Andrei Daniel Gheorghe
Andrei Daniel Gheorghe
Ședința Camerei Deputaților din 21 aprilie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.70/30-04-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-07-2024
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 21-04-2015 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 21 aprilie 2015

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.15 Andrei Daniel Gheorghe - declarație politică: "Asistenționalismul de lux";

   

Doamna Rodica Nassar:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Are cuvântul domnul deputat Daniel Andrei Gheorghe. O rugăminte: dacă este posibil, să ne limităm intervențiile în timp pentru colegii care urmează să ia cuvântul; este vorba de încă cinci colegi.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Cristos a înviat!

Declarația mea politică de astăzi vizează "Asistenționalismul de lux".

Una din premisele politicilor neocorporatiste o reprezintă eludarea principiului responsabilității, principiu fundamental al capitalismului și baza doctrinară pe care se întemeiază sistemele de gândire economică de tip liberal.

În liberalism orice investiție, orice acțiune în plan financiar prezumă și un risc pe care investitorul are datoria și obligația de a și-l asuma, pornind de la ideea că orice formă de liberă inițiativă este rezultatul și expresia practică, în profit ori în deficit, a acțiunilor întreprinse.

Din păcate, sistemul economic românesc de astăzi prezintă o serie de hibe majore sub ceea ce înseamnă asigurarea unei piețe cu adevărat libere și a unui mediu concurențial care să împiedice apariția monopolurilor de orice tip. Acest melanj de etatism asistenționalist și de interese protecționiste ale capitalului străin, nimic rău în a fi capital străin, însă avem de-a face cu un capital de stat în cazul de față, îl regăsim și în decizia eronată și antiliberală prin care Guvernul, condus de domnul Victor Ponta, a dispus punerea în aplicare a memorandumului de ștergere a datoriilor istorice pe care compania Rompetrol, deținută de compania de stat Kazmunaygaz din Kazakhstan, le avea în raport cu statul român.

Așadar, din cele 760 milioane de dolari cu care statul român a creditat Rompetrol Rafinare în anul 2003 vor fi încasate în total doar 260 de milioane dolari.

După ce statul român a acceptat să vândă cota de 26% din acțiunile Rompetrol Rafinare Constanța la valoarea de 200 de milioane dolari, asigurându-se de nediluarea celorlalte 18% deținute la Rompetrol, Kazmunaygaz s-a angajat, printre alte promisiuni, de proiecte energetice regionale și realizarea unor benzinării, în vederea acceptării înființării unei companii româno-kazahe (20% noi și 80% ei) care să aibă o țintă de investiții în valoare totală de circa un miliard de dolari și unde să investească suma de 180 de milioane dolari, urmând ca până la amortizarea întregii investiții, întreg profitul rezultat din această afacere să revină kazahilor.

Această măsură care dovedește slăbiciunea Guvernului condus de domnul Victor Ponta, vine să ne pună foarte clar întrebarea dacă mai are sau nu România politică economică națională.

Privatizarea și apoi cumpărarea de către KMG a Rompetrol Rafinare încă de la momentul 2007 a îmbrăcat haina unei tranzacții netransparente și neașteptate. Oare de ce Guvernul condus de domnul Victor Ponta a renunțat în februarie 2013 la litigiul cu kazahii, acceptând acest târg impropriu care dezonorează statul român și care nu prezintă niciun fel de garanții reale de recuperare prin investiții profitabile în anii următori a contravalorii datoriilor istorice pe care Rompetrol le avea la bugetul public?

Oare putem vorbi de capitalism în România, din momentul în care Guvernul care ar trebui să apere interesele capitalului românesc și ale contribuabilului român oferă acest adevărat "ajutor de stat" unei societăți publice foarte apropiate de puterea politică a fostei republici sovietice a Kazakhstanului?

De ce Guvernul condus de domnul Ponta nu a jucat din perspectiva interesului național, mergând până la convertirea integrală a tuturor datoriilor avute de Kazmunaygaz prin Rompetrol în acțiuni ale statului român la această companie petrolieră?

Oare din această anulare a datoriilor Kaymunaygaz nu câștigă un real avantaj ilegitim pe piața energetică românească? Nu cumva această măsură afectează libera concurență?

Oare mai pot guvernanții socialiști să-i privească în ochi pe acei români cărora "brigăzile de asalt" ale ANAF-ului le-au închis afacerile pentru diferențe de câteva zeci de lei ori pentru presupuse abateri de "disciplină fiscală" microeconomică, din moment ce practic subvenționează cu jumătate de miliard de dolari o companie a unui stat străin?

Domnule Victor Ponta, prin această decizie greșită și antinațională pe care ați luat-o, oare nu cumva contribuabilul român este obligat indirect să plătească luxul unor reprezentanți ai unei companii de stat străine care au învățat foarte bine lecția etatismului neocoproratist?

Vă mulțumesc.

Daniel Gheorghe, deputat PNL de Ilfov.

Video in format Flash/IOS

Doamna Rodica Nassar:

Mulțumim, domnule deputat.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 22 iulie 2024, 1:51
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro