Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 februarie 2015

	1.	Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

			Şedinţa a început la ora 8,27. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
			Domnul Florin Iordache: Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Declar deschisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi, 17 februarie 2015.
			Îi dau cuvântul domnului Mihai Baltă, Grupul parlamentar al PSD. Vă rog, domnule deputat.
			Domnul Mihai Baltă: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor colegi, Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Grigore Vieru - poet al sufletului românesc". Simpozionul Internaţional "Grigore Vieru - poet al sufletului românesc" - ediţie omagială - 80 de ani de la naşterea poetului -, desfăşurat la Botoşani în organizarea Liceului cu program sportiv, a reunit personalităţi ale culturii româneşti, scriitori, profesori, delegaţi din Chişinău şi o delegaţie de consăteni din Pererâta - locul de naştere al poetului, mulţi dintre cei prezenţi fiind dintre cei care l-au cunoscut pe Grigore Vieru şi au fost în apropierea sa. Născut pe 14 februarie 1935 în satul Pererâta, fostul judeţ Hotin, Grigore Vieru a fost o personalitate de excepţie a culturii româneşti. A fost membru de onoare al Academiei Române în 1990, propus de Academia Română pentru Premiul Nobel pentru Pace în 1992, membru corespondent al Academiei Române în 1993, decorat cu "Ordinul Republicii" în 1996 şi i s-a acordat post-mortem Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce. În 1988 i s-a acordat cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii, "Diploma de Onoare Andersen". În 1989 a fost ales Deputat al poporului în Republica Moldova. Dincolo de aceste distincţii acordate ca recunoaştere a valorii sale, Grigore Vieru a fost înainte de toate un patriot român, un luptător pentru o cauză a tuturor românilor, ducând la incandescenţă posibilitatea unirii tuturor românilor. A reprezentat rezistenţa prin şi pentru cuvânt. Crezul său l-a sintetizat în câteva cuvinte, spunând: "Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul". Talentul şi valoarea sa a reuşit să unească cuvintele într-un vers care să ajungă la sufletele tuturor românilor. Poezia sa este o radiografie a sufletului românesc. Acum, la 80 de ani de la naşterea lui Grigore Vieru, aduc acest pios omagiu unui prieten, patriot şi mare român. Baltă Mihai, Colegiul 5 Botoşani. Vă mulţumesc.
			Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Virgil Delureanu. Vă rog, domnule deputat.
			Domnul Virgil Delureanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Eficienţa Programului anual european de ajutorare a persoanelor defavorizate faţă de Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate în ceea ce priveşte distribuirea ajutoarelor alimentare". Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Programul anual european de ajutorare a persoanelor defavorizate 2013, prin care au fost distribuite produse alimentare a fost finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă, prin Ministerul Agriculturii - Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, funcţionând în baza Hotărârii Guvernului nr.600/2009 privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România şi atribuţiile instituţiilor implicate în planul european, ulterior modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr.950/2012. Începând cu anul 2014 distribuirea ajutoarelor alimentare către persoanele eligibile s-a realizat în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate în baza cuponului individual transmis prin Poşta Română către beneficiarii programului, potrivit Hotărârii Guvernului nr.799/2014. Pentru implementarea Programului Operaţional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate au fost transferate atribuţiile de la Ministerul Agriculturii, prin APIA, către Ministerul Fondurilor Europene, iar la nivel de judeţ de la consiliile judeţene către instituţiile prefectului. Acest fapt a avut ca efect distribuirea greoaie prin Poşta Română a cupoanelor individuale, transferul atribuţiilor între instituţiile menţionate a determinat distribuirea produselor cu întârziere către centrele de distribuţie ale primăriilor, respectiv beneficiarii finali, fapt pentru care solicit sprijinul dumneavoastră şi al Guvernului pentru reimplicarea autorităţilor şi instituţiilor care au asigurat implementarea Programului European pentru Persoanele Defavorizate în perioada 2007-2013, care eventual se mai poate perfecta şi care şi-a dovedit eficienţa, astfel încât distribuţia către beneficiari a produselor alimentare să fie cât mai eficientă, fără mari întârzieri. Deputat Colegiul 4 Balş, Virgil Delureanu. Mulţumesc, domnule preşedinte.
			Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Vasile Gudu. Se pregăteşte domnul deputat Ion Eparu.
			Domnul Vasile Gudu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Priorităţile agriculturii româneşti în viziunea Partidului Naţional Liberal". Structura programului de guvernare al noului PNL are la bază realităţile de zi cu zi ale agriculturii româneşti. Partidul Naţional Liberal îşi propune să găsească soluţii concrete care să contribuie la o agricultură durabilă şi competitivă pe plan european. Principalele probleme cu care se confruntă agricultura românească sunt: rezolvarea situaţiei referitoare la cadastru şi comasarea terenurilor agricole şi forestiere - cadastrul general agricol al României este necesar pentru absorbţia fondurilor europene, dar şi pentru o clarificare a situaţiei juridice a proprietăţilor agricole -, reglementarea activităţii de îmbunătăţiri funciare din România, regândirea cadrului fiscal necesar agriculturii româneşti pentru aducerea fermierilor la nivelul de competitivitate european, promovarea şi sprijinirea măsurilor de piaţă în sectorul agroalimentar, încurajarea şi promovarea formelor asociative şi organizaţiilor profesionale şi interprofesionale, cercetare aplicată pentru nevoile fermierilor, profesionalizarea personalului din agricultură prin sprijinirea dezvoltării învăţământului agricol de specialitate şi, nu în ultimul rând, măsuri concrete pentru încurajarea tinerilor fermieri. Partidul Naţional Liberal doreşte să facă din agricultură un motor al economiei naţionale pe termen lung. Agricultura este un atu pe care România îl are, un atu care constă nu numai în bogăţia şi fertilitatea solului, ci şi în tradiţiile agricole, în talentul fermierilor noştri. Agricultura este o resursă care poate deveni unul din motoarele de creştere economică, dacă o vom transforma pas cu pas într-o industrie agricolă şi agroalimentară competitivă, dacă vom trece de la subzistenţă şi export de produse brute la agri-business. La acest moment, agricultura şi industria agri au o pondere de 12% din PIB (în scădere faţă de 2003), din care aproximativ jumătate o reprezintă agri-business-ul. 14% din investiţiile româneşti merg spre agricultură, în scădere cu 24% în anii trecuţi, mai puţin de 1% din investiţiile străine merg către agricultură. În agricultură lucrează aproximativ 28% din forţa de muncă, în condiţiile în care 46% din populaţia ţării locuieşte în mediul rural, iar 71% din persoanele cu venituri modeste locuiesc la ţară. Partidul Naţional Liberal consideră stringentă implementarea următoarelor măsuri: impunerea stimulării folosirii terenurilor agricole, prin politici fiscale, atât sub aspectul reintroducerii în circuitul agricol a terenurilor care "stau", cât şi sub aspectul folosirii mai intensive a arendării, acolo unde proprietarii nu dispun de mijloace de exploatare, sprijinirea micilor fermieri pentru fertilizări, mecanizări şi accesul la piaţă, aplicarea unui program de tipul "Prima fermă", după modelul "Prima casă" - care ar putea stimula dezvoltarea agriculturii sociale, asigurarea unor condiţii egale de competitivitate între producătorii români şi cei din Uniunea Europeană, scăderea graduală a TVA-ului pentru a stopa producătorii din ţările limitrofe care invadează piaţa românească cu produsele lor mai ieftine datorită TVA-ului scăzut. Competitivitatea agriculturii atârnă de stimularea comasării terenurilor şi concentrarea producţiilor pe orizontală, prin crearea de clustere de industrie agricolă şi agropolisuri în zone de largi suprafeţe fertile şi acces la infrastructură de depozitare, transport şi expediţie inclusiv pe terţe pieţe. Un astfel de nivel de integrare ne va permite creşterea exporturilor de produse procesate şi orientarea lor către pieţe externe. Producătorii români trebuie să beneficieze de o agenţie de promovare a exporturilor care să integreze datele de intrare a produselor româneşti pe terţe pieţe, altele decât Uniunea Europeană. De asemenea, Partidul Naţional Liberal îşi propune să acţioneze prin dialog şi stimulente pentru relansarea creditului, în general, şi dezvoltarea unei bănci de investiţii, în particular, care să dezvolte, printre altele, programe de credit agricol în condiţii accesibile şi stimulative. România duce lipsă de proiecte şi programe de dezvoltare, atât în agricultură, cât şi în alte domenii economice şi sociale. Guvernele Ponta 1, 2 şi 3 au transformat de regulă mijloacele în scopuri în sine, uitând care este obiectivul firesc al oricărei guvernări: îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor. Scopul nostru este creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, îmbunătăţirea ei atât sub aspectul condiţiilor economice, cât şi al serviciilor publice. La 25 de ani de la Revoluţia din 1989, după ce am asimilat şi ne-am creat instituţii şi legi similare sau compatibile cu cele ale statelor membre UE, după ce am integrat acquis-ul comunitar, după ce am atins în cadrul NATO cel mai înalt grad de securitate politico-militară, e momentul să dăm un adevărat asalt pentru convergenţa nivelului de trai al cetăţeanului român cu nivelul de trai al cetăţenilor statelor dezvoltate economic ale Uniunii Europene. Acest obiectiv al Partidului Naţional Liberal este parte integrantă şi este în acord cu obiectivul strategic al Proiectului de ţară "România lucrului bine făcut" al preşedintelui ales al României, domnul Klaus Iohannis. Vasile Gudu, deputat PNL de Tulcea. Vă mulţumesc.
			Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Ion Eparu. Se pregăteşte domnul deputat Cosmin Necula. Vă rog, domnule Eparu.
			Domnul Ion Eparu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Şi în spiritul celor cu care am încercat să obişnuiesc colegii, sper să mă încadrez în cele 3 minute alocate unei declaraţii politice, pe care astăzi am intitulat-o "21 februarie - Ziua Internaţională a Limbii Materne". Începând cu anul 2000, pe data de 21 februarie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Limbii Materne. Este evident că scopul desemnării acestei sărbători a fost accentuarea rolului limbii materne în conservarea şi dezvoltarea patrimoniului unei etnii. Ca reprezentant al unui colegiu, Colegiul 10, Circumscripţia 31 Prahova, Colegiul 10 Ploieşti, cu o structură pronunţat neomogenă, vreau să subliniez faptul că singurul mod de a contracara violenţa generală cu care ne confruntăm - verbală, fizică, emoţională, economică, comunitară - este să punem accent pe înţelegere, toleranţă şi dialog. Iar dialogul nu este posibil decât prin respectarea particularităţilor şi integrarea lor în generalul cotidianului. Limba maternă este indubitabil una dintre dimensiunile fundamentale ale fiinţei umane, este legătura prezentului cu trecutul şi tradiţiile. Tocmai pentru a-i sublinia importanţa şi implicaţiile, s-a decis desemnarea unei zile sărbătorite la nivel mondial. Dar să nu uităm că lucrurile mari încep tot cu paşi mici, paşi făcuţi în primul rând în proximitate. Astfel, cred că programul de o oră pregătit minuţios la şcoala din cartierul Bereasca, şcoală din colegiul meu, de exemplu, este la fel de important, ca efect generat, ca toate mesele rotunde, dezbaterile, atelierele de lectură şi creaţie, concursurile de ortografie, recitări sau eseuri, expoziţiile de carte sau desene, vizionările de filme, programele de muzică şi dans tradiţional, prezentările de obiceiuri şi tradiţii, atelierele de conversaţie sau prezentările organizate la sediile UNESCO din întreaga lume, ca realizare a bibliotecilor auditive ale limbilor pe cale de dispariţie sau ca pregătire a proiectelor-pilot de software pentru includerea digitală a limbilor indigene. Spun asta pentru că amprenta lăsată asupra copiilor de romi din cartier, implicaţi în programul şcolar amintit, va genera cu siguranţă efectele scontate. Ei îşi vor putea defini mai exact locul integrat în societate, înţelegând specificul limbii şi al obiceiurilor proprii, pentru că, evident, limbile îngrijite şi promovate prin standardizare, prin scriere, prin administraţie, şcoli şi mass-media au şanse mai mari de supravieţuire decât cele minoritare, în care primează limba vorbită, cea scrisă, administrativă, fiind foarte slab dezvoltată. Din punct de vedere istoric, data de 21 februarie a fost aleasă ca Zi Internaţională a Limbii Materne în memoria celor 5 studenţi ucişi de către poliţie la Dacca, pe data de 21 februarie 1952, în timp ce demonstrau pentru recunoaşterea limbii lor materne, bengali, ca limbă oficială pe teritoriul statului Pakistan, stat care cuprindea pe atunci şi Bangladesh-ul. La nivel mondial există în prezent aproximativ 7.000 de limbi materne, conform Atlasului limbilor în curs de dispariţie editat de UNESCO în anul 2001, pe parcursul a câteva generaţii, mai mult de 50% din aceste limbi sunt ameninţate cu dispariţia, 96% dintre ele fiind vorbite doar de 4% din populaţia globului. Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie. Ion Eparu, deputat Colegiul 10, Circumscripţia 31, Prahova.
			Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat de Bacău Cosmin Necula. Se pregăteşte domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe.
			Domnul Cosmin Necula: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi este intitulată "Finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale". După 25 de ani de transformări şi frământări electorale este momentul să punem ordine în acest capitol al politicii româneşti. Este nevoie de o legislaţie care să fie adaptată realităţilor sociale, o legislaţie care să încurajeze relaţia directă dintre actorul politic şi cetăţean. Prin schimbarea pe care trebuie să o facem trebuie să anulăm paradigma conform căreia politicianul care câştigă alegerile trebuie să fie cel care aruncă cele mai multe materiale electorale sau cel care are cele mai multe feţe atârnate pe ziduri. Trebuie să învăţăm că esenţa campaniilor electorale nu stă în cantitatea de materiale promoţionale, ci în calitatea actului politic efectuat timp de 4 ani şi în corectitudinea mesajelor pe care le dăm cetăţeanului. Astfel, până în momentul de faţă un cetăţean poate să susţină cu până la 100 de salarii minime un partid politic, iar o firmă, cu până la 200 de salarii. Consider că sunt nerealiste prevederile prezentei legi şi cred că se creează posibilitatea ca un partid să beneficieze de finanţări îndoielnice, cu surse dubioase, deoarece sunt foarte puţini cetăţeni şi foarte puţine firme care ar aloca din veniturile pe care le au sume de dragul vreunei ideologii. Propunerea pe care vin să o facem în faţa dumneavoastră este ca un cetăţean să poată susţine un partid cu maximum un salariu mediu pe an, iar firma cu până la 10% din impozitul pe profit plătit în anul fiscal precedent. Înfiinţarea unui registru special destinat acestor finanţări, care să funcţioneze on-line şi al cărui gestionar, mult mai autoritar şi înzestrat cu mijloace coercitive mult mai intense, să fie Autoritatea Electorală Permanentă. De asemenea, consider că este momentul ca o campanie electorală să se desfăşoare în favoarea ideilor politice, în scopul cunoaşterii candidaţilor sau partidelor, şi nu în scopul de a îmbuna electoratul cu o mare cantitate de materiale promoţionale sau cu un bombardament vizual prin afişajul ostentativ. Nu cantitatea de materiale promoţionale sau vizuale este esenţa unei campanii. Nu este cel mai bun candidat cel care are cele mai multe bannere. Nu este cel mai bun partid acela care îşi pune candidaţii să zâmbească pe toate blocurile. Modalitatea de campanie pe care o propunem dă posibilitatea candidaţilor să utilizeze doar tipărituri şi singurele postere permise să fie afişate doar în locuri special amenajate, de dimensiuni mai mari decât cele actuale. Candidatul sau partidul are posibilitatea să se exprime timp de 4 ani şi să se prezinte electoratului prin iniţiativele sale, prin munca sa politică, şi nu prin cantitatea de imagine pe care o va utiliza în decursul unei luni de campanie electorală. Experienţa ţărilor cu tradiţie democratică din Uniunea Europeană ne arată că se pot desfăşura campanii şi fără materiale promoţionale, Belgia fiind cel mai bun exemplu în acest sens. Manifestarea interesului public faţă de partide şi candidaţi va putea fi exprimată pe parcursul întregului mandat, şi nu prin prisma diversităţii şi cantităţii de materiale promoţionale şi materiale vizuale consumate într-o lună de campanie. Prin aceste modificări legislative campaniile electorale vor fi ferite de abordările tumultuoase şi heirupiste ale candidaţilor şi partidelor care cred că ceea ce este mult este şi bun, fiind, de asemenea, ferite de şantajele ulterioare încurajate de finanţări dubioase. Concluzionând, repet experienţa elegantă a celorlalte ţări din Uniunea Europeană care nu cred în cantităţile de materiale, ci în calitatea programelor prezentate şi în transparenţa finanţărilor partidelor politice. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
			Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc, domnule deputat. Au depus în scris... Numai puţin, domnule deputat! Au depus în scris din partea Grupului PNL domnul deputat Cornel-Mircea Sămărtinean, doamna deputat Valeria-Diana Schelean, domnul Vasile Iliuţă, Ioan Balan, doamna deputat Claudia Boghicevici, doamna deputat Andreea-Maria Paul, Maria-Sanda Ardeleanu, Cezar Preda, Alexandru Nazare, Ion Şcheau şi George Ionescu.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe. Se pregăteşte domnul deputat Sorin Constantin Stragea, Grupul PSD.
			Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi priveşte o serie de drepturi fundamentale care decurg din valorile creştine, valori de la care ne identificăm cu toţii, indiferent de apartenenţa noastră politică şi de coloratura partidului din care facem parte. Aşadar, "Religia în şcoală, prioritate naţională". Decizia Curţii Constituţionale cu privire la studiul religiei în şcoli dă naştere unor noi semne de întrebare asupra a ceea ce înseamnă rolul educaţiei religioase în sistemul public românesc, un sistem public ce nu trebuie uitat că este beneficiarul contribuţiilor bugetare ale celor minimum 99% din cetăţenii români care aparţin celor 16 culte recunoscute legal. Conform motivaţiei emise de Curtea Constituţională, disciplina Religie va rămâne în trunchiul de bază al programei şcolare, însă sistemul de alegere devine invers faţă de acum, astfel că opţiunea urmând să fie făcută de acum înainte de părinţii elevilor care doresc să urmeze cursul de religie, şi nu de părinţii celor care nu doresc să meargă la această oră. Situaţia creată în acest mod are un caracter ambiguu, ora fiind obligatorie pentru profesori, dar opţională pentru elevi, şi de aceea cred că unica soluţie de deblocare o reprezintă găsirea unei şanse de mediere a acestei chestiuni complicate. Spun acest lucru deoarece consider că miza reală a iniţiativei atacării studiului religiei pe calea instanţelor legale, în condiţiile în care religia este o sursă fundamentală de morală, de înţelegere mutuală şi de cultură universală, nu este doar respingerea valorilor spirituale, ci este dovada unei proiecţii pe termen lung care vizează ca finalitate de-creştinarea societăţii româneşti şi secularizarea definitivă şi totală a vieţii publice. Nu cred că pe viitor pentru România soluţia va putea fi vreodată aceea a unei societăţi tensionate de litigii şi încrâncenată într-o confruntare permanentă, ci singura şansă reală va fi una a înţelegerii şi acceptării aproapelui într-un climat de mediere socială, toleranţă reală, dar şi de fermitate în faţa răului. Religia astăzi în şcoală înseamnă mai puţină violenţă şi mai multă înţelegere şi seninătate în România de mâine. Domnul preşedinte Klaus Iohannis a dovedit până acum că înţelege ideea libertăţii religioase şi că este un om deschis dialogului cu reprezentanţii cultelor religioase. De aceea, în calitate de creştin-ortodox şi de parlamentar al României îl invit pe domnul preşedinte Iohannis ca alături de Curtea Constituţională a României, Parlamentul României, Patriarhia Română şi reprezentanţii celorlalte culte să ia iniţiativa, legitimă prerogativelor sale constituţionale, de a media această situaţie în vederea realizării unei convergenţe a dreptului fundamental la libertate religioasă a majorităţii covârşitoare a românilor cu prevederile legale în baza cărora a deliberat recent Curtea Constituţională. Trebuie recunoscut faptul că în ultima perioadă Curtea Constituţională a României a demonstrat receptivitate cu privire la ceea ce înseamnă libertatea personală în România şi cred că este timpul unui dialog susţinut între Curtea Constituţională şi Biserică, Biserica fiind pavăza tradiţională şi legitimă a libertăţii individuale în România. Cred că pe viitor rolul Bisericii va redeveni esenţial sub aspectul protejării drepturilor şi libertăţilor civile şi al apărării demnităţii umane în faţa derapajelor etatiste. Biserica a fost, este şi va rămâne un factor ponderator şi de stabilitate în societatea românească. În final, nu cred că pentru noi, românii, alegerea materialismului şi a dogmatismului secularist poate fi vreodată o alternativă la naţiunea creştină întemeiată pe libertate de alegere şi de conştiinţă şi, nu în ultimul rând, pe respectul demnităţii factorului personal, factor creator de valori concrete sub aspectul culturii şi civilizaţiei. Vă mulţumesc. Daniel Gheorghe, deputat PNL.
			Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Constantin Sorin Stragea, Grupul PSD. Au depus declaraţii scrise, la Grupul PNL, domnul deputat Vasile Horga, domnul deputat Gheorghe Dragomir, doamna deputat Florica Cherecheş, Florin-Alexandru Alexe, doamna deputat Maria Grecea, Carmen Hărău, Răzvan Mironescu, Radu Bogdan Ţîmpău, Dan Coriolan Simedru, Cornel Şoptică, Raluca Ispir, Thuma Hubert. Vă rog, domnule deputat. Se pregăteşte domnul deputat Sorin-Avram Iacoban.
			Domnul Sorin Constantin Stragea: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Formarea profesională a adulţilor - o necesitate" În ultimul deceniu, învăţarea în rândul adulţilor a ocupat o poziţie centrală în cadrul politicilor de cooperare europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale. Astfel, miniştrii educaţiei din ţările membre ale Uniunii Europene au fost de acord ca, până în anul 2020, cel puţin 15% dintre adulţi să participe la o formă de educaţie sau formare profesională, datorită contribuţiei esenţiale a educaţiei adulţilor la competitivitate, la angajarea pe piaţa muncii şi adaptabilitate socială. Participarea adulţilor la procesul de învăţare pe tot parcursul vieţii este departe de a atinge nivelul de referinţă de 15% în majoritatea statelor din Uniunea Europeană. Doar Danemarca, Olanda, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie au depăşit acest obiectiv. Uniunea Europeană a oferit o serie de recomandări care se referă la provocările legate de necesitatea adoptării unei strategii de învăţare pe tot parcursul vieţii, care să ofere adulţilor cu competenţe scăzute acces la învăţare pe tot parcursul vieţii şi să consolideze coerenţa dintre educaţie, învăţare pe tot parcursul... şi formarea profesională şi ocuparea forţei de muncă. Una dintre provocările adresate României este reprezentată de creşterea ratei de participare a adulţilor între 25 şi 64 de ani la învăţare pe tot parcursul vieţii la 10% până în anul 2020. Până în acest moment, România nu a înregistrat un progres considerabil cu privire la acest indicator, dacă ţinem cont că în ultimii 6 ani (2007-2013) indicatorul a crescut doar cu 0,7 procente (în total avem 2%). Conform statisticilor, ţara noastră are una dintre cele mai mici rate ale participării adulţilor la învăţarea pe tot parcursul vieţii înregistrând un progres sub minimul stabilit de Comisia Europeană. Validarea şi recunoaşterea învăţării formale şi nonformale sunt considerate ca fiind unele dintre instrumentele necesare pentru a motiva adulţii să se implice în procesul de învăţare pe tot parcursul vieţii. Toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, au dezvoltat sau dezvoltă cadre naţionale sau calificările în concordanţă cu cadrul european al calificărilor. Mai mult de jumătate dintre ţările membre ale Uniunii Europene au luat măsuri care se adresează dezvoltării calificărilor şi sistemelor de asigurare a calităţii în educaţia şi formarea profesională. Mecanismele de asigurare a calităţii joacă un rol important în sprijinirea instituţiilor de educaţie şi formare profesională şi a persoanelor care au ca obiect de activitate dezvoltarea politicilor privind asigurarea calităţii sistemelor de educaţie şi formare profesională. Asigurarea calităţii creşte transparenţa şi stă la baza încrederii în relevanţa şi calitatea învăţării, competenţele şi calificările, care la rândul lor reprezintă baza încrederii pentru calitatea instituţiilor şi celor care oferă educaţia şi formarea profesională. Resursele limitate de care dispun serviciile politice de ocupare a forţei de muncă şi lipsa unui sistem de măsurare a performanţelor limitează furnizarea eficientă de servicii personalizate pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. În domeniul educaţiei şi formării profesionale în ultimii 20 de ani se înregistrează un declin puternic al învăţământului profesional şi tehnic, deşi au fost iniţiate mai multe reforme şi proiecte-pilot. Cu toate acestea disponibilitatea învăţământului profesional şi tehnic, relevanţa sa pentru piaţa forţei de muncă şi implicarea agenţilor economici în învăţarea la locul de muncă şi în ucenicii rămân la un nivel scăzut. În privinţa corelării între competenţele absolvenţilor de învăţământ terţiar şi cerinţele pieţei există deficienţe majore, iar legătura dintre întreprinderi, parteneri sociali şi universităţi rămâne deficitară, aşa cum indică rata ridicată a şomajului şi faptul că mulţi absolvenţi de învăţământ superior îşi găsesc un loc de muncă în profesii care fie nu corespund pregătirii lor universitare, fie sunt sub nivelul lor de calificare. În urma celor expuse, rezultă că este necesară elaborarea unei legi a educaţiei şi formării profesionale care să asigure, în primul rând: elaborarea şi folosirea unei terminologii comune, conform prevederilor conţinute în recomandările şi directivele Comisiei Europene; integrarea în lege a instrumentelor care să asigure managementul calităţii în educaţia şi formarea profesională; armonizarea legislaţiei româneşti în domeniu cu bunele practici legislative din statele membre ale Uniunii Europene, precum şi cu prevederile directivelor şi recomandărilor Comisiei Europene; introducerea modelului de standard ocupaţional ca instrument de standardizare a unei ocupaţii, prin detalierea competenţelor specifice; menţinerea obligativităţii eliberării suplimentului Europass pentru fiecare tip de certificat eliberat unui participant în urma frecventării unui curs de formare profesională sau evaluării competenţelor profesionale; flexibilizarea şi fluidizarea comunicării între furnizorii de formare profesională continuă şi comisiile de autorizare prin descreşterea birocraţiei şi utilizarea sistemelor informatice. Faţă de cele sus-menţionate, în calitate de coiniţiator al unui proiect de lege a formării profesionale a adulţilor, consider că este imperios necesar să elaborăm acest proiect. Deputat PSD Sorin Stragea, Colegiul nr.7, Lugoj - Timiş. Vă mulţumesc.
			Domnul Florin Iordache: Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Au mai depus declaraţii scrise la Grupul PNL: doamna deputat Raluca Surdu, Daniel Iane, Grigore Crăciunescu, Anton Doboş, Ştefan-Alexandru Băişanu, Mihai Lupu, Erland Cocei, Victor Manea, Mugurel Cozmanciuc, Ionel Palăr, Theodor Nicolescu, Cornel Şoptică, Raluca Ispir, Vasile Varga, Cristian Buican, Elena Uioreanu şi Mircea Lubanovici. La Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Nicolae Păun.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Sorin-Avram Iacoban şi se pregăteşte doamna deputat de Vaslui Ana Birchall.
			Domnul Sorin-Avram Iacoban: Mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru stenogramă, am depus astăzi trei declaraţii politice. Una dintre ele se numeşte "Unitatea poporului român a fost apărată de religie" şi se referă la necesitatea păstrării obiectului religiei în şcolile din România. Cealaltă declaraţie politică se numeşte "Suveranitatea României trebuie apărată", care are ca obiect discuţii privind contextul geopolitic actual în care se află România, precum şi faptul că e nevoie de o minimă pregătire militară pentru tinerii noştri. Declaraţia politică pe care, cu acceptul dumneavoastră, o citesc acum se numeşte "Clasa politică este responsabilă de viitorul tinerei generaţii". Dragi colegi, Viitorul acestei ţări este strâns legat de viitorul tinerilor noştri. În ultima perioadă, progresul care se manifestă într-o formă accelerată a făcut ca tinerii să aibă percepţii diferite de ale celor care ocupă categoria socială a susţinătorilor de familie. Diferenţele ideologice dintre copii şi părinţi se manifestă într-o pantă uneori ireconciliabilă. Mai mult, diferenţele de percepţie a socialului sunt îngrijorătoare. Dacă am analiza tinerii din ziua de astăzi cu tinerii de acum 20-25 de ani, rezultatele ar fi semnificative. Statul are însă rolul de a asigura măsura transformărilor sociale, nu prin forţă, ci prin intermediul educaţiei. Domeniul educaţiei din România nu a fost în ultimii ani un domeniu privilegiat, din păcate, guvernanţii şi mai ales cei din perioada 2009-2012 găsind în educaţie o vulnerabilitate bugetară, fapt pentru care au subfinanţat acest domeniu. Ne chinuim să asigurăm o cifră infimă de 4 virgulă din P.I.B. pentru educaţie, deşi media europeană este de 5,4%, iar unele ţări alocă chiar un total de 8% pentru acest domeniu considerat strategic. Până în 2012, educaţia nu a fost considerată un domeniu strategic, mai ales după mişcările sindicatelor din educaţie, tinerii fiind invitaţi să părăsească ţara sau să devină cofetari şi patiseri, pe ideea că acestea sunt domeniile pentru care există ofertă de muncă. O asemenea gândire este falimentară, deoarece nu există vreun model european în care să se precizeze că educaţia este subsecventă ofertei de muncă de pe piaţă, asemenea unui lucru, accesoriu care nu poate părăsi soarta bunului principal. Lipsa totală de viziune a celor care, într-un anumit moment, s-au ocupat de educaţie, a condus, printre altele, la certitudinea că România se află pe ultimele locuri la interesul faţă de educaţie şi, ca atare, la interesul faţă de tinerele generaţii. România a îmbrăţişat programul "Strategia Europa 2020", angajându-se să reducă până la 11,3% rata părăsirii timpurie a şcolii pentru intervalul de vârstă 18-24 de ani şi să crească rata absolvenţilor de învăţământ terţiar până la 27% pentru grupa de vârstă 30-34 de ani, deşi ultimele rezultate ale examenului de maturitate, rezultate ameliorate ce-i drept în ultimii 2 ani, ridică mari semne de întrebare cu privire la obligaţiile asumate de statul român. Conform barometrului Eurostat, un an în plus de şcoală creşte indirect veniturile personale cu 8-9%, reduce cu 8% riscul de şomaj şi cu 8,2 % riscul apariţiei problemelor grave de sănătate. Analiştii economici au demonstrat că un procent mai ridicat de şcolarizare, mai cu seamă în învăţământul terţiar, conduce indirect la revizuirea prognozei de creştere economică în sens pozitiv, evident. Uniunea Europeană, dragi colegi, impune ţărilor membre creşterea investiţiilor în sectorul de educaţie. De fapt, investiţiile masive în învăţământ sunt politica obligatorie pentru perioada 2015-2025. Poate că decidenţii politici ar trebui să aibă mai multă sensibilitate faţă de recomandările Uniunii Europene, ţinând cont de faptul că 18,8% din populaţia rezidentă a României o reprezintă tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani. Rezultatul dezinteresului manifestat în ultimii zece ani de oligarhia portocalie este rata de şomaj din rândul tinerilor, fugăriţi în străinătate pentru a munci la negru, de un personaj care manifesta grijă şi protecţie, aşa cum spunea Domnia Sa, faţă de veritabili puşcăriabili, aşa cum se confirmă acum. 24,3% dintre tineri sunt şomeri, cu câteva procente bune faţă de media europeană. Două treimi dintre tineri consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Aceasta nu este o simplă judecată de valoare a tinerilor, ci este exact rezultatul nepăsării faţă de ei. Dezamăgirea a atins cote alarmante şi lipsa orizonturilor pozitive generează şi alte probleme sociale de extremă gravitate. Astfel, 3/4 din tineri locuiesc cu părinţii, neputând să îşi permită o locuinţă care să le ofere o relaxare socială decentă. Principalul rezultat al faptului că tinerii încă locuiesc cu părinţii, chiar şi căsătoriţi fiind, este refuzul de a avea copii, refuz care are ca rezultat accentuarea sporului de natalitate negativ. Ştiţi foarte bine că un spor de natalitate negativ poate avea consecinţe catastrofale pentru însăşi existenţa poporului român. Calitatea învăţământului din România este strâns legată de dorinţa tinerilor pentru studiu individual. Sărăcia şi necesitatea unui loc de muncă pentru a întreţine familia, uneori şi părinţii, au făcut ca România să se afle din nou pe ultimul loc la statistica privind orele dedicate studiului individual. Tinerii nu au timp să studieze individual, ca atare nu prind interes de dezvoltarea unei cariere, rezultatul fiind acela al scăderii încrederii de sine şi al stimei de sine. În loc să încurajăm tinerii care doresc să-şi facă o carieră, încurajăm cozile la ajutoare sociale. Astfel, 25,4% dintre tineri dedică 2 ore pe zi studiului individual, 27,6 % doar o singură oră, în timp ce doar 14,2 % dedică studiului individual 3-4 ore zilnic. Dragi colegi, probabil din această ultimă categorie se vor alege viitorii specialişti, pe care ţara îşi va pune bazele în viitor. Consideraţi că acest procent este mare, acest procent care poate fi analizat ca procent al tinerilor care doresc să se specializeze? Consideraţi că cei 14,2 % reprezintă un procent decent de interes al unei generaţii fără perspective concrete? Consideraţi că statul român îşi va asigura soliditatea funcţională cu numai 14,2 % dintre tineri? Ştiţi foarte bine, dragi colegi, că o carieră se dezvoltă încă din timpul studiilor. Dacă în străinătate se oferă o linie de dezvoltare a carierei, concretă încă din perioada studiilor liceale, să înţelegem din statistici că România, pentru două treimi dintre tineri, este doar o fabrică de diplome? Dragi colegi, după cum vedeţi, suntem într-o situaţie de criză socială a tineretului. Educaţia a fost neglijată în ultimii zece ani, iar rezultatele cu specific antisocial se văd foarte bine. Tinerii nu au perspective şi atunci îşi ocupă timpul cu ce găsesc la îndemână în speranţa unui trai mai bun. De cele mai multe ori rămân doar cu speranţa şi, ca o consecinţă, recurg la fenomene antisociale. Nu cred că mai avem voie să întârziem cu interesul faţă de educaţia românească. Dacă se va urma linia ultimilor zece ani de dictatură a incompetenţei cotroceniste, vom constata, în anii ce vor urma, că însăşi existenţa statului român este pusă în pericol. Au fost făcute, de-a lungul timpului, numeroase pacte pentru educaţie, rămase la stadiul de opere literare. Fapte, domnilor! tinerii noştri au nevoie de fapte, pentru că un stat suveran puternic se clădeşte cu ajutorul tuturor generaţiilor, iar viitorul acestui stat depinde cu prioritate de generaţiile tinere, care au nevoie de baze solide pentru a face din statul român un stat puternic şi suveran. O nouă Lege a educaţiei este una din faptele pe care le cer tinerii noştri! Deputat de Iaşi, Sorin-Avram Iacoban. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
			Domnul Florin Iordache: Mulţumesc domnului deputat. Rugămintea ar fi şi pentru restul colegilor să încercăm să ne încadrăm în cele trei minute. A depus de la Grupul parlamentar PC-PLR domnul deputat Cezar Cioată o declaraţie scrisă.
			O invit în continuare la cuvânt pe doamna deputat Ana Birchall. Se pregăteşte, de la Grupul PNL, domnul deputat Ovidiu Alexandru Raeţchi. Vă rog, doamna deputat.
			Doamna Ana Birchall: Mulţumesc mult, domnule preşedinte. În declaraţia politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre provocările economice, sociale şi politice ale României anului 2015, mergând spre viitor. Cu toţii vrem să lăsăm moştenire copiilor noştri o ţară de care să fie mândri, un stat care le apără drepturile şi le promovează interesele. Cu toţii vrem să lăsăm moştenire copiilor noştri o societate care să îi pună în valoare, având ca temelie un sistem meritocratic. Nu vreau să constatăm, la peste 25 de ani de când am fost în stradă, protestând împotriva unei dictaturi, că de ceva timp în România s-a instaurat o altă dictatură, dictatura nonvalorilor şi o criză morală a societăţii în care trăim. Emil Cioran scria la un moment dat: "Trebuie să îţi alegi locul unde vrei să îţi ratezi viaţa". Oare aşa să fie? Oare nu mai avem nimic de făcut? Se poate resemna cineva cu ideea de a rămâne sau că a se întoarce în ţară înseamnă şi o recunoaştere că nu poate izbuti? A ajuns să fie privită din nou fuga din ţară drept singura soluţie, aşa cum era înainte de 1989 sau la începuturile anilor ’90? Eu încă cred că putem schimba lucrurile, dar pentru a reuşi acest lucru, trebuie să trecem dincolo de vorbe. A venit momentul acţiunii! A venit timpul ca toţi cei care gândim la fel, indiferent de vârstă, de profesie, de locul în care am ales să trăim sau în care viaţa ne-a împins, să ţinem aproape unii de alţii şi să demonstrăm că, în România anului 2015, nu mai acceptăm dictatura nonvalorilor. Mergând spre viitor, România trebuie dezvoltată sub domnia şi cu respectul faţă de lege, promovând ce avem noi mai de preţ. Chiar dacă suntem din familii politice diferite, avem cu toţii o datorie faţă de ţara în care ne-am născut, faţă de valorile cu care am crescut şi pe care trebuie să le cultivăm şi să le transmitem mai departe generaţiilor următoare, pentru că, aşa cum spunea bunica mea - Dumnezeu să o ierte! - Cătălina: "Ce ai în cap şi în suflet, nu poate să îţi ia nimeni niciodată!" Stimate colege, Stimaţi colegi, În calitatea noastră de oameni politici, trebuie să ne aplecăm cu profesionalism şi responsabilitate asupra oportunităţilor şi provocărilor din anii următori. Avem datoria să folosim la adevăratul potenţial şansa darului primit de la Dumnezeu, prin poziţia şi bogăţiile României, prin talentul nativ şi frumuseţea românilor, în acest colţ de rai, numit cu multă gingăşie Grădina Maicii Domnului. România are deja o generaţie întreagă născută în libertate, o generaţie care se implică din ce în ce mai mult în tot ce înseamnă viaţa publică şi care, cu siguranţă, are multe întrebări, propuneri şi soluţii pentru viitorul ţării noastre. Zestrea primită nu poate şi nu valorează nimic, dacă nu este pusă în valoare cu înţelepciune, cu responsabilitate, prin consens. Cred că toţi românii aşteaptă de la noi, în calitate de membri ai Camerei Deputaţilor, membri ai acestui Parlament, să ne aşezăm la masa discuţiilor şi să colaborăm, pentru ca priorităţile care ţin de interesul naţional, de interesul imediat al cetăţeanului, să devină realităţi. Nu contează de unde provine imboldul de schimbare sau de reformă. Este mai important să ajungem la o listă comună de priorităţi şi să găsim formula care asigură succesul, decât să căutăm să avem dispute politice care, de multe ori, rămân exact aşa cum sunt, exerciţii goale de imagine. România vine după trei ani de creştere economică neîntreruptă, având şomaj în scădere, inflaţie la un minim istoric şi risc de default la minimul ultimilor şase ani. Potrivit Băncii Mondiale, România va avea o creştere economică de până la 2,9% în acest an, urmată de un avans de 3,2% în 2016 şi 3,9% în 2017. Creşterea economică este confirmată de Comisia Europeană, care a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a României pe anul în curs cu 0,3 puncte procentuale, la 2,7%, şi 2,9% în anul 2016. Este datoria fiecăruia dintre noi ca această creştere economică să fie resimţită în creşterea nivelului de trai al fiecărui român, indiferent că trăieşte pe Valea Tutovei din Colegiul meu din Vaslui sau în orice alt colţ din ţară. Susţin că este datoria noastră să continuăm să promovăm politicile economice care să asigure o creştere economică sustenabilă, care să întărească inclusiv clasa mijlocie şi care să ne permită să aplicăm politici sociale, atât în domenii cheie, cum sunt educaţia şi sănătatea, dar şi pentru ajutorarea celor dezavantajaţi. Indiferent de locul în care s-a născut, un copil are dreptul la o educaţie performantă, de exemplu, pentru că cea mai bună zestre pe care putem să o dăm unui copil este educaţia şi accesul la educaţie. Stimate colege, Stimaţi colegi, Un alt proiect important aşteptat de români este modificarea legislaţiei electorale. Tocmai de aceea, este indispensabil dialogul pe această temă, atât între toate forţele politice, dar şi cu societatea civilă, cu mass-media, astfel încât la următoarele alegeri să avem cadrul legislativ prin care să asigurăm un sistem de vot eficient şi securizat pentru orice român, să nu mai existe probleme de ordin logistic, astfel încât fiecare român, indiferent unde se află, să-şi poată exercita liber dreptul fundamental de a vota. Prin dialog politic al întregii clase politice şi printr-un dialog susţinut în interiorul societăţii, România a îndeplinit obiective fundamentale în ultimii 25 de ani, aşa cum este cazul aderării noastre la NATO sau la Uniunea Europeană. Astăzi, provocările la adresa siguranţei naţionale, în contextul escaladării conflictului din Ucraina şi al atacurilor teroriste din Franţa sau din Copenhaga solicită maturitate, solidaritate şi responsabilitate din partea tuturor factorilor de decizie şi a tuturor actorilor sociali, în răspunsul împotriva atentatelor la adresa drepturilor şi a valorilor noastre fundamentale. Avem nevoie de consens şi de înţelepciune pe temele care ţin de siguranţa publică, iar Pactul pentru Apărare este un exemplu bun în spaţiul public, dar care trebuie cultivat şi aplicat în cazul altor teme de interes naţional: educaţie, sănătate, transporturi, revizuirea Constituţiei, modificarea legislaţiei electorale şi altele. Este nevoie de dialog instituţional echilibrat în problemele ce ţin de politica externă a României, astfel încât rolul Parlamentului, al comisiilor de specialitate să devină mai accentuat în promovarea imaginii românilor în lume şi în consolidarea relaţiilor cu alte state. Buna colaborare instituţională în acest domeniu poate asigura reprezentarea externă a României şi a românilor exact aşa cum o merită. Stimate colege, Stimaţi colegi, Dezbinarea din societatea românească din ultimii zece ani trebuie să înceteze. Dacă vom şti să renunţăm la conflictele dintre noi şi să colaborăm, mai ales atunci când vine vorba despre un proiect în interes naţional, vom putea să identificăm cele mai bune soluţii pentru problemele care sunt în prezent, dar şi un pas important pentru rolul şi locul României în viitor. Dacă vom contribui cu toţii la promovarea potenţialului extraordinar al României, vom arăta cu ce valori păşim în viitor şi care este proiectul de ţară la care trebuie să lucrăm fiecare dintre noi. Fac apel la dumneavoastră astăzi să lăsăm în urmă modelul politic care a sădit conflict şi confuzie în ultimii ani, să dezbrăcăm haina de oameni politici, optând pentru cea de oameni de stat, în dezbaterea proiectelor cu adevărat importante pentru România şi pentru români. Să privim cu responsabilitate către anii următori, fie că vorbim despre centenarul Marii Uniri, fie că vorbim despre aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen sau zona euro, de exemplu, sau despre promisiunile pe care fiecare dintre noi le-am făcut românilor din colegiile pe care le reprezentăm astăzi în Parlamentul României. Să ne respectăm datoria faţă de România şi faţă de generaţiile următoare, pentru că numai împreună putem fructifica şansa care ne-a fost dată prin bogăţia şi frumuseţea morală a unui popor greu încercat de istorie, dar unit în momentele decisive ale destinului său. Depinde numai de noi ce Românie clădim şi ce Românie lăsăm generaţiilor viitoare. Vă mulţumesc. Ana Birchall, deputat Colegiul nr.5, Vaslui. Şi pentru stenogramă, am mai depus în scris încă două declaraţii politice intitulate: "Securitatea energetică a României" şi "Susţinerea cinematografiei româneşti". Mulţumesc.
			Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat. Dar, potrivit regulamentului, declaraţiile trebuie să aibă maximum trei minute. Pentru a putea lua cuvântul toţi colegii, rog următorii colegi să se încadreze în aceste trei minute, pentru că la 9,30 încep şi grupurile politice.
			În continuare, îl invit la cuvânt pe domnul deputat Ovidiu Alexandru Raeţchi şi se pregăteşte domnul deputat Ion Răducanu, PSD. Vă rog, domnule deputat.
			Domnul Ovidiu Alexandru Raeţchi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am venit la această tribună pentru a-mi face o datorie de onoare şi a rosti un nume: Vasile Zaiaţ. Este numele unui român din Republica Moldova, care luptă de câteva decenii pentru dreptul eroilor români, francezi, germani, ruşi, cehi, polonezi, italieni din Primul şi al Doilea Război Mondial de a dormi un somn de veci firesc în fostul cimitir al eroilor din Chişinău, un cimitir distrus de sovietici în anul 1959 şi apoi vândut de guvernul comunist al lui Vladimir Voronin pentru 70 de milioane de lei unui investitor privat, care a ridicat un mall peste cimitir. Avem, în acest moment, la Chişinău - cu alte cuvinte - sute sau poate mii de soldaţi care, în loc să fie onoraţi, zac fără cruci sub un mall sau pe un maidan anonim. Vreau doar să-l asigur, de la tribuna Parlamentului României, pe domnul Vasile Zaiaţ şi pe toţi cei care i-au stat alături în aceşti ani că lucrurile nu vor rămâne aşa, că nu va putea fi intimidat prin noi abuzuri poliţieneşti ca şi până acum şi că somnul postum al eroilor întregii Europe şi ai României va fi din nou înscris în termenii unui firesc respect. Vă mulţumesc.
			Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Ion Răducanu şi se pregăteşte domnul deputat Ioan Oltean, Grupul PNL. A depus o declaraţie scrisă din partea Grupului PSD domnul deputat Răzvan Condurăţeanu.
			Domnul Ion Răducanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se cheamă: "Recredibilizare". Marele politician român Ion Mihalache îşi punea întrebarea: "Ce este Parlamentul? Este el, oare, o adunare de virtuţi, de înalte inteligenţe, de elite ale naţiunii? Vai! Este o adunătură de nulităţi şi de egoisme, unde stau în frunte câţiva artişti ai cuvântului, unii şmecheri răufăcători, care curând devin călăuzele turmei şi stăpânii tuturor." Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor, "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării." (art. 61, Constituţia României) "În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. Orice mandat imperativ este nul." (art. 69 Constituţia României) Într-o democraţie adevărată, voinţa populară, odată exprimată, devine lege. În România postdecembristă democraţia parlamentară nu s-a putut ridica la nivel european, la cel dorit şi aşteptat, ci s-a scăldat de multe ori între ruşine şi nesimţire, sfidând voinţa românilor. Pe fondul nemulţumirii publice, al criticilor fondate, dar mai ales al celor nefondate ale celor ce se recomandă a fi "reprezentanţi ai poporului" - ong-işti, civilişti şi aşa-zişi jurnalişti subjugaţi unor interese obscure - precum şi cu aportul neprecupeţit al fostului preşedinte al ţării, Parlamentul a fost catalogat ca fiind al ruşinii, sintagmă de care nu mai poate scăpa, cel mult o poate minimaliza. Dar oare ne preocupă acest lucru, dorim acest lucru, avem o strategie de recredibilizare a noastră, a parlamentarilor, a Parlamentului român? Ne pasă de acest lucru? Cred că, în marea lor majoritate, deputaţii români sunt conştienţi că activitatea parlamentară desfăşurată în primii doi ani de mandat este departe de performanţă şi responsabilitate. Până nu este prea târziu, trebuie să ne trezim la realitate şi să începem să demonstrăm că suntem cu adevărat în serviciul poporului. Consider că Parlamentul României poate deveni credibil dacă este capabil să legifereze ferm şi eficient, cu celeritate multe probleme ce necesită clarificări urgente. Printre acestea: Actualizarea regulamentelor celor două Camere, punând accent pe importanţa şi necesitatea dezbaterii legilor în plen, şi nu pe dezbaterile din comisiile permanente. Implementarea unor reguli clare şi obligatorii, care să înlăture discuţiile sterile, penibile, populiste, neavenite, pline de aroganţă între reprezentanţii puterii şi ai opoziţiei care se ciondănesc reciproc minute în şir pe probleme minore de procedură numai pentru "a-şi arăta muşchii" în faţa camerelor de luat vederi. Introducerea obligativităţii prezenţei miniştrilor în Parlament la susţinerea propriilor proiecte de lege sau pentru a răspunde întrebărilor parlamentarilor. Clarificarea şi actualizarea prevederilor legale privind incompatibilităţile, conflictele de interese, competenţele, atribuţiile şi responsabilităţile aleşilor locali, parlamentarilor, demnitarilor, miniştrilor. Promovarea unor modificări legislative cu curaj pentru înlăturarea sau limitarea fenomenului intitulat "telejustiţie", precum şi a celui de compromitere a intereselor justiţiei, prin dezvăluirea de informaţii dintr-o cauză penală aflată în curs de cercetare prin publicarea transcripturilor unor convorbiri telefonice înregistrate. Revederea legislaţiei menite să asigure respectarea cu stricteţe a prevederii constituţionale privind prezumţia de nevinovăţie (art. 25 alin. 11), cu accent pe reconsiderarea prevederilor privind arestul preventiv ca măsură excepţională sau ca normalitate, decisă cu posibilă subiectivitate. Promovarea de urgenţă a Legii lobby-ului, a Legii falimentului individual, a Codului silvic, a Legii minelor, a pachetului de legi privind securitatea naţională, a pachetului de legi privind securitatea cibernetică şi legile big brother. Redefinirea prevederilor legale privind controlul Parlamentului asupra instituţiilor şi serviciilor de informaţii potrivit Constituţiei. Elaborarea unui proiect de lege care să definească concret, explicit, responsabil şi democratic modalităţile de promovare a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, a căror stabilitate pe funcţie depinde de 25 de ani de decidentul politic aflat la putere la un moment dat. Şi, nu în ultimul rând, readaptarea legislaţiei privind achiziţiile publice la realităţile economiei de piaţă românească şi asigurarea eficienţei funcţionării administraţiei publice în deplină legalitate şi transparenţă. Pentru recredibilizare trebuie să legiferăm reguli suplimentare sau să corectăm pe cele existente ce se referă la imunitate, la suspendarea din parlament a acelora dintre noi care sunt arestaţi sau trimişi în judecată, la instituirea votului în cunoştinţă de cauză şi nu la comandă politică. Este timpul schimbării atitudinii şi comportamentului nostru. România are nevoie de o legislaţie bună şi larg acceptată, nu de una rapidă. Credibilitatea Parlamentului, instituţia centrală a democraţiei, trebuie neapărat întărită. Camera Deputaţilor trebuie să-şi consolideze funcţia de legiferare prin competenţă, prin seriozitate, prin responsabilitate şi mai ales prin respectul faţă de popor şi faţă de sine. Marele filozof român Petre Ţuţea spunea: "A venit odată un franţuz la noi cu nişte maşini, iar una nu funcţiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge şi aşa! Trebuie să scăpăm de acest «merge şi aşa», că merge şi aşa înseamnă că merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricând şi nu orice". Vă mulţumesc. Ion Răducanu, deputat UNPR, Colegiul nr.4 - Timişoara.
			Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc. Revin cu rugămintea de a ne încadra totuşi în trei minute, pentru a putea lua cuvântul toţi colegii.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Ioan Oltean, Grupul PNL. Urmează la cuvânt din partea Grupului UDMR, domnul Molnar Zsolt. Vă rog, domnule deputat.
			Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Avocatul Poporului, avocat politic, marca Partidului Social Democrat". Avocatul Poporului este o instituţie apărută în România odată cu intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991. Conform art.58 din Constituţia României, Avocatul Poporului este numit pe o durată de cinci ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Rolul Avocatului Poporului este deci acela de a media între cetăţean şi administraţia publică pentru a ajunge la o soluţie de compromis, în care interesele legitime ale cetăţeanului să fie deservite, luând în calcul, în acelaşi timp, şi dificultăţile ori problemele pe care le poate întâmpina uneori administraţia publică, evitând astfel o posibilă stare de conflict prin bună înţelegere. Menirea principală a Avocatului Poporului este deci aceea de a preîntâmpina crearea unei stări de conflict între cetăţean şi administraţia publică, evident printr-o implicare activă şi responsabilă. În acest sens, constat că în raportul de activitate pe anul 2014, avocatul poporului, domnul Victor Ciorbea, susţine că instituţia pe care o reprezintă "şi-a îndeplinit rolul de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, în raport cu autorităţile publice şi a desfăşurat, în acest scop, o activitate extrem de susţinută". Desigur, informaţia momentului, expusă public în raportul de activitate de către Avocatul Poporului, nu ar avea decât să bucure cetăţenii acestei ţări, dacă în realitate nu am cunoaşte adevărul, care este cu totul altul. Cu toate că încă de la instalare s-a bucurat mereu de o majoritate confortabilă în Parlament, Guvernul Ponta a continuat să emită pe bandă rulantă ordonanţe de urgenţă, în marea lor majoritate urgenţa adoptării acestora neputând fi justificată, evitând astfel forul legislativ al ţării, spre nemulţumirea ONG-urilor şi a societăţii civile, a Parlamentului, în ansamblul lui, a societăţii civile, în ansamblul ei, care de fiecare dată a procedat la sesizarea Avocatului Poporului. Avocatul Poporului însă a tăcut. De altfel, şi tăcerea e un răspuns, un răspuns neasumat însă. Ultimul raport MCV ne confirmă a mia oară lipsa de atenţie ciudat suspectă a Avocatului Poporului în faţa puzderiei de ordonanţe de urgenţă emise de Guvernul României. În vara anului 2012, când în mai puţin de şase ore conducerea ambelor Camere ale Parlamentului a fost trântită la pământ, în topul priorităţilor pontiste se afla revocarea avocatului poporului, pe motiv că acesta se pronunţase asupra unor probleme fără ca în realitate să fie sesizat, aceasta, deşi Constituţia îi permite avocatului poporului să îşi exercite atribuţiile şi din oficiu. Zis şi făcut. La scurt timp după numirea în funcţia de avocat al poporului a stimabilului coleg de Parlament, Victor Ciorbea, în aprilie 2014, acesta refuză să atace la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgenţă nr.12/2014 referitoare la alegerile parţiale, deşi modificările la lege fuseseră aduse în primăvară, adică în 19 martie 2014, deci cu mai puţin de un an înaintea alegerilor, pentru că, în mod evident, PSD-ul se pregătea sufleteşte pentru două tururi de scrutin şi nu trebuia jenat. Noi, Partidul Democrat Liberal, la vremea respectivă, ne-am adresat Avocatului Poporului, solicitându-i acestuia să sesizeze de urgenţă Curtea Constituţională cu referire la neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă nr.12/2014 privind alegerile parţiale. O ordonanţă de urgenţă trebuie să îşi justifice caracterul urgent. Or, o să vă rog să observaţi că modificarea adusă Legii nr.35/2008 nu viza niciun fel de urgenţă. De altfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 25 ianuarie 2012 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, se statuează că legile cu caracter electoral nu pot fi modificate cu un an înainte de procedura actului electoral, "întrucât o asemenea modificare legislativă intempestivă poate fi de natură să creeze dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, dificultăţi care pot avea ca efect, în cele din urmă, restrângerea exerciţiului acestui drept. Curtea constată, totodată, că această reglementare este de natură să determine dificultăţi suplimentare autorităţilor însărcinate cu aplicarea sa, sub aspectul adaptării la procedura nou instituită şi operaţiunile de ordin tehnic pe care aceasta le presupune." Atitudinea pasiv-patologică a avocatului poporului continuă şi în cazul ordonanţei de urgenţă care strangulează Legea educaţiei naţionale, aducând în prim-plan absurditatea propunerii unor măsuri cu puternic iz populist, constând, printre altele, în posibilitatea de a fi admis la facultate fără să fi promovat examenul de bacalaureat sau organizarea de doctorate la fără frecvenţă. Avocatul Poporului dă astfel undă verde masacrării Legii educaţiei naţionale, sprijinind direct şi necondiţionat distrugerea sistemului educaţional românesc, aflat oricum pe un drum greşit. Tăcerea lui Victor Ciorbea doare şi în toamna anului 2014, moment de referinţă pentru adoptarea de către Guvernul Ponta a Ordonanţei de urgenţă nr. 55/2014, ce dădea undă verde traseismului politic. Ulterior, însă, când apele tulburi au fost agitate de societatea civilă, a existat şi o simpatică justificare a avocatului poporului, respectiv că sesizarea Curţii Constituţionale pe această speţă "excedează competenţa instituţiei pe care o conduce." PDL, prin grupurile sale parlamentare din Camera Deputaţilor şi din Senat, a trimis o solicitare Avocatului Poporului prin care solicita de urgenţă sesizarea Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă nr. 55/2014. Din nou demersul nostru a fost întemeiat, Curtea Constituţională admiţând la data 17 decembrie 2014 obiecţia de neconstituţionalitate şi constatând că prevederile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală sunt neconstituţionale. Lipsa desăvârşită de activitate a avocatului poporului degenerează şi în decembrie, odată cu adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă care mutilează din nou Legea educaţiei naţionale şi prin care Victor Ponta acordă titularilor unui titlu de doctor dreptul să renunţe la acesta. Concret, în anul 2014, Avocatul Poporului nu a atacat nicio ordonanţă de urgenţă a Guvernului Ponta, deşi majoritatea au fost contestate de partide şi de societatea civilă, şi cu toate că ulterior multe din actele normative adoptate au fost declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională. Punctual, în anul 2014, Avocatul Poporului a făcut doar trei sesizări de neconstituţionalitate pe legi mai vechi de 2008, dar nicio sesizare privind ordonanţele de urgenţă ale Guvernului Ponta. Avocatul poporului Victor Ciorbea nu apără drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, ci este avocatul politic al unui Guvern Ponta, girând alături şi împreună cu acesta erori magistrale, lipsă de competitivitate, de performanţă, de viziune şi, până la urmă, lipsă de omenie, de respect şi de profesionalism faţă de un popor şi aşa chinuit şi scuturat de mult prea multe griji. Desigur, unii ar putea afirma că suntem încercaţi de sincere şi vădite sentimente de închipuire, dar însuşi raportul MCV confirmă faptul că instituţia cu rol major în apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice închide de fapt ochii la derapajele neconstituţionale deosebit de grave, sub tainica oblăduire a unui guvern Ponta iresponsabil. În aceste situaţii, sigur că se impune cu necesitate întreprinderea unor măsuri prin care actualul avocat al poporului fie să-şi prezinte demisia fie să fie demis. Îmi permiteţi, stimaţi colegi, să mai depun o declaraţie politică în scris intitulată "150 de ani de exercitare a dreptului de vot". Vă mulţumesc. O zi bună, tuturor!
			Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Molnar Zsolt, urmează domnul deputat Petre Daea. A depus o declaraţie scrisă domnul deputat Cornel Comşa la Grupul deputaţilor fără apartenenţă la un grup. Vă rog.
			Domnul Molnar Zsolt: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am să vă prezint declaraţia politică cu titlul: "Reconcilierea nu are doar trei culori". Comunitatea maghiară din Arad a primit un cadou inedit pe 14 februarie, prin faptul că autori încă neidentificaţi au vandalizat Statuia libertăţii din Parcul reconcilierii româno-ungare din Arad. Cele trei persoane surprinse de camerele de luat vederi din zonă au vopsit în culoarea drapelului românesc unele elemente ale statuii şi au scris cuvinte jignitoare la adresa comunităţii maghiare pe corpul statuii. Acest gest regretabil are semnificaţie accentuată datorită faptului că s-a întâmplat în locul simbolic al reconcilierii dintre români şi maghiari. Se cunoaşte faptul că acest parc al reconcilierii a fost creat pe baza unui acord istoric între guvernele României şi Ungariei. Vizavi de Statuia libertăţii stă aici Arcul de Triumf dedicat revoluţionarilor paşoptişti transilvăneni. Este un loc cu semnificaţie aparte, un loc al viitorului comun european al celor două naţiuni. Gestul vandalilor de la sfârşitul săptămânii trecute ofensează clar şi adânc comunitatea maghiară din Arad şi din toată ţara. Este un afront adus tuturor paşoptiştilor şi negarea valorilor europene care ne leagă. Modelul Uniunii Europene se bazează pe reconcilierea istorică dintre Franţa şi Germania şi în ultimii 50 de ani şi-a dovedit eficienţa. Dacă aspirăm la idealurile şi valorile europene, dacă tindem la civilizaţia şi nivelul de trai vest-european, noi, toţi cetăţenii României, nu ne putem permite regrese la acest capitol. Simbolurile naţionale au semnificaţii emoţionale aparte pentru toate naţiunile, iar prin negarea lor, prin ofensarea lor, se creează o ruptură inutilă în societate. Se creează frustrări inutile în ambele părţi. Se creează polemici care nu duc la rezultate. Orice comunitate naţională are dreptul la respectul faţă de simbolurile sale. Acţiunile unor persoane, care sper să fie izolate, pot dăuna relaţiilor bilaterale şi pot crea probleme ţării pe plan european. Este un preţ prea mare pentru eliberarea frustrărilor unor indivizi. Nu pot să trec nici peste data aleasă de autori. Am priceput că şi-au manifestat lipsa de dragoste faţă de maghiari, însă nu cere nimeni să avem dragoste. Este mult mai important să avem înţelegere şi respect, să avem o aprofundare pe scară largă a noţiunii că interesele noastre sunt comune, iar viitorul nostru european trebuie să fie clar pentru toţi. Prin astfel de gesturi, nu se face niciun serviciu ţării, ci mai degrabă se pătează imaginea României în Europa. Reconcilierea nu înseamnă dragoste, dar nu înseamnă nici vopsirea simbolurilor în doar trei culori. Vă mulţumesc pentru atenţie. Zsolt Molnar, deputat UDMR, Colegiul nr.2, Timişoara.
			Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Daea Petre din partea Grupului PSD şi se pregăteşte domnul deputat Vicenţiu-Mircea Irimie, Grupul PC-PLR. Vă rog, domnule deputat.
			Domnul Petre Daea: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, O declaraţie politică cu un titlu inedit: "Salut, tinereţe înfrântă!" Migala de a aduna te îndeamnă mai tot timpul sa fii atent la ce pierzi. Scăpările în timp a secundelor importante afectează puterea de a aştepta. M-am gândit tot timpul dacă să aştepţi înseamnă pierdere şi să accelerezi înseamnă câştig. N-am găsit în mine răspunsul, dar mi-am putut da seama prin comparaţie unde poate fi el găsit - în viaţa reală. Viaţa mi-a oferit exemple pe care le poţi analiza prin prisma interesului personal, înserându-l întotdeauna cu responsabilitatea existenţei în cel colectiv, care se împacă atunci şi numai atunci când liniştea şi bucuria îi cuprinde pe toţi laolaltă. Puterea de a asculta şi dorinţa de a vorbi este cântarul răbdării colective, iar temperarea este lubrifiantul înţelegerii între noi. Asistăm, din nefericire, la schimburi de vorbe dure, la acuze meritate sau nu, dar puse în mişcare de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui. Noaptea liniştii biologice se transformă în chinul închipuirii zilnice, alimentând astfel bateria lipsei de respect. Nu mai poţi saluta vorba dulce, respectul cuvenit, întrucât nu mai e loc de circulaţia intensă a lipsei de respect, a degradării limbajului. Se nasc şi se dezvoltă câmpuri de atac la persoană, la principiu, la act, la judecată, la generaţii. Nimic nu mai rămâne la locul lui, nici binele nu mai are loc, nici echilibrul nu mai este necesar, nici succesul nu mai are valoare. Parcă totul este nedrept. Constaţi prin privire şi strângere de mână că toţi dorim să fim laolaltă, în binele personal şi să simţim că acesta este rodul înţelegerii colective. Dar, din nefericire, nu putem să atingem această stare, tinereţea dorinţei şi puterea răbdării se văd izolate, deşi ele trăiesc, există şi se dezvoltă întotdeauna în orice loc unde organizarea colectivă are raţiunea construcţiei funcţionale. Slăbeşte coeziunea, se destramă ordinea, se prăbuşeşte intenţia de bine şi speranţa împlinirii, se despart generaţiile. Tabloul neîmplinirilor umbreşte pe cel al faptelor bune, parcă mergem cu spatele, iar ochii parcă nu mai sunt cu noi. Abordarea rapidă, analiza succintă ne fac şi pe noi, cei din Parlamentul României, părtaşi la tot ce există şi se desfăşoară cu noi, lângă noi şi prin noi. Salut echilibrul şi decenţa abordării tematice, împărtăşesc schimbul de idei şi disputa constructivă, sunt şi voi fi acolo unde se zideşte, se construieşte ceva. Doresc prin această intervenţie să particip la construcţia înţelegerii. Îmi îngădui prin lipsa de răspuns să-mi chem conştiinţa împăcării şi a raţiunii în tot ce facem noi cu noi şi noi pentru alţii în Parlamentul României. La început de an chem la raţiune, echilibru şi răbdare pentru a fi noi înşine în slujba actului de înţelegere şi împlinire socială. Tot ce se construieşte bine are în zidul imaginar respectul, echilibrul, ruşinea pentru greşeli şi puterea de a învinge ceea ce ne desparte. Chemarea la abordare fără patimi este începutul construcţiei trainice. Disputele între modul de gândire şi abordare este natural să se regăsească între generaţii diferite, dar este necesar ca ele împreună să genereze împlinirea obiectivelor comune. Ca parlamentari nu avem dreptul de a ne supăra când punctul de vedere are altă interpretare. Dacă culoarea abordării dă nuanţa deciziei, fondul acesteia trebuie să dea conştiinţa înţelegerii. Speranţa în bine prinde şi sacrificiul nereuşitei, iar dacă ea este digerată cu suferinţa înţelegerii, atunci respectul creşte exponenţial. Dacă mesajul meu are măcar darul de a fi ascultat, atunci pot saluta cu respect pe cei ce se supun ascultării selective. Vă mulţumesc.
			Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Vicenţiu-Mircea Irimie, Grupul PC-PLR şi se pregăteşte domnul deputat Dănuţ Culeţu, Grupul PNL. Am rugămintea la dumneavoastră pentru a putea vorbi toţi colegii, să ne încadrăm totuşi în cele trei minute. Vă mulţumesc.
			Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie: Mulţumesc, domnule preşedinte. Voi fi mai scurt de trei minute. Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică se intitulează: "Ziua mondială de luptă împotriva cancerului". Stimaţi colegi, În fiecare an, pe 4 februarie, se marchează Ziua mondială de luptă împotriva cancerului. Asociaţiile pacienţi propun campanii de informare şi programe de depistare precoce a mai multor forme de cancer. Această boală continuă să facă ravagii în rândul românilor, rata de mortalitate fiind de 248 de cazuri la suta de mii de locuitori, cu 18% mai mare faţă de media Uniunii Europene şi cu 65% mai ridicată comparativ cu media ţărilor dezvoltate. Cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor din ţara noastră, cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani, este cancerul de col uterin, România aflându-se pe primul loc în centrul şi sud-estul Europei, atât în privinţa incidenţei, cât şi a mortalităţii provocate de această boală. Pacienţii români sunt diagnosticaţi în stadii avansate ale cancerului, iar cel mai frecvent întâlnite afecţiuni oncologice sunt cancerul de sân, de plămâni, de prostată şi colorectal. Ca urmare, sunt salutare acţiunile derulate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în toamna anului 2013, pentru eliminarea listelor de aşteptare în Oncologie, însă consider că aceste demersuri punctuale trebuie să devină normalitate, astfel încât pacienţii să poată primi tratamentul ce le este vital cât mai curând posibil. Pentru bolnavii de cancer, timpul este "medicamentul" cel mai important. La nivel mondial, se derulează sute de studii pentru descoperirea a noi tratamente pentru cele peste 200 de boli din sfera oncologică, mai eficiente şi ţintite pe pacient. Este necesară o actualizare frecventă a listei medicamentelor compensate, pentru a le oferi şi pacienţilor români dreptul la aceste terapii de ultimă generaţie. Deputat PC de Turda, Mircea-Vicenţiu Irimie. Domnule preşedinte, domnilor colegi, Mai depun o declaraţie politică cu titlul: "De Dragobete, iubeşte româneşte." Mulţumesc şi o zi bună.
			Domnul Florin Iordache: Şi eu mulţumesc, domnule coleg.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat PNL Dănuţ Culeţu şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Popeangă - PSD.
			Domnul Dănuţ Culeţu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se numeşte: "Economie versus populism". Luările de poziţie, mai mult emoţionale decât raţionale, cu privire la aşa - zisa criză a creditelor de franci elveţieni şi discuţiile avute cu reprezentanţii BNR în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci m-au convins de necesitatea acestei declaraţii, care sper să aducă calmul şi luciditatea necesare a tempera populismul veşnic prezent în rândul clasei politice. Mai întâi ar fi de spus că nu este prima dată şi nici ultima când o devalorizare a unei monede străine afectează grav capacitatea de rambursare a creditelor în respectiva monedă. Riscul aferent creditelor în monedă străină există şi va exista întotdeauna atunci când veniturile debitorilor sunt într-o altă monedă decât cea a creditului şi orice intervenţie administrativă nu face decât să încalce grav un principiu fundamental al economiei de piaţă, dincolo de aspectul de legalitate a unei asemenea intervenţii. Cererea şi oferta se echilibrează pe piaţă prin preţ, iar dobânda este preţul banilor. Astfel, oricine va încerca să intervină administrativ, va genera costuri greu de cuantificat şi va fi sancţionat de piaţă. Aşadar, aş sugera celor care vor să intervină pe piaţă ajustând preţul creditului sau stabilind arbitrar cursuri de schimb la care să se ramburseze creditele să abandoneze această poziţie şi să studieze efectele unor asemenea intervenţii în cel puţin două cazuri exemplificatoare: criza asiatică din 1997 şi cea argentiniană din 1998. O altă problemă pe care am sesizat-o este cea a stigmatizării băncilor pentru aşa - zisa goană după profit şi bonusuri. Dincolo de faptul că băncile nu sunt singurele care vânează profitul, un element primordial al economiei de piaţă, pot fi de acord că în relaţia bancă - client, banca este cea informată şi ar trebui să fie mai responsabilă. Necesitatea reglementării adecvate este lecţia pe care băncile sper că au învăţat-o după furtuna financiară din 2008. Numai că reglementarea nu trebuie să fie una excesivă astfel încât să conducă la blocaje în acordarea de credite şi la birocratizarea excesivă a acestei activităţi absolut necesare în procesul relansării economice. În oglindă, responsabilitatea clientului este la fel de importantă, atâta timp cât voinţa părţilor este statuată printr-un contract semnat de ambele părţi. În altă ordine de idei, existenţa unor persoane al căror grad de îndatorare a crescut peste veniturile disponibile este o realitate şi aici trebuie să constat o adevărată inflaţie de abordări populiste pe care le voi expune în continuare. Aş porni de la faptul că 60% din creditele în franci elveţieni sunt credite de consum şi personal nu pot fi de acord să oferim o facilitate celor care au folosit creditele pentru vacanţe exotice. Al doilea punct de vedere, la fel de important, este că abordarea la nivel global a unor măsuri pentru cei care au credite în franci elveţieni este inadecvată, singura modalitate rezonabilă fiind cea a unui tratament diferenţiat al debitorilor, care nu poate fi făcut decât în relaţia cu banca creditoare. Un alt punct de vedere deosebit de important este că în niciun caz bugetul de stat nu poate fi invocat în acordarea de facilităţi, pentru că poarta deschisă în acest fel nu va fi niciodată închisă, ci, din contră, extinsă, iar costurile nu vor putea fi acoperite de către debitori. Soluţia optimă în cadrul unei economii de piaţă pentru rezolvarea problematicii creditelor în franci elveţieni, dincolo de abordarea diferenţiată pentru fiecare client, constă în împărţirea costurilor între bancă şi client. Plecând de aici, consider că varianta eficientă ar fi conversia creditelor în lei la cursul zilei cu un discount pe care banca l-ar putea oferi la rata pe care debitorul o are de rambursat. Toate acestea, însă, nu trebuie să determine costuri suplimentare pentru client în condiţiile în care se va încheia un nou contract de credit. Închei spunând că pot accepta că decizia politică poate pune uneori în paranteză eficienţa economică, dar acest lucru trebuie să fie o excepţie şi nu o regulă, iar cei care vor ignora permanent principiile economiei de piaţă, vor fi mai devreme sau mai târziu sancţionaţi. Vă mulţumesc.
			Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat de Gorj Vasile Popeangă şi se pregăteşte domnul deputat Aurelian Mihai, Grupul PNL.
			Domnul Vasile Popeangă: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se intitulează: "Justiţia nu mai e independentă doar pentru unii...". Dacă până la plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni lumea rămăsese cu impresia că justiţia - pe care fosta putere nu se mai sătura numind-o independentă - a avut în colimator doar inamicii politici ai fostului preşedinte şi i-a ocrotit acestuia anturajul, după această dată lucrurile au devenit mai precipitate. Până atunci, singurul caz mai proeminent care a captat atenţia publicului a fost cel al fratelui, Mircea Băsescu, în care justiţia independentă 1-a ţinut pe acesta în arest o lungă perioadă, urmând să fie judecat de instanţă, însă, iată, după ce Iohannis a preluat funcţia de preşedinte, s-a simţit cu adevărat o schimbare. Astfel, au început să vadă cum arată arestul pe dinăuntru personaje care până mai ieri nici nu încăpeau în aceeaşi propoziţie cu arestul, cum ar fi: Adriean Videanu, Dorin Cocoş, Elena Udrea, Alina Bica şi multe alte nume bine cunoscute din relatările mass-mediei. Iată că justiţia independentă a început să funcţioneze, să fie aplicată în ambele sensuri. Ce a răzbătut însă din ultimele cazuri mediatizate? Că acuzaţiile de corupţie nu au mai ţinut cont de culoarea politică! S-a dezvăluit astfel faptul că arătatul cu degetul de la o tabără la alta nu şi-a mai avut rostul. Sau, altfel spus, că, pe undeva, fiecare tabără a avut dreptate, timpul scoţând la iveală că această corupţie este una transpartinică! Atunci când au fost milioane de euro în joc, n-au mai contat steagurile luptei politice, ci doar lăcomia persoanelor care ţineau puterea în mâini la acele momente. Astfel, în dosarele Microsoft şi EADS sunt oameni acuzaţi din tot spectrul politicii româneşti, de la stânga la dreapta şi invers. Aproape zilnic apar noi şi noi informaţii în aceste cazuri, nu doar de la organele româneşti de anchetă, dar chiar şi de la cele din străinătate, cum ar fi cele din Statele Unite ori din Germania, ceea ce arată cât de întinse au fost tentaculele acestei caracatiţe care sugea de la bugetul statului, în detrimentul omului de rând şi în folosul important al câtorva de la vârfurile politicii româneşti. În loc ca românul să beneficieze de o educaţie în condiţii mai bune ori de o îngrijire a sănătăţii de o calitate superioară, banii au ajuns doar în câteva buzunare şi în campaniile electorale ale unora. S-au perpetuat nişte contracte, s-au transmis pe post de ştafetă şi nu puteau altfel să fie duse la bun sfârşit decât dacă această corupţie era transpartinică. Dacă s-a ajuns aici, la acest nivel, sperăm să se continue această luptă cu corupţia, să apară şi alţi oameni importanţi, dar întrucât sistemul este transpartinic, acesta trebuie lovit din toate părţile - şi din stânga, şi din dreapta. Şi este treaba noastră, ca parlamentari, să acordăm tot sprijinul organelor de anchetă, pentru că nimeni nu poate face curăţenie în casa noastră în afară de noi înşine! Dacă această corupţie este transpartinică, şi lupta anticorupţie trebuie să fie la fel! Doar aşa putem cere justiţiei să rămână independentă şi să avem garanţia că justiţia se va aşeza pe făgaşul ei normal, doar aşa putem scăpa - nu de corupţie, căci nu există stat pe lume care să fi scăpat de ea - însă putem scăpa de această corupţie instituţionalizată, de acest sistem pe care această corupţie la nivel înalt se bazează spre a exista şi a se perpetua. Este treaba noastră, ca parlamentari, să reparăm toate legile care au lăsat porţi de scăpare actelor de corupţie, este treaba noastră, de reprezentanţi ai celor jefuiţi, să facem ca acest lucru să înceteze, căci nu este doar o frână în dezvoltarea acestei ţări, ci este o ameninţare la viitorul generaţiei acesteia şi al celor ce vor veni! Rolul nostru este să facem ca această ţară să prospere şi să îi asigurăm un viitor decent, pentru ca să nu ne dogorească obrazul în faţa copiilor şi nepoţilor noştri, care ne vor întreba ce ţară le lăsăm moştenire. Iar ca să ne putem uita senini în ochii urmaşilor, trebuie să ajutăm justiţia să îşi menţină independenţa şi să o sprijinim în combaterea acestui flagel al corupţiei, indiferent care vor fi consecinţele pentru clasa politică, oricare ar fi culorile politice afectate. Atâta vreme cât legea va fi repusă în drepturi, cât timp prejudiciile vor fi recuperate integral şi făptaşii vor primi ce li se cuvine după fapte, va fi bine pentru cei care vin după noi. Pentru că, aşa cum am scris şi în Constituţie, nimeni nu este mai presus de lege şi nici nu trebuie să mai fie vreodată... Vă mulţumesc pentru atenţie.
			Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Aurelian Mihai şi se pregăteşte domnul deputat Ioan Moldovan, Grupul PC-PLR. Revin, mai sunt colegi care vor să ia cuvântul, dar repet, dacă depăşim cele trei minute, nu vor putea... mai avem un sfert de oră, stimaţi colegi.
			Domnul Aurelian Mihai: Bună dimineaţa, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Voi încerca să fiu foarte scurt. "Infernul din Sicilia". De-a lungul anilor, au existat multe cazuri, milioane, în care cetăţenii români, mânaţi de dorinţa unui trai mai bun departe de ţară, dar şi mai abitir parcă alungaţi din pricina politicii sociale inumane a incompetenţilor pe care am avut neşansa să-i suportăm ca decidenţi politici şi a rezultatelor economice dezastruoase ale guvernelor pe care le-au condus şi care au îndreptat România în aceşti 25 de ani, astfel că Dumnezeu şi poate o mică parte din familiile lor ori poate cei mai apropiaţi prieteni lăsaţi acasă cunosc suferinţa multor compatrioţi români care se află încă departe de casă, suferind. Ca nou venit în diaspora, în 2001, nou cunoscător al vieţii de emigrant în Madrid am simţit pe propria-mi piele ce înseamnă dorul sau cum, la fel ca alte sute de mii de români la cea vreme, am învăţat să fac faţă greutăţilor departe de orice sprijin din partea cuiva, pas cu pas, până la obţinerea rezidenţei şi a permisului de muncă. Chiar dacă am considerat mult timp faptul că experienţa mea a fost una amară, cu tot amalgamul de întâmplări bune şi rele, perioada de dinaintea obţinerii actelor de şedere şi muncă, perioada de după ilegalitate, cu toate aspectele sale pozitive, privitor la situaţia nouă de care mă bucuram, Dumnezeu este mare şi m-a ferit de suferinţele adevărate de care au parte mulţi diasporeni. Aveam să aflu poveştile de viaţă însă ale multor români cunoscuţi în acest timp trăit departe de părinţi, departe de casă, departe de pământul de care mă voi lipi pentru totdeauna, departe de România noastră. Scopul românilor din diasporă este bine intenţionat. Urmărim nimic altceva decât să muncim pentru a avea noi şi cei de acasă o viaţă mai bună. Iar în speranţa că reuşim să economisim bani, cu care să ne întreţinem sau să-i întreţinem pe cei care au rămas acasă, pentru a nu fi o piedică pentru nimeni pe această lume, împuşcăm doi iepuri dintr-odată, ajutăm ţara în care ne aflăm şi muncim, dar şi România. Şi am făcut noi, cei din diaspora, acest lucru ani la rând. Dar, cum spuneam, realitatea nu este atât de frumoasă cum o gândesc anumiţi români şi coincidenţă, chiar românii din Guvern. Zilele trecute, în urma informărilor venite din partea multor români aflaţi în străinătate, dar şi a semnalelor trase de presă şi televiziuni cu privire la situaţia deosebită întâlnită în sudul Italiei în Sicilia, comuna Vittoria în provincia Ragusa, mediatizată la sfârşitul acestei săptămâni în România, demonstrează gravitatea faptelor desfăşurate în cadrul comunităţii româneşti. Cazuri de violenţă psihică şi fizică la care cetăţenii români, îndeosebi femei, sunt supuşi. Cei care aveţi puterea, cei care guvernaţi în acest moment România şi care aveţi atribuţii cu privire la românii din străinătate, aflaţi atunci că situaţii extreme nu există doar în teatrele de operaţiuni militare, în zonele unde fanaticii religioşi găsesc de cuviinţă să se răzbune pe câte vreun străin în modul cel mai barbar. Aflaţi atunci că cetăţenii pe care Guvernul dumneavoastră ar trebui să-i protejeze suferă! Doresc să vă atrag atenţia însă că fiind departe de ţară, dar trăind în state europene, cum este cazul acestor românce, de multe ori se petrec abuzuri din partea angajatorilor. Situaţia redată dezvăluie ceea ce se petrece în domeniul agriculturii, unde cetăţenii noştri trăiesc în condiţii dintre cele mai precare, iar româncele îndură situaţii, cum spuneam, de o violenţă fizică şi psihică de neînchipuit. Chiar dacă mă refer la lipsirea de libertate, la sechestrarea membrilor familiei, la violuri, vătămare corporală, ameninţări cu moartea, toate acestea dezonorează lipsa de implicare a Guvernului. Parlamentul îşi face astăzi datoria şi vă mai trimit încă o dată ceea ce poate ştiţi şi preferaţi să ignoraţi. De aici, din plenul Camerei Deputaţilor, nu doar vă informez, vă cer să acţionaţi, vă cer să vă faceţi datoria, să faceţi tot posibilul pentru a ajuta acei români, pentru că acolo în zona care se află în sudul Italiei, românii trăiesc o dramă. Ar fi preferat săracii oameni să trăiască la ei acasă, în ţara lor, dar i-aţi împins, i-aţi determinat în lipsa de luciditate politică caracteristică să plece, să emigreze, să devină azilanţi economici şi iată că bucurându-vă la miliardele de euro care intră anual în România, aţi uitat, în calitate de guvernanţi, că aveţi şi obligaţii faţă de cetăţenii din diaspora. Când vă lipsesc ideile, magistralele idei politice salvatoare, ne măriţi taxele consulare sau vă gândiţi la cum să ne impozitaţi mai mult, dar ignoraţi total care vă este datoria faţă de cetăţenii pe care-i reprezentaţi şi faţă de care aveţi o datorie imensă. Vreau ca măsurile pe care le veţi lua să conducă la remedierea situaţiei semnalate şi a oricăror situaţii de acest fel trăite de românii din diaspora, la fel cum vreau să ştiu că dacă nu sunteţi capabili de a vă asuma datoria pe care o aveţi, să plecaţi, pentru că noi, cei din diaspora, ne-am săturat de incompetenţă. Aurelian Mihai, deputat PNL.
			Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, domnule deputat.
			Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Ioan Moldovan, Grupul PC-PLR. Se pregăteşte domnul deputat Florin Tătaru.
			Domnul Ioan Moldovan: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În calitate de membru al Comisiei pentru apărare din Camera Deputaţilor, salut decizia înfiinţării unor structuri multinaţionale NATO de comandă şi control în România. Este o concretizare a direcţiei stabilite în cadrul Summitului din Ţara Galilor. Două centre de comandă şi control ale NATO vor fi înfiinţate în România, acestea urmând să devină operaţionale în anul 2016, iar aici vor activa militari români, dar şi din alte state membre. La reuniunea miniştrilor apărării de la Bruxelles s-a decis constituirea imediată pe teritoriile aliaţilor din est - România, Polonia, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania - a unor unităţi pentru integrarea forţelor NATO, acestea fiind structuri multinaţionale de comandă şi control ale Alianţei Nord-Atlantice, care vor asigura o prezenţă vizibilă şi continuă a NATO pe teritoriul aliaţilor estici. Pe lângă acest centru, România va găzdui un Comandament Multinaţional de Divizie Sud-Est care va funcţiona ca un centru de comandă-control, în situaţia dislocării de forţe pe flancul estic al NATO. România este un aliat de încredere şi avem astfel o garanţie că nu suntem singuri la graniţa de est a NATO. Îmi doresc în continuare ca toate ţările partenere din regiune să se bucure de un climat de siguranţă şi să treacă cu bine peste încercările din prezent. Cele două centre din România vor fi implementate pe parcursul anului 2015 şi vor fi puse la dispoziţia Alianţei Nord-Atlantice începând cu anul 2016. Aici vor lucra atât personal român, cât şi militari din statele membre NATO. În încheiere vreau să vă amintesc că după primirea în NATO, în 2004, măsurile care s-au aprobat pentru România sunt foarte importante, putem să le spunem chiar istorice, vizavi de reasigurarea pe flancul estic al NATO şi UE. Deputat PC de Cluj, Ioan Moldovan.
			Domnul Florin Iordache: Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Florin Tătaru, se pregăteşte domnul deputat Anton Doboş, Grupul PNL. Dar mai avem 5 minute, stimaţi colegi.
			Domnul Florin-Cristian Tătaru: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi se numeşte: "Decizie corectă a Guvernului Ponta - suspendarea Acordului cu Fondul Monetar Internaţional". Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au cerut în misiunea de evaluare de săptămâna trecută ca liberalizarea preţului la gaze să fie aplicată din luna aprilie atât pentru populaţie, cât şi pentru centralele de energie termică, cu o creştere a preţului de circa 20%. În plus, instituţiile internaţionale au cerut restructurarea "masivă şi radicală" a Complexului Energetic Hunedoara şi a Complexului Energetic Oltenia. În mod cert, Executivul a refuzat o asemenea de restructurare, întrucât aceasta ar diminua semnificativ importanţa industriei producătoare de energie pe bază de cărbune şi ar conduce la disponibilizarea a mii de mineri. Mai mult decât atât, cred că dacă Guvernul Ponta ar fi acceptat această măsură siguranţa energetică a României ar fi avut de suferit. Scumpirea gazelor, soluţia magică a Fondului Monetar Internaţional, este nesustenabilă, întrucât populaţia şi CET-urile nu pot suporta o astfel de creştere din aprilie, singurul rezultat pe termen lung fiind acela de acumulare de noi datorii. Avem o responsabilitate în faţa alegătorilor, aceea de a le apăra interesele, cât şi asigurarea bunăstării lor. Nu putem accepta măsuri şi schimbări de ordin structural propuse de instituţiile internaţionale, atât timp cât acestea au un impact economic şi social negativ asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor. Ştim prea bine că populaţia încă nu şi-a revenit după şocul impregnat de politicile de austeritate ale Guvernelor Boc, ce au acceptat orice condiţii impuse de FMI, cum ar fi reducerea salariilor şi a pensiilor, oricât de dure sau de nejustificate au fost. Important este ca România să-şi facă temele în continuare, dar nu pe o agendă impusă de partenerii externi, ci pe una bazată pe realităţile interne şi pe interesele naţionale. Sectorul extracţiei miniere a suferit destule restructurări prin închideri. Este timpul să ne oprim cu acest tip de reformă economică. Este momentul să dezvoltăm şi să repornim segmente eficiente economic ale industriei miniere. Guvernul Ponta a demonstrat că ştie ce are de făcut. Economia românească a corectat în mare parte dezechilibrele interne şi externe, prin intermediul unui mix de politici macroeconomice solide. Trebuie în mod special accelerată absorbţia de fonduri UE pentru modernizarea infrastructurii publice, care prin precaritatea ei s-a dovedit a fi o piedică principală pentru o traiectorie economică de creştere mai puternică. Sunt convins că până în luna aprilie, când se vor relua negocierile Fondul Monetar Internaţional, pe cele două probleme, experţii vor găsi soluţii viabile, favorabile cetăţenilor. Cred încă o dată că Guvernul Ponta, prin suspendarea temporară a Acordului cu Fondul Monetar Internaţional, a dat dovadă că, mai presus de orice, sunt interesele românilor şi ale României. Vă mulţumesc.
			Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc.
			Domnul deputat Anton Doboş, se pregăteşte domnul deputat Ion Bălan.
			Domnul Anton Doboş: Declaraţie politică: "Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi - un obiectiv pentru care nu sunt permise bâlbele autorităţilor PSD". Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De mulţi ani se tot vorbeşte despre construcţia unor spitale regionale la nivelul întregii ţări, pentru care s-au luat în calcul mai multe localităţi. S-a vorbit atât de mult despre aceste obiective, despre aceste locaţii şi proiecte, încât populaţia nu ştie ce variantă să mai creadă. În ultima vizită a prim-ministrului Victor Ponta la Iaşi a descărcat din nou sacul cu promisiuni, printre care, din nou, şi Spitalul Regional de Urgenţe Iaşi. Conform guvernanţilor, alături de cel de la Iaşi, mai sunt în plan încă două spitale, respectiv la Craiova şi Cluj-Napoca. Dar de la promisiune până la realizare este cale lungă, mai ales că actualul guvern ne-a obişnuit cu prea multe promisiuni neonorate. În acest moment nu există un proiect oficial care să garanteze construirea acestor obiective, în care să găsim exact costurile, soluţiile de finanţare şi planul de construcţie. Oficialii guvernamentali au spus că vor folosi fonduri europene pentru realizarea acestor spitale, dar ele nu sunt încă proiecte concrete. De aceea, am cerut ministrului sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, să prezinte un calendar concret pentru derularea acestor investiţii de importanţă vitală, atât pentru cetăţenii din zona Moldovei, cât şi pentru populaţia României. Este evident că nu putem vorbi de asemenea proiecte fără finanţare europeană, pentru că în această perioadă bugetul ţării nu ar putea suporta costurile. Tocmai de aceea doresc să trag un semnal de alarmă responsabililor guvernamentali, pentru că dacă nu se începe implementarea rapidă a proiectului, vom rata acest exerciţiu financiar european şi vom putea vorbi despre investiţii abia după 2020. Chiar ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat de curând că la Iaşi nu este stabilită nici măcar locaţia. După ce s-a vorbit ani de zile de o locaţie sigură, acum primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a scos din joben alte cinci noi propuneri. De ce, domnule primar? Cer ministrului să se ocupe direct şi foarte responsabil de derularea acestor proiecte. În acest sens, este necesar să colaboreze urgent şi cât mai eficient cu autorităţile locale, Primăria Iaşi sau consiliul judeţean, dacă este nevoie, pentru a stabili cât mai urgent locaţia viitorului Spital Judeţean de Urgenţe Iaşi. Abia apoi se pot face studiile de fezabilitate, proiectul de construcţie, proiectul de finanţare europeană şi toate celelalte demersuri necesare. Domnul ministru nu mai poate invoca neînţelegeri politice, pentru că este coleg de partid cu primarul de Iaşi, Gheorghe Nichita. De aceea, insist că este nevoie de un calendar pentru realizarea acestor proiecte majore în toate cele trei localităţi din ţară despre care s-a vorbit, calendar de care ministrul sănătăţii să fie direct responsabil, iar noi să îl putem urmări şi să atragem atenţia atunci când constatăm întârzieri. În aceste situaţii, în care vorbim de investiţii ce vor uşura foarte mult situaţia pacienţilor din mai multe regiuni ale ţării şi chiar vor salva vieţi, nu ne permitem neînţelegeri între autorităţi, dispute politice sau incompetenţa celor responsabili. Domnule preşedinte, menţionez că am depus şi o declaraţie scrisă cu titlul: "Este timpul ca Statele Unite ale Americii să renunţe la vizele pentru cetăţenii români". Deputat PNL Iaşi, Anton Doboş.
			Domnul Florin Iordache: Mulţumesc, domnule deputat. A fost depusă cealaltă declaraţie. Pentru operativitate, doamna deputat Cornelia Bogdănici şi domnul deputat Mircea Dolha au depus declaraţii scrise.
			Îl invit pe domnul deputat Ion Bălan să prezinte pe scurt declaraţia politică.
			Domnul Ion Bălan: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Piaţa muncii şi tinerii din România". Stimaţi colegi, Un recent studiu Eurostat ne plasează pe locuri fruntaşe la şomajul în rândul tinerilor. În septembrie 2014, şomajul în rândul populaţiei active de până în 25 de ani era de 23,3%. De asemenea, 17,2% dintre românii cu vârste între 15 şi 24 de ani nici nu învaţă, nici nu lucrează (oficial), ceea ce ne plasează pe locul al şaptelea în Uniunea Europeană la procentul tinerilor fără nicio ocupaţie. Un argument tot mai des enunţat de angajatori este faptul că tinerii sunt total nepregătiţi în şcoală pentru realitatea unui loc de muncă. Lipsesc cu desăvârşire din bagajul acestora stagiile de practică şi un minim contact cu piaţa muncii, înainte de momentul angajării la primul loc de muncă. Încurajam şi cu altă ocazie, de aici, din Parlament, revenirea la şcolile de meserii, însă nu trebuie să ne rezumăm doar la acestea, ci să înţelegem că, în general, învăţământul din România suferă la capitolul practică şi abundă în materii teoretice. Reforma pe care noi şi copiii noştri o trăim de atâţia ani trebuie să aibă pe lista priorităţilor în primul rând acest lucru, corelarea cu cererea de pe piaţă. Suferim mult la acest capitol şi faptul că an de an avem absolvenţi cu diplomă care nu sunt angajaţi nicăieri constituie un semnal de alarmă serios. Consilierii profesionali nu există în şcoli, dar şi dacă ar fi, pregătirea teoretică a copiilor noştri trebuie să fie dublată de sporirea activităţii practice, de parteneriate cu firme şi instituţii în care elevii şi studenţii să aibă acces pentru perioade de internship, de contactul direct cu angajatorii care le vor citi în viitor CV-urile şi vor avea pretenţii mari de la ei. Pe de altă parte, tinerii se plâng de angajatori, care le cer experienţă. Ecuaţia aceasta se rezolvă simplu prin faptul că perioada de practică din anii de studiu reprezintă acumulare de experienţă şi-i asigură viitorului angajat înţelegerea modului în care trebuie să se raporteze la firma sau instituţia care îl angajează, criteriile de selecţie, pretenţiile şi aşteptările angajatorului.
			Domnul Florin Iordache: Vă rog, sintetizaţi, domnule deputat.
			Domnul Ion Bălan: Am încheiat, domnule preşedinte. Sunt convins că tocmai nemulţumirea aceasta crescândă a angajatorilor va determina adevărata schimbare de abordare în educaţia din România şi vreau să cred că acest lucru se va întâmpla cât mai curând. Vă mulţumesc. Deputat Ion Bălan, PSD Tulcea.
			Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc.
			O invit în continuare la cuvânt pe doamna deputat Andreea-Maria Paul, care a depus o declaraţie politică.
			Doamna Maria-Andreea Paul: Mulţumesc, domnule preşedinte, şi colegilor care au răbdarea să asculte. Declaraţia pe care vreau să o susţin din cele depuse are titlul: "10 milioane euro recuperaţi la buget". Stimaţi colegi, În aceste zile, în care toată lumea se întreabă cine şi cât a furat, e timpul să arătăm ferm că unii politicieni au reuşit să aducă bani la buget. În cazul meu, în urma analizei pentru teza de doctorat a practicilor anticoncurenţiale, am descoperit un periculos şi costisitor cartel pe piaţa românească a insulinei, care lovea în bolnavii de diabet şi în bugetul public de sănătate. L-am prezentat Departamentului de Politici Publice şi Sociale al Preşedinţiei. Am publicat concluziile investigaţiei mele în anul 2005, în ziarul "România liberă", în premieră. Consiliul Concurenţei a demarat după o săptămână o investigaţie, iar în anul 2008 a stabilit cea mai mare amendă, până la acea vreme, împotriva unui cartel pe piaţa românească. Stabilirea amenzilor, după cum ştiţi, e una, încasarea lor e alta. Să ne reamintim: Consiliul Concurenţei stabilea în anul 2008 o amendă de 22,6 milioane euro. Au urmat contestaţiile, procesele şi în final executarea efectivă. Am cerut recent aceste informaţii oficiale. S-au încasat la buget efectiv peste 45 milioane de lei, în urma cazului pe care l-am deconspirat, adică circa 10 milioane de euro recuperaţi la buget. Aşadar, se poate! Celelalte declaraţii nu le susţin, cu permisiunea dumneavoastră doar le citesc tematicile: "Noul val al electoratului va mătura politica demagogică şi minciuna PSD, în timp ce justiţia mătură hoţii, indiferent de unde provin ei", iar această declaraţie este rezultatul faptului că am asistat, cu foarte mult regret o spun, la atacurile la persoană, cu care a înţeles să răspundă PSD la luarea mea de poziţie pe care am avut-o faţă de gravele nereguli constatate de Curtea de Conturi în raportul făcut public în anul 2014. O altă declaraţie politică pe care am depus-o, cer ca în noul Cod electoral să fie introdusă cota minimală de gen pentru femei şi bărbaţi de 30%. Pentru că nu mi-aş dori, Doamne fereşte, să văd un parlament cu 90% femei şi 10% bărbaţi, căci m-aş întoarce la acest prezidiu să apăr interesele bărbaţilor. O altă declaraţie politică: "Cum le redăm demnitatea celor puşi la stâlpul infamiei, cu acuzaţii denigratoare?". Lege există şi CNA este pasivă. Ultima declaraţie: "România este singura ţară din Uniunea Europeană cu absorbţia fondurilor sub 60%". Vă mulţumesc mult încă o dată, domnule preşedinte, pentru înţelegere şi răbdare şi colegilor, de asemenea.
			Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat.
			Ultimul vorbitor de astăzi este domnul deputat Nuţu Fonta. Vă rog să vă încadraţi în timp, domnule deputat.
			Domnul Nuţu Fonta: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea se referă la românii din Ucraina care trebuie sprijiniţi concret, nu doar la nivel declarativ. În vâltoarea evenimentelor din ultima perioadă, referitoare la sarabanda arestărilor şi urmăririlor penale ale unor demnitari ai statului, am fi tentaţi să credem că România s-a transformat într-un fel de "Republică DNA", şi nimic altceva nu se mai întâmplă nici în Parlament şi nici pe teritoriul ţării. Nu vreau să comentez ceea ce li se întâmplă unor colegi ai mei din Legislativ, deoarece de aceste lucruri trebuie să se ocupe, cu responsabilitate şi discernământ, doar justiţia. Spun numai că fiecare om trebuie să plătească după faptele lui, însă ponoasele celor cu probleme se răsfrâng, din păcate, asupra altor colegi corecţi şi care îşi fac cu adevărat treaba Parlament. În intervenţia mea de astăzi vreau să atrag atenţia asupra situaţiei extrem de dificile a fraţilor şi surorilor noştri din Ucraina, respectiv minoritatea română de acolo, care se confruntă cu probleme extrem de încordate, pe fondul conflictelor armate care macină ţara vecină.
			Domnul Florin Iordache: Mulţumim.
			Domnul Nuţu Fonta: Mulţumesc şi eu, domnule preşedinte.
			Domnul Florin Iordache: Mulţumesc mult. Declar şedinţa închisă.
			(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)
			Domnul Alexandru Nazare: "Victor Ponta încearcă să umilească din nou diaspora" Au trecut 3 luni de la alegerile prezidenţiale, trei luni de la umilinţa cu care i-a tratat Guvernul pe românii din diaspora în zilele de vot ale celor două tururi de scrutin şi se pare că ofensele pentru cei plecaţi în străinătate continuă. Noua ghiduşie lansată în spaţiul public de prim-ministru se referă la taxarea românilor din afara ţării cu 10 euro pe lună, bani care consideră premierul că ar îmbunătăţi substanţial bugetul social al României. Probabil acest gând negru le-a fost pus românilor din diaspora pentru a-i pedepsi pe aceştia, care într-o majoritate covârşitoare nu l-au votat pe Victor Ponta ca preşedinte. Ideea genială a fost lansată pentru a crea din nou agitaţie în rândul lor şi pentru a-i învrăjbi pe cei din ţară, (în special pe asistaţii social, votanţii masivi ai PSD ului) că strângerea unor cotizaţii de la cei plecaţi în străinătate ar fi de bun augur. Românii din diaspora primesc o nouă palmă de la Guvern şi încă o dată sunt trataţi cu dispreţ. Motivele plecărilor masive în afara ţării a fost pentru un trai mai bun, trai pe care în România nu l-au avut. Cotizările lor, sutele de milioane trimise anual în ţară de unde statul colectează TVA, impozitele pe proprietăţi pe care aceştia le plătesc etc. nu par suficiente pentru Guvernul Ponta, motiv pentru care acesta doreşte să-i adauge la numărul contribuabililor, considerând că această soluţie ar fi singura variantă fezabilă pentru a scoate ţara din impas. Colectarea celor 10 euro să aibă ca scop acoperirea găurilor din bugetul de campanie al PSD şi achitarea tricourilor roşii, pentru că-n rest aceşti bani n-ar soluţiona problemele reale ale bugetului, sau colectarea să fie pentru amplele lucrări de infrastructură de care ar trebui să se ocupe Guvernul? Sunt miliarde de euro pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziţia noastră, dar cine să se ocupe serios de accesarea lor? În viziunea guvernanţilor, românii din diaspora ar trebui obligaţi să cotizeze, dar pentru ce? Pentru maniera discreţionară în care sunt trataţi, pentru incompentenţă, minciuni, promisiuni? S’il vous plait, monsieur Ponta, ştim că vreţi să-i taxaţi pentru că au drept de vot şi votează aşa cum nu vă convine.
			Doamna Ana Birchall: "Securitatea energetică a României" Declaraţia politică de astăzi se referă la o provocare pe care contextul internaţional şi relaţiile de putere din zonă o lansează la adresa României - ca factor de stabilitate şi securitate în această parte a Europei - independenţa energetică, o cărămidă importantă pentru dezvoltarea noastră economică. Uniunea Europeană este cel mai mare importator de energie din lume, importă circa 50% din necesarul de energie, iar proiecţia este de 70% la orizontul 2030. Asigurarea securităţii energetice este un obiectiv prioritar al Uniunii Europene, accentuat mai ales după "crizele gazului" determinate de conflictul comercial, politic şi militar dintre Federaţia Rusă şi Ucraina din ultimul timp. Evenimentele petrecute în politica externă a ultimului an ne determină să ne gândim tot mai accentuat la independenţa economică a României ca fiind o cărămidă esenţială a dezvoltării economice viitoare. Fără a renunţa la relaţiile comerciale cu Federaţia Rusă, ca partener de tradiţie pe piaţa energetică, Europa, în general, şi România, în special, trebuie să se orienteze şi să se preocupe pentru a găsi soluţii energetice la provocările viitoare. Strategia UE în domeniul energetic prevede, printre altele, interconectarea pieţelor din statele membre, modernizarea infrastructurilor existente şi diversificarea surselor de furnizare a energiei electrice. Pentru a îmbunătăţi eficienţa energetică şi a reduce costurile, sunt necesare investiţii pentru înlocuirea companiilor de energie neprofitabile şi a infrastructurii ineficiente. România are potenţialul de a fi "economia de top" a Europei de Est dacă vom continua creşterea economică având la bază o strategie care exclude austeritatea, dacă vom susţine politicile de creştere economică promovate de Guvernul Ponta. Putem fi lider regional în energie, atingând independenţa energetică în 5 ani de zile şi cu siguranţă putem fi un hub tehnologic în Europa, folosind avantajele din domeniul IT. Unul dintre obiectivele Guvernului pe termen mediu este obţinerea independenţei energetice a României. Aceasta poate fi atinsă prin exploatarea eficientă a resurselor naturale de care România dispune, precum rezervele de hidrocarburi din Marea Neagră, dar şi din surse alternative de energie, toate cu respectarea celor mai înalte standarde de protecţie a mediului. Fie că vorbim de proiecte cum ar fi construirea unui nou grup energetic de 500 MW la Rovinari (investiţie a companiei China Huadian Engineering în valoare de un miliard de dolari) sau de finalizarea grupurilor 3 şi 4 din cadrul Centralei Nucleare de la Cernavodă (proiecte de peste un miliard), România are nevoie de independenţă energetică pentru o dezvoltare economică solidă şi pentru a face faţă provocărilor contextului geografic şi geopolitic în care se află (ex: diminuarea livrării de gaze cu anumite procente de către Gazprom în fiecare dintre ultimele luni). România poate fi un lider regional în energie, asigurându-şi creşterea independenţei şi securităţii energetice. În a doua jumătate a anului 2019, ţara noastră are perspectiva strategică de a deveni a doua ţară din Uniunea Europeană, după Danemarca, care este independentă energetic, adică produce mai multe resurse energetice decât consumă. Schimbarea va fi generată de descoperirile din Marea Neagră. Datorită acestei noi situaţii, România va avea posibilitatea de a juca un rol de furnizor de energie pentru vecinii săi, în special pentru Republica Moldova. Acest lucru va trebui coroborat cu încercarea de a atrage investitori care să investească în noi facilităţi de procesare industrială a gazului natural în aşa fel încât să se creeze noi locuri de muncă, iar descoperirile recente de gaz natural să creeze efectul multiplicator important pentru întreaga economie. Energia este un domeniu în care România trebuie să joace un rol mai activ la nivel european. Trebuie să fim mândri de trecutul, prezentul şi perspectivele noastre de viitor. Am fost prima ţară din lume cu o producţie de ţiţei înregistrată oficial în statisticile internaţionale. În anul 1857, producţia oficială a României se ridica la 275 de tone, astăzi suntem ţara cu cel mai echilibrat mix energetic european şi singura care are şanse reale de a deveni independentă energetic. Ne putem uita în ochii oricui cu mândrie şi demnitate în acest domeniu. Este nevoie să ne susţinem cu mai mult curaj ideile şi viziunile, contribuind la crearea unei Uniuni Europene capabilă să aibă o politică energetică comună precum şi o abordare cu o singură voce a dialogului cu partenerii săi externi. România, această Grădină a Maicii Domnului, cum îmi place să o numesc, a fost înzestrată de Dumnezeu cu tot ce îi trebuie din punct de vedre al resurselor. Depinde de noi să ştim să le valorificăm pentru a dezvolta imensul potenţial care ne reprezintă în Europa şi în lume.
			Doamna Ana Birchall: "Susţinerea cinematografiei româneşti" În declaraţia politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre oportunitatea de a susţine un domeniu care a continuat să facă cinste României în ultimul timp: cinematografia. Noul val de cineaşti şi-a dovedit talentul şi valoarea prin premiile obţinute la diferitele festivaluri internaţionale, premii ce vin să arate că şcoala românească de cinematografie are o valoare recunoscută peste tot în lume. Filmul românesc, cale importantă de promovare culturală a României, nu are graniţe. Succesul lui a devenit o carte de vizită ce poartă cu mândrie numele României pe plan internaţional. Puşi parcă în faţa unei dileme - banii sau gloria -, cineaştii români se întorc în ţară cu numeroase premii. După anul 2000 toată lumea a început să vorbească despre "noul val" de cinematografie românească. Cinematografia românească are din ce în ce mai multă vizibilitate pe ecranele europene. Noul val de cineaşti români (Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Radu Muntean, Alexandru Solomon etc.) are deja un statut bine conturat atât în rândul publicului, cât şi în lumea festivalurilor. La cea de-a 65-a ediţie a galei Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, tânărul regizor român Radu Jude a primit Premiul "Ursul de Argint" pentru cea mai bună regie, pentru filmul "Aferim!", consacrând încă o dată succesul filmului românesc contemporan. Cu toate că România nu are o industrie a cinematografiei, regizorii "reuşesc să câştige uşor şi sigur respectul lumii întregi", aşa cum precizează regizorul român Călin Petre Netzer, câştigător al "Ursului de Aur". Filmul românesc a devenit unul dintre principalele branduri de ţară. Românii au reuşit să cucerească cinematografia mondială cu un alt tip de poveste, cu o viziune fresh şi cu o nouă abordare, ceea ce a dus la naşterea fenomenului numit de critica internaţională "noul val". Fiecare succes al filmului românesc nu a făcut altceva decât să îi stimuleze pe ceilalţi regizori, iar concurenţa care s-a creat între cineaşti a fost benefică şi binevenită pentru industria cinematografică din România. Este nevoie însă de mai mult. Trebuie ca şi politicul să vină în sprijinul acestui fenomen care aduce mândrie şi prestigiu României. Avem la îndemână exemplul altor state din Uniunea Europeană care au reuşit prin măsuri coerente să-şi revitalizeze industria cinematografică. Spre exemplu, în Franţa este o lege care se numeşte "fondul de susţinere", prin care, din banii plătiţi pe un bilet de cinema, 18% din costul acestuia merge la ajutorul filmului francez. Cred că este nevoie de astfel de măsuri pentru ca succesul de care se bucură astăzi cineaştii români din "noul val" să nu rămână conjunctural şi episodic. De altfel, reprezentanţii de succes ai filmului românesc din ultimii ani au schiţat câteva iniţiative absolut necesare pentru sprijinul celei de a şaptea arte în România. Pe primul loc figurează restructurarea politicii CNC-ului, căruia cineaştii îi reproşează o anumită inerţie şi faptul că se preocupă mai mult să respecte cerinţele formale prevăzute în legislaţie, decât să aibă o viziune asupra dezvoltării cinematografiei române. O altă problemă ridicată se referă şi la numărul redus al sălilor de cinema, considerând că cifra 100 ar trebui să constituie un obiectiv minimal pe termen scurt. Următoarea prioritate o constituie acordarea de facilităţi fiscale pentru activităţile de producţie, distribuţie şi difuzare de filme. Programele de educaţie vizuală, implicarea televiziunilor în sprijinirea peliculelor autohtone, necesitatea unor măsuri antipiraterie şi a altora pentru stimularea producţiei de film străin în România, dar şi a unor fonduri pentru promovare şi training, regionale şi de dezvoltare - figurează şi ele pe lista de priorităţi a cineaştilor. Nu în ultimul rând, acordarea unor facilităţi fiscale pentru ca România, o ţară atât de frumoasă, să devină destinaţia căutată de marile case de producţie internaţională în parteneriat cu casele autohtone de producţie. Aceste măsuri sunt absolut necesare pentru sprijinirea fenomenului cinematografic în România, pentru că există un potenţial de dezvoltare economică importantă în domeniu, iar drumul deschis de premiile obţinute de tinerii regizori trebuie continuat. Industria românească are ca atuuri o infrastructură foarte performantă (comparabilă cu cea din Germania sau Franţa), locaţii pentru turnaj accesibile şi foarte diversificate şi o gamă largă de profesionişti bine pregătiţi. Actorii români au talentul de a însufleţi cele mai diverse roluri şi personaje, iar prin cinematografie ei spun poveştile noastre, ale tuturor, ale României, şi le aduc în faţa spectatorilor din toată lumea. Numeroasele premii pe care le-au primit actorii noştri tineri confirmă valoarea şi capacitatea şcolii româneşti de actorie de a da în continuare nume mari de actori, după maeştrii inconfundabili din lumea teatrului. În schimb, industria noastră de film suferă de lipsa unui climat fiscal atractiv, aşa cum există în majoritatea statelor europene, inclusiv est-europene (Cehia, Ungaria), care să încurajeze investiţiile străine în acest domeniu. Este de datoria noastră să asigurăm viitorul unui domeniu de succes pentru România, care aduce un plus de imagine şi de prestigiu, de vizibilitate şi admiraţie pentru filmul autohton. Talentul cineaştilor români trebuie sprijinit pentru ca succesul reputat în festivalurile internaţionale să nu rămână singular.
			Doamna Maria-Andreea Paul: "Cum le redăm demnitatea celor puşi la stâlpul infamiei cu acuzaţii denigratoare?" Mă adresez plenului Parlamentului României pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu un fenomen extrem de îngrijorător, care a luat amploare în peisajul mediatic în ultima vreme, atingerea gravă adusă demnităţii, vieţii private, onoarei şi reputaţiei unor persoane publice sub privirile pasive ale Consiliului Naţional al Audiovizualului. Nu vorbesc doar despre "circul televizat" al arestărilor, descinderilor cu mascaţi, alimentate de anchete din care se scurg informaţii către presă. La fel de grav este nivelul fără precedent atins de acuzaţiile directe, repetate, fără dovezi practicate de unele posturi de televiziune. N-am uitat nici campania prezidenţială şi acuzaţiile halucinante lansate pe piaţă. Într-atât ne-am obişnuit cu infamia, încât cei împroşcaţi cu noroi renunţă să-i mai tragă la răspundere pe vinovaţi, de teama unor campanii de denigrare care le pot compromite definitiv imaginea publică şi viitorul. Pentru o persoană publică, reputaţia este bunul cel mai de preţ şi cel mai uşor de murdărit. Vă întreb, de aceea, cum le redăm demnitatea celor supuşi oprobriului public prin "justiţia televizată", dar pentru care instanţele pronunţă în final verdictul nevinovat? Cum le redăm demnitatea şi dreptul la propria imagine celor puşi la stâlpul infamiei cu acuzaţii denigratoare, fără dovezi? Pentru ca aceste practici mediatice toxice să înceteze e nevoie de o serie de gesturi publice, în primul rând, spre CNA. Acesta trebuie să-şi recapete rolul şi misiunea de a fi garantul interesului public, de a asigura respectarea de către posturile de televiziune şi radio a normelor privind informarea corectă, viaţa privată, demnitatea umană. E nevoie de o recitire a Legii audiovizualului, pentru că nimic din prevederile acesteia nu permite şi nu justifică abuzurile la care asistăm în prezent. Vă reamintesc că Legea şi Codul audiovizualului le impun "furnizorilor de servicii media să respecte libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine". Un alt gest public trebuie îndreptat spre oamenii politici integri, nepătaţi să-şi apere cu fermitate demnitatea şi reputaţia. Un altul, spre media, care să aibă ca scop curăţarea spaţiilor de emisie de limbajul injurios, penal. Nu în ultimul rând, e nevoie de gesturi care să invite la un alt tip de limbaj public: convocări în faţa comisiilor parlamentare de specialitate (mass-media şi juridică), emisiuni la Societatea Română de Televiziune care să promoveze modele europene de bune practici în materie etc. Este de la sine înţeles că niciunul dintre aceste demersuri nu va pune sub semnul îndoielii principiul fundamental al libertăţii presei, ci va întări dreptul publicului la o informare corectă. România nu va putea fi resetată şi reaşezată pe principiile integrităţii şi decenţei fără un limbaj public civilizat, de tip european, şi fără responsabilizarea celor care abuzează de libertatea cuvântului. Legea audiovizualului: Art. 3 (1) Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului. Codul audiovizualului: Art. 30 - Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine. Art. 31 - În sensul prezentului cod, sunt considerate a fi de interes public justificat orice probleme, fapte sau evenimente care influenţează societatea sau o comunitate, în special cu privire la: a) prevenirea sau probarea săvârşirii unei fapte cu incidenţă penală; b) protejarea sănătăţii sau siguranţei publice; c) semnalarea unor afirmaţii înşelătoare sau a unor cazuri de incompetenţă care afectează publicul. Art. 32 - (1) Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor. (2) Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viaţă privată. Art. 41 - (1) Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza: c) imagini care exploatează sau scot în evidenţă traumele ori traumatismele unei persoane. Fac excepţie cazurile umanitare, pentru difuzarea cărora este necesar acordul persoanei în cauză sau al familiei. Art. 42 - (1) Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane aflate în stare de reţinere sau arest, fără acordul acestora. (2) Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane executând o pedeapsă privativă de libertate, cu excepţia situaţiilor în care acestea demonstrează încălcări ale unor drepturi sau există un interes public justificat. (3) Imaginile şi/sau înregistrările cu persoane aflate în stare de reţinere, arest sau care execută o pedeapsă privativă de libertate nu trebuie prezentate într-un mod excesiv şi nerezonabil.
			Doamna Maria-Andreea Paul: "România - singura ţară din UE cu absorbţia fondurilor sub 60%" Eşecul Guvernului Ponta în domeniul fondurilor europene este unul major. Slaba absorbţie a fondurilor europene ne situează în coada clasamentului Uniunii Europene. Rata absorbţiei din România este de 56%, cu 20 de puncte procentuale mai mică faţă de media europeană, de 76%, conform Comisiei Europene. Executivul comunitar pune această situaţie în mare parte pe seama birocraţiei din România. În prima lună a anului 2015, România a avut absorbţie zero a fondurilor structurale şi de coeziune?. Conform cifrelor oficiale, la data de 31 ianuarie 2015, rata efectivă de absorbţie a fondurilor respective a fost de 44,89%, la fel ca în 31 decembrie 2014. Absorbţia şi cheltuirea fondurilor UE pe proiecte nu a fost programată realist de Guvern în anii 2013-2014. Sumele de la UE încasate, efectiv, au fost mai mici cu 15% în anul 2014, faţă de bugetul rectificat, la fel faţă de proiectul de buget, şi cu 18% în anul 2013, faţă de proiectul de buget aprobat. Mai mult, 20% din cheltuielile pentru proiecte finanţate din fonduri UE în anul 2014 nu au fost acoperite. Această discrepanţă dintre estimări şi execuţii pentru fondurile UE a condus la o reducere a deficitului (influenţa exclusivă a fondurilor UE) în 2014 cu aproximativ 1,4 mld. Lei, în execuţie, faţă de bugetul rectificat şi cu aproximativ un mld. lei pentru 2013 faţă de proiectul de buget. Aceeaşi situaţie se va respecta şi în anul 2015. Estimăm o reducere a deficitului cu aproximativ un mld. lei (0,2% din PIB) datorită încasării veniturilor de la UE de 95% din ce s-a planificat, respectiv alocarea sumelor de la UE pe proiecte şi pe cofinanţări în procent de aproape 90% faţă de bugetul aprobat.
			Doamna Maria-Andreea Paul: "Cer ca în noul Cod electoral să fie introdusă cota minimală de gen pentru femei şi bărbaţi de 30%" România a traversat 25 de ani de regim democratic fără a valorifica la potenţialul real o resursă umană uriaşă: populaţia sa feminină, expertiza, experienţa şi dedicarea acesteia. Susţin introducerea, în noul Cod electoral, a cotei obligatorii de gen de 30% pe listele electorale ale partidelor, care va duce la creşterea reprezentării politice a femeilor. În România, femeile formează aproape 52% din numărul total al locuitorilor, dar continuă să fie masiv subreprezentate în viaţa publică, în politică, în toate procesele decizionale la nivel local, naţional, guvernamental. În societatea modernă pe care vrem s-o construim, femeile pot constitui, prin calităţile şi competenţele lor, unul dintre motoarele schimbării. Pe plan mondial, dezvoltarea umană şi creşterea economică sunt mai mari în statele care au rezolvat problema discriminării de gen. România se situează pe locul 91, din 142 ţări analizate, în ceea ce priveşte egalitatea de gen în viaţa politică, conform Raportului Global al Echilibrului de Gen pentru anul 2014. Nu putem vorbi de democraţie şi de reprezentare democratică cu un Parlament dominat covârşitor de bărbaţi, în care doar 65 dintre cei 574 de aleşi sunt femei (11,3% per total, 13,4% în Camera Deputaţilor şi 6,5% în Senat). În actualul Guvern, din cei 22 de miniştri, doar trei sunt femei (14,3%), în timp ce la nivelul administraţiilor locale numai 3% dintre primării sunt conduse de femei. Dintre ţările europene, doar Cipru şi Ungaria au o pondere a femeilor în Parlament mai scăzută decât a României. În Suedia, Finlanda, Olanda, Islanda, Norvegia, Danemarca şi Belgia, peste 37% din membrii Parlamentului sunt femei. România nu poate pretinde că a integrat practicile europene, cât timp nu realizează o balanţă echilibrată a participării femeilor şi bărbaţilor la luarea deciziei în mediul politic şi public. Una dintre direcţiile de acţiune ale Strategiei Europene privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi cere creşterea numărului de femei candidate şi al femeilor alese prin facilitarea accesului şi încurajarea participării femeilor la alegerile electorale naţionale, regionale şi locale. În 96 de ţări, în statutele partidelor politice au fost deja adoptate cote minimale de gen de cel puţin 30%, prin lege sau conformare voluntară. Cota minimală de gen obligatorie este legiferată, de pildă, în Franţa, Polonia, Spania, Norvegia, Finlanda, Slovenia. Franţa a fost prima ţară care a impus prin lege, în anul 2000, paritatea de 50% pe listele pentru alegerile europarlamentare, senatoriale, municipale, regionale; Polonia a introdus o lege a cotei minimale de gen în 2011. În Germania, cabinetul condus de cancelarul Angela Merkel a aprobat în decembrie 2014 un proiect de lege pentru introducerea cotei de gen de cel puţin 30% în consiliile de supraveghere din peste 100 mari companii private. Şi la nivelul Comisiei Europene, în ultimele două mandate a fost respectat criteriul minimal de gen de 30%. Precedentul executiv european a inclus nouă femei, iar comisia actuală, prezidată de Jean-Claude Juncker, păstrează acelaşi număr de femei, cu o putere decizională mai mare ca niciodată.
			Doamna Maria-Andreea Paul: "Noul val al electoratului va mătura politica demagogică şi minciuna PSD, în timp ce justiţia mătură hoţii, indiferent de unde provin ei" Asist cu regret la atacurile la persoană cu care răspunde PSD la luarea de poziţie pe care am avut-o faţă de gravele nereguli constatate de Curtea de Conturi în raportul său pe 2013. Documentul dezvăluie o realitate revoltătoare: modul iresponsabil, ineficient şi discreţionar în care sunt colectaţi şi cheltuiţi banii publici de către guvernarea Victor Ponta. Rezultatul acestor rele practici de guvernare a fost păgubirea bugetelor publice cu peste 1,1 miliarde de euro doar în 2013. Nu o spun eu, o afirmă explicit raportul Curţii de Conturi. Gravitatea acestei stări de fapt nu poate fi acoperită cu binecunoscutul limbaj agresiv şi cu atacurile la persoană venite şi de această dată dinspre PSD. Am candidat pentru un loc în Parlament din convingerea că în România este posibilă o politică responsabilă, transparentă, nedemagogică, cu adevărat în slujba cetăţeanului. Este misiunea pe care mi-am asumat-o în calitate de deputat şi pe care o exercit cu integritate în fiecare zi. Din acest motiv, ca membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, consider de datoria mea să cer audierea ANAF, principalul responsabil indicat de raport pentru prejudicierea bugetului de stat, şi a Curţii de Conturi pentru prezentarea detaliată a documentului, conform legii. La rândul său, PNL va solicita constituirea unei comisii de anchetă în legătură cu modul de cheltuire a banilor din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia premierului. Datele din raport confirmă practica alocării subiective şi politice a acestor bani, fără transparenţă şi fără a se respecta caracterul urgenţei alocării. Dacă vrem o politică altfel în România, trebuie ca instituţiile statului să înceapă, în sfârşit, să dea socoteală pentru modul în care cheltuiesc banul public. Tot aşa cum fiecare om politic trebuie să fie ţinut responsabil pentru propriile fapte, nu pentru acuze demagogice, gratuite.
			Domnul Andrei Dolineaschi: "Informatizarea sistemului public" Internetul pare a fi cel mai fierbinte subiect de discuţie în spaţiul public, din ultima perioadă. Un studiu recent arată că gradul de conectare al românilor la spaţiul virtual este mult mai mare decât ne închipuim, şi, mai mult, aceşti utilizatori de internet simt nevoia unei implicări mai active a autorităţilor în răspândirea tehnologiei şi mijloacelor de comunicaţie. Studiul "Networked Society - Societatea Permanent Conectată" arată opinia românilor consumatori de internet despre educaţie şi tehnologie, transport, instituţiile statului şi sistemul de sănătate. Toate aceste răspunsuri pot oferi o viziune mai largă asupra realităţii celor ce compun un segment de societate deosebit de activ, ancorat puternic în sistem, plătitor de taxe şi impozite, cu spirit antreprenorial. Nu este de mirare faptul că 81% dintre români, potrivit studiului, cred că tehnologia poate îmbunătăţi viaţa oamenilor, şi, mai mult, 75% dintre aceştia consideră că accesul la Internet este un factor ce contribuie în mod clar la creşterea economică. În contrast apare viziunea românilor asupra modului în care Guvernul abordează problema conectivităţii la Internet şi accesul la tehnologie. Astfel, 53% dintre respondenţii la studiul "Societatea Permanent Conectată" consideră că lipsa de interes a autorităţilor administrative centrale este un obstacol în calea răspândirii tehnologiei. Fără îndoială, tehnologia guvernează secolul în care trăim. Conectarea la Internet şi răspândirea tehnologiei înalte a făcut ca în doar câţiva ani societatea românească să se schimbe în mod radical. Consider că este de datoria Executivului, dar şi a Legislativului să schimbe rezultatele studiului prezentat mai sus. Utilizatorii de Internet trebuie să simtă că Guvernul nu este un obstacol în calea tehnologiei şi că se poate plia eficient pe realităţile zilei. Fondurile investite până acum în diverse platforme şi portaluri, care aveau ca rol apropierea cetăţeanului de aparatul administrativ prin intermediul tehnologiei, s-au dovedit ineficiente. De aceea, consider că autorităţile centrale trebuie să coboare în rândul utilizatorilor de Internet, să le cunoască nevoile şi cerinţele, iar apoi să pună pe hârtie o strategie coerentă de informatizare a sistemului public prin care autorităţile statului, de la ghişeu la cabinetul de ministru, să fie mai aproape de cetăţean.
			Domnul Andrei-Valentin Sava: "Acordul de pace de la Minsk - un compromis făcut pe hârtie, care nu prezintă nicio garanţie" Săptămâna trecută a fost marcată de o serie de evenimente majore în planul politicii externe. Expuşi la scandalurile noastre politice interne, ne-am aplecat probabil mult prea puţin asupra evenimentelor care sunt decisive pentru cursul Europei şi al lumii occidentale. Criza din Ucraina este una din aceste pietre de hotar din domeniul relaţiilor internaţionale. Summitul de la Minsk s-a încheiat cu semnarea unui acord de pace. Dacă ne-am opri la aceste cuvinte, acest rezultat ar suna ca un succes. Dacă mergem însă mai departe de aceste aparenţe şi derulăm filmul relatărilor făcute de presa străină privind summitul, observăm cât de fragil este acest acord de pace încă de la momentul semnării sale. A fost nevoie de o negociere maraton de 16 ore pentru ca liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei şi Franţei să poată semna un acord. Cele 16 ore au fost lungi şi asemenea unei picături chinezeşti, ca într-un un război al nervilor, după cum declara consilierul preşedintelui ucrainean, Valeri Ciali, în cursul negocierilor. Se pare că principalul moment de blocaj, care a dus la ameninţarea Angelei Merkel cu părăsirea negocierilor, a fost acela în care Vladimir Putin a cerut ca negocierea acordului să se facă doar după capitularea celor 5.000 de soldaţi ucrainieni din Debaltseve. Atacul asupra acestei regiuni a început chiar în pragul summitului, fiind clar că se doreşte cu orice preţ cucerirea sa şi trecerea sub ocupaţia separatiştilor în viitoarea configuraţie geopolitică, alături de Doneţsk şi Lugansk. Preşedintele Petro Poroshenko a considerat această condiţie inacceptabilă. Observăm aici jocul oportunist şi de şantaj al lui Vladimir Putin, care din fericire a fost combătut de cancelarul german. Acordul de pace de la Minsk conţine 13 puncte şi marje de timp clare pentru punerea în aplicare a acestora. Printre principalele angajamente se numără: intrarea în vigoare a armistiţiului pe 15 februarie, crearea unei zone demilitarizate cu o lăţime cuprinsă între 50 şi 140 de kilometri şi retragerea armamentului greu, deschiderea dialogului pentru definirea statutului celor două regiuni separatiste proruse Doneţsk şi Lugansk. Din nefericire, de la acordul pe hârtie până la situaţia din teren au apărut deja abateri. Deşi armistiţiul a intrat în vigoare duminică, 15 februarie, separatiştii proruşi care luptă la Debaltseve renunţă cu greu la ambiţia de a ocupa şi această zonă. Focurile de arme încă mai răsună din partea separatiştilor care sfidează angajamentul de la Minsk. Ambasadorul SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, a susţinut că este vorba de arme "ruse, nu separatiste, inclusiv de sisteme de apărare antirachetă". Dacă acestea nu vor înceta, o reaprindere a conflictului va bate din nou la uşa Europei. De data aceasta, va fi vorba de un război care nu se va mai putea încheia decât cu victoria militară a uneia din părţi. Oricât nu ne place acest lucru, cărţile sunt acum în mâna ruşilor. Prin menţinerea sau retragerea sprijinului militar în Debaltseve, Vladimir Putin va arăta dacă este sau nu dispus să aleagă calea concilierii şi a cooperării economice cu occidentul sau pe cea a măcinării în conflicte armate şi a izolării sale totale de către Europa şi SUA cu riscurile aferente. Până la această decizie, putem asculta cu prudenţă şi reţinere concluzia OSCE care afirmă că armistiţiul din Ucraina a fost respectat per ansamblu, cu câteva încălcări la Lugansk şi Debaltseve. Conflictul din Ucraina este acum într-un moment de cotitură. O altă cale de compromis post-Minsk nu mai există. Cred că vocea unită a statelor europene la Minsk, prin reprezentanţii acestora, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande, a asigurat succesul parţial al negocierilor. Diplomaţia europeană a făcut tot ce îi stătea în putinţă pentru a ajunge la o cale paşnică de soluţionare a crizei. Sunt încrezător că Europa va rămâne în continuare unită dacă lucrurile vor lua din nou o turnură gravă, ameninţând securitatea la estul Uniunii Europene. Europa nu trebuie să permită Rusiei destabilizarea Ucrainei. În tot acest cadru, România va trebui să preia cu responsabilitate un rol mai activ, fie că va fi vorba de cooperarea eficientă cu trupele NATO, fie că va fi vorba de participarea la medierea conflictului.
			Domnul Radu Bogdan Ţîmpău: În plină dezbatere pe marginea Masterplanului General de Transport, alături de colegii mei, reprezentanţi ai forţelor politice din judeţul Hunedoara, i-am transmis ministrului Ioan Rus observaţiile noastre care se referă la două proiecte esenţiale pentru dezvoltarea durabilă a judeţului nostru. Am iniţiat împreună acest demers la nivelul judeţului Hunedoara convinşi fiind că doar printr-o acţiune comună şi asumată consensual de către toate forţele politice din judeţ vom reuşi să ne facem vocea auzită şi, mai departe, lucrurile vor avea şansa să se rezolve. Astfel, am susţinut ca proiect prioritar pentru hunedoreni, în special pentru cele două comunităţi din municipiile Deva şi Hunedoara, includerea în acest document strategic pentru dezvoltarea infrastructurii din România a construcţiei unui nod rutier la autostradă în zona Sântuhalm pentru a lega în mod eficient cele două municipii la autostrada Bucureşti - Sibiu - Deva - Lugoj - Arad. În prezent, autostrada A1 nu are puncte de descărcare în zona municipiilor Deva şi Hunedoara, situate la o distanţă de 20 de kilometri unul de celălalt, care împreună cu comunele învecinate ajung la o populaţie de aproape 150.000 de locuitori. În plus, municipiul Deva este şi reşedinţa judeţului Hunedoara, principalul pol administrativ şi economic al judeţului, fiind în situaţia particulară şi cu totul de neînţeles de a nu avea cel puţin o conexiune directă cu Autostrada A1, în condiţiile în care la 60 de kilometri distanţă municipiul Sebeş, deşi de dimensiuni mult mai mici, are nu mai puţin de trei puncte de descărcare. Am atras atenţia că punctul improvizat de descărcare de la Şoimuş este un pericol rutier, prin faptul că este amplasat pe o pantă accentuată, într-un sens giratoriu cu raza de giraţie foarte mică, autovehiculele de mare tonaj fiind nevoite să se oprească în pantă pentru a acorda prioritate. Totodată, am pledat pentru realizarea pasarelelor peste calea ferată de mare viteză Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European, care să lege cartierul Grigorescu de restul municipiului Deva. Este vorba despre două pasarele pietonale (una lângă gară, în zona fostei brutării Neamţ, şi alta în zona Progresul) şi o pasarelă rutieră şi pietonală în prelungirea străzii Mărăşti. Cele două solicitări se află pe masa ministrului Ioan Rus, la fel ca multe altele din această ţară, şi îmi doresc, alături de colegii mei, să fie luate în considerare, să fie analizate cu maximă atenţie şi deschidere, pentru că ele nu sunt mofturi ale unor politicieni, ci sunt nevoi reale ale unor comunităţi întregi. Având în vedere consensul forţelor politice din judeţul Hunedoara, importanţa crescută pentru locuitorii judeţului nostru a completării propunerii de Masterplan General de Transport cu cele două proiecte mai sus menţionate, îmi exprim încrederea că ele se vor regăsi în varianta finală, astfel încât acest document strategic pentru România să nu rămână un atlas de hărţi, ci să fie racordat la România reală.
			Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: "4 februarie - Ziua mondială de luptă împotriva cancerului" În data de 4 februarie a fost marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului. Anul acesta evenimentul s-a desfăşurat sub sloganul "Not Beyond Us" = "Cancerul nu este mai presus de noi". Mesajul transmis prin sloganul ales pentru anul 2015 de către Uniunea Internaţională pentru Controlul Cancerului (UICC) urmăreşte schimbarea percepţiei publice asupra cancerului. Cancerul este adesea o boală atribuită fatalităţii. Consider că factorii care au contribuit semnificativ la formarea acestei percepţii în rândul populaţiei din România sunt cât se poate de obiectivi. Slaba finanţare a sistemului românesc de sănătate a determinat de multe ori răspunsuri inadecvate în lupta sistemului medical românesc cu cancerul. În data de 4 februarie a fost marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului. Anul acesta evenimentul s-a desfăşurat sub sloganul "Not Beyond Us" = "Cancerul nu este mai presus de noi". Mesajul transmis prin sloganul ales pentru anul 2015 de către Uniunea Internaţională pentru Controlul Cancerului (UICC) urmăreşte schimbarea percepţiei publice asupra cancerului. Cancerul este adesea o boală atribuită fatalităţii. Consider că factorii care au contribuit semnificativ la formarea acestei percepţii în rândul populaţiei din România sunt cât se poate de obiectivi. Slaba finanţare a sistemului românesc de sănătate a determinat de multe ori răspunsuri inadecvate în lupta sistemului medical românesc cu cancerul. Statisticile referitoare la incidenţa cazurilor de cancer în rândul românilor sunt extrem de îngrijorătoare. Cancerul este ameninţarea numărul 1 în lume, iar lupta împotriva lui înseamnă o dotare adecvată a spitalelor publice cu aparatură de înaltă tehnologie, finalmente, o finanţare corectă a sistemului de sănătate din partea Guvernului. De asemenea, subfinanţarea cercetării medicale conduce la incapacitatea sistemului de a găsi cele mai bune răspunsuri terapeutice în vindecarea diferitelor tipuri de cancer. Am convingerea că în lipsa unei strategii naţionale integrate de luptă împotriva cancerului, care să vizeze deopotrivă prevenţia, depistarea precoce, iar mai apoi tratamentul, eforturile sunt puse de fiecare dată sub semnul întrebării. Sunt de părere că trebuie să elaborăm urgent o nouă Lege a sănătăţii care să fie în acord cu procedeele de diagnostic şi noile molecule terapeutice introduse în lista de medicamente. Pledez cu tărie pentru unirea tuturor eforturilor guvernamentale şi parlamentare în vederea îmbunătăţirii condiţiei actuale a pacientului român bolnav de cancer. România are nevoie de un sistem naţional de sănătate capabil să lupte cu cancerul. Stimaţi guvernanţi, pacienţii bolnavi de cancer au nevoie urgent de măsuri concrete de ordin preventiv, terapeutic şi paliativ!
			Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: "Este sănătatea ieşeană o urgenţă pentru Ministerul Sănătăţii?" Ministrul Sănătăţii, domnul Nicolae Bănicioiu, a declarat la ultima vizită oficială de la Iaşi că lucrările la Spitalul Regional de Urgenţe vor începe în acest an. Ca medic la cel mai important spital din judeţul Iaşi, dar şi în calitate de cadru didactic universitar, nu pot decât să mă bucur de intenţiile domnului ministru. Materializarea acestui proiect de anvergură ar însemna foarte mult atât pentru municipiul Iaşi, cât şi pentru regiunea Moldovei. Construirea unui spital regional modern la Iaşi reprezintă un uriaş pas înainte pentru îmbunătăţirea semnificativă a serviciilor medicale oferite, dar şi pentru cercetarea medicală din această zonă. Toate aceste aspecte vor avea efecte pozitive asupra pacienţilor din această zonă. Consider că un spital regional monobloc este mai mult decât necesar pentru regiunea Moldovei. Existenţa unui astfel de spital ar contribui la eficientizarea actului medical, dar şi la simplificarea procedurilor administrative pe care trebuie să le îndeplinească pacienţii. Dezavantajele unui spital multipavilionar, aşa cum este în acest moment Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Spiridon" din Iaşi, se răsfrâng, în primul rând, asupra pacienţilor, care nu de puţine ori sunt nevoiţi să alerge între două sau mai multe clădiri ale Spitalului "Sfântul Spiridon". Ideea înfiinţării la Iaşi a unui spital regional de urgenţă s-a născut cu opt ani în urmă. Din acel moment şi până astăzi, autorităţile au efectuat studii de fezabilitate, însă nu s-a reuşit depăşirea acest stadiu. Sper ca de această dată proiectul să prindă contur, lăsând deoparte toate orgoliile politice de către toţi decidenţii şi astfel să poată fi dus la bun sfârşit, într-un timp rezonabil. Acest lucru nu este imposibil, câtă vreme finanţarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile. Totul depinde de întocmirea corectă a documentaţiei şi de respectarea tuturor procedurilor. În acest moment, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Spiridon" din Iaşi are rolul de a asigura asistenţa medicală la nivel regional, uneori fiind depăşit de numărul mare al pacienţilor care solicită servicii medicale. Ca medic al acestui spital cunosc îndeaproape problemele cu care acesta se confruntă. De pildă, Spitalul "Sfântul Spiridon" are nevoie de aparatură medicală. De curând, am interpelat Ministerului Sănătăţii cu privire la dotarea spitalului cu aparatură medicală extrem de necesară. Prin demersurile mele, am solicitat urgentarea dotării Secţiei Clinice Oftalmologie cu un microscop, foarte necesar în activitatea de transplant de cornee desfăşurată la nivelul secţiei. De asemenea, am solicitat echiparea Secţiei Anestezie Terapie Intensivă cu un angiograf, patru aparate de ventilaţie, zece injectomate terapie acută şi cinci aparate de anestezie. Precizez faptul că Spitalul "Sfântul Spiridon" nu are de patru ani un aparat RMN, lucru foarte grav, în condiţiile în care are rolul de spital regional. Voi sesiza Ministerul Sănătăţii cu privire la acest aspect pentru că sunt de părere că această problemă trebuie rezolvată urgent. O altă problemă urgentă a Spitalului "Sfântul Spiridon" o reprezintă finalizarea lucrărilor de extindere şi modernizare a UPU-SMURD. Anual, la UPU-SMURD ajung câteva zeci de mii de persoane, ceea ce reprezintă un argument solid pentru finalizarea acestor lucrări. În încheiere doresc să salut intenţiile ministrului sănătăţii de a urgenta construirea unui spital regional în Iaşi. Iaşiul şi Moldova au nevoie cât mai curând posibil de un spital regional modern, racordat la standardele europene, echipat cu aparatură performantă, de ultimă generaţie.
			Doamna Camelia Khraibani: "Gorjul - în prag de dezastru social" Declaraţia politică pe care o prezint astăzi a pornit de la recentele manifestaţii şi proteste paşnice ale minerilor din Bazinul carbonifer Oltenia, care au avut loc zilele trecute în Târgu Jiu, şi a faptului că situaţia oamenilor din această zonă este una disperată, suntem în pragul unui dezastru social. În primul rând, îmi exprim public susţinerea faţă de minerii, de oamenii din această zona care sunt în acest moment într-o situaţie disperată. Încă de la începu, ţin să precizez faptul că manifestările de protest organizate de Sindicatele Miniere din Gorj au fost paşnice, iar oamenii s-au comportat civilizat, dând dovadă de mult bun-simţ, au venit doar să-şi strige disperarea, în condiţiile în care au existat şi există presiuni mari din partea Managementului de la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Tocmai de aceea, minerii aşteaptă un răspuns de la Guvern, în condiţiile în care nimeni nu le oferă o alternativă viabilă de pe urma căreia să nu se distrugă familiile şi să se poată trăi dincolo de limita subzistenţei. Salariile minerilor au stagnat sau au scăzut, pensiile la fel. Cei care au ieşit la pensie în ultimii 5 ani au suportat presiunile modificărilor legislative, iar corecţiile aduse de Guvernul Ponta nu pot fi îndestulătoare atâta vreme cât economia se confruntă destul de vizibil cu o zonă gri, care nu ocoleşte nici zona carbonifer-energetică a Gorjului, colegiul pe care-l reprezint. Nu întâmplător negocierile se află în impas. Minerii văd şi ascultă pe canalele mass-mediei locale informaţiile transmise de către administraţia Complexului Energetic Oltenia uneori chiar cu aroganţă, care seamănă panică şi aduc nelinişte. Pentru omul simplu, pentru conştiinţa lui, siguranţa locului de muncă este sinonimă cu doza zilnică de viaţă. Tocmai de aceea, rog Guvernul să se implice în soluţionarea problemelor apărute în mineritul gorjean. Această soluţie trebuie să fie una oficială, în care să se regăsească şi importanţa producătorului direct sau indirect de energie, dar şi protecţia socială. Pe de altă parte, este cunoscut faptul că Gorjul este preponderent un judeţ de stânga, iar politicienii stângii să lase orgoliile deoparte şi să caute înţelegere pentru că nimeni nu este veşnic în politică, iar simpla operaţiune de protejare a unor personaje, aparent loiale politicii de stânga, nu mai este suficientă pentru recunoaşterea unui sistem social-democrat pe care şi-l doresc oamenii. Niciodată nu am încurajat resemnarea în faţa sărăciei şi nu am minimalizat rolul opoziţiei, dar cel puţin din zona socială trebuie scoase indecizia, politica de aşteptare şi conservarea avantajului propriu al unor personaje şi politicieni din zonă. De aceea, rog pe toţi colegii mei parlamentari - atât de la PSD, cât şi de la celelalte partide, indiferent că sunt de la putere sau din opoziţie, mai ales cei care au fost aleşi în colegiile din zonele miniere, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara - să fie alături de mine pentru a găsi soluţii. Ştiu că situaţia naţională nu trebuie complicată cu încă o comisie de analiză, dar Guvernul are în portofoliu acţiuni imediate în zona pe care o reprezintă. Fac apel ca aceste acţiuni să fie aduse la cunoştinţa publică, a oamenilor pe care-i reprezint, ca lumea să se liniştească şi să fie evitate definitiv speculaţiile de orice fel. Solicit ca ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu-Marian Pop, care provine din zona sindicală, şi ministrul energiei, Andrei Dominic Gerea, să i-a măsuri, să se aşeze la masa negocierilor cu sindicatele şi conducerea CEO pentru a găsi cele mai bune soluţii de salvare a locurilor de muncă, de asigurare a veniturilor minerilor şi familiilor acestora, mai ales că în acest moment negocierile sunt în impas.
			Doamna Camelia Khraibani: "Proteste în Bazinul carbonifer Oltenia" Declaraţia politică pe care o prezint astăzi a pornit de la recentele manifestaţii şi proteste paşnice ale minerilor din Bazinul carbonifer Oltenia, care au avut loc zilele trecute în Târgu Jiu, de la faptul că situaţia oamenilor din această zonă este una disperată şi de la poziţia exprimată public de către premier prin nesemnarea scrisorii cu Fondul Monetar Internaţional. Mulţumesc prim-ministrului, Victor Ponta pentru decizia de a nu fi de acord cu propunerea FMI privind restructurarea masivă a Companiei Energetice Oltenia şi pentru implicarea în a găsi soluţii pentru salvarea mineritului. Totodată, îmi exprim public susţinerea faţă de minerii şi energeticienii din această zona, care sunt în acest moment într-o situaţie critică, dar, în acelaşi timp, îi rog să ia în calcul şi eforturile Guvernului actual de asigurare a salariilor, pensiilor, precum şi a celorlalte forme de plată care angajează bugetul naţional. Ţin să precizez faptul că manifestările de protest organizate de sindicatele miniere din Gorj au fost paşnice, iar oamenii s-au comportat civilizat, venind doar să-şi strige disperarea, în condiţiile în care au existat şi există presiuni mari din partea Complexului Energetic Oltenia (CEO). În contextul permanentelor reorganizări de la CEO, salariile minerilor au stagnat sau au scăzut, ducând la nemulţumirea actuală. Minerii văd şi ascultă pe canalele mass-mediei locale informaţiile transmise de către administraţia Complexului Energetic Oltenia uneori chiar cu aroganţă, care seamănă panică şi aduc nelinişte. Pentru omul simplu, siguranţa locului de muncă este sinonimă cu doza zilnică de viaţă. Or, această siguranţă a locului de muncă pentru a fi garantată de Guvern, trebuie să aibă la bază soluţii manageriale viabile. Nu este vina minerilor (a angajaţilor) dacă managementul nu este unul performant, cum nu este drept să fie victimele directe ale eşecului managerial. Fac apel către colegii mei parlamentari, atât de la PSD, cât şi de la celelalte partide, indiferent că sunt de la putere sau din opoziţie, cei care au fost aleşi în colegiile din zonele miniere, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, să fie alături de mine pentru a promova viitorul energetic naţional bazat, printre altele, şi pe exploatarea cărbunelui. Doresc ca oamenii pe care îi reprezint să ştie că sunt adeptul politicii oneste pe care am sperat să o fac atunci când am intrat în acest organism fundamental al democraţiei, Parlamentul României. Sper ca domnul ministru delegat pentru Dialog Social, Liviu-Marian Pop, precum şi domnul ministru al energiei, Andrei Dominic Gerea, să valorifice luarea de contact cu sindicatele şi conducerea CEO pentru a găsi cele mai bune soluţii de salvare a locurilor de muncă, de asigurare a veniturilor minerilor şi familiilor acestora, mai ales că în acest moment negocierile par a fi în impas.
			Doamna Eleonora-Carmen Hărău: "Nu sacrificaţi viaţa hunedorenilor pentru un mandat de parlamentar în plus!" Doresc să vă informez în legătură cu câteva probleme grave care, dacă nu sunt bine gestionate, vor aplica o nouă lovitură judeţului Hunedoara, de anvergura celei aplicate din anii '90, când a fost distrus mineritul, sau celei de la începutul anilor 2000, când a fost distrusă siderurgia. Au trecut lungi perioade de timp fără a se fi construit alternative economice pentru zecile de mii de locuitori ai judeţului care au rămas fără loc de muncă. Algoritmul nou de echilibrare a bugetelor locale din acest an, conceput de PSD şi adoptat fără studiu de impact, prezentat public, a făcut din judeţul Hunedoara, alături de judeţele Timiş, Arad, Bihor, cel mai defavorizat judeţ din ţară în ceea ce priveşte fondurile alocate de către Guvern, prin Ministerul Finanţelor. Avantajate au fost judeţele Teleorman, Olt, Gorj, Dolj. La Consiliul Naţional, care a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie, PNL a formulat, prin primarul Aradului, o rezoluţie pe această temă. Guvernul n-a catadicsit să informeze şi să se consulte cu structurile asociative ale primarilor, dând dovadă de desconsiderare a tuturor primarilor, cei care stau, de fapt, în faţa cetăţenilor şi dau socoteală pentru toate aceste acte politice hazardate. A ajuns la scadenţă rezolvarea, în ceasul al doisprezecelea, a situaţiei Complexului Energetic Hunedoara. FMI presează pentru lichidare, motivat de faptul că Guvernul nu este capabil să prezinte o strategie energetică naţională pe bază de mix energetic, care să cuprindă soluţii viabile pentru CEH. Pe masa Guvernului se află Master Planul pentru Transport al României, trecut prin analiza şi prin votul comisiilor reunite, Senat şi Camera Deputaţilor, care nu cuprinde încă descărcări de pe autostrada A1 pentru municipiile Hunedoara şi Deva. Mai mult decât atât, la analiza Master Planului, care a avut loc la Ministerul Transporturilor, în 10 febr. a.c., n-a participat din Hunedoara decât PNL, prin deputatul Carmen Hărău. Am beneficiat de sprijinul colegului liberal domnul Mihai Lupu, preşedintele Comisiei pentru transporturi din Camera Deputaţilor, pentru a susţine în şedinţă includerea în Master Plan a punctului de descărcare din A1 la Sântuhalm. Este foarte îngrijorător faptul că senatorul de Dolj, domnul Fifor Mihai-Viorel, preşedintele Comisiei pentru transport din Senat, a încercat să mă oprească, susţinând că fac vorbire despre nişte amănunte. În aceste condiţii, promisiunea pe care mi-a făcut-o după şedinţă ministrul Ioan Rus se poate modifica oricând. Nu voi accepta ca viaţa hunedorenilor să fie considerată de către politicienii din arcul puterii un amănunt, eu, deputatul liberal al acestui judeţ. Mă simt îndreptăţită să îi întreb public pe colegii parlamentari ai puterii din judeţul Hunedoara: au discutat în grupul lor politic această problemă a hunedorenilor? Ce au de gând să întreprindă, prin Guvernul pe care îl susţin, pentru înlăturarea pericolelor care planează asupra judeţului, că la şedinţele comisiilor unde s-au discutat aspectele semnalate mai sus nu i-am văzut. Interpelări pe aceste subiecte nu au şi nici la tribuna parlamentului nu susţin interesele hunedorenilor. Cu alte cuvinte, nu folosesc mijloacele specifice parlamentare de acţiune. Cred că nevoile judeţului pretind să ridicăm ştacheta activităţii parlamentare mult mai sus, iar unii dintre colegii PSD-PC-UNPR ar trebui s-o facă repede. Ştiu că este de preferat să nu-ţi deranjezi şefii politici, mai ales că parlamentarele următoare se vor desfăşura cu vot pe liste şi dacă nu eşti un pesedist cuminţel şeful nu te pune. Dar nu cred că este corect faţă de hunedoreni, cei care i-au trimis în Parlament, să le sacrifice soarta pentru un mandat în plus.
			Doamna Eleonora-Carmen Hărău: Doresc să atrag atenţia asupra unor omisiuni de proiectare în Masterplanul General de Transport, care reprezintă priorităţi esenţiale pentru judeţul Hunedoara în vederea dezvoltării economico-sociale a municipiului Deva. Conectarea la autostrada A1 (Bucureşti-Sibiu-Deva-Lugoj-Arad) a municipiilor Deva şi Hunedoara, precum şi a comunelor învecinate. În prezent, autostrada A1 nu are puncte de descărcare în zona municipiilor Deva şi Hunedoara, situate la o distanţă de 20 de kilometri unul de celălalt, împreună cu comunele învecinate ajungând la o populaţie de aproape 150.000 de locuitori. În plus, municipiul Deva este şi reşedinţa judeţului Hunedoara, principalul pol administrativ şi economic al judeţului, fiind în situaţia particulară şi cu totul de neînţeles de a nu avea cel puţin o conexiune directă cu Autostrada A1, în condiţiile în care, la 60 de kilometri distanţă, municipiul Sebeş, deşi de dimensiuni mult mai mici, are nu mai puţin de trei puncte de descărcare. Punctul improvizat de descărcare de la Şoimuş este un pericol rutier prin faptul că este amplasat pe o pantă accentuată, într-un sens giratoriu cu raza de giraţie foarte mică, autovehiculele de mare tonaj se opresc în pantă pentru a acorda prioritate, toate acestea urmând unui pod subdimensionat peste râul Mureş. În virtutea acestei realităţi consider că singura soluţie viabilă şi economic acceptabilă este realizarea unui punct de descărcare în zona Sântuhalm, care ar permite o conexiune directă cu Deva şi Hunedoara. Accesul la autostradă ar înlătura astfel dezavantajul major pe care îl au acum cele două localităţi, care înregistrează deja pierderi importante prin faptul că nu au acces la autostradă. Este inadmisibil ca un municipiu reşedinţă de judeţ să nu aibă acces direct la autostrada care trece prin imediata sa apropiere, cu consecinţe directe şi majore asupra dezvoltării sale economice. Realizarea în cadrul Proiectului "Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European, pentru circulaţia trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, Tronsoanele 2 şi 3: km 614 Gurasada-Simeria", a pasajelor necesare de trecere la nivel cu barieră din Deva, astfel încât să fie evitată izolarea cvasicompletă a cartierului Grigorescu, amplasat în Deva, de cealaltă parte a căii ferate. Vă menţionez că este vorba despre amenajarea a trei pasaje, după cum urmează: Pasaj pietonal km 482+572 (DN7 - Strada Balata, în locul trecerii la nivel cu calea ferată); Pasaj pietonal km 481+305 (DN 7 la strada Harau - în locul trecerii la nivel cu calea ferată, pasaj pietonal şi carosabil km 480+510 (de la intersecţia DN7 cu str. Depozitelor la strada Harau). Având în vedere că scopul declarat al Masterplanului General de Transport este de a asigura o dezvoltare economică durabilă a comunităţilor locale din România, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de trafic şi de facilitare a accesului la reţeaua naţională şi europeană de infrastructură de transport, sunt în deplin acord cu obiectivele fixate prin acest Masterplan. De aceea, vă solicităm, domnilor guvernanţi, să analizaţi şi să includeţi aceste propuneri în varianta finală a Masterplanului de Transport.
			Doamna Eleonora-Carmen Hărău: "Banca Naţională a României şi francul elveţian" Din iniţiativa membrilor PNL din comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, în data de 10 februarie a.c., a avut loc audierea în Parlament a conducerii Băncii Naţionale pe tema situaţiei împrumutaţilor în franci elveţieni. Au răspuns invitaţiei guvernatorul Mugur Isărescu, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, precum şi viceguvernatorii Olteanu şi Voina. În această împrejurare, s-a convenit că soluţiile de piaţă sunt preferabile celor administrative, că abordările emoţionale pot duce la riscuri sistemice şi că nu există o modalitate standard de a rezolva toate cazurile aflate în dificultate, atâta vreme cât grupul împrumutaţilor nu este omogen. Dincolo de poziţiile, pe cale de a se armoniza, ale reprezentanţilor Băncii Naţionale şi a parlamentarilor, ambele părţi fiind deopotrivă interesate să contribuie la rezolvarea rapidă şi echitabilă a diferendului dintre împrumutaţi şi băncile comerciale, a apărut ca fiind destul de nevralgică şi incomplet reglementată juridic relaţia Băncii Naţionale cu societatea românească. Cu alte cuvinte, reglementatorul român al sistemului bancar, care funcţionează în România, şi-a declinat competenţa în ceea ce priveşte stoparea abuzurilor reale şi/sau potenţiale pe care le pot suporta împrumutaţii aflaţi în relaţie cu băncile comerciale, afirmând prin vocea vicepreşedintelui Bogdan Olteanu că, sigur că da, BNR este dispusă "să sprijine" alte instituţii cu atribuţiuni de protecţie a împrumutatului tratat ca şi consumator, instanţele judecătoreşti etc. Am aflat astfel că BNR are în grijă "prudenţialitatea bancară". Pe unde "umbla" prudenţialitatea bancară, în anii 90, când băncile picau ca popicele? Probabil era plecată în vacanţă... Şi totuşi, mentalul colectiv a construit o aură strălucitoare de profesionalism celor de la BNR, transformându-i în "monştri sacri". În opinia mea, noi, pământenii, trebuie să ne comportăm ca nişte oameni cu picioarele pe pământ. În acest sens, este binecunoscut faptul că un împrumut la bancă este un serviciu special, de o anumită tehnicitate, cu un mare potenţial ca forţa de negociere a împrumutatului să fie sensibil mai mică decât a băncii. Consider, aşadar, realitatea înfăţişată de viceguvernatorul Olteanu anormală şi cred că trebuie urgent corectată. Dacă BNR nu are capacitatea să-i protejeze pe români de potenţialii prădători din sistemul bancar, de ce se mai numeşte "naţională"?! Şi pe ce se bazează aura profesională strălucitoare a instituţiei şi a guvernatorului?!
			Domnul Cezar-Florin Preda: "Discriminarea personalului nedidactic din învăţământ trebuie să înceteze!" Zeci de ani de muncă sunt egali cu zero. În pofida tuturor protestelor de anul trecut, personalului nedidactic nu îi este recunoscut nici astăzi beneficiul cuvenit, astfel că persoane cu vechime mare în muncă au acelaşi nivel de salarizare ca un angajat abia ieşit de pe băncile şcolii. Această situaţie, considerată nelegală şi profund discriminatorie, în care se încadrează muncitori necalificaţi, fochişti, paznici, bucătărese, îngrijitori, ce îşi desfăşoară activitatea în grădiniţe şi şcoli, vine ca urmare a faptului că garantarea salariului minim brut pe economie a fost realizată prin includerea sporului de vechime în salariul de bază, situaţie ce a fost preluată şi cu ocazia încadrărilor ulterioare. Atât în ţară, cât şi în Buzău, sindicatele din învăţământul preuniversitar au atras atenţia în nenumărate rânduri asupra situaţiei materiale grave a personalului nedidactic din şcoli, generată de salariile umilitoare ale acestei categorii de salariaţi, care trăieşte la pragul limitei de subzistenţă. La nivelul judeţului Buzău demersurile efectuate de către sindicaliştii din învăţământul preuniversitar au dus la iniţierea unui proiect de lege, însă fără a se obţine vreun rezultat. Potrivit sindicaliştilor buzoieni, printr-un ordin guvernamental, reprezentanţii personalului nedidactic din şcoli au rămas atât fără sporul pentru condiţii grele, cât şi fără tichetele cadou. În schimb, li s-a promis că pe parcursul a doi ani vor ajunge la majorări salariale de 35%, însă bugetul pe 2015 nu prevede astfel de majorări. Numai la nivelul judeţului Buzău numărul acestor angajaţi ajunge la 1.200 de persoane. Personalul nedidactic din învăţământ nu-şi doreşte salarii mai mari decât cadrele didactice sau personalul didactic auxiliar, ci doar sa aibă dreptul la decontarea navetei, la acordarea sporurilor de fidelitate, stabilitate şi pentru condiţii de muncă, să beneficieze de scutirea de la taxele de înscriere în învăţământul superior pentru copiii lor şi de la plata cazării în cămine studenţeşti a acestora. Într-un cuvânt, această categorie de personal îşi cerşeşte dreptul la un salariu decent, corespunzător muncii prestate, de la un guvern insensibil la demnitatea umană.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul, la 11 mai 2011" Până la data de 07.02.2015 pe site-ul Ministerului Muncii a fost pus în dezbatere publică Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istambul, la 11 mai 2011. Convenţia privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice reprezintă tratatul internaţional cel mai cuprinzător care abordează această gravă violare a drepturilor omului, ale cărui puncte cheie sunt prevenirea violenţei, protecţia victimelor şi trimiterea în judecată a infractorilor. România a semnat Convenţia privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice la data de 27.06.2014 şi a reprezentat un prim pas făcut în consolidarea legislaţiei din domeniu pentru ca şi în România să se promoveze o serie de măsuri ferme prin care să se asigure o prevenţie şi o combatere adecvată fenomenului violenţei domestice, sub toate formele sale. Sub incidenţa Convenţiei intră femei şi fete din orice mediu social, indiferent de vârstă, rasă, religie, origine socială, statut de imigrant sau orientare sexuală. Convenţia prevede schimbarea atitudinilor şi rolurilor, precum şi combaterea stereotipurilor care fac ca violenţa împotriva femeilor să fie acceptată, instruirea de specialişti care să lucreze cu victimele sau includerea ca disciplină în programele şcolare, la toate nivelurile de educaţie a problematicii egalităţii. De asemenea, introduce o serie de infracţiuni, precum sterilizarea forţată, mutilarea genitală a femeilor sau violenţa psihică. Convenţia urmăreşte crearea unor mecanisme care să garanteze o protecţie adecvată victimelor, precum şi creşterea conştientizării efectelor acestui fenomen. Sper ca la nivel naţional să înceapă şi să se promoveze activ de către minister cunoaşterea drepturilor persoanelor supuse violenţei domestice, principalele modalităţi de prevenire, dar şi de combatere a acestui fenomen. Cunosc necesitatea adoptării şi implementării în cadrul legislaţiei naţionale a acestei convenţii şi sper ca Guvernul să adopte în şedinţă de Guvern cât mai repede acest proiect şi să-l trimită spre Parlament pentru dezbatere şi aprobare. Este deja târziu că acest proiect este supus dezbaterii abia acum, deşi România a semnat această convenţie încă din iunie 2014.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Informarea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială referitoare la Protocolul Convenţiei nr. 29/1930 privind munca forţată şi Recomandarea nr. 203/2014 cu privire la măsurile suplimentare pentru suprimarea eficientă a muncii forţate" În cadrul şedinţei de plen de săptămâna trecută Comisia de muncă din cadrul Camerei Deputaţilor a făcut o informare referitoare la Protocolul Convenţiei nr. 29/1930 privind munca forţată şi Recomandarea nr. 203/2014 cu privire la măsurile suplimentare pentru suprimarea eficientă a muncii forţate. În urma prezentării făcute în plen, comisia va informa ministerul cu privire la aceasta, iar acesta are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Noul protocol la Convenţia nr.29/1930 privind munca forţată introduce noi recomandări referitoare la prevenirea muncii forţate, accesul la justiţie al victimelor şi la măsuri compensatorii. Protocolul trebuie ratificat de fiecare ţară. Statele sunt obligate să adopte o strategie naţională şi un plan de acţiuni, în consultare cu angajatorii şi angajaţii, pentru prevenirea şi pedepsirea muncii forţate şi a traficului de persoane. Traficul de persoane şi munca forţată sunt subiecte care din păcate nu se află pe agenda publică din România, deşi suntem în continuare atât sursă, cât şi ţară de tranzit. Noul protocol la Convenţia privind munca forţată trebuie aprobat în cel mai scurt timp, iar Guvernul sper că lucrează deja la un plan de acţiuni. Traficul de persoane şi munca forţată sunt infracţiuni, există anchete în derulare, deci problema României nu este în ceea ce priveşte sancţionarea fenomenului neapărat, cât mai degrabă în prevenirea acestuia şi protecţia acordată victimelor, astfel încât acestea să fie ferite de condamnare în legătură cu fapte de care nu sunt responsabile. Cum putem preveni munca forţată? Prin informare în şcoli, prin predici la biserică, prin discuţii cu aceste familii în situaţie de risc, prin colaborarea cu mediul asociativ. O altă problemă este referitoare la protecţia oferită victimelor, întrucât aici cazurile de corupţie măruntă în care angajatorii nu sunt controlaţi sau poliţiştii nu adună mărturii împotriva celor care utilizează munca forţată sau trafichează persoane în acest scop dinamitează orice tentativă de penalizare. Însă, cum ne putem aştepta de la acest Guvern să realizeze o strategie naţională pentru prevenirea şi combaterea muncii forţate atât timp cât principalul instrument de control tocmai a fost anihilat prin comasarea Inspecţiei Muncii cu Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale printr-o ordonanţă de urgenţă? Că tot se lăuda ieri premierul că a fost anul cu cele mai puţine ordonanţe. Care a fost urgenţa pentru ca inspectorii de muncă să fie aduşi în acelaşi loc cu cei care se ocupă de prestaţiile sociale? Care este legătura dintre cele două activităţi? Facem o unificare pe hârtie doar pentru a bifa că reducem numărul de agenţii guvernamentale? Sper ca faptul că vorbim astăzi despre acest subiect va determina Avocatul Poporului să recitească sesizarea de neconstituţionalitate pe care am transmis-o şi să o înainteze către Curtea Constituţională.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Deşi şomajul în rândul tinerilor se apropie de 25%, singura soluţie a Guvernului este înfiinţarea de instituţii noi pentru a masca incapacitatea de a utiliza fondurile europene" După ce au desfiinţat Inspecţia Muncii pe motiv că sunt prea multe instituţii şi agenţii guvernamentale a căror activitate se suprapune, iată că Guvernul s-a gândit la o nouă struţo-cămilă: o agenţie care să gestioneze fondurile europene destinate tinerilor, dar care să preia şi oficiile teritoriale pentru IMM-uri şi Direcţia de programe din cadrul Ministerului Energiei, IMM-urilor şi Mediului de afaceri. Fondurile europene din Garanţia pentru tineri trebuiau cheltuite în perioada 2014-2015, or noi, acum, la început de 2015, ne trezim că nu putem utiliza fondurile şi că ne trebuie o agenţie nouă? Cum se va raporta această nouă agenţie la Ministerul Tineretului şi Sportului, la Ministerul Muncii, la Ministerul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri şi la Ministerul Fondurilor Europene? Cum va putea gestiona şi fondurile europene dedicate tinerilor şi instrumentele pentru susţinerea IMM-urilor? Şomajul în rândul tinerilor se apropie de 25%, iar aceştia au nevoie de măsuri concrete de sprijin. Tinerii nu au nevoie de instituţii noi, create doar pentru a găsi nişte posturi călduţe clientelei de partid. Tinerii au nevoie de programe concrete: fonduri pentru a-şi înfiinţa propriile companii, cursuri de formare profesională, burse de sprijin. În ultimii doi ani Guvernul Ponta nu a făcut altceva decât să îi amăgească pe aceşti tineri, singurele măsuri concrete fiind două proiecte-pilot care nu pot acoperi întreg necesarul de măsuri.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Strategia privind persoanele vârstnice" Avem după un an de elaborare Proiectul Strategiei naţionale privind persoanele vârstnice. Acest proiect promovat de Ministerul Muncii şi aflat în dezbatere publică vizează o societate în care persoanele vârstnice sunt încurajate şi ajutate să ducă o viaţă sănătoasă, productivă, participativă, demnă şi independentă în cea mai mare măsură posibilă. Prelungirea vieţii active a persoanelor vârstnice, promovarea participării sociale şi obţinerea unui grad mai ridicat de independenţă şi siguranţă pentru persoanele care necesită îngrijire de lungă durată sunt obiective generale prevăzute în Proiectul "Strategiei naţionale pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice pentru perioada 2014-2020. Ceea ce nu înţeleg este de ce 2014-2020, când deja suntem în anul 2015 şi acest proiect se află abia în dezbatere publică. Acum Ministerul Muncii face şi aprobă strategii retroactiv? Se pare că da. În cadrul strategiei ni se prezintă faptul că formula actuală de calculare a pensiei stabileşte o strânsă legătură între pensii şi contribuţii. Astfel, se afirmă că ar trebui încurajată suplimentarea veniturilor din pensii prin muncă. Astfel, este specificat în cadrul strategiei că este nevoie urgentă "de dialog social deschis privind priorităţile sistemului de pensii, politicile de creştere a numărului şi a productivităţii contribuabililor la sistemul de pensii şi rolurile Guvernului şi persoanelor individuale privind furnizarea de venituri la vârste înaintate în viitor, astfel încât sustenabilitatea socială a reformelor recente şi în curs ale pensiilor poate fi îmbunătăţită." Ceea ce nu înţeleg este ce a făcut Guvernul pentru sustenabilitatea sistemului de pensii şi care sunt îmbunătăţirile aduse? Căci tot ce am văzut până acum a fost o aplicare greşită a deciziilor Curţii Constituţionale în interesul Guvernului, nu al oamenilor care ies la pensie. Totul pe hârtie sună bine, dar aşteptăm să vedem când se va aproba şi se va publica în Monitorul Oficial. Poate în 2016? Şi poate aşteptăm anul 2020 să vedem şi ceva concret, căci doar este gândită ca aplicabilitate pe 6 ani, aşa cum este specificat: Strategia naţională pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia persoanelor vârstnice pentru perioada 2014-2020.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Dezbatere publică pe tema legilor «Big Brother»" În data de 12 februarie, membrii Grupului PNL din Camera Deputaţilor organizează o dezbatere publică pe tema legilor securităţii cibernetice şi a telecomunicaţiilor. La dezbatere sunt invitaţi reprezentanţi ai instituţiilor statului implicate în acest domeniu de legiferare (Guvern, SRI, CSM, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului), organizaţii ale societăţii civile şi mass-media. Deşi tema securităţii naţionale ar trebui să stea în fruntea priorităţilor actualei guvernări, din păcate, ea pare abandonată de aceasta în lumina ultimelor evenimente politice. Aşa cum ştiţi, Partidul Naţional Liberal a susţinut necesitatea unei dezbateri publice echilibrate în ceea ce priveşte aşa-numitele legi Big Brother. Din păcate, ce am văzut în ultimele săptămâni au fost mai mult reacţii disproporţionate, şi mai puţine soluţii concrete. Avem nevoie de soluţii pentru remedierea vulnerabilităţilor în domeniul siguranţei naţionale, însă nu putem accepta ca sub acest pretext să avem măsuri care aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale. În opinia noastră, a liberalilor, cel mai important lucru este ca toţi factorii interesaţi să se aşeze la o masă a dialogului şi să găsească formula legislativă corectă, care să ofere garanţii constituţionale atât pentru dreptul la viaţă privată, pentru corespondenţă privată, cât şi pentru siguranţa naţională. Tocmai de aceea, PNL a decis să dea startul acestui atât de necesar dialog prin organizarea dezbaterii publice "Drepturi şi libertăţi în contextul securităţii cibernetice şi a telecomunicaţiilor". Dezbaterea a avut ca scop cunoaşterea tuturor opiniilor a tuturor părţilor implicate şi afectate de această reglementare, astfel încât prin aceasta să se pună bazele unui mecanism de dialog social care să ducă eventual la o posibilitate de a crea un proiect legislativ care să răspundă tuturor nevoilor, adică, pe de o parte, nevoii de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute în Constituţie, iar, pe de altă parte, să se creeze şi un mecanism care să permită sisteme sporite de siguranţă în ceea ce priveşte siguranţa, securitatea cibernetică.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Întreaga politică de protecţie socială a Guvernului Ponta este doar o imensă minciună şi praf în ochii electoratului" Ministrul Rovana Plumb şi-a dat din nou arama pe faţă, demonstrând că întreaga politică de protecţie socială a Guvernului Ponta este doar o imensă minciună şi praf în ochii electoratului. Condamn ipocrizia ministrului muncii Rovana Plumb care, în noiembrie 2014, în plină campanie pentru alegerile prezidenţiale, promitea dublarea indemnizaţiilor pentru victimele dictaturii comuniste, începând cu 1 ianuarie 2015, pentru ca acum, când proiectul legislativ s-a dezbătut în comisia de specialitate, să fie solicitată de reprezentantul ministerului amânarea aplicării acestei măsuri până la 1 ianuarie 2017. Cinismul doamnei Plumb este cu atât mai revoltător cu cât în cazul acestei măsuri beneficiarii sunt oameni în vârstă, oameni care au suferit foarte mult în perioada dictaturii comuniste şi care au nevoie de această dublare a indemnizaţiilor astăzi, şi nu peste 2 ani, când pentru unii s-ar putea să fie prea târziu. Din păcate, astfel de minciuni au ajuns să reprezinte marca guvernării Ponta, iar Ministerul Muncii este folosit pentru a pasa responsabilitatea identificării surselor de finanţare pentru această măsură către un viitor guvern. Reprezentanţii acestui minister ar trebui măcar să aibă decenţa să îşi ceară scuze faţă de cei peste 45 mii de potenţiali beneficiari ai acestei măsuri pentru faptul că actuala guvernare i-a minţit în faţă când le-a promis în campania electorală dublarea indemnizaţiilor de la 1 ianuarie 2015. Proiectul de Lege, pentru modificarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri a fost discutat în această săptămână în cadrul şedinţei Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, dar votul a fost amânat pentru săptămâna viitoare, ca urmare a solicitării reprezentantului Ministerului Muncii de a fi prorogat termenul de intrare în vigoare al acestei măsuri.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Moţiunea simplă «PSD guvernează la negru! Totul pentru PSD, nimic pe pentru cetăţean!»" Subiectul moţiunii depuse ieri în cadrul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor îl constituie desfiinţarea Inspecţiei Muncii, prin adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de urgenţă nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 17 decembrie 2014. În cadrul comisiei de specialitate Proiectul de Lege pentru aprobarea OUG nr.86/2014 a fost dezbătut fără a se aştepta după avizele comisiilor de specialitate. Una dintre comisiile avizatoare este chiar Comisia pentru muncă şi protecţie socială, iar în cadrul dezbaterilor din cadrul acesteia s-au ridicat mai multe probleme şi aspecte asupra acestei OUG. Dar Guvernul a preferat să meargă direct la comisia de fond, fără a respecta procedura parlamentară şi a sfida astfel membrii comisiilor avizatoare. Prin articolul 5 al OUG nr.86/2014, Guvernul desfiinţează Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în locul acestora urmând să fie format, prin comasare, un mutant, şi anume Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială. În prezent, Inspecţia Muncii este autoritatea naţională care controlează aplicarea reglementărilor generale şi specifice în domeniul relaţiilor de muncă. Este autoritatea prin care sunt controlate toate categoriile de angajator, în legătură cu acordarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor faţă de salariaţii care desfăşoară activitate în baza unui contract individual de muncă; sunt controlaţi agenţii de ocupare a forţei de muncă privind medierea angajării cetăţenilor români în străinătate, cu privire la îndeplinirea condiţiilor de înfiinţare şi funcţionare a agentului, cât şi cu privire la existenţa şi conţinutul contractelor care conţin oferte ferme de locuri de muncă încheiate cu angajatorii străini, precum şi contractele de mediere încheiate cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă; şi, de asemenea, sunt controlaţi agenţii de muncă temporară privind punerea la dispoziţia utilizatorilor a forţei de muncă pentru perioade determinate. De asemenea, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială este instituţia care în România aplică politicile şi strategiile din sistemul naţional al beneficiilor de asistenţă socială şi al serviciilor sociale elaborate de Ministerul Muncii. Prin această ordonanţă de urgenţă, dată repede, la finalul sesiunii parlamentare trecute, Ministrul Muncii, doamna Rovana Plumb şi premierul Victor Ponta transmit clar că tot ce mişcă trebuie să aibă culoare politică, că nu mai rămâne niciun şef în funcţie, nici măcar în teritoriu, dacă nu are carnet PSD. Această ordonanţă de urgenţă are impact, atât la nivel macro, asupra pieţei muncii şi asupra beneficiarilor de asistenţă socială, dar şi asupra angajaţilor din cele două instituţii comasate, care nu ştiu în momentul de faţă care mai e statutul lor sau la cheremul cui vor ajunge. Vă solicit să participaţi la dezbateri şi să votaţi această moţiune. Vă cer să nu distrugem lucrurile bune ce funcţionează în România.
			Doamna Claudia Boghicevici: "11 februarie - Ziua Europeană 112" Începând cu anul 2009, data de 11 februarie a fost declarată Ziua Europeană 112, o zi dedicată îmbunătăţirii vizibilităţii 112, răspândirii mesajului şi creşterii gradului de conştientizare prin activităţi organizate, în fiecare an, la nivel local, regional, naţional şi european. În acest an, de ziua europeană 112, s-a tras un semnal de alarmă asupra apelurilor false primite. Statistica pe anul trecut realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la numărul unic de urgenţă 112 au fost primite şi tratate 16.434.007 apeluri. Dintre acestea 5.633.051 (34,28%) au fost reale şi 10.800.956 (65,72%) false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă - 3.476.366 (59,64%), Poliţie - 1.369.8813 (23,50%), Pompieri - SMURD - 810.844 (13,91%) şi Jandarmerie - 165.057 (2,83%). Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Călăraşi, Harghita şi Mureş ocupă primele locuri. În urma constatărilor făcute de către autorităţile statului, 12.945 cetăţeni au fost sancţionaţi în anul 2014, conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în Bucureşti, Suceava şi Gorj. Pe luna ianuarie 2015, din totalul de 1.359.910 apeluri, 506.797 (37,27%) au fost reale şi 853.113 (62,73%) false. Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă este pus la dispoziţia tuturor cetăţenilor de pe teritoriul României români şi străini care se află în situaţie de urgenţă. Funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU) este o necesitate firească pentru o ţară civilizată care înţelege să-şi protejeze cât mai bine cetăţenii prin asigurarea unui serviciu de urgenţă de calitate şi eficient, dar este şi un obiectiv susţinut de toţi actorii de pe piaţa comunicaţiilor din România. Am convingerea că prin măsurile şi campanile de mediatizare apelurile false ar trebui să scadă şi mă ofer să mă alătur oricărei campanii de conştientizare cu privire la utilitatea acestui sistem de urgenţă necesar în orice ţară civilizată.
			Domnul Constantin Adăscăliţei: "Pledoarie pentru combaterea şomajului din România" Şomajul este un fenomen care, prin afectarea tuturor statelor în diverse proporţii, a devenit prin consecinţele sale una dintre preocupările generale ale organismelor UE. Activitatea acestor organisme urmăreşte două direcţii, pe de-o parte atenuarea acestor consecinţe prin prestaţii care să asigure supravieţuirea financiară a şomerilor, iar pe de altă parte măsuri prin care toată această forţă de muncă să fie reabsorbită de către circuitul economic. În terminologia de specialitate primele se numesc măsuri pasive, iar ultimele - măsuri active. Potrivit ONU, termenul de şomer este definit drept "orice persoană care a împlinit 15 ani; este aptă de muncă; nu munceşte sau caută un loc de muncă". În acest context, România are obligaţia alinierii la modelul social european şi implementării măsurilor comunitare de combatere a şomajului, deşi s-a dovedit că aceste soluţii nu au un caracter universal valabil, ci pentru fiecare stat, în funcţie de caracteristici, trebuie măsuri specifice. Dezbaterea în acest domeniu porneşte de cele mai multe ori de la împărţirea resurselor pentru implementarea acestor măsuri. Adică, cum e mai bine ? Să direcţionăm aceste resurse pentru prestaţii sociale cât mai confortabile sau către măsuri active care să aducă la angajarea forţei de muncă în sistem, fapt care pe termen lung va returna banii către stat prin plata contribuţiilor şi cotizaţiilor. De prisos să mai spunem că în tot spaţiul comunitar această chestiune a fost gestionată cel mai eficient de către guvernele de stânga, cel mai bun exemplu fiind ţările nordice. Strategia europeană pentru ocuparea forţei de muncă (SEO) vizează o direcţie suplimentară, şi anume Prevenirea Riscului Şomajului prin dezvoltarea spiritului antreprenorial, formarea profesională pe tot parcursul vieţii şi îmbogăţirea competenţelor şi aptitudinilor tuturor indivizilor. În România rata şomajului la nivel naţional era în decembrie 2014 de 5,14%, mai mică cu 0,3% faţă de decembrie 2013, însumând 478.338 persoane. Din totalul persoanelor înregistrate ca şomeri, doar 140.000 beneficiază de indemnizaţie, în timp ce restul de aproape 350.000 sunt neindemnizaţi. Din numărul total de şomeri circa 150.000 provin din mediul urban, iar 320.000 din mediul rural. La nivel european avem de-a face cu o anomalie statistică. Astfel că, în timp ce România are un procent de şomeri de 05%, în Spania cifra se situează la 26%, în Polonia - 10%, iar în Italia - 12%. Această anomalie se explică prin faptul că în România cei care sunt înregistraţi ca şomeri şi nu mai primesc indemnizaţie sunt radiaţi din evidenţe dacă nu se prezintă o dată la şase luni la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă. Altă explicaţie a specialiştilor este că în ţara noastră există circa 3 milioane de persoane care sunt patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători în agricultură şi nu figurează în evidenţele oficiale ca persoane fără loc de muncă. O concluzie nefericită a acestei anomalii o constituie faptul că în România instituţiile statului menite să combată munca la negru şi evaziunea fiscală din piaţa muncii încă nu funcţionează cum ar trebui. În teritoriu Guvernul a decis recent comasarea ITM-urilor cu AJPIS-urile, demers prin care sperăm să se poată controla mai bine situaţia persoanelor fără ocupaţie declarată. O altă specificitate a situaţiei din România o reprezintă numărul mare de români plecaţi la muncă în străinătate, oameni care nu mai sunt luaţi de 10 ani în evidenţele privind forţa de muncă şi care au de multe ori o situaţie incertă chiar în ţările occidentale unde vieţuiesc. Să vorbim puţin despre indemnizaţia de şomaj. În România aceasta este o sumă fixă, neimpozabilă, reprezentând 75% din salariul de bază minim brut pe ţară. Această indemnizaţie se acordă dacă sunt îndeplinite anumite condiţii: stadiu de cotizare de minim 12 luni în ultimele 24 luni, nu se realizează alte venituri, nu se îndeplinesc condiţiile de pensionare şi beneficiarii sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă. De menţionat că pot primi indemnizaţie de şomaj şi absolvenţii de liceu sau studii superioare, timp de 12 luni, măsura de sprijin pe care legiuitorul a gândit-o până la găsirea unui loc de muncă. În ceea ce priveşte măsurile active de diminuare a şomajului, consider că trebuie investit în pregătirea şi calificarea celor care caută de muncă, mai ales în domeniile în care se schimbă tehnologia. În acelaşi timp, statul trebuie să se implice în stimularea vechilor şi noilor întreprinderi care creează noi locuri de muncă. În această categorie intră şi întreprinderile care angajează absolvenţi sau persoane cu dizabilităţi. În spaţiul comunitar legislaţia s-a adaptat cerinţelor economice şi a dat posibilitatea unor diverse tipuri de angajare legală: contract cu orar atipic, angajare provizorie pe durată determinată, stagii sau alte contracte de muncă deosebite. Vedem, aşadar, că soluţiile pentru prevenirea şi combaterea şomajului trebuie să producă un echilibru între menţinerea forţei de muncă într-o stare calificată şi stimularea mediului economic la crearea permanentă de locuri de muncă, care prin impozite şi cotizaţii vor genera încasări la bugetul de stat.
			Domnul Constantin Adăscăliţei: "Familia românească trebuie să devină prioritatea guvernării" Relansez astăzi în dezbaterea publică o temă mereu "la modă" printre sociologi şi analiştii tranziţiei din societatea românească. Am considerat că este oportună abordarea acestei teme după ce săptămâna trecută am tras un semnal de alarmă despre pericolul socio-economic constituit de criza francului elveţian, situaţie care poate afecta zeci de mii de familii din ţara noastră. Deşi este dificilă o radiografiere generalistă a familiei contemporane, putem afirma că aceasta se află într-o situaţie de risc, ca să nu spunem mai direct - criza. Din nefericire familia românească reflectă direct starea de sănătate a întregii colectivităţi româneşti, pornind de la efecte demografice negative, mentalităţi aşa-zis moderne care au dus la lipsirea de repere morale şi spirituale, şi până la stresul financiar şi socio-economic alimentat de politicile diverselor guverne care nu doar că nu au sprijinit familia, ci au creat premisele destrămării acesteia. După principiul biblic de "a da Cezarului ce-i al Cezarului" voi analiza în intervenţia de astăzi acele aspecte care aparţin actului de guvernare şi implicarea clasei politice pentru elaborarea unei strategii care să încurajeze prin măsuri socio-economice tânăra familie şi să creeze un climat de bunăstare care să susţină familia românească. Statistic în România majoritatea gospodăriilor se regăsesc în oraşe şi municipii 56%, în timp ce 44% se află în mediul rural, ambele având o dimensiune situată în vecinătatea cifrei de 2,8 persoane. La nivel naţional ponderea numărului de membri de familie este următoarea: 27% familii cu 2 membri, 42% familii cu 3 membri, 18% familii alcătuite din 4 persoane, iar 11% familii cu 5 sau mai mulţi membri. Doar dacă însumăm primele două categorii rezultă 69% familii cu 0 sau un singur moştenitor, fapt care explică limpede sporul negativ prefigurat pe următorii 20 ani. Pe grupe de vârstă ale capului de familie este îngrijorător că 29% sunt conduse de persoane peste 65 ani, 31% de persoane între 50-64 ani, în vreme ce doar 44% sunt familii al cărui lider are sub 50 ani. La nivel ocupaţional 37% dintre familii sunt conduse de salariaţi, 42% de către pensionari, iar restul de 20% sunt şomeri, lucrători pe cont propriu sau prestează diverse activităţi de subzistenţă. O ultimă cifră îngrijorătoare, în 2014, 20% dintre gospodării nu şi-au putut achita la timp rata bancară, factura de energie electrică sau alte utilităţi, impozitul sau chiria pe spaţiul de locuit. Din nefericire familia românească a fost un concept suficient de abstract pentru a fi ţinta predilectă a guvernelor Boc-Ungureanu în anii de tristă amintire 2008-2012. Dacă încă din 2008 promiteau alocaţii de 100 lei/lună şi salarii de 900 euro a fost nevoie de doar 2 ani în care politicile lor distructive au afectat copii, salariaţi, pensionari, bugetari, mame, persoane cu dizabilităţi, adică un genocid economic pe care personal nu cred că l-au decontat în totalitate. Dacă aţi fi întrebat orice cuplu în acea perioadă despre naşterea unui copil, v-ar fi răspuns că este cel mai serios sacrificiu financiar, cu repercusiuni în păstrarea locului de muncă, etapa pe care de regulă tinerii o amână pentru vremuri mai bune. Şi aici ajungem la misiunea noastră de aleşi prin vot popular, care putem prin votul nostru să dăm o direcţie şi soluţii care să sprijine familia românească şi, implicit, întreaga societate în ansamblul ei. Am apreciat Programul "Prima Casă", care s-a dovedit funcţional pentru o categorie de tineri la un moment dat, la fel cum şi Programul ANL al Guvernului Năstase a ajutat multe familii cu venituri modeste. Este însă cazul să elaborăm un program naţional de achiziţie de locuinţe care să ţină seama de realităţile zilei. Programul "Prima Casă" prezintă un bilanţ de aproximativ 100.000 de dosare finanţate în 6 ani. Studiile de piaţă arată însă un necesar de 100.000 locuinţe în fiecare an, asta doar pentru familiile tinere şi fără a lua în considerare locuinţele vechi sau degradate care trebuie consolidate sau refăcute. Am văzut la începutul lunii cum Guvernul a contractat 175 milioane euro de la BDCE pentru a construi circa 9.000 de locuinţe sociale pentru tineri. Având în vedere că aceşti bani reprezintă investiţii directe în economia românească, care vor duce la crearea de locuri de muncă, consider că ar trebui mărit de la an la an cuantumul acestor investiţii. Rog pe Victor Ponta, premierul României, să aibă în vedere că de aceste investiţii este nevoie şi în mediul rural, nu doar la oraşe. De asemenea, am apreciat ideea introducerii alocaţiei de sprijin pentru copiii din familii sărace, însă Guvernul trebuie să găsească soluţii de finanţare pentru mărirea tuturor alocaţiilor care în prezent sunt de 42 lei, adică 10 euro, în timp ce media europeană se situează undeva la 100 euro, dar sunt şi ţări unde aceasta atinge 400 euro. Cu speranţa că susţinem cu toţii acest demers util, vă mulţumesc pentru atenţie şi vă promit că voi reveni pe viitor cu o serie de bune practici în domeniu ale vecinilor noştri din UE.
			Domnul Constantin Galan: "15 februarie - Ziua internaţională a copiilor bolnavi de cancer" Ziua internaţională a copilului bolnav de cancer este celebrată în fiecare an pe 15 februarie pentru 250.000 de copii cu cancer depistaţi anual la nivel mondial. Cancerul la copil este o boală rară, reprezentând numai 2% din numărul total de cancere. Conform statisticilor publicate de Confederaţia Internaţională a Organizaţiilor Părinţilor cu Copii Bolnavi de Cancer (ICCCPO) în România, anual 500 de copii sunt diagnosticaţi cu cancer. În funcţie de specificul bolii, rata de vindecare este cuprinsă între 30 şi 60%. Circa 70% dintre toate cancerele sunt vindecabile dacă sunt diagnosticate şi tratate dintr-un stadiu incipient. Medicii oncopediatri avertizează că simptomele cancerului pot fi deseori interpretate ca boli obişnuite vârstei copilăriei. Informaţiile zguduitoare apar în primul Registru Naţional al Cancerelor la Copil realizat vreodată în România. Raportul unei organizaţii neguvernamentale arată că sunt tot mai multe situaţiile în care boala este depistată în stadii terminale. În asemenea cazuri, majoritatea micilor pacienţi se sting la un an după diagnosticare. Dacă trec de acest prag şi de următorii patru ani, rata de supravieţuire este de 70%, cu nouă procente mai mică decât media europeană. Rata mare a mortalităţii este efectul letal al problemelor din sistemul medical: diagnosticarea târzie, tratamentul întrerupt de lipsa aparaturii sau a citostaticelor şi lipsa de personal. Este necesară o bună colaborarea a instituţiilor medicale locale şi regionale cu ONG-urile şi cu comunitatea locală pentru ca cei mici să beneficieze de controale preventive, dar şi de tratamentele adecvate atunci când sunt diagnosticaţi cu cancer. În plus, copiii salvaţi de această cumplită boală trebuie ajutaţi să se integreze în societate şi să urmeze parcursul unei vieţi normale, lucru deloc uşor având în vedere experienţele dramatice la care au fost supuşi. Comunitatea trebuie să dea dovadă de toleranţă şi înţelegere, să fie deschisă pentru a-i accepta pe copiii care trec prin astfel de traume, în aşa fel, încât urmele bolii să nu îi izoleze şi să nu îi condamne la condiţia de "exclus din societate". Victoria împotriva cancerului nu poate fi declarată dacă nu sunt şterse sau diminuate urmele trecerii prin această situaţie şi dacă respectivii pacienţi nu sunt redaţi unei vieţi normale, acordându-li-se şansa să funcţioneze normal şi să aibă o viaţă împlinită.
			Domnul Constantin Mazilu: "Incluziunea socială trebuie să fie un proces continuu" V-aţi întrebat vreodată cât de dificil îi este unui copil cu dizabilităţi să frecventeze şcolile normale sau de masă, în condiţiile în care singurele facilităţi disponibile pentru el sunt, eventual, o rampă la intrare şi repartizarea într-o sală de clasă situată la parterul unităţii de învăţământ? Poate că nu. Dar despre ce li se întâmplă şi prin ce trec aceşti copii care au mari dificultăţi să ajungă la cabinetele şcolare de specialitate situate la etajele superioare ale şcolilor fără platforme mobile sau lifturi? Majoritatea românilor nu îşi pun astfel de întrebări, deşi aceste probleme există în jurul nostru. Vreau să atrag atenţia asupra acestei chestiuni, a incluziunii sociale, care din păcate nu se mai prezintă de ceva vreme ca un proces continuu, iar cei mai afectaţi dintre noi rămân copiii ale căror drepturi primordiale sunt încălcate de multe ori fără rea-voinţă, din necunoaştere, sărăcie sau nepăsare. Din aceste motive, ţin să vă reamintesc că educaţia este un drept fundamental al omului. Toţi copiii trebuie să aibă dreptul la o educaţie gratuită şi de calitate, ce permite fiecăruia să acumuleze cunoştinţele necesare pentru a face faţă tuturor provocărilor societăţii. Ea contribuie la păstrarea valorilor, stă la baza învăţării de-a lungul vieţii, creează încredere, te face mai independent şi, totodată, conştient de drepturile şi posibilităţile proprii. Educaţia îl învaţă pe orice individ cum să se comporte în calitate de cetăţean responsabil şi informat. Astăzi, alături de conceptul de educaţie integrată îl regăsim şi pe cel de educaţie incluzivă, care are la bază principiul dreptului egal la educaţie pentru toţi copiii, indiferent de mediul social sau cultural din care provin, religie, etnie, limbă vorbită sau condiţiile economice în care trăiesc. Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ al tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi. În mod fericit se aplică, însă nu unitar şi continuu. Educaţia persoanelor cu handicap s-a realizat o lungă perioadă de timp, cu precădere, în forme segregate, ca educaţie specială, separată de cea obişnuită. Se considera că numai în unităţile de educaţie specială pot fi create condiţiile propice din punct de vedere material, al pregătirii personalului, al dezvoltării unor proceduri şi standarde specifice, în vederea satisfacerii cerinţelor educative speciale ale copiilor cu diferite tipuri de deficienţe. În ultimele decenii, s-a demonstrat că opţiunile integrării şi incluziunii copiilor cu deficienţe în învăţământul obişnuit prezintă multiple avantaje pentru atingerea obiectivului egalizării şanselor. Şi totuşi, la nivelul societăţii predomină încă modelul medical bazat pe înţelegerea oricărei dificultăţi ca o problemă de sănătate şi concepţia de milă şi compasiune, determinate de componenţa valorii muncii sociale, ca domeniu important în valorizarea oricărei persoane. Adică o formă de discriminare pozitivă. Necesitatea adoptării unor noi reglementări şi proceduri specifice privind accesul egal la educaţie, evaluările finale şi certificarea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, incluşi în învăţământul general obligatoriu, ar trebui să ne preocupe mai mult. Vă întrebaţi de ce spun asta. Pentru că, spre exemplu, subiectele evaluărilor sunt unice la nivel naţional şi nu ţin cont de adaptările curriculare de care a beneficiat această categorie de elevi. Şi asta e o altă formă de discriminare, mai ales în condiţiile în care legislaţia le permite cadrelor didactice să opereze modificări curriculare pentru copiii cu dizabilităţi, aspecte particulare de care nu se ţine cont la examenele finale. Consider că mai indicat ar fi un set centralizat de programe adaptate pentru fiecare materie şi clasă, în funcţie de principalele tipuri de dizabilităţi ale copiilor, mai ales în condiţiile în care prea puţini profesori beneficiază de formare specială; învăţământul secundar fiind văduvit aproape total de astfel de cadre didactice. Nu este suficient să afirmăm la nivel instituţional sau individual că dorim o societate unde incluziunea socială să fie un proces continuu. Consider că atât noi, Legislativul, cât şi Executivul trebuie să acţionăm pentru îmbunătăţirea vieţii acestor copii şi să eliminăm, pe cât posibil, neajunsurile de care se izbesc în societate.
			Domnul Dan Coriolan Simedru: Declaraţia mea politică de azi este dedicată unui aspect care la prima vedere poate părea lipsit de importanţă, însă la o atentă analiză se pot observa implicaţiile profunde pe care le generează. Doresc să vă aduc în atenţie utilizarea frecventă în legislaţia din domeniul muncii a termenului persoană cu dizabilităţi. Deja s-a împământenit folosirea lui ca termen de specialitate ce desemnează ceea ce de fapt denumim persoană cu handicap. Ne ruşinăm oare de folosirea acestui termen sau este vorba despre o găselniţă? Ceea ce îmi propun să subliniez este faptul că acest termen este folosit în total dezacord cu Constituţia României. Astfel, art. 50 din legea fundamentală stabileşte că persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Suntem o ţară în care constituţional "statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor", dar în care sunt create strategii, politici şi instituţii pentru persoanele cu dizabilităţi, persoane care nu sunt definite nici constituţional şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi reglementate nici legal. Există deci o ruptură între ce scrie în Constituţie şi cum se raportează mai departe legiuitorul la această categorie. Conceptul de dizabilitate este utilizat într-o serie de state europene şi a avut până la un moment dat aceeaşi interpretare în plan social, ca şi conceptul de handicap. Ambele concepte, care sunt de origini lingvistice diferite, au, doctrinar, interpretări foarte asemănătoare, iar din punct de vedere legislativ rămâne la latitudinea legiuitorului să le stabilească conţinutul şi să-l prezinte în interiorul legii. Plecând de la faptul că documentele europene utilizează, de asemenea, termenul de persoană cu handicap, deci nu este vorba despre vreo aliniere la legislaţia comunitară, mă întreb cine este atât de interesat să creeze confuzie legislativă şi administrativă? De curând s-a înfiinţat prin HG nr.50/2015 Autoritatea pentru Persoanele cu Dizabilităţi, deşi ea în trecut avea în titulatură termenul persoană cu handicap. Cine şi de ce consideră că România trebuie să-şi schimbe termenii lingvistici şi legislativi doar pentru a părea mai interesantă? Nu am găsit explicaţia acestui fapt, de aceea apelul meu se adresează Ministerului Muncii, doamnei ministru Rovana Plumb, care ne poate lumina în acest caz şi ne poate explica de ce într-o ţară care se respectă sunt utilizate concepte după ureche şi, mai ales, în total dezacord cu legea de căpătâi - Constituţia României?
			Domnul Cornel Itu: Evoluţia alarmantă şi fără precedent pe piaţa valutară a francului elveţian afectează un important segment economic al României, drept urmare este absolut necesară intervenţia statului pentru a preveni colapsul financiar a sute de mii de cetăţeni. Peste 150.000 de români au credite în franci elveţieni, ceea ce înseamnă că aprecierea cu 30% faţă de euro a acestei monede, a atins joi, 15 ianuarie 2014, un nivel record de peste 5 lei, un fapt care pune o presiune enormă pe familiile acestor persoane. De atunci, scăderea a fost infimă, de câteva zeci de bani, fapt care nu schimbă în esenţă situaţia. Sute de mii de români, împreună cu familiile lor, riscă să ajungă în pragul sărăciei extreme, în situaţia de a nu avea ce să pună pe masă. Explicaţiile şi apelul la calm al reprezentanţilor BNR nu cred că reprezintă o atitudine proporţională cu tabloul dezastrului social care se prefigurează. Dimpotrivă, cred că se cere o reacţie urgentă de ordin economic şi politic, în primul rând din partea BNR, dar şi a Guvernului României şi a Parlamentului. Pentru aceste sute de mii de cetăţeni se cere o reglementare urgentă de ordin legislativ, mai ales că debitorii cu credite în franci elveţieni au o situaţie specială, fiind vorba de credite imobiliare, riscând să ajungă în stradă în cazul în care ajung în incapacitate de plată a ratelor. Este, aşadar, o gravă problemă socială ce impune o atitudine responsabilă din partea BNR, a Executivului şi a Legislativului. Aceste credite au fost acordate cu mare uşurinţă începând cu anul 2007, când francul elveţian se afla chiar şi sub 2 lei. Acum, sute de mii de români sunt disperaţi de spectrul evacuării din locuinţă, de neputinţa de a face faţă acestei explozii pe piaţa financiară. Fac apel la colegii mei din Camera Deputaţilor, să ne concentrăm cu toţii forţele în noua sesiune parlamentară pentru a reuşi să legiferăm posibilitatea consumatorilor de a opta pentru conversia creditelor din valută în lei şi să tratăm acest proiect ca pe unul de maximă prioritate. Într-adevăr, Uniunea Europeană nu este insensibilă la acest tip de problemă cu care se confruntă, în special, statele care nu au trecut la moneda euro şi a pregătit o directivă privind conversia creditelor din valută în lei sau în alte valute. Este o măsură binevenită, iar băncile trebuie să înţeleagă că sprijinul trebuie să fie reciproc, nu doar din partea clienţilor. În anii de criză economică instituţiile bancare au fost protejate, acum a venit şi rândul cetăţenilor să fie protejaţi. Însă, cred că această măsură a UE va veni prea târziu pentru români şi este de datoria noastră să rezolvăm, cu prioritate, problemele care ne privesc. Avem deja o iniţiativă bună în acest sens, respectiv Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care a avut o largă susţinere din partea noastră, fiind semnat de aproape 200 de parlamentari, în rândul cărora mă aflu şi eu. Proiectul a fost adoptat de Senat, a fost avizat favorabil de Guvernul României şi urmează să intre în dezbatere la Camera Deputaţilor. Cred că majoritatea suntem de acord că acest proiect trebuie discutat cu prioritate. Totodată, vreau să vă aduc în atenţie faptul că în mai puţin de două săptămâni peste 30.000 de români au semnat o petiţie prin care solicită adoptarea acestui proiect legislativ, aducând şi completări la textul de lege. Iată ce propun aceşti cetăţeni: posibilitatea consumatorilor cu credite în valută străină (CHF, EURO, USD) de a opta pentru conversia creditelor din valută în lei, la cursul de la data semnării contractului, plus o diferenţă de maximum 20%, indiferent de tipul de credit acordat (cu sau fără garanţie), interzicerea solicitării şi aplicării oricăror altor comisioane, costuri şi garanţii suplimentare în procesul de conversie a creditelor şi interzicerea perceperii unei dobânzi anuale efective (DAE) mai mare în noua monedă de creditare. Sper ca acest proiect să fie tratat cu maximă seriozitate pentru a preveni un fenomen social negativ, cu consecinţe grave pentru stabilitatea economică şi nivelul de trai al unui segment semnificativ al populaţiei României.
			Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean: "Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală - lucruri prost făcute în România lucrului bine făcut" Cu toate că a suferit sute de amendamente, legislaţia fiscală conţine o serie de aberaţii printre care se numără taxarea cu sume mai mari decât venitul impozitat, finanţarea şoselelor de către transportatorii feroviari, taxarea în cascadă a produselor accizabile. Având în vedere ultimele declaraţii de presă ale premierului Victor Ponta, Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală se vor modifica din nou, după care vor fi supuse dezbaterii publice, iar la 15 martie vor fi trimise Parlamentului României, spre dezbatere şi adoptare. În România lucrului bine făcut, Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală sunt lucruri prost făcute, având în vedere faptul că prin normele de aplicare îi aduc pe cei vizaţi în situaţii aberante. Una dintre cele mai toxice prevederi ale Codului fiscal este cea referitoare la baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS), care, conform normelor în vigoare, nu poate fi mai mică decât un salariu minim brut pe ţară. Astfel, indiferent cât de puţini bani se câştigă din dividende ori din dobânzi bancare, cetăţenii vor fi datori la Fisc cu echivalentul a 5,5% din salariul minim brut pe ţară. În 2015, acest salariu a fost stabilit la 975 de lei lunar şi, de la 1 iulie, va urca la 1.050 de lei. Recentele controverse pe marginea taxării alocaţiilor pentru copii readuc pe tapet şi celelalte norme fiscale care-i derutează atât pe contribuabili, cât şi pe administratorii sistemului. La începutul anului 2015, părinţii care acumulau în conturi bancare alocaţiile copiilor s-au trezit cu decizii de impunere din partea Fiscului, având exact aceeaşi factură. Li s-au cerut 39 de lei lunar, cu toate că "investiţia" lor era de 42 de lei lunar - alocaţia copilului. De ce 39 de lei? Pentru că au fost luate în calcul veniturile din anul 2012, când salariul minim era de 700 de lei, iar contribuţia de 5,5% înseamnă 39 de lei. O altă "minunăţie" fiscală a Guvernului Ponta constă în taxa de drum existentă în preţul carburanţilor. Pe lângă accize, în preţul motorinei şi benzinei mai este inclusă şi o taxă de drum, echivalentă cu 25% din acciză, pe care la început au plătit-o toţi transportatorii. Ulterior, această taxă a fost scoasă din carburanţii utilizaţi în transporturile navale şi aeriene, dar a rămas în transporturile feroviare. Logica Guvernului Ponta ne duce la concluzia că transportatorii de pe calea ferată sunt nevoiţi să-şi finanţeze propriii concurenţi, pe cei rutieri, ca şi cum trenurile ar merge pe şosele. Toate acestea, în condiţiile în care oricum taxarea utilizării infrastructurii pentru operatorii feroviari este la nivel de 25% din totalul costurilor de transport, în timp ce pentru operatorii auto este de numai 2%. Mai mult, la produsele accizabile, baza de calcul pentru acciză este formată din costuri+TVA. Dacă taxa pe valoarea adăugată (TVA) creşte, atunci creşte baza de calcul pentru acciză. Prin urmare, de când avem TVA de 24% am plătit şi o acciză mai mare, pentru că ni se percepe, de fapt, taxă la taxă, aceste produse fiind impozitate în cascadă. Noul Cod fiscal ar trebui să prevadă schimbarea politicii de impozitare având în vedere semnalele conform cărora munca este impozitată prea mult, iar proprietăţile prea puţin. În ultima perioadă premierul Victor Ponta a devenit un adept al consensului naţional atunci când vine vorba de luarea unor decizii de importanţă majoră pentru România: pactul naţional pe apărare, pactul naţional referitor la Masterplanul general pe transporturi. Poate, de aceea, premierul Ponta doreşte consens şi în ceea ce priveşte adoptarea Codului fiscal şi al Codului de procedură fiscală, afirmând că documentele vor fi discutate în Parlament până când va exista un consens politic între majoritate şi opoziţie asupra lor, intenţia fiind însă ca noile coduri să fie aplicate de la începutul anului viitor. Surprinzătoare această dorinţă de consens politic, având în vedere faptul că actualul Codul fiscal, care prin natura sa ar trebui să fie extrem de predictibil a fost modificat de nenumărate ori până acum, numai prin ordonanţe de urgenţă, în număr de 28. România are nevoie stringentă de adoptarea unui Cod fiscal care să rămână în vigoare pe termen lung, un Cod fiscal predictibil pentru mediul privat. Mediul de afaceri şi întreprinzătorii privaţi sunt cei care au creat milioane de locuri de muncă în România. Ei sunt cei care au reuşit în ultimii ani să menţină constant numărul de locuri de muncă, să plătească la termen impozitele şi taxele datorate statului, să producă, să exporte şi să crească astfel economia românească. Strategia economică a Guvernului Ponta 3 este caracterizată de lipsa de expertiză, de o politică fiscală haotică, incoerentă, lipsită de orice minimă predictibilitate, o politică fiscală ostilă mediului de afaceri, o politică fiscală al cărui singur rezultat este supraimpozitarea şi reducerea investiţiilor. În prezent, politica fiscală a Guvernului Ponta 3 duce România spre un dezastru economic şi bugetar cu consecinţe grave asupra mediului de afaceri, respectiv asupra nivelului de trai al populaţiei. Spre deosebire de actuala majoritate, pentru parlamentarii PNL adoptarea Codului fiscal şi al Codului de procedură fiscală reprezintă o prioritate legislativă, un obiectiv vital pentru dezvoltarea sectorului economic al României. România are nevoie de fapte şi de certitudini, domnilor guvernanţi, nu de vorbe şi minciuni!
			Doamna Cornelia Negruţ: "Solicit Guvernului înfiinţarea a două noi puncte de frontieră între România şi Ucraina în judeţul Maramureş" Între judeţul Maramureş şi regiunea ucraineană Transcarpatia există în prezent o corespondenţă bilaterală referitoare la mai multe programe comune ce se au în vedere a fi derulate în acest an. Cele două părţi îşi doresc realizarea unor obiective reciproc avantajoase, cu beneficii atât pentru cetăţenii judeţului Maramureş, cât şi pentru cei din Transcarpatia ucraineană, o zonă cu pondere însemnată de etnici români. Reprezentanţii Regiunii Transcarpatia pledează pentru prioritizarea din partea noastră, a statului român, a proiectului legat de deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei între Sighetu Marmaţiei şi Biserica Albă, un demers strategic care ar putea fi fructificat prin finanţare din partea unor programe europene, precum CBC HUSKROUA sau ROUA. Mai mult, partea ucraineană susţine că Proiectul Punct de trecere a frontierei dintre Sighetu Marmaţiei şi Biserica Albă are aprobare de la Ministerul Economiei din Ucraina. Totodată, există discuţii în prezent şi pentru realizarea unui alt punct de trecere a frontierei, între localităţile Valea Vişeului - România şi Dilove - Ucraina. Ca reprezentant al locuitorilor din zonă, susţin că deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei în Maramureş cu Ucraina este absolut necesar în prezent, deoarece singurul existent, punctul vamal Sighetu Marmaţiei-Solotvino este extrem de aglomerat, iar atât traficul transfrontalier de mărfuri, cât şi cel de persoane se desfăşoară anevoios. În aceste condiţii, cred că ministrul finanţelor publice trebuie să ne spună cum consideră, la nivelul Direcţiei Generale a Vămilor, posibilitatea deschiderii noilor puncte de frontieră amintite, între România şi Ucraina, pe teritoriul judeţului Maramureş, precum şi care sunt specificaţiile ultimului acord dintre România şi Ucraina în ceea ce priveşte creşterea numărului de vămi dintre cele două state
			Doamna Cornelia Negruţ: "Problematica romilor este şi a noastră, a tuturor!" Problematica romilor din România este una complexă, iar rezolvarea ei ţine cont de mai mulţi factori, nu neapărat de cel politic. Bineînţeles, o coeziune şi o voinţă generală politică de consens reprezintă chintesenţa unei viitoare creionări coerente a scoaterii comunităţilor de romi din România din izolare şi limitare. Pentru aceasta, însă, avem nevoie de o redimensionare a strategiei de dezvoltare regională a României în care este imperios necesar să introducem şi comunităţile de romi, precum şi doleanţele acestora. Romii sunt o categorie a populaţiei României analizată şi consultată, de regulă, doar în campaniile electorale, şi atunci din scopul malefic al atragerii voturilor. Este o realitate de necontestat, care nu are corespondent în acţiunile postelectorale, de cele mai multe ori, pentru că după alegeri nu li se îndeplinesc niciuna din promisiunile făcute. În discuţie este vorba despre o comunitate numeroasă, de peste un milion de persoane, oameni care se simt la modul general nereprezentaţi la niciun nivel, în ciuda eforturilor făcute de reprezentanţii lor din Parlament şi societatea civilă. În contextul în care este din ce în ce mai evident că avem nevoie de o nouă reconfigurare a dezvoltării regionale din România, consider că este imperios necesar ca romii să ocupe o poziţie distinctă şi pozitivă în această reconstrucţie a viitorului nostru comun. Problemele romilor sunt complexe, de tip social şi identitar, iar acestea pot avea rezolvarea scontată doar prin politici publice concrete şi coerente, inclusiv printr-o colaborare activă şi dinamică între autorităţile statului şi societatea civilă. Trebuie să gândim, ca stat şi societate, că minoritatea romă aşteaptă din partea noastră rezolvarea problemelor cu care se confruntă, de la accesul la educaţie şi sănătate, la intrarea în legalitate sub aspectul identităţii, având în vedere realitatea tristă că mulţi membri ai etniei încă nu au nici acum documente de identitate valabile. În acest context, devine esenţial rolul instituţiilor statului, mai mult decât al societăţii civile, deoarece ministerele şi celelalte autorităţi sunt chemate să rezolve cu celeritate problematica romilor, nu doar în preajma campaniilor electorale, când romii au nevoie de cărţi de identitate pentru a putea să-şi exercite dreptul la vot. În concluzie, cred că întreaga clasă politică trebuie să se aplece mai mult şi mai concis pe politicile publice care apără interesele romilor. Putem forma un consens politic, instituţional şi social pentru a ne ocupa şi a rezolva problematica romilor, în aşa fel încât să nu se mai poată spune că romii sunt doar o masă de manevră electorală. Nu în ultimul rând, cred că decidenţii politici şi instituţionali trebuie să ţină seama de cultura romilor, de potenţialul imens al acestei culturi, care le poate conferi un avantaj semnificativ, dar şi o rampă de lansare europeană, având în vedere promovarea acestei paradigme la nivel european. Este primordial să reuşim integrarea culturii şi istoriei romilor în peisajul românesc şi european, deoarece ţiganii, aşa cum erau numiţi de sute de ani, au reprezentat personaje centrale ale eşafodului identităţii europene.
			Domnul Corneliu-Florin Buicu: "Propuneri de creştere a veniturilor medicilor" Una dintre măsurile cuprinse în Programul de guvernare 2013-2016 se referă la revizuirea sistemului de salarizare în direcţia flexibilizării şi stimulării performanţei şi competitivităţii profesiei medicale. Declaraţiile ministrului sănătăţii referitoare la necesitatea creşterii veniturilor medicilor mă bucură pentru că nu am încetat să fiu un susţinător al păstrării cadrelor medicale în ţară şi a înlăturării motivelor care conduc la plecarea acestora din sistemul medical românesc. În acest sens va fi depusă la forul legiuitor o Propunere legislativă cu privire la prestarea de servicii şi acte medicale la cererea pacientului, în spitalele publice, a cărei cosemnatar sunt. Prin propunerea respectivă, pe de o parte, se creează premisele necesare de creştere a nivelului de asistenţă, îngrijire şi tratament în spitalele publice şi, pe de altă parte, de creştere a veniturilor medicilor şi personalului medical din aceste unităţi. În acest sens se prevede asigurarea de servicii medicale la cererea pacientului/reprezentantului său legal, în regim privat, în unităţile sanitare publice, în afara programului normal de lucru, în cabinete de specialitate, prin spitalizare de zi şi/sau spitalizare continuă, ori prin alegerea medicului curant, pentru un anumit act medical, în timpul programului normal de lucru. Avem nevoie de salarii decente pentru cei care ne îngrijesc când suntem bolnavi. Putem pleca de la studii care deja există şi care confirmă o situaţie destul de şubredă: suntem în continuare printre cele mai bolnave naţiuni, incidenţa mortalităţii la anumite boli este încă mare, trebuie să recunoaştem că suntem deficitari la capitole elementare de igienă, educaţie sexuală şi atâtea altele. Avem ani de recuperat! O salarizare decentă cu precizarea clară a statutului medicului, a cazurilor de malpraxis etc. ar fi poate cea mai importantă reformă pe care un ministru o poate face. Urmată şi de cea în educaţie şi cercetare. Absolventul de medicină are un drum lung de parcurs până să devină medicul care să-şi asume responsabilitatea tratării semenilor. Prin emigrarea medicilor competenţi, România pierde zeci de milioane de euro anual, de fapt aceşti bani se transferă către spitalele occidentale. Spre exemplu, o absenţă a chirurgilor cardiovasculari infantili înseamnă trimiterea multor cazuri de copii cu afecţiuni cardiace grave din România în Occident, iar statul român să plătească anual facturi de zeci de milioane de euro pentru tratarea acestor mici pacienţi. Iar exemplele pot continua în multe alte specialităţi. Trebuie realizat cadrul legislativ corect în care fiecare medic şi unitate sanitară să fie plătită după munca depusă, după numărul de pacienţi trataţi şi după alte criterii realiste. Banii alocaţi sănătăţii provin din economia reală. Am constatat în urma ultimilor evenimente că oamenii se gândesc la milioane de euro, la case de vacanţă în te miri ce colţ de rai, nu mai au legătura cu realitatea şi cu nevoile primare. În România pretenţiile sunt foarte mari pentru că avem o scară de valori defectuoasă. Oamenii vor şi chiar cumpără bunuri şi servicii pe care un cetăţean, să zicem german, la acelaşi nivel social nu le cumpără şi astfel este normal că românii simt că nu le ajung banii. Degeaba încercăm să aducem prin diferite propuneri nivelul salarizării medicilor la unul care să înlăture eventualele ispite financiare, dacă nu schimbăm şi mentalitatea oamenilor.
			Domnul Costel Şoptică: "Nepăsarea conducerii Ministerului Agriculturii afectează direct fermierii" Indolenţa şi dezinteresul de care dă dovadă Ministerul Agriculturii au ajuns să afecteze direct agricultura României. Devin din ce în ce mai dese cazurile în care angajaţii ministerului nu-şi fac treaba, semn că acolo se manifestă o lipsă clară de management. Mai multe decizii capitale pentru bunul mers al unor sectoare ale agriculturii nu au fost luate la nivelul conducerii ministerului iar ca să ascundă incompetenţa, se apelează la vinovatul de serviciu - Comisia Europeană, care nu ne dă voie să facem nimic. La ora actuală, producătorii români de zahăr nu pot beneficia de subvenţiile la export, din cauza debandadei legislative de la nivelul Ministerului Agriculturii. Există un cerc vicios. Ca să-şi poată exporta supraproducţia în condiţii de eficienţă, producătorii trebuie să fie beneficiari de cotă de zahăr. Numai că actul normativ cu alocarea cotelor de zahăr pentru fiecare producător a fost anulat de justiţia română din cauza nerespectării tehnicii legislative. Aceasta este o dovadă clară de indolenţă şi nepăsare, cu efecte financiare semnificative asupra industriei de profil. Acum două luni, Ministerul Agriculturii a anunţat că va elabora alt act normativ cu cotele de zahăr pentru companiile producătoare de zahăr din sfeclă de zahăr autorizate din România, în anul comercial 2014-2015. Nu s-a întâmplat nimic. Industria de profil susţine că aproximativ 45.000 de tone de zahăr ar putea fi exportate în ţările terţe, cu 380 de euro pe tonă; absenţa legislaţiei conduce, astfel, la o pagubă de circa 17 milioane de euro. Pe de altă parte, lipsa ordinului ministerial cu alocarea cotelor pe fiecare producător în parte poate duce la deschiderea, din partea Comisiei Europene, a unei proceduri de infringement împotriva României, adică posibile sancţiuni financiare, ceea ce înseamnă noi pierderi. Cu o şi mai mare influenţă asupra producţiei agricole este reacţia întârziată a Ministerului Agriculturii în ceea ce priveşte utilizarea unor insecticide din grupa neonicotinoidelor (clotianidin, imidacloprid şi tiametoxam). Comisia Europeană a decis interzicerea acestor insecticide, pe motiv că afectează albinele. Numai că ele sunt esenţiale pentru tratarea seminţelor de floarea-soarelui, de exemplu; alte produse similare nu sunt autorizate, iar în lipsa lor productivitatea scade sau acestea trebuie compensate cu cantităţi excesive din alte pesticide. Mai mult, agricultorii susţin că albinele nici nu sunt afectate de aceste insecticide, pentru că neonicotinoidele acţionează atunci când nu sunt înflorite câmpurile de floarea-soarelui, dar decizia CE este rezultatul luptei comerciale dintre doi mari coloşi chimici din Europa. CE nu este o instituţie oarbă, care să decidă pentru viaţa oamenilor fără nicio raţiune. Totul este ca statul membru, care vrea să aplice o politică, la prima vedere, contrară dreptului comunitar, să vină cu explicaţii pertinente pentru solicitarea pe care o face. În 2014, agricultorii români au putut folosi neonicotinoidele pentru că s-a cerut derogare de la Comisia Europeană, de 120 de zile. Pentru 2015, sunt şanse foarte mici să se primească o nouă derogare pentru că, se pare, din nou Ministerul Agriculturii a făcut demersurile târziu. Astfel, şi agricultorii sunt de părere că autorităţile române nu au înaintat la timp cererea de derogare, astfel că, dacă, în două săptămâni, Comisia Europeană nu-şi dă acceptul pentru utilizarea temporară a neonicotinoidelor clotianidin, imidacloprid şi tiametoxam, agricultorii români nu prea mai au de ce să cultive floarea-soarelui, pentru că recoltele vor fi aproape distruse de dăunători. Acestea sunt cele mai vizibile măsuri pe care Ministerul Agriculturii nu le-a luat la timp şi care aduc pagube mari producătorilor agricoli. De la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, când românii şi-au arătat clar opţiunea pentru forţele de dreapta, conducerea Ministerului Agriculturii, care a militat puternic pentru reprezentantul PSD, nu mai este interesată deloc de soarta fermierilor. Partidul Naţional Liberal va urmări îndeaproape reacţia ministerului şi deja are în analiză modalităţi de rezolvare a problemelor generate de indolenţa şi nepăsarea celor care, vremelnic, se află la cârma agriculturii româneşti.
			Domnul Cristian Buican: "Habemus Masterplan pe Transporturi!" Voi prezenta câteva considerente critice faţă de modul de lucru al decidenţilor guvernamentali din domeniul transporturilor în privinţa elaborării Masterplanului de Transport al României. Aşa cum probabil bine ştiţi, acest document programatic ar trebui să reprezinte Biblia României în materie de transporturi, fie că vorbim de drumuri naţionale, autostrăzi, căi ferate, transport aerian sau maritim. După lupte seculare, Ministerul Transporturilor, domnul Ioan Rus, în urma directivei cu tentă de plagiat a premierului Victor Ponta, conform căreia trebuie să avem un pact naţional politic asupra Masterplanului, vine şi ne prezintă un document frumos redactat şi promisiuni de mii de km. de autostrăzi şi drumuri expres, însă fără niciun fel de referire la un obligatoriu calendar de implementare a proiectelor propuse în Masterplan. Ţinând cont că această observaţie a fost făcută şi de către reprezentanţii Uniunii Europene, atunci când oficialii români au prezentat o primă propunere a acestui document în urmă cu mai bine de un an, sunt convins că şi de această dată, această critică constructivă se va regăsi în raportul reprezentanţilor Comunităţii Europene cu privire la varianta finală a Masterplanului, pe care executivul se pregăteşte pompieristic să o adopte într-o viitoare şedinţă de guvern. Susţin cu tărie că trebuie obligatoriu introduse termene clare de implementare a proiectelor propuse în Masterplan, conform duratei procedurilor legale în vigoare, atât pentru a oferi un sentiment de predictibilitate cetăţenilor şi eventualilor investitori, cât şi pentru a fi mai uşor de urmărit. Asta dacă vrem performanţă şi corectitudine. Aşa este în toate democraţiile consolidate, aşa trebuie să facem şi noi. Cel mai clar exemplu în acest sens, care vă va convinge că este nevoie de introducerea unui calendar strict de implementare a propunerilor din Masterplan, îl reprezintă tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti. Am urmărit acest subiect în ultimii 10 ani şi vă pot spune cu toată convingerea că fără un Masterplan care să cuprindă şi un calendar de implementare a proiectelor propuse, nu vom avea garanţia îndeplinirii acestor promisiuni. În cazul tronsonului de autostradă Sibiu-Piteşti, acest lucru a fost dovedit cu desăvârşire. De mai bine de doi ani de când se află la conducerea executivului, PSD a numit toţi decidenţii care răspund de construcţia de autostrăzi. Având probabil alte interese decât cele ale României, reprezentanţii PSD au sabotat constant Proiectul autostrăzii Sibiu-Piteşti. După ce au văzut că nu pot renunţa definitiv la acest tronson, au încercat să transforme autostrada în drum expres. Văzând că nu au sorţi de izbândă, au adoptat altă tactică, aceea a amânărilor. Din iunie 2014 şi până în prezent, reprezentanţii PSD au amânat, de nu mai puţin de cinci ori, stabilirea câştigătorului licitaţiei pentru revizuirea/actualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti. Pe data de 13 ianuarie 2015 - în prezenţa primul-ministrului, domnul Victor- Viorel Ponta, a ministrului fondurilor europene, domnul Eugen Teodorovici, şi a ministrului finanţelor publice, domnul Darius Vâlcov - ministrul transporturilor a prezentat "Priorităţile infrastructurii rutiere pentru perioada 2015-2016". În cadrul acestei conferinţe de presă domnul Ioan Rus a declarat că "peste două săptămâni va fi stabilit câştigătorul licitaţiei organizate anul trecut pentru realizarea studiului de fezabilitate", făcând referire la licitaţia CNADNR din iunie 2014 privind revizuirea/actualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti. Bineînţeles că acest termen a fost depăşit, ceea ce denotă valoarea cuvintelor şi declaraţiilor reprezentantului PSD. Din punctul meu de vedere, acest exemplu întruchipează destul de exact necesitatea introducerii unui calendar al implementării proiectelor propuse în Masterplan. În ceea ce priveşte conţinutul şi propunerile concrete din Masterplanul propus, vă reamintesc doar faptul că, de exemplu, Iaşiul, cel mai important centru economic, social şi cultural din regiunea Moldovei, nu va beneficia de o legătură la nivel de autostradă cu vestul ţării. Restul e tăcere. Sper că această declaraţie să fie corect înţeleasă. Nu am vrut să critic conţinutul Masterplanului, care, să recunoaştem, poate fi îmbunătăţit, ci vă solicit să nu adoptăm un document de o asemenea importanţă fără a avea şi un calendar strict, clar şi asumat politico-administrativ, de implementare a propunerilor din Masterplan. Dacă vom reuşi acest lucru, la pachet cu menţionarea sursei de finanţare, peste 5, 10 sau 15 ani vom putea circula pe autostrăzile şi căile ferate propuse în acest document. Dacă nu, vă pot spune încă de acum că ne vom afla în aceeaşi situaţie ca astăzi.
			Doamna Cristina Nichita: "Harababura de dreapta" Observ că, de la începutul sesiunii, colegii din opoziţie par a fi animaţi de entuziasmul schimbărilor cu orice preţ. Însufleţiţi de un fior primăvăratic, domnii şi doamnele din opoziţie nu îşi propun decât harababura parlamentară şi, dacă se poate, şi guvernamentală. Pentru Domniile Lor nu contează că în aceste momente ieşim cu greu din arcanele unui regim convulsiv. De altfel, mulţi dintre dumnealor au fost corifeii acestui regim. Au participat - tot cu entuziasm - la conceperea şi susţinerea programului de pauperizare a poporului român. Acum s-au regrupat, anihilând prin fagocitare numele şi renumele unui respectabil şi vechi partid istoric. Ar fi, poate, util să reamintim opoziţiei că în noiembrie 2014 au avut loc alegeri prezidenţiale, nu legislative. A fost ales un preşedinte al republicii care, în treacăt fie spus, a afirmat apăsat că îşi doreşte "mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie, mai multă sobrietate, mai multă seriozitate". Aşadar, în noiembrie 2014 nu s-a schimbat procentajul reprezentării în Parlament. Legislativele vor avea loc abia în 2016 şi este rizibilă precipitarea cu care opoziţia vrea să se plaseze în siajul comod şi propice al noului preşedinte pentru a schimba majorităţile din Parlament şi de a dărâma Guvernul. Dacă îmi aduc aminte - şi îmi aduc aminte, pentru că nu a trecut mult timp de atunci - opoziţia exclama oripilată că nu trebuie concentrată puterea de o singură parte a eşichierului politic şi că nu trebuie cu niciun preţ ca Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul să nu fie dominate de stânga. S-a răzgândit opoziţia? Vreau să pun o întrebare care nu este numai a mea, ci şi a tuturor ieşenilor pe care îi reprezint şi care ar dori să ştie de ce ar fi mai bine cu dreapta în frunte. De ce cu dreapta peste tot?
			Domnul Constantin-Cosmin Enea: "Opoziţia invidiază Guvernul Ponta pentru că apără cetăţenii" Nu mă mai miră cu aproape nimic comportarea necinstită a colegilor din opoziţie faţă de cetăţeni, în ultimele luni. Să urmărim acţiunile lor demagogice. După întâlnirea domnului Victor Ponta cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, în urma căreia nu s-au înţeles pentru că premierul s-a opus restructurării Combinatelor energetice Oltenia şi Hunedoara, politicieni din opoziţie şi presa care-i serveşte au lansat o serie de critici neconstructive. Acuzaţii de genul celor care formulează ideea "unei renunţări la FMI pentru capital de imagine în favoarea domnului Ponta" sau "slabă guvernare şi nevoie de control deplin pe companiile de stat" plus alte învinuiri ce constituie, după părerea mea, demersuri neputincioase îndreptate împotriva propriilor cetăţeni. Insistentele intervenţii ale opoziţiei doar incită pretutindeni opinia publică şi pretind de la guvern lucruri imposibile pe care nu le-au realizat şi nici nu vor avea ocazia să o facă dacă îi mint în continuare pe români. Vreau să le aduc la cunoştinţă câteva aspecte importante de care trebuie să ţină cont. Valorile fundamentale ale democraţiei sociale sunt libertatea, echitatea şi solidaritatea. Toate aceste trei principii sunt parte a politicii actualului guvern. Guvernul Ponta a demonstrat, în primul rând, crearea unui echilibru social prin creşterea salariului minim, majorarea pensiilor şi reducerea CAS. Apoi, promovarea sustenabilităţii prin fixarea şi atingerea ţintelor de creştere economică, transformarea economiei româneşti în una previzibilă şi stabilă, dacă comparăm cu ţările din regiune. Poziţia fermă a premierului în raport cu reprezentanţii organizaţiei internaţionale a fost să evite un şomaj nedorit pentru muncitori. Este vorba de o chestiune urgentă care trebuie să îşi găsească înţelegerea şi-n ochii dumneavoastră. Nu aveţi dreptul să vă doriţi o restructurare masivă şi radicală în dauna cetăţeanului, pentru căderea guvernului în interes propriu. Încercarea transformării situaţiei actuale într-o derută - cu efecte depresive - sunt gesturi care nu vă onorează. Noi nu vom cădea pradă acestor mijloace de comportament imoral faţă de oameni şi nici nu vom încerca să conservăm industrii învechite pe termen nelimitat, vom căuta soluţii pentru modernizarea acestui sector industrial important pentru România cu seriozitate şi fără zgomot.
			Domnul Daniel Tudorache: "Arestarea Elenei Udrea" Ultimul eveniment care marchează scena politică românească, şi anume arestarea preventivă a doamnei Elena Udrea, este pe cât de sensibil pe atât de important pentru opinia publică, pentru fiecare cetăţean în parte. Această acţiune a DNA ne arată că schimbarea pe care o aşteptăm şi o căutăm cu toţii începe să se producă, şi are loc în aceste momente, sub ochii tuturor. Astfel, suntem cu toţii martori la un exerciţiu de punere în practică a democraţiei, un exerciţiu menit să instaureze o altfel de normalitate politică. Nu pot spune decât că trebuie să aşteptăm o decizie a Înaltei Curţi în ceea ce priveşte următorul pas pe care trebuie să îl facă Elena Udrea. Fie că acest pas va fi unul înapoi sau înainte, fostul ministru nu conteneşte să ne surprindă cu manifestări nonşalante a unei aroganţe deosebite, aroganţă cu care a tratat această ţară pentru prea mulţi ani. Şi nu sunt de ici, de colo acuzaţiile ce i se aduc. Elena Udrea a fost reţinută de procurorii DNA pentru mai multe fapte de trafic de influenţă - în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, în legătura cu derularea contractului e-Romania şi în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro -, precum şi pentru spălare de bani, potrivit unui comunicat emis marţi seara de DNA. După părăsirea sediului DNA, doamna Udrea a spus un lucru interesant: "Poţi pune cătuşe Elenei Udrea, dar nu poţi pune cătuşe adevărului". Dacă stăm bine să ne gândim, afirmaţia este adevărată, dar cred că nu din unghiul din care vede dumneaei situaţia. E bine că nu putem pune cătuşe adevărului, pentru că astfel au putut fi puse cătuşe Elenei Udrea.
			Domnul Daniel Iane: Grupul parlamentar al PNL a susţinut încă de la început necesitatea organizării, în perioada următoare, a unor dezbateri publice referitoare la legile securităţii cibernetice, Un pas foarte important ar fi să aducem la masa discuţiilor toate organismele implicate şi interesate de acest subiect, mai ales în contextul în care contestaţiile depuse de PNL la Curtea Constituţională, referitoare la proiectele de lege ce vizau securitatea cibernetică, au fost acceptate, CCR declarând neconstituţionale aceste proiecte. Faptul că Legea securităţii cibernetice a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională nu miră pe nimeni, în condiţiile în care, încă de la începutul dezbaterilor din Parlament, atât noi, parlamentarii din Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, cât şi societatea civilă şi alţi factori implicaţi am atras în repetate rânduri atenţia că aceasta încalcă garanţiile constituţionale privind viaţa privată şi nu asigură respectarea drepturilor omului consfinţite prin legea fundamentală. Am atras atenţia asupra problemelor pe care această lege le ridică bazându-ne şi pe hotărârea Curţii de Justiţie a UE, referitoare la Directiva privind păstrarea datelor, care a fost complet ignorată de către Guvernul român, deşi acesta menţiona că prin impunerea păstrării de date persoanele, şi permiţând accesul autorităţilor naţionale competente, directiva reprezintă o imixtiune deosebit de gravă în drepturile fundamentale la respectarea vieţii private şi la protecţia datelor cu caracter personal. A fost în mod evident o adoptare forţată în Parlament, impusă de premierul Victor Ponta şi PSD, o altă lege care încalcă Constituţia, care reprezintă un atac la adresa democraţiei şi încalcă grav drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români. Dacă această lege ar fi fost adoptată, unul dintre efectele directe şi extrem de nocive ar fi fost că s-ar fi permis accesul la infrastructura cibernetică şi la date doar în baza unei simple motivări comunicate de instituţiile abilitate şi nominalizate prin lege, fără existenţa unei aprobări judecătoreşti, conform Codului de procedură penală şi conform cerinţelor anterioare ale CCR. Este evident că astfel ar fi fost restrânse în mod mascat unele drepturi şi libertăţi ale cetăţeanului, şi acest lucru nu este normal într-o ţară care se vrea a fi democrată. Salutăm decizia Curţii Constituţionale, însă avem nevoie urgent de o Lege a securităţii cibernetice. De una care să fie dezbătută într-un grup de lucru format din specialişti în domeniu, reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi cu consultarea cetăţenilor şi exprimarea de către aceştia a opiniilor în legătură cu deciziile care se adoptă şi îi privesc în mod direct. Trebuie să fie o lege care să respecte principiul transparenţei şi să fie consultată public, aşa cum este firesc, fiind nevoie, totodată, să găsim metodele pentru a creşte gradul de conştientizare a populaţiei în ceea ce priveşte libertăţile cetăţeneşti. Numai în acest fel putem avea o lege care să respecte reglementările europene din domeniu şi care odată adoptată să poată asigura protecţie reală împotriva atacurilor cibernetice, fără ca orice fel de date să poată fi accesate la bunul plac al puterii executive. Din acest motiv invităm pe toţi cei interesaţi să participe la dezbaterea publică organizată de Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal - "Drepturi şi libertăţi în contextul securităţii cibernetice şi a telecomunicaţiilor", care va avea loc în sala de şedinţe a grupului nostru. Acest demers marchează necesitatea unei consultări largi cu privire la găsirea unui echilibru între asigurarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi siguranţa acestora, în concordanţă cu deciziile CCR.
			Domnul Anton Doboş: "Este timpul ca Statele Unite ale Americii să renunţe la vizele pentru cetăţenii români" Am asistat în aceste zile la vizita prim-ministrului Victor Ponta care a avut atât un caracter economic, dar şi politic. În acest context, aş vrea să aduc în prim plan o problemă care este o temă veche de discuţie între România şi Statele Unite ale Americii şi pentru care nu avem încă un răspuns clar. Este vorba de eliminarea vizelor pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii. Consider că în colaborarea dintre cele două state există suficientă încredere încât să trecem la acest pas. Suntem cu toţii de acord că există un parteneriat strategic care funcţionează foarte bine pe multiple planuri: politic, militar şi bineînţeles economic. După întâlnirea pe care premierul Victor Ponta a avut-o acum două săptămâni cu Însărcinatul cu Afaceri american, Dean Thompson, a spus că este nevoie de îndepărtarea barierelor pentru marii investitori americani. Suntem de acord că trebuie să fim deschişi pentru investiţiile din ţările cu care avem un parteneriat strategic şi să întărim colaborarea comercială, care să se reflecte şi în rezultate concrete. Suntem total îndreptăţiţi să cerem un tratament de reciprocitate cu aceste ţări. În acest moment mai există doar trei ţări din Uniunea Europeană ai căror cetăţeni au nevoie de vize pentru Statele Unite ale Americii. Parlamentul European a luat atitudine în acest sens şi a votat în 2013 o rezoluţie prin care se introduce o clauză de reciprocitate, care obligă SUA şi Canada să elimine vizele pentru toţi cetăţenii UE. La Summitul Statele Unite ale Americii - Uniunea Europeană de la Bruxelles din martie 2014 s-a promis din nou că se va renunţa la aceste vize pentru toate statele UE. "SUA şi UE îşi reafirmă angajamentul pentru a încheia regimul de călătorie fără vize între Statele Unite şi toate statele membre ale Uniunii Europene cât de curând posibil", conform declaraţiei comune. Consider că românii merită să beneficieze de acest drept de liberă circulaţie, nu doar pentru că cele două state au un parteneriat strategic. Ca cetăţeni europeni, am demonstrat că ştim să ne folosim de acest drept în folosul reciproc pentru ţările implicate şi Statele Unite ale Americii nu ar trebui să aibă temeri în privinţa consecinţelor eliminării vizelor. Cel mai recent exemplu este ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii din Marea Britanie pentru cetăţenii români, în urma căreia nu s-a constatat o creştere a fluxului de cetăţeni români în această ţară. Pentru că nici la această dată nu avem un termen concret pentru punerea în aplicare a eliminării vizelor, consider că Guvernul României trebuie să intensifice eforturile în această direcţie. Actuala vizită a premierului României în Statele Unite ale Americii este un moment de care trebuie profitat pentru a avansa rapid în soluţionarea acestei cerinţe a populaţiei României.
			Domnul Mihai-Aurel Donţu: "Guvernul trebuie să găsească soluţii imediate pentru criza CHF" A trecut aproape o lună de zile de când s-a declanşat în România criza francului elveţian, şi anume creşterea fulminantă şi peste noapte a cursului francului elveţian, care a atins pe 23 ianuarie un maxim istoric, de 4.5817 lei, după mai multe şedinţe în care a doborât record după record, ca urmare a eliminării plafonului minim de 1,2 franci/euro impus anterior de Banca Elveţiei, criză care a condus la imposibilitatea plăţii ratelor lunare ale creditelor pe care le au în această monedă cei peste 75.000 de români. Mai mult decât atât, în toată această perioadă, Guvernul Ponta a făcut doar declaraţii de presă, dar nu a găsit şi implementat nicio soluţie concretă, măcar pe termen scurt, deşi alte state europene, cum sunt Ungaria, Croaţia etc., au luat măsuri imediate atunci când cetăţenii lor au trecut prin crize similare, cum sunt convertirea creditelor din CHF în monedele locale sau alte măsuri menite să facă suportabile ratele creditorilor afectaţi. Ce a făcut Guvernul Ponta în toată această perioadă, de când s-a declanşat această criză, care a condus inclusiv la proteste repetate, în stradă, ale românilor afectaţi profund din punct de vedere financiar de criza CHF? Simplu, dar tragic pentru români! A intrat în silenzio stampa şi a pasat, bineînţeles, responsabilitatea, ca de obicei, deşi nu numai cetăţenii români sunt afectaţi de această creştere impresionantă a cursului CHF dintr-o dată, ci şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care a cerut o soluţie legislativă pentru problemele debitorilor cu credite în franci elveţieni, prin care să se impună împărţirea riscurilor între clienţi şi bănci, dar şi soluţii concrete pe termen lung din partea băncilor. Noi, parlamentarii PNL, am reacţionat imediat şi am chemat în ultimele săptămâni, de mai multe ori, pe reprezentanţii BNR, la audieri în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, comisie al cărei secretar sunt, cerând Băncii noastre Naţionale să-şi facă datoria de instituţie de reglementare în domeniul bancar, şi nu numai pe cea de mediator şi să găsească, împreună cu Guvernul Ponta cel care în doar 2 ani de guvernare a dat aproape 300 de ordonanţe de urgenţă, deşi cele mai multe nu-şi justificau nicidecum urgenţa în vreun fel, aşa cum cere şi ANPC şi cum o cer şi clienţii păgubiţi ai băncilor, soluţii viabile şi echitabile, pe termen lung, care să impună un echilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor. PNL consideră necesar să se prevadă măsuri foarte clare pentru a-i sprijini pe consumatori cu privire la conştientizarea riscului pe care şi-l asumă, precum şi cu privire la posibilitatea limitării expunerii la riscul ratei de schimb valutar pe durata creditului. Pe termen scurt, dacă alte state europene au putut găsi soluţii, vă întreb, domnilor guvernanţi, România de ce nu poate, mai ales că o astfel de criză poate conduce oricând şi la apariţia unor fenomene sociale grave?!
			Doamna Elena-Ramona Uioreanu: Vă solicit de la tribuna Camerei Deputaţilor să ne lămuriţi pe noi, clujenii, precizându-ne public, dacă Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj-Napoca mai este cuprins în Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1028 din 18 noiembrie 2014 (la pagina 71 din Anexa 1). Menţionez că şi în Acordul de Parteneriat aprobat de Comisia Europeană şi în Memorandumul semnat cu Banca Mondială de către Guvernul României este menţionat Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, alături de cele de la Iaşi şi Craiova, ca obiective prioritare construibile din fonduri europene. De asemenea, vă solicit ferm să prezentaţi, tot de la această tribună a voinţei naţionale, dar şi în scris, care este politica publică a Guvernului României în domeniul sistemului regional de urgenţă. Sunt nevoită să fac această declaraţie, având în vedere, înainte de orice, nevoia de a pecetlui, odată pentru totdeauna, o atât de necesară politică publică, pentru a o face cunoscută şi folositoare cetăţenilor contribuabili din ţara noastră, România. Pe de altă parte, am considerat imperios necesară această interpelare, ca singura modalitate menită să vă determine să renunţaţi la neseriozitatea şi abuzul politicianist, precum şi la răzbunare contra cetăţenilor contribuabili din Cluj şi Transilvania, care nu v-au votat la alegerile din 16 noiembrie 2014, pentru a deveni preşedintele ţării. În aceeaşi măsură, interpelarea noastră este menită să curme practica politicianist-populistă intolerabilă a promisiunilor neonorate şi a modificărilor de strategii naţionale şi politici publice, peste noapte, în funcţie de interese oculte, de grup sau de clanuri politice. Asemenea practici şi abuzuri intolerabile, cu iz de răzbunare, s-au manifestat în spaţiul public dinspre guvernul pe care-l patronaţi şi în chestiunea Spitalului Regional de Urgenţă din Cluj-Napoca. După cum v-am avertizat şi în declaraţia mea de presă, făcută la începutul lunii ianuarie, nu aveţi niciun motiv raţional, administrativ, financiar, medical etc. să îngropaţi urgenţa medicală clujeană şi transilvăneană iar istoria să vă reţină, astfel, ca un răzbunător politicianist. Am făcut această declaraţie publică, după ce am luat act, alături de opinia publică clujeană şi transilvăneană, de contradictorii, grave şi inacceptabile declaraţii şi anunţuri publice, făcute de dumneavoastră şi ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, referitoare la edificarea spitalului de urgenţă din Cluj, poziţii care au culminat cu iresponsabilul anunţ al domnului ministru al sănătăţii, făcut în 5 ianuarie acest an, prin care a prezentat noua listă a spitalelor de urgenţă ce urmează a fi făcute în acest an, listă din care Clujul a fost eliminat şi în locul său inserat spitalul din Timişoara. Vă reamintesc, domnule prim-ministru, că vineri, 9 mai 2014, la mitingul PSD de la Cluj-Napoca, dumneavoastră aţi declarat public că, "în acest an, vor începe procedurile de construire a Spitalului Regional de Urgenţă de la Floreşti. Avem fonduri pentru cele trei spitale regionale pe care le-am propus ca proiecte prioritare, Spitalul Regional Cluj, Spitalul Regional Iaşi şi Spitalul Regional Craiova. În septembrie avem, probabil, disponibili banii şi pornim procedurile. Guvernul va avea la dispoziţie fonduri europene în valoare de 500 de milioane de euro pe infrastructură medicală. În septembrie, probabil, avem disponibili banii şi pornim procedurile de licitaţie şi apoi de execuţie." (sursa: https://www.youtube.com/watch?v=l_2ZVxGmkMY, unde puteţi viziona înregistrarea video a declaraţiei dumneavoastră) La rândul său, ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, declara la Cluj, în 15 septembrie 2014, că de la începutul acestui an vor începe procedurile de licitaţie privind construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj şi a cerut o mai mare implicare a autorităţilor locale, care au pus la dispoziţie terenul pentru acest proiect. Cu acea ocazie, ministrul sănătăţii declara, potrivit Mediafax: "În sfârşit, Spitalul Regional de Urgenţă se va face la Cluj, pentru că deja a fost trecut în acordul de parteneriat, a fost negociat, este prevăzut. De la începutul anului viitor se vor demara procedurile pentru licitaţie. Vor fi lucrări de construcţie, va fi o construcţie nouă, vor fi amenajări, echipamente, actualizarea studiului de fezabilitate. Locaţia este oferită de autorităţile locale, dar îmi doresc o implicare mai activă din partea acestora, pentru că a făcut mai mult Bucureştiul decât au făcut ele. Au întârziat foarte mult lucrurile, de şapte - opt ani tot auzim că se va face un spital regional la Cluj. La anul încep lucrările la acest spital". La începutul anului, vă reamintesc, acelaşi ministru al sănătăţii şoca şi scandaliza opinia publică transilvăneană şi clujeană cu anunţul că Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj este scos din lista de priorităţi. La toată această halucinantă brambureală şi iresponsabilitate crasă s-a adăugat, ca o cireaşă acru-amară, declaraţia făcută de dumneavoastră, la Iaşi, în 23 ianuarie a.c., în care spuneaţi că până la urmă spitalul din Cluj se va face. Iată de ce, stimate domnule prim-ministru, vă solicit de la tribuna Parlamentului României să precizaţi, în mod ferm, dacă Spitalul Regional de Urgenţă Cluj mai este sau nu o prioritate pentru Guvernul dumneavoastră, aşa după cum vă obligă interesul public, nevoia de sănătate a regiunii pe care o va deservi, precum şi documentele asumate de Guvernul României.
			Domnul Erland Cocei: "Rescrierea Codului fiscal nu trebuie să fie prilej pentru introducerea de noi taxe şi impozite pe umerii românilor" Stabilitatea şi predictibilitatea fiscală, precum şi simplificarea legislaţiei sunt condiţii necesare pe care Guvernul Ponta trebuie să le asigure pentru atragerea investitorilor străini şi pentru a-i determina pe cei autohtoni să aducă plus valoare economiei româneşti prin investiţiile derulate. Din acest punct de vedere, Codul fiscal reprezintă Constituţia pe care orice investitor o analizează atunci când are de gând să-şi planifice o afacere în România şi să-şi etapizeze realizarea ei cu costuri şi beneficii. Un cadru fiscal bine scris şi predictibil, fără multe taxe şi impozite, poate fi o garanţie a succesului investiţiilor, care la rândul lor au puterea de a multiplica efectele economice, prin crearea de locuri de muncă şi fonduri suplimentare la buget. La cum arată astăzi Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, putem vorbi de o maltratare a cadrului fiscal fără precedent în materie legislativă. În numai 2 ani de zile de când guvernează, Guvernul Ponta a devenit campionul taxelor şi impozitelor şi al modificărilor Codului fiscal pe bandă rulantă. În această perioadă, Codul fiscal a suferit aproape 30 de modificări, dintre care 17 prin ordonanţe de urgenţă şi ordonanţe simple, practic, în fiecare lună de guvernare PSD, Codul fiscal a suferit cel puţin o modificare. În acest ritm, Guvernul Ponta alungă investiţiile străine şi nu este întâmplător că volumul lor a scăzut în ultimii ani în România. Deşi rescrierea Codului fiscal a figurat printre priorităţile Guvernului la fiecare început de sesiune parlamentară, acest proiect nu a fost prezentat nici până astăzi Parlamentului, fiind evidentă şi în acest caz prăpastia enormă dintre promisiuni şi fapte, marca Victor Ponta. Este motivul pentru care solicit Guvernului Ponta şi ministrului de finanţe, Darius Vâlcov, să elaboreze şi să prezinte în regim de urgenţă noul proiect de Cod fiscal, care să permită adoptarea lui până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, un proiect atât de important pentru mediul de afaceri şi economia românească. Pe de altă parte, PNL avertizează Guvernul Ponta că rescrierea Codului Fiscal nu trebuie să fie un prilej pentru introducerea de noi taxe şi impozite pe umerii mediului de afaceri şi ai contribuabililor români.
			Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: A început o nouă sesiune parlamentară şi, dacă facem bilanţul acestor două săptămâni de activitate, ne dăm seama că majoritatea parlamentară creată în jurul PSD şi a liderului său nu doreşte sau nu poate să îşi schimbe metehnele. Introducerea pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor a "Orei premierului" ne-a făcut să credem, pentru scurt timp din păcate, că Victor Ponta îşi doreşte o schimbare de atitudine faţă de Parlament, că îşi doreşte dialog şi o relaţie instituţională corectă. Ce s-a întâmplat de fapt? Această "oră" a fost un simplu joc de imagine, în care premierul, pretinzând că restabileşte dialogul cu Parlamentul, a vorbit despre propria guvernare, dând indicaţii legislativului şi plecând fără să răspundă la nicio întrebare. Să fie acesta oare un dialog real? Nu credem! În condiţiile în care acesta şi-a continuat comportamentul duplicitar, chiar şi faţă de activitatea propriului partid în Parlament, făcându-se că nu cunoaşte activitatea colegilor săi din majoritatea care a controlat şi mai controlează încă această instituţie, acest demers al domnului Ponta este total necredibil. PNL îşi doreşte întărirea rolului Parlamentului, însă primul ministru, contrar celor declarate, a lucrat permanent în direcţia opusă, ocolind această instituţie când a fost cazul unor proiecte majore şi evitând permanent dezbaterea parlamentară de frica de a nu fi scoase la lumină carenţele iniţiativelor guvernamentale. Un singur exemplu vreau să dau, referitor la dublul limbaj practicat de PSD şi de cei care conduc acest partid: deşi clamează că centrul dezbaterilor legislative trebuie să fie Parlamentul, majoritatea PSD a blocat introducerea pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor de ieri, 11 februarie, a Legii de respingere a OUG nr.55/2014, care a dat liber migraţiei aleşilor locali. PSD a respins orice variantă propusă de PNL pentru soluţionarea acestei probleme, ocolind netransparent orice procedură parlamentară, dacă un proiect nu îi serveşte interesului politic. Refuzul constant al PSD de a îndrepta acest act normativ, care încalcă statul de drept şi care produce efecte aberante, demonstrează atitudinea sfidătoare a acestei grupări faţă de legea fundamentală şi demonstrează aceeaşi atitudine împotriva respectării legalităţii şi a ordinii de drept. În aceste condiţii, dialogul pe care îl mimează premierul şi cei care îl susţin este doar praf în ochii cetăţenilor, ale căror interese ar trebui să le reprezinte.
			Doamna Florica Cherecheş: "Emiterea pripită a OUG nr.94/2014 aduce doar derută în învăţământul profesional" Aşa cum ne-au obişnuit deja, guvernanţii actuali au emis, în mare grabă şi în secret, în penultima zi a anului 2014, încă o ordonanţă de urgenţă care aduce modificări Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, fără consultări, în prealabil. Mai mult, Guvernul iar nu a dat prilej dezbaterilor asupra acestor modificări aduse asupra Legii educaţiei naţionale în Parlament, care este "unica autoritate legiuitoare a ţării", conform Constituţiei României. Dar PSD a evitat dezbaterea în Camera Deputaţilor, în comisii şi în plen şi a proiectului de lege de adoptare a acestei OUG, reuşind să evite punerea pe ordinea de zi a actului normativ. Fără dezbatere, prin adoptare tacită, va ajunge la Senat, unde presupun că va sta în sertar mult şi bine, în timp ce OUG nr.94/2014 îşi va aplica efectele aşa cum a fost elaborată de guvernanţi. OUG nr.94/2014 care legiferează introducerea unei forme suplimentare de învăţământ profesional după o perioadă de doar doi ani şi jumătate de la reinstituirea învăţământului profesional ca atare, va produce confuzie atât în rândul agenţilor economici, cât şi în rândul elevilor şi al părinţilor. În ultimii ani, învăţământul profesional a început să devină atractiv şi să trezească tot mai mult interes, atât în rândul tinerilor, cât şi al companiilor. Introducându-se prin ordonanţa sus amintită învăţământul dual, ca o formă de învăţământ profesional care, la prima vedere, nu se deosebeşte foarte mult de cel introdus la începutul anului 2012, tuturor părţilor implicate le va fi greu să deosebească cele două forme de învăţământ, să facă diferenţa şi să aleagă forma cea mai potrivită. Consider că eforturile factorilor decizionali din Ministerul Educaţiei Naţionale ar trebui concentrate în direcţia promovării acestei forme de învăţământ şi nu înspre introducerea unei noi forme de învăţământ, care produce derută, redundanţă si nesiguranţă în rândul celor implicaţi: companii, părinţi, elevi. În învăţământul profesional mai sunt multe lucruri de făcut: adaptarea standardelor şi programelor de pregătire la nivelul şi nevoile pieţei muncii, stabilirea cifrelor de şcolarizare în funcţie de cererea agenţilor economici, dotarea şcolilor pentru a asigura transferul de cunoştinţe cât mai practic. S-a susţinut cu tărie introducerea unui sistem de învăţământ profesional care să asigure pe termen lung forţa de muncă bine calificată necesară pe piaţa muncii. Dar, prin emiterea OUG nr.94/2014 care introduce învăţământul dual, nu se realizează decât încetinirea dezvoltării de până acum a unui învăţământ profesional calitativ şi sustenabil. Din aceste motive, fac un apel la ministrul educaţiei naţionale pentru menţinerea învăţământului profesional introdus în anul 2012, care să rămână unica forma de formare profesională în cadrul acestui tip de învăţământ şi să se preocupe în găsirea soluţiilor la adevăratele probleme cu care se confruntă domeniul educaţiei. Deputaţii PNL, membri ai Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport au depus amendamente, încercând să îndrepte erorile actului normativ emis de Guvernul Ponta, pe următoarele considerente: nu se justifică urgenţa emiterii acestei ordonanţe de urgenţă, mai ales că motivul principal invocat a fost reglementarea învăţământului profesional în sistem dual. Agenţii economici nu au cerut aceste modificări şi chiar au criticat lipsa consultării, spunând că ei sunt mulţumiţi cu actualul sistem ; învăţământul profesional de tip dual constituie formare profesională şi nu trebuie să fie limitat doar la un învăţământ de tip "a doua şansă" ; OUG nr.94/2014, în forma sa actuală, prevede că învăţământul profesional in sistem dual "se poate organiza ca parte a sistemului naţional de învăţământ, după învăţământul obligatoriu", care, conform alin. 1 al art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011: «Învăţământul general obligatoriu este de 11 clase şi cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul liceal devine obligatoriu până cel mai târziu în anul 2020»" ; experienţa din alte state membre ale UE şi din România a dovedit că admiterea în învăţământul profesional de tip dual, după finalizarea gimnaziului, este cea mai eficientă, şi duce la creşterea gradului de angajare a tinerilor. Formularea iniţială încurajează o atitudine frivolă în raportarea la unul dintre ciclurile de studii superioare şi la cea mai prestigioasă diplomă acordată în sistemul naţional de educaţie. Avem în vedere următoarele: Studiile de doctorat sunt o parte a pregătirii universitare, anume ciclul al III-lea al acesteia. Accesul în această etapă a formării se face prin concurs, pe baza unui număr limitat de locuri. Orice persoană care ocupă un loc limitează, în fapt, accesul alteia; Pe parcursul stagiului doctoral sunt alocate resurse de diverse tipuri, care nu pot fi risipite în această manieră. Mai mult, în cazul în care aceste resurse provin din fonduri publice, ar trebui ca IOSUD să poată apela la justiţie pentru recuperarea pagubelor, nu să fie ocolită într-o procedură de revocare a unei diplome pe care a acordat-o; IOSUD poate constata diverse tipuri de încălcare a legii şi a regulilor de etică profesională şi trebuie să aibă dreptul legal de a solicita sancţionarea acestora. Prin amendamentul propus, se acoperă o lacună a Legii nr.1/2011, care nu acordă dreptul de a sancţiona incorectitudinea decât MECS.
			Doamna Florica Cherecheş: "Praf în ochi" De 9 ani nu s-a mai organizat concurs pentru niciun inspector şcolar general sau adjunct în toată ţara. Acum, ministrul educaţiei anunţă organizarea cu celeritate a concursului pentru ocuparea a 42 de posturi de inspectori şcolari generali, un lucru lăudabil, am putea spune, având în vedere faptul că până acum aceste posturi au fost ocupate doar prin numiri directe. Dar, dacă analizăm puţin documentaţia ce stă la baza organizării acestui concurs, ne dăm seama că este doar "praf în ochi" şi o dorinţă a PSD-ului de a pune mâna pe aceste posturi pentru mulţi ani de acum încolo, nicidecum pentru a asigura un climat de normalitate în învăţământ. Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea celor 42 de posturi de inspector general şcolar se bazează pe Ordinul nr. 5557/2011, modificat puţin în anul 2015, în sensul oferirii posibilităţii ca persoanele aflate în prag de pensionare să ocupe aceste posturi. Bibliografia pentru acest concurs menţionează Programul de guvernare 2009 - 2012. Ce să înţelegem de aici? Că actualul Guvern nu are nicio strategie în domeniul învăţământului? Cum s-ar putea ca, în anul 2015, un candidat să întocmească un plan de management educaţional şi administrativ bazat pe o strategie care nu mai este valabilă? Cât de relevant ar fi şi cât de corect ar putea fi evaluat un astfel de plan bazat pe un program de guvernare expirat? Cum e posibil ca bibliografia indicată pentru concursul de ocupare a postului de inspector şcolar general să nu menţioneze Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiilor de învăţământ preuniversitar, actualizat în 2015? Consider că ministrul educaţiei trebuia mai întâi să întocmească cu atenţie cerinţele şi condiţiile pentru ocuparea posturilor de inspector şcolar general, să facă publice datele privind situaţia sistemului de învăţământ şi strategia lui pe următorii ani şi să asigure condiţii transparente pentru ca orice persoană care îndeplineşte condiţiile de participare să poată să propună un plan de management educaţional şi administrativ relevant şi bine documentat. De asemenea, candidaţilor din afara instituţiei le este îngrădit accesul la informaţii, prin faptul că pe site-urile inspectoratelor şcolare judeţene nu se găsesc informaţii despre strategiile locale şi regionale în domeniul educaţiei. Totodată, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice trebuia să întocmească şi metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea postului de director de şcoală, pentru ca să avem o proiecţie asupra întregului sistem de conducere din învăţământ, pentru a nu continua această abrambureală academică. După ce în anul 2012 doamna senator Andronescu, ministrul educaţiei la acea dată, a anulat cu o zi înainte concursul pentru ocuparea posturilor de inspectori şcolari din motive de strategie politică, ni se demonstrează încă o dată superficialitatea celor aflaţi la cârmele învăţământului românesc, interesul doar pentru funcţii şi lipsa oricărei intenţii de a intra în normalitate.
			Doamna Florica Cherecheş: "«Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau...» banii!" După ce în 16 noiembrie 2014 românii din diaspora i-au arătat lui Victor Ponta că nu îl vor în fruntea ţării, cu toate încercările lui de a-i atrage - prima casă şi fonduri europene pentru românii din străinătate - acesta nu se opreşte. Doreşte cu orice preţ să arate că el îi vrea. Mai exact, doreşte banii lor pentru a acoperi neputinţa Guvernului pe care îl conduce. În opinia lui, salvarea sistemului de sănătate românesc îl constituie obligarea la plată a unei contribuţii la sănătate de 10 euro pe lună de către românii din diaspora. Pentru el nu contează faptul că poate unii nu vor beneficia niciodată de serviciile medicale româneşti, nu contează că românii din străinătate trimit bani în ţară pentru ca familiile lor să poată să-şi achite facturile curente, să-şi cumpere de mâncare, să aibă un trai mai bun. Toate acestea constituie o îndatorire a acestora, iar acum cei 3 milioane de români din afară trebuie să salveze cele 16 milioane de români din ţară, de parcă aceştia trăiesc într-un deşert, nu într-o ţară cu numeroase resurse. Aceste afirmaţii denotă de fapt lipsa de respect pe care premierul României o manifestă faţă de cetăţenii români care muncesc din greu în străinătate pentru a-şi ajuta familiile din ţară sau pentru a-şi pregăti un viitor mai liniştit şi care trimit an de an în ţară sume de ordinul miliardelor de euro, care depăşesc de câteva ori suma totală a investiţiilor străine din România. În recenta deplasare pe care am avut-o în Statelele Unite ale Americii, cu ocazia Micului dejun cu rugăciune de la Washington, am avut mai multe întâlniri cu români stabiliţi acolo. Cei mai mulţi au plecat pentru că nu au avut încotro, au plecat pentru că România nu le putea oferi locuri de muncă plătite decent sau pentru a agonisi câţiva bani pentru a-şi putea întreţine familiile. Au lăsat acasă părinţi, bunici şi chiar copii, doar pentru ca aceştia să aibă o şansă la o viaţă mai bună. Declaraţiile premierului i-au tulburat, i-au nemulţumit profund şi nu mai ştiu ce să creadă. Nu cunoaşte premierul motivele pentru care cei mai mulţi români au ales să lucreze în străinătate? Premierul chiar nu are nicio strategie adevărată pentru a asigura creşterea economică şi bunăstarea cetăţenilor României? Unde e ţara cu câmpii, dealuri, ape, munţi, bogăţii naturale cu care ne tot mândrim? Nu mai există sau nu este bine guvernată? Mulţi consideră aceste declaraţii ca o glumă proastă sau o bătaie de joc la adresa lor şi nu înţeleg de ce ar fi pedepsiţi să plătească taxe şi în România, pe lângă cele plătite în ţara în care s-au stabilit, fără să beneficieze de ceva în schimb. Vă propun, să ne aplecăm cu atenţie asupra acestui subiect şi să promovăm un set de măsuri care să stimuleze revenirea în ţară a multor români care acum muncesc şi trăiesc în străinătate, dar poartă în suflet un dor nestins după ţara lor. Procentul celor care se întorc este foarte mic, pentru că, fie că nu văd schimbări semnificative care să-i încurajeze să vină, fie că nu văd oportunităţi de angajare sau un mediu favorabil dezvoltării unei mici afaceri. Au nevoie de o mână întinsă, de o abordare potrivită, de mai multă predictibilitate, ca să revină şi să pună umărul la dezvoltarea ţării în care s-au născut şi pe care ar vrea să o vadă prosperând.
			Domnul Florin-Alexandru Alexe: România este singurul stat din blocul ex-sovietic care nu are încă un muzeu dedicat comunismului. Deşi am trăit mai mult de jumătate de veac sub teroarea comunistă, noi, românii, nu cunoaştem dimensiunea reală a regimului dictatorial. Majoritatea celor care au trăit în regimul comunist au traversat această experienţă singuri, în cercuri restrânse ale familiei sau prietenilor. Din cauza îngrădirii, până la suprimare, a libertăţii de expresie, nu ştiam prea multe lucruri din ceea ce se întâmplă cu ceilalţi, din afara cercului nostru restrâns. Pentru tinerii care s-au născut cu puţini ani înainte de 1989 sau după, regimul comunist este doar istorie, însă o istorie care nu le-a fost explicată şi pe care nu o înţeleg în adevărata ei însemnătate. Un dicton celebru spune: "cine nu îşi cunoaşte istoria este condamnat să o repete". Noi, în calitate de reprezentanţi ai cetăţenilor, suntem datori să creăm toate condiţiile necesare pentru ca românii să îşi poată cunoaşte istoria recentă, marcată de cel mai opresiv regim comunist din sud-estul Europei. De asemenea, este foarte important ca şi străinii să afle ororile prin care a trecut poporul român. În acest fel, ar înţelege că, deşi ne-am fi dorit ca evoluţia României ca sistem democratic să fie mult mai accelerată, totuşi, în cei 25 de ani care au trecut de la revoluţie am realizat enorm de mult, având în vedere de unde am pornit şi cât de adânci erau rănile lăsate de regimul totalitar. În ceea ce ne priveşte, una dintre cele mai importante probleme ale societăţii româneşti actuale este legată de mentalitatea românilor care păstrează încă, într-o măsură considerabilă, amprenta unei jumătăţi de veac de totalitarism. Această mentalitate ne împiedică să avansăm economic, blochează promovarea valorilor, ne face să fim nesiguri şi, deci, vulnerabili în relaţiile externe, ne determină să ne simţim inferiori faţă de celelalte popoare europene. Românii sunt printre primii cetăţeni din Uniunea Europeană care susţin Uniunea şi consideră că aceasta are o imagine pozitivă şi printre ultimii care se consideră a fi cetăţeni europeni. Astfel, conform Eurobarometrului standard din toamna anului 2014, suntem a doua ţară din Uniunea Europeană care consideră că Uniunea are o imagine pozitivă, cu un procent de 59%, după Polonia, cu 61%. Pe de altă parte, Eurobarometrul standard din toamna anului 2012 relevă faptul că mai puţin de jumătate dintre români se consideră cetăţeni europeni. Pe acelaşi nivel cu noi mai sunt doar Bulgaria, Grecia şi Regatul Unit al Marii Britanii, cunoscut pentru opinia eurosceptică. În 2013 şi 2014 eurobarometrele standard nu au mai inclus această întrebare. Pentru a accelera procesul de schimbare a mentalităţii populaţiei, România are nevoie să îşi lege prezentul de trecutul ei democratic. Societatea românească are nevoie să se reconecteze la valorile sale tradiţionale care o defineau din vechime până în perioada României moderne şi care, după Revoluţia Română din Decembrie 1989, au reînceput firav să fie considerate repere. Acest lucru se poate realiza numai prin cunoaşterea, acceptarea şi depăşirea blocajului mental referitor la ce a însemnat dictatura comunistă pentru societatea românească. Deşi această perioadă este însăşi istoria noastră recentă, ea este foarte puţin cunoscută. Ştim mai multe despre daci şi romani decât despre închisorile comuniste în care şi-au pierdut viaţa elitele societăţii. Cum se explică acest lucru? În perioada comunistă, totul era controlat, iar istoria, cultura erau domenii drastic controlate. Cultura reprezintă însăşi fibra unui popor, iar comuniştii erau conştienţi de asta şi de faptul că exact acolo trebuiau să acţioneze. De aceea, partidul comunist avea un departament de propagandă şi cultură. Acest departament ne-a învăţat, printre altele, că Ceauşescu este descendentul lui Decebal. Acest departament a trecut sub tăcere toată istoria modernă a României. De la figura lui Alexandru Ioan Cuza, ca făptuitor al Unirii de la 1859, istoria noastră trecea la momentul Marii Uniri de la 1918, realizată de popor şi doar ca fapt divers Regele Ferdinand era conducătorul ţării în acel moment. Apoi ajungeam direct la Al Doilea Război Mondial şi "marele erou" Ion Antonescu. De aici, urma direct Ceauşescu, cu o scurtă trecere pe la Gheorghiu Dej. De aceea, românii nu îşi cunosc adevărata istorie, pentru că timp de 40 de ani li s-a povestit o istorie trunchiată şi reinterpretată, pusă în slujba propagandei comuniste. Românii trebuie să afle cum le-a fost rescrisă istoria, să şteargă modificările aduse de propaganda comunistă şi să completeze şirul cu piesele care lipsesc, multe şi valoroase, dintre care cele mai proeminente se referă la regii României şi la dezvoltarea capitalistă a ţării în perioada interbelică. Românii trebuie să cunoască toate ororile înfăptuite de regimul comunist, pentru a se putea păzi de o experienţă similară. De asemenea, românii trebuie să afle că statul la coadă, frigul din apartamente şi tăierea curentului nu erau, din nefericire, cele mai rele lucruri care ţi se puteau întâmpla în comunism. Persecuţiile securităţii, închisorile şi lagărele de muncă au fost un iad în care puţini au reuşit să supravieţuiască. Românii trebuie să ştie că fraţi de-ai lor au comentat despre lipsa alimentelor din galantare, despre îndoctrinarea de la televizor, în cele două ore de emisie, despre lipsa cărţilor, despre interzicerea ideilor, nu doar între prieteni sau la coadă la alimente, ci şi în camerele de interogatoriu şi tortură ale securităţii. Românii trebuie să ştie despre greva minerilor din Valea Jiului din 1977, despre iniţiativa Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din 1979, despre seria de greve muncitoreşti din 1980-1981, apoi din nou în 1983, şi din nou în 1986-1987, culminând cu revoluţia muncitorească de la Braşov din 15 noiembrie 1987. Din păcate, aceste încercări de eliberare nu au generat mişcări de masă din cauza atomizării societăţii şi a asupririi sufocante care împiedica orice încercare de relaţionare între grupurile de rezistenţă anticomunistă. România a avut cel mai opresiv regim totalitarist dintre statele foste comuniste. La noi, toată elita societăţii a fost târâtă în închisori, la muncă silnică sau în cel mai bun caz doar persecutată, cu domiciliul forţat. În perioada comunistă, România şi-a pierdut valorile şi călăuzele. Din cauza represiunii acerbe, noi n-am putut avea acţiuni de spargere a monolitului totalitarist precum Revoluţia Ungară (Ungaria, 1956), Primăvara de la Praga (Cehoslovacia 1968), Solidarnosc - Sindicatul Independent Autocefal "Solidaritatea" (fondat în 1980 în Polonia), de aceea, probabil, Revoluţia noastră a fost ultima şi singura violentă. Nu în ultimul rând, românii trebuie să ştie că România este ultima ţară din blocul ex-sovietic care a trecut la democraţie şi singura, acest lucru s-a petrecut printr-o revoluţie violentă, sângeroasă şi, de asemenea, singura în care foştii conducători comunişti au fost executaţi. Celelalte state din sud-estul Europei trecuseră deja la regimuri democratice în mod paşnic. Prin înfiinţarea Muzeului Comunismului, vom crea posibilitatea ca aceste lucruri să fie cunoscute atât în ţară, cât şi peste hotare şi premisele pentru ca poporul român să se elibereze de mentalitatea preconcepută a inferiorităţii şi neputinţei de a fi egalul oricărui popor european. Proiectul de Lege privind înfiinţarea Muzeului Ororilor Comunismului, iniţiat de către deputaţii liberali, nu este un proiect politic, ci unul civic, dedicat întregii societăţi româneşti. De aceea, vin în faţa dumneavoastră şi vă solicit susţinerea sa, pentru că indiferent de partidul din care faceţi parte, şi dumneavoastră, ca şi mine, reprezentaţi cetăţenii acestei ţări.
			Domnul Florin Gheorghe: "Prudenţă în guvernare, Europa încă se clatină!" Economia românească a fost catalogată foarte recent şi pe bună dreptate ca fiind una dintre cele mai stabile economii din regiune, cu cele mai optimiste perspective de creştere pe termen scurt şi mediu. Acest lucru se datorează atât stabilităţii guvernamentale din ultimii ani, dar şi coerenţei de care au dat dovadă politicile implementate la nivel naţional. Analizele economice externe şi prognozele interne optimiste trebuie să ne bucure, însă nu trebuie să ne arunce în tărâmul iraţionalului şi al deciziilor de implementare al unor politici prociclice. S-au împlinit deja 7 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană şi orice evoluţie economică nu trebuie disociată de evoluţiile generale de la nivelul Uniunii Europene sau Uniunii Monetare. Vrem sau nu vrem, suntem parte din Europa şi orice eveniment favorabil sau nefavorabil se resimte şi în economia noastră naţională. Prudenţa guvernării la care vă îndemn, nu reprezintă decât o măsură de precauţie la instabilitatea şi incertitudinea care nu au părăsit încă vechiul continent. Ştim cu toţii că exporturile româneşti sunt legate ombilical de evoluţiile din pieţele europene pe care acţionează exportatorii români. Scade cererea pe aceste pieţe, producătorii români nu pot avea motive de bucurie. Mai ştim, de asemenea, că cea mai mare parte a P.I.B. este creată de investitorii străini, care depind la rândul lor de evoluţiile din ţările din care provin. Mai ştim şi faptul că de peste şase ani apetitul către risc al investitorilor este extrem de scăzut, motiv pentru care nu prea mulţi investitori importanţi şi-au anunţat venirea în România sau extinderea afacerilor pentru cei deja prezenţi. Şi, de parcă aceste condiţii de nesiguranţă nu ar fi suficiente, explozia simpatiei pentru partidele extremiste sau populiste în unele state europene, care promit război total cu disciplina bugetară, nu poate decât să ridice noi valuri de neîncredere asupra Uniunii în ansamblul său. Planul Juncker, precum şi noile decizii ale Băncii Central Europene, reprezintă pârghii importante de luptă împotriva deflaţiei, pentru stimularea investiţiilor publice la nivelul statelor membre, de consolidare a datoriilor publice, dar şi de reluare a competitivităţii economiei europene, aflată de ani buni în declin. Cu toate acestea, ştim cu toţii că politicile adoptate de fiecare stat membru în parte sunt importante şi că orice derapaj nu se mai poate sprijini pe eventuale garanţii venite din partea statelor membre sau din partea Comisiei. Aşadar, mingea este în terenul nostru! Întreaga clasă politică din România are obligaţia de a genera politici care să conducă la consolidarea finanţelor publice pe termen lung, la politici care să consolideze capitalul autohton, dar să stimuleze şi investiţiile străine, la măsuri care să crească rata de ocupare în economie şi nivelul de salarizare al celor care contribuie la sporul de valoare adăugată, la decizii care să genereze încrederea populaţiei în economia de piaţă şi în democraţie. Anul 2015 se prefigurează încă de la începutul său ca fiind anul cel mai important de la începutul crizei financiare, în care deciziile guvernamentale pot aduce fie mai multă prosperitate pentru cetăţeni, fie neîncredere şi creşterea numărului celor care îngroaşă rândul săracilor absoluţi.
			Domnul Florin Gheorghe: "Cine răspunde pentru calitatea slabă a lucrărilor de infrastructură?" Oamenii politici, societatea civilă sau simpli cetăţeni reclamă, în mod justificat, procesul lent de mondernizare a României prin intermediul lucrărilor de infrastructură. Nu avem străzi, nu avem autostrăzi, nu avem gări, nu avem porturi şi aeroporturi, chiar dacă avem fonduri europene încă neaccesate. Aceste lucruri se aud la unison în societatea românească şi sunt prinse cu multă poleială şi cuvinte mari în programele de guvernare ale tuturor partidelor, în special în campaniile electorale. "Noi facem 1.000 de kilometri de autostradă", spun unii, "Noi facem de două ori mai mult", spun alţii, deşi în practică constatăm cu toţii că proiectele de pe hârtie nu se transpun niciodată în practică. Rostul intervenţiei mele de astăzi nu este legat doar de nemulţumirea coagulării unui consens politic real asupra obiectivelor de modernizare a României prin construirea de infrastructură, ci se doreşte a fi şi un moment zero în a analiza şi calitatea lucrărilor de infrastructură, deja realizate cu atâta greutate. Nu cred că mai este cineva străin de faptul că, după topirea zăpezii, străzile din majoritatea oraşelor, precum şi o mare parte din drumurile europene sau autostrăzi arată exact ca terenul proaspăt bombardat în urma unui conflict, gropile care apar în asfalt ca prin minune nu doar după fiecare zăpadă, ci şi după fiecare ploaie mai zdravănă, fără ca nimeni să nu-şi pună pentru o clipă întrebarea despre calitatea lucrărilor efectuate de constructori la preţuri şi de trei ori mai mari decât în alte state din Uniunea Europeană. A avut oare cineva timida curiozitate de a se întreba câţi bani publici se cheltuie în România în fiecare an pentru întreţinerea infrastructurii şi câţi sunt alocaţi pentru construirea de infrastructură nouă? Dacă nu aţi avut o astfel de curiozitate, vă comunic eu că în România se cheltuie mai mult pentru astuparea gropilor decât pentru lucrări noi. De ce? Pentru că peste 90% dintre lucrările recepţionate sunt făcute să reziste doar până când pleacă echipa de recepţie şi se onorează factura. Cu toţii ne declarăm adepţii sloganului venit din partea tinerilor "vreau o ţară ca afară", însă, în practică, nimic nu funcţionează ca afară. Dacă germanii ar fi construit infrastructura la o calitate comparabilă cu cea românească, cu siguranţă nici ei nu ar fi avut astăzi mai mult de 500 de kilometri de autostrăzi. Dacă francezii ar fi construit calea ferată la aceeaşi calitate ca în România, TGV-ul lor tot cu o medie orară de 40 de kilometri pe oră ar fi mers. Ceea ce le-a permis să progreseze şi să construiască mai mult este calitatea obiectivelor construite, care nu le-a mai solicitat costuri de reabilitare nici peste 10 ani de la inaugurare. Cred cu putere că o astfel de situaţie neplăcută, în care banii românilor sunt risipiţi prin lucrări de proastă calitate, este generată în primul rând de legislaţia actuală privind execuţia lucrărilor. De aceea, se impune modificarea acesteia, în sensul în care constructorul să garanteze lucrarea efectuată şi să remedieze eventualele defecte pe banii săi pentru o perioadă mult mai lungă de timp şi nu de câteva luni sau câţiva ani, aşa cum este în prezent. Astfel de situaţii neplăcute apar atunci când legea este strâmbă, mult prea permisivă sau chiar redactată la sugestia beneficiarilor constructori. Vă invit, aşadar, să ne aplecăm cu toţii atât asupra legislaţiei aferente achiziţiilor şi lucrărilor de construire, dar să responsabilizăm într-un fel şi autorităţile contractante, care au tot mai puţină grijă pentru utilizarea corectă, eficientă şi cinstită a banilor publici, a banilor cetăţenilor.
			Domnul Florin Gheorghe: "Creşterea vârstei de pensionare nu este suficientă pentru viitorul sistemului de pensii" Estimările dure ale demografilor ne arată că anul 2030 reprezintă anul cu cele mai mari provocări cu privire la sustenabilitatea actualului sistem public de pensii. Mulţi vor spune că mai e vreme până în 2030 şi că nu ar trebui să ne îngrijorăm inutil şi să ne preocupăm încă de pe acum. Eu aş spune că, din cauza lipsei politicilor adecvate din ultimii douăzeci şi cinci de ani, este deja foarte târziu. Este deja foarte târziu pentru a asana piramida vârstelor, este deja prea târziu pentru a mai sustenabiliza finanţarea fondului de pensii. În ce priveşte politicile pro-nataliste, acestea se pot subscrie cu uşurinţă logicii caragialiene, şi anume că au fost "sublime, dar lipsesc cu desăvârşire". Nu a contat pentru nimeni faptul că de la peste 500 de mii de naşteri anual, aşa cum se întâmpla la începutul anilor ’90, în România, s-a ajuns la puţin peste 150 de mii de naşteri anual. Răspunsurile la cauzele acestei situaţii se găsesc de peste douăzeci de ani în rapoartele succesive ale Academiei Române, ale unor sociologi şi demografi de prestigiu. Cunoaştem cu toţii că îmbătrânirea populaţiei este o boală a ţărilor dezvoltate economic şi că dezvoltarea însăşi este ameninţată de acest fenomen. La nivelul Uniunii Europene, statele care s-au confruntat cu acest fenomen au avut abordări diferite: unele au favorizat imigraţia, atrăgând bursieri şi tineri performanţi, altele au stimulat prin politici adecvate natalitatea propriei populaţii. Cred că pentru cazul particular al României se impune un mixt eficient din cele două căi: stimularea tinerilor să rămână acasă, în ţara lor, iar a doua dimensiune, stimularea tinerilor să îşi construiască o familie în România, o familie cu cel puţin doi copii. Programele "Prima casă", "Prima maşină" şi, de ce nu, propunerea rectorului Universităţii de Vest din Timişoara "Primul job", sunt programe pentru care Guvernul merită felicitat şi trebuie sprijinit să le continue. Cu toate acestea, aceste măsuri bune nu sunt şi suficiente pentru a limita exodul tinerilor şi a stimula natalitatea. Majorarea vârstei de pensionare pentru femei la 65 de ani, proiect aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, este o măsură justificată tocmai de această degradare a fondului de pensii, însă, vă rog să-mi permiteţi să-mi exprim rezerva asupra faptului că această majorare a vârstei de pensionare va aduce automat sustenabilizarea fondului de pensii. Cred că sunteţi în consens cu mine că politicile de ameliorare a natalităţii, de încurajare a tinerilor să rămână în ţară, precum şi de creştere a numărului de locuri de muncă, adică a numărului de contribuabili, va aduce un spor de sustenabilitate pensiilor din viitor. Însă, pentru acest lucru avem nevoie de un mixt eficient de politici publice, susţinute financiar de către guvern, astfel încât vorbele să se transforme în fapte. Natalitatea nu se poate ameliora decât printr-o încurajare financiară a mamelor şi tinerelor familii. Păstrarea tinerilor în ţară nu se poate face decât printr-o salarizare stimulativă a acestora, iar noile locuri de muncă nu se vor crea singure, ci prin stimularea directă a mediului de afaceri. Cred cu tărie că această problemă nu are nici culoare politică şi nici o soluţie unică. Ea trebuie să intereseze deopotrivă toate partidele politice şi soluţia nu se află decât în consensul acestora, asupra faptului că din 2030 sistemul public de pensii nu va mai putea fi susţinut.
			Domnul Florin Gheorghe: "Educaţia - prioritatea tuturor, doar în vorbe!" Vinerea trecută, Institutul Naţional de Statistică a furnizat date noi asupra dinamicii salariale din România. Oricine ar citi aceste cifre ar trebui să aibă un prilej real de bucurie, pentru că, la sfârşitul anului trecut, salariul mediu net pe economie a avansat la 1.866 lei, iar cel brut la 2.582 lei, adică o creştere de peste 6% faţă de anul precedent. Oricine ar fi îndreptăţit să afirme că, atunci când economia creşte şi salariile celor care contribuie la sporul de producţie trebuie să crească şi ele. Dar, oare chiar aşa se şi întâmplă în realitate? Cunoaştem cu toţii faptul că, în orice economie liberă, sunt sectoare privilegiate, care au contribuţii importante la valoarea adăugată brută, lucru care se vede şi în nivelul salariilor şi acestea sunt uşor de intuit: sectorul bancar, sectorul tutunului, energetic sau în domeniul exploatării resurselor naturale. Pe aceste domenii, saltul salarial nu a fost de 6-7%, ci a mers până la peste 20%. De asemenea, există şi sectoare care au înregistrat scăderi, puţine ce-i drept, dar în topul cărora conduce detaşat educaţia. Da, pentru slujbaşii din educaţie, pentru foştii noştri dascăli sau pentru dascălii copiilor noştri, dinamica salarială a fost negativă (-2,2%)! Am încercat să găsesc răspunsuri la această situaţie. Aveau dascălii salariile prea mari şi trebuiau ajustate în jos? Nicidecum! Oricine ar urmări grila salarială din educaţie ar observa că un profesor care şi-a dedicat toată viaţa şcolii nu încasează lunar un salariu mai mare decât o casieră la un magazin sau un lucrător necalificat pe şantier. Dacă nu aceasta este cauza... atunci care este? Căci, cu toţii ştim de la televizor că educaţia este "prioritate naţională". Specialiştii de la statistica naţională mi-au spulberat imediat dilema. S-a intrat puţin mai devreme în vacanţă, iar orele suplimentare muncite de dascăli nu se plătesc pentru că "există constrângeri bugetare". Aşadar, în România vacanţa cea mult aşteptată devine ceva de detestat de către dascăli, iar dacă pentru jafurile din banii publici sunt mereu bani, pentru munca suplimentară a dascălilor "nu-s parale", încă de pe vremea regretatului Constantin Tănase. O naţiune nu are nici cea mai mică şansă la dezvoltare în absenţa unui sistem de educaţie şi cercetare performant, bine finanţat, în care cei care şi-au dedicat viaţa şcolii să nu mai ducă grija zilei de mâine. Personal, nu mai admit din gura niciunui politician demagogia "prioritizării educaţiei naţionale", spusă cu aplomb şi lacrimi în colţul ochiului, deşi şcoala românească a fost mereu văzută ca o povară şi nu ca singura noastră şansă. Voi crede în principiul priorităţii naţionale a educaţiei atunci când dascălii vor fi bine plătiţi, când cei care clădesc destine şi construiesc societatea de mâine nu vor mai fi umiliţi prin salarii mizere, când infrastructura şcolară va chema elevii la ea şi nu îi va speria prin degradare, săli insalubre şi periculoase. În ultimii douăzeci şi cinci de ani, chiar dacă s-ar fi străduit, clasa politică românească nu ar fi reuşit să umilească şi să vândă mai multe iluzii acestei categorii socio-profesionale din România. Şi, înainte de a încheia, vă reamintesc recunoştinţa pe care o purta Nicolae Iorga dascălilor săi şi responsabilitatea pe care şi-o asuma: "Ca să fiu eu om, au fost alţii oameni! Ca să fie alţii oameni, trebuie să fiu eu om!". Mi-aş dori să înţelegem cu toţii spusele lui Iorga şi să demonstrăm prin fapte că am înţeles că singura şansă ca poporul român să se dezvolte este prin educaţie. Nu cer să construim o şcoală românească nouă, pentru că o avem! Ceea ce îmi doresc este să dăm educaţiei şansa de a se întoarce pe poziţia de prestigiu şi autoritate socială pe care a avut-o cândva.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Atacurile armate din Copenhaga - noi semne ale unor riscuri de securitate în Europa" Atacurile armate din Copenhaga, aparent motivate din nou de un substrat religios, ridică noi semne de întrebare în legătură cu securitatea pe teritoriul statelor Uniunii Europene. Nu demult, am avut de a face cu un atac cumplit în capitala Franţei, soldat cu morţi, răniţi şi o naţiune în stare de şoc. Aceste atacuri nocive pentru securitatea cetăţenilor europeni au, se pare, un numitor comun în materie de cauză şi efect. Au un fundament politic şi se folosesc de religie la nivel declarativ, urmărind producerea panicii pe fondul mediatizării excesive. Char dacă ele sunt asimilate tipologiei de atac terorist, putem uşor să le evaluăm ca fiind mişcări în lanţ ale unor grupuri fundamentaliste, ce doresc să producă un dezechilibru pe scena politică şi socială a Europei, grupuri care s-au format şi dezvoltat pe diverse fonduri de credinţă, discriminare şi instigare la ură. Această formă energică şi periculoasă a lor reprezintă o expresie a frustrărilor acumulate, a incapacităţii intelligence-ului european de a le anticipa acţiunile, dar şi a lipsei de dialog în spaţiul public pe subiecte sensibile. Aceste grupuri aşa-numite religioase, sunt actori non-statali, fluizi în spaţiul UE, acoperiţi sub diverse personalităţi şi cariere, acţionând la impuls social şi producând efecte dezastruoase şi greu anticipabile. Acest fapt e datorat şi lentorii cu care autorităţile statelor vătămate au răspuns atacurilor acestor grupări şi modalităţii în care s-au comportat ulterior unor evenimente ca cele descrise mai sus. În acest context, Parlamentul, Guvernul şi Administraţia Prezidenţială trebuie să-şi coordoneze acţiunile pentru întărirea sistemului naţional de intelligence şi crearea cadrului legal necesar identificării şi anihilării din timp a celulelor cu caracter terorist, mascate ca elemente ale unui avatar religios. Având în vedere ameninţările asimetrice şi neconvenţionale la care suntem expuşi în relaţia cu aceste grupări, Serviciul Român de Informaţii are dreptul de a beneficia de un cadru legal de desfăşurare a activităţii de obţinere, prelucrare şi furnizare de informaţii care pot pune în pericol securitatea cetăţenilor României. În paralel, autorităţile române trebuie să combată şi grupurile de interese care dezinformează şi manipulează mesajul public, susţinând că nu există atacuri sau riscuri teroriste, iar legislaţia în domeniu ar putea servi unor abuzuri ale statului. Sigur, este nevoie în acelaşi timp de un control eficient asupra activităţii SRI şi de sancţiuni drastice în cazurile în care se încalcă în mod nejustificat intimitatea cetăţeanului, spaţiul său privat şi libertăţile cetăţeneşti.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Stabilirea centrelor de comandă NATO în România - vector de stabilitate" La începutul acestei luni, Consiliul Nord-Atlantic, organul decizional suprem al NATO, a decis activarea unei forţe de reacţie rapidă şi înfiinţarea a şase centre de comandă în statele membre din Europa de Est. Aceste măsuri ale NATO, coroborate cu acţiunile diplomatice europene şi nord-americane, reprezintă paşi importanţi în asigurarea securităţii statelor membre vulnerabile în faţa unei destabilizări a securităţii regionale, precum şi măsuri care urmăresc ameliorarea situaţiei instabile din Ucraina. NATO trebuie să arate că are capacitatea militară, tehnică şi politică de a-şi asigura obiectivele de apărare a statelor membre în faţa pericolelor pe care acestea individual sau colectiv le-ar putea întâmpina, fie că sunt ameninţări tradiţionale sau noi tipuri de ameninţări. Alianţa trebuie să acţioneze coerent şi comprehensiv pentru a asigura o capacitate de reacţie rapidă eficace la schimbările mediului de securitate din vecinătatea imediată a graniţelor Alianţei. Înfiinţarea şi operaţionalizarea pe teritoriul României a unor structuri de comandă şi control multinaţionale aliate reprezintă o dovadă a implicării active a României în rezolvarea crizei ucrainene şi atestă sprijinul pe care NATO îl oferă statelor din proximitatea imediată a focarului de instabilitate, aşa cum este România. De asemenea, înfiinţarea acestor centre de comandă pe teritoriul României pot constitui şi elemente pentru creşterea viabilităţii măsurilor de protecţie şi reacţie atunci când securitatea României este ameninţată, oferind o garanţie de suport rapid şi eficient din partea celorlalte state aliate. Este important ca România să rămână un actor constructiv şi implicat în ameliorarea şi eliminarea riscurilor şi posibilelor vulnerabilităţi pe care conflictul ucrainean le aduce securităţii nord-atlantice, iar României în special. România trebuie să susţină creşterea coeziunii între statele membre ale NATO şi să promoveze creşterea prezenţei militare şi nu numai în statele de la graniţa estică a NATO şi UE, asigurând astfel o reacţie rapidă şi eficace în cazul unor potenţiale vulnerabilităţi. De asemenea, prezenţa mai importantă a trupelor NATO occidentale în România şi în celelalte state de la graniţa estică a Alianţei poate avea ca efect ameliorarea pericolelor de securitate.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Autostrada Cormarnic-Braşov - condamnare cu executare, 26 de ani pentru fiecare român" Ministerul Transporturilor a dat publicităţii, miercuri 14 ianuarie, o parte a negocierilor purtate de oficialităţi cu consorţiul Vinci-Aktor-Strabag, cu care ar urma să se încheie până pe data de 15 februarie un nou contract de concesiune pentru construcţia secţiunii de autostradă Comarnic-Braşov. Din documentele publicate, reiese că preţul cerut acum de constructori pentru realizarea acestei lucrări este de 1,8 miliarde de euro pentru proiectare şi construcţie, însă statul român va eşalona costurile pe o perioadă de 26 de ani, printr-o plată anuală de disponibilitate, de 325 de milioane de euro anual. Suma totală pe care ar urma să o plătească statul român pentru realizarea acestei investiţii este de 8,45 miliarde de euro. Aceeaşi secţiune de autostradă Comarnic-Braşov avea, potrivit contractului de concesiune semnat cu asocierea Vinci-Aktor în ianuarie 2010, următorul plan financiar: 1,57 miliarde de euro preţul lucrării şi o plată anuală de disponibilitate de 180 de milioane de euro anual, vreme de 30 de ani. În varianta publică a Masterplanului General de Transport (MPGT), document care încă nu a fost finalizat în întregime şi din care Ministerul Transporturilor a prezentat doar o sinteză insuficientă, traseul autostrăzii Comarnic - Braşov a fost revizuit şi întreg proiectul regândit, astfel încât costurile estimative ajung la aproape 1 miliard de euro, o sumă substanţial mai mică decât cele 1,8 miliarde de euro pentru proiectul în varianta concesiunii cu Vinci-Aktor-Strabag. Atrag atenţia că domnul ministru Ioan Rus şi ceilalţi reprezentanţi îndrituiţi ai Guvernului Ponta refuză să opteze pentru un proces clasic de licitaţie publică prin care să existe mai multe oferte cu preţuri avantajoase. Există angajamente inclusiv din partea unor investitori din Republica Populară Chineză care ar putea realiza proiectarea, construcţia şi întreţinerea la un preţ incomparabil mai bun. Pe lângă faptul că întreg proiectul ar putea costa de fapt mult mai puţin dacă ar intra sub procedura legii achiziţiilor publice, există posibilitatea în care autostrada Comarnic - Braşov ar putea fi construită şi fără a apela la concesiuni sau PPP-uri. Aceasta poate beneficia de finanţări nerambursabile pe fonduri europene, deoarece este situată pe reţeaua TEN-T Comprehesive (extinsă/secundară). Conform proiectului Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) aferent exerciţiului financiar european 2014-2020, rutele de pe reţeaua TEN-T Comprehesive (autostrăzi, drumuri expres sau alte drumuri noi) pot fi finanţate nerambursabil din Fondul de Dezvoltare Regională (FEDR). Conform Axei Prioritare 2 din proiectul de POIM 2014-2020 trimis în octombrie 2014 la Comisia Europeană, se detaliază că pentru "Autostrăzi şi drumuri TEN-T - reţea extinsă /construcţie nouă" este alocat puţin peste 1 miliard de euro (FEDR + cofinanţare naţională). Tot în proiectul POIM se detaliază că pe Axa Prioritară 2 finanţată prin FEDR procentul fondurilor nerambursabile poate ajunge până la 75%, restul de 25% fiind partea de cofinanţare naţională. Cu alte cuvinte, pentru un proiect precum Comarnic - Brasov, aflat pe TEN-T Comprehesive, s-ar putea obţine finanţare nerambursabilă de până la 75%. Cu toate acestea, costul actual al autostrăzii ar depăşi practic întreg bugetul alocat prin FEDR pentru sectorul rutier de pe TEN-T Comprehesive şi, tot comparativ, ar ajunge aproape de împrumutul total al României la FMI. Solicit Guvernului României şi domnului ministru Ioan Rus să oprească urgent negocierile cu consorţiul Vinci-Aktor-Strabag care supun România la cheltuieli total inexplicabile, neprofitabile şi greu de suportat pentru bugetul de stat pe o perioadă foarte lungă de timp. Propun autorităţilor responsabile de demararea proiectului să identifice de urgenţă sursele de finanţare neramburasbilă europeană şi alţi parteneri responsabili de proiectare, construcţie şi întreţinere, care să satisfacă raportul calitate/preţ pe care şi-l poate permite România. Pentru a transparentiza procesul de alocare a banilor publici pe investiţii, solicit Guvernului României să organizeze licitaţii publice la care să participe cât mai mulţi ofertanţi, pentru a beneficia în final de cel mai bun preţ al pieţei.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Înfiinţarea Curţii Internaţionale Antiterorism - o necesitate pentru securitatea europeană" În urma dialogului purtat în cadrul Consiliului de Afaceri Externe de la Bruxelles, salut propunerea domnului ministru Aurescu care priveşte înfiinţarea unei Curţi Internaţionale Antiterorism care să condamne criminalitatea produsă de aceste acte criminale. În contextul intensificării ameninţărilor teroriste din spaţiul Uniunii Europene, consider că este nevoie de un consens al forţelor politice al statelor membre şi de crearea unui sistem de justiţie comun care să ancheteze şi să condamne aceste ameninţări globale exacerbate în secolul XXI. De asemenea consider că o Curte Internaţională Antiterorism reprezintă un punct de plecare în consolidarea, unificarea şi înăsprirea legislaţiei în domeniul intelligence-ului, atât de necesară în condiţiile producerii unor evenimente fără precedent pentru securitatea internaţională şi siguranţa omenirii. Clasa politică din România trebuie să digere efectele evenimentelor teroriste produse recent în Franţa şi să înţeleagă că astfel de tragedii se pot întâmpla oricând şi pe teritoriul ţării noastre, atât timp cât nu există o legislaţie care să anticipeze şi să defragmenteze celule care pot pune în pericol securitatea naţională şi instituţiile fundamentale ale statului român. Trebuie să fim conştienţi că ameninţările teroriste sunt fenomene care gravitează asupra prezentului, sunt susţinute de către actori statali şi non-statali, produc teroare şi au efecte dezastruoase pentru liniştea şi pacea statelor şi cetăţenilor lor. Ameninţările teroriste sunt asimetrice, neconvenţionale, iar combaterea eficientă a lor presupune cooperare şi planificare strategică în materie de legislaţie, mecanisme de funcţionare a surselor de informaţii, a serviciilor de intelligence şi a infrastructurii de securitate. Propunerea lansată la Bruxelles de către domnul ministru Aurescu este o dovadă de luciditate şi viziune politică, de gândire strategică şi de maturitate. Ea anticipează provocările de securitate şi aplicarea unei legislaţii unitare în toate statele membre ale Uniunii Europene, pledând pentru un concurs de resurse şi forţe care să fie asumate atât de către legislativ, cât şi de către executiv.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Fondul Monetar Internaţional dictează politica energetică a României" Guvernul României nu a ajuns la un acord cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, în actuala misiune de evaluare cele două instituţii internaţionale cerând creşterea abruptă a preţului la gaze pentru populaţie şi CET-uri din aprilie şi restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia. Această liberalizare a pieţei energetice despre care vorbesc cele două instituţii nu este altceva decât un dictat economic şi financiar ce îngenunchează pe termen lung România, din punct de vedere al securităţii ei energetice. Moştenirea pe care guvernul lui Emil Boc a lăsat-o României, un împrumut extern de 19,95 miliarde de euro, îşi face simţită efectele de abia acum, atacând în domenii strategice pentru economia naţională şi independenţa ei energetică. Conform calendarului convenit anterior cu FMI şi Comisia Europeană, preţul gazelor pentru consumatorii casnici ar fi trebuit să crească de la 53,3 lei MW/h în iulie 2014, la 54,6 lei în octombrie 2014, la 56,1 lei în ianuarie 2015, la 58,9 lei în aprilie 2015 şi la 62 lei în iulie 2015. După ultima negociere dintre Guvern şi creditorii externi, cei din urmă impun brutal cu o creştere a preţului la gaze de la 53,3 lei MW/h la 62 lei MW/h. Complexul Energetic Oltenia, pe care FMI şi CE îl vor restructurat, produce 95% din lignitul României şi asigură până la 30% din consumul intern de energie electrică. Compania are aproape 19.000 de angajaţi care, în viziunea creditorilor externi, trebuie disponibilizaţi, în condiţiile în care fiecare angajat mai susţine financiar în medie încă două persoane (soţ/soţie şi copil). Complexul Energetic Hunedoara, care este şi el pe lista de demolare economică a FMI şi CE, are aproape 6.500 de salariaţi, care activează în cadrul a patru mine din Valea Jiului (Lonea, Livezeni, Lupeni, Vulcan) şi a două termocentrale care au acoperit în 2013 circa 7% din consumul de energie la nivel naţional. În contextul în care criza din Ucraina produce efecte în plan economic la nivel mondial şi dependenţa de gazul rusesc constituie o incertitudine de securitate şi o instabilitate pentru statele consumatoare, FMI şi Comisia Europeană doresc să anihileze economic şi energetic România, un partener stabil NATO şi un membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Dacă creditorii externi şi actorii statali din sfera lor de influenţă doresc ca România să fie şi pe viitor un aliat militar şi geopolitic important şi cu capabilitate de susţinere a acţiunilor comune, consider că aceste clauze injuste şi abuzive trebuie să fie retrase din orice fel de negociere, iar statutul de vasalitate al României trebuie să fie eliminat din gândirea colectivă a partenerilor externi. Condamn pe această cale lipsa de încredere şi profesionalism cu care ne tratează FMI şi Comisia Europeană, încercând să pună pe umerii românilor o responsabilitate complet neproductivă în actualul context regional. Cred, de asemenea, că este datoria noastră, a clasei politice româneşti, să luptăm pentru interesul naţional şi pentru statutul nostru de stat independent energetic, dar mai ales pentru un proces just şi echitabil de negociere cu creditorii internaţionali. Pe această cale vă solicit, domnule prim-ministru, să vă păstraţi poziţia pro-conservare a infrastructurii noastre energetice şi siderurgice, să nu acceptaţi mărirea preţului la gaze şi să nu permiteţi nicio măsură care ar putea afecta securitatea energetică a României şi nivelul de trai al românilor pe termen scurt, mediu şi lung.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Riscurile la adresa securităţii naţionale şi reacţia României" Pe parcursul ultimului an, stabilitatea regională din Europa de Est, Balcani şi o parte din Europa centrală a fost profund periclitată de ceea ce pare un proces politic şi istoric de zdruncinare a unei ordini politice ce ajunsese la un relativ echilibru. România se află în prezent într-o poziţie ingrată de a avea la aproape toate graniţele ei ţări cu probleme politice sau militare semnificative ori o stare de destabilizare politică şi chiar război activ. Ucraina este victima unor acţiuni militare care pot fi foarte uşor asimilate unei stări de război clasic, în care trupe neregulate de rebeli, finanţaţi şi sprijiniţi logistic de Rusia, au reuşit să controleze o parte semnificativă din teritoriul naţional, autorităţile statului ucrainean fiind incapabile să răspundă adecvat. Acest conflict hibrid, în care una dintre părţi acţionează în mod subversiv şi foloseşte metode de atac disimulate şi bazându-se pe anumite dispoziţii ale dreptului internaţional public deja arhaice, dar încă cu mare valoare discursivă în gândirea liberală, reprezintă cel mai important pericol pentru securitatea regională din Europa Centrală şi de Est, putând duce, în anumite condiţii, la o destabilizare a întregului complex de securitate regională a Europei, şi ameninţă revenirea economică a continentului. Acţiunile militare, precum şi refuzul Rusiei de a participa cu adevărat şi în mod activ la rezolvarea crizei militare şi umanitare pot duce la o confruntare militară globală care ne-ar pune pe noi în poziţia de stat şi popor la graniţa celui mai mare bloc militar şi politic din istoria umanităţii, o poziţie importantă şi care poate aduce beneficii, dar care poate de asemenea să cauzeze mari probleme de securitate, aspect pe care trebuie să îl luăm în considerare. În Republica Moldova, alegerile parlamentare de la sfârşitul anului trecut nu au reuşit să ofere o victorie categorică pentru unul dintre cele două blocuri politice, pro-european şi cel pro-rus, iar disensiunile din interiorul mişcării pro-europene, refuzul Partidului Liberal de a intra la guvernare, au dus la formarea unui guvern minoritar, care este predispus şantajului politic din partea comuniştilor şi forţelor pro-ruseşti şi anti-europene. Situaţia instabilă de la Chişinău, asociată cu tulburările din Gagauzia, pot duce la o pierdere a vectorului european al Moldovei, lucru care ar constitui un eşec enorm pentru interesele şi politica externă a României. Interesul nostru este ca Moldova să se îndrepte spre Uniunea Europeană, să se reformeze şi să se dezvolte economic. În Serbia, disensiunile apărute în ultima perioadă între sârbii şi albanezii din Kosovo, precum şi între aceştia din urmă şi guvernul de la Belgrad, pot duce la o destabilizare a echilibrului fragil din Serbia şi Balcani. Situaţia economică destul de şubredă, relaţiile apropiate cu Moscova a regimului de la Belgrad şi incertitudinea aderării la Uniunea Europeană fac ca situaţia din Serbia să poată intra pe o pantă descendentă şi să cauzeze noi focare de instabilitate la graniţa noastră de sud-vest. În Ungaria, guvernul extremist al lui Viktor Orban, care a adoptat în ultimii ani un discurs populist, neliberal şi profund naţionalist reprezintă încă un punct important în lista potenţialelor probleme politice şi de securitate regională. Acţiunile lui Viktor Orban pe linie politică în Transilvania, precum şi apropierea suspectă de Moscova, menţinând, într-un balet diplomatic interesant, relaţii bune şi cu unele state precum Germania sau Franţa, constituie aspecte ce trebuie atent supervizate, iar orice deraiere de la normele internaţionale trebuie sancţionată. În Bulgaria, situaţia politică este încă indecisă după ultimele alegeri generale, iar urmările instabilităţii din ultimii doi ani, cu nenumărate convulsii sociale şi schimbări de guverne, inclusiv prin alegeri anticipate, încă îşi fac prezenţa. Este important să susţinem menţinerea unei stabilităţi politice interne în Bulgaria şi să lucrăm împreună pentru parcurgerea drumului nostru spre aderarea la spaţiul Schengen şi eliminarea corupţiei. Aşadar, este important ca factorii de decizie din România să fie foarte atenţi la dezvoltările sociale şi politice din regiune şi să acţioneze pentru apărarea şi respectarea intereselor României, care constau în menţinerea sau construirea unei stabilităţi care să ne permită o dezvoltare viguroasă şi cât mai rapidă. Situaţia conflictului din Ucraina trebuie să primească atenţia cuvenită, în special având în vedere că se prevede escaladarea conflictului şi chiar o intervenţie militară directă şi de amploare a trupelor neregulate şi a celor regulate ruseşti în perioada următoare, spre ce a mai rămas din teritoriul guvernat de puterea legitimă de la Kiev.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Sprijin operativ pentru Ucraina, nu livrări de arme" Situaţia militară din Ucraina se înrăutăţeşte pe zi ce trece, iar forţele regulate ale guvernului de la Kiev nu au cum să câştige cursa militară împotriva forţelor neregulate, cât şi a celor regulate, ale Moscovei. Oricât de multe forţe şi tehnică militară ar introduce în conflict guvernul de la Kiev, puterea de la Kremlin le poate uşor compensa şi depăşi. Este evident că forţele militare ucrainene sunt slab pregătite şi fără tehnică militară care să îi ajute să susţină şi să câştige conflictul militar cu forţele rebele din sud-estul Ucrainei, aceştia din urmă fiind susţinuţi cu tehnică militară modernă şi personal militar bine calificat din armata Federaţiei Ruse. Aşadar, NATO şi UE trebuie să susţină operativ, tehnic şi financiar guvernul de la Kiev pentru a contrabalansa forţele pro-ruseşti, iar acest lucru trebuie făcut prin trimiterea de consilieri militari NATO şi sprijinirea acţiunilor diplomatice şi politice ale Kievului. Aşa cum arăta şi John Mearsheimer, într-un editorial din NY Times, soluţia pentru rezolvarea conflictului din Ucraina nu este furnizarea de arme şi echipament militar performant către armata ucraineană. Această acţiune, din ce în ce mai discutată şi susţinută în anumite medii politice din Europa de vest şi Statele Unite, nu ar face decât să escaladeze conflictul, afectând în mod invariabil întreaga securitate a continentului, iar pe cea a României în mod special. În momentul în care Ucraina va obţine echipament militar mai performant şi mai numeros, Rusia nu va face decât să compenseze şi să depăşească discrepanţa de capacitate militară operativă apărută. Occidentul nu are cum să joace un joc al creşterii neîncetate a arsenalului militar pe care l-ar livra Ucrainei, mai ales că Rusia beneficiază şi de proximitatea geografică şi de avantajele situaţiei operative din teren. Înţelegerea mecanismelor de escaladare a crizelor politice şi militare este fundamentală pentru realizarea unor decizii în cunoştinţă de cauză şi competenţe. Nu trebuie ca factorii de decizie din NATO, iar aici România poate avea un cuvânt de spus, să se bazeze pe măsuri populiste şi iraţionale pentru a atinge un obiectiv ratat şi care nu ar putea fi realizat niciodată cu succes. Soluţia nu este punerea la colţ a Rusiei, nici forţarea acesteia să îşi folosească puterea militară în Ucraina, unde ar fi evident că ar avea un succes major, având în vedere interesele directe şi potenţialul de mobilizare pe lângă proximitatea geografică. Nu trebuie uitat că Rusia are un mare arsenal nuclear, iar punerea ei într-o poziţie ingrată ar putea să o forţeze să apeleze la discursul ameninţării nucleare, care nu ar face decât să destabilizeze întreaga securitate globală şi să creeze o stare de incertitudine la cote înalte. Soluţia conflictului din Ucraina ar putea fi finlandizarea acesteia şi oferirea a unui statut de buffer state, care să poată adopta modelul economic occidental, dar care să rămână independentă politic şi militar de Occident sau de Rusia, oferind celei din urmă o atitudine benevolentă, aşa cum au făcut şi Finlanda şi Austria în perioada Războiului Rece. Soluţia conflictului din Ucraina trebuie să se găsească pe o cale diplomatică, nu militară.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Incertitudinile Tratatului de la Minsk" Chiar dacă tratativele de la Minsk s-au încheiat joi, 12 februarie a.c. cu un acord de încetare a focului, Ucraina este departe de a-şi fi găsit liniştea în acest conflict regional. Deocamdată nu este clar dacă acordul încheiat joi la Minsk, în urma negocierilor între preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, preşedintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande, va dura suficient cât să asigure o redobândire a suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. În primul rând, cele 13 puncte negociate la Minsk oferă căi legale separatiştilor de a redobândi pe căi constituţionale şi aparent democratice puterea asupra regiunilor separatiste din estul Ucrainei. Această perioadă de tranziţie nu reprezintă decât un prilej de revitalizare a planurilor operaţionale şi tactice ale separatiştilor, dar şi ale Moscovei. Descentralizarea care se impune ţării nu face decât să diminueze efectele politicilor pro-europene ale Guvernului de la Kiev în regiunile din estul Ucrainei, dând posibilitatea Rusiei de a-şi exercita o forţă economică şi politică, precum cea din fostele state satelit ale URSS. În al doilea rând, Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, este pus în postura de a acorda amnistie totală tuturor rebelilor prinşi şi condamnaţi conform legii. Această măsură sfidează idealurile revoluţiei pro-democratice şi memoria soldaţilor ucraineni căzuţi pe câmpul de luptă. Amnistierea unor criminali de război va încuraja implicit politica expansionistă a Rusiei şi va confirma acea notă de slăbiciune a Uniunii Europene în relaţiile cu Federaţia Rusă. Pe lângă toate acestea, Ucraina trebuie să se conformeze cu privire la deciziile pe care cei 3 lideri mondiali le convin, fără a putea să-şi urmărească interesul naţional conform voinţei populare, acela de a avea în cel mai scurt timp toate regiunile sub administraţia de la Kiev şi a începe o nouă etapă în integrarea europeană. Consider că acest Tratat de pace de la Minsk trebuie atent urmărit de către toate statele Uniunii Europene pentru a asigura un echilibru în revendicările fiecărei părţi. Cei doi lideri europeni implicaţi în negociere ar trebui să sublinieze legitimitatea şi rolul Ucrainei în acest proces, ţara vecină nouă fiind principala parte agresată. Nu în ultimul rând, cred că Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României trebuie să propună tuturor statelor membre ale Uniunii înfiinţarea unui grup de negociatori europeni care să acţioneze în favoarea intereselor Ucrainei şi care să lupte pentru conturarea mai clară a drumului de parcurs pentru integrarea europeană şi redobândirea integrităţii teritoriale.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Comisia pentru legile electorale ignoră voinţa societăţii" Urmăresc cu interes activitatea Comisiei pentru revizuirea legilor electorale şi cu tristeţe constat că anumite decizii luate nu reflectă voinţa societăţii. Deşi toate forţele politice cât şi Autoritatea Electorală Permanentă au considerat că este necesar un cod electoral care să cuprindă toate normele electorale, se pare că comisia a abandonat această idee şi nu face decât o revizuire a legilor. De asemenea, am trimis o adresă la Biroul permanent în care am cerut să se elaboreze un cod care să cuprindă inclusiv un capitol pentru referendumuri. Comisia a adoptat ca principiu alegerea primarilor într-un singur tur. Această decizie, în mod vădit, avantajează cele două mari blocuri politice: PNL şi PSD. Societatea doreşte o nouă clasă politică, iar prin această decizie actuala clasă nu doreşte decât să-şi conserve mandatele de primari, deşi foarte mulţi dintre aceştia au probleme cu legea. Solicit Comisiei să dialogheze cu societatea civilă şi să analizeze foarte bine impactul deciziilor pe care le vor lua membrii acesteia.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Instabilitatea politică din Republica Moldova şi răspunsul României" În urma alegerilor de la finalul anului trecut, niciun bloc politic nu a reuşit să obţină o majoritate suficientă pentru a asigura alegerea unui nou preşedinte, mandatul actualului preşedinte urmând a se încheia în 2016. În condiţiile acestea, Partidul Liberal a refuzat să participe la o nouă formulă de guvernare alături de celelalte partide pro-europene, cauzând astfel o criză politică majoră care reprezintă o lovitură importantă pentru vectorul european al Moldovei şi un atac la interesele României în Moldova. Eşecul învestirii cabinetului condus de către Iurie Leancă în săptămâna ce tocmai a trecut, asociat cu nominalizarea de către PLDM a lui Chiril Gaburici, un om de afaceri cu legături în Partidul Comuniştilor, anunţă o colaborare politică a aripii pro-europene cu Partidul Comuniştilor, ceea ce reprezintă un eşec major al României în atragerea cât mai rapidă a Moldovei pe calea integrării europene. Relaţia pragmatică a pro-europenilor cu comuniştii se anunţă furtunoasă şi va duce la instabilitatea politică. Comuniştii vor urmări să şantajeze cele două partide de guvernământ pentru a obţine funcţii în instituţii cheie şi încetinirea, dacă nu chiar blocarea, procesului de aderare la Uniunea Europeană şi îndeplinirea reformelor politice, legislative şi economice necesare aderării. Ce este şi mai îngrijorător este pasivitatea României, care nu reacţionează aproape deloc la situaţia politică instabilă din Republica Moldova, stat cu care avem relaţii apropiate şi interese majore bazate pe cultura şi istoria comună. Preşedintele Klaus Iohannis pare pasiv şi indecis în politica externă, iar serviciile secrete sunt fără conducere şi implicate în scandaluri interne. România trebuie să susţină procesul de integrare europeană a Moldovei şi să continue dezvoltarea relaţiilor apropiate cu aceasta. Guvernul României trebuie să menţină un contact permanent cu liderii politici de la Chişinău şi să îi informeze că noi susţinem continuarea guvernării pro-europene, fără imixtiunea unor formaţiuni politice care sunt profund anti-româneşti şi anti-europene, care refuză reformele necesare dezvoltării şi progresului Republicii Moldova pe calea emergenţei din sărăcie şi subdezvoltare.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Impactul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii" Comisia Europeană a publicat acum câteva zile segmente importante din viitorul Tratat Transatlantic cu Statele Unite ale Americii. Acest tratat, care ar pune bazele celui mai mare spaţiu de liber schimb din lume şi ar strânge şi mai mult parteneriatul dintre Europa şi Statele Unite, reprezintă un deziderat de revenire a relaţiilor economice şi politice de pe cele două maluri ale Atlanticului. Economic, tratatul are potenţialul de a oferi o creştere economică în Europa şi de a sprijini astfel revenirea din recesiunea economică actuală şi criza financiară care apasă continentul de jumătate de deceniu. Acest tratat poate de asemenea să crească exporturile europene, inclusiv româneşti, pe pieţele americane şi invers, inclusiv un import de gaze lichefiate pentru statele europene mult prea dependente energetic de Rusia. Totuşi, Comisia Europeană trebuie să ţină cont de opoziţia în creştere din unele state europene privind anumite prevederi ale tratatului, multe dintre ele justificate şi să acţioneze pentru protejarea intereselor publicului european. Este important ca importurile de produse alimentare modificate genetic să se facă doar în urma unor studii ştiinţifice care să ateste siguranţa acestora, iar protecţiile oferite pentru produsele tradiţionale trebuie păstrată. De asemenea, consider că procedurile de arbitraj de tip ISDS trebuie eliminate din tratat, acestea dovedindu-se total nocive pentru liberul schimb şi atentează din ce în ce mai mult asupra suveranităţii statelor şi a nivelurilor de reglementare legitime pe care acestea le pot realiza pentru a proteja interesele cetăţenilor. Comisia trebuie să ofere o mai mare transparenţă în procesul de negociere şi de stabilire a obiectivelor tratatului, iar statele membre trebuie consultate permanent pentru a asigura urmărirea unui consens cât mai larg la nivel european şi astfel să asigure o ratificare fără probleme a tratatului. Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii reprezintă o iniţiativă importantă pentru creşterea legăturilor tradiţionale cu Statele Unite şi pentru reafirmarea rolului primordial al Uniunii Europene în economia internaţională, fiind prima economie a globului şi cea mai mare piaţă. În România, peste 75% dintre cetăţeni susţin încheierea tratatului, aşa cum arată Eurobarometrul din noiembrie 2014. Guvernul României însă trebuie să se asigure că interesele investiţionale şi economice ale României sunt apărate, iar beneficiile tratatului vor avea un impact benefic real asupra economiei româneşti.
			Domnul Gheorghe Ciobanu: "Serviciile de informaţii nu trebuie demonizate. Ele s-au modernizat şi reprezintă o sursă de securitate" Unul dintre câştigurile majore ale României ultimilor 15 ani este reprezentat de reformarea, modernizarea şi primenirea serviciilor de informaţii din România. Trecerea de la sistemele de relaţii din perioada regimului comunist spre noua realitate economică şi socială a ţării s-a făcut destul de anevoios în primul deceniu de după revoluţie, chiar şi în cazurile SRI şi SIE. Ultimii 15 ani au schimbat însă această realitate, odată cu paşii hotărâţi pe care ţara noastră i-a făcut pentru a accede în Uniunea Europeană, dar mai ales Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Aşa se face că, în acest moment, SRI şi SIE reprezintă două dintre instituţiile cele mai puternice din România şi un liant extrem de puternic în tot ce înseamnă politică externă, mai ales militară a ţării. Cele două servicii principale de informaţii sunt lăudate în mod permanent de partenerii noştri din NATO, dovedindu-se o ancoră de stabilitate instituţională în contextul tumultului politic la care suntem adesea părtaşi. Serviciul Român de Informaţii a fost în ultima perioadă ţinta unui asalt extrem de dur din partea unui sistem mafiot, în dorinţa de a decredibiliza şi destabiliza. Atacurile Elenei Udrea la adresa SRI şi a conducerii actuale a serviciului au alimentat un curent de opinie periculos, punând sub semnul întrebării câştigurile obţinute în ultimii ani. Realitatea este însă că astăzi SRI reprezintă unul dintre pilonii statului, din cel puţin două motive. Pe de o parte, la nivelul tuturor structurilor SRI, a avut loc o schimbare a generaţiei de cadre, venind ofiţeri tineri, cu o mentalitate nouă, nevirusată de securitatea comunistă. Pe de altă parte, SRI s-a implicat activ în lupta împotriva flagelului corupţiei, cu efectele pe care le vedem cu toţii: în sfârşit, toţi cei vinovaţi plătesc pentru faptele lor. Această declaraţie politică nu se doreşte a fi un elogiu adus Serviciului Român de Informaţii, ci o constatare a unei situaţii punctuale şi o încercare de protejare a statului român de atacurile din exterior şi interior. Într-un context geopolitic foarte complicat, nu ne permitem astfel de derapaje şi punerea sub semnul întrebării a unor instituţii de forţă, pentru că asta ar însemna să generăm chiar noi o fragilitate de care nu avem nevoie. Adevărul este că serviciile de informaţii reprezintă o sursă de securitate pe care nu o putem nega sau pune între paranteze. În altă ordine de idei, dacă tot s-a deschis această tematică largă a serviciilor secrete, cred că societatea românească, pregătită sau nu, trebuie să se autointerogheze cu privire la finalitatea pachetului de legi privind siguranţa naţională. Cele întâmplate la Paris la începutul lui ianuarie ne-au arătat tuturor că lumea în care trăim nu este sigură. Simplul fapt că în România nu se întâmplă astfel de lucruri care să ne reamintească preţul siguranţei, ţine de doi factori: omogenitatea culturală la nivelul societăţii şi acţiunile Serviciului Român de Informaţii şi ale SIE în combaterea terorismului. Mă număr printre cei care cred că securitatea este un produs care nu este ieftin şi susţin, la fel cum spunea Barack Obama, că nu există "libertatea absolută şi garanţia siguranţei absolute". Dintr-o asemenea perspectivă, este clar că este nevoie de mai multe pârghii de acţiune pentru SRI şi SIE, astfel încât să poată lupta eficient împotriva ameninţărilor teroriste, mai ales că România este una dintre ţările membre NATO cele mai active acţional în conflictele internaţionale din acest moment. În egală măsură, cred că acest pachet al legilor siguranţei naţionale nu trebuie grăbit şi mai ales el trebuie minimizat, astfel încât să nu facem sacrificii de la libertăţile individuale. Dacă nu ne precipităm şi mai ales dacă suntem în stare să purtăm o dezbatere reală la nivelul societăţii româneşti, putem obţine un numitor comun în sensul oferirii serviciilor pârghiilor necesare, fără însă a veni în contradicţie cu valorile şi principiile asumate prin Constituţie. Este adevărat că fiecare moment care trece poate reprezenta un risc, dar, în egală măsură, trebuie să ne gândim şi la respectarea Legii fundamentale.
			Domnul Gheorghe Ciobanu: "Recredibilizarea Parlamentului, esenţială pentru un stat de drept puternic" Parlamentul României reprezintă organul de reprezentare al poporului român, dar şi principala instituţie într-o democraţie. De aceea, credibilitatea este absolut esenţială într-o societate funcţională. Cred că rostul întregii clase politice trebuie deci să fie acela de a consolida încrederea în Parlament şi în parlamentari. Trebuie oprit bombardamentul împotriva legislativului, dacă vrem să ajungem la o stare de normalitate, aşa cum este în toate ţările occidentale. Odată cu dispariţia din politică a lui Traian Băsescu, avem această şansă de a recâştiga imaginea pierdută şi de a face, până la urmă, dreptate. Efortul trebuie să fie unul care să fie susţinut temeinic şi din rândurile noastre, ale parlamentarilor. Pe de o parte, cred că este nevoie de o aplecare mai mare către problemele cu care se confruntă societatea. Trebuie să dăm răspunsuri mult mai rapide la temele importante din spaţiul public, fie că sunt sociale, economice sau politice. Pe de altă parte, cred că Parlamentul trebuie să adopte o cultură organizaţională mult mai apropiată de aşteptările oamenilor, de la programul de lucru, până la voturile referitoare la bunul mers al justiţiei. Fără îndoială, clasa politică în ansamblul său are nevoie de curăţare şi primenire. Trebuie să existe o schimbare din interior, iar începutul trebuie să fie cu Parlamentul, care, din 2016, la următorul ciclu legislativ, nu mai are nicio scuză să nu răspundă aşteptărilor electoratului. Din această perspectivă, discursul lui Klaus Iohannis din plenul Parlamentului reprezintă un moment de cotitură în istoria politică a României. După 10 ani în care Traian Băsescu şi-a bătut joc de legislativ şi a făcut tot posibilul pentru a-i demoniza pe parlamentari, transformându-i în duşmani ai poporului pe modelul inventat de comunişti în anii ’50, acum se revine la normal. Avem în sfârşit un şef de stat care îşi doreşte o relaţie firească de colaborare instituţională cu legislativul. Din acest punct de vedere, chiar dacă nu fac parte din partidul care l-a susţinut pe Klaus Iohannis, apreciez gestul făcut de preşedinte. Recredibilizarea Parlamentului este esenţială pentru construirea unui stat de drept puternic. De aceea, susţin priorităţile legislative pe care Preşedintele Iohannis le-a enunţat: modificarea legislaţiei electorale atât pentru Parlament, cât şi pentru administraţiile locale, dar şi introducerea votului prin corespondenţă, pentru a le permite românilor din străinătate să-şi exprime opţiunea. În altă ordine de idei, apreciez încă o dată relaţia instituţională corectă care există între preşedinte şi premier şi deschiderea pe care o arată către Parlament. Acest triumvirat între principalele trei instituţii politice ale statului este un semn al normalităţii într-o democraţie.
			Domnul Gheorghe Dragomir: "Preşedintele Klaus Iohannis în Parlament: «pentru prima dată, în România, instituţiile pot funcţiona în baza dialogului consfinţit de Constituţie»" Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la începutul săptămânii trecute, în primul discurs susţinut în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, că va veni la începutul fiecărei sesiuni parlamentare în faţa Parlamentului pentru a vorbi despre priorităţi, precizând că "progresul unei naţiuni nu se poate naşte din conflict permanent între cei care o reprezintă". "Priviţi prezenţa mea ca un semn de respect şi deschidere pentru puterea legiuitoare. Ca preşedinte al României, îmi asum astfel o relaţie de colaborare instituţională corectă şi de parteneriat cu Parlamentul", a spus preşedintele Klaus Iohannis în discursul său, menţionând că "un asemenea parteneriat răspunde spiritului Constituţiei şi aşteptărilor cetăţenilor, dar are şi însemnate raţiuni practice". Cerându-le parlamentarilor să renunţe la populism şi electoralism şi la practica schimbărilor de faţadă, Preşedintele Klaus Iohannis a pus pe agenda forului legislativ temele modificării sistemului de vot, a sistemului de finanţare a partidelor şi campaniilor electorale, un raport corect în ce priveşte actul de justiţie şi disponibilitatea medierii pe teme sensibile, în acest ultim caz dând exemplul legii securităţii cibernetice. "O spun direct: îmi doresc un Parlament puternic. Pentru că un Parlament slab înseamnă o verigă slabă în construcţia democratică. Pentru că un Parlament lipsit de credibilitate nu face decât să îndepărteze cetăţenii de politică şi să lase loc îndoielii, resemnării sau cinismului. Parteneriatul Preşedintelui cu Parlamentul răspunde nevoii de a restabili încrederea în această instituţie fundamentală a democraţiei. Dar este important ca şi acţiunile dumneavoastră, deopotrivă, să fie în acelaşi sens. Un Parlament ferm în materie de integritate, corect în raport cu cererile justiţiei, responsabil în actul de legiferare, activ în atribuţiile de control şi transparent în conduită va fi cu siguranţă privit altfel de cetăţeni", a spus Iohannis. Analizat ca structură, dar şi ca intonaţie, discursul preşedintelui Klaus Iohannis în Parlamentul României a fost ceea ce trebuia să fie, fără cusur, îmi permit să spun. Comparativ cu predecesorul său, sistematic tumultuos şi care nu pierdea ocazia să sfideze logica şi bunul-simţ, actualul preşedinte a adoptat un alt stil. Discursul preşedintelui Klaus Iohannis, menit să responsabilizeze şi să dinamizeze Parlamentul, a avut în vedere agenda convenită în recentele discuţii cu partidele politice, care cuprinde noi legi electorale, o Lege a securităţii cibernetice extrem de sensibilă, o nouă strategie de apărare etc. Impunându-şi stilul cumpătat, ferit de derapaje retorice, preşedintele Klaus Iohannis s-a înscris în litera şi spiritul Constituţiei. Altfel spus, discursul, temele abordate şi tonul declaraţiilor preşedintelui Iohannis vin să confirme că, după mulţi ani, în România politica se poate face şi altfel, iar instituţiile pot funcţiona într-un raport corect una faţă de cealaltă, în baza dialogului consfinţit de Constituţie. În România există, pentru prima dată, un raport corect între instituţia Preşedinţiei şi instituţia Parlamentului. Sunt convins că un parteneriat şi o colaborare instituţională între Preşedinte şi Parlament nu pot fi decât în beneficiul cetăţenilor. Apelul preşedintelui de renunţare la populism, la electoralism, la restabilirea dialogului ar trebui însuşit, în mod normal, de toţi cei care am fost prezenţi luni în plenul reunit al Parlamentului. Consider că acest nou model de a face politică trebuie să fie îmbrăţişat de toţi actorii politici, dar mai ales de către actuala majoritate parlamentară. Pentru a lucra însă împreună în interesul românilor, pentru a face un Parlament cu adevărat puternic, trebuie să renunţăm cu toţii, aşa cum puncta şi preşedintele Klaus Iohannis, la acţiuni şi interese electorale de conjunctură. Din păcate, parcursul unor legi, chiar în cadrul actualei sesiuni parlamentare, este parazitat mai degrabă de interese electorale, ceea ce determină un drum legislativ sinuos, marcat în dese rânduri de dispute. De exemplu, populismul şi electoralismul îi determină pe liderii PSD, dar şi pe Victor Ponta să afirme public că doresc reformarea legislaţiei electorale, dar în fapt, din cauza propriilor interese politice meschine, să blocheze pur şi simplu activitatea Comisiei de Cod electoral. Dacă PSD doreşte să facă dovada faptului că s-a vindecat de populism, nu are decât să o arate în Parlament. Ceea ce vedem este veşnica strategie de tergiversare şi blocare a activităţii Legislativului. România trebuie să profite la maximum de resetarea politică decisă prin votul din 16 noiembrie 2014, iar activitatea legislativului să se reflecte în acte normative care să răspundă în mod real nevoilor întregii societăţi, acum când avem cu adevărat şansa unei relaţii corecte preşedinte-parlament.
			Domnul Gheorghe Emacu: "4 februarie - Ziua mondială de luptă împotriva cancerului" Cancerul constituie prima cauză de mortalitate în lume, chiar înaintea războaielor şi catastrofelor naturale. Se vorbeşte mai puţin despre acesta, dar el ucide permanent, chiar şi pe timp de pace. Cancerul loveşte fără deosebire, tineri şi bătrâni, bărbaţi, femei şi copii. Depistat din timp, cancerul poate fi tratat. Mai mult de 30% dintre decesele datorate cancerului puteau fi evitate. Alte cazuri pot face obiectul unei depistări precoce şi a unui tratament de vindecare. Aceasta justifică interesul marcării acestei zile, pentru a creşte gradul de conştientizare a nevoii de depistare precoce a maladiei, pentru a permite tratarea şi chiar vindecarea. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că în ultimii 10 ani cancerul a făcut circa 85 de milioane de victime şi, cu toate acestea, nu s-au întreprins măsuri ferme pentru prevenirea acestuia. În România, încă din 1981, a fost înfiinţat Registrul Naţional de Cancer, prin Ordinul MS nr.219/1981, cazurile fiind declarate nominal, iar evidenţa acestora fiind obligatorie în fiecare judeţ şi în sectoarele municipiului Bucureşti. Datele centralizate la nivelul Ministerului Sănătăţii evidenţiază că în prezent, cu toate măsurile luate, cancerul continuă să fie o problemă majoră de sănătate publică în România. Tumorile maligne sunt răspunzătoare pentru 20% dintre cazurile de deces înregistrate în România, situându-se pe locul secund în rândul principalelor cauze, după bolile cardiovasculare. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, peste 50.000 de persoane au murit de cancer în România, cele mai dese forme fiind cele de plămâni la bărbaţi şi de sân la femei, cancerul de colon fiind al doilea pentru ambele sexe. În acelaşi timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii subliniază faptul că nu avem în sistemul public de sănătate acces rapid la proceduri de verificare şi prevenţie pentru cancerul de sân, de col uterin şi cel de colon. De aceea, cred că este necesar ca Ministerul Sănătăţii să-şi redefinească obiectivele şi să recalibreze eforturile în direcţia unei mai bune conştientizări asupra necesităţii depistării şi tratării precoce a tuturor formelor de cancer. Totodată, este necesar să fie alocate mijloace materiale şi financiare adecvate, astfel ca această maladie să facă tot mai puţine victime.
			Domnul Grigore Crăciunescu: "Institutul Cantacuzino în colaps" Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie, Cantacuzino are în acest moment conturile blocate de către debitori, ceea ce face ca activitatea să fie oprită. Dacă nu vor fi asigurate resurse pentru punerea în fucţie a unităţilor de producţie şi resurse pentru plata salariilor personalului, institutul îşi va înceta definitiv activitatea. În anul 2006, secţiile de producţie şi dezvoltare au fost restructurate printr-o investiţie care a fost aprobată de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Proiectul trebuia să se deruleze în perioada 2006 - 2009. Supraevaluarea perioadei de derulare a proiectului şi schimbarea guvernamentală din 2008 a dus la întârzieri în derularea proiectului. Acesta a avut drept consecinţă suspendarea autorizaţiei de producţie în 2010. Proiectul a continuat prin finanţări sporadice de la BIRD, fiind finalizat în 2012. În 2013 Guvernul României a alocat o sumă de 8 milioane de lei care nu a fost derulată integral, din cauza timpului scurt avut la dispoziţie pentru utilizarea banilor. În acest moment, toate investiţiile sunt oprite. Sumele investite până în acest moment în institut se ridică la suma de 10 milioane de euro. Penru a finaliza investiţia începută în 2006, este necesară o sumă de aproximativ 2 milioane de euro. Necesarul de vacin antigripal la nivel naţional pentru un an este de 3 milioane de doze. Suma necesară pentru a achizitiona această cantitate de vaccin este de aproximativ 10 milioane de euro. Institutul Cantacuzino va produce 2,5 milioane de doze de vaccin la finalizarea acestor investiţii. Astfel, vom avea jumătate din necesarul de vaccin din producţie proprie, în primul rând, şi în al doilea rând, vom avea o economie importantă la buget, dacă vom finaliza această investiţie. În octombrie 2014 se publică în Monitorul Oficial Hotărârea Guvernului prin care Institutul Cantacuzino este trecut de la Ministerul Sănătăţii în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. Se pun câteva întrebări. Cine şi cum a făcut ca Institutul Cantacuzino să rămână fără autorizaţie de producţie, când se ştia dinainte data la care aceasta expiră? De ce Ministerul Sănătăţii nu a alocat fonduri pentru finalizarea investiţiilor la acest institut? De ce după aprobarea memorandului din 17 septembrie 2014 în şedinţă de guvern prin care s-a înfiinţat Comitetul Interministerial pentru identificarea soluţiilor de reorganizare şi relansare a activităţilor desfăşurate la Institutul Cantacuzino nu s-a întâmplat nimic până acum? Care sunt argumentele pentru care a fost trecut Institutul Cantacuzino la Ministerul Educaţiei Naţionale? La toate aceste întrebări trebuie să răspundă guvernul, dar mai ales acesta trebuie să rezolve problemele cu care se confruntă această instituţie cu importanţă strategică pentru România.
			Domnul Răzvan Horia Mironescu: Mă adresez dumneavoastră într-o problemă care numai la o vedere superficială poate să pară economică sau socială. Nu! Este în primul rând o problemă politică şi apoi istorică. Ce a vrut să facă Guvernul domnului Ponta când a decis perfid şi neloial printr-o Ordonanţă de urgenţă, deja foarte contestată, cu numărul 95 din 30 decembrie 2014, publicată la sfârşit de an printre sarmale şi de-ale porcului, când majoritatea românilor şi chiar noi, parlamentarii, ne pregăteam de revelion în ţară sau pe altundeva? A dorit să treacă pe neobservate distrugerea unei categorii de oameni şi siluirea istoriei naţionale a sfârşitului de veac şi de mileniu, mai pe direct, a Revoluţiei Române din decembrie 1989. Prin această ordonanţă semnată cu lipsă de respect minim faţă de cei care au făcut posibilă România de astăzi, de către premierul Victor Ponta, miniştrii Rovana Plumb şi Darius Vâlcov şi secretarul de stat Adrian Sanda, nu se taie numai nişte bani din punga şi aşa goală a unor oameni, ci se desfiinţează câteva zile, câteva pagini din istoria trăită a ţării. Căci nimic altceva nu înseamnă să decizi că Revoluţia s-a terminat pe 22 decembrie (la ce oră?), când de fapt majoritatea luptelor ce au avut loc, a deceselor şi rănirilor produse, au durat până la condamnarea şi execuţia dictatorului, până pe 25 - 26 decembrie, iar în unele situaţii chiar mai târziu. Ce doresc să ne convingă cei patru semnatari ai odiosului act? Că a fost o revoluţie cu orar fix? Că Bucureştiul nu a avut importanţă în desfăşurarea şi victoria forţelor democratice? Că revoluţie a fost numai la Timişoara, când chiar timişorenii strigau şi implorau implicarea tuturor românilor în revoluţie şi mai ales a Bucureştiului? "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara" a fost chemarea celor care s-au implicat şi jertfit. De fapt, dacă veţi citi cu atenţie documentele celor care au cercetat faptele de atunci, veţi constata că pe 22 la Timişoara se ştergeau urmele revoluţiei locale şi, dacă bucureştenii nu s-ar fi ridicat la luptă în noaptea de 21 pe baricadele din centru şi nu ar fi transformat mitingul ceauşist din 22 în revoltă spontană şi decisivă pentru alungarea dictatorului, soarta noastră ar fi fost alta: o baie de sânge şi o încheiere ca la Primăvara pragheză, cu mult ajutor din afară. Nu, Revoluţia Română nu s-a terminat la oră fixă, aşa cum încearcă să ne amăgească unii care erau prea tineri atunci pentru a înţelege ceva sau alţii care s-au temut de ea la început, pentru a trage apoi sfori şi a beneficia de material imens de pe urma aşa-ziselor privatizări, frauduloase de cele mai multe ori. Revoluţia noastră a dărâmat nu numai un om, un dictator şi camarila sa, a dărâmat un sistem, aşa-zis socialist şi a inaugurat un altul de tip capitalist, dar cu precise trăsături naţionale în ce priveşte sistemul de privatizare MEBO, care a adus beneficii nu celor care au luptat pe baricadele pieţei sau ale cuvintelor, ci tocmai acelora care s-au ferit, au stat sub obroc şi, acum, pentru a-şi şterge ruşinea laşităţii sau urmele îmbogăţirii fără cuviinţă, vor să strâmbe istoria. Ce-ar fi fost dacă Radioul şi Televiziunea publice, singurele de atunci, nu ar fi trecut instantaneu în 22 decembrie înainte de prânz de partea revoluţiei prin redactorii şi tehnicienii de emisie? Vor să spună semnatarii hotărârii că nu-şi făceau decât datoria? Păi, datoria unei instituţii de pe lângă secţia de presă a CC PCR era tocmai să se opună revoluţiei, să susţină regimul, nu să-l sancţioneze instantaneu, alături de demonstranţi! Nu era sarcină de serviciu ca să se deschidă porţile demonstranţilor şi să fie invitaţi pe post, nu era sarcină de serviciu să ţină trează flacăra revoluţiei până la victoria ei definitivă. Credeţi că fără aportul hotărâtor al redactorilor din radio şi televiziune revoluţia ar fi cuprins toată ţara şi ar fi avut câştig de cauză? Categoric, nu! Nu cred aşa ceva nici naivii şi nici rău-intenţionaţii. Nici semnatarii hotărârii nu cred, dar ei sunt în mod vizibil rău-intenţionaţi. Pe de altă parte, armata avea ordin să reprime revoluţia. Un general - ministru s-a sinucis ca să nu respecte ordinul, alţi generali şi ofiţeri au trecut apoi de partea demonstranţilor. Unde s-a întâmplat asta, la Timişoara? Nu, la Bucureşti şi apoi, prin ordinul dat de aceşti ofiţeri patrioţi, peste tot. Din 1990 până astăzi cei 6.000-7.000 de revoluţionari adevăraţi, care au determinat prin acţiunile lor concrete cu pieptul gol, cu arma sau cu săgeata cuvântului scris, filmat, radiodifuzat, riscându-şi libertatea sau viaţa, au fost verificaţi de cinci ori. Mai este nevoie de încă o verificare? Nu, este mult mai simplu să fie eliminaţi afiliaţii cu certificate obţinute pe căi ocolite după anul 2000. La revoluţie au murit oameni. Cei mai mulţi sunt eroi, unii poate au fost de partea cealaltă, nu ştim pentru că nu i-a revendicat nimeni. Alţii au luptat şi au rămas în viaţă, răniţi sau nu, după şansa fiecăruia. Dar fără rămânerea lor în viaţă, poporul nu ar fi câştigat. Niciun război nu se câştigă de către morţi. Morţilor, cinste şi respect, viilor, rămaşilor, ce le oferim? Cândva, nu demult, Parlamentul le-a recunoscut meritele şi a dat o lege, nr.341 a recunoştinţei, poate şi a respectului. Ce dorim acum, să ne retragem respectul pentru aceşti oameni care au făcut posibil tot ce avem astăzi? Ei au crezut în ceva, au avut un ideal, noi în ce mai credem? Iată de ce, eu cred că Ordonanţa de urgenţă nr.95/2014 este caducă, trebuie retrasă sau respinsă de noi toţi, că trebuie de asemenea să le redăm acestor oameni, câţi au mai rămas vii, drepturile tăiate de Guvernul Boc şi care acum se încearcă a fi retrase total de domnul Ponta. În această idee, vă rog, să vă alăturaţi celor susţinute de mine.
			Domnul Hubert Petru Ştefan Thuma: Prin declaraţia de astăzi aş vrea să atrag atenţia, alături de colegii mei din Partidul Naţional Liberal, că este necesar ca întreaga legislaţie electorală să fie votată şi trimisă la promulgare până pe 5 mai, iar acest calendar trebuie respectat astfel ca legile să fie aprobate la timp şi să poată fi aplicate de la alegerile locale din 2016. Nu avem voie să depăşim termenul de 12 luni anterior alegerilor din 2016, altfel legea electorală s-ar amâna încă 4 ani. Din păcate, există anumite tendinţe care par să arate o tergiversare dinspre arcul guvernamental. Dacă toţi vrem să demonstrăm că ne-am vindecat de populism, aceia dintre noi care am suferit de această boală politică nu avem decât să o arătăm în Parlament. Din păcate, ce vedem acum este o permanentă strategie de tergiversare şi blocare a activităţii legislativului. Noi, reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, am anunţat deja ce modificări dorim să aducem finanţării partidelor politice, ce sistem considerăm că este mai potrivit pentru alegerile locale şi parlamentare. Am depus încă de anul trecut propuneri legislative pentru introducerea votului prin corespondenţă şi pentru accelerarea procedurilor de ridicare a imunităţii. Aşadar, am demonstrat că nu facem doar declaraţii de intenţie, ci ne susţinem principiile prin texte de lege. Nu putem decât să constatăm că despre propunerile concrete ale colegilor de la putere nu ştim foarte multe. Dincolo de vorbele frumoase, care sunt acţiunile Domniilor Lor care să răspundă nevoii de reformare profundă a clasei politice? Dimpotrivă, executivul preferă guvernarea prin ordonanţe de urgenţă. Vă reamintim că, pentru a fi consecvent cu principiile de schimbare a comportamentului public, este nevoie să ne achităm cu toţii de obligaţiile legale, aşa cum este cazul organizării de alegeri parţiale, pe care guvernul pare să le amâne la infinit.
			Doamna Ileana Cristina Dumitrache: "Legalizarea prostituţiei în România, nu doar o formă de suplimentare a fondurilor la bugetul de stat" Din păcate, există o realitate de care nu putem face abstracţie, prostituţia, deşi ilegală în România, reprezintă o activitate generatoare de profit, un profit considerabil, dacă este să luăm în considerare recentele dezvăluiri din mass-media. Există, şi nu de ieri de azi, reţele transfrontaliere de traficanţi de carne vie. Mii de cazuri de tinere, din diverse motive, mai ales a sărăciei, aleg sau nu benevol, să se prostitueze. Multe dintre acestea, mai mult de jumătate, conform datelor Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, sunt minore cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani, sfârşesc în mod dramatic, iar poveştile lor au un final tragic. Reţelele de traficanţi racolează tinere din mai multe judeţe ale ţării, inclusiv Constanţa sau copii din centrele de plasament, pe care îi forţează să se prostitueze, uneori doar şi pentru a obţine o masă caldă. Trebuie să avem în vedere nu doar victimele proxenetismului din centrul Capitalei sau din hotelurile de 4-5 stele, aşa-numitele prostituate de lux, care pot strânge din activitatea prestată mii de euro, ci situaţia unor tinere, a unor minore devenite sclave sexuale aflate la mâna unor proxeneţi fără scrupule. Poate legiferarea prostituţiei nu este o soluţie în sine, însă coroborată cu alte reglementări legale, de care nu ducem lipsă în domeniul asigurării ordinii şi siguranţei publice, putem contribui la protejarea acestor copii/tinere, la combaterea şi prevenirea fenomenului şi la însănătoşirea societăţii. Nu în ultimul rând, trebuie să recunoaştem că o astfel de activitate, prestatoare de servicii, legiferată şi impozitată corespunzător, conduce la consolidarea bugetului de stat şi al asigurărilor de sănătate. Într-un fel sau altul, fenomenul care a luat amploare în toată Europa, numai în Germania trei sferturi dintre prostituate provin din ţări est-europene, necesită o atenţie deosebită, iar intrarea în legalitate, după modelul altor ţări europene (de exemplu Germania, Olanda sau mai recent Italia care, după modelul olandez, prin proiectul "red-light street" inaugurează în aprilie 2015, la Roma, un district destinat acestei activităţi) a devenit o necesitate obiectivă şi poate contribui cu adevărat la consolidarea luptei împotriva economiei subterane, spălării banilor negri şi activităţii infracţionale de mare risc.
			Domnul Ioan Balan: "44 de miliarde de minciuni pentru investiţiile în infrastructură" Nu mai este pentru nimeni necunoscut faptul că, în aproape trei ani de când a preluat guvernarea, Guvernul Victor Ponta nu a demarat nicio investiţie de infrastructură nouă şi, mai mult, nici măcar investiţiile publice deja demarate nu au fost finalizate până în prezent. Pe şantierele demarate în anii 2011-2012 culoarea predominantă este cea a ruginii, iar frânturile de investiţii executate cu mare dificultate nu corespund niciunui standard minimal de calitate, cuvintele de ordine fiind: fisuri, denivelări, alunecări de teren, pericol etc. Vă aduc aminte că la dezbaterea bugetului de stat pe anul 2015 Victor Ponta a respins pe bandă rulantă orice amendament al opoziţiei, argumentând cu aroganţa împrumutată de la Adrian Năstase că a prevăzut în buget alocări de peste 44 de miliarde de lei pentru investiţii publice şi că ştie el mai bine decât oricine, chiar şi decât comunităţile locale, cum să împartă aceşti bani. Cei naivi, care au crezut că Victor Ponta s-ar fi schimbat în vreun fel după 16 noiembrie, i-au dat crezare că ar finanţa investiţiile în 2015. Cei care ştiu că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba şi că Victor Ponta a sacrificat în fiecare an banii pentru investiţii publice, nu au căzut în această capcană şi au ştiut că nu va trece foarte mult timp până când românii vor afla adevărul - Victor Ponta urăşte investiţiile. Nu a trecut decât o lună din acest an şi Ministerul de Finanţe a recunoscut deja cu subiect şi predicat că nu are în realitate bani pentru investiţii şi că ministrul Vâlcov se va duce umil la Bruxelles ca să obţină nişte derogări, doar ca să ciupească ceva mărunţiş pentru lucrări de întreţinere. Tot ministrul Vâlcov ne anunţă că nu-i prea bine să te supravegheze FMI-ul, acest finanţator care urăşte risipa banilor publici şi că el ar cam rupe acordul cu aceştia din anul 2016. Cât despre cele 44 de miliarde de lei programate investiţiilor, acum toată lumea ştie că ele nu au fost decât 44 de miliarde de minciuni grosolane marca Ponta, care vor lua românilor încă un an şansa la un loc de muncă, şansa la o Românie prosperă şi modernizată. Aşadar, câtă credibilitate va mai avea domnul Ioan Rus când ne va povesti cu aplomb despre miile de kilometri de autostradă pe care le va construi în acest an? Cu sincere regrete, îl informăm că nu are în buget nici măcar bani pentru carioci ca să mâzgălească harta. Câtă credibilitate poată să mai aibă Guvernul Ponta că va absorbi fondurile europene nerambursabile, atâta vreme cât fondurile pentru cofinanţare sunt doar pe hârtie, nu şi în realitate, iar exerciţiul financiar 2014-2020 nu a fost încă pregătit, deşi suntem în anul 2015! Cine mai poate crede că se va lupta eficient cu şomajul, atâta vreme cât din banii publici se înfruptă clientela de partid şi evazioniştii! De aproape trei ani de zile, România este guvernată de un cabinet care a bătut toate recordurile în materie de incompetenţă şi ineficienţă. În ciuda faptului că, la un moment dat, au avut un minister al marilor proiecte, Guvernele Ponta 1, Ponta 2, Ponta 3 vor intra în istoria guvernamentală a României drept guvernele fără proiecte sau antiproiecte. Din păcate, această incompetenţă nu este plătită nici de Victor Ponta, nici de Liviu Dragnea şi nici de vreun baron al PSD, ci de toţi românii.
			Domnul Ioan Balan: "Efectele subordonării instituţiilor de către PSD" Istoria neagră a instituţiilor din România a început la jumătatea anului 2012, atunci când, în goana disperată după putere PSD a început asediul asupra tuturor instituţiilor statului. Au început cu Monitorul Oficial al României, au continuat cu Avocatul Poporului şi au mers, aşa cum promiseseră, până la femeia de serviciu din instituţiile publice. Am atras atenţia asupra acestui pericol încă din acele momente, însă puţini au înţeles care vor fi consecinţele pe termen lung ale acestor demersuri împotriva statului de drept. Subordonarea Monitorului Oficial al României nu a fost utilă PSD doar în vara anului 2012, ci este utilă premierului, şefului PSD şi intereselor acestuia şi în prezent. Ce exemplu mai concludent poate fi decât publicarea actelor oficiale doar la comanda acestuia, deşi legea obligă la altceva. Să ne răspundă Victor Ponta de ce o demisie a unui judecător de la Curtea Constituţională nu a fost publicată nici la mai bine de zece zile, deşi, atunci când are interes PSD, documentele se publică în 5-10 minute de la adoptare sau semnare! O altă instituţie crucială în democraţie, Avocatul Poporului, nu mai este din anul 2012 a poporului, ci este de-a dreptul avocatul PSD! Da, o instituţie crucială în apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, în preîntâmpinarea abuzurilor, a fost transformată în brelocul de lux al premierului Victor Ponta. Dintre mai mulţii ocupanţi ai acestei funcţii din ultimii doi ani, domnul Victor Ciorbea a câştigat cu brio premiul pentru servilism politic în faţa puterii. Cât au contat pentru Victor Ciorbea plângerile societăţii civile faţă de abuzurile guvernului de a legifera, prin ordonanţe simple şi de urgenţă, situaţii care încalcă în mod vădit Constituţia României? Nu au contat în niciun fel! Am contabilizat şi eu, ca şi reprezentanţi ai societăţii civile, nu mai puţin de şase ordonanţe de guvern neconstituţionale, emise în cele şase luni de când a fost învestit ultimul avocat al PSD. Cu toate acestea, Victor Ciorbea nu a mişcat nici măcar o sprânceană, deşi trei dintre aceste ordonanţe au fost ulterior declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională a României. În acest context, m-aş opri numai asupra unui singur exemplu, cel al Ordonanţei nr. 55/2014, cunoscută în opinia publică drept ordonanţa traseiştilor. Mai devreme sau mai târziu, Victor Ponta şi Victor Ciorbea vor trebui să răspundă legal faţă de efectele pe care le-au generat în aproape toată administraţia publică locală din România. Sute de primari şi consilieri locali din România şi-au părăsit partidul pentru care au fost aleşi de către cetăţeni, fie ademeniţi cu pomeni bugetare de către domnul Dragnea, fie sub presiuni sau ameninţări politice directe. Astăzi, legalitatea mandatelor acestora este cu totul îndoielnică, situaţia juridică generată de Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2014 fiind greu de interpretat chiar şi de către judecătorii Curţii Constituţionale. Mai mult, actele juridice încheiate de aceştia pot fi oricând lovite de nulitate. Degeaba domnule Ponta încercaţi să împiedicaţi dezbaterea acestei ordonanţe în Camera Deputaţilor. Este prea târziu să mai reparaţi răul făcut. Românii trebuie să ştie că toate ilegalităţile pe care le-aţi înfăptuit la guvernare vor fi greu, dacă nu imposibil de surmontat.
			Domnul Ioan Oltean: "150 de ani de exercitare a dreptului de vot" Una dintre marile cuceriri al democraţiei moderne o reprezintă votul universal, adică extinderea dreptului de vot pentru toţi cetăţenii, indiferent de sex, religie, stare economică, nivel cultural. Democraţia este o formă de guvernare caracterizată de o participare activă a populaţiei la viaţa politică a ţării. Trăim cu impresia că societatea românească este caracterizată de o democraţie reprezentativă în care poporul suveran dă mandat Parlamentului să îl reprezinte. Exercitarea dreptului de vot este un instrument important în mâinile cetăţenilor pentru orientarea activităţii şi alegerilor politice sau, în alţi termeni, pentru participarea la viaţa ţării. Prin Legea electorală din 1864 se aşază bazele moderne ale alegerilor. Începând cu acea dată, creşte masa electorală, alegătorii fiind împărţiţi între alegători primari şi alegători direcţi, ambele categorii de alegători fiind condiţionate în primul rând de vârsta minimă de 25 de ani. Primii trebuiau să plătească un impozit pentru a putea vota, iar pentru alegătorii direcţi censul de avere era stabilit la un venit de o sută de galbeni şi de orice natură. Constituţia de la 1866 menţine votul censitar, pe bază de impozit, dar ţine cont şi de educaţie. Ţăranii nu puteau să voteze direct, ci doar prin delegaţi, o formă de vot indirect. Sufragiul universal limitat a fost menţinut timp de aproape jumătate de secol, după ce Regele Ferdinand a introdus în 1918 sufragiul universal pentru alegerile parlamentare. Cu prilejul alegerilor din noiembrie 1919, prin Decretul - lege din noiembrie 1918, dreptul la vot era acordat bărbaţilor de cel puţin 25 de ani pentru Camera Deputaţilor şi de cel puţin 40 de ani pentru Senat. Femeile, militarii şi magistraţii erau în continuare privaţi de acest drept. Constituţia din 1923, adoptată de Regele Ferdinand I, este primul pact fundamental din istoria românilor care consacră votul universal şi, deşi o face la o manieră restrictivă, reglementează dreptul de vot pentru alegerea Adunării Deputaţilor, care puteau fi aleşi de cetăţeni români majori, prin vot universal, egal, direct, obligatoriu şi secret. Senatorii puteau fi aleşi de românii în vârstă de peste 40 de ani. Femeile trebuie să aştepte Constituţia din 1938 pentru a primi, pentru prima dată în istoria României, drept real de vot, dar legea se aplică doar pentru femeile de peste 30 de ani care ştiau carte şi, din anul 1948, femeile au aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii. Tot Constituţia din anul 1948 stabileşte pragul de vârstă permis pentru alegători la 18 ani. Perioada comunistă face ca ideea de vot şi alegeri să îşi piardă orice înţeles: un partid unic, doar candidaţi propuşi de acest partid şi o participare la procesul electoral care nu însemna altceva decât o "întrecere socialistă" între judeţe. Votul şi semnificaţia sa, participarea fiecărui cetăţean la viaţa politică a ţării, au căzut în derizoriu. Oamenii erau chemaţi insistent la urne doar pentru a face act de prezenţă, căci rezultatul era ştiut dinainte. Anihilarea opoziţiei, cenzura presei, subordonarea totală a instituţiilor statului au făcut ca un drept cu greu câştigat de toţi cetăţenii ţării să nu mai însemne nimic. Schimbarea adusă de evenimentele din decembrie 1989 au dus la reanimarea sistemului electoral, a simţului civic, a reinstaurării democraţiei, o democraţie participativă, deschisă, care îşi încuraja toţi cetăţenii cu drept de vot să se implice din nou, în mod real, în viaţa ţării, o democraţie reală în care nimănui nu îi mai este refuzat sau mimat dreptul de a alege, de a se implica, de a fi parte a deciziilor şi a istoriei. După experienţa a 151 de ani în care cetăţenii acestei ţări şi-au câştigat, pierdut şi iar recâştigat dreptul la demnitate, dreptul la cuvânt în viaţa politică, dreptul de a se implica şi a fi parte a deciziei politice, iată că Guvernul condus de Victor Ponta refuză să organizeze alegeri parţiale pentru mandate vacante, atât în administraţia locală, cât şi în Parlamentul României. Cetăţenii din Olt, Dâmboviţa, Tulcea, Ilfov, Buzău, Vrancea, Maramureş, Vâlcea, Bacău, Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Hunedoara, Sălaj, Dolj, Neamţ nu sunt cetăţeni de mâna a doua, nu au mai puţine drepturi decât oricare alt cetăţean, nu merită să fie dispreţuiţi de un guvern care îşi pune interesul politic mai presus de lege. Toţi cetăţenii acestei ţări trebuie să aibă garantat dreptul de a participa la viaţa politică a ţării. Este vorba de 26 de mandate de primari vacante, şase mandate de parlamentari, trei mandate de preşedinţi de consiliu judeţean şi două consilii locale care au fost dizolvate. Pentru niciuna din aceste situaţii nu s-au făcut demersurile organizării de alegeri parţiale. Motivele guvernului au fost variate: ba că ar trebui să aştepte adoptarea unui nou Cod electoral pe baza căruia să se organizeze noile alegeri, ba că din considerente bugetare organizarea de alegeri nu ar fi o variantă financiară recomandabilă şi tot atâtea scuze jalnice din partea unui partid de guvernământ tot mai disperat în a se agăţa de putere. Dreptul constituţional fundamental al cetăţenilor acestei ţări nu poate fi negociat în funcţie de interesele politice ale guvernului. Organizarea de alegeri parţiale acolo unde este cazul trebuie să se facă conform legii, indiferent de cât timp ar mai fi până la alegerile locale, indiferent de modificarea legislaţiei sau de economiile bugetare pe care grijuliul guvern PSD le insinuează drept motiv. Respectarea Constituţiei şi a legilor ţării este îndatorirea fiecărui cetăţean, începând cu guvernanţii. A te sustrage de la respectarea legilor ţării intră deja sub incidenţa penalului şi oricine care face acest lucru trebuie să răspundă. Dar, se pare că după 25 de ani de democraţie, s-a ajuns să fie aşezat interesul politic mai presus de lege şi, dreptul de a participa la viaţa politică, atât de greu câştigat, cu atâtea sacrificii, vreme de un secol şi jumătate, a ajuns să nu mai însemne nimic. Atunci când un guvern refuză sistematic să îi lase pe cetăţeni să îşi aleagă reprezentanţii lor în viaţa politică a ţării, pe lângă că este un lucru grav şi o jignire pentru toţi cei care au sperat în instaurarea democraţiei în decembrie 1989, este o negare a trecutului şi un refuz al viitorului
			Domnul Ioan Tămâian: Mă voi referi astăzi la problema creditelor cetăţenilor în franci elveţieni si la proiectele de legi ale insolvenţei personale care sunt în procesul legislativ în Parlament. Consider că soluţiile pe care le vom găsi aici nu ar trebui să afecteze pe toţi cetăţenii sau pe ceilalţi clienţi ai băncilor, dar transmiterea prin toate formele de comunicare a posibilităţilor de negociere pentru a sprijini împrumutaţii în relaţia cu băncile, să ţină cont de următoarele aspecte: acordarea unei reduceri a ratei dobânzii până la calmarea conjuncturii valutare, conversia creditelor în franci elveţieni în lei la un curs cu discount (eventual la un curs cu 20% mai mare de la semnarea contractului, fără a se cere alte bunuri în garanţie ipotecară - acest lucru în regim de urgenţă, cum s-a întâmplat şi în alte state membre ale Uniunii Europene: Ungaria, Polonia, Croaţia care au luat aceste decizii pentru a proteja populaţia şi în acelaşi timp de a împărţi riscul valutar în două), rescadenţarea soldului principalului în scopul diminuării valorii ratei lunare, până la nivelul suportabil de către familiile debitoare. Adoptarea Legii insolvenţei persoanelor fizice trebuie să fie făcută într-o formă care să permită utilizarea prevederilor acesteia pentru acei consumatori aflaţi în cele mai dificile situaţii, ca o măsură complementară şi suplimentară celor de natură comercială, care să protejeze consumatorii de eventualele abuzuri ale executărilor silite. Consider oportună transpunerea de urgenţă a Directivei europene 17/2014 pentru protejarea celor creditaţi în valute străine, iar guvernanţii să facă demersurile necesare pentru ca împreună cu ANPC să creeze un centru pentru asistenţa consumatorilor de credite în valute şi să elaboreze o strategie pentru informarea populaţiei cu privire la managementul financiar al familiilor, dar şi cu privire la oportunităţile de economisire şi de investiţii personale, în care să fie antrenaţi cât mai mulţi actori ai societăţii civile şi mass-mediei. Actualii guvernanţi au adus o nouă dovadă a faptului că refuză să soluţioneze problema persoanelor cu dificultăţi la plata creditelor, în ciuda declaraţiilor publice în care deplâng soarta miilor de români. Ignorarea acestei probleme reale ne arată că PSD nu guvernează pentru cetăţeni. Mai mult, la dezbaterile din Comisia juridică privind Legea insolvenţei personale, parlamentarii puterii au refuzat să participe la şedinţă. PNL rămâne consecvent poziţiei sale de adoptare în regim de urgenţă a Legii insolvenţei persoanelor fizice ca soluţie eficientă, constituţională şi pe termen lung, la eventualele dificultăţi financiare cu care se pot confrunta temporar cetăţeni ai României. În plus, o astfel de lege modifică stigmatul aflat la nivel social privind insolvenţa şi falimentul personal, permiţând dezvoltarea şi în România a unui spirit şi culturi antreprenorial. Există o hotărâre recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care fortifică inadmisibilitatea reglementării procedurii insolvenţei cetăţeanului. În speţă, CJUE s-a referit la o lege naţională care îl punea pe consumatorul (cetăţean) în imposibilitatea de a se prevala în mod util şi efectiv de Directiva 93/13/CEE pentru a anula o procedură de urmărire silită şi a alega caracterul abuziv al unei clauze contractuale pe baza căreia era urmărit silit. CJUE a decis că, raportat la principiile efectivităţii şi preemţiunii dreptului Uniunii Europene, Directiva 93/13 CEE se opune unei reglementări naţionale care ar împiedica (pe consumator) pe judecătorul naţional să invoce caracterul abuziv al unei clauze contractuale şi să dispună măsuri provizorii de suspendare a unei proceduri încadrată de legea naţională ca ireversibilă, cum este aceea a adjudecării bunului ipotecat. (CJUE, Hotărârea din 14 martie 2013, Mohamed Aziz vs. Caixa d’Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa (Catalunyacaixa), Spania C-415/11). Categoria persoanelor care au calitatea de părţi în contractele de credit/de împrumut cu băncile comerciale şi necesitatea reexaminării legislaţiei în materie inclusiv au scopul de a pune în echilibru prestaţiile, obiect al acestor contracte. În acest sens, se impune delimitarea şi dezambiguizarea noţiunilor de persoană fizică, cetăţean şi consumator, eliminarea din cuprinsul legislaţiei a textului care conferă calitate de titlu executoriu contractelor încheiate cu societăţile comerciale bancare (această calitate o au numai contractele încheiate cu banca centrală), introducerea principiilor legislaţiei UE explicate în jurisprudenţa CJUE - obligatorii şi opozabile erga omnes - în legislaţia românească ţi precizarea aplicabilităţii asupra tuturor contractelor comerciale (cu clauze standard sau cu clauze fixe, nenegociate) încheiate de către persoanele fizice, cetăţenii consumatori cu societăţile comerciale bancare, cu oricare alte societăţi comerciale ori alţi comercianţi persoane juridice sau fizice. Raportat la jurisprundenţa CJUE, aceasta a enunţat literalmente definiţia consumatorului din art.2 din Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, ca fiind "orice persoană fizică care acţionează în scopuri care nu intră în cadrul activităţii sale comerciale, industriale, artizanale sau liberale". (CJUE, Camera a patra, Hotărârea din 12 iulie 2012, SC Volksbank România SA vs. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Călăraşi (CJPC), C-602/10). De asemenea, trebuie respectat principiul proporţionalităţii, în baza căruia cetăţeanul nu trebuie supus unei proceduri ale cărei consecinţe sunt mai grave decât cele prevăzute în legea şi în procedura aplicabilă în prezent contractului. (CJCE, Hotărârea din 17 Decembrie 1970, International Handelsgesellschaft vs Einfuhr-und Vorratsstelle Getreide, C-11/70: "unei persoane nu trebuie să i se limiteze libertatea de a acţiona dincolo de măsura necesară apărării interesului public"). Totodată, trebuie respectată interpretarea şi sfera de aplicare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii: (Hotărârea din 21 februarie 2013, Banif Plus Bank Zrt vs.Csaba et Viktoria Csipai, C-472/11 contract cu banca); (Hotărârea din 14 martie 2013, Mohamed Aziz vs. Catalunyacaixa, C-415/11, contract cu banca); (Hotărârea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb AG vs. Verbraucherzentrale Nordrhein-Westfalen eV, C-92/11 - contract de furnizare a gazului). În conformitate cu cele expuse, respectarea drepturilor fundamentale ale omului este obligatorie în aplicarea Directivei 93/13. În soluţionarea chestiunilor prejudiciale legate de caracterul abuziv al clauzei unui contract de credit de consum şi de constituire a garanţiei, care permite creditorului să execute garanţia constituită fără intervenţia unui control jurisdicţional, adică clauza referitoare la executarea extrajudiciară a garanţiei care grevează bunul imobiliar dat în garanţie de consumator, CJUE a decis că în dreptul Uniunii, dreptul la locuinţă este un drept fundamental garantat de articolul 7 din Cartă, prevedere care trebuie să fie luată în considerare de către judecătorul naţional în legătură cu punerea în aplicare a Directivei 93/13 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Mai concret, invocând consecinţele provocate de evacuarea consumatorului şi a familiei acestuia din locuinţa care constituie reşedinţa lor principală, Curtea a subliniat deja că este important ca instanţa naţională competentă să aibă la dispoziţie măsuri provizorii care să permită să suspende sau să împiedice o procedură nelegală de executare ipotecară, atunci când dispunerea unor astfel de măsuri se dovedeşte necesară pentru a garanta protecţia efectivă urmărită de Directiva 93/13. (CJUE, Camera a treia, Hotărârea din 10 septembrie 2014, Monika Kušionová vs. SMART Capital A.S., C-34/13). Sper ca noua Lege a insolvenţei persoanelor fizice să fie eficientă, constituţională şi pe termen lung să protejeze pe cetăţenii României care se vor confrunta cu eventuale dificultăţi financiare.
			Doamna Ioana-Jenica Dumitru: "Acordul cu FMI se apropie de final, cu ce s-au ales românii?" Cu doi ani în urmă, de la această tribună am apărat acordul cu Fondul Monetar Internaţional. Am rămas consecventă acestei direcţii şi astăzi trebuie să apreciez în primul rând România pentru atingerea ţintelor macroeconomice convenite cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Dacă cei mai sceptici dintre noi au considerat că un acord de tip stand-by cu FMI este încă o piatră de moară care ne împiedică dezvoltarea ca stat puternic şi independent pe plan regional, iată că astăzi se dovedeşte că cei mai mulţi dintre aceştia s-au înşelat. România a demonstrat că este capabilă să menţină ţintele de deficit şi creştere economică propuse, fără a accesa nici un bănuţ de la FMI. România are capacitatea economică şi încrederea pieţelor financiare pentru a se putea împrumuta la dobânzi mici şi eficiente pentru noi toţi. Mai mult decât atât, împrumutul pe care nevoiţi l-am contractat de la FMI în 2009 este aproape rambursat. Chiar dacă nu au acum o infrastructură perfectă în urma injectării fondurilor externe în investiţii, avem o economie stabilă care produce locuri de muncă şi venituri la bugetul de stat. Chiar dacă românii nu au veniturile pe care occidentalii le au astăzi, putem spune că prăpastia economică dintre Est şi Vest se micşorează. Totuşi avem câteva probleme clare de rezolvat, liberalizarea pieţei de gaz pentru consumatorii casnici şi restructurarea industriei energetice pe bază de cărbuni. Mă bucur să aflu cu datele Eurostat plasează România pe unul din primele locuri din Europa în ce priveşte independenţa energetică. Factorul extern în furnizarea energiei de consum are o pondere de sub 25% pentru ţara noastră. Cu alte cuvinte, nu credeţi că trebuie să protejăm acest avantaj? Un alt motiv de mândrie pentru noi toţi este că un consumator casnic în România plăteşte mai puţin pe gaz decât consumatorii din marea parte a Europei. În consecinţă, eu consider că şi acest standard trebuie protejat în România. Aceste două puncte sunt puse în discuţie cu partenerii şi organismele financiare internaţionale cu care România a semnat un acord, evident, FMI, BM şi CE. Cred că în acest moment românii trebuie să ştie că sunt protejaţi de o creştere abruptă a preţurilor la gaz şi mai cred că toţi cei care îşi câştigă existenţa din industria extracţiei şi prelucrării de cărbune trebuie să ştie că restructurarea pe termen lung a acestui sector poate însemna foarte mult pentru ei. În termeni foarte simpli, nu este de datoria românilor să plătească mai mult pentru energie, este de datoria guvernanţilor să crească veniturile românilor pentru ca aceştia să-şi permită să plătească mai mult pe utilităţi. Liberalizarea pieţei de gaz nu este o chestiune care vizează în mod direct macroeconomia României. În acest moment, 90% dintre consumatorii de gaz din România funcţionează pe principiile convenite în Europa, pe o piaţă liberă, foarte puţin reglementată, în care competiţia şi regulile de piaţă sunt în exerciţiu. Pentru cei 10% din piaţă care sunt compuşi din totalul populaţiei consumatoare de gaz trebuie să lucrăm şi pentru ei trebuie să menţinem un calendar realist de liberalizare, care să nu ducă la creşteri nesustenabile de preţuri. Delegaţia FMI a plecat din România fără o scrisoare de intenţie tocmai din acest motiv. De aceea, cred că Guvernul trebuie să aibă susţinerea politică de a continua să lucreze cu FMI pentru a ajunge la un acord clar în privinţa liberalizării preţului la gaz pentru români. Pentru ca românii să se aleagă cu ceva după acordurile recurente pe care România le-a semnat inclusiv cu Fondul Monetar Internaţional, mai ales după ce ani de zile au avut de suportat austeritatea dură impusă de aceştia, trebuie să lucrăm împreună pentru a găsi soluţiile optime care să îi protejeze de tot ce înseamnă creşteri necontrolate de preţuri. În ultimă instanţă, dacă amânarea cu câteva luni a semnării scrisorii de intenţie a Guvernului rezultă în două lucruri concrete, în primul rând în controlarea calendarului de liberalizare a pieţei de gaz pentru consumatorii casnici şi, în cel de-al doilea rând, în restructurarea logică şi în interesul României a industriei energetice bazată pe cărbuni, eu cred că românii vor putea spune la finalul acestui an că acordurile României cu FMI au fost în avantajul lor.
			Domnul Ion Bălan: "Birocraţie sau creşterea animalelor?" Suntem în plin dialog, ca să nu spun conflict, între asociaţiile crescătorilor de ovine şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii, declanşat de noile prevederi privind acordarea sprijinului financiar de peste 5.000 de euro. Concret, potrivit Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, toate schemele de sprijin financiar direct vor fi acordate, începând cu anul în curs, doar fermierilor activi. Aceştia sunt persoane fizice sau juridice, care pot dovedi dreptul legal de a utiliza exploataţia şi care desfăşoară în cadrul exploataţiei lor o activitate agricolă - cultivă terenul şi cresc animale, menţin suprafaţa agricolă în condiţii adecvate pentru păşunat sau cultivare sau efectuează activităţi minime pe suprafeţele agricole menţinute într-o stare adecvată de păşunat sau cultivare. Fermierii care în anul anterior de plată au primit plăţi directe mai mici de 5.000 de euro sunt consideraţi fermieri activi (art.9.4, Reg. 1307/2013). Fermierii care primesc subvenţii peste 5.000 de euro trebuie să se înregistreze sub o formă juridică, cel puţin ca persoană fizică autorizată (PFA), întreprindere individuală (ÎI), sau întreprindere familială (ÎF). Crescătorii de ovine nu sunt de acord să se transforme în persoane juridice pentru a beneficia de subvenţii în perioada 2015 - 2020, fiind deja fiscalizaţi şi plătindu-şi impozitul pe norma de venit. Argumentul acestora este acela că îşi achită toate dările către stat şi înregistrarea ca formă juridică implică multă birocraţie şi costuri suplimentare. Aşadar, crescătorii de oi vor fi nevoiţi să piardă timp preţios cu formularele de tot felul şi să se deplaseze lunar la administraţiile financiare, depunând documente sau completând diverse declaraţii, în loc să facă ceea ce ştiu de generaţii întregi, să crească animale. Ne dorim ca aceştia să devină nişte funcţionari sau să investească timpul şi banii în creşterea animalelor şi în sănătatea noastră, implicit, prin furnizarea pe piaţă a unor produse de calitate? Nemulţumirea acestora faţă de noile reguli este justificată pe deplin şi apreciez că este în interesul lor şi al nostru, în general, să nu le complicăm inutil activitatea, cu atât mai mult cu cât îşi achită datoriile la stat şi au funcţionat foarte bine până acum, fără a fi nevoiţi să-şi schimbe statutul. Un argument în plus îl constituie şi faptul că schimbarea aceasta atrage o serie de alte modificări pe care crescătorii de animale vor fi nevoiţi să le facă, de exemplu solicitarea păşunilor în exploatare pentru un beneficiar nou, persoana fizică devenind persoană juridică. În aceste condiţii, mă întreb şi întreb şi Ministerul Agriculturii, ce se va întâmpla cu acei crescători de ovine care nu vor să se transforme în persoane juridice şi dacă vor putea beneficia în continuare de subvenţii?
			Domnul Ion Călin: "Anul 2015" La propunerea organizaţiilor ştiinţifice din toată lumea printre care şi SPIE (Societatea Internaţională pentru Optică şi Fotonică - Society of Photographic Instrumentation Engineers), Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a proclamat 2015 - Anul Internaţional al Luminii. Acesta este atât un proiect educaţional interdisciplinar, cât şi un proiect de comunicare a ştiinţei în care s-au implicat peste 100 de parteneri din mai mult de 85 de ţări. La proclamarea unui an internaţional axat pe tema ştiinţei luminii şi aplicaţiilor sale, Organizaţia Naţiunilor Unite a recunoscut importanţa creşterii gradului de conştientizare la nivel mondial a modului în care tehnologiile pe baza de lumină promovează dezvoltarea durabilă şi oferă soluţii la provocările globale din domeniul energiei, educaţiei, agriculturii şi sănătăţii. Acest an internaţional va reuni diverse instituţii, inclusiv UNESCO, societăţi şi uniuni ştiinţifice, instituţii educaţionale şi de cercetare, platforme tehnologice, organizaţii nonprofit şi parteneri din sectorul privat pentru a celebra semnificaţia luminii şi aplicaţiile sale pe toată durata anului 2015. Lumina are un rol vital în viaţa noastră de zi cu zi, fiind o disciplină imperativă a ştiinţei în secolul al XXI-lea. Ea a revoluţionat medicina, a făcut posibilă comunicarea pe plan internaţional cu ajutorul internetului şi continuă să fie liantul care uneşte aspectele culturale, economice şi politice ale societăţii globale. Timp de secole, lumina a depăşit orice graniţă, inclusiv pe cele geografice, de sex, cultură, vârstă, fiind un subiect cu potenţial imens de motivare a educaţiei. Este foarte important ca minţile tinere strălucite să continue să fie atrase de optică şi fotonică, în scopul asigurării următoarei generaţii de ingineri şi inovatori în acest domeniu. În anul 2015, omenirea celebrează o serie de momente de marcă din istoria ştiinţei: lucrările de optică ale lui Ibn Al-Haythem (secolul al XI-lea), noţiunea de lumină ca undă propusă de Fresnel (1815), teoria electromagnetică a propagării luminii propusă de Maxwell (1865), teoria efectului fotoelectric a lui Einstein (1905) şi relativitatea generală (1915), descoperirea radiaţiei cosmice de fond de către Penzias şi Wilson şi transmisia luminii prin fibră optică (1965). Consiliul pentru afaceri externe apoi votul din Parlamentul European a hotărât ca anul 2015 in Europa să fie şi anul dezvoltării, iar sloganul să fie "Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru". Astfel, acest an va fi o ocazie excelentă de a demonstra angajamentul puternic al UE în favoarea eradicării sărăciei la nivel mondial şi de a informa cetăţenii cum fiecare euro de sprijin ajută pentru schimbarea vieţii multor oameni în unele dintre cele mai sărace ţări din lume, 2015 va fi un an crucial pentru dezvoltare. Acesta este ultimul an pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) şi anul în care vor fi luate deciziile majore asupra cum vor evolua lucrurile în continuare. În Anul Internaţional al Luminii să punem accentul pe importanţa luminii şi aplicaţiile ei în viaţa de zi cu zi a oamenilor, fie că este vorba de domeniul sănătăţii, al comunicaţiilor, economie, mediul înconjurător sau social. Trebuie să promovăm ştiinţa, arta, cultura şi educaţia de caritate. Anul european al dezvoltării reprezintă o şansă importantă de a angaja cetăţenii în activitatea instituţiilor europene în politica pentru dezvoltare. Aşadar, acţiunile care se vor desfăşura pe parcursul întregului an să aibă scopul de a informa cetăţenii Uniunii Europene cu privire la cooperarea pentru dezvoltare a statelor membre.
			Domnul Ion Diniţă: "Anularea contribuţiei de sănătate - un gest de normalitate" Guvernul României a iniţiat, în ultima şedinţă, un Proiect de Lege privind anularea contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane, document care urmează să fie înaintat Parlamentului spre dezbatere şi aprobare. Este vorba despre amnistia tuturor acelor categorii de persoane, în special copiii până la vârsta de 18 ani, persoanele cu handicap, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin decretul Legii nr.188/1990, tinerii cu vârsta de până la 26 de ani proveniţi din sistemul de protecţie a copilului, dar şi alte categorii de persoane. Acestor categorii ale populaţiei li se va anula contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorate începând cu 1 ianuarie 2012 şi până la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003, respectiv până în urmă cu două săptămâni. Actul normativ prevede ca, pentru cazurile în care, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritatea fiscală care a emis şi comunicat decizia de impunere prin care a fost stabilit cuantumul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate să emită şi să comunice acum din oficiu decizia de anulare a CAS. De asemenea, în cazul în care anterior intrării în vigoare a prezentei legi organul fiscal competent a emis dar nu a comunicat decizia, el nu o va mai comunica. În cazul în care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi autoritatea fiscală competentă nu a emis decizia, nu o va mai emite, iar persoanele fizice care au efectuat plata contribuţiilor pentru care prezenta lege prevede anularea, vor avea acum dreptul la restituirea sumelor achitate. Acest proiect de lege constituie o nouă reparaţie făcută românilor de actualul Guvern, deoarece au existat situaţii anormale legate de plata contribuţiilor de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane. Era nefiresc să fie perpetuate situaţii în care copiii de până la 18 ani, spre exemplu, să fie obligaţi să datoreze statului contribuţii de asigurări de sănătate calculate la suma infimă reprezentată de alocaţia furnizată copiilor. Aceste categorii de persoane au plătit pentru că aşa prevedea legea, fiind normal să plătească, însă acum această nedreptate este corectată. Pentru a deveni operaţional în cel mai scurt timp, Guvernul va emite normele de aplicare după aprobarea legii, astfel încât să le fie explicată oamenilor procedura în care îşi vor putea recupera banii. Iniţiativa executivului va ajunge în cel mai scurt timp în dezbaterea parlamentarilor, în aşa fel încât legislativul să adopte actul normativ, iar preşedintele să promulge legea, pentru un nou episod de intrare în normalitate a vieţii românilor, care îşi vor putea recupera banii până la sfârşitul acestui semestru.
			Domnul Ion Diniţă: "România contează în lume!" România contează din ce în ce mai mult în Europa şi în lume, fapt care demonstrează că ţara noastră ocupă un loc central în preocupările aliaţilor europeni şi nord-atlantici, mai ales în actualul context geopolitic dominat de conflicte şi tulburări teroriste. În această idee se înscrie şi vizita de lucru a primului-ministru Victor Ponta în Statele Unite, dar şi cea a preşedintelui Klaus Iohannis la Paris. Sunt vizite la cel mai înalt nivel diplomatic, care întăresc poziţia României pe eşichierul european şi mondial, dar relevă şi progresele înregistrate în ultimul timp de ţara noastră pe calea implementării reformelor instituţionale şi economice. Prim-ministrul Victor Ponta a prezentat la New York evoluţiile recente din România, dar şi perspectivele economiei noastre, ale pieţei de capital, precum şi procesul de listare internaţională a unor mari companii, precum Petrom, Romgaz şi Electrica. Premierul a fost invitat la o prestigioasă manifestare, organizată de o organizaţie neguvernamentală de sprijinire a exporturilor şi investiţiilor americane peste hotare, înfiinţată în anul 1955, formată din peste 150 de mari companii americane şi internaţionale cu activitate în SUA. Cu acest prilej, companiile americane deja prezente în ţara noastră i-au prezentat primului-ministru diverse aspecte ale activităţii lor şi au solicitat sprijinul guvernului, acolo unde a fost cazul. La rândul lor, companiile care se află într-un proces de evaluare a viitoarelor investiţii în Europa Centrală şi de Sud-Est au fost interesate să cunoască evoluţiile economice recente din România, dar şi stadiul raporturilor bilaterale oficiale. Primul ministru al Guvernului României a mai fost prezent şi la Washington, unde a avut întâlniri oficiale cu şeful Pentagonului, cu ministrul pentru probleme de comerţ şi cu directorul CIA. Astfel, statul român îşi întăreşte considerabil relaţia excelentă cu SUA pe zona militară şi pe zona de informaţii. Problema rămasă încă în discuţie, respectiv partea unde mai avem de lucru, este cea economică, deoarece inclusiv şeful Guvernului a reiterat că avem nevoie de dinamizarea prezenţei investiţiilor americane, a companiilor americane în România. În cadrul întâlnirilor avute, primul-ministru a reafirmat că România este o ţară solidă şi predictibilă pentru investiţiile americane. În acest sens al discuţiilor, s-a afirmat faptul că încrederea politică a Statelor Unite ale Americii în România, concretizată prin majorarea numărului bazelor militare americane şi a militarilor pe teritoriul nostru, trebuie completată şi prin creşterea investiţiilor în ţara noastră. Concluzia vizitei în Statele Unite ale Americii a şefului executivului a fost aceea că România este poate cel mai de încredere partener din regiune al administraţiei americane, fapt care trebuie întărit şi confirmat de acţiunile noastre viitoare, în toate domeniile de activitate, atât la nivelul instituţiilor, cât şi al fiecărui român.
			Domnul Ion Marocico: "Importanţa promovării moştenirii culturale ucrainene" În permanenţă am considerat că valorizarea moştenirii culturale trebuie să reprezinte o prioritate pentru comunitatea ucraineană, iar datoria fiecăruia dintre noi este de a păstra şi transmite mai departe nealterate valorile în jurul cărora ne-am format şi definit de-a lungul timpului. Limba, religia, tradiţiile şi obiceiurile ucrainene constituie temelia comunităţii noastre, temelie fără de care orice raportare la viitor devine iluzorie. M-am bucurat nespus când am văzut în diferite localităţi din România în care trăiesc însemnate comunităţi de ucraineni, că tradiţia este dusă mai departe cu responsabilitate, că există copii dornici de a învăţa limba ucraineană, cântece şi dansuri tradiţionale, dascăli inimoşi care se implică cu dăruire în formarea acestor copii, dar şi membri ai comunităţii noastre care fac tot posibilul pentru a semnala şi rezolva eventuale probleme. În acest sens, aş vrea să amintesc de o interpelare recentă pe care am adresat-o Ministrului Educaţiei, în urma căreia s-a evitat desfiinţarea a două clase de ucraineană de la Şcoala gimnazială din Valea Vişeului, Maramureş, cu toate că acestea sunt sub minimum de efectiv admis. Atât timp cât în şcoli se vor ţine cursuri în ucraineană, în biserici se va sluji în limba ucraineană, iar acasă fiecare dintre noi va transmite copiilor elementele de bază ale culturii ucrainene, nu vom avea cum să ne pierdem identitatea. Personal, am înţeles importanţa transmiterii pe toate canalele a valorilor culturii ucrainene şi, de când reprezint comunitatea ucraineană în Parlamentul României, am colaborat cu reprezentanţii mass-media pentru a le face cunoscute. Împreună cu aceştia am fost în comunităţile de ucraineni din întreaga ţară, de la Tulcea în Maramureş, de la Suceava şi Botoşani până în Timiş, în dorinţa de a promova specificul ucrainean al acestor zone, de a-l înţelege mai bine, de a asimila lucruri noi şi, nu în ultimul rând, de a arăta întregii Românii frumuseţea şi bunătatea din sufletele acelor oameni care formează minoritatea ucraineană. Toate acestea au fost reflectate în emisiuni precum Europolis şi Convieţuiri de la postul TVR1, la TVR3, la radio sau în presa locală. În judeţul Tulcea, de exemplu, au fost surprinse aspecte din viaţa etniei noastre din zona Deltei Dunării, de la tainele pescuitului, ale mâncărurilor tradiţionale bazate pe peşte, la prelucrarea stufului pentru acoperitul caselor sau obiectele de artizanat confecţionate de meşteri populari, în mod deosebit, remarcând programele artistice prezentate de grupurile vocale "Zadunaiska Sici" din Tulcea, "Rebalka" din Crişan, "Veselka" din Caraorman, "Ceorne More" din Sfântu Gheorghe, "Bila Roja" din Letea şi "Dunai" din Pardina. În alt colţ de ţară, în Bucovina, comunităţile de ucraineni huţuli din zonă au scos în evidenţă nu numai frumuseţea şi originalitatea unor obiceiuri prea puţin cunoscute în afara comunităţii, cât mai ales importanţa comunicării lor mai departe. Costumele populare purtate cu mândrie la întâlnirile avute, cântecele, precum şi implicarea deosebită în prezentarea dansului "huţul" de către o formaţie tradiţională de muzică instrumentală din Ulma, demonstrează că valorile de bază ale ucrainenilor huţuli din Bucovina sunt încă vii. Tot în Bucovina a fost surprins şi specificul sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou, pe stil vechi, cu bogata masă din ajun pe care se află 12 feluri de mâncăruri de post, colinde şi şezători. Devotamentul cu care obiceiurile zonei sunt transmise le-am putut remarca în activitatea ansamblurilor "Polonenka" din Paltinu-Vatra Moldoviţei, "Cervona Kalena" din Negostina, "Kazacioc" din Bălcăuţi, a grupurilor de copii de la şcoala din Milişăuţi, "Vesna" din Mihăileni-Botoşani sau cel din Bistra, coordonat de profesorul Coreniuc Dumitru. Totodată, vreau să amintesc că la sfârşitul anului trecut, în localităţile Gottlob şi Remetea Mică din judeţul Timiş, a avut loc Festivalul cântecului şi dansului ucrainean din Banat, organizat de Uniunea Ucrainenilor din România, în colaborare cu Ministerul Culturii. Festivalul a adus laolaltă grupuri şi ansambluri culturale profesionale ucrainene atât din judeţul Timiş, precum "Tânăra Speranţă" din Soca, "Iarba de Mătase" din Lugoj, "Remeteanca" din Remetea Mică, "Calenca" din Ştiuca, "Tinerii Stejărei" din Dragomireşti, formaţia instrumentală Stefan Buciuta şi Neluţu Marocico, precum şi din Rona de Sus, judeţul Maramureş, şi Novisad, Serbia. Din păcate, nu pot să cuprind aici toate grupurile şi ansamblurile ucrainene, dar folosesc această ocazie pentru a le adresa mulţumiri tuturor celor care au pus suflet în tot ce au făcut, coordonatorilor şi cadrelor didactice care au arătat o dată în plus frumuseţea etno-folclorică ucraineană, precum şi preşedinţilor filialelor şi organizaţiilor locale ale UUR pentru contribuţia şi implicarea deosebită în promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor cu orice prilej. Consider că este de datoria noastră, a tuturor, să facem eforturi în continuare, pentru a stimula implicarea tinerilor în activităţi specifice, de a ne conserva şi face cunoscute valorile culturale, pentru a ne putea defini ca etnie şi peste ani.
			Domnul Ion Marocico: "Negocieri internaţionale pentru soluţionarea crizei ucrainene" "Ucraina are nevoie de pace!" Acesta este mesajul pe care comunitatea internaţională l-a transmis în ultimele zile, care au stat sub semnul negocierilor, al eforturilor de a identifica o soluţie paşnică pentru conflictul din zonele din estul Ucrainei. Pe fondul degradării vizibile a situaţiei de la începutul acestui an, când mai multe persoane civile şi-au pierdut viaţa, o poziţionare mai fermă a decidenţilor internaţionali era mai mult decât necesară, chiar dacă lucrurile nu vor putea reveni imediat la normal. Nu putem pretinde soluţii magice, pentru că ce se întâmplă de aproape un an nu este o poveste, ci este realitatea cruntă prin care trece poporul ucrainean. În schimb, putem spera la rezolvări raţionale, la abordări coerente de fiecare parte şi, nu în ultimul rând, la demersuri care să aibă ca fundament respectarea principiilor umanitare şi a dreptului internaţional. Dialogul poate duce la evitarea unui scenariu nedorit de nimeni şi pronunţat doar uneori, şi atunci cu jumătăţi de măsură. Am considerat întotdeauna că o confruntare directă armată nu va fi niciodată mai bună decât folosirea căilor diplomatice pentru aplanarea unui conflict. De aceea, fiecare rundă de negociere este o nouă şansă dată Ucrainei de reintrare pe calea stabilităţii. Vizitele fulger ale secretarului de stat american la Kiev, ale preşedintelui francez şi cancelarului german la Kiev şi, respectiv, la Moscova, precum şi continuarea discuţiilor în formatul Normandia vin în susţinerea logicii mai sus enunţate. Dincolo de tonul mai degrabă îngrijorător decât optimist din declaraţiile liderilor occidentali, vreau să cred că va prinde contur un pachet de măsuri viabile pentru implementarea acordurilor semnate în septembrie la Minsk, care să ducă la încetarea focurilor. Un plus de stabilitate în Ucraina înseamnă o centură de siguranţă în Europa şi o reaşezare a regiunii în noul context de securitate. Consecinţele unei destructurări a statului ucrainean nu se vor opri la graniţele sale, ci se vor propaga mult mai departe. De aceea, Ucraina are nevoie de întregul sprijin internaţional în apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale, deziderate imposibil de realizat în absenţa unei voinţe politice de soluţionare a diferendului din partea tuturor celor direct sau indirect implicaţi.
			Domnul Ion Şcheau: "După dreptul de vot al diasporei, Guvernul Ponta suspendă contractele de finanţare semnate cu IMM-urile pentru ajutoarele de minimis" Am început o nouă sesiune parlamentară, care se anunţă a fi una extrem de plină de evenimente şi de subiecte legislative. Modificarea Codului electoral, Legea partidelor politice sau simplificarea cererilor de încuviinţare a începerii urmăririi penale sunt doar câteva dintre proiectele pe care le vom dezbate. Cred şi sper că va fi o sesiune parlamentară în beneficiul românilor. Aş vrea să aduc însă în discuţie una din loviturile date de Guvernul Ponta mediului de afaceri şi românilor. Este vorba de sistarea fondurilor pentru sprijinirea IMM-urilor şi a investiţiilor. HG nr.274/2013 a instituit o schemă de ajutor de stat, având ca obiectiv acordarea de ajutoare de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii. Conform hotărârii, sumele alocate acoperă 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare, pe o perioadă de doi ani fiscali consecutivi, în limita creditelor bugetare aprobate, de până la 100.000 euro pentru o investiţie. Bugetul total prevăzut a fost stabilit la 500 milioane lei (125 milioane euro), plata ajutorului efectuându-se până la finele anului 2015. Dacă pe hârtie totul a sunat foarte clar, obiectivul general, precum şi planul de realizare configurat iniţial par să fi fost detonate de actualul Guvern. Deoarece bugetul de stat pentru anul 2015 nu prevede sumele necesare pentru continuarea programului, cel puţin până la rectificarea bugetară, statul a făcut apel la clauza suspensivă din contractele deja semnate. Cu alte cuvinte, statul a suspendat finanţările pe care s-a angajat anul trecut că le va susţine. Conform informaţiilor prezentate de fostul ministru al IMM-urilor, Mediului de Afaceri şi Turismului, în anul 2014, în cadrul acestui program, au fost alocate 250 de milioane de lei pentru 650 de IMM-uri care au creat astfel 2.300 de noi locuri de muncă. Impactul estimat pentru anul 2015 ar fi fost de susţinere a 600 de firme şi creare a 4000 de locuri de muncă. Acest lucru nu va mai fi posibil. Prin astfel de acţiuni, actualul Guvern discreditează actul guvernării. Atunci când îşi ia angajamentul sprijinirii unei investiţii în faţa unei firme, Guvernul trebuie să aibă în vedere că predicţiile economice ale acelei firme, planul său de investiţii şi profit pot fi serios periclitate, în caz de neîndeplinire a angajamentului luat. Câtă credibilitate mai are statul în faţa mediului de afaceri, când solicită în cererea de finanţare pentru obţinerea ajutorului de minimis date atât de precise, precum rentabilitatea cifrei de afaceri sau calendarul creării de locuri de muncă, dar nu e în stare să planifice pentru doi ani o schemă de finanţare? Cred că este cel puţin firesc a aştepta şi din partea finanţatorului aceeaşi rigoare şi planificare, precum cea cerută într-o cerere de finanţare. Tot la capitolul autodiscreditare a actualei guvernări aş aduce în discuţie Programul de guvernare al PSD pentru perioada 2013-2016. Stimaţi colegi din PSD, aş ţine să vă reamintesc că în programul dumneavoastră de guvernare aveţi un capitol intitulat tocmai "Stimularea sectorului privat şi crearea de locuri de muncă", în care afirmaţi următoarele: "Implementăm programarea bugetară multi-anuală pe proiecte şi programe, care va aduce economii importante la buget şi va creşte gradul de predictibilitate şi eficienţa cheltuielilor publice." Este adevărat că de la vorbe până la fapte e cale lungă, dar mai este adevărat şi faptul că măsura promisiunilor neîndeplinite a fost demult depăşită. Acest exemplu al sistării ajutorului de minimis este tocmai contrariul a ce spuneţi în acel program. Pentru cei care nu cunosc mecanismul de finanţare, este bine să ştiţi că ajutorul de minimis se plăteşte întreprinderilor doar după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile. Aşadar, cum puteţi vorbi de predictibilitate, când aţi pus firmele în situaţia de a se angaja la nişte investiţii pentru care aţi promis sprijin, urmând ca apoi acesta să fie întrerupt? Atitudinea faţă de acest program care ar fi susţinut 4.000 de locuri de muncă este încă o marcă a politicii dezastruoase a locurilor de muncă pe care o desfăşoară Guvernul Ponta. Sunt sigur că cei 604.000 de şomeri români aşteaptă altceva de la o guvernare, decât ajutoare alimentare sau pomeni electorale. Ei aşteaptă ca statul să sprijine investiţiile, deoarece acestea le creează locurile de muncă ce le permit să devină independenţi financiar şi nu asistaţi.
			Domnul Ion Şcheau: "Guvernul României duce jumătate din localităţile din România în pragul falimentului" Iau cuvântul în faţa dumneavoastră în numele reprezentanţilor primarilor, dar şi al locuitorilor tuturor localităţilor din judeţul Arad, care sunt grav afectate de noile prevederi ale Legii nr. 186 a bugetului de stat pe anul 2015 privind reechilibrarea bugetelor locale. Cred că ne amintim cu toţii cu câtă întârziere a sosit Legea bugetului în Parlament. A trebuit să aşteptăm ca Guvernul României, condus de Victor Ponta, să iasă şi el din campanie electorală pentru a se putea ocupa de lucruri vitale pentru dezvoltarea ţării. Este o lege pe care am criticat-o categoric la momentul prezentării ei în Parlament, pentru că a redus considerabil sumele alocate pentru investiţii. Pe lângă această deficienţă, Legea bugetului mai aduce o lovitură sub centură dată administraţiilor locale, prin instituirea unui mecanism toxic de realizare a reechilibrării bugetelor locale. Mai exact, legea introduce pentru anul 2015 o derogare de la prevederile art. 33 alin. (2) - (5) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Aceste articole prevedeau ca în calculul sumelor ce le revin localităţilor să se ţină cont de un set de criterii, precum: numărul locuitorilor, suprafaţa localităţii sau nivelul impozitului mediu net încasat în anul anterior. În locul acestor criterii, se impun anumite limite care ţin cont, în principal, de tipul localităţii şi de veniturile proprii rezultate din încasările de taxe realizate pe anul 2013. Astfel, limitele sunt de: a) 1.500.000 lei pentru comune; b) 6.000.000 lei pentru oraşe; c) 20.000.000 lei pentru municipii; d) 50.000.000 lei pentru municipii reşedinţe de judeţ. Această uniformizare forţată care nu ţine cont de nevoile reale ale unei comunităţi va duce la falimentul a jumătate din localităţile din România. Este încă o dovadă a lipsei de competenţă a actualei guvernări. Mă întreb oare cum văd cei care au conceput această uniformizare supravieţuirea oraşului Ineu din judeţul Arad, care are nu mai puţin de două spitale, două licee, un centru de zi, poliţie locală; sau a comunei Secuşigiu din acelaşi judeţ cu 5500 locuitori şi 50 de km de drumuri interioare care trebuie întreţinute? Conform analizei Asociaţiei Oraşelor din România, mai puţin de jumătate dintre cele 3181 comune, oraşe şi municipii îşi vor putea asigura cu mare dificultate sumele necesare pentru servicii de strictă necesitate, precum: plata salariilor angajaţilor primăriilor şi serviciilor din subordine, dotarea şcolilor şi a spitalelor, iluminatul nocturn, asigurarea ordinii publice şi a siguranţei cetăţeanului sau serviciile de asistenţă socială pentru persoane în vârstă, aflate în dificultate sau victime ale violenţei domestice. Ce să mai vorbim de continuarea proiectelor de investiţii locale începute în anii anteriori? Şi mai nedrept este faptul că localităţile cu număr mai mare de locuitori, faţă de media specifică tipului lor de localitate, şi care acum primesc mai puţini bani au adus contribuţii la bugetul de stat prin impozitele şi taxele plătite de locuitorii săi. Cred că sprijinirea localităţilor care până acum aveau venituri mici şi primeau mai puţini bani de la buget este binevenită, atât timp cât nu se transformă în promovarea unui sistem neconcurenţial între localităţile din România. Acesta este toxic şi va duce la colapsul tuturor comunităţilor. El sufocă localităţile active care au investit până acum în proiecte locale şi au acum nevoie de cofinanţări pentru a le continua, care au colectat la timp taxele şi impozitele şi au contribuit la bugetul naţional. Am presupus la început că este vorba de incompetenţa Guvernului. Dar poate că toate aceste lucruri sunt ştiute, iar modificarea algoritmului a fost făcută cu bună ştiinţă, fiind rezultatul unui calcul politic al celor de la PSD, din care a reieşit că astfel se pot transfera bani către localităţile sărace din ţară, de cele mai multe ori conduse de primari PSD. Asta vă doriţi, sacrificarea a jumătate din România pe altarul PSD şi a disperării sale de a nu pierde puterea? Atât de mare să fie spaima PSD-ului că va pierde alegerile din 2016, încât ia măsuri radicale, închipuindu-şi că astfel îşi securizează ceea ce încă mai au, adică o masă de primari speriaţi, pentru că oricum sprijinul popular l-au pierdut demult? Dacă este aşa, cu siguranţă vă înşelaţi. Zilele guvernării PSD se apropie încet, dar sigur, de sfârşit.
			Doamna Scarlat Iriza: "CEO în pericol" Câteva mii de mineri şi energeticieni, angajaţi ai subunităţilor Complexului Energetic Oltenia şi membri ai Federaţiei Naţionale Mine Energie şi ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate au protestat din nou săptămâna trecută, în faţa sediului Diviziei Miniere din centrul municipiului Târgu-Jiu. Nemulţumirile oamenilor pleacă de la propunerea administraţiei companiei de reducere cu 20% a fondului de salarii şi de eliminare a sporurilor pentru angajaţi. Oamenii spun că s-au săturat să fie umiliţi şi că se tem că îşi vor pierde locurile de muncă. Situaţia, consideră aceştia, pleacă în principal de la legislaţia reglementată de ANRE. Măsurile luate de Transelectrica şi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei produc pierderi de milioane de lei companiei din Gorj. În luna decembrie a anului 2014, ANRE a modificat tarifele de distribuţie a energiei. Această modificare a tarifelor creşte cheltuielile CE Oltenia cu 3 milioane de lei pe an şi determină şi creşterea preţului de producţie. În plus, Transelectrica a schimbat, fără permisiune, declaraţiile de disponibilitate ale unor grupuri energetice. Aceste aspecte sunt cunoscute de multă vreme de premierul Victor Ponta, fiind readuse în prim plan de conducerea Consiliului Judeţean Gorj. În urma discuţiilor purtate, concluzia la care s-a ajuns a fost aceea că este nevoie de un mix energetic. Pentru miile de oameni aflate într-o situaţie disperată, promisiunile nu mai valorează nimic. După ce în campania electorală le-au fost prezentate cele mai optimiste previziuni cu privire la situaţia economică a CEO, acum li se spune că singura soluţie este diminuarea cu 40% a veniturilor. Oamenii sunt hotărâţi să meargă până la capăt, fapt pentru care se pregătesc pentru organizarea de noi proteste. Dincolo de aspectele sociale, este nevoie de elaborarea în regim de urgenţă a "Regulamentului de acces pe piaţa de energie electrică până la limita de siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional". România trebuie să stabilească o strategie viabilă, care să asigure securitatea energetică atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung.
			Doamna Liliana Ciobanu: "Guvernul îşi bate joc de revoluţionari" Profitând de perioada sărbătorilor de iarnă, Guvernul Victor-Viorel Ponta a emis între Crăciun şi Anul Nou, mai exact în 29 decembrie, Ordonanţa de urgenţă nr. 95/2014, care modifică Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei din 1989, Legea nr.341/2004. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 969 din data de 30 decembrie 2014 şi prevede, între altele, eliminarea şi restrângerea drastică, în unele cazuri, ale beneficiilor obţinute de revoluţionarii atestaţi şi recunoscuţi oficial până acum. Prin OUG nr.95/2014, Guvernul a introdus conceptul de "Luptător cu rol determinant" în victoria Revoluţiei, iar pentru obţinerea acestui nou titlu oamenii au nevoie, evident, de un alt certificat de revoluţionar. Potrivit actului normativ amintit, această distincţie poate fi acordată doar celor care, "în perioada 14-22 decembrie 1989, au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei din 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului". OUG nr.95/2014 mai stipulează că revoluţionarii care sunt acum în posesia titlului de "Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite" vor primi noi certificate cu titlul de "Luptător cu Rol Determinant", doar dacă îndeplinesc anumite condiţii stabilite de lege şi primesc aviz favorabil din partea comisiei parlamentare de specialitate. Ulterior, comisia va înainta preşedintelui ţării noile propuneri de atribuire a acestor titluri. În numele revoluţionarilor din Giurgiu, dar şi din alte oraşe ale ţării, îmi exprim pe această cale nemulţumirea cu privire la decizia Executivului de a limita prerogativele celor care deţin certificate de revoluţionar. Un principiu fundamental al dreptului spune că un drept câştigat nu poate fi pierdut, sub nicio formă. Din această cauză, sunt în asentimentul actualilor beneficiari ai certificatelor de revoluţionar care susţin, pe bună dreptate, că documentul normativ emis de Guvern este discriminator, abuziv şi discreţionar. Dincolo de inechitatea sa juridică, OUG 95/2014 presupune alte cheltuieli imense pentru statul român, care urmează să aloce sume considerabile pentru a reface toate titlurile de revoluţionari şi a elibera altele noi. Dacă amintim că la nivel naţional există în prezent circa 22.000 de certificate de revoluţionar, vă daţi seama că fondurile repartizate demersului de refacere a acestora vor fi uriaşe. Consider că reglementarea acordării acestor titluri este tardivă, deoarece s-a făcut "pe genunchi" şi fără o verificare prealabilă a beneficiarilor certificatelor de revoluţionar. Să vii acum, după 25 de ani, şi să le iei acestor oameni drepturile doar pentru că tu, Guvern, şi tu, stat român, nu ai fost în stare până acum să faci ordine în acest domeniu sensibil mi se pare un gest cel puţin nedrept şi samavolnic. Cred că Executivul trebuia să verifice mai întâi deţinătorii titlurilor de luptători în Revoluţie şi abia apoi, după un raport concret şi real al situaţiei, să ia măsurile care se impuneau, dacă s-ar fi dovedit că unii dintre beneficiari nu sunt în regulă şi nu se încadrează în prevederile Legii nr.341/2004. Revoluţionarii susţin, pe bună dreptate, că ar fi trebuit iniţial să se deruleze o verificare amănunţită a modului în care au fost acordate certificatele de revoluţionar, de către Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari, începând din 1990 şi până acum. În aceste condiţii, mă raliez cererii revoluţionarilor giurgiuveni de abrogare a OUG nr.95/2014 privind obligativitatea obţinerii de noi certificate. Documentul nu poate fi retras, însă el poate fi modificat şi corectat pe fluxul parlamentar, în momentul în care va intra în dezbaterea celor două camere. Mai mult, sunt de părere că se impune şi atacarea sa la Curtea Constituţională, însă acest demers pare imposibil de atins, având în vedere faptul că singura instituţie din România posesoare a acestui drept este Avocatul Poporului, condus de Ciorbea, un om aservit Puterii, care nu a atacat niciun act emis de Guvern de la instalarea sa în funcţie.
			Doamna Liliana Ciobanu: "Numai Dumnezeu ne mai poate salva" Sunt pur şi simplu consternată de tot ceea ce se întâmplă zilele astea în viaţa politică a acestei ţări. Nu îmi vine să cred că sunt oameni care ani de zile nu au făcut altceva decât jocuri şi iar jocuri, au avut diverse interese personale ori de grup, oameni cărora şi eu la rândul meu le-am dat votul de încredere, ori am crezut pur şi simplu că se gândesc cu adevărat la naţia asta. Şi aici nu mă refer neapărat la Elena Udrea. Erau oameni care pozau în cei mai buni cunoscători, în cei mai buni specialişti, în cei mai buni gospodari şi, mai grav, în cei mai buni români. Sunt dezamăgită, sunt supărată, simt că mizeria în care ne-am băgat cu toţii până la urmă, indiferent sub ce formă, ne-a acoperit cu totul. Nu ştiu cum vom ieşi curaţi ori curăţaţi din toată mocirla asta. Vedem şi auzim în presă ori la televizor despre sume astronomice, sute de milioane de euro, bani care ar fi ajutat economia acestei ţări să evolueze, ar fi contribuit la dezvoltarea ţării, ar fi ajutat lansarea unor afaceri şi crearea unor locuri de muncă, dar a fost mult mai simplu şi uşor să-şi creeze unii imperii. Este inadmisibil că în România sunt oameni care s-au îmbogăţit pe spinarea unor năpăstuiţi ai sorţii, profitând de disperarea lor. Este incredibil că există oameni care fură de la gură mâncarea copiilor, ori a bătrânilor, pentru a-şi satisface ei plăcerile denaturate. Cred că numai Dumnezeu ne mai salvează.
			Domnul Liviu Harbuz: "Prezumţia de corupţie le taie funcţionarilor publici pofta de muncă" Lupta anticorupţie, mai ales în forma ei telejuridică, răspunde aşteptărilor justificate ale milioanelor de români corecţi, harnici şi cu principii morale solide. Norma etică tradusă popular "ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!" poate avea efecte pozitive sociale pe termen lung, dacă şantajul, mita, ciubucul, zeciuiala ori comisionarea, traficul de influenţă ori schema de relaţii de tip mafiot vor fi blocate şi prin efectul simţului civic, al dreptului cetăţenesc limitate de verbe recurente: a şti, a cere, a respecta. Teoretic, deoarece, în practica de zi cu zi, lucrurile au luat o întorsătură cu efecte greu de cuantificat. Mulţi dintre funcţionari, angajaţi ai sistemului public, au ales varianta comodă, neangajantă, de a nu mai face mare lucru, de preferinţă nimic. Altă normă, trecută peste bariera lui decembrie 1989, le scuză inerţia prin aceea că mimarea apartenenţei la un sistem le garantează supravieţuirea. Eroarea de atitudine are explicaţii socio-psihologice. Angajaţii din sistemul public sunt expuşi tentaţiilor, una dintre ele, cancerul vieţii publice din România ultimelor decenii fiind "stimulentul", oricare ar fi valoarea sau gestul. Fără să fie astfel motivaţi, unii angajaţi publici aleg să nu facă nimic pentru cetăţean ori să mimeze eficienţa. Supervizorul, şeful de orice calibru, de la deconcentrată până la nivel ministerial, are şi mai mari probleme de "conştiinţă", de la a fi luat de fraier că-şi face datoria până la a risca să fie antrenat în sistemul centrifugal al corupţiei. De aici până la disoluţia sistemului public instituţional nu mai este decât un pas. Aruncând vina asupra cercetărilor DNA, procurori, SRI-işti ori DIICOT-işti, mulţi dintre managerii sistemului public, din absolut toate domeniile, au intrat într-o lungă hibernare. Asistăm la un blocaj instituţional, prin lipsa deciziei, motivată cu declaraţii gen "mi-e frică, nu-mi asum". Aceşti oameni, ajunşi în funcţie prin concurs ori ca dovadă a profesionalismului cunoscut la partid, ar trebui să renunţe la a-şi ascunde frica de corupţie sub generica titulatură de director general, inspector şef sau şef de departament în ministerul X şi să lase loc celor care îşi asumă actul decizional şi colaborarea interinstituţională. A nu participa, a nu-ţi face datoria, a nu aplica politici şi strategii ale sistemului reprezintă, în esenţă, dovada unui act grav de corupţie, ad litteram prins în Dicţionarul Explicativ al limbii române: CORUPT adj. 1. decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmăţat, imoral, neruşinat, pervertit, stricat, vicios, (livr.) libertin, (rar) deşănţat, (pop. şi fam.) parşiv, (pop.) deşucheat, (înv. şi reg.) ruşinat, (reg.) şucheat, teşmenit, (înv.) aselghicesc, demoralizat, spurcat, (fig.) putred. (Om ~.) 2. deformat, stricat. Asanarea vieţii publice trebuie făcută şi prin schimbarea fizică a celor care, din inerţie, frică ori comoditate, parazitează sistemul. Cine se teme de corupţie, luptă împotriva ei ori efectele publice ale acestui război declarat împotriva prădătorilor ţării trebuie să elibereze sistemul de "paraziţi".
			Domnul Liviu Harbuz: "Si vis pacem, para bellum" "Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război", credeau strămoşii noştri latini, după Publius Flavius Vegetius Renatus, în lucrarea "De Re Militari", vol. III. Expresia, de mare actualitate, trebuie interpretată în varianta modernă, a politicilor externe de nivel intercontinental: o societate puternică este puţin probabil să fie atacată de către duşmani. Problema conflictului din Ucraina are cel puţin două soluţii internaţionale, vizibile mai ales după negocierile de la Minsk: una europeană, de aplicare a măsurilor economice de natură a descuraja Rusia să-şi continue strategia de dominare şi intimidare în zonă cu consecinţe foarte grave, mari pierderi umane, materiale şi de relaţionare şi varianta americană, de creştere a gradului de apărare, prin înarmarea statelor vecine. În timp ce calea dialogului, a diplomaţiei şi a negocierilor cu liderii marilor puteri occidentale încă mai lasă loc schimbului de focuri, a recrudescenţei naţionalismului din zona de conflict, o cursă a înarmării nu poate avea, fatalmente, decât un final previzibil, dramatic şi cu mari pierderi umane, aşa cum au lăsat cicatrice istorice conflictele din ultimii 200 de ani, în care ruşii au fost stimulaţi, izolaţi ori... aliaţi. Efectele negative s-au făcut simţite zeci de ani, mai puţin pe continentul de pe care unchiul Sam a dat un mesaj consecvent, de intoleranţă la ameninţări armate, la şantaj economic ori încercări dictatoriale. De peste ocean, aparent simplu şi fără consecinţe umane dramatice, dar bietele ţări mici, europene, au plătit greu tribut de sânge, şi nu numai. Apelul la raţiune, înţelepciune, dialog şi diplomaţie nu poate fi decât traducerea sintagmei latine, convertită în termeni moderni, de început de mileniu III - pacea este rezultanta unui război pe care fiecare stat îl duce în termeni economici, cu factorii de mediu, cu propriile surse şi resurse pentru bunăstarea şi fericirea cetăţenilor săi. Pacea socială are la temelie, în mod obligatoriu, pace economică, cooperare şi întrajutorare, de aceea o Europă unită, prosperă, cu libertăţi cetăţeneşti garantate pentru toţi cetăţenii săi este puternică, intangibilă în faţa unor provocări de tip imperial, vetust. Nu cursa înarmărilor, nu escaladarea conflictelor şi stimularea sentimentului naţionalist vor rezolva problemele la graniţa dintre est şi vest, dintre Europa - unită de norme şi legi dedicate cetăţeanului, prosperităţii şi progresului - şi grupuri de interese cu pretenţii statale. A cunoaşte şi cerceta istoria, a respecta parcursul istoric al unor civilizaţii, entităţi statale sau naţiuni nu este acelaşi lucru cu a reconsidera graniţe, după cum fenomenele istorice au dictat de-a lungul vremii. Nu pot fi puse la îndoială graniţe, tratate ori acorduri istorice doar pentru că unora li se pare mai dulce ca mierea petrolul, gazele sau grânele din ţara vecină, până mai ieri prietenă. Este un nonsens ca într-o lume a liberei circulaţii, a multiculturalismului, multietnicului şi plurireligiilor să mai fie clamate specificităţi de pe vremea lui Petru cel Mare, mai european decât mulţi dintre urmaşii lui contemporani nouă. Situaţia conflictuală din Ucraina este periculoasă pentru România, dar asta nu ne afectează pragmatismul, spiritul european şi calitatea discursului public, fie el în relaţiile diplomatice cu prietenii din marea Europă, fie cu marele prieten de peste ocean, aliat NATO. Membri ai UE şi ai NATO, folosim strategii cunoscute de 2000 de ani: si vis pacem... Un studiu sociologic arată că Germania este cea mai îndrăgită dintre ţări. Indicatorul care măsoară sentimentele românilor faţă de alte ţări arată menţinerea unui nivel foarte ridicat de simpatie faţă de statele occidentale. Astfel, comparativ cu măsurătoarea realizată în urmă cu o jumătate de an, Germania se menţine pe locul întâi în topul ţărilor faţă de care românii declară sentimente mai degrabă pozitive (87,3% din respondenţi, faţă de 84,3%, în iulie 2014). Alegerile prezidenţiale câştigate de Klaus Iohannis au influenţat, probabil, tendinţa de creştere a simpatiei faţă de Germania. Pe locul al doilea se menţine Marea Britanie (84,7% din români manifestă sentimente pozitive), urmată de Spania (83,3% din respondenţi) şi Italia (82,1% din cei chestionaţi). Practic, poziţia primelor patru ţări rămâne neschimbată comparativ cu măsurătoarea din iulie 2014. Pe locul al cincilea urcă Statele Unite ale Americii (80,8% din români declară sentimente mai degrabă pozitive), urmate de Franţa (80,3%), care încheie topul ţărilor la care peste 80% din respondenţi se raportează în mod favorabil. Peste 70% din români nutresc sentimente mai degrabă pozitive faţă de Olanda (79,8%), Belgia (75,8%) şi Japonia (73,1%). Rusia, agreată doar de un român din patru. Peste 60% din cei chestionaţi manifestă sentimente mai degrabă pozitive faţă de Grecia (67,8%) şi Republica Moldova (67,7%). Cum era de aşteptat, Republica Moldova rămâne ţara vecină faţă de care românii se simt mai apropiaţi. Peste 50% din români au sentimente mai degrabă pozitive faţă de China (58,4%), Serbia (54,2%), Bulgaria (54,1%), Israel (53,1%) şi Turcia (52,3%). Prelungirea conflictului din Ucraina pare a avea consecinţe negative în ceea ce priveşte simpatia românilor atât faţă de ţara vecină (41% declară sentimente mai degrabă favorabile, faţă de 45,2% - în iulie 2014), dar mai ales faţă de Rusia (25,4% declară sentimente mai degrabă favorabile, faţă de 37% - în iulie 2014).
			Doamna Lucia-Ana Varga: "De ce Guvernul Ponta nu finanţează lucrările de apărare împotriva inundaţiilor?" România este expusă riscului la inundaţii, suntem în pragul primăverii şi, în baza experienţelor din fiecare an, ne putem aştepta şi anul acesta la inundaţii, cu efecte mai mult sau mai puţin catastrofale. Importanţa aplicării măsurilor de prevenire a riscului la inundaţii şi a celor de gestionare a zonelor cu risc la inundaţii este de netăgăduit. De asemenea, finanţarea lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor este obligatorie pentru orice guvern. Strategia naţională de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.846/2010, prevede necesitatea alocării a 17 miliarde euro pentru realizarea lucrărilor de infrastructură de apărare împotriva inundaţiilor. Realizarea acestor lucrări până în 2035 ar reduce vulnerabilitatea socială a comunităţilor expuse la inundaţii cu până la 75% . După inundaţiile din 2005, guvernele PNL şi PDL au înţeles importanţa finanţării acestor lucrări pentru siguranţa cetăţenilor, sumele alocate pentru lucrări de apărare împotriva inundaţiilor fiind în medie de 600 milioane lei pe an. Din păcate, Guvernul PSD nu a înţeles necesitatea finanţării lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor, alocând prin bugetul de stat sume de şase ori mai mici decât în perioada 2005-2012, în condiţiile în care sunt identificate 700 puncte critice de-a lungul cursurilor de apă, în care sunt necesare intervenţii rapide. Sunt zone în ţară în care digurile sunt afectate de eroziuni puternice şi albiile cursurilor de apă sunt colmatate; toate aceste zone sunt adevărate pericole pentru viaţa şi casele oamenilor, în cazul unor precipitaţii abundente. Guvernul are resurse limitate, vor spune ministrul de finanţe şi chiar primul-ministru Ponta şi nu poate aloca fonduri suficiente. Dar întrebarea mea este - de ce nu se aplică Legea apelor şi nu se alocă fonduri pentru lucrări de apărare împotriva inundaţiilor din bugetul Administraţiei Naţionale "Apele Române", constituit din taxele şi tarifele cetăţenilor? Am constatat că, în anul 2014, în timp ce pentru lucrări de investiţii în intrastructura de apărare împotriva inundaţiilor s-au alocat, prin bugetul Administraţiei Naţionale "Apele Române", numai 40 milioane lei, pentru bunuri şi servicii s-au cheltuit 377 milioane lei. Văzând cifrele de mai sus, mă întreb care este interesul autorităţilor: cheltuirea banilor pentru bunuri şi servicii sau pentru protejarea cetăţenilor? Închei prin a cere cu fermitate domnului Victor Ponta şi doamnei ministru al mediului, apelor şi pădurilor, ca măcar anul acesta să fie responsabili şi să găsească soluţii de finanţare, din bugetul Administraţiei Naţionale "Apele Române", a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor. Închei prin a cere cu fermitate domnului prim-ministru să respecte legea, să respecte articolul 85, alineatele (2) şi (3) amendate prin OUG nr.69/2013 privind modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996, lege aprobată chiar de Guvernul condus de domnia sa.
			Domnul Mihai Lupu: "România are nevoie de un master plan care să includă în mod consistent şi domeniile naval şi aerian" Vin în faţa dumneavoastră pentru a lansa un apel public pentru mobilizarea tuturor forţelor politice din România într-un proiect vital pentru dezvoltarea noastră ca ţară: finalizarea şi adoptarea Masterplanului General de Transport. Ultimele săptămâni au adus în opinia publică o nouă etapă privind definitivarea acestui proiect de interes naţional, un demers ce trebuie urgentat şi formalizat într-o formă convenită de către toate partidele politice, într-un consens care să asigure viabilitatea şi implementarea sa în termenii conveniţi. Nu ne mai putem permite nicio zi de întârziere, nicio dispută sau interes politic care să perturbe acest proces, concluzie atinsă inclusiv în cadrul vizitei de lucru pe care Comisia pentru transporturi a avut-o săptămâna trecută la sediul Ministerului Transporturilor, cu domnul ministru Ioan Rus. Am încredere că am atins maturitatea politică necesară pentru a găsi un echilibru privind infrastructura naţională de transport, astfel încât să nu prioritizăm doar proiectele rutiere, ci şi cele ce ţin de sectorul naval şi aerian. Cu regret trebuie să constat că Masterplan-ul prezentat opiniei publice şi inclusiv Comisiei parlamentare pentru transport la ultima şedinţă de lucru, dirijează doar 5% din fondurile europene către aceste sectoare de transport. Or, dacă luăm modelul altor ţări, precum Italia, Elveţia sau Germania, vedem că procesul este în curs de inversare, adică se acordă un sprijin mai mare pentru transportul aerian şi naval, în sensul descărcării autostrăzilor. Mai mult, România dispune de aproape 1.000 de kilometri deschidere la Dunăre, în timp ce portul Constanţa este, în acest moment, pe primul loc în UE în privinţa volumului de tranzacţionare pe piaţa cerealelor. Avem, în fapt, o poartă a Europei care nu beneficiază de interconexiuni cu transportul feroviar, spre exemplu, sau cu autostrăzile din noul proiect. Din acest moment, în calitate de deputat de Constanţa şi de preşedinte al Comisiei pentru transporturi, consider că lucrurile trebuie făcute temeinic, în aşa fel încât toate problemele de transport să fie rezolvate, să nu investim într-o infrastructură dezmembrată, care nu se "leagă". Vorbim despre un Masterplan General de Transport ca proiect de interes naţional, din care nu trebuie să lipsească sectorul naval şi cel feroviar. În absenţa finanţărilor pentru aceste două infrastructuri, perspectivele economice ale României sunt limitate pentru următorii ani într-un context internaţional care ne obligă să acordăm o atenţie sporită mediilor şi activităţilor cu un grad redus de poluare şi care pot susţine dezvoltarea unor zone în prezent vitregite.
			Doamna Maria Grecea: "Finanţarea unui învăţământ superior de calitate în România" Învăţământul reprezintă una din priorităţile naţionale în orice stat modern. Acesta poate asigura progresul unei societăţi şi dezvoltarea pe termen lung, un rol deosebit de important avându-l învăţământul superior, componenta care asigură înalta calificare a resursei umane. Finanţarea învăţământului superior reprezintă o nouă provocare pentru sistemul educaţional din România, puternic afectat în ultima perioadă de scandaluri legate de corupţie, de abuzuri, dar şi de lipsa calităţii procesului didactic. Este momentul să regândim organizarea sistemului universitar, prin redefinirea standardelor de calitate şi a metodelor de evaluare a calităţii. Performanţa şi eficienţa trebuie să reprezinte bazele finanţării învăţământului superior, iar acestea trebuie să se reflecte în competenţele specialiştilor formaţi. Am constatat că în numeroase universităţi se folosesc cursuri învechite, care nu mai sunt de actualitate, baza materială este precară, iar selecţia cadrelor didactice se face pe baza nepotismului şi a unor obligaţii ale managerilor respectivelor instituţii. Avem cazul recent de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti, sau cazurile profesorilor de la Iaşi, un centru puternic zguduit de scandalurile "universitare" din ultimii ani. Modificarea cadrului legal, prin adoptarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale nu a reuşit să rezolve aceste probleme, universităţile fiind preocupate de adaptarea la noul sistem de management, iar problema calităţii fiind tratată superficial. O soluţie ar fi acordarea unei importanţe sporite evaluărilor realizate de către studenţi, pentru a nu mai ajunge în situaţia în care ministerul primeşte sesizări semnate de peste 700 de persoane, petiţii pentru care formulează un răspuns doar după intervenţia presei. De asemenea, se impune corelarea conţinutului cursurilor universitare cu cerinţele principalilor actori de pe piaţa muncii, angajatorii celor care finalizează ciclurile de studiu. Totodată, va trebui abordată problematica repartizării granturilor de studii. Nu, este normal, ca statul să finanţeze pregătirea celor care aleg să plece din ţară, în contextul în care România se confruntă cu o criză majoră a resursei umane calificate, în special în domeniul medical. Acest fapt este datorat salarizării nesatisfăcătoare, dar şi lipsei de perspective pe plan intern. Migraţia în scopul integrării în piaţa muncii prezintă riscuri majore pentru stabilitatea, pe termen mediu şi lung, a sistemului naţional de asigurări sociale. La ora actuală, numărul celor care au un loc de muncă în ţară este mult mai mic decât al celor care beneficiază de diferite forme de sprijin (pensii, ajutoare, indemnizaţii). Consider că sistemul instituţiilor de învăţământ din domeniul de ordine publică poate fi aplicat şi în alte domenii, iar studenţii care beneficiază de finanţare de la bugetul de stat să fie obligaţi să lucreze pentru o perioadă determinată în România sau să restituie contravaloarea studiilor, dacă aleg să plece în altă ţară. Am susţinut în repetate rânduri beneficiile investiţiei în educaţie. Însă, putem vorbi despre o investiţie şi nu despre o cheltuială, doar în măsura în care există beneficii directe pentru stat. În acest caz, beneficiul direct nu poate fi decât existenţa specialiştilor pe plan intern, indiferent dacă aceştia lucrează în sistemul de stat sau în cel privat. Astfel de măsuri pot fi aplicate în etape, mai întâi în domeniile fundamentale funcţionării aparatului de stat, apoi în restul domeniilor, prin corelarea cifrelor de şcolarizare aprobate pentru fiecare instituţie cu cerinţele pieţei muncii, la nivel naţional. Primul domeniu fundamental vizat este cel al medicinei, unde se poate estima necesarul de resurse umane. România nu îşi poate permite să achite costurile şcolarizării medicilor pentru alte state. Cei care au intenţia de a se califica în România şi de a profesa în altă ţară pot opta pentru locurile cu taxă. Am încredere că sistemul educaţional din România poate fi reformat, iar calitatea procesului didactic va fi îmbunătăţită, pentru a se putea vorbi de performanţă ca standard.
			Domnul Mihai Weber: "Guvernul Ponta doreşte continuarea programului USL până în 2016" Cu patru ani în urmă, pe 5 februarie 2011, a luat naştere prima şi singura speranţă de schimbare în mai bine pe plan moral, economic, social şi material, numită Uniunea Social Liberală, ce avea ca obiectiv principal destructurarea băsismului şi salvarea ţării de degringolada economico - financiară şi socială. În pofida faptului că pe 25 februarie 2014 cei de la PNL au bătut în retragere, această decizie generând ruperea alianţei, programul său politic a fost continuat de către PSD şi PC, în 2012 şi UNPR, el reprezentând cea mai bună metodă care să conducă la salvarea României, ajungând ca acum, în 2015, să fie îndeplinit în proporţie de 80%. Privind în trecut, observăm că rezultatele USL au fost vizibile şi de necontestat: România a avut una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, o producţie industrială bună, mii de locuri de muncă, dar şi o rată a inflaţiei scăzută. Ca şi atunci, şi acum, actualul Guvern, care trebuie să rămână pe poziţii până în 2016, doreşte continuarea acestui program pentru a-l duce la îndeplinire în proporţie de 100%, dar şi a altor programe politice care implică lupta pentru siguranţa tuturor românilor, pentru stabilitate economică şi dreptate. Dincolo de toate diferenţele de opinie, am convingerea că Partidul Social Democrat va rămâne prezent la datorie, promisiunile făcute faţă de cei care au crezut şi cred în continuare în puterea acestuia, vor rămâne literă de lege, fiind respectate până la îndeplinire. Este timpul să renunţăm la diversiuni şi să ne axăm pe cooperare şi muncă. În aceste momente dificile, trebuie să dăm dovadă de maturitate politică şi înţelepciune, pentru a putea depăşi această perioadă nu tocmai uşoară.
			Domnul Mircea Dolha: "Fenomenul dedublării personalităţii loveşte din nou în Parlamentul României. Un ministru din Guvernul Ponta nu-şi susţine proiectul iniţiat ca deputat" O situaţie de tot râsul, dacă n-ar fi de tot plânsul, s-a petrecut recent în plenul Camerei Deputaţilor unde, din nou, majoritatea parlamentară PSD a dovedit un nivel maxim de ipocrizie. Astfel, la dezbaterea unui proiect de lege depus de către parlamentari ai Grupului PSD cu privire la o serie de măsuri de sprijin pentru românii din străinătate, aceiaşi parlamentari PSD au refuzat adoptarea iniţiativei, cerând, în schimb, retrimiterea la comisii a proiectului, adică îngroparea lui. După modelul deputatului Victor Ponta, care nu votează proiectul premierului Victor Ponta, fenomenul dedublării personalităţii a lovit din nou în Parlamentul României, întrucât printre iniţiatorii PL-x nr.268/2014 se numără inclusiv ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, domnul Angel Tîlvăr care, însă, nu a venit să-şi susţină proiectul legislativ pe care l-a depus în calitate de deputat. De la tribuna Parlamentului, am solicitat colegilor deputaţi ca iniţiativa privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni să nu fie retrimisă la comisii, ci să fie supusă votului în forma propusă, având în vedere că răspunsul Guvernului Ponta este mereu acelaşi când este vorba despre o măsură care să îi sprijine pe românii din străinătate, respectiv că nu susţine astfel de proiecte de lege. Din păcate, votul majorităţii PSD care a sărit să îşi acopere gafa, a fost decisiv, aşa că proiectul s-a întors de unde a plecat. În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români de pretutindeni, voi monitoriza procesul legislativ al propunerii legislative pentru modificarea art. 5 din Legea nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, considerând că este o bătaie de joc la adresa românilor din diaspora ca o astfel de iniţiativă importantă să nu beneficieze de susţinerea Guvernului Ponta, în contextul în care, culmea, ministrul de resort este unul dintre iniţiatori.
			Domnul Mircea Dolha: "Cine răspunde pentru pierderile suferite de companiile ce cad victimă acţiunilor de tip «tele-justiţie» şi «tele-condamnare» desfăşurate duminica de către reprezentanţii instituţiilor subordonate Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne?" Spaţiul public este marcat, în ultimele luni, de o amplă activitate a instituţiilor subordonate Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne, acţiuni a căror vigoare o salut şi o apreciez. Condamn cu fermitate actele de corupţie, evaziune fiscală şi fraudă, însă nu pot să nu sesizez că o parte dintre intervenţiile desfăşurate de unele instituţii s-au transformat într-un adevărat circ mediatic, beneficiind de mediatizare în direct, cu informaţii "suculente" furnizate "pe surse" şi, cel mai îngrijorător, cu dezvăluirea identităţii societăţilor comerciale şi a antreprenorilor asupra cărora planează suspiciuni. Edificator este un caz recent, consumat duminică 1 februarie, începând cu ora 7 dimineaţa, când se spărgeau (în direct!) uşile unor firme, care a făcut deliciul întregii prese, inclusiv a celei tabloide, prin detaliile şi informaţiile oferite pe larg inclusiv publicaţiilor mondene, unde a fost publicat, spre exemplu, un articol cu titlul: "Uite, mamă, vin mascaţii"! Percheziţii la firme de IT şi construcţii. Printre firmele vizate: "Erbaşu", "UTI" şi "Strabag". În legătură cu acest caz, la o săptămână distanţă, potrivit informaţiilor din presă, proprietarul a cel puţin una dintre companii - Cristian Erbaşu, a fost nevoit să facă precizări publice, conform cărora, din actele de urmărire a rezultat că firma sa nu este implicată în faptele cercetate, iar el a fost audiat doar ca martor. În acest context, nu doar că asistăm la un fenomen de "tele-justiţie", dar şi la unul de "tele-condamnare", având în vedere că aceste practici afectează iremediabil imaginea unor companii şi persoane publice, deşi acestea nu sunt supuse numai unor percheziţii în direct, nerespectându-se prezumţia de nevinovăţie, prin modul în care se permite mediatizarea şi prezentarea informaţiilor în spaţiul public. A devenit deja un obicei ca aceste intervenţii "în forţă" să aibă loc la prima oră a dimineţii şi chiar în zilele de sâmbătă sau duminică, atunci când este evident că la sediile societăţilor nu se află angajaţii sau persoanele vizate de anchetă, însă aceste intervale "se pliază" perfect pe orele în care agenda publică este liberă, asigurând astfel transmisiile live pe canalele de televiziune - unele prezente cu camere de filmat la faţa locului. În tot acest context, nu este surprinzătoare decizia luată pe 24 ianuarie a.c. în plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care au hotărât sesizarea Ministrului Justiţiei, pentru iniţierea unui proiect de act normativ de modificare a noului Cod de procedură civilă (Legea nr.134/2010) cu o serie de propuneri punctuale pentru a îmbunătăţi sistemul judiciar. În calitate de deputat liberal al Parlamentului României, dar şi de cetăţean al acestei ţări, mă simt obligat să solicit clarificări publice din partea instituţiilor implicate, inclusiv Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne, cu privire la o serie de chestiuni, precum: care este procedura instituţională prin care mass-media sunt anunţate selectiv de acţiunile de percheziţie ale departamentelor aflate în subordinea dumneavoastră? revenind strict la percheziţiile de duminică, 1 februarie 2015, ce "măsuri speciale" au impus această acţiune care, dacă s-ar fi derulat peste 24 de ore, ori înainte cu 24 de ore, nu mai prezenta nevoia spargerii uşilor sediilor societăţilor vizate? Nu este, cumva, vorba despre un exces de putere? răspunde cineva pentru aceste acţiuni care, prin modul în care se desfăşoară, condamnă firmele respective înainte de a se pronunţa, aşa cum este normal, justiţia? Mai mult, de a doua zi, nicio bancă nu va mai credita aceste companii, beneficiarii lor vor avea mari reticenţe în a mai lucra cu ele, iar activitatea societăţilor va fi semi-paralizată. Nu mai vorbesc de cele câteva mii de locuri de muncă pe care le generează la orizontală (subcontractori, prestatori, parteneri, furnizori etc.). care este poziţia instituţiilor implicate, în raport cu aceste eventuale abuzuri, care vizează societăţi comerciale cu o activitate îndelungată şi care, înainte de a ajunge în faţa justiţiei, sunt deja etichetate şi condamnate de opinia publică "mulţumită" informaţiilor "scurse" din dosare? În final, doresc să îmi reiterez aprecierea pentru acţiunile judiciare continue, pentru lupta anticorupţie, contra evaziunii fiscale şi pentru toate eforturile structurii pe care o conduceţi şi ale instituţiilor subordonate de a aplica litera legii, considerând însă că în aceste acţiuni, eventuale excese, practicile de tip "tele-justiţie" şi "tele-condamnare" ar trebui să fie eliminate din sistem, astfel încât să fie asigurată şi protejată prezumţia de nevinovăţie, conform articolului 23, alin. (11) din Constituţia României. Menţionez că întrebările referitoare la acţiunile de "tele-justiţie" şi de "tele-condamnare" desfăşurate recent de mai multe instituţii ale statului fac obiectul unei interpelări parlamentare pe care o depun la Camera Deputaţilor. Totodată, în temeiul art. 97 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, voi transmite o sesizare Inspecţiei Judiciare - Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a examina posibila activitate sau conduită necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor eventuale abateri în situaţiile de tipul celor menţionate anterior.
			Domnul Mircea Dolha: "Premierul Victor Ponta nu poate să doarmă liniştit dacă nu găseşte o metodă pentru a pedepsi diaspora şi pe toţi cei ce nu l-au votat" Nu trece săptămână fără ca premierul Victor Ponta să nu se gândească la "binele" românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării şi nu numai. Când spun că este preocupat, mi-ar plăcea să cred că prim-ministrului îi pasă cu adevărat de bunăstarea românilor, atât a celor din ţară, cât şi a celor din străinătate. Este însă evident că lucrurile nu stau deloc aşa şi am convingerea că premierul Victor Ponta nu poate să doarmă liniştit dacă nu găseşte o metodă pentru a pedepsi diaspora şi pe toţi cei ce nu l-au votat. Aş putea îndrăzni să spun că şeful PSD a devenit obsedat de aceşti cetăţeni ai României pe care, sunt convins, îi vede principalii vinovaţi pentru faptul că nu a ajuns preşedinte. În realitate, nu doar românii din afară nu l-au votat, ci şi cei din ţară s-au mobilizat la urne pentru ca PSD să nu pună stăpânire şi pe Palatul Cotroceni. În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, sunt revoltat de intenţiile exprimate de prim-ministrul Victor Ponta de a rezolva problemele financiare create de Guvernul său, obligând cetăţenii din diaspora să contribuie la asigurările sociale cu 10 euro lunar. Aceşti oameni deja contribuie la bugetele statelor în care locuiesc şi de unde vor beneficia de pensie când se vor retrage din activitate, aşa că sugestia premierului este de-a dreptul aberantă, mai ales în contextul în care doamna Rovana Plumb, ministrul muncii, nu conteneşte să ne asigure, la fiecare declaraţie, că nu trebuie să ne facem griji, că bugetul asigurărilor sociale este solid şi lipsit de probleme. Care este, de fapt, situaţia bugetului din care se plătesc pensiile românilor, domnule Ponta?
			Domnul Mircea Dolha: "Domnule Ponta, algoritmul dumneavoastră de echilibrare a bugetelor locale este o catastrofă. Primarii şi consilierii refuză să voteze bugetele locale" Stimate domnule premier Victor Ponta, aţi reuşit din nou să dovediţi că nu sunteţi deloc interesat de problemele reale ale românilor. Altfel nu îmi explic de ce continuaţi să vă bateţi joc de comunităţile locale, tăind bugetele administraţiilor şi lăsând primarii - şi pe cei din opoziţie, dar şi pe cei ai PSD, în imposibilitatea de a-şi duce la bun sfârşit proiectele şi de a accesa fonduri europene. În calitate de deputat ales în judeţul Maramureş, am primit în ultimele zile semnale disperate din partea primarilor din această regiune. Este vorba atât de primari ai PNL, cât şi de primari din PSD, care m-au informat că zeci de localităţi din zonă au primit alocări financiare net inferioare faţă de cele de anul trecut. Mai exact, ca să vă faceţi o idee despre gravitatea situaţiei, imaginaţi-vă că o comună cu doar 3.200 de locuitori şi o suprafaţă de 2.500 de ha a primit 5.100.000 de lei, în timp ce altor şase comune din aceeaşi zonă, totalizând o populaţie de peste 38.000 de locuitori şi suprafaţă de trei ori mai mare, le revine (în total) doar 3.800.000 de lei. În acest context, autorităţile locale nu-şi pot acoperi nici măcar cheltuielile de funcţionare (între acestea fiind incluse şi cheltuieli aferente şcolilor şi grădiniţelor, iluminatul public, colectarea gunoaielor, etc.). Exclus să se mai poată gândi la dezvoltarea acestor comunităţi, astfel că primarii şi consilierii locali m-au înştiinţat că, în aceste condiţii, ei refuză să voteze proiectele de buget pe anul 2015, un buget care nu le permite să elaboreze niciun proiect pentru comunităţile pe care le conduc. Este vorba, domnule premier Ponta, despre un blocaj fără precedent, la care s-a ajuns din cauza unui algoritm făcut pe genunchi şi care nu răspunde nevoilor comunităţilor locale. Menţionez că primarii cu care am stat de vorbă nu contestă nevoia de finanţare a localităţilor mici, însă Guvernul pe care îl conduceţi trebuie să înţeleagă că nevoile unei comune mari sau ale unui oraş sunt diferite de cele ale comunităţilor mici. Este greşită o egalizare între unităţile administrativ-teritoriale, printr-un sistem care face abstracţie de numărul locuitorilor şi suprafaţa localităţilor. În calitatea mea de membru al Parlamentului României, vă solicit public, domnule premier Ponta, să interveniţi urgent în soluţionarea acestor alocări bugetare catastrofale, care obligă administraţiile locale să recurgă la măsuri extreme, ce pot ajunge până la blocarea totală a activităţii, din lipsa resurselor financiare.
			Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: "Guvernul condus de Victor Ponta susţine traiul decent al tinerilor din România" Guvernul va aloca în acest an un plafon al garanţiilor care pot fi emise pentru programul "Prima maşină" de 350 milioane de lei. Am susţinut această măsură încă din stadiul în care era un proiect, pentru că va produce efecte benefice în industria auto şi îi va ajuta pe tineri să aibă un autoturism. Prin măsurile adoptate s-a demonstrat faptul că tinerii sunt o categorie socială importantă, de maxim interes pentru Guvern. Consider că tinerii trebuie susţinuţi să aibă un nivel de trai decent. De acest program pot beneficia toate persoanele fizice cu vârsta de minimum 18 ani, care obţin venituri şi care îndeplinesc şi celelalte criterii de eligibilitate, printre care să facă dovada, cu declaraţia pe proprie răspundere, că nu au mai deţinut în proprietate un autoturism nou. În ceea ce priveşte industria auto din România, sunt de părere că uzina de la Mioveni ar putea fi un beneficiar al proiectului, deoarece Dacia ar putea vinde toate modelele, mai puţin Dusterul, prin noul program. "Prima maşină" vine deja pe o piaţă revigorată, prin măsurile luate de Guvernul Ponta. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2014 înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 3,7%, comparativ cu 2013. Conform cifrelor oficiale, în 2014, în ţara noastră s-au înmatriculat 290.394 de autoturisme. Astfel, cifra este cu peste 10.000 de maşini mai mare decât în anul 2013. Guvernul Ponta a demonstrat cum se poate guverna echilibrat, menţinând preocuparea atât pentru problemele de ordin social, cât şi pentru ceea ce ţine de relansarea şi întărirea economiei. Este vorba despre un model care a generat rezultate în plan economic şi social - şi o demonstrează toate statisticile - şi percepţiile pozitive despre România în plan extern. În acest moment ţara noastră are o situaţie economică bună, stabilă, care îi permite să beneficieze de ratinguri favorabile şi să aibă astfel acces la pieţele financiare internaţionale. Sunt convins că "Prima maşină" va fi un succes şi îşi va dovedi eficacitatea, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul programului "Prima casă". Vă reamintesc că pentru 2015, Guvernul a aprobat acordarea de garanţii în valoare de peste 2,5 miliarde de lei pentru achiziţionarea unei locuinţe prin programul "Prima casă". Încă de la început programul s-a bucurat de un mare succes, cu garanţii pentru circa 130.000 de locuinţe.
			Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie: "De Dragobete, iubeşte româneşte!" Ştim, desigur, că pe 24 februarie e Dragobetele, varianta neaoşă a Zilei Îndrăgostiţilor şi mai ştim că românul, cu al lui haz intraductibil şi înţepător, mai mereu ironic, se grăbeşte să-i dea peste nas Sfântului Valentin, nu să i se conformeze ca toată suflarea de-ndrăgostit de pe mapamond. Însă Dragobetele e cu totul altceva: o sărbătoare transmisă pe filiera dacică, fără niciun strop de artificial, ba chiar de o autenticitate rară la noi, prin petrecere şi patimă. Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia română, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă. În această zi, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala: "Dragobetele sărută fetele". Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel, se spunea că cine participă la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajuta pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Obiceiurile de Dragobete, zi aşteptată cândva cu nerăbdare de toţi tinerii, au fost în bună parte uitate, păstrându-se doar în amintirea bătrânilor. Dragobetele autohton riscă să fie dat cu desăvârşire uitării, el fiind înlocuit de acel Sfânt Valentin ce nu are legătură cu spiritualitatea românească. Recomand tinerilor români, în special, să uite de Valentine’s Day, să se aplece mai mult asupra tradiţiilor şi sărbătorilor noastre strămoşeşti şi, măcar pentru o zi, să încerce să iubească româneşte!
			Domnul Mircea Lubanovici: "«Gafele»" diplomatice şi necesitatea de reformare a misiunilor diplomatice româneşti" Am atras atenţia, în nenumărate rânduri, asupra calităţii şi pregătirii precare a personalului diplomatic din ambasadele şi consulatele României de pe teritoriul altor state. Iată că acest fapt este pe deplin confirmat de recentele evenimente în care au fost implicate Institutul Cultural Român din Paris şi ambasada ţării noastre. Faptele - pe care le cunoaştem cu toţii - aduc prejudicii imense la adresa imaginii şi reputaţiei României la nivel internaţional, iar simpla sancţionare a două persoane implicate nu este suficientă. Credeţi că demiterea persoanelor implicate pot şterge jignirile adresate comunităţii de români din Paris? Chiar credeţi că va fi uitat prea curând limbajul folosit în ambasada României? Şi sunteţi siguri că este un caz singular?! Consider că este mai mult decât necesară demararea unui proces de evaluare a întregului personal diplomatic al României. Cu atât mai mult în domeniul diplomatic, se impune selectarea şi promovarea oamenilor de valoare, în funcţie de competenţe şi abilităţi, nu pe criterii politice. Ţin să vă reamintesc că românii din diaspora şi-au exprimat constant nemulţumirile faţă de comportamentul şi calificarea angajaţilor din misiunile noastre diplomatice. Cu toate acestea, aţi ales să le ignoraţi în mod repetat. Afirmaţi că faceţi tot posibilul ca românii din diaspora să se întoarcă în ţară. Cu toate acestea, pe aceiaşi români îi etichetaţi fără jenă ca "indezirabili" sau folosiţi alte epitete mult mai ruşinoase. Aşa cum am mai spus, cred cu tărie că actualul Guvern lucrează împotriva intereselor românilor din diaspora, continuând mentalitatea comunistă prin care cei care au părăsit ţara sunt indezirabili. Remedierea acestei situaţii nu se poate face prin înlăturarea ţapului ispăşitor, ci trebuie revizuită atitudinea Guvernului faţă de diaspora. Reamintesc că eşecul din primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a repetat şi în cel de-al doilea, deşi ministrul responsabil a fost înlocuit. Doresc să adresez un apel la responsabilizare către guvernanţi, astfel încât aceste probleme să fie abordate cu maximă seriozitate şi responsabilitate. Altfel, aceste "gafe" - aşa cum ambasadorul României la Paris le-a numit - nu vor fi singulare.
			Domnul Mircea Lubanovici: "Incompetenţa cu care banii publici sunt cheltuiţi" Am atras atenţia, în repetate rânduri asupra modului defectuos şi arbitrar în care sunt cheltuiţi banii publici de către Guvern. Iată că ultimul Raport al Curţii de Conturi confirmă din plin acest fapt, specialiştii din această instituţie remarcând abateri grave la treisprezece ministere în anul 2013. Mai mult decât atât, sumele din fondul de rezervă s-au alocat fără criterii transparente, distribuiri care nu s-au aflat sub control parlamentar. Ca şi cum aceste fapte nu ar fi suficiente, datele provizorii pe 2014 arată o creştere a prejudiciilor cu 263 de milioane de euro, singura caracteristică specială a anului trecut fiind aceea că a fost unul electoral. Cum să ne mai mire astfel că actuala putere este asociată cu interesele baronilor locali, corupţia profundă şi risipa banilor publici? Stimaţi guvernanţi, ne asiguraţi ori de câte ori este posibil că România cunoaşte o dezvoltare fără precedent, ca rezultat al bunei dumneavoastre guvernări. Cum se împacă însă o guvernare eficientă, în interesul cetăţenilor, cu alocarea ilegală, nechibzuită şi ineficientă a banilor publici? Cum explică ministrul dezvoltării finanţarea lucrărilor de proiectare a 60 de obiective de investiţii, însă nu şi execuţia lor? Pe ce criterii au fost alocate aceste finanţări şi în interesul căror cetăţeni s-au făcut? Vă reamintesc că 10,2 milioane de lei au fost cheltuiţi numai pentru lucrări care au rămas simple proiecte pe hârtie, fără ca românii să poată beneficia de implementarea acestora. Cunoaştem cu toţii situaţia deplorabilă din spitalele publice. Iată însă că Ministerul Sănătăţii nu s-a sfiit să plătească opt milioane de euro pentru un soft care nu funcţiona. Şi, din păcate, lista poate continua. Însă toate aceste exemple nu fac decât să confirme incompetenţa şi corupţia deplină a celor care ar trebui să guverneze pentru binele ţării. Acestea sunt "realizările" pentru care acest Guvern vrea să rămână în istorie?
			Domnul Mircea Lubanovici: "Conflictul din Ucraina şi consolidarea democraţiei româneşti" Prin această declaraţie doresc să atrag atenţia asupra situaţiei conflictuale din Ucraina. Iată că, în ciuda acordului încheiat la Minsk, violenţele armate continuă în estul ţării, acordul de încetare a focului nefiind aplicat în întregime. Consider salutară intensificarea colaborării dintre ţara noastră şi statul ucrainean, având în vedere ameninţările unui conflict în vecinătatea noastră. România trebuie să susţină în mod categoric suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, precum şi introducerea unor sancţiuni mai dure, în cazul nerespectării acordului de pace. Întărirea statului ucrainean nu se poate face decât prin reforme ample, ce vizează consolidarea democraţiei, printr-o descentralizare a sistemului politic. În aceste condiţii, nu poate fi decât de bun augur faptul că ţara noastră şi-a asumat apărarea cibernetică a Ucrainei, fapt ce nu poate decât să intensifice cooperarea bilaterală. Mă văd nevoit să trag un semnal de alarmă privind pericolele unui stat slab, cu instituţii anemice, dominate de corupţie. Este evident că, în actualul context geopolitic, devine esenţial ca România să fie o democraţie puternică, cu instituţii care să performeze. Securitatea cetăţenilor trebuie asigurată din toate punctele de vedere, nu doar cel militar, de aceea sunt vitale intensificarea luptei anticorupţie şi consolidarea justiţiei. Vă reamintesc că, în ultimul raport MCV, Parlamentul a primit cele mai multe critici pentru nerespectarea hotărârilor Curţii Constituţionale şi neridicarea imunităţii unor colegi parlamentari. Parlamentul nu poate deveni sinonim cu atacurile la adresa justiţiei sau antireformă. Este de datoria noastră să sprijinim eforturile de întărire a democraţiei şi de consolidare a statului de drept.
			Domnul Mircea Lubanovici: "Interesul Guvernului faţă de fondurile europene" Doresc să vă aduc în atenţie subiectul problematic al absorbţiei fondurilor europene. După cum bine ştiţi, România înregistrează cea mai mică rată de absorbţie a fondurilor europene: avem o rată de 52%, cu 20 de procente sub media europeană. Ca şi cum această realitate nu ar fi suficientă, iată că în luna ianuarie a acestui an România nu a atras niciun ban de la Comisia Europeană. Suntem cu toţii de acord că fondurile europene constituie o sursă reală de modernizare şi progres al economiei şi societăţii româneşti. De altfel, unul din scopurile acestor sume vizează tocmai reducerea decalajelor regiunilor mai puţin dezvoltate faţă de cele bogate ale Uniunii Europene. Cum trebuie să reacţionăm, însă, în condiţiile în care Guvernul manifestă un profund dezinteres faţă de acest subiect, tăind investiţiile ori de câte ori este posibil şi îngreunând procesul de atragere a fondurilor europene? Ţin să vă reamintesc că reprezentanta Comisiei Europene în România, Angela Filote, ne-a transmis clar că motivele pentru care ţara noastră performează atât de slab la acest capitol vizează "superbirocratizarea, hăţisul birocratic în procedurile de accesare a fondurilor europene, precum şi schimbarea regulilor în timpul jocului". Mă văd nevoit să adaug că şi reprezentanţii FMI au atras atenţia asupra acestui domeniu, declarând că se impun "investiţii publice mai eficiente, determinate de o absorbţie mai mare de fonduri UE". Din nefericire, toate aceste observaţii au fost tratate cu ironie de premier, iar ministrul fondurilor europene ne transmite cu un calm de invidiat că până la finalul acestui an România va atinge o rată de absorbţie de 80%. Nu pot să nu vă întreb, stimaţi guvernanţi, cum veţi reuşi să atingeţi acest obiectiv, în condiţiile în care problemele de fond sunt aceleaşi şi, mai mult decât atât, nu faceţi nimic spre a le remedia?!
			Domnul Mircia Muntean: "Preşedintele îşi apără straşnic liniştea, dar provoacă anarhie în societate" Preşedintele Klaus Iohannis a fost cel mai adorat candidat la preşedinţia vreunui stat din întreaga Europă, însă doar în mediul online. A câştigat alegerile prezidenţiale strângând o mare parte din voturi graţie comunicării pe Facebook. Victoria acestuia a constituit o premieră europeană, dar şi o nouă etapă a evoluţiei comunicaţionale. S-a dovedit că o naţiune poate fi manipulată prin intermediul acestei reţele de socializare. Cu maxim succes aş spune. Cuvinte puţine, mesaje bine direcţionate, efecte surprinzătoare, dincolo de măsura oricăror aşteptări. A fost numit şi, pe bună dreptate, "preşedintele de pe Facebook" al românilor, chiar înainte de aflarea rezultatelor oficiale ale scrutinului. Şi asta graţie unor manipulări extrem de abile, greu de detectat, deci de respins, de masele largi, cu pregătire minimă sau deloc sensibile la subtilităţile comunicaţionale, ori lipsite în totalitate de cultură politică. Semn că şi-a învăţat bine lecţia comunicării online, preşedintele Iohannis alege, în continuare, să-şi difuzeze mesajele pe acest canal (cum s-a întâmplat şi de Anul Nou), care rezervă un feedback uşor de neglijat şi destul de puţin percutant înapoi la emiţătorul său. Însă, România nu poate fi condusă doar de pe o reţea de socializare sau alta, ori dintr-un studio de televiziune sau vreo redacţie de ziar. Nicio ţară nu trebuie dirijată spre o anumită direcţie, cum ar fi schimbarea guvernării, doar la solicitarea unor ID-uri necunoscute, dar cu conturi pe reţele de socializare. Le ştie cineva identitatea celor care militează şi îi cer preşedintelui schimbarea Guvernului Victor Ponta?. Dar, pe de altă parte şi în compensaţie, acest tip de comunicare vine la pachet cu un şi mai mare pericol pe care l-am sesizat şi pe care îl reprezintă tentaţia oricărui individ manipulator, de a transforma această armă perfidă de comunicare într-una de denigrare. Nu ne oferă nimeni nicio garanţie că pagina de Facebook a preşedintelui României nu se transformă uşor, subtil, dar sigur într-un "lucru bine făcut", de genul unor media partizane până la a fi mercenare?! Şi totuşi, prin liniştea groasă cu care se învăluie de ceva vreme noul preşedinte, se vede clar că domnul Iohannis, prin intermediul Facebook-ului, a pus şi pune presiune pentru a lua o anumită decizie şi a schimba turnura lucrurilor. De aici nu-i decât un pas până la noi proteste în stradă. Acest fapt certifică şi că Facebook-ul are o funcţionalitate unidirecţională de tip PR pentru domnul Iohannis, însă nu se va rezuma doar la atât. Şi asta cu atât mai mult cu cât nu există precedente, la nivel european, la care să se poată raporta o asemenea strategie de manipulare. Manipulare făcută pe tăcute, din faţa calculatorului, şi nu în faţa poporului sau de la tribuna administraţiei prezidenţiale. Consider că observaţiile mele preliminare asupra acestei opţiuni comunicaţionale a preşedintelui merită toată atenţia tuturor, căci au apărut deja derapaje mai grave, declarative ale acestuia, materializate în decizii de destabilizare a scenei politice. Amintesc aici de ameninţarea cu moţiunea de cenzură şi schimbarea majorităţii parlamentare, care vor arunca din nou ţara în haos şi le va zdruncina partenerilor noştri politici străini şi investitorilor încrederea în fermitatea României. Bineînţeles că poporul va fi principalul "beneficiar" al acestui plan al preşedintelui şi tot el va achita integral nota de plată a unui nou val de instabilitate politică. Planurile machiavelice ale preşedintelui Iohannis de a destabiliza echilibrul democratic asigurat de cabinetul Ponta, prin diverse tertipuri, menite să instituie o nouă putere în România, îşi au în Facebook un pretext confirmat de diverşi useri care îi cântă, extrem de vocali, în strună preşedintelui, acoperind, de fapt, interesele meschine ale PNL-ului de a înhăţa rapid puterea. În liniştea atât de confortabilă, conferită de contul reţelei de socializare, şeful statului militează pentru anarhie, în ţara pe care o păstoreşte, doar de ceva mai mult de o lună de zile. Şi totuşi, să dăm cezarului ce e al cezarului şi să apreciem că Facebook-ul rămâne însă o opţiune de comunicare şi de interacţiune care se poate transforma într-un bumerang, ceea ce nu e deloc puţin. Deja presa ne informează că de la depunerea jurământului "cota lui Iohannis a scăzut foarte mult" şi a pierdut deja vreo douăzeci de procente din aderenţii de pe Facebook. Ce mai, prăbuşirea popularităţii preşedintelui este aproape de noi, mai ales că, de-a lungul timpului, s-a împământenit tradiţia celor şase luni de miere ale mandatului fiecărui preşedinte în parte. Şi cu cât preşedintele va vorbi mai mult în public, făcând afirmaţii de genul "voi avea un mandat de 10 ani la Cotroceni", cu atât adevăratele sale intenţii vor ieşi la iveală şi vor anula încrederea populaţiei în el.
			Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Schimbarea legislaţiei electorale şi reforma constituţională, proiecte importante care trebuie duse la bun sfârşit" Evoluţiile politice din ultima perioadă, mai ales cele referitoare la desfăşurarea alegerilor din România, începând cu cele parlamentare din anul 2008, au constituit baza unor nemulţumiri generale, atât ale spectrului politic, cât şi, mai ales ale societăţii civile şi ale electoratului în general. Votul uninominal, deşi adoptat cu bune intenţii, şi-a dovedit din păcate limitele, iar românii au constatat realmente că creşterea numărului parlamentarilor nu a avut ca rezultat concret rezolvarea problemelor lor, mai ales din punctul de vedere al receptivităţii în care le-au fost tratate doleanţele. Mai mult, s-a mai observat că şi alegerile prezidenţiale din toamna trecută au constituit, la rândul lor, un semnal puternic de sancţionare a incertitudinilor, dar şi de respingere a disfuncţionalităţilor sistemului nostru electoral şi constituţional. Electoratul, inclusiv cel din diaspora, ne cere acum să reflectăm, cu înţelepciune şi responsabilitate, la schimbarea mentalităţilor, implicit prin schimbarea sistemelor de vot existente. Mai mult, oamenii ne solicită să le garantăm şi să le respectăm dreptul fundamental la exprimarea propriei opţiuni politice, oricare ar fi aceasta. În acest context, devine imperativă necesitatea obţinerii acordului întregii clase politice pentru schimbarea legislaţiei electorale, în aşa fel încât speranţele alegătorilor să nu fie, din nou, înşelate. Prin urmare, PSD a susţinut şi iniţiat constituirea unei comisii parlamentare comune, care a şi început să dezbată, cu celeritate, propunerile de modificare ale legilor electorale, ale Legii partidelor politice şi ale Legii privind finanţarea partidelor politice. De asemenea, se va avea în vedere un nou proiect legislativ, care să aibă girul tuturor grupurilor parlamentare, pe tema introducerii votului prin corespondenţă, ale cărui costuri sunt mult reduse faţă de cheltuielile curente cu organizarea şi funcţionarea comisiilor de votare pe teritoriul altor state. O nouă Lege electorală poate constitui un obiectiv politic maximal pentru următoarea perioadă, în vederea revenirii la un sistem electoral de reprezentare proporţională mixtă, pentru alegerile parlamentare. Acest model combină votul pe liste cu cel uninominal, şi va permite indiscutabil scăderea efectivelor parlamentare şi, implicit, a costurilor de funcţionare instituţională. De asemenea, comisia parlamentară comună, care deja lucrează de la începutul acestei sesiuni, va avea misiunea de a rezolva, într-un fel sau altul, şi problema votului obligatoriu. Consider că introducerea votului obligatoriu pentru toţi cetăţenii României ar spori, pe de o parte, legitimitatea şi credibilitatea Parlamentului şi, pe de altă parte, ar duce la responsabilizarea electoratului, diminuând aproape până la eradicare absenteismul la urne. În cele din urmă, va trebui să trecem şi la un alt pas important, al realizării reformei constituţionale, prin ducerea la bun sfârşit a dezbaterilor propunerii legislative de revizuire a Constituţiei. Modificarea legilor electorale presupune implicit rediscutarea cel puţin a unor prevederi constituţionale, iar în acest context poate nu va fi lipsit de interes să avem o dezbatere la nivel naţional şi asupra soluţionării viitoarei forme de guvernământ dorită de români.
			Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Avem nevoie de campanii eficiente de informare preventivă împotriva incendiilor" Am abordat recent o temă care poate fi banală, la prima vedere, însă cu conotaţii dintre cele mai grave, dacă nu este tratată cu seriozitate de către cei abilitaţi. Mă refer la cauzele care au condus în ultima perioadă la incendii devastatoare în judeţul Bacău. Am dat exemplul femeii din oraşul Comăneşti, care a decedat recent, în urma unui puternic incendiu care i-a mistuit locuinţa. Intervenţia pompierilor în acest caz a fost deosebit de dificilă, de aproape două ore, dar femeia nu a mai putut fi salvată. Situaţia menţionată nu este singulară, în judeţul Bacău având loc o serie de alte asemenea incendii soldate cu victime omeneşti sau răniţi foarte grav, din cauza asfixierilor sau arsurilor. Din aceste considerente, am propus conducerii MAI să iniţieze o campanie de informare mai amplă cu privire la riscurile la care se expun oamenii, mai ales persoanele în vârstă. În răspunsul formulat la demersul meu parlamentar, viceprim-ministrul Gabriel Oprea a afirmat că, privitor la incendiul de la Comăneşti, informaţiile furnizate de IGSU au relevat cauza probabilă ca fiind focul deschis în spaţii închise. De asemenea, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a precizat faptul că în locuinţă nu a fost identificată o sursă de căldură şi se găseau foarte multe materiale textile. Ancheta privind decesul femeii din Comăneşti este în derulare, la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău fiind în lucru un dosar penal cu acest obiect. În ceea ce priveşte persoanele care şi-au pierdut viaţa în anul 2014 din cauza incendiilor, ministrul de interne a subliniat că la nivel naţional au decedat 201 adulţi şi 10 copii, iar la nivelul judeţului Bacău a fost înregistrat decesul a 11 persoane. Această statistică confirmă îngrijorările mele, din păcate. Este lăudabil însă faptul că Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, desfăşoară o amplă activitate de prevenire a situaţiilor de urgenţă, respectiv informarea preventivă, care constă în ansamblul de acţiuni şi măsuri, prin care se asigură conştientizarea cetăţenilor privind modul de alarmare şi informare permanentă a lor, în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.
			Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Prea mulţi români sunt ucişi în străinătate" O tânără de 25 de ani din municipiul Moineşti, judeţul Bacău, plecată la muncă în Austria, a fost omorâtă recent prin înjunghiere în oraşul Graz de fostul iubit român, care nu a suportat ideea că femeia se va căsători cu altcineva. Andreea N., stabilită de aproximativ şase ani în Graz, muncea în domeniul social şi se afla de o jumătate de an într-o relaţie cu un tânăr austriac. Potrivit familiei, tânăra urma să ajungă în scurt timp la Moineşti pentru a face cununia civilă, însă destinul i-a fost fatal. Ancheta a relevat că ucigaşul este Ionuţ Primicheru, în vârsta de 30 ani, din oraşul Comăneşti, fostul iubit al Andreei, care s-a predat poliţiei austriece după comiterea faptei. Andreea era o tânără frumoasă, care muncea ca menajeră la o instituţie publică şi era astfel un sprijin pentru părinţii ei din Moineşti. Trimitea frecvent bani acasă şi era o femeie fericită, în aşteptarea căsătoriei cu un tânăr austriac. Din păcate, fostul iubit nu a reuşit să treacă peste despărţire şi, deşi trecuseră doi ani, a continuat să o caute şi să facă presiuni asupra Andreei. În ziua fatidică, s-a dus la locul de muncă al fetei şi a înjunghiat-o cu un cuţit, după care a fugit, predându-se poliţiei câteva ore mai târziu. E greu de descris drama prin care trece familia fetei. Tragedia este fără margini. Nimeni şi nimic nu o va curma vreodată. Un alt caz în care un conaţional al nostru a fost ucis în străinătate s-a petrecut, de asemenea, recent în Italia, unde o altă tânără româncă a fost omorâtă de un italian. Agresorul a lovit victima cu un vehicul, după care a fugit de la locul faptei, lăsând-o pe româncă în agonie. Intrată în comă, femeia nu a mai putut fi salvată. De altfel, media relatează foarte frecvent în ultima perioadă cazuri de români care îşi pierd viaţa în străinătate, unele exemple fiind cutremurătoare. Situaţia din Sicilia, unde românii sunt terorizaţi şi forţaţi efectiv să muncească, este una la fel de dramatică, iar reprezentanţii statului român cred că sunt datori să intervină. În faţa acestor situaţii, consider că autorităţile române trebuie să fie mult mai flexibile în a fi de ajutor românilor aflaţi în diaspora şi, în situaţiile în care se impune, dar şi familiilor acestora rămase în România.
			Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Cooperarea economică - cheia relaţiilor diplomatice eficiente şi a parteneriatelor strategice de succes" Dezvoltarea unei relaţii de lungă durată aducătoare de rezultate pozitive este singura soluţie pentru o dezvoltare sustenabilă a economiilor şi statelor - motiv pentru care salut vizita oficială în România a delegaţiei Grupului parlamentar de prietenie Turcia - România din Marea Adunare Naţională a Turciei, conduse de doamna Gűlay Dalyan, preşedintele Grupului de prietenie, ce are loc în această săptămână. Cu ocazia întrevederii cu membrii Grupului de prietenie au fost subliniate legăturile parlamentare bilaterale deosebite dintre cele două foruri legislative, precum şi rolul diplomaţiei parlamentare în aprofundarea permanentă a relaţiilor excelente între România şi Turcia, la nivel politic şi economic, exprimându-ne alături de parlamentarii turci disponibilitatea de a susţine acţiunile celor două guverne, pe linia dezvoltării continue a colaborării bilaterale, în toate domeniile, fiind amintite, de asemenea, şi schimburile dese de vizite între forurile legislative ale României şi Turciei, precum şi dialogul permanent. Convorbirile au reconfirmat dorinţa ambelor părţi de aprofundare a foarte bunei cooperări româno-turce existente pe toate palierele. Turcia acordă o importanţă deosebită dezvoltării relaţiilor cu România, având în vedere că cele două ţări fac parte din zone comune, Marea Neagră şi Balcani şi se află la intersecţia coridoarelor energetice şi comerciale. Cadrul de cooperare între România şi Turcia, ţări care au făcut în ultimii ani proba unui parteneriat politic dinamic şi credibil, reprezintă cea mai importantă premisă a unei evoluţii ascendente în relaţiile de afaceri, de aceea acord o importanţă deosebită contactelor cu statele vecine ale României, susţinând proiectele pe care România şi Turcia le promovează, în interes comun. Turcia este unul din cei mai importanţi parteneri regionali ai României, atât pe linie economică, cât şi strategică. În contextul evoluţiilor din ultimul an, al instabilităţii accentuate în plan regional, dar şi al provocărilor complexe de securitate, prezenţa Turciei ca membru NATO constituie un pilon important al stabilităţii regionale. În mod egal, evoluţia şi dezvoltarea regiunii depind simultan de consistenţa parteneriatului pe ambele paliere - şi economic, dar şi de securitate. Turcia şi România colaborează intens, de la economie la domeniul transporturilor şi energiei, la cultură, la învăţământ, având o strânsă colaborare în toate domeniile de activitate. Turcia este primul partener comercial al României din afara Uniunii Europene, dacă ne raportăm la valoarea schimburilor comerciale şi ocupă locul al cincilea la nivel global, respectiv al 4-lea partener la export şi al 9-lea la import. La sfârşitul semestrului II al anului 2014 se înregistra în România 13.707 societăţi comerciale cu capital turc, valoarea capitalului social subscris reprezentând 1,44% din totalul capitalului subscris de investitorii străini (în euro). Potrivit estimărilor, investiţiile totale ale firmelor turce în România, directe şi indirecte (realizate prin societăţile înregistrate în alte state), depăşesc suma de 4 miliarde euro. Luând în considerare potenţialul de creştere al economiilor noastre - mai ales comparativ, la nivel regional - consolidarea parteneriatelor investiţionale trebuie să fie o prioritate. Cooperarea economică este cheia relaţiilor diplomatice eficiente şi a parteneriatelor strategice de succes. Subliniez aici însă importanţa unei abordări axate pe aprofundarea relaţiilor economice la nivelul comunităţilor locale. Dezvoltarea relaţiilor româno-turce şi atingerea unor astfel de obiective ambiţioase necesită, în opinia mea, extinderea în mod constant a ariei cooperării, inclusiv în planul comunităţilor locale. Chiar avem nevoie de o abordare pe orizontală a relaţiilor economice cu vecinii din regiune. Este cea mai sigură şi eficientă cale pentru dezvoltarea comunităţilor locale din fiecare stat în parte, dar şi pentru a da consistenţă relaţiilor bilaterale. În mod evident, contactele şi parteneriatele la nivel diplomatic rămân fundamentul unui astfel de demers, dar flexibilizarea crescândă a graniţelor, a modului de a organiza şi gândi relaţiile economice şi comerciale, procesele de producţie, toate acestea cer o dinamizare a modului în care înţelegem cooperarea regională. Putem să adâncim cooperarea cu Turcia, dacă reuşim să găsim proiecte locale de interes şi fezabile. Dezvoltarea relaţiilor economice trebuie susţinute şi de un dialog politic intens.
			Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Legile «Big Brother», din nou în discuţie" Săptămâna trecută Grupul parlamentar al PNL a organizat o dezbatere publică cu tema "Drepturi şi libertăţi, în contextul securităţii cibernetice şi a telecomunicaţiilor", în cadrul căreia şi-au exprimat punctul de vedere atât reprezentanţi ai instituţiilor publice, cât şi reprezentanţi ai societăţii civile, aceasta dovedind interesul special suscitat de problematica drepturilor şi libertăţilor civile, în contextul securităţii cibernetice şi a telecomunicaţiilor. Abordarea subiectelor privind securitatea cibernetică, ca urmare a proliferării ameninţărilor teroriste pe plan internaţional, precum şi declararea neconstituţionalităţii aşa-ziselor legi "Big Brother" de către Curtea Constituţională a României, este deosebit de necesară. Argumentele pro şi contra ce vor izvorî din această dezbatere vor fi extrem de utile în detectarea unei linii mediane, a unui echilibru care trebuie găsit între protejarea vieţii private şi obligaţia asigurării securităţii naţionale, două aspecte în mod egal importante. Făcând o trecere în revistă, menţionăm faptul că Legea "Big Brother" a avut un parcurs presărat de soluţii neconstituţionale, atât la nivel european cât şi românesc, precum şi reacţii, de multe ori virulente, din partea societăţii civile. S-a constatat, pe bună dreptate, de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, că Directiva nr.2006/24/EC a Parlamentului European şi a Consiliului referitoare la păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice, reprezenta o "imixtiune deosebit de gravă în drepturile fundamentale la respectarea vieţii private şi la protecţia datelor cu caracter personal". Cu alte cuvinte, prin acest act normativ se încălcau drepturile fundamentale ale omului. În fapt, pe plan naţional, vorbim despre un pachet legislativ care cuprinde: 1) reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului; 2) comunicaţiile electronice (înregistrarea utilizatorilor cartelelor telefonice prepay) şi 3) securitatea cibernetică (prin instituirea unui Sistem Naţional de Securitate Cibernetică). Implementarea Directivei europene în legislaţia românească în ceea ce priveşte primele două puncte amintite mai sus a fost deficitară, lucru ce a condus şi la declararea neconstituţionalităţii acestora de către Curtea Constituţională. Deşi Legea privind securitatea cibernetică a României a fost declarată neconstituţională în ansamblul său, în urma contestării ei de către parlamentarii Partidului Naţional Liberal la Curtea Constituţională - şi aici trebuie să subliniem că noi, ca liberali, ne opunem categoric oricăror forme de încălcare a democraţiei şi de îngrădire a drepturilor fundamentale ale cetăţeanului, aşa cum sunt ele stipulate în Constituţie - acest lucru nu înseamnă că nu suntem conştienţi de contextul internaţional, ci, dimpotrivă, milităm pentru garantarea siguranţei cetăţenilor, concomitent cu apărarea garanţiilor pentru dreptul la viaţă privată. Sunt sigur că, în urma dezbaterilor, pe mai multe paliere, cu toţi factorii implicaţi în procesul de elaborare a legislaţiei pe această materie - de altminteri extrem de importantă, pentru că România trebuie să se racordeze la realităţile internaţionale -, ţinând cont şi de observaţiile pertinente şi de substanţă ale reprezentanţilor instituţionali şi de cei ai societăţii civile, va rezulta un pachet legislativ în măsură să acopere, într-un cadru pe deplin constituţional şi eficient din punct de vedere operaţional, atât aspectele de natură constituţională, cât şi prevenirea eventualelor vulnerabilităţi ce ţin de siguranţa naţională. Partidul Naţional Liberal s-a aplecat întotdeauna asupra mesajelor venite din partea societăţii civile, atunci când au existat semne de întrebare cu privire la respectarea drepturilor şi libertăţilor omului şi la periclitarea democraţiei. Întotdeauna am fost deschişi dialogului, considerând că, prin argumente solide, bine întemeiate, se creează premisa găsirii unei formule care să fie mulţumitoare pentru toate părţile implicate.
			Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Dezvoltarea unei localităţi - astăzi o formulă de calcul a unor funcţionari publici" Hotărârea de Guvern nr.14/2015 privind repartizarea pe unităţi administrativ - teritoriale a sumelor din cota de 18,5% din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, nu rezolvă problema administraţiilor publice şi nu permite cofinanţarea proiectelor europene la nivel local, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a cetăţenilor români din mediul rural şi urban. Acest sistem de echilibrare a bugetelor locale afectează procesul de descentralizare şi reformă a administraţiei publice. Lipsa unei fundamentări corecte şi a unei consultări cu structurile asociative ale unităţilor administrativ-teritoriale au dus la erori esenţiale în demersul pentru echilibrarea corectă a bugetelor locale. Conform algoritmului de calcul stabilit de Guvern, posibilitatea asigurării funcţionării unor servicii de strictă necesitate oricărei comunităţi o vor avea mai puţin de jumătate din unităţile administrativ-teritoriale ale României. Foarte multe localităţi cu populaţie numeroasă, cu încasări peste medie, au primit alocări financiare net inferioare faţă de cele de anul trecut, acestea fiind condamnate la un an de zile de stagnare. Alocările bugetare zero pentru unele din marile comune şi oraşe ale României, înseamnă zero dezvoltare. De exemplu, în judeţul Iaşi 13 localităţi, printre care municipiile Iaşi şi Paşcani, oraşul Târgu Frumos şi comunele Bârnova, Ciurea, Cotnari, Holboca, Ion Neculce, Leţcani, Miroslava, Răducăneni, Tomeşti şi Valea Lupului vor primi 0 lei anul acesta. În anul 2013 sumele s-au dat de către consiliile judeţene, în funcţie de necesitate şi de procentul încasărilor la bugetul local şi lipsa arieratelor, ceea ce motiva edilii să aducă cât mai mulţi bani în vistieria proprie. Însă, acum, conform noii formule de distribuire a sumelor privind bugetele locale, drept răsplată pentru hărnicia şi implicarea de atunci, nu au mai primit nimic, astfel încurajându-se neperformanţa administrativă. Distribuirea sumelor de echilibru trebuie să se facă după o analiză corespunzătoare, astfel încât să asigure un buget minim de funcţionare care să ţină cont de: sumele necesare pentru cofinanţarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă; numărul de locuitori; suprafaţa intravilană; lungimea drumurilor locale, a reţelelor de apă şi canalizare, a reţelelor de iluminat public; gradul de colectare a impozitelor şi a taxelor locale; organizarea şi funcţionarea unor servicii publice care deservesc pe lângă locuitorii acestor UAT-uri şi locuitorii din comunele învecinate. Fac apel la Guvern, în calitate de parlamentar al României, asupra situaţiei dezastruoase în care se află administraţiile publice locale, în urma alocărilor bugetare decise prin HG nr.14/2015 şi a revizuirii acestui mod discriminatoriu de distribuire a sumelor către comunităţile locale, astfel încât dezvoltarea comunităţilor să nu fie prejudiciată. Predictibilitatea resurselor financiare e o condiţie cheie pentru politicile de dezvoltare pe termen mediu. Prin promovarea bugetului de stat pe anul 2015 se pune într-un real pericol dezvoltarea regională, stopând dezvoltarea de ansamblu a comunităţilor locale.
			Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Dezvoltarea infrastructurii rutiere din Moldova amânată de Guvern până în 2030" Conform variantei actualizate a Masterplanului general de transport primită de la Guvern se are în vedere realizarea autostrăzii care leagă Moldova de Transilvania în anul 2030, ceea ce este deosebit de grav pentru întreaga regiune. Alături de colegi, deputaţi liberali din zona Moldovei, am cerut ministrului transporturilor, Ioan Rus, printr-o scrisoare deschisă, să includă viitoarea autostradă care va lega estul de vest la capitolul priorităţi. De existenţa acesteia depinde dezvoltarea economică a regiunii, mult întârziată şi din cauza lipsei infrastructurii. Realizarea autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni trebuie să devină o certitudine, o asumare clară din partea autorităţilor statului, responsabile prin fixarea de termene de execuţie precise, cu precizarea explicită a surselor de finanţare, prevăzute ca atare în Masterplanul General de Transport. Este foarte important ca acest proiect să fie inclus spre finanţare şi execuţie în perioada 2014-2020, având în vedere că în planul reţelelor de transport din Europa lipseşte conexiunea est - vest în centrul regiunii est europene, ceea ce conduce la izolarea geografică a nordului şi estului României, Republicii Moldova şi sud-vestului Ucrainei. Uniunea Europeană a impus să ne definitivăm execuţia coridoarelor de transport (TEN-T (Core & Comprehensive)) până la sfârşitul exerciţiului financiar 2014-2021. În caz contrar, UE nu va mai finanţa după 2021 porţiuni din aceste sectoare, ele putând fi realizate doar cu fonduri extracomunitare. Totodată, am solicitat includerea în acest Master Plan a autostrăzii Siret-Suceava-Bacău-Buzău-Bucureşti-Giurgiu. Acest proiect reprezintă legătura dintre Moldova şi zona de sud-est a ţării, conectarea acestei regiuni cu ieşirea din ţară spre Bulgaria fiind necesară, în condiţiile în care fragmentarea la nivel de infrastructură rutieră existentă în momentul de faţă aduce mari prejudicii de dezvoltarea regiunii estice a României, care deja înregistrează mari decalaje, din acest punct de vedere, faţă de restul regiunilor ţării. Astfel, includerea acestui proiect de infrastructură în lista investiţiilor prioritare din Masterplanul general de transport pe care România le pregăteşte a fi finanţate prin următorul exerciţiu financiar european 2014-2020, devine obligatorie. Ţara noastră este privilegiată datorită poziţiei sale strategice favorabile, putând fi astfel considerată ca punct cheie pentru transportul continental şi intercontinental, de-a lungul principalelor linii, pe direcţiile vest-est şi nord-sud, întrucât 3 dintre cele 9 coridoare transeuropene o traversează. Mai exact se află la intersecţia coridoarelor IV şi IX. Extinderea continuă a UE, precum interesele internaţionale ale acesteia, subliniază şi mai mult importanţa conectării reţelelor transeuropene cu cele ale statelor din estul continentului, dezvoltându-se dezvoltarea economică. De asemenea, drumurile naţionale - DN 25 Tecuci-Galaţi, DN 24D Galaţi-Bârlad, DN26 Galaţi-Oancea, DN 28 Iaşi-Albiţa, DN 2F Vaslui-Bacău, DN 15D Vaslui-Roman şi DN 24A Huşi-Murgeni, reprezintă proiecte de infrastructură rutieră care se impun a fi parte a Masterplanului general de transport. Oportunitatea acestor investiţii poate fi justificată, plecând de la raţiuni de siguranţă rutieră, având în vedere starea precară a acestor drumuri, precum şi în virtutea dinamizării colaborării transfrontaliere cu Republica Moldova, obiectiv care poate fi atins prin realizarea unei reţele de transport eficiente. România trebuie să aibă ca priorităţi imediate terminarea autostrăzii. Lipsa unei infrastructuri rutiere corespunzătoare este unul dintre principalele motive pentru care regiunea de nord-est este printre cele mai sărace din România. Masterplanul general de transport trebuie să asigure o dezvoltare economică durabilă a comunităţilor locale din România, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de trafic, prin creşterea gradului de siguranţă, reducerea timpilor de călătorie prin fluidizarea traficului şi reducerea costurilor de operare.
			Doamna Natalia-Elena Intotero : "În relaţia Parlament-Guvern, cheia normalităţii este colaborarea" După lupte seculare care au durat 25 de ani, relaţia Parlament-Guvern a intrat într-o nouă etapă: cea a dialogului instituţional normal. Salutăm faptul că, pentru prima dată din decembrie 1989, a fost stabilită o zi pe săptămână în care şeful Executivului să poarte un dialog direct cu parlamentarii. Acest reper săptămânal integrează şi prezenţa altor membri ai Guvernului care să susţină direct în plenul Camerei Deputaţilor măsurile pe care le doresc adoptate şi să le motiveze de la tribuna Parlamentului. În acest cadru, premierul Victor Ponta a cerut sprijinul Parlamentului României pentru mai multe priorităţi guvernamentale, în 12 domenii. Printre acestea se numără domeniul economic, cel fiscal, social, sănătatea, educaţia, fondurile europene, anticorupţia, transporturile, dezvoltarea regională şi agricultură. Toate aceste proiecte legislative se referă la atribuţiile guvernului, în special în domeniul economic, social şi al sistemelor fundamentale - sănătate, educaţie, şi sunt priorităţi care pornesc de la premisa unei stabilităţi în colaborarea dintre Parlament şi Guvern, stabilitate şi colaborare care au făcut ca în ultimii trei ani să avem creştere economică şi o reducere a şomajului. Numai în 2014 numărul şomerilor s-a redus, un plus de 140.000 de români au un loc de muncă. Inflaţia din 2014, de 1%, a fost de natură să păstreze preţurile sub acest nivel al inflaţiei. Pe primul loc pe lista priorităţilor legislative guvernamentale se află noul Cod fiscal, care va crea condiţii pentru reducerea TVA din 2016 la un nivel apropiat celui din 2010, când taxa pe valoarea adăugată a fost majorată de la 19% la 24%. Alte priorităţi guvernamentale care necesită sprijinul Parlamentului României sunt introducerea cardului de sănătate, îmbunătăţirea învăţământului profesional şi superior, precum şi a sistemului achiziţiilor publice, sistemului de prevenire şi combatere a conflictelor de interese, Masterplanul de transport, Codul silvic, modificarea grilei de salarizare pentru bugetari, Legea minelor şi taxarea resurselor naturale prin redevenţe, alte măsuri sociale necesare. Prin tot acest pachet legislativ, Partidul Social Democrat şi Guvernul Victor Ponta îşi propun să instituie o societate mai omenoasă, care să aibă grijă nu doar de cei puternici şi bogaţi. Din această perspectivă, puterea legislativă reprezentată de Parlamentul României devine partenerul indispensabil pentru ca reforma să devină o realitate stabilă. Provocarea va fi ca toţi colegii noştri parlamentari să răspundă acestor solicitări cu bună-credinţă, renunţând, în beneficiul României şi al românilor, la orice politicianism retoric.
			Doamna Neviser Zaharcu: "Revendicările sindicaliştilor din învăţământ trebuie rezolvate" Sindicaliştii din învăţământ au avut, zilele trecute, o întrevedere cu conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), în care au prezentat o serie de probleme rămase nerezolvate. Este vorba de anumite puncte din Acordul semnat de Guvern cu sindicatele din învăţământ în toamna anului trecut, documente nerespectate sau nesoluţionate până acum. În principal, doleanţele sindicaliştilor din educaţie se referă la salarizarea personalului nedidactic, pensionarea anticipată, modificarea Legii nr.63/2011 privind salarizarea personalului didactic şi auxiliar din învăţământ, posibilitatea angajării în regim de cumul, metodologia de decontare a navetei, situaţia neclară privind deblocarea posturilor. La acest din urmă capitol, s-a amintit faptul că inspectoratele şcolare din judeţele ţării solicită unităţilor de învăţământ reducerea posturilor, în condiţiile în care, conform Acordului, trebuiau suplimentate 1.250 de posturi pentru personalul nedidactic şi auxiliar, începând cu data de 1 ianuarie 2015, fapt care constituie o neconcordanţă care impune rezolvarea urgentă. Având în vedere aceste aspecte, consider că ministrul educaţiei trebuie să răspundă concret la câteva întrebări: câte angajări de personal nedidactic şi auxiliar s-au făcut în anul 2014, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Tulcea; care este numărul de posturi bugetate pentru acest an, atât în ţară, cât şi punctual în judeţul Tulcea; care este strategia MECS privind angajările din învăţământ în anul 2015, cum veţi rezolva neregulile existente în ceea ce priveşte calculul drepturilor salariale obţinute prin sentinţe judecătoreşti? Să sperăm că vom primi răspunsurile dorite.
			Doamna Neviser Zaharcu: "Să vindecăm Parlamentul!" Am candidat şi am câştigat la alegerile parlamentare din decembrie 2012 cu sloganul "Să vindecăm Parlamentul!". Multă lume m-a întrebat atunci, şi continuă să mă întrebe şi acum, de ce am vrut să fiu parlamentar, de ce nu mi-am văzut de treaba mea, de ce nu am rămas medicul care de 40 de ani muncesc şi sunt respectat în Tulcea. Oamenii sunt diferiţi, opţiunile sunt diverse. Nimeni nu poate evalua ceea ce are loc cu adevărat în mintea şi conştiinţa unui om! În această declaraţie politică, am să încerc să explic care este viziunea mea despre parlamentarism, despre ceea ce trebuie să facă un deputat ales în Parlamentul României, dar şi despre ultimele evoluţii de pe scena politică internă. Nu pot fi de acord cu generalizarea păguboasă potrivit căreia toţi membrii Parlamentului şi toţi oamenii politici sunt corupţi până în măduva oaselor! Este adevărat, românii au toate motivele să nu mai creadă nimic bun despre politică şi politicieni, după evenimentele din ultima perioadă, cu urmăriri penale şi cereri de arestare pe bandă rulantă, cu dezvăluiri incredibile despre încrengăturile politice transpartinice, dar şi cu generalizări de genul dacă X şi Y sunt prieteni, din partide diferite, dar au spoliat statul român în egală măsură, sunt vinovaţi la fel!, etc., etc., etc... Deciziile luate de Justiţie sunt indiscutabile şi de necomentat, dar aici, "pe pământ", avem tendinţa de a ne lăsa furaţi de scandaluri şi de a uita adevăratele probleme ale ţării şi chiar pe ale noastre, ca oameni... Trebuie însă păstrată adevărata dimensiune a realităţii. Realitatea înseamnă că ex-preşedintele Traian Băsescu s-a înconjurat de oameni nelalocul lor, precum Elena Udrea şi mulţi alţii, timp în care ne vorbea nouă, românilor, despre "cuminţenia pământului", despre cât de nocivi sunt baronii locali şi despre câte şi mai câte... În realitate, putregaiul a fost chiar lângă domnia sa, în proximitatea sa, lângă el... Mai ales în ultima campanie prezidenţială, ne amintim cum afirma halucinant despre fosta doamnă deputat că este cel mai corect om din politica românească... Or, în acest caz de "hoţul strigă hoţii!", cum putem avea o reacţie alta decât cea firească... Fără îndoială, ceea ce a făcut fostul preşedinte Băsescu, conştient cred, în politica românească a ultimilor zece ani, va avea consecinţe dintre cele mai nefaste asupra următorilor ani ai politicii din România! Vom avea nevoie de mulţi alţi ani pentru a scăpa de minciunile ridicate la rang de lege, de "zoaia" de pe geamuri şi de dezinformările transformate în politici de stat... Aceste realităţi ale vieţii noastre politice de azi sunt incontestabile, şi ele nu pot fi contrazise nici de un singur om politic şi nici de acţiunile acestuia pozitive, îndreptate înspre oameni şi nevoile lor reale. Totuşi, mă încăpăţânez să cred că românii nu pot fi înşelaţi de aparenţe, de lucruri fanteziste, de zornăitul cătuşelor şi de denunţuri peste denunţuri, cu sau fără acoperire, făcute din dragul de a arunca anatema peste activitatea tuturor militanţilor din politică, fie ei vinovaţi sau nevinovaţi. Sloganul meu de a însănătoşi Parlamentul se referea mai ales la societatea civilă. Mă adresam acelor oameni de bun-simţ, responsabili, buni profesionişti în domeniile lor, care puteau şi vor putea accede în Legislativ pentru a contribui la bunul mers al lucrurilor din această ţară! Ceea ce s-a întâmplat până acum ne-a demonstrat însă că în politica noastră au acces mulţi oameni de joasă speţă, cu un caracter îndoielnic, indivizi care au pus interesele personale mult peste cele naţionale, persoane şi "personaje" care s-au îmbogăţit nejustificat din politică şi încrengăturile ei transpartinice. În consecinţă, susţin cu tărie că nu vreau, şi nici nu ar fi corect, să fiu analizată la modul general, în raport cu ceea ce fac ceilalţi membri ai Parlamentului României! Vreau să fiu tratată cu respectul minimal al unui om de bună-credinţă, care vine la locul de muncă animat de gânduri pozitive, adică de ceea ce are de făcut pentru oamenii care l-au trimis aici, pentru tulcenii mei! Ceea ce fac alţi colegi, respectiv acele acte izolate de încălcare a legii, chiar şi din partidul meu, pot fi analizate de organismele abilitate într-un fel sau altul, conform legii! Cred însă că, fiind o ţară europeană, avem nevoie fundamental să pornim de la prezumţia de nevinovăţie a oricărui cetăţean care se confruntă cu probleme, de orice fel ar fi acestea! Dacă acordăm acest gir oricărui român, atunci parlamentarii trebuie trataţi la fel, fără discriminare şi fără preconcepţii păguboase. Mă adresez tuturor tulcenilor, bărbaţi, femei, copii, vârstnici, elevi, studenţi, patroni, meseriaşi, pescari, şomeri, oameni necăjiţi, indiferent de opţiunile lor politice, vieţuitorii unui ţinut dăruit şi uitat de Dumnezeu... Le spun că voi rămâne acelaşi om pe care-l ştiu cei care mă cunosc, fără să mă hazardez în promisiuni fără acoperire şi nici în ariditatea unor vorbe prea mari pentru a putea fi adevărate... Aşa să ne ajute Dumnezeu!
			Doamna Neviser Zaharcu: "Avem nevoie de recunoaşterea şi reglementarea activităţii de turism pescăresc" O serie de oameni inimoşi din Delta Dunării, în frunte cu reprezentanţii Asociaţiei "Ivan Patzaichin - Mila 23", au lansat demersuri concrete pentru recunoaşterea şi legiferarea în România a conceptului de pescaturism sau turism pescăresc. S-a creat un grup de lucru în acest sens, iar în urma colaborării cu autorităţile locale şi judeţene din Tulcea se speră ca în cel mai scurt timp să fie lansate proiecte viabile pentru îmbunătăţirea legislaţiei existente în prezent. Iniţiatorii ideii susţin că este necesar ca turismul pescăresc să fie introdus oficial în cadrul legal al turismului românesc, în aşa fel încât măsura respectivă să poată intra deja în vigoare în debutul sezonului turistic din vara acestui an. Organizaţiile neguvernamentale care au demarat această iniţiativă susţin că în prezent în România nu există o corelare legislativă între pescuit şi turism, unele prevederi fiind chiar contrare, deşi cele două activităţi sunt complementare, respectiv se fac de cele mai multe ori concomitent în Delta Dunării. Astfel, este necesară crearea acestui serviciu numit pescaturism, pentru ca furnizorii şi beneficiarii să poată desfăşura o activitate legală din toate punctele de vedere. Pescaturismul se doreşte a fi un serviciu menit să completeze activităţile de pescuit şi de turism, modificări în acest sens urmând a fi aduse şi prevederilor actuale ale autorizaţiei de pescuit. Pescaturismul sau turismul pescăresc este un concept inovator dar tot mai prezent în ţările Uniunii Europene, şi are scopul de a asambla activitatea de pescuit tradiţional cu cea de turism, fiind vorba de o îndeletnicire suplimentară ce poate duce la uniformizarea şi majorarea veniturilor pescarilor, precum şi la creşterea valorii produselor piscicole locale. Nu în ultimul rând, pescaturismul are rolul de a reduce impactul negativ al pescuitului ilegal asupra biosferei şi regiunilor protejate din Delta Dunării. Având în vedere considerentele expuse, cred că şi Autoritatea Naţională pentru Turism trebuie să expună un punct de vedere privind reglementarea oficială a activităţii de turism pescăresc în România.
			Domnul Nicolae Păun: Declaraţia mea politică de azi se doreşte a fi un semnal de alarmă la adresa Ministerelor Finanţelor Publice şi a Ministerului Sănătăţii, precum şi pentru structurile teritoriale ale acestora implicate în aplicarea prevederilor OUG nr.125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, prevederi referitoare la colectarea contribuţiilor privind asigurările sociale de sănătate (începând cu data de 1 iulie 2012), de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Îngrijorător este faptul că - potrivit modului de calcul greşit conceput de Guvernul Boc, cabinet de tristă amintire pentru români! - nivelul sumelor percepute conform OUG nr.125/2011 persoanelor care nu realizează venituri nu este calculat, spre exemplu, la nivelul venitului minim garantat, ci la nivelul salariului minim brut pe ţară! Aceasta a determinat emiterea unor decizii de impunere cu sume greu de suportat pentru categoria persoanelor care în trecut nu realizau venituri şi care au câştigat venituri din muncă cinstită pentru scurte perioade de timp, în general mai mici de un an. Numeroasele petiţii primite la comisia pe care o conduc, precum şi din partea organizaţiilor romilor din toată ţara la Partida Romilor Pro-Europa avertizează că ia amploare acest fenomen al emiterii de decizii de impunere pentru contribuţia de asigurări sociale de stat pentru sume de bani egale sau chiar mai mari decât câştigurile sezoniere sau cele obţinute pentru activitatea prestată în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană de către numeroşi cetăţeni, care - anterior obţinerii acestor venituri - nu realizau niciun venit şi, prin urmare, nu erau plătitori de contribuţii la bugetul sănătăţii! Din cauza vulnerabilităţii lor socio-economice cunoscute, romii au devenit, fără voie, iarăşi, victime sigure ale colectării de taxe şi impozite cu orice preţ, chiar în dispreţul spiritului Constituţiei !... În mass-media este de notorietate valul de procese deschis de cetăţenii nedreptăţiţi la adresa caselor de sănătate judeţene şi a Casei Naţionale: astfel, numai anul trecut instanţele din România s-au mai încărcat cu 1317 procese având ca obiect "anularea deciziilor de plată emise de CNAS". Aceste evenimente au evidenţiat o realitate crudă pentru birocraţia excesivă, care aplică orbeşte dispoziţii legale, aducându-i pe cetăţenii români marginalizaţi în pragul disperării şi al revoltei. S-a demonstrat încă o dată că lipsa unei legislaţii adecvate ori implementarea ei greşită poate conduce la abuzuri ale statului la adresa cetăţeanului, chiar dacă serveşte, de altfel, unui scop nobil: colectarea de bani la buget! Fac apel pe această cale la toate autorităţile statului cu responsabilităţi în domeniu să tragă toate învăţămintele din ceea ce am putea numi "aberaţia încasării de taxe mai mari decât veniturile realizate". Închei cu speranţa că politicienii - care sunt renumiţi pentru că vorbesc multe şi fac puţine - vor veni cu picioarele pe pământ şi vor modifica, în timp util, legislaţia din domeniul sănătăţii şi din domeniul fiscal, în acord cu realităţile sociale ale ţării, pentru a nu-i mai batjocori pe contribuabilii plătitori de taxe care se străduiesc cinstit să-şi câştige existenţa, în condiţiile în care se găseşte de muncă din ce în ce mai greu, în special pentru romii pe care-i reprezint...
			Domnul Nuţu Fonta: "Românii din Ucraina trebuie sprijiniţi concret, nu doar la nivel declarativ!" În vâltoarea evenimentelor din ultima perioadă, referitoare la sarabanda arestărilor şi urmăririlor penale ale unor demnitari ai statului, am fi tentaţi să credem că România s-a transformat într-un fel de "Republica DNA", şi nimic altceva nu se mai întâmplă nici în Parlament şi nici pe teritoriul ţării. Nu vreau să comentez ceea ce li se întâmplă unor colegi ai mei din Legislativ, deoarece de aceste lucruri trebuie să se ocupe, cu responsabilitate şi discernământ, doar Justiţia. Spun numai că fiecare om trebuie să plătească după faptele lui, însă ponoasele celor cu probleme se răsfrâng, din păcate, şi asupra celor care sunt corecţi şi îşi fac cu adevărat treaba din Parlament. În intervenţia mea de astăzi vreau să atrag atenţia asupra situaţiei extrem de dificile a fraţilor şi surorilor noştri din Ucraina, respectiv minoritatea română de acolo, care se confruntă cu probleme extrem de încordate, pe fondul conflictelor armate care macină ţara vecină. În ultima perioadă am primit mai multe semnale de alarmă din partea românilor din Trascarpatia şi din alte regiuni ale Ucrainei în care locuiesc etnicii noştri. Sunt adevărate strigăte de ajutor, manifestări ale disperării, ei fiind obligaţi la încorporare şi trimişi într-un război absurd, în care nu ar trebui să aibă, cel puţin teoretic, nici un fel de implicare directă. Sunt alături de familiile de români din Ucraina care au primit deja ordinele de mobilizare, inclusiv femeile, nu doar tinerii şi bărbaţii în putere! Susţin că este regretabil faptul că această decizie a statului ucrainean nu poate fi contrazisă, iar oamenii trebuie să se prezinte, vrând-nevrând, la oaste, ca în timpul războaielor mondiale... În caz contrar, deja până acum au început anchete penale împotriva a zeci de români din Bucovina de Nord care s-au ales cu dosare de cercetare penală deoarece au refuzat mobilizarea. Unele dintre aceste dosare penale au fost înaintate repede instanţelor de judecată, iar alţi etnici români care nu au fost găsiţi au fost daţi în urmărire generală, riscând pedepse cuprinse între trei şi cinci ani de detenţie... Consider că statul român nu poate asista nepăsător la ceea ce li se întâmplă românilor care trăiesc în Ucraina. Este vorba de oameni care sunt la o aruncătură de băţ de judeţele Maramureş şi Suceava, români care au rude şi prieteni aici, dar momentan sunt prinşi în mrejele unor dispute sângeroase şi forţaţi să stea pe loc! Unii dintre ei mi-au semnalat că ar dori să se întoarcă în România, la familiile lor, însă nu sunt lăsaţi de autorităţile ucrainene. Vorbim despre o jumătate de milion de oameni cu sânge românesc, nu despre o situaţie izolată! Sunt români ca şi noi, care aşteaptă un gest, o acţiune, sau cel puţin o vorbă bună din partea autorităţilor de la Bucureşti. În opinia mea, Guvernul şi Ministerul Afacerilor Externe trebuie să treacă de la protocoalele şi discuţiile diplomatice şi la nivel înalt cu reprezentanţii ţării vecine la aprofundarea punctuală a problemelor comunităţii româneşti din Ucraina. Sigur că unii cârcotaşi ar putea spune că încă nu e război în Transcarpatia sau Herţa, dar evoluţiile sunt în continuare imprevizibile, iar acordurile de pace încă nu sunt respectate. Tocmai de aceea, susţin o implicare activă a oficialităţilor abilitate ale statului român, începând chiar de la noul preşedinte, în problema minorităţii române din Ucraina. Sunt oameni, repet, care îşi doresc să revină definitiv în România! Îi vom primi, cu siguranţă, cu braţele deschise, dar întrebarea este "Avem ce să le oferim?". Locuri de muncă, perspective, viitor? Cam greu de răspuns, probabil, la o asemenea introspecţie retorică... Un lucru mi se pare însă cât se poate de realizabil. Guvernul şi statul român trebuie să întărească zonele aflate în imediata apropiere a graniţei de nord şi est. Este foarte bine că vom avea centre de comandă NATO pe teritoriul nostru, creşte gradul de siguranţă al cetăţenilor! Dar, mai avem nevoie şi de alte demersuri, cum ar fi investiţii în infrastructură, proiecte sociale, economice, comunitare care să asigure maramureşenilor, de exemplu, dar şi românilor ce se reîntorc, o şansă la o viaţă decentă, civilizată, europeană. Putem să le oferim? Să dea Dumnezeu!...
			Domnul Nuţu Fonta: "Cine este vinovat de trecerea copilului din Săcel-Maramureş în împărăţia îngerilor?" Cazul micuţului de trei ani din judeţul Maramureş care a decedat zilele trecute din cauza unei insuficienţe respiratorii, comportă o analiză serioasă asupra modului în care se exercită medicina în România. Fără a-mi permite să acuz pe cineva de rea-credinţă sau de lipsă de profesionalism, deoarece cercetarea acestui caz dramatic trebuie să aparţină doar instituţiilor abilitate ale statului, doresc însă să trag un semnal de alarmă cu privire la situaţia disperată în care a ajuns sănătatea românească. Concret, copilul din comuna Săcel a trecut în lumea celor drepţi din cauza unei afecţiuni banale, un fapt mai puţin obişnuit în România anului 2015. Mama copilului, Rodica Dologa, l-a dus mai întâi la Spitalul Orăşenesc din Borşa, unde nu exista un medic pediatru, micuţul fiind trimis apoi la unitatea spitalicească din Vişeu de Sus. Femeia susţine că a stat acolo încă o jumătate de oră, până la apariţia medicului, iar după alte patru ore, copilul a făcut infarct. Pacientul a fost resuscitat, dar fără rezultat, iar între timp s-a renunţat şi la ideea transportării sale la Spitalul Judeţean din Baia Mare, aflat oricum la 120 de kilometri distanţă. Deşi autorităţile medicale s-au disculpat iniţial, afirmând că stopul cardiac a survenit pe fondul agravării insuficienţei respiratorii, deoarece suferinţa ar fi fost mult mai veche în raport cu aducerea copilului la spital, totuşi ancheta derulată rapid de DSP Maramureş a dus la amendarea a trei medici. Culmea este că doctorii sancţionaţi, respectiv medicul curant, directorul medical şi managerul Spitalului orăşenesc din Vişeu de Sus, au fost amendaţi cu câte 10.000 de lei fiecare din cauza faptului că... nu au raportat în termen decesul copilului şi nu ar fi respectat protocoalele de resuscitare! Cum spuneam la început, este greu de acceptat ca un copil să moară în România actuală din cauza unei banale pneumonii! Medicul pediatru din Borşa era în concediu, iar la spitalul din Vişeu de Sus nu exista un medic radiolog, radiografia copilului fiind interpretată de pediatru! Părinţii copilului susţin că vinovaţi sunt medicii, care nu au intervenit aşa cum se cuvine pentru a salva copilul. Ei au făcut plângeri şi la Colegiul Medicilor, dar nici verificările de până acum, nici anchetele ulterioare, nu le vor mai aduce copilul înapoi. Îmbucurător este totuşi faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus s-a autosesizat în acest caz, iar procurorii au decis la sfârşitul săptămânii trecute deshumarea cadavrului pentru efectuarea unei noii autopsii. Deşi Direcţia de Sănătate Publică a efectuat cu destulă repeziciune ancheta referitoare la moartea micuţului bolnav de pneumonie, instanţa care poate stabili o eventuală culpă profesională a medicilor implicaţi în acest caz este Colegiul Medicilor. Consider că este vital ca investigaţiile să fie mult mai precise, în aşa fel încât părinţii să cunoască cine este de vină pentru moartea copilului. Măcar această consolare să o poată avea! Acest incident nefericit mai atrage atenţia, de asemenea, asupra condiţiilor precare în care medicii şi ceilalţi angajaţi ai sistemului de sănătate din România îşi desfăşoară activitatea zilnică. Cred că este extrem de dificil să practici medicina în ţara noastră, unde salariile au rămas la cel mai mic nivel din Europa, iar la capitolul dotări avem încă foarte multe îmbunătăţiri de făcut. Moartea regretabilă a copilului din Săcel este şi o consecinţă directă a migraţiei medicilor şi asistenţilor medicali spre ţările civilizate, care pun preţ atât pe starea de sănătate a populaţiei, cât şi pe oferirea unor condiţii financiare şi materiale propice exercitării muncii din acest domeniu sensibil. Dacă spitalele din Borşa şi Vişeu de Sus ar fi avut medicii necesari pentru a rezolva rapid problemele bietului copilaş, probabil că drama ar fi putut fi evitată. Aşa însă, trebuie să căutăm vinovaţii fără vină în întregul sistem de sănătate, iar guvernanţii, cred eu, au o datorie nu numai morală şi de onoare, ci şi de viaţă şi de moarte s-ar putea spune, pentru a rezolva problemele. Consider că o nouă lege a salarizării personalului medical şi sanitar se impune a fi cât mai repede promovată, astfel încât să nu ne trezim în situaţia de a nu mai avea medici în spitale! Totodată, conducerea Ministerului Sănătăţii ar trebui să sprijine mai susţinut demersurile unităţilor spitaliceşti de a atrage fonduri europene pentru dotarea cu aparatură performantă şi modernizarea celei existente, care, în unele spitale încă mai rezistă de pe vremea comunistă... Reiterez că este extrem de important ca astfel de evenimente tragice şi nedorite să fie evitate pe viitor, iar responsabilii de destinele sănătăţii româneşti, de la ministru la medicul de familie din ultimul sat al Maramureşului, să ia măsurile cele mai potrivite pentru însănătoşirea sistemului şi pentru ca micuţii noştri să nu mai moară cu zile...
			Domnul Ovidiu-Cristian Iane: "Se acordă prezumţia de nevinovăţie şi în România?" Nu doresc să vă solicit a-i considera "nevinovaţi până la proba contrarie" pe cei care, din zori şi până-n seară, fac obiectul dezbaterilor televizate, ci vreau să vă aduc în atenţie faptul că acest drept al fiecăruia dintre noi este deseori neglijat. Este de notorietate faptul că percheziţiile, arestările şi demersurile de urmărire penală din această perioadă, ce vizează personalităţi publice, fac deliciul presei, însă faptul că există surse care pun la dispoziţia jurnaliştilor informaţii nepublice dintr-un dosar aflat în etapa de instrumentare ar trebui să fie un motiv de îngrijorare pentru noi, forul legislativ. Din punctul meu de vedere, rolul incontestabil al presei în societate este, într-adevar, acela de a ţine publicul la curent cu evenimentele ce ţin de natura politică, economică, socială, ş.a.m.d., iar exercitarea dreptului la liberă exprimare este întocmai garantul democraţiei. Reversul medaliei este acela că dezvăluirea detaliilor ce ţin de sfera privată a vieţii individului va genera un impact negativ în viaţa acestuia, dar acest detaliu, deseori ignorat de etica jurnalistică, nu este subiectul central de astăzi. Ceea ce face, însă, obiectul acestei alocuţiuni este relaţia dintre sistemul judiciar şi mass-media, mai exact acţiunea de divulgare, fără drept, a unor probe dintr-un dosar penal în curs de cercetare, cât şi a informaţiilor ce ţin de modul prin care alte probe vor fi obţinute sau administrate. Autorii acestor fapte nu numai că săvârşesc o îngrădire a înfăptuirii justiţiei, ci şi lezeaza dreptul la viaţă privată a individului şi cauzează pierderea credibilităţii în spaţiul public al acestuia. Or, conform Constituţiei, dreptul la liberă exprimare este inviolabil, în timp ce art.26 arată că "autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată". Vehicularea intensă în presă a numelui persoanei cercetate şi atingerea adusă imaginii acesteia sunt fapte ce îi vor prejudicia reputaţia, chiar şi în cazul în care persoana vizată este declarată a fi nevinovată sau anumite afirmaţii publice sunt ulterior dovedite ca având caracter nereal. Conflictul acesta dintre secretizare şi dreptul la liberă exprimare este unul ce a făcut obiectul numeroaselor dezbateri la nivel naţional şi internaţional. Dacă majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene au adoptat legi pentru a evita tulburarea publică şi lezarea dreptului la viaţă privată a personalităţilor publice anchetate, România nu a reuşit să armonizeze aceste practici pentru a-şi proteja cetăţenii. În continuare respectul vieţii private şi al demnităţii sunt la cote reduse, iar pentru prejudiciile de imagine aduse, nimeni nu este considerat responsabil. Cadrul legal pentru ca aceste situaţii să fie evitate exista deja, iar cea mai indicată modalitate pentru respectarea drepturilor părţilor implicate, fără a îngrădi libertatea presei, dreptul de exprimare şi cel de informare, dar şi tăinuirea informaţiilor personale ale cetăţenilor vizaţi, este prin responsabilizarea temeinică a jurnaliştilor şi a celor care înfăptuiesc actul de justiţie. De asemenea, un pas înainte în această direcţie ar fi făcut şi prin acordarea prezumţiei de nevinovăţie oricărui individ.
			Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru: "Un ordin de ministru rătăcit" "Promovăm politici sociale sustenabile, care să ofere accesul liber şi egal la educaţie şi la sănătate şi care să asigure cetăţenilor români o viaţă demnă. Creştem resursele financiare alocate educaţiei, inclusiv prin atragerea unor surse de finanţare private. Asigurăm un sistem de salarizare şi motivare financiară corespunzător rolului pe care cadrul didactic îl îndeplineşte în societate." Acestea sunt doar 3 dintre obiectivele privind educaţia enunţate în Programul de guvernare al actualului cabinet Ponta, un document oficial asumat la învestirea în Parlament în 2014. Din păcate însă, vorbim doar de o înşiruire frumoasă de cuvinte, departe de a reprezenta obiectivele reale ale guvernării PSD. Dintr-un alt document, tot oficial, pregătit încă din 2013, aflăm realitatea cruntă a guvernării actuale, aceea a neputinţei şi a ignoranţei. Într-un proiect de ordin de ministru care a zăcut prin sertare gata pentru a fi scos după perioada de campanie electorală se prevede, printre altele, reducerea a 5000 de posturi în învăţământ. Documentul, deşi poartă semnătura actualului ministru, nu a fost asumat de acesta, fiind retras, în urma scandalului iscat de apariţia lui. Deşi promovarea ordinului în spaţiul public s-a lăsat cu sancţiuni, domnul Sorin Cîmpeanu nu poate ascunde intenţia actualului Guvern şi care a reprezentat în fapt şi politica dusă în ultimii ani de cabinetul Ponta, aceea de a menţine subfinanţat un domeniu atât de important pentru o societate dezvoltată. În declaraţiile sale, domnul Cîmpeanu ignoră faptul că retragerea acestui document nu va rezolva o problemă acută în sistem. Chiar dacă în următoarea perioadă respectivele posturi din învăţământ nu vor mai fi desfiinţate printr-un ordin de ministru, acestea se vor reduce de la sine. Abandonul şcolar în creştere de la an la an, în fapt scăderea dramatică a populaţiei şcolare va duce inevitabil la reducerea numărului de norme şi posturi din învăţământ. Prin declaraţii pompoase de susţinere sau prin acorduri încheiate de ochii lumii, cum s-a dovedit cel din noiembrie 2014 semnat de miniştrii actualului Guvern împreună cu sindicatele din învăţământ, nu se reuşeşte decât ascunderea sub preş a unei realităţi care pe hârtie nu arată la fel de bine precum obiectivele amintite de mine în începutul declaraţiei şi asumate într-un program de guvernare. Elevii şi părinţii şi-au pierdut încrederea că actualul sistem educaţional poate oferi o şansă reală de a ocupa un job în piaţa muncii la finalizarea studiilor, unul care să mai fie şi bine remunerat, iar acest lucru se datorează politicii educaţionale promovată în ultimii ani. Cei care plătesc poliţele pentru menţinerea unui învăţământ neperformant sunt atât elevii, cât şi profesorii care nu vor mai avea cui să predea. Ceea ce trebuie să facă domnul Cîmpeanu este să vină cu soluţii reale în vederea modernizării învăţământului românesc, adecvarea lui la noile realităţi de pe piaţa muncii, precum şi pentru atragerea de surse de finanţare care să susţină eficientizarea sistemului, printre care şi creşterile salariale atât de mult promise de toţi miniştrii care au deţinut portofoliul educaţiei.
			Domnul Petru Movilă: "Ministrul Rus umblă cu cioara vopsită şi spune că-i papagal" După ce noi, ieşenii, am insistat pe lângă Guvernul Ponta mai bine de doi ani de zile pentru autostrada Iaşi - Tg. Mureş, guvernanţii au decis să ne închidă gura: ne-au dat, pe hârtii, ceea ce am dorit! În cursul zilei de ieri, ministrul transporturilor, Ioan Rus, ne-a prezentat Masterplanul de transport al României (MPGTR), explicând faptul că în urma dezbaterilor publice au fost luate în calcul majoritatea propunerilor. Astfel, din noiembrie până în februarie, reprezentanţii Ministerului Transporturilor au scos din căciulă peste 650 de km de autostradă, care, ?n prima variantă nu-şi justificau existenţa pentru că nu aveau susţinere financiară! Concret, în plus, în doar câteva luni, au apărut peste 1.300 de km de autostrăzi noi - dublu faţă de varianta iniţială, aproape 1.900 de km de drumuri expres şi 2.800 de km de drumuri Transregio! Ce mă interesează pe mine în calitate de parlamentar de Iaşi, şi ce vă voi aduce în atenţie, stimaţi colegi parlamentari, este evoluţia surprinzătoare a autostrăzii Iaşi-Tg. Mureş. După îndelungi dezbateri şi proteste ale ieşenilor în legătură cu acest tronson rutier, saturat probabil de cerinţele şi întrebările pe această temă, ministrul Rus a luat o hotărâre menită să închidă acest subiect, cel puţin pentru o perioadă de timp: Iaşi - Tg. Mureş va fi autostradă! Astfel, a corectat variantele anterioare ale Masterplanului şi a scris peste tot, acolo unde apărea termenul de drum expres, autostradă. Efectul a fost cel aşteptat: ieşenii au zâmbit satisfăcuţi şi acum sunt mulţumiţi că vor ajunge în Transilvania pe autostradă. Însă ceea ce nu au văzut mulţi este faptul că această autostradă este una fazată, şi că, mai întâi se va face drum expres, urmând ca mai apoi, la un moment dat, ?n viitor, să se facă autostradă. Aşa că, mult aşteptata autostrada nu este altceva decât o schimbare din pix, o cioară vopsită care arată ca un papagal, un simulacru de care Rus se foloseşte pentru a închide gura celor care doresc autostrada Iaşi - Tg. Mureş! În ciuda a ceea ce s-a prezentat ieri, situaţia rămâne aceeaşi: tronsonul Ungheni - Iaşi - Tg. Neamţ va fi autostradă, iar Tg. Neamţ - Tg. Mureş, drum expres! Domnule ministru, nu ne mai păcăliţi şi fiţi sinceri cu noi, ieşenii, cei care au dat cele mai multe voturi PSD-ului pentru a ajunge la guvernare. Vrem autostradă peste munţi, nu minciuni!
			Domnul Radu Babuş: "Întreprinderile mici şi mijlocii şi strategia Europa 2020" Este esenţial ca interesele şi circumstanţele specifice ale IMM-urilor să fie luate în considerare în elaborarea tuturor politicilor şi programelor de finanţare ale Uniunii. Viitorul cadru financiar va fi conceput astfel încât să faciliteze participarea întreprinderilor mici la programele de finanţare, prin simplificarea normelor, prin reducerea costurilor de participare, prin accelerarea procedurilor de atribuire şi prin punerea la dispoziţie a unui "ghişeu unic" pentru a veni în ajutorul beneficiarilor de fonduri ale Uniunii. Datorită importanţei sale pentru realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020, îmbunătăţirea mediului de afaceri pentru IMM-uri este menţionată în şase dintre cele şapte iniţiative emblematice ale Strategiei Europa 2020: o politică industrială pentru era globalizării, o Uniune a inovării, Tineretul în mişcare, o agendă digitală pentru Europa, o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, o agendă pentru noi competenţe şi locuri de muncă. De o importanţă deosebită pentru noul program este iniţiativa emblematică "O politică industrială pentru era globalizării", care a conturat o nouă abordare strategică, menită să stimuleze competitivitatea europeană, precum şi înfiinţarea şi creşterea întreprinderilor mici şi mijlocii şi promovarea unei culturi antreprenoriale. Noul program propus va oferi, de asemenea, un instrument care poate servi şi altor obiective de politică. Reţeaua întreprinderilor europene va oferi mijloacele pentru stabilirea de legături cu alte programe şi iniţiative în ceea ce priveşte difuzarea descendentă a informaţiilor, promovându-le, precum şi o colectare ascendentă a feedback-urilor de la părţile interesate. Ea va continua să furnizeze informaţii, sfaturi şi sprijin IMM-urilor în ceea ce priveşte programele de mediu şi respectarea reglementărilor. Sinergiile cu alte programe vor fi sporite la maximum. Activităţile de garantare propuse în noul program vor funcţiona alături de activităţile de garantare finanţate în baza fondurilor structurale ale Uniunii şi a instrumentului de microfinanţare Progress. Instrumentele de capital de risc vor veni în completarea celor prevăzute în cadrul Orizont 2020 - noul program-cadru pentru cercetare şi inovare. Programul va evita, de asemenea, suprapunerile cu alte programe, în special în domeniul promovării spiritului antreprenorial şi în domeniul competenţelor antreprenoriale. O atenţie deosebită va fi acordată şi complementarităţii noului program cu instrumentul de parteneriat propus. Va fi esenţial ca acţiunea externă a Uniunii să fie complementară dimensiunii externe a agendei interne de asigurare a unei dezvoltări durabile şi a locurilor de muncă în Europa.
			Domnul Radu Babuş: "Problemele standardizării europene" În cadrul Uniunii Europene, standardele naţionale sunt adoptate de organisme naţionale de standardizare, ceea ce ar putea conduce la existenţa unor standarde contradictorii şi la impedimente în cadrul pieţei interne. Astfel, se disting trei probleme importante: Într-o lume şi o societate care se schimbă cu rapiditate, în special în sectoarele caracterizate de cicluri de viaţă şi de dezvoltare foarte scurte ale produselor, standardele trebuie să menţină ritmul evoluţiilor tehnologice rapide. Principala consecinţă negativă a unui proces lent de stabilire a standardelor este că standardele naţionale contradictorii continuă să se aplice, ceea ce poate crea obstacole tehnice în cadrul lanţului de aprovizionare, în cazul în care un standard naţional este utilizat ca instrument protecţionist. O altă consecinţă este aceea că, în absenţa standardelor armonizate, întreprinderile nu pot utiliza standardul relevant pentru a conferi o prezumţie de conformitate, ci trebuie să demonstreze conformitatea cu cerinţele esenţiale, astfel cum prevede modulul de evaluare a conformităţii din legislaţia Uniunii Europene aplicabilă. În ambele cazuri, întreprinderile sunt împiedicate să realizeze economii în ceea ce priveşte costurile suportate din cauza fragmentării pieţei interne sau a procedurilor de evaluare a conformităţii. Standardele naţionale contradictorii sau absenţa standardelor armonizate conduc la costuri de tranzacţionare şi la preţuri unitare mai ridicate, cauzate de necesitatea de a produce loturi diferite. Industria reacţionează la această situaţie prin crearea unor canale de standardizare pentru dezvoltarea rapidă a unor specificaţii tehnice pentru asigurarea interoperabilităţii care capătă răspândire internaţională. IMM-urile se confruntă cu o serie de probleme în ceea ce priveşte standardele şi standardizarea. Una dintre cele mai importante probleme este aceea că IMM-urile sunt, în general, subreprezentate în activităţile de standardizare, în special la nivel european. În plus, standardele au de multe ori legătură cu siguranţa şi bunăstarea cetăţenilor, eficacitatea reţelelor, mediul şi alte domenii ale politicilor publice. Deşi standardele au un rol important în societate, opinia părţilor interesate relevante din cadrul societăţii nu este suficient de integrată în procesul de standardizare din Uniunea Europeană. Pentru a aborda problema reprezentării insuficiente a IMM-urilor şi a părţilor interesate în activităţile de standardizare, organizaţiilor care reprezintă IMM-urile şi părţile interesate din cadrul societăţii li se plătesc contribuţii. Criteriile de eligibilitate pentru aceste subvenţii, condiţiile pentru utilizarea lor şi tipul de contribuţii financiare disponibile variază foarte mult. Unele organizaţii primesc subvenţii pentru acţiuni, în timp ce altele primesc subvenţii de funcţionare. Cea mai negativă consecinţă a problemei reprezentate de insuficienta participare a IMM-urilor şi a părţilor interesate din cadrul societăţii este lipsa de influenţă a acestora asupra procesului. În domeniul TIC, numeroase standarde care asigură interoperabilitatea nu sunt elaborate de OSE, ci de alte organizaţii care elaborează standarde. Deoarece aceste standarde, ca atare, nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de standarde la care autorităţile publice să poată face referire în invitaţiile de participare la licitaţii, autorităţile publice prudente vor evita să facă referire la acestea. Consecinţa este că echipamentele TIC pe care le achiziţionează este posibil să nu fie interoperabile cu echipamentele TIC achiziţionate de alte autorităţi. Această dificultate împiedică de multe ori autorităţile publice să îşi definească strategiile şi arhitecturile TIC, inclusiv interoperabilitatea transfrontalieră între organizaţii. Standardele pot contribui la susţinerea politicii europene în confruntarea cu provocările societale majore precum schimbările climatice, utilizarea durabilă a resurselor, îmbătrânirea şi inovarea în general. Prin plasarea dezvoltării standardelor europene sau internaţionale pentru produse şi tehnologii pe aceste pieţe în expansiune, Europa ar putea crea un avantaj competitiv pentru întreprinderile sale şi ar putea facilita comerţul.
			Doamna Raluca-Cristina Ispir: Vreau să salut, prin declaraţia mea de astăzi, prezenţa în Parlament, săptămâna trecută, a preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis. A fost o demonstraţie din partea unui şef de stat că în România politica se poate face şi altfel, iar instituţiile pot funcţiona într-un raport corect una faţă de cealaltă, în baza dialogului consfinţit de Constituţie. Probabil că este pentru prima oară, în perioada postdecembristă, când putem vorbi despre existenţa unui raport corect între instituţia Preşedinţiei şi instituţia Parlamentului. Este semnificativă afirmaţia cu care preşedintele Iohannis şi-a început discursul, anume aceea că "Progresul unei naţiuni nu se poate naşte din conflictul permanent între cei chemaţi să o reprezinte." Dintr-o astfel de colaborare putem să afirmăm, fără a greşi, că se vor creea proiecte pozitive, care nu pot fi decât în beneficiul cetăţenilor. De altfel, agenda expusă de Preşedinţia României nu este altceva decât agenda românilor. În această ordine de idei consider, alături de colegii mei din PNL, că în centrul reformării scenei politice din România ar trebui să stea refacerea funcţionalităţii Parlamentului şi recredibilizarea sa ca instituţie fundamentală a democraţiei. Apelul preşedintelui de renunţare la populism, la electoralism, la restabilirea dialogului ar trebui însuşit, în mod normal, de toţi cei prezenţi ieri în plenul reunit al Parlamentului. PNL se constituie într-un partener al preşedintelui Klaus Iohannis, iar acest nou model de a face politică trebuie să fie îmbrăţişat de toţi actorii politici, dar mai ales de către actuala majoritate parlamentară, inclusiv de colegii noştri de la guvernare. Pentru a lucra însă împreună în interesul românilor, pentru a face un Parlament cu adevărat puternic trebuie să renunţăm cu toţii la acţiuni şi interese electorale de conjunctură. Consider că România trebuie să profite la maximum de resetarea politică decisă de cetăţeni prin votul din 16 noiembrie 2014, iar activitatea legislativului să se reflecte în acte normative care să răspundă în mod real nevoilor întregii societăţi, acum când avem cu adevărat şansa unei relaţii corecte Preşedinte - Parlament.
			Doamna Raluca Surdu: În calitate de parlamentar am susţinut încă de la bun început necesitatea elaborării unui Cod electoral modern, elaborat cu implicarea tuturor partidelor politice, a tuturor institu?iilor din domeniu responsabile de votul din România şi din diaspora, dar şi împreună cu reprezentan?ii societă?ii civile. Am considerat că este necesar să se facă paşi înainte în reformarea legislaţiei electorale, într-un ritm susţinut, de aceea agrearea de către toţi partenerii a constituirii la nivelul Parlamentului a Comisiei de Cod electoral care va reglementa anumite aspecte ale Codului electoral până în luna iunie a anului 2015 a fost o dovadă că ne dorim cu toţii transparenţa, predictibilitatea şi celeritatea, consensul între politic şi societatea civilă şi mai ales răspunsuri la toate nevoile electoratului, în vederea respectării drepturilor fundamentale de a alege şi de a fi ales. Acestea sunt principiile care vor ghida acţiunea noastră parlamentară, un cod electoral modern şi european fiind o promisiune serioasă a tuturor formaţiunilor politice din Parlament, un nou cod electoral la care toţi cei responsabili suntem obligaţi să lucrăm, pentru a oferi românilor ceea ce au cerut cu fermitate în ultimele luni. Avem nevoie de reducerea semnificativă a numărului de parlamentari şi împiedicarea ca, pe cale artificială, din cauza efectelor legii electorale, acest număr de parlamentari să crească în urma alegerilor; avem nevoie de introducerea de urgenţă a votului prin corespondenţă pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, pentru a da dovadă că am înţeles în totalitate mesajul dat în data de 16 noiembrie 2014 de către electorat; avem nevoie de o serie de reforme radicale, în sensul scăderii corupţiei politice, care se manifestă inclusiv prin finanţarea campaniilor electorale. Tocmai în întâmpinarea acestor nevoi, Partidul Naţional Liberal a început o serie de întâlniri şi consultări cu reprezentanţii asociaţiilor neguvernamentale, un pas înainte în reformarea legislaţiei electorale, într-un ritm susţinut. Numai în acest fel vom avea un cod electoral complex, care să asigure solu?ii la toate neajunsurile şi problemele identificate până în acest moment, lucrat cu toate instituţiile responsabile din România, dar şi cu reprezentanţii societăţii civile, astfel încât următoarele alegeri să se desfăşoare în cel mai bun mod posibil.
			Doamna Sanda-Maria Ardeleanu: "Noul ROFUIP şi combaterea violenţei în şcoli" Pe 13 ianuarie 2015, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5115 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP). Noul ROFUIP va intra în vigoare chiar începând cu zilele următoare şi se va aplica la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ de stat, particular şi confesional. În acest sens, săptămâna trecută, la Palatul Parlamentului a avut loc Dezbaterea intitulată "Aplicarea în unităţile de învăţământ preuniversitar a noului Regulament-cadru de organizare şi funcţionare", organizată de Comisia de educaţie a PNL Sector 2 şi OF a PNL Sector 2, la care au participat peste 90 de cadre didactice, profesori, directori de unităţi de învăţământ, inspectori şcolari, reprezentanţi ai MEN. După cum ştiţi, ROFUIP a stârnit controverse, aprecieri, dar şi nemulţumiri în rândul tuturor părţilor implicate: elevi, părinţi, profesori... ROFUIP este un document care, în opinia generală, nu ar trebui să conţină formulări discutabile, fiind instrumentul care ar putea crea mediul normal şi sănătos pentru buna funcţionare a sistemului de educaţie, grav "rănit" în ultimii ani. Printre principale aspecte de noutate prevăzute în acest regulament se află şi cele care vizează siguranţa elevului şi combaterea violenţei în şcoală. Problema ridicată de mine în cadrul dezbaterii vine după ce, chiar la finalul anului trecut, supuneam atenţiei dumneavoastră, stimaţi colegi, Raportul UNICEF conform căruia România se află pe primul loc într-un clasament al violenţei în şcoli, având cei mai violenţi elevi cu vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani dintre toate statele lumii civilizate. Noul Regulament de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar ar fi trebuit să vină cu o serie întreagă de soluţii clare, bine ancorate în realitatea şcolii, care să contribuie la rezolvarea acestei grave probleme de sistem. Aş vrea aici să fac o precizare: Ministerul Educaţiei nu a făcut public un raport statistic asupra cazurilor de violenţă în şcoală în ultimii doi ani, iar una din cauze este şi faptul că directorii de şcoli protejează imaginea unităţilor pe care le conduc, preferând să nu înregistreze cazurile mai puţin grave sau izolate de violenţă, iar inspectoratele şcolare se rezumă la a centraliza raportările şcolilor pentru a le transmite mai departe forului superior. Vorbim aici în special de acele cazuri care intră în competenţa poliţiei sau care răzbat în mass-media. Stabilirea de către fiecare unitate de învăţământ a cel puţin unui semn distinctiv pentru elevi şi comunicarea acestora Poliţiei şi Jandarmieriei din judeţul respectiv, existenţa unei Comisii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în fiecare şcoală, care să adopte anual un Plan operaţional al unităţii şcolare privind reducerea fenomenului violenţei în mediul şcolar, stipularea actelor de violenţă ce pot fi săvârşite în şcoli sunt o serie de măsuri bune pe care le regăsim în noul ROFUIP, dar ele sunt încă formulate vag, fără a se insista asupra obligativităţii măsurilor care se pot lua în acest sens. Ba, mai mult, prevederile noului regulament ridică o nouă problemă care ar putea apărea în sistem: nu toţi profesorii şi managerii şcolari sunt formaţi în direcţia prevenirii şi combaterii violenţei şcolare, iar consilierii psihologi au alocaţi, în realitate, un număr de 1000-1500 de elevi, deşi OMECTS nr. 5555/2011 prevedea un număr de 400 de preşcolari sau 800 de elevi la un consilier şcolar, prin urmare, aceste comisii devin pur formale şi monitorizează doar efectele, nu şi cauzele producerii fenomenului de violenţă. În acest context, am ridicat, săptămână trecută în cadrul dezbaterii, problema nevoii completării acestui Regulament cu introducerea unor puncte care să includă proiecte sau parteneriate ale şcolilor cu instituţiile abilitate şi cu autorităţile locale, implicarea activă a părinţilor şi elevilor, campanii de conştientizare şi informare în rândul profesorilor, elevilor şi părinţilor, sesiuni de formare/abilitare a cadrelor didactice, a managerilor şi a inspectorilor şcolari în vederea profesionalizării comisiilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei din fiecare şcoală. Totodată, am insistat pe nevoia respectării legilor deja existente în acest domeniu, la unele dintre ele fiind chiar iniţiator: Legea nr.29/2010 pentru modificarea Legii nr.35 /2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ şi Legea nr.25/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Având în vedere concluziile discuţiilor purtate cu cadrele didactice prezente la evenimentul organizat la Palatul Parlamentului şi gravitatea fenomenului violenţei în rândul elevilor care ne este adusă la cunoştinţă, din păcate şi paradoxal, de statisticile marilor organizaţii internaţionale, vă propunem, stimaţi colegi, corelarea prevederilor din ROFUIP cu Strategia anticorupţie în educaţie şi cu cele două coduri etice - al profesorului şi al elevului care, deşi întârzie să apară, ar putea da o greutate mai mare instrumentelor deja prevăzute, dar şi un cadru propice eficientizării prevenirii şi combaterii violenţei în rândul elevilor, oferind o mai mare responsabilitate tuturor celor implicaţi în sistemul de educaţie românesc.
			Doamna Sanda-Maria Ardeleanu: "Sesiunea voinţei politice transpartinice" Ne place sau nu, e momentul să conştientizăm că situaţia reală în care se află Parlamentul României, instituţie care beneficiază de o scădere constantă a procentului încrederii românilor, conform sondajelor de opinie, care este permanent supusă amplelor campanii de discreditare, nu mai poate continua. Invocând superficial faptul că aspecte ce ţin de funcţionarea curentă a instituţiei în care ne desfăşurăm activitatea au fost şi vor fi mereu prezentate mai mult sau mai puţin corect românilor, am asistat pasivi la amplificarea unui fenomen periculos în funcţionarea democraţiei în România. Nu ne mai permitem să lăsăm ca munca noastră şi activitatea uneori cu greu susţinută să fie puse la îndoială, cât timp apărăm valori certe, principii corecte, rămânând cinstiţi faţă de cei care ne-au votat. Aş fi tentată să zic, uitându-mă la numărul mare de iniţiative legislative "uitate" în sertarele comisiilor, că am fost prea preocupaţi de a ne apăra şi promova temele de partid, uitând că legile se fac pentru toţi românii, că interesul general trebuie să primeze. Tind să cred că situaţia marilor dosare care au în prim-plan chiar şi parlamentari ne arată că s-a greşit şi că este momentul nu doar al schimbării atitudinii clasei politice, ci şi al reîntoarcerii imperativ necesară către nevoile românilor în plan legislativ. Simt că, mai mult ca altădată, există în rândul nostru determinare pentru a se găsi voinţa politică transpartinică, atât de necesară în dialogul legislativ. Partidul Naţional Liberal are deja o listă însemnată de priorităţi legislative, unele ce ţin de cadrul general al activităţilor politice, cum ar fi pachetul legilor electorale, Legea finanţării partidelor politice, votul prin corespondenţă, reducerea numărului de parlamentari, dar şi o serie de iniţiative legislative pe domenii precum cultura. Proiectul Legii finanţării revistelor de cultură reprezentative din România şi Proiectul de Lege privind instituirea timbrului cultural sunt doar două dintre propunerile legislative aflate în procedură parlamentară şi care vor fi susţinute cu prioritate în această sesiune. Semnalul instituirii unui dialog politic între putere şi opoziţie a fost dat de la cel mai înalt nivel şi ne obligă şi pe noi să aducem, în Parlamentul României, dovada clară că promovăm un parlamentarism democratic. Stimaţi colegi, haideţi să arătăm, fiecare în comisia de specialitate din care facem parte, că avem o deschidere cel puţin rezonabilă, care să conducă la îmbunătăţirea procesului legislativ şi la reducerea lacunelor legislative de care ne lovim la tot pasul sau care ne sunt reproşate, uneori justificat. Totodată, vă urez o sesiune rodnică şi multe proiecte menite să îmbunătăţească viaţa cetăţeanului român.
			Doamna Sanda-Maria Ardeleanu: "Gheorghe I. Brătianu - un savant istoric martir" Complexul Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi - Muzeul de Istorie, în parteneriat cu Academia Română Bucureşti, Colegiul Naţional Iaşi şi Liga Studenţilor de la Istorie Iaşi au organizat în zilele de 28 şi 29 ianuarie 2015 comemorarea unor personalităţi, victime ale represiunii staliniste care au murit la Închisoarea Sighetul Marmaţiei sub genericul "Gheorghe I. Brătianu - un savant istoric martir" (28 ianuarie 1898 - 27 aprilie 1953). Am acceptat invitaţia de a participa la aceste manifestări de înaltă factură, alături de importante nume din lumea academică şi culturală, prezentând în faţa unui public elitist, la Palatul Memorial "Al. I. Cuza" de la Ruginoasa, comunicarea intitulată "Actualitatea operei savantului-politician Gheorghe I. Brătianu (cu o privire specială asupra lucrărilor «O enigmă şi un miracol istoric: poporul român» şi «Marea Neagră»". Fiecare dintre cei prezenţi aveam motive temeinice de a ne afla acolo. Dincolo de bucuria de a fi într-o companie ce mi-a permis împărtăşirea unor rafinamente spirituale cu totul speciale, pentru mine, trei au fost coordonatele sentimentale care m-au determinat să îndrăznesc a-mi expune gândurile la comemorarea lui Gheorghe I. Brătianu: în primul rând, atmosfera magică a Palatului Memorial "Al. I. Cuza"de la Ruginoasa, legat de numele viitorului istoric cu o educaţie elevată, care avea să-l introducă foarte devreme, la numai 44 de ani, printre "nemuritorii" români de la Academie. Atmosfera istorică şi culturală ce ne atrage astăzi, din nou, la Ruginoasa, ca într-un carusel bogat în informaţie, nu o voi uita prea curând. Apoi, faptul că amândoi am fost ieşeni prin adopţie (Gheorghe I. Brătianu venind de la Ruginoasa, eu de la Fălticeni). În fine, dar nu în ultimul rând, faptul că, din iubire de neam, viitorul istoric a luptat, fiind încă minor, pentru întregirea ţării, pe pământul Bucovinei, în 1917. A trecut şi prin Suceava, pe care o reprezint în Parlamentul României, "această Suceavă unde", aşa cum spunea savantul-politician Gheorghe I. Brătianu, "fiecare piatră ne pomeneşte de mărirea strămoşilor şi de slava lor nepieritoare". Se cuvenea, aşadar, ca după aproape 100 de ani, să-i întorc vizita savantului liberal, într-un gest simbolic, dar cu convingerea că noi trebuie să ne amintim de Gheorghe I. Brătianu, poate mai ales acum, în vremuri încercate. Acestor argumente personale li se pot adăuga numeroase altele, general valabile pentru fiecare român, din oricare colţ al ţării, conştient că munca istoricului Gheorghe I. Brătianu a lăsat o moştenire, pe cât de necesară nouă în momentul publicării ei, pe atât de puternic valorizată de trecerea anilor. Dincolo de adevărurile istorice susţinute de savant, dincolo de sintezele sale unice, dincolo de şcoala istoriografică brătinistă ce se prezintă ca un model, în primul rând ca rigoare şi metodă de cercetare, se poate spune că viaţa istoricului nu este încă suficient cunoscută, ca şi opera sa, care, neaflându-se la dispoziţia cititorului decât prin exemplare miraculos salvate de epurări în marile biblioteci şi puţine reeditări, nu-şi poate îndeplini menirea pentru care a fost creată: o contribuţie reprezentativă la dezvoltarea culturii românilor. Sper, totuşi, stimaţi colegi, să vedem cât mai repede, dacă nu o ediţie de opere complete, cel puţin titlurile reprezentative ale lui Gheorghe I. Brătianu în ediţii accesibile publicului larg, şi nu mă îndoiesc nicio clipă că, indiferent de aparteneţa noastră politică, noi, politicienii anului 2015, vom susţine o reaşezare a personalităţii istoricului şi a operei sale la locul binemeritat, în Panteonul cunoaşterii şi culturii româneşti. Stimaţi colegi, vreau să vă împărtăşesc faptul că Gheorghe I. Brătianu este prezentat pe placa sa comemorativă drept "martirul care a trăit, a luptat şi a pătimit pentru cauza naţională românească". În contextul manifestărilor de înaltă ţinută ştiinţifică şi de profundă încărcătură emoţională de la Ruginoasa şi Iaşi, nu pot să nu mă întreb câţi dintre noi cei care, cel puţin declarativ, ducem mai departe valorile Brătienilor, ne mai ghidăm în activitatea noastră politică după modelul celor care au luptat pentru cauza românească.
			Doamna Sanda-Maria Ardeleanu: "Depolitizarea din învăţământ, la un nou moment zero" Salutând intenţia Ministrului Educaţiei Naţionale de a face o prioritate din organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de conducere din învăţământul preuniversitar şi la nivel de inspectorate şcolare judeţene, îmi exprim îngrijorarea cu privire la modalitatea în care acestea se vor desfăşura. Această decizie subită vine după ce, în repetate rânduri, alături de colegii preocupaţi de situaţia şi nevoia de profesionalizare a managementului unităţilor de învăţământ, am formulat numeroase atenţionări privind necesitarea organizării acestor concursuri şi mai ales privind depolitizarea şcolii. Subiectul a fost dezbătut inclusiv la întâlnirea pe care am avut-o săptămâna trecută în Parlamentul României cu peste 90 de cadre didactice, inspectori şcolari şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale în cadrul Dezbaterii intitulate "Aplicarea în unităţile de învăţământ preuniversitar a noului Regulament-cadru de organizare şi funcţionare". Concluzia este una singură: învăţământul românesc este rămas mult în urma realităţilor sociale, a nevoilor societăţii româneşti şi nimeni nu mai doreşte şi nu va mai accepta impunerea politicului în faţa competenţei şi a profesionalismului. Totodată, analizând poziţia sindicatelor din învăţământ faţă de decizia ministrului educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a anunţat că în perioada imediat următoare vor demara concursurile pentru ocuparea posturilor de conducere din şcoli şi inspectorate, dupa ce în prealabil vor fi întocmite metodologiile într-un sistem "repede înainte", nu pot să nu mă întreb dacă nu există şi alte motive pentru care s-a urgentat acest proces. "Detaşarea în interesul învăţământului" este un fenomen ce datează din anul 2007 şi consecinţele lui sunt rezultatele dezastruoase de la examenele naţionale, procentul alarmant al abandonului şcolar şi al analfabetismului, numărul extrem de mare al cazurilor de violenţă înregistate în şcoală. Profesorii şi-au exprimat public, săptămâna trecută, nemulţumirea privind repetatele situaţii în care apartenenţa politică a stat la baza ocupării funcţiei de director de şcoală, ba, mai mult, a fost chiar singurul criteriu avut în vedere. Nu mai este loc în învăţământul românesc pentru dascăli slab pregătiţi, compromişi moral, lipsiţi de profesionalism, pentru numiri politice, care s-au dovedit nocive pentru sistem prin rezultatele proaste înregistrate. Este momentul să încurajăm competenţa, principialitatea, moralitatea şi dorinţa de profesionalizare a managementului în şcoală. Nu vreau ca aceste concursuri care vor începe chiar din luna februarie, să se dovedească a fi o încercare disperată a Guvernării actuale de a-şi impune oameni fideli în posturi de conducere, iar dacă vom primi acest semnal, îmi doresc ca orice situaţie de acest gen să nu fie tolerată. Orice formă de abuz, de intenţie de subordonare politică a şcolii trebuie blocată! Este un nou moment zero, în care putem reveni la modalitatea corectă de organizare a concursurilor din sistemul de învăţământ, la tratarea cu respect a cadrelor didactice, a elevilor şi părinţilor. Alături de colegii parlamentari PNL, solicităm ferm depolitizarea oricăror acţiuni ce privesc managementul şcolar, introducerea unor măsuri suplimentare, care să anuleze posibilitatea de fraudare a acestor, concursuri, precum şi implicarea societăţii civile în vederea transparentizării tuturor deciziilor care însoţesc procesul de organizare a probelor de concurs.
			Domnul Cezar Cioată: "Investind în copii, investim în viitorul nostru" Copiii sunt o preocupare zilnică a noastră, ca părinţi, ca cetăţeni şi ar trebui sa fie şi o preocupare zilnică şi ca demnitari ai acestei ţări. Oricât de des am spune că ei sunt viitorul nostru, copiii sunt în primul rând prezentul nostru. Copiii au nevoie astăzi de grădiniţe şi şcoli în care să se simtă încurajaţi şi protejaţi; au nevoie de servicii de sănătate calitative; copiii au nevoie acum de spaţii în care să se joace, să-şi petreacă timpul liber; copiii au nevoie azi încă de multe alte condiţii ca să se dezvolte şi să crească adulţi activi şi productivi. Potrivit studiului realizat de UNICEF, în România există în continuare copii de vârstă şcolară care sunt în afara sistemului de învăţământ. Conform unor cifre oficiale, peste 6% dintre copiii de vârsta ciclului primar şi gimnazial se află în această situaţie, iar 17,5% dintre tinerii de 18-24 de ani au părăsit timpuriu şcoala. Mai mult, doar 21,8% dintre persoanele de 30-34 de ani din România au studii superioare, comparativ cu media UE de 34,6%. Cercul vicios al investiţiilor insuficiente în educaţie trebuie transformat într-un cerc virtuos: mărirea cheltuielilor aferente educaţiei ar încuraja creşterea economică şi ar genera mai mulţi bani pentru bugetul de stat. Investiţiile în învăţământul primar şi secundar ar trebui să vizeze reducerea disparităţilor în ceea ce priveşte frecvenţa şi rezultatele şcolare, lucru ce poate duce la creştere economică. Dezvoltarea capitalului uman poate prezenta de asemenea numeroase beneficii, precum ameliorarea sănătăţii, scăderea criminalităţii şi a dependenţei de prestaţii sociale. Şcolile ce cuprind şi menţin în sistem elevi dezavantajaţi, precum cei cu dizabilităţi, din familii sărace sau aparţinând minorităţilor etnice, şi care încurajează astfel incluziunea socială, ar trebui susţinute financiar peste actualul nivel de finanţare. De asemenea, ar trebui încurajate programele şcolare ce vizează nevoile specifice ale elevilor în situaţie de risc, inclusiv cursuri remediale, activităţi extraşcolare. Consilierea şi implicarea familiei sunt recunoscute pe plan internaţional ca având cele mai mari şanse de reuşită în reducerea riscului absenteismului şi al abandonului şcolar. Anul 2015 a fost declarat de Uniunea Europeană, Anul European al Dezvoltării, iar luna februarie este Luna Educaţiei. Să nu uităm că educaţia reprezintă cea mai buna investiţie pentru a combate sărăcia, inegalitatea şi excluderea. Să ne educăm copiii şi să le oferim posibilitatea să îşi poată urma visurile.
			Domnul Vasile Horga: "Nu irosiţi şansele României!" Suntem la finalul unui ciclu bugetar european în care României i s-au alocat aproape 20 mld. euro pentru programele de dezvoltare şi integrare europeană. Prin eforturi simulate,România a reuşit, iată, să treacă cu mari eforturi de pragul psihologic de 50% absorbţie din fondurile puse la dispoziţie de Comisia Europeană pentru finanţarea proiectelor proprii propuse de dezvoltare şi chiar să se mândrească cu reuşita eforturilor sale. S-a discutat îndelung pe această temă, de ce numai acest grad de absorbţie, ce se mai poate face, cum trebuie să acţionăm, cine se face vinovat şi alte variaţiuni pe aceeaşi temă. Nimeni însă nu a pus punctul pe i. Singurii vinovaţi pentru lipsa de absorbţie a întregii sume prevăzută în bugetul UE pentru finanţarea programelor de dezvoltare a României din fonduri europene au fost Guvernele României care au administrat ţara în timp ce aceste programe se derulau. Fie că a fost vorba de Guvernele Boc sau Ponta, ambele poartă vina în egală măsură. Potrivit modului în care aceste guverne au acţionat în mandatul lor, se poate afirma, fără nicio exagerare, că au contribuit din plin la subminarea economiei naţionale şi generalizarea controlată a corupţiei în societatea românească. Din momentul în care României i-au fost alocate fondurile prin bugetul UE, guvernele ţării, orice culoare aveau ele, trebuiau doar să aplice concepte deja verificate în Europa de ţări care au beneficiat înaintea României de asemenea fonduri, fără să caute ani de zile soluţii originale, extrem de păguboase, care, iată, ne-au costat multe miliarde de euro, bani rămaşi necheltuiţi. Guvernele României însă nu s-au mulţumit numai cu atât, au inventat o maşinărie de tocat bani europeni care a alimentat pe rând buzunarele clienţilor politici prin metode şi practici greu de imaginat şi care au determinat generalizarea unei corupţii endemice în societatea românească. Semnalul a fost dat în permanenţă de mediul guvernamental, în buna înţelegere cu majorităţile parlamentare, prin modul în care a fost conceput cadrul legislativ de organizare şi implementare a absorbţiei fondurilor europene. Iată doar câteva decizii guvernamentale validate de Parlament, care au dus România în această gaură neagră: Propunerile inadecvate de alocare a fondurilor europene destinate României pe domenii de dezvoltare economică şi socială, cu minimizarea alocărilor de fonduri sectorului economic şi în special celui care priveşte IMM-urile, rămas în continuare oaia neagră a economiei româneşti; Birocratizarea excesivă a accesului utilizatorilor la fondurile europene, prin constituirea unei reţele vaste de unităţi de implementare şi monitorizare a proiectelor europene şi elaborarea unor proceduri descurajante atât în faza de elaborare, cât şi în faza de implementare a proiectelor; Elaborarea unor ghiduri de depunere şi selecţie a proiectelor pe fonduri europene cu un puternic accent prohibitiv, precum şi a unor proceduri de implementare a proiectelor cu accent birocratic fără precedent, menite să descurajeze atât continuarea proiectelor aflate în derulare, cât şi posibilitatea aplicării pentru noi proiecte; Stabilirea unor proceduri de achiziţie publică a proiectelor în scopul implementării lor, care permite autorităţilor contractante elaborarea unor documentaţii de atribuire cu dedicaţie precisă, prin impunerea fără restricţie a unor cerinţe şi condiţii de cele mai multe ori aberante, care duc la distorsionarea concurenţei şi fac previzibilă desemnarea câştigătorului prin fapte de corupţie; Modificarea frecventă a cadrului legislativ al achiziţiilor publice, prin favorizarea entităţilor achizitoare, în detrimentul entităţilor ofertante, determinând prin aceasta desemnarea câştigătorului după alte criterii, cel mai adesea determinate de mărimea şpăgii acordate, fapt ce a avut drept urmare generalizarea corupţiei în acest domeniu. Aplicarea de corecţii financiare substanţiale după implementarea proiectului, fără a se analiza şi posibilitatea acordării unor termene de remediere a unor neconcordanţe apărute, raportate la proiectul de execuţie, şi trecerea la corecţiile financiare doar pentru proiectele neremediate, fapt care a determinat descurajarea potenţialilor viitori beneficiari ai unor astfel de proiecte. Toate aceste decizii şi multe altele au făcut din România unul din statele codaşe, chiar repetente, am putea spune, la absorbţia fondurilor europene, cu consecinţe dăunătoare pentru viitorul ţării. lată că am păşit deja în următorul ciclu bugetar al Comisiei Europene, în care României i s-au alocat peste 40 mld. euro, iar în privinţa absorbţiei acestor fonduri nu s-a schimbat nimic fundamental în societatea românească. Încă nu se depun proiecte, încă nimeni nu ştie ce trebuie să facă, încă nu s-au simplificat procedurile, încă România nu a învăţat nimic de la ţările europene de succes în acest domeniu. Guvernul Ponta încă aşteaptă, nu ştim ce, şi credem că nici el nu ştie, cert este că timpul trece şi din păcate trece pe banii românilor. Banii europeni nu sunt bani gratuiţi, aşa cum s-a indus ideea, ei vor fi plătiţi de români indiferent dacă ei se consumă sau nu integral. România va contribui la bugetul UE an de an cu cotele sale din taxe. De aceea, în numele cetăţenilor români, cerem Guvernului Ponta să simplifice procedurile de depunere, selecţie şi implementare a proiectelor europene, să modifice urgent cadrul legislativ, în sensul eliminării potenţialului uriaş de corupţie pe care îl favorizează, şi să întărească pârghiile de control şi coerciţie în derularea corectă a implementării proiectelor, astfel încât să fie încurajată cererea de apel la fonduri europene şi absorbţia rapidă a acestora. Prin modul în care Guvernul Ponta va impune noile reguli privind accesarea fondurilor europene şi ulterior achiziţia publică a proiectelor aprobate, prin impunerea standardizării documentaţiilor de atribuire pentru cadrul general de calificare şi a proiectelor tehnice similare şi eliminarea în mare măsură a factorilor subiectivi din evaluare, şi mai ales a celor favorizanţi, asimilaţi faptelor de corupţie, România va reuşi, suntem convinşi, să raporteze la încheierea actualului ciclu bugetar al UE o rată de absorbţie de 100% din fondurile europene destinate ţării noastre. Prin aceasta veţi da şansa României să se integreze cu adevărat în Europa.
			Domnul Ionel Palăr: "Victor Ciorbea nu mai trebuie să fie Avocatul Poporului!" Votul pentru preşedinţie a confirmat faptul că nivelul de aşteptare a românilor în raport cu instituţiile statului nu poate fi obiect de negociere. Sloganul "Lucrului bine făcut", pe care românii l-au înţeles pe deplin, izvorăşte, în primul rând, din necesitatea unor instituţii funcţionale, în fruntea cărora să fie persoane cu integritate morală şi expertiză profesională care să nu poată fi puse sub semnul întrebării. Avocatul Poporului este o instituţie a cărei utilitate în ecuaţia statului de drept nu trebuie şi nu poate să facă rabat de la această necesitate. Am atras atenţia, în ultima perioadă, în cadrul intervenţiilor mele publice, asupra faptului că instituţia Avocatului Poporului, cu domnul Victor Ciorbea în fruntea ei, a devenit inutilă, este un consum iraţional de resurse financiare şi umane. Raportul MCV, dat publicităţii la începutul acestui an, a confirmat faptul că domnul Victor Ciorbea nu este Avocatul Poporului, o instituţie fundamentală care ar fi trebuit să sancţioneze apetitul Guvernului de a legifera, ci avocatul lui Victor Ponta. Decizia privind neconstituţionalitatea OUG nr. 55/2014 a confirmat faptul că domnul Ciorbea este nociv în fruntea acestei instituţii. Ordonanţa privind migraţia aleşilor locali a produs efecte juridice, iar domnul Ciorbea se face direct vinovat pentru aplicarea ei. Prin lipsa de reacţie faţă de abuzul săvârşit de premierul Victor Ponta odată cu emiterea OUG nr.5/2014, PSD şi-a însuşit majoritatea primăriilor şi consiliilor locale din ţară. Avocatul Poporului era instituţia care avea obligaţia legală să sancţioneze cu celeritate acest abuz. Mai mult, domnul Ciorbea a făcut jocul premierului Ponta şi în cazul ordonanţei de urgenţă care permite persoanelor care deţin titlul de doctorat să renunţe la acesta. Avocatul Poporului avea obligaţia, ca şi în cazul aşa-zisei Ordonanţe a migraţiei aleşilor locali, să sesizeze Curtea Constituţională. Ţin să vă aduc la cunoştinţă o situaţie de o gravitate maximă şi care, consider, explică în mare măsură relaţia de "subordonare" pe care domnul Victor Ciorbea a manifestat-o pe parcursul perioadei în care a deţinut funcţia de Avocat al Poporului în raport cu premierul Victor Ponta, ale cărui abateri trebuia, legal, să le sancţioneze. Printr-o discretă ordonanţă de urgenţă, Guvernul condus de Victor Ponta a acordat câteva noi privilegii Avocatului Poporului, printr-un act emis în perioada vacanţei parlamentare din vara anului trecut. În textul Ordonanţei de urgenţă nr.48/2014 instituţia a fost inclusă, alături de Guvern, Parlament, Preşedinţie şi CCR, pe lista scurtă a excepţiilor de la interdicţia impusă în 2012 pentru achiziţii de protocol, "inclusiv zile aniversare", din raţiuni de economie la buget. În plus, pentru persoana care ocupă funcţia de Avocat al Poporului, cei 5 ani de mandat sunt asimilaţi vechimii în magistratură. Consider că relaţia de cauzalitate dintre acest cadou pe care premierul Ponta i 1-a acordat domnului Ciorbea şi modul slugarnic în care acesta s-a raportat la instituţia Guvernului devine, în acest context, o axiomă. Nu în ultimul rând, ar mai fi de spus că raportul de activitate pe anul trecut al celui denumit, în acest context impropriu, Avocat al Poporului, confirmă aspectele mai sus menţionate cu privire la prestaţia domnului Victor Ciorbea: a promovat doar trei excepţii de neconstituţionalitate, însă nu uită să sublinieze colaborarea cu Guvernul. În finalul raportului, necesitatea atribuirii unui nou sediu, care să asigure condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii, arată încă o dată preocupările sale reale. Schimbarea domnului Victor Ciorbea din fruntea instituţiei Avocatului Poporului a devenit o necesitate impusă de nivelul de aşteptare a populaţiei în raport cu drepturile care ar trebui apărate de această instituţie în prezent aservită intereselor şi ambiţiilor politice şi personale ale premierului Victor Ponta. În acest context, consider că Birourile permanente ale celor două Camere ar trebui să demareze procedurile legale pentru revocarea din funcţie a domnului Victor Ciorbea din fruntea acestei instituţii.
			Domnul Mihai-Bogdan Diaconu: "Statul român, umilit de Ungaria prin ascunderea lui Markó Attila, deputatul fugar, de justiţie" Statul român trece printr-o umilinţă cumplită de peste două luni, de când Ungaria îl ascunde şi îl protejează pe deputatul fugar de justiţie Markó Attila, a cărui arestare preventivă a fost votată de Camera Deputaţilor pe data de 3 decembrie 2014. Deja la data votului Markó Attila era refugiat la Budapesta, dovedindu-şi clar intenţia de a eluda actul de justiţie din România, în total dispreţ faţă de dosarul de corupţie care îl implica în mod direct. Din acel moment, Markó Attila nu s-a mai prezentat la DNA atunci când a fost citat, iar autorităţile române au amuţit, făcându-se că nu observă fuga deputatului peste graniţă, într-un alt stat al Uniunii Europene. Măcar în momentul în care avocatul lui Markó Attila a declarat public că acesta se bucură de "protecţia personală a premierului Ungariei Viktor Orban", autorităţile române, în frunte cu ministrul de externe şi cu ministrul justiţiei, ar fi trebuit să reacţioneze dur atât pe cale diplomatică, cât şi pe cale juridică faţă de afrontul adus de statul maghiar, acţionând prompt pentru aducerea în ţară a celui care a primit deja o condamnare cu suspendare într-un alt dosar de retrocedare ilegală. Autorităţile române au ridicat însă din umeri de parcă nu şi-ar dori să îl găsească pe deputatul fugar, aruncând o pată de neşters atât asupra justiţiei române, care se dovedeşte a nu mai fi egală pentru toţi, cât şi asupra diplomaţiei româneşti, care nu e în stare să găsească un fugar de justiţie într-o ţară membră UE aflată la câteva sute de kilometri. Prin lipsa lor de reacţie, autorităţile române invalidează astfel parcursul anticorupţie al României şi ideea de stat de drept, care a devenit un stat strâmb când a fost vorba de un politician de la UDMR. Etnia nu este însă o scuză pentru acte de corupţie. Iar dacă fuga în străinătate devine o modă printre cei acuzaţi de corupţie, atunci ne putem trezi şi cu alţi suspecţi dispărând peste graniţe. Autorităţile române au de aceea datoria să acţioneze de urgenţă pentru aducerea în ţară a deputatului fugar, în vederea înfăptuirii actului de justiţie. O dublă măsură în acest sens ar însemna nu doar neputinţa statului român de a aplica legea, ci şi o notă foarte proastă dată luptei anticorupţie. Deputatul UDMR fugar este cheia de aflare a multor alte retrocedări ilegale din Transilvania, care se desfăşoară la această oră sau sunt deja încheiate, şi tocmai acesta este motivul pentru care Ungaria îl ascunde, nedorind ca justiţia română să dezvăluie falsurile grosolane pe baza cărora statul român a fost păgubit de bunuri de o valoare inestimabilă. Exact din acest motiv, România nu îşi permite să nu facă dreptate şi să nu îl aducă în ţară pe Markó Attila pentru a descâlci iţele şi filierele retrocedărilor abuzive în care Ungaria este implicată, după cum o dovedeşte chiar protecţia pe care i-o oferă deputatului amintit, care a acţionat din interiorul Guvernului şi al Parlamentului României în favoarea unei puteri străine.
			Domnul Daniel Florea: "Dreptate socială până la capăt" La cea de a 62-a întrunire a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în noiembrie 2007, s-a stabilit ca în fiecare an la 20 februarie să fie marcată Ziua Mondială a Dreptăţii Sociale, iar celebrarea acesteia a început cu anul 2009. Organizaţia Internaţională a Muncii a adoptat Declaraţia privind justiţia socială pentru o globalizare echitabilă, alte instituţii şi organisme internaţionale alăturându-se acestui demers. Statele membre ONU au fost invitate să respecte principiile ce reprezintă valorile fundamentale ce asigură existenţa şi dezvoltarea armonioasă a societăţilor, enunţate în cadrul Summitului Internaţional pentru Dezvoltare Socială - dreptatea socială, solidaritatea, egalitatea de şanse. Dincolo de summituri şi declaraţii există realitatea care ne înconjoară: oameni care trăiesc precum strămoşii lor acum câteva mii de ani şi alţii care sunt în era zborurilor cosmice şi se bucură de cele mai noi descoperiri ştiinţifice, oameni care visează să aibă ce alţii aruncă, oameni care luptă să supravieţuiască, oameni pentru care apa şi hrana zilnică sunt scopul suprem şi oameni mai bogaţi decât multe state. Am putea spune că am construit o societate dreaptă? Mă tem că nu, dar putem să luptăm s-o facem. Aceasta este cea mai mare dintre provocările umanităţii în general, dar şi a fiecărui stat în parte. Uniunea Europeană, preocupată de eradicarea sărăciei, de promovarea unui mediu de lucru decent, de egalitatea între sexe şi acces fără restricţii la bunăstarea socială şi justiţie, a adoptat strategii de dezvoltare socială şi dezvoltare durabilă. Ţara noastră, ca stat membru UE, a aderat la aceste strategii şi trebuie să le pună în aplicare pentru a recupera diferenţele ce ne separă de cele mai înaintate state europene. Una din priorităţile programului de guvernare este şi intensificarea luptei împotriva corupţiei şi a evaziunii fiscale. În prezent, ANAF monitorizează 400 de persoane cu averi mari, verificările urmând să se extindă anul acesta la încă 4.800 de persoane. Astfel, aceste demersuri devin un act de dreptate socială. Acum nu mai sunt luaţi la verificat săracii şi persoanele cu nevoi speciale, ca pe vremea guvernării portocalii, ci bogaţii care au făcut averi enorme fiind sprijiniţi, timp de zece ani, de un sistem mafiot. Îndepărtarea nedreptăţilor şi inegalităţilor sociale trebuie să fie un obiectiv al României pentru cetăţenii săi, acest obiectiv nu trebuie asumat pentru că ne cere cineva din afară, dreptatea socială, democraţia şi statul de drept în sine existând pentru oameni. Cu toţii ne-am dorit să trecem cu bine peste criza economică, peste celelalte provocări ce ne aşteaptă, şi ca românii să o ducă mai bine, de aceea vă chem să ne unim şi împreună să lucrăm pentru dreptate socială, solidaritate şi egalitate de şanse.
			Domnul Daniel Florea: "Democraţia, în pericol?" Şi eu, ca de altfel toată lumea, am privit cu stupoare şi multă indignare evenimentele din Danemarca de la sfârşitul săptămânii trecute. Atacurile teroriste de la Copenhaga, începute la un centru cultural, în cursul unei dezbateri privind islamismul şi libertatea de expresie, au continuat în apropierea unei sinagogi din centrul capitalei daneze. Mai multe persoane au fost rănite şi una ucisă sâmbătă după-amiază la Copenhaga, după un atac armat asupra unui centru cultural unde se desfăşura o dezbatere despre islamism şi libertatea de exprimare, unde de altfel se afla şi ambasadorul Franţei în Danemarca. Poliţia a confirmat pentru presa locală că există mai mulţi răniţi în rândul forţelor de ordine, iar un civil a decedat. Incidentul a fost provocat de cel puţin doi atacatori înarmaţi, care au reuşit să fugă cu o maşină. Cel de-al doilea atac armat s-a înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la câteva ore de primul, în apropiere de sinagoga din Copenhaga. După atentatele din luna ianuarie de la Paris, sunt vizate din nou libertatea de expresie şi diferenţele religioase. Ultimele evenimente, de altfel la fel ca şi cele de la Paris, ne arată câtă nevoie este de o serioasă informare a populaţiei pe dimensiunea cunoaşterii problematicii de securitate, de instituţii bine dotate şi specializate, de o reală cooperare interagenţii, de avertizare şi informare timpurie, astfel încât să putem reduce la minim aceste ameninţări. La fel cum solidaritatea, unitatea şi fraternitatea franceză au triumfat şi au încurajat autorităţile să-şi îndeplinească dificila menire în luna ianuarie, la fel s-a întâmplat şi în cazul autorităţilor daneze. Se pare că, în urma acestor două evenimente, am învăţat cu toţii o lecţie de atitudine civică. Consider că şi noi, politicienii grăbiţi în reacţii de dragul ratingului şi al câştigării simpatiei publice cu orice preţ, trebuie să învăţăm din lecţia acestor evenimente. Invit colegii contestatari ai Legii securităţii cibernetice de la celelalte grupuri parlamentare la o atitudine raţional politică - în faţa acestor pericole toţi suntem egali. Ameninţările teroriste nu au culoare politică!
			Domnul Daniel Florea: "Împreună facem internetul mai bun" Ziua Siguranţei pe Internet (Safer Internet Day) este sărbătorită în fiecare an pe 10 februarie, începând cu 2003, în peste 60 de ţări din întreaga lume. Această zi are ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei online şi a telefoanelor mobile, mai ales de către copii şi adolescenţi, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe internet, tema acestui eveniment fiind "Împreună facem internetul mai bun". Ziua Siguranţei pe Internet este coordonată şi promovată de reţeaua europeană INSAFE (European Safer Internet Network) şi de Directoratul General pentru Media şi Societatea Informatică al Comisiei Europene. În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2008. Anul acesta, la a 12-a ediţie, 70 de ţări din întreaga lume vor încerca în această zi "să facă internetul mai bun". Ziua Siguranţei pe Internet a atins un grad global de participare, conştientizare şi acoperire media şi vizează necesitatea colaborării între toţi utilizatorii de internet, de la copii, părinţi, profesori, reprezentanţi ai ONG-urilor, politicieni sau formatori de opinie, pentru a face mediul online mai bun şi mai sigur. După cum ştim, internetul reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale umanităţii, transformând civilizaţia, la fel cum a făcut-o şi revoluţia industrială. Internetul a făcut posibil "statul global", dându-ne posibilitatea să vedem în direct flecare colţ de pe Pământ, să accesăm informaţii de la cele mai prestigioase instituţii de învăţământ, să urmărim aterizarea pe Marte a Curiosity, să comunicăm cu prieteni din întreaga lume. Pentru câteva miliarde de oameni, internetul face parte din viaţa de zi cu zi, atât pentru activităţile profesionale, cât şi pentru cele recreative, fiind utilizat de pe computere, de pe tablete, telefoane şi televizoare inteligente. Accesul liber şi neîngrădit al tuturor oamenilor la internet a permis ca reţeaua să fie folosită şi de persoane care promovează rasismul, pornografia şi pentru săvârşirea de infracţiuni, acestea fiind ameninţări la adresa oamenilor şi normelor sociale de convieţuire. Evident că cei mai expuşi acestor capcane sunt copiii, fiind datoria noastră - părinţi, şcoală, societate - să-i protejăm şi să-i învăţăm să se protejeze la rândul lor singuri. Studiile relevă faptul că aproape 70% dintre copii stau între trei şi patru ore zilnic pe internet, în special acasă. De multe ori ei participă la chat-uri cu necunoscuţi cărora le dezvăluie date personale, căzând uneori victime reţelelor de infractori care îi racolează de pe reţelele de socializare şi diverse site-uri şi grupuri. Potrivit unui studiu al Asociaţiei pentru Promovarea Tehnologiei şi Internetului realizat în 2013, copiii din România descoperă internetul la vârste foarte fragede, ceea ce reprezintă o mare oportunitate de dezvoltare, dar şi un risc pe măsură. Atitudinea corectă nu este de a interzice sau a limita accesul copiilor la internet, de a considera statul pe internet o pierdere de timp, ci aceea de a ne educa pe noi înşine şi pe copiii noştri să stea siguri pe internet şi să-1 folosească pentru a se pregăti să facă faţă exigenţelor societăţii informaţiei şi a cunoaşterii.
			Domnul Daniel Florea: "Promovarea tinerei generaţii" Plecând de la premisa că tinerii europeni au multe lucruri interesante de spus, ei fiind primii afectaţi de ulterioarele evoluţii din domeniul economic, social şi politic, dezechilibrele demografice, mondializarea, diversitatea culturilor reprezintă doar câteva probleme care îi implică direct, iar ei sunt cei chemaţi să stabilească noi forme ale relaţiilor sociale, noi maniere de exprimare a solidarităţii, să experimenteze diferenţele şi să iasă îmbogăţiţi spiritual din aceste experienţe. Astfel, tânăra generaţie, împreună cu problemele cu care se confruntă, constituie o preocupare permanentă la nivel comunitar. În ciuda situaţiilor foarte diferite, tinerii împărtăşesc valori, ambiţii, dar şi dificultăţi asemănătoare. Integrarea tinerilor în piaţa muncii este o responsabilitate asumată de către clasa politică şi susţinută de către Uniunea Europeană. Astfel, în 2013 a fost adoptată Iniţiativa Uniunii Europene pentru tineret şi ocuparea forţei de muncă, având alocat un buget de 6 miliarde de curo pentru perioada 2014-2020. Comisia Europeană propune, începând cu acest an, accelerarea finanţărilor destinate ocupării forţei de muncă în rândul tinerilor. Pentru a intra în vigoare, propunerea legislativă trebuie să fie adoptată de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene. Propunerea Comisiei se adresează în special autorităţilor naţionale din ţările în care şomajul în rândul tinerilor atinge cote record. În următoarele luni, va fi alocat în jur de un miliard de euro pentru această iniţiativă privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor. Prefinanţarea primită de statele membre UE va fi majorată de până la 30 de ori şi ar urma, potrivit estimărilor prezentate de Comisie, să ridice numărul tinerilor beneficiari de la 14 mii la cel puţin 350 de mii şi poate chiar şi mai mult. La finalul anului trecut, în Uniunea Europeană erau aproape 5 milioane de persoane de până în 25 de ani fără un serviciu şi aproape 7 milioane fără nicio ocupaţie. Datele oficiale prezentate de Oficiul European de Statistică arată că peste 3 milioane de tineri şomeri provin din ţările din zona euro. Situaţia este dramatică în Spania şi Grecia, unde, statistic, unul din doi tineri este şomer, dar şi în Croaţia sau Italia, unde peste 40% din tineri nu au o slujbă sau o ocupaţie. S-a tot vorbit despre talentul tinerilor noştri în diverse domenii ale cunoaşterii. Anul acesta o elevă româncă, Măria Flavia Tohăneanu, elevă în clasa a Xl-a la Colegiul Naţional "Carol I" din Craiova, judeţul Dolj, a câştigat concursul anual de traduceri "Juvenes Translatores". Acest concurs, Juvenes Translatores (tineri traducători), este organizat în fiecare an, începând cu 2007, de către Direcţia Generală Traduceri din cadrul Comisiei Europene, obiectivul acestui concurs fiind acela de a promova şi de a încuraja studierea limbilor străine în şcoli şi de a-i familiariza pe tineri cu profesia de traducător, oferindu-le posibilitatea de a-şi exprima talentul în domeniul limbilor străine. Ediţia 2014-2015 a concursului a fost organizată în noiembrie 2014, la competiţie participând peste 3.000 de adolescenţi din 740 de şcoli de pe întregul continent, respectiv 32 de licee din România. Cei 28 de liceeni care au câştigat concursul, câte unul din fiecare stat membru, vor călători la Bruxelles, în luna aprilie, pentru a participa la ceremonia de decernare a premiilor, desfăşurată în prezenţa Kristalinei Georgieva, vicepreşedinte al Comisiei Europene. "Cunoaşterea mai multor limbi ne face să fim mai aproape unii de alţii, deoarece ne permite să comunicăm dincolo de frontiere şi de identităţi naţionale. Cunoaşterea limbilor reprezintă o competenţă fundamentală pe care o veţi putea valorifica de-a lungul vieţii şi care vă va permite, de asemenea, să vă îmbunătăţiţi perspectivele profesionale. Prin acest concurs, dorim să încurajăm elevii să înveţe limbi străine, să le practice şi să facă parte din familia noastră europeană", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene. În acest an, elevii participanţi au tradus texte având ca temă centrală identitatea europeană, văzută însă din diferite unghiuri. Textul tradus de Măria din limba engleză în limba română sublinia importanţa arborelui genealogic în descoperirea propriei identităţi. Traducătorii Comisiei au avut ca sarcină pregătirea şi verificarea textelor propuse, iar pentru uniformizarea gradului de dificultate au colaborat cu un grup de poligloţi special creat. Formarea unei tinere generaţii şi a unui om nou, însufleţit de idealurile nobile ale contemporaneităţii, cu un orizont cultural, este şi trebuie să rămână sarcina principală a României de azi. Astfel, susţin cu toată încrederea că este de datoria noastră să susţinem orice implicare pentru ca tinerii să aibă un drum educaţional, să le oferim şansa ca prin instituţiile statului să fie pregătiţi din punct de vedere profesional şi să reprezinte cu succes România în competiţiile viitoare.
			Domnul Daniel Florea: "Măsurile luate de guvernul Ponta generează efecte pozitive" Tema corupţiei la nivel înalt ne-a acaparat pe toţi în aceste zile, dar consider că nu trebuie lăsate deoparte şi celelalte evenimente deosebit de importante. După cum ştim cu toţii, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional şi a Comisiei Europene a avut o serie de întâlniri la nivel înalt cu autorităţile din România, cu ocazia vizitei programate în perioada 27 ianuarie-10 februarie, pentru consultări şi a treia evaluare a acordului stand-by cu România, aprobat în septembrie 2013. România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie. Scopul înţelegerii este acela de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare. Acordul, care este însoţit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro cu Uniunea Europeană, a fost semnat în septembrie 2013, fiind al treilea program de creditare pe care România 1-a negociat cu partenerii internaţionali din 2009. Faptul că economia României se află în continuare pe un trend ascendent, fapt confirmat şi de ultimele estimări ale Comisiei Europene, se datorează măsurilor susţinute de către Guvernul Ponta ce au avut un ecou pozitiv şi un efect de stimulare şi întărire a economiei naţionale. Discuţiile premierului cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional şi a Comisiei Europene purtate cu ocazia întâlnirii de luni au avut în principal ca temă negocierea celor două subiecte sensibile: liberalizarea preţului la gaze şi găsirea unei soluţii pentru problema Complexului Energetic Hunedoara. Continuarea măsurilor de liberalizare a preţurilor la gaze a fost pusă în discuţie, primul-ministru susţinând că până la întâlnirea din aprilie va prezenta un calendar, acceptând unele măsuri de eficientizare dar fără a diminua rolul industriei de producere a energiei pe bază de cărbune din România, a locurilor de muncă şi a echilibrului social. România are o economie stabilă, iar conform celor mai recente previziuni economice de iarnă elaborate de Comisia Europeană, se estimează că România va înregistra o creştere economică accentuată atât în 2015, cât şi în 2016, în special, datorită cererii interne, susţinută de o piaţă a muncii stabilă, astfel că, în anul 2015 România ar putea înregistra o creştere economică de 2,7%, a arătat Comisia Europeană în Prognoza de iarnă 2015, care indică o îmbunătăţire cu 0,3 puncte procentuale a estimării avansului ţării faţă de Prognoza de toamnă emisă în 2014. De asemenea, Comisia Europeană prognozează că până la sfârşitul lui 2016 ţara noastră va înregistra o creştere economică de 2,9%. România a continuat să îşi reducă vulnerabilităţile fiscale, iar în ultimii ani s-a axat pe reducerea de cheltuieli pentru a aduce deficitul fiscal la 1,9% din PIB în anul 2014, o reducere cu 7 puncte procentuale în termeni structurali. Ţinta de deficit pentru anul 2015, de 1,8% din PIB, va contribui la aşezarea datoriei publice pe o traiectorie descendentă şi la întărirea rezistenţei finanţelor publice. Faptul că avem o îmbunătăţire a prognozei de creştere economică, că avem cel mai mic şomaj din ultimii 5 ani, inflaţie la un minim istoric şi creştere salarială medie de 6% în ultimul an, nu arată decât că măsurile luate de Guvernul Ponta au generat şi continuă să genereze efecte pozitive, că suntem într-o direcţie bună, mesajele pozitive fiind extrem de importante pentru ţara noastră, iar această direcţie pozitivă trebuie continuată.
			Domnul Daniel Florea: "România îndeplineşte condiţiile pentru integrarea în spaţiul Schengen" Doresc să încep declaraţia mea politică de astăzi prin a-l felicita pe colegul meu eurodeputatul Victor Negrescu pentru succesul de care s-a bucurat în urma apelului făcut oficialilor europeni în privinţa respingerii afişate de unii politicieni pentru aderarea României la spaţiul Schengen şi nu pot decât să mă bucur de faptul că un reprezentant al PSD şi al clasei politice române în general, alături de ceilalţi colegi, demonstrează încă o dată că sunt echipa cea mai bine pregătită din Parlamentul European. Comisia Europeană a subliniat că sprijină deplin accederea României în Schengen încă din iunie 2011, când Consiliul European a concluzionat că România îndeplineşte toate condiţiile bazate pe criterii obiective. România şi-a îndeplinit toate angajamentele tehnice legate de securizarea frontierelor şi decizia privitoare la integrarea în spaţiul Schengen nu trebuie să fie legată de considerente politice sau de evaluările din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Din punct de vedere politic, am văzut că se încearcă conexarea aderării la Schengen de alte chestiuni fără legătură. Mecanismul de Cooperare şi Verificare are un scop diferit. Acest lucru a fost subliniat de către Comisie în mai multe rânduri, se arată în răspunsul oficial al Comisiei Europene. De asemenea, oficialii europeni mai susţin că evaluarea privind Schengen a celor două state (România şi Bulgaria) este efectuată de către Consiliu, fiind nevoie de unanimitate şi că Executivul European nu sprijină legătura dintre accederea la Schengen şi procesul MCV. România îndeplineşte condiţiile şi trebuie să intre în Schengen, sigur că trebuie făcut câte ceva în zona aceasta. Trebuie să-i lăsaţi şi pe români, pentru că ei sunt mai bine organizaţi şi dotaţi tehnic pentru Schengen decât multe state dintre cele prezente aici la masă. România a alocat peste un miliard de euro de la bugetul de stat şi fonduri europene, pentru susţinerea măsurilor necesare aderării ţării noastre la spaţiul Schengen, cea mai mare parte a proiectelor fiind desfăşurate de Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Externe. Intrarea în Schengen este o necesitate pentru transportatorii rutieri români, contribuind la eliminarea corupţiei şi la fluidizarea traficului de frontieră. De asemenea, ar fi eliminate abuzurile din frontieră la cântărire, fiind cea mai bună măsură de protecţie a transportatorilor români împotriva şpăgilor colectate în urma controalelor la cântar, taxe de drumuri. Majoritatea statelor membre au susţinut aderarea României, poziţii opuse fiind exprimate însă în trecut de Franţa, Germania, Olanda şi Finlanda, care au conexat tema de progrese substanţiale în privinţa MCV. Acestea au anunţat dinainte că nu sunt de acord cu aderarea României, invocând problemele de corupţie, reprezentând şi sursa unui flux masiv de migranţi, dar, în aceste condiţii, mai ales transportatorii români, dar şi cei străini vor pierde în continuare zeci de ore şi multe milioane de euro la controalele amănunţite din vămi. Astfel de declaraţii nu pot face decât să amplifice aceste impedimente profund incorecte şi discriminatorii şi nu vor face decât să încurajeze discursul extremist cu care se confruntă Uniunea Europeană în acest moment şi care trebuie stopat cu orice preţ. Îmi exprim satisfacţia faţă de progresele realizate de România în pregătirea pentru aderarea la spaţiul Schengen şi aprecierea pentru eforturile şi determinarea autorităţilor române de a asigura o integrare competitivă a ţării noastre în spaţiul Schengen.
			Domnul Laurenţiu Nistor: "Agricultura a fost şi rămâne un motor de creştere economică" În viziunea Guvernului Victor Ponta, agricultura şi energia au fost şi vor rămâne cele două motoare de creştere constantă a României, pentru că avem un potenţial foarte mare în aceste două domenii. Am ieşit pe plus în 2013, am ieşit pe plus şi în 2014 şi acest simplu fapt este rezultatul unei politici guvernamentale bine orientate. Guvernul a încercat şi a oferit sprijinul administrativ necesar pentru ca banii să ajungă la timp la fermieri, iar rezultatele obţinute au confirmat justeţea direcţiei adoptate. În judeţul Hunedoara, de exemplu, fermierii au reuşit să absoarbă aproximativ 130 de milioane de euro, sumă nerambursabilă, prin proiectele depuse prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013. Pe parcursul celor şapte ani, hunedorenii au reuşit să contracteze aproximativ 2.500 de proiecte conforme. Şi rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Statisticile arată că, deşi în vara lui 2014 au fost condiţii meteorologice instabile, producţiile la culturile prăşitoare au fost foarte bune, cu mult mai mari faţă de anul 2013. Agricultorii hunedoreni au reuşit de asemenea să cultive majoritatea terenurilor însămânţate. Dintr-o suprafaţă de 23.900 de hectare de pământ însămânţate cu porumb, agricultorii au cultivat 8.846 de hectare, rezultând o producţie medie de 4.600 de kilograme/hectar. În cazul florii-soarelui, hunedorenii au cultivat 654 de hectare, cu o producţie medie de 2.300 kilograme/hectar. Totodată, producţiile au fost bune şi la cartofi. Fermierii au cultivat toată suprafaţa însămânţată de 8.430 hectare şi au obţinut o producţie medie de 16 tone/hectar. Singura abordare raţională a guvernării unei ţări este aceea că o politică dovedită a fi eficientă, trebuie continuată. Ca urmare, guvernul a mai făcut un pas în aceeaşi direcţie. Fermierii români au la dispoziţie în următorii şapte ani aproape 900 de milioane de euro din fonduri europene şi naţionale pentru investiţii în ferme, proiectele integrate urmând să fie prioritare în noul Program Naţional Dezvoltarea Rurală 2014-2020, iar selecţia va fi realizată pe criterii de calitate prin rapoarte lunare sau trimestriale emise de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Noul Program Naţional Dezvoltarea Rurală 2014-2020 are alocată o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite României, iar 1,347 miliarde de euro contribuţia naţională. Măsura privind investiţiile în ferme are alocată o sumă totală pentru perioada de programare de 7 ani de 892,32 de milioane de euro, inclusiv contribuţia naţională de 134,35 de milioane de euro. În cadrul acestei măsuri privind investiţiile în ferme, prioritate maximă va fi acordată proiectelor care integrează investiţiile în fermă cu procesarea producţiei proprii, iar investiţii în procesarea producţiei proprii înseamnă şi mai multe locuri de muncă. Mai multe locuri de muncă înseamnă mai multă prosperitate pentru oameni, mai multă bunăstare pentru familiile lor şi un viitor mai bun. Acesta a fost angajamentul politic în alegerile din noiembrie 2012 şi acest angajament este onorat constant de Guvernul Victor Ponta.
			Domnul Neculai Răţoi: "Agricultura ecologică, speranţa vieţii sănătoase" Se spune despre România că este o ţară rămasă mult în urma altor state în ce priveşte tehnologiile, incluzând aici şi pe cele din domeniul agriculturii. Puţini însă sunt cei care realizează că este un rău care conţine şi un pic de bine în el, tot ce rămâne de făcut este ca să ştim şi să reuşim să transformăm asta într-un avantaj. Căci, în agricultură este un avantaj ca, pe lângă calitatea deosebită a pământului arabil pe care îl are România, să nu avem, aşa cum au multe alte ţări europene, solul ars cu chimicalele care au fost folosite în scopul dezvoltării intensive a culturilor agricole. La noi, solul este poluat foarte puţin, în comparaţie cu celelalte ţări dezvoltate tehnologic, având astfel posibilitatea ca să implementăm pe scară largă agricultura ecologică. Nici aerul nu mai este la fel de poluat ca înainte, marile combinate care otrăveau atmosfera fiind închise ori tăiate şi vândute la fier vechi. România, iată, are posibilitatea ca să producă o hrană sănătoasă, fără să mai trebuiască să aplice tot soiul de tehnologii cancerigene aşa-zis moderne. Încă se mai găseşte posibilitatea îngrăşării naturale a pământului, fără să folosim prea mult chimicale. Încă, din fericire, se mai găsesc soiuri de plante autohtone, cu o producţie nu neapărat spectaculoasă, dar sănătoasă şi rezistentă la clima şi dăunătorii specifici zonei noastre. Tot ce avem de făcut este doar să stimulăm această producţie ecologică, speranţa vieţii sănătoase a românului, şi, de ce nu, să stimulăm şi exportul produselor ecologice - dacă s-ar putea, mai ales în varianta procesată, mai valoroasă din punct de vedere economic, nu neapărat doar simpla materie primă. Şi avem semne mai peste tot în România că această agricultură ecologică prinde tot mai mult la cetăţeanul de rând: îi vedem pe oameni prin magazine, uitându-se pe etichete, ori prin pieţe, studiind cu atenţie mărul ori cartoful şi punând întrebări. Omul de rând a conştientizat că agricultura ecologică nu este o chestiune de hobby, nu este o hachiţă sau o modă, ci este calea pentru a-şi păstra sănătatea prin hrană într-o lume din ce în ce mai poluată. Inclusiv la noi, în judeţul Iaşi, lângă Paşcani, un inginer a reuşit să-şi dezvolte o astfel de afacere de succes, legumele sale ecologice din soiuri pur româneşti căpătând o recunoaştere tot mai largă a calităţii. Această afacere a trecut chiar şi prin criză, arătând că în România se pot face şi afaceri bune, sănătoase, atât în beneficiul producătorului, cât şi al consumatorului. Trebuie doar ca acest gen de afaceri să fie stimulat şi de către stat, căci este un lucru ce se va întoarce tot în folosul statului: mai mulţi oameni sănătoşi înseamnă mai puţină presiune pe sistemul sanitar, adică bani mai putini băgaţi în tratamente, boli mai puţine, bolnavi în număr mai redus, mai puţine concedii medicale şi pensii pe caz de boală. Agricultura ecologică înseamnă mai multă sănătate şi mai puţină durere. Cine doreşte să fie altfel şi de ce, dacă noi nu o stimulăm? Avem o şansă ca să găsim o nişă unde putem fi foarte competitivi, să nu îi dăm cu piciorul, căci nu avem decât de pierdut!
			Domnul Neculai Răţoi: "Glasul scârţâit îngrozitor al roţilor de tren..." În ultima vreme auzim tot mai des că, dacă vrei să-ţi baţi joc de tine, de banii şi de timpul tău, n-ai decât să încerci aventura mersului cu trenul prin "Carpathian garden", iar un exemplu grăitor ar putea fi trenul de la Târgu Mureş la Arad, dar care nu este singular la nivel naţional. În primul rând, vreau să reliefez faptul că aşa-numitul tren este de fapt o - nu se ştie de ce - aşa-numită Săgeată albastră, adică un amărât de automotor care scrâşneşte obosit de aproape fiecare dată când schimbă vitezele, adică doar vreo sută şi ceva de locuri. Ca şi categorie de tren, este un interregio, adică, pentru cei mai puţin pasionaţi de domeniu, un soi de melanj între fostele accelerat şi rapid. Cu alte cuvinte, ar trebui să fie un tren care să asigure un confort pentru călătorii care pierd ore bune până la destinaţie, ar trebui să aibă un anume preţ pentru bilete şi un anumit regim de mers: o limită minimă de viteză de croazieră de 85 km/h şi un număr redus de opriri. Ce constată însă cei care sunt nevoiţi să folosească acest mijloc de transport? Păi, constată că odată cu trecerea timpului, a rămas singura variantă pe calea ferată de a ajunge la Arad, trenul circulând o dată pe zi către această zonă a ţării, la ora 16:00. Mai constată că au crescut iarăşi preţurile la bilete, în mod nejustificat, pentru că, în acest automotor amărât, devenit într-un mod nefericit sigla Căilor Ferate Române, calitatea este un deziderat încă de neatins. Scaunele sunt tari, acoperite cu un pluş care nu are alt rol decât acela de a da o culoare mai atrăgătoare scaunului, pentru că acel capitonaj care ar oferi un confort călătoriilor pe distanţe medii şi lungi este sublim, dar lipseşte cu desăvârşire! După primul sfert de oră, rămâi până la capătul călătoriei cu o dorinţă nestăvilită de a-ţi plimba încolo şi încoace oasele asuprite de tăria scaunului, care îmbolnăveşte un om sănătos, iar pe unul bolnav îl supune la adevărate cazne. La pachet cu inconfortul scaunului vine şi lipsa spaţiului în plasa de bagaje, încă un argument în susţinerea faptului că acest automotor este construit pentru navetişti şi curse scurte. Fiecărui loc îi este arondat un spaţiu în care încape doar o geantă cu care merge omul la serviciu ori o sacoşă cu cumpărături, nici aceea grozav de mare. Când însă toate acestea sunt dublate de opriri la toate staţiilor posibile, P.O.-uri halte şi gări dărăpănate, lucru care ar umple de invidie până şi fostele curse de navetişti de pe vremea lui Ceauşescu şi de nişte preţuri pe care mai toată lumea le consideră a fi nesimţite, rămâne întrebarea cine este beneficiarul ce doreşte ca glasul roţilor de tren să scârţâie îngrozitor? Căci bătaia de joc la adresa călătorilor este mai mult decât evidentă...
			Domnul Vasile Popeangă: "Opriţi medicamentele falsificate!" Există încă multă lume care crede că singurele remedii pentru o boală sunt bisturiul ori medicina alopată, medicina care nu se bazează (din păcate, am putea spune) pe plante, ceaiuri ori medicină tradiţională extrem orientală. Culmea este că, deşi acordă încredere nelimitată medicinei moderne, aproximativ în acelaşi procent oamenii cred şi că tot ce este chimical vândut prin farmacii şi nu numai, este vindecător. Şi tocmai pe acest principiu, că bolnavul crede orice ca să se facă bine, o mulţime de şarlatani fac bani grei din vânzarea de medicamente contrafăcute. În mod normal, acestea nici nu prea ar trebui considerate medicamente, fie ele contrafăcute sau nu. Pentru că, după cum spune şi numele, chiar dacă este falsificat, un remediu este totuşi un remediu, aici falsificarea constând mai mult din schimbarea concentraţiei medicamentului original sau înlocuirea sa cu un alt medicament de o calitate inferioară. O altă categorie care a intrat în denumirea de medicamente contrafăcute, dar fără să fie în niciun fel vreun medicament, o reprezintă diverse substanţe total inactive faţă de afecţiunea pe care ar trebui să o trateze, având mai mult rol de substanţă cu efect placebo. Astfel, putem găsi pe piaţă pastile de zahăr vândute pentru tot soiul de boli şi, pentru a spori încrederea cumpărătorilor, sunt vândute la nişte preţuri de ţi se taie răsuflarea. Din păcate, există pe piaţă şi substanţe care în loc să vindece ori să amelioreze, agravează bolile, le suplimentează sau chiar aduc moartea. Iată, cum lăcomia umană fără limite acţionează într-o nesimţire totală tocmai asupra persoanelor cele mai vulnerabile, cele care şi-au pierdut sănătatea, deoarece aceşti traficanţi de iluzii au înţeles că, pentru sănătate, oamenii sunt în stare de orice, iar şarlatanii au văzut că se pot îmbogăţi enorm pe baza acestei credulităţi! Nu mai departe de zilele trecute, organele abilitate au descoperit un lanţ de farmacii care vindea aşa-zise medicamente în fapt, produse fără niciun efect pentru bolile pe care se zice că le trata pentru afecţiuni oncologice. S-au creat circuite fictive pentru introducerea în lanţul legal a unor medicamente cu valoare mare de piaţă utilizate în tratamentele unor boli grave, precum cancer, hepatită, diabet, procurate la negru de pe piaţa internă sau comunitară. Numai pe această reţea, de exemplu, în ultimii doi ani s-au înşelat oameni cu produse vândute pentru peste 5 milioane de euro, şi asta în condiţiile în care preţul de vânzare era cu o treime sub preţul pieţei UE. Cele mai multe falsuri sunt printre antibiotice, urmate de corticosteroizi, analgezice şi alte grupuri de medicamente (androgeni, sedative-hipnotice, vitamine, antihipertensive, hipolipemiante, medicamente pentru slăbit, medicamente pentru tratamentul disfuncţiilor erectile, vaccinuri). Care sunt consecinţele utilizării de medicamente falsificate? În mod frecvent, aceste produse determină fie lipsa efectului terapeutic, fie apariţia efectelor toxice, deoarece conţin alte substanţe active. Totodată, creşte frecvenţa efectelor adverse, apărând în special reacţii de hipersensibilizare. În cazul antibioticelor, prezenţa unor cantităţi mai mici de antibiotic decât ce este notat pe etichetă explică apariţia microorganismelor rezistente la antibiotice. De unde pot fi procurate medicamentele falsificate? Reclamele foarte atrăgătoare de pe Internet sunt principala sursă de creştere a numărului celor care cumpără, prin intermediul Internetului astfel de produse. Este de neînţeles de ce un număr atât de mare de persoane preferă să cumpere medicamente din surse ilegale, mai ales dacă ţinem seama că mai mult de jumătate dintre medicamentele care se cumpără prin intermediul Internetului sunt falsificate, iar preţul nu diferă prea mult de cel al medicamentelor originale. Astfel, pacienţii sunt păcăliţi să cumpere substanţe nefolositoare, care pot întârzia vindecarea sau pot agrava boala respectivă. Regretabil este că şi acest circuit oficial al farmaciilor a căzut pradă lăcomiei şi înşelăciunii, ilegalităţile fiind la ele acasă, ceea ce denotă că profitul obţinut ilegal este considerat suficient de mare încât să acopere riscurile. Aşadar, având în vedere amploarea acestui fenomen, al falsificării medicamentelor, organele abilitate trebuie să-şi înteţească lupta împotriva acestuia, pentru că în acest caz nu sunt numai bani în joc, ca la alte escrocherii, ci sunt consecinţe care duc la pierderi de vieţi omeneşti, şi nu puţine. Deci, opriţi, cu orice preţ, medicamentele falsificate!
			Domnul Gheorghe Şimon: Printr-o serie de moţiuni simple, şi aş face referire doar la cele de anul trecut şi cele de anul acesta, guvernarea PSD a fost atacată pe toate fronturile. Observ că cei care ne contestă sunt nişte actoraşi politici ce repetă pe întuneric o piesă ce nu poate fi pusă în scenă, pentru că rolurile lor sunt false. Înainte de alegerile prezidenţiale au răspândit teama în rândul electoratului că puterea nu trebuie să fie deţinută de un singur partid. Acum singura lor ţintă este: "Vrem toată puterea", după cum au şi declarat imediat după alegeri şi comedia începuse. Adică mai bine totul pentru PNL decât totul pentru PSD şi titlul de pe afişul proastei piese politice a început să nu prindă la public. Am fost atacaţi de PDL şi PPDD cu privire la taxe şi impozite. Ce am făcut noi de fapt? Am eliminat şi comasat circa 100 de taxe şi tarife. Am redus birocraţia fiscală. Am continuat procesul de reducere a numărului de taxe plătite de o companie. Cetăţenii au fost minţiţi că Guvernul Ponta ameninţă viaţa pacienţilor printr-o moţiune închipuită a PNL. Care este de fapt adevărul? Am redeschis 23 de spitale. Am acordat bursa lunară de 150 de euro pentru medicii rezidenţi, dublându-le astfel venitul. Am extins sistemul SMURD la nivel naţional prin deschiderea a 5 noi centre. S-au direcţionat bani către spitale pentru plata datoriilor şi asigurarea stocurilor de medicamente. Am introdus pe lista medicamentelor compensate, de la 1 iulie anul trecut, 7 medicamente noi pentru afecţiuni oncologice şi boli rare. Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali se pot pensiona la 65 de ani. Mă opresc aici pentru că mă tem că puterea de înţelegere a celor care doresc doar polemici şi luptă politică în loc de realizări nu vor putea asimila atâta adevăr. Când ne-am ocupat de educaţie, colegii deputaţi din PDL şi PNL au sărit ca arşi de teamă că sistemul o va duce mai bine iar noi vom avea foloase politice exprimate în voturi, preferând să nu facem nimic decât să-i mulţumim pe elevi, dascăli şi părinţi. Am crescut bugetul educaţiei, atât în 2013, cât şi în 2014. În 2013, faţă de 2012, am avut o creştere de 6,4%, cea mai mare din UE. Pentru 2014, educaţia a primit 13% din bugetul naţional, cu 2 miliarde mai mult decât în 2013. 200 de milioane de euro au intrat în infrastructura şcolară. Am demarat lucrările de renovare la 500 de şcoli. La capitolul educaţie, aş mai adăuga pe scurt: microbuze pentru elevi, Internet în 2.446 de scoli, sprijin pentru achiziţionarea de computere, rechizite gratuite, am mărit valoarea burselor pentru olimpici, am deblocat posturile din învăţământul superior, am crescut salariile profesorilor şi aşa mai departe. Într-un mod iresponsabil, PDL şi PNL ne-au acuzat că avem alergie la justiţie. Guvernul Ponta a mărit bugetele instituţiilor din justiţie în ultimii ani. A fost aprobat proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale pentru magistraţi condamnaţi pentru corupţie. În data de 11 februarie anul curent, o nouă moţiune a scos la iveală faptul că PNL digeră greu că Guvernul Ponta a înregistrat cea mai mare rată de creştere economică din Uniunea Europeană şi că avem cea mai mare accelerare de absorbţie a fondurilor UE de până acum. La numai o zi de la moţiune, la Senat s-a înregistrat ceea ce opinia publică internaţională a numit "vot scandalos", după ce plânsul lui Vosganian a îngenuncheat eforturile anticorupţie ale instituţiilor statului. Poate este vorba doar de o astenie de primăvară şi nu de o alergie a PNL, când vine vorba de justiţie. De aceea, stimaţi colegi deputaţi care vă plictisiţi în culisele puterii, abandonaţi masca demagogiei pe care o purtaţi şi veniţi pe scena reală a politicii româneşti, în slujba cetăţeanului şi nu a vorbei goale şi mincinoase!
			Doamna Violeta Tudorie: "Regimul Udrea, PDL, Băsescu - unul profund corupt" După cum au observat toţi românii, DNA-ul a început o acţiune sui generis de debăsificare a statului. Sunt aduşi în faţa procurorilor deopotrivă politicieni pedelişti, persoane din anturajul fostului preşedinte Băsescu, precum şi afaceriştii care le-au furnizat şi cu care au împărţit şpăgi de milioane de euro. Cât a fost la putere am criticat adesea regimul Băsescu-Boc, dar niciodată pe tema corupţiei. Iată că după plecarea lui Băsescu ies la iveală marile fapte de corupţie ale celor doi capi şi ale anturajului lor. Am fost şi eu ocultată de vrăjeala lor despre lupta anticorupţie şi independenţa justiţiei. A fost necesară o mică breşă în cercul mafiei pentru ca participanţii la împărţirea şpăgilor de milioane să încalce omerta, dând în vileag mecanisme politico-economice-administrative de fraudare a banilor publici, de ocrotire a acestor mecanisme de fostul preşedinte Traian Băsescu şi fostul prim-ministru. Mă refer la Emil Boc, pe care băsiştii ni-l prezentau drept cel mai cinstit premier. Vă amintiţi că atunci când se descopereau hoţii în aproprierea lui Emil Boc săreau apologeţii săi să ne îndese în cap minciuna că Boc nu a ştiut şi nu a luat, iar astăzi ne-o spune fostul său ministru şi membru de partid că îi livra câte 300.000 de euro lunar. Acelaşi truc, cu nu am ştiut, nu am văzut îl încearcă acum şi fostul preşedinte. Descoperim o nouă particularitate a acestui regim, ca fiind cel mai corupt, iar această dimensiune are conotaţii nu numai naţionale, ci şi euroatlantice. Laudele la adresa justiţiei din România pe care oficialii europeni şi americani le-au transmis în ultimii 10 ani, subliniază un lucru tragic, acela că mafia politico-economică a atins apogeul său în cele două mandate ale lui Traian Băsescu la Cotroceni. Aceasta este de fapt adevărata moştenire lăsată urmaşilor de către fostul preşedinte al ţării. În declaraţia de la Congresul PMP Traian Băsescu afirma că a ieşit să-şi apere mandatele. Iată de ce, într-adevăr, are motive să se apare. Ca să-i întorc propriile cuvinte, în timpul acestor mandate, în România "corupţia a devenit sistemică, endemică". Am spus la început că este o acţiune sui generis, deoarece singur DNA-ul nu poate duce până la capăt acţiunea de debăsificare. Revine şi celorlalte instituţii şi puteri ale statului să-şi îndeplinească funcţiile specifice. În acest sens, cred că justiţia poate funcţiona independent fără ca un preşedinte să ne tot spună că o ocroteşte de ingerinţele din exterior, că fără această protecţie prezidenţială statul de drept nu ar mai exista. Mai cred că noi, legislativul, ar trebui să creăm condiţiile legale ca justiţia să poată funcţiona fără a depinde de serviciile de informaţii, iar acestea să se ocupe de siguranţa şi securitatea naţională, nu de dosarele din justiţie. Pentru ascultat şi prins hoţi avem poliţia şi procuratura, serviciile să se ocupe de spioni şi terorişti. Ca să vă spun drept, cred că se face un abuz de reţineri, arestări şi mai ales de zăngănit de cătuşe pentru oricine care nu prezintă un real pericol public. A reţine, a aresta un cetăţean, a-l plimba cu cătuşele în văzul televiziunilor, doar pentru a culege informaţii şi a-l stimula să facă denunţuri, îmi aduce aminte de metodele fostei securităţi. În acest sens rog pe colegii noştri jurişti-parlamentari să facă mai multă lumină civilizatoare în acest domeniu şi să ne propună amendamente care să ajute şi justiţia, dar nici cetăţenii să nu fie aduşi sub demnitatea de fiinţe umane, batjocorite în prezenţa mass-mediei înainte de a fi declarate definitiv vinovate.
			Domnul Andrei-Răzvan Condurăţeanu: "Probleme pe piaţa muncii" Problemele cu care se confuntă piaţa muncii din ţara noastră sunt cunoscute şi recunoscute de toată lumea, de mulţi ani. Ele sunt legate de: lipsa locurilor de muncă; costul ridicat al forţei de muncă, având drept cauză ponderea ridicată a contribuţiilor sociale în aceste costuri; rata înaltă a şomajului de lungă durată, mai ales la tinerii absolvenţi şi la persoanele cu vârsta mai mare de 45 de ani; rezistenţa fenomenului de muncă la negru; evaziunea fiscală majoră în zona contribuţiilor sociale, prin neplata acestora de către angajatori şi remunerarea alternativă şi gri a salariaţilor legal înregistraţi. Dacă în ceea ce priveşte costul forţei de muncă a existat un început prin diminuarea contribuţiei de asigurări sociale a angajatorului cu 5 puncte procentuale, eforturile pentru diminuarea efectelor negative generate de celelalte probleme menţionate au fost nesemnificative şi nu au adus efectele scontate. Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă conţine un capitol întreg (Cap. 5) destinat măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă. Acest capitol a fost completat în ultimul timp cu o serie de măsuri de stimulare a creării de noi locuri de muncă, în special pentru tinerii absolvenţi sau şomerii cu vârsta de peste 45 de ani (subvenţii pentru angajatori, credite avantajoase sau acordarea de sume nerambursabile). Dar efectele acestor facilităţi sunt invizibile, ele fiind foarte puţin cunoscute şi, în consecinţă, puţin utilizate pe piaţa muncii. Consider absolut necesar ca ANOFM şi agenţiile judeţene ale acesteia să se implice mult mai mult în promovarea acestor facilităţi în rândul angajatorilor. Concomitent este necesară întărirea rolului agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în promovarea şi monitorizarea pe baze competitive a programelor de măsuri active pe piaţa muncii. Trebuie îmbunătăţită legislaţia privind stimularea ocupării forţei de muncă, astfel încât aceasta să promoveze măsuri active pentru asigurarea tranziţiei de la perioade inactive la perioade active pe piaţa muncii, cum ar fi, de exemplu, tranziţia de la perioada de îngrijire a copilului la reinserţia pe piaţa muncii. Este necesară susţinerea şi iniţierea de cursuri de calificare, cu precădere în meserii care sunt solicitate pe piaţa muncii. Ar trebui organizate şi dezvoltate la nivelul statului organisme care să aibă ca sarcină prioritară identificarea la nivel naţional, dar şi local atât a oportunităţilor de afaceri, dar şi de înfiinţare a unor unităţi productive, care să ofere noi locuri de muncă. Aceste entităţi ar putea furniza ANOFM date utile în ceea ce priveşte posibilitatea de promovare a unor proiecte de sprijinire a înfiinţării de noi întreprinderi, dar şi informaţii referitoare la calificările necesare în noile locuri de muncă. Un alt obiectiv ce trebuie avut în vedere este asigurarea unor locuri de muncă de calitate prin formarea continuă a lucrătorilor, dar şi prin stimularea investiţiilor care au ca destinaţie îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă. În altă ordine de idei, consider că obiectivul combaterii muncii la negru, dar şi reducerea evaziunii fiscale în domeniul contribuţiilor sociale nu pot fi realizate decât prin transformarea Inspecţiei Muncii într-o instituţie cu responsabilităţi şi drepturi sporite pentru inspectorii de muncă, specifice unei "poliţii a muncii". Acest deziderat poate fi realizat prin elaborarea unor norme legislative care să prevadă întărirea măsurilor împotriva angajatorilor care acceptă şi încurajează munca la negru, dar şi a inspectorilor de muncă care ignoră cu bună ştiinţă ilegalităţile. Introducerea cazierului social pentru firme şi persoanele din conducerea acestora - cărora, în cazul constatării unor abateri de la normele fiscale sau ale legislaţiei muncii, să le fie restricţionat accesul pe piaţa achiziţiilor şi contractelor publice - ar constitui un factor de descurajare pentru cei tentaţi să încalce legile.
			Domnul George Ionescu: "Constantin Brâncuşi" Anul acesta, pe data de 19 februarie, se împlinesc 139 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa, judeţul Gorj şi a încetat din viaţă la 16 martie 1957. Acesta este considerat unul dintre cei mai importanţi sculptori ai secolului XX şi unul dintre cei mai celebri artişti ai României, lucrările acestuia fiind apreciate atât la noi în ţară, cât şi peste hotare şi expuse în cele mai mari saloane de artă din Europa şi America. Deşi s-a născut în România, acesta s-a afirmat cu adevărat în Franţa, unde a realizat cele mai multe din operele sale, unde de altfel s-a şi stins din viaţă la vârsta de 81 de ani, cu regretul că nu i-a fost permis să-şi mai vadă tara încă o dată. Din cele 204 lucrări ale marelui artist, foarte puţine se mai află în România, majoritatea acestora fiind răspândite în cele mai mari muzee şi colecţii din întreaga lume. Unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Constantin Brâncuşi sunt: "Coloana Infinitului", "Supliciu", "Poarta Sărutului", "Masa Tăcerii", "Păsări în Văzduh", "Carol Davila", "Orgoliul", "Sărutul". Sculpturile acestuia se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor. Cu ocazia împlinirii a 139 de ani de la naşterea marelui sculptor, în diferite părţi ale ţării se desfăşoară diverse manifestări dedicate aniversării marelui artist. Este un prilej bun pentru a ne aminti de marile valori ale acestei ţări, pe care mulţi dintre noi le-am dat uitării şi pentru a conştientiza că avem cu ce să ne mândrim.
			Domnul George Ionescu: "Ziua mondială a radioului" Ziua mondială a radioului se celebrează în fiecare an pe data de 13 februarie, dată stabilită la iniţiativa UNESCO pentru a marca prima transmisie radio de la sediul ONU, la 13 februarie 1946. Cu ocazia acestei zile se doreşte atragerea atenţiei asupra acestui mijloc de comunicare şi încurajarea accesului la informaţii. Deşi în prezent există numeroase instrumente de media, acesta rămâne cel mai răspândit mijloc de comunicare în lume, conform unui studiu UNESCO. Conform acestor studii, mai bine de două treimi dintre locuitorii planetei au acces la cele peste 40.000 de posturi de radio care emit în toată lumea. Radioul rămâne cel mai accesibil mijloc de comunicare, chiar şi în condiţiile apariţiei noilor tehnologii, acesta având costuri scăzute, dar care poate obţine cea mai mare audienţă. Acesta este în acelaşi timp şi un instrument al educaţiei, al libertăţii de expresie şi al dezbaterii publice. În România, primele emisiuni radio au avut loc pe 1 noiembrie 1928, dată la care se inaugura Postul Naţional de Radio din România, astfel că această dată devine ziua naţională a radioului în România, moment în care Societatea Română de Radiodifuziune organizează Ziua porţilor deschise. Această zi este marcată prin diverse teme şi dezbateri, cea din acest an fiind "Tinerii şi cultura on air". Cu toţii trebuie să recunoaştem importanţa acestei zile şi să conştientizăm importanţa acestui canal de informaţii şi rolul acestuia în viaţa fiecăruia.
			Domnul Sorin-Avram Iacoban : "Suveranitatea României trebuie apărată!" Cu siguranţă nu ne aflăm într-un context istoric pe care ni l-am fi dorit. La mai puţin de 300 km de teritoriul ţării noastre se desfăşoară un război care poate ameninţa oricând atât interesele strategice ale României, cât şi teritoriul naţional. Situaţia este cu atât mai serioasă cu cât în estul şi sudul Ucrainei suntem în prezenţa unui război care nu a pornit în mod spontan, ci a fost pregătit din timp, după anumite tipare militare şi politice, exersate în anii 90 şi primul deceniu al anilor 2000. Instabilitatea din zonă porneşte odată cu politica fostului secretar general al Partidului Comunist din URSS, Mihail Gorbaciov, care a insistat pe cele două linii principale de politică, glasnost şi perestroika. Astfel, anii 1986, 1987 şi 1988 au fost decisivi pentru rescrierea istoriei din estul Europei, totul culminând în decembrie 1991 cu desfiinţarea Uniunii Sovietice şi declararea independenţei unor state nou desprinse din fostul teritoriu URSS. Conflictul dintre Mihail Gorbaciov şi Boris Elţin, alimentat şi de organizarea de către serviciile secrete ruseşti a unui puci militar, au facilitat preluarea puterii în Rusia de către formaţiuni considerate naţionaliste care au început imediat consolidarea poziţiei Rusiei în zonă. Consolidarea nu a însemnat altceva decât un protectorat agresiv faţă de noile republici declarate proruse sau care au optat pentru "a face" politica Rusiei. Acolo unde politica Rusiei nu a fost îmbrăţişată, au apărut conflicte, violenţe civile şi militare care au necesitat intervenţia trupelor de "menţinere a păcii" ruseşti, pentru protejarea populaţiei vorbitoare de limbă rusă. Cât timp Ucraina a optat pentru un guvern prorus, în statul vecin nu au existat probleme militare, ba mai mult, guvernele proruse au beneficiat de măsuri economice de ajutor din partea Rusiei şi aici amintim de preţul preferenţial la gazul rusesc. În momentul în care Ucraina a optat pentru o apropiere faţă de Uniunea Europeană şi NATO, Rusia a trecut la aplicarea planului de rezervă, plan verificat în anii 90 în Transnistria şi în anii 2000 în Georgia. Evident că aceste teatre de operaţiuni au fost pregătite din timp, după un scenariu dus la perfecţiune, de tipul: "la orice reacţie îi corespunde o contrareacţie". Astfel, la 2 septembrie 1990 se proclama Republica Moldoveană Nistreană. La 27 august 1991, Republica Moldova îşi proclama independenţa, inclusiv cu teritoriile din aşa-zisa Republică Transnistreană, anume raioanele Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol. La 2 martie 1992 Republica Moldova primeşte statutul de membru ONU. În aceeaşi noapte începe efectiv războiul din Transnistria, atunci când forţe ale gărzii transnistrene, sprijinite de unităţi de cazaci atacă postul de poliţie din Dubăsari. După 2 luni, la data de 5.04.1992, vicepreşedintele rus Alexander Rutskoi cere independenţa Transnistriei. În urma războiului transnistrean, autorităţile de la Chişinău pierd şi controlul asupra oraşului Tighina, iar Transnistria beneficiază de protectoratul armatei ruse, evident, de menţinere a păcii. Scenariul era clar, identificarea unui teritoriu extrem de important strategic pentru Rusia, încurajarea acţiunilor separatiste, încurajarea unui conflict militar care să fie "amortizat" de intervenţia rusă pentru cetăţenii ruşi sau filoruşi care vorbesc limba rusă. Scenariu identic şi în cazul Georgiei, care porneşte exact în aceeaşi perioadă. Astfel, în 1990, Osetia de Sud se proclama "republică sovietică", deşi era teritoriu georgian. În urma referendumului din 1992, se proclama unirea Osetiei de Sud cu Osetia de Nord (teritoriu rusesc). Tot în 1992 o altă provincie a Georgiei, Abhazia, îşi declara şi ea independenţa. Independenţa este recunoscută doar de Rusia şi Nicaragua. Scenariul a ajuns la punctul culminant în 2008 când, profitând de campania militară georgiană împotriva regimului separatist al Osetiei de Sud, la data de 8 august 2008, Rusia intervine militar în Georgia cu voinţa declarată de a proteja populaţia prorusă din cele două republici separatiste, deşi forţele ruse ocupă efectiv teritoriul georgian odată cu căderea oraşului Gori, ajungând la mai puţin de 20 de km de capitala Tbilisi. În urma intervenţiei comunităţii internaţionale, Georgia este salvată, dar pierde definitiv cele două teritorii separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud. Deci, ce s-a întâmplat? Dacă în anii 90 politicienii ruşi au testat noua tactică ocupaţionistă modernă în Transnistria, în Georgia s-a aplicat exact acelaşi plan, cu enclave care să îşi declare independenţa pe criteriu etnic, apoi să se creeze un conflict tot pe criterii etnice şi politice pentru ca să se faciliteze intervenţia Rusiei pentru apărarea populaţiei vorbitoare de limba rusă, dar în plus, s-a testat şi capacitatea de reacţie a "Occidentului". Odată confirmată sensibilitatea scăzută a Occidentului faţă de posibila expansiune rusă în "războiul de 5 zile din Georgia", Rusia aplică acelaşi plan acum în Ucraina, dar la scară mult mai ridicată, anexând teritorii şi invadând teritorii aparţinând unui alt stat. Situaţia geopolitică din zonă ridică multe semne de întrebare îngrijorătoare. NATO înfiinţează 6 centre de comandă şi control în estul Europei, din care 2 în România. Rusia răspunde prin faptul că îşi va adapta strategiile militare conform acţiunilor NATO. Polonia a hotărât triplarea numărului de rezervişti ce vor fi chemaţi la exerciţii militare de la 12.000 la 32.000. Secretarul general NATO nu întârzie să precizeze că: "Rusia schimbă graniţele cu forţa, anexează o parte dintr-o altă ţară, destabilizează estul Ucrainei, plus ceea ce am văzut deja în Georgia şi Ucraina". În această ordine de idei, NATO anunţa că va iniţia crearea unei noi forţe militare operative denumită "vârf de lance" care să poată interveni oriunde în estul Europei în maximum 48 de ore. În replică, Rusia, prin intermediul separatiştilor din Ucraina, anunţa un document de unificare în cadrul unei singure ţări a regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, sub denumirea de "Novorossiya". Evident, nu atrage atenţia existenţa acestui document între două republici separatiste care nu există efectiv, ci introducerea pe scena conflictului ucrainean a conceptului de "Novorossiya" (regiune istorică situată între râul Nistru la vest şi râul Kuban la est- cu capitala istorică la Odessa). Interesul pentru Transnistria apare şi mai evident dacă analizăm faptul că la începutul anului 2014, Rusia intensifică exerciţiile militare din Trasnistria odată cu avertismentul lui Dimitri Rogozin, care avertizează oficial că apropierea Republicii Moldova de UE ar putea conduce la creşterea tarifului pentru energie şi, ceea ce este mai grav, la pierderea Transnistriei. Într-un interviu dat agenţiei de presă Ria Novosti, oficialul NATO Philip Breedlove declara că Rusia începe să aplice în Republica Moldova scenariul "războiului hibrid" folosit în Ucraina. Statele Unite ale Americii se implică în conflict anunţând că este posibil un export de arme defensive pentru statul ucrainean. Reacţia Rusiei nu a întârziat să apară şi a fost dată chiar de Vladimir Putin, care avertiza că războiul în Ucraina va continua până când Kievul va începe negocierile cu separatiştii. Pe teatrul de operaţiuni, luptele se intensifică apropiindu-se de un război în toată regula, aşa cum se poate vedea din ultima declaraţie a oficialului ucrainean Anatoli Stelmah care afirma că în ultimele 24 de ore au fost ucişi un număr de 200 de insurgenţi şi scoase din luptă un număr de 15 unităţi de tehnică militară. Nu cred că mai există dubii cu privire la interesul Rusiei pentru regiunea istorică Novorossiya, ceea ce ar însemna deschiderea unui nou front militar în Transnistria. În realitate,există peste 40.000 de militari ruşi la graniţa cu estul Ucrainei. Autorităţile române au sesizat acest pericol şi au început cu unele măsuri care să asigure un răspuns operativ important. Ştim că în caz de conflict militar, bărbaţii între 20 şi 35 de ani vor fi mobilizaţi dacă trec de testele medicale. De asemenea,ar trebui să ridice un semn de întrebare şi pregătirile Rusiei pentru un conflict militar de durată. Astfel, dacă pentru perioada 2007-2015 Rusia prevedea un buget pentru activităţi militare de 200 miliarde de dolari, prognoza a fost revizuită pentru intervalul 2011-2020,iar suma s-a triplat, depăşind 600 miliarde de dolari. Ca şi comparaţie, bugetul României pentru sectorul militar pentru anul 2012 a fost de doar 2,19 miliarde reprezentând 1,2 % din PIB, cu un număr de 73.350 forţă combatantă şi 80.000 de persoane active în rezervă,în timp ce Rusia dispune de peste 3 milioane de forţă combatantă sau persoane active aflate în rezervă. Din păcate,alocările bugetare pentru domeniul militar au suferit foarte mult în timpul guvernelor Boc, scăzând până la 1,24% pentru anul 2012, deşi în 2006 procentul se ridica la 1,84%. Din noua strategie militară a României - prezentată în Cartea Albă a Securităţii României - înţelegem că factorii decidenţi şi-au schimbat optica cu privire la acest domeniu, adaptând strategia de apărare la necesităţile vremurilor trăite şi pregătind România în ceea ce priveşte răspunsul la o posibilă agresiune a teritoriului naţional. Astfel, România este parte din proiectul "NATO 2020" şi participă activ la iniţiativa Smart Defence. Nu în ultimul rând, România şi-a consolidat participarea în cadrul iniţiativei asociate procesului de dezvoltare şi utilizare în comun a capabilităţilor europene de apărare POOLING&SHARING, alături de participarea la misiune şi coordonarea activităţii Batalionului multifuncţional de geniu "Tisa" sau la misiunea Grupului de Cooperare Navală la Marea Neagră - Blackseafor - BSF. Nu trebuie uitate nici acţiunile tip reacţie - intervenţie de sprijinire a administraţiei publice în procesul de distribuire a ajutoarelor umanitare, întreprinderea de acţiuni în folosul populaţiei civile (transport, cazare, hrană, asistenţă medicală, facilitare acces în zone izolate) sau protejarea obiectivelor culturale şi ale populaţiei civile la solicitarea autorităţilor publice izolate. Autorităţile române au susţinut în Cartea despre care am adus aminte că Armata Română trebuie să fie pregătită să intervină, să descurajeze şi să contracareze o eventuală agresiune armată împotriva României şi aliaţilor săi. În sprijinul acestui deziderat s-au fixat anumite măsuri generale ca: armata trebuie să devină o structură de forţe credibilă, adaptată unui proces integrat de planificare a apărării ; capabilităţile de apărare trebuie să asigure: informaţii militare oportune necesare pentru evitarea surprinderii, reacţie imediată şi eficace în cadrul unei agresiuni militare, intervenţie imediată şi decisivă împotriva unei ameninţări. Obligaţiile României faţă de proprii cetăţeni şi faţă de partenerul NATO implică următoarele chestiuni foarte importante: apărarea spaţiului aerian al României integrat în NATINAMDS (sistemul integrat NATO de apărare antiaeriană şi antirachetă); intervenţia în apele maritime şi fluviale ale României pentru impunerea legii sau pentru suspendarea temporară a dreptului de trecere inofensivă; colectarea, procesarea, analiza şi diseminarea informaţiilor militare; extragere şi evacuarea cetăţenilor români din străinătate care sunt în pericol; asigurarea permanentă a securităţii facilităţilor, transporturilor şi obiectivelor militare; reacţia imediată în cazul unei agresiuni militare împotriva României; ridicarea graduală a capacităţii operaţionale a structurii de forţe; sprijinirea pentru asigurarea funcţionării instituţiilor guvernamentale şi protecţia populaţiei. Aşa cum se vede, atât din contextul geo-politico-istoric, cât şi din pregătirile autorităţilor române şi din schimbarea opticii acestora cu privire la domeniul apărării naţionale, Armata Română are nevoie de ajutor pentru a apăra suveranitatea statului român. Pe lângă alocările bugetare crescute, Armata Română are nevoie şi de un cadru legislativ care să îi permită să intervină eficient în caz de agresiune militară împotriva propriului teritoriu. În caz de mobilizare, marea majoritate a celor cu vârstele între 20 şi 35 de ani nu au nici măcar o pregătire minimă militară. Agresiunea presupune o reacţie fermă din partea armatei. În cazul unei agresiuni militare împotriva României, armata trebuie să lupte eficient, nu să facă instrucţie cu cei mobilizaţi, care au văzut o armă doar în filme sau în jocurile de PC. Consider că trebuie amendată actuala legislaţie, în sensul introducerii din nou a obligativităţii unui stagiu minim militar sau a unei perioade minime de instrucţie militară. Preşedintele ţării a precizat că trebuie să ne apărăm ţara. Corect, dar cum să o facem dacă tinerii nu ştiu nici măcar să ţină în mâna o armă? O modificare legislativă de genul opţiunii între un stagiu militar de 6 luni şi o perioadă minimă de instrucţie militară de o lună pare a fi o soluţie optimă. Instrucţia militară se poate face şi la sfârşit de săptămână, 2-3 ore pe zi, fără să perturbe esenţial programul tinerilor, respectiv al voluntarilor care opteză, la cerere, pentru acest program de pregătire, chiar dacă au o vârstă mai mare de 35 de ani. Pentru cei care vor opta pentru un stagiu militar de 6 luni trebuie să găsim măsuri compensatorii pentru ca stagiul militar să devină mai atractiv. Pe această cale îmi rezerv dreptul de a iniţia o propunere care să stabilească clar condiţiile de exercitare a perioadei minime de instrucţie militară. Este nevoie de consensul întregii clase politice pentru acest lucru, deoarece suveranitatea României trebuie apărată!
			Domnul Sorin-Avram Iacoban : "Unitatea poporului român a fost apărată de religie" În ultima perioadă, în temeiul unei aşa-zise libertăţi de conştiinţă, s-a început un veritabil război împotriva religiei noastre strămoşeşti. Astfel au apărut îndemnuri de genul: "Apăraţi copiii, nu Biserica!", menite să formeze în mentalul colectiv o imagine defăimătoare faţă de Biserica strămoşească şi religie. Când oare Biserica noastră a participat la acţiuni împotriva copiilor noştri? Când oare Biserica noastră şi religia moştenită de la înaintaşii noştri au reprezentat pericole pentru copiii noştri? Întrebări la care ar putea răspunde, în scop de defăimare, doar nişte minţi bolnave sau doar nişte personaje triste care nu cunosc legătura reală dintre religie, biserică şi poporul român. Biserica strămoşească a contribuit la supravieţuirea, perpetuarea şi dezvoltarea poporului român. Atacul împotriva Bisericii şi religiei poate fi analizat, fără dubiu, ca un mijloc de propagandă antiromânească, deoarece vorbim de o tradiţie, de o istorie de 2000 de ani a credinţei strămoşeşti, a culturii strămoşeşti, a sfinţilor noştri români care au murit pentru credinţă, biserică, stat. Vorbim, de fapt, despre martiri care s-au jertfit pe aceste pământuri pentru unitatea statului român, pentru religia strămoşească. Ceea ce nu a reuşit Imperiul Otoman în atâţia ani de dominaţie şi expansiune statală şi religioasă, este posibil să reuşească unele figure triste ale istoriei care nu cunosc faptul că Biserica s-a identificat mereu cu aspiraţiile acestui neam, a susţinut independenţa şi suveranitatea poporului român. Cei care vedeţi un duşman în religie şi Biserică, aţi luat la cunoştiinţă faptul că Biserica a făcut un pionierat în materie de educaţie? Primele şcoli româneşti au fost organizate de Biserică, primele tipografii de asemenea, primele traduceri, primele instituţii de învăţământ superior, primele locaşuri de asistenţă socială, toate acestea au fost organizate, la început, de Biserică. Limba română a fost dezvoltată de Biserică, formarea limbii literare a fost promovată în Biserică, consolidarea conştiinţei de unitate naţională şi chiar Marea Unire din 1918 au avut ca punct principal Biserica şi religia. Nimeni nu contestă faptul că primele şcoli româneşti au fost cele din "tinda mănăstirilor şi a bisericilor", biserica slujind învăţătura şi limba neamului cu conştiinciozitate. Astfel, lângă Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului s-a întemeiat cea mai veche şcoală românească încă de la 1495. Cărţile româneşti care treceau Carpaţii către românii ardeleni aflaţi sub asuprire străină au fost tipărite de Biserică şi au fost valorificate pentru întărirea conştiinţei de neam a tuturor românilor. Şcolile de pe lângă mănăstiri au reprezentat focare de românism ardent încă din secolele XV-XVI, bucurându-se de o faimă aleasă cele de la mănăstirile Neamţ şi Putna. Tot pe lângă biserici se organizează şi noi centre de cultură, cum ar fi cele de la Mănăstirea Trei Ierarhi a lui Vasile Lupu sau mănăstirea Hurezi a lui Constantin Brâncoveanu, unde funcţionau şi tipografii, veritabile laboratoare în care se prelucra limba poporului român, cultura lui, credinţa şi conştiinţa unităţii de neam. Ca şi tradiţie europeană, vorbim de peste 1.700 de ani de toleranţă între stat şi Biserică (religie, credinţă), odată cu proclamarea Edictului de la Mediolan (actualul Milano), în anul 313 d. Hr., când Împăratul Constantin cel Mare a oferit un model de toleranţă şi conlucrare între stat şi biserică. Ideea opoziţiei şcoală - credinţă - religie a fost considerată permanent în lumea civilizată o sechelă profund nefericită şi dăunătoare conştiinţei naţionale. Marea Unire din 1918 a stat de asemenea sub auspiciile credinţei străbune şi Bisericii, unul din personajele principale de atunci fiind episcopul Miron Cristea, viitorul Patriarh al României. Unirea a fost grăbită pe fondul unei puternice propagande naţionaliste, susţinută de organele de presă ale consistoriilor române: "Telegraful Român" (Sibiu), "Biserica şi şcoala" (Arad), Unirea (Blaj). Toate acestea au militat ani la rândul pentru dreptul fiecărui popor de a dispune liber de soarta sa. Atunci când mai marii lumii au hotărât separarea românilor în teritorii aparţinând unor state diferite, ceea ce i-a unit pe români şi a ţinut mereu trează conştiinţa naţională a fost religia. Acum religia este văzută diferit, ca o problemă de opţiune, ca un factor de dezbinare, ca un factor nociv care atacă principiul liberei conştiinţe, fără să fie întrebaţi românii despre acest lucru. Românii nu mai sunt de mult timp întrebaţi, doar li se serveşte în faţă "meniul" hotărât de alţii. Dar s-a întrebat cineva dacă negarea religiei nu ar naşte probleme de conştiinţă la români? I-a întrebat cineva pe români dacă transformarea religiei într-un duşman veritabil al propriilor noastre conştiinţe nu ar naşte cu adevărat probleme de conştiinţă? Nu i-a întrebat nimeni de data aceasta pe români, dar s-a hotărât, ca de obicei, în locul lor, ca o reprezentare a drepturilor lor legitime garantate de Constituţie. Haideţi să declarăm prin Constituţie statul român ca fiind un stat ateu! Se vor naşte probleme de conştiinţă? După raţionamentul Curţii Constituţionale a României, statul are obligaţia de a nu contribui la formarea unei conştiinţe religioase, aşadar, declararea prin legea fundamentală a ateismului în România ar fi soluţia optimă. Aşa nu ar exista nicio constrângere morală faţă de niciun cetăţean. Iar cetăţenii (cei care nu sunt întrebaţi niciodată de nimic şi pentru care se hotărăşte din spatele cortinei), după îndelungi procese de conştiinţă, să opteze pentru religia pe care doresc să o îmbrăţişeze printr-o cerere scrisă. Cu alte cuvinte, cine doreşte să fie creştin, să opteze în scris, deoarece, pentru a fi creştinat imediat după naştere, ar însemna să se încalce libertatea de conştiinţă a copilului cu vârsta de sub un an, ceea ce ar naşte grave probleme de conştiinţă pentru respectivul sugar. Nu este deranjant absurdul situaţiei? Observ că una din principalele probleme ale zilei este predarea religiei în şcoli. Că cei care nu doresc să participe la orele de religie nu ar trebui să formuleze cereri în acest sens, pe ideea că s-ar afecta libertatea de conştiinţă. Să facă cereri cei care vor să studieze, fără să ne gândim dacă nu cumva acest raţionament ar fi cu adevărat discriminatoriu tocmai faţă de cei care se consideră creştini şi care doresc să studieze această materie în şcoli. Mai mult, tot felul de personaje suspecte ajung să declare în manifestarea propriei frustrări că: "dacă mâine un profesor de religie face religia, asta este o infracţiune conform Codului penal din România, unde, la articolul 381, se precizează că este infracţiune obligarea unei persoane să participe la un serviciu religios". Aşadar, înţelegem că statul ar trebui să închidă în puşcării toţi profesorii de religie care ar avea curajul să se prezinte la şcoală şi să predea acestă materie elevilor. Am ajuns mai rău decât în timpul marilor persecuţii împotriva creştinilor! Chiar şi atunci se adunau creştinii în locuri ascunse pentru a împărtăşi religia creştină. Acum, un cadru didactic cere statului român să închidă la puşcărie toţi profesorii de religie, motivându-şi gestul cu principiul libertăţii de conştiintă, de fapt, cu un produs murdar şi discriminatoriu al propriei sale minţi. Domnule profesor de filosofie, dar de libertatea de conştiinţă a profesorilor de religie din ţara asta cine are grijă? Nu vi se pare că prin ceea ce promovaţi dumneavoastră, nu faceţi altceva decât să discriminaţi pe criteriu de confesiune religioasă? În realitate, nu este vorba despre nici o obligaţie. Copiii care nu doresc să participle la ora de religie, nu participă nici acum. Legea învăţământului dă posibilitatea copilului major sau tutorelui să refuze participarea la acest obiect. Dar de drepturile a peste 85% din cetăţenii din România, nu v-aţi întrebat dumneavoastră, care sunteţi şi un ilustru absolvent de drept? Că poate şi studierea obligatorie a materiei de filosofie ar naşte probleme de conştiintă, sau poate şi studierea biologiei sau anatomiei sau chimiei ar naşte probleme de conştiinţă. Predarea religiei în şcoli nu este un moft al statului român sau al Bisericii Ortodoxe. Învăţământul religios este obligatoriu în 25 de ţări din 46 ale continentului european, opţional în altele 18, dar cu o rată de participare de peste 65% a elevilor şi interzis doar în 3 ţări europene, anume, Albania, Macedonia şi Franţa. Raportat la ţările aparţinând UE, în 17 dintre acestea se predă la şcoală religia ca materie de studiu. Astfel, în ţările ortodoxe religia este obiect obligatoriu făcând parte din trunchiul comun şi aici mă refer la Rusia, Ucraina, Bulgaria, Grecia. În Suedia predarea religiei este obligatorie fără posibilitate de scutire. Are cineva curaj să spună că statul suedez nu este un model de democraţie? În Slovenia şi în unele regiuni ale Germaniei religia este de asemenea obiect de studiu obligatoriu. În Austria se predă "creştinism catolic", materia de studiu fiind obligatorie încă din anul 1949, în regim de 2 ore săptămânal, de la ciclul primar până la învăţământul liceal inclusiv. Mai mult ca sigur nu există probleme de conştiinţă în Austria cu privire la predarea religiei. Probleme de conştiinţă nu se găsesc nici la cetăţenii din Luxemburg, unde religia este de asemenea obligatorie. Mai mult, cetăţenii din Luxemburg au participat la manifestaţii de stradă împotriva propriului Guvern, când acesta a dorit să interzică predarea religiei în şcoli. Şi de la interzicerea predării s-a ajuns la obligativitatea acesteia. Şi în Marea Britanie religia este obligatorie ca studiu dar datorită diferitelor confesiuni se studiază despre toate marile religii. În Israel se predă şi Coranul şi Biblia, atât creştinilor cât şi musulmanilor, în scopul toleranţei religioase. Chiar dacă nu este un stat european, poate cineva să spună că statul evreu este discriminatoriu faţă de musulmani pentru că şi pentru aceştia este obligatoriu studiul Bibliei? În Olanda studiul religiei ca şi ştiinţă este obligatotiu. În Grecia şi Cipru este de asemenea obligatorie studierea acestui obiect, mai mult, înaintea orelor de curs este obligatorie rostirea unei rugăciuni. La fel de obligatorie este predarea religiei şi în Belgia începând de la ciclul primar, încă din 1959 predându-se în funcţie de confesiuni religia catolică, protestantă, ortodoxă, anglicană, iudaică, musulmană. Danemarca a optat pentru o oră pe săptămână obligatorie dedicată studiului religiei, obiectul fiind intitulat Studii creştine, până în 2003 studierea religiei fiind prevăzută ca obligativitate şi în legea fundamentală. În Finlanda studierea religiei este obligatorie în toate şcolile publice din clasa I până în clasa a XII-a. În Irlanda studierea religiei este obligatorie în 95% din şcoli. De asemenea, sunt ţări care împărtăşesc şi forma de studiu opţional, însă elevii, în marea majoritate, optează pentru religie ca obiect de studiu, în Spania un procent de peste 80% sau în Slovacia un procent de peste 75 %. CEDO, la data de 29 iunie 2007, în cazul "Folgero contra Norvegiei", precizează că drepturile omului nu autorizează părinţii să se opună la integrarea unui învăţământ religios. De asemenea, CEDO nu a găsit nicio problemă în legislaţia statelor care prevăd predarea religiei ca obiect obligatoriu concretizând: "În Europa învăţământul religios este profund legat de învăţământul secular". În aceeaşi decizie citată a CEDO, instanţa europeană suverană în materia drepturilor omului a concluzionat că, deşi studiul religiei în varianta obligatorie în anumite state nu aduce atingere drepturilor omului, statele respective să poată permite o scutire de participare doar în situaţiile în care învăţământul religios are un puternic caracter confesional. Aşadar, CEDO consideră că o cerere de refuz de studiu al Religiei ca materie obligatorie, nu produce probleme de conştiinţă pentru cel care consideră că materia predată are un profund caracter confesional. Curios este faptul că, deşi CEDO, instanţă suverană în materie de drepturile omului, adoptă o astfel de pozitie, Curtea Constituţională a României a dat o hotărâre total opusă jurisprudenţei CEDO, considerând că cel ce formulează o cerere de refuz de studiu pentru obiectul religie are mari probleme de libertate a conştiinţei. Să înţelegem că odată trecută graniţa României, aceste probleme de conştiinţă dispar! Vă reamintesc dispoziţiile art. 32 alin. (7) din Constituţia României, care precizează că: "Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat de stat." Dacă CCR-ul s-a pronunţat ca fiind neconstituţională modalitatea de opţiune pentru această materie, nu înseamnă că materia nu mai face parte din trunchiul comun de studiu şi nu înseamnă că profesorii de religie sunt nişte infractori. Sunteţi pe o pantă periculoasă, aceea a instigării la discriminare faţă de populaţia majoritară a României. Dacă Curtea Constituţională a României a hotărât schimbarea modalităţii de opţiune pentru această materie, este clar că trebuie să armonizăm legislaţia în vigoare conform hotărârii Curţii. Obligaţia însă se extinde doar asupra articolului declarat neconstituţional. Curtea nu a negat obligaţia organizării şi garantării prin lege a învăţământului religios, normă garantată prin Constituţie. Cu alte cuvinte, Curtea nu a intrat pe problema considerării religiei ca disciplină obligatorie, ci doar pe procedura premergătoare desfăşurării orelor de studiu. Cred că este de bun-simţ să întrebăm şi Biserica Ortodoxă Română de soluţiile pe care le vede această instituţie în problema dată. Cred că este momentul să împărtăşim şi din propunerile BOR. Îmi doresc să nu auzim vreodată că, în România, un profesor de religie va fi agresat şi scos din sală cu forţa de unii elevi manipulaţi, a căror conştiinţă filosofică nu rezonează cu conştiinţa religioasă a majorităţii românilor. Nu trebuie să transformăm religia care ne-a unit şi întărit de-a lungul atâtor ani de luptă, într-un duşman al propriilor noastre conştiinţe. Poporul român este un popor civilizat, tolerant, în care manifestările violente la adresa celor care împărtăşesc conştiinţa religioasă trebuie respinse fără întârziere, pentru că religia înseamnă pace, toleranţă, nu excluziune socială şi duşmănie.
			Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu: "Sistemul de învăţământ preuniversitar - în pericol de pesedizare" Partidul Social Democrat simte că nu va mai putea să păstreze mult timp Puterea dacă nu găseşte o nouă modalitate pentru a-şi înregimenta membrii în poziţii-cheie, de a-şi răsplăti clientela politică şi de a-şi securiza oamenii în funcţii cu putere decizională. Ultima ţintă a PSD: sistemul de învăţământ preuniversitar, unde Guvernul Ponta a găsit o soluţie complet nedemocratică pentru a se asigura că oamenii săi îşi vor asigura fotoliile de şefi, din care ulterior să subordoneze tot ce mişcă în şcolile şi liceele din România. Fac referire, bineînţeles, la organizarea într-o grabă nemaivăzută a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de inspectori şcolari generali, grabă ce semnalează intenţia PSD de a permite accesul şi confirmarea în aceste funcţii doar pentru persoanele agreate politic de actuala putere. Partidul Naţional Liberal trage un semnal de alarmă privind pericolul de pesedizare a sistemului educaţional prin măsura guvernamentală introdusă de Guvernul Ponta. În condiţiile în care, având în vedere termenele strânse de depunere a dosarelor, este evident că accesul la aceste concursuri este asigurat exclusiv pentru cei care ştiau de dinainte despre organizarea lor "pe fugă". Spun acest lucru având în vedere că vorbim despre un termen de înregistrare a documentelor de doar şapte zile, din care două sunt zile libere, fiind zile de week-end. Mai mult, în lipsa oricărei dezbateri publice sau consultări cu organizaţiile profesionale şi sindicale, Guvernul PSD a introdus o nouă prevedere în metodologia concursului. Fac referire la articolul 2 litera i), prin care se cere să nu fi împlinit la "data concursului" vârsta de pensionare. La fel ca şi colegii mei de partid, mă întreb la rândul meu dacă nu acesta este unul dintre motivele urgentării concursurilor, anume pentru a permite unei clientele politice a coaliţiei de guvernare să ocupe mandate cu o durată de patru ani, chiar dacă pe parcursul lor este depăşită vârsta de pensionare. Organizarea în aceste condiţii a concursurilor pentru funcţiile de inspector-şef va avea urmări extrem de grave, având în vedere că, în urma adoptării OUG 49/2014, inspectoratele şcolare au devenit responsabile de organizarea concursurilor pentru funcţiile de directori de unităţi de învăţământ preuniversitar. Cei 42 de inspectorii generali numiţi prin această procedură de urgenţă vor fi, prin urmare, cei care vor alege directorii şcolilor şi liceelor din România. În faţa acestor abuzuri şi măsuri discriminatorii şi nedemocratice, Partidul Naţional Liberal, aflat în prezent în opoziţie, nu poate decât să îşi facă datoria şi să reclame public abuzurile Guvernului PSD. Legislaţia şi regulamentul parlamentar nu permit mai mult, însă avem încrederea că dascălii români nu vor tolera ca sistemul de învăţământ preuniversitar să fie acaparat definitiv de PSD, candidaţii şi reprezentanţii din educaţie fiind singurii care pot contesta, sancţiona şi opri acest demers abuziv.
			Doamna Tamara-Dorina Ciofu: "Monitorizarea copiilor care nu merg la şcoală" În ţara noastră fenomenul migraţiei muncii nu a produs efecte doar în plan economic, ci şi în plan social şi educaţional. Mii de copii au rămas în ţară în grija bunicilor, a familiei sau a educatorilor, în lipsa părinţilor care au plecat la muncă în străinătate. Aceşti copii sunt astăzi în responsabilitatea statului, cu atât mai mult cu cât ei reprezintă generaţia următoare. Din cauza mobilităţii familiilor în Uniunea Europeană, mulţi copii trebuie astăzi monitorizaţi de către organele statului, de instituţiile ce apără drepturile copiilor. Adevărata provocare vine atunci când se pune problema monitorizării copiilor care nu vin la şcoală, care nu au părinţi în România şi pe care autorităţile nu îi pot vedea. Copiii din afara sistemului de învăţământ, adesea din mediul rural, adesea de vârste prea mici, sub şapte ani au drepturi la fel ca oricare alt copil. Însă drepturile acestora se pierd undeva în sistem, atât timp cât reprezentanţii lor legali sunt prea puţin interesaţi de aceştia. Aici intervine rolul statului şi, cred eu, al societăţii civile. Acolo unde nu există un interes pentru dezvoltarea copilului, primarul, preotul, asistentul social devin vocea acelui copil. Salut iniţiativa UNICEF de a lansa un program-pilot destinat acestor copii în 45 de comune din ţară. Programul-pilot care se va desfăşura în judeţul Bacău va dezvolta servicii de protecţie socială în cooperare cu autorităţile statului, centrale şi locale, pentru a preveni abandonul şcolar în rândul copiilor ce provin din mediul rural, din familii defavorizate. Cred cu tărie în rolul fiecăruia în societate, cred că avem menirea să ajutăm mai mult chiar decât ni se pare că putem ajuta. Autorităţile locale şi centrale pot face tot ce le permite cadrul legal şi bugetul, de multe ori prea mic pentru servicii sociale. Însă noi, ca cetăţeni şi lideri ai comunităţilor pe care le reprezentăm în Parlamentul României, putem face mai mult, îi putem îndemna şi educa pe cei din jurul nostru să deschidă ochii şi să acţioneze acolo unde este nevoie de ajutorul lor.
			Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu: Despre incompetenţa actualilor guvernanţi şi proasta guvernare a ţării de către Guvernul PSD am mai vorbit de la această tribună. Efectele politicilor dezastruoase ale Guvernului Ponta se regăsesc în scăderea nivelului de trai al populaţiei, în scăderea nivelului investiţiilor publice, concomitent cu creşterea şomajului şi utilizarea pe criterii politice a banilor publici, nu în folosul cetăţenilor, ci al clientelei politice şi al baronilor PSD din teritoriu. Astăzi o să reiau un alt subiect, la fel de grav, al atacurilor PSD şi ale Guvernului Ponta la adresa democraţiei şi statului de drept, este vorba despre cazul vestitei Ordonanţe de urgenţă a Guvernului nr. 55/2014, care a legalizat migraţia politică a aleşilor locali. La momentul emiterii acestei ordonanţe de urgenţă, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, am atras atenţia asupra aspectelor de neconstituţionalitate din cuprinsul ordonanţei, un text care a suspendat aplicarea unei legi pentru 45 de zile pentru a permite racolarea fără precedent de către PSD a primarilor, pentru a-i crea un avantaj electoral candidatului Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Această ilegalitate a beneficiat de protecţia Avocatului Poporului, transformat peste noapte în Avocatul lui Victor Ponta, în urma refuzului de a sesiza Curtea Constituţională pentru a discuta aspectele invocate de PNL. Abuzul şi minciunile PSD de motivare urgentă a acestei ordonanţe au fost demascate de Curtea Constituţională care a declarat-o ca fiind neconstituţională, cu menţiunea că efectele ei - pierderea mandatelor celor care au ales calea migraţiei - să fie cuprinse într-o lege de respingere. Numai că aplicarea legii şi a Constituţiei, precum şi respectarea deciziilor Curţii Constituţionale au devenit facultative pentru Guvernul condus de Victor Ponta, al cărui doctorat în drept obţinut prin plagiat a făcut înconjurul lumii. Prin refuzul de a discuta în Comisia juridică acest proiect, reprezentanţii PSD din Parlament dovedesc că nu au nici cea mai mică intenţie de a renunţa la politicianism, fiind în continuare preocupaţi ca, pentru propriul interes politic, să blocheze funcţionarea României pe baze legale şi constituţionale. În perfectă consonanţă cu decizia CCR, PNL susţine că legea de respingere a OUG nr.55 trebuie să prevadă clar şi fără excepţie încetarea mandatului tuturor primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene şi tuturor consilierilor locali şi judeţeni care au părăsit partidul din partea căruia au fost aleşi. De asemenea, în privinţa consilierilor locali şi judeţeni, PNL a propus ca, din momentul publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial, aceştia să restituie în termen de 60 de zile toate sumele care le-au fost achitate până la momentul încetării efective a mandatului. Amendamentele PNL, care respectă spiritul şi litera deciziei Curţii Constituţionale, au fost respinse de actuala majoritate parlamentară, în schimb, PSD a propus un alt amendament potrivit căruia Guvernul nu are voie să emită ordonanţe de urgenţă ale căror efecte încalcă principiile constituţionale şi deciziile CCR! Acest aşa-zis amendament a întrunit susţinerea celorlalţi membri PSD din comisie, care astfel s-au declarat cu toţii de acord că, iată, Constituţia nu poate fi încălcată prin ordonanţe de urgenţă! Această atitudine indică fără echivoc faptul că PSD nu are de gând să renunţe la dublul limbaj şi la guvernarea în dispreţul cetăţeanului şi al legii. PSD ignoră atât deciziile Curţii Constituţionale, argumentele prezentate de opoziţie, precum şi solicitările organizaţiilor neguvernamentale din domeniu care au solicitat respingerea acestei ordonanţe toxice pentru democraţia românească.
			Doamna Valeria-Diana Schelean: "Cât de extins este flagelul violenţei în familie şi care sunt problemele cu care se confruntă femeile care se decid să ceară ajutor" În ultimele luări de cuvânt, v-am vorbit despre un flagel extrem de grav care macină societatea românească în cel mai profund mod posibil, insinuându-se în familia românilor, afectând viaţa de familie, siguranţa căminului şi a mediului în care cresc copiii noştri, ai tuturor. Acest flagel se numeşte violenţa în familie, iar el este mai prezent decât ne-am fi dorit. Potrivit unei statistici întocmite de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în anul 2014 au fost sesizate cu 32% mai multe fapte penale referitoare la violenţa în familie faţă de anul anterior. Acest fapt în sine ar trebui să ne alarmeze în cel mai grav mod, pentru că reprezintă un indicator incredibil de important în legătură cu lipsa de armonie din sânul familiei şi ne arată că pentru femeile din România viaţa a devenit pur şi simplu mult mai violentă de la un an la altul. Unul dintre stereotipurile vehiculate intens în România este că violenţa în familie este mai extinsă la sat decât la oraş. Iată că statisticile oficiale contrazic această prejudecată. Din totalul infracţiunilor sesizate în primele 11 luni ale anului 2014, 56% au fost comise în mediul urban şi 44% în mediul rural. O altă judecată comună spune că violenţa în familie se petrece în spatele uşilor închise, departe de ochii trecătorilor. Statisticile iarăşi demolează ceea ce credeam. O pondere importantă dintre aceste infracţiuni sunt comise, într-adevăr, la domiciliu, 69,6%, dar, în mod stupefiant, o treime, 30,4% sunt comise în spaţiul public. Iar acest lucru este foarte periculos, pentru că arată că, pentru victime, nu mai există siguranţă nici dincolo de uşile casei unde au loc abuzurile. În ceea ce priveşte identitatea victimelor infracţiunilor de violenţă în familie, 50,6% sunt femei şi un procent uluitor de 34% sunt minori. În legătură cu gravitatea infracţiunilor intrafamiliale, vreau să trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte creşterea a patru indicatori faţă de anul de referinţă 2013: indicatorul loviri sau alte violenţe este în creştere cu 100% faţă de 2013; indicatorul omor este în creştere cu 20% faţă de 2013; indicatorul şantaj este în creştere cu 69% faţă de 2013; indicatorul viol este în creştere cu 37% faţă de 2013. Analiza acestor indicatori ne relevă o situaţie care se prezintă dezastruos pentru victimele violenţei în familie: cazurile de violenţă în familie se întâmplă tot mai des, iar atunci când se întâmplă, aproape de fiecare dată aduc cu sine loviri sau alte violenţe. Raportat la incidenţa cazurilor de violenţă în familie, sunt încă prea puţine femei care apelează la ordinul de protecţie, chiar dacă numărul acestora a crescut. Iar atunci când îşi fac curaj să se rupă de relaţia abuzivă sau să plece din cămin, să ceară ordinul de protecţie şi să se pună în siguranţă, se lovesc de un zid birocratic: durata de soluţionare şi atingerea scopului urmărit prin promovarea cererii de emitere a ordinului de protecţie s-au realizat într-un interval cuprins între 120-180 de zile de la înregistrarea cererii în sistem şi, respectiv, 42-60 de zile de la înregistrarea cererii la instanţa de control judiciar, ordinul fiind comunicat organului de executare la momentul pronunţării de către instanţa de apel. Cu alte cuvinte, deşi sunt tot mai dese cazurile în care femeile au nevoie de protecţie, deşi sunt tot mai frecvente cazurile în care femeile solicită protecţie, sistemul nu reuşeşte să le vină în ajutor aşa cum ele au nevoie. Cea mai grăitoare dovadă: ştirile din ce în ce mai dese despre femei care sunt agresate, lovite, bătute, deşi încearcă să obţină sau au obţinut ordin de protecţie. Lumea este tot mai violentă pentru femeile române şi este datoria noastră să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a le asigura siguranţa şi pentru a încerca să reparăm o societate care este tot mai afectată de flagelul violenţei.
			Doamna Valeria-Diana Schelean: "Violenţa în familie înseamnă mai mult decât statistici, pentru că victimele au un nume" În urmă cu o săptămână, declaram de la această tribună că în perioada 1 ianuarie 2012 - 10 octombrie 2013, în medie, la fiecare 6 minute şi 42 de secunde, a fost făcut un apel la numărul unic de urgenţă 112 pentru a semnala un caz de violenţă în familie. Reprezentanţii mass-mediei avansează cifre şi mai îngrijorătoare: o femeie ar fi jignită sau lovită de către partener la fiecare 30 de secunde, iar unul din doi români cunoaşte cazuri de violenţă în familie, însă normele, obiceiurile şi practicile sociale ne fac să nu vorbim despre asta. Însă dacă nu vorbim despre asta, acest lucru nu înseamnă că toate aceste femei, căci de cele mai multe ori este vorba despre femei, toate aceste zeci de mii de femei nu sunt reale, nu au nume, prenume şi poveşti cât se poate de reale. Închiderea unui ochi faţă de realitate nu o transformă. Şi nici nu o repară. Doar noi putem repara realităţile deteriorate. În cele şapte zile care s-au scurs de când am făcut precedenta declaraţie politică, dacă s-ar păstra rata de apeluri la 112 pe care am prezentat-o mai sus, aproximativ 1.500 de femei vor fi sunat la numărul unic de urgenţă pentru a reclama un caz de violenţă în familie, dar, şi mai sugestiv, peste 20.100 de femei vor fi fost jignite sau lovite de către partener. Una dintre aceste femei este Alexandra. Ea este cel mai recent caz care a intrat în atenţia mass-mediei naţionale, pentru că în România mai sunt foarte multe Alexandre a căror voce nu reuşeşte să se facă auzită. Alexandra a avut încredere în prevederile legilor româneşti şi în instituţia ordinului de protecţie pe care Legea nr. 25/2012, adoptată de către vechiul Legislativ, l-a constituit. Alexandra a avut încredere şi în instituţiile statului care trebuiau să o protejeze. Însă ea a fost dezamăgită. Într-una din cele şapte zile care s-au scurs de când am atras atenţia de la această înaltă tribună asupra pericolului prezentat de flagelul violenţei în familie, Alexandra a fost urmărită şi până la urmă ajunsă din urmă în faţa blocului în care locuia de către fostul său iubit, care a lovit-o fără milă, cauzându-i vătămări corporale vizibile cu ochiul liber. Nu este pentru prima dată când acest bărbat o loveşte, iar cel mai grav este că, potrivit relatărilor mass-media, Alexandra este lovită cu toate că a primit acum ceva timp un ordin de protecţie pe o durată de şase luni. Cel mai revoltător este însă faptul că Alexandra ar fi depus numărul uluitor de 25 de plângeri la Poliţie, a ajuns de trei ori la spital în stare gravă şi ordinul de protecţie pe şase luni pe care l-a obţinut a fost încălcat de cel puţin opt ori de fostul său partener. Putem spune fără să greşim că Alexandra este şi victima incapacităţii totale a statului român de a proteja femeile de violenţa domestică. Alexandra a făcut tot ce trebuia să facă. Ea şi-a făcut datoria, cu încredere în instituţiile şi legile unui stat care pare să o fi abandonat: a mers la Poliţie să facă plângeri, a adus, potrivit spuselor sale relatate de către mass-media, chiar şi probe video şi martori. Nu s-a întâmplat mai nimic. Agresorul a primit o amendă, dacă şi pe aceea, şi şi-a văzut în continuare de terorizarea acestei femei nevinovate. Povestea Alexandrei nu este, din păcate, singulară. Sunt încă zeci şi sute de poveşti la fel de tragice cu femei care sunt victime ale violenţei în familie, care îşi pun speranţa în instituţiile şi legile statului şi apoi sunt dezamăgite şi se trezesc în pericol şi sunt încă mii de femei care nici măcar nu au curajul să facă vreun pas. Am cerut ministrului afacerilor interne să-mi comunice care sunt procedurile Poliţiei Române când vine vorba de implementarea şi monitorizarea respectării unui ordin de protecţie, sunt convinsă că sunt foarte multe lucruri de făcut pentru a nu mai permite ca o situaţie precum cea a Alexandrei să se mai poată repeta vreodată. Însă soluţia pentru a oferi mai multă protecţie acestor femei cred că stă tot în puterea noastră, a parlamentarilor. Noi avem datoria să găsim cele mai bune instrumente legislative care să confere acestor femei protecţie reală, în cel mai scurt timp, cu proceduri şi reguli clare de intervenţie pentru forţele de ordine, astfel încât femeile din România să poată să se simtă apărate, în siguranţă, şi să fie capabile să ia atitudine în faţa abuzatorilor din această ţară. În perioada următoare, vă voi aduce la cunoştinţă ceea ce cred că reprezintă câteva modificări legislative esenţiale pentru siguranţa femeilor din România şi am încredere că mă veţi susţine în acest demers, care nu este unul politic, ci civilizator.
			Domnul Vasile Iliuţă: "Spitale judeţene sau lagăre!" Zi de zi avem imagini şi comentarii în mass-media despre dezastrul din spitalele româneşti, zi de zi ne îngrozim de imaginile de coşmar, ori chiar simţim condiţiile mizere pe pielea noastră sau a copiilor noştri. Sunt spitale în care domneşte dezordinea, pentru că în ape tulburi peştii de pradă sunt mai greu de prins. Cine îşi asumă, domnule ministru al sănătăţii, responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în unele spitale judeţene în care haosul este la el acasă? De ce oare nicio autoritate judeţeană sau chiar Ministerul Sănătăţii nu conştientizează că renovarea şi dotarea acestor spitale trebuie să reprezinte cu adevărat una dintre priorităţi? La Spitalul judeţean Călăraşi, la secţia de pediatrie, te îngrozeşte mizeria de la intrare şi pereţii care stau să cadă, mucegaiul este la el acasă, iar grupurile sanitare insalubre seamănă cu cele din închisori. Domnule ministru al sănătăţii, aceste imagini de coşmar le văd pacienţii în aproape toate spitalele publice, înglodate în datorii şi fără medicamente. Domnule ministru Bănicioiu, renovarea nu se face doar cu o găleată de vopsea şi o pensulă, iar Corpul de control îl puteţi folosi nu doar ca să constate dezastrul şi mizeria, ci şi pentru a curăţa spitalele de mizeria umană care spoliază banii publici ai sănătăţii. Pacienţii au obosit să audă de la dumneavoastră discuţii ample despre planuri şi strategii. Este necesar să dispuneţi măsuri concrete, dar şi alocări de fonduri necesare pentru remedierea urgentă a problemelor care nu mai suportă amânare, atât la spitalul din Călăraşi, dar şi la celelalte spitale cu probleme similare. Nu trebuie să aruncaţi mereu pisica în curtea autorităţilor locale sau judeţene, ministerul pe care îl conduceţi trebuie să se implice concret în rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntă spitalele publice prin alocarea de fonduri din bugetul ministerului şi prin soluţii concrete de atragere şi utilizare a fondurilor europene. Treceţi la fapte, domnule ministru! Apucaţi-vă de guvernat, domnilor guvernanţi!
			Domnul Vasile-Daniel Suciu: "Combaterea sărăciei" Încă de la începutul acestei sesiuni parlamentare am constatat că scena politică şi-a cam pierdut obiectivele. Am devenit cu toţii complicii, metaforic vorbind, cazurilor de ilegalitate comise, prin prisma faptului că le împărtăşim, dezbatem şi analizăm zi de zi. Astăzi vă propun să discutăm despre o chestiune cu adevărat gravă, în care vieţi umane sunt grav afectate: sărăcia. Vă propun să ne gândim şi să dezbatem cauzele acestui fenomen, în scopul de a găsi soluţii pentru această problemă stringentă. Cu toţii suntem familiari cu fenomenul de "brain drain", în care minţi luminate placă peste hotare pentru a avea un trai mai bun activând în domeniul profesional în care au expertiză. Însă dincolo de această categorie, a celor calificaţi, ţara o părăsesc şi cei cu educaţie redusă, fără calificări şi fără prea multe şanse. Tragedia îşi face apariţia, de multe ori, în vieţile acestor oameni. În cele mai multe cazuri, aceştia pleacă pentru a munci la negru pe plantaţiile fermierilor străini şi ajung să fie exploataţi, umiliţi şi chinuiţi. De curând, un reportaj, care avea exact acest subiect, a prezentat condiţiile pe care le îndură românii plecaţi la muncă în Sicilia, de exemplu. Din cauza faptului că acceptă munca la negru, acestora li se impune să muncească 365 de zile pe an, de dimineaţă până seara, sunt cazaţi într-o colibă pe plantaţie, iar cel mai grav, femeile sunt exploatate sexual. S-au semnalat şi cazuri în care românii care au vrut să părăsească locul de muncă au fost constrânşi şi ameninţaţi cu arma pentru a-şi continua munca pe domeniile respective. Cei care rămân însă de bunăvoie în aceste condiţii mizere, o fac pentru micile sume de bani pe care reuşesc să le agonisească şi să le trimită copiilor acasă. Doresc pe această cale să fac un apel către ministrul muncii, doamna Rovana Plumb. Faptul că acest minister a elaborat Strategia naţională privind incluziunea socială şi combaterea sărăciei 2014-2020 îmi conferă încrederea că statul român face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a reduce fenomenul de sărăcie. Conform programului menţionat mai sus, pentru perioada 2015-2017 Executivul se va axa pe facilitarea accesului la educaţie şi formare profesională al populaţiei sărace. Pentru a putea implementa această strategie Guvernul va creşte fondurile alocate dezvoltării profesionale a acestei categorii şi va dezvolta servicii personalizate de ocupare a forţei de muncă. De asemenea, venitul minim garantat, ajutoarele de încălzire şi alocaţiile pentru familie vor face parte dintr-un program antisărăcie numit venit minim de inserţie, cu un buget alocat mai mare, de care 5 milioane dintre cei mai săraci români vor beneficia. O altă măsură importantă pentru combaterea sărăciei, pe care doresc să o menţionez, este şi identificarea şcolilor dezavantajate, în special cele din zonele rurale, urmând a beneficia de o refinanţare pentru a le asigura continuitatea. Aceste măsuri pe care Guvernul le va întreprinde, cât şi o situaţie economică stabilă, sunt factorii care vor conduce la diminuarea sărăciei în ţara noastră. În ceea ce mă priveşte pe mine, ca om politic şi reprezentant al bistriţenilor, vă mărturisesc că îmi voi folosi biroul parlamentar mobil pentru a-i informa şi atenţiona pe oameni în ceea ce priveşte munca la negru în străinătate. Va recomand, stimaţi colegi, să întreprindeţi aceleaşi demersuri. Oamenii săraci sunt vulnerabili şi mulţi dintre ei nu cunosc riscurile la care sunt supuşi.
			Domnul Vasile-Daniel Suciu: "PNL se reformează şi nu prea" Mulţi dintre noi am fost bulversaţi la aflarea veştii că PNL, de la acea vreme, se înfrăţeşte cu vechiul PDL. Motivul care ne împiedica să vedem ceea ce este evident era acela că PNL a condus o aprigă luptă împotriva politicii de minciună şi dezinformare practicată de democrat-liberali. Însă de la comasarea celor două partide, iată că şi-au descoperit şi punctele forte comune: aptitudinea de a însăila populisme şi demagogii. Ceea ce m-a determinat să fac aceste afirmaţii este faptul că de la formarea acestui nou PNL, membrii celor două partide au declarat în numeroase rânduri că partidul lor va promova o "politică reformată", au garantat poporului român că vor fi izvorul onestităţii şi verticalităţii şi când au fost puşi în faţa faptului împlinit... "Oops, they did it again!". Stimabila doamnă Gorghiu, totodată copreşedintele marelui PNL, a ţinut discursuri înflăcărate în care a vorbit despre principiile naţional liberale şi despre importanţa ca fiecare parlamentar să aibă aceeaşi poziţie atunci când este vorba despre un caz sau altul, în caz contrar, o eventuală opoziţie ar însemna "o mie de paşi înapoi în toată reforma şi în tot ceea ce înseamnă lupta anticorupţie". Discursurile de acest fel sunt nobile şi bine intenţionate, ne dorim să credem că vreţi ca justiţia să prevaleze, însă atunci când la o scurtă perioadă vă încălcaţi cuvântul dat, vă pierdeţi credibilitatea, stimaţi colegi membri ai PNL. În noul statut de partid s-a anunţat cu surle şi trâmbiţe faptul că vor fi sancţionaţi aceia dintre voi care vor avea probleme cu justiţia şi, mai mult, ne-aţi spus nouă, tuturor, că veţi vota orice cerere de încuviinţare a urmăririi penale indiferent de cazul solicitat. În această situaţie sunt înclinat să cred că aţi minţit, având în vedere votul acordat colegului dumneavoastră Varujan Vosganian, a cărui cerere de încuviinţare a urmării penale a fost respinsă! Aţi votat NU pentru reformă şi NU pentru lupta anticorupţie. Neconcordanţa aceasta între mesajul transmis electoratului şi acţiunile naţional liberalilor nu fac decât să adâncească neîncrederea oamenilor în clasa politică. Şi dacă până acum au fost mustraţi de preşedintele pe care l-au promovat în funcţie, urmează şi judecata poporului. Doamnă deputat, Alina Gorghiu, nimic nu se şterge cu buretele. "Apa trece, pietrele rămân!"
			Domnul Vasile Varga: "Masterplanul propus de Guvernul Ponta ignoră domeniul naval" Suntem cu toţi de acord că România ultimilor 25 de ani a fost, pe bună dreptate, profund afectată de lipsa unui consens politic larg în privinţa unei strategii pe termen mediu şi lung, strategie care să aibă ca obiect dezvoltarea infrastructurii generale a ţării. În acest sens, consider că adoptarea urgentă a Masterplanului General de Transport reprezintă o necesitate reală, date fiind condiţiile actuale ale infrastructurii româneşti. Pe de altă parte, cred cu toată tăria că un astfel de demers, atât de important şi de mult aşteptat de către fiecare cetăţean al acestei ţări, să fie agreat atât de societatea civilă, de comunităţile locale, cât şi de întreprinzătorii privaţi, dar mai ales să aibă susţinerea politică a tuturor partidelor parlamentare. De aceea, consider că un astfel de demers guvernamental, cum este Masterplanul de Transport al României, nu poate fi unul superficial, care să nu ia absolut deloc în considerare dezvoltarea unor domenii care dau României un avantaj important în Europa, cum sunt domeniile naval şi aerian. Aş vrea să mă refer în primul rând la faptul că Ministerul Transporturilor a neglijat în totalitate domeniul naval, în condiţiile în care România dispune de aproape 1.000 km. deschidere la Dunăre, cu porturi importante cum sunt Brăila şi Galaţi, iar portul Constanţa este al doilea ca mărime la Marea Neagră, după Novorossiysk din Rusia, şi primul din perspectiva traficului de mărfuri în container. Iar această neglijenţă din partea Guvernului privind prinderea în masterplan a unor investiţii de dezvoltare în domeniul naval vor conduce cu siguranţă la pierderea culoarului de transport de către România în favoarea Bulgariei. Mai mult decât atât, întreaga infrastructură portuară, dar în special cea de pe Dunăre, merită întreaga atenţie atunci când vine vorba de dezvoltare, luând în considerare aici, atât trendul altor ţări europene care pun accent pe dezvoltarea infrastructurii din domeniul naval, în primul rând din considerentul gradului mai redus de poluare, cât şi faptul că infrastructura noastră portuară are un potenţial important de dezvoltare prin investiţii. Aş trage chiar un semnal de alarmă Guvernului Ponta în privinţa lacunelor acestui masterplan, care a fost întocmit fără consultări prealabile între Guvern şi comunitatea portuară, iar strategiile şi soluţiile investiţionale propuse, de exemplu, în cazul Portului Brăila, nu au avut în vedere realităţile existente la nivelul portului şi nici necesităţile reale de dezvoltare ale unuia dintre cele mai importante porturi de pe Dunăre. În calitate de deputat PNL de Brăila, cer Guvernului Ponta să înţeleagă că avantajele de ţară pot fi foarte uşor transformate în dezavantaje majore dacă domenii atât de importante, cum sunt cel naval şi aerian, rămân doar la stadiul de simple menţiuni într-o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung!
			Domnul Victor-Gheorghe Manea: "Ordinul nr.3.169/2015 al ministrului educaţiei, o urgenţă justificată?" În mod evident, învăţământul reprezintă, alături de sănătate, componenta de bază în dezvoltarea unei ţări. Un sistem educaţional bine gândit, predictibil, aşezat pe nişte piloni conceptuali foarte bine structuraţi, este în măsură să vină în întâmpinarea noilor cerinţe. De aceea, urgenţa, impunerea unor termene strânse în organizarea concursurilor pentru posturile de conducere, reprezintă un lucru nepermis, care ridică mari semne de întrebare. Exact acest lucru se întâmplă acum. După ani de zile în care în sistemul de învăţământ preuniversitar a existat o situaţie de provizorat în ceea ce priveşte posturile de inspectori generali, inspectori generali adjuncţi, inspectori de specialitate şi directori de unităţi şcolare, iată că, acum, avem Ordinul nr. 3.169/2015 al ministrului educaţiei privind modificarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, publicat în Monitorul Oficial nr. 99 din 6 februarie 2015. Jocul pe care îl face PSD este străveziu. Prin impunerea foarte strânsă a termenelor de depunere a dosarelor, prin modificări cel puţin ciudate - de exemplu, în vechea metodologie, una din condiţiile personalului didactic care dorea să participe la concurs era şi aceea ca la data susţinerii concursului să aibă vârsta cu cel puţin 4 ani mai mică decât vârsta legală de pensionare, în noua metodologie acest lucru se schimbă radical, în sensul că personalul didactic poate participa la concurs dacă nu a împlinit vârsta standard de pensionare la data susţinerii concursului - acesta pare un ordin cu dedicaţie, pentru fidelizarea şi fixarea unor persoane cu afinităţi către partidul care conduce în prezent România. În fapt, această urgenţă vine să escamoteze alte interese, care nu au nicidecum tangenţă cu interesele reale ale învăţământului românesc. Educaţia este un lucru mult prea serios pentru a mai fi lăsat în zona provizoratului, a urgenţei nejustificate, a ordonanţelor de urgenţă sau asumărilor de răspundere. Din acest motiv, Partidul Naţional Liberal trage un semnal de alarmă şi cere: stoparea imediată a organizării concursurilor de inspectori generali şi directori de şcoli şi organizarea acestora în condiţii de legalitate, de transparenţă decizională şi organizatorică; depolitizarea managementului şcolilor - abrogarea OUG 49/2014 şi 94/2014, rediscutarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP); transparentizarea deciziilor la vârful educaţiei; numirile inspectorilor să fie făcute pe criterii clare de competenţe profesionale şi de management, de integritate morală şi recunoaştere socială, şi nu pe criterii de clientelism politic; stoparea de urgenţă a tuturor concursurilor politizate şi revenirea la modalitatea corectă a angajării directorilor de către şcoli; posibilitatea contestării probelor practice/de interviu pe baza înregistrărilor video; susţinerea probei de interviu în prezenţa tuturor candidaţilor din acelaşi judeţ care concurează pentru acelaşi post; accesul observatorilor din partea societăţii civile.
			Domnul Viorel-Ionel Blăjuţ: "Ne-aţi promis reformă în administraţie şi ne aduceţi blocaje!" Cu mai puţin de trei ani în urmă, grandiosul USL promitea românilor marea reformă administrativ-teritorială! Proiectul, cu accent pe descentralizare, urmărea să aducă administraţia locală în mileniul al treilea, să încurajeze proiectele regionale, de anvergură, şi să dezvolte rapid mediul rural. Dar, după vreo doi ani, USL murea! Şi murea urât, pentru că nu lăsa în urma sa decât scandal şi promisiuni neonorate. Evident, marea reformă administrativ-teritorială nu se făcea din motive neexplicate, dar PSD prelua ideea de la USL şi promitea la rându-i că va duce acest uriaş şi necesar proiect la îndeplinire. A mai trecut de atunci aproape un an şi nu s-a întâmplat nimic. Nimic bun, evident. Că rele avem destule! Iată una: recent, Guvernul a decis să bage comunele mari în faliment, prin redistribuirea aberantă a veniturilor pe care comunele le realizau din cotele defalcate pe TVA. Astfel, o bună parte din veniturile realizate de localităţile rurale mari se duc acum spre comunele mici. Practic, fiecare comună mare pierde mai bine de 10 miliarde lei vechi din veniturile pe care s-a bazat până acum. Pentru că localităţile rurale mari au cheltuieli mult mai mari decât comunele mici, este clar că fără venituri îndestulătoare acestea vor intra într-un grav blocaj administrativ! Pentru mine, această decizie a Guvernului PSD este tot un fel de reformă administrativ-teritorială, dar pe invers. Proiectul Guvernului nu dezvoltă, ci blochează! Sunt loviţi din nou cei care muncesc, cei care fac proiecte, cei care se zbat să fie altfel! Da, trebuie să ne ajutăm între noi şi să sprijinim comunităţile sărace! Dar oferiţi-le acestor comunităţi sărace instrumentele necesare pentru a se dezvolta, şi nu pomeni electorale! Oferiţi-le undiţa, nu peştele prins de alţii! În acest fel, nu veţi face decât să descurajaţi din nou munca şi spiritul întreprinzător! Ne-aţi promis reformă administrativă, domnilor guvernanţi, şi ne aduceţi blocaje! Dacă nu aveţi soluţii, de ce mai staţi la guvernare?
			Domnul Viorel-Ionel Blăjuţ: "Să-i ajutăm pe tineri!" În fiecare an, mii de absolvenţi de facultate din Iaşi nu-şi găsesc un loc de muncă potrivit pregătirii lor. De aceea, o bună parte dintre ei aleg să-şi părăsească ţara care nu le oferă posibilitatea de a arăta ce pot face pentru ea. În fiecare an, mii de absolvenţi de liceu devin şomeri imediat ce au terminat şcoala. Unii dintre ei nu se pricep la nimic practic, pentru că au terminat licee teoretice. Alţii beneficiază de anumite deprinderi tehnice, dar nu au unde să le aplice. De aceea, mulţi dintre ei aleg să-şi părăsească ţara care nu le oferă posibilitatea de a munci pentru ea. În fiecare an, sute de minori din Iaşi abandonează şcoala. Din diferite motive. O parte dintre ei se apucă de cerşit sau de furat. La noi sau în străinătate. Îi vedem zilnic prezentaţi în presa europeană drept viitorul sumbru al României. Ce este de făcut? Uniunea Europeană ne ajută, dar nu ne bagă şi în sac. Mai trebuie să ne ajutăm şi noi. Sau mai bine zis, mai trebuie să-i ajutăm şi noi pe aceşti tineri care sunt tot mai ignoraţi de către societatea strâmbă în care trăim. Potrivit unui program european special, intitulat "Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor", România va primi, între 2014-2020, peste 100 de milioane de euro pentru sprijinirea tinerilor inactivi. Acest program european îi vizează pe tinerii sub 25 de ani care nu sunt angajaţi, pe cei care nu au beneficiat de educaţie ori de pregătire profesională şi îi ajută să se întoarcă la muncă, la şcoală sau să acceseze un program de practică. Se pot organiza internshipuri, se pot face investiţii în educaţia vocaţională ca şi plasamente în diferite locuri de muncă. În ţara noastră, la sfârşitul anului 2014, rata şomajului în rândul tinerilor cu vârsta sub 25 ani era de circa 23%, adică mult peste media europeană. De aceea, aceşti bani europeni trebuie folosiţi la maximum şi cer tuturor instituţiilor implicate în accesarea şi verificarea fondurilor europene, în frunte cu Guvernul României, să nu rateze această oportunitate. Doar aşa tinerii noştri vor rămâne şi se vor dezvolta la ei acasă. Domnilor guvernanţi, aţi promis utilizarea judicioasă a tuturor fondurilor europene alocate României! Respectaţi-vă cuvântul şi oferiţi tinerilor o şansă la o viaţă mai bună la ei în ţară!
			Domnul Viorel-Ionel Blăjuţ: "Statistica izolării sau de ce are nevoie Iaşiul de infrastructură modernă" O centralizare recentă efectuată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pe baza datelor privind societăţile cu participare străină la capital şi valoarea capitalului social subscris, în ultimii 22 de ani, dezvăluie un aspect uluitor despre Iaşi - al doilea oraş al ţării în anul 1991! Potrivit acestui clasament, între 1991 şi 2013 Iaşiul a atras doar 0,51% din total investiţiilor străine subscrise de firmele cu capital străin la nivel naţional. Acesta înseamnă doar 528 milioane de euro în 22 de ani. Potrivit acestui indicator, judeţul meu se clasează pe locul 24 la nivel naţional, fiind depăşit de Bacău sau Suceava, judeţe tot din Regiunea de Nord Est - cea mai săracă din România. În intervalul amintit, pe întreg teritoriul naţional, au fost constituite aproape 193.000 de unităţi economice de către investitori de altă naţionalitate decât cea română. Dintre acestea doar 1,53% au fost înregistrate în judeţul Iaşi - judeţul cu cea mai numeroasă populaţie din România. Cum a fost posibil aşa ceva? Mai ales că Iaşiul este unul dintre judeţele cu forţă de muncă ieftină, dar foarte bine calificată, graţie marilor şcoli de la noi. De asemenea, nici poziţionarea strategică a Iaşiului - cel mai mare oraş de la graniţa de est a UE, nu este de neglijat. Răspunsul este unul singur, domnilor guvernanţi! Simplu şi dureros! Lipsa infrastructurii moderne este principala cauză a acestui veritabil dezastru economic. O ştim cu toţii. În pofida promisiunilor lansate de toate guvernele din ultimii ani, Iaşiul nu are autostradă. Iaşiul nu deţine niciun drum care să unească rapid Moldova de Ardeal. De aceea, de 22 de ani şi mai bine ne ocolesc investitorii. Respectaţi-vă promisiunile făcute Iaşiului, domnilor, sau lăsaţi-vă de politică!
			Domnul Viorel Marian Dragomir: "To be or not to be elected - Teatru ieftin by Cătălin Predoiu" Cătălin Predoiu, liberalul care visează că va ajunge prim-ministru a stârnit hohote de râs prin ultima boacănă. La întâlnirile din străinătate, cel care a fost doar un fost candidat amăgit cu iluzia postului de prim-ministru, se recomandă ca "prime minister of Romania to be elected". Unii ar spune că este doar un teatru ieftin la care spectatorii primesc bani ca să bată din palme poate la fel ca la adunările liberale. În realitate, acest mod de a se recomanda conduce la concluzia că Predoiu, conştient de lipsa vizibilităţii, fără subiecte şi într-o permanentă somnolenţă, trebuia să iasă ca musca în faţă, pentru a părea ceea ce nu este şi nici nu va fi. Acest gest reprezintă un complex de inferioritate, probleme de ordin psihologic şi dublă personalitate a celui ce ziua se recomandă ceea ce visează a fi. Să te recomanzi... "to be elected" la o întâlnire cu personalităţi internaţionale reprezintă o insultă la adresa celor ce au fost deja aleşi. În final acest personaj teatral ar trebui să fie atent la o nouă exprimare care poate că i s-ar potrivi mai bine în spaţiul dâmboviţean... "Cătălin who will be ejected".
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Ziua şi persoana" Persoană publică. Keep on DNA. E ceva de speriat. Corupţia a ajuns până şi la Curtea Constituţională. În ce ţară trăim? Cum poate un corupt să decidă ce este constituţional şi ce nu? Vedem cum după 25 de ani DUBA-I aproape de Teleorman, DRAG NE-A a fost la guvernare şi urmează un PONT Apocaliptic. Aceste căpuşe trebuie aruncate în puşcărie, averea confiscată şi interzicerea revenirii în funcţii publice, plătite de noi toţi! Proiectul meu de lege ce prevede că nu mai au voie în veci şi-n pururi să ocupe şefia în vreo funcţie publică, dacă au fost vreodată condamnaţi pentru corupţie, zace prin sertarele Parlamentului. Vă miră? Pe mine nu...
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Alertă etnobotanică" Explozia intoxicaţiilor cu aşa-zisele "etnobotanice" constituie un semnal de alarmă privind laxitatea legislativă şi lipsa educaţiei pentru sănătate în şcoli, precum şi privind problemele socioeconomice. Solicităm Parlamentului European adoptarea unei directive privind interzicerea drogurilor de sinteză, fără de care extinderea acestui fenomen nu va putea fi oprită. Cazurile intoxicaţiilor etnobotanice de la Galaţi nu au apărut pe cer senin. 200 de pacienţi au fost intoxicaţi cu "foiţa de cafea", iar în diverse zone din ţară, precum Bârladul, numărul intoxicaţiilor cu etnobotanice s-a dublat într-un singur an. Semnalul de alarmă există la urgenţe: peste 30% din totalul intoxicaţiilor cu etnobotanice sunt la elevi şi studenţi, iar aproximativ un sfert din această categorie, mai precis 23,8% din cazuri au loc la elevi. Totodată, remarcăm modificarea profilului consumatorului de etnobotanice. Se constată tendinţa de uniformizare pe parcursul zilelor săptămânii, astfel încât, dacă iniţial se putea spune că aveam un consum preponderent de weekend cu tentă recreaţională, acum avem o creştere a consumului în zilele lucrătoare, ceea ce sugerează instalarea dependenţei. În ceea ce priveşte formele clinice, se constată creşterea celor caracterizate prin tulburări de comportament (suicid, agresivitate) şi, deşi 20% din cazuri asociază fenomene de insuficienţă respiratorie, nu s-a înregistrat niciun caz de edem pulmonar acut. Tulburările digestive se manifestă ca un sindrom dispeptic, dar nu s-a înregistrat niciun caz de hemoragie digestivă. Studiile de supraveghere, desfăşurate pe mai mulţi ani, arată tendinţa acestor consumatori de a mări dozele şi de a trece de la drogurile legale la cele ilicite. Proiectul meu de lege privind interzicerea acestor substanţe, primul adoptat de Parlament, prevedea interzicerea categoriilor de droguri de sinteză, dar în acest moment legea este deficitară, în sensul că efectul ei este limitat de existenţa unei liste de produse interzise. Din acest motiv alte categorii de produse, necuprinse în listă, pătrund pe o piaţă cu o dinamică uimitoare, iar lipsa unei directive europene face ca aceste substanţe să ajungă uşor în România sub forma unor produse pentru plante sau pentru animale. Acesta este motivul pentru care continuă să se prezinte pacienţi cu simptomatologie polimorfă, secundar ingestiei de produse psihotrope legale. Termenul de "etnobotanice" este extrem de popular şi este folosit în accepţiunea de droguri legale pe bază de plante, dar în acelaşi timp este şi incorect, existând o discrepanţă crasă între etimologia cuvântului şi sensul atribuit. Cert este că sub această denumire sunt grupate o serie de combinaţii de plante, dar şi de produse de sinteză cu efecte halucinogene care, de multe ori, scapă de sub interdicţia legii privind consumul de droguri. După un studiu pe care l-am efectuat timp de 14 luni, am stabilit statistic profilul consumatorului de etnobotanice ce ajunge în serviciile de urgenţă. Mai precis, pacientul consumator de astfel de substanţe este în peste 80% din cazuri bărbat, din urban în aproximativ 90% din cazuri, cu vârstă medie 23 +/- 6 ani, fără ocupaţie în jumătate din cazuri, ce ajunge la urgenţă în special la sfârşit de săptămână şi intervalul orar 20,00-03,00. Îngrijorător este faptul că peste 20% din consumatori au vârste sub 18 ani, iar 45,23% au vârsta până în 20 de ani. Vă reamintesc doar cele 200 de cazuri de intoxicaţii apărute în urma consumului de "foiţă de cafea" un drog de design, extrem de ieftin, produs în China, ajuns pe piaţa din România, utilizat sub forma unor joint-uri rulate cu cafea măcinată sau chiar cafea boabe, ce provoacă agitaţie psihomotorie, derealizare, depersonalizare, stări lipotimice, convulsii, tulburări cardiocirculatorii ce necesită suport volemic şi respirator, terapie simptomatică, asociată explorărilor imagistice şi biologice. Examenele toxicologice uzuale nu decelează substanţa. Prognosticul imediat depinde de forma clinică, vârsta pacientului şi patologia asociată, dar, pe termen mediu, terapia este îngreunată de apariţia, după doar 2-3 utilizări, a fenomenelor de dependenţă. Pe termen lung efectele sunt greu de evaluat din cauza noutăţii acestui drog şi apariţiei formelor derivate de utilizare, precum foiţa de argint.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Alt ordin de mărime" Victor Ponta susţinea prin 2012 creşterea redevenţelor aferente exploatării resurselor minerale până la media europeană, cât şi crearea unui fond de investiţii de tip norvegian, în care veniturile din resurse naturale să fie investite pentru a finanţa proiecte. Deşi contractul ce stabileşte valoarea redevenţelor, ce variază între 3,5% şi 13,5% din producţie, în funcţie de tipul zăcămintelor de hidrocarburi, a expirat în decembrie 2014, după o perioadă de 10 ani, premierul a decis prelungirea acestor redevenţe mizere pentru încă un an. De ce oare? Pentru comparaţie România a câştigat din redevenţe în 2013 un miliard de lei, în timp ce doar o singură companie, Petrom, a avut profit de un miliard de euro.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Cât ne costă partidele?" Doar în decembrie 2014, conform Autorităţii Electorale Permanente, statul român a acordat subvenţii, în conformitate cu Legea nr.334/2006 şi cu Hotărârea Guvernului nr.749/2007, partidelor politice. Valoarea este incredibilă: 507.228 lei! Partidul Social Democrat - 183.171,01 lei; Partidul Naţional Liberal - 127.290,28 lei; Partidul Democrat Liberal - 88.990,34 lei; Partidul Poporului - Dan Diaconescu - 76.969,95 lei; Partidul Conservator - 17.802,98 lei; Uniunea Naţională pentru Progresul României - 8.375,53 lei; Forţa Civică - 3.085,27 lei; Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat - 1.542,64 lei; Când înmulţeşti cu 12 începi să te întrebi câţi pacienţi ar fi putut fi trataţi cu aceşti bani. Şi dacă mai înmulţeşti cu cei 25 de ani risipiţi de aceste partide începi să te întrebi şi câte spitale noi ar fi putut fi construite...
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Să fie şi aceasta un plagiat?" Câţi kilometri de autostradă a făcut Guvernul Ponta în doi ani şi jumătate? Niciunul! La ce a fost bun Ponta? La nimic! N-auzi, domnule, că n-are pactu` la el? Cum vrei să facă omul ăsta kilometri dacă n-are pact? Fuge de răspundere cu o asemenea propunere, iar printr-o simplă şmecherie a lui Ponta partidele vor deveni vinovatul de serviciu pentru tot ceea ce Guvernul Ponta nu a fost în stare. Cei doi, Ponta şi un Rus, ne amintesc prea bine de baronul Münchausen şi de Pinocchio. Întreb şi eu, aşa, ca omul care n-are ce face: unde sunt cei 7 eurocenţi colectaţi pe fiecare litru de benzină supraaccizată? Dar suntem, desigur, răuvoitori. De ce nu ne uităm ca lumea pe hartă? Pe ea se văd clar dungi negre, semn că ceva e acolo, desenat chiar de Guvernul Ponta. Să fie şi aceasta un plagiat?
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Ce se întâmplă la Şuletea?" Un pacient de 58 de ani a încercat să se spânzure la trecerea dintre ani. Depresia de sărbători şi situaţiile conflictuale, singurătatea şi labilităţile psihoemoţionale au dus la un nivel ridicat al suicidului în zona noastră. Mă întreb însă ce trebuie să se întâmple ca autorităţile să reacţioneze? Nu avem un plan naţional de prevenţie a suicidului, nu există o evaluare a riscului suicidar şi nici linii telefonice de suport. Nu vreau să fiu cinic, dar probabil trebuie ca fiica sau fiul vreunui senator al puterii să ajungă într-o astfel de situaţie... Sper să nu fie prea târziu!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Coloşi cu picioare de lut" Un sistem nu se schimbă prin ordonanţă de urgenţă. Actualele ISU-uri sunt nişte coloşi cu picioare de lut, cu un management tipic românesc. Dotările se fac pe bani grei, de la firme abonate, folosite doar pentru parade, iar antrenamentele au loc doar pentru TV. Prin ordonanţa de urgenţă dată la heirup de Ponta "Raed Arafat devine responsabil direct pentru gestionarea şi intervenţia la situaţiile de urgenţă". Mai precis, cum va răspunde? Va intra la închisoare dacă vor mai muri oameni ce puteau fi salvaţi, dar care au murit din cauza organizării defectuoase a sistemului condus de Arafat? Sau va răspunde iar, doar la microfon, explicând mereu că alţii sunt de vină? Situaţiile de urgenţă trebuie să se constituie ca o Agenţie subordonată direct primului-ministru, nu au ce căuta în MAI.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Trebuie să se întâmple din nou ceva?" La noi mereu trebuie să se întâmple ceva ca să ne dăm seama că lucrurile nu funcţionează... Tipic românesc! Situaţiile de urgenţă trebuie să se constituie ca o agenţie subordonată direct primului-ministru, cu personal calificat, proceduri clare şi mijloace tehnice corespunzătoare. Nu au ce căuta în MAI, altfel aceste ISU-uri vor rămâne veşnic nişte coloşi cu picioare de lut cu un management tipic românesc. Dotările se fac pe bani grei, de la firme abonate, folosite doar pentru parade, iar antrenamentele au loc doar pentru TV. În ianuarie, după accidentul din Apuseni, au modificat legislaţia în domeniu, adăugând structuri şi departamente noi. Au mai creat nişte funcţii pentru obedienţii politici şi au lungit inevitabil lanţul de informare şi comandă, oricum nefuncţional în situaţiile în care parametrul critic este timpul. Oricine are legătură cu urgenţele ştie că problema majoră în astfel de situaţii în care timpul de reacţie este critic nu o constituie lipsa de proceduri, ci, dimpotrivă, suprareglemetarea lor de către un sistem birocratic, care îşi dă singur de lucru, plus o legislaţie greoaie, des modificată, după cum visează unii, pe care nici măcar cei din sistem nu o mai stăpânesc. Soluţiile sunt clare: evaluare de către experţi independenţi a modului de intervenţie a sistemului ISU-SMURD pe lanţul informare-decizie-acţiune, precum şi a costurilor, simplificarea legislaţiei şi debirocratizare, dotarea şi antrenarea resursei umane, evaluarea periodică şi realistă a capacităţii de intervenţie. Sistemul de urgenţă are nevoie de o reformă reală în structurile de intervenţie şi asta nu se va face niciodată cât timp cel pus politic să conducă ISU-SMURD spune după fiecare nou deces că intervenţia a fost în parametri normali.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Ce ascunde domnul Zgonea?" Se aude, domnu` Zgonea?! Potrivit articolului 23 din regulament, mai precis alineatul (1), "Şedinţele comune ale comisiilor sunt publice, cu excepţia cazurilor în care plenul acestora decide altfel. Lucrările pot fi transmise sau difuzate de instituţiile mass-media, dacă acest lucru este aprobat de majoritatea parlamentarilor prezenţi." Cu toate acestea, Zgonea&colaboratorii au decis, fără a supune la vot, că şedinţa Comisiei de cod electoral se va desfăşura cu uşile închise, pentru că "nu se pot lua decizii de faţă cu presa". În mod cert Zgonea nu este Charlie. A uitat de mult că aceste comisii dezbat legi de interes public, care ne privesc pe toţi, şi nu doar pentru interesele PSD. Şi să nu uite domnul Zgonea că la referendum am decis să fie doar 300 de parlamentari, nu 400, nu 418, niciunul în plus. Ce ascundeţi, domnu` Zgonea? Vrem să ştim dacă introduceţi în noul cod şi proiectele mele de lege privind limitarea numărului de mandate, precum şi ridicarea imunităţii pentru fapte de corupţie.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Salvaţi Salvarea din Vaslui!" Salvarea trebuie salvată! Şi asta până nu e prea târziu! Pentru că fără personal, fără bani şi fără drumuri Salvarea face imposibilul şi merită să fie susţinută ca principal serviciu naţional de urgenţă implicat oriunde şi oricând în salvarea vieţilor românilor, şi asta chiar dacă un personaj străin de această ţară a încercat şi mai încearcă să o pună pe butuci. Un simplu exemplu, dar pot găsi oricând alte 41 de exemple, Salvarea din Vaslui. Acest serviciu face eforturi incredibile pentru a salva vieţi în condiţii pe care nu vi le puteţi închipui. Oameni puţini, un deficit de personal incredibil, buget insuficient raportat la nevoile populaţiei, precum şi drumurile proaste fac din activitatea medicală o misiune imposibilă. În 2014 Salvarea din Vaslui a salvat 49.412 pacienţi şi a parcurs 170.164 km. Personalul e acoperit doar în proporţie de 40,2%, sunt doar 11 medici, din care doi sunt rezidenţi, ceea ce face ca doar 16 din cele 46 de maşini să fie folosite. Nici la finanţare nu stă prea bine, bugetul din 2014, de 110 miliarde, a fost mai mic cu 33 de miliarde faţă de cel din 2013, ceea ce, combinat cu specificul drumurilor vasluiene, 208 trasee de drumuri comunale, cu o lungime de totală de 873,062 km, 79,51% din acestea sunt de pământ (694,168 km), aproape impracticabile toamna şi iarna şi pline de gropi vara, duce la dificultăţi de întreţinere şi distrugere rapidă a parcului auto. De ce credeţi că am propus prin lege alocarea a 6% din PIB pentru sănătatea noastră?! Poate le spuneţi parlamentarilor din zonă că astfel de legi trebuie adoptate cu prioritate.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Un nou motiv pentru educaţia pentru sănătate: minunea din pastilă" Când vă hotărâţi să scăpaţi de kilogramele acumulate de sărbători e bine să ţineţi cont atât dezideratele estetice ale greutăţii ideale, dar mai ales de vârstă, activitate fizică, status fiziologic şi de afecţiunile preexistente, consultând eventual şi un specialist în nutriţie. Sunt tot mai multe cazuri de paciente ce ajung la spital în urma curelor de slăbire draconice sau haotice. Cel mai adesea formele clinice sunt de gravitate redusă, fiind reprezentate de stări lipotimice, hipoglicemii, spasmofilii, dar sunt şi situaţii în care aceste paciente nu au putut fi salvate. Mai mult decât atât, utilizarea unor pastile-minune, fără recomandare medicală, sau fără cunoaşterea provenienţei, sau achiziţionate de pe internet poate duce la complicaţii extrem de periculoase. O pacientă de 19 ani a ajuns să necesite asistenţă de urgenţă după administrarea unei supradoze de medicamente pentru scăderea în greutate. Pacienta prezenta greţuri, vărsături, dureri abdominale, vertij, dispnee şi tahicardie şi a necesitat imediat măsuri de depurare a toxicului prin lavaj gastric, antidotism, terapie de suport, iar prognosticul a fost rezervat şi datorită stării clinice, dezechilibrelor, precum şi dozelor şi tipului de medicamente ingerate. Recomandăm ca orice cură de slăbire să fie însoţită de o evaluare clinică şi biologică şi este bine ca regimul alimentar să fie elaborat de un nutriţionist. Eventualele medicamente asociate regimului igienodietetic trebuie să fie prescrise de un medic, întrucât curele de slăbire haotice se pot finaliza tragic, iar alte soluţii, chirurgicale, pot fi luate în considerare după o informare corespunzătoare. Regimul alimentar trebuie să fie echilibrat nutriţional, incluzând proteine, glucide şi lipide, precum şi vitamine, în principal din fructe şi legume proaspete, adaptate caloric la necesităţile organismului, care să ţină cont de afecţiunile asociate, metabolice (diabet) sau neuropsihice (nevroze sau depresii), cu respectarea orarului de masă, pentru a se evita hipoglicemiile, eventual făcut de un nutriţionist, şi care să ţină cont de medicaţia asociată (atenţie la contraceptivele orale!).
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "De ce au reapărut etnobotanicele?" Sunt iniţiatorul legii privind interzicerea etnobotanicelor. Nu pot să nu vorbesc despre interesele ce se ascund în amputarea proiectul meu de lege. Toţi politicienii, indiferent de culoarea politică, au considerat că "nişte plăntuţe" nu au ce căuta pe agenda parlamentară. Eu nu voi uita niciodată cele şase cazuri sosite simultan în serviciul de urgenţă sau părinţii urmăriţi cu drujba de un fost sportiv intoxicat cu etnobotanice. Sunt milioane de euro obţinute din acest comerţ care îşi găsesc cu uşurinţă buzunarele şi sunt convins că cineva câştigă din perpetuarea acestei afaceri.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "De ce le este frică de presă?" Presa a fost adesea prima sau singura instituţie care s-a luptat cu corupţia şi a dezvăluit fraudele făcute de mafia transpartinică. În plus, mediatizarea intensă a acestor cazuri a făcut imposibilă muşamalizarea lor. Nu întâmplător am propus o iniţiativă legislativă privind crearea Fondului special pentru jurnalismul de investigaţie care să sprijine, prin finanţarea directă, jurnaliştii sau trusturile de presă care mai au curajul să dezvăluie orice act de corupţie ce prejudiciază bugetul de stat. Proiectul, ce prevede alocarea a 2% din valoarea prejudiciului recuperat în urma demersului jurnalistic, limitează presiunile politicului asupra presei şi constituie un nou instrument de luptă cu hoţiile puternicilor zilei. Nu întâmplător, deşi nu presupune cheltuieli sau înfiinţarea unor noi instituţii, proiectul a primit aviz negativ din partea Guvernului Ponta. Corupţia instituţionalizată, de partid şi de stat, constituie o ameninţare la prezentul şi viitorul României. Nu avem spitale, nu avem şcoli, nu avem drumuri, nu avem locuri de muncă, nu avem pensii şi salarii decente, pentru că se fură. Dincolo de declaraţiile politicienilor ce condamnă "mediatizarea excesivă" a cazurilor de corupţie, noi mai sperăm că afirmaţia actualului preşedinte că "nu există altă cale pentru România decât aceea a unei ţări eliberate de corupţie" face parte tot din "România lucrului bine făcut". Solicit şi pe această cale tuturor parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze acest demers care se alătură celui ce prevede ca parlamentarii acuzaţi de corupţie să rămână fără imunitate.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Guvernare pentru hoţi?" Unde e logica? Se dă o ordonanţă pentru ca unii să poată renunţa la ceva la care nu aveau oricum dreptul. Asta în domeniul educaţiei. Dacă sărim la alt domeniu, să zicem al retrocedărilor bazate pe acte false, înseamnă cumva că nimeni nu va mai fi condamnat dacă făptaşul renunţă la documentele ilegale? Mâine-poimâine vor închide şi Parlamentul prin ordonanţă de urgenţă!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Cele mai probabile locaţii ale Spitalului regional de urgenţă" Din cele cinci locaţii ale lui Nichita pentru Spitalul de urgenţă, Bucureştiul va alege două: Clujul şi Craiova. Atât! Şi de ce Bucureştiul, şi nu Iaşiul să aleagă amplasamentul? După vizita de la Iaşi, actualul ministru de la sănătate a văzut cu stupoare că, după mai bine de douăzeci de ani, primarul şi cetăţeanul fără de onoare nu au fost în stare să stabilească măcar o locaţie. În fond, doar la Iaşi lucrurile importante au nevoie de timp. Ăştia doi cred că ne mai pot prosti. Cred că am uitat ce ne-au spus de atâtea ori?! După ce au discutat cu ministrul Cepoi, au "rezolvat" proaspăt înfiinţatul spital din Copou. L-au desfiinţat! După ce a discutat cu Ponta despre autostradă şi aeroport, le-a rezolvat prin defazare. Acum "rezolvă" şi cu spitalul regional. Ăsta era prin proiectul PSD şi prin 2008 la primărie, şi în 2012, tot la primărie, dar în varianta USL. Am avut două guverne, un ministru al sănătăţii, un primar puternic, un cetăţean fără de onoare şi ce folos? Un zero pentru Iaşi! Singura speranţă rămânem noi. Trebuie să punem presiune, prin acţiuni concrete, pe cei care ne conduc, pentru urgentarea rezolvării acestei probleme. De aceea am început o campanie de strângere de semnături de susţinere pentru construirea unui nou spital pentru ieşeni, în special, dar de care vor beneficia toţi moldovenii. Voi depune legea atunci când reuşim să strângem 25.000 de semnături. Dacă Spitalul de urgenţă nu începe să fie construit în acest an cu fonduri europene, vom mai putea lua în discuţie abia din 2020 o asemenea investiţie, în viitorul exerciţiu financiar. Acum este momentul să insistăm. Împreună putem reuşi!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Există soluţii pentru stoparea declinul demografic" Femeile care vor să crească un copil în România au condiţii mai proaste decât în Libia, Cuba sau Bosnia-Hertegovina, conform "Indexului mamelor", şi depăşim cu greu Albania, Ucraina sau Republica Moldova. Mortalitatea infantilă din prima zi de viaţă e similară celei din Tongo sau Samoa, iar la nivel european suntem pe primul loc în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, cei 9,8 la mie reprezentând dublul mediei europene. Aşa că nu e de mirare că România a pierdut în ultimii 25 de ani 3,2 milioane de locuitori, iar dacă nu schimbăm politicile demografice, vom mai pierde încă 3,2 milioane în următorii 25 de ani. Se va ajunge ca 1 angajat să întreţină 2 pensionari, pensia se va reduce la jumătate, iar specialiştii Academiei Române estimează prăbuşirea sistemului public de pensii în 2040. Suntem în al 26-alea an de declin demografic şi am înregistrat un minim istoric al scăderii natalităţii la mai puţin 180.000 de copii, ce va fi urmat de mari probleme sociale. Dacă se menţine acelaşi ritm, în 15-20 de ani va fi pusă în dificultate atât piaţa muncii, ce va ajunge fără salariaţi, cât şi bugetele de sănătate şi de pensii, care vor avea nevoie de un sprijin tot mai important de la bugetul de stat. Tot atunci populaţia rezidentă va scădea la 16 milioane şi ne vom întoarce la nivelul celei din 1946. Am propus un program naţional de stimulare a natalităţii, centrat pe creşterea natalităţii în rândul celor ce muncesc, ce include 3 tipuri de măsuri: servicii medicale: gratuitatea tuturor investigaţiilor, consultaţiilor şi tratamentelor pe durata sarcinii şi lăuziei, precum şi cele destinate nou-născuţilor; deduceri fiscale: părinţii biologici beneficiază de o reducere de 25% din impozitul pe salariu şi o reducere cu 2 ani a vârstei de pensionare, pentru fiecare copil crescut în familie până în momentul împlinirii vârstei de 18 ani; suport financiar: acordarea trusoului nou-născutului în valoare de 1 ISR (500 de lei), precum şi creşterea alocaţiilor pentru copii la 200 de lei. Programul va avea trei consecinţe importante: stimulează preponderent natalitatea femeilor care muncesc, copiii vor fi mai sănătoşi şi mai bine educaţi, schimbarea tipului de stimulare a natalităţii la nivel naţional. Concret, estimăm că cel puţin 20.000 de femei salariate vor renunţa atât la decizia de a nu avea un copil (ori de a amâna venirea lui), cât şi la decizia de a avea doar un singur copil, şi îl vor planifica şi pe al doilea. În plus, aceşti copii născuţi şi crescuţi de femei salariate, cu un nivel mai ridicat de pregătire, au şanse mai mari de a avea acces la educaţie de calitate superioară, precum şi de a fi mai sănătoşi, acest atribut reprezentând de fapt nivelul cheltuielilor făcute pentru educaţie, alimente, îmbrăcăminte, condiţii de locuit, petrecerea timpului liber şi studiu. Schimbarea survenită în modul de stimulare a natalităţii se va extinde asupra întregii populaţii, prin ponderea pe care născuţii din acest mediu o au în ansamblul născuţilor. Este stimulată creşterea numărului de copii ce pot avea un nivel de trai decent şi un nivel de pregătire cât mai ridicat, care să poată susţine ulterior piaţa muncii şi fondul de pensii în detrimentul alocării nediferenţiate de bani unora care trăiesc doar din alocaţii, ai căror copii vor încărca factura socială prin nivelul redus de pregătire şi cel ridicat de infracţionalitate. Acest lucru a fost dovedit deja de efectele benefice asupra natalităţii datorate introducerii concediului şi indemnizaţiei de creştere a copilului în 2003. Măsura a determinat o creştere de peste 10% a natalităţii femeilor salariate şi a dus şi la schimbarea deciziei de a avea un singur copil şi de a-l planifica pe cel de-al doilea.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Un nou motiv pentru educaţia pentru sănătate: gazul care vă ucide" Cazul cutremurător al celor şase copii morţi la Rovinari în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon nu este singular. Fenomenul este îngrijorător şi putem vorbi de o adevărată epidemie sezonieră legată de intoxicaţiile cu monoxid de carbon în sezonul rece. Mai precis, într-un singur an peste 100 de persoane au fost intoxicate cu monoxid, gaz metan şi fum. Cei din urban sunt de 8 ori mai numeroşi decât cei din rural, din cauza utilizării aragazului ca sursă de încălzire, iar peste jumătate din cazuri sunt reprezentate de cei provenind din pături defavorizate din punct de vedere socioeconomic, fără ocupaţie sau pensionari. Riscurile ţin de modul de ventilaţie a încăperii, cantitatea şi durata expunerii, precum şi de sensibilitatea individuală, ceea ce face ca adesea copiii şi vârstnicii să fie mai afectaţi. Recomandăm prudenţă în utilizarea surselor de încălzire şi verificarea acestora înainte de perioada rece, întrucât sunt frecvente cazurile de deces şi intoxicaţie în urma gazelor de ardere acumulate în interiorul camerelor sau a gazului metan provenit de la aragazul care s-a stins. În mediul rural riscurile cresc din cauza sobelor de lut crăpate sau improvizate în care se introduc prea multe lemne, cărbuni sau deşeuri vegetale, care scot fum, ceea ce duce la cumularea de gaze toxice în timpul nopţii. De aceea, a stinge focul din sobă înainte de culcare înseamnă doar o măsură necesară de precauţie, menită să protejeze vieţi. În cazul intoxicaţiilor prin inhalare sunaţi imediat solicitând ajutor de urgenţă şi nu încercaţi să salvaţi un astfel de pacient fără a-i anunţa mai întâi pe alţii. Dacă este sigur, trebuie să scoateţi persoana din mediul toxic, deschideţi ferestrele şi uşile pentru a înlătura gazele; Respiraţi de câteva ori aer curat şi apoi ţineţi-vă respiraţia când intraţi. Ţineţi o cârpă udă la nas şi la gură; Nu aprindeţi vreun chibrit şi nu folosiţi bricheta deoarece unele gaze pot lua foc; După ce aţi salvat persoana de pericol, verificaţi şi monitorizaţi căile respiratorii ale persoanei, respiraţia şi pulsul. Dacă este necesar, începeţi respiraţia de salvare în cadrul manevrelor de resuscitare; Dacă este necesar, acordaţi primul ajutor pentru leziuni locale, precum urgenţele oculare sau convulsii; Dacă persoana vomită, curăţaţi căile respiratorii, înfăşuraţi o cârpă în jurul degetelor dumneavoastră înainte de a trece la curăţarea gurii şi gâtului; Chiar dacă persoana pare a se simţi perfect, solicitaţi ajutor medical.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Gena mioritică" Articolul 69 din Constituţia României precizează: "În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului". Serviciu? Mai degrabă deserviciu! Sunt unii care nu au deschis vreodată gura sau nu au iniţiat măcar vreun proiect de lege. Statul de pomană sau plecăciunile faţă de şeful de partid, făcute, evident, pe banii noştri, nu înseamnă nicăieri în lume că eşti vocea celor care te-au trimis în Parlament. Parcă a fost un referendum şi parcă le-am spus că vrem doar 300 de aleşi. Nimeni nu se revoltă? Gena mioritică a fatalităţii funcţionează la fel de bine ca înainte de 1989? Poate ar trebui să raporteze bianual alegătorilor şi să coordoneze cu cetăţenii activităţile parlamentare, mai ales iniţiativele legislative. În acest fel deputaţii se vor simţi legaţi de cei care i-au ales şi nu ar mai pierde timpul prin Parlament, aşteptând să fie chemaţi de partid la votarea după degetul liderului de grup a unor legi pe care nici nu le cunosc, nici nu-i interesează. Prin eliminarea celor necorespunzători, cu timpul Parlamentul se va umple de independenţi, reprezentându-şi cu adevărat electoratul. Partidele politice îşi vor pierde din importanţă, iar electoratul va deveni mai implicat în politică, conştient de rolul şi puterea sa în stat. Şi poate tot mai mulţi oameni noi, morali şi competenţi se vor implica în viaţa politică pentru a ne duce spre prosperitate. Trebuie schimbat sistemul. Partidele politice sunt o plagă pentru România. În mod evident interesele noastre şi ale politicienilor sunt diferite., Jocurile politice le sunt utile lor, nu nouă. Cât să-i mai suportăm?!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Guvernul aşilor" Scuze sau acuze? Al puşcăriaşilor. Guvernul ideal pentru aspiraţiile lui Victor-Viorel: Adrian Năstase - premier; George Copos - vicepremier; Cristian David - ministru de interne; Ecaterina Andronescu - ministrul educaţiei; Tudor Chiuariu - ministrul justiţiei; Zsolt Nagy - ministrul comunicaţiilor; Monica Iacob Ridzi - ministrul tineretului; Codruţ Şereş - ministrul economiei; Ioan Avram Mureşan - ministru al reformei; Decebal Traian Remeş - ministrul agriculturii; Şerban Mihăilescu - ministru coordonator al SGG; Relu Fenechiu - ministrul transporturilor; Mihai Tănăsescu - ministrul finanţelor publice; Titus Corlăţean - ministrul afacerilor externe; Dan Şova - ministru pentru relaţia cu Parlamentul şi, cireaşa de pe tort, Vasile Cepoi - ministrul sănătăţii. Mă gândesc acum că la ministerul economiei am mai avea un candidat, tot de la Iaşi, candidat la Nobel, nu ştiu dacă pentru corupţie, inegalabilul şi irepetabilul Vosganian. Să ştiţi că avem în rezervă şi un celebru cetăţean de mare etică şi onoare. Poate ar fi bine ca la justiţie să vi-l propun pe Vlad Ţepeş?!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Remember?" François Hollande: "Cât timp voi fi eu preşedinte, nu va exista nicio exploatare a gazelor de şist în Franţa." Păi nu urla şi Ponta în campanie că nu gaze de şist, nu Roşia Montană, nu aia, nu aia şi acum se pupă cu cei ce vor exploatările? Dacă vor zice Europa şi America: de mâine faceţi asta, asta şi asta, se va face fără să se ţină cont de nişte măscărici ca pontaci, nişte slugi ce se bagă-n seamă că sunt socialiste. Poate sunt, dar doar pentru propria gaşcă, în rest sunt doar nişte bandiţi care se pupă şi cu Scaraoţchi numai ca să le fie bine lor şi infractorilor care îi susţin.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Hora hoţilor" Pe 24 ianuarie am văzut horind grupuri-grupuri de infractori păzite de SPP! Ei ne-au furat şi spitalul de urgenţe şi autostrada şi continuă să ne fure viitorul. Poate e ultima horă jucată în aer liber... O zi fără arestări este o zi pierdută! "Hai să dăm mână cu mână, toţi corupţii împreună", cântecul actualei puteri - trebuie să devină doar un vis urât.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Închisoarea din spitale" România trebuie să plătească despăgubiri de 196.400 euro din cauza condiţiilor din închisori, oficialii europeni considerând că supraaglomerarea reprezintă o provocare majoră a sistemului penitenciar românesc. Mai bine ar veni să vadă condiţiile din spitale sau cele din căminele de copii. Să afle şi cât cheltuie statul pentru o zi de spitalizare şi cât pentru una de detenţie. De ce să plătesc impozite şi taxe tot mai mari? Ca să asigur condiţii cât mai confortabile unor infractori? De ce nu sunt puşi la muncă şi nu li se confiscă averile ilicite? De ce? Văd că sunt preocupaţi de condiţiile din puşcării, pentru că tot mai mulţi ajung acolo! Nu mai pot ei de condiţiile mizere în care sunt trataţi cei mai mulţi români. Cei bogaţi aleg spitalele din străinătate sau, în cel mai rău caz, cele private din ţară. Cred că este momentul ca toţi cei care organizează şi conduc sistemul de sănătate să plătească pentru condiţiile din spitale. Cât mai repede şi cel puţin cu funcţia!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Interzis" Dosarele Microsoft şi Greblă-Iancu-Şova au arătat din nou că partidele cheltuiesc în campania electorală bani negri obţinuţi din mită, comisioane ilicite sau donaţii ilegale, pentru care oferă recompensă contracte cu statul. Întrebaţi la consultările de la Cotroceni, cum ar schimba regulile de finanţare a partidelor şi a campaniilor electorale, toţi liderii politici au răspuns evaziv, clamând la unison transparenţă, dar fără a veni cu o soluţie concretă. Opulenţa şi modul de finanţare a campaniilor electorale generează corupţie. Cei care investesc zeci de milioane de euro în mesh-uri, bannere, panouri, clipuri publicitare, materiale promoţionale se aşteaptă să câştige de sute de ori mai mult din contractele generoase atribuite preferenţial din banii publici, cu alte cuvinte să fie plătiţi gras din buzunarele noastre. Oricâte variante de plafonare a cheltuielilor s-au propus şi introdus în legea privind modul de finanţare a campaniilor electorale, realitatea ne-a arătat că acest lucru este iluzoriu. Tot mai mulţi candidaţi fără valoare ce nu au nimic de spus preferă să se ascundă în spatele unor campanii costisitoare, în loc să vină în contact cu oamenii sau să participe la dezbaterile publice. Aşa am ajuns să avem un cerc vicios al corupţiei: partide corupte, politicieni corupţi şi şantajabili, afacerişti corupţi ce devalizează ţara. Până acum niciun partid nu şi-a asumat public finanţatorii, iar cheltuielile reale de campanie sunt greu de evaluat, întrucât există numeroase cheltuieli paralele, ce nu apar în registrele oficiale, făcute de firme sau ONG-uri afiliate mai mult sau mai puţin discret politicului. În plus, amenzile ilare, cuprinse între 5.000 şi 25.000 de lei, pentru partidele ce încalcă repetat legea finanţării campaniilor electorale, precum şi riscul celor ce reclamă cheltuieli ilegale de a fi condamnaţi, pentru afirmaţii false, la închisoare de la 1 până la 3 ani, duc în derizoriu controlul acestei finanţări. De aceea propun interzicerea tuturor tipurilor de publicitate electorală stradală. Mesh-ul şi găleata vor fi interzise. Cei care vor să ne convingă că ne pot reprezenta, să facă bine să vină printre oameni şi să demonstreze în dezbaterile publice că au proiectele, creierul şi inima necesare pentru a ne aduce prosperitatea. Personal am demonstrat că se poate face campanie de succes mizând pe oameni, şi nu pe bani.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Puterea corupe" Întrebarea zilei: dacă ne ascultă telefonul când au ei chef şi ne intră liber prin calculatoare, nu ne mai tranzitează teroriştii ţara? Se dau peste cap să ne convingă că o lege Big Brother e necesară. Să stea liniştiţi, că teroriştii nu folosesc cartele, nu sunt chiar aşa de proşti precum cred ei. Franţa are această lege şi am văzut cât de mult a folosit. Puterea corupe, iar somnul nostru, dacă pot spune aşa, naşte monştri! Chiar nu ghicesc ce legătură o fi între legea Big Brother şi tranzitul jihadiştilor prin România. Te pomeneşti că or vorbi pe Facebook şi vor aştia să le dea un like. Je suis prepay...
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Judiciarul" Întrebarea zilei: cum naiba a ajuns un om care nu a judecat niciodată nimic în viaţa lui să fie judecător la Curtea Constituţională a României? Eu am un singur răspuns... Consider că actualul sistem, în care judecătorii CCR sunt numiţi de factorul politic, trebuie schimbat. Unii mi-au sugerat că poate ar fi bine ca pentru normalizarea activităţii CCR numărul membrilor să fie mărit de la 9 la 11, vârsta acestora să nu depăşească 62 de ani; să fie aleşi pentru o perioadă de cel mult 5 ani; 8 din cei 11 judecători să fie desemnaţi de către cele 16 curţi de apel din România - prin unul din algoritmi: fie primele 8 în primul mandat şi următoarele 8 în al doilea mandat, fie grupate câte două, câte două, să desemneze în comun câte un candidat de fiecare dată -, un candidat să fie desemnat de ÎCCJ şi 2 din partea senatelor universităţilor de drept din România clasate pe primele două locuri ca număr de absolvenţi admişi la INM în ultimii 5 ani.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Legi doar pentru ei" După ce şi-a găsit copilul într-un local în care se vindea alcool, un parlamentar a propus interzicerea accesului în baruri a celor cu vârsta mai mică de 18 ani, dacă nu sunt însoţiţi de un adult. Mda... Să înţeleg că trebuie să aşteptăm ca un copil al vreunui demnitar să fie accidentat de vreun şofer băut pentru ca Parlamentul să adopte proiectul meu legislativ ce asigură toleranţă zero pentru consumul de alcool la volan prin înăsprirea pedepselor?! Restul victimelor nu contează? Conform OMS, cele 17,6% accidente provocate de consumul de alcool plasează România pe locul 9 în Europa şi pe 29 dintr-un total de 168 de ţări analizate după ponderea deceselor din accidente de circulaţie produse ca urmare a consumului de alcool. Primele trei poziţii la nivel global sunt ocupate de Belarus - 51,4%, Lituania - 48,2% şi Rusia - 47,25%. Proiectul meu de lege prevede patru tipuri de măsuri pentru a se asigura, toleranţă zero în ceea ce priveşte consumul de alcool la volan: dublarea (şi chiar triplarea) pedepselor cu închisoarea pentru alcoolemie penală, creşterea duratei de suspendare a permisului, la 5-10 ani pentru alcoolemie penală şi la 6 luni - 1 an pentru contravenţii, majorări în cazul recidivei timp de cinci ani de la restituirea permisului - cu 10 ani pentru alcoolemia penală - şi imposibilitatea reducerii sancţiunilor aplicate pentru consumul de alcool la volan.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Linia suicidarului" Nici azi nu avem linia telefonică de suport pentru suicidari şi consecinţele se văd în numărul mare de tentative de suicid tratate chiar şi în aceste zile în serviciile de urgenţă. Au fost zile în care la Spitalul de Urgenţe au ajuns 17 suicidari în 12 ore, iar media prezentărilor e de cel puţin 2 suicidari pe zi. De altfel, la Iaşi incidenţa suicidului a crescut constant în ultimii ani, ajungând la 18,2 la 100.000, cu mult peste media naţională, iar psihologii voluntari de la CIRTITA (Centrul Integrat Regional de Tratamente Intoxicaţii Traume şi Arşi) au identificat drept factori declanşatori ai gestului suicidar condiţiile socioeconomice precare şi stresul legat de riscul pierderii locurilor de muncă. Încă din 2007 tot am solicitat Ministerului Sănătăţii înfiinţarea unei linii telefonice gratuite pentru asigurarea suportului psihologic, a unui help-line la care cei aflaţi într-un moment de cumpănă să poată apela pentru a beneficia de asistenţă până la depăşirea situaţiei sau până la asigurarea terapiei într-o instituţie medicală. Voi interpela din nou Ministerul Sănătăţii pentru a susţine un astfel de demers, precum şi instituirea unui program naţional de prevenţie a suicidului atât de necesar în contextul creşterii incidenţei depresiei, cât şi a vulnerabilităţilor socioeconomice.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Un nou motiv pentru educaţia pentru sănătate" Un pacient de 32 de ani a avut nevoie de tratament de "un shot" pe oră, constând în administrarea de 100 ml de alcool de 45% la 4 ore în urma ingestiei de soluţie pentru spălat parbrizul, iar o femeie de 60 de ani a fost spitalizată în stare critică după ingestia de spirt. În primele şase luni din 2013, 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma ingestiei de alcool metilic, anchetatorii ridicând suspiciunea consumului de Alcofarm, o soluţie dezinfectantă cu concentraţie crescută de alcool metilic. Aceste cazuri sunt extrem de rare şi extrem de severe, având un prognostic extrem de rezervat. Recomandările ţin de prevenţie şi de atitudinea terapeutică. Nu utilizaţi alcool de provenienţă necunoscută sau care nu are ca destinaţie consumul uman (spirt). În cazul intoxicaţiei profesionale, accidentale (confuzie de sticle), sau voluntare, prin consum sau tentativă suicidară, esenţiale sunt depurarea toxicului prin provocarea vărsăturii sau decontaminarea tegumentelor, administrarea de antidot - alcoolul etilic, precum şi prezentarea rapidă la spital. Alcoolul metilic este un lichid extrem de toxic (doza letală este de 30 ml), ce se absoarbe uşor în organism pe cale digestivă, respiratorie, contact tegumentar, incolor, volatil şi inflamabil, cu miros asemănător alcoolului etilic, miscibil cu apa şi cu alcoolul etilic. Toxicitatea metanolului este atribuită acidozei severe şi parţial efectelor formaldehidei, rezultată din biotransformarea toxicului, şi se datorează anoxiei tisulare provocate de blocarea oxidazelor celulare. Clinic, după o perioadă de lantenţă de 1 până la 36 de ore, se instalează fenomene grave, rapid mortale, caracterizate prin tulburări neurosenzoriale, cefalee, vertij, tulburări de vedere (vedere neclară, fosfene, scotoame, fotofobie, îngustarea concentrică a câmpului vizual), mergând până la orbire, somnolenţă, şi digestive, greţuri, vărsături, dureri abdominale, diaree ce mimează în mai mică măsură starea ebrioasă produsă de alcoolul metilic, mergând la alterarea stării generale cu tulburări cardio-respiratorii (hipotensiune, tahicardie, constricţie toracică, edem pulmonar acut), neurometabolice (comă întreruptă de crize de hipertonie şi convulsii tonicoclonice) şi insuficienţă hepatorenală. Pacienţii necesită de urgenţă măsuri de depurare a toxicului prin lavaj gastric şi diureză osmotică şi administrarea de antidot: alcoolul etilic, care blochează metabolismul alcoolului metilic şi favorizează eliminarea. Se administrează o soluţie de alcool etilic 45% din 4 în 4 ore, câte 0,5 ml/kg, pentru a menţine o alcoolemie de aproximativ 100mg%. Pentru blocarea alcooldihidrogenazei se poate folosi (rar la noi) o substanţă - 4 metil pirazol, astfel încât alcoolul metilic se poate elimina fără să producă efecte toxice.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Charlie Hebdo creşte apelurile la 112" Mimetismul terorist, anunţarea de atacuri sinucigaşe şi pedepsele derizorii vor creşte apelurile false şi abuzive la 112. Cazul de azi, când un bărbat beat a anunţat la 112 că are o bombă în rucsac, mobilizând poliţiştii, jandarmii şi SRI este doar preambulul la apelurile de acest gen, într-o perioadă în care relatările despre atacurile teroriste domină media naţională şi internaţională. Pentru descurajarea unor astfel de apeluri ce pun în pericol viaţa celor ce au nevoie de asistenţă de urgenţă şi care generează cheltuieli inutile, solicit adoptarea proiectului meu de lege ce prevede sancţionarea aspră, cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 4.000 de lei sau 100 până la 400 de ore de muncă în folosul comunităţii, a celor ce recurg la astfel de apeluri, ce s-ar adăuga celor 34.000 de apeluri false înregistrate în fiecare zi. În cazul repetării se poate ajunge până la dublarea amenzilor sau a orelor de activitate în folosul comunităţii şi chiar la închisoare.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Măcar secu` a ajuns în secolul XXI" Big Brother reloaded. Nu aţi învăţat nimic din anii de dinainte de ’89? Este o încălcare fără precedent a libertăţilor noastre, iar securitatea ţării nu trebuie confundată cu banditismul şi fărădelegile demnitarilor. S-a obţinut legalizarea securismului ca politică de stat. Legea securităţii cibernetice este o mizerie la care PSD şi PNL şi-au dat mâna. Fără un judecător care să spună da sau nu, fără mandat, oricine poate fi o ţintă, pentru orice motiv. Gândiţi-vă doar la cei care mai avem curajul să spunem ceea ce credem sau la jurnaliştii care mai sunt independenţi.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Două soluţii anti-omerta" Cazul de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, în care există suspiciunea că patru pacienţi ar fi decedat în urma unor manevre medicale invazive, readuce în atenţia publică o problemă mai veche: modul de soluţionare a cazurilor de malpraxis. Chiar dacă familiile acestor pacienţi vor clama malpraxisul şi vor solicita accesul la datele medicale înscrise în foaia de observaţie, ele se vor izbi de omerta instituţională ce invocă confidenţialitatea acestor informaţii chiar şi faţă de rudele apropiate. Pentru deplina celeritate am iniţiat două proiecte legislative ce vin în sprijinul pacienţilor şi a familiilor acestora. Prima are ca obiect de reglementare modificarea completarea alin. (1) al art. 10 din Ordinul Ministrului sănătăţii nr. 386 din 7 aprilie 2004 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, în sensul clarificării modului prin care pacientul poate desemna o altă persoană care să aibă acces la informaţiile considerate confidenţiale. Mai precis, pacientul va avea dreptul de a desemna, printr-un acord consemnat în foaia de observaţie, o persoană care să aibă acces deplin, atât în timpul vieţii, cât şi după decesul pacientului, la informaţiile cu caracter confidenţial din foaia de observaţie. A doua completează art.22 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, dând dreptul rudelor de gradul întâi ale pacientului decedat, soţului sau soţiei supravieţuitoare, de a solicita informaţiile cu caracter confidenţial, dacă pacientul sau legea nu a interzis în mod expres această cerere. În acest demers am pornit de la faptul că restricţionarea accesului familiei la foaia de observaţie a pacientului nu are un temei legal, iar transparenţa, cu limitele impuse de lege, trebuie să devină prioritară. Cei care invocă dreptul la confidenţialitate pentru a restricţiona accesul familiei şi al altor persoane la informaţiile din foaia de observaţie nu vor să citească legile în totalitate. Pacientul are şi dreptul de a desemna o altă persoană să aibă acces la datele privind sănătatea sa, inclusiv la foaia de observaţie. Concret, art.9 din Legea nr.46/2003 precizează că pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat şi de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său, iar art.10 adaugă şi rudele şi prietenii pacientului la cei ce pot fi informaţi despre evoluţia investigaţiilor, diagnosticului şi tratamentului, evident, cu acordul pacientului. Legea nr.46/2003 permite, la art.11, o a doua opinie din partea unui medic, însă, practic, îţi este interzis să ai acces la foaia de observaţie, care conţine informaţiile pe care ai putea să le prezinţi altui specialist. Deşi legea permite, absenţa unor norme de aplicare face ca singura modalitate legală prin care se poate permite accesul la informaţiile din foaia de observaţie să fie cea de a chema un notar la capul bolnavului care să certifice că aceasta este dorinţa pacientului, modalitate greu de aplicat şi costisitoare. Situaţia devine şi mai complicată în cazul pacienţilor decedaţi, întrucât Legea nr.46/2003 asigură protecţia instituţiilor şi cadrelor medicale faţă de orice acuzaţie de malpraxis din partea familiei. Prevalându-se de articolele 21 şi 22 din Legea nr.46/2003 instituţiile medicale refuză să ofere soţiei sau soţului supravieţuitor sau rudelor de gradul întâi informaţii privind starea pacientului la prezentare şi pe durata spitalizării, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul fără consimţământul expres al acestuia. Cazul Toni Tecuceanu e un alt exemplu elocvent în acest sens. În timp ce instituţiile şi cadrele medicale, care teoretic ar fi trebuit să-i asigure confidenţialitatea datelor personale, defilau pe la televizor cu diverse diagnostice, evoluţii şi prognostice, familiei, care acuză spitalul şi medicii de malpraxis, îi este refuzat de ani de zile accesul la dosarul medical.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Nu au dat şi nu dau!" Nu au dat şi dau vreun leu pentru construcţia spitalului de urgenţă, dar au crescut de şapte ori fondurile pentru biserici. Urgenţele sunt o mizerie, copiii nu au vaccinuri şi nici aparate pentru ventilaţie mecanică, bolnavii de cancer primesc doar apă chioară pe care dau bani grei din buzunar. Dacă nu ne mobilizăm, vom avea spital de urgenţe la Sfântu-aşteaptă!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Un nou proverb legislativ" Un nou proverb legislativ spune că cine fură azi un doctorat mâine va fura un stat. Poţi plagia şi te poţi acoperi, ca tot ofiţerul, scuze!, premierul, prin ordonanţă de urgenţă. Curat neconstituţională! Dar cine să o atace? Aşa-zisul avocat al poporului?! Aş râde, dacă n-ar fi de plâns! Mă mir cum de nu le-a trecut asta până acum prin cap. Genial! Un adevărat cadou de sărbători. Fiecare infractor cu ordonanţa lui şi, dacă îmi este permisă o sugestie, poate să-i poarte chiar şi numele. Însă mai bine să nu le dau alte idei la început de an. Neconstituţionale, evident, ca şi această ordonanţă. Oare ce facultate a absolvit?!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Pas cu pas" Pe 13 decembrie, la Târgu Mureş, Kelemen Hunor, liderul UDMR, a spus ceea ce nici măcar László Tökés nu ar îndrăzni să spună în public: "Trebuie să continuăm pe această cale pas cu pas pentru a recupera pământul natal. Această alianţă (UDMR) a fost creată acum 25 de ani ca să lucreze pentru noi şi după 25 de ani e nevoie de această alianţă." Conform art. 394 din Codul penal, trădarea reprezintă fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin: subminare economică, politică, şi ajutarea unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale, şi se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. În urma acestor declaraţii considerăm că a venit vremea ca Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a constata că ONG-ul numit UDMR nu poate avea reprezentanţi în Parlament pentru că nu este partid politic, ci doar un ONG pentru putere. Să terminăm acum cu asta!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Penibil şi cinic" Demisia! Cei de la Siutghiol puteau fi salvaţi dacă se intervenea la timp. Strigătele de ajutor ale supravieţuitorilor prăbuşirii elicopterului SMURD puteau fi auzite de pe mal - e afirmaţia făcută astăzi de procurorul general al României, Tiberiu Niţu, pe baza concluziilor experţilor, ce demontează fără echivoc declaraţiile ministrului pesedist Arafat, cel responsabil direct de intervenţiile în situaţiile de urgenţă, ce a susţinut chiar înainte de începerea anchetei că este imposibil ca strigătele de ajutor ale supravieţuitorilor să fie auzite de pe mal, argumentând cu experienţele pe care le-a făcut cu cei de la ISU. Fără să-l fi întrebat încă vreun procuror despre pierderea celor cinci vieţi, pesedistul Arafat şi-a pus subordonaţii la zbierete experimentale, a căror valoare este egală cu a frecţiei Diana în medicina de urgenţă. Penibil şi cinic. Cei care ar trebui să-şi dea demisia pentru organizarea dezastruoasă de la Siutghiol şi din Apuseni au încercat din nou să-şi ascundă mizeriile sub preş, utilizând fără jenă câţiva subordonaţi a căror voce era estompată de eventuala pierdere a locului de muncă şi care nu vor striga niciodată precum cei urlă după ajutor ameninţaţi de spectrul morţii. Minciuna are picioare scurte!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Procurorul CSAT" Procurorul general, membru permanent în CSAT? De unde această necesitate?! Care ar fi şi cam câte sunt situaţiile deosebite, privind apărarea ţării, în care procurorul general ar putea avea o contribuţie importantă la rezolvarea lor? Război la graniţe? Calamităţi naturale: inundaţii, ninsori şi viscole, secetă, foamete? Epidemii? Ce sarcini, care, de obicei nu pot fi făcute publice, ar putea primi de la CSAT?! Câteva întrebări evident retorice... Nicio treabă!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Un alt motiv pentru educaţia pentru sănătate: record mondial de alcoolemie la copil" 5,15g 0% la doar 14 ani, un alt motiv pentru adoptarea legii mele privind introducerea orelor de educaţie pentru sănătate în şcoli. Pacientul din Târgu-Frumos, în comă toxică exogenă grad III, prezintă şi hemoragie digestivă, pneumonie de aspiraţie, precum şi o fractură de claviculă, toate pe fondul consumului de alcool. Când starea clinică s-a ameliorat, pacientul a declarat că obişnuieşte să consume câte o bere. Precedentul record la alcoolemie îi aparţinea unui pacient de 15 ani: 5,01g%. Elevul a fost adus în comă la Spitalul "Sfânta Maria" chiar de bunica îngrijorată de starea de rău apărută după consumul de ţuică. Recordul de alcoolemie la tinere aparţine unei gravide minore din Hârlău şi este de 1,7g%. În timp ce legea mea privind obligativitatea educaţiei pentru sănătate zace prin sertarele Parlamentului, lipsa educaţiei pentru sănătate din şcoală şi familie se vede tot mai mult în afara şcolii. Statisticile ne arată creşterea îngrijorătoare a numărului de adolescenţi care consumă alcool, precum şi a cantităţii ingerate. Patru din cinci adolescenţi consumă ocazional alcool, unul din cinci bea frecvent, iar 3% beau zilnic cel puţin o bere sau un pahar de vin. Un sfert din ei consumă în cursul aceluiaşi episod peste cinci doze de alcool, ceea ce reprezintă cantităţi mai mari decât adulţii. Aproape jumătate, mai precis 40%, fac acest lucru pentru distracţie. Mai grav este că 50% dintre ei spun că fac acest gest pentru a uita de probleme, ceea ce sugerează apariţia dependenţei la vârste tot mai fragede. Nu e singurul lucru nedorit. Consumul de alcool se asociază adesea cu comportamente sexuale cu risc. 48% dintre băieţi şi 17% dintre fete au prima experienţă sexuală înainte de 15 ani. Situaţia e cu atât mai gravă cu cât doar 9% dintre ei folosesc prezervativul. Concret, prin proiectul meu de lege se include disciplina educaţiei pentru sănătate ca disciplină obligatorie de studiu la toate nivelurile sistemului naţional de învăţământ. Planul-cadru şi programa naţională, precum şi condiţiile ce trebuie îndeplinite de personalul didactic (medici, psihologi, jurişti etc.) pentru disciplina educaţia pentru sănătate se aprobă prin ordin comun al ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului sănătăţii.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Şapte" Oameni buni, până în momentul în care cineva din Guvern, primul-ministru, ministrul transporturilor sau cel de la finanţe, îmi va demonstra negru pe alb că cei 7 eurocenţi pe care îi tot plătesc de luni bune în plus la fiecare litru de benzină cumpărat au folosit la infrastructura rutieră românească, voi continua să cred că am fost prădaţi de un guvern hrăpăreţ şi cinic. Iar dacă preşedintele nu va iniţia măcar o discuţie pe această temă, voi considera, cu tot regretul, că l-au făcut părtaş la această escrocherie.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Cum ar fi fost astăzi" Cum ar fi fost astăzi: Spitalul Regional de Urgenţă ar fi funcţionat. Noul spital pe care l-am înfiinţat la Iaşi prin HG nr.974 din 5 octombrie 2011 şi-ar fi deschis în aceste zile porţile pentru a trata toţi pacienţii accidentaţi, arşi, intoxicaţi, tăiaţi, bătuţi sau împuşcaţi din întreaga Moldovă, şi nu numai. Peste 6 milioane de locuitori ar fi beneficiat de un spital de urgenţe modern şi personal competent. Ar fi fost primul spital de urgenţe nou-nouţ ce oferea condiţii de secol XXI pentru salvarea vieţii oamenilor obişnuiţi. Asta dacă nu interveneau politicienii şi lacheii din sistemul de sănătate care, pentru a-şi apăra privilegiile şi interesele, au desfiinţat acest proiect, lăsându-ne să murim aşteptând cu orele prin bolniţe insalubre, plimbaţi printre spitale sau "salvaţi" cu elicopterul din marele centru universitar medical. Îi cunoaşteţi pe toţi. Sunt aceiaşi care ne-au tăiat teii, cei responsabili de morţile evitabile de la Siutghiol şi din Apuseni, cei care pozează dând interviuri sinistre, de paradă, fără a interveni la resuscitarea ce are loc chiar în spatele lor, cetăţeni de "onoare" ce îi susţin din poziţia ghiocel pe cei ne-au mai prostit încă o dată declamând iubirea pentru Iaşi. Moldova, fără autostradă, e condamnată la sărăcie şi subdezvoltare, dar oare, fără un adevărat spital de urgenţe, la ce e condamnată? Nu renunţ, o să-l mai fac o dată. Vă rog doar să mă sprijiniţi.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Spitalul «Spiridon»" Pentru a înlătura orice suspiciune voi cita dintr-un articol al domnului Nelu Păunescu apărut într-un ziar local, Evenimentul de Iaşi, pentru a vă ilustra realitatea din UPU «Spiridon»: "UPU, o masă amorfă de bolnavi cu ochii beliţi de dureri, printre care îşi fac pârtie şi evantaie din fişe medicale o suită de halate şi salopete roz, verzi, albastre şi albe. Pe holuri miroase a urină, a excremente şi boală, în primul rând de la cei 4 boschetari ce sunt plimbaţi de colo colo pentru a înmiresma atmosfera. Spiridonul, cel puţin la orele serii, pare un spital-şcoală, nesigur, lăsat la mâna unor studenţi nepăsători care confundă pacienţii cu materialul didactic pe care facultatea nu a mai avut fonduri să îl achiziţioneze. Un spital-şcoală deservit de tineri aflaţi la primul lor buletin medical, care au primit botezul primei nopţi de gardă fără supervizarea profesorilor. În capătul a două paturi medicale, tolănit într-un cărucior cu rotile ale spitalului, cu faţa ascunsă jumătate sub glugă, un boschetar sforăie. Sub nas îi atârnă două impresionante "lumânări de cununie", iar faţa îi este pictată de bube, precum a unui lepros. Peste înfăţişarea de lepros, omul pute ca un stârv de oaie îmbibat în oţet. Mirosul pătrunzător de urină, nespălat şi boală se risipeşte cu dărnicie în tot UPU." No comment! PS. Aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan".
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Urgenţă la Urgenţe!" Nu mai putem aştepta ca Spitalul Regional de Urgenţă să devină o prioritate pentru guvernanţi. Dacă nu vom face nimic, alţi oameni vor muri stând cu orele prin săli de aşteptare sau plimbaţi prin ploaie şi prin frig printre pavilioane insalubre vechi de secole. Voi începe o campanie de strângere de semnături pentru construirea spitalului regional de urgenţă Aştept sprijinul dumneavoastră. Voi depune legea atunci când reuşim să strângem 25.000 de semnături. E momentul să punem presiune, prin acţiuni concrete, pe cei care ne conduc să urgenteze rezolvarea acestei probleme. Eu vreau un nou spital, voi ce doriţi? Asta e soluţia sănătoasă pentru viaţa noastră. Hai să folosim această şansă! Semnează şi dă mai departe!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Vreau vot deschis" Constituţia României nu conferă parlamentarilor imunitate pentru faptele penale, aceasta a fost stabilită doar în Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede o dublă barieră de protecţie în faţa justiţiei, constând în acordul Camerei din care fac parte şi votul secret. Proiectul meu prevede eliminarea imunităţii parlamentare în cazurile penale, acordul Camerei din care fac parte fiind scos dintre condiţiile necesare pentru începerea urmării penale, prin abrogarea alin. (2) al art. 21, precum şi a votului secret prevăzut în alin. (4) al art. 24 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor. Mai precis, alin. (2) al art.72 din Constituţia României, care se referă la imunitatea parlamentară, nu prevede nicăieri că pentru începerea urmăririi penale, trimiterea în judecată a deputaţilor şi senatorilor să fie necesar şi acordul Parlamentului, ci doar precizează că acest lucru se face de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În schimb, prin Statut, adică Legea nr.96/2006, parlamentarii au creat o dublă barieră împotriva justiţiei, constând în acordul Camerei din care fac parte şi votul secret. Detaliind, vedem că alin. (2) al art. 21 precizează cât se poate de clar că imunitatea parlamentară poate fi ridicată numai de Camera din care deputatul sau senatorul face parte, iar alin. (1) al art. 23 impune pentru reţinere şi arestare atât încuviinţarea Camerei, cât şi ascultarea parlamentarului. Pentru ca omerta să fie perfectă, alin. (4) al art. 24 impune votul secret, permiţând atât solidarizarea infractorilor, cât şi clamarea unui tip de vot, deşi în realitate au votat pe dos. Aşa s-a ajuns ca în cel puţin patru cazuri majoritatea parlamentarilor să refuze să aprobe începerea urmăririi penale a aleşilor, pe numele lor de parlamentar Vosganian, Borbely, Dobre şi Chiţoiu, aşa cum a refuzat şi ridicarea imunităţii în vederea arestării altor doi deputaţi: Cosma şi Stan. Asigurarea imunităţii celor suspectaţi de corupţie nu a rămas fără menţiuni negative. Parlamentul este considerat drept o instituţie care împiedică independenţa justiţiei în raportul UE privind corupţia din cele 28 de state care încalcă statul de drept, în raportul MCV, şi care nu respectă standardele statului de drept, în raportul Departamentului de Stat. Consecinţele negative nu s-au lăsat aşteptate. Prin protejarea corupţiei statul român este discreditat, iar eforturile de intrare în Schengen, spre binele cetăţenilor şi al economiei, sunt sortite eşecului. În aceste condiţii, proiectul meu de lege prevede ca pentru parlamentarii suspectaţi de corupţie să nu mai fie necesar avizul Camerei din care provin, atât pentru începerea anchetei, cât şi a urmăririi penale, iar votul să fie deschis pentru reţinere şi arestare. Concret, prin acest demers legislativ va rămâne în vigoare doar imunitatea pentru opiniile politice, prevăzută în art. 22. Având în vedere argumentele prezentate, pentru ca Parlamentul să nu mai obstrucţioneze actul de justiţie, vă solicit adoptarea acestui proiect de lege.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Cât ne costă conducătorii?" Dacă pe preşedinte l-a costat zborul Bucureşti - Paris - Bruxelles - Bucureşti 89.000 euro, oare cam cât l-a costat pe Ponta zborul în USA sau în China? Care a fost scopul vizitei şi care sunt beneficiile pentru România? România este o ţară prea săracă pentru a plăti demnitarilor asemenea excursii. Elveţienii, economi cum îi ştim, au grijă şi de banul public şi nu le este jenă să zboare cu Cessna. E adevărat că ei nu sunt membri în UE sau NATO, iar cine are nevoie de ei, şi sunt destui, vin ei în Elveţia.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Corb la corb nu-şi scoate ochii" Nu ştiu dacă domnul Vosganian este chiar nevinovat, dar justiţia trebuia să decidă asta, nu politicienii! O palmă pentru Iohannis şi pentru noi, toţi românii cinstiţi! Se pare că tocmai parlamentarii care şi-au luat ţara înapoi fac scut împotriva unui parlamentar PNL. Pas cu pas se reface sistemul. România lucrului bine făcut: ascunderea hoţiilor după lege. Aferim PNL, protejaţi-vă corupţii!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Democraţia pentru voi înseamnă voinţa poporului?!" Oare asta înseamnă că tot dezastrul şi distrugerea ţării din ultimii 25 de ani au fost dorinţa poporului? A vrut poporul privatizări, liberalizări, investitori, distrugerea agriculturii, economiei, a uzinelor, fabricilor, combinatelor, a resurselor, petrol, gaze, aur, cupru, oferite gratis străinilor, a vrut poporul lipsa educaţiei, şcoala care scoate tâmpiţi şi analfabeţi, a vrut poporul lipsa sănătăţii, toţi morţii din spitale, lipsa siguranţei pe stradă, a vrut poporul puzderie de bănci care jefuiesc ca la drumul mare prin comisioane şi dobânzi, a vrut poporul homosexualitate şi destrăbălare? Nu, poporul nu a vrut aşa ceva!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Vot deschis" Vedeţi cum votează senatorul Dobra? Bila alba în urna neagră. Adică împotriva ridicării imunităţii lui Vosganian. Pesedeii şi peneleii una spun şi alta fac. De aceea am depus un proiect de lege ce prevede ca procedura de ridicare a imunităţii să se facă numai prin vot deschis exprimat prin mijloace electronice. Acest tip de vor asigură cea mai transparentă modalitate de vot, ce nu poate fi contestată ca identificare, evită erorile de numărare tip "Roberta" şi este uşor de accesat, permiţând eliminarea votului tip "senator Dobra", adică clamarea unui vot "sub punerea onoarei", deşi în realitate votează exact pe dos. Concret, spre adoptarea acestui demers legislativ, oricine dintre noi va putea vedea cum a votat parlamentarul în cazurile de ridicare a imunităţii şi vom putea decide dacă mai merită să ne reprezinte. Să nu faci ce face Dobra. Vreau vot deschis!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Produse pentru export" Suedia închide patru penitenciare din cauza numărului mic de infractori. Am putea să-i exportăm pe ai noştri... Nu de alta, dar avem atâta amar de Microsoft, Megapower, EADS, avem primari şi preşedinţi de consilii judeţene, directori de spitale, rectori şi cetăţeni de onoare fără vreo urmă de onoare, consilieri şi miniştri. Lista rămâne deschisă în această ţară în care nu avem şcoli şi spitale.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Fără imunitate" Vă solicit ca, începând de azi, toate solicitările privind ridicarea imunităţii să fie votate deschis, cu bilele la vedere, aşa cum eu am făcut de fiecare dată. Dacă nu sunteţi corupţi, dacă nu sunteţi şantajabili, dacă nu aveţi dosare veţi face astfel, iar dacă nu, asta înseamnă că aveţi ceva de ascuns faţă de cei care v-au trimis în Parlament. Eu renunţ azi la imunitatea parlamentară, e un drept de care nu am avut niciodată nevoie. Vă invit pe toţi să faceţi acest lucru şi să votaţi proiectul meu de lege ce elimină imunitatea parlamentară pentru fapte penale, precizând negru pe alb că pentru fapte penale nu e necesar avizul Parlamentului pentru începerea anchetei sau a arestării. Constituţia spune că nu e mai presus de lege. Prin votul legii ce elimină imunitatea parlamentară putem începe, pas cu pas, să recredibilizăm Parlamentul României.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "N-ai parte nici de carte" Aveţi dreptate, am involuat. Înainte de 1989, o carte costa 5 lei, salariul minim era 1800 de lei... Cine are astăzi un salariu de 1800 de lei este bogatul satului, iar o carte bună costă peste 15 lei. De unde am plecat şi unde am ajuns? Un caiet costă 5 lei. Când profesoara de română ne recomanda o carte, ne era ruşine să spunem că nu avem bani să o cumpărăm. Cum să spui că nu ai 5, 7, 10 lei? Mă rog, erau şi cazuri speciale, familii cu 5, 6 copii şi un singur salariu, dar acestea erau excepţii. Astăzi, sărăcia este regula. Parcă ne-am întors în timp, în anii '50, pe vremea părinţilor mei, când nu erau bani pentru rechizite, haine, încălţăminte, medicamente, căldură. Trebuie să ne mulţumim doar cu o pâine cu TVA redus şi să-i aplaudăm pe marii conducători plagiatori. Cui nu-i place schimbă doar canalul la TV!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "NU privatizării Poştei Române" Premieră mondială - suntem prima ţară care îşi privatizează poşta. Nu înţeleg de ce trebuie să vindem o instituţie de importanţă strategică şi care în ultimul an a avut profit. În plus, ştim cum au decurs privatizările de până acum. Ele au însemnat un jaf la scară naţională, reducerea activităţii, şomaj şi la final închiderea firmelor privatizate. Cu toate acestea, pe 3 februarie, statul roman, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, a acceptat oferta neangajantă depusă de către operatorul belgian de servicii poştale Bpost pentru achiziţionarea pachetului de 51% din acţiunile deţinute la Compania Naţională Poşta Română. Guvernanţii au privatizat tot numai şi numai în baza unor oferte neangajante, ca apoi să constatăm dispariţia firmelor privatizate şi să citim despre mari afaceri imobiliare cu terenurile firmelor privatizate, dar şi despre îngroşarea rândurilor celor ce fac coadă la cules de căpşuni sau la desfundat haznalele. Ce câştigă cetăţeanul din privatizarea asta? Se vor reduce taxele poştale, se va micşora timpul pierdut pe la oficiile poştale ca să depui/ridici colete sau corespondenţa? Pentru ce facem privatizarea asta cu 51% din acţiuni? Alexandru Ioan Cuza a înfiinţat Poşta Română modernă iar Viorel Ponta o vinde unui alt stat! Mai bine să privatizeze Guvernul, e mai sigur!
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "O reprezentaţie cât un premiu Nobel?" Domnul senator a fost propus la Nobel. Eu i-aş da cu bunăvoinţă o Zmeură de aur. În fine, probabil că nu era suficient de bine cunoscut până când a arătat cum înţelege responsabilităţile civice şi politice, încercând să fuga de ele cu ajutorul multor colegi senatori de aceeaşi teapă. Un om poate fi personalitate doar dacă latura creativă este însoţită de o profundă moralitate. Ceea ce, se vede şi din avion, nu e cazul domnului Varujan Vosganian.
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Prestaţie incalificabilă" Prestaţia lui nu poate fi calificată. Dacă te simţi nevinovat, atunci înfruntă justiţia şi câştigă. Nu cu mir, acatiste şi cruci pe sub masă. Penibil! Atâta laşitate şi lipsă de demnitate n-am mai văzut! Dacă ar avea o fărâmă de onoare, ar demisiona din Parlament şi s-ar pune la dispoziţia procurorilor. Se va înscrie - sau va colabora pe sub masă - cu PLR, adică cu PSD, care-i poate asigura imunitatea în continuare. Că tot era periclitată majoritatea în Senat! Alina Gorghiu trebuia să-l excludă pe Vosganian, nu să-l roage frumos şi să aştepte cuminte să demisioneze. Mai am o întrebare. Oare mai ştie în ce colegiu a candidat, unde se află acest colegiu?
			Domnul Tudor Ciuhodaru: "Educaţia e cea mai accesibilă formă de prevenţie" În următorul an şcolar educaţia pentru sănătate poate fi introdusă în curriculă ca noua disciplină obligatorie în procesul de învăţământ. Proiectul meu de lege, ce a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi urmează să fie votat în Senat, beneficiază şi de susţinerea direcţiilor de sănătate publică la nivel naţional. Acestea au iniţiat dezbateri pentru a motiva parlamentarii să creeze cadrul legislativ necesar pentru introducerea acestei noi discipline. Cea mai mare morbiditate se datorează unui stil de viaţă nesănătos. Au devenit tot mai pregnante în rândul minorilor probleme precum fumatul, consumul de droguri, obezitatea, depresiile şi suicidul, bolile cu transmisie sexuală şi naşterile la vârste tot mai fragede, care se suprapun peste probleme mai vechi ce ţin de necunoaşterea regulilor elementare de igienă sau a măsurilor de prim ajutor. Într-o ţară în care bolile "mâinilor murdare", tetanosul şi hepatita continuă să provoace mii de victime, vrem o materie interactivă, predată de specialişti din acest domeniu de activitate, cu mare aplicabilitate practică, ce prin aria largă de cuprindere oferă în mod concret cât mai multor români cunoştinţele, deprinderile şi abilităţile necesare unui stil de viaţă sănătos. Parafrazând un vechi dicton medical ce afirmă că "e mai uşor să previi decât să tratezi", le reamintesc guvernanţilor că cea mai ieftină formă de prevenţie este educaţia pentru sănătate.