|
|
|
|
|
|
Ședința Camerei Deputaților din 11 mai 2015
|
29. |
Dezbaterea Propunerii legislative privind instituirea Zilei Naționale pentru Egalitate Salarială (Pl-x 400/2014). (rămasă pentru votul final) |
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: |
|
|
................................................ |
|
|
44. Propunerea legislativă privind instituirea Zilei naționale pentru egalitate salarială. Inițiatorii? Doamna deputat Liliana Mincă. La mulți ani, doamnă!
|
|
|
Doamna Liliana Mincă: Mulțumesc, domnule președinte. Vă rog frumos să trimiteți acest proiect de lege la comisie, cu votul dumneavoastră, întrucât dorim să facem niște precizări. Mai mult decât atât, săptămâna trecută, de aici, de la tribuna acestui Parlament, colegi de-ai noștri care au fost la guvernare au vorbit despre egalitate de șanse între femei și bărbați. Or, trebuie să existe cu adevărat egalitate de șanse salariale între femei și bărbați, motiv pentru care aș dori să fie retrimisă la comisie această inițiativă legislativă, astfel încât să existe consens. Or, când vom veni aici, la tribuna Parlamentului, indiferent de culoarea politică, suntem PND, PSD, PNL, să votăm acest proiect de lege care este o cărămidă de temelie în ceea ce înseamnă egalitate de șanse în România, nu doar la nivel declarativ. Ne-am săturat să facem exerciții de imagine pe la televizor, pe la tribuna Parlamentului. Or, dacă vrem într-adevăr egalitate de șanse între femei și bărbați, haideți să începem cu egalitate salarială. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc. Avem propunere de retrimitere la comisie. Vă rog să votați.
|
|
|
28... 27 pentru, 54 împotrivă. Rămânem în ordinea de zi. Comisia? Domnul președinte, domnul deputat Adrian Solomon.
|
|
|
Domnul Adrian Solomon: Mulțumesc, domnule președinte. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 15 februarie ca Zi națională pentru egalitatea salarială, în vederea creșterii gradului de conștientizare asupra discriminărilor existente pe piața muncii din România, reflectate în diferența de remunerare între femei și bărbați. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în ședința din 2 septembrie 2013, Camera Deputaților este Cameră decizională, Comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea inițiativei legislative, întrucât instituie obligații financiare în sarcina autorităților administrației publice locale și centrale, indiferent de domeniul lor de activitate.
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc. Dezbateri generale? Nu sunt. Raport de respingere, legea merge la votul final. Poftiți, doamnă!
|
|
|
Doamna Maria-Andreea Paul: Sigur că o zi festivă dedicată egalității de șanse și egalității salariale pentru aceeași muncă între femei și bărbați nu rezolvă problema. Dar este un cadru necesar care, ridicând problema și soluțiile alternative, ne poate conduce la o finalitate, adică la o faptă, la reconștientizarea discrepanțelor existente astăzi între salarizarea femeilor și bărbaților pentru aceeași pregătire profesională și aceeași muncă prestată. În Europa media discrepanțelor salariale este de 16%. În România, undeva între 10%. Unele estimări zic 9 procente, alte estimări pot urca chiar până la 12 procente. Deci în aparență stăm mai bine, pentru că decalajele de salarizare între femei și bărbați sunt oarecum mai reduse în România decât în spațiul comunitar. Dar, repet, o zi festivă poate declanșa cadrul necesar de dezbatere, cu argumente de fond, care să conducă la eliminarea acestor discrepanțe, pentru că egalitatea de șanse nu ține nici de stânga, nici de dreapta politică, nu ține de vreo ideologie, ține pur și simplu de respectarea drepturilor omului. Iar astăzi în România drepturile omului nu sunt respectate. Spațiul politic este dominat în proporție de 90% de bărbați, avem în Parlamentul României 11% femei, 89% bărbați, la nivelul administrației publice locale 97% domni și 3% doamne. Credeți-mă că dacă situația ar fi inversă și am avea 90% femei și 10% bărbați, m-aș întoarce aici să lupt pentru același principiu al egalității de șanse, dar în cazul cel ipotetic, în favoarea bărbaților.
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Vă rog, domnul Cernea. Eu înțeleg că este vorba de o propunere: Ziua națională egalitate salarială, nu de șanse. Vă rog, domnul Cernea.
|
|
|
Domnul Remus-Florinel Cernea: Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință. S-a vorbit aici, și nu este pentru prima dată, și salut acest lucru, despre necesitatea de a avea în Parlament o reprezentare mult mai importantă a femeilor. 10%...
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Domnule deputat, Nu are legătură cu proiectul de lege. Dezbateri generale la Legea Zilei naționale pentru egalitate salarială. Vă rog să vă referiți la acest text.
|
|
|
Domnul Remus-Florinel Cernea: Știu foarte bine despre ce discutăm...
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Vă rog.
|
|
|
Domnul Remus-Florinel Cernea: ... dar îmi exprim și eu un punct de vedere. Tocmai de aceea invit partidele politice să susțină o lege, prin care să se introducă și cote de reprezentare a femeilor la alegerile parlamentare de anul viitor. Vă mulțumesc.
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumim frumos. Alte intervenții? Doamna Birchall.
|
|
|
Doamna Ana Birchall: Mulțumesc mult, domnule președinte. Este adevărat că, din nefericire, pe piața muncii există discriminare între femei și bărbați. Tocmai de aceea, stimate colege și stimați colegi, vă invit să votați proiectul de lege pe care eu l-am inițiat și care este semnat de peste 81 de parlamentari din toate grupurile politice, care a fost adoptat de Senat, este acum avizat favorabil de toate comisiile, inclusiv de Comisia pentru egalitate de șanse, și sper să aibă raportul favorabil din Comisia pentru muncă cât mai curând posibil. Pentru că, sigur, ar fi bine o zi festivă, dar înainte de zile festive e important să creăm cadrul legal și acest cadru legal, complementar cu Constituția, este în acest proiect de lege. Mulțumesc.
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Mulțumesc. Legea merge la votul final.
|
|
|