de la naștere. La Iași, de mai bine de trei săptămâni, copiii născuți la Maternitatea "Cuza Vodă" sunt în pericol de îmbolnăvire din cauza lipsei vaccinului antihepatitic B, iar datele oficiale ne arată că peste 400 de bebeluși au fost externați nevaccinați. Deficiențele organizatorice au dus la declanșarea unei noi crize din Programul național de imunizare, după ce în vară bebelușii au stat aproape trei luni nevaccinați din cauza sincopelor legate de asigurarea vaccinurilor antihepatitic B și BCG. Se pare că această criză nu îi afectează și pe cei responsabili din Ministerul Sănătății, aceștia refuzând până și răspunsul către DSP privind data la care vor fi alocate noi doze de vaccin. Este incredibil că Ministerul Sănătății nu a reușit să achiziționeze cantitatea necesară de vaccin antihepatic până la sfârșitul anului, mai ales că se știe câte doze sunt necesare pe trimestru.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Cum se tratează gripa la Vaslui: n-avem vaccinuri, dar avem viroze!" Într-o singură săptămână numărul afecțiunilor respiratorii acute a ajuns la 910. Săptămâna trecută erau doar 682. Lipsa vaccinării a afectat preponderent copiii. Până acum 241 au fost internați cu viroze, la care se adaugă alți 55 cu pneumonii. Fără vaccinare, în funcție de agresivitatea virusului și starea de sănătate a persoanei se poate ajunge la forme letale sau la izbucnirea unei epidemii de gripă. Pentru persoanele cu risc, vârstele extreme, pacienți cu boli cronice, gravidele, persoanele instituționalizate, personalul medical, e nevoie de 60.125 de doze, dar până acum nu s-a primit nici măcar o doză. Reamintim celor care întârzie trimiterea vaccinurilor că 90-95% dintre persoanele vaccinate sunt protejate de infecția gripală, în sensul că nu vor mai face deloc sau vor face forme ușoare de boală. Altfel, pe lângă potențiale decese, se vor înregistra și cheltuieli suplimentare datorită creșterii internărilor, consumului de medicamente, concediilor medicale sau discontinuităților din activitatea școlară. Dacă amendamentele mele privind susținerea Institutului "Cantacuzino" ar fi fost aprobate, astăzi lucrurile ar fi arătat altfel.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Cuponul buclucaș" Am și eu o propunere care probabil va deranja pe mulți. Acest cupon formidabil care, după un banal calcul, reprezintă aproximativ 30 de euro de om defavorizat, e pentru a se cumpăra o cantitate anume de alimente. Să-mi spună și mie cineva cât de mult ajută aceste cupoane o familie? Mulți vor sări și vor spune "când nu ai, e cel mai mare ajutor posibil". Propunerea mea, dat fiind faptul că acest cupon nu ajută o familie nici măcar să treacă iarna cu stomacul plin în fiecare zi, este următoarea. Ce ați spune dacă în loc de acest cupon "formidabil", "salvator" s-ar organiza o scutire generală de plata încălzirii pe iarnă pentru familiile extrem defavorizate, doar știm cu toții cât înseamnă cheltuielile cu încălzirea iarna. Consider că le-am da acestor oameni un moment de respiro mult mai important decât orice altceva pe timpul iernii. Sau poate ar fi mai bune niște cursuri de calificare profesională gratuite, să ocupăm și noi acele multe locuri de muncă cu care se laudă domnul Ponta sau să plătim școlarizarea copiilor unor astfel de familii sau să construim și noi câteva fabrici. De ce onor Guvernul cheltuie azi niște bani pe lucruri care poate că fac bine azi, dar nu rezolvă nimic pentru ziua de mâine? Sau poate vor să dea cupon în fiecare lună? Ce impact ar avea calificarea și instruirea multor oameni care au venit mic sau care nu au venit doar pentru că nu îi angajează nimeni? Ce impact ar avea școlarizarea gratuită, știți desigur de ce spun gratuită, măcar până în clasa a 8-a pentru familiile cu adevărat nevoiașe? În loc să așteptăm următoarea pomană electorală nu ar fi mai simplu să îmbunătățim această țară?
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Da, se poate!" Dați-le câte un sms lui Ponta, Meleșcanu și prea fericitului Dragnea și aduceți-le aminte că în 2012 au avut în vedere necesitatea asigurării exercitării dreptului de vot în străinătate la alegerile parlamentare din data 9 decembrie și au modificat chiar pe 20 noiembrie 2012, prin Ordonanța de urgență nr. 70/2012 Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului. Acum, pentru suplimentarea secțiilor de vot la prezidențiale, nu au vrut să dea măcar un ordin de ministru. Da, se poate! Asta dacă vrei.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Daciana, dragostea mea" Mulțumește-i tovarășului din partea noastră pentru că a refăcut identitatea națională. Le-a amintit celor de peste hotare și celor de acasă spiritul tradițional românesc, cum ar fi statul la coadă... Știm că este apărătorul celor mulți și defavorizați. Știm că se luptă pentru "democrația originală" alături de alți "oameni de bine". Știm că are cel mai cinstit guvern și cel mai cinstit partid din istorie. Și totuși... Tata-socru, cel care trebuia să calce pe cap șefii de direcții silvice recalcitranți în chestia retrocedărilor ilegale, în ce partid e?' Telectualu` Ioan Adam, ăla de-l bate la scris și pe Dan Brown, al cui exponent este? Miron Mitrea, Duicu, Nicolescu, Bunea Stancu, alde Cosma, tată și fiu, Mazăre, din ce partid sunt? Megabișnita Microsoft are 6 miniștri PSD amestecați plus un Truică, secretarul unui premier Năstase, acesta din urmă fiind bipușcăriaș. Acum am înțeles cu toții că cele două mari provincii roșii sunt sărace pentru că au fost guvernate de așa-zișii social-democrați, care coboară numai din limuzine de lux, își fac vacanțele numai în străinătate, în stațiuni de lux, poartă numai ceasuri de mii de euro, au case și vile și la oraș și la țară oriunde în lumea asta.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "De ce vă plătim?" De ce nu-și face treaba? De ce-l plătim? Oricare dintre voi își pierde slujba dacă nu își face treaba pentru care e plătit sau nu respectă termenele sau încalcă legea. Nu e valabil și pentru domnul Ponta, ce nu poate sau nu vrea să prezinte românilor proiectul de buget pentru 2015. Pentru cei ce se cred mai presus de lege avem o singură soluție de a-i trimite acasă: votul!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "De ce să le PSD Vaslui" Vasluiul e zonă defavorizată. Avem de 7 ori mai puține firme față de capitală, ce nu ating nici măcar 10 la 1000 de locuitori, ce reprezintă mai puțin de un procent din totalul societăților la nivel național. Mai precis avem 9,7 societăți la 1000 de locuitori, iar numărul acestora ajunge cu greu la 4300. Fără investiții, fără contracte și fără clienți tot mai multe își închid porțile ceea ce duce la explozia șomajului și prăbușirea nivelului de trai. A devenit tradiție ca Vasluiul să fie una din cele mai sărace regiuni din Europa, cum e tradiție și că Vasluiul votează roșu de 20 de ani. Fără autostradă, fără măsuri fiscale și fără investiții, oamenii sunt forțați fie să moară de foame sau să ia calea străinătății. Se vede iar și iar că cine votează roșu, vede roșu...
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "De trei ori respingere" Camera Deputaților a adoptat cele trei proiecte de lege prin care solicit respingerea controversatelor ordonanțe de urgență 48, 49 și 55 din 2014. Aleșii locali traseiști și-ar putea pierde mandatul, modificările aberante din învățământ ar putea dispărea, iar Avocatul Poporului nu ar mai fi o instituție politizată. Argumentele pentru respingerea de către Parlament a OUG nr. 55/2014 țin atât de forma cât și de fondul acestui act normativ, mai precis de modul de elaborare a acestei ordonanțe, cât și de consecințele negative asupra procesului democratic, în vederea obținerii de avantaje electorale și economice nemeritate. Tipul de act normativ ales de guvern pentru reglementarea unor măsuri privind administrația publică locală cât și modificarea drepturilor electorale nu corespunde normelor legislative, pentru că domeniile reglementate prin legi organice, așa cum este statutul aleșilor locali, nu pot fi modificate prin ordonanțe de urgență emise de Guvern, ci doar prin lege. Art.115 alin. (1) din Constituția României precizează clar că Guvernul poate fi abilitat de Parlament, printr-o lege specială, pentru a emite ordonanțe doar în domenii care nu fac obiectul legilor organice, iar art.73 din aceeași Constituție, ce definește categoriile de legi, ne arată fără dubiu, la lit.o) a alin. (3), că organizarea administrației publice locale se stabilește prin lege organică, așa că orice modificare în acest domeniu nu poate fi făcută decât prin lege. Același articol 115, dar la alin. (6) precizează suplimentar că ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile electorale. Tipul de act normativ ales de Guvern pentru a reglementa unele măsuri în domeniul administrației publice locale nu corespunde situației date. Art.115 alin. (4) din Constituția României precizează clar că Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora. Vă reamintesc doar că această ordonanță a fost emisă pe 28.08.2014, motivându-se drept extraordinare și urgente măsuri care nu au deranjat funcționarea administrației locale până în acel moment. Remarcăm faptul că în expunerea de motive nu este prezentată o cuantificare exactă a situațiilor menționate privind aleșii locali, actul normativ fiind susținut doar pe baza unor exemple particulare. În plus, toate problemele menționate își au rezolvarea atât în Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, cât și în Legea nr. 215/2001 privind regimul general al autonomiei locale, organizarea și funcționarea administrației publice locale. Toate acestea influențează negativ organizarea și funcționarea sistemului legislativ. Constatăm că Guvernul legiferează în moduri și în domenii în care nu are niciun drept conform Constituției doar pentru a obține, prin suspendarea legii existente, majorități în administrația locală care îi conferă avantaje de ordin electoral și economic. Având în vedere argumentele prezentate, am solicitat adoptarea proiectului de lege privind respingerea ordonanței.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Demers" Pentru prima dată în istoria Parlamentului României un întreg grup parlamentar se dezice de conducerea partidului. Deși acest lucru ar trebui să constituie un semnal de alarmă, care să fie urmat de schimbarea celor care sunt răspunzători de deciziile greșite, conducerea preferă să se ascundă în spatele unui statut de doi lei, care nu a fost adoptat într-un congres, ci stabilit la masa verde pentru interese de grup și să-i demită pe parlamentarii care i-au cerut să plece. Orice demers făcut de actuala conducere este ilegal, ilegitim și imoral. Solicităm demisia actualei conduceri și stabilirea unei conduceri interimare în vederea organizării cât mai rapid a unui congres, precum și renunțarea la alianțele toxice, făcute doar pentru interese personale. Poziția mea a fost clară, de fiecare dată. Prin tot ce am făcut am fost împotriva acestei alianțe toxice. Pentru a merge mai departe partidul are nevoie de alți oameni care să respecte motivele pentru care acest partid a fost creat.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Demisia!" Ce înseamnă și politica asta..... epuizat de statul pe la televizor, de apărarea pușcăriabililor din partid și din guvern, cu socrul pe la DNA, cu vânzarea de gogoși electorale, premierul candidat nu mai are nici energie și nici timp pentru problemele guvernării, fiind obligat acum ca, după doi ani și jumătate de zero realizări, să le amâne iar. Am aflat că pe ușa guvernului scrie: "Închis. Premier în vacanță". Probabil că pleacă la Nancy la recomandarea lui Meleșcanu. De ce nu și-a luat vacanță și în timpul campaniei prezidențiale? Poate avea timp și pentru a face bugetul. N-ar putea să-și ia de tot vacanță pentru modul cum a organizat alegerile?! Ca să îi dăm timp să se refacă după dezastrul acestei guvernări, îi solicităm fără rezerve demisia!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Demisie" Domnul Ponta candidează, dar tot domnul Ponta organizează alegerile. Domnul Ponta e în conflict de interese, dar cine să-l pedepsească? După retragerea ministrului care a sabotat alegerile, premierul a ajuns și candidat și organizator direct al acestor alegeri. Organizate corect? Hai să fim serioși! S-a dovedit clar că retragerea lui Corlățean a fost doar o tragere de timp ce anticipa blocarea celor ce vor să voteze și în turul al doilea. Pentru a fi alegeri corecte era necesară demisia domnului Ponta. Acum sunt suficiente motive pentru ca acest domn să-și dea demisia!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Dovada" Avem dovezi că nu a existat niciun impediment legal pentru suplimentarea secțiilor de votare. Guvernul a aplicat iar legea bunului- plac. Legea acestui Guvern este fărădelegea. Nu exista niciun motiv legal pentru a nu fi suplimentat numărul de secții de votare, astfel încât toți românii să-și poată exercita dreptul la vot prevăzut la art.36 din Constituția României. Legea nr. 370/2004 privind alegerea președintelui permite fără probleme ministrului afacerilor externe, conform alin.(2) al art.12, să organizeze oricâte secții dorește și în orice locații dorește printr-un simplu ordin de ministru, cu singura condiție, conform alin. (3) al aceluiași articol, aceea de a aduce la cunoștința publică numerotarea fiecărei secții de votare din străinătate, precum și locurile de desfășurare a votării. Invocarea art. 54 drept motiv pentru a nu suplimenta secțiile de vot din străinătate este falsă, întrucât secțiile de votare și circumscripțiile electorale din afara țării nu se fac pe baza listelor de alegători de la primul tur, așa cum se întâmplă cu cele din țară. Plecarea domnului Corlățean și numirea domnului Meleșcanu sunt doar apă de ploaie, atât timp cât Guvernul Ponta vrea să ne convingă că albul este negru și neagă evidența că responsabilitatea organizării alegerilor este a Ministerului Afacerilor Externe și implicit a domnului Ponta. Guvernul Ponta e complice la obstrucționarea votului și modifică, interpretează sau suspendă legea după cum îi este interesul. Trebuie să și plătească pentru asta!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Dr. Groza" Tare de tot! Să nu vă mirați dacă pe viitor veți afla de la domnul Ponta că trăiți mai bine ca în Elveția! Victor Ponta a refuzat să răspundă întrebărilor ziariștilor și a fugit imediat după ce ne-a anunțat triumfător că "România nu a fost niciodată în recesiune", fiind vorba doar de "minciuni" de campanie electorală. Statistica spune românilor că o duc bine. În realitate, ne merge din ce în ce mai prost. Aici intervine Ponta și ne luminează și ne lămurește că o ducem bine, dar nu ne dăm noi seama. Ce întrebări să mai avem?! Și șomerii? Și Eurostatul? Și Comisia Europeană? Sunt tot date statistice interpretate în sens electoral? Bine că am aflat că suntem în creștere. Am construit 1000 km de autostradă anul ăsta, exporturile au crescut, am atras toate fondurile europene puse la dispoziție, avem strategie pentru învățământ ca să ne crească capitalul uman, avem strategie pentru natalitate și implicit pentru pensii, nu mai pleacă oamenii buni din România, iar la televizor numai discuții documentate și inteligente. Noroc cu Guvernul Ponta! Așa să ne ajute Dumnezeu, deși am auzit că l-au cumpărat și pe el. PS: Ce bine că l-a sprijinit italianul Renzo, că doar Italia e prima din Europa de circa 20 de ani. Și la ei duduie economia, după modelul nostru. Și pe Năstase parcă îl sprijinea Berlusconi, vă amintiți? Să fie la piovra?!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Nu ponta!" Nu am susținut și nu voi susține această alianță toxică. Cei care ne-au acordat încrederea și votul nu au și nu avut nevoie de sfaturi cu cine să voteze. Am ținut prea mult ca domnul Ponta să-și îndeplinească promisiunile din campanie în funcția de prim-ministru. Eu am un vot, dumneavoastră puteți face oricând diferența. Duminica e întotdeauna zi liberă, așa că nu ponta!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Fuga rușinoasă" Am asistat la o nouă batjocură marca Ponta la adresa românilor care au vrut să voteze. Cel mai mare partid din România nu este în stare să dea un ministru de externe?! Este inadmisibil să numești doar pentru sacrificiu un interimar independent să fie responsabil de organizarea alegerilor. Prin numirea lui Meleșcanu la afacerile externe Ponta a fugit încă o dată de răspundere. Nu e prima fugă rușinoasă, cum ar putea fi bun de președinte?! Dar de premier, ce ziceți?
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Ghici ciupercă ce-i?" Domnule Ponta, nu vă faceți că plouă, doamna Victoria Nuland vă reproșează "democrația originală" marca PSD. Doamna Victoria Nuland, subsecretarul de stat american pentru Afaceri Euroasiatice, ne spune, pentru cei care au urechi să audă, într-un discurs susținut la Washington, în cadrul Central Europe Strategy Forum, că avem probleme cu regresul democratic și corupția. Ea reproșează liderilor din regiune, fără a face nominalizări, că "încurajați naționalismul, impuneți restricții presei sau demonizați societatea civilă" și că "protejează oficialii corupți de urmărirea judiciară, evitând Parlamentul atunci când este convenabil pentru ei". Chiar dacă domnul Ponta nu vrea să recunoască, el este vizat de acest blam, pentru că folosește Parlamentul drept scut pentru toți corupții care se sustrag urmăririi judiciare, promițând celor care au urechi să audă, că va fi cândva, evident după aceste alegeri, o nouă "marțe neagră" ce va aduce amnistia și liniștea în fiefurile baronilor PSD. Ar mai fi ceva de corectat și în discursul doamnei Nuland. În România nu se protejează oficialii corupți prin "evitarea Parlamentului atunci când este convenabil". La noi se protejează oficialii corupți cu ajutorul Parlamentului și asta cu fiecare ocazie. Ultima ispravă este cea cu cei nouă miniștri Microsoft și pseudovacanța parlamentară. Și asta pe lângă premiera mondială a domnului Fenechiu, ministru și parlamentar în funcție, care a mers direct la pușcărie din Guvernul Ponta. Chiar dacă au avut grijă, ca din punct de vedere legal, să nu poată fi încadrați la subminarea economiei naționale, tot subminare se cheamă ceea ce face acest Guvern. De aceea am depus un proiect de lege, ce prevede că parlamentarii corupți vor ajunge imediat, fără a fi necesar avizul Parlamentului, în fața justiției. Fără acest proiect de lege România se va prăbuși în sărăcie și vom ajunge cu adevărat în mâinile infractorilor politici, alintați de noua nomenclatură cu titulatura de "baroni". Eu cred că românii sunt suficient de deștepți încât, după ce i-au dat jos pe Boc&Co., obligându-i să se reformeze, să dea de pământ și cu Ponta&Co. Hai pa, ca să citez din clasici!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Ponta trebuie să plece!" Victor Ponta a fost invalidat de electorat, trebuie să plece! Solicit demisia premierului în urma modului dezastruos în care au fost organizate alegerile. Umilința supremă la care a fost supus românul, împiedicarea dreptului de a vota, drept pe care până și Ceaușescu îl accepta, trebuie să aibă ca finalitate plecarea domnului Ponta din Guvernul României. Chiar dacă PSD și sateliții au încă majoritate parlamentară, aceasta le conferă doar funcția de premier, dar nu și rămânerea domnului Ponta în această poziție. Am așteptat să-și dea demisia bărbătește, ca semn de respect pentru românii care au stat ore în șir la cozi. Am așteptat să-și dea demisia după ce a am avut, ca în decembrie 1989, români bruscați și răniți cu gaze lacrimogene. S-a ascuns din nou după fustele partidului spunând că "rămân premier cât timp am sprijinul majorității parlamentare". Vine și rândul lor să dea socoteală. Guvernul PSD-UDMR-UNPR trebuie să facă bugetul și să dea ce a promis. Să vadă și poporul român cine este și ce a făcut cu adevărat guvernarea Ponta.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Gura păcătosului adevăr grăiește" Pentru Ponta & PSD dreptul la vot este doar "o lozincă"! E bun de prim-secretar. Pentru el nu pot exista și oameni care să aibă altă părere decât partidul-unic. Îi reamintim că este un drept constituțional. Nu putem fi toți tovarăși!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Guvernați și voi ceva?" Ce și cum ai guvernat, domnule Ponta? Doar injurii, glumițe de autobază și pomeni peste pomeni, fapte concrete, ioc. De grija norodului trebuia să-i pese de la început, nu să bage taxe suplimentare, supraacciza la carburanți, nu trebuiau sistate investițiile, plus multe altele. Cu o majoritate galactică țara trebuia schimbată din temelii. Mai există speranță?
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Hai pa!" Demisia! Orice mandat ai fi primit în 2012 de la români prin vot, de fapt, partidul, nu tu l-ai pierdut categoric tot prin vot. Faptul că ai pierdut alegerile spune că românii nu te mai vor. Așa că lasă-ne! Pe oamenii tăi ar trebui să îi ridici în slăvi. Nu ei au pierdut, tu ai pierdut. Nu poți minți omul la nesfârșit, cât de proști poți să ne crezi? Și, domnule Ponta, ar trebui să tăceți de tot! Să vă întoarceți fiecare la meseria lui de bază, cu coada între picioare și să încercați să treceți neobservați de acum încolo! Destul ați umblat cu nasul pe sus, plini de infatuare, de voi înșivă! Cine sunteți, de fapt? Bine zicea un comentator la tv nu știu care, că președintele unei țări își arată adevărata valoare în felul cum pleacă din funcție, nu cum ajunge în funcție! Și asta se extinde la toate nivelurile în politică! Voi ați plecat huiduiți!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Un alt motiv pentru educația pentru sănătate: hipotermia de apartament" Temperaturile în scădere și asocierea precipitațiilor creează mari probleme pacienților vârstnici, agravând bolile cronice sau complicând evoluția acestora, care pot deveni fatale. Lipsa căldurii din apartamente poate duce la hipotermie, mai ales în cazul vârstnicilor ce nu sunt îmbrăcați corespunzător. Pe o statistică parțială a acestei perioade cei mai afectați sunt cardiacii cu vârsta de peste 60 de ani, patru din zece cazuri prezentând puseuri hipertensive, angină pectorală sau chiar infarct miocardic acut. Nu au lipsit afecțiunile respiratorii acute, întâlnite la 30% din cazuri, precum laringotraheite, sinuzite mergând în cazurile grave până la pneumonii fatale. În plus, toți acești pacienți s-au plâns de agravarea afecțiunilor reumatismale, de crize de lumbago și nevralgii ce necesită terapie antiinflamantorie și antalgică. Îngrijorătoare este creșterea numărului de cazuri de hipotermie la vârstnici, hipotermia "de apartament", întâlnită la cel puțin unul din zece cazuri, determinată de lipsa furnizării căldurii în sistem centralizat sau de imposibilitatea financiară de a asigura o temperatură adecvată în locuință. Această formă de hipotermie este favorizată de reglarea deficitară a echilibrului termic datorită modificărilor metabolice specifice vârstei. Și nu sunt de neglijat factorii de risc suplimentari, printre care amintim cardiovasculari, neurologici, dermatologici sau medicația sedativă. Pacienții prezintă frisoane, piele rece palidă, parestezii (amorțeli) la nivelul membrelor, tulburări de echilibru, bradilalie, bradipsihie, somnolență asociată unor respirații superficiale și cu frecvență joasă, bradicardie, puls imperceptibil urmat de confuzie, halucinații și comă. Pacienții se pot răni cu ușurință datorită tulburărilor de echilibru, iar în funcție de severitatea lezională și a hipotermiei pot rămâne imobilizați la domiciliu sau se pot înregistra cazuri letale. Este bine să recunoașteți această simptomatologie și să acționați imediat, pentru că hipotermia de apartament nu se tratează acasă, ci sunt necesare adesea măsuri de suport respirator și volemic, încălzire activă și pasivă, examene clinice, imagistice și de laborator, iar mulți pacienți rămân internați în secțiile de terapie intensivă. Prognosticul este rezervat datorită vârstei, patologiei asociate și complicațiilor evolutive. Pentru a preveni hipotermia de apartament vă recomandăm să: mențineți o temperatură de minim 21 de grade în apartamente, expunerea îndelungată la temperaturi scăzute, în condiții de repaus și îmbrăcămintea neadecvată putând provoca hipotermie. Alimentați-vă corespunzător și evitați consumul de alcool sau excesul de sedative. Verificați starea vârstnicilor prin vizite sau măcar prin telefon. Verificați periodic starea centralei de apartament. Dacă descoperiți o persoană cu hipotermie, asigurați încălzirea activă și pasivă prin îmbrăcăminte adecvată, consum de lichide calde, dar nu alcool, nu expuneți direct persoana la o sursă directă de căldură precum apa fierbinte, duș sau cadă, pentru că datorită deficitului de sensibilitate se pot produce arsuri și pot apărea fenomenele de șoc. În cazul persoanei inconștiente, asigurați protecția termică prin învelirea cu o pătură și sunați de urgență la 112. Nu uitați că până când Iașiul va avea un adevărat spital de urgență, șansa dumneavoastră constă în educația pentru sănătate.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: " Hmmm, miroase a Cod penal" Hmmm, ca să înțelegem și noi... Guvernul nu poate înființa noi secții de votare prin ordin de ministru, deși și legea permite și Constituția ne garantează dreptul la vot, dar poate face fără probleme cadouri lui KazMunaiGaz de sute de milioane de euro! Codul penal ce zice?! Până la Codul penal vedem că Legea nr. 370/2004 permite ministrului afacerilor externe, conform alin.(3) al art.12 să organizeze oricâte secții dorește și în orice locații dorește printr-un simplu ordin de ministru, cu singura condiție, conform alin. (4) al aceluiași articol, aceea de a aduce la cunoștința publică numerotarea fiecărei secții de votare din străinătate, precum și locurile de desfășurare a votării. Meleșcanu va scăpa ieftin cu nepermiterea votării. E prea în vârstă ca să fie închis de la șase luni până la trei ani, în plus se întrevăd conform regulii celor ce ajung la DNA și ceva probleme medicale... În schimb, domnul Titus Corlățean se încadrează fără probleme la art.385 Cod penal ce prevede la alin. (1) că "Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani."
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Culmea blasfemiei: Tovarașu` a sfințit și icoane pentru voturi" Dacă mai avea cineva vreun dubiu cu privire la mârșăvia bolșevicilor, sper că acum s-a lămurit. Ponta e în stare să-l canonizeze și pe Stalin sau să-l bage pe Arsenie Boca în campanie pentru a obține voturi. Ateii ăștia n-au nimic sfânt! Au vrut să ne prostească împărțind "icoane" cu sigla PSD ce ne înștiințează că Arsenie Boca votează Victor Ponta. Și totuși... ce vă mirați atâta?! Doar scrie clar în cv-ul Tovarășului, cel de luna asta, că înainte de a fi procuror, a fost sfințit "sub acoperire". Doctor Viorel și partidul său sunt de origine divină, se trag din "sfântul Nicolae"... Ceaușescu. Mulți își doresc chiar o icoană cu sfântul Tovarăș. Nu de alta, dar ca să ajungi sfânt trebuie să îndeplinești două condiții minimale: să poți face minuni și să ajungi la final de mandat. Atenție! Am scris să faci minuni și nu minciuni și nu mă refer doar la finalul mandatului de prim-ministru. Românii știu însă cât se poate de bine care este diferența dintre "sfințit" și "smintit". Îi mulțumim Domnului pentru această pioasă idee electorală. Și această blasfemie care s-a întors împotriva lor. Câtă josnicie, să crezi că îl poți mitui pe Dumnezeu?!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "INS șterge pe jos cu Ponta" Hopa! Până și INS șterge pe jos cu prestigiul lui Ponta. Conducerea Institutului Național de Statistică, numită de premierul Ponta, îl contrazice pe candidatul Ponta și neagă orice declarație oficială privind creșterea economică anunțată cu surle și trâmbițe. Nici nu avea cum să facă acest lucru, întrucât alin. (4) al art.32 din Legea nr. 226/2009 privind organizarea și funcționarea statisticii oficiale din România prevede clar, chiar și pentru Ponta, că "difuzarea datelor statistice oficiale înainte de termenul de diseminare stabilit, precum și tratamentul preferențial acordat utilizatorilor de către orice persoană din sistemul statisticii oficiale constituie încălcări ale sarcinilor de serviciu și atrag răspunderea disciplinară a persoanelor care se fac vinovate de aceste fapte". Ce să mai zic de instituțiile europene în domeniu. Nimeni nu vede "mărețele realizări" ale tovarășului prim care și-a pus "prestigiul în joc", afirmând că vineri vom afla de la INS cât de bine trăim după cele peste 30 de noi taxe și impozite. Concluzia este clară. Tovarășul candidat a ținut neapărat să ne servească o altă gogoașă marca Ponta. De la atâtea gogoși, o să dăm în diabet...
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Învățământ ca în Evul Mediu" 49 de școli sunt fără apă potabilă. Sunt ușor de găsit în comuna Hărmănești, Școala gimnazială Hărmăneștii Vechi, în comuna Șipote, Școala gimnazială Chișcăreni 1, în comuna Mircești, Școala gimnazială Iugani, în comuna Schitu-Duca, Școala gimnazială Poieni, Focuri, Școala gimnazială 2, la școala din Oșoi sau la cea din Moșna. Elevii pun în ghiozdane și o sticlă de apă și sunt nevoiți să caute vreun grup sanitar în aer liber. Nu e o surpriză că epidemiile de hepatită A sunt tot mai numeroase. Guvernul are în schimb bani pentru biserici. Dumnezeu să vă ierte, domnilor-tovarăși, că de învățat nu va mai învăța nimeni.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Ziua judecății" Mai râdem, mai glumim, dar treaba e serioasă. Votul "democratic" a pătruns și printre cavouri. E musai să coboare cineva din cer pentru că pe aici treburile s-au stricat rău. Când crezi că ștacheta nu poate să scadă mai jos, ești adus cu picioarele pe pământ, se poate! Biserica a ajuns să facă și campanie electorală, deoarece numai el, Ponta, le-a dat bani! Că banii provin de la buget, nu mai are nicio importanță. Mulți văd, puțini pricep că asta înseamnă cumpărare de voturi, cu alte cuvinte Sau nu, să nu coboare, dar să-i facă să se vadă așa cum Ii vede El pe ei. Probabil așa nu se vor mai putea suporta atunci când îl imita pe Iuda Iscarioteanul. Prefer totuși să cred că lucrurile se pot rezolva democratic, iar dacă nu, o să ne rugăm la cei ce pot să cerceteze și să dea drumul la judecată, Judecata de Apoi!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Just popcorn" Mda. Popcorn. Victor Ponta: "În turul I îmi voi lua popcorn și mă voi uita la dezbaterile dintre doamna Macovei, doamna Udrea, domnul Diaconescu, sunt doi domni Diaconescu, domnul Iohannis... Va fi o cafteală, vorba ideologului Cotroceniului, la care nu doresc să particip. În turul II e altceva." S-a văzut, ca și la DNA, că nu e pentru cine se pregătește...
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Justiția depinde de miniștri și ambasadori" Rectific! Prim-miniștri! Îmi aduc aminte de toate hoțiile gen Luk făcute în România de după 1989, sub absolut toate guvernările. Se fură pe rupte la firmele mari, se face evaziune fiscală, iar atunci când instituțiile abilitate fac ceea ce trebuie făcut și vor să oprească hoția, atunci sare hoțul și strigă: nu se poate închide prăvălia! Ce facem, lăsăm oamenii pe stradă? Este un caz social! Iar toată hoția se rezolvă în și prin buzunarele guvernanților, vedem că datoria către stat va ajunge pe spinarea celor care muncesc corect, iar cei care au condus toată hoția își vor vedea liniștiți de treabă. Vreți câteva exemple? Vă spun ceva Sidex, Petrom, Oltchim? Toți cei care au firme știu ce pățesc dacă depășesc și cu o zi banii datorați statului. Amânare la plata TVA? Nici vorbă! Declarațiile Tovarășului, de fapt, arată clar că nu cu toți suntem egali în fața legii. Dacă justiția descoperă infractorii, premierul are grijă de ei. Dacă nu-i lasă cum vor ei, rușii desființează. Și în acest fel nici nu va putea funcționa vreodată statul de drept în România.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Kilometri" Șova vroia 1800. Rus vreo 479. Pun pariu că vor face maxim 24? Și asta nu până în 2030, ci până 20030? Acum vor să ne mute pe toți pe Dunăre. Știu și ei că nu vor avea cu ce face autostrăzile dacă guvernanții fură în același ritm ca în cazul Microsoft. Sau mai bine ne luăm cu toți câte un avion din cele prinse de cei care ne conduc și nu va mai fi nevoie de autostrăzi. Mă întreb oare ce mai fac marile proiecte ale domnului Șova? Sau cine va plăti studiile de fezabilitate inutile? Dan și-o va lua!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "La ce e bună democrația?" Democrația e aceea care te asigură că nu-ți dispare vreun membru al familiei în miez de noapte și nu mai auzi niciodată de el, că nu te trezești săpând liniștit zece ani din viață la canal, că nu ești trimis de la catedră la mină doar pentru că ai îndrăznit să ai alte opinii decât Partidul/Fuhrerul sau alt dement, că nu stai la cozi la butelie 48 de ore pentru că "șefu" are planuri cincinale, că nu locuiești într-o pușcărie, mai ales că țările astea fără democrație și stat de drept obișnuiesc să aibă doar intrare, iar cu ieșitul e mai greu, pentru că e atât de bine înăuntru, încât faci tot posibilul să nu-ți fugă rezidenții, că nu ești obligată să avortezi cu sârma prin vreun fund de bloc gri de igrasie pentru că Partidul a decis că e necesară înmulțirea și că nu ai acces doar la informația oficială dată de televiziunea controlată de partidul-stat. Aș putea continua pe multe pagini, nu e o glumă, ceea ce arată că totalitarismul e posibil oriunde și oricând...
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Nota de plată vine după prezidențiale!" Vedeți că "la famiglia" are multe neamuri de hrănit. Nu v-a ajuns perioada Iliescu-Năstase, când au vândut Petromul, fabricile, pădurile și multe alte bunuri românești? Vreți să fure și restul și să-i poată scoate din pușcării și pe ceilalți, vreți să poată fura mai bine?! Doar nu credeați că făina și uleiul sau celelalte pomeni sunt pe gratis, îți dau cu o mână și îți vor lua cu zece. Pe voi încearcă să vă fraierească cu o "sacoșă" roșie și o fotografie cu Arsenie Boca. - V. V. Ponta - prim-ministru (PSD);
- Daciana Sârbu-Ponta (soție) - europarlamentar (PSD);
- Ilie Sârbu (socru) - senator (PSD);
- Rodica Cazanciuc (verișoară) - directoare la Tarom;
- Robert Cazanciuc (soțul verișoarei) - ministrul justiției (PSD);
- Gabriel Oprea (nașul de la prima cununie și nașul de botez al primului copil)- vicepremier (UNPR);
- George Maior (nașul de la cea de-a doua cununie și nașul de botez al celui de-al doilea copil) - director SRI;
- Cornelia Naum (mama) - acționară a unor firme abonate la contractele cu statul;
- Alexandra Ponta-Herțanu (sora) - acționară a unor firme abonate la contractele cu statul;
- Iulian Herțanu (cumnat/soțul surorii) - acționar și administrator al unor firme care au obținut contracte de zeci de milioane de euro pe bani publici, multe fără licitație.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Măi, animalule!" Oare Simona Halep, Spiru Haret, Carol Davila, Solomon Marcus, Henri Marie Coandă, Anghel Saligny, Raed Arafat, Gheorghe Hagi, Toma Caragiu și Ion Luca Caragiale i se par cetățeni români domnului Ponta? Am mari rezerve după ce albanezul ce ne-a cerut votul, culmea, pentru a deveni președintele tuturor românilor, vine cu argumentul la neamțul contracandidat: "este un lucru, eu sunt român"! "Curat-murdar", tovarășe Ponta! Se vede cât de disperat sunteți de ați ajuns în alianță cu Vadim. Cu un astfel de discurs, ce a depășit cu mult limitele naționalismului, sunteți sigur că ați mai câștigat vreo zece voturi?! Nici măcar maghiarii nu v-au mai votat. Discursul domnului Ponta seamănă tot mai mult cu a lui Viktor Orban. Este cumva efectul colhozului politic? Văd că s-a reactivat și tata socru, Ilie Sârbu, ce ne spune despre președintele ales că "nu e nici român, nici ortodox"! Parcă era cercetat penal! Avem însă o mare problemă. Ce l-ar putea opri să spună la fel despre orice cetățean român? Cei din diaspora sunt "lucruri", studenții sunt "lucruri" și mai ales toți cei care i se opun sunt "lucruri". Și obiectele nu au dreptul de a vota! Vă pare cunoscut? Parcă se aude de prin anii mineriadelor "măi, animalule!" Putem să-i arătăm că nu suntem lucruri, lucrurile nu se mișcă singure, noi da!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Marea problemă" Avem o mare problemă. Responsabilitatea, simțul civic, curajul de-a arăta cu degetul pe cei care murdăresc și mint lipsesc de prea multe ori din societate românească. Încă se dă mită, încă se strigă lozinci, încă se pleacă capetele acolo unde ar trebui să se ridice. Politicianul român a ajuns deasupra legii. Dacă legea permite ca un politician mânjit, hoț dovedit cu dosar penal, să mai fie activ, mă întreb doar ce legi pot să dea astfel de indivizi, pentru cine și împotriva cui? Corupția este în floare și tot de la ei începe, manipulează și cumpără pe oricine pentru a-i susține, pentru a le aproba și lăuda planurile murdare. Rămășițele securiste activează încă agresiv, trei sferturi din români nu au trecut granițele țării, iar educația este la pământ. Marea problemă are însă rezolvare. Mai există însă speranță și aceasta sunteți voi, tinerii! Cei cărora le pasă de viitorul lor, tinerii care nu mai acceptă ca votul lor să fie acoperit de cei fără speranță și de cei manipulați!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Mascarada cu autostrada" Va fi sau nu va fi? Licitația pentru refacerea documentației tehnice a celor 3 segmente din celebra autostradă Iași-Târgu Mureș a depășit al șaptelea termen. Să ne trăiască domn` primar. Albă-ca-Zăpada prin care USL ne arată cum iubește Iașiul este îngropată de cei mai mult de șapte pitici politici PSD-iști: primar, prefect, parlamentari ce își spun de Iași. Nu există nici măcar banii pentru refacerea acestor studii, deși Sfântul Gheorghe trasă cu carioca ziditorului de mari proiecte chiar două autostrăzi până la final de an. Banii pentru cele trei studii ar trebui asigurați din fonduri europene alocate prin Programul Operațional Sectorial Transport, dar la nivelul Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport 2007-2013 nu au fost depuse până în acest moment cereri de finanțare care să vizeze construcția autostrăzii Iași-Târgu Mureș. Pa, pa, autostradă, pa, pa bunăstare, pa, pa partid iubit și mascaradei cu care ne-ați mințit!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Masterplan pe furăciuni" Mai miră pe cineva declarația Tovarășului la frauda Lukoil? Hai, fără poante, să fim serioși, a trecut de mult perioada surprizelor. Nu-i pasă de acești muncitori, așa cum nu i-a păsat nici de cei 20.000 de oameni dați afară de la drumuri doar pentru că a oprit investițiile în infrastructură pentru a avea bani pentru lansarea de pe stadion. Această declarație nu e un amestec în munca procurorilor, foști colegi de breaslă cu Tovarășu`, e o nouă dovadă de intimidare și o promisiune pentru ce va urma după alegeri. Nu degeaba s-a lansat în campanie depășind stilul de tristă amintire. Noi ne așteptăm ca în loc să intimideze justiția pentru a-i proteja pe colegii de șpagă, să ne anunțe cum și ce face Guvernul ca se ne dea promisul milion de locuri de muncă. Ups, scuze, am uitat, nu e treaba Guvernului Poanta. Descurcați-vă, tovarăși, că tovarășii mai tovarăși decât alți au treabă să cheltuie...
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Ministrul educației «a călcat pe cap» și autonomia universitară" Asta doar pentru a împiedica studenții să voteze. Speriat de protestele din primul tur, Remus cel crescut vulpe a alungat studenții cât mai departe de centrele universitare. După ce au paralizat votul din străinătate, au găsit și o soluție pentru a bloca și votul tinerilor. Preconizata vacanță universitară a avut drept scop evitarea votului masiv al studenților, chiar cu riscul de a încălca și autonomia universitară. Oare de ce nu au dat vacanță și în primul tur?! Măsurile luate de domnul Pricopie, fără niciun fel de consultări cu mediul academic, seamănă tot mai mult cu cele ale lui Ceaușescu ce încerca să ne trimită în vacanță pe 20 decembrie 1989 în Iași, București, Cluj și Timișoara. Aceleași măsuri, aceeași soartă. Domnul Pricopie trebuie să plece!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Minciună până la capăt" Ponta ne aburește iar: "se pare că nu avem gaze de șist, ne-am bătut foarte tare pe ceva ce nu avem". Așa o fi, dar oare de ce Guvernul Ponta a blocat în Parlament interzicerea gazelor de șist și menține la Pungești o zonă specială de siguranță publică? Răspunsul e simplu. Nu avem acum gaze de șist, au plecat în vacanță electorală, dar vor reapărea! Dacă ar fi altfel, nu înțeleg de ce Guvernul Ponta a blocat legea Ciuhodaru privind interzicerea extragerii gazelor de șist prin fracturare hidraulică. Termenul depunerii raportului e depășit încă din data de 5 februarie 2013 pentru că PSD nu a avut curajul să respingă în campania electorală prezidențială această lege. Tot domnul Ponta, care ne spune candid că nu avem gaze de șist, menține la Pungești o zonă specială de siguranță publică, în care jandarmii plătiți din banii publici apără o firmă privată pentru a putea căuta în liniște în continuare gaze de șist. Până și Chevron îl contrazice pe premier arătând că aceste informații sunt clasificate, iar Agenția Națională pentru Resurse Minerale îi reamintește aceluiași personaj că nimeni nu închide un astfel de subiect mai devreme de 8 ani. Culmea, până și ministrul economiei, Constantin Niță, îi dă peste afirmații spunând că România poate fi jucătorul principal în domeniul energetic deoarece dispune de toate resursele energetice posibile și că exploatarea gazelor de șist va trebui să fie acceptată de majoritatea statelor. Noi îl vom crede pe domnul Ponta, care s-a răzgândit după alegerile din 2012 și a aprobat extragerea gazelor de șist, doar în momentul în care va da o ordonanță de urgență prin care să interzică extragerea gazelor de șist prin fracturare hidraulică. Nu ar trebui să fie vreo problemă, pentru că, nu-i așa, domnul Ponta tocmai ne-a spus că nu avem gaze de șist. Alții spun că le-a vândut deja pe toate...
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Nihil novi sub sole" În traducere pentru ortaci, "comunismu` n-o muritu`, numa` un pic s-o hodinitu" Vă dăm un mic exemplu? Miner iliescian glorios de la mineriadă spunea pentru justificarea bătăilor crâncene date demonstranților că "am găsit la PNȚ droguri, armament, muniție, mașină de scris automată, tipărituri și bani de la PNL". Ponta justifică premeditarea protestele celor pe care i-a împiedicat să voteze prin "pancarte pregătite din timp, făcute la același aparat de copiere cu caractere mari, aparat care nu este în dotarea unei persoane obișnuite". Probabil că nu a auzit de mașină de copiat A3 sau A2 sau de centre de copiere. Și nici de faptul că, în zilele noastre, nu trebuie să-ți cumperi vacă pentru a avea lapte. Ăsta e tovarășul nostru, nimic nou sub soare, caracterul e clar că nu poate fi copiat, chiar dacă aparțineți genului VVP ce poate sări politic fără efort direct chiar la "dottore"!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Ministerul Sănătății forțat să recunoască" După mai bine de doi ani de guvernare, Ministerul Sănătății este forțat să recunoască evidența. Ministrul sănătății a precizat că decizia din 2011 a comasării spitalelor a fost o greșeală. În Iași, după comasare, s-a ajuns ca în fiecare zi 24 de pacienți, adică un pacient pe oră, să fie plimbați între spitale față de doar unul la aproximativ 8 ore înainte de comasare. Solicităm anularea deciziilor greșite și pedepsirea vinovaților. Serviciile medicale au ajuns ca în lumea a treia. Înainte de marea comasare, peste 40.000 de ieșeni beneficiau de asistență de urgență la Spitalul clinic de urgență "Sfântul Ioan". Timpul mediu de așteptare era de cinci minute, iar durata medie de rezolvare a unui caz nu depășea două ore. În 2011 doar unul din șaisprezece pacienți era plimbat între spitale, iar plimbatul pe cerul patriei a pacienților cu arsuri era o raritate. Niciodată un pacient nu a rămas în UPU pe motiv că nu sunt paturi la terapie intensivă. În doar un an de la comasare, efectele negative au fost vizibile. Timpii de așteptare au crescut exponențial, durata medie de rezolvare a explodat, iar unul din cinci pacienți este plimbat între spitale, de trei ori mai mult ca înainte de comasare, numărul acestora ajungând la 9106 de la 2728. Plimbatul prin curtea spitalelor sau între spitale se întâmplă în fiecare zi, iar cel de pe cerul patriei spre alte centre medicale a ajuns o obișnuință. Toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă HG nr. 974/2011 ce prevedea construirea unui nou spital de urgență numit atunci Centru de Traumă și Toxicologie nu ar fi fost desființat de cozile de topor din Iași. Motivele, pe lângă cele de ordin politic, au fost clare: redirecționarea spre clinicile private a pacienților exasperați de timpii de așteptare, dispariția unui spital de urgență etalon ce oferea în fiecare zi posibilitatea de a fi tratat repede și bine în sistemul public și de a compara cu ceea ce se întâmplă în alte spitale din Iași, la care s-a adăugat satisfacerea orgoliilor lumii medicale. Pentru că Centrul de Traumă și Spitalul de Urgență "Sfântul Ioan" erau în subordinea Ministerului Sănătății, îi solicit domnului Bănicioiu să-și folosească pixul pentru a anula deciziile greșite și să pună în aplicare HG nr. 974 din 2011, prin care Iașiul ar putea avea un nou spital de urgență de secol XXI, monobloc, cu toate specialitățile incluse. Dacă mai are timp, nu ar fi rău să trimită și Corpul de Control pentru ca cei care au lăsat pacienții fără "primul spital de urgență din viața ieșenilor" să fie trași la răspundere pentru decizia greșită!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Vremea cârpelilor din învățământ a trecut" Vremea cârpelilor din învățământ a trecut. Camera Deputaților a adoptat proiectul meu de lege ce prevede respingerea Ordonanței de urgență nr. 49/2014. Ordonanța a pus cruce pe orice șansă de a avea un învățământ de calitate și a transformat universitățile în moșiile politice ale rectorilor ce puteau rămâne în funcții pe viață doar pentru a deturna fonduri. Guvernul Ponta a oferit prin această ordonanță posibilitatea de a face facultate fără bacalaureat sau de a da bacalaureatul în nenumărate sesiuni suplimentare, universitățile particulare se puteau transforma în afaceri profitabile pentru persoanele fizice funcționând după reglementări care nu țin cont de lege, pensionarii puteau candida în continuare pentru funcții de conducere, iar incompatibilitatea rector-parlamentar devenea istorie, tocmai pentru a oferi imunitate rectorilor penali, asigurând totodată politizarea definitivă a învățământului. S-a terminat!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Cât ne costă?" Să vedem și noi cât ne-a costat mascarada voastră de campanie! Tot ce s-a întâmplat la organizarea acestor alegeri e suficient pentru demisia a cinci premieri și zece miniștri de externe, dar cea mai mare pedeapsă ar fi să vină chiar Tovarășu` cu bugetul pe anul viitor... hai, curaj, bugetul unde e?
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Reînvie oda conducătorului iubit" Sinistru. Ne-am întors înainte de `89! Actorii reînvie cultul personalității. O poezie, un omagiu, ceva, tovarășa Cercel? Ceva reflexe din "epoca de aur"? Stima noastră și mândria, Victor Ponta și hoția! Sau va ajunge aură senzitivă? Hai, că-i meșter cârmaciul și coloana vertebrală e ca fularul! Nu ripostează nimeni din breaslă?! Nu simt că îi aruncă-n penibil pe toți?! Atunci, trăiască în veci PCR-ul... mă scuzați, PSD-ul!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Prieten sau dușman?!" "Este prima oară când vorbesc despre Victor Ponta, i-am dus copilul la biserică, cu toate că Victor Ponta nu are niciun Dumnezeu. Am plecat din PSD și de la conducerea Ministerului de Interne pentru că am refuzat să aduc crima organizată în Guvern și știe bine acest lucru Victor Ponta. Spre știința lui Victor Ponta, trebuie spus că trădarea, dosarele penale și disperarea după funcții sunt caracteristicile conducerii partidului în fruntea căruia se află. Victor Ponta însuși are vocația evidentă a trădării interesului național. (...) Tot ca dovadă a vocației de trădător a șefului PSD stă și amiciția sa cu oameni certați cu legea. Victor Ponta se gudură sub bocancul celor care vor să îngenuncheze România, iar asta îl face un pericol pentru întreaga țară." Nu e un adversar politic, e vicepremierul Oprea, președintele UNPR.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Ați auzit ca vreun pisicuț să latre?" Solicit actualei guvernări să depună în Parlament proiectul de buget. Așa vor vedea toți românii că toate promisiunile PSD-USL s-au transformat, ca la MTO, în apă de ploaie. Până atunci însă... Aveți un minut liber? Uitați-vă la imaginea de ansamblu a Guvernului. Nu vi se pare exagerat numărul de miniștri? Nu vi se pare că avem prea mulți vicepremieri? Și cam toți implicați în campania electorală? Ne mai mirăm că suntem prost conduși de un guvern obez ce tinde să devină tot mai mult un guvern de cumetrie. În democrația roșie sunt numiți în posturi grele până și lipitorii de afișe directori de casă de cultură, numai să aibă carnet de partid. Nici măcar nu pare Guvernul României. Ci doar un microbuz cu miniștri cu dublă cetățenie, fără "bipezi" prin familie, ce vor să le dăm și cultura și educația și, dacă se poate, de ce nu, și Ardealul. A pune un astfel de guvern la treabă pentru interesul cetățenilor români e ca și cum ai pune un pisicuț să latre.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Cum putem proteja dinții copiilor din România?" Soluția mea este programul "Pasta și periuța" de dinți, pe care l-am depus sub forma unui proiect de lege menit să susțină sănătatea dentară în grădinițe și școli. Programul va consta în acordarea gratuită, o dată la 3 luni, de periuțe și pastă de dinți tuturor preșcolarilor și elevilor, similar programului "Laptele și cornul". Motivația unui astfel de demers este legată de datele îngrijorătoare privind sănătatea dentară, determinate de indicatori precum consumul de periuțe și pastă de dinți, cel de pastă fiind de trei ori mai mic decât media europeană, iar durata de utilizare a unei periuțe depășește de chiar și de 40 de ori durata recomandată de medici, 10 ani în loc de trei luni. Programul "Zâmbește sănătos" va include și o oră obligatorie de educație pentru sănătate referitoare la igiena orală o dată la 3 luni și o consultație stomatologică gratuită o dată la șase luni. Statisticile referitoare la sănătatea dentară sunt îngrijorătoare și sunt reflectate de indicatori precum consumul de periuțe și pastă de dinți. Unul din cinci români nu se spală pe dinți, 4 milioane de români nu au pus niciodată mâna pe periuța de dinți și nici nu știu ce gust are pasta de dinți. Majoritatea sunt din rural. Românii schimbă doar o dată la 2 ani periuța de dinți și utilizează doar un tub și un sfert de pastă de dinți în fiecare an, adică de trei ori mai puțin decât media europeamă. S-a ajuns ca durata medie de utilizare a unei periuțe să depășească de 8 ori (2 ani) în urban și de 40 de ori (10 ani) în rural durata recomandată de utilizare ce este de maxim 3 luni. 80% din români au probleme dentare, 7 din 10 au carii, 4 din 10 au probleme legate de placa dentară, 3 din 10 au halitoză (respirație urât mirositoare) sau dinți sensibili. Aproape jumătate din români (49%) nu au mers la stomatolog în ultimul an, iar 9% nu au fost niciodată. Majoritatea copiilor au carii: 75% pe dinții temporari, iar 4 din 10 pe dentiția definitivă. Concret, proiectul meu de lege prevede că se acordă gratuit preșcolarilor și școlarilor din clasele I-VIII din învățământul de stat și privat produse de igienă orală constând în paste și periuțe de dinți în valoare de 0,1 ISR pe an. Limita valorică cuprinde prețul produselor, cheltuielile de transport, distribuție și depozitare a acestora, după caz. Acest drept se acordă o dată la 3 luni, iar valoarea în lei a dreptului se va actualiza și indexa anual prin hotărâre de Guvern, în funcție de rata inflației. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Guvernul va aproba normele metodologice de aplicare. Prin toate aceste măsuri se va realiza prevenția afecțiunilor dentare și un comportament sănătos ce va duce la diminuarea afecțiunilor determinate, favorizate sau agravate de igiena orală necorespunzătoare
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Premierul și-a pierdut memoria?!" Pe 28 octombrie Victor Ponta promitea în mod "categoric" că își va pune mandatul de președinte al PSD pe masă dacă va pierde alegerile prezidențiale. Tot acest tovarăș ne zicea că dacă în turul I un singur român nu poate vota, el e responsabil și își dă demisia! Au trecut deja destule zile de la înfrângerea în alegeri. Se pare ca Victor și-a pierdut memoria și a decis să rămână și în fruntea Guvernului și a partidului. Nici nu mă așteptam să își țină cuvântul. Ar fi fost o premieră absolută.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Protestez!" Constituția ne-a dat, Ponta ne-a luat! Sunt revoltat și voi ieși în stradă de fiecare dată pentru respectarea dreptului românilor la vot! Sper să îmi întâlnesc vechii prieteni și să-mi fac mulți, cât mai mulți prieteni noi. Sunt mulți alții care au făcut și vor face la fel în Iași, București, Cluj, Constanța, Brașov, Arad, Oradea și Reșița. Ne-am săturat să fim furați și umiliți! Noi vrem respect! Noi ne vrem țara înapoi, veniți și voi? Sunt tot mai multe amputări ale democrației. Pe 16 noiembrie, după nici 25 de la revoluție, ne-am întors în epoca statului la coadă și restricționarea dreptului la vot. Câte nerușinare! Ce mizerie! Ce rușine! Ce lipsă de respect pentru români! Pentru prima dată după 25 de ani ne-a fost furat până și dreptul la vot și nimeni nu a pățit nimic. Am ieșit în stradă și în 1989, atunci când românii au murit pentru libertate. Libertatea de a alege și a spune liber ce gândim. Este de datoria noastră de a apăra aceste drepturi elementare într-o democrație. Poate și la noi, după 25 de ani de la revoluția sângeroasă, se va întâmpla o altă revoluție ce va duce la schimbarea României. România e a noastră, a tuturor cetățenilor români, oriunde ne-am afla la un moment dat. Protestez azi pentru ca să avem și mâine un viitor!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Putem învăța de la alții" Epidemia de Ebola a fost oprită în Nigeria. Această reușită arată că Ebola poate fi învinsă. Rui Gama Vaz, reprezentantul OMS în această țară, a declarat la Abuja că de 42 de zile nu a mai fost înregistrat niciun caz nou. Ultimul bilanț arată că cea mai afectată țară este Liberia. Aici s-au înregistrat 4262 de cazuri și 2484 de decese. Numărul total de pacienți din cele șapte țări afectate (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania și Statele Unite) a ajuns la 9216, iar 4555 de persoane și-au pierdut viața. Și să vă mai spun ceva. În România nici măcar focarele de hepatită A din strada Libertății nu sunt controlate. Vaccinarea persoanelor cu risc a fost blocată din lipsa de fonduri. În Păltiniș din 300 de persoane cu risc au fost imunizate mai puțin de jumătate, iar în Doagele, unde există 17 pacienți, nu a beneficiat de imunizare nici măcar unul din cei 800 de locuitori. Până când nu vom aloca 6% din PIB sănătății, până când nu vom debloca posturile și nu vom introduce obligativitatea educației pentru sănătate, nu cred că mai miră pe cineva că în fiecare zi, în fiecare județ apar noi și noi focare. Bine că avem telemedicina, dar nu avem medici și spitale. No comment.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Repetentul de la drept" Doctorul Ponta a rămas repetent la Drept constituțional sau se face că nu vede articolul 36 din Constituția României. Cine răspunde penal de încălcarea dreptului la vot a oricărui român de oriunde ar fi? Cum respecți Constituția României, domnule Ponta? Unde-i răspunderea guvernamentală, domnule Ponta? Domnule Ponta, românii nu sunt oi și organizarea alegerilor nu-i strunga voastră! Țara este a românilor și nu a PSD-lui și a acoliților lui. În România drepturile oamenilor sunt călcate în picioare în mod grosolan. Dacă există o lege care garantează dreptul la vot, de ce această lege nu este respectată?!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Rușine" Nu cred și nu am spus vreodată că USA și Occidentul ar fi niște sfinți. Dar cum ar fi să trăiți în Coreea de Nord sau Rusia? V-ați întrebat de ce nu emigrează nimeni acolo? Pentru că e bine? Să rămâneți fără curent, să vă ia căldura, să rămâneți fără cărți, să vă ia mașina, să rămâneți fără lumina de pe stradă, să vă ia telefonul cel deștept, să rămâneți fără internet și fără presă, să vă ia tot ce aveți în frigider și congelator, să rămâneți fără televizorul cu led, să vă ia supermarketurile, să vă lase doar TVR cu emisie de două ore și numai cu PCR/PSD sau doar omagiu Ceaușescu/Ponta, să rămâneți fără dreptul de a înjura politicieni, dreptul la replică, dreptul la opinie și dreptul de a ieși din țară. Atunci vreau să vă văd ce faceți, voi ăștia, care îi umiliți pe cei care au murit în 89 sperând în viitorul României. Vorbim, dacă veți mai putea... Rușine!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "S-a deschis sezonul la hipotermie" Doi pacienți fără adăpost au ajuns la spital cu hipotermie. Unul de 43 de ani avea temperatură de doar 33 de grade, iar altul de 62 de ani avea 34,5. Toți pacienții de acest gen beneficiază de evaluare clinică, imagistică și biologică, măsuri de încălzire activă și pasivă, iar când starea clinică se ameliorează, rămân în "tratamentul" asistentului social care întâmpină adesea dificultăți în a le găsi un adăpost. Ne așteptam ca cei fără adăpost să ia cu asalt urgențele în această perioadă. În fiecare an sunt zeci de cazuri aduse de salvare la solicitarea cetățenilor sau, mai nou, chiar cei fără locuință sună la 112 anunțând câte o problemă medicală. Majoritatea sunt bărbați, fără locuință, ce consumă alcool în cantități importante și care caută un refugiu și o masă caldă pe perioada nopții. Toți au igiena precară, iar suprapunerea acestor cazuri peste urgențele medicochirurgicale creează disfuncționalități în asigurarea asistenței medicale prin supraglomerare, agresivitate și creșterea riscului de infecții nosocomiale. După ce sunt evaluați și beneficiază eventual de un tratament simptomatic, mulți dintre acești autointitulați "șefi de tufă" refuză spitalizarea și se reîntorc pe străzi. Continui să cred că adoptarea proiectul meu de lege ce prevede cazarea acestor pacienți în unitățile militare nefolosite în care hrana să le fie asigurată de autorități locale, ONG-uri și biserică nu ar trebui să zacă în Parlament până la venirea iernii următoare.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Scăderea CAS va fi anulată de la 1 ianuarie" Fata Morgana a relansării economiei prin reducerea CAS va dispărea imediat după alegeri. Angajatorii vor constata curând că 15,8% la un salariu minim brut de 975 lei, anunțat cu surle și trâmbițe de ministrul muncii pentru 1 ianuarie 2015, e cam totuna cu 20,8% la un salariu brut de 750 lei, adică 154,05 lei față de 156 lei. CAS va crește în valoare nominală și astfel se majorează costurile salariale ale angajatorilor. Aceștia vor fi nevoiți, la nici câteva luni de la mult anunțata reducere electorală a CAS-ului, să plătească un CAS mărit pentru aproape un milion de angajați: 300.000 sunt în sistemul public, iar 700.000 în sistemul privat. Efectele asupra sectorului privat vor fi catastrofale. Nici vorbă de crearea de locuri de muncă sau de investiții în economie, așa cum ne anunța domnișoara de la Ministerul de Finanțe. Mai probabil, pentru a nu plăti un CAS majorat, mulți angajatori vor trece în zona gri sau neagră aproape 700.000 de locuri de muncă. Raționamentul economic va anula orice argument emoțional din categoria "cred din suflet în această măsură" prezentat la reducerea CAS. Reducerea CAS se dovedește a fi doar o minciună propagandistică nesustenabilă așa cum a rămas și mult promisul milion de locuri de muncă, dar... economia nu se uită televizor.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Social democrația «originală»" Tovarașu` și-a umflat mușchii în campanie și ne-a spus că el și numai el "nu acceptă ordine" din afara țării. Așa o fi?! Dar când a pus jandarmii cu bâtele pe protestatarii de la Pungești? Chiar vrea să ne convingă că a avut inițiative? La vorbe seamănă tot mai mult cu Viktor, la fapte însă... acela a naționalizat rețelele de distribuție de electricitate, gaz, apă curentă, care-i jumuleau pe maghiari în folosul unor străini. Să vedeți la anul cum va fi viața. Impozite crescute pentru locatarii de la bloc și posesorii de Dacie ce vor compensa scăderea impozitelor pentru cei ce au mai mult de o proprietate și mașini de lux cu cilindre de la 3000 cmc în sus. Pisicuțu` socialist linge orice blid oferit de străin pentru a se menține la putere. Să vă priască social-democrația "originală" a ciocoilor roșii!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Soluție simplă" Dreptul la vot ar trebui să fie garantat, nu comentat. Dacă un singur cetățean este obstrucționat în dreptul lui de a vota, indiferent de opțiunea lui, ar fi la fel de reprobabil ca în cazul celor din diaspora, aceasta este esența democrației. Există o soluție simplă pentru a nu repeta rușinea de la alegerile prezidențiale. Ea este aplicată în țări în care votul nu este obligatoriu. Alegătorii care vor să voteze se înscriu pe listă pentru a se asigura acest drept. Scad astfel și cheltuielile cu tipărirea buletinelor de vot și se elimină frauda și crește și conștiința civică a celor care chiar au ceva de spus. Cei care hotărăsc în prealabil să nu voteze, nu se pot răzgândi și se autoexclud de la acest drept constituțional.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Spitalul «Elena Beldiman» din Bârlad moare prin subfinanțare și căpușeală de partid. Pesedei se vor trata la DNA." Spitalul "Elena Beldiman" va fi declarat falimentar în următoarele trei luni datorită arieratelor și plății serviciilor externalizate către firmele protejate de politicieni locali. În aceste condiții, desfășurarea actului medical va fi blocată. Spitalul are o tradiție de peste 150 de ani și asigură în acest moment asistența medicală a peste 200.000 de persoane, din care 60.000 din Bârlad, iar restul din mediul rural sau numeroaselor victime ale accidentelor rutiere din această zonă, prin cele 784 de paturi cu spitalizare continuă și cele 47 cu spitalizare de zi. Posturile sunt ocupate în proporție de 76,96% de cei 938 de salariați, din care 128 de medici, 32 de rezidenți și 422 de asistenți medicali. În ciuda adresabilității ridicate, finanțarea a intrat în colaps datorită tăierii drastice de fonduri. CJAS a redus din iulie 2014 banii dați spitalului prin scăderea numărului de internări. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, spitalul se confruntă și cu refuzului ordonatorului de credite, primăria Bârlad, de a da bani pentru sănătate. În aceste condiții, din august, bugetul abia acoperă salariile, iar compromisurile pentru asigurarea activității medicale au ajuns la limita decenței. Cei din spital se plâng că nu se pot efectua deratizări și dezinsecții, că în saloane sunt gândaci și că există oricând riscul de infecții nosocomiale, că paturile sunt vechi și uzate, că lenjeria e ruptă, că nu sunt medicamente și materiale sanitare și că pacienții sunt nevoiți să-și cumpere medicamentele. Pentru a asigura activitatea medicală personalul a renunțat și la tichetele de masă, dar sunt mari întrebări și acuze privind arieratele de un milion de euro către firmele ce asigură spălătoria, hrana sau paza, firme apropiate PSD-ului. Nimic surprinzător, atât timp cât cei care răspund de spital, administrația locală PSD, prin primarul PSD-ist, spune verde-n față bârlădenilor "Mie nu-mi trebuie spital de urgență la Bârlad, mie nu-mi trebuie spital!" și alintă salariații spitalului cu ..Ieși afară, porcule!". Ca să distrugă până la capăt spitalul, majoritatea locală PSD refuză să sprijine financiar spitalul și a aruncat doar câteva firimituri ridicole pentru finanțare, 200000 de lei, adică prețul mașinii personale a vreunui consilier local. Ca și cum nu ar fi de ajuns, salariații acuză intenția primăriei de a înstrăina o parte din patrimonial lăsat moștenire spitalului de familia Beldiman, pentru construirea unui supermarket chiar în incinta spitalului. În ciuda insistențelor și amendamentelor pe care le-am făcut la bugetul sănătății pentru achiziționarea unui computer tomograf, actuala majoritate a votat împotrivă, așa că toate investigațiile au fost dirijate spre un CT privat, aflat la distanță de spital. Pe lângă faptul că acest lucru pune în pericol viața pacienților, se ajunge și la situația în care, datorită lipsei CT-ului, spitalul va fi declasificat, ceea ce va însemna finanțare mai proastă, pierderea a 40% din paturi și a Compartimentului de primire a urgențe. M-am oferit în repetate rânduri să fac de gardă gratis în CPU de la Beldiman, iar remunerația să fie virată căminului de copii. Înțeleg de ce nu au aprobat. Aveau multă mizerie de ascuns sub preș... Voi interpela premierul și ministrul sănătății pentru rezolvarea urgentă a acestei situații. Soluții sunt: preluarea spitalului de Consiliul județean sau de către minister și achiziționarea urgentă a unui CT sau internalizarea serviciilor alimentare, a pazei, a spălătoriei și a curățeniei. Solicit premierului, membru în același partid cu prim-secretarul de la primărie, să ia poziție public față de atitudinea acestuia. Dacă nu o face, înseamnă că tolerează acest lucru și că nu îi pasă de sănătatea bârlădenilor, vândută pentru afaceri imobiliare și firme căpușă. Îi vom sancționa și noi la vot și vom sesiza și DNA pentru că, după doi ani de guvernare, Grupul parlamentar al PSD nu a reușit să impună măcar o inițiativă legislativă sau vreun amendament pentru bârlădeni.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Corupția pesedeilor va intra în Guinness Book" În consiliile județene, din cei 40 de președinți, 7 PSD-iști au avut sau au probleme cu legea. Pentru cei care nu știți, vă reamintesc numele lor de scenă: Adrian Duicu, Mircea Cosma, Nicușor Constantinescu, Ion Prioteasa, Gheorghe Bunea Stancu, Marian Oprișan, Constantin Nicolescu și, dignus est, Liviu Dragnea. Adică unul din cinci e pușcăriabil. În Parlament, din cei 11 parlamentari trimiși în judecată, 7 sunt de la PSD; din cei 17 parlamentari urmăriți penal, 13 sunt de la PSD. Adică mai bine de jumătate aparțin partidul-stat. Și statistica nu-i include pe condamnații Adrian Năstase ori Cătălin Voicu și pe cei din dosarul Microsoft, Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu, și nici al retrocedărilor, Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc, Dan Șova, Ioan Adam. Un astfel de partid corupt nu ar rezista nici două zile într-o țară civilizată. La noi rezistă, prin milioane de complici, ce se vând pentru vreo slujbă și vreo sinecură și prin alți cetățeni ce pot fi cumpărați pentru o zi. Dacă nu vă place să vă fie golite buzunarele de gașca de partid, nu stați acasă atunci când puteți alege. Altfel, dacă nu vom reacționa, ne vom trezi după prezidențiale într-un nou regim, în care partidul-stat nu va mai avea corupți, și asta nu pentru că ei vor dispărea, ci pentru că DNA-ul va alerga din nou după precupețele care n-au tăiat bon fiscal în piață.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Știți cine a organizat aceste alegeri?" Citat din Ponta: "Gabriel Oprea nu se va implica în campanie". Știți cine va supraveghea alegerile? Gabriel Oprea, ca ministru de interne, avându-l alături pe subsecretarul Raed Arafat. 58.000 de angajați ai MAI, din care aproximativ 31.300 sunt polițiști, 12.500 jandarmi, 3.600 polițiști de frontieră, 10.000 pompieri și peste 600 de forțe ale altor structuri operative ale ministerului vor asigura corectitudinea alegerilor prezidențiale. Citat din Oprea: "Este prima oară când vorbesc despre Victor Ponta, i-am dus copilul la biserică cu toate că Victor Ponta nu are niciun Dumnezeu. Am plecat din PSD și de la conducerea Ministerului de Interne pentru că am refuzat să aduc crima organizată în Guvern și știe bine acest lucru Victor Ponta. Spre știința lui Victor Ponta, trebuie spus că trădarea, dosarele penale și disperarea după funcții sunt caracteristicile conducerii partidului în fruntea căruia se află. Victor Ponta însuși are vocația evidentă a trădării interesului național. (...) Tot ca dovadă a vocației de trădător a șefului PSD stă și amiciția sa cu oameni certați cu legea. Victor Ponta se gudură sub bocancul celor care vor să îngenuncheze România, iar asta îl face un pericol pentru întreaga țară." Nu e un adversar politic, e vicepremierul Oprea, președintele UNPR.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "O demisie de fațadă" DNA ne-a arătat cum dictatura partidului unic încearcă să manipuleze și legea și justiția în favoarea infractorilor. Demisia vicepreședintelui Camerei Deputaților a fost doar de fațadă, o stratagemă ce nu are vreo legătură cu onoarea, ci doar cu crima organizată la nivel de stat. Candidatul Ponta nu-și mai putea permite încă un anchetat pentru care Parlamentul să refuze ridicarea imunității, așa cum face în dosarul Microsoft. În plus, e doar un copy/paste după cunoscuta "rețetă" de tergiversare ales-demis-reales din cazul Voiculescu și strămutarea dosarului de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sunt curios dacă va alege același avocat... să ia și el un 10! Mă întreb dacă și când urmează și primul socru al țării? Sau se așteaptă votarea, imediat după alegerile prezidențiale, a legii amnistiei și grațierii? Aștept ca parlamentarii să-și dovedească bruma de onoare votând proiectul meu de lege ce prevede ca pentru trimiterea în judecată și arestarea parlamentarilor corupți să nu fie nevoie de acordul Camerei din care fac parte, acord exprimat prin votul secret al colegilor de partid. Ar fi o dovadă de transparență și normalitate dacă ar fi de acord și cu limitarea la două a numărului maxim de mandate și pierderea mandatului în cazul condamnării pentru fapte penale, cu sau fără suspendare... dar proiectele mele de lege au fost blocate de vacanța electorală prezidențială. După doi ani de guvernare, cu jumătate din BPN cu probleme cu justiția, acești tovarăși se îngrămădesc pe autostrada Kiseleff - DNA. Poate așa vom rămâne, așa cum am cerut la referendum, cu doar 300 de parlamentari.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Orice golănie e permisă?!" În limba română retragere nu înseamnă demisie! Corlățean s-a retras din funcția de ministru al afacerilor externe pentru ca blocada să poată continua. Adică și-a pus piciorul în ghips pentru a fugi de responsabilitatea organizării dezastruoase a alegerilor. Foarte original. Nu știam că te poți "retrage" din funcția de ministru fără să pățești nimic după dovada clară a obstrucționării votului cetățenilor români. Așa nimeni nu va mai fi responsabil. Ăștia ne cred proști grămadă. Domnul Corlățean a avut girul candidatului-premier atunci când nu a respectat legea privind alegerile prezidențiale ce prevede clar, la articolul 12 că responsabilitatea organizării alegerilor este a Ministerului Afacerilor Externe și, implicit, a domnului Ponta. Dacă domnii Corlățean și Ponta ar fi avut bunăvoința, ar fi citit și pus în practică prevederile art. 12: "(1) Pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României se organizează una sau mai multe secții de votare pentru alegătorii care se află în străinătate la data alegerilor. (2) În afara secțiilor de votare prevăzute la alin. (1), pot fi organizate, cu acordul guvernului din țara respectivă, secții de votare și în alte localități decât cele în care își au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare. (3) Organizarea și numerotarea secțiilor de votare din străinătate se stabilesc de către ministrul afacerilor externe, prin ordin, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, în termen de cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor." Retragerea domnului Corlățean e o recunoaștere a intențiilor actualei guvernări. Domnii Ponta și Corlățean au încălcat deliberat articolul 36 din Constituția României ce prevede că votul este un drept și o libertate fundamentală a oricărui cetățean român. Acești domni trebuie să răspundă și în fața poporului și în fața justiției.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Va tăia" Ponta va tăia 19% din salarii și va reduce pensiile. De ce credeți că nu avem bugetul până acum? De ce credeți că Ponta preferă să încalce legea și să nu-l arate până pe 15 Parlamentului și cetățenilor? Foarte simplu! Dacă aveam bugetul, știam și de noile taxe și impozite. Așa ne poate spune orice și se va putea ascunde în spatele viitorului premier. Guvernul intenționează să renunțe la cota unică și să introducă 3 cote progresive de 15%, 25% și 35% și să mărească taxele pe proprietate cu câte 25% în 2015 și 2016. Ministerul Finanțelor Publice a prezentat deja în Consiliul Consultativ al ministrului delegat pentru buget introducerea cotei progresive și mărirea impozitelor din 2015. E chiar mai rău de cum era prevăzut în noul Cod Fiscal, retras în această vară cu scandal și în mare viteză de pe site-ul ministerului. Vedem cum minunile domnului Ponta țin doar până la alegeri. În plus, aceasta e dovada că domnul Tăriceanu e out! Oricum habar nu avea pe ce pod se afla! Acum vedeți de ce Ponta fuge ca dracu` de tămâie de proiectul de buget! Ca să nu aflăm de dezastrele acestei guvernări și de faptul că fiecare leu cu care au cumpărat voturi în campania lui dottore va costa România, deci pe fiecare dintre noi, 1,25 lei. Am vedea cum reducerea CAS se dovedește doar o poveste de campanie electorală, iar reducerea evaziunii și milionul de locuri de muncă fac deja parte din glumele sinistre ale actualei guvernări. Oricare dintre voi își pierde slujba dacă nu își face treaba pentru care e plătit sau nu respectă termenele sau încalcă legea. Nu e valabil și pentru domnul Ponta ce nu prezintă proiectul de buget. Pentru el avem o singură soluție de a-l trimite acasă: votul!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Te vom învăța să numeri, tovarășe primar!" Cuplul Nichita-Ponta a pierdut alegerile în Iași. De prea multe mandate sau de frică confundă însă eșecul în alegeri cu victoria: "Îi numeri pe degetele de la o mână pe cei nemulțumiți. Sunt câțiva oameni care mai critică. Nu vor tulbura ei prezidențialele". La un șef de partid ce vede telefoane cu acces la internet la toți copiii din România este firesc să existe un subaltern cu aceleași probleme, care să vadă că 99,999% din ieșeni sunt mulțumiți de el. Bună dimineața, tovarășe. Se vede și printre stâlpii pe care i-ai umplut cu Ponta că nu prea știi să numeri. Realitatea este taman pe dos. Și mă întreb doar dacă tot sunt atât de mulțumiți ieșenii, de ce nu te întâlnește nimeni fără poliție și gărzi de corp pe stradă, în magazine sau la piață? Pentru că ești prea grozav să te amesteci cu oamenii obișnuiți sau pentru că îți este atât de frică de reacția ieșenilor? Îi cerem să numere și câte proiecte a realizat din cele 10 minciuni cu care ne-a aburit în manifestul pentru Iași. A început vreun spital regional? A început vreo autostradă? A terminat cu prietenul Cârlan modernizarea Bahluiului? Îi las plăcerea de a încerca măcar să numere până la zece, iar dacă nu știe, nicio problemă, îl vom învăța la vot. Și pe 16 și în 2016. Se va vedea curând că suntem tot mai mulți nemulțumiți "cretini, isterici și bolnavi mintal" care știm să numărăm și orele și zilele până când vom scăpa definitiv cel care ne-a furat până și teii.... îl vom trimite în vacanță pentru ca să învețe să numere liniștit alături de domnul Ponta.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Un alt motiv pentru educația pentru sănătate: noi droguri letale" Un nou drog ucide în Moldova și Banat. Doi tineri de 21 și 25 au murit în câteva ore în urma unui amestec de substanțe stupefiante. Un altul a ajuns în stare gravă la spital. Mulți tineri consumatori ce au utilizat noi substanțe au prezentat sincope. Cauza ar putea fi un drog de sinteză, din categoria etnobotanicelor numit " foița de cafea", ce a trimis la urgențe în acest an peste 200 de pacienți. Autoritățile ruse anunțau că în orașul Surgut din vestul Siberiei 6 pacienți cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani și-au pierdut viața, iar alte 100 de persoane au necesitat spitalizare. "Foița de cafea" este un drog de design, extrem de ieftin, produs în China, ajuns pe piața din România, utilizat sub forma unor jointuri rulate cu cafea măcinată sau chiar cafea boabe, ce provoacă agitație psihotorie, derealizare, depersonalizare, stări lipotimice, convulsii, tulburări cardiocirculatorii ce necesită suport volemic și respirator, terapie simptomatică, asociată exploatărilor imagistice și biologice. Examenele toxicologice uzuale nu decelează substanța. Prognosticul imediat depinde de forma clinică, vârsta pacientului și patologia asociată, dar pe termen mediu terapia este îngreunată de apariția, după doar 2-3 utilizări, a fenomenelor de dependență. Pe termen lung efectele sunt greu de evaluat datorită noutății acestui drog și apariției formelor derivate de utilizare, precum foița de argint. Proiectele mele de lege prin care am reușit interzicerea etnobotanicelor și reînființarea agenției antidrog trebuie completate de o directivă europeană care să condamne în toate țările membre traficul cu astfel de substanțe. În plus, legea educației pentru sănătate în instituțiile de învățământ ar oferi informațiile privind riscul la care se expun cei care consumă astfel de substanțe. Prevenția poate fi făcută doar prin informare, pentru că împărțirea acestor substanțe în droguri de mare risc sau legale influențează doar traficanții și legiuitorii, nu și efectele letale pe care le pot avea asupra consumatorilor.
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Cât de disperat poți să fii?" Ponta a transformat fără jenă până și bisericile din țară și străinătate în săli de propagandă politică. Deputata lui Dragnea a confundat Parisul cu Alexandria și a început să facă politică din altar, ca la Teleorman, într-o campanie electorală neortodoxă. Dignus est, domnule Dragnea? Manifeste PSD-iste la Mănăstirea Cozia?! Biserica cică nu face politică, dar oare de ce a permis acel preot din Paris ca două PSD-iste să îndemne credincioșii să voteze PSD chiar în biserică? Mă întreb de ce nu s-a autosesizat Consiliul Național de Combatere a Discriminării văzând cum este implicată religia în campanie. Asta se întâmplă când nu ai o lege de separare a bisericii de stat. Mulți credincioși se întreabă cum se împacă tovarășu` cu cele zece porunci, alea cu să nu furi, să nu minți, să nu ucizi sau să nu preacurvești... Campania electorală din biserici arată însă că nu mai au niciun scrupul, se vor folosi de oricine și orice. De fapt, le e frică pentru că urmează plata pentru cât au furat până acum. Pentru politizarea bisericii veți da socoteală, mai întâi în fața noastră și mai târziu și în fața lui Dumnezeu!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Vade retro!" Democrația lui Ponta! Am văzut și faza de coteț. Găini moarte aruncate în curțile partidelor din opoziție. Svastică am avut acum câteva zile. Parlamentari ai puterii afișând și catalogând fără nicio jenă drept fasciști pe cei care nu sunt de acord cu partidul unic. Vedeți ce ne așteaptă?! Urmează faza pe colhoz cu puterea noii nomenclaturi deghizate în "oameni de bine". Toți cei care suntem de altă părere decât partidul-stat vom deveni "dușmani ai poporului" în noua "societate multilateral dezvoltată". Vade retro, Tovarășe!
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Vasluiul alege noi disponibilizări" Nu e o noutate că suntem pe primul loc la nivel național cu cei peste 17.000 de șomeri. Rata șomajului după 20 de ani cu aceiași politicieni a ajuns la 10,75%. Chiar în noiembrie, simultan cu alegerile prezidențiale, își vor pierde pâinea 134 de persoane. Cu cine credeți că vor vota? În decembrie li se vor alătura alte 150, iar în ianuarie, când întreținerea se va dubla, alte 100. Situația lor va fi crâncenă pentru că șansele de a găsi măcar unul din milionul promis de locuri de muncă sunt practic nule. Uitat de politicieni, fără investiții, fără infrastructură, Vasluiul va alege... noi disponibilizări?
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Gândim la fel?" Nu avem scăpare, ăștia votează și din mormânt! Nu trebuie să iasă nici măcar din casă, în multe sate se duc cu buletinele la ei ... deja completate. Dacă este adevărat, e trist și e jalnic, iar apare în România o clasă conducătoare coruptă și ușor de manipulat. Poate e nevoie să vă reamintesc, iar și iar, de câte ori este nevoie, că poporul a ales să avem doar 300 de parlamentari. Ce ziceți, gândim la fel?
|
|
|
|
|
Domnul Tudor Ciuhodaru: "Schimbarea până la capăt!" Vrem ca Ponta să plece și din guvern! Diferența de scor arată că nu are nicio legitimitate! Ponta trebuie să plece, dar nu oricum, ci la o oră acceptabilă, nu cu noaptea-n cap sau dis-de-dimineață, să-l vedem cu toții. Și neapărat cu elicopterul împreună cu susținătorii plini de ortodoxia beneficiilor Kelemen, Vadim, DD și Oprea. Nu-l uitați pe Răzgândeanu, e nevoie oricând și de o dreaptă sănătoasă. Oricum fiecare oră petrecută în funcție ne costă cât nu face...
|
|
|
|
|
Doamna Cristina-Ancuța Pocora: "Cifrele domnului Ponta V: În România, la fiecare 5 ore, un copil mai mic de un an moare! Așa da țară europeană!" În România guvernată de domnul Victor Ponta, peste 40% dintre tineri nu au un loc de muncă, pensionarii trăiesc la limita subzistenței, încercând să se descurce cu 160 de euro pensia medie, asistaților sociali nu li se dă nicio șansă iar nevoile unui copil trebuie satisfăcute cu inadmisibila sumă de 42 lei pe lună. Despre toate acestea am scris în declarațiile mele politice, intitulate "Cifrele domnului Ponta", demers parlamentar care nu a mai putut fi dus la capăt deoarece activitatea Parlamentului a fost întreruptă pentru interesele de campanie ale prim-ministrului, dar și pentru că PSD este preocupat doar de interesele sale de gașcă, nu și de interesul românilor. În acest fel, am dorit să trag un semnal de alarmă asupra lipsei de respect a Guvernului Ponta față de tineri, angajați, copii, familie, pensionari, bolnavi, Guvernul Ponta care are zero măsuri reale pentru protejarea acestor clase sociale. Demersul meu nu a rămas fără ecouri, doar că Victor Ponta, demagog cum este, folosește aceste teme, aceste probleme în scop electoral. Îi aduce stafful un om bolnav în cale, vorbește despre cum va mări el indemnizația persoanelor cu dizabilități, la Paștele Cailor. Îl plasează același staff în calea unei mirese, și ne spune ce mare susținător este el al familiei... și uite așa guvernarea trece, campania trece și oamenii nu au perspectiva unei vieți mai bune. Eu voi insista și voi vorbi despre problemele românilor din Ialomița și din toată România. Am să continuu și astăzi am să vorbesc despre un alt subiect extrem de important la care România înregistrează cote record, și anume, mortalitatea infantilă. Dintre toate statele europene, România este țara cu cei mai mulți bebeluși morți în spitale. Tragedia se amplifică și pentru că multe dintre mamele acestora mor odată cu ei, România numărându-se printre țările cu cea mai mare mortalitate maternă. Conform raportului Save the Children International din 2014, intitulat "Starea mamelor din întreaga lume", comparativ cu restul statelor dezvoltate, România este țara europeană în care este cel mai rău să fii mamă sau nou-născut. Aici, un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore, iar principala cauză a acestui flagel este prematuritatea. Mai mult, dacă, în Occident, ponderea copiilor care mor înainte de a împlini 5 ani este de 0,4%, iată că, în România, aceasta ajunge la 1,2%. Deși par simple cifre, grav este că în spatele lor se află nenumărate drame umane, care, cu voință și dedicare, ar fi putut fi prevenite. Știați, domnule Ponta, că situația din maternități și secțiile de terapie intensivă neonatală din spitale este critică și pune în pericol viețile a sute de copii, dar ați ales să nu dați niciun fel de alocare bugetară pentru acest capitol! Bugetul alocat îngrijirii nou-născuților prematuri din maternități și secțiile de terapie intensivă neonatală din spitale a fost chiar diminuat, deși trebuia să faceți o evaluare a situației financiare și să stabiliți bugete realiste, care să asigure echipamentele medicale necesare, dar și un personal suficient, în condițiile în care anual se nasc prematur între 20.000 și 24.000 de bebeluși. Domnule Ponta, unul dintre drepturile fundamentale ale unui copil este dreptul la viață, dar, pentru dumneavoastră, această categorie a încetat să mai fie o preocupare! Nu ați avut niciun fel de politică în acest domeniu, nu aveți un program susținut prin care toate sarcinile să fie urmărite, să fie depistate riscurile, nu ați venit cu niciun program de informare a mamelor din comunitățile defavorizate și nu ați dotat maternitățile cu echipamente medicale performante, deși în România se înregistrează o continuă scădere demografică. Prin acțiunea dumneavoastră, domnule Ponta, de a diminua drastic bugetele anuale pentru îngrijirea acestor copii, care blochează astfel finanțarea corespunzătoare, am ajuns în pragul unei crize umanitare în rândul copiilor. Aceasta este România guvernată de dumneavoastră, România celor fără de speranță. Rușine să vă fie, domnule Ponta, pentru felul în care tratați copiii acestei țări! Eu, Cristina Pocora, deputat PNL, Colegiul nr.1 Fetești-Țăndărei, Ialomița, susțin copiii, nu baronii!
|
|
|
|
|
Doamna Cristina-Ancuța Pocora: "Cifrele domnului Ponta VI: 25% din cuplurile din România hulite de guvernarea Ponta pentru că nu pot avea copii" Când doi îți spun că ești beat, te duci la culcare! Când o țară întreagă îți spune că ai greșit, îți ceri scuze și te retragi de pe scena politică! Dacă nu faci asta, ori ești culmea impertinenței, ori îi disprețuiești total pe oameni! Mă văd nevoită să continuu demersul meu săptămânal intitulat "Cifrele domnului Ponta", de această dată cu tema referitoare la problema cuplurilor din România care sunt infertile. Pentru că, după afrontul adus de purtătorul de cuvânt al campaniei pentru prezidențiale a lui Ponta, doamna Gabriela Vrânceanu-Firea, celor 25% dintre cuplurile din România, nu numai că aceasta nu a fost îndepărtată din funcție, ba chiar părerea îi este împărtășită și de premier, prin vocea soției sale. Doamna Firea și doamna Sârbu-Ponta au găsit de cuviință să se lege de această categorie de români care trăiește o dramă prin neputința de a avea copii pe cale naturală, dar pentru care domnul Ponta, în calitatea sa de prim-ministru, nu face nimic. Din păcate, în ultimul deceniu, în toată lumea, inclusiv la nivelul țării noastre, numărul acestor cupluri este în creștere. Diferența este că cele mai multe țări europene au conștientizat problema și încearcă să găsească soluții. Doar pentru domnul Ponta și pentru guvernul pe care îl conduce, această "boală" nu există, nu există niciun fel de cadru legal care să ofere sprijin cuplurilor aflate în situația de a apela la astfel de proceduri de inseminare artificială și fertilizare in vitro. Și, după ce că măsurile lipsesc cu desăvârșire, mai vine și doamna Firea să arunce cu noroi în cupluri lovite deja de crunta neputință de a-și împlini, poate, cel mai mare vis al lor, acela de a avea copii. Deși în toată Europa există programe de evaluare și supraveghere a fertilității populației, în România, la ora actuală, nu beneficiem nici măcar de un studiu populațional, de o analiză pe zone a fertilității. Persoanelor care se confruntă cu dificultăți în a obține o sarcină pe cale naturală nu le oferiți, domnule Ponta, doamnă Daciana Sârbu, doamnă Vrânceanu-Firea, sprijin pentru investigații și tratament, deși acestea sunt cetățeni plătitori de taxe și impozite, iar infertillitatea este o boală recunoscută de către Organizația Mondială a Sănătății. Din cauza dumneavoastră și a guvernului incompetent care vă reprezintă, în prezent, cetățenii români trebuie să plătească integral pe cont propriu o procedură medicală de tip inseminare artificială sau fertilizare in vitro, inclusiv analizele preliminare și medicamentele aferente. Costurile acestora sunt uriașe în raport cu veniturile medii ale unei familii din România, în condițiile în care, oricum, aceste proceduri reprezintă o experiență extrem de dificilă pentru un cuplu, în plan fizic și mai ales psihic. Sub guvernarea dumneavoastră suntem, domnule Ponta, singura țară europeană care nu acordă niciun fel de sprijin cuplurilor care au nevoie de ajutor medical în dorința lor de a deveni părinți. Comparația nu este făcută cu țări occidentale sau scandinave, recunoscute pentru nivelul ridicat al susținerii cuplurilor hipofertile, ci ne uităm foarte aproape, în curtea vecinilor. Bulgaria susține financiar trei tentative de fertilizare in vitro pentru un cuplu, Polonia - trei încercări iar Ungaria nu mai puțin de cinci tentative de fertilizare in vitro pentru fiecare cuplu infertil. Din toate aceste motive, doar 3.500 de proceduri de fertilizare in vitro sunt făcute anual în România, mult sub necesar, deoarece spre exemplu în Grecia, la o populație de 10 milioane de locuitori, se fac anual 15.000 de astfel de proceduri. Puteați, domnule Ponta, să garantați cuplurilor dreptul de acces universal la tratament împotriva infertilității, în conformitate cu reglementările europene, în condițiile în care majoritatea țărilor europene au o legislație clară referitoare la sănătatea reproducerii, iar costurile procedurilor necesare pentru reproducerea umană asistată sunt incluse în programele de sănătate publică? Cu toate acestea, România nu are în acest moment o lege a reproducerii umane asistate, posibilitatea de a avea un copil pentru aceste cupluri devenind un lux. Nu v-ați gândit că, prin reproducerea umană asistată medical, aceste cupluri pot fi ajutate sa procreeze, ceea ce ar duce și la creșterea natalității? În condițiile în care scăderea demografică este o problemă gravă a societății noastre în ultimii ani, la nivelul anului 2014 înregistrându-se cel mai mic număr de nașteri, acest an fiind al 23-lea consecutiv de declin demografic, era extrem de important, domnule prim-ministru, să faceți ceva în acest sens. Știați, din toate rapoartele oficiale, că țara noastră se va confrunta cu una dintre cele mai mari scăderi a populației până în 2050, de peste 15%. Din acest motiv, domnule Ponta, trebuia să luați măsuri care să stopeze declinul demografic și să găsiți soluții care să scadă rata infertilității și să susțină financiar cuplurile care își doresc să aibă copii! Trebuia să elaborați o strategie națională în domeniul sănătății sexual reproductive, dar nu ați făcut niciun efort pentru crearea unui astfel de instrument cheie în monitorizarea cuplurilor care suferă de această problemă de sănătate și care să le garanteze posibilitatea de a li se deconta cheltuielile privind tratamentul împotriva infertilității. Nu ați făcut nimic pentru acești oameni, în schimb le cereți, prin purtătorul dumneavoastră de cuvânt, imposibilul! Domnule Ponta, chiar dacă ați declarat că nu sunteți de acord ca cineva să fie atacat pe tema familiei, faptul că nu ați revocat-o până acum din funcția de purtător de cuvânt al campaniei dumneavoastră prezidențiale pe Gabriela Vrânceanu-Firea ne demonstrează clar că susțineți afirmațiile sale, că susțineți atacurile făcute la adresa cuplurilor care nu au copii, atacuri care nu pot fi tolerate într-o societate democratică. Și nici nu poate fi altfel, în condițiile în care și soția dumneavoastră este în asentimentul doamnei Firea. Dacă vă păsa, trebuia să vorbiți despre măsuri de încurajare a natalității, despre măsuri de susținere a unei liste lungi de categorii sociale care au nevoie de sprijinul guvernului. Trebuia să vorbiți despre proiecte și măsuri concrete! Dar dumneavoastră tăceți și o susțineți pe Firea cu încăpățânare! Eu, Cristina Pocora, deputat PNL, Colegiul nr.1 Fetești-Țăndărei, Ialomița, susțin familia, nu baronii!
|
|
|
|
|
Domnul Adrian Gurzău: "Situația din Ucraina" Supun atenției dumneavoastră rezoluția Congresului Rutenilor Subcarpatici, București, România, din 28.09.2014, la care am participat ca și invitat. Mă îngrijorează soarta din Ucraina și consider că nu putem fi indiferenți față de soarta românilor, rutenilor și celorlalte minorități. Autoritățile române au obligația morală să ia atitudine pe cale diplomatică, să susțină și să promoveze interesele românilor din Ucraina, să îi susțină în exercitarea democratică a drepturilor omului, în afirmarea identității lor. Autoritățile române trebuie să supună atenției Parlamentului European, statelor comunitare europene și statelor membre NATO situația tensionată din Transcarpatia, Ucraina, să solicite recunoașterea identității și a drepturilor omului, să garanteze respectarea voinței poporului, liber exprimată, fără niciun amestec din exterior. "Rezoluția Congresului rutenilor subcarpatici - București, România, 28.09.2014 În atenția Parlamentului României în ceea ce privește situația din Ucraina: Parlamentul României trebuie să-și exprime profunda îngrijorare în ceea ce privește escaladarea crizei și a conflictului militar din Ucraina. Rezultatul acesteia înseamnă mii de victime, marea majoritate fiind locuitori pașnici, femei, copii etc. Apare o reală amenințare de escaladare a conflictului armat, apariția politicii de genocid în anumite regiuni separate, pentru minoritățile naționale din Ucraina, care pot să fie afectate, de exemplu români, ruteni, maghiari și alte minorități naționale care locuiesc în Transcarpatia. Trebuie considerat că este posibil și oportun să sprijinim procesul Transcarpatia, în componența Ucrainei, unde trăiesc români, ruteni, ucraineni, maghiari și alte minorități. Legitimitatea acestui pas poate să fie și rezultatul referendumului din 1991, prin care aproximativ 80% din populația regiunii și-a exprimat deja dorința. Iar în aceste condiții, regiunea este obligată să-și păstreze identitatea, să respecte tradițiile, cultura, școlile și limba maternă/străbună a fiecărei etnii. Parlamentul României, organele legislative și executive din țară, trebuie să facă pașii corespunzători, cu scopul de a asigura securitatea, să apere interesele românilor, rutenilor, maghiarilor și ale altor minorități care locuiesc în Transcarpatia, și să cunoască dorințele acestora." Cu deosebită considerație, stimă și respect pentru poporul român, Președintele Consiliului Mondial al Rutenilor Subcarpatici, Vasyl Dzhuhan.
|
|
|
|
|
Domnul Mircea-Vasile Cazan: "Pe 16 noiembrie am avut o revoluție de «catifea»" 16 noiembrie 2014 trebuie considerată ca fiind o bornă pentru România în general și pentru clasa politică în mod special. Pentru prima oară la alegerile prezidențiale, în turul 2 de scrutin au venit la urne mult mai mulți români. Scriptic, dacă este să ne luăm doar după procesele-verbale oficiale de la BEC, în turul 2 au fost cu 1.996.112 mai mulți alegători. Faptic, dacă ținem cont că o parte, probabil redusă - este greu de știut câți - a alegătorilor competitorilor eliminați nu a mai ieșit la vot, se poate spune că numărul celor care au venit numai la al doilea tur de scrutin depășește 2 milioane de alegători. Este pentru prima oară în istoria postdecembristă a alegerilor prezidențiale când se înregistrează un număr așa de mare de alegători în plus în turul 2. În 2009 s-a mai înregistrat o creștere, dar ea a fost în jur de 700.000 de alegători. Tot pentru prima dată în ultimii 25 de ani au venit la urne foarte mulți tineri și foarte mulți cetățeni total neînregimentați politic, cei mai mulți nesimpatizanți ai vreunui curent politic. Și cele două categorii au votat pentru cu totul alte motive decât au făcut-o până acum. Ce i-a determinat pe cei tineri și pe cei neînregimentați să voteze altfel decât au făcut-o până acum? Cum de a reușit un candidat performanța descrisă mai sus? Analiștii politici și sociologii, dar nu numai ei, ci și staffurile partidelor politice au întors pe toate fețele ceea ce s-a întâmplat pe 16 noiembrie 2014. Nu spun deci noutăți: un număr imens de români s-a revoltat pur și simplu și am asistat la o revoluție de "catifea". Românii nu au mai agreat o campanie agresivă (cea mai agresivă după cea din 1990). Românii nu au mai acceptat o campanie în care atacurile la persoană, atacurile la familie, utilizarea religiei ca armă electorală: și toată lumea a știut că acestea au constituit principala armă a unuia dintre cei doi candidați - este vorba de Victor Ponta. Românii nu au mai agreat manipulările și dezinformările lansate de televiziunile de casă ale respectivului candidat și evident românii nu au suportat deloc umilința enormă - fapt fără precedent - la care au fost supuși românii din diaspora. Da, am asistat la o revoluție de "catifea". Dar și noi, cei care am avut un candidat "altfel", cei care nu am recurs la atacuri murdare în campanie, cei care am jucat pe cartea civilizației, trebuie să învățăm ceva din această revoluție de "catifea". Românii, în special cei tineri, vor o altfel de clasă politică, una curată, fără personaje care să se dedulcească la cornul abundenței alimentat de actele de corupție, românii vor un altfel de mod de a face politică. Și au dreptate. Nu trebuie să-i dezamăgim și trebuie și noi să avem propria revoluție de "catifea".
|
|
|
|
|
Domnul Radu Zlati: Declarație politică intitulată "Transilvania are nevoie de autostrăzi, nu de minciuni!" Nu este un secret pentru nimeni că problema infrastructurii rutiere în țara noastră este o temă fierbinte pentru clasa politică, reiterată de fiecare dată în preajma alegerilor (fie ele locale sau parlamentare), dar totodată și un cartof fierbinte, răspunderea neînregistrării unor progrese evidente fiind pasată de la o guvernare la cealaltă și de la un ministru și minister la altul. Profit de faptul că se apropie data la care vom discuta proiectul de buget de stat pentru a întreba guvernanții temporari și nelegitimi (temporari pentru că orice guvernare este trecătoare, nelegitimi pentru că dispariția USL a răpit guvernului Ponta orice legitimitate): - Care este situația memorandumului semnat de ministrul Șova și aprobat de către premierul Ponta privind alocarea a o sută de milioane de euro pentru studii de fezabilitate, în condițiile în care deja unele autostrăzi avute în vedere de respectivele studii au în acest moment statut de express way în Masterplan?
- Dacă pe segmentul până la Târgu Mureș, propus spre a fi realizat cu finanțare de la buget, se vor face alocările necesare prin bugetul pe 2015?
- De ce au fost acceptate și recepționate lucrări de slabă calitate pe segmente deja date în exploatare și unde s-au demarat deja lucrări de reparații?
- De ce nu au fost realizate licitații pentru toate segmentele care se suprapun traseului reziliat cu Bechtel?
- De ce o conexiune care să lege Transilvania cu Muntenia trecând prin Sibiu - Pitești nu este o prioritate pentru guvernanți, priorități în schimb devenind tot felul de alte proiecte care leagă nimicul de mai nimic?
- De ce traseul autostrăzii Comarnic - Brașov coincide în mod miraculos cu exproprieri mediate în mod fericit de o anumită firmă de avocatură, traseul în sine nefiind unul dintre cele mai fericit alese din punct de vedere al costurilor și siguranței de exploatare?
- De ce sunt ignorate, în fapt, elemente importante precum o legătură între autostrada Transilvania și Maramureș, sau o legătură esențială pentru ambele provincii istorice, cum ar fi aceea dintre Transilvania și Moldova, între Târgu Mureș și Iași?
Aceste întrebări nu sunt retorice. Sunt întrebări la care, mai repede sau mai târziu, guvernanții vor trebui să răspundă. Fie în fața electoratului, fie în fața unor instituții specializate ale statului român. Căci poți minți scurtă vreme multă lume, sau poți minți mult timp, puțini oameni, dar nu poți minți, la nesfârșit, pe toată lumea. Mai repede sau mai târziu clipa decontului sosește, iar ziua de 16 noiembrie nu a fost decât una dintre primele decontări pe care o guvernare ineficientă, incompetentă și mincinoasă începe a le plăti.
|
|
|
|
|
Doamna Sanda-Maria Ardeleanu: "Proiectul «Adoptă un liceu din Basarabia» continuă" În cadrul proiectului "Adoptă un liceu din Basarabia", demarat pe 1 septembrie 2014, ca urmare a parteneriatului dezvoltat începând din anul 2012 cu Platforma Unionistă "Acțiunea 2012" și pentru care am făcut și către dumneavoastră un apel în vederea realizării unui astfel de exercițiu de conștiință națională, am invitat un grup de 30 de profesori ai Liceului "Ștefan cel Mare" din Chișinău, în perioada 22-23 noiembrie, într-o vizită în Bucovina. Oaspeții colegi profesori din Chișinău au vizitat câteva din mănăstirile si bisericile - reper pentru istoria Moldovei, printre care Putna, Sucevița, Bogdana. În pelerinajul lor cultural și istoric, aceștia au poposit și la Centrul de ceramică neagră de la Marginea, dar și la Muzeul "Ion Irimescu" din Fălticeni. Sâmbătă, 22 noiembrie, profesorii moldoveni s-au întâlnit cu conducerea Colegiului Național "Ștefan cel Mare" din Suceava, în vederea concretizării unui parteneriat de colaborare între cele două instituții de învățământ preuniversitar. Pot spune că am participat la o întâlnire plină de emoție, în care două instituții de învățământ s-au reunit, nu doar simbolic, în jurul Voievodului Ștefan cel Mare, patronul spiritual al Moldovei, ci și în cadrul unui frumos proiect care va cuprinde în viitor diverse schimburi de experiență între cele două unități. Deschiderea profesorilor pentru a dialoga și a afla cât mai multe despre omologii lor a fost una mare de ambele părți. Nu pot să nu amintesc despre faptul că în Republica Moldova, Educației îi este alocat 8% din PIB, un procent care demonstrează atitudinea unui Guvern național pentru propriul sistem de învățământ. S-a vorbit despre particularitățile unui sistem care pune mult accentul pe activitățile extracurriculare. De exemplu, în planul de învățământ al liceului din Chișinău, exista o normă de 22 de ore de coregrafie. Totodată, s-au schimbat impresii despre sistemul de finanțare per elev, care în România este deja implementat, în timp ce în Republica Moldova se va introduce în noul an școlar 2014-2015 Din programul zilei a făcut parte și o întâlnire cu liderii Asociației Studenților Basarabeni la Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, care au vorbit despre o dorință arzătoare de mai bine în țara lor, despre unire în interiorul Uniunii Europene, despre felul în care, deși sunt perfect integrați în România, în viața academică din marile orașe, activitățile lor prin diverse ONG-uri sunt concentrate exclusiv pe menținerea relațiilor apropiate între românii de pe cele două maluri ale Prutului. Calendarul de activități pentru 1 decembrie sau alte zile importante din punct de vedere istoric funcționează la fel de bine ca cel al administrațiilor locale, devenind deja tradițional. Am "adoptat" această unitate de învățământ cu scopul realizării unei noi punți de colaborare între cele două spații românești, și nu regret. Prin voință și prin perseverență se pot realiza activități memorabile care ne vor îmbogăți spiritual, dar mai ales care ne aduc mai aproape unii de alții. Deși nu a fost lipsită de obstacole, venirea grupului de profesori de la Liceul "Ștefan cel Mare" din Chișinău este cu atât mai importantă cu cât gândul nostru, al tuturor românilor, trebuie să se îndrepte zilele acestea către Republica Moldova care are alegeri parlamentare pe 30 noiembrie. Nu voi evita niciun prilej de a-mi exprima încrederea și susținerea pentru parcursul european al Republicii Moldova și le transmit tinerilor români și basarabeni că unirea celor două spații se va realiza în Uniunea Europeană, iar ziua de 30 noiembrie va fi una decisivă în acest sens. Pe 16 noiembrie, România a ales deschiderea definitivă către Europa, către democrație și îndemnul meu este să ne urmăm tinerii! Sper ca și Republica Moldova să își urmeze tinerii, pe care îi vedem deseori în România apărând integritatea țării lor și calea europeană a acesteia.
|
|
|
|
|
Doamna Sanda-Maria Ardeleanu: "Monumente de mare valoare arhitectonică și culturală riscă să dispară" Doresc să supun atenției dumneavoastră un subiect de mare actualitate în întreaga țară: foarte multe clădiri de patrimoniu au fost lăsate să se degradeze, uneori chiar iremediabil, de către autorități, din cauza unei dramatice lipse de finanțare. Este aproape inuman să lași importante părți ale identității tale naționale să se distrugă, iar prin faptul că asistăm pasivi la ignorarea acestei realități de către autoritățile responsabile ne transformă în complici. Mă voi raporta la situația tristă din județul Suceava, care probabil nu este cu nimic diferită de cea din alte județe. Aici, o subfinanțare sistematică a bugetului destinat întreținerii și reparației monumentelor de patrimoniu a condus la un bilanț dramatic: - 12 monumente aflate în diferite stadii de degradare sau în precolaps (cazinoul din Vatra Dornei, gara Ițcani, biserica Adormirea Maicii Domnului a fostei mănăstiri din Ilișești, biserica de lemn din Forăști, casa Hopmeier de pe strada Armenească, din municipiul Suceava, conacul Vârnav-Liteanu din Liteni, clădirea fostei BCR din Siret, clădirea primăriei vechi din Câmpulung, conacul Kapri de la Iacobești, conacul de la Calafindești, statuia lui Ștefan cel Mare de lângă Cetatea de Scaun a Sucevei, ruinele Curții Domnești din Suceava), la care se adaugă și diverse monumentele funerare clasate din Cimitirul Pacea, din municipiul Suceava;
- 3 monumente care au fost distruse și deja au dispărut din patrimoniu (casa "Matei Millo", Spătărești, care în anii '90, prin concursul administrației publice locale, a fost vândută, pe bază de chitanță, ca material de construcție refolosibil, casa "Nicolae Istrati", din Fălticeni, distrusă la sfârșitul anilor `80, Podul lui Vodă de pe Pârâul Șoldănești, tot din Fălticeni, distrus în 1994);
- 7 monumente "asupra cărora s-a intervenit uneori fără aviz și care, neavând aparent o stare de conservare de natură să alarmeze, prezintă totuși semne de degradare ca urmare a intervențiilor neasistate de specialiști" (Gara Burdujeni, Primăria Vatra Dornei, clădirea Palatului Administrativ din municipiul Suceava, casele memoriale Dragoslav, Lovinescu, Creangă și Sadoveanu, din Fălticeni).
De asemenea, Raportul Direcției de Cultură Suceava, din care am extras aceste informații, realizează un inventar bine-venit al patrimoniului imobil din județul Suceava, atrăgând atenția și asupra unor alte aspecte importante: - în ceea ce privește siturile arheologice, în unele dintre acestea se execută lucrări neavizate și fără asistență de specialitate, fie din necunoașterea lucrurilor, fie deliberat (de exemplu: multe dintre lucrările de canalizare care s-au executat în localități urbane și rurale și care au traversat perimetre de interes arheologic; în astfel de situații, distrugerile sunt totale, iremediabile, iar săpăturile "modernizează", ignorând cultura);
- monumentele sunt agresate și prin panouri publicitare "de gust îndoielnic sau neadecvat", precum și prin terasele sezoniere amplasate "cu complicitatea primăriei".
În februarie 2014 atrăgeam atenția și asupra situației celor peste 50 de case de cultură din țara noastră care necesitau de urgență un cadru legislativ actualizat care să permită autorităților să stopeze numeroasele atentate asupra acestor clădiri de patrimoniu. Făceam un apel către dumneavoastră să punem fiecare pe lista priorităților noastre legislative și monumentele de patrimoniu din colegiile noastre. Vin din nou cu rugămintea să pledăm, în măsura posibilităților, în fața colegilor din Guvernul României pentru o suplimentare a fondurilor către Ministerul Culturii, în viitorul buget al României, care să permită autorităților să intervină pentru protejarea patrimoniului, altfel există riscul dispariției unor monumente de mare valoare arhitectonică și culturală.
|
|
|
|
|
Domnul Cezar-Florin Preda: "PSD a vrut și a fost în stare să dea foc la țară, dar românii au învins" Mi-a fost teamă și am declarat acest lucru, că PSD este în stare de orice ilegalitate juridică sau manevră politică pentru ca Victor Ponta să ajungă la Cotroceni. Și așa a fost. Au forțat granițele legalității, le-au depășit, au mituit și fraudat, dar nu le-a ieșit. Nu a fost nevoie de victoria unui sistem ticălos pentru ca în România să fie revoluție. Slavă Domnului! Românii au ieșit din casă și au mers la vot în ciuda faptului că unii dintre ei au fost împiedicați, dar n-au abandonat și au învins. S-au exprimat, au vorbit, au comunicat și s-au comportat ca o națiune unită, și asta în ciuda umilințelor și pomenilor electorale. Domnule Ponta, domnule Dragnea, de câte ori v-au cerut oamenii politici să plecați acasă, nu ați făcut-o. Acum, ce nu ați înțeles? Îi veți sfida în continuare pe cetățenii acestei țări? Nu vă ajunge câtă sărăcie ați semănat, cât șomaj au generat măsurile dispuse și cât de șubrezite sunt instituțiile pe care le-ați administrat ca pe propriile SRL-uri? Ați legiferat, ați negociat, ați fraudat, dar nu ați marcat! Fiindcă există români, cei mai mulți, așa cum toți am putut vedea, care, așa cum v-am tot spus, nu pot fi mințiți și cumpărați. Visul de toamnă al PSD s-a risipit. Primarii PSD și cei racolați au fugit cu voturile în spate, dar autosuficiența nu a mai dat roade. Românii nu au încredere în clasa politică, dar au încredere în propria persoană și au înțeles care sunt oamenii din cauza cărora trăiesc prost. Un prim-ministru și un vicepremier care au "asudat" având sentimentul invincibilității și care au distrus doi ani și jumătate orice speranță la un trai mai bun trebuie să plece într-o lungă "vacanță" de reflecție. Sper să nu mai reveniți niciodată.
|
|
|
|
|
Domnul Petru Movilă: "30 noiembrie - un nou început pentru Republica Moldova" Parcursul important realizat în ultimii ani de Republica Moldova este impresionant. Însă, în 30 noiembrie, Moldova trebuie să demonstreze că dorește să continue procesul european și că este gata să aducă o nouă dinamică atât în relațiile cu Uniunea Europeană, cât și cu Rusia. România, și în special Parlamentul și Guvernul, trebuie să susțină toate demersurile necesare pentru acordarea unei perspective europene clare pentru Moldova și pentru continuarea dialogului pragmatic și transparent, chiar dacă uneori există din partea românilor de peste Prut o umbră de neîncredere. Alegerile pentru Parlamentul Republicii Moldova trebuie să se desfășoară în cele mai bune condiții și trebuie să permită cetățenilor să voteze pentru continuarea parcursului european. Ceea ce s-a întâmplat în data de 16 noiembrie, în turul doi pentru alegerile prezidențiale din România, trebuie să fie pentru Republica Moldova o lecție importantă. Faptul că autoritățile au anunțat că au adoptat o procedură simplificată pentru cetățenii moldoveni din diasporă și că au fost înființate mai multe secții de votare este de lăudat. Acest lucru arată clar că Moldova a învățat ce înseamnă democrația și că România i-a servit o lecție extrem de importantă. Ziua de 30 noiembrie poate fi un moment istoric dacă PCRM nu va fi prima în opțiunile moldovenilor. Sunt convins că la sfârșitul acestei săptămâni vom vedea clar că Republica Moldova și-a consolidat poziția proeuropeană și că eforturile României și ale altor parteneri strategici vor fi răsplătite printr-un vot masiv pentru continuarea demersurilor și reformelor democratice. Cred că perspectiva Moldovei este clară și că granița Uniunii Europene nu va mai fi aici, la Prut. Progresele Republicii Moldova sunt vizibile, iar acest lucru nu trebuie să înceteze. Este esențial ca acestea să continue, scopul clar fiind integrarea în Uniunea Europeană și o clasă politica nouă, tânără, care să mențină perspectiva europeană a țării. Pe 30 noiembrie, moldoveni, veniți la vot!
|
|
|
|
|
Doamna Cristina Nichita: "Cecul în alb" Președintele Republicii a fost ales de o treime din cetățenii cu drept de vot, dar va trebui să îi reprezinte pe toți românii și să vegheze la instaurarea și menținerea păcii sociale, fără discriminări periculoase, nejustificat patriotism local și, în special, fără adâncirea clivajelor sociale. Timp de 10 ani, românii au fost asmuțiți unii împotriva celorlalți - meseriile lor, etnia lor, vârsta lor fiind pretexte de a-i indica celorlalți drept ținte. Această experiență traumatizantă a sensibilizat peste măsură națiunea. Constituția României îi stabilește președintelui un rol de mediator apolitic. Prin urmare, românii așteaptă ca Domnia Sa să fie un om al dialogului, deschis și atent la problemele lor, un bun comunicator care să se facă înțeles în toate straturile societății. Oamenii doresc să găsească în ocupantul fotoliului de la Cotroceni un cetățean decent, serios, politicos, fără tăceri inexplicabile sau ocazionale izbucniri temperamentale. Președintele trebuie să câștige respectul cetățenilor pentru că, într-adevăr, respectul se câștigă, nu se impune nici cu amenințări, nici cu forță, nici cu aroganță. Experiența noastră de un deceniu certifică sensibilizarea societății la lipsa de respect. Românii așteaptă ca președintele ales să promoveze o politică externă în concordanță cu aspirațiile lor profunde, fără dispreț pseudo-ideologic față de alte state. Domnia Sa trebuie să fie un excelent diplomat. Diplomația este știința persuasiunii, a dialogului și a compromisului. Un diplomat este suplu, nu bățos, este un negociator, nu un intransigent tranșant. Un diplomat deschide uși, nu le trântește. Un diplomat este discret, nu ridică tonul și nu dă sentințe irevocabile. Țara aceasta trebuie să fie stabilă și puternică, trebuie să evolueze, și președintele ar trebui să fie capabil să contribuie la ridicarea ei - pentru că asta așteaptă cetățenii români. Pe 16 noiembrie, Președintele Republicii a primit un cec în alb și nimeni nu dorește să vadă, peste cinci ani, un cec fără acoperire.
|
|
|
|
|
Domnul George Ionescu: "Sfântul Andrei, ocrotitorul României" Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe data de 30 noiembrie începând cu anul 1995, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendar, iar începând cu anul 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul României". Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida din Galileea și este fratele Sfântului Petru. Acesta a jucat un rol important în propovăduirea credinței creștine, fiind și primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, potrivit teologilor și istoricilor. La început acesta a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, ulterior devenind ucenicul lui Iisus, unul dintre cei mai importanți ucenici ai acestuia, fiind prezent la cele mai importante evenimente din care enumerăm: Cina cea de taină, prinderea lui Iisus, Înălțarea, Pogorârea Sfântului Duh. Numele Sfântului Andrei este de origine greacă și potrivit cercetătorilor acesta era un nume destul de răspândit printre evrei. În România, peste 600.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Andrei. Aceștia sărbătoresc în funcție de obiceiurile zonei, în mediul rural păstrându-se încă unele tradiții și superstiții vechi. Țin să urez un călduros la mulți ani tuturor celor care își sărbătoresc ziua numelui cu ocazia Sfântului Andrei!
|
|
|
|
|
Domnul Ion-Bogdan Mihăilescu: "Implementarea fondurilor europene pentru perioada 2014-2020" Principalele instrumente de combatere a efectelor crizei economice și de menținere a creșterii economice sustenabile în Europa le constituie fondurile europene structurale și de investiții. România va începe în acest an implementarea fondurilor europene destinate pentru perioada 2014 - 2020, perioadă în care România are alocate 43 de miliarde de euro, sumă din care fondurile structurale și de coeziune reprezintă circa 22 de miliardele euro. Fondurile europene sunt esențiale pentru capacitatea României de a face față provocărilor în ceea ce privește dezvoltarea atât pe termen mediu, cât și pe termen lung. Pentru România, obiectivul general și contribuția strategică a Fondurilor Europene constă în reducerea discrepanțelor de dezvoltare economică și socială față de celelalte state membre ale uniunii. Fondurile structurale vor mobiliza finanțări publice și private destinate creșterii și creării de locuri de muncă și vor reduce decalajele regionale și sociale existente în țara noastră. În Acordul de Parteneriat 2014-2020 aprobat de Comisia Europeană, este prezentat modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale și de investiții în viitoarea perioadă de programare. Astfel că, fondurile alocate României sunt în valoare de aproximativ 22,4 miliarde euro în cadrul politicii de coeziune, la care se adaugă încă 106 milioane euro direcționate către investițiile în capitalul uman și susținerea accesului populației pe piața muncii, domeniu în care se pune accentul pe combaterea șomajului în rândul tinerilor. De asemenea, fondurile alocate pentru dezvoltarea sectorului agricol și a zonelor rurale vor fi suplimentate cu 8 miliarde euro din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, iar alocarea pentru Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime se ridică la aproximativ 168 milioane euro. În continuare, trebuie depuse toate eforturile în vederea simplificării procedurilor de implementare a fondurilor europene, astfel încât efectul acestora în economie să fie cât mai crescut. Acest lucru se poate realiza numai prin consolidarea unei administrații publice moderne și profesioniste, prin intermediul unor reforme sistemice și prin adoptarea unor măsuri legislative pentru consolidarea capacității instituționale.
|
|
|
|
|
Domnul Viorel Marian Dragomir: "Salut respingerea Proiectului de Lege privind amnistia și grațierea" Proiectul de Lege privind amnistia și grațierea a generat multe discuții în societatea civilă, în mediul politic și, în final, lipsa unei comunicări eficiente a condus la supoziția că actuala clasă politică ar fi de acord cu acest proiect. Poziția clară a Guvernului României, prin care nu susținea acest proiect de lege, nu a fost prezentată în cuvinte simple, opoziția a speculat o slăbiciune în comunicare și mulți cetățeni români au avut suspiciunea că se dorește eliberarea infractorilor. Nu a mai contat diferențierea, nu a contat că tâlharii, corupții rămân să mediteze la ceea ce au făcut, ci doar că micii găinari care au spart magazinele vor devaliza apartamentele, că micii șuți specializați în mediul privat de libertate vor avea ocazia să pună în practică ultimele noutăți împărtășite reciproc în spațiile răcoroase. Votul nostru tardiv, dar necesar încheie un capitol intens comentat în ultimele zile. Micii infractori rămân la locul lor. Surprinzător, deputații PDL cercetați penal nu au ajuns la vot, iar unul dintre liberali votează împotrivă, probabil din greșeală, aceeași greșeală a unor oameni de bună-credință care au pus ștampila pe PDL și PNL.
|
|
|
|
|
Doamna Camelia Khraibani: "Strategia României privind sănătatea" În acest an lumea întreagă a trăit un sentiment de îngrijorare în legătură cu o boală din acelea zise rare, dar foarte periculoasă. Mă refer la maladia Ebola, care a pornit din Africa și și-a manifestat tendința de a se răspândi peste tot globul. Cu un sentiment de mândrie profesională remarc mobilizarea cetățenilor din întreaga lume, a politicienilor din țările cu riscuri mari de contagiune, dar în principal participarea mediului academic de pretutindeni și a celui sanitar, care, acesta din urma, nu fără sacrificii, s-a aflat în prima linie a bătăliei pentru oprirea răspândirii bolii și eradicarea ei acolo unde se instalase. Îmi exprim totodată bucuria pentru faptul că noi, românii, am fost feriți de această dată și nu am avut bolnavi sau victime ale acestei boli. Ca deputat și medic îmi face plăcere să apreciez eforturile corpului profesional medical și al domnului ministru al sănătății, Nicolae Bănicioiu, pentru felul în care au comunicat, au avertizat și au pregătit populația și sistemul medical pentru o eventuală confruntare cu situații mai grave sau cazuri izolate de îmbolnăvire. În contextul electoral din țara noastră a trecut cam neobservată o realizare importantă pentru managementul politicii din domeniul sănătății. De aceea folosesc această ocazie pentru a-i felicita pe specialiștii din domeniul medical și conducerea Ministerului Sănătății pentru elaborarea strategiei României privind sănătatea. Și din acest document putem remarca receptivitatea instituțiilor sanitare și a personalului medical la noile provocări la care suntem supuși pe linia atacurilor privind sănătatea oamenilor. Evidențiez și eu aici, ca un element de noutate adus de strategia Guvernului României în domeniul sănătății, introducerea unui capitol special care se ocupă de bolile rare. Potrivit ministrului român al sănătății, pentru prima oară, avem la nivel național o strategie în domeniul sănătății coerentă. Documentul elaborat de specialiștii români împreună cu ministerul de resort ne dă o viziune pe termen lung, cu obiective clare, ceea ce va aduce un spor calitativ în actul medical din țara noastră, Prin această strategie, Guvernul României poate bifa încă o realizare în politicile de cel mai mare interes pentru concetățenii noștri.
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Florea: "Împreună pentru o Românie mai bună" Vorbind despre alegerile din 16 noiembrie, putem afirma faptul că românii au arătat cât se poate de clar că nu își doresc ca toată puterea politică din România să fie concentrată în sfera unei singure formațiuni politice. Astfel, dacă colegii noștri din ACL au dovedit seriozitate pe toată durata campaniei electorale, vor accepta faptul că este spre binele României și al democrației noastre ca puterea politică să fie exercitată atât de forțele de dreapta, care l-au propulsat pe domnul Klaus Iohannis, cât și de cele de stânga, reprezentate în Guvernul Victor Ponta. De aceea, gândurile cu privire la schimbarea guvernului mi se par atât periculoase pentru democrație, cât și în opoziție cu votul exprimat de milioane de romani. Este foarte important ca, în aceste momente, toată lumea, indiferent că vorbim de Parlament, Guvern, Președinție, să lucreze împreună pentru bunăstarea tuturor românilor, indiferent de opțiunile lor politice. Dorim să menținem același mesaj de unitate pe care l-am transmis și în campanie, împreună cu un proiect serios al primului- ministru, acela de a continua și dezvolta performanțele incontestabile obținute ca șef al guvernului. Românii au ales un nou președinte. Campania s-a terminat. Haideți să gândim pozitiv și, împreună, să aducem la realitate cât mai multe dintre speranțele celor ce ne-au acordat încrederea lor. Sunt sigur că, împreună, vom putea clădi în continuare proiectul nostru de guvernare. Ne așteaptă proiecte importante, astfel, vă invit, stimați colegi, ca principalul nostru obiectiv în această sesiune parlamentară, să fie interesul cetățenilor români, în detrimentul intereselor personale. Sunt. convins de faptul că noi, cei aleși de populația României pentru a o reprezenta în această instituție, vom avea puterea și voința, trecând peste disensiunile politice, să lucrăm în interesul românilor și al României. Lăsând la o parte toate aceste zvârcoliri ale clasei politice, este momentul ca spiritele să se calmeze și să revenim la listele de priorități pe care le avem, ca oameni politici responsabili, ce ne dorim cu toții să fim.
|
|
|
|
|
Domnul Daniel Florea: "Ziua românilor de pretutindeni" Astăzi doresc să vă vorbesc despre Ziua românilor de pretutindeni, care va fi sărbătorită peste puțin timp. Această zi a fost instituită în urmă cu șapte ani prin Legea nr. 299, lege reglementând drepturile persoanelor de etnie română, precum și ale celor care aparțin filonului cultural românesc din afara granițelor României, având ca scop menținerea, promovarea și afirmarea identității lor culturale, etnice, lingvistice și religioase. Ziua românilor de pretutindeni este sărbătorită, în mod simbolic, în data de 30 noiembrie, de ziua Sfântului Andrei, cunoscut și ca apostolul românilor. Fie că sunt cetățeni români care locuiesc pe teritoriul țării, fie că sunt plecați în Europa sau pe alte continente, fie că sunt românii din Republica Moldova sau sunt românii constituiți ca minoritate în alte state, românii au o zi a lor, pentru că, oriunde s-ar afla, nu uită niciodată că sunt români, și acest lucru l-au dovedit în ultimele zile. Astfel, doresc să salut eforturile acestora, prin care au demonstrat, prin stăruința lor de a aștepta atât de multe ore pentru a-și exercita dreptul constituțional, că, deși sunt departe de țară, nu au uitat nici-o clipă de unde au plecat și care este țara lor. Consider că legislația românească trebuie să fie adaptată la noile schimbări și dorințe ale cetățenilor pe care trebuie să îi protejeze și să le garanteze drepturile. În calitate de reprezentanți ai tuturor cetățenilor români, trebuie să ne unim forțele astfel încât să demonstrăm că suntem alături de toți românii din întreaga lume și, nu în ultimul rând, avem o datorie față de toți românii cinstiți care au fost nevoiți să plece în lume pentru a munci, a se realiza profesional, în condițiile în care statul român nu le-a oferit condițiile necesare pentru o dezvoltare adecvată. De Ziua românilor de pretutindeni, îmi exprim recunoștința față de toți frații noștri care ne-au făcut mândri că suntem români, care au făcut să ne curgă lacrimi de bucurie când se intona Imnul național, când au inventat ceva sau când au luat premii la concursuri științifice și sportive. Într-o astfel de zi, nu putem uita de înaintașii noștri care s-au jertfit pentru neamul românesc și pentru România. Lor le aducem un pios omagiu. Dar, cea mai mare datorie pe care noi, românii, o avem, este aceea de a recâștiga demnitatea numelui de român. Trebuie să facem în așa fel încât să schimbăm actuala percepție și toți europenii, și oricare străin să vorbească despre români cu respect. Aceasta este datoria fiecăruia dintre noi! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!
|
|
|
|
|
Domnul Scarlat Iriza: "Un vot de încredere" Unul dintre cele mai importante institute de sondare din țara noastră a dat publicității un material realizat pe 20 noiembrie a.c., pe 1.338 de subiecți cu vârste de peste 18 ani, datele fiind colectate prin metoda CATI. Eșantionul este reprezentativ la populația cu drept de vot din România, iar eroarea maximă admisă este de 2,7%. Conform acestuia, încrederea românilor în instituțiile statului și în partidele politice a crescut considerabil. Președintele ales al României se bucură de susținerea a 61% dintre respondenți, iar Biserica, de 69%. Deloc surprinzătoare este și încrederea pe care 62% dintre votanți o au în actualul Guvern. În ciuda zvonurilor, oamenii consideră că Victor Ponta și echipa sa sunt capabili să ghideze țara în acest moment de cotitură. Mai mult de jumătate dintre cei care au participat la sondaj cred că lucrurile merg într-o direcție bună. Cu alte cuvinte, suntem pregătiți să ne onorăm promisiunile făcute în campanie electorală, să elaborăm un buget pe anul 2015 care să satisfacă nevoile cetățenilor și să ne asumăm actul de guvernare alături de partenerii de coaliție. Nu se schimbă cota unică și nu se măresc taxele și impozitele. De altfel, Comisia Națională de Prognoză a estimat o creștere a economiei românești cu 2,5% pentru anul 2015. Stabilitatea politică este însă un factor determinant pentru evoluția indicatorilor prevăzuți. În aceste condiții este foarte important să lăsăm deoparte orgoliile, să acordăm tot sprijinul Guvernului actual și să punem interesul poporului român în fața celor personale și de partid. Anul 2015 nu va fi un an ușor. Clasa politică trebuie să gestioneze cu maturitate situația și să stopeze luptele interne. Lecția pe care ne-a dat-o poporul pe 16 noiembrie ar trebui să ne trezească.
|
|
|
|
|
|
|
|