Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 mai 2015

	1.	Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

			Şedinţa a început la ora 8,35. Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Rodica Nassar, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
			Doamna Rodica Nassar: Deschidem şedinţa noastră de astăzi consacrată prezentării declaraţiilor politice şi, pentru început, o să-i dau cuvântul domnului deputat Sorin Iacoban.
			Vă rog, domnule deputat.
			Domnul Sorin-Avram Iacoban: Bună dimineaţa! Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Astăzi, pentru început, voi citi o declaraţie politică intitulată "Un apel către Guvernul României: Salvaţi Fabrica de Avioane Craiova!" Industria de armament din România se luptă să supravieţuiască, deşi ar trebui să aibă prioritate ca o componentă a securităţii naţionale. Fabrica de Avioane Craiova, o întreprindere aeronautică care a fabricat de-a lungul timpului 3 modele de avioane militare de succes, şi anume IAR 93, IAR 99 şi IAR 99 Şoim, (ultima variantă standardizată NATO) riscă să îşi înceteze activitatea. Nu trebuie să uităm faptul că aceasta este singurul producător român din industria aeronautică care a realizat componente pentru racheta Ariane 5, utilizată în cadrul Programului ESA (Agenţia Spaţială europeană). Istoria acestei infrastructuri strategice începe undeva în 1968, când, după invadarea Cehoslovaciei de forţele militare ale Tratatului de la Varşovia, cu excepţia României, ţara noastră decide că trebuie să investească în avioane militare, în scopul securităţii şi menţinerii suveranităţii naţionale. Primul avion IAR 93 a fost considerat în anii ’70 ca cea mai mare realizare de după al Doilea Război Mondial, fiind conceput pentru misiuni de vânătoare, bombardament şi atac la sol, realizat în parteneriat cu Iugoslavia, unde a fost exportată jumătate din producţia totală de peste 200 de aparate. IAR 99 şi IAR 99 Şoim sunt avioane subsonice specializate în antrenamentul piloţilor militari de vânătoare, dar pot fi folosite şi pentru misiuni de recunoaştere sau atac la sol al unor ţinte terestre. Avionul IAR 93 participa cu succes în misiuni de luptă din războiul din fosta Iugoslavie, dar armata română, subfinanţată fiind, nu are destule fonduri pentru a face comenzi, mai mult, fără nicio justificare, îl scoate total din uz, deşi forţele aeriene ale Serbiei încă mai operează la zi un număr de 40 de aparate IAR 93. Dragi colegi, vă vine să credeţi că la noi au fost casate aparate IAR 93 cu doar 5-6 ore de zbor la activ? În anul 1996, apare IAR 99 Şoim în parteneriat cu o firmă israeliană, acest aparat, echipat după standardele NATO, deţinând un sistem similar cu celelalte aparate folosite de forţele aeriene române, şi anume MIG 21 Lancer, costând însă de două ori mai puţin decât un avion similar produs de Marea Britanie, de exemplu. Am asistat de-a lungul timpului, dragi colegi, la 5 încercări nereuşite de privatizare a Fabricii de Avioane Craiova. În anul 2012, în Carta Albă a Securităţii României se specifica faptul că "operativitatea tehnicii de aviaţie şi apărare aeriană cu baza la sol a atins un nivel critic". Fabrica reuşeşte să supravieţuiască din reparaţiile aparatelor care încă mai sunt în uz, deşi nu mai produsese vreun aparat de peste 10 ani. În anul 2012 Guvernul Ponta întinde o mână de ajutor Fabricii de Avioane Craiova, ştergând datoria acesteia de peste 20 de milioane de dolari şi anunţând că este posibil ca fabrica să primească comenzi în eventualitatea exportului unui număr de câteva aparate către Republica Moldova, pentru a se putea realiza acolo o poliţie aeriană, în contextul geopolitic actual, în eventualitatea unui atac terestru, avionul IAR 99 Şoim pretându-se foarte bine la atacul împotriva unor ţinte terestre inamice. Dragi colegi, acum mai bine de o lună am avut onoarea să particip la o vizită de lucru la Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale, prilej cu care am aflat că echipa de specialişti de acolo se pregăteşte să definitiveze un nou cockpit pentru avionul IAR 99 Şoim, însă conducerea acestui institut era destul de resemnată în sensul în care ar exista posibilitatea ca Fabrica de Avioane Craiova, care să asambleze acest cockpit revoluţionar, să nu se mai poată achita de obligaţii. În contextul prezentat mai sus se impun următoarele întrebări: De ce să importăm armament străin la preţuri foarte mari, când putem produce, dragi colegi, armament standardizat NATO chiar la noi în ţară ? De ce s-a oprit de la exploatare avionul IAR 93 deşi statul vecin, Serbia, mai are în uz încă 40 de aparate? De ce s-au casat avioane militare româneşti cu doar 5-6 ore de zbor? Dragi colegi, Fabrica de Avioane Craiova trebuie să fie considerată infrastructură de siguranţă naţională şi să fie tratată ca atare. Este imposibil ca în România să produci un avion de excepţie standardizat NATO şi să nu îl poţi vinde, deşi este la un preţ de două ori mai mic decât un produs similar din Occident. Trag pe această cale un semnal de alarmă, concluzionând că oprirea activităţii la această infrastructură de siguranţă naţională nu reprezintă altceva decât o vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale a României. Suntem datori, poate, să constituim o comisie de specialitate la nivelul Parlamentului, care să analizeze împreună cu Ministerul Apărării Naţionale situaţia existentă şi să găsească de urgenţă soluţii, pentru că în eventualitatea unei situaţii de beligeranţă la graniţa României suntem direct răspunzători de capacitatea de apărare a statului român. Vă mulţumesc. Pentru stenogramă, menţionez că mai depun încă o declaraţie politică, în scris. Mulţumesc.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
			Are cuvântul în continuare domnul deputat Sorin Constantin Stragea.
			Domnul Sorin Constantin Stragea: Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "15 mai - Ziua Internaţională a Familiei". Ziua Internaţională a Familiei a fost instituită de Adunarea Generală a ONU la 20 septembrie 1993 în baza Rezoluţiei 47, sărbătorită pe întreaga planetă începând cu anul 1995, cu scopul de a sensibiliza opinia publică şi de a sublinia importanţa familiei. Accentul este pus pe dezvoltarea şi implementarea politicilor în acţiunile pentru reducerea sărăciei familiilor, asigurarea locurilor de muncă, echilibrul familiei, promovarea integrării sociale şi a solidarităţii între generaţii. Guvernele, agenţiile ONU, organizaţiile societăţilor civile, instituţiile academice şi sectorul privat sunt încurajate să contribuie la consolidarea rolului familiei în societate, în general, şi în particular pentru fiecare membru al familiei. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susţinută şi de Patriarhia României, ziua de 15 mai a devenit oficial Ziua familiei române. Familia este înţeleasă drept cea mai însemnată uniune socială de care depind dezvoltarea, stabilitatea şi mai ales existenţa întregii societăţi. Ea ocupă un loc tot mai important în preocupările tuturor factorilor responsabili de viitorul omenirii. Această zi ar trebui să reprezinte pentru noi toţi o ocazie de sărbătoare, de linişte şi pace în cadrul fiecărei familii. Sărbătorirea acestei zile are o mare importanţă pentru comunitatea internaţională, care acordă, la rândul ei, sprijin în mod constant şi contribuie la îmbunătăţirea cadrului legislativ şi social în vederea creşterii rolului familiei în viaţa socială. Deputat PSD, Sorin Stragea. Colegiul nr. 7 Lugoj-Timiş. Vă mulţumesc.
			Doamna Rodica Nassar: Dau cuvântul în continuare domnului deputat Grigore Crăciunescu.
			Domnul Grigore Crăciunescu: Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Zilele de 9 şi 10 mai, zile de sărbătoare pentru poporul român" Ziua de 9 mai are în conştiinţa poporului român o triplă semnificaţie: proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Razboi Mondial, la 9 mai 1945, şi Ziua Europei. În ziua de 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu declară în Parlamentul ţării: "Suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare". Independenţa astfel proclamată trebuia consfinţită şi apărată pe câmpul de luptă, spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută apoi de puterile europene. Pe 9 mai 2015 s-au împlinit 138 de ani de când strămoşii noştri au luptat şi au câştigat independenţa României. Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european. Al Doilea Război Mondial a fost un conflict care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii. Al Doilea Război Mondial a provocat moartea directă sau indirectă a peste 70 de milioane de oameni, aproximativ 3% din populaţia mondială de la acea vreme. După 70 de ani de la terminarea acestui război s-a reuşit, în cele din urmă, instaurarea unei păci mondiale, pace care continuă şi astăzi va continua atât timp cât civilizaţia şi respectul pentru fiecare naţiune există. La 9 mai 1950, ministrul de externe francez, Robert Schuman, a propus înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, nucleul franco-german al viitoarei Uniuni Europene. Ziua Europei nu înseamnă numai data de naştere a proiectului european, ci şi o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a voinţei de solidaritate, o zi a marii comunităţi din care fac parte toţi cetăţenii Uniunii Europene. Pe 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte Parlamentul României vota moţiunea care declara "Independenţa absolută a României", Regele Carol I proclama solemn Independenţa României. Pentru a marca acest eveniment, ziua de 10 mai a fost declarată Zi Naţională a României. După venirea comuniştilor la putere, ziua de 10 mai, a fost ştearsă deliberat din memoria colectivă, iar noilor generaţii li s-a ascuns rolul monarhiei în câştigarea independenţei României şi în înfăptuirea Marii Uniri. Anul acesta s-a sărbătorit Ziua Regalităţii pentru prima dată după 45 de ani de comunism şi 25 de ani de la Revoluţie, ca urmare a promulgării unui proiect de lege care a întrunit majoritatea parlamentară. S-au bucurat şi au sărbătorit Casa Regală şi toţi simpatizanţii monarhiei. Vă mulţumesc. Deputat Grigore Crăciunescu, de Iaşi.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim domnului deputat Grigore Crăciunescu, şi în continuare are cuvântul domnul deputat Cosmin Necula.
			Domnul Cosmin Necula: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimate domnule ministru al educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Învăţământul este una dintre principalele căi prin care o naţiune îşi poate asigura viitorul. Suntem toţi de acord că este nevoie de o reformă structurală profundă, atât în componenţa ariei curriculare, cât şi în materia profesioniştilor acestui sistem. Este obligaţia întregii clase politice să vă acorde tot sprijinul pentru a ajusta sistemul de învăţământ la realităţile şi provocările cărora această ţară va trebui să le facă faţă. Este necesar să avem profesionişti adevăraţi la conducerea acestui sistem. De asemenea, este obligatoriu ca aceşti profesionişti să fie selectaţi pe criterii profesionale şi pe baza competenţelor pe care le deţin, dar, în egală măsură, trebuie verificat care este metoda cea mai corectă, eficientă şi justă pentru a selecta sau promova aceşti oameni. Necesitatea profesioniştilor în acest sistem este certă, dar verificarea competenţelor acestor profesionişti şi selecţia acestora trebuie făcută în deplin acord cu obiectivele de reformă şi, mai ales, prin metode echilibrate. Este vital să ai inspectori şcolari competenţi, directori de şcoli şi directori ai caselor corpului didactic profesionişti bine pregătiţi, structuri teritoriale capabile să recalibreze sistemul şi să aplice toate măsurile pe care o reformă adevărată le cere, dar e foarte important cine îi va selecta pe aceşti profesionişti şi cum. Din punctul meu de vedere, trebuie verificat, în primul rând, dacă cei care selectează şi discern cu privire la aceşti profesionişti sunt capabili să facă acest lucru. Trebuie să vedeţi dacă funcţionărimea ministerială poate să exprime verdicte şi să discearnă obiectiv care sunt criteriile de selecţie, care sunt obiectivele pe care le pot îndeplini aceşti oameni şi dacă nu cumva însăşi această funcţionărime trebuie reformată şi ajustată unor vremuri din care par desprinşi. Poate că această categorie profesională din sistemul de învăţământ, funcţionarii ministerului, trebuie să se desprindă de o serie de principii care au funcţionat timp de 25 de ani. Poate că bibliografiile pe care aceştia le propun pentru concursuri nu sunt cele mai actuale. Poate că această bibliografie nu reflectă în mod constant nevoia de adaptare la realităţile europene ale învăţământului. De asemenea, sunt convins că poate o primă etapă de selecţie se poate referi în mod direct la această funcţionărime, care trebuie reîmprospătată şi desprinsă de ideea că tot ce este bun sau tot ce este valabil se învârte prin birourile bucureştene şi le aparţine exclusiv. Poate că a venit timpul unui refresh dat prin birourile ministerului, prin direcţiile şi directorii ministerului, deoarece este necesar ca această adaptare a sistemului de învăţământ la noile realităţi şi la provocările acestor timpuri să fie făcută de oameni care sunt cu adevărat capabili să selecteze profesioniştii acestui sistem. Sistemul românesc de învăţământ nu duce lipsă de oameni capabili să creeze generaţiile de care această ţară are nevoie, dar aceştia trebuie să fie corect identificaţi şi selectaţi, pe baze obiective şi avându-se în vedere capacităţile acestora de a pune în aplicare măsurile de reformă pe care dumneavoastră le promovaţi. Reuşita acestei selecţii va depinde foarte mult de cei care decid ce este important, de cei care deţin adevărul şi care spun că un dascăl este bine pregătit sau nu. Trebuie să vă aplecaţi cu sinceritate şi cu bună-credinţă la cei care sunt puşi să aplice proiectele dumneavoastră şi ale Guvernului în teritoriu. Poate că nu tot ceea ce este nou este bun, poate că nici funcţionarii ministerului n-au cele mai bune răspunsuri şi poate că şi cei mici au ceva de spus, poate că există o cale de mijloc, o normalitate în învăţământ, un drum drept pe care să-l găsim împreună, clasa politică, decidenţii şi dascălii. Vă mulţumesc. Cosmin Necula, deputat de Bacău.
			Doamna Rodica Nassar: Vă mulţumim şi noi.
			În continuare, domnul deputat Gudu Vasile.
			Domnul Vasile Gudu: Bună dimineaţa! Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Implementarea cardului de sănătate, un proiect marca PSD". Expirarea termenului-limită pentru implementarea cardului unic de sănătate a creat un haos în sistemul public de sănătate, generând confuzie, iritare şi nemulţumire în rândul pacienţilor din România. Cu toate că din data de 1 mai 2015 a devenit obligatorie folosirea cardului de sănătate, în acest moment sunt judeţe din ţară în care nu au fost distribuite toate cardurile, la care se adaugă şi numeroasele disfuncţionalităţi de ordin tehnic ale sistemului integrat de informaţii, serverele blocându-se în momentul activării cardurilor de sănătate. S-au înregistrat probleme legate de funcţionarea cardului de sănătate în mai multe unităţi medicale, astfel încât cetăţenii sunt puşi în imposibilitatea de a beneficia de acest unic sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Faptul că, din totalul de 14,3 milioane de carduri la nivel naţional, 840.000 nu ajunseseră la pacienţi demonstrează lipsa de profesionalism a Guvernului Ponta şi dispreţul cu care îi tratează pe români. Pentru că au existat şi 9.000 de încercări de activare pe secundă, sistemul a avut mari probleme în mai bine de jumătate de ţară. Drept urmare, medicii de familie fie nu au putut valida serviciile oferite pacienţilor, fie nu au putut activa documentele electronice. Din acest motiv, multor bolnavi cronici nu li s-au putut elibera reţete compensate. După ce sistemul cardurilor de sănătate s-a blocat complet, Casa Naţională de Sănătate a găsit imediat vinovaţii, în viziunea lor aceştia fiind furnizorii de servicii medicale. În cazul judeţului Tulcea, a fost eliberat un număr de 158.037 de carduri de sănătate, din care au fost activate doar 39.000, disfuncţionalităţi majore au fost constatate, în afară de cabinetele medicilor de familie din judeţ, şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea. Implementarea acestei măsuri a dus la o dezordine fără precedent în sistemul sanitar, generată de introducerea nepregătită corespunzător a cardurilor de sănătate, un sistem al cărui rol este acela de a vindeca boli, nu acela de a agrava boli, cum se întâmplă acum. Pacienţii n-au intrat în posesia cardurilor, iar atunci când le deţin, acestea nu pot fi activate. Toţi factorii implicaţi în acest demers trebuiau să dea dovadă de responsabilitate şi să informeze populaţia corect legat de tema deficienţelor în implementarea acestui proiect strategic pentru sistemul de sănătate, iar acolo unde este cazul să se aplice sancţionarea factorilor decizionali care nu au semnalat la timp imposibilitatea implementării noului sistem începând cu data de 1 mai 2015. Toate aceste inadvertenţe pot conduce, potrivit Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, la externarea masivă a pacienţilor cu diverse afecţiuni şi la neprimirea în spitale a celor care nu posedă carduri de sănătate. Partidul Naţional Liberal a luat act cu îngrijorare de situaţia creată în ţară în urma intrării în vigoare a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate şi solicită de îndată Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Sănătate să ia toate măsurile necesare pentru remedierea situaţiei. Cardul de sănătate este un lucru necesar, însă implementarea acestei măsuri este un proiect marca PSD, iar lipsa de competenţă a Guvernului, precum şi a instituţiilor implicate a condus la rezultatul pe care o ţară întreagă astăzi îl trăieşte. Având în vedere situaţia gravă din sistemul sanitar, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, consider absolut necesară reformarea profundă a sistemului sanitar românesc nu doar la nivel declarativ, organizarea şi funcţionarea unui sistem sanitar performant, cu programe naţionale de sănătate eficiente, orientat spre pacient şi spre nevoile acestuia. Sănătatea ar trebui să fie prioritatea numărul unu a politicilor publice, mai ales a celor de protecţie socială, cu atât mai mult cu cât PSD este un partid care se proclamă de orientare social-democrată. Realitatea ne-a demonstrat însă că e foarte uşor să promiţi şi mult mai greu să-ţi respecţi promisiunile atunci când eşti complet neserios şi te bazezi pe neprofesionişti. Vasile Gudu, deputat PNL de Tulcea. Vă mulţumesc.
			Doamna Rodica Nassar: Vă mulţumim şi noi.
			Are cuvântul doamna deputat Ana Birchall. Urmează doamna deputat Zaharcu Neviser.
			Doamna Ana Birchall: Mulţumesc mult, doamnă preşedinte. "9 mai - o dată cu triplă semnificaţie" Am sărbătorit zilele acestea 9 mai, o dată cu o însemnătate istorică deosebită pentru Europa şi pentru România. 9 mai este data la care aniversăm Ziua Europei, data la care a luat sfârşit cel de-al Doilea Război Mondial şi, nu în ultimul rând, data la care România a obţinut independenţa. Aşadar, toate cele trei evenimente sunt definitorii atât din perspectiva evoluţiilor europene, cât şi în ceea ce priveşte dezvoltarea României moderne. Stimate colege, Stimaţi colegi, Aş vrea să încep declaraţia mea de astăzi cu evenimentul care probabil că are cea mai mare rezonanţă pentru noi, ca români - proclamarea independenţei României la 9 mai 1877, faţă de Imperiul Otoman, declaraţie citită de marele om de stat Mihail Kogălniceanu. Independenţa obţinută de Principatele Române a reprezentat piatra de temelie pentru modernizarea şi dezvoltarea ulterioară a României. Astfel, ţara noastră a cunoscut una dintre cele mai prospere perioade din istorie din punct de vedere politic, economic şi social. Mai mult, independenţa din 1877 a creat fundamentul pentru realizarea Marii Uniri din 1918, înlesnind astfel tranziţia către România modernă, pe care o cunoaştem astăzi. Tot la 9 mai, Europa şi lumea întreagă sărbătoresc finalul celui de-al Doilea Război Mondial, dată la care a fost consemnată în mod oficial capitularea Germaniei. Deloc întâmplător, 9 mai este cunoscută şi ca Ziua Victoriei, după aproape 6 ani de război devastator în urma căruia au murit aproximativ 72 de milioane de oameni, incluzând aici atât forţele armate, civili, populaţia decimată de foamete şi boli, precum şi nefericitele victime ale holocaustului. Cea mai cruntă conflagraţie din istoria omenirii ne obligă să nu uităm niciodată cât de mult rău pot face oamenii semenilor lor. Rănile din urma celui de-al Doilea Război Mondial poate că s-au vindecat, însă cicatricile au rămas şi vor fi pentru totdeauna o mărturie a ororilor pe care omenirea le-a îndurat între 1939 şi 1945. Nu în ultimul rând, 9 mai 1950 este şi ziua în care a fost semnat certificatul de naştere al Uniunii Europene, prin declaraţia rostită de ministrul de externe francez, Robert Schuman. Textul prevedea crearea unei Comunităţi a cărbunelui şi oţelului, ai cărei membri urmau să-şi gestioneze împreună aceste două resurse. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), înfiinţată de Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg, a fost prima dintr-o serie de instituţii europene supranaţionale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi. De altfel, prevederile din cadrul "Declaraţiei Schuman" sunt la fel de actuale şi în ziua de astăzi, dovedind viziunea politicienilor de la acea vreme. Între altele, declaraţia ministrului francez cuprindea o serie de angajamente ce pot fi surse de inspiraţie pentru clasa politică de astăzi. "Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă" sau "Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze, în primul rând, o solidaritate de facto" sunt doar două exemple care reflectă modul în care şi-au imaginat înaintaşii noştri construcţia unei Europe unite, Uniunea Europeană din zilele noastre. Tocmai pentru că Uniunea Europeană pe care o cunoaştem astăzi a fost construită pe baze sănătoase, pe principii moderne şi actuale, Europa unită are viitor, în ciuda tuturor scepticilor care profeţesc de ani de zile contrariul. Peste Uniunea Europeană au trecut crize economice, războaie reci şi ameninţări teroriste. Europa de astăzi nu este nicidecum o formă fără fond, ci un organism viu care s-a adecvat în permanenţă realităţilor, o structură suprastatală care a reuşit să depăşească dificultăţi care la un moment dat păreau de netrecut. Sigur că în faţa Uniunii Europene se deschid în fiecare zi noi provocări. De la momentul creării proiectului Europei unite şi până în prezent nu putem să nu constatăm anvergura pe care a căpătat-o UE. Nu mai vorbim de 6 state, ci de 28 de ţări membre, cu perspective ca în următorii ani Uniunea să depăşească 30 de state componente, sporindu-şi astfel influenţa şi puterea pe toate palierele: politic, economic, social sau administrativ. Ca români, ca membri ai Uniunii Europene, trebuie să fim însă obiectivi. Pentru ca viitorul Europei unite să fie unul luminos, este esenţial ca de la Est la Vest, de la Nord la Sud, oriunde în spaţiul Uniunii, traiul cetăţenilor europeni să fie lipsit de griji. De aceea, eforturile în direcţia diminuării decalajelor trebuie continuate într-un ritm şi mai susţinut. Uniunea Europeană nu poate funcţiona în două viteze, ci are nevoie de lideri care să apere proiectul Europei unite şi să-i ofere noi resorturi, astfel încât statele mai noi ale UE să poată fi competitive, asemenea ţărilor cu vechime. În fond, argumentele care ne unesc au fost, sunt şi vor fi întotdeauna mai puternice decât cele care ne despart. Stimate colege, Stimaţi colegi, Acest memento pe care îl propune declaraţia pe care o rostesc astăzi în faţa dumneavoastră nu este întâmplător. Trecutul glorios al acestei naţiuni, vizionarismul predecesorilor noştri - români şi europeni - ne obligă să le respectăm renumele. România a depăşit frământările cu care s-a confruntat mai ales în prima jumătate a secolului trecut. România este astăzi o ţară stabilă, un stat modern, parte a NATO şi UE, o ţară cu cele mai solide garanţii de securitate din istorie. Sigur că mai sunt multe lucruri de făcut şi eu cred că încetul cu încetul, dacă ne unim cu toţii eforturile şi într-adevăr promovăm interesul naţional al ţării noastre putem să fim o voce mult mai puternică în Uniunea Europeană, în acest spaţiu complicat, o voce care într-adevăr să respecte statutul pe care îl avem, de al şaptelea stat ca număr de voturi în Uniunea Europeană. Ca oameni politici, ca aleşi în Parlamentul României, avem obligaţia de a ne ridica la nivelul aşteptărilor cetăţenilor, pentru a onora astfel eforturile marilor oameni de stat care au crezut şi au învestit într-o Românie modernă şi într-o Europă unită. Eu cred că această ţară atât de frumoasă şi atât de bogată cum este România are nevoie mai mult decât oricând de adevăraţi oameni de stat, şi nu păpuşari care se consideră şi ţopăie ca fiind oameni de stat. În realitate, în aceste zile, într-o zonă tulburată, într-o zonă complicată, în care România continuă să acţioneze ca un factor de stabilitate şi de securitate în zona noastră, şi nu numai, cred că România are într-adevăr şi merită să aibă în fruntea statului adevăraţi oameni politici şi adevăraţi oameni de stat, exact aşa cum au existat de-a lungul istoriei noastre.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim, doamnă deputat.
			Are cuvântul doamna deputat Zaharcu Neviser. Urmează domnul deputat Florin Tătaru.
			Doamna Neviser Zaharcu: Bună dimineaţa, doamnă preşedinte! Declaraţie politică: "Cardul de sănătate, un pas important spre un sistem de sănătate de nivel european" Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Nativ şi tradiţional, românii au tendinţa de a contesta din fază incipientă orice hotărâre luată de autorităţi în scopul îmbunătăţirii situaţiei din diverse domenii de activitate. La fel s-a întâmplat şi în ultimele zile, după intrarea oficială în vigoare a noului sistem al folosirii cardului de asigurări de sănătate în serviciile medicale. S-au creat o serie de legende, precum cea moldovenească cu blocarea cardurilor de sănătate în bancomatele băncilor, iar mass-media a exagerat, pe alocuri, cazurile în care noul sistem nu a funcţionat ca la carte din prima zi. Ceea ce va rămâne însă după ce lucrurile vor intra în normalitate, deoarece, precum ştim, orice minune durează doar câteva zile, este realitatea conform căreia românii vor simţi cu adevărat câştigurile introducerii cardului de sănătate. Îmi permit să mă exprim şi în cunoştinţă de cauză, ca medic internist de aproximativ 35 de ani, dar şi ca simplu român, beneficiar al sistemului. În consecinţă, pot fi şi sunt obiectivă şi încrezătoare în succesul acestui demers ambiţios. Introducerea cardului de sănătate va avea, în primul rând, efecte favorabile pe termen mediu şi lung pentru toţi beneficiarii sistemului public de sănătate. Am văzut şi am simţit cu toţii influenţa unor servicii necontabilizate corespunzător până acum, respectiv faptul că s-au creat o serie de reţele care acţionau în detrimentul bolnavilor şi al bun-platnicilor, decontând reţete false până şi pentru cazuri avansate de cancer. Din acest motiv, nu numai că listele de aşteptare pentru tratamentul unor afecţiuni grave s-au prelungit excesiv, dar, pe de altă parte, bugetul statului, consolidat prin contribuţiile oamenilor de bună-credinţă, a fost serios prejudiciat prin astfel de mijloace neortodoxe şi ilegale. Introducerea noului sistem va aduce bugetului naţional economii considerabile, de milioane de euro, bani care se vor întoarce în sistem prin investiţii în creşterea calităţii condiţiilor şi prestaţiilor medicale oferite românilor. Utilizarea cardului de sănătate va face astfel imposibilă înregistrarea şi decontarea unor servicii medicale fictive, fapt îmbucurător atât pentru medici, cât şi pentru beneficiari, pentru pacienţi. Cu siguranţă, orice sistem nou implementat este predispus la îmbunătăţiri şi corecţii. Acestea au început deja să fie puse în aplicare, şi, după primele zile în care nu toţi responsabilii au fost pregătiţi aşa cum se cuvine pentru noua organizare, efectele au fost îmbucurătoare, problemele informatice care asigurau funcţionarea cardului de sănătate fiind remediate în scurt timp. În primele două zile, după cum era şi normal, au existat aproape 15.000 de accesări pe secundă ale sistemului informatic care gestionează noul card de sănătate, fapt ce reprezintă un flux uriaş, dificil de suportat. De la sfârşitul săptămânii trecute însă nu au mai fost semnalate probleme, aproape la nivelul întregii ţări, iar cazurile izolate încă nerezolvate au fost minore, ele fiind generate mai mult de aspecte organizaţionale, decât de cele tehnice. Sistemul a intrat deci în normal, există un număr obişnuit de accesări, iar autorităţile au dat asigurări că nu există pericolul blocării. Oricum, eventualele neconcordanţe au fost rezolvate corespunzător de către medici şi instituţiile medicale, cărora le-a fost recomandat, în mod fără echivoc, de către conducerea Ministerului Sănătăţii, rezolvarea tuturor problemelor pacienţilor şi acordarea tratamentelor necesare. De altfel, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat oficial că mai mult de jumătate din numărul serviciilor medicale acordate în primele trei zile de la intrarea în vigoare a cardului de sănătate, respectiv 483.695 din 930.000, au fost oferite fără ca beneficiarii să utilizeze documentul, fapt ce vine să demonteze vocile rău intenţionate care spuneau că pacienţilor neposesori de card nu le sunt rezolvate doleanţele. Românii trebuie să ştie că există o permisivitate din partea autorităţilor până la funcţionarea în parametri optimi a noului sistem. Astfel, serviciile medicale acordate copiilor şi persoanelor neasigurate se fac în continuare fără a fie nevoie de validarea cardului de sănătate. De asemenea, introducerea cardului din 1 mai a.c. nu modifică în niciun fel drepturile asiguraţilor la prestaţiile medicale din sistemul de stat, mai ales în ceea ce priveşte serviciile medicale de urgenţă, care se acordă şi în continuare fără a fi necesar cardul de sănătate. Iată, aşadar, o serie de argumente reale pentru care sunt convinsă că noul sistem al acordării serviciilor medicale prin folosirea cardului de asigurat de sănătate îşi va dovedi cu prisosinţă utilitatea publică. Românii au dreptul la un sistem de sănătate riguros, corect şi predictibil, cu servicii prompte şi de calitate, iar introducerea noii metode va fi propice atât pentru respectarea drepturilor pacienţilor, în special, cât şi pentru însănătoşirea sistemului medical românesc, în general. Deputat PSD de Tulcea, Nemiser Zaharcu. Vă mulţumesc.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi, doamnă deputat.
			Are cuvântul domnul deputat Florin Tătaru. Urmează doamna deputat Doina Pană.
			Domnul Florin-Cristian Tătaru: Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi se intitulează: "Adoptarea noului Cod silvic - obiectiv şi instrument pentru a ne proteja bunurile de interes naţional". Stimaţi colegi, Vreau să pornim de la două premise. Prima ar fi aceea că pădurea este un obiectiv de securitate naţională, şi a doua, că este datoria noastră să gestionăm modul în care companiile naţionale exploatează resursele naturale ale României, în mod general, şi în caz particular, lemnul. Pachetul de legi cuprins în noul Cod silvic este menit să îmbunătăţească şi să clarifice cadrul legal, ambiguu până acum, existent în domeniul silviculturii. Codul silvic va fi un pilon care va sprijini Hotărârea Guvernului Ponta, în vigoare, conform căreia toate transporturile de lemn din România sunt monitorizate în sistem informatic. Ţin să evidenţiez faptul că noul Cod silvic va aduce soluţii concrete pentru micii proprietari de terenuri forestiere, care până în prezent nu aveau asigurate administrarea sau serviciile silvice. În acelaşi timp, modificarea şi completarea Legii nr.46/2008 - Codul silvic are ca principal obiectiv descurajarea agresiunilor asupra fondului forestier naţional prin înăsprirea sancţiunilor aplicabile, lucru pentru care cetăţenii au ieşit în stradă zilele trecute. Prin înăsprirea sancţiunilor aplicabile, proiectul stabileşte printre altele, suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, dar prevede şi obligativitatea atribuirii prin licitaţie publică a serviciilor de exploatare şi valorificare a masei lemnoase din pădurile statului. Opoziţia susţine că acest proiect este nefavorabil mediului concurenţial, deşi propunerea legislativă prevede măsuri antimonopol şi de protecţie a societăţilor ce realizează produse finite din lemn. Mai mult decât atât, sunt convins că prin organizarea de licitaţii se va încuraja concurenţa reală şi loială. Reducerea cantităţii materialelor lemnoase de provenienţă ilegală introduse în circuitul economic va influenţa pozitiv mediul de afaceri, şi asta este încă o dovadă că sub un guvern social-democrat, mediul de afaceri are şanse să prospere. Personal susţin adoptarea şi implementarea în procedură de urgenţă a noului Cod silvic, ce va reglementa sub incidenţa principiului teritorialităţii administrarea fondului forestier. Avem nevoie de acest Cod silvic pentru a asigura integritatea şi gestionarea durabilă a pădurilor, dar şi pentru a garanta continuitate juridică, instituţională şi operaţională în ceea ce priveşte sancţiunile ce se vor aplica în conformitate cu legislaţia penală pentru tăierea fără drept, furtul arborilor şi distrugerea fondului forestier naţional. De aceea, fac un apel la Preşedintele Iohannis şi la colegii liberali să pună interesele statului deasupra intereselor companiilor private. Înţeleg puterea cu care aceste companii pun presiune şi fac lobby asupra decidenţilor politici pentru a-şi apăra propriile interese sau chiar impune propria agendă uneori, însă să ne amintim totuşi faptul că suntem aici să protejăm în primul rând interesele cetăţenilor şi ale statului. În acest caz instrumentul de care avem nevoie este modificarea şi completarea Codului silvic. Trebuie să conştientizăm că nu este un joc politic, că pădurile statului sunt ale cetăţenilor, că sunt "plămânii copiilor noştri" şi sunt bunuri de interes naţional, iar noi suntem aici pentru a le proteja, creând cadrul legal necesar. Aşa că vă rog să votaţi noul Cod silvic, în baza acestei responsabilităţi asumate în faţa de cetăţenilor. Vă mulţumesc. Tătaru Florin, deputat de Maramureş.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
			Doamna deputat Doina Pană, aveţi cuvântul. Urmează doamna deputat Cristina Nichita.
			Doamna Adriana-Doina Pană: Mulţumesc. Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează: "Pădurea, de interes naţional". Pe parcursul a 10 luni cât am fost ministru delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, cu sprijinul unui colectiv de specialişti, oameni integri din domeniu, m-am aplecat, în special, asupra pădurilor. Am gândit, împreună cu aceştia, doi piloni care să salveze pădurea, să termine defrişările ilegale, să termine mafia din domeniu, să promoveze o dezvoltare/exploatare durabilă a pădurii. Primul pilon a fost Radarul pădurilor, care din 8 octombrie 2014 e în funcţiune şi deja i se văd efectele: transportul de lemn tăiat ilegal a scăzut dramatic. Evident, el trebuie dezvoltat în continuare, pentru că ingeniozitatea celor care au masacrat pădurile zeci de ani nu doarme. Îi ustură prea tare Radarul! Al doilea pilon, foarte important, care vine să completeze măsurile pentru stoparea masacrului din păduri, e nouă formă a Codului silvic, votată după "lupte" foarte lungi şi foarte grele în Parlament şi transmisă spre promulgare la Preşedinţie. Dar, surpriză, preşedintele Iohannis retrimite legea înapoi la reexaminare, pe motive cel puţin ciudate. În tot acest timp, când o mână de oameni luptam cu un colos mafiot, cu tentacule în cele mai neaşteptate locuri, m-am întrebat unde-i societatea civilă, unde sunt cei care ar trebui să se lupte şi ei pentru "aurul verde". Astăzi simt o bucurie uriaşă pentru că, în sfârşit, i-am văzut alături. Le mulţumesc tuturor celor care au protestat paşnic, pentru ca al doilea pilon, atât de important, să fie revotat în Parlament, în forma în care a fost trimis spre promulgare. Pădurea e de interes naţional şi acest interes naţional se vede astăzi. Sunt convinsă că şansele la vot ale Codului silvic au crescut substanţial, pentru că fiecare coleg deputat, indiferent de culoarea politică, indiferent de sugestia grupului politic din care face parte se va gândi de două ori înainte de a vota, neputând vota împotriva interesului naţional. Vă mulţumesc. Doina Pană, deputat de Bistriţa.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
			Are cuvântul doamna deputat Cristina Nichita. Urmează domnul deputat Ovidiu Iane.
			Doamna Cristina Nichita: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Bună dimineaţa! Stimate colegi, stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "România, pe mâini bune - dialogul structurat cu tinerii". Am fost invitată la o întâlnire a tinerei generaţii, la Forumul Tinerilor din România. M-am dus cu o oarecare curiozitate şi cu o urmă de îndoială, să nu asist la o adunare formală, la o acţiune bifată pe hârtie. Obişnuită cu tinerii social-democraţi - activi, inteligenţi şi rapizi în luarea de decizii - mă gândeam că, poate, organizarea unui forum de către reprezentanţi ai societăţii civile juvenile este mai puţin articulată. Temerile mele au fost cu totul neîntemeiate. Am ascultat discursuri scurte, la obiect, prezentate cu acurateţe. Am asistat la luări de poziţie şi la intervenţii pertinente. Forumul Tinerilor din România este o organizaţie neguvernamentală, ce reprezintă 155 de organizaţii de tineret din ţara noastră, şi îşi propune să stimuleze tineretul, să participe în mod direct la luarea de decizii în domeniul politicilor publice care le influenţează vieţile. Ei, tinerii, sunt interesaţi în cel mai înalt grad de educaţie, de piaţa locurilor de muncă, de turism, dar şi de grupurile vulnerabile şi de valorile familiale. Forumul Tinerilor din România este membru al Grupului naţional de lucru privind dialogul structurat cu tinerii, care îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea Ministerului Tineretului şi Sportului. Forumul Tinerilor din România a pus bazele unei reţele naţionale a ambasadorilor dialogului structurat cu tinerii. În acest scop, au fost selectaţii un grup de tineri ambasadori, care acţionează la nivel local, începând de la sate şi până la municipii, pentru a se informa despre ideile, preocupările şi sugestiile tinerilor şi pentru a le reprezenta poziţiile, problemele şi interesele în faţa autorităţilor. Stimate colegi, stimaţi colegi, Altfel spus, tinerii se organizează şi o fac bine. Îi interesează viaţa publică, îi preocupă politica, vor să participe la elaborarea agendei publice. Vocile lor se fac auzite şi acesta este cel mai bun lucru pe care l-am constatat în ultimul timp. Sunt o generaţie de oameni inteligenţi, informaţi, pregătiţi pentru a lua decizii şi a acţiona. Ei sunt cei de mâine şi sunt foarte buni. Astăzi în Comisia de sănătate a Parlamentului României Forumul Tinerilor din România va susţine, alături de doamna deputat Aurelia Cristea şi de colegii noştri semnatari ai proiectului de Lege nr.349, a modificării proiectului de lege, fumatul interzis în spaţiile publice, vor susţine această lege. Sunt preocupaţi de mâine al zilelor lor. Sunt preocupaţi de mâine al zilelor copiilor lor. Felicit Forumul Tinerilor din România şi dacă acest proiect de lege va trece de plenul Camerei Deputaţilor probabil că vom înţelege că în ei avem susţinători şi în ei avem prieteni. Împreună cu ei putem construi acea schimbare de care România are nevoie. Vă mulţumesc. Vă doresc o zi bună!
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim mult.
			Domnul deputat Ovidiu Iane, urmează domnul deputat Ion Bălan.
			Domnul Ovidiu-Cristian Iane: Mulţumesc doamnă preşedinte. Stimate colege, stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi se intitulează: "Preşedintele postac". Dacă cucul de la ora şase a încetat să ne mai încânte auzul cu discursurile sale, iată că acum a intrat în scenă antagonistul preşedintelui anterior, în persoana lui Klaus Werner Iohannis, preşedintele scump la vedere şi care rar poate fi zărit în proximitatea pupitrului prezidenţial. Preşedintele postac preferă să transmită mesaje naţiunii române prin intermediul unei reţele de socializare de sorginte americană, mesaje de forma unor postări de 2-3 propoziţii scrise pe picior, adresându-se nimănui şi tuturor simultan. Astfel, preşedintele nou-ales poate scăpa de asumarea responsabilităţii unei declaraţii oficiale, postările sale putând să se piardă prin oceanul de postări neserioase publicate pe Facebook. Preşedintele postac şi de epocă modernă, e-Preşedintele României, renunţă la orice formă oficială de comunicare şi văduveşte instituţiile oficiale care până în prezent aveau această atribuţie. Din noiembrie 2014, orice mesaj de interes public, orice felicitare, omagiu sau condoleanţe sunt transmise de către e-Preşedintele ţării, în exclusivitate, prin intermediul Facebook. Motivarea cererii de examinare a unei legi a fost justificată pe Facebook, mesajele pentru militarii români răniţi au fost postate pe Facebook, orice mesaj de interes naţional a fost postat pe Facebook şi mărturisesc că, în acest moment, mă tem că e-Preşedintele nostru va institui starea de asediu tot pe Facebook, şi nu comunicând direct cu Parlamentul sau cu CSAT-ul. Recomand preşedintelui Klaus Werner Iohannis să conştientizeze faptul că mesajul postat pe Facebook, reţeaua de socializare inventată de un june american, nu este echivalent cu adoptarea unei poziţii oficiale de la tribuna prezidenţială, nu are semnificaţie diplomatică şi nu atrage după sine responsabilitatea aferentă unei poziţii publice. În altă ordine de idei, preşedintele ales este preşedintele nostru, al tuturor, şi nu doar al celor care l-au votat, nu doar al celor 8 milioane de români cu conturi de Facebook, şi nu doar al celor 1,5 milioane de urmăritori ai săi. Klaus Werner Iohannis este la fel de mult preşedintele utilizatorilor de Facebook, cât şi al Paraschivei din satul Bălăneşti, care nu a avut acces vreodată la un calculator şi care nu a avut vreodată oportunitatea să îi dea "like", să îi urmărească postările şi să se delecteze cu mesajele pline de înţeles postate de preşedinte. Ţara nu se conduce prin intermediul postărilor pe Facebook, domnule preşedinte. Informaţiile de interes public sau siguranţă naţională se transmit prin canale oficiale, prin care să vă asumaţi acea poziţie oficială demnă de un preşedinte. În România lucrului bine făcut ar trebui ca şi comunicarea să fie bine făcută, prin viu grai, prezenţă live, apariţii şi discuţii la Cotroceni şi prezenţă live în media, aşa cum este obiceiul în orice stat democratic, astfel încât mesajul să ajungă în mod nemijlocit şi nediscriminatoriu la toţi cetăţenii. Dacă însă în urma semnalelor transmise de oamenii politici şi a criticilor provenite de la cetăţenii nemulţumiţi de absenţa din spaţiul public şi prezenţa dumneavoastră pe Facebook, alegerea vă este aceea de a continua să postaţi informaţiile de interes public pe această reţea de socializare vă sugerez să vă luaţi o parte din salariu de la Facebook, şi nu din munca românilor care au sau nu conturi pe această reţea. De asemenea, având în vedere frecvenţa postărilor dumneavoastră, timpul petrecut pe această platformă, traficul generat şi utilizatorii atraşi, vă recomand să negociaţi o pensie specială cu acţionarii Facebook, drept mulţumire pentru efortul deosebit depus şi promovarea acestei reţele. Va rog, domnule e-Preşedinte, sau Preşedinte Facebook, să regândiţi strategia de comunicare pentru că cea actuală ne dezamăgeşte. Vă mulţumesc.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
			Are cuvântul domnul deputat Ion Bălan, urmează doamna deputat Florica Cherecheş.
			Domnul Ion Bălan: Bună dimineaţa, doamnă preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se intitulează: "Familia şi valorile ei fundamentale". Stimaţi colegi, Ne-am obişnuit să considerăm familia un bun meritat şi să avem aşteptări şi pretenţii de la aceasta, fără a-i înţelege pe deplin valorile fundamentale. Mai mult decât atât, cred că este important să înţelegem că familia este o valoare în sine, care are nevoie de efort, de dăruire şi care trăieşte prin noi şi prin acţiunile noastre. Pe 15 mai este Ziua Internaţională a Familiei, instituită de Adunarea Generală a ONU pe 20 septembrie 1993, pentru o mai bună înţelegere a problemelor familiei şi pentru îmbunătăţirea capacităţii ţărilor de a rezolva aceste probleme prin politici corespunzătoare. Este un bun prilej şi pentru noi, ca de altfel pentru comunitatea internaţională, în general, de a vorbi despre sprijinul şi contribuţia la îmbunătăţirea cadrului legislativ şi social în vederea creşterii rolului familiei în viaţa socială. În egală măsură, este o ocazie pentru fiecare dintre noi la o mai bună înţelegere a importanţei rolului fiecăruia în marea familie pe care o reprezintă societatea în ansamblu, pornind de la principiile dobândite acasă, în nucleul de bază al societăţii, cum obişnuim să numim familia. Şi pentru că am vorbit despre legislaţia în domeniu, despre protecţia familiei şi politicile globale care privesc familia, nu pot să nu amintesc despre miile de copii care trăiesc în orfelinate, pentru care această zi este una tristă şi cuvântul "familie" este gol de semnificaţii. Pentru aceştia societatea în ansamblu trebuie să contribuie şi trebuie să manifeste interes, dar mai ales cadrul legal trebuie permanent adaptat nevoilor lor şi realităţii de zi cu zi. Generaţiile de mâine îi includ şi pe copiii instituţionalizaţi de astăzi. În egală măsură, Ziua Internaţională a Familiei trebuie să aducă în atenţia noastră marea criză demografică, riscul de îmbătrânire a populaţiei europene şi faptul că problemele financiare au schimbat modelul de viaţă. Tinerii amână ani la rând întemeierea unei familii din cauza lipsurilor materiale, părinţi devin la vârste tot mai înaintate şi având tot mai puţin alături de ei bunici în putere să le fie alături. Toate acestea sunt teme de reflecţie, la care vă invit de Ziua Internaţională a Familiei. Vă mulţumesc. Deputat Ion Bălan, PSD - Tulcea.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
			Doamnă deputat Florica Cherecheş, aveţi cuvântul. Urmează domnul deputat Rotaru Răzvan.
			Doamna Florica Cherecheş: Bună dimineaţa! Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "10 mai - o şansă pierdută pentru Oradea Mare!" Duminică, 10 mai, la Oradea a avut loc un referendum pentru unificarea municipiului Oradea cu comuna Sânmartin, care cuprinde 6 sate, precum şi staţiunile Băile Felix şi băile 1 Mai. Având ca slogan "Fuziunea înseamnă prosperitate", acest referendum este un proiect administrativ unic în România, fără precedent, prin care cetăţenii erau invitaţi să schimbe istoria, să voteze pentru dezvoltarea oraşului. Deşi a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii ani, având un ritm de creştere anuală de 6-7%, pentru a urca în clasamentul oraşelor mari din România, Oradea are nevoie de mai multă populaţie şi teren, pentru a fi oferit investitorilor care doresc să dezvolte afaceri în zonă. Reuşita proiectului de alipire ar deschide noi direcţii de dezvoltare urbană prin oferta extinsă de zone strategice credibile pentru investiţii şi investitori. Oradea trebuie să intre în clasamentul oraşelor care garantează succesul investiţiilor străine, succes care se reflectă în salarii şi beneficii pentru locuitorii oraşului Oradea. Prin unirea cu comuna Sânmartin, Oradea ar avea resursele necesare pentru a reduce diferenţele faţă de marile oraşe. Oradea Mare, ca rezultat al alipirii, ar avea un ritm de creştere mai bun şi ar asigura avantaje economice mai mari decât cele oferite de Oradea şi Sâmartin luate separat. Deşi beneficiile pentru cele două localităţi sunt evidente, rezultatul referendumului în municipiul Oradea a fost uimitor. Doar 20% dintre persoanele cu drept de vot s-au prezentat la urne din care peste 95% au votat pentru unirea celor două localităţi. Este dezamăgitor cum un proiect fără miză politică nu a prezentat un interes real pentru orădeni. Dacă sunt alegeri politice românii nu merg la vot, pentru că politicienii sunt toţi la fel, dacă este vorba de dezvoltarea şi creşterea economică a oraşului nu merg, pentru că precis politicienii se vor îmbogăţi. Din păcate, mulţi nu pot face diferenţa între un vot politic, pentru un anumit candidat sau partid, şi unul administrativ, pentru binele nostru, al tuturor. Există o singură explicaţie simplă şi dureroasă pentru această situaţie. Adesea românii nu ştiu sau nu vor să ştie ce înseamnă democraţia adevărată, nu au exerciţiul indicării active în comunitate, nu vor să gândească pentru ei şi pentru binele lor şi al familiilor lor, se lasă manipulaţi de temeri şi suspiciuni nefondate. Pe de altă parte, e foarte trist că un proiect de dezvoltare locală care trebuia să fie susţinut la unison de toate partidele politice a fost susţinut de un singur partid din cele trei reprezentate în Consiliul local, de PNL, deşi aici nu era vorba de câştigul unui om sau al unui partid politic, ci al nostru, al orădenilor. Referendumul va fi reluat pe data de 14 iunie şi sper ca, până atunci, cei care nu au înţeles beneficiile fuziunii să se informeze şi să nu mai rateze şansa de a contribui la dezvoltarea oraşului lor. Iar cei care nu cred în acest proiect să dea dovadă de spirit civic şi să meargă totuşi la vot pentru a-şi exprima opţiunea. Stimaţi colegi, Această experienţă şi cea a alegerilor din ultimii ani din România ne determină să luăm măsuri. Cred că este timpul să analizăm oportunitatea introducerii votului obligatoriu, pentru ca rezultatele procesului electoral să reflecte într-adevăr voinţa reală a alegătorilor. Obligativitatea prezentării la vot i-ar face pe români mai responsabili, i-ar determina să se informeze şi i-ar încuraja să decidă ce e mai bine pentru viitorul lor în deplină cunoştinţă de cauză. În Oradea votul se va relua şi va fi cu succes de această dată. Dar, în general, nu mi se dă această şansă şi, pe termen lung, e de luat în considerare atât educarea tinerei generaţii în însuşirea unui spirit civic şi înţelegerea democraţiei reale, cât şi obligativitatea prezenţei la vot. Vă mulţumesc. Florica Cherecheş, deputat PNL de Oradea.
			Doamna Rodica Nassar: Vă mulţumim şi noi, doamnă deputat.
			Are cuvântul domnul deputat Rotaru Răzvan. Urmează domnul deputat Aurelian Mihai.
			Domnul Răzvan Rotaru: Mulţumesc mult, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţiile mele politice... una dintre ele se referă la "Urgenţele majore pentru dezvoltarea României". Pe termen scurt România, din punctul meu de vedere, are de rezolvat 5 urgenţe majore: 1. deblocarea motoarelor de creştere şi de finanţare ale economiei, bazate pe o nouă politică economică, o agendă de competitivitate şi de creare de locuri de muncă, cu obiectivul declarat de a avea o creştere anuală de 5%, în următorii 10 ani, prin ameliorarea rapidă a competitivităţii şi a finanţării aparatului productiv, generator de creştere inclusivă şi creator de locuri de muncă. Trebuie să ne propunem ca în 2025 numărul angajaţilor să fie mai mare decât cel al pensionarilor. Crearea de locuri de muncă va permite şi unei bune părţi din diaspora românească să se întoarcă şi să muncească în ţară. A doua mare urgenţă, este o economie pentru clasa de mijloc. Fără o clasă de mijloc puternică, România nu poate fi cu adevărat o ţară dezvoltată. De la creşă şi până la pensie, cetăţeanul român trebuie să fie sprijinit să aibă o viaţă decentă, într-un cadru corect. Investiţia în educaţie, sănătate, accesul la o locuinţă, salarii şi pensii corect remunerate sunt elemente esenţiale pentru a avea un nivel de trai decent. Un alt element esenţial este schimbarea filozofiei fiscale şi trecerea de la impozitarea accentuată a muncii la impozitarea profitului. A treia mare urgenţă este repornirea ascensorului social, declanşarea unui adevărat război împotriva sărăciei, inegalităţilor şi marginalizării din societate, asigurarea cetăţeniei active şi a egalităţii reale între cetăţeni, o societate activă şi influentă, implicată în definirea şi construirea Noului Proiect de ţară - eliminarea sărăciei extreme în următorul deceniu, introducerea unui index al progresului social, pentru a măsura cu adevărat dezvoltarea noastră ca ţară, obiectivul fiind acela de a repune în centrul societăţii munca, cinstea şi demnitatea fiinţei umane, înlocuind corupţia, minciuna, impostura şi pseudocultura, ce domină spaţiul şi discursul public. A patra urgenţă este investiţia în agricultură, energie şi infrastructuri critice. Pentru a-şi atinge potenţialul, România trebuie să investească şi să îşi pună la muncă avantajele. În acest sens, este crucial să încurajăm dezvoltarea a trei domenii cruciale, ce vor conduce la rândul lor la creştere economică: agricultura, energia şi infrastructurile critice. Cea de-a cincea, atragerea de investiţii străine şi protejarea capitalului românesc. Acest lucru se poate realiza prin implementarea proiectului "România - Poarta Europei", ce înseamnă transformarea noastră în principalul nod economic, comercial, logistic, industrial, agricol şi de IT al regiunii, devenind în 10 ani de creştere cu 5% pe an a doua economie a regiunii după Polonia.
			Cea de-a doua declaraţie politică se referă la "Strategia de dezvoltare a sectoarelor economice bazate pe exploatarea cărbunelui". Principalele obiective prioritare ale dezvoltării acestui sector sunt: reorganizarea şi regândirea managementului aşa-zis privat al companiilor din aceste sectoare economice; reducerea numărului de nivele ierarhice în structura organizatorică şi redimensionarea activităţii conform acestui principiu; concentrarea activităţii în perimetrele miniere eficiente economic; concesionarea de noi perimetre în vederea creşterii gradului de asigurare cu resurse/rezerve, şi exploatarea raţională a zăcământului în concordanţă cu cererea de cărbune la nivel naţional pentru perioada 2015-2020; dezvoltarea activităţii de procesare a cărbunelui în termocentrale şi creşterea capacităţii de furnizare de energie; dezvoltarea sistemului şi serviciilor de furnizare de energie către consumatorii casnici prin atragerea personalului propriu; asigurarea accesului pe terenurile necesare dezvoltării exploatării în cel mai scurt termen după o justă despăgubire; redarea în circuitul agricol sau silvic în cel mai scurt timp a zonelor care nu mai sunt afectate de activitatea minieră şi diminuarea maximă a impactului asupra mediului natural în zona de activitate; majorarea surselor proprii de investiţii şi atragerea altor surse, chiar şi de pe piaţa de capital sau chiar fonduri structurale; achiziţionarea terenurilor şi gospodăriilor astfel încât să fie asigurate fronturi de lucru pentru cel puţin 2-3 ani în vederea prevenirii şi eliminării blocajelor tehnologice; adaptarea structurilor organizatorice funcţionale şi de producţie pentru realizarea unei eficienţe în termeni reali; realizarea unui mix energetic alcătuit din principalii producători de energie din care să rezulte în final un preţ competitiv al energiei electrice, atât pe plan naţional, cât şi pe plan regional. Vă mulţumesc mult de tot. Deputat, Răzvan Rotaru, deputat de Gorj.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
			Domnule deputat Aurelian Mihai, aveţi cuvântul. Urmează doamna deputat Tamara Ciofu.
			Domnul Aurelian Mihai: Bună dimineaţa, stimată doamnă preşedinte de şedinţă! Bună dimineaţa, stimate colege, stimaţi colegi! "În momentul în care vei primi această scrisoare să ştii că eu am încetat a mai exista" Încheierea victorioasă a războiului pentru independenţa de stat a României are cu siguranţă o însemnătate deosebită pentru istoria poporului român, curmând astfel continuitatea dominaţiei otomane. Nu puţini au fost cei care, în nebunia şi setea lor de putere, au devastat, au jefuit neîncetat şi au mutilat teritoriile locuite de români. Memorabilul act al Unirii Principatelor din 1859, proclamarea independenţei şi consacrarea ei pe câmpul de luptă, au fost urmate de recunoaşterea internaţională, înlăturând astfel orice fel de legături de subordonare faţă de Înalta Poartă, punând astfel capăt asupririi străine. Independenţa de stat a condus la înlocuirea statutului de autonomie cu acela al suveranităţii depline, oferind posibilitatea să decidem de sine stătător asupra politicii interne şi externe. Totodată, şi după sute de ani de la finalul domniei lui Mircea cel Bătrân, a fost stabilită autoritatea asupra Dobrogei, în ciuda pierderii prin faptul că "prietenii" de la Răsărit au încorporat cele trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail, restituite Moldovei încă din 1856, acele teritorii. Mă întreb cât de departe ar fi ajuns şi câţi dintre soldaţii ruşi s-ar mai fi întors în patria lor fără efortul armatei şi al poporului român în acel Război ruso-turc? Vorbind despre eroii acelor zile, maiorul Gheorghe Şonţu cade în fruntea dorobanţilor săi pe drumul spre redută, urmat de căpitanul Leon Cracalia şi locotenentul Chivu Stănescu, dar atacul continuă însă, iar căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu reuşeşte să ajungă alături de infanterişti şi cu dorobanţii lui Şonţu până la parapetul redutei, unde reuşeşte să înfigă în pământ fanionul batalionului, neştiind că secunde după aceea avea să i se curme firul vieţii. Ziarul "Dorobanţul" sublinia la rândul său: "Maiorul Şonţu stropi cu sângele său pământul roditor al gloriei. Memoria lui va fi scumpă tuturor celor care iubesc libertatea, dreptatea şi curajul. Căpitanul Valter Mărăcineanu fu între cei dintâi care puseseră piciorul pe redută. Cu stindardul în mână, până în ultimul moment, el îmbărbătă pe bravii săi şi până în ultimul moment fu exemplu al devotamentului, căzând unde datoria o cere... şi pe lângă aceştia câţi alţii!". Ce moarte mai frumoasă pentru un erou decât să moară pentru patrie, pentru neamul său pe câmpul de luptă, ce vis mai bărbătesc există pentru un român decât să aibă sentimentul şi certitudinea că viaţa lui nu a fost în zadar, că sângele său a contribuit colosal pentru generaţii şi generaţii de urmaşi! Au trecut 138 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României, dar cine îşi mai aminteşte de ei, de dorobanţi, de Peneş Curcanul, de armata română construită din oameni cu un moral extraordinar, de susţinerea populaţiei a idealului independenţei, de o clasă politică dedicată sută la sută poporului, de obiectivele politice clare în interesul naţiunii? Oare cum ar fi simţit prin ochii morţii eroii de atunci dezvăluirea unui viitor trist în care strănepoţii lor se opresc pe la porţi străine, cu milioanele, departe de pământul pentru care au îndrăznit să moară atunci? Ce ar fi gândit ei şi clasa politică a primilor ani de independenţă şi după victorie, dacă ar fi ştiut ce rezultate străine de interesele românilor ar avea cei care astăzi guvernează ţara din care sute de mii de tineri anual, oameni de toate vârstele, inclusiv bătrâni, români umiliţi nu caută decât scăparea de sărăcie? Oare ce simte pentru aceştia cel care doarme buştean, în casa lui, pe perna lui, seara, primul însărcinat al ţării din fruntea Guvernului atâta cât actualul mandat îi permite, pentru că totul este efemer, nu este aşa? Oare cât mai permitem noi, ceilalţi, ca România să coboare tot mai adânc? Realizăm avantajele unui stat european, realizăm că viaţa este scurtă şi timpul trece. Realizăm pentru ce acei oameni au murit în 1877 şi 1878? Este timpul să ne trezim, iar dacă nu a fost suficient ce aţi auzit vă las pentru aducere aminte ceea ce Valter Mărăcineanu, născut în Bucureşti la 30 mai 1840, nu uita să lase posterităţii prin scrisoarea pe care o pregăteşte pentru mama sa, purtându-i mesajul după ce va pieri în luptă, dezvăluind astfel natura ostaşului român, conştiinţa efortului cerut, dar şi liniştea împăcării cu sine adusă de asocierea la un proiect naţional românesc, poate chipul ţării sale este asemenea cu al mamei sale dragi. Iar în acele clipe a compus următoarea scrisoare: "În momentul când vei primi această scrisoare să ştii că eu am încetat a mai exista. Mi-am dat viaţa pentru iubita mea patrie. Soarta a voit aşa! Nu trebuie să ne plângem, eu unul mulţumesc soartei de favoarea ce mi-a făcut-o. Am murit liniştit, făcându-mi datoria pentru patrie. Aş dori să fiu îngropat în scumpul meu Bucureşti, dar fiindcă este greu a mi se realiza această dorinţă copilărească, lasă-mă acolo unde sunt, că sunt foarte bine".
			Doamna Rodica Nassar: Are cuvântul doamna deputat Tamara Ciofu. Urmează doamna deputat Carmen Hărău.
			Doamna Tamara-Dorina Ciofu: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimate colege, stimaţi colegi, Obiectul declaraţiei mele de astăzi este "România are nevoie de o legislaţie stabilă şi predictibilă pentru a creşte investiţiile în economia locală". Prin adoptarea noului Cod fiscal şi a celui de procedură fiscală, România va genera un mediu economic stabil şi predictibil pentru următorii ani, ceea ce va conduce la creşterea investiţiilor pe plan local. De aceea, consider că pe lângă adoptarea unei legislaţii care să definească un cadrul fiscal care să stimuleze investiţiile şi să accentueze disciplina fiscală trebuie să avem în vedere şi implementarea unei strategii pe termen lung pentru toate sectoarele economice, însă numai pe baza consultărilor cu mediul de afaceri, cu sindicatele şi cu reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale din toată ţara. Aşadar, în perioada imediat următoare avem nevoie de promovarea unei legislaţii prin care să asigurăm predictibilitate şi transparenţă. Niciun investitor nu poate lua decizii majore dacă nu există predictibilitate. Strategia pentru creşterea nivelului de investiţii în ţara noastră trebuie să prevadă un cadru legislativ de reglementare stabil şi predictibil. Când vorbim de potenţiali investitori, unul dintre cele mai importante elemente este încrederea pe care le-o putem oferi că ceea ce aud şi văd se va întâmpla. Astfel, reforma companiilor de stat, care sunt un factor important în sectorul energetic, trebuie să continue. În plus, managementul întregului sector politic şi public trebuie să se realizeze pe principii comerciale, nu pe criterii administrative. La nivel legislativ trebuie să venim în sprijinul mediului economic local, astfel încât factorii de decizie să poată accelera procesul de investiţii. E important să găsim un echilibru între ritmul de ratificare a proiectelor şi nevoia de investiţii. România are resurse abundente, dar trebuie să poată construi un cadru strategic pentru energie, cu o abordare holistică, ceea ce ar trebui să înceapă cât mai repede. În acest moment, România se află într-o competiţie globală pentru atragerea de investiţii în sectorul de petrol şi gaze. Investiţiile de care are nevoie sectorul energetic local sunt deosebit de mari pe toate segmentele, de 3 - 4 miliarde de euro pe an în următorii 20 de ani. Anul trecut s-au investit în sectorul energetic sume cuprinse între 2 şi 2,5 miliarde de euro. Creşterea în sectorul energetic se poate realiza prin eficienţă energetică, prin reducerea risipei şi prin capacitatea de creştere pe sectorul regenerabil. Consider că România are şansa de a fi un pol regional pentru regiunea de sud-est a Europei în domeniul energetic. Putem să capitalizăm acest potenţial şi, printr-o politică regională susţinută, putem fi o voce în regiune şi în Europa. Investiţiile de care vorbeam sunt bancabile, sunt finanţabile. Investitorii industriali au capacitatea să aducă companiile lor pe un alt grad de dezvoltare, dar nu e suficient. Investiţiile pot fi atrase printr-o strategie pe termen lung, transparentă, pe bază de consultări cu operatori de piaţă, care să dea o viziune pe termen lung pentru factorii de decizie. Din această cauză, avem nevoie de un cadru de reglementare stabil şi predictibil. Odată ce avem o strategie clară, ne aşteptăm la un cadru legislativ care să fie o bază pentru operatori astfel încât acele companii să se încadreze în direcţiile strategice şi să poată face planuri pe termen lung. Vă mulţumesc. Tamara Ciofu, deputat Botoşani.
			Doamna Rodica Nassar: Vă mulţumim şi noi.
			Are cuvântul doamna deputat Carmen Hărău. Urmează doamna deputat Grecea Maria.
			Doamna Eleonora-Carmen Hărău: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Am venit să vă spun astăzi că energeticienii din Hunedoara sunt în stradă. Pichetează prefectura. Nimic nou sub soare, veţi putea spune dumneavoastră. Adesea, oamenii care au ceva de revendicat ies în stradă. Har Domnului, avem democraţie. Dar sunt în faţa dumneavoastră, dragi colegi, ca să punctez un moment crucial în istoria economică a judeţului Hunedoara, şi anume: a treia mare lovitură pe care acest judeţ o primeşte după 1989. La începutul anilor 1990, dragi prieteni, judeţul Hunedoara începea să rămână, puţin câte puţin, fără minerit. Spre mijlocul anilor '90, procesul s-a fundamentat, au rămas, izolat, nişte rămăşiţe a ceea ce însemna industria extractivă hunedoreană care vor fi în momentul acesta, odată cu energeticienii, lichidat. La începutul anilor 2000, judeţul Hunedoara primea o a doua lovitură consistentă: se distrugea siderurgia hunedoreană. Întreprinderi fanion ale industriei hunedorene, ale industriei naţionale, întreprinderi care au fabricat oţelul cu care s-a construit o industrie şi s-a construit o ţară picau, fără drept de apel, sub securea unei politici, atenţie!, social-democrate. În momentul acesta, le-a venit rândul energeticienilor. S-a făcut vorbire şi nu vreau să revin despre lipsa unei viziuni de strategie energetică naţională, despre faptul că Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană impută aceste lucruri, ştiu eu cel puţin, acesta fiind al treilea an de când sunt parlamentar. S-a făcut vorbire despre un ajutor de stat care continuă să întârzie, despre o amendă de 120 de milioane de euro pe care România o va plăti pentru faptul că Complexul Energetic Hunedoara nu primeşte acest ajutor de stat. Ştim cu toţii că acest ajutor nu este de fapt decât un paliativ. Şi vă rog să mă credeţi, comunic de la faţa locului, de la Hunedoara, că agenţii economici care fură munca şi sufletul hunedorenilor şi o transferă fără cine ştie ce echivalent valoric sub formă de fier vechi peste hotare se învârt deja ca vulturii în jurul unui animal rănit. Complexul Energetic Hunedoara şi energeticienii care sunt acum în stradă şi pichetează prefectura par a fi condamnaţi. Dragi colegi, Am venit acum doi ani şi un pic în Parlament cu dorinţa fierbinte să muncesc pentru judeţul meu. Dar am mai venit având în minte o întrebare: cum se poate ca politica de stânga, politica social-democrată să decimeze cu atâta cinism şi nepăsare o categorie profesională pe care ar trebui să o apere, respectiv muncitorimea română. Răspunsul meu este clar: politica de stânga postrevoluţionară în România a avut mare deficit de dragoste de ţară, de dragoste de români, de dragoste de muncitori. Dacă aveţi alte răspunsuri, le aştept cu drag şi le aştept sub forma salvării unei structuri care produce 7% din energia României, care are 6.500 de locuri de muncă. Aştept răspunsul dumneavoastră sub forma unor politici economice concrete în favoarea oamenilor care se găsesc acum în stradă, în faţa Prefecturii de la Hunedoara. Sunt Carmen Hărău, deputatul hunedorenilor, şi vă mulţumesc.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi, doamnă deputat.
			Are cuvântul doamna deputat Grecea Maria. Urmează doamna deputat Camelia Bogdănici.
			Doamna Maria Grecea: Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimate colege, stimaţi colegi, Declaraţia mea politică vizează şi vorbeşte despre siguranţa în instituţiile de învăţământ preuniversitar. În România, siguranţa în instituţiile de învăţământ preuniversitar rămâne doar un deziderat aparent îndepărtat. Şcolile româneşti, în special cele din mediul rural, au un grad extrem de scăzut de siguranţă. Acest aspect este vizibil atât prin intermediul informaţiilor prezentate de canalele mass-media, ci şi prin statisticile oficiale. Astfel, conform datelor comunicate de către Poliţia Română, 78% dintre şcolile din întreaga ţară nu au asigurate servicii de pază, iar 11% nu sunt nici măcar îngrădite. Aceste deficienţe cauzează incidentele care sunt prezentate frecvent în cadrul emisiunilor de ştiri. Lipsa unor măsuri instituite prin lege duce frecvent la agresiuni care au loc între elevi sau între aceştia şi persoanele care pătrund din exterior. Siguranţa rămâne astfel doar la nivelul unor proiecte ale inspectoratelor judeţene de poliţie care sunt mereu depăşite de situaţie, sau ale inspectoratelor şcolare care elaborează statistici şi propuneri fără efect. Este evident că în România este necesară reanalizarea cadrului legislativ care reglementează siguranţa în şcoli. Legea nr.35 din 2007 a devenit un instrument care nu mai produce efecte. Este momentul să elaborăm noi reglementări care să răspundă tendinţelor şi provocărilor actuale. Potrivit statisticilor IGPR, peste 90% dintre infracţiuni au fost comise în interiorul şcolilor. Este vorba în special de furturi, lovituri sau alte forme de violenţă. Cu toate acestea, asigurarea perimetrului aflat în vecinătatea instituţiilor de învăţământ rămâne, la rândul său, o prioritate. Astfel, este nevoie de un ansamblu de norme care să reglementeze situaţiile care intervin în desfăşurarea procesului didactic. Măsurile sunt cerute de cadrele didactice, sunt cerute de părinţi, sunt cerute de elevi. Oare câte semnale mai sunt necesare ca Ministerul Educaţiei să conştientizeze gravitatea problemei? Am depus în acest sens o iniţiativă legislativă pentru instituirea unei noi legi pentru siguranţa în instituţiile de învăţământ preuniversitar. Consider că este nevoie de o lege aplicabilă care să fie în conformitate cu nevoile actuale şi care să fie acceptate de actorii implicaţi în procesul educaţional. Abordarea puterii legislative trebuie să fie orientată spre nevoile beneficiarilor. Consultarea acestora în calitate de parteneri este un prim pas spre conturarea unor politici publice eficiente în această direcţie. Consiliul Naţional al Elevilor şi-a exprimat dorinţa de a fi desemnat un lucrător de poliţie responsabil cu siguranţa în şcoală pentru fiecare unitate de învăţământ situată în raza de competenţă teritorială, dar şi de a fi constituită o comisie pentru combaterea şi prevenirea violenţei în mediul şcolar şi redactarea unui raport lunar privind disciplina în incinta unităţilor şcolare, ar putea creşte într-o măsură mai mare siguranţa în şcoli şi ar aduce o contribuţie la diminuarea violenţei în şcoli. Conform reprezentanţilor elevilor, o altă iniţiativă demnă de luat în considerare este dorinţa de a obliga unităţile de învăţământ să încheie un contract cu o societate de pază autorizată, cu condiţia ca serviciile acestei societăţi să fie achitate de către instituţia de învăţământ. Astfel, constat că principalii beneficiari ai măsurilor de siguranţă susţin adoptarea acestei iniţiative legislative. Totodată, amintesc că numeroase alte instituţii beneficiază de servicii de pază poate mult mai costisitoare, dar Guvernul nu conştientizează importanţa asigurării securităţii copiilor. Importanţa adoptării unei iniţiative legislative care să reglementeze măsurile de siguranţă aplicabile în instituţiile de învăţământ preuniversitar rezultă şi din comportamentul abuziv al conducerii unităţilor de învăţământ, care aleg, de cele mai multe ori, să muşamalizeze incidentele petrecute în incinta respectivelor şcoli pentru a se lăuda cu un aşa-zis prestigiu. Tocmai din aceste considerente, persoanele aflate în conducerea unităţilor de învăţământ trebuie să răspundă pentru prejudiciile suferite de elevii agresaţi. Astfel, constituirea unei subcomisii în cadrul Comisiei de învăţământ, tineret şi sport din Camera Deputaţilor reprezintă un prim pas spre perfecţionarea cadrului legislativ. Le mulţumesc colegilor care şi-au manifestat interesul în această direcţie. Stimaţi colegi, Haideţi să ne gândim la copiii noştri, haideţi să ne gândim la generaţiile viitoare. Educaţia este cea mai bună investiţie pentru societate, dar cum să ne gândim la o educaţie de calitate în condiţiile în care chiar beneficiarii procesului nu se simt în siguranţă. Cum să vorbim de calitate în momentul în care canalele media expun săptămânal ştiri cu elevi agresaţi în şcoli? Cum să ne orientăm spre performanţă în momentul în care managerii instituţiilor de învăţământ preuniversitar nu au pârghii să combată problemele pe care le întâmpină în respectivele şcoli. Pentru a accentua importanţa investiţiilor în educaţie, vă rog să vă aplecaţi spre demersul care vizează reformarea legislaţiei în şcoli. Nu o veţi face pentru partidul din care faceţi parte, nu o veţi face pentru colegii care au iniţiat propunerea, ci o veţi face pentru copiii dumneavoastră. Vă mulţumesc.
			Doamna Rodica Nassar: Vă mulţumim şi noi.
			Doamnă deputat Camelia Bogdănici, aveţi cuvântul. Urmează doamna deputat Anghel Gabriela Lola.
			Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: Bună ziua, doamnă preşedinte. Bună ziua, dragi colegi. Astăzi, 12 mai, este Ziua internaţională a asistenţilor medicali. Cunosc problemele asistenţilor medicali încă de pe băncile facultăţii, fiind cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi, cunosc problemele asistenţilor medicali făcând parte dintr-o echipă largă în spitalul în care lucrez. Încă de la începutul mandatului meu ca deputat am promis asistenţilor medicali să încerc să rezolv anumite probleme. Una din probleme este aceea că un asistent medical licenţiat nu poate să acceadă la funcţia de asistent universitar, deoarece pentru această funcţie este nevoie să fie doctorand, iar numărul posturilor de doctorat pentru asistenţii medicali nu este niciodată precizat, iar orgoliile doctorilor sunt atât de mari încât uneori preferă să nu primească asistenţii medicali. Susţin creşterea salariilor asistenţilor medicali, aşa cum am susţinut creştere salariilor medicilor rezidenţi. Îmi pare rău că astăzi, de ziua lor, asistenţii medicali au ales să facă un protest pentru a atinge încă o dată problema sporurilor, sporuri despre care mereu am atenţionat Ministerul Sănătăţii, au atenţionat problema salariilor, au atenţionat problema că foarte mulţi asistenţi medicali preferă să părăsească ţara pentru a pleca în străinătate. Sunt cadru didactic şi stimulez activitatea lor. În cadrul Reuniunii anuale a oftalmologilor, pe care o organizez de peste 15 ani, am creat de peste 5 ani o secţie de pregătire pentru asistenţii medicali. Acolo le arătăm cursuri, acolo le arătăm lucruri practice, acolo îi lăsăm să se desfăşoare cu activitate ştiinţifică. În cinstea lor şi pentru această zi de 12 mai, astăzi, am dat sub tipar o carte intitulată "Elemente de nursing în oftalmologie", carte care va fi prezentată săptămâna viitoare la cea de-a 51-a Reuniune anuală a oftalmologilor. Să le spunem la mulţi ani, să-i ţinem lângă noi şi să facem tot posibilul pentru a-i mulţumi pe aceşti colaboratori ai noştri! În România, educaţia academică a asistenţilor medicali a început în anii 2000, în Colegiile Universitare, dezvoltate ca sateliţi ai Facultăţilor de Medicină din ţară. În prezent, învăţământul universitar de asistenţă medicală reprezintă o specializare distinctă, cu 240 credite transferabile în cadrul facultăţilor de medicină. O serie de universităţi medicale din ţară (UMF Cluj-Napoca, UMF Iaşi, Facultatea de Medicină din Sibiu) au dezvoltat în ultimii 10 ani şi programe educaţionale de masterat pentru absolvenţii specializării de asistenţă medicală cu studii superioare, încercând să alinieze învăţământul pentru această profesie la standardele europene. Deocamdată, nu există în România posibilitatea satisfacerii prevederilor Legii nr. 1/2011, art. 301 alin. (1), din cauza insuficienţei numărului conducătorilor de doctorat pe domeniul medicină, pregătirea academică a asistenţilor medicali fiind limitată de facto la nivel de masterat. Având în vedere această situaţie, dar şi pentru că apreciez foarte mult interesul lor pentru dezvoltarea profesională, am iniţiat o iniţiativă legislativă care să permită asistenţilor medicali cu studii superioare să îşi continue parcursul educaţional sub îndrumarea unor cadre didactice universitare din aceeaşi profesie, şi nu în exclusivitate a medicilor. Aşa cum spuneam, sunt alături de asistenţii medicali din România. Susţin cu convingere că, asemenea medicilor şi rezidenţilor, şi asistenţii medicali merită o salarizare mai bună. Vă mulţumesc.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi, şi le dorim din toată inima la mulţi ani asistenţilor medicali!
			Doamna deputat Anghel Gabriela-Lola. Urmează domnul deputat Cătălin Tiuch.
			Doamna Gabriela-Lola Anghel: Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Am un mesaj din domeniul serviciilor astăzi şi este acela că "Bacşişul nu înseamnă şpagă!". Zilele acestea a intrat în vigoare o lege care a fost făcut parcă să omoare în faşă domeniul serviciilor: impozitarea bacşişului. Ce este oare bacşişul în accepţiunea românilor? Este cumva sinonim cu şpaga pe care o dau anumite persoane unor aleşi sau unor funcţionari publici pentru a li se facilita accesul la banii publici sau la foloase necuvenite? Reprezintă cumva grămezile de bani ilegali, din economia gri şi neagră pe care le vehiculează oamenii influenţi din această ţară? Reprezintă oare ultima problemă de rezolvat în România? Nu. Bacşişul în accepţiunea românilor, este modesta sumă de bani pe care oamenii care lucrează în domeniul serviciilor îi câştigă cu sudoarea frunţii şi cu dăruire. Reprezintă mărunţişul, restul de care ne lipsim cu toţii, cu drag, pentru a ne exprima recunoştinţa pentru cum am fost trataţi, pentru cum ni s-a vorbit, cum am fost serviţi, pentru un profesionalism plătit prea puţin, pentru performanţele neapreciate, pentru calităţi şi cunoştinţe acumulate într-o viaţă, pe care statul român nu este capabil să le răsplătească la adevărata valoare. Ce mai reprezintă bacşişul? Reprezintă cumva pâinea în plus pentru o familie? Banii pentru medicamente? Poate pacheţelul de la şcoală al copiilor sau cumpărarea unor manuale pe care tot statul nu este capabil să le pună la dispoziţie gratuit, aşa cum scrie în lege? Reprezintă oare completarea, de cele mai multe ori, a unui salariu minim pe economie, un salariu care arată din nou incapacitatea aceluiaşi stat de a-şi gestiona ţara? Un salariu care este mai mic, în cele mai multe cazuri, decât unele pensii şi din care omul care îl câştigă trebuie să-şi crească copiii, să meargă la muncă în fiecare zi, să plătească transportul şi multitudinea de taxe şi impozite pe care tot statul le pune în spatele "fericitului posesor" de bacşiş. Şi ce altceva mai înseamnă bacşişul în ochii românului? Înseamnă zâmbet şi amabilitate atunci când nu ai chef nici să zâmbeşti, nici să fii amabil. Înseamnă atenţie, cunoştinţe, experienţă, dorinţă de a evolua în meseria pe care o faci pentru câţiva bănuţi în plus pe care clientul ţi-i dă. Înseamnă acei bănuţi care te ajută încă să trăieşti în România şi să amâni de pe o zi pe alta să-ţi iei lumea în cap ca să devii sclavul Europei, înseamnă, dacă vreţi, alegerea de a fi sclav în ţara ta. Şi această alegere plătită cu preţul unei vieţi neîmplinite, cu preţul frustrărilor acumulate de pe urma traiului într-un sistem inert şi îndărătnic, statul român o consider ruşinoasă, o consideră ca pe un folos necuvenit care trebuie impozitat, îl consideră o speranţă de îmbogăţire care ar putea să reumple buzunarele nesătule ale abonaţilor la banii publici. Dar impozitarea bacşişului ce înseamnă? În loc să luăm exemplu de la democraţiile consolidate care şi-au educat serviciile şi au funcţionat zeci de ani cu un sistem de servicii performant clădit pe bacşiş, în loc să încurajăm şi să educăm cetăţenii în spiritul recunoştinţei pentru servicii de calitate şi recompensarea acestora, noi tăiem absolut orice elan al acestui domeniu. Împingem oamenii ca din nevoie să recurgă la ilegalităţi, îi condamnăm să stea cu frica în sân că vine ANAF şi îi controlează în buzunare. Îi condamnăm la umilinţă şi le luăm astfel plăcerea de a-şi face meseria aşa cum ne dorim cu toţii. În acelaşi timp aruncăm în spatele comerciantului încă o responsabilitate şi punem în mâna ANAF un instrument cu care se poate aluneca foarte uşor spre abuz. Se va ajunge să se închidă unităţi pentru că angajatul şi-a băgat în buzunar cei 5 lei pe care i-a oferit un client, în semn de mulţumire pentru serviciile sale. Vom scoate bon pentru bacşişuri de 0,01 lei, care cu siguranţă nu vor revigora economia românească. Nu ar trebui să uităm că educarea sistemului de servicii se face cel mai bine şi cel mai rapid de către client. Cel mai bun instrument de educare a clientului pentru acest domeniu este bacşişul - dovada recunoştinţei şi aprecierii muncii şi dăruirii puse la dispoziţia sa. Impozitându-l nu facem altceva decât să omorâm în faşă un sistem care şi aşa nu străluceşte, tocmai pentru că depinde mai mult decât celelalte de mentalităţi şi implicit de schimbarea lentă a acestora. Lăsând bacşişul liber, ca o încurajare a profesionalismului şi amabilităţii, vom avea de câştigat mult mai mult decât dacă împingem aceşti oameni la fraudă. Că să nu-şi închipuie statul român că oamenii, dacă vor avea de ales între a cumpăra ceva copilului sau a fiscaliza banii respectivi, vor alege să-i fiscalizeze. Să nu creadă statul român că fiscalizarea unui bacşiş de 3 lei îi va umple vistieria golită fără ruşine în ultimii 25 de ani. Să nu creadă statul că românul va îndura la nesfârşit. Tot luându-i încontinuu din puţinul pe care îl câştigă şi nedându-i nimic în schimb, românul se va sătura şi ori va pleca scârbit ca alţi 4 milioane plecaţi în ultimii 25 de ani, ori va recurge la gesturi disperate. Umblând la baza piramidei, când noi nu am reuşit să controlăm vârful acesteia, s-ar putea să o slăbim atât de tare, încât să se prăbuşească de-a dreptul într-o zi. Lăsaţi bacşişul oamenilor - singura mulţumire după o zi de muncă, singura manieră de a-i motiva, singurul gest de recunoştinţă faţă de cetăţenii care au înghiţit cu stoicism toate greşelile, toată lipsa de competenţă şi toată hoţia unei clase politice care a luat în 1989 o ţară bogată, fără datorii şi a transformat-o în 25 de ani în sclava Europei! Lăsaţi-ne pe noi, toţi ceilalţi, să fim recunoscători din banii noştri, impozitaţi deja, faţă de oamenii care ne respectă şi ne servesc cu amabilitate şi profesionalism! Lăsaţi oamenii care lucrează pentru bacşiş să supravieţuiască! Mulţumesc frumos.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
			Are cuvântul domnul deputat Cătălin Tiuch. Se pregăteşte domnul deputat Vasile Horga.
			Domnul Cătălin Tiuch: Mulţumesc mult, doamna preşedinte. Doamnelor, domnilor colegi, Declaraţia mea din această zi se referă la traseul deşeurilor din spaţiul românesc. Comisia Europeană a impus tuturor statelor membre să atingă anual un anumit procent în ceea ce priveşte colectarea şi valorificarea deşeurilor din ambalaje, aceasta înseamnă masele plastice, hârtie, carton, sticlă, metal şi lemn, introduse în piaţă, precum şi procesarea acestora în vederea reciclării şi reutilizării. Firmele generatoare de deşeuri, implicit marii generatori ar trebui să recupereze şi să recicleze un anumit procent din totalul deşeurilor introduse pe piaţă. În cazul în care o firmă se află în incapacitatea de a-şi recupera şi recicla un anumit procent, ea îşi dă acest drept, îşi cedează dreptul unor reciclatori şi plăteşte statului 2 lei pe kilogramul de deşeu de ambalaj necolectat şi nereciclat. În consecinţă, marii generatori de deşeuri de ambalaje apelează la serviciile unor operatori economici autorizaţi de Ministerul Mediului în vederea prelucrării responsabilităţilor de recuperare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje postconsum. Aceşti operatori percep societăţilor generatoare o taxă inferioară valoric celei pe care ar percepe-o Ministerul Mediului pentru fiecare kilogram nereciclat, conform obiectivelor asumate la nivel naţional în faţa Comisiei Europene. În consecinţă, operatorii economici cu drept de preluare de responsabilitate subvenţionează cu sume modice per lună de deşeu colectat şi valorificat, prin semnarea de contracte, societăţi care au ca obiect de activitate colectarea, prelucrarea şi valorificarea deşeurilor provenite din ambalaje postconsum. În practică, societăţile autorizate în vederea preluării responsabilităţii nu urmăresc destinaţia finală de reciclare, destinaţie care de foarte multe ori constă în societăţi reciclatoare în afara ţării, care ajung să colecteze şi să recicleze deşeurile colectate în România, România fiind astfel în imposibilitatea de a-şi atinge obiectivele de recuperare şi reciclare asumate în faţa Comisiei Europei, riscând astfel instituirea procedurii de infringement pentru fiecare obiectiv neîndeplinit, pentru fiecare din materialele pe care le-am prezentat mai sus, cu o penalizare de 200.000 de euro pe zi pe fiecare obiectiv, în speţă mase plastice, hârtie, sticle, metale şi lemn. Extrem de interesant este faptul că acţionarii unor societăţi importante, cu drept de preluare de responsabilitate, întâmplător au ca acţionari mari companii care introduc pe piaţă deşeuri de ambalaje postconsum, care pe lângă faptul că văduvesc bugetul de stat, prin neplata sumelor datorate prin necolectare şi nereciclare, evident, aferent doar unui procent din totalul ambalajelor introduse pe piaţă, îşi recuperează o mare parte din banii plătiţi. Prin urmare, creează o mare gaură la bugetul ţării. În concluzie, România susţine în mod inconştient şi involuntar economia altor ţări, în timp ce ea nu-şi poate atinge propriile obiective de colectare şi reciclare asumate în faţa Comisiei Europene, privind gestionarea deşeurilor. Alte daune produse de aceste activităţi sunt şi cele cauzate de reciclatorii finali din ţara noastră, care ajung efectiv fără materie primă, nemaiputând crea plusvaloare, nemaiputând crea locuri de muncă, nemaiputând crea investiţii, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să-şi închidă porţile, iar autorităţile sunt incapabile să-i ajute. Mulţumesc mult.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi.
			Vă ascultăm, domnule deputat Vasile Horga. După care, pe colegul nostru, domnul deputat Florin Pâslaru.
			Domnul Vasile Horga: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Îmi revine cu bucurie sarcina de a susţine astăzi o declaraţie politică generoasă. Ea se numeşte "Ziua Europei - o zi din ce în ce mai îndrăgită". Când "Oda bucuriei", imnul oficial al Uniunii Europe, răsună pe întreg cuprinsul României, simţi acel fior pe care numai la auzul imnului naţional "Deşteaptă-te, române!" îl mai poţi simţi, iar atunci trăieşti acel sentiment unic şi înălţător, de apartenenţă la o viitoare naţiune europeană măreaţă. Eforturile unor importanţi lideri politici vizionari, care şi-au dedicat viaţa înfăptuirii acestei grandioase construcţii europene, încep să-şi arate din ce în ce mai mult roadele, prin modul în care Uniunea Europeană devine cu fiecare zi cel mai puternic partener al multor ţări de pe glob. Armonizarea funcţionalităţilor interne ale celor 28 de ţări care o compun este cel mai bun exemplu despre evoluţia Uniunii Europene în cei aproape 50 de ani de existenţă, de la prima apariţie a ideii de uniune europeană. Funcţionarea Uniunii Europene ca un tot unitar este visul pe care aceasta nu trebuie să-l abandoneze nicio clipă, cu toate greutăţile şi piedicile interne şi externe care vor fi până la momentul îndeplinirii lui. Chiar dacă la acest moment sunt contradicţii interne despre rolul pe care ar trebui să-l joace Uniunea Europeană, în detrimentul rolului statelor componente, organismele de coordonare la nivel european vor avea diplomaţia necesară să îmbine armonios cele două interese şi să construiască patria comună europeană, care să funcţioneze în final ca o singură ţară. Naţiunea europeană în final va triumfa. Ţările Europei unite vor acţiona ca o naţiune mare şi puternică, o naţiune care va pune în slujba omenirii cele mai importante valori ale sale, contribuind la edificarea pe glob a unei lumi mai bune şi mai drepte, care să aibă în centrul preocupărilor sale doar omul. Cetăţenii europeni vor putea transmite prin "Oda bucuriei" tuturor locuitorilor planetei noastre, exemplul cel mai bun că prin pace şi armonie oamenii de cultură şi limbi diferite pot construi o naţiune nouă, în care pot munci şi trăi fericiţi, sentiment care trebuie transmis întregii lumi. Azi o Europă unită, mâine o Lume unită. Deputat Vasile Horga, Colegiul uninominal nr. 1, Circumscripţia nr. 16, Fieni. Mulţumesc.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi, domnule deputat Vasile Horga.
			Are cuvântul domnul deputat Florin Pâslaru.
			Domnul Florin-Costin Pâslaru: Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Judeţul Galaţi, poziţionat în sud-estul ţării, se mărgineşte în partea de nord cu judeţul Vaslui şi judeţul Vrancea, spre sud cu judeţul Brăila, judeţul Tulcea, iar la est cu Republica Moldova. Totodată, el se află la confluenţa a 3 mari ape curgătoare - Dunăre, Siret, Prut - şi la încrucişarea mai multor drumuri comerciale. Astfel, Drumul Naţional 26 are o lungime de 94 de kilometri şi leagă municipiul Galaţi de oraşul Murgeni. În localitatea Oancea se ramifică drumul secundar 26A care ajunge la punctul de trecere vamală din Republica Moldova, în imediata apropiere a oraşului Cahul. În toate comunele străbătute de acest drum naţional, şi anume: Vânători, Tuluceşti, Frumuşiţa, Folteşti, Vlădeşti, Oancea, Suceveni şi Cavadineşti, starea drumului este precară, existând pe alocuri gropi care depăşesc 10 centimetri. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi pe Drumul Naţional 25. Drumul Naţional 24D, cu o lungime totală de 85 de kilometri, traversează judeţul Galaţi şi asigură legătura cu judeţul Vaslui. În judeţul Galaţi traversează comunele Tuluceşti, Cuca, Vîrlezi şi Bălăbăneşti, iar starea drumului este precară, cu gropi mari, alăturate, ce depăşesc pe alocuri 10 centimetri. Urmare a nenumăratelor asigurări ale cetăţenilor participanţi la trafic, atât cu maşinile proprietate, cât şi din partea transportatorilor locali către autorităţile locale, precum şi cele judeţene şi cele naţionale, vă rog să veniţi în audienţă, găsim de cuviinţă să vă supunem atenţiei dumneavoastră, în vederea soluţionării, aceste probleme. Domnule ministru Rus, şi judeţul Galaţi trebuie să facă parte din Masterplanul de dezvoltare rutieră a României. Vă mulţumesc.
			Doamna Rodica Nassar: Mulţumim şi noi. Declar închisă şedinţa noastră de astăzi, consacrată declaraţiilor politice. Următoarea şedinţă, mâine dimineaţă, la ora 10,00.
			(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)
			Domnul Petre Petrescu: "Abandonul şcolar" Potrivit datelor statistice, România este campioană la abandonul şcolar. Un copil din cinci abandonează şcoala în anii de liceu. Ca procent, rata abandonului şcolar în România este de 19% faţă de media europeană de 13%, în cazul elevilor cu vârste între 15 şi 18 ani. Fie că pur şi simplu nu mai au chef de învăţat, fie că trebuie să muncească pentru a-şi întreţine familia, tinerii încep să abandoneze şcoala din ce în ce mai des. Rapoartele statistice arată că cea mai mare problemă este la ţară, în rândul băieţilor. Problemele în familie şi sărăcia sunt printre cele mai frecvente cauze ale abandonului şcolar în mediul rural. Sărăcia acţionează în diferite moduri în favoarea abandonului şcolar. Fie copiii nu se pot prezenta la şcoală din cauza faptului că nu au haine, rechizite sau pentru că nu îşi pot plăti transportul, fie sunt nevoiţi să muncească pentru a contribui la întreţinerea familiei, ceea ce nu le mai permite să aloce timp şcolii. În cazul familiilor cu mulţi copii, adeseori fraţii mai mari sunt nevoiţi să aibă grijă de cei mai mici sau să se ocupe de gospodărie, în timp ce părinţii muncesc. Fetele sunt cele care renunţă mai des la şcoală din acest motiv. Alături de sărăcie, în topul motivelor care îi fac pe cei mici să nu se mai întoarcă în bănci sunt tradiţia, în cazul copiilor de etnie romă, influenţa părinţilor care, la rândul lor, nu au trecut pe la şcoală, sau plecarea acestora în străinătate şi, nu în ultimul rând, oferta şcolară nestimulantă - materii greoaie, manuale neatractive etc. Reducerea semnificativă a numărului de tineri care părăsesc timpuriu şcoala este o investiţie esenţială nu numai în viitorul fiecăruia dintre tineri, ci şi pentru prosperitatea întregii ţări. Pentru economie şi societate, în ansamblu, ratele înalte de părăsire timpurie a şcolii au efecte pe termen lung asupra evoluţiei societăţii şi asupra creşterii economice. Persoanele care au părăsit timpuriu şcoala au tendinţa de a participa mai puţin la procesul democratic şi sunt cetăţeni mai puţin activi. Circa 6% dintre români sunt analfabeţi, mai mulţi decât în Bulgaria - 2% sau Ungaria - 1%. Alte statistici arată că nu mai puţin de 40% dintre români citesc prost sau nu ştiu să citească. Bugetul alocat de România educaţiei este cel mai mic din Uniune. Guvernul României trebuie să îşi facă o strategie clară în ceea ce priveşte reducerea abandonului şcolar. Acest obiectiv trebuie considerat o prioritate, deoarece abandonul şcolar poate crea probleme în mai multe sectoare ale economiei ţării.
			Domnul Petre Petrescu: "Alocaţiile copiilor" În România, ţară membră a Uniunii Europene, cu o populaţie de aproape 20 de milioane de locuitori, trăiesc aproximativ 4.000.000 de copii. Dintre aceştia, aproximativ 50% se află în risc major de sărăcie, procent care ne situează pe locul doi în UE la acest capitol, după Bulgaria şi la mare distanţă de media europeană de 27%. Cu alte cuvinte, cu o alocaţie lunară de 42 lei, adică 9 euro/lună, copiii din România sunt săracii Europei. Alocaţia de stat pentru copii reprezintă în România 4% din salariul minim, în condiţiile în care Bulgaria are 8% din salariul minim, Ungaria, 18%, iar Italia, 25%. În ţările dezvoltate din vestul Europei, alocaţiile depăşesc de cele mai multe ori 100 de euro. Spre exemplu, în Germania ajunge până la 184 de euro, în Suedia, alocaţiile de stat pornesc de la 116 euro, iar Franţa plăteşte o alocaţie de 124 de euro pentru doi copii, 282 de euro pentru trei copii şi 441 euro pentru 4 copii. Atunci când vine vorba de lipsurile copiilor, România ocupă un loc fruntaş în top. În ceea ce priveşte alimentaţia, 23,8% dintre copiii români duc lipsă de fructe şi legume, iar alimentaţia a 29% dintre ei are deficit de proteine, spre deosebire de copiii din alte state membre UE, unde aceste procente variază undeva între 0,5 şi 2%. Lipsa hainelor reprezintă şi ea o problemă pentru 25,2% dintre copiii români, în timp ce 18,7% nu au încălţăminte adecvată. Nu este de mirare faptul că, în ceea ce priveşte natalitatea, România ocupă unul dintre ultimele locuri din lume, scăzând dramatic de la an la an. În timp ce statul român plăteşte o sumă absolut ridicolă ca alocaţie pentru copii, 9,4 euro pe lună, celelalte state europene îşi susţin în mod serios natalitatea, actualizând alocaţiile de stat cel mult o dată la patru ani. Este de datoria Guvernului României să găsească soluţii pentru a mări considerabil alocaţiile pentru copii, pentru că altfel natalitatea o să continue să scadă vertiginos, iar România va deveni un stat îmbătrânit şi fără viitor.
			Domnul Petre Petrescu: "Cine sunt vinovaţii pentru jaful de la Loteria Naţională?" După Oltchim sau CFR Marfă, Loteria Română poate deveni un alt monopol al statului român care ajunge pe butuci. Specialiştii spun că instituţia ar putea face un profit de 200 de milioane de euro pe an, însă nimeni nu doreşte ca loteria să facă bani. Când se discută despre dezastrul de la Loteria Română, se discută despre unul dintre cele mai păguboase contracte pentru statul român, contract care a fost prelungit ilegal prin acte adiţionale de către şefii care s-au perindat la conducerea Loteriei Române, despre favorizarea unei societăţi fără experienţă în domeniu, în detrimentul unui lider mondial în ceea ce priveşte loteriile şi jocurile de noroc. Este vorba despre contractul de gestionare a tuturor jocurilor loto ale Loteriei Române. Contractul pentru sistemul informatic care gestionează jocurile Loteriei Române ar fi fost prelungit ilegal, timp de un an, prin ordine de ministru. Deşi ar fi trebuit organizată o licitaţie pentru alegerea furnizorului unui astfel de sistem, miniştrii finanţelor Daniel Chiţoiu şi Ioana Petrescu au preferat calea mai scurtă, a negocierii directe. În 2012, cu un an înainte de expirarea contractului cu Intralot, grecii care deţineau deja monopolul asupra informatizării jocurilor loteriei printr-un contract controversat, şeful Loteriei, Dan Ghiţă, a recomandat găsirea unui alt furnizor. În ciuda avertismentelor şefului de atunci al Loteriei, ministrul de finanţe nu a luat nicio măsură. După un timp a schimbat conducerea instituţiei. Pe 11 decembrie 2013, cu 20 de zile înainte de expirarea contractului, conducerea Loteriei informează Ministerul Finanţelor că pentru găsirea celei mai bune oferte de gestionare a sistemului informatic şi al serverelor loteriei a trimis scrisori de informare mai multor firme cunoscute din domeniu. Loteria primise patru răspunsuri, printre care şi cele de la Intralot şi de la Gtech. Oferta Intralot propunea administrarea sistemului pentru un procent de 4,99% din încasările nete, adică banii rămaşi din încasări după plata premiilor. Concernul internaţional Gtech, lider mondial în administrarea jocurilor loteristice, voia 12,35% din încasările nete. Noul şef al Loteriei propune ministrului păstrarea parteneriatului cu Intralot pentru softul şi echipamentul de administrare a jocurilor loteristice. În schimb, prelungeşte, prin act adiţional, vechiul contract cu aceleaşi condiţii păguboase. Procentul de 4,99% se triplează brusc şi inexplicabil. Aşadar, procentul pe care îl plăteşte de atunci statul român este cu aproape 3% mai mare decât cel propus de contracandidaţii firmei Intralot. Stimaţi guvernanţi, care este motivul pentru care o companie a statului român îşi permite să plătească cel mai mare procent de pe piaţă uneia dintre cele mai neperformante companii, cum este Intralot?
			Domnul Petre Petrescu: "Pensionarii, bătaia de joc a Guvernului" Numărul pensionarilor din România a ajuns la aproape cinci milioane şi jumătate la finalul anului 2014. Dintre aceştia, peste 80% au pensia mai mică de 1.000 de lei pe lună. Pentru 15 procente dintre aceştia banii nu acoperă nici valoarea coşului de consum lunar. Practic, cu o pensie medie de aproximativ 200 de euro, pensionarii din România trăiesc la limita sărăciei. În Uniunea Europeană pensionarii sunt trataţi cu respect pentru munca pe care au depus-o de-a lungul anilor şi sunt recompensaţi atât cu pensii decente, cât şi cu servicii medicale de calitate. Astfel, în Austria, pensia minimă obligatorie variază între 700 şi 1.200 de euro pe lună, iar în Belgia şi Olanda se primeşte o pensie minimă de peste 1.200 de euro. În ţări precum Polonia şi Cehia pensia medie depăşeşte 400 de euro. Şi în Italia, Franţa sau Spania, bătrânii au pensii mai bune ca la noi. Pensia din aceste ţări este de aproximativ 5 ori mai mare decât în România. De parcă aceste probleme nu ar fi de ajuns, pensionarii români trebuie să plătească printre cele mai mari preţuri la medicamente din întreaga Uniune Europeană, costul medicamentelor comercializate în România fiind de câteva ori mai mare decât în alte state membre ale UE. Ce a făcut Guvernul pentru a îmbunătăţi situaţia pensionarilor din România? Mai nimic. Valoarea pensiei medii a crescut în ultimii patru ani cu mai puţin de 10%, un procent insignifiant, având în vedere diferenţele uriaşe dintre România şi celelalte state membre. Ca o bătaie de joc, la începutul anului, pensia minimă garantată a fost majorată cu 50 lei, până la valoarea de 400 lei, mai puţin de 100 euro.
			Domnul Petre Petrescu: "România fără medici - o Românie bolnavă" Prin declaraţia de astăzi doresc să vă aduc în atenţie un fenomen care a început să aibă urmări deosebit de grave pentru sistemul medical românesc, şi anume migraţia medicilor români. Migraţia medicilor continuă să crească de la an la an, iar Guvernul nu reacţionează, chiar dacă statul înregistrează pierderi consistente din cauza deficitului de cadre medicale. Statisticile ne arată ca în prezent peste 20.000 de medici români lucrează în alte ţări, majoritatea din Uniunea Europeană. Primul val al migrării medicilor a început în 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. De atunci am pierdut peste 14.000 de doctori. Lipsa lor se simte în toate spitalele din ţară. Situaţia e cu adevărat tragică în zonele rurale. Multe dispensare sunt închise, iar serviciile de ambulanţă, suprasolicitate. Salvările bat zilnic drumuri lungi în sate şi comune. Estimările arată că aproximativ 100 de localităţi din România nu au medic, iar numărul pacienţilor care revin unui doctor este de şase ori mai mare decât la oraş. Mulţi oameni ajung la control când este prea târziu. În România există acum 2,3 medici la mia de locuitori, faţă de 3,4, cât este media în Uniunea Europeană. În prezent, în România lucrează 39.896 de medici. Aceste cifre ne clasează pe un loc codaş la nivelul Uniunii Europene. Problema lipsei medicilor începe să fie din ce în ce mai serioasă. Spre exemplu, în anul 2014, au ieşit din sistem aproximativ 3.500 de medici, dintre care 2.450 au plecat să profeseze în afara ţării, şi au intrat doar 3.000 de medici, potrivit Colegiului Medicilor din Motivele migraţiei medicilor nu mai reprezintă de mult timp un mister: salariile derizorii, condiţiile precare de muncă şi suprasolicitarea, în condiţiile unui număr tot mai mic de cadre medicale în spitale. În România, veniturile medicilor sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Un medic rezident, în România, care lucrează inclusiv la secţia de primiri urgenţe, ajunge să câştige în jur de 220 de euro, în timp ce media europeană este de 1.300 de euro. Diferenţe foarte mari sunt şi între salariul pe care îl primeşte un medic specialist sau primar în ţara noastră şi un specialist cu aceeaşi pregătire în Europa. Astfel, un medic specialist este plătit de stat, în România, cu doar 500 de euro, în timp ce un medic primar primeşte cel mult 800 de euro. Media europeană este de aproximativ zece ori mai mare, respectiv 7-8.000 de euro. Personal, consider că este de datoria Guvernului să găsească soluţii eficiente împotriva acestui fenomen pentru că altfel, în câţiva ani, ne vom afla în situaţia de a fi nevoiţi să plecăm din ţară să ne tratăm bolile, pentru că în România nu va mai avea cine să o facă.
			Domnul Petre Petrescu: "România importă alimente, în timp ce producătorii locali nu pot intra pe piaţă" Deşi am putea hrăni tot sud-estul Europei cu produse româneşti, anual, în ţară continuă să intre sute de tone de alimente pentru care plătim aproape 5 miliarde de euro. Importurile de alimente sugrumă afacerile producătorilor locali. Carnea de porc, cartofii sau laptele sunt printre cele mai importate alimente din România. Ţara noastră a importat în anul 2014 carne şi fructe în valoare de miliarde de euro, în timp ce producătorii români se plâng că nu au unde să-şi vândă mărfurile. Fermierii români care au reuşit să-şi facă loc în hipermarketuri în competiţia cu legumele şi fructele din import se numără pe degete. Numai în primele şase luni ale anului 2014 am importat carne de aproape 300 de milioane de euro, dar şi fructe în valoare de 200 de milioane de euro. Tot în prima jumătate a anului 2014, România a importat legume în valoare de 158 de milioane de euro, cu 23% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2013. Surprinzător, tot de peste hotare am adus lapte, ouă şi miere pentru care am plătit 176 de milioane de euro. Piaţa agroalimentară este invadată de produse din import. Importăm mai multe produse agroalimentare decât reuşim să trimitem la export. Pe rafturile marilor magazine găsim roşii, mere şi multe alte alimente din alte ţări, chiar dacă legumele şi fructele româneşti nu mai merg nici măcar la export. Legumele româneşti, aşa cum ni le amintim, sunt pe cale de dispariţie. De vină sunt produsele din import, arătoase, dar fără gust, care ne-au invadat magazinele şi pieţele. Aceste produse, de cele mai multe ori, sunt primite mai bine de comercianţi decât produsele româneşti. Cauzele situaţiei actuale nu sunt un secret. Lipsa de organizare în asociaţii, subvenţiile prea mici, TVA-ul de 24% fac din produsele agroalimentare româneşti să fie mult mai scumpe decât cele din import. Guvernul nu a făcut nici el nimic pentru a remedia această situaţie, iar lipsa de strategie în agricultură este cruntă. Pentru agricultori nu există facilităţi sau reduceri nici la taxe, nici la impozite. În lipsa unui sprijin concret de la Guvern, producătorii autohtoni vor pieri în totalitate, iar victimele colaterale vor fi toţi românii care vor fi nevoiţi să consume doar alimente din import foarte arătoase, dar fără gust şi pline de chimicale.
			Domnul Iacob Puşcaş: "Inoportunitatea parteneriatului civil" Recenta încercare de a pune în dezbatere parlamentară Proiectul de Lege privind parteneriatul civil, în condiţiile în care nu există nicio obligaţie a statului român de a conferi cuplurilor coabitante protecţie egală în faţa legii cu cea existentă în cadrul unei familii legal constituite consider că se află nu numai în dezacord cu litera şi spiritul documentelor specifice interne şi internaţionale, dar reprezintă, realmente, un atac de o gravitate excepţională la adresa dăinuirii fiinţei noastre naţionale şi implicit a siguranţei ţării. În acest sens, aş dori să invoc faptul că iniţiatorul, în intenţia de a descuraja subtil o formă de convieţuire consacrată, căsătoria, cu una confuză, parteneriatul, de unde decurge şi expunerea copilului la riscul monoparentalităţii, forţează adoptarea unor prevederi care se află în contradicţie evidentă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Constituţia României, Codul civil etc. Pe de altă parte, impactul public al preconizatului parteneriat civil prezintă conotaţii cu atât mai catastrofice cu cât, după ultimul raport oficial al Institutului Naţional de Statistică, în acest moment în România se constată un fenomen îngrijorător de îmbătrânire a populaţiei, întrucât numărul românilor trecuţi de 65 de ani (3,4 milioane) îl depăşeşte pe cel al copiilor sub 14 ani (3,3 milioane), ceea ce înseamnă că, în realitatea de perspectivă, peste jumătate din populaţia României va depăşi în curând vârsta de 50 de ani şi, astfel, obstrucţionând natalitatea prin inoportunitatea parteneriatului civil, vom crea condiţiile periclitării forţei de muncă şi implicit scăderii numărului contribuabililor. Nu este deci în interesul nimănui, nici măcar al celor care şi-ar dori oficializarea unor relaţii bazate doar pe interesul obţinerii de facilităţi fiscale şi de locaţie, să trăim cu toţii într-o ţară depopulată prin concertate măsuri antinaţionale, în care profesorii să nu mai aibă elevi şi studenţi, pensionarii să nu mai poată beneficia de pensii, iar protecţia publică prin sistemul de sănătate să aibă o eficienţă nerelevantă. Considerând, în consecinţă, că parteneriatul civil creează premisele punerii în plan secundar a instituţiei familiei, subminând valorile esenţiale ale societăţii, pledez atât pentru respingerea acestui proiect generator de viciu legislativ, cât şi pentru focalizarea factorilor de resort din Legislativ şi Executiv, în vederea adoptării cât mai rapide a unei politici comune profamiliale, care să încurajeze natalitatea prin acordarea de facilităţi fiscale (creşterea alocaţiilor) şi alte măsuri adiacente de protecţie (cărucior pentru bebeluş, scutece gratuite timp de trei ani etc.), după modelul unor ţări precum Danemarca, Germania, Franţa etc.
			Domnul Constantin Mazilu: "Să menţinem spiritul sărbătorilor naţionale pe parcursul întregului an!" Ziua noastră naţională, 1 decembrie, prilejuieşte întotdeauna efuziuni patriotice în inima fiecărui român. An de an, momentul în care elitele româneşti reunite la Alba Iulia în Adunarea Naţională au consfinţit pentru totdeauna Marea Unire, este retrăit cu mândrie de fiecare dintre noi şi demonstrat prin activităţile noastre comune sau individuale în fiecare dată de 1 decembrie. O atmosferă de sărbătoare cuprinde întreaga ţară, iar acest moment solemn poate fi egalat doar de starea de spirit prilejuită de marile sărbători religioase, respectiv Crăciunul şi Paştele. Am votat, recent, ca România să mai aibă încă o sărbătoare naţională care elogiază trei evenimente desfăşurate în data de 10 mai. La această dată, în 1866, şi-a început domnia primul rege al României, Carol I, iar în 1881 ţara noastră a devenit regat. De asemenea, în 1877, România şi-a câştigat independenţa. Vă reamintesc că în perioadele 1866-1916 şi 1918-1947 ziua de 10 mai a fost Ziua Naţională a României. La acea vreme, sărbătoarea naţională avea şi o tradiţie frumoasă: în fiecare an, la 10 mai, era o "bătaie" cu flori pe şoseaua principală a fiecărui mare oraş. În 1917, această aniversare a fost interzisă după ocupaţia germană a României, iar din 1947 a fost interzisă definitiv de regimul comunist, după ce regele a abdicat forţat. În curând, vom marca aceste evenimente istorice deosebit de importante pentru neamul românesc, însă 10 mai nu va fi şi zi liberă. Totuşi, după cum este specificat şi în lege, Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi alte autorităţi centrale pot organiza manifestări cu prilejul zilei de 10 mai în limita bugetelor lor. De ce vă spun toate aceste lucruri? Pentru că, personal, consider că este nevoie să purtăm în gând şi să demonstrăm prin faptele noastre, noi, toţi românii, şi nu doar dumneavoastră, stimaţi colegi din Parlamentul României, zilele de 1 decembrie şi 10 mai şi spiritul lor pe tot parcursul anului, nu doar efectiv de zilele naţionale. Ne-am integrat în familia statelor europene şi în structurile euroatlantice, dar toate aceste eforturi şi realizări vor avea finalitatea dorită doar atunci când rezultatele lor se vor resimţi şi în viaţa românilor, iar pentru aceasta este nevoie ca toate proiectele de lege pe care le iniţiem, precum şi politicile publice pe care le susţinem şi le promovăm să pornească de la aceste principii şi să le asigure tuturor cetăţenilor ţării o şansă egală în accesarea sistemului social, educaţional şi medical. Să nu irosim experienţa istorică a acestui popor, care se impune să se regăsească şi în acţiunile de astăzi şi de mâine ale tuturor politicienilor, adică principiul solidarităţii naţionale să triumfe asupra intereselor partinice care ar putea să-i determine pe unii politicieni mai slabi de înger să procedeze altfel. Înaintaşii noştri, fie cei care au realizat Marea Unire de la Alba Iulia, fie cei care şi-au dat viaţa pentru ca în 1877 România să-şi câştige independenţa, ne-au dat o lecţie de urmat, cea a demnităţii, unităţii şi solidarităţii. Aşa a fost neamul românesc şi aşa este bine să redevenim, în aşa fel încât generaţiile viitoare, copiii şi nepoţii noştri, să moştenească, la rândul lor, idealurile Unirii şi o Românie puternică. În încheierea pledoariei mele de astăzi, vă invit să ne concentrăm pe ceea ce este necesar să realizăm, astfel încât toate deciziile şi acţiunile noastre pe linie parlamentară să aibă ca finalitate consolidarea spiritului românesc şi îmbunătăţirea vieţii tuturor românilor.
			Domnul Laurenţiu Chirvăsuţă: "9 mai - 138 de ani de independenţă" "Suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare", afirma în urmă cu 138 de ani Mihail Kogălniceanu într-o sală ca aceasta, în plenul Camerei Deputaţilor, marcând astfel momentul în care România îşi proclama independenţa absolută, rupând legăturile cu Înalta Poartă. Anul acesta s-au împlinit 138 de ani de independenţă, de stat naţional de sine stătător, timp în care România şi-a continuat drumul sinuos pentru înfăptuirea acestui ideal. Avem datoria să nu uităm trecutul şi să marcăm aşa cum se cuvine momentele de referinţă ale istoriei naţionale care ar trebui să primeze în faţa celor europene. Afirm aceste lucru deoarece am auzit frecvent în evenimentele dedicate zilei de 9 mai referiri mai degrabă la Ziua Europei care, desigur, are importanţa ei în viaţa politică internaţională, dar nu trebuie să neglijăm istoria naţională care ne defineşte astăzi ca stat şi naţiune. Avem datoria să le vorbim copiilor noştri de sacrificiul făcut de cei aproximativ 120.000 de soldaţi masacraţi de-a lungul Dunării, în Războiul de Independenţă. Desigur, data de 9 mai are conotaţii numeroase pentru viaţa politică europeană, de care trebuie să ne amintim. Cel puţin la fel de importantă pentru viitorul statelor europene şi al poporului român este data de 9 mai 1945, când Germania a capitulat în faţa aliaţilor, sfârşindu-se astfel o lungă şi dureroasă conflagraţie mondială, cel de-al Doilea Război Mondial. Tot pe data de 9 mai sărbătorim Ziua Europei, dată la care au fost puse bazele pentru crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi a Oţelului, precursoarea actualei Uniuni Europene din care ţara noastră face parte de 8 ani. Pledez pentru continuarea şi consolidarea drumului european, dar trebuie să vorbim mai des de istoria naţională care ar trebui să ne definească astăzi ca stat şi de interesul naţional ca traiectorie viitoare pentru dezvoltarea României. Avem datoria morală să nu uităm trecutul şi să marcăm aşa cum se cuvine momentele de referinţă ale istoriei naţionale. Dumnezeu să binecuvânteze România!
			Domnul Gheorghe Ciobanu: "Lupta împotriva evaziunii produce primele efecte - creşterea cu 12,6% a încasărilor bugetare în primul trimestru" Cele două mari boli cu care se confruntă societatea românească, în tentativa noastră comună de a reduce ecartul faţă de media Uniunii Europene, sunt corupţia şi evaziunea fiscală. Dezbaterea publică şi acţiunile instituţionale ale ultimilor ani s-au concentrat foarte mult pe fenomenul corupţiei, dar au ignorat în mare parte evaziunea fiscală, chiar dacă acest cancer şubrezeşte economia şi afectează puternic capacitatea statului de a acţiona în folosul cetăţeanului. Odată cu declanşarea luptei antievaziune de către Guvernul Ponta şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, condusă de Gelu Ştefan Diaconu, românii încep să conştientizeze că aceasta este o chestiune de siguranţă naţională. După primul trimestru din 2015, lupta împotriva evaziunii începe să-şi arate roadele: avem o creştere extraordinară a încasărilor bugetare, de aproximativ 12,6%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Vorbim de un plus ce însumează 6,14 miliarde de lei, adică aproximativ 1,5 miliarde de euro, peste 1% din PIB. Vorbim de bani care sunt suficienţi pentru a susţine reducerea TVA la alimente de la 24% la 9% începând cu 1 iunie 2015, ceea ce va genera o ieftinire a hranei românilor între 10% şi 15%. Eficienţa ANAF în combaterea evaziunii este vizibilă din creşterea cu 20,8% a încasărilor din TVA, ceea ce arată că bonul fiscal a devenit regula, şi nu excepţia. Faptul că toţi comercianţii mari sau mici au înţeles că există efecte nocive ale evaziunii şi îşi asumă riscuri legale semnificative a făcut ca lucrurile să se schimbe într-un timp atât de scurt. Pentru asta, trebuie lăudată campania de comunicare şi acţiune a ANAF, care a mers pe principiul vechi al puterii exemplului, care a sporit foarte mult gradul de conformare voluntară, pentru că este evident că nu există suficiente resurse logistice să fie controlaţi toţi operatorii economici. Acum că este dovedit că lupta împotriva evaziunii fiscale poate fi câştigată de Executiv, devine evident că proiectul noului Cod fiscal este realizabil, având în vedere că el se baza pe o creştere a încasărilor bugetare şi o mărire a conformării voluntare la plata de taxe şi impozite. În felul acesta, vom fi capabili să reducem TVA-ul la alimente, lucru care, conform BNR, va atrage după sine o inflaţie apropiată de 0% în 2015, cea mai mică de după Revoluţie, aşa cum susţinea şi guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu. Practic, va fi anul în care preţurile nu vor creşte absolut deloc şi tot ceea ce înseamnă plus la salariu sau la pensie se va traduce într-un câştig real pentru populaţie. Reuşita acestui experiment al combaterii evaziunii fiscale şi reducerea TVA la alimente de la 24% la 9% va crea cadrul propice pentru măsurile de relaxare fiscală prinse în noul Cod fiscal. Iată de ce merită să susţinem activitatea ANAF şi a Guvernului, dacă dorim ca TVA-ul global să scadă la 20%, să fie eliminate anumite taxe şi impozite, dar şi să fie reduse accizele. Nu aş vrea să închei această declaraţie politică, fără să scot în evidenţă execuţia bugetară excepţională pe primele trei luni. Pe lângă creşterea încasărilor din TVA, avem de-a face cu o majorare cu 14,6% a impozitului pe salarii şi venit, semn că românii au salarii mai mari. De asemenea, merită subliniată creşterea cu 52,3% a încasărilor din programele cu fonduri europene. Nu în ultimul rând, merită punctată grija cu care Guvernul cheltuieşte fondurile publice. Cabinetul Ponta a introdus regula grijii în folosirea resurselor bugetare, astfel încât, pe primul trimestru, cheltuielile au crescut cu doar 0,6% faţă de primele trei luni din 2014, ca să nu mai amintim faptul că s-au redus cu 3,1% cheltuielile cu bunuri şi servicii. Una peste alta, lupta împotriva evaziunii fiscale şi o execuţie bugetară coerentă, fără excese, pot genera încă din anul acesta o creştere economică semnificativă, dar mai ales o îmbunătăţire considerabilă a nivelului de trai al populaţiei. Americanii spun adesea "it’s the economy, stupid!". Iată că Guvernul Ponta, susţinut de majoritatea PSD-UNPR-PC-PLR din Parlament, înţelege să acţioneze în interesul românilor prin aceste măsuri fiscal-bugetare şi economice. După mult timp, se poate spune cu sinceritate că România este pe drumul cel bun.
			Domnul Sorin-Avram Iacoban: "Noul Cod fiscal - un cod pro-business" La 27 aprilie 2015 Senatul României a aprobat proiectul de Cod fiscal cu 90 de voturi pentru, 36 împotrivă şi 4 abţineri. Proiectul noului Cod fiscal a început să fie scris în anul 2013 în timpul ministeriatului domnului Daniel Chiţoiu, a continuat în timpul mandatului doamnei Ioana Petrescu, a fost preluat de ministrul Darius Vâlcov şi definitivat în timpul interimatului domnului Victor Ponta la Ministerul Finanţelor. Noul Cod fiscal propune modificări aproape la toate capitolele deoarece, în cei 12 ani în care a avut efecte juridice, vechiul Cod fiscal fusese modificat de 150 de ori, fiind aproape imposibil de lucrat cu textul rezultat, cerându-se ca cerinţă minimă măcar o republicare, care nu ar fi rezolvat decât doar temporar problema. Iniţiatorii au considerat că, după o perioadă destul de lungă de "curea strânsă" doar la unii, este momentul pentru o relaxare fiscală de proporţii. Punctul tare al acestui cod revoluţionar în materie îl reprezintă sistemul de taxare şi impozitare. Măsurile propuse vor intra în vigoare progresiv, unele din cursul anului 2015, altele de la 1 ianuarie 2016, altele de la 1 ianuarie 2018 şi 2019. 1. Domeniul taxării: reducerea TVA standard de la 24% la 20%; reducerea TVA la carne, legume, fructe de la 24% la 9%; reducerea TVA la cărţi de la 24% la 5% (pragul minim permis de instituţiile de profil europene); scăderea accizelor la carburanţi cu un procent cuprins între 16% şi 20%; eliminarea impozitului pe dividende; eliminarea impozitului pe construcţii speciale; scăderea cotei unice de impozit de la 16% la 14% de la 1 ianuarie 2019; excluderi de la plata impozitului pe profit pentru unele persoane juridice ca: Academia Română, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România. 2. Domeniul microîntreprinderilor: sistem diferenţiat de impozitare a microîntreprinderilor pe 3 clase în funcţie de numărul de salariaţi, cu 1%, 3%, 5%, renunţându-se printr-un amendament al Senatului la clasa de impozitare 3% plus 1.530 lei pentru fiecare trimestru pentru care se datorează impozit. 3. Domeniul impozitului pe profit: companiile străine cu conducerea efectivă în România vor plăti impozitul în România. Astfel, companiile offshore, destul de agresive pe piaţă, vor plăti impozitele în România dacă au conducerea efectivă în România. 4. Domeniul impozitului pe venit şi contribuţiile sociale: se stabileşte cota de impozitare de 10,5% pentru toate veniturile din activităţi independente; CASS nu mai este deductibilă la determinarea impozitului pe venit; baza de calcul a CAS şi CASS va fi plafonată la nivelul a 5 salarii medii brute pe economie. 5. Domeniul veniturilor din salarii: deducerea personală creşte cu 50 de lei pentru salariaţii care au în întreţinere una, două sau trei persoane şi cu 150 de lei pentru salariaţii care au în întreţinere patru sau mai multe persoane. De menţionat că valorile deductibile nu mai fuseseră schimbate de 10 ani; pentru veniturile din dividende şi din investiţii devine obligatorie plata unui CASS de 5,5%, indiferent de natura veniturilor; impozitarea finală a veniturilor din chirii va scădea de la 20% la 18%, raportat la venitul net. 6. Domeniul impozitelor si taxelor locale: impozitele pe clădiri se vor aplica în funcţie de destinaţia clădirilor, cota fiind cuprinsă între 0,08% şi 0,2% pentru clădirile rezidenţiale şi între 0,2% şi 1,3% pentru cele nerezidenţiale, ceea ce înseamnă că autorităţile locale vor putea scădea taxele cu până la 20% faţă de valoarea actuală; se elimină supraimpozitarea celei de-a doua locuinţe sau a locuinţei care depăşeşte 150 m2; scăderea cu 20% a limitei minime a cotei de impozit pe teren. Pe această cale, ţin să vă anunţ că împreună cu primul-ministru Victor Ponta şi cu domnul deputat Călin Matei am depus un amendament la Codul fiscal, prin care am urmărit modificarea şi completarea art. 25 alin. (1) din cod, în materia cheltuielilor deductibile, venind cu propunerea ca sumele investite de societăţile cu capital integral privat în infrastructurile sportive aparţinând sporturilor olimpice să fie deductibile 100%. Măsura vizează creşterea interesului investitorilor privaţi pentru susţinerea sporturilor olimpice, în măsura în care banii de la bugetul statului care sunt destinaţi federaţiilor sportive nu sunt suficienţi pentru înalta performanţă, România manifestând în ultimele două cicluri olimpice un regres sever în ceea ce priveşte rezultatele obţinute la olimpiade sau la concursurile internaţionale. Măsura la care a aderat prin semnătură şi prim-ministrul Victor Ponta reprezintă o mână întinsă pentru mişcarea sportivă olimpică, prilej cu care insistăm asupra necesităţii acestui amendament şi sperăm că şi dumneavoastră, domnilor colegi, să îl consideraţi oportun şi urgent. De săptămâna aceasta încep dezbaterile în comisia de resort pe Codul fiscal. Sper ca aceste dezbateri să nu se transforme într-un joc politic în care opoziţia să tergiverseze adoptarea acestui act normativ, aşa cum s-a mai întâmplat şi cu ocazia dezbaterii Legii de aprobare a Ordonanţei nr. 92/2014. Trebuie să înţelegem că un nivel de responsabilitate în plus ar fi oportun şi datorită faptului că România a ieşit din criza economică, este pe plus economic constant şi are obiective foarte îndrăzneţe care reclamă un nou Cod fiscal. Nu în ultimul rând, trebuie să precizez că, prin aplicarea acestui nou Cod fiscal, pentru anul 2016 există certitudinea unei creşteri cu 1,8% a consumului populaţiei, precum şi siguranţa scăderii cu 2,6 % a inflaţiei. Am speranţa că şi Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, va adopta acest proiect de act normativ care, repet, propune o relaxare fiscală fără precedent după 1989.
			Domnul Ioan Balan: "Guvernul care ne duce tot mai departe de Europa" "Cine naiba este Bruxelles-ul ăsta?", spunea nu de mult timp un lider marcant al PSD. "Ia mai lăsaţi-mă cu Europa voastră!" spunea un alt vicepreşedinte al PSD. "Nu ne spune nouă Europa ce să facem!", spunea chiar tânărul preşedinte al PSD, Victor Ponta. Dragi PSD-işti, România nu este nici în Asia şi nici în Africa! România este nu numai geografic în Europa, ci s-a întors şi politico-economic, prin aderarea la UE în 2007, în vechea familie europeană. Dragă Victor, "Europa ne-a ajutat. Rămâne să ne ajutăm şi noi înşine!", asta spunea Vasile Boerescu în urmă cu peste 150 de ani, şi afirmaţia rămâne în continuare de maximă actualitate. Europa ne-a ajutat şi ne ajută să continuăm implementarea reformelor din justiţie, administraţie şi afaceri interne. Europa ne pune anual la dispoziţie fonduri structurale de miliarde de euro din care tu nu reuşeşti să atragi niciun cent, ci te lauzi cu proiectele demarate de guvernul anterior. Europa aduce în România investiţii străine care plătesc taxe către stat şi furnizează bunăstare tuturor. Europa aduce în România locurile de muncă pe care le aşteaptă românii şi pe care tu eşti incapabil să le creezi, deşi ai promis peste un milion. Europa ne ascultă şi ne-a luat la masa deciziilor celor "mari", numai că miniştrii tăi trimişi la consilii nu ştiu nici de ce se află acolo, nici ce foloase să atragă pentru români şi România, nici de ce sunt miniştri. Îi trimiţi la Bruxelles doar pentru shopping şi ca să-şi facă poze pentru Facebook. Imediat după Revoluţia română şi până în 2012, populaţia şi guvernele care s-au succedat au făcut eforturi consistente pentru a apropia România de Uniunea Europeană, de exigenţele unui stat modern, cu o economie funcţională şi o democraţie consolidată. Eu nu am uitat că 85% dintre români au susţinut aderarea României la Uniunea Europeană şi tot atâţi români şi-au îndreptat toate speranţele în acest proces. Din păcate pentru ţara mea, din 7 mai 2012, România pare a fi intrat, fără echivoc, într-un proces invers, de îndepărtare de Uniunea Europeană. Democraţia a fost lovită direct în moalele capului în vara anului 2012 şi de atunci primeşte lovituri asupra instituţiilor statului de drept ori de câte ori Victor Ponta se necăjeşte la meciurile de baschet. Structurile economice sănătoase au fost puse pe butuci, privatizările s-au transformat toate în surse de îmbogăţire pentru clientela PSD, potenţialul economiei naţionale a scăzut de la un an la altul, peste 4 milioane de români nu mai au încredere că-şi vor îndeplini visurile în România şi au luat calea străinătăţii, nivelul de colaborare şi coordonare cu instituţiile comunitare s-a deteriorat şi a devenit ineficient, liderii politici aflaţi la guvernare au ţinut să se pozeze mai degrabă cu Putin la Soci, decât cu Merkel la Bruxelles, toate acestea sunt doar rezultatul nociv al menţinerii lui Victor Ponta la guvernare, cu braţele nesătule ale baronilor locali. Ei l-au creat pe Victor Ponta şi tot ei îi girează toate actele şi faptele. Aşadar, prin modelul politic pe care l-a implementat Victor Ponta, cel al baronilor cu pretenţii de oligarhi, România se îndepărtează de Europa şi se apropie tot mai mult de un model estic extrem de dăunător. Ştiu cu certitudine că românii au ajuns la maximum de suportabilitate cu Victor Ponta şi PSD la guvernare şi îi vor trimite pe aceştia în paginile negre ale istoriei recente.
			Domnul Vasile Iliuţă: "A fi mamă în România, o probă de curaj!" Din nefericire, ne evidenţiem prin contraperformanţă. Un raport recent realizat de organizaţia neguvernamentală "Save the children!" (Salvaţi copiii!) relevă faptul că, din 178 de ţări incluse în studiu, România se află pe locul 66 în lume şi pe ultimul loc în Europa, în ceea ce priveşte calitatea serviciilor şi a vieţii viitoarelor mămici. Mai mult, la nivel european, România este prima ţară aflată în topul mortalităţii infantile. O mare parte a acestor decese ar putea fi evitată, dacă maternităţile ar fi dotate cu tot ce este necesar, iar mamele ar fi consiliate corespunzător înainte şi după apariţia copilului. În lipsa acestor condiţii medicale nu e de mirare că în România sporul natural este unul negativ şi diferenţa dintre decese şi naşteri se tot adânceşte din 2008 încoace. Deducem că spectrul crizei, care a adus scumpiri de tot felul, a determinat şi creşterea şomajului, conaţionalele noastre au fost determinate să amâne momentul conceperii unui copil pentru vremuri mai bune din punct de vedere financiar. Astfel, ne confruntăm cu o situaţie alarmantă, în care femeile care ştiu ce presupune a fi mamă în România aleg să conceapă un copil după vârsta de 30 de ani şi în eventualitatea în care se împlinesc profesional. La polul opus există o explozie a mamelor minore, care de cele mai multe ori aleg să-şi abandoneze copilul, adâncind dezechilibrul social deja existent. Să nu uităm că natalitatea are o importanţă uriaşă pentru popor, dar pentru a o încuraja şi a o susţine în a avea un curs firesc şi armonios este nevoie de crearea tuturor condiţiilor necesare pe termen lung pentru mamă şi copil, pe cele trei aspecte esenţiale traiului decent: financiar, medical şi educaţional. Cu variaţii numerice mai mici şi mai mari, de 26 de ani încoace avem de-a face cu un declin demografic ce reprezintă o ameninţare pentru sistemul public de pensii. Dacă aruncăm o privire pe Programul de guvernare 2013-2016 al Guvernului Ponta, sesizăm promisiunea unui pachet social garantat pentru educaţie care include: construirea de campusuri şcolare, creşe şi grădiniţe, modernizarea şcolilor şi dotarea acestora cu mijloace didactice moderne şi microbuze şcolare, plus o educaţie personalizată în funcţie de fiecare copil în parte. La toate acestea se adaugă promovarea unui echilibru între viaţa de familie şi cea profesională, prin creşterea calităţii serviciilor din creşe şi servicii de zi care includ bone şi after-school-uri. Cam atât pentru copii şi cam nimic pentru mamele acestora. Între timp, tot ce putem observa sunt microbuzele şcolare oferite şi folosite de către aceştia în timpul campaniei electorale şi care acum zac în curtea şcolilor pentru că nu există bani pentru carburant. Cât despre modernizare, au fost băgaţi prea mulţi bani în manuale digitale care au fost prea puţin de folos. În rest, programul nu vine cu niciun fel de ajutor pentru mamă şi copil. Este strigător la cer, nimic despre creşterea alocaţiei pentru copil, nimic despre indemnizaţia pentru creşterea copilului! Un copil şi bunătatea lui ar trebui să reprezinte o responsabilitate comună a societăţii. Modalităţile principale prin care ar trebui susţinuţi mama şi copilul sunt prin securitate economică (prin alocaţie şi sprijin financiar) şi prin servicii de calitate oferite pentru îngrijirea acestora. Este necesar ca viitoarele mame să aibă încredere în primul rând în sistemul de sănătate, să nu le fie teamă, să aibă siguranţa că vor avea de-a face cu un personal medical competent care va lucra în condiţii optime atât în timpul sarcinii, cât şi după naşterea copilului. Însă medicii avertizează că nu sunt bani pentru materialele de bază, iar Guvernul declară că toate consumabilele necesare se vor achiziţiona prin licitaţii la nivel naţional. Dar, desigur, durează... şi cine ştie ce se mai achiziţionează. Unul dintre elementele politicii de familie ar trebui să fie îmbinarea serviciului cu viaţa de familie. Nu putem permite în continuare ca rolul mamei să fie ridiculizat. Ca stat, trebuie să avem grijă ca nevoile de bază ale mamei şi ale copilului să fie îndeplinite prin servicii medicale corespunzătoare, o educaţie adecvată şi sprijin financiar. Pentru noi, românii, familia şi copiii au reprezentat elemente esenţiale ale vieţii sociale, iar astăzi acestea şi-au pierdut consistenţa şi semnificaţia, de aceea numai implicarea statului şi a politicilor sociale vor conduce la creşterea demografică.
			Domnul Ion Şcheau: "Haos şi incompetenţă în educaţia românească" Reforma din educaţie, care a luat forma Legii nr. 1/2011, Legea educaţiei naţionale, era absolut necesară pentru ca învăţământului românesc să i se dea o şansă să se modernizeze. Încă din primele zile de guvernare, numeroasele modificări făcute de PSD au scos în evidenţă ura pe care acest partid o are faţă de sistemul de educaţie şi faţă de slujitorii săi. Modificări peste modificări, adnotări şi adăugiri, mare parte făcute la ceas de seară, au masacrat reforma din educaţie demarată în anul 2011, încât din obiectivele iniţiale nu a mai rămas mai nimic. Toate aceste modificări s-au făcut netransparent, fără dezbateri, fără consultări cu mediul academic, cu societatea civilă şi, cel mai grav, într-o democraţie fără un consens al întregii clase politice. Problemele din învăţământul românesc sunt într-adevăr probleme generale ale societăţii româneşti, iar clasa politică nu doreşte crearea unui sistem care să încurajeze creativitatea, ci doreşte să o distrugă, pentru că nu dă doi bani pe educaţie şi pe viitorul acestei ţări. De ani se vorbeşte de reforma în sistemul de învăţământ, dar la începerea fiecărui anului şcolar există mereu şcoli care funcţionează fără avize sanitare, şcoli care nu au manuale, iar infrastructura educaţională lasă de dorit. Subfinanţarea actului de învăţământ a reuşit să aducă în mizerie statutul de profesor, politizarea din sistem, corupţia şi violenţa, abandonul şcolar, mame de pe băncile şcolilor, rezultatele dezastruoase la evaluări şi bacalaureat, şi lista parcă nu se mai termină, au condus la o şcoală românească care nici azi nu are capacitatea de a răspunde la noile cerinţe ale pieţei muncii din România. Dar, surpriză, domnul Sorin Câmpeanu, ministrul educaţiei, s-a trezit şi doreşte să facă schimbări majore în învăţământ, pentru că abia acum probabil şi-a dat seama că acest proces de modernizare a învăţământului trebuie să fie adaptat atât la nevoile sistemului, cât şi la nevoile mediului socioeconomic. Vom trăi şi vom vedea dacă Domnia Sa se va ţine de cuvânt. Lăsând gluma la o parte, este nevoie de un nou concept al predării şi al învăţării. Apoi, alocarea de resurse financiare substanţiale va duce la o eficientizare a activităţii educaţionale, pentru că educaţia din România chiar nu mai poate aştepta.
			Domnul Ion Şcheau: "Antibilanţ - 3 ani de guvernare PSD, 3 ani de minciună şi stagnare economică" Tema declaraţiei de astăzi este bilanţul celor 3 ani de guvernare PSD - Victor Ponta. Săptămâna trecută s-au împlinit 3 ani de când Victor Ponta a preluat guvernarea acestei ţări. Pe cât de mari au fost aşteptările românilor faţă de acest nou prim-ministru, pe atât de mare a fost dezamăgirea. Victor Ponta şi-a dat nota opt pentru performanţa din cei trei ani. Eu cred că românii i-au spus foarte clar în 16 noiembrie că nu a luat notă de trecere, iar faptul că el continuă cu aceleaşi comportamente pentru care a fost sancţionat nu dovedeşte decât că nu a învăţat nimic şi trebuie înlăturat cât mai repede de la guvernare. Concluzia bilanţului celor 3 ani de guvernare PSD este că au fost 3 ani de minciună şi stagnare economică. Pentru arădenii pe care îi reprezint în Parlament, cele mai clare semne ale incompetenţei şi nepăsării guvernării Ponta sunt vizibile cu ochiul liber: Autostrada Nădlac-Arad nu este nici acum finalizată integral, deşi contractele cu problemă au fost reziliate de mai bine de 2 ani. S-a întârziat semnarea unora noi şi abia anul acesta avem promisiunea deschiderii integrale a traficului către Ungaria. Din păcate cei de la uzinele Dacia sau cei care descarcă marfă în portul Constanţa nu sunt aşa norocoşi ca noi şi nu vor avea o autostradă care să îi lege direct de Europa Occidentală, pentru că Guvernul Ponta a întârziat 3 ani construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti; pasajele peste calea ferată de pe centură abia anul acesta au primit alocare în buget, după 3 ani de presiuni constante din partea politicienilor arădeni şi a cetăţenilor; strada Constituţiei, pentru care am cerut alocare financiară, inclusiv prin amendamente la bugetul de stat, şi care este în aceeaşi stare. În schimb, se găsesc bani pentru diferite drumuri judeţene sau cămine culturale în judeţele controlate de baronii PSD. Guvernarea PSD s-a dovedit una de faţadă care nu a făcut decât să enunţe obsesiv ceva ce în realitate nu a realizat: un trai mai bun pentru români. Pare că singura preocupare constantă a premierului a fost să îşi găsească ţapi ispăşitori pentru nerealizări: greaua moştenire, Traian Băsescu, iar mai nou anchetele DNA. Un milion de locuri de muncă au fost promise în 2012. Guvernul Ponta nu a realizat în cei 3 ani nu doar jumătate, dar nici măcar un sfert din ce a anunţat. În trei ani de mandat ai Guvernului Ponta au apărut în plus doar aproximativ 120.000 de salariaţi. Chiar dacă a reîntregit salariile, a crescut salariul minim şi pensiile în fiecare an, aceste creşteri de venituri nu au acoperit creşterile de preţuri. Din 2012 până în 2014 nivelul preţurilor s-a majorat cu peste 8,6%, spre deosebire de 7,6 %, rata de creştere a veniturilor la nivelul gospodăriilor, iar creşterea salariului minim fără o reducere pe măsură şi a taxelor pe forţa de muncă nu a făcut altceva decât să aducă mai mulţi români în situaţia să fie plătiţi doar cu salariul minim, aproape 25%. Surplusul real pentru pensii şi salarii este unul jignitor, faţă de retorica constantă susţinută de PSD în frunte cu Victor Ponta. Pensia medie a crescut în termeni de putere de cumpărare cu mai puţin de 2%, iar salariul mediu cu sub 5%. Scăderea taxelor şi impozitelor a fost o altă minciună sfruntată a lui Victor Ponta. Nu doar că nu a redus impozitarea, dar a introdus peste 40 de alte taxe suplimentare pe diverse alte paliere. Evaziunea fiscală a atins cote record sub guvernarea PSD. În 2011 evaziunea fiscală era de 84,1 miliarde lei, 15,1% din PIB, şi a crescut în 2012 la 97,8 miliarde lei (16,6%) şi la 102 miliarde de lei (16,2%) în 2013, conform raportului Consiliului Fiscal. Şi mai grav este faptul că Guvernul Ponta a sacrificat investiţiile, zonă care determină creşterea economică. Investiţiile de stat (cheltuielile de capital) au scăzut constant în ultimii trei ani, ajungând de la o pondere de 3,3% din PIB la 2,7%. Adevăratul bilanţ al guvernării Ponta este acesta din cifre, nu din evenimentele fastuoase organizate pentru a mai arunca petarde fumigene care să mascheze incompetenţa şi corupţia din jurul guvernării.
			Domnul Ion Şcheau: "Din dorinţa de a ţine cu dinţii de putere, Guvernul PSD ignoră semnalele de alarmă trase de Comisia Europeană în privinţa unor posibile dezechilibre macroeconomice" Doresc să vă aduc în atenţie o serie de semnale îngrijorătoare pe care instituţiile europene ni le transmit din ce în ce mai articulat şi care sunt relativizate sau ignorate sistematic de actuala putere. Anunţul din luna februarie al Comisiei Europene de declanşare a procedurii de dezechilibru macroeconomic pentru România ar fi trebuit să provoace cel puţin o conferinţă de presă, prin care ministrul finanţelor publice din România să fi ieşit public şi să ne explice cu lux de amănunte care au fost cauzele acestei măsuri luate de Comisie şi mai ales care sunt soluţiile cu care vine în întâmpinarea acestei proceduri. În loc să avem parte de o astfel de atitudine responsabilă, am asistat la o încercare de muşamalizare a subiectului, în deja bine-cunoscutul amar stil clasic al PSD. Reacţia a lipsit cu desăvârşire în perioada imediat următoare anunţului. La o distanţă de 3 zile de la anunţ, provocat de o întrebare care i-a fost adresată de cititorii unui portal online de ştiri, fostul ministru Vâlcov ne spunea, fără nicio ezitare, că Uniunea Europeană a greşit introducând această procedură. Comisia Europeană este cât se poate de clară asupra riscurilor la care se supune România, în ciuda progreselor considerabile pe care le-a realizat, susţinând: "România înregistrează dezechilibre macroeconomice care necesită monitorizare şi acţiuni la nivel de politic. În cursul celor trei programe consecutive cu UE şi FMI, dezechilibrele externe şi interne au fost reduse în mod semnificativ. Cu toate acestea, riscurile de pe urma situaţiei net negative a investiţiilor internaţionale şi o capacitate redusă de export pe termen mediu necesită atenţie. Mai mult, stabilitatea sectorului financiar a fost menţinută până acum, dar rămân vulnerabilităţi externe şi interne în sectorul bancar". Criticile exprimate de Comisie vizează aşadar lipsa investiţiilor externe, dar şi capacitatea redusă de export pe termen mediu. Cu alte cuvinte, Comisia subliniază nevoia unei consolidări a economiei pe termen lung, fenomen fără de care România rămâne vulnerabilă, putând înregistra schimbări negative puternice la nivel macroeconomic. Ignorând toate aceste semnale, Guvernul PSD a mers înainte cu planul de modificare a sistemului fiscal, cu accent pe o serie de măsuri fiscale care vor genera costuri negative uriaşe pentru bugetul ţării în următorii 4 ani, de aproximativ 36 miliarde de lei. Chiar dacă în textul oficial de la acea vreme al Comisiei nu regăsim vreo referire la proiectul de Cod fiscal propus de Guvern, nu putem să nu intuim faptul că el a fost cel care a generat cel puţin îngrijorarea instituţiilor de resort. La toate acestea aş mai adăuga modul nefast în care s-a încheiat ultima vizită a FMI în România, fără adoptarea unei noi scrisori de intenţie şi cu avertizarea FMI că România rămâne în continuare supusă riscurilor financiare în cazul unor şocuri pe piaţa externă. Vizita recentă a actualului ministru de finanţe la Washington, în cadrul căreia s-a întâlnit cu reprezentanţii FMI pentru a detensiona lucrurile, arată de fapt cât de rece este noua relaţie între cele două părţi. Dintre toate acestea, aş vrea să extrag şi să evidenţiez un lucru: atitudinea din ce în ce mai detaşată şi sfidătoare a Guvernului condus de Victor Ponta faţă de poziţia şi sprijinul instituţiilor europene, în special FMI şi Comisia Europeană. Afirmaţiile şi descrierile făcute de un fost ministru de finanţe al Guvernului PSD, de tipul: "Credeţi că Franţa şi Marea Britanie sunt foarte fericite că România vrea să reducă taxele?" sau "Fără chingile FMI, BM şi CE ne-am bate cu China şi SUA în ceea ce priveşte ritmul de creştere", fac parte dintr-o retorică periculoasă. Discreditarea instituţiilor europene şi internaţionale de finanţare denotă o atitudine naţionalist-populistă care nu este de bun augur în actualul context politic, economic şi financiar al Europei. Privim cu toţii la mişcările radicale de stradă din Grecia şi Spania, întreţinute de cele două partide Syriza şi Podemos, printr-o retorică agresivă, care îi demonizează pe creditorii externi şi care nu face decât să agraveze situaţia economică a respectivelor state. În încheiere, solicit noului ministru de finanţe şi Guvernului României să trateze cu maximă responsabilitate procedura de dezechilibru macroeconomic, să adopte un discurs raţional şi să revizuiască principiile de dialog cu creditorii externi. Indiferent dacă vom avea sau nu un nou acord cu FMI, colaborarea şi menţinerea unei legături strânse, de încredere cu partenerii financiari externi sunt necesare României.
			Domnul Ion Şcheau: "Operaţiunea transferurilor de miniştri orchestrată de domnul Victor Ponta arată că PSD nu mai are resurse, fiind incapabil să se schimbe şi să vină cu soluţii pentru problemele reale ale guvernării" Într-o declaraţie anterioară trăgeam un semnal de alarmă asupra lipsei acute de viziune, dar şi de preocupare pentru următorul cadru anual de finanţare europeană 2014-2020 a domnului Eugen-Orlando Teodorovici. Am atras atenţia la acel moment că programul de accesare a fondurilor europene pentru perioada 2014-2020 riscă să fie detonat, având în vedere că, la mai bine de un an de la deschidere, ţara noastră nu a încasat niciun ban de la Comisia Europeană. Spre surprinderea mea, ministrul direct responsabil de această stare de fapt a fost propus ulterior ministru de finanţe, ca înlocuitor pentru fostul ministru PSD asupra căruia există astăzi grave acuzaţii de corupţie. Mă întreb dacă domnul Ponta trăieşte într-o realitate paralelă, în care performanţa şi buna organizare definesc domeniul pe care l-a gestionat domnul Teodorovici. Nu găsesc un alt motiv pentru care ar fi fost făcut acest transfer. Probabil că, în viziunea domnului Ponta, domnul Teodorovici este un erou naţional care îşi propunea să salveze România, făcând aluzii la practici din Evul Mediu. Mă refer aici la afirmaţia făcută de domnul ministru, care arunca stigma eşecului fondurilor europene pe cei care lucrează în companiile de stat în domeniul achiziţiilor şi care, din cauza modului defectuos în care au gestionat aceste achiziţii, ar trebui agăţaţi în piaţa mare, conform afirmaţiilor ministrului în funcţie. Înţeleg de aici că domnul Teodorovici doreşte introducerea pedepsei capitale, caz în care ar putea fi recomandat de domnul Ponta, de ce nu, chiar şi pentru domeniul justiţiei. Nu cred că schimbul în sine de portofolii este o problemă. De altfel, au mai existat numeroşi politicieni care au ocupat de-a lungul carierei lor portofolii diferite. Totuşi, în cazul de faţă, vorbim despre un ministru asupra căruia atât sectorul societăţii civile, cât şi cel al mediului privat au ridicat numeroase acuze de proastă gestiune a sistemului fondurilor europene, în special a celor din cadrul POSDRU. Mai precis, într-o scrisoare deschisă, reprezentanţii mai multor ONG-uri sesizau faptul că ministerul pe care domnul Teodorovici l-a condus până nu de mult "nu comunică eficient cu beneficiarii de proiecte, lansează reglementări ilegale, cer aplicarea unor regulamente retroactiv şi, nu de puţine ori, schimbă regulile în timpul implementării, toate acestea având ca efect o slabă absorbţie a fondurilor europene". Sunt cuvintele beneficiarilor de fonduri europene. Ele descriu situaţia haotică întreţinută de fostul ministru al fondurilor europene, actualmente ministru al finanţelor publice în România. Cred că acest transfer al ministrului Teodorovici de la fondurile europene la fondurile României arată de fapt lipsa totală de soluţii faţă de nevoile reale ale acestei ţări de a fi guvernată. Iată că acum asupra celui care propunea marea reformă fiscală a României au fost aduse grave acuzaţii de corupţie. Indiferent de rezultatul acţiunilor justiţiei asupra domnului Vâlcov, suspiciunile grave de corupţie ridicate asupra miniştrilor PSD sunt suficiente pentru a arăta că aceste tinere speranţe sunt, de fapt, false iluzii. PSD nu reuşeşte să se schimbe pentru că nu are resursele umane interne necesare. PSD nu face altceva decât că rotească aceiaşi oameni pe diverse funcţii, parazitând întregul aparat de stat. Sub patronajul lui Victor Ponta au fost făcute o serie de rocade ale miniştrilor, dintre care o pot aminti acum pe cea a domnului Şova care a trecut de la Ministerul Marilor Proiecte la Ministerul Transporturilor sau pe cea a doamnei Plumb de la Ministerul Mediului la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Nu ezit să menţionez inclusiv faptul că noul ministru al fondurilor europene este tot un apropiat al doamnei Plumb. În Guvernul PSD totul se întâmplă ca într-o mare familie. Cred că acest sentiment al apartenenţei la marea familie PSD este singurul lucru care îi mai menţine uniţi. În tot acest context, mă întreb când vor conştientiza cei de la PSD că, oricât de mult se prezintă domnul Ponta ca adept al reformării clasei politice, ei nu sunt deloc capabili să înfăptuiască adevărata reformă pe care o aşteaptă românii care au venit la vot pe 16 noiembrie. Poate că acest lucru va fi posibil peste câţiva ani, după o eventuală reîmprospătare a resurselor umane proprii. În acest context, cred că varianta retragerii de la guvernare ar fi o soluţie rezonabilă pentru PSD.
			Domnul Ion Şcheau: "Pentru PSD şi premierul Ponta proiectul noului Cod fiscal şi cel pentru revizuirea Constituţiei sunt doar formele fără fond fabricate pentru a se agăţa de putere" Fiecare zi care trece de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016 ne ilustrează trufia şi autosuficienţa actualului Guvern condus de Victor Ponta. După câteva săptămâni de căinţă mediatică, premierul a revenit la vechile metehne şi duce aroganţa pe căi nebănuite. Alături de baronii din PSD şi-a fixat o nouă ţintă pentru care este dispus să sacrifice orice: conservarea puterii PSD la guvernare până la alegerile parlamentare din 2016. Ultimele două probe ale acestei atitudini de tipul "după noi, potopul!" sunt proiectele pentru modificarea Codului fiscal şi cel pentru revizuirea Constituţiei. Două proiecte fundamentale pentru arhitectura statului român, două proiecte pe care domnul Ponta s-a gândit să le impună cu forţa chiar cu un an înainte de alegerile parlamentare la termen. Cum se explică acest marş forţat al PSD către impunerea la limita democraţiei a unor proiecte de o asemenea anvergură? Răspunsul stă în tensiunile de pe scena politică şi mai ales în fierberea care a cuprins principalul partid de guvernământ, după pierderea neaşteptată a alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014. Numai că, în loc să îşi tranşeze disputele interne pe căi democratice, eventual printr-un congres care să decidă linia de urmat în continuare, mai-marii PSD au ales calea căpuşării actului de guvernare şi confiscarea lui pentru beneficii politicianiste. Grija actualului Guvern nu mai este nici măcar declarativ implementarea programului de guvernare, ci punerea permanentă de beţe în roate opoziţiei şi blocarea ei, aşa încât PSD să rămână la guvernare prin orice mijloace până cel puţin în 2016. Aşa se explică disperarea cu care PSD promovează "urechist" un proiect de Cod fiscal utopic, ajungând să ameninţe opoziţia că îl va trece prin asumarea răspunderii în această sesiune parlamentară, dacă opoziţia nu îl acceptă în actuala formă. Pentru PSD nu contează că numai în procesul de consultare publică au fost deja aduse peste 1.000 amendamente la acest cod, la fel cum nu contează că marea majoritate a specialiştilor în economie şi fiscalitate au avertizat asupra nesustenabilităţii acestui proiect. Pentru PSD nu contează nici că un proiect de revizuire a Constituţiei nu poate fi viabilizat în câteva luni de activitate a comisiei speciale, după eşecul precedentei comisii şi după nenumăratele avize negative primite de la Curtea Constituţională, Comisia de la Veneţia şi chiar Consiliul Legislativ. Proiectul noului Cod fiscal şi cel pentru revizuirea Constituţiei sunt în acest moment doar formele fără fond gândite de PSD pentru a se agăţa la putere. Astfel de proiecte trebuie promovate de guverne cu maximă legitimitate şi credibilitate, ceea ce nu e cazul guvernului condus de pierzătorul alegerilor prezidenţiale. PSD nu încearcă decât intoxicarea opiniei publice cu teme fabricate, astfel încât nemulţumirile faţă de această guvernare să fie ţinute sub control. Să ne amintim cum, aflat în opoziţie, PSD era cel care blama tendinţa guvernării Boc de a-şi asuma răspunderea pe proiectele care nu puteau fi trecute rapid prin Parlament. Acum PSD face acelaşi lucru în disperarea de a-şi conserva puterea până în 2016. Aşa arată o guvernare politicianistă şi iresponsabilă, capabilă să sacrifice interesele şi aşteptările românilor pentru proiectul câştigător al preşedintelui Klaus Iohannis. Am încrederea că acest Parlament îşi poate dovedi onorabilitatea până la sfârşitul acestei legislaturi prin doborârea prin moţiune de cenzură a acestui guvern Ponta. Chiar dacă va încerca impunerea cu forţa a unui Cod fiscal neserios şi a unui proiect de modificare a Constituţiei făcut pe picior, Parlamentul rămâne cu prerogativa cenzurării unui asemenea act de guvernare prin posibilitatea adoptării moţiunii care va fi introduse automat în urma asumării răspunderii guvernului. Aşa cum românii nu s-au lăsat călcaţi în picioare de PSD la alegerile din noiembrie 2014, nici noi în Parlament nu trebuie să permitem acest lucru.
			Domnul Ion Şcheau: "Victor Ponta amăgeşte românii cu scăderea preţurilor la alimente, ca efect al scăderii TVA, aşa cum a făcut-o şi în cazul Loteriei bonurilor fiscale" Aş vrea să reflectăm câteva minute asupra tehnicilor mincinoase ale PSD şi ale actualului prim-ministru prin care amăgesc românii şi maschează eşec după eşec. Loteria bonurilor fiscale marca Ponta este o mostră a politicii de amăgire a românilor pe care o duce actualul Guvern. Atunci când a fost anunţată, loteria a fost prezentată ca o şansă a românilor care achită la casă şi păstrează bonul fiscal de a câştiga un premiu în valoare de un milion de lei. În final, deoarece sistemul de extragere a câştigătorilor nu a fost gândit în detaliu sau a fost gândit intenţionat aşa, au existat 9.000 de câştigători. Astfel, premiul estimat de un milion de lei s-a transformat într-un premiu efectiv de 100 de lei. Ca să fiu ironic, premiul iniţial de un milion de lei noi s-a transformat de fapt într-un premiu de un milion de lei vechi, adică s-a devalorizat ca actualul Guvern. Prin urmare, Guvernul a manipulat jucătorii fără să îi anunţe la ce categorie jucau de fapt. Până la urmă, nu faptul în sine este deranjant, şi anume că premiul se va împărţi la numărul total de 9.000 de câştigători, ci constatarea că în această acţiune Guvernul s-a folosit de români şi i-a amăgit pentru a-şi pune în funcţiune o acţiune de marketing prin care doreşte să se legitimeze ca luptător cu evaziunea fiscală şi să ascundă eşecul în a aduce bunăstare românilor. Evident, aceste tehnici nu sunt noi. Avem şi alte exemple de situaţii în care le-am mai întâlnit. Anunţurile din toamna anului trecut şi din primăvara acestui an, referitoare la faptul că preţurile la gaze nu vor creşte în următorii 5 ani sunt din aceeaşi categorie a iluziilor grosolane vândute de echipa domnului Ponta. Nici până acum nu avem o explicaţie publică pentru dezinformarea lansată de fostul ministru delegat pentru energie din cabinetul Victor Ponta, domnul Răzvan Nicolescu, care afirma că există acordul FMI pentru amânarea calendarului de liberalizare a preţurilor la gaze din 2018 până în 2021, deşi am aflat ulterior că poziţia FMI a fost cu totul alta. Mai mult, Guvernul a anunţat la un moment dat public amânarea calendarului, susţinând că liberalizarea preţurilor la gaze pentru consumatorii casnici şi pentru CET-uri se va face până la 30 iunie 2021. Cu toate acestea, preşedintele ANRE a anunţat recent că preţurile la gaze vor creşte de la 1 iulie, anul acesta, cu 5-8%, din cauza aplicării unei noi etape în calendarul de liberalizare. Un exemplu şi mai recent este actuala propagandă a prim-ministrului referitoare la scăderea TVA. Acesta insistă să vândă iluzii populaţiei că preţurile la alimente vor scădea ca urmare a reducerii TVA la 9%. Domnul Ponta nu are însă nicio siguranţă că acest lucru se va întâmpla, deoarece preţurile pe piaţă se stabilesc ca urmare a dinamicii şi efectelor legii cererii şi a ofertei şi ca urmare a politicilor de preţuri duse de marii retaileri. De fapt, domnul Ponta încearcă mişeleşte să îşi pregătească terenul pentru un eventual eşec al acestei măsuri, derobându-se de orice responsabilitate şi plasând orice vină în terenul comercianţilor. La fel ca în cazul Loteriei bonurilor fiscale şi la fel ca în cazul liberalizării preţurilor la gaze, domnul Ponta vinde iluzii românilor când vorbeşte de scăderea preţurilor la alimente şi este foarte posibil ca acel câştig trâmbiţat ca urmare a reducerii TVA la alimente să se dovedească a fi un balon de săpun. Cred că rolul nostru este de a semnala aceste derapaje, de a-i informa corect pe români atunci când Guvernul apelează la astfel de tehnici mincinoase şi de a le aduce toate argumentele atunci când e vorba de adoptarea unor măsuri macroeconomice.
			Domnul Ion Şcheau: "Victor Ponta şi Guvernul său se ascund în faţa cifrelor bugetare pentru a disimula atenţia de la eşecul acestei guvernări în a realiza ambiţiile României" Aş vrea să vă prezint astăzi viziunea PSD privind guvernarea acestei ţări. Este o viziune care are la bază morala povestirii "Hainele cele noi ale împăratului", scrisă de scriitorul Hans Christian Andersen. Permiteţi-mi o scurtă prezentare a acestei naraţiuni. Un împărat vestit preocupat nespus de mult de imaginea sa face cunoştinţă cu doi aşa-zişi croitori care îi promit că îi vor croi veşminte fermecate pe care cei proşti nu le pot vedea, doar cei înţelepţi având această capacitate. În realitate însă croitorii se dovedesc a fi nişte şarlatani care îşi însuşesc stofele şi mătăsurile scumpe din palat şi care, de fiecare dată când un trimis al împăratului venea să verifice stadiul veşmintelor, simulau că lucrează, războaiele de ţesut mergând în gol. De frică să nu fie consideraţi lipsiţi de inteligenţă, trimişii lăudau mai apoi veşmintele în faţa împăratului. Acesta, la rândul său, de teamă să nu fie considerat slab în faţa supuşilor, simulează ceremonios o apariţie în faţa unei mulţimi în care poartă haine închipuite primite de la croitori. În faţa acestei mulţimi un copil exclamă: "Împăratul este gol!" Este momentul când toată lumea se trezeşte la realitate. Consider că această poveste poate fi considerată fără nicio exagerare o descriere foarte apropiată de realitate a ceea ce se întâmplă în România în momentul de faţă. Trecând de la lumea povestirilor la cea a cifrelor bugetare, constatăm că în primele două luni ale anului am avut un excedent bugetar de aproape 2,3 miliarde de lei, în condiţiile în care planificarea bugetară pentru acest an prevedea un deficit bugetar de 6,6 miliarde lei, adică 0,9% din PIB. De altfel, domnul Ponta a ţinut să prognozeze un excedent bugetar de 1,5 miliarde de lei pentru finalul primului trimestru. Aşadar, acum ni se spune că nu vom mai avea deficit de 6,6 miliarde de lei, ci, din contră, că vom avea un excedent bugetar de 1,5 miliarde de lei. Evident, nu ne dorim un deficit bugetar, însă acest posibil excedent bugetar preconizat de şeful Guvernului ne conduce la două ipoteze: fie Guvernul Ponta este incapabil să facă planificări bugetare, ceea ce este îngrijorător, fie acelaşi Guvern are o strategie ascunsă de a realiza un excedent bugetar pentru a lua ochii opiniei publice chiar cu preţul sacrificării investiţiilor publice, ceea ce mă duce la semnalul de alarmă pe care aş vrea să îl trag cu privire la pericolul la care este expus domeniul investiţiilor publice. Când spun aceste lucruri mă bazez pe analizele specialiştilor din afara Guvernului, şi nu pe calcule fugitive. În acest sens, preşedintele Consiliului Fiscal afirma următoarele: "Primele două luni indică o subexecuţie puternică a cheltuielilor. Deocamdată ceea ce este îngrijorător este faptul că la investiţii s-a înregistrat o subexecuţie puternică, şi o scădere de peste 38% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, când s-a înregistrat unul dintre cele mai mici niveluri ale investiţiilor din ultimii ani. Faptul că investiţiile scad foarte abrupt este îngrijorător". Această neglijare a cheltuielilor cu investiţiile afectează direct investiţiile în infrastructură care ar fi trebuit să susţină capacitatea de redresare a economiei. Strategia PSD este de a se ascunde în spatele cifrelor pentru a masca de fapt stagnarea economiei ţării noastre, precum şi un plan al PSD de supravieţuire la limită la cârma acestei guvernări. Toată propaganda televizată cu reformarea Codului fiscal, criticat de asemenea de o mare parte din analiştii economici pentru nesustenabilitatea sa, se înscrie în aceeaşi linie a disimulării practicate de PSD. Aşa cum croitorii prădau palatul împăratului, miniştrii Guvernului Ponta deprivează ţara de investiţii, lăsând în urmă o ţară cu ambiţii eşuate, fără mai multe autostrăzi, fără o economie dinamică, fără un sistem de educaţie şi de sănătate la standarde europene, fără locuri de muncă pentru tineri şi lista poate continua. Să nu mai adaug faptul că, la nivel individual, anumiţi miniştri ai acestui Guvern au de justificat averi serioase şi au de dat explicaţii în faţa procurorilor la acuzaţii de corupţie. În toată această înşiruire, Victor Ponta este complicele care menţine în funcţiune acest joc de disimulare, asemenea împăratului gol, ascunzându-se în spatele unor cifre bugetare de teamă să nu decadă. Însă acest lucru nu se va întâmpla la nesfârşit, deoarece românii l-au demascat de mult, încă din noiembrie 2014.
			Domnul Florin Mihail Secară: "Călătoria lui Viorel în ţara minunilor!" Au trecut mai bine de trei ani de "împliniri măreţe" ale lui Victor Ponta la guvernare, în care raportările propagandei de partid i-ar face invidioşi şi pe ultimii secretari de judeţ ai partidului comunist din anii ‘80. Milioanele de locuri de muncă nou-create au invadat România, investitorii străini sunt câte zece pe metrul pătrat, evaziunea fiscală a fost stârpită, corupţia nu mai intră în biroul miniştrilor şi prim-ministrului, s-au construit mii de kilometri de autostradă în fiecare judeţ al ţării, creşterea salariilor a depăşit 100 de procente, iar preţurile au scăzut şi continuă să scadă. Evident, dragi români, ştiţi cu toţii că situaţia stă exact invers! Mai mult, cu cât situaţia economiei se agravează, cu atât Victor Ponta scoate din puţul gândirii tot mai multe idei năstruşnice şi neproductive. Şi când chiar nu mai are nicio soluţie, o taie din ţară, la clasa business, sub pretextul unor vizite de lucru cu obiective economice şi de politică externă de interes naţional. Mulţi poate au uitat vizita glorioasă efectuată în China şi ovaţiile aduse de Victor Ponta regimului politic de la Beijing. Ce-i drept, Viorel nu a negat niciodată că este mai apropiat de principiile comuniste decât de cele ale democraţiei şi capitalismului. Din China, Viorel s-a întors în sac cu mai multe trenuri de mare viteză, cu nu ştiu câte reactoare nucleare, cu mii de kilometri de autostradă, miliarde de euro în investiţii. El le-a luat, dar cred că s-au rătăcit fie la bagaje, fie pe aeroport. Evident toate acestea erau de jucărie, căci în realitate nici comuniştii nu l-au luat în serios pe Viorel. A urmat Johannesburg, când, sub pretextul că bate mii de kilometri cu avionul doar ca să-şi facă un selfie cu Obama, în ţară slugile sale de la PSD dădeau atacul la pârghiile legale ale justiţiei, încercând să modifice legile penale şi să golească puşcăriile de corupţi, în frunte cu mentorul său, acum cu mare alură de patriarh, Adrian Năstase. Nici astăzi românii nu au uitat "Marţea neagră" şi nici Viorel nu a abandonat acel proiect eşuat. După ce a pierdut alegerile, Victor s-a schimbat. Da, s-a apucat să creeze locuri de muncă şi să strângă bonuri fiscale pentru Loteria fiscală. Dar nu aici, în România, ci la mii de kilometri distanţă, tocmai în Dubai. Şi, dacă ne uităm pe notele sale de plată, Viorel chiar a creat nişte locuri de muncă în Dubai, iar cuantumul notelor de plată ne arată că el a câştigat la acea loterie înainte ca aceasta să înceapă să funcţioneze. Acum, Viorel, proaspăt întors din vizite efectuate în mai multe ţări ale minunilor, recunoaşte cu subiect şi predicat că iarăşi a cheltuit inutil din banii contribuabililor sute de mii de euro pentru vizite sterile, din care singurul câştig notabil l-a reprezentat absenţa sa şi a socrului său, Ilie Sârbu, din România, chiar şi pentru câteva zile. Este trist pentru poporul meu că un tânăr socialist, în care mulţi români şi-au pus speranţa, a ajuns să reprezinte cea mai mare dezamăgire politică din România postdecembristă. Un om superficial, priceput la nimic, mai arogant chiar decât mentorul său Năstase, avid de putere şi dispus la orice act şi faptă de obedienţă doar ca să rămână şef, a ajuns să aducă o pată de ruşine întregii generaţii de 40 de ani din România. Din fericire pentru români şi România, zilele lui Ponta sunt numărate la Guvern, iar românilor li se mai poate oferi o şansă.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Adevăratul bilanţ pentru 3 ani de guvernare Ponta în domeniul muncii şi protecţiei sociale - promisiuni încălcate, reforme blocate, dispreţ pentru tineri, politici cinice pentru familii şi copii" Adevăratul bilanţ pentru 3 ani de guvernare Ponta în domeniul muncii şi protecţiei sociale poate fi descris astfel: promisiuni încălcate, reforme blocate, dispreţ pentru tineri, politici cinice pentru familii şi copii. Dezastrul PSD din domeniul muncii şi protecţiei sociale este atât de mare şi de strigător la cer, încât ar trebui redactată o întreagă moţiune de cenzură numai legat de acest sector. Cei 3 ani de guvernare Ponta înseamnă încălcarea grosolană a promisiunii creării a un milion de locuri de muncă, în timp ce rata de ocupare a forţei de muncă este de doar 63,8% (24-64 de ani), faţă de media europeană de 68,5% şi ţinta fixată pentru 2020, de 70%. În cazul tinerilor (15-23 ani), aceasta este de doar 23,9% faţă de media europeană de 48,9%, şomajul în rândul tinerilor apropiindu-se de 25%. Trista guvernare Ponta-Plumb a privit cu dispreţ şi politicile pentru susţinerea familiei şi a copilului, iar nivelul alocaţiei, de 42 lei/lună, nu a mai fost actualizat din luna ianuarie 2009. Ar mai fi de adăugat că una dintre minciunile cel mai des folosite de guvernarea PSD în toţi aceşti ani, aceea că ar fi reparat nedreptăţi sociale din guvernarea PDL, este foarte uşor contrazisă de cifrele oficiale. Astfel, cifrele oficiale arată că în guvernarea Ponta creşterea preţurilor a fost mai mare decât veniturile populaţiei. Din 2012 până în 2014 nivelul preţurilor s-a majorat cu peste 8,6%, spre deosebire de 7,6%, rata de creştere a veniturilor la nivelul gospodăriilor. Indicele preţurilor de consum (IPC), indicator care măsoară creşterea preţurilor la bunuri şi servicii, a avut o creştere în fiecare an (2012 - 3,33%, 2013 - 3,98%, 2014 - 1,07%). În cei trei ani de guvernare preţurile au crescut cu 8,59% în termeni reali. Veniturile medii lunare ale unei gospodării au crescut în 3 ani (2012 - trimestrul II - 2014 - trimestrul IV) cu 7,6%, de la 2.396 de lei la 2.579 de lei. În acelaşi timp, cheltuielile medii lunare au crescut cu 9,4%, de la 2.155 de lei la 2.357 de lei. Surplusul real pentru pensii şi salarii este unul jignitor, faţă de retorica constantă susţinută de PSD în frunte cu Victor Ponta. Pensia medie a crescut în termeni de putere de cumpărare cu mai puţin de 2%, iar salariul mediu cu sub 5%. Astfel, pensia medie a crescut cu 10%, iar raportat la IPC (8,6%) rezultă un beneficiu suplimentar de 1,4%. Din anul 2012 (trimestrul II) până la finalul lui 2014 (trimestrul IV) pensia medie a crescut cu 10%, adică de la 769 de lei la 847 de lei/lună, în condiţiile în care numărul pensionarilor a scăzut cu 3%. În acelaşi timp, câştigul salarial mediu net a crescut cu 13%, iar raportat la IPC (8,6%) rezultă un beneficiu suplimentar de 4,4%. Între mai 2012 şi februarie 2015 câştigul salarial mediu net a crescut cu 13%, adică de la 1.530 de lei per lună la 1.731 de lei pe lună. Concluzia legată de trista guvernare Ponta-Plumb în domeniul muncii şi protecţiei sociale este că acest Guvern crede că prin firimituri aruncate diferitelor categorii sociale şi asmuţirea acestora una împotriva celeilalte reuşeşte să îi păcălească pe români. Aşa cum a arătat însă votul din 16 noiembrie 2014, românii nu pot fi cumpăraţi cu pomeni electorale. Românii nu au nevoie de mila Guvernului, ci de măsuri concrete care să ducă la crearea de locuri de muncă, garantarea unor pensii decente, reducerea sărăciei, sprijinirea familiei şi a copiilor. Într-o ţară normală, cu un guvern responsabil, un ministru cu bilanţul doamnei Plumb ar fi avut decenţa să demisioneze. Pentru asta ar trebui însă să laşi indolenţa şi cinismul caracteristice deoparte. Mai devreme sau mai târziu doamna Plumb va trebui însă să plece din această funcţie pentru care este total depăşită şi atunci poate va realiza dezastrul pe care îl lasă în urmă, dezastru vizibil doar dacă ieşi din turnul din fildeş din minister şi din studiourile prietenoase ale televiziunilor de partid care îţi ridică ode.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Avem nevoie de o lege a economiei sociale" Despre o lege a economiei sociale tot vorbim de mai bine de trei ani şi din păcate şi Guvernul, şi Parlamentul trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru o întârziere nepermisă. Avem două proiecte legislative în Parlament pe această temă, dar niciunul nu reuşeşte să ajungă pe ordinea de zi la plen într-o formă agreată de toţi actorii. Nu cred că este o temă pe care să o politizăm sau unde să ne batem în orgolii, pentru că nu vom reuşi aşa să deblocăm reglementările în ceea ce priveşte economia socială. Aşa cum o dovedeşte implicarea activă a organizaţiilor nonguvernamentale în corectarea proiectului de lege, dar şi succesul liniilor de finanţare POSDRU pentru economia socială, există o oportunitate foarte mare în România de dezvoltare a acestui sector. În condiţiile în care rata de ocupare a persoanelor din grupuri vulnerabile este la niveluri mult mai scăzute decât mediile europene, discriminarea este din păcate o realitate zilnică, iar serviciile sociale oferite de stat insuficiente şi de multe ori la standarde foarte scăzute, economia socială este soluţia pentru a deveni o societate incluzivă. Sunt câteva probleme majore, în opinia mea, la proiectul iniţiat de Guvern şi pe care încă îl dezbatem în comisie. În primul rând, însăşi definiţia economiei sociale ca "ansamblul activităţilor al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor din grupul vulnerabil şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări", prin acel "şi/sau" permite practic includerea oricărei companii, fără a mai avea o distincţie clară referitoare la întreprinderile sociale. În al doilea rând, proiectul nu include practic nicio măsură concretă de sprijin, facilităţi clare, ci doar bune intenţii. Aş vrea să enumăr aici cam care erau prevederile din proiectul pe care l-am susţinut eu: Cele care reinvestesc cel puţin 75% din profitul obţinut în activităţi de restructurare, achiziţie de echipamente tehnologice necesare dezvoltării activităţii economice, amenajarea şi/sau crearea locurilor de muncă pentru persoanele care aparţin grupurilor vulnerabile beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit/venit pe anul respectiv. Pentru persoanele care fac parte din grupurile vulnerabile şi care sunt angajate în baza unui contract de muncă încheiat potrivit legislaţiei în vigoare, atât întreprinderile sociale, cât şi persoanele angajate din grupurile vulnerabile sunt scutite pe o perioadă de un an de la angajarea acestora de la plata impozitului pe venit, atunci când angajarea este pe cel puţin un an. Persoanele juridice care achiziţionează bunuri, produse şi/sau servicii prestate de întreprinderile sociale au dreptul de a beneficia de o deducere suplimentară a bazei de calcul a impozitului pe profit cu 60% din preţul bunurilor sau serviciilor achiziţionate de la o întreprindere socială. Consiliere gratuită la constituirea şi/sau dezvoltarea afacerii prin compartimentele pentru economie socială înfiinţate în cadrul AJPIS-urilor. Facilitarea accesului la finanţare din fonduri naţionale sau internaţionale care au ca scop dezvoltarea economiei sociale sau creşterea eficienţei activităţilor specifice prin mecanisme precum: stabilirea contribuţiei proprii în proporţie de până la 10%; acces gratuit la consultanţă pentru accesarea de finanţări în domenii relevante pentru economia socială; recunoaşterea costurilor de personal, spaţii, utilităţi şi dotări, ca şi cheltuieli eligibile pentru finanţare nerambursabilă; credite de maximum 10.000 euro pentru achiziţia de echipamente tehnologice, necesare extinderii afacerii de economie socială, a căror dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în limita fondurilor alocate. din partea autorităţilor administraţiei publice locale: scutiri de la plata taxelor şi impozitelor locale aplicate asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute în proprietate şi utilizate de acestea în scopul realizării activităţilor de economie socială cuprinse în domeniul lor de activitate, pe perioada de valabilitate a mărcii sociale; concesionarea cu titlu gratuit a unor imobile aflate în domeniul public al autorităţilor locale, în vederea utilizării acestora ca spaţii de producţie, pe o perioadă de 2 ani de la data acordării mărcii sociale, cu posibilitatea prelungirii acesteia; sprijin în promovarea produselor şi serviciilor realizate în comunitate, precum şi în identificarea unor pieţe de desfacere a acestora; sprijin în promovarea patrimoniului istoric şi cultural local, în vederea stimulării turismului şi activităţilor conexe acestuia. Poate veţi spune că nu ne permitem aceste măsuri, că sunt prea costisitoare sau prea multe, însă nici nu putem cădea în extrema cealaltă şi să credem că vor răsări întreprinderi sociale peste noapte doar pentru că dăm o lege care spune că există şi economie socială. Avem nevoie de măsuri foarte clare prin care economia socială să devină o alternativă reală pentru integrarea socială a categoriilor vulnerabile, dar care să favorizeze şi dezvoltarea economică. Am speranţa că până la sfârşitul acestui mandat vom reuşi să promovăm prin Parlament o lege a economiei sociale, nu o vom politiza şi o vom promova cu toţii. Sper ca actuala guvernare să nu se mai opună şi să lase să fie introduse inclusiv măsuri ce privesc acordarea de facilităţi pentru întreprinderile ce se înfiinţează prin această lege.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Rata de ocupare în rândul tinerilor poate creşte odată cu implementarea unei legi a stagiilor profesionale, cât şi prin practica învăţământului dual" Vreau să felicit CCIA Arad, pe această cale, pentru organizarea acestui Edu2Job. Am participat cu mare interes la masa rotundă pe tematica învăţământului profesional din cadrul evenimentului, deoarece această tematică este în acord cu viziunea PNL asupra unei guvernări eficiente. Ne propunem o schimbare de abordare în domeniul muncii şi protecţiei sociale, de la împărţirea de ajutoare sociale şi consumarea resurselor bugetare la crearea de valoare adăugată şi creştere economică. Crearea de locuri de muncă, creşterea ratei de ocupare, stimularea antreprenoriatului, acestea sunt măsurile sociale de prevenţie pentru a reduce numărul persoanelor vulnerabile şi pentru a creşte nivelul de trai. Rata de ocupare în România în cazul tinerilor (15-23 ani) este deosebit de scăzută, 23,9%, faţă de media europeană de 48,9%. Diferenţa arată că foarte puţini tineri urmează un program de muncă în paralel cu perioada de şcolarizare sau instruire. Acest lucru îi privează din nefericire de experienţa de care au nevoie la angajare, precum şi de venituri salariale. În vederea unei mai bune adaptabilităţi a tinerilor la cerinţele pieţei muncii, una dintre soluţii este crearea unui mecanism de cooperare pe mai multe paliere între mediul educaţional şi mediul privat. Învăţământul dual vine ca un răspuns specific la facilitarea unei mai bune inserţii a tinerilor pe piaţa muncii. Mă bucur că la Arad avem deja un exemplu de funcţionare a învăţământului dual, organizat după model german, la Colegiul Tehnic "Aurel Vlaicu", cu sprijinul Asociaţiei Economice Germano-Române DRW Arad. O altă soluţie la problema majoră a lipsei abilităţilor practice ale tinerilor care să le faciliteze ulterior accesul la piaţa muncii este Legea stagiilor profesionale, un proiect de lege pe care l-am depus alături de alţi colegi în Parlament. Proiectul vine să reglementeze modalitatea de efectuare a stagiilor profesionale plătite pentru persoanele fizice cu o vârstă cuprinsă între 16 şi 35 de ani, care sunt în cursul efectuării unui ciclu de învăţământ sau au finalizat o formă de învăţământ. Este vorba de o soluţie de care vor beneficia atât tinerii în căutarea unui loc de muncă, cât şi angajatorii. Pentru munca prestată, stagiarul primeşte o plată lunară din partea organizatorului acestui stagiu, iar perioada de stagiu se poate efectua pe un interval de timp cuprins între 3 luni (perioada minimă) şi 12 luni (perioada maximă). În ceea ce priveşte organizatorii acestor stagii, aceştia vor beneficia de forţă de muncă, a cărei remunerare poate fi subvenţionată de la bugetul de stat.
			Doamna Claudia Boghicevici: "Tinerii vor putea beneficia de stagii profesionale plătite, care să îi ajute la ocuparea rapidă a unui loc de muncă, după adoptarea noului proiect legislativ pe care l-am lucrat împreună cu mai mulţi colegi şi cu studenţi" În calitate de coiniţiatoare vă cer sprijinul de promovare a unui proiect legislativ prin care tinerii să poată beneficia de stagii profesionale plătite şi care să îi ajute în acumularea experienţei necesare ocupării unui loc de muncă. Proiectul vine să reglementeze modalitatea de efectuare a stagiilor profesionale pentru persoanele fizice cu o vârstă cuprinsă între 16 şi 35 de ani, care sunt în cursul efectuării unui ciclu de învăţământ sau au finalizat o formă de învăţământ, pentru a facilita tranziţia între şcoală şi piaţa muncii. Proiectul de lege este astfel gândit încât derularea stagiilor de practică să fie atât în interesul stagiarului, cât şi în avantajul organizatorului. Propunerile au venit ca urmare a consultărilor cu mediul asociativ studenţesc. Este vorba de o soluţie win-win de care vor beneficia atât tinerii în căutarea unui loc de muncă, cât şi angajatorii. În ceea ce priveşte beneficiile pentru stagiari sau interni, aceştia vor avea parte aproape de acelaşi tratament ca un angajat, în cadrul colaborării semnându-se un contract de stagiu, contractul individual de muncă de tip particular. Pentru munca prestată, stagiarul primeşte o plată lunară din partea organizatorului acestui stagiu, iar perioada de stagiu se poate efectua pe un interval de timp cuprins între 3 luni (perioada minimă) şi 12 luni (perioada maximă). La sfârşitul perioadei de stagiu, stagiarul poate primi un certificat şi i se poate recunoaşte experienţa dobândită, ca vechime în muncă, fără a reprezenta stagiu de cotizare potrivit legii. De asemenea, una dintre cele mai importante prevederi ale legii prin care este reprezentat interesul stagiarului este cea privitoare la atribuţiile de serviciu care pot fi alocate unui stagiar. Ele trebuie clar stabilite, astfel încât să corespundă pregătirii sale teoretice şi care să îl ajute în achiziţionarea abilităţilor şi competenţelor practice specifice profesiei/meseriei pentru care face stagiul. În ceea ce priveşte organizatorii acestor stagii, aceştia vor beneficia de forţă de muncă a cărei remunerare poate fi subvenţionată de la bugetul de stat. Astfel, organizaţiile care intră sub incidenţa art.17 alin. (2) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă beneficiază de drepturile prevăzute de art. 79-81 din actul normativ menţionat privind subvenţionarea locului de muncă pe perioada stagiului profesional, dar nu mai mult de 12 luni, în anumite limite bugetare. Remunerarea stagiarului de către angajator, conform Legii nr. 76, nu este considerată salariu şi nu poate fi asimilată salariului din punctul de vedere al contribuţiilor la sistemul de asigurări sociale de stat şi de şomaj, cu excepţia asigurărilor de sănătate ce vor fi plătite pe toată durata stagiului de către organizaţia-gazdă. Prin urmare, spre deosebire de practica universitară solicitată de facultate şi care este menită să ajute la verificarea şi sedimentarea cunoştinţelor teoretice, stagiul profesional (internship-ul) este experienţa reală din câmpul muncii.
			Doamna Claudia Boghicevici: "8 mai - Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi" Începând cu acest an, data de 8 mai este declarată Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Este o zi în care avem prilejul să facem un bilanţ al principalelor progrese făcute de ţara noastră în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Luna trecută, Comisia Europeană făcea public Raportul privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru anul 2014. Raportul prezintă o sinteză de statistici şi politici de la nivelul UE privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi cele mai recente evoluţii în acest domeniu. Permiteţi-mi să punctez mai departe câteva dintre acestea. Primul capitol al raportului vizează independenţa economică. La 5 ani înainte de data la care Europa 2020 ar trebui să îşi îndeplinească toate obiectivele, este nevoie de o mai bună valorificare a potenţialului femeilor. Deşi procentul femeilor active încadrate în câmpul muncii a crescut uşor în ultimii 12 ani (63,5% din totalul femeilor în 2014, faţă de 58,1% în 2002), totuşi, cifra este cu 11,5 procente sub obiectivul fixat pentru anul 2020, şi anume de a avea 75% femei active implicate în activităţi economice sau în câmpul muncii. Criza a întreţinut şi amplificat procentul redus al femeilor încadrate în câmpul muncii şi foarte puţine ţări au reuşit să recupereze decalajul între femei şi bărbaţi în câmpul muncii. Raportul arată că România se numără printre ţările unde acest decalaj s-a adâncit în ultimii ani. Rata de integrare pe piaţa muncii a femeilor active cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani este de 56,2%, faţă de 71,6% cât este cea a bărbaţilor din aceeaşi categorie. Prin urmare, vorbim de o diferenţă de 15,4 procente, conform datelor din raport valabile până în anul 2013. Datele din 2014 incluse în cele mai recente statistici Eurostat arată că diferenţa a crescut şi mai mult, respectiv la 16,7%. Raportul comisiei atrage atenţia asupra ratei alarmant de mari a şomajului în rândul femeilor tinere (16-29) care nu sunt încadrate într-un program de educaţie sau training. Rata femeilor aflate în aceste situaţii este de două ori mai mare decât cea a bărbaţilor, România fiind printre statele care întăresc aceste cifre. În ce priveşte politicile de work and life balance, documentul evidenţiază manifestarea unui raport dezechilibrat între numărul de ore alocat de bărbaţii care lucrează activităţi de îngrijire a copiilor şi treburi gospodăreşti şi cel alocat de femeile care lucrează pentru aceste tipuri de activităţi. Astfel, bărbaţii alocă în medie 9 ore pe săptămână pentru astfel de activităţi, în timp de femeile alocă 26 de ore, un timp aproape de 3 ori mai mare. Raportul oferă exemple de bune practici în acest domeniu. Un astfel de exemplu este Reforma beneficiilor pentru părinţi, adoptată în Germania în 2014. Astfel, dacă părinţii împart sarcinile de îngrijire a copilului în mod egal şi lucrează între 25 şi 30 de ore pe lună timp de 4 luni, aceştia primesc beneficiul acordat părinţilor pentru 4 luni în plus. De asemenea, raportul aminteşte ţintele stabilite la Barcelona care fac referire la faptul că toate statele membre trebuie să asigure locuri de îngrijire a copiilor pentru 33% din copiii cu vârste de până la 3 ani şi pentru 90% din copiii cu vârste între 3 ani şi primul an de şcolarizare. România se află printre cele 10 state asupra cărora s-au făcut recomandări în cadrul Strategiei Europa 2020, în ceea ce priveşte dezvoltarea serviciilor de îngrijire şi educaţie timpurie a copiilor, pentru a veni în sprijinul femeilor cu copii. În ceea ce priveşte situaţia femeii ocupate, paradoxal, deşi femeile studiază mai mult, ele sunt plătite ulterior mai puţin în câmpul muncii pentru atribuţii similare cu cele ale bărbaţilor. În medie, la fiecare euro cu care este plătit un bărbat, o femeie este plătită cu 84 cu cenţi. Se impune ca UE şi statele membre să gândească şi să implementeze politici de stimulare a antreprenoriatului feminin, deoarece doar 30% din start up-urile lansate la nivel european sunt iniţiate de femei. Un exemplu pentru reducerea diferenţelor de plată între bărbaţi şi femei ni-l oferă Austria. Aceasta a introdus rapoartele privind plata egală. Astfel, din 2014, companiile cu peste 150 de angajaţi sunt obligate să prezinte astfel de rapoarte. Lucrurile privind egalitatea între femei şi bărbaţi sunt mai optimiste în ce priveşte componenta de implicare a femeilor la nivelul luării deciziilor în instituţii politice. Raportul scoate în evidenţă faptul că 2014 a fost un an important datorită alegerii unui nou Parlament European, precum şi a unei noi comisii. În timp ce în cazul Parlamentului European rata de reprezentare a femeilor a atins un nou maxim, crescând de la 35% în 2009 la 37% în 2014, la nivelul comisiei însă lucrurile lasă loc de îmbunătăţiri majore, aceasta având doar 9 femei, faţă de 19 bărbaţi. Nu în ultimul rând, raportul tratează şi aspectul violenţei împotriva femeilor. Realismul crud al cifrelor arată că problema este una sistemică, fiind răspândită la nivelul tuturor statelor. Conform primului sondaj realizat la scară largă în UE de către Agenţia UE pentru drepturi fundamentale, violenţa are loc în multiple locuri şi situaţii, în oricare dintre societăţi, fie acasă, la locul de muncă sau la şcoală, pe stradă sau în mediul online. În medie, în orice minut, în orice zi a anului, 7 femei sunt victime ale violului în Europa, 25 sunt victime ale violenţei fizice şi 74 sunt victime ale hărţuirii sexuale. Violenţa în mediul online a căpătat şi ea amploare, 10% dintre femei semnalând acest comportament. Aşadar, acest raport ne oferă o imagine completă asupra a ce înseamnă egalitatea femeilor cu bărbaţii în statele europene, precum şi care sunt principalele provocări pe care trebuie să le adresăm în următorii ani. În ce priveşte ţara noastră, România trebuie în primul rând să îşi intensifice eforturile de recuperare a decalajului de integrare pe piaţa muncii între femei şi bărbaţi. De asemenea, trebuie să lucrăm îndeaproape în direcţia îndeplinirii unor indicatori calitativi şi cantitativi precum: o calitate a vieţii mai bună pentru femeile din România, cu o atenţie sporită asupra celor din mediul rural, un mai bun acces la educaţie şi la programe de formare, venituri mai mari şi un raport echilibrat între viaţa personală şi carieră. Pentru toate acestea avem, după cum am văzut, numeroase exemple de politici din celelalte state membre. Trebuie doar să manifestăm bunăvoinţă şi să ne implicăm activ în acest sens.
			Domnul Iulian Vladu: "Cardurile de sănătate sau cum să-ţi baţi joc de popor, instituţionalizat!" Cu aroganţa specifică PSD, ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, fireşte, premierul Victor Ponta s-au uitat de sus la cele mai vulnerabile categorii sociale, cărora le-au mai dat o lovitură dură şi nemeritată. Cardul de sănătate a devenit centrul unui scandal naţional, după ce pacienţii grav bolnavi au fost trimişi acasă de către medicii curanţi, care, în loc să se concentreze asupra problemelor de sănătate, au fost transformaţi într-un fel de conţopişti, gestionari ai cititoarelor de carduri şi ai unui sistem nefuncţional, dar foarte costisitor. Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu s-au îngrijit să realizeze nici măcar o campanie cumsecade de informare a medicilor şi a populaţiei în legătură cu acest card de sănătate, care - spun oficialităţile - va revoluţiona şi va stopa pierderile din sistem. Dimpotrivă, totul s-a făcut pe muteşte, în batjocură şi fără asigurarea mijloacelor tehnice necesare funcţionării în condiţii optime a proiectului. Ideea unui card de sănătate pentru asiguraţi este una bună şi necesară, cu atât mai mult cu cât s-a discutat în ultimii ani despre fraudarea bugetului de asigurări sociale în zeci de feluri. Cu toate acestea, introducerea lui trebuia să aibă în vedere, cu prioritate, respectarea drepturilor pacienţilor de a beneficia de servicii medicale. Este inuman, ilegal şi imoral să trimiţi acasă bolnavii de cancer şi să le refuzi tratamentul, pe motiv că nu au card de sănătate asupra lor. Ministrul sănătăţii ar trebui să-şi asume suferinţa pe care a produs-o miilor de asiguraţi batjocoriţi, încă o dată, cu nesimţire şi nepăsare.
			Doamna Maria-Andreea Paul: "Cea mai mare tâmpenie a Guvernului Ponta" Guvernul Ponta are două motoare gripate: finanţele şi justiţia. Acuz cei doi miniştri că au acceptat cea mai gravă tâmpenie aplicată de Guvernul Ponta prin O.U.G. nr. 8/2015, în urma căreia deciziile instanţelor nu se aplică ANAF. Astfel, dacă ANAF aplică o sancţiune pecuniară şi instanţa decide că sancţiunea a fost ilegală, cel amendat pe nedrept nu îşi va primi banii înapoi. Dovadă stă art. 13: "(VIII) în situaţiile prevăzute la pct. (VII), dacă operatorul economic achită amenda contravenţională sau jumătate din cuantumul acesteia, după caz, precum şi o sumă egală cu de zece ori amenda aplicată, sancţiunea complementară încetează de drept la 24 de ore de la prezentarea dovezii achitării la organul constatator. Suma de bani, egală cu de zece ori amenda aplicată se face venit la bugetul de stat, poate fi achitată la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - CEC - S.A. sau la unităţile Trezoreriei Statului şi nu se restituie în cazul în care, la solicitarea operatorului economic, instanţa de judecată anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Termenul de 24 de ore curge de la data înregistrării la registratura organului constatator a dovezii achitării sau de la data confirmării de primire, dacă aceasta a fost transmisă prin poştă". Neconstituţionalitatea acestei decizii este răsunătoare, doar Avocatul Poporului e surd la popor!
			Doamna Maria-Andreea Paul: "Contrabilanţul economic al guvernării Ponta" Dincolo de aniversări inutile, cosmetizări politice şi declaraţii triumfaliste, eşecurile guvernării Ponta se pot contabiliza destul de uşor şi riguros: Guvernul Ponta a introdus peste 40 de taxe noi şi impozite majorate. Câteva exemple: impozitul pe locuinţe şi pe clădiri, impozitul pe terenuri, impozitul pe mijloace de transport, impozitul pe cifra de afaceri, impozitul pe veniturile din agricultură şi impunerea CAS, majorarea de taxe locale, CAS pentru venituri din chirii, accize suplimentare, impozit pe construcţii speciale. Creşterea economică medie realizată de Guvernul Ponta (evoluţia PIB) în cei trei ani de guvernare este de 2,3%, exact la fel ca şi cea din 2011, anul ieşirii din criza economică sub Guvernul Boc, deşi programul de guvernare prevedea un ritm de creştere anual de 3% în perioada 2013-2016. Pentru 2015 este estimată o creştere economică de 2,5%. Creşterea preţurilor a fost mai mare decât a veniturilor populaţiei. Din 2012 până în 2014 nivelul preţurilor s-a majorat cu peste 8,6%, spre deosebire de 7,6 % - rata de creştere a veniturilor la nivelul gospodăriilor. După 3 ani cu Victor Ponta în fruntea Executivului constatăm cum arată o guvernare prost făcută, o guvernare care a mers cu frâna de mână trasă, în loc să lase loc potenţialului semnificativ de dezvoltare pe care l-ar fi avut România, iar anunţul recent de scădere a TVA la alimentele de bază nu a făcut decât să crească preţurile la raft. Deşi PSD şi Victor Ponta s-au lăudat cu creşteri de pensii şi salarii, în buzunarul românilor a rămas doar o parte infimă. Surplusul real pentru pensii şi salarii este unul jignitor, faţă de retorica constantă susţinută de PSD în frunte cu Victor Ponta. Pensia medie a crescut în termeni de putere de cumpărare cu mai puţin de 1,5%, iar salariul mediu cu puţin peste 4%. În concluzie, nu există un politician, în România, după 1989, cu o pornire atât de naturală ca Ponta în a deforma realitatea. Lista lui cu minciuni este infinită. Nu a ratat nicio formă sau metodă de a minţi. În cifre seci, 3 ani, 62 de miniştri, 12 pe linie economică, un singur premier, zero kilometri de autostradă realizaţi. Trist, dar adevărat.
			Doamna Maria-Andreea Paul: "Ponta atacă profesiile liberale, cea mai supravegheată şi cea mai şicanată categorie de cetăţeni de către regimul Ceauşescu" Măsura care se întrevede a fi adoptată prin hotărârea Guvernului contra profesiilor liberale de către Guvernul Ponta loveşte în medici, farmacişti, arhitecţi, consultanţii fiscali, de marketing, avocaţi, jurnalişti şi alte categorii, profesii care reprezintă pentru PNL o extrem de importantă comunitate de cetăţeni ai României. De altfel, ei reprezintă simpatizanţi ai Partidului Naţional Liberal. Nu cred că PSD nu s-a gândit la acest lucru. Cum să loveşti în veniturile lor? De unde tendinţa aceasta uniformizatoare a stângii care consideră că profesioniştii liberali sunt o categorie de angajaţi? Nu cumva tendinţa aceasta vine din marxism, din comunism? Înainte de ’89 aceasta a fost cea mai supravegheată şi cea mai şicanată categorie de cetăţeni de către regimul Ceauşescu. Aceasta a fost categoria profesională care a constituit disidenţa anticomunistă. Aceasta a fost poate categoria principală de cetăţeni care a dus la căderea regimului. Ne reîntoarcem pe acele vremuri? Fără îndoială că există abuzuri particulare în ceea ce priveşte impozitarea profesiilor liberale. Acestea apar în momentul în care un angajat abuzează sau un personaj dubios trebuie să primească mită şi declară în mod ilegal că practică o profesie liberală. Cazurile de abuzuri trebuie analizate fiecare în parte, nu la grămadă, pe stilul heirupist al stângii: "La impozitarea profesiilor liberale se fură nişte bani. Hai să le mărim tuturor impozitele, ca să reducem pierderile şi să descurajăm declararea ca practicant al unei profesii liberale!" Aşa ceva nu se poate! Dacă Guvernul nu va retrage această hotărâre de guvern, cred că sutele de mii de oameni cu profesii liberale care vor fi afectaţi vor ieşi în stradă. Au făcut-o în timpul comunismului, o vor face şi în timpul pesedismului!
			Doamna Maria-Andreea Paul: "Competiţia dură dintre ministrul «usturoi», ministrul «tablou» şi ministrul «pizza fiscală»" Penibil! Aberaţiile Guvernului Ponta au depăşit orice imaginaţie. După ce a decis să fim singura ţară din lume care taie două bonuri fiscale pentru o singură plată, ministrul Teodorovici s-a hotărât să bărbierească bacşişul cu lingura de lemn. Persoanele care livrează pizza la domiciliu sau la birou pot primi un bacşiş, dar numai dacă este lăsat la firma unde acestea lucrează, cumpărătorul având obligaţia să se deplaseze la acea locaţie pentru a-i fi eliberat bonul fiscal, consideră ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici. Culmea penibilului birocrat, nu prea inteligent! De ce nu e suficientă emiterea unui singur bon fiscal pe care să fie trecut şi bacşişul, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate? De ce goneşte Guvernul după chilipiruri - bacşişul la pizza la domiciliu - când marii evazionişti zburdă nestingheriţi şi când avem de-a face cu un Guvern incapabil să cheltuiască eficient banii colectaţi pentru educaţie, sănătate şi drumuri, dar rămâne cu banii excedentari la buget? Competiţia e, în orice caz, foarte dură între ministrul "usturoi", ministrul "tablou" şi ministrul "pizza fiscală".
			Domnul Mihai Tararache: "Măsuri economice în sprijinul românilor" Am propus, în ultima vreme, mai multe măsuri pe care le consider benefice atât pentru mediul de afaceri românesc, dar şi pentru omul de rând care are nevoie în prezent să fie ajutat. În primul rând, în contextul numeroaselor controale efectuate de ANAF în staţiunile turistice de pe litoral şi având în vedere reacţia de profundă dezaprobare la nivelul societăţii faţă de modalitatea în care Fiscul a înţeles să facă aceste controale, propun Guvernului următoarele: introducerea impozitului forfetar pentru toţi agenţii economici care activează în domeniul turismului de pe litoral. Cu alte cuvinte, propun ca hotelurile, restaurantele, terasele, cluburile etc. să plătească o taxă fixă anuală. Menţionez că această măsură ar fi agreată de marea majoritate a operatorilor din turism de pe litoral; propunerea mea este ca, înainte de a se aplica pe teritoriul întregii ţări, această măsură să fie aplicată în cadrul unui proiect-pilot doar pe litoral pe o perioadă de 2 ani; este foarte important ca, înainte de a se implementa proiectul-pilot, Guvernul să consulte operatorii din turism de pe litoralul românesc; amintesc că anul trecut a fost dezbătută în Parlamentul României o iniţiativă similară privind introducerea impozitului forfetar, care ar putea fi un excelent punct de plecare pentru măsura pe care o propun; Proiectul-pilot privind impozitul forfetar pe litoral ar putea fi introdus chiar în noul Cod fiscal, având în vedere că actul normativ se află în dezbatere la Camera Deputaţilor în această perioadă. O altă măsură pe care o consider necesară funcţionării turismului de pe litoralul românesc este aceea de a păstra taxa de staţiune de 1%, pe care Guvernul doreşte în prezent s-o desfiinţeze. Banii proveniţi din această taxă nu sunt mulţi, dar ar putea fi folosiţi pentru a plăti salvamarii, oameni care an de an sunt plătiţi cu întârziere, după îndelungi discuţii şi scandaluri, de parcă n-ar fi acolo pentru a ne proteja pe noi toţi. În final, ţin să menţionez că am propus introducerea unui nou alineat în Codul fiscal, prin care să se reducă TVA-ul la 5% pentru toate serviciile de utilitate publică. Gazele, apa, energia electrică sunt cheltuieli cu care cetăţeanul se luptă lună de lună, această măsură venind cu siguranţă în sprijinul său. Această măsură urmăreşte atenuarea scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, ca urmare a creşterii constante a preţurilor la utilităţi din ultimii zece ani. Această situaţie trebuie să înceteze şi va înceta cu siguranţă odată cu scăderea TVA-ului la 5% pentru serviciile de utilitate publică.
			Domnul Mihai Tararache: "Statul miliţienesc 2.0 - copia cu taxe, multe taxe" Un paragraf din noul Cod fiscal te înfioară numai citindu-l, făcându-te să te duci cu mintea spre statul stalinist condus de Gheorghiu-Dej şi ai lui. "Organul fiscal competent poate refuza dreptul de deducere a TVA pentru achiziţiile unei persoane impozabile dacă respectiva persoană impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că, prin achiziţia sa, participă la o operaţiune implicată în evaziune fiscală privind TVA, aceasta fiind considerată că a participat la evaziunea fiscală, indiferent dacă obţine sau nu obţine un avantaj din revânzarea bunurilor sau din utilizarea serviciilor în cadrul operaţiunilor impozabile efectuate de aceasta în aval. Revine organelor fiscale competente sarcina să stabilească elementele obiective care permit să se concluzioneze că persoana impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere a TVA era implicată în evaziunea fiscală săvârşită de furnizor/prestator sau de o altă persoană impozabilă care a intervenit în amonte sau în aval în lanţul de livrări/prestări". Dincolo de faptul că prin nededucerea TVA-ului foarte multe firme se vor afla în pragul falimentului, fiind obligate la sancţiuni fără să aibă vreo vină, paragraful în sine este unul abuziv care trimite către abuzurile şi turnătoria pe care staliniştii le făcuseră un mod de lucru. Patronul, agentul economic trebuie să ştie, să urmărească şi să toarne imediat posibilii evazionişti, de parcă exact asta îi lipsea în acest moment în care este sufocat de taxe şi controale. Ştim cu toţii că inspectorii ANAF caută agentul economic şi-n chiloţi, pentru a găsi motiv de amendă. Acum însă, nu mai e nevoie, pentru că orice inspector fiscal va spune "partenerul tău a făcut evaziune, tu trebuia să ştii, eşti complice, vei fi amendat drastic". Noul Cod fiscal îi permite inspectorului fiscal să acţioneze în acest mod, abuziv şi discreţionar. Inspectorii fiscali, pe care contribuabilii îi plătesc din taxe şi impozite, capătă prin acest paragraf puterea de a sancţiona sau a închide orice agent economic, pe motiv că undeva în istoricul său de afaceri a colaborat cu o altă firmă care a evazionat statul român. Aşa că, domnule agent economic, să nu te mire dacă vei fi închis pentru ceva ce trebuia să ştii! De acum încolo, omul de afaceri trebuie să se transforme într-un vigilent detectiv, chiar miliţian, şi să urmărească activitatea colegilor săi de breaslă, pentru a satisface setea de abuz a organelor statului care nu înţeleg că mediul de afaceri trebuie protejat şi ajutat să crească, ci caută doar metode pentru noi şi noi abuzuri împotriva duşmanului de clasă şi, mai nou, a presupuşilor complici, pentru că da, războiul români contra români trebuie să continue şi să ia amploare. Vă cer să facem în aşa fel încât aceste practici să se oprească, dacă ne dorim să trăim în România europeană a anului 2015. Altfel, mă tem că ne întoarcem în România anilor ‘50, prin viziuni ultraliberale ale Guvernului condus de Traian Ponta.
			Domnul Mihai Tararache: "Cella Serghi, o veşnică îndrăgostită de Marea Neagră" Născută la 22 octombrie 1907 la Constanţa, scriitoarea Cella Serghi va rămâne ataşată toată viaţa de farmecul ţinutului natal, aşa cum de altfel şi mărturiseşte: "Marea e o prezenţă vie şi o prezenţă de vis. Mişcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci şi toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastrul de cobalt, nisipul, aur încins, dimineţile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul şi, în centru, statuia lui Ovidiu, iar la câţiva paşi, pe strada Traian, dugheana bunicului, ticsită de ulcele de lut ars, opaiţe, amfore, sticluţe irizate, figurine ciobite, descoperite în săpăturile străvechiului Tomis, totul era făcut să incinte, să neliniştească, să tulbure, să şlefuiască sufletul unui copil". Familia Marcoff locuieşte în Constanţa până în 1916, refugiindu-se în timpul războiului la Brăila, apoi la Bucureşti. Trăieşte experienţa refugiului în timpul Primului Război Mondial. Povesteşte scriitoarea: "M-am născut la Constanţa, într-o casă de pe strada Mării, şi prezenţa mării a avut o influenţă deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărţirea de mare, din cauza refugiului, a fost un şoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. «Pânza de păianjen» - în mare măsură autobiografică - e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărţiri. Chiar mai târziu, în faţa ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanţa cu prilejul săpăturilor şi mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluţe, figurine şi tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta şi le strângea. Tare aş fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră". În 1937 apare în Revista fundaţiilor primul fragment din romanul "Pânza de păianjen", intitulat "Cele dintâi nedumeriri". Debutul este remarcabil, lucrarea fiind apreciată de Camil Petrescu şi Alexandru Rosetti. De fapt, Camil Petrescu o şi determinase să scrie, după cum mărturiseşte scriitoarea. Romanul în manuscris fusese citit în 1936 de Mihail Sebastian, care l-a recomandat lui Liviu Rebreanu. Se poate spune că talentul Cellei Serghi s-a afirmat odată cu apariţia acestui roman. Aşa se face că prima lucrare a autoarei a fost recomandată publicului de trei mari scriitori: Camil Petrescu, Liviu Rebreanu şi Mihail Sebastian. Romanul a apărut cu o banderolă pe care scria: "Liviu Rebreanu, Camil Petrescu şi Mihail Sebastian au recomandat editurii acest roman". Despre întâlnirea cu autorul lui "Ion" şi clipa când, punându-i mâna pe umăr, i-a spus cu toată gravitatea "eşti un scriitor", Cella Serghi îşi aminteşte întotdeauna cu emoţie. De acum înainte, scriitoarea îşi trasează hotărât drumul spre cariera ei literară. Este chemată să publice în "Viaţa românească" şi "Revista Fundaţiilor" de Mihai Ralea, D.I. Suchianu şi Al. Rosetti, iar Eugen Lovinescu o invită la "Sburătorul". Leagă astfel multe prietenii literare. Schiţele publicate în revistele amintite, având aceeaşi eroină, Mirona, vor deveni romanul de mai târziu "Cad zidurile", apoi în alte ediţii "Cartea Mironei" sau "Mirona". Cella Serghi încetează din viaţă la Bucureşti, în luna septembrie a anului 1992. O adevărată iubitoare de Constanţa şi de Marea Neagră, o personalitate remarcabilă de care nu trebuie să uităm niciodată.
			Domnul Andrei-Valentin Sava: "Ziua Europei din acest an a fost pentru România un prilej de marcare a progreselor ţării ca stat membru UE, dar şi de lansare a principalelor direcţii pentru următorii 4 ani" La 9 mai am sărbătorit Ziua Europei alături de celelalte ţări ale UE. Pentru România această zi a avut o semnificaţie sporită. Celebrarea sa a urmat altor două sărbători: Ziua tineretului, 2 mai, şi Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, 8 mai, celebrată pentru prima oară în acest an. Probabil că succesiunea nu este întâmplătoare, atât tineretul, cât şi egalitatea de şanse sunt teme principale de preocupare la nivel european. De asemenea, în contextul sărbătoririi Zilei Europei, ţin să amintesc că anul acesta s-au împlinit 10 ani de apropiere a ţării noastre la marea comunitate a UE. Ca urmare a politicii de deschidere faţă de vest, lansată de Guvernul PSD din perioada 2000-2004, la 25 aprilie 2005 România semna alături de Bulgaria Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Aşadar, am avut un 9 mai plin de valenţe şi cu multiple motive de bucurie. După 8 ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, România este o economie de piaţă funcţională, cu o creştere economică înregistrată în 2014 de 3%, peste media europeană. Încrederea investitorilor a crescut ca urmare a politicilor de relaxare fiscală duse de Guvern până acum: scăderea CAS cu 5%, reducerea taxei pe stâlp şi neimpozitarea profitului reinvestit. Toate acestea converg către o viziune optimistă comunicată recent de Comisia Europeană. Prognoza economică de primăvară estimează o creştere de 2,8% pentru 2015 şi de 3,3% pentru 2016, în timp ce pentru întreaga Uniune Europeană creşterea este estimată la doar 2,1%. De asemenea, inflaţia este aşteptată să scadă semnificativ în 2015. În acest context favorabil, România are acum în faţă noi provocări. Recent, Guvernul a transmis către Comisia Europeană un document intitulat Planul Naţional de Reformă, care constituie angajamentele de reformă ale ţării noastre pentru următorii 2 ani. Principalii trei piloni care vor contribui la consolidarea poziţiei noastre în UE ca stat european modern sunt: economic, juridic şi social. În ceea ce priveşte domeniul economic, noul proiect de Cod fiscal vine să ranforseze acest proces de revigorare economică prin măsurile ambiţioase pe care Guvernul României le-a raportat de altfel Comisiei Europene în Planul Naţional de Reformă pentru 2015: reducerea TVA la alimente la 9% din iunie 2015, scăderea TVA standard la 20% din anul 2016, precum şi privatizarea companiilor mari; CFR Marfă, Tarom, CE Oltenia. De asemenea, reducerea evaziunii fiscale şi creşterea ratelor de colectare la buget sunt asumate de PSD ca obiective de siguranţă naţională, în ciuda vocilor opoziţiei care pune interesele politice în faţa celor naţionale şi încearcă să arunce în derizoriu acest demers. În tot acest cadru de reformă internă, următoarea mare provocare a României, ca stat membru al UE, este aderarea la zona euro în 2019, conform Programului de Convergenţă. Domeniul social este în directă legătură cu cel economic. Principala preocupare în domeniul social pentru următorii 4 ani este creşterea numărului locurilor de muncă şi reducerea şomajului în special în rândul tinerilor. În acest sens, o mare contribuţie la dezvoltarea pieţei muncii o va avea Programul Operaţional Capital Uman. Cu o finanţare de 5 miliarde de euro, din care 4,3 miliarde de euro reprezintă fonduri nerambursabile, POCU 2014-2020 va deveni practic cel mai mare angajator din România în următorii ani. Acest program a fost gândit pe 7 axe prioritare, astfel încât să pună la un loc nevoile cererii cu ale ofertei de pe piaţa muncii din România şi să găsească soluţia optimă de răspuns pentru cele două. Din suma totală alocată pentru POCU, 106 milioane de euro sunt parte a Programului "Iniţiativa Locuri de muncă pentru tineret". Reducerea şomajului în rândul tinerilor este o prioritate imediată a actualului Guvern. În acest sens, a fost demarată campania de promovare a Garanţiei pentru Tineri, un program prin care angajatorii români vor primi subvenţii pentru locuri de muncă şi stagii de ucenicie oferite tinerilor. De asemenea, prin intermediul programului se vor acorda prime de mobilitate şi prime de instalare, precum şi finanţări pentru start up-uri. Trecând la al treilea pilon de dezvoltare, cel din domeniul juridic, observăm că la această componentă ţara noastră a înregistrat evoluţii pozitive. Conform datelor prezentate de Parchetul General, "La nivelul PICCJ, pe parcursul anului 2014, au fost întocmite peste 300 de rechizitorii referitoare la infracţiuni de corupţie, prin care au fost trimişi în judecată 956 de inculpaţi. În 2014 au rămas definitive 157 de hotărâri cu privire la infracţiuni de corupţie pentru 239 de inculpaţi". Următorul pas asumat în faţa Comisiei Europene pentru consolidarea pilonului justiţiei şi statului de drept este luarea unor măsuri pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele penale soluţionate până acum. Sărbătorirea Zilei Europei în România a coincis cu acest bilanţ pozitiv al realizărilor ţării noastre. În acelaşi timp, cred că e cel mai potrivit moment pentru a lansa următoarele proiecte de ţară la care am făcut referire mai sus şi care ne vor aduce bunăstarea de care avem nevoie. Depinde doar de noi să lăsăm la o parte orgoliile politice, să recunoaştem şi să adoptăm aceste direcţii care sunt în interesul bunului mers al ţării: reforma fiscală, dezvoltarea pieţei muncii şi recuperarea prejudiciilor din dosare.
			Doamna Camelia Khraibani: "Consolidarea unei reale culturi a prevenirii riscurilor de accidente şi boli profesionale" Despre cultura prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale se vorbeşte mai mult, în fiecare an, la sfârşitul lunii aprilie (28 aprilie), când se sărbătoreşte Ziua internaţională a securităţii şi sănătăţii în muncă. Dar, atunci când vorbim de o reală cultură a prevenirii, trebuie să trecem dincolo de marcarea unei zile şi să facem din aceasta o obişnuinţă. Scopul acestei sărbătoriri la nivel global este acela de a promova prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale la nivel mondial. Evenimentul reprezintă şi o campanie de sensibilizare a cetăţenilor şi autorităţilor pentru a focaliza atenţia internaţională asupra tendinţelor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi cu privire la dimensiunea la nivel global a leziunilor, a bolilor şi a deceselor legate de muncă. Totodată, această zi este şi una în care mişcarea sindicală din lume comemorează Ziua internaţională a lucrătorilor decedaţi şi răniţi. Importanţa măsurilor de îmbunătăţire a sănătăţii şi securităţii în muncă poate fi menţionată şi prin evidenţierea statisticilor care estimează dimensiunile fenomenului. Astfel, în fiecare an se produc peste 2,3 milioane de decese din cauza accidentelor de muncă şi a vătămărilor profesionale, cifră comparabilă, potrivit unor specialişti, cu numărul de victime dintr-un război de anvergură între naţiuni. Dintre acestea, peste 300.000 de decese se produc anual, ca urmare a accidentelor de muncă, acestea însemnând aproximativ 14% din totalul deceselor în muncă şi circa 2 milioane de decese, ca urmare a îmbolnăvirilor în muncă, adică aproximativ 86% din totalul deceselor în muncă. Rezultă astfel o adevărată provocare pentru factorii de decizie: focalizarea pe prevenirea apariţiei bolilor profesionale şi nu numai pe prevenirea vătămărilor ca urmare a accidentelor de muncă. Potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, se estimează că, anual, peste 313 milioane de lucrători suferă accidente urmate de incapacitate temporară de muncă şi se produc aproximativ 160 de milioane de cazuri de îmbolnăviri profesionale. În acest fel se poate aprecia că în fiecare zi se produc aproximativ 6.400 de decese, ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, şi că, zilnic, aproximativ 860.000 lucrători sunt vătămaţi la locul de muncă. În materia sănătăţii şi securităţii în muncă se poate vorbi de o adevărată cronică neagră a vătămărilor în muncă. Acţiunile dedicate acestei zile induc în rândul populaţiei convingerea că accidentele şi bolile profesionale pot fi evitate prin conştientizarea tuturor cu privire la necesitatea implementării unor măsuri eficiente de prevenire şi protecţie la locurile de muncă. Ca oameni politici responsabili, avem menirea de a atrage atenţia lucrătorilor şi angajatorilor că trebuie să-şi corecteze mentalitatea în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea lor în muncă. Astfel, lucrătorii trebuie să adopte o atitudine şi un comportament preventiv, să solicite angajatorilor protecţie colectivă şi, după caz, individuală, să se implice în realizarea măsurilor de prevenire şi protecţie şi să-şi însuşească, prin instruire, cele mai bune practici, astfel încât să ajungă sănătoşi acasă după o zi de muncă. La rândul lor, angajatorii trebuie să fie conştienţi de obligaţiile pe care le au potrivit cerinţelor legale, de protecţie a vieţii, sănătăţii şi integrităţii lucrătorilor. Prin eforturile comune ale părţilor interesate de asigurarea unor locuri de muncă sigure şi sănătoase se poate garanta îndeplinirea obiectivelor de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale şi de consolidare a unei reale culturi a prevenirii. Din fericire, în ţara noastră situaţia accidentaţilor mortal în muncă s-a îmbunătăţit în ultimii ani, înregistrându-se un trend descendent, de la 508 în anul 2008 la 185 în 2014. În acest domeniu un rol principal îl are Inspecţia Muncii, care se manifestă ca un partener strategic în dezvoltarea culturii de prevenire a riscurilor profesionale şi care va trebui să continue să fie un promotor activ al bunei colaborări cu partenerii sociali, cu angajatorii şi lucrătorii, cu reprezentanţii acestora, precum şi cu toţi cei interesaţi în crearea unui mediu de muncă sigur şi sănătos.
			Domnul Daniel Tudorache: "Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi" După 1989, rolul mijloacelor de informare în masă a devenit esenţial în formarea imaginii asupra realităţilor sociale şi în popularizarea unor modele contemporane, precum promovarea parteneriatului de gen şi a participării sociale a femeilor. Chiar dacă anii au trecut şi societatea românească a evoluat considerabil, acest subiect rămâne totuşi un subiect de interes major. Trebuie subliniat progresul înregistrat de România în ultimii ani prin adoptarea legislaţiei specifice antidiscriminatorii, Ordonanţa de urgenţa nr. 137/2000, a egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei, Legea nr. 202/2002, şi prin adoptarea Codului muncii care a inclus ca principiu fundamental al relaţiilor de muncă egalitatea de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii, interzicând orice fel de discriminare, directă sau indirectă. În ciuda eforturilor menţionate, astăzi, mai mult ca niciodată, trebuie să ne arătăm îngrijoraţi şi să amendăm stereotipiile sexuale care au plasat anul trecut România pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte egalitatea între bărbaţi şi femei, fiind punctată cu 35,3 în urma Bulgariei, care era punctată cu 37 (media europeană este de 54 de puncte). Indexul relevă diferenţele dintre femei şi bărbaţi în mai multe sectoare-cheie precum: munca, veniturile, educaţia, puterea de decizie, sănătatea, timpul dedicat activităţilor casnice neplătite sau violenţa exercitată asupra lor. Sectorul unde inegalitatea este cea mai mare în Europa este puterea de decizie, tradusă prin faptul că mult mai puţine femei decât bărbaţi au poziţii-cheie. Din punct de vedere sociologic, putem spune că ne luptăm, în continuare, cu două tendinţe globale care predomină de sute de ani: bărbatul trebuie să aibă un venit mai mare pentru a întreţine familia şi, să nu uităm, tendinţa femeilor de a ocupa funcţii subalterne. Problematica inegalităţilor între femei şi bărbaţi se strecoară fără voie pe toate planurile vieţii: social, politic, economic, cultural. De aceea, am transpus aceste preocupări ca subiecte principale pe agenda socială şi politică, iar Guvernul României şi-a propus să răspundă acestei provocări prin stabilirea unui set de priorităţi care să faciliteze atingerea de facto a egalităţii între femei şi bărbaţi. Egalitatea între femei şi bărbaţi reprezintă un drept fundamental, iar egalitatea de şanse dintre aceştia ar trebui să reprezinte o certitudine. Într-o Românie modernă, discriminarea de gen trebuie să fie o simplă amintire urâtă, iar modelele deformate de prezentare a femeilor şi bărbaţilor trebuie să rămână cunoscute ca fiind clişee, umbre de temut ale trecutului.
			Domnul Laurenţiu Nistor: "În acest moment nu există opoziţie" Mă alătur părerii preşedintelui Partidului Social Democrat şi premierul României, Victor Ponta, care a afirmat recent că, în acest moment, nu există opoziţie, dacă ne referim la opoziţie ca la o alternativă politică reală şi fiabilă. O astfel de alternativă ar trebui să poată fi identificată în plan politic printr-un proiect de ţară cu obiective bine definite şi direcţii clare de acţiune, un proiect construit într-o perspectivă de timp rezonabilă, cum ar fi cea a unui ciclu electoral, un proiect de ţară în raport cu care opoziţia să emită critici şi observaţii pertinente la măsurile luate de actuala guvernare. Deocamdată nu există însă opoziţie. Există doar Guvernul Victor Ponta ale cărui realizări au fost recunoscute nu numai de instituţii internaţionale de prestigiu, ci au fost consemnate de însăşi concluziile ultimei analize efectuate de Comisia Europeană. ?România? s-a consolidat economic, fiscal-bugetar, iar prin măsurile pe care Guvernul Victor Ponta le-a anunţat, se va păstra această direcţie de dezvoltare. Datele statistice anunţate în săptămâna precedentă de Institutul Naţional de Statistică vin să confirme aceeaşi dinamică economică ascendentă ca şi până acum. La nivel naţional, cifra de afaceri din industrie pe total, piaţa internă şi piaţa externă, a crescut în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă din 2014, cu 2,5%, datorită evoluţiei pozitive a industriei extractive (plus de 6,3%) şi industriei prelucrătoare (2,3%). În martie, cifra de afaceri din industrie a fost mai mare atât faţă de luna precedentă, cu 13,1%, cât şi faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, cu 2,8%. De cealaltă parte, Banca Naţională a României estimează pentru finele acestui an o rată anuală a inflaţiei de 0,2%, în coborâre de la 2,1%, ca urmare a reducerii TVA la 9% de la 1 iunie, în lunile de vară şi toamnă scăzând spre minus 1%, iar pentru decembrie 2016 proiecţia a fost revizuită de la 2,4% la 1,9%. Principalul element pe care se bazează această estimare în scădere a inflaţiei este decizia de reducere a cotei TVA pentru alimente de la 1 iunie, care a influenţat anticipaţiile inflaţioniste pe termen scurt, de un an, când rata anuală a inflaţiei va fi în jur de 0%, uneori sub 0%. În aceste condiţii, este din ce în ce mai evident ce eroare politică majoră a făcut Partidul Naţional Liberal prin ieşirea din Alianţa USL şi de la guvernare, iar preţul acestei erori va fi plătit cu siguranţă la alegerile generale din 2016. Dar, până atunci, să constatăm că Guvernul Victor Ponta este pe calea corectă din punct de vedere economic şi social şi suntem decişi să continuăm la fel şi de acum încolo. Ne dorim ca Guvernul Victor Ponta să fie Guvernul României care a condus cinci ani de creştere economică, de reparaţii şi dreptate socială şi ne vom onora acest angajament.
			Domnul Ion-Bogdan Mihăilescu: "9 Mai - Ziua Europei" Istoria a făcut ca ziua de 9 mai să aibă o importanţă deosebită pentru poporul român, care aniversează la această dată Ziua Europei, Ziua Independenţei de stat a României, proclamată în anul 1877, dar şi Ziua victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial. Declaraţia lui Robert Schuman, din data de 9 mai 1950, avea să deschidă calea spre realizarea actului de constituire a Uniunii Europene, cel mai amplu şi măreţ proiect al secolului al XX-lea. Dacă la început se dorea înfiinţarea unei comunităţi europene al cărei principal obiectiv să fie gestionarea şi centralizarea producţiei de oţel şi cărbune, actualmente Uniunea Europeană nu se limitează doar la un spaţiu economic comun, ci reprezintă o comunitate a valorilor şi diversităţilor culturale, o comuniune de identităţi naţionale. Faptul că România a devenit parte a acestei construcţii este poate cea mai mare realizare a ţării noastre din ultimii 25 de ani. Procesul de integrare a demarat în iunie 1995, când România a depus cererea de aderare, iar în anul 1999 Consiliul European de la Helsinki a luat decizia de deschidere a negocierilor cu statul român, ca apoi, la 1 ianuarie 2007, să aibă loc accederea efectivă în Uniunea Europeană. Ziua Europei reprezintă sărbătoarea unităţii, a coeziunii şi a colaborării statelor membre, care împărtăşesc şi promovează aceleaşi valori, principii şi aspiraţii comune precum libertatea, democraţia, egalitatea, respectarea drepturilor omului şi a statului de drept, liberul schimb etc. Această sărbătoare constituie un simbol menit să promoveze unitatea şi solidaritatea în rândul cetăţenilor europeni. Aşadar, Ziua Uniunii Europene nu trebuie să marcheze doar data fondării proiectului comunitar, ci o zi a reafirmării statutului nostru de ţară şi popor european.
			Domnul Radu Babuş: "Planificarea fiscală" Întreprinderile au considerat în mod tradiţional planificarea fiscală ca fiind legitimă, pe motiv că utilizează mecanisme juridice pentru a-şi reduce obligaţiile fiscale. Cu toate acestea, planificarea fiscală a devenit mai complexă în ultimii ani, dezvoltându-se de la o jurisdicţie la alta şi transferând profiturile impozabile către statele cu regimuri fiscale avantajoase. Această formă "agresivă" de planificare fiscală se poate manifesta în diverse moduri, de exemplu prin exploatarea detaliilor tehnice ale unui regim fiscal sau a neconcordanţelor dintre două sau mai multe regimuri fiscale pentru a reduce sau a evita obligaţiile fiscale. Printre consecinţele sale se numără deducerile duble - aceeaşi cheltuială se deduce atât în statul sursă, cât şi în statul de rezidenţă - şi dubla neimpozitare - veniturile nu sunt impozitate nici în statul de origine, nici în statul de rezidenţă al beneficiarului. Astfel de practici sunt, în numeroase cazuri, sprijinite de deciziile emise de administraţiile naţionale, care confirmă unei societăţi modul în care o tranzacţie specifică va fi impozitată în temeiul legislaţiei existente şi, prin urmare, oferă certitudine juridică structurii create. Deşi statele membre sunt obligate să se asigure că emit decizii fiscale în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene şi naţională existentă, o lipsă de transparenţă în ceea ce priveşte astfel de decizii ar putea avea un impact asupra altor ţări care au legături cu beneficiarii deciziilor. Evaziunea fiscală licită, precum şi frauda fiscală şi evaziunea fiscală ilicită au o dimensiune transfrontalieră importantă. Globalizarea şi mobilitatea tot mai mare a contribuabililor pot îngreuna evaluarea corectă de către statele membre a bazelor impozabile. Acest fenomen poate afecta funcţionarea sistemelor de impozitare şi poate genera evaziune fiscală licită şi ilicită, punând astfel în pericol funcţionarea pieţei interne. Prin urmare, statele membre nu pot soluţiona în mod eficient această problemă decât dacă convin să întreprindă acţiuni comune. Obiectivul specific al Programului Fiscalis este de a sprijini lupta împotriva fraudei fiscale, a evaziunii fiscale şi a planificării fiscale agresive şi punerea în aplicare a dreptului Uniunii în domeniul impozitării prin asigurarea schimbului de informaţii, prin sprijinirea cooperării administrative şi, atunci când este necesar şi oportun, prin consolidarea capacităţii administrative a ţărilor participante, cu scopul de a contribui la reducerea sarcinii administrative a autorităţilor fiscale şi a costurilor de asigurare a conformităţii aplicabile contribuabililor.
			Domnul Ion-Marcel Ciolacu: "Involuţia demografică pune în pericol echilibrul din sistemul de pensii pe termen mediu şi lung" Pe fondul declinului demografic sesizat în prognozele Institutului Naţional de Statistică, se conturează îngrijorarea faţă de implicaţiile în legătură cu sistemul de pensii pe termen mediu şi lung. Discrepanţa dintre ponderea populaţiei tinere cu vârste cuprinse între 0-15 ani şi cea a populaţiei vârstnice, la care se încadrează persoanele care au împlinit 65 de ani, este temeiul în baza căruia trebuie identificate măsuri de atenuare cu rol preventiv. Concret, din perspectivă statistică, aşa cum arată datele INS, indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 99,7 (la 1 ianuarie 2014) la 103,5 persoane vârstnice şi la 100 persoane tinere, la 1 ianuarie 2015. Totodată, estimarea pe termen lung, în contextul tendinţelor demografice actuale şi al dezechilibrului dintre populaţia activă pe piaţa muncii şi populaţia inactivă, va genera cu siguranţă un impact negativ fără precedent în economie. Privind retrospectiv, în scopul formulării unei consemnări comparative, în 1992 situaţia acestui raport plasa rata de dependenţă a 2,5 milioane de vârstnici la 5 milioane de copii cu vârsta de până în 15 ani. În sensul acestei idei, din punctul meu de vedere, trebuie acordată importanţă însemnată cauzelor determinante. Aici sunt incluse creşterea speranţei de viaţă, scăderea ratei fertilităţii, implicit scăderea ratei natalităţii, scăderea incidenţei infestării cu diverse boli sau, pe de altă parte, consecinţele procesului de emigrare, care nu este deloc de neglijat. Drept urmare, este inevitabilă preocuparea faţă de sustenabilitatea sistemului de pensii pe termen mediu şi lung. Dezechilibrul sistemului de pensii de stat are implicaţii nefavorabile în privinţa sustenabilităţii cheltuielilor aferente ca pondere în PIB. În acest context, puterea legislativă trebuie să aibă în vedere dezvoltarea măsurilor de stimulare a ratei de ocupare pe piaţa muncii, remunerarea corespunzătoare a populaţiei active, formularea unui cadru propice în ceea ce priveşte beneficiile acordate familiilor tinere pentru încurajarea natalităţii, majorarea resurselor investite în măsurile pentru sănătate publică sau elaborarea unor politici favorabile stopării procesului de emigrare. În acest sens, una dintre măsurile ce vin în sprijinul creşterii procentuale a populaţiei active este cea a reducerii fenomenului de abandon şcolar şi a majorării numărului de aplicaţii în ciclul învăţământului terţiar. Concret, a fost aprobat un împrumut de către Consiliul Director al Băncii Mondiale orientat către România, obiectul acestuia fiind 200 de milioane de euro în favoarea Proiectului privind Învăţământul Secundar din România (România Secondary Education Project - ROSE). În convingerea mea, educaţia de calitate plasează în câmpul muncii oameni pregătiţi, orientaţi către performanţă şi către dezvoltarea unei cariere în domeniile în cadrul cărora aleg să îşi desfăşoare activitatea. Atât timp cât se pot găsi soluţii adjuvante în gestionarea unor neajunsuri, sprijin toate măsurile ce au drept scop ameliorarea situaţiei prezentate. Mai mult, concentrarea activă a atenţiei în legătură cu problema semnalată trebuie să fie o preocupare reală chiar şi pentru societatea civilă. Consider că organizaţiile şi instituţiile nonguvernamentale care reprezintă interesele şi voinţa cetăţenilor trebuie să se preocupe de punerea în aplicare a unor campanii de informare atât în mediul rural, cât şi în cel urban. Sigur că fiecare individ se află într-o permanentă preocupare privind situaţia sa economică, atât la un moment unic de referinţă, cât şi pe termen lung, doar că trebuie trasată responsabilitatea ce revine fiecăruia de a găsi echilibrul avantajos în ceea ce-l priveşte, înglobând aspectele socio-economice într-o relaţie fructuoasă care să-i asigure menţinerea unei stabilităţi pe parcursul vieţii. De asemenea, consider că trebuie să creştem încrederea în întoarcerea contribuţiilor depuse pe timpul activităţii profesionale, la momentul când va fi împlinită vârsta de pensionare. Necesitatea schimbării în dinamica demografică va fi susţinută de noi prin măsuri ce necesită operaţionalizarea specializată a situaţiilor cu care se estimează că ne vom confrunta în decursul următorilor 15 ani. Este obligatoriu să păstrăm coordonatele axei ascendente ce caracterizează România din perspectiva conducerii social-democrate şi planul de dezvoltare pe care îl are în programa de activitate în legătură cu realităţile naţionale.
			Domnul Ion-Marcel Ciolacu: "Reducerea TVA, preîntâmpinarea încercărilor de sabotare pentru a nu pierde avantajele scontate, începând cu 1 iunie 2015" Măsura economică cu implicaţii sociale, cea a reducerii la 9% a taxei pe valoarea adăugată, vine în sprijinul stimulării unei axe tridimensionale: producători, comercianţi şi consumatori. Explicit, după cum bine se ştie, aceasta acţionează la nivelul serviciilor de alimentaţie publică, băuturilor nealcoolice şi la cel al produselor alimentare. Dacă până acum au stat în expectativă relansarea consumului, scăderea preţurilor, veniturile sporite la bugetul de stat, reducerea evaziunii fiscale sau creşterea puterii de cumpărare, începând cu 1 iunie 2015, indubitabil datele în aceste privinţe se vor schimba. Sigur că, asemenea unui adevăr universal valabil, orice măsură sau schimbare pozitivă atrage după sine fie încercări de sabotare, fie conspiraţii neîntemeiate menite să pună în umbră avantajele evidente. În acest sens, a fost adus la cunoştinţă atât opiniei publice, cât şi Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice o informare privind evoluţia nejustificată a preţurilor în hipermarketuri, chiar înainte de introducerea măsurii privind reducerea TVA. La dezbateri, reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi cei ai Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România au conchis că nu va exista situaţia unei confruntări cu o creştere abuzivă a preţurilor. Prin compararea cu datele din cadrul studiului adus în atenţia opiniei publice, din care reies majorări de preţ cu până la 30% la unele alimente la începutul lunii aprilie, retailerii au susţinut că este o percepţie interpretată în mod greşit. Explicaţia rezidă în sezonalitatea preţurilor în ceea ce priveşte unele categorii de produse, fiind o consecinţă a promoţiilor desfăşurate mai ales în perioada premergătoare Sărbătorilor pascale. Pentru a disipa orice urmă de îndoială în privinţa acestor majorări anterioare datei de 1 iunie, susţin şi eu ideea utilizării unor instrumente de control legale şi conforme cu economia de piaţă, în vederea ilustrării evoluţiei preţurilor în cauză, înainte şi după aplicarea reducerii cotei TVA. Fac referire atât la propunerea de afişare comparativă dintre preţul nou şi cel vechi, cât şi la practicarea unor eventuale controale în scopul unor monitorizări retroactive a preţurilor. Putem să luăm în calcul, de asemenea, elaborarea unor proceduri care să oblige la verificări punctuale ale informărilor furnizate de către comercianţi. De asemenea, dacă ţintim spre o dezvoltare durabilă, bazându-ne încrederea într-o măsură socială de creştere a puterii de cumpărare, aşteptările trebuie să se concretizeze în ajustarea congruenţei dintre preţul plătit şi calitatea asociată acestuia. Relaţia dintre modalitatea prin care oamenii consumă şi simbolistica implicată în acest proces este una de strictă dependenţă. În sensul acestei idei, am convingerea că pattern-urile de consum se vor afla în faţa unui prag al schimbării în bine, iar calitatea crescută a produselor pentru familiile cu venituri mici sau medii nu va mai reprezenta un ideal intangibil. Pe de altă parte, făcând referire la impactul asupra ratei de inflaţie, după şedinţa Consiliului de administraţie pe probleme de politică monetară, BNR prognozează o estimare a ratei inflaţiei apropiate de 0% pentru perioada iunie 2015 - mai 2016, în baza perspectivei de reducere a taxei pe valoarea adăugată, de la 24% la 9%. Fireşte că este necesară sublinierea influenţei contribuţiei instabilităţii din mediul extern, a ponderii IPAC pentru zona euro sau a evoluţiei incerte a presiunilor geopolitice regionale. Luând în considerare aceste aspecte, atrag atenţia asupra importanţei creării unui proces eficient de comunicare dintre cadrul legislativ şi ansamblul compus din toate organismele cu atribuţii directe în domeniul vizat. Indubitabil, necesitatea optimizării actului de comunicare trebuie să aibă drept receptor consumatorul final, cel care va fi posesorul convingerii întemeiate, în mod obiectiv, că preţurile ataşate consumului său au suferit o schimbare fără precedent.
			Domnul Vasile-Daniel Suciu: "Reducerea TVA la cărţi, o măsură pentru toţi" Anul 2015 a debutat cu mai multe promisiuni ale Executivului, conform cărora nivelul de trai urmează a fi îmbunătăţit. Măsura reducerii TVA-ului la alimente, despre care am vorbit şi anterior, este una dintre măsurile de care cea mai mare pondere a populaţiei va beneficia şi, totodată, este una dintre cele mai necesare măsuri adoptate în decursul acestui an. Efectele benefice ale acestei iniţiative sunt deja bine cunoscute, însă ceea ce mă face să aduc laude Guvernului Ponta este faptul că demersurile reparatorii nu se opresc în planul asigurării accesului populaţiei la nevoile de bază, precum hrană, adăpost, siguranţă etc. Fiinţa umană cunoaşte şi nevoi complexe, de natura dezvoltării personale şi a propriului potenţial, în satisfacerea cărora educaţia şi cultura joacă un rol fundamental. Conform aforismului latin "Mens sana in copore sano", prin care poetul roman, Iuvenal, atrăgea atenţia asupra importanţei conferite nu numai hranei, ci şi virtuţilor, afirm şi eu astăzi că poporul român are nevoie atât de hrană pentru corp, cât şi pentru minte. Cultura este domeniul grav neglijat de guvernele anterioare şi inutil impozitat, în ciuda faptului că ea este unul din factorii ce încurajează identitatea naţională, tradiţia şi fructifică dezvoltarea intelectuală a individului. Aşa cum afirmam mai sus, dacă guvernele anterioare au profitat de acest sistem slăbit şi au dat uitării cultura românească, actualul guvern iniţiază acţiuni pentru încurajarea acestui domeniu. Prima iniţiativă notabilă pentru susţinerea culturalizării este reducerea TVA-ului la cărţile tipărite, de la 9% la 5%, cu efect de la 1 ianuarie 2016. Astfel, se încurajează vânzarea cărţilor, prin acordarea posibilităţii editurilor de a stabili un preţ accesibil, pentru ca scriitorii să se poată bucura de vânzarea unui număr mai mare de cărţi şi, bineînţeles, pentru ca iubitorii de lectură să investească o sumă mai mică de bani pentru satisfacerea acestei pasiuni. Această măsură nu este una singulară, recent fiind stabilit şi ca 2% din încasările Loteriei Române să fie alocate Administraţiei Fondului Cultural Naţional, cu scopul de a dezvolta acest domeniu. În ceea ce priveşte propria-mi contribuţie la demersurile de sprijinire a ariei culturale româneşti, doresc să fac precizarea că sunt unul dintre iniţiatorii şi susţinătorii Propunerii legislative pentru abrogarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment. Prin acest demers se elimină un cost suplimentar, fără a produce un impact notabil asupra bugetului de stat, de care cetăţenii cumpărători, instituţiile culturale şi editorii vor beneficia. O astfel de măsură este necesară, având în vedere semnalele transmise de asociaţiile de editori din România, care susţin cu vehemenţă faptul că legea timbrului cultural este o lege împotriva culturii şi adoptă o poziţie fermă în vederea abrogării acestei legi. Solicit colegilor liberali care critică reducerea TVA-ului la cărţile tipărite şi care nu au arătat urmă de interes pentru susţinerea abrogării timbrului literar să mai citească o carte. De la 1 ianuarie va costa mai puţin şi poate aşa vor înţelege valoarea inestimabilă a culturii româneşti.
			Domnul Vasile-Daniel Suciu: "Şi pădurile?" Cu toţii am crezut că regimul Traian Băsescu şi împiedicarea optimizării legislaţiei româneşti vor înceta odată cu numirea în funcţie a unui nou preşedinte, mediator şi just. Le roi est mort, vive le roi! Însă, tristă a fost constatarea că obiceiul de a întoarce legi la Parlament, pe bandă rulantă, este viu şi nevătămat. Şi pădurile, domnule preşedinte? În timp ce noi vorbim, pădurea românească nu este protejată de un Cod silvic în vigoare, echitabil şi care să conducă într-adevăr la acea stopare a "mafiei lemnului" pe care toţi o dorim. Dacă proiectul de Cod silvic atrăgea semnale negative din teritoriu şi era supus criticilor virulente ale Federaţiei proprietarilor de păduri şi ale specialiştilor în domeniu, în 2013, laitmotivul fiind acela că ministrul PNL responsabil cu acea sarcină a elaborat un Cod silvic dedicat marilor procesatori şi contra omului simplu, după trei ani de dezbateri aprofundate, şi ministrul PSD, Doina Pană, a venit cu o nouă formă a Codului silvic. De această dată însă au fost purtate discuţii cu toţi agenţii implicaţi, iar în luarea deciziei s-a ţinut cont de cele învăţate în cei trei ani de dezbateri, procesul de modificare a Codului Silvic luându-se astfel într-un mod transparent şi corect. Acest nou Cod silvic urmează să repare disfuncţionalităţile vechiului cod, urmând ca valorificarea lemnului să se poată face doar de către operatorii economici atestaţi şi să nu se poată achiziţiona sau procesa mai mult de 30% volum dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie, alături de alte prevederi care vor combate tăierile abuzive şi vor proteja fondul forestier naţional. Prin blocarea acestui nou Cod silvic nu pot decât să transmit ceea ce o organizaţie independentă pentru conservarea naturii, WWF, remarca: "Blocarea Codului silvic ameninţă pădurile şi comunităţile locale". Importanţa pădurilor şi a copacilor, în contextul global şi climatic, faptul că fondul forestier naţional era redus cu 6,3 milioane de hectare în 2012 sau retrocedările abuzive care au condus la defrişări uriaşe sunt trei factori foarte importanţi asupra cărora, însă, nu voi stărui din nou, având siguranţa că fiecare dintre noi este conştient de răul ce deja a fost făcut. Voi lansa această solicitare membrilor PNL care doresc să boicoteze adoptarea acestui proiect, din interese politice şi meschine, şi preşedintelui ţării, care recent a trimis spre reexaminare o lege corectă şi modernă: să pună interesele cetăţenilor şi siguranţa naţională mai presus de nevoile lor, creând astfel un precedent care va pune România pe drumul cel bun. Haideţi să producem schimbarea atât de intens vehiculată!
			Domnul Dumitru Niculescu: "Sunt prea bătrâni..." S-a încheiat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, iar evaluarea rezultatelor acestei acţiuni se va face peste o lună. Faţă de anul trecut numărul locurilor de muncă vacante a fost mai mare, ceea ce este încurajator, eforturile organizatorilor, în speţă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, de a convinge cât mai mulţi angajatori trebuie apreciate. Ceea ce vreau să scot în evidenţă este faptul că pe viitor va trebui gândită o nouă strategie la nivelul Agenţiei Naţionale, prin care să fie schimbată politica de a organiza doar două burse pe an. Spun asta pentru că niciodată nu am văzut la această bursă atâta disperare în rândul persoanelor trecute de prima tinereţe. Deşi au experienţă şi sunt pricepuţi în domenii în care astăzi cu greu mai găseşti oameni calificaţi, cei trecuţi de 45 de ani îşi caută cu lunile un loc de muncă. Ar munci orice, dar nimeni nu vrea să-i angajeze - "sunt prea bătrâni". De aceea, consider că un al doilea lucru care se impune ar fi revizuirea legislaţiei privind încadrarea şomerilor peste 45 de ani. Chiar dacă în prezent există facilităţi pentru angajatori în ceea ce priveşte subvenţionarea locurilor de muncă pentru aceste persoane, acest lucru nu este îndeajuns. Ne complacem de ceva timp într-o asemenea situaţie, cu o legislaţie care nu a mai fost actualizată de ani buni, trebuie schimbat ceva în privinţa atragerii forţei de muncă şi a scăderii numărului de şomeri. Cred în existenţa soluţiilor şi cred că trebuie urgent găsite. Rezultatele preliminare arată că, şi vă dau exemplul judeţului pe care îl reprezint, Olt, din cei 800 de participanţi, aproape jumătate au fost selectaţi în vederea încadrării, însă în mod cert nu vor fi angajaţi mai mult de 150. Iar dacă ne uităm şi pe statistica şomajului, vedem că în judeţul Olt sunt aproape 14.600 de şomeri, 150 de angajaţi e un număr infim. Dacă legislaţia ar încuraja firmele să angajeze fiecare măcar câte un şomer, lucrurile s-ar schimba radical.
			Doamna Maria Dragomir: "Furtul din avutul poporului nu se poate prescrie" În ultima perioadă, în România, se întâmplă o serie de lucruri care creează senzaţia că, după un sfert de secol de jaf naţional, măcar o parte dintre cei vinovaţi de acestea, "îmbogăţiţii de război" ai epocii postdecembriste, par a ajunge să dea socoteală, de cele mai multe ori ajungând şi la închisoare. Desigur, nu s-a generalizat fenomenul, există o mulţime de oameni despre care toată lumea ştie cum au ajuns să fie miliardari (în euro!), în toată această perioadă în care economia României s-a prăbuşit, iar nivelul de trai al românilor a atins cifre incredibil de mici. Foarte mulţi dintre cetăţeni sunt mulţumiţi de ceea ce se întâmplă şi speră că s-a ajuns la momentul în care se va face dreptate, iar lucrurile vor lua o turnură pozitivă. Speranţa moare ultima... Din nefericire, însă, a proliferat în ultimul timp un gen nou de atitudine a respectivilor "jmecheri", oameni certaţi cu legea (chiar corupţi cu gulerele albe) şi care, în discuţiile particulare, au replici de genul: "până la urmă, sunt pregătit - fac şi eu 2-3 ani de puşcărie şi...gata! Rămân cu ce am acumulat, trăind liniştit eu şi neamul meu, cel puţin două generaţii de acum înainte! Parcă merită preţul!... "În lipsa de morală care s-a instaurat în România contemporană, explicaţia chiar poate sta în picioare. Până la urmă ce e aia, dacă ai mai făcut şi liceul militar, stai doi ani la puşcărie şi după aia nu te mai întreabă nimeni de toate furtişagurile! Şi avem, deja, exemple de această natură. Mai mult decât atât, unii dintre hoţii anilor ’90 declară, acum, fără niciun fel de sfială: "dacă aş fi fost arestat pentru toate hoţiile pe care le-am făcut în aceşti 25 de ani muream în puşcărie!" Într-adevăr, foarte multe fapte s-au prescris ori se prescriu... De aici însă o problemă destul de acută pe care am mai abordat-o: hoţii, la puşcărie, dar şi banii înapoi! Până la urmă nici nu are importanţă dacă aceşti infractori ajung, ori nu la puşcărie, important este ca rodul furtişagului lor să fie confiscat. Să se întoarcă la banul public, în avuţia poporului, de unde i-au luat! Acest lucru este mai important decât statul unuia la puşcărie, care, iată, îşi asumă 2-3 ani, după care să îşi digere, în linişte, timp de secole, el şi urmaşii lui, ce a furat câţiva ani! Pe acest fundal cred că se impune, cu prioritate, adaptarea legilor şi a Constituţiei Naţionale la o idee extrem de generoasă: furtul din avutul public nu se prescrie. Niciodată! Pentru că, iată, nu cu mult timp în urmă, CCR, într-un caz similar, a dat sentinţa că nu se poate face confiscare totală pentru bunuri decât după anul 2012. Cu alte cuvinte, ce s-a furat între 1990 şi 2012 - sănătoşi să fiţi, să vă bucuraţi de ea! Nu, aşa ceva nu este admisibil! Motiv pentru care, legile trebuie adaptate, iar Constituţia (că tot se pune problema rediscutării ei) trebuie schimbată, din acest punct de vedere. Prin Constituţie, furtul din avutul public nu trebuie să se bucure de prescripţie, niciodată!
			Doamna Niculina Mocioi: "Toţi cei care au muncit o viaţă întreagă şi au trudit pentru această ţară au nevoie să fie respectaţi" Recent, am avut o întâlnire cu pensionari şi reprezentanţi ai pensionarilor, care fac parte din Comitetul de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Gorj, deci din colegiul meu electoral, pentru a vedea care sunt problemele lor şi cu ce putem veni în întâmpinarea nevoilor lor. Aş vrea să mai spun că, în momentul de faţă, cunoscând problemele pe care mi le-au prezentat pensionarii, consider că este necesară modificarea şi completarea unor acte normative, dacă se doreşte să aducă redresarea şi repararea unor greşeli trecute care au fost făcute în lege. Pentru a se ajunge aici este necesară modificarea Legii nr. 263/2010 pentru înlocuirea actualului mod de calcul pentru stabilirea valorii punctului de pensie în procent de minimum 45% din salariul mediu brut, aprobat de Parlamentul României în bugetul asigurărilor sociale. În acest mod, venitul pensionarilor va fi direct proporţional cu rezultatele economice globale, iar singurul indicator care reflectă acest lucru îl reprezintă câştigul mediu brut. Totodată, trebuie operate modificări în noul Cod fiscal, şi anume, impozitarea pensiilor să se facă doar la diferenţa de pensie ce depăşeşte salariul mediu brut pe economie. Cu privire la asistenţa medicală trebuie redus costul medicamentelor, actualizată lista medicamentelor compensate şi majorarea plafonului actual pentru compensarea medicamentelor, în procent de 90% din pensie. Şi, nu în ultimul rând, trebuie modificată Legea nr. 16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice. În scopul respectării intereselor legitime şi drepturilor pensionarilor, ar fi necesar la nivelul Guvernului, Parlamentului, consiliului judeţean şi municipal să se instituie funcţia de consilier, încadrat în muncă în conformitate cu prevederile legale. Eu susţin toate aceste lucruri şi sper să le putem da tuturor o veste bună cât de curând. Depinde în primul rând de noi, forul legislativ. Vreau să le transmitem cetăţenilor că toţi cei care au muncit o viaţă întreagă şi au trudit pentru această ţară au nevoie să fie respectaţi şi aceasta e atitudinea noastră. Pensia este un drept pe care şi l-au câştigat prin muncă, iar creşterea economică trebuie să se resimtă în buzunarele tuturor românilor.
			Domnul Alexandru Nazare: "Premierul Ponta, în loc să ofere TAROM şi aeroportul Otopeni peşcheş, fără o procedură transparentă de privatizare, ar trebui să permită majorităţii PSD din Parlament să deblocheze modificările la legislaţia care garantează un management profesionist companiilor de stat" Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2011 a venit cu o serie de prevederi convenite cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru a îmbunătăţi performanţele companiilor de stat, adevărate găuri negre pentru economia românească. Una dintre cele mai importante prevederi ale acestei ordonanţe face referire la selectarea transparentă a unor profesionişti care să conducă aceste companii. Din păcate, aplicarea acestei ordonanţe de către Guvernul Ponta a dovedit că managementul privat a fost înlocuit cu managementul de partid, fiind promovaţi oameni loiali PSD şi premierului. Ultimul raport de ţară publicat de Comisia Europeană pentru România în cadrul procedurii semestrului european semnalează faptul că performanţele companiilor de stat afectează stabilitatea macroeconomică, iar progresele în reformarea lor au fost limitate, una din principalele probleme fiind aplicarea legislaţiei privind guvernanţa corporatistă. Având în vedere deficienţele semnalate în aplicarea Ordonanţei nr. 109/2011, în luna mai 2013 am depus o serie de amendamente care să clarifice şi să completeze o serie din prevederile iniţiale, în speranţa că proiectul legislativ va fi dezbătut cu prioritate de Camera Deputaţilor. Cea mai importantă modificare pe care o propun vizează interdicţia selectării pentru conducerea companiilor a unor persoane care în ultimii doi ani au făcut parte din organele de conducere ale partidelor politice sau au fost reprezentanţi ai partidelor politice în funcţii alese sau numite din administraţia publică centrală sau locală. Au trecut doi ani de când am depus aceste amendamente şi ele nu au fost nici până acum discutate. Premierul Ponta, în loc să ofere TAROM şi aeroportul Otopeni peşcheş, fără o procedură transparentă de privatizare, ar trebui să permită majorităţii PSD din Parlament să deblocheze modificările la legislaţia care garantează un management profesionist companiilor de stat.
			Domnul Ioan Tămâian: Vin la tribuna Parlamentului pentru a semnala oportunitatea adoptării unei iniţiative legislative care are drept obiect modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001, republicată, privind protejarea monumentelor istorice, în scopul îmbunătăţirii cadrului legal de protejare a clădirilor monument istoric, precum şi a celor aflate în situri şi ansambluri clasate ca monumente istorice, clădirile aflate în zonele de protecţie a clădirilor monumente istorice şi zonele constituite ca atare. Zilnic, putem observa clădiri care poartă pe umerii lor istoria noastră ca neam şi stat, clădiri care fac parte integrantă din patrimoniul cultural, de interes local sau naţional sau chiar mondial, şi care sunt lăsate în degradare de către proprietari. Acest aspect poate avea un caracter voit, deoarece, în multe cazuri, terenul pe care este edificat monumentul istoric valorează înzecit faţă de clădirea existentă, iar proprietarii nu pot face niciun fel de demers de demolare dacă imobilul este clasat pe lista monumentelor istorice sau face parte dintr-un sit, ansamblu, zonă construită protejată sau din zona de protecţie a unui alt monument. Pentru acest motiv, mulţi proprietari ar prefera ca imobilul să se degradeze într-atât încât el să se prăbuşească, iar apoi, monumentul istoric nemaiexistând, să poată dispune de suprafaţa de teren. În acest sens, prezenta propunere legislativă identifică exact clădirile protejate sau aflate în arii protejate şi instituie clar obligaţiile proprietarilor de clădiri monumente istorice. Astfel, se stabileşte clar atribuţia primarului (administraţiei publice locale) de a dispune aplicarea măsurilor contravenţionale, în cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute de lege şi statuează în mod expres faptele care constituie infracţiuni, săvârşite în mod voit faţă de clădirile monument istoric. Faţă de cele de mai sus, consider oportună şi în acelaşi timp necesară adoptarea prezentei propuneri legislative, întrucât avem cu toţii obligaţia de a proteja mica parte din istorie care ne-a rămas şi de a proteja arhitectura existentă la multe dintre aceste clădiri.
			Domnul Răzvan-Ionuţ Tănase: "Bacşişul ospătarilor - pilonul economiei subterane" Faptul că românul este inventiv îl ştim cu toţii, iar de la această regulă se pare că nu doresc sub nicio formă să se abată nici mai-marii noştri. Astfel că, în goana după bani şi sub presiunea unui deficit bugetar care ne dă mari bătăi de cap, Guvernul Ponta a descoperit cea mai inovatoare metodă de combatere a evaziunii fiscale, şi anume impozitarea bacşişului chelnerilor şi ospătarilor. Abia acum se concretizează voinţa Executivului în lupta cu economia subterană a României, acelaşi Executiv care în ultima perioadă s-a făcut că plouă în faţa practicilor cu adevărat păgubitoare pentru încasările bugetare. Ei bine, aceasta este reflecţia perfectă a unei guvernări eficiente, care se străduieşte din răsputeri să-şi demonstreze, cu fiecare decizie luată, incompetenţa şi incapacitatea de a acţiona strategic în sectoarele unde acest lucru se impune cu adevărat. Până acum ne-am convins cu toţii că la capitolul combaterii evaziunii fiscale am fost duşi de nas cu vorbe şi promisiuni, fără a exista o politică susţinută de legi şi în primul rând de fapte. Probabil în concepţia celui mai competent Guvern din istoria României, economia subterană (de 44 de miliarde de euro) se învârte în jurul bacşişului primit de către ospătari, chelneri şi taximetrişti, iar odată cu fiscalizarea acestuia vom avea motive să ne felicităm pentru cât de buni suntem şi pentru cum am reuşit să eradicăm, dintr-un foc, una dintre cele mai mari probleme naţionale. Tot cu amabilitatea mai-marilor noştri, angajaţii din hoteluri şi restaurante sunt printre cei mai prost plătiţi salariaţi, dar în ciuda acestor condiţii, nu se dau bătuţi şi continuă să supravieţuiască din atenţiile primite din partea clienţilor, în funcţie de calitatea serviciilor oferite. Este de-a dreptul scandalos, nu?! Noroc cu inspiraţia de ultim moment a Executivului care a conştientizat că nu îi poate elimina din câmpul muncii, şi astfel a decis să îi taxeze suplimentar, reuşind "să cureţe" economia de neregulile care nu îi permit să se dezvolte. Nu degeaba se spune că "buturuga mică răstoarnă carul mare"... şi sunt ferm convins că pe această zicală s-au bazat şi oficialii noştri când au hotărât să elimine răul cel mai mic, şi nu să înlăture din rădăcină marea evaziune. Vedeţi dumneavoastră, stimabililor, de cele mai multe ori "socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din piaţă", iar estimările fabuloase, care nu au un fundament concret, se pot dovedi a fi doar nişte cifre pentru care există riscul să nu se regăsească în contabilitate atunci când veţi trage linie şi veţi cuantifica efectele măsurilor implementate. Dacă România tot funcţionează cu taxele cetăţenilor, este bine ca din când în când să mai inventăm câte un impozit, cum este cel adus astăzi în discuţie, şi poate în felul acesta începe ţara să se pună pe roate, să duduie economia, să explodeze investiţiile, ajungem să mergem pe autostrăzi în loc de drumuri pietruite, să ne tratăm în spitale renovate şi echipate după ultimele standarde, să ne ţinem tinerii în ţară şi profesorii la catedre pe salarii onorabile. Din păcate, realitatea ne trezeşte din mirajul cifrelor şi estimărilor când ne este lumea mai dragă, demonstrându-ne că banii statului zboară în cu totul alte direcţii, şi că, oricâte taxe am plăti, România tot nu funcţionează în parametri normali. Asta se întâmplă când cheltui mai mult decât poţi economisi, pentru că la cheltuieli şi aruncat milioane pe măsuri populiste şi studii ineficiente suntem primii în top, iar când se ajunge la fundul sacului poporul trebuie să suporte notele de plată, acoperite prin te miri ce biruri: taxe pe stâlp, taxe pe pod, taxe pe drum, impozit pe bacşiş etc. Cât va mai dura oare până când se va repara robinetul de oprit risipa, defectat în ‘89, şi până când autorităţile noastre vor înţelege că nu pot născoci la infinit taxe doar pentru a face vâlvă şi pentru a scoate la iveală propria neputinţă? În câteva zile vom ajunge probabil să vedem cerşetorii de la colţul străzii purtând la ei case de marcat pentru a putea emite bon fiscal pentru cei câţiva bănuţi lăsaţi drept ajutor de către cetăţeni, asta în cazul în care, cu puţin noroc, Guvernul va include această milă în categoria ciubucului, şi nu în cea a şpăgilor. Sunt perfect de acord cu faptul că trebuie "să dăm Cezarului ce-i al Cezarului", dar din păcate Cezarul nostru are mâna prea lungă şi îşi ia singur din buzunarul oamenilor cinstiţi atât ceea ce i se cuvine, cât şi ceea ce nu, tolerând în acelaşi timp cu seninătate adevărata mafie a evaziunii fiscale. Se pare că nu degeaba vedem zilnic la TV că "România funcţionează cu taxele tale", Executivul depunând eforturi majore astfel încât acestea să fie chiar letale!
			Domnul Răzvan-Ionuţ Tănase: "Autostrăzile din România - de la masterplanuri la eşecuri" În proiecte avem autostrăzi şi drumuri expres fără număr, însă în realitate am învăţat să ne mulţumim doar cu jocul autorităţilor de-a carioca şi harta, un joc pentru care cetăţenii scot din buzunare bani grei, plătind cu vârf şi îndesat promisiunile electorale de mii de kilometri de drumuri, realizaţi în prezent doar pe hârtie - o propagandă de doi lei şi o gargară ieftină, mascată de scheme pompoase menite să ia ochii alegătorilor. Deşi la cheltuit sume fabuloase pe studii de fezabilitate şi la tăiat panglici ne merge foarte bine mâna, când vine vorba de rezultate palpabile care să merite toată vâlva şi investiţiile, nu mai putem fi la fel de entuziaşti. Aruncând o simplă privire pe harta Europei, observăm cum aceasta este împânzită de autostrăzi, excepţie făcând şi aici ţara noastră, care se poate lăuda doar cu câteva crâmpeie de drum, pe care mai mult stai decât mergi, denumite sugestiv autostrăzi. Astfel, România rămâne codaşă la capitolul infrastructură, dar an de an primim încurajări că se lucrează... din păcate aş putea spune că fără prea mult spor, daţi fiind kilometrii de şosele de mare viteză inauguraţi în 2014 (aproximativ 50 km), dar şi reducerea drastică a investiţiilor în respectivul domeniu, într-o perioadă în care autorităţile se lăudau în faţa populaţiei cu un excedent bugetar. Conform informaţiilor furnizate de CNADNR, din 2012 şi până în prezent au fost inauguraţi aproximativ 300 km, toate tronsoanele fiind demarate în perioada guvernărilor anterioare, actualii oficiali mulţumindu-se să taie panglici pentru proiectele începute de alţii, culegând astfel laurii unei munci la care nu prea s-au înghesuit să pună umărul. Aceeaşi atitudine se întâlneşte şi în cazul studiilor de fezabilitate, pentru care autorităţile au început să manifeste un interes deosebit în ultima perioadă, fiind dispuse să plătească sume importante, poate ne vor convinge în acest mod de interesul lor pentru dezvoltarea infrastructurii din ţara noastră, fiind cheltuite peste 100 de milioane de euro, valori deloc de ignorant, având în vedere faptul că au fost pur şi simplu aruncate pe cercetări care au expirat şi nu mai pot fi folosite. Dat fiind termenul de valabilitate relativ mic, precum şi costurile importante pe care le presupune refacerea acestora, la prima vedere ar părea mult mai eficiente şi mai puţin costisitoare investiţiile pentru descoperirea unor aditivi care să prelungească valabilitatea studiilor de fezabilitate. Astfel, am putea să le folosim atât noi, doar pentru lecturare, dat fiind modul în care se lucrează de câţiva ani, cât şi urmaşii urmaşilor noştri, probabil mult mai capabili să şi dezvolte o infrastructură asemănătoare cu cea a ţărilor vestice, şi nu doar să rătăcească sute de kilometri de autostrăzi printre declaraţii şi documente. Principalul motiv pentru care cu toţii insistăm atât de mult pe necesitatea construcţiei de autostrăzi în România nu este reprezentat de dorinţa de a facilita goana deţinătorilor de maşini de mare viteză pe drumurile noastre, ci are în primul rând ca obiectiv impulsionarea economiei şi creşterea numărului locurilor de muncă, două capitole la care din păcate nu excelăm. Şi nu mă refer aici la locurile de muncă pentru câteva lopeţi, oferite temporar, ci la acelea care ar rezulta în urma investiţiilor atrase de o infrastructură dezvoltată, asemănătoare cu cea a vecinilor noştri din Uniunea Europeană. Din păcate, potenţialul de creştere pe care îl avem, şi care ne face una dintre cele mai atractive ţări din sud-estul Europei, este atenuat de indiferenţa autorităţilor. Acestea fie nu au învăţat, fie nu doresc să acţioneze în sensul în care ne-am putea transforma într-un stat cu rezultate concrete, căci principala piedică în calea investitorilor dornici să intre pe piaţa din România este reprezentată de lipsa unui sistem de autostrăzi bine pus la punct, care să asigure legătura cu ţările vestice şi să permită un transport eficient. Stimaţi guvernanţi, talentul desăvârşit la tergiversarea şi blocarea proiectelor din acest domeniu, precum şi la tăierea panglicilor vi l-aţi demonstrat, însă finalizarea autostrăzilor pe care le creionaţi cu minuţiozitate de trei ani a devenit vitală, iar cetăţenii şi potenţialii investitori aşteaptă rezultate concrete pe această linie.
			Doamna Raluca-Cristina Ispir: Vreau să spun câteva cuvinte despre sistemul de sănătate şi marea problemă a medicilor care aleg să emigreze, în locul unei cariere în România. Partidul Naţional Liberal consideră că migraţia medicilor este cea mai grea problemă căreia sistemul de sănătate şi pacienţii trebuie să îi facă faţă. Pentru a reuşi să oprim acest fenomen şi pentru a putea reda demnitatea profesională unor oameni care îşi pun viaţa în slujba salvării semenilor trebuie luate o serie de măsuri care, în viziunea PNL, sunt absolut necesare. Una dintre acestea face referire la transparentizarea accesului şi promovării în sistem. Cu toate că ştim foarte bine că remuneraţia personalului din sănătate este una foarte redusă, raportată la condiţiile de muncă şi pregătire profesională, principala cauză pentru care medicii pleacă din România nu este întotdeauna salarizarea, ci faptul că evoluţia profesională are uneori loc pe alte criterii decât cele normale, bazate pe profesionalism şi competenţă. Alte două măsuri de maximă importanţă ar trebui să fie asigurarea accesului la specializare şi perfecţionare şi creşterea salariilor, în relaţie cu nivelul de instruire şi performanţă. În viziunea Programului de guvernare al Partidului Naţional Liberal, resursa umană reprezintă punctul de plecare în modernizarea sistemului de sănătate. Principalele elemente de politici publice care trebuie puse în practică pentru îmbunătăţirea statutului şi calităţii resursei umane sunt: elaborarea planului naţional de resurse umane în domeniul medical; introducerea sistemului de evaluare a performanţelor manageriale la toate nivelurile (manager spital, şef clinică, şef secţie); depolitizarea managementului sistemului de sănătate, prin asigurarea dezvoltării carierei profesionale pe baza unui cadru instituţional şi legislativ, fundamentat pe criterii de performanţă; participarea personalului sanitar la un program de educaţie continuă garantat de către stat; asigurarea formării unui număr adecvat de categorii de personal, cu preponderenţă pentru specialităţile deficitare; programe de şcolarizare a medicilor, în concordanţă cu necesităţile naţionale, care să ofere posibilitatea absorbţiei noilor absolvenţi în sistemul sanitar; modalităţi de promovare mai facilă şi integrare în reţeaua sanitară a tinerilor medici specialişti - în specialităţi deficitare; reformarea rezidenţiatului în ceea ce priveşte admiterea, pregătirea şi obţinerea calificărilor de specialist, în concordanţă cu nivelul ştiinţific şi profesional actual, cerinţele sistemului sanitar românesc şi normativele europene şi internaţionale în domeniu. Pe de altă parte, calitatea serviciilor de sănătate trebuie asigurată în mod echilibrat în teritoriu, ceea ce va permite lărgirea pieţei serviciilor medicale prin: redresarea şi dezvoltarea asistenţei medicale din mediul rural şi oraşele mici; asigurarea de condiţii suplimentare motivante, în vederea instalării de cabinete medicale în zonele defavorizate - cu prioritate satul românesc - şi atragerea de specialişti, cu implicarea comunităţilor locale, inclusiv stimulentele financiare (prime de instalare şi aparatura medicală) pentru personalul care va lucra în mediul rural în zonele neacoperite cu asistenţă medicală; stimularea deschiderii de farmacii şi puncte farmaceutice în mediul rural sau zone izolate; dezvoltarea unor proiecte de atragere a resurselor umane şi acordarea unor facilităţi la deschiderea cabinetelor medicale ale medicilor de familie şi ale medicilor din ambulatoriul de specialitate, centrelor multifuncţionale. Sunt foarte multe măsuri şi proiecte de pus în aplicare, dar trebuie să recunoaştem că trebuie să pornim de undeva. Situaţia în care se află acum sistemul naţional de sănătate riscă să devină critică şi există pericolul de colaps.
			Doamna Raluca Surdu: Vă rog să vă îndreptaţi atenţia asupra problemelor existente la nivel de administrare a relaţiei existente între familie, copii şi sistemul educaţional. Trebuie să ţinem seama, mai ales, de faptul că elevul şi familia reprezintă o oglindă a realităţii sociale, prin expresia relaţiilor dintre părinţi şi copiii lor. În permanenţă, familia ar trebui să reprezinte instituţia care depozitează şi contribuie permanent la asimilarea de către copil a valorilor prezente în societate. Aşa cum se arată şi în programul economic al PNL, lansat în această primăvară, performanţele şcolare ale elevului, în special în perioada timpurie, sunt în strânsă dependenţă, în proporţie de până la 85%, de familie şi mediul în care trăieşte copilul. În această realitate, instituţia şcolară (creşe, grădiniţă, şcoală) trebuie să compenseze deficitul potenţial creat de mediul de provenienţă a copiilor - aceasta fiind una dintre caracteristicile esenţiale ale sistemelor performante la evaluările internaţionale. Dar acest sprijin este necesar a fi susţinut, în unele cazuri, şi de un minim efort financiar. Din păcate, statul român nu a fost capabil până acum să ofere un ajutor adecvat, material sau informaţional, acelor familii care au probleme în a gestiona situaţia financiară atunci când vine vorba despre nevoile educaţionale ale propriilor copii. Moţiunea pe care noi, liberalii, o vom depune la Senatul României este menită a deschide discuţiile cu privire la un subiect foarte important, dar care este în permanenţă lăsat deoparte: creşterea alocaţiilor pentru copii. Partidul Naţional Liberal a cerut deja dublarea tuturor alocaţiilor, având în vedere că actuala alocaţie, în cuantum de 42 de lei, nu a fost majorată de şase ani, deşi preţurile au crescut cu 20%. Peste tot în Europa copiii beneficiază de cuantumuri semnificativ mai mari ale alocaţiilor, prin aceste demersuri îmbunătăţindu-şi politicile demografice. Pe lângă această majorare, mai considerăm că asigurarea treptată a accesului universal şi obligatoriu la educaţia timpurie pentru ultimii doi ani de învăţământ preşcolar (4-6 ani) este absolut necesară. Succesul unui astfel de proiect poate fi asigurat prin realizarea unui sistem de evidenţă a participării la sistemul de educaţie timpurie a copiilor şi relaţia acestui nivel de educaţie cu statusul familiei, în scopul proiectării unor politici publice adecvate referitoare la accesul la educaţie; unificarea responsabilităţilor instituţionale privind gestionarea educaţiei timpurii, prin preluarea în cadrul unei structuri unice a problematicii creşelor şi grădiniţelor - atestare, verificare, control; pentru educaţia antepreşcolară (0-3 ani) se impune mutarea accentului de la îngrijire la educaţie şi dezvoltare. Nu în ultimul rând, să nu uităm de condiţiile în care copiii noştri îşi încep drumul în sistemul educaţional. Drept urmare, considerăm obligatorie îmbunătăţirea infrastructurii: creşterea numărului de creşe şi grădiniţe şi stimularea, prin mijloace fiscale şi nonfiscale, a investiţiilor private în educaţia timpurie; creşterea numărului de educatori cu specializare atestată, mai ales pentru nivelul antepreşcolar de educaţie, unde deficitul este major; crearea unor programe suport pentru părinţi, care vor putea participa la educarea propriilor copii. Toate acestea, împreună cu multe alte proiecte, vor contribui major la asigurarea unui viitor mai sigur copiilor noştri.
			Domnul Cristian Buican: "Finanţare pentru domeniul schiabil Voineasa - Ski Resort Transalpina" Am venit în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta situaţia dramatică a unei autorităţi publice locale din judeţul Vâlcea, care, din cauza incompetenţei, a relei-voinţe şi a nepăsării autorităţilor centrale este pusă în situaţia de a pierde în instanţă sume importante de bani, considerate penalităţi. Probabil unii dintre dumneavoastră aţi auzit de staţiunea Voineasa, una dintre perlele turismului românesc în vremurile de tristă amintire ale regimului comunist. Ei bine, în această localitate a fost iniţiat în anul 2010 un ambiţios proiect de investiţii într-un areal de schi modern, intitulat "Domeniul schiabil Voineasa - Ski Resort Transalpina". Finalizat în proporţie de 92% încă din anul 2012, Guvernul Ponta nu a catadicsit să aloce fonduri decât în decembrie 2014. Din păcate, suma alocată la finele anului trecut nu a fost suficientă şi acum autoritatea publică din Voineasa se găseşte în aceeaşi situaţie incertă din anii 2012, 2013 şi 2014, când constructorul a dat în judecată şi a câştigat nu doar sumele datorate pentru realizarea proiectului, ci şi penalităţi, în cuantum destul de însemnat. Prin nenumărate adrese şi memorii autoritatea publică locală şi judeţeană a adus la cunoştinţa reprezentanţilor guvernamentali necesarul de finanţare şi mai ales urgenţa finanţării acestui obiectiv. Personal, printr-o serie de întrebări şi interpelări, dar şi de la această tribună am militat pentru alocarea fondurilor necesare pentru stingerea arieratelor şi finalizarea integrală a lucrărilor. Atât eu, cât şi autorităţile locale şi judeţene ne-am lovit de un zid de nepăsare, de o pasare a responsabilităţii şi o rea-voinţă acerbă din partea reprezentanţilor PSD de la nivel guvernamental. Din păcate, în acest moment nimeni nu ştie dacă această investiţie va fi finanţată în acest an şi în ce cuantum. Nimeni de la nivel guvernamental nu pare să fie interesat de soarta acestui important obiectiv de investiţii, ce a atras în ultimii trei ani sute de mii de turişti, pasionaţi de sporturile de iarnă. Dacă întrebi la Ministerul Economiei, ţi se răspunde că nu sunt fonduri, dacă întrebi la Finanţe sau Dezvoltare, te trimit la Economie, iar dacă cumva ai impertinenţa de a-l întreba pe Ponta, nici măcar nu catadicseşte să îţi răspundă. Ce nu doresc să înţeleagă mai mari PSD-işti, ce vremelnic ocupă funcţii guvernamentale, este faptul că această investiţie reprezintă un important obiectiv turistic nu doar pentru Voineasa sau judeţul Vâlcea, ci şi pentru judeţele Gorj, Hunedoara, Alba sau Sibiu. Poziţionarea acestui areal de schi, frumuseţea locaţiei, interesul manifestat de importanţi investitori din domeniul turistic, dar şi afluenţa mare de turişti din ultimii trei ani de zile ar trebui să îi determine pe reprezentanţii PSD din Guvern să aloce de îndată fondurile necesare achitării arieratelor şi finalizării lucrărilor. Am ales să vă prezint acest caz de la microfonul Camerei Deputaţilor, deoarece consider că indiferent de diferenţele doctrinare dintre noi, reprezentăm cel mai important for legislativ şi de dezbatere al unei democraţii. Noi suntem cei care ar trebui să tragem la răspundere Guvernul atunci când acesta nu acţionează conform necesităţilor şi noi suntem cei care trebuie să atragem atenţia puterii executive atunci când aceasta se arată indiferentă faţă de problemele existente în societate. Un astfel de caz este şi acesta, în care puterea executivă face abuz de prerogative şi nu îşi achită obligaţiile, pentru care s-a angajat în scris. Din păcate, nu există nicio pârghie legală, în afara instanţei de judecată, prin care Guvernul României să fie obligat să plătească această investiţie la care s-a angajat ferm, prin ordonanţă de guvern.
			Doamna Eleonora-Carmen Hărău: "Cum se vor rezolva bugetele locale date peste cap de campionul aventurilor fiscale, ex-ministrul Vâlcov?" Inutil să vă reamintesc cu această ocazie, deoarece sunt sigură ca toţi parlamentarii din cercul opoziţiei, dar şi al puterii, aţi fost informaţi despre nemulţumirile multor primari în legătură cu bugetele din acest an. Chiar dacă iniţial mare parte dintre dumneavoastră, parlamentari din arcul guvernamental, aţi respectat strict disciplina de partid, o disciplină care, de această dată, a dăunat intereselor cetăţenilor, acum este clar faptul că au apărut deja serioase disfuncţii, generate de noua modalitate de echilibrare a bugetelor locale prevăzute în Legea nr. 186/2014. Pentru ca art. 8 din actul normativ mai sus invocat, care prevede reevaluarea noii metode de echilibrare bugetară, să poată fi aplicat ca ultimă soluţie de corectare, iar neregulile să poată fi soluţionate la rectificarea din luna iulie 2015, ar trebui să existe deja un mecanism de inventariere şi analiză a situaţiilor disperate în care au fost aruncate numeroase comunităţi locale, ar fi trebuit anunţate deja măsurile pregătitoare prin care se face monitorizarea noii metodologii, ca bază pentru garanţia că efectele negative vor fi înlăturate. Vă rog să constataţi că nici măcar nu se face vorbire despre această problemă la nivel guvernamental! În concluzie, vă rog să luaţi măsuri în acest sens, reamintind Guvernului pe care îl susţineţi că are, şi din acest punct de vedere, o promisiune transpusă ca obligaţie legală, pe care ar fi bine să n-o treacă la categoria promisiuni uitate.
			Doamna Eleonora-Carmen Hărău: "Guvernul susţine executarea silită a alocaţiei copiilor" Vă informez că în Camera Deputaţilor există o iniţiativă legislativă a cărei coautoare este şi subsemnata, pentru corectarea inechităţilor introduse de Ordonanţa nr. 124/2011, în sensul de a anula prevederea din actualul text de lege conform căreia alocaţia copiilor nu se mai plăteşte dacă părinţii au debite la bugetul local. S-a cerut săptămâna trecută aviz în Comisia pentru buget, finanţe. Parlamentarii din opoziţie ai Comisiei de buget, finanţe consideră că, principial, banii de alocaţie aparţin copiilor, alocaţia fiind, cum bine ştiţi, doar 42 lei. Neplata acestei sume, şi aşa modice, echivalează, în aceste condiţii, cu o executare silită. Vă rog să interveniţi şi Domniile Voastre în favoarea anulării acestei prevederi legislative, mai ales având în vedere faptul că în data de 21 aprilie a.c., în Comisia pentru buget, finanţe, reprezentantul Ministerului Finanţelor a propus aviz negativ iniţiativei legislative de modificare a O.U.G. nr. 124/2011, iar colegii parlamentari din arcul puterii au votat împotriva interesului copiilor, în timp ce toţi parlamentarii din opoziţie au înţeles să îndrepte o eroare comisă de Guvernul Boc. Am convingerea că veţi înţelege necesitatea de a acţiona în interesul copiilor şi veţi acţiona ca nişte adevăraţi politicieni social-democraţi, atât în Comisia pentru muncă, cât şi în plen.
			Doamna Eleonora-Carmen Hărău: "Blocaje în derularea fondurilor europene" După cum sunt sigură că ştiţi, în acest moment se găsesc în execuţie şi chiar în procedură de licitaţie lucrări cu finanţare din fondurile europene, pe programele perioadei 2007-2013. Este clar că o mare parte dintre lucrările în curs de execuţie, cu atât mai mult cele care încă nu s-au adjudecat, nu vor putea fi finalizate până la sfârşitul anului 2015, termenul-limită obţinut de România pentru derularea acestor finanţări. În acest moment este neclar tratamentul acestor lucrări, al beneficiarilor şi al executanţilor şi, mai ales, care este modul în care vor fi decontate aceste lucrări, dacă, din motive pentru care agenţii economici care le adjudecă nu se fac vinovaţi, termenul de 31 decembrie 2015 va fi depăşit la execuţie. În lipsa unor prevederi clare, convenite cu Comisia Europeană şi comunicate public, beneficiarii se pot vedea în situaţia de a rămâne cu lucrări nefinalizate. Cea mai mare parte din unităţile administrativ-teritoriale care s-ar putea găsi în astfel de situaţii nu dispun de fonduri proprii pentru a putea finaliza lucrările, soarta acestor lucrări fiind pecetluită, şi anume să se transforme în ruine. La acest moment, este imperios necesar să se ştie care sunt eventualele posibile prelungiri peste termenul de 31 decembrie 2015. Vă semnalez totodată faptul că există riscul ca un agent economic, executant al unor astfel de contracte, să fie pus în situaţia de a nu putea deconta/încasa lucrări efectuate în bune condiţii calitative, din cauza depăşirii inevitabile a termenului de 31 decembrie 2015. În acest caz, făcându-se vinovat de întârzierea procesului de absorbţie, prin întârzierea procedurilor, şi aşa greoaie şi prohibitive, guvernul nu va putea fi derobat de răspundere.
			Domnul Anton Doboş: "Prevederile greşite pe care le poate adopta acum Parlamentul României, legate de fondul forestier, pot dăuna mai multor generaţii viitoare" Constat cu o oarecare bucurie că în ultima perioadă este în prim-plan situaţia fondului silvic din România, odată cu propunerea de schimbare a Codului silvic. Poate că este pentru prima dată după 1990 când se acordă o importanţă mai mare acestui subiect. Astfel, Parlamentul a votat recent un nou Cod silvic, iar Preşedintele României a retrimis legea în Parlament pentru modificarea unor prevederi ce ar "putea antrena accelerarea tăierii pădurilor din fondul forestier dincolo de principiile continuităţii, eficacităţii, funcţionării şi conservării pădurilor". Guvernul s-a trezit şi el şi a trimis către DNA un raport de control privind neregulile identificate la valorificarea fondului forestier. Societatea civilă a organizat proteste faţă de defrişările masive din ţară. În mass-media apar reportaje şi anchete pe această temă. Are loc o dezbatere în spaţiul public, care, chiar dacă este plină de pasiuni, de poziţii subiective şi chiar de acuze mai mult sau mai puţin dovedite aruncate către responsabilii politici, are meritul de a aduce în prim-plan problema fondului forestier din România. Nu putem decât să fim cu toţii de acord că asistăm la o scădere constantă a suprafeţei împădurite din România şi că avem datoria de a lua măsuri clare pentru a îmbunătăţi situaţia. De la una din cele mai împădurite ţări din Europa, am ajuns în prezent la doar 26% suprafaţă împădurită, sub media europeană şi mult sub procentul de 40% recomandat. Noi, cei din Parlament, avem acum ocazia de a gândi foarte responsabil modificările la Codul silvic şi să ţinem cont de toate informaţiile oficiale şi neoficiale care ne arată că fondul silvic din România nu este bine protejat. Dacă defrişările care au avut loc în ultimii 20 ani s-au făcut legal, atunci e clar că legea nouă trebuie să reducă posibilităţile de a tăia pădurile. Dacă defrişările s-au făcut ilegal, atunci trebuie să asigurăm un control mult mai dur în acest domeniu pentru că, se pare, acum nimeni nu ştie de frică când e vorbă de tăiat păduri. Recent am adresat întrebări Ministerului Mediului legate de anumite tăieri masive din judeţul Iaşi, cum ar fi în pădurea Dobrovăţ, iar ministerul a răspuns că acele tăieri s-au făcut cu respectarea legii. Legea este respectată, dar pădurile dispar. Dacă acum nu luăm măsurile corecte, răul ce va fi făcut nu va putea fi remediat prin schimbarea unor prevederi, aşa cum se poate face în alte situaţii. Putem mări TVA-ul şi apoi să-l scădem, putem introduce fiscalizarea bacşişului şi apoi să renunţăm la această măsură când se va dovedi nefuncţională, dar nu vom putem reface suprafeţele defrişate decât în zeci de ani. De aceea, vă cer să nu ţineţi cont de interesele politice sau de interesele comerciale şi să vă gândiţi că ceea ce vom adopta acum în privinţa Codului silvic va afecta mai multe generaţii viitoare.
			Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean: "Implementarea cardului de sănătate de către Guvernul Ponta - incompetenţă şi iresponsabilitate" Expirarea termenului-limită pentru implementarea cardului unic de sănătate a creat un haos în sistemul public de sănătate, generând confuzie, iritare şi nemulţumire în rândul pacienţilor din România. Cu toate că din data de 1 mai 2015 a devenit obligatorie folosirea cardului de sănătate, în acest moment sunt judeţe din ţară în care nu au fost distribuite toate cardurile, la care se adaugă şi numeroasele disfuncţionalităţi de ordin tehnic ale sistemului integrat de informaţii, serverele blocându-se în momentul activării cardurilor de sănătate. S-au înregistrat probleme legate de funcţionarea cardului de sănătate în mai multe unităţi medicale, astfel încât cetăţenii sunt puşi în imposibilitatea de a beneficia de acest unic sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Faptul că, din totalul de 14,3 milioane de carduri la nivel naţional, 840.000 nu au ajuns la pacienţi, demonstrează lipsa de profesionalism a Guvernului Ponta şi dispreţul cu care îi tratează pe români, pentru că au existat şi 9.000 de încercări de activare pe secundă, care au generat probleme în mai bine de jumătate de ţară. Drept urmare, medicii de familie fie nu au putut valida serviciile oferite pacienţilor, fie nu au putut activa documentele electronice. Din acest motiv, multor bolnavi cronici nu li s-au putut elibera reţete compensate. După ce sistemul cardurilor de sănătate s-a blocat complet, CNAS a găsit imediat vinovaţii, în viziunea lor aceştia fiind furnizorii de servicii medicale. În cazul judeţului Timiş au fost eliberate 487.000 de carduri de sănătate, însă doar 438.000 au fost distribuite, peste 11.000 nu au fost ridicate, iar 40.000 nu au ajuns la destinatari, autorităţile locale responsabile negăsind o soluţie pentru cei care din diverse considerente sau convingeri religioase refuză ridicarea acestora. Implementarea acestei măsuri a dus la o dezordine fără precedent în sistemul sanitar, generată de introducerea nepregătită corespunzător a cardurilor de sănătate, un sistem al cărui rol este acela de a vindeca boli, nu acela de a agrava boli, cum se întâmplă acum. Pacienţii n-au intrat în posesia cardurilor, iar atunci când le deţin, acestea nu pot fi activate. Toţi factorii implicaţi în acest demers trebuiau să dea dovadă de responsabilitate şi să informeze populaţia corect legat de tema deficienţelor în implementarea acestui proiect strategic pentru sistemul de sănătate, iar acolo unde este cazul să se aplice sancţionarea factorilor decizionali care nu au semnalat la timp imposibilitatea implementării noului sistem începând cu data de 1 mai 2015. Toate aceste inadvertenţe pot conduce, potrivit Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, la externarea masivă a pacienţilor cu diverse afecţiuni şi la neprimirea în spitale a celor care nu posedă carduri de sănătate. Cardul de sănătate este un lucru necesar, însă implementarea acestei măsuri este un nou proiect marca PSD, iar lipsa de competenţă a Guvernului Ponta, precum şi a instituţiilor implicate, a condus la rezultatul pe care o ţară întreagă astăzi îl trăieşte. Având în vedere situaţia gravă din sistemul sanitar, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, consider absolut necesară reformarea profundă a sistemului sanitar românesc nu doar la nivel declarativ, ci în mod concret, organizarea şi funcţionarea unui sistem sanitar performant cu programe naţionale de sănătate eficiente, orientat spre pacient şi spre nevoile acestuia. Pentru Guvernul condus de Victor Ponta sănătatea ar trebui să fie prioritatea numărul unu a politicilor publice, mai ales a celor de protecţie socială, cu atât mai mult cu cât PSD este un partid care se proclamă de orientare social-democrată. Din păcate pentru români, măsura de implementare a cardului de sănătate este un nou proiect din categoria proiectelor marca PSD.
			Domnul Hubert Petru Ştefan Thuma: După momentul 1989 s-a vorbit din ce în ce mai puţin despre rolul economiei circulare în contextul dezvoltării României pe plan extins. Conform datelor furnizate de organismele de resort, în ţara noastră sunt, în momentul de faţă, peste 2.700 de firme cu activitate în domeniul colectării, tratării şi eliminării deşeurilor, al activităţilor de recuperare a materialelor reciclabile şi al activităţilor şi serviciilor de decontaminare. Aproape 30% dintre acestea au fost înfiinţate în doar cinci ani, în perioada 2008-2013. Acest fenomen dovedeşte potenţialul economiei circulare, inclusiv în perioade economice mai puţin favorabile. Societăţile comerciale din domeniu aveau, în total, peste 50.000 de persoane în anul 2013. Prin urmare, potenţialul există. Problemele apar odată cu diferenţele semnificative în modul de tratare a deşeurilor, între România şi UE: 97% din volumul total al deşeurilor ajung la gropile de gunoi, faţă de 33% media UE. Conform Tratatului de Aderare la UE, România are obligaţia de a închide treptat, până în anul 2017, depozitele de deşeuri neconforme. În condiţiile în care Consiliul European a adoptat în anul 2014 o propunere legislativă pentru revizuirea ţintelor de colectare şi reciclare, legislaţia românească este deficitară atât în ceea ce priveşte colectarea selectivă, cât şi în ceea ce priveşte deşeurile provenind din ambalaje şi de la vehiculele scoase din uz. Partidul Naţional Liberal consideră că fără o strategie coerentă în ceea ce priveşte economia circulară şi cu o funcţie de control slabă, România nu poate exploata întregul potenţial al acestei ramuri, inclusiv de creştere a competitivităţii economiei. În acest sens, principalele elemente ale politicilor publice pe care PNL le are în vedere sunt: modificarea Legii nr. 101/2006 privind salubritatea localităţilor prin clarificarea statutului juridic al deşeului municipal pentru a se face o diferenţiere clară între deţinătorul legal şi proprietarul deşeului; restrângerea drepturilor autorităţii locale doar pentru deşeurile municipale şi asimilabile generate de persoane fizice şi asupra deşeurilor menajere generate de operatorii economici; reglementarea modului de operare al companiilor de salubritate prin negocierea de contracte în competiţie cu toţi colectorii autorizaţi atunci când este vorba de deşeurile reciclabile şi/sau industriale de la operatorii economici; corelarea terminologiei cu Codul fiscal; aplicarea principiului european conform căruia "poluatorul plăteşte" deoarece subvenţionarea de către primării a serviciului de salubritate nu îi stimulează pe cetăţeni să se implice în procesul economiei circulare; schimbarea abordării "producerii de deşeuri" la consumatorul casnic deoarece, în prezent, taxarea se face pe persoană, ceea ce face să lipsească interesul populaţiei pentru sortarea/reciclarea deşeurilor. Modificare sistemului de taxare, din taxarea pe persoană în taxarea pe cantitatea de deşeu menajer produsă, ar creşte cantitatea de deşeu ce ajunge în sistem pentru a fi reciclată; descentralizarea deciziei privind taxarea serviciului pentru salubritate, dezvoltarea unui mecanism de stimulare a sortării şi vânzării deşeurilor de către firmele de salubritate prin introducerea unui sistem de penalizare financiară la groapa de gunoi, în condiţiile menţinerii de către firme a unui nivel ridicat de deşeuri reciclabile depozitate; creşterea progresivă a taxei de depozitare de la gropile de gunoi după o schemă pe termen lung corelată cu nivelul creşterii ratelor de reciclare a materialelor, astfel încât cetăţenii să nu repercuteze eventuale şocuri de tarife ale serviciilor de salubritate. Ideea de bază rămâne ca serviciile de salubritate să poată compensa pierderile din taxele de depozitare la gropile de gunoi cu încasările din deşeurile oferite companiilor de management al deşeurilor, fără a fi nevoite să crească tarifele faţă de utilizatorii serviciului; utilizarea resurselor Fondului pentru Mediu pentru creşterea infrastructurii şi calităţii colectării separate; încurajarea/obligarea instituţiilor statului să achiziţioneze pe cât posibil servicii în loc de produse astfel încât costurile de întreţinere/eficientizare să fie mutate în sarcina agenţilor economici, aceştia fiind responsabilizaţi să utilizeze materii şi produse de calitate superioară cu un ciclu de viaţă mai lung, iar recuperarea deşeurilor revenind, de asemenea, agenţilor economici, aceştia fiind motivaţi să le valorifice în cel mai avantajos mod pentru a-şi creşte rentabilitatea economică.
			Domnul Costel Alexe: "Iaşiul are nevoie de un proiect naţional care să-l reinventeze!" În 2016 se vor marca 100 de ani de când oraşul a fost capitala de război a României. Iaşiul rămâne, după mai bine de 600 de ani de atestare documentară, un loc plin de istorie şi spiritualitate. Capitala simbolică, culturală, spirituală şi istorică a României are nevoie de un proiect naţional care să-l reinventeze. Oraşul, care suferă de pe urma subdezvoltării regiunii Moldovei, rămâne totuşi un reper major pentru români. Niciun alt oraş din provincie nu mai creează atât de multe conotaţii cu trecutul naţional cu istoria ţării. Poate şi de aceea toţi liderii politici îşi dau întâlnire la 24 ianuarie la Iaşi, iar sărbătorile oraşului, prilejuite de hramul Sf. Parascheva, sunt pentru un milion de pelerini, anual, semnul celui mai mare pelerinaj naţional. 60.000 de studenţi ridică oraşul, din octombrie până iulie, la statutul de capitală absolut studenţească în provincie. De asemenea, Iaşiul este municipiul din provincie cu cele mai multe monumente istorice, mărturii ale trecutului său cu adevărat glorios. În secolul al XIX-lea şi mai ales în perioada interbelică oraşul a fost un centru al creaţiei, al artelor, al ideilor şi al multor proiecte pentru care România este astăzi un stat european şi liber. Comunităţile mari îşi reinventează permanent rolul şi locul nu din considerente economice, ci pentru că generaţiile au nevoie să identifice propriile idealuri cu repere ale trecutului. Candidatura la statutul de Capitală europeană a culturii 2021 este doar o etapă din vastul proces de reinventare culturală şi comunitară de care trebuie să beneficieze oraşul. Nu se poate trăi la nesfârşit într-o paradigmă a trecutului, aşa cum toate oraşele italiene au înţeles. Astăzi, Florenţa, Veneţia, Napoli au creat festivaluri, simpozioane, turnee, evenimente grandioase pentru ca tot ce poate oferi în aceste timpuri cultura modernă şi comunicaţiile să se suprapună peste bagajul cultural al trecutului. Oraşele din România au început să păşească timid peste acest zid. În toate cazurile nu a existat o strategie integrată, ci totul a fost un conglomerat de oameni cu pasiune şi generoşi, de iniţiative private, de aprobări spontane, de lideri circumstanţiali sau de fonduri disponibile la un moment dat. Aşa cum România nu a mai avut un proiect de ţară după 2007, nici oraşele României nu au ştiut să se reinventeze. Excepţia de la această regulă este Sibiul, care a reuşit să se transforme complet după venirea lui Klaus Iohannis la primărie. Un om a schimbat un oraş, aşa cum probabil va schimba şi această ţară, dar România are nevoie, totuşi, de un fel de viziune integratoare prin care să ofere posibilitatea comunităţilor să meargă pe un alt drum, total diferit de cel clasic, pe care merg toţi liderii locali. Exemplul Sibiului ne arată că un lider a încercat altceva, ceva vizionar, în care nimeni nu credea, şi a mers împotriva curentului. Când toţi investeau în parcuri şi drumuri, Iohannis investea în cultură, ştiind că va veni vremea când aceasta o să producă venituri şi o să creeze plusvaloare. Astăzi, 16% din bugetul Sibiului este produs ca urmare a actului cultural. În cazul oraşului meu este nevoie de aceeaşi transformare, este nevoie de un proiect pentru un Iaşi nou, pentru un oraş cu adevărat european şi desprins de trecut, în sensul lucrurilor care nu mai pot fi readuse la viaţă. Iaşiul are şansa de a deveni un fel de Florenţa (Italia), Tesalonic (Grecia), Varşovia (Polonia), Lvov (Ucraina) etc. Genul de oraş care are repere istorice, culturale şi spirituale care îi compensează dezavantajul geografic sau economic, genul de oraş care poate cu succes înlocui vizitarea unei capitale, care are toate atuurile pentru a prelua din centralismul Bucureştiului (infrastructură, mână de lucru ieftină, industrii creative de anvergură, instituţii culturale puternice, împrejurimi foarte interesante) etc. Anul viitor se vor marca 100 de ani de când Iaşiul a devenit capitală de război, în marele război, după ce ţara era aproape în întregime ocupată, un secol de când toată elita ţării s-a mutat la Iaşi şi după 1859 oraşul a fost din nou, pentru scurt timp, în centrul atenţiei naţionale. Iaşi, capitală de război poate fi punctul de plecare pentru un proiect naţional care să reinventeze Iaşiul, care să-l repună pe o hartă a marilor oraşe pentru care trecutul ţine loc de viitor. Dacă vom şti cum să construim şi să urnim un asemenea proiect, sunt convins că el va fi un reper pentru alte oraşe din ţară, şi în jurul lui s-ar putea construi acea strategie care să regenereze centrele urbane ale României şi să le facă cu adevărat poli de dezvoltare şi de creştere pentru regiune şi pentru mediul rural.
			Domnul Radu Zlati: "O legiferare şchioapă nu poate avea efecte benefice" În cadrul şedinţei în plen a Camerei Deputaţilor, din data de 11 mai 2015, am luat la cunoştinţă, alături de Domniile Voastre, de avizul negativ pe care Comisia pentru muncă l-a acordat pe două propuneri legislative. Este vorba despre Propunerea legislativă pentru prevenirea abandonului şcolar în rândul elevilor - cazuri sociale (Pl-x 197/2014) şi Propunerea legislativă privind instituirea unor măsuri de protecţie şi susţinere a elevilor încadraţi în muncă pe perioada vacanţei de vară (Pl-x 215/2014). În ambele iniţiative legislative este vorba despre elevi, în ambele iniţiative şcolare se are în vedere, prin abordări diferite, scăderea abandonului şcolar în rândul elevilor care aparţin unor medii sociale vulnerabile. Ceea ce este trist este faptul că în cazul ambelor iniţiative legislative Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor nu a fost solicitată nici măcar pentru cazul minimal al unui aviz. Nu este numai trist, consider eu, este şi periculos ca unele legi de care depinde, în primă şi ultimă instanţă, dezvoltarea unor tineri care sunt angrenaţi în sistemul educaţiei naţionale, legi care au ca obiect elevii, să nu facă obiectul unor discuţii şi în cadrul comisiei care are ca obiect primordial tocmai dezvoltarea educaţiei naţionale şi mai binele persoanelor care fac obiectul acestui domeniu esenţial pentru fiinţa naţională, educaţia. Trist, periculos şi iresponsabil, astfel de propuneri legislative care au fost privite pentru avizare şi raport doar cu un singur ochi, iar acela nu a fost al comisiei celei mai îndrituite, cel puţin în opinia mea, nu au parte de o evaluare completă şi deci evaluările şi avizele acordate, câte sunt, sunt şchioape, iar o legiferare şchioapă nu poate avea efecte benefice. Sperând că pentru viitor secretariatul Camerei şi Biroul permanent al acesteia vor avea în vedere aspectele menţionate mai sus, vă mulţumesc pentru atenţia acordată.
			Domnul Radu Zlati: "Guvernul, prin Ministerul Educaţiei, fraudează concursurile pentru inspectori şcolari" Curând, foarte curând, sper, Partidul Naţional Liberal se va adresa plenului Camerei cu solicitarea ca dumneavoastră să agreaţi formarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a cerceta felul în care Ministerul Educaţiei, condus de către domnul ministru Sorin Cîmpeanu, a organizat concursurile pentru ocuparea funcţiilor de inspectori şcolari generali şi inspectori generali şcolari adjuncţi. Desigur, cu acea ocazie vom veni cu mai multe argumente. Aici şi acum, vreau să vă atrag atenţia asupra a doar două aspecte care au alterat ca formă şi fond aceste concursuri. Primul aspect constă în faptul că în comisiile de evaluare au făcut parte şi inspectori care luau parte ei înşişi la concurs, într-o etapă diferită de aceea în care activau ca evaluatori. Evident, se vicia astfel atmosfera echipei de evaluare, lăsând loc unui subiectivism care ar fi trebuit evitat. Al doilea aspect ţine de faptul că, în cazul concursurilor pentru inspectori şcolari adjuncţi, cei care nu au obţinut punctajul stabilit de baremul oficial la proba scrisă au continuat examenul la proba orală unde au obţinut nota maximă şi i-au devansat pe acei candidaţi care reuşiseră să treacă de obstacolul probei scrise. Fie şi numai aceste două aspecte care ţin de metodologia concursului elaborată de către Ministerul Educaţiei şi nu de Legea educaţiei naţionale, ar face ca în cazul celui care a semnat şi deci a asumat respectiva metodologie să intervină actul de onoare al demisiei. În consecinţă solicit încă o dată domnului ministru Sorin Cîmpeanu să îşi prezinte demisia din funcţia pe care, prin astfel de nefericite acţiuni, o dezonorează.
			Domnul Mircea-Vasile Cazan: Pe 7 mai s-au împlinit 3 ani de la constituirea a ceea ce trebuia să fie cel mai performant Guvern din România postdecembristă, un Guvern al unei alianţe puternice, beneficiar al unei majorităţi mai mult decât confortabile în Parlament. Din păcate, construcţia politică numită USL - constituită în mod firesc pentru a se opune modului discreţionar al conducerii României de către preşedintele Traian Băsescu, acesta depăşind graniţele Constituţiei s-a erijat şi în conducătorul de facto al Guvernului - s-a dovedit a fi un fiasco. De fapt, constituirea USL a reprezentat încă de la bun început atingerea unor obiective diametral opuse ale celor două partide principale din alianţă, PNL şi PSD. Dacă PNL şi-a dorit efectiv continuarea a tot ceea ce a fost pozitiv în fosta guvernare din perioada 2004-2008 şi promovarea unor măsuri de redresare a României de după perioada de criză, scopul principal al PSD a fost acela de a obţine poziţia de prim-ministru şi de a demara o operaţiune de acaparare integrală a puterii în România. Evident, la modul declarativ, şi PSD susţinea obiectivele legitime stabilite în comun cu PNL. Pe 7 mai 2012, cu sprijinul PNL, Victor Ponta a devenit al 11-lea premier postdecembrist al României. La nici două luni de la preluarea puterii de către USL, au apărut primele semnale care indicau adevăratele ţinte ale PSD şi care au fost vizibile în perioada în care a fost suspendat din funcţie preşedintele Traian Băsescu. PNL şi preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, au fost lăsaţi singuri în faţa unor oficiali europeni care nu cunoşteau situaţia reală din ţară şi a instituţiilor aservite lui Traian Băsescu. De altfel, ratarea obiectivului demiterii preşedintelui se datorează erorilor PSD, erori care astăzi par a fi fost intenţionate. După alegerile din decembrie 2012, Victor Ponta a obţinut un al doilea mandat de premier tot datorită loialităţii PNL. Imediat însă au apărut, pe faţă, semnalele adevăratelor intenţii ale premierului şi ale PSD. Victor Ponta a semnat inutilul şi păgubosul (pentru USL) pact de coabitare cu Traian Băsescu şi pentru a diminua influenţa PNL în actul de guvernare, a golit de conţinut, prin înfiinţarea a 3 departamente (în fapt, ministere în toată regula, conduse de persoane din anturajul său) singurele ministere de forţă conduse de liberali: transporturile, finanţele şi economia. Acum, judecând la rece, orice rău a fost spre bine, pentru că PNL nu poate fi făcut răspunzător de nerespectarea programelor de guvernare, de erorile şi abuzurile comise, de factorii de decizie din PSD care au canibalizat cele trei domenii conduse doar pe hârtie de liberali. Pe parcursul întregului an 2013, deşi declarativ premierul Ponta anunţa că îşi respectă angajamentele, concret, candidatul USL la preşedinţie urma să fie dat de PNL, în persoana lui Crin Antonescu, un organism media arondat PSD l-a atacat în permanenţă josnic pe liderul de atunci al partidului, iar în paralel PNL beneficia de un tratament similar. Nu trebuiau alte dovezi mai clare privind intenţiile deloc ascunse acum ale premierului Ponta şi ale PSD. Totuşi, conducerea PNL a acţionat raţional şi, din respect pentru electoratul care a votat USL în 2012, a evitat o confruntare directă în interiorul alianţei şi al guvernului. În sfârşit, în februarie 2014, Victor Ponta şi PSD au dat cărţile pe faţă şi au forţat ieşirea PNL de la guvernare şi, implicit, denunţarea alianţei. Conduita ulterioară a celor care au distrus un proiect USL, care se anunţa teoretic a fi unul util pentru români, a fost în noiembrie 2014 corect apreciată de electorat - Victor Ponta şi PSD au primit o lecţie severă la urne. Prin urmare, ziua de 7 mai 2012 nu o pot considera ca fiind una ce trebuie marcată în mod deosebit. Şi mai există un motiv, respectul pe care îl am pentru românii care au crezut într-un proiect promiţător, pentru care nu pot considera 7 mai o zi memorabilă. De ce? Pentru că din cauza foştilor parteneri din alianţă nu au fost duse la îndeplinire 85-90% din ceea ce am promis şi ne-am propus să facem. Imediat ce s-a văzut instalat la Palatul Victoria, Victor Ponta şi PSD au uitat de solicitările îndreptăţite ale românilor care au ieşit în stradă în ianuarie şi februarie 2012. Un singur exemplu: schimbarea cu 180 de grade a poziţiei faţă de problema "Roşia Montană" şi a "gazelor de şist". Promisiunile privind o cruciadă împotriva corupţiei s-au dovedit a fi total fără acoperire. Încă din perioada în care mai exista USL, Victor Ponta a fost, prin oamenii săi de încredere, promotorul a ceea ce s-a chemat "Marţea neagră", o acţiune antidemocratică fără precedent în România. Parlamentarii PSD au încercat să adopte pe furiş, departe de ochii presei şi departe şi de aliaţii lor de atunci, liberalii, o serie de legi controversate care loveau puternic în justiţie. Această practică a continuat şi în 2014, iar în aceste zile suntem în faţa a ceea ce se numeşte "Marţea neagră 2". Foarte puţinele realizări ale guvernelor Ponta datează, unele, din perioada în care PNL încă se mai afla la guvernare - reîntregirea pensiilor şi salariilor, creşterea lor, de exemplu, iar cele ulterioare existenţei USL au fost pur şi simplu furate de la PNL, de exemplu scăderea CAS, Codul fiscal, sau plagiate (de exemplu propunerile legislative privind unele reparaţii pentru foştii deţinuţi politici şi deportaţi, dublarea indemnizaţiilor pentru veteranii de război şi altele). În rest, nimic, şi mă limitez doar la trei exemple: din sutele de kilometri de autostradă anunţate, niciun kilometru nu a fost început, iar scăderea numărului de taxe a însemnat de fapt o creştere a lor; în sfârşit nu pot să nu amintesc Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2014 care, prin legalizarea migraţiei politice a aleşilor locali, a bulversat administraţiile locale. Numai şi pentru aceste exemple, ar mai fi foarte multe de prezentat, nu îmi pot permite să consider ziua de 7 mai ca fiind una de bun augur pentru cineva, cu excepţia lui Victor Ponta, a camarilei sale, a PSD-ului şi a celor două partide care îl sprijină acum la guvernare.
			Doamna Elena-Ramona Uioreanu: "Să luptăm pentru statutul femeilor care se vor naşte în România anului 2050" Atunci când am decis să intru în viaţa politică a ţării şi să fac politică liberală într-o Românie aflată pe calea modernizării europene, mi-am propus mai multe obiective de interes public şi naţional. Unul dintre acestea este de a convinge bărbăteasca societate românească să acorde aceleaşi drepturi femeilor şi să creeze condiţiile necesare pentru a exista o egalitate de şanse între femei şi bărbaţi. Din păcate, această stare de fapt a lucrurilor şi mentalităţilor nu se manifestă doar în România, ci la nivelul întregii Uniunii Europene. În acest moment, conform unui raport oficial al Institutului UE pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, publicat în martie 2015, discriminarea de gen este o realitate vie şi manifestă în civilizata Europă. Astfel, conform raportului mai sus menţionat, "numai 14% din ambasadori, 9% din decanii universitari, 3% din preşedinţii marilor companii şi 2% din miniştri sunt femei. În medie, femeile câştigă cu 2 euro mai puţin pe oră decât bărbaţii. "Mai mult decât atât, directoarea acestui institut, cu un optimism destul de amar, le-a declarat europarlamentarilor că se bucură, totuşi, că nu s-a născut acum 100 de ani, ci în Europa acestor zile. Nu avem o statistică atât de recentă a statutului femeii românce, însă mi-aş dori ca starea de fapt a lucrurilor să fie la fel de bună ca şi cea din UE. Spun asta pentru că sunt un spirit optimist, însă, în acelaşi timp, sunt şi realistă şi realizez că în România locul şi rolul femeii nu este apreciat şi recunoscut la adevărata sa valoare. Şi pentru a schimba această stare de lucruri avem mult de luptat, noi, toate femeile românce. Cu toate ştim prea bine că realităţile nu se pot schimba de la o zi la alta şi că avem în faţă un drum lung şi greu, plin cu provocări şi piedici create, mai ales, de un anumit tip de mentalitate retrogradă. Cred că noi, toate femeile din România, indiferent de profesia şi de ocupaţia pe care o avem, de pregătirea şi influenţa ce o deţinem, avem o misiune: să ne îngrijim ca femeile care se vor naşte în România anului 2050 să fie bucuroase şi mândre că s-au născut în acest loc şi pe acest minunat pământ românesc, într-un loc denumit Grădina Maicii Domnului şi într-o vreme a normalităţii, în care femeia va fi egală în drepturi cu bărbatul şi va avea aceleaşi şanse de la viaţă şi de la societate. Să facem în aşa fel încât acest obiectiv să nu rămână un vis şi un deziderat şi pentru femeile din viitorul nostru. E limpede că împlinirea acestei misiuni va fi posibilă şi mult mai uşoară dacă-i vom avea de partea noastră pe bărbaţi, adică pe cei cărora noi le dăm viaţă şi ne asigurăm că vor fi în deplinătatea puterilor în viaţa de zi cu zi.
			Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Independenţa justiţiei şi statul de drept trebuie garantate!" Gândurile, vorbele şi faptele oamenilor politici trebuie să meargă în direcţia construcţiei unei Românii moderne! Astăzi, urmăresc reacţiile oficialilor români şi europeni, din ultimele zile, generate de noile amendamente propuse la Codul penal şi Codul de procedură penală. Nu trebuie să uităm faptul că reforma legislaţiei penale reprezintă o constantă în dezvoltarea statului român, iar România a făcut progrese remarcabile în acest sens. Trebuie să păstrăm standardele impuse de jurisprudenţa Europeană şi să fim în aceeaşi linie cu angajamentele asumate în tratatele de aderare la Uniunea Europeană şi la Organizaţia Nord Atlantică De aceea, consider că, înainte de orice demers, trebuie să ţinem cont că noile coduri au fost adoptate recent de Parlamentul României, în urma unor dezbateri îndelungate care au implicat toate părţile interesate. Susţin că orice modificare nou adusă trebuie să aibă la bază o consultare sau o dezbatere publică. Punctul de vedere al autorităţilor juridice, al societăţii civile, al mass-media, al corpului diplomaţilor şi al tuturor instituţiilor care militează sub ideea de a avea în România un stat de drept, în sensul real, trebuie să fie luat în considerare şi să fie parte componentă a oricărei modificări legislative care vizează sistemul juridic. Orice modificare adusă Codului penal şi de procedură penală trebuie analizată cu mare atenţie şi în mod transparent de către toate părţile interesate, fără a se urmări diverse interese, pentru a nu afecta progresele recente obţinute de România în consolidarea statului de drept şi în lupta anticorupţie şi mai ales pentru a nu afecta eficienţa actului de justiţie. Nu trebuie să avem parte de o ofensivă pentru distrugerea mecanismelor legislative care urmau să ducă România spre spaţiul Schengen. În construcţia unui stat de drept este nevoie de consecvenţă în activitatea politică şi legislativă. De-a lungul timpului, au fost numeroase critici cu privire la lipsa de independenţă a justiţiei şi la faptul că justiţia penală continuă să se lase ghidată de subtile interese politice. Mai mult decât atât, în Strategia naţională pentru competitivitate, cu planuri de acţiuni şi măsuri până în 2020, se atrage atenţia că viitorul economic al României nu sună deloc bine, deoarece dezvoltarea economiei este subminată de birocraţie, corupţie şi nepricepere la nivel local în absorbţia de fonduri europene, motiv în plus pentru care independenţa justiţiei şi existenţa statului de drept în România nu pot fi puse sub semnul întrebării. Când vorbim despre justiţie trebuie să vorbim despre respectarea competenţelor fiecărei autorităţi, odată cu pacea socială şi armonia la nivelul societăţii. Realizarea unui sistem judiciar independent, imparţial, credibil şi eficient trebuie să reprezinte o condiţie necesară pentru supremaţia legii şi a principiilor statului de drept.
			Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "O reformă electorală adevărată înseamnă şi o oportunitate pentru democraţia locală" Aşa cum mereu am susţinut, rescrierea arhitecturii constituţionale, dar şi organizarea administrativă înseamnă o legislaţie electorală cât mai corectă, completă, transparentă şi apropiată de realităţile româneşti. România are nevoie de o reformă electorală în care obiectivele reformei cerute de către societatea civilă să se regăsească în totalitate. Modificarea legilor electorale trebuie să fie pentru toată clasa politică, societatea civilă şi pentru consolidarea democraţiei o prioritate de netăgăduit. Chiar dacă noile legi electorale, proaspăt adoptate de către Camera Deputaţilor, aduc modificări benefice în reforma clasei politice, în acelaşi timp ignoră problemele majore ale legii alegerilor locale, limitând democraţia locală. Într-adevăr, sunt mari progrese faţă de legea precedentă, cum ar fi introducerea sistemului de prevenire a votului multiplu, clarificarea procedurilor privind combaterea traseismului politic, transferul organizării secţiilor de votare către un corp profesionist şi cu adevărat neutru, însă un sistem eficient trebuie să reflecte cât mai bine şi opţiunea celui care alege. Aşa cum spuneam, Proiectul de Lege privind alegerile locale ignoră marea problemă a democraţiei locale prin conservarea puterii în mâinile baronilor locali, ajutându-i să îşi păstreze poziţia dominantă prin pragul electoral ridicat şi votul într-un singur tur. Partidul Naţional Liberal, în cadrul dezbaterilor, a susţinut cu tărie alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar, din păcate, deşi la o diferenţă foarte mică, amendamentele noastre au fost respinse. Însă nu ne oprim aici. Am ferma convingere că aleşii locali trebuie să îndeplinească criteriul de reprezentativitate în comunităţile locale, motiv pentru care ar trebui aleşi în două tururi de scrutin, de aceea susţin în continuare revenirea la nivel local la sistemul de vot anterior anului 2011, când alegerea primarilor se desfăşura în două tururi de scrutin, conform votului a minimum 50% plus unu din cetăţenii prezenţi la urne. Am speranţa că vom putea forma o majoritate care să ducă la această schimbare. Alegerea primarilor în două tururi este în avantajul cetăţenilor, oferă atât reprezentativitate şi legitimitate, cât şi şanse egale pentru partide noi şi independenţi, totodată se oferă şi tinerilor o şansă de a pătrunde în politică. Un sistem eficient trebuie să asigure reprezentativitate partidelor şi să reflecte cât mai bine opţiunea celui care alege. O reformă bună trebuie să înveţe din experienţa anilor trecuţi, trebuie făcută în acord cu realităţile româneşti şi alături de cetăţeni prin dezbatere publică şi transparenţă. O reformă înţeleaptă trebuie să schimbe ceea ce e de schimbat şi să păstreze ceea ce este bun. De asemenea, doresc să mulţumesc şi reprezentanţilor societăţii civile, în special coaliţiei "Politica fără bariere", pentru buna colaborare în cadrul consultărilor avute pe parcursul dezbaterilor.
			Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Haosul din guvernarea de insucces. Mediul de afaceri fără perspectivă!" A guverna înseamnă a oferi poporului bunăstare, a îndrepta lucruri care nu merg şi a înlătura haosul. A guverna nu înseamnă doar sarcini în guvern, ci şi responsabilitate. Astăzi, însă, trăim în ţara haosului total şi acest lucru îl putem vedea şi doar dacă ne raportăm la o perioadă foarte scurtă de timp, de numai câteva luni. Acţiunile întreprinse de Guvern în ultimele luni, de la Codul fiscal - cu ale sale scăderi de TVA fără argumente economice şi sociale, campania ANAF împotriva micilor evazionişti, impozitarea bacşişului, ordonanţe peste noapte fără dezbatere sau consultare publică cu implicare a părţilor interesate, blocaje în administraţia locală - până la haosul provocat de cardurile din sănătate nu fac altceva decât să încurajeze migraţia, să afecteze credibilitatea ţării, precum şi dezvoltarea durabilă. Guvernul trebuie să-i ajute pe oameni să privească relaxat şi încrezător la ziua de mâine, şi nu invers. Dincolo de numeroasele promisiuni pe care le-a făcut în ultimii ani, imaginea ultimelor luni arată ce face efectiv acest Guvern pentru ţară. Şi iată aici câteva exemple: În primul rând, chiar dacă printre priorităţile Uniunii Europene se regăseşte susţinerea IMM-urilor, obiectivul Guvernului pare să fie altul, şi anume acela de a complica viaţa micilor comercianţi şi a IMM-urilor din România. În al doilea rând, Campania ANAF care nu a făcut altceva decât să închidă mici afaceri, restaurante, pensiuni, magazine pentru chestiuni relativ minore, precum mici diferenţe în casele de marcat, în loc să urmărească marile averi şi să nu omoare sectorul privat, de familie, din România. În al treilea rând, ordonanţa privind impozitarea bacşişului. Guvernul, prin aceste acte de birocraţie excesivă, complică enorm activitatea micilor întreprinzători, înlăturând chiar şi clienţii. Este o măsură ale căror efecte se vor resimţi negativ, mai ales în industria turismului. Sumele mici care vor fi aduse la bugetul de stat, ca urmare a impunerii acestei măsuri, sunt infirme în raport cu haosul şi confuzia din unităţile de alimentaţie publică, buticuri şi printre taximetrişti. În al patrulea rând, haosul din sistemul public de sănătate. În foarte multe unităţi medicale s-au înregistrat probleme legate de funcţionarea cardului de sănătate, servere blocate, aparaturi greu de utilizat şi carduri nevalidate, mai mult decât atât, existenţa unui număr însemnat de români care nu şi le-au primit. Cetăţenii sunt puşi în imposibilitatea de a beneficia de acest unic sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. În al cincilea rând, blocajele de la nivelul administraţiilor locale provocate de refuzul Guvernului de a organiza alegeri parţiale acolo unde situaţia o cere. Astfel, unităţi administrativ-teritoriale sunt în imposibilitatea de a lua decizii administrative, afectând grav interesele comunei şi bunăstarea oamenilor de acolo. Şi exemplele pot continua. Consider că o ţară în care s-a instalat haosul este o ţară prost guvernată. A guverna înseamnă ordine şi o balanţă a justiţiei egală pentru toţi. Fac apel la Guvernul Ponta de a-şi îndeplini principalul său rol în a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional, economic şi social şi, nu în ultimul rând, de a găsi soluţii pentru a trece de la deficienţă la eficienţă.
			Domnul Giureci-Slobodan Ghera: "Infrastructura, un punct sensibil din România" Infrastructura este în continuare un punct sensibil cu care ţara noastră se confruntă - cu drumuri asfaltate doar pe jumătate. În România anului 2015, conform datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică, aproape 40% din drumurile publice sunt pietruite şi de pământ şi doar 35,4% sunt modernizate. La sfârşitul anului 2014, drumurile publice din România totalizau peste 85.300 de kilometri. Puţin peste 17 mii, adică 20%, din acest total sunt drumuri naţionale, 40% drumuri judeţene şi 38% drumuri comunale. Din totalul drumurilor publice, puţin peste o treime sunt drumuri modernizate, 22 de mii de kilometri sunt parţial modernizate şi în jur de 33 de mii de kilometri sunt drumuri pietruite sau de pământ. O bună parte din drumurile publice prezintă o stare tehnică necorespunzătoare şi, implicit, riscuri. Deşi au trecut două decenii de când România este în continuă dezvoltare şi evoluţie ca ţară şi societate, când vine vorba de dezvoltarea infrastructurii, avem o mare hibă. Toate îmbunătăţirile făcute la nivel local şi toate eforturile de dezvoltare a unei zone, din păcate, dacă nu există şi drumuri care să facă legătura între localităţi, care să ajute importul şi exportul, turismul, industria locală, agricultura locală etc., nu cresc cu adevărat percepţia unei dezvoltări colective reale. În ciuda fondurilor europene puse la dispoziţie pentru reconstruirea şi modernizarea infrastructurii ţării, toate aceste schimbări fără legătură între ele nu creează împreună o interfaţă eficientă. Cu alte cuvinte, după mai bine de 20 de ani, noi, românii, nu am înţeles că îmbunătăţirile parţiale, pe bucăţi, din oricare domeniu, nu adaugă valoare la imaginea naţională, ca un tot integrat, iar lipsa drumurilor decente evidenţiază şi mai mult acest lucru.
			Doamna Marioara Nistor: Doresc să vă aduc la cunoştinţă situaţia discriminatorie şi dramatică a revoluţionarilor din oraşul Brăila, oraş-martir. De trei ani nu s-au mai plătit indemnizaţiile luptătorilor revoluţiei remarcaţi prin fapte deosebite. Legea nr. 283/2011 a oprit plata indemnizaţiilor de revoluţionar în anul 2012, efect prelungit în 2013 prin O.U.G. nr. 84/2012 şi în 2014 prin O.U.G. nr. 29/2013. În 29 decembrie O.U.G. nr. 95/2014 modifică legea recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei din 1989 - Legea nr. 341/2004. Acest act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 969 în data de 30 decembrie 2014, care prevede, printre altele, eliminarea şi restrângerea drastică ale beneficiilor obţinute de revoluţionari. Toate aceste legi de oprire a indemnizaţiilor aveau ca răstimp de aplicare câte un an. În lipsa unui alt act normativ, din 1 ianuarie 2015 plata acestor indemnizaţii ar fi trebuit automat reluată. Mai precis, în lipsa unei noi legi, de la 1 ianuarie 2015 automat ar fi intrat în vigoare Legea nr. 341/2004 care nu a fost niciodată abrogată, ci doar anumite prevederi ale sale au fost suspendate. Potrivit Legii nr. 341/2004, luptătorii cu merite deosebite beneficiază de o indemnizaţie lunară stabilită de art. 4 alin. (4), începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, în semn de recunoştinţă şi pentru protejarea acestei categorii sociale faţă de orice abuz ce ar putea să apară împotriva lor de-a lungul vieţii. Subliniez faptul că majoritatea revoluţionarilor au ca unică sursă de venit această indemnizaţie, aşa cum de altfel o recunoaşte chiar statul român. În perioada 2012-2014 din cauza lipsurilor mijloacelor de trai, a îmbolnăvirilor grave şi a imposibilităţii achiziţionării de medicamente, a modului sub limita sărăciei de trai au murit în jur de 1.850 de revoluţionari, luptători cu merite deosebite. Menţionez că au avut loc adevărate tragedii în familiile revoluţionarilor, întrucât în baza Legii nr. 341 se puteau acorda credite pentru locuinţe sau alte cheltuieli necesare având la bază indemnizaţia reparatorie. Odată cu suspendarea plăţilor, aceste credite nu au mai putut fi achitate, deşi Legea nr. 341 dădea speranţa unui venit sigur şi garantat - astfel luptătorii au fost executaţi silit, evacuaţi din locuinţe şi aduşi sub limita sărăciei. Revoluţionarii sunt dependenţi de această indemnizaţie. Peste 80% dintre aceştia sunt bolnavi, bolile cel mai frecvent întâlnite ţin de alimentaţia precară, condiţii precare de igienă, condiţii de viaţă deosebit de reduse (fără curent electric, locuinţe insalubre etc.), toate acestea sunt urmarea tăierii drepturilor conferite de Legea nr. 341. Doresc să vă precizez că aceste venituri unice au fost tăiate doar categoriei de luptători cu merite deosebite, deşi în Legea nr. 341 există şi alte categorii aflate în plată, cum sunt răniţii fără grad de invaliditate, răniţii cu grad de invaliditate, reţinuţii etc. Astfel s-a creat o discriminare. În data de 30 decembrie 2014 în Monitorul Oficial numărul 969 apare O.U.G. nr. 95 care are ca scop de facto neplata în continuare a indemnizaţiilor pentru luptători, deoarece introduce alte categorii de luptători, reverificare, preschimbarea unor certificate, reetapizează perioadele revoluţiei etc. Acest proces este unul de durată, în sensul că cel care ar fi trebuit ca în ianuarie 2015 să îşi încaseze indemnizaţia ar fi fost nevoit să facă o serie de demersuri ce ar putea dura luni sau ani până să îşi recapete drepturile. Adică art.39 care stopa plăţile şi în 2015 şi 2016 se aplică, dar sub aparenta formă a unor modificări de lege. De fapt, luptătorii nu intră în plată decât teoretic. Din experienţele verificărilor de acelaşi tip apărute odată cu Legea nr. 341, care durează de zece ani şi nu sunt finalizate, la fel şi această ordonanţă creează un orizont de aşteptare nou, timp în care ar mai deceda mulţi luptători sau ar continua executările silite. Toate ordonanţele pentru Legea nr. 341 nu au fost emise în condiţii de legalitate. Niciuna nu a fost supusă dezbaterii publice, nu a fost anunţată, nu au fost publicate pe lista şedinţelor de guvern, oamenii fiind astfel abuzaţi prin vicierea condiţiilor de previzibilitate, transparenţă decizională şi cu efecte devastatoare în viaţa lor. Astfel, oferirea de speranţe, potrivit cărora problema luptătorilor se va rezolva, a dus în multe cazuri la situaţii în care ei au angajat proiecte, au dat termene pentru achitarea datoriilor. Mai mult, oferindu-se asigurări pentru 2015, luptătorii datori la bănci au anunţat băncile că odată cu primirea indemnizaţiilor vor plăti restanţele la credite sau vor achita alte datorii. Din cauza O.U.G. nr. 95, apărută exact înainte cu câteva ore de închiderea tuturor instituţiilor, înainte de sărbătoarea anului nou, oamenii nu au avut nici măcar timpul necesar să îşi negocieze aceste datorii şi să prezintă băncilor situaţia de ultima clipă intervenită. În numele revoluţionarilor din judeţului Brăila, îmi exprim nemulţumirea cu privire la situaţia lor discriminatorie şi dramatică. Având în vedere cele prezentate anterior şi ţinând seama că această problemă nu există doar la nivelul judeţului pe care îl reprezint, vă aduc la cunoştinţă doleanţele şi nemulţumirile revoluţionarilor români.
			Doamna Liliana Ciobanu: "CNADNR confirmă starea dezastruoasă a tronsonului românesc al Podului Prieteniei Giurgiu-Ruse" M-am adresat oficial conducerii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, CNADNR S.A., pentru a avertiza asupra situaţiei îngrijorătoare a celui mai tranzitat punct de frontieră din sudul României, respectiv Podul Prieteniei, care leagă Giurgiu de Ruse. Gropile imense din asfaltul porţiunii de pod, aflat în administrarea părţii române, au ajuns pe toate canalele de televiziune, iar în partea bulgărească totul este perfect în regulă şi se circulă normal. Starea avansată de degradare a şoselei de pe acest pod celebru constituie un motiv continuu de nemulţumire nu doar pentru şoferii români care îşi strică maşinile în adevăratele cratere din carosabil, cât mai ales pentru cei care au afaceri în ţara vecină şi îl tranzitează zilnic. Mai grav este faptul că situaţia arterei din partea românească reprezintă o bilă neagră pentru absolut toţi şoferii care intră în România prin acest punct de trecere a frontierei, deoarece ne aduce grave prejudicii de imagine, mai ales comparativ cu starea părţii bulgare. În majoritatea porţiunii podului care aparţine României gropile sunt atât de adânci, încât se vede structura metalică a construcţiei. Din această cauză, integritatea şoferilor este pusă zilnic în pericol, iar avariile produse autovehiculelor sunt considerabile. Mai mult decât atât, cei care traversează Podul Prieteniei plătesc şi o taxă de pod, evident, mai mare decât cea percepută de bulgari. De asemenea, frecvenţa cu care se repară acest pod de către CNADNR este demnă de o cauză mai bună, giurgiuvenii afirmând că la un interval de două luni se fac lucrări de plombare şi astupare a gropilor, care revin însă, iremediabil, după câteva zile la forma iniţială. Această interpelare a generat numeroase atacuri la adresa mea, însă răspunsul directorului general al CNADNR, Narcis Neaga, mi-a confirmat afirmaţiile. "Ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea Podului de la Giurgiu peste Dunăre, pe DN 5 km 64+884, inclusiv drumul de acces de la ieşirea din vamă până la intrarea pe pod a fost emis în data de 20 noiembrie 2014. Contractul de proiectare şi execuţie a fost încheiat în data de 17 octombrie 2014 cu Asocierea Collini Lavori S.p.A - Tecnic Consulting Engineering România SRL, având valoarea de 46.157.644,29 lei fără TVA şi o perioadă de execuţie de 16 luni calendaristice - două luni pentru elaborarea documentaţiei tehnice şi 14 luni pentru execuţia lucrărilor de bază. Din cauza condiţiilor meteorologice caracteristice perioadei de iarnă, execuţia propriu-zisă va fi posibilă începând cu a doua jumătate a lunii aprilie 2015. Se preconizează finalizarea lucrărilor până la data de 20 martie 2016", a răspuns directorul general al CNADNR. Domnia Sa nu a răspuns însă la întrebarea referitoare la starea precară continuă a podului, precizând doar că "degradarea avansată a betonului de ciment din care este realizată placa de susţinere a sistemului rutier asfaltic face ca orice intervenţie sau reparaţie să nu reziste o perioadă lungă de timp". De asemenea, şeful CNADNR nu mi-a pus la dispoziţie informaţiile solicitate pe cale oficială cu privire la firmele care au executat în ultimii ani lucrări de reparaţii a carosabilului de pe podul româno-bulgar, cât au costat statul român aceste reparaţii şi ce garanţii au fost date de executanţi, având în vedere efectul aproape nul al acestor investiţii din banii publici, el precizând doar că "în măsura în care au fost constatate sau sesizate defecţiuni datorate execuţiei defectuoase a lucrărilor de reparaţii, antreprenorii au fost sancţionaţi în conformitate cu legislaţia în vigoare şi prevederile contractuale". Iată doar un exemplu în care autorităţile statului nu prezintă informaţii corecte şi complete la aceste interpelări parlamentare. Reamintesc că am abordat acest subiect la cererea giurgiuvenilor, iar răspunsul incomplet al conducerii CNDNR li se adresează acestora. Nu îmi rămâne decât să constat cu amărăciune că va mai curge multă apă pe Dunăre, cu sau fără repararea Podului Prieteniei, până când instituţiile statului îşi vor face cu adevărat treaba.
			Domnul Ioan Oltean: "Cardul naţional de sănătate, un nou instrument de umilire a cetăţeanului român marca guvernării Ponta" După cum ştim cu toţii, potrivit legii, cardul naţional de asigurări de sănătate, atestând calitatea de asigurat a unei persoane, a devenit obligatoriu începând cu data de 1 mai a.c. Astfel, începând cu această dată, asiguraţii care au intrat în posesia cardului vor avea obligaţia de validare a serviciilor medicale şi farmaceutice pe care le primesc, utilizând exclusiv acest card. Conform tradiţiei guvernării Ponta, odată cu intrarea în vigoare a unei noutăţi legislative neasumate, teoria merge strună. Înainte ca problemele practice majore să iasă la suprafaţă, premierul Victor Ponta anunţa cu surle şi trâmbiţe, vineri, în data de 1 mai, că acest card de sănătate a înregistrat un mare succes şi că totul se derulează conform planului. Pe data de 1 mai însă, ziua intrării în vigoare a noii invenţii marca Ponta, românii s-au bucurat de o zi liberă. Astfel, aflat într-un turneu în Arabia Saudită, alături de ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, premierul se bucura în mod jenant de "reuşita proiectului", felicitându-l public pe ministru şi pe toţi cei implicaţi în implementarea problematicului card de sănătate. Desigur, din Arabia Saudită nu se zăreau cozile interminabile la care românii au fost nevoiţi să aştepte chiar şi două zile la rând şi nici umilinţa la care au fost supuşi pentru a intra în posesia cardului de sănătate. În unele cazuri, aşteptările prelungi s-au soldat cu eşec total pentru că, surpriză, în anumite situaţii cardurile nici măcar nu fuseseră tipărite. Sute de oameni au aşteptat la cozi interminable ca să îşi ridice cardul de sănătate, mulţi ajungând la sediile caselor judeţene de sănătate încă de la ora 5 dimineaţa, pentru a fi siguri că ajung să ridice aceste carduri. În ciuda eforturilor cetăţenilor şi spiritului lor civic, penibilul bâlbelor şi erorilor guvernării Ponta a triumfat din nou, în multe cazuri acestea nefiind nici măcar emise. Şi de această dată incompetenţa guvernării Ponta a culminat cu vulnerabilitatea şi lentoarea unui sistem informatic menit să valideze cardurile, foarte slab organizat, netestat, neaplicat, neasumat, întrucât la scurt timp după activare, acesta s-a blocat în mod iremediabil. Desigur, închidem ochii şi de această dată şi ne spunem că domnul premier Victor Ponta nu avea cum să ştie că în orice ţară civilizată, guvernată pe principii sănătoase de responsabilitate şi asumare, un astfel de sistem complex nu ar fi ajuns să se deruleze fără o minimă testare practică, fără o analiză de impact. Sigur că de la mare depărtare de patria mamă, domnul premier Victor Ponta a urmărit cu emoţie prima zi de aplicare a sistemului cardului de sănătate care a funcţionat fără probleme. Desigur, lipsa rigorii şi disciplinei în guvernarea Ponta, a generat o avalanşă de probleme care au atârnat greu tot pe umerii cetăţeanului onest şi biet contribuabil la sistemul public de sănătate. Altfel, unii români au întâmpinat refuzul medicilor în a fi primiţi la consultaţie sau chiar imposibilitatea de a-şi procura medicamente fără prezentarea cardului la farmacie. De asemenea, o altă problemă majoră generată de noul proiect al cardurilor de sănătate a constat în faptul că nu s-a organizat niciun fel de campanie de informare a cetăţeanului cu privire la procesul implementării cardului de sănătate, la consecinţele aplicării, impact şi mai ales instrucţiuni de utilizare, întrucât contribuabilii, nefiind instruiţi în acest sens, au blocat bancomatele cu aceste carduri pentru că nu cunoşteau scopul emiterii lor. Desigur, motivaţii pentru utilitatea implementării cardului de sănătate au tot fost expuse de-a lungul ultimilor doi ani. Practic, însă, dacă ai calitatea de asigurat, cupon de pensii sau adeverinţă de la locul de muncă care atestă că eşti asigurat, dar nu ai cardul de sănătate asupra ta nu poţi beneficia de serviciile medicale la care din punct de vedere legal eşti îndreptăţit din simplul motiv că orice serviciu medical sau farmaceutic trebuie validat cu cardul de sănătate. În acest sens, la momentul actual, cardul de sănătate nu este altceva decât un mijloc de îngrădire a liberului acces al contribuabilului la servicii medicale şi farmaceutice. De asemenea, s-au căutat nenumărate argumente care să vină în întâmpinarea obligativităţii implementării cardului de sănătate, în sensul că, în primul rând şi cel mai important, acest card atestă calitatea de asigurat. Un argument cât se poate de fals, domnule premier Victor Ponta, întrucât sunt foarte multe persoane neasigurate care deţin acest card. Calitatea de asigurat este conferită cetăţeanului prin contribuţia la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, şi nicidecum de un simplu card. De altfel, în momentul în care un serviciu medical furnizat nu poate fi validat prin acest card, serviciul nu va fi plătit de CAS, costurile acestuia căzând tot pe umerii contribuabilului de bună-credinţă. În acest moment ne confruntăm cu un real blocaj al sistemului, cu neputinţa contribuabililor care încă aşteaptă la cozi interminabile şi ignoranţa executivului care tardiv încearcă să liniştească furia şi revolta populaţiei. Guvernarea Ponta a impus un sistem pe care nu a fost pregătit să-l gestioneze şi să-l aplice corect şi eficient. Guvernarea Ponta nu ştie că un simplu card de plastic nu va reforma niciodată sistemul de sănătate şi că adevăratele măsuri ce trebuie luate vizează aspectul coplăţii, salariile medicilor şi finanţarea spitalelor.
			Domnul Ioan Cupşa: "10 mai 2015 - Referendum local privind fuziunea Oradea - Sânmartin, un exerciţiu real de democraţie participativă" 10 mai 2015 a reprezentat pentru locuitorii Oradei şi Sânmartinului, odată cu semnificaţii aparte: prima sărbătorire, după 1947, a Zilei Independenţei României, zi care a coincis cu ziua regalităţii, precum şi cu organizarea referendumului local privind fuziunea Oradea - Sânmartin. Într-o vreme în care se vorbeşte despre o descentralizare reală şi despre luarea deciziilor cât mai aproape de cetăţean, în şi pentru interesul său şi al comunităţilor locale, mai mici sau mai mari, orădenii şi sânmărtinenii au avut ocazia ca, printr-un exerciţiu democratic, să devină mai puternici şi, de ce nu, mai independenţi din punct de vedere economic. Dar n-a fost să fie! Pe de o parte, felicit locuitorii din Sânmartin, care au participat într-un număr mare şi au votat majoritar pentru fuziune, validând referendumul. Pe de altă parte, regret că prezenţa la urne, în Oradea, a fost insuficientă pentru a valida referendumul, dar sunt satisfăcut că cei care au votat au făcut-o în mod covârşitor (95, 8%) pentru această fuziune. Poate, în Oradea, organizarea acestui demers democratic a fost deficitară, comunicarea cu orădenii poate a fost insuficientă sau nepotrivită, poate anumite interese, mai mult sau mai puţin ascunse, ale unor actori politici sau economici au fost mai puternice decât dorinţa celor care şi-au dorit fuziunea, poate neparticiparea la vot a orădenilor are cauze mai profunde... O asemenea ocazie se va repeta, cu siguranţă, politicienii locali trebuie să fie mai înţelepţi şi cetăţenii mai apropiaţi de spiritul democraţiei participative. Viitorul ne va arăta dacă am avut sau nu dreptate organizând şi participând la acest referendum. Nu greşesc dacă afirm că exemplul de faţă poate fi lesne multiplicat, poate cu mai mult succes, şi în alte regiuni ale ţării noastre. Îmi exprim speranţa că aceste comunităţi locale, Sânmartin şi Oradea, deşi încă nu vor fi unite în acte, ele vor fi mai puternice şi mai conştiente de rolul pe care îl pot juca în această regiune a ţării, atât din punct de vedere economic, cât şi social. Fuziunea se va petrece în foarte scurt timp. Curând, opinia covârşitor majoritară a orădenilor în favoarea fuziunii se va traduce şi în planul acţiunii: orădenii vor merge (în scurt timp) şi vor vota în număr suficient pentru ca o idee eminamente corectă, pozitivă în esenţa sa, benefică pentru (încă) cele două colectivităţi să devină realitate. Politicienii de la putere şi din opoziţie au avut cu siguranţă de învăţat din această experienţă unică. Cu toţii am primit o lecţie importantă şi le mulţumesc tuturor celor care au participat la organizarea acestui referendum, precum şi celor care şi-au exprimat, într-un fel sau altul, opţiunea de vot.
			Doamna Sanda-Maria Ardeleanu: "Bursele «Eugen Ionescu»" Cu ocazia Sommet-ului Francofoniei de la Bucureşti, Guvernul român a decis crearea programului de burse "Eugen Ionescu", un program de studii doctorale şi de cercetare postdoctorale, destinat cercetătorilor francofoni înscrişi în universităţi membre ale Agenţiei Universitare a Francofoniei. Bursierii beneficiază de o pregătire de minimum 3 luni şi de maximum 10 luni în peste 20 de instituţii de învăţământ superior românesc, recunoscute pentru excelenţă în domenii dintre cele mai diverse. Bursele "Eugen Ionescu" se înscriu în arii disciplinare care prezintă interes pentru universităţile româneşti şi care sunt considerate totodată prioritare pentru dezvoltarea ţărilor din care provin candidaţii. Atribuirea burselor se bazează deci pe un dublu criteriu: calitatea ştiinţifică şi oportunitatea candidaturii pentru dezvoltarea regiunii de origine şi pentru progresele cercetării din universităţile româneşti. Reprezentând materializarea articolului 35 al Declaraţiei de la Bucureşti, programul de burse adoptat de cel de-al XI-lea Sommet al Francofoniei, care face referire la implicarea autorităţilor în dezvoltarea unei reţele universitare francofone în regiunea Europei Centrale şi de Răsărit a înregistrat, încă de la început, un real succes. Gestiunea burselor este realizată de Ministerul Afacerilor Externe şi este coordonată de Agenţia Universitară a Francofoniei, a cărei experienţă în acest gen de programe este recunoscută pe plan internaţional. Peste 500 de bursieri provenind din 30 de ţări francofone din Africa, Europa Centrală şi Orientală şi Asia au beneficiat de acest program. Candidaturile provenind din sudul francofon sunt luate în considerare cu prioritate, deoarece scopul programului este de a contribui la dezvoltarea durabilă a acestei regiuni a spaţiului francofon. În calitate de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, de coordonator a 9 stagii postdoctorale în cadrul Programului de burse "Eugen Ionescu", ai căror beneficiari provin din Senegal, Camerun, Republica Moldova, Coasta de Fildeş, voi participa pe 18 mai la Reuniunea bursierilor, a reprezentanţilor universităţilor implicate cu reprezentanţii corpului diplomatic francofon la Bucureşti. Actuala ediţie a programului prezintă câteva aspecte deosebite pe care doresc să le fac cunoscute: un număr record de candidaturi (251), un număr record de ţări reprezentate (24), 4 noi ţări reprezentate (3 din Europa Centrală şi de Est - ECO - Ucraina, Slovacia, Ungaria) şi 1 din Europa de Vest, o treime din candidaţi sunt din Africa Centrală, un sfert sunt din Maghreb, în timp ce Europa Centrală şi de Est este pe locul al treilea, cu 16% din cereri. Recent, la primul Colocviu internaţional privind calitatea învăţământului superior, desfăşurat în Maroc, am vorbit în plenul reuniunii despre un concept care, în acest context al mobilităţii studenţilor, devine esenţial: diplomaţia academică. A devenit o practică ca aceste schimburi între studenţi de pe diferite continente să genereze întâlniri oficiale la nivelul ambasadelor, parteneriate între instituţii din diferite ţări, colaborări etc. România trebuie să rămână un partener implicat şi bine pregătit pentru Agenţia Universitară a Francofoniei, un organism care promovează o utilizare centralizată şi pragmatică a resurselor universitare din Europa Centrală şi de Răsărit, pe baza expertizei sale, de care avem mare nevoie pentru a ne dezvolta la nivelul cercetării universitare. Trebuie să fim conştienţi că aceşti bursieri devin ambasadori ai României, prieteni ai spaţiului românesc, ai universităţilor româneşti, contribuind la internaţionalizarea învăţământului superior românesc.
			Domnul Cezar-Florin Preda: "Deficitul de medici generează victime" Starea sistemului sanitar şi migraţia cadrelor medicale sunt principalele probleme cu care se confruntă din ce în ce mai multe unităţi spitaliceşti din ţară. Sistemul sanitar românesc se află într-o situaţie fără precedent, iar aceasta nu este o noutate. Deficitul de cadre medicale din sistemul sanitar din ţară, regăsit şi la Buzău, este un fenomen unic în Europa şi ne face să ne întrebăm dacă, pe viitor, vom mai avea la cine să apelăm, atunci când ne îmbolnăvim. La Buzău, criza de personal de la cea mai mare unitate spitalicească pare să nu aibă rezolvare. Interesul scăzut pentru posturile de medic în rândul medicilor cu experienţă, dar şi în rândul absolvenţilor de medicină este un lucru observat la toate concursurile organizate în ultimii ani. Situaţia neplăcută cu care se confruntă una dintre secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, cea de oncologie, din cauza lipsei acute de medici specialişti este gravă. Această secţie a ajuns să funcţioneze cu un singur medic în prezent, acesta având program doar în cursul dimineţii. Potrivit datelor statistice, în judeţul Buzău există peste şase mii de bolnavi de cancer. Cazul unui pacient din comuna Pănătău, judeţul Buzău, refuzat la consult de către medicii de pe secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean pe motiv că "pacientul a întârziat câteva minute", ne duce cu gândul la faptul că Jurământul lui Hipocrate nu mai valorează nimic pentru unele persoane care practică această meserie. Mai mult decât atât, medicul a trecut pe lângă pacient, a părăsit spitalul, iar bolnavului i s-a cerut de către asistente să părăsească secţia. Ceea ce s-a întâmplat este regretabil şi pot spune că sentimentul de dezamăgire în faţa atitudinii acestui doctor este unul demult depăşit. Grav este şi că această situaţie de fapt a trecut neobservată de autorităţile locale şi centrale de resort. Fac un apel la toţi factorii implicaţi, pentru că situaţia este gravă şi sper ca, în continuare, până când vom trece peste acest impas, să fim responsabili şi de un real folos acestor oameni, şi nu numai. Este inadmisibil ca, la nivelul anului 2015, bolnavii de cancer să pară mai degrabă condamnaţi, decât ajutaţi.
			Domnul Nini Săpunaru: "Provocarea maximă pentru România este aceea de a ne decide dacă vom cultiva sau nu plante modificate genetic" Am participat săptămâna trecută la o întâlnire a fermierilor din Regiunea de Nord-Est, organizată la Bacău de către o companie de agribusiness. În calitate de preşedinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, i-am felicitat pe agricultori pentru că şi-au impus punctul de vedere şi, mulţumită implicării lor, a putut fi simplificată procedura de depunere a cererii unice de plată pentru subvenţii. Consider că nu ai voie să dai o lege fără să discuţi cu cei din domeniu, de la fermier până la cel de la ghişeu. S-a observat, în cadrul discuţiilor referitoare la aprobarea O.U.G. nr.3/2015 (privitoare la plăţile directe în agricultură pentru perioada 2015-2020), că Guvernul şi-a complicat singur viaţa cu definiţii şi termeni aberanţi, pe care apoi tot ei voiau să îi schimbăm în Parlament. Ce trebuiau ei să facă era să introducă declaraţia pe propria răspundere referitoare la terenurile pe care un fermier le cultivă: câte în proprietate, câte în arendă, concesiune sau schimb, cu documentele acasă, disponibile pentru orice control, dar să nu se blocheze lucrurile obligând fermierii să producă teancuri de acte, să fie frunzărite la APIA. Un alt subiect dezbătut alături de fermierii din zona de Nord-Est a României a fost şi oportunitatea României de a cultiva soia modificată genetic, în contextul în care sectorul zootehnic foloseşte şrot de soia modificată genetic pe care o importă din ţări precum Argentina sau Brazilia. Provocarea maximă pentru România este aceea de a ne decide dacă vom cultiva sau nu plante modificate genetic. În afară de România şi zona de sud a Franţei, alte ţări ale UE nu au condiţii pentru a obţine producţii bune. Ca să fiu mai exact, aş spune că România este singura ţară europeană care poate cultiva cu succes soia modificată genetic. Avem cam 3,8 milioane de hectare ce pot fi cultivate cu soia. Dacă facem rotaţia culturilor, ar fi 600-700 mii de hectare pe an cu producţii bune, cu peste 200 kg de azotat economisit (prin fixarea lui în sol), deci 5 milioane de lei. Înmulţite cu 600.000 de hectare şi cu o producţie medie de 3-3,5 tone la hectar, vedem că această cultură poate însemna un important procent din PIB. Provocarea maximă este că nimeni nu ia discuţia în serios, deşi noi mâncăm soia la aproape fiecare masă. Spre exemplu, muşchiul de porc din magazine are soia şi dacă nu scrie expres că a fost obţinut cu soia nemodificată genetic sau bio, atunci e cu soia modificată genetic, adusă cu vaporul din Argentina sau Brazilia. UE permite consumul de soia modificată genetic, dar abia recent a dat libertatea ca fiecare stat să decidă dacă vrea să cultive sau nu. Noi, ca ţară, trebuie să ne pregătim de momentul intrării în vigoare a Acordului de liber-schimb cu SUA, pentru că mai este puţin până când vor reveni pulpele uriaşe de pui din America, acelea ce pe vremuri se aduceau la noi cu 75 de cenţi/kilogram, congelate, aproape de expirare. Erau trimise în România pentru că la ei era prea scump să le facă făină, iar în SUA pulpele de pui sunt produs secundar, nu se mănâncă, aşa că au preţ de dumping. Sunt convins că acest produs va invada România, iar fermierii români din zootehnie nu vor putea concura dacă nu vor fi lăsaţi să îşi cultive singuri furajele, în loc să fie obligaţi să le importe. Nu vom putea concura cu ei, mai ales că noi hrănim păsările cu soia modificată genetic adusă tot de pe continentul american, deci avem costuri mai mari de producţie. La întâlnirea cu fermierii organizată la Bacău au participat numeroşi fermieri, membri ai Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.
			Domnul Cornel-George Comşa: "Ziua Europei - un moment de rememorare a solidarităţii europene" Sâmbăta ce tocmai a trecut, pe 9 mai, am sărbătorit Ziua Europei, în cinstea istoricei declaraţii a lui Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, din mai 1950, în care acesta invita Germania şi celelalte state din Europa de Vest să se alăture unui proiect paneuropean care să pună sub o administrare comună toate resursele de cărbune şi oţel din statele ce urmau să facă parte din noua Organizaţie Europeană a Oţelului şi Cărbunelui. Au trecut 65 de ani de la Declaraţia Schuman, o soluţie pragmatică şi inteligentă la ororile războiului ce tocmai se încheiase şi la gravele probleme economice şi sociale cu care se confrunta continentul, cu o infrastructură distrusă şi o populaţie decimată. Proiectul european a trecut testul istoriei, depăşind nenumărate crize, recesiuni, pericolul anihilării din timpul Războiului Rece, şi a reuşit să-şi îndeplinească dezideratul construirii unei unităţi europene. Uniunea Europeană este astăzi unul dintre cei mai importanţi actori globali, în special în domeniul comercial şi economic, dar şi în domeniul politic, al drepturilor omului şi al sprijinului umanitar internaţional. Uniunea Europeană se bucură, în cadrul graniţelor sale, de cea mai lungă perioadă de pace şi progres din întreaga istorie a statelor sale membre. Cu toate acestea, imediata vecinătate a uniunii este prinsă într-o multitudine de conflicte militare, civile, sociale şi politice. În Ucraina, instabilitatea creează temeri şi noi provocări de securitate pentru toate statele membre ale UE din această regiune. La graniţa de sud a Uniunii Europene, statele din Nordul Africii şi Orientul Apropiat se află în haos, anarhie sau război civil, completând un tablou umanitar şi economic dezastruos. Migraţia masivă prin Mediterana către Uniunea Europeană, în contextul haosului şi al cumplitelor suferinţe din ţările de origine, afectează stabilitatea, revenirea din recesiune şi securitatea statelor europene. Luând în considerare cele de mai sus şi ţinând minte nenumăratele oprelişti pe care proiectul european le-a depăşit în trecut, consider că este important să înţelegem importanţa unor acţiuni comune pentru rezolvarea provocărilor şi problemelor pe care continentul nostru le întâmpină la graniţele sale geografice şi politice. Este în interesul nostru să susţinem o aprofundare a integrării europene, o creştere a solidarităţii şi apărării drepturilor fundamentale ale omului. La mulţi ani, Europa!
			Domnul Cornel-George Comşa: "Ziua Independenţei - Ziua Regalităţii" În preajma zilei de 10 mai, felicit pentru constanţă şi excelenţă Casa Regală a României, instituţie care a jucat un rol atât de important în istoria statului român. Pe 10 mai sărbătorim încoronarea ca rege al României a Majestăţii Sale Regele Carol I şi obţinerea independenţei României faţă de Imperiului Otoman. Ziua de 10 mai are şi va avea mereu o semnificaţie specială pentru poporul român, reunind două evenimente cruciale pentru naţiunea noastră. Întregul proiect de construcţie naţională a statului român se fundamentează pe aceste momente hotărâtoare din istoria noastră modernă. Astăzi, la 138 de ani de la gloriosul moment în care Carol I promulga Declaraţia de Independenţă a României, citită în ziua precedentă în Parlament de Mihail Kogălniceanu, trebuie să menţinem aprinsă flacăra democraţiei, a iubirii de ţară şi să apreciem constantele eforturi de fundamentare şi modelare statală puse în slujba ţării de Casa Regală a României. Deşi de sorginte germană, exponenţii de seama ai Casei Regale române au fost exemple de decenţă, demnitate şi patriotism. Trebuie să îi onorăm pentru serviciile aduse naţiunii. Ca urmare a unei legi promulgate acum două săptămâni, ziua de 10 mai redevine oficial sărbătoare naţională, celebrând marile acte ale înaintaşilor noştri. Încă avem un popor nepregătit să înţeleagă rolul istoric al familiei regale, încă avem colegi deputaţi nepregătiţi să-şi respecte propria istorie. Manualele de istorie comuniste din clasele primare, pe care au fost urecheaţi să le citească, au rămas pentru mulţi oameni politici şi singurele pe care le-au frunzărit. A curs multă apă pe Dâmboviţa şi 25 de ani de la căderea lui Ceauşescu până când o rază de lumină şi dreptate istorică să pătrundă prin încuietorile şi hăţişul Parlamentului. Trăiască România independentă, trăiască Regele!
			Domnul Ion Marocico: "Susţinere pentru Ucraina" Cu inima deschisă şi speranţă în suflet, am fost şi voi fi în continuare alături de cei 10 militari ucraineni, răniţi în timpul confruntărilor cu separatiştii proruşi din zona de est a Ucrainei, care, începând cu data de 29 aprilie 2015, beneficiază de tratament medical şi de recuperare în unităţile de specialitate din România. Aceştia au sosit la Bucureşti la bordul unei aeronave militare, după ce, în prealabil, o echipă de medici militari români s-a deplasat la Kiev în vederea trierii cazurilor care să fie spitalizate la Bucureşti. Din punct de vedere politic, această misiune umanitară este o continuare firească a celor convenite de preşedinţii celor două state, domnii Iohannis şi Poroşenko, cu ocazia întâlnirii de la Kiev, din luna martie a.c., şi reconfirmă susţinerea constantă acordată Ucrainei de către România, pe parcursul conflictului din ultimul an. Acţiunea reprezintă încă o dovadă a voinţei de colaborare româno-ucrainene pe chestiuni punctuale, dar şi de oferire a unei perspective solide ansamblului relaţiilor dintre cele două state. Ca ţări vecine, cu profunde legături interumane, România şi Ucraina arată, şi pe această cale, că pacea şi securitatea din regiune sunt deziderate majore, cu profunde încărcături, proiectate dincolo de raţiuni geostrategice. Privind la evoluţia situaţiei în zona Donbas, mai ales după implementarea pachetului de măsuri Minsk 2, rămân convins că adevărata miză a acestui conflict o constituie unitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Am condamnat ferm orice acţiune menită a destabiliza statul ucrainean şi o voi face ori de câte ori va fi cazul, pentru că unitatea şi integritatea Ucrainei nu pot deveni subiecte de negociere. În plus, dimensiunea umanitară a ceea ce se întâmplă de mai bine de un an în partea estică a Ucrainei capătă, cu fiecare zi ce trece, accente dramatice: peste 6.000 de morţi şi 15.000 de răniţi, la care se adaugă persoanele dislocate pe plan intern, care au atins plafonul de 1,2 milioane, numărul acestora crescând cu 200.000 numai în lunile martie şi aprilie 2015. De aceea, în calitate de reprezentant al minorităţii ucrainene în Parlamentul României, îmi exprim în mod deschis susţinerea pentru utilizarea tuturor canalelor şi formatelor de dialog, care să ducă la încetarea oricărei forme de conflict şi să ofere ucrainenilor liniştea zilei de mâine. În acest context, adresez mulţumiri atât autorităţilor române care au participat la acţiunea umanitară de transport şi de acordare de asistenţă medicală, în condiţii deosebite, celor 10 militari ucraineni răniţi, cât şi membrilor comunităţii de ucraineni din România care au fost alături de aceste cadre militare, pe perioada spitalizării, asigurându-le translaţia. Totodată, doresc să apreciez în mod deosebit totala implicare a Excelenţei Sale domnul Teofil Bauer, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, în această acţiune. Nu în ultimul rând, în perspectiva Summit-ului Parteneriatului Estic de la Riga, din luna mai a.c., reafirm susţinerea pentru opţiunea europeană exprimată de poporul ucrainean şi îmi exprim speranţa că liderii europeni prezenţi la acest eveniment vor transmite un puternic mesaj de amplificare a relaţiilor dintre UE şi Ucraina, pentru o ancorare definitivă a Kievului pe calea reformelor, a democraţiei şi a statului de drept.
			Domnul Varol Amet: "Sărbătoarea Hıdırellez-ului" Conform calendarului gregorian, Hıdırellez-ul are loc în fiecare an pe data de 6 mai, fiind o sărbătoare străveche ce coincide cu începutul unui nou anotimp, mai exact al verii astronomice. Încă din cele mai vechi timpuri, Hıdırellez-ul a fost respectat de popoarele turcice dobrogene, dar şi de cele din Anatolia şi Balcani, iar denumirea acestei sărbători este compusă din două nume, Hîzîr şi Ilyas, doi fraţi consideraţi părinţii astronomici ai vieţii umane, semnificând nemurirea şi abundenţa. Tradiţia spune că sărbătorirea Hıdrellez-ului are loc în general la iarbă verde, la pădure, pe marginea apelor sau la cimitire. Există obiceiul de a folosi plante proaspete sau carne de miel în mâncărurile preparate cu această ocazie. Se crede că mâncarea primului ied al verii aduce sănătate şi bunăstare. Dacă se adună ierburi proaspete şi flori, iar apoi acestea se fierb, se crede că acea apă va aduce însănătoşire bolnavilor, iar îmbăierea cu acea apă timp de patruzeci de zile înfrumuseţează şi întinereşte. Noaptea de Hıdrellez se fac mai multe ritualuri cu credinţa că Hızır va aduce prosperitate locurilor prin care trece. Capacele oalelor, hambarele şi buzunarele se lasă deschise. Cei care doresc casă, grădină, maşină lasă în noaptea de Hıdrellez o miniatură a ceea ce vor, la tulpina trandafirilor cu speranţa că vor fi ajutaţi. În acelaşi timp leagă batiste roşii de trandafir pentru împlinirea dorinţelor şi aşteaptă timp de un an îndeplinirea dorinţelor. Unele persoane îşi pun o dorinţă aprinzând un foc şi sar peste acesta pentru îndeplinirea dorinţelor. Anul acesta, sărbătoarea Hıdrellez-ului a coincis cu inaugurarea unei noi geamii, "Mamut Kuyusu", în satul Izvoru Mare, sat arondat comunei Peştera, fiind un adevărat prilej de sărbătoare pentru întreaga comunitate musulmană. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, alături de primarul comunei Peştera, a organizat o ceremonie de inaugurare a noii geamii, reuşind să reunească o bună parte a comunităţii tătare ce a luat parte la această zi memorabilă. Noul lăcaş de cult va fi un loc de rugăciune atât pentru credincioşii musulmani din comună, cât şi pentru cei din zonele învecinate, care vor putea veni pentru a lua parte la slujbele ţinute în fiecare vineri şi de sărbătorile religioase musulmane.
			Domnul Liviu Harbuz: "România a fost mereu printre fruntaşele Europei în privinţa siguranţei alimentare. Eforturile noastre sunt de a păstra această tradiţie" Am avut plăcerea să mă număr printre vorbitorii celui mai recent eveniment organizat de Romalimenta, Conferinţa Siguranţa alimentară - "De la furcă la furculiţă", un prilej să pot observa că la peste un deceniu de la fondarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, obiectivul principal al constituirii acestei instituţii europene este în continuare de actualitate şi de o importanţă strategică pentru ţara noastră. M-am alăturat specialiştilor prezenţi la evenimentul Romalimenta pentru a explica jurnaliştilor şi societăţii civile că reţeaua agroalimentară din România este una dintre cele mai sigure din Europa. Aş spune că avem cinci stele privind calitatea serviciului de monitorizare şi de control, cu specialişti care au făcut carieră la nivel european şi cu un grad de profesionalism extrem de ridicat. Sunt onorat că în calitatea mea de actual vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor pot contribui în continuare la îmbunătăţirea şi actualizarea exigenţelor ce decurg din ceea ce uneori prea simplu denumim siguranţă alimentară. Consider că legislaţia privind acest domeniu este una ce trebuie continuu actualizată şi care nu trebuie în niciun moment să desconsidere rigorile europene, dar nici pe cele impuse de piaţa internă. Îi asigur pe foştii colegi de la ANSVSA, dar şi pe cei mai noi intraţi în sistem, pe cei de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, dar şi pe fermieri, pe medicii veterinari şi, nu în ultimul rând, pe consumatori, că sunt în continuare alături şi susţin orice demers care are ca rezultat menţinerea celui mai înalt grad al siguranţei alimentare la nivel naţional. Ar trebui să fim cu toţii conştienţi, ca parlamentari şi reprezentanţi ai cetăţenilor în forul legislativ, că siguranţa alimentară este un domeniu strategic care, în actualul context geopolitic, reprezintă un obiectiv ce trebuie protejat cu toate resursele de care dispunem, iar Guvernul Victor Ponta a dovedit până acum, şi o va face şi în continuare, că tradiţia celui mai înalt grad al siguranţei alimentare este o tradiţie în România, o tradiţie pe care actualul guvern şi actuala majoritate parlamentară o apără, o consolidează şi o duc mai departe.
			Domnul Liviu Harbuz: "Cui îi este frică de atestatul de producător?" Pe 1 mai 2015, la şapte luni distanţă de la adoptarea şi publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 145/2014 privind certificatul de producător şi carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. În calitatea mea de vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, am luat parte la toate dezbaterile parlamentare pe marginea acestui act menit să reglementeze sectorul comerţului agricol, sufocat până de curând de intermediari necinstiţi şi de importuri ilegale. Am toată convingerea că, alături de colegii din Comisia pentru agricultură, dar şi de autorităţile şi de reprezentanţii fermierilor, am elaborat un act normativ benefic agriculturii româneşti. Sunt la curent cu dificultăţile din prezent şi cu problemele pe care unii producători agricoli le întâmpină pentru a intra în posesia atestatelor şi a carnetelor de comercializare. Îi asigur că atât eu personal, cât şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu vor lăsa fermierii cinstiţi să fie sancţionaţi, făcând însă apel la aceştia să îşi rezolve situaţia şi să intre în legalitate cât mai curând. Din păcate, consider că producătorii agricoli trebuiau să fie informaţi de către asociaţiile care îi reprezintă şi care, totodată, au cerut să fie implicate în acest proces de autorizare a comercianţilor de produse agricole. Totodată, autorităţile locale, fie că este vorba de primării, de prefecturi, de camere agricole, de direcţii agricole sau de consilii judeţene, ar fi trebuit să se asigure că fermierii sunt la curent cu noutăţile legislative şi să le asigure suportul necesar. Nu fac proces de conştiinţă nimănui, ci doar mă raportez la responsabilităţile fiecărei persoane care deţine o funcţie şi care are obligaţia să îşi facă treaba. În final, aş mai dori să subliniez că nu pot să nu remarc faptul că cele mai vocale persoane care critică şi lansează atacuri publice privind noul atestat de producător şi carnetul de comercializare fac parte din rândurile celor care fac speculă cu produse agricole. Sunt acei producători care şi-au scos acte pentru două oi, dar vindeau sute de kilograme de brânză importată din Bulgaria. Vorbim de acei importatori de mere poloneze care le comercializau în piaţă ca fiind mere de Voineşti. Aceştia sunt cei care se tem şi luptă împotriva aplicării Legii nr. 145/2014, o lege care îi obligă pe samsari să iasă la suprafaţă şi să nu mai elimine din pieţe fermierii cinstiţi, producătorii şi asociaţiile de producători care muncesc cinstit şi cultivă cu mâna lor fiecare fir de pătrunjel, fiecare roşie românească şi fiecare măr cules din livezile de la ţară.
			Domnul Liviu Harbuz: "Guvernul Victor Ponta, singurul care discută cu fermierii" Judeţul Neamţ pe care îl reprezint în Parlamentul României este un judeţ în care oamenii fac agricultură performantă, în care fermele mici, mijlocii sau mari sunt un adevărat model de afacere, de cum îţi poţi câştiga existenţa muncind pământul cinstit şi cu dragoste de glie. Sunt alături de toţi agricultorii şi crescătorii de animale din Neamţ, dar şi de cei din toată România care trec în această perioadă prin furcile caudine ale legislaţiei europene. Depunerea cererilor unice de plată este un hop pe care oamenii agriculturii româneşti îl au de trecut în fiecare an, însă 2015 este cu atât mai important cu cât regulile impuse de Comisia Europeană prin Politica Agricolă Comună sunt o adevărată provocare. Tocmai pentru a fi alături de cetăţeni, pentru a se asigura că aceştia vor beneficia în continuare de dreptul lor de a încasa subvenţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dar şi toţi reprezentanţii Guvernului Ponta şi ai PSD, suntem alături de fermieri, într-un dialog intens pentru adaptarea legislaţiei comunitare la nevoile agriculturii autohtone. Înţeleg nervii unora sau ai altora din organizaţiile de fermieri cu reprezentativitate la nivel naţional, însă aceiaşi agricultori trebuie să fie sinceri şi să recunoască faptul că Guvernul Victor Ponta este primul guvern care stă la masă cu agricultorii, le ascultă problemele şi colaborează cu ei pentru perfectarea legislaţiei. Doresc să le mulţumesc tuturor acelor fermieri care, în plină campanie de primăvară, şi-au rupt mereu din timpul lor din câmp pentru a veni la Bucureşti şi a participa la dezbaterile de la minister sau din Parlamentul României, pentru a urmări presa, pentru a studia legislaţia şi pentru a transmite decidenţilor politici sugestiile şi observaţiile lor valoroase, menite să rezolve în timp util chestiunile legate de depunerea cererilor unice pentru plăţile directe, şi nu numai. În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară, silvicultură şi servicii specifice, doresc să fac un apel la funcţionarii APIA să nu se lase doborâţi de presiunile politice şi din presă, să continue să îşi facă datoria şi să îi asiste mai departe pe fermieri să îşi înregistreze în timp util şi în mod corect cererea pentru subvenţii. Este o misiune grea, dar experienţa acestor oameni pregătiţi va face diferenţa în lupta pe care fermierii României o duc zilele acestea cu birocraţia şi normele europene ce trebuie respectate la punct şi virgulă.
			Domnul Mihai Lupu: "PNL va susţine în continuare necesitatea alegerii primarilor în două tururi de scrutin" Miercurea trecută am adoptat în Camera Deputaţilor noua Lege a alegerilor locale. Noutăţile stipulate de această lege se referă la faptul că va permite cetăţenilor Uniunii Europene să candideze inclusiv pentru funcţia de primar, până acum aceştia având dreptul de a candida doar pentru funcţia de consilier. Deoarece România, Bulgaria şi Grecia rămăseseră singurele ţări care aveau această restricţie, prin noile prevederi legislative, menţionate mai sus, ne-am aliniat majorităţii ţărilor din UE. Mai mult decât atât, listele electorale sunt înlocuite cu Registrul electoral, gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă, iar partidele politice vor avea acces la acest registru, la cerere, pentru organizarea campaniei electorale. O altă prevedere importantă a noii legi se referă la faptul că birourile electorale, mai precis numirea preşedinţilor şi locţiitorilor acestora, se profesionalizează şi se depolitizează. Astfel, propunerile pentru aceştia nu vor mai fi făcute de către primari şi prefecţi, ci din cadrul unui corp al experţilor electorali gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă. O altă modificare a Legii alegerilor locale constă în introducerea obligativităţii de depunere, împreună cu candidaturile, a unui număr de semnături de susţinere, şi anume 1% din cetăţenii cu drept de vot, dar nu mai puţin de 100 de semnături în comune, 500 de semnături în oraşe şi 1000 de semnături în municipii. Din păcate, deşi PNL nu a sprijinit sub nicio formă acest lucru, susţinându-şi până la final amendamentele privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, conform prevederilor actualei legi, primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin, iar preşedinţii de consilii judeţene din rândul consilierilor, prin vot indirect, deoarece majoritatea parlamentară formată din PSD şi aliaţii săi au dorit doar acest tip de scrutin, care-i favorizează. Dar PNL va susţine, în continuare, faptul că alegerea primarilor în două tururi de scrutin este cea mai corectă şi reprezentativă formă de alegere a aleşilor locali. Aş mai menţiona şi faptul că, în noua lege, solicitarea partidelor politice de retragere a mandatului unui consilier care a trecut la alt partid sau care a fost exclus din partid nu va mai fi decisă de consiliul respectiv - care de multe ori refuză să pună în aplicare decizia -, ci este trecută la prefect, care este obligat, în termen de 15 zile, sub sancţiunea legii penale, să emită un ordin de încetare a mandatului. Dar una dintre cele mai importante prevederi ale Legii alegerilor locale care a fost adoptată de Parlament este introducerea sistemului electronic pentru prevenirea votului multiplu. Mai precis, înainte de exercitarea votului, fiecărui alegător i se va scana cartea de identitate, iar sistemul va verifica secţia de votare la care este arondat, precum şi faptul ca nu a mai votat în altă secţie. În consecinţă, sistemul nu va mai permite ca un alegător să voteze de mai multe ori. Noi, liberalii, am votat în ansamblu noua Lege a alegerilor locale, precum şi celelalte legi care fac parte din noul Cod electoral, deoarece considerăm că reforma electorală a fost îndelung tergiversată, iar repercusiunile unei legislaţii greşite şi destul de deficitare în multe privinţe s-au putut resimţi din plin la ultimele scrutine ale alegerilor locale şi parlamentare.
			Domnul Vasile Varga: "Guvernul Ponta a bulversat întreg sistemul de sănătate din România. Cine răspunde, domnilor guvernanţi, pentru haosul creat?!" De câteva zile asistăm la un adevărat haos în sistemul de sănătate românesc, creat cu bună ştiinţă de către Guvernul Ponta, şi acest lucru se întâmplă, în mod evident, din cauza faptului că Guvernul actual, din care face parte şi ministrul de resort, nu a fost în stare să pregătească, din timp, şi pe etape clare, implementarea programului privind cardurile de sănătate. Mai mult decât atât, în loc să fie în ţară, exact la debutul campaniei de implementare a cardurilor de sănătate, atât premierul Ponta, cât şi ministrul sănătăţii, domnul Bănicioiu, se plimbau fără nicio grijă, pe bani publici, într-un turneu arab, la mii de kilometri distanţă faţă de haosul prin care au fost obligaţi să treacă românii cu probleme de sănătate în această perioadă şi care erau nevoiţi să-şi activeze cardurile. Astfel, mii de românii au stat toată săptămâna trecută la cozi interminabile pe la casele de asigurări, încă de la ora 5 dimineaţa, inclusiv în judeţul Brăila, ca să-şi ridice cardurile de sănătate, în loc ca aceste carduri să fi intrat deja în posesia asiguraţilor prin poştă, aşa cum era firesc şi cum au fost trimise doar pentru o parte dintre asiguraţi. În plus, bulversarea a avut loc şi la nivelul medicilor, al farmaciilor şi al spitalelor, deoarece s-a creat falsa impresie, generată de o lipsă crasă de comunicare şi informare corectă din partea guvernanţilor, că medicii nu pot elibera reţetele necesare pacienţilor fără carduri de sănătate, că pacienţilor respectivi li se refuză compensarea medicamentelor şi, chiar mai grav, în unele cazuri, internarea în spitale. PNL consideră că acest proiect a fost extrem de prost gestionat de către Guvernul Ponta, care nu a preîntâmpinat eventualele probleme ale acestui program şi nu a desfăşurat, prin Ministerul Sănătăţii, o amplă campanie de informare a populaţiei. În condiţiile în care, începând cu 1 mai a.c., cardul de sănătate este obligatoriu pentru orice pacient din România, adică orice prezenţă la medicul de familie, spital sau farmacie este decontată numai în baza acestui card de asigurări, în lipsa acestuia fiind necesară o adeverinţă specială de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru pacienţii fără carduri, nu credeţi, domnule ministru Bănicioiu, că nu aveţi voie să vă jucaţi cu viaţa, cu sănătatea şi cu nervii românilor şi că ar fi trebuit, în mod obligatoriu, ca până la data de 1 mai toţi cei 14 milioane de asiguraţi să fi intrat întâi în posesia cardurilor şi apoi, după validarea acestora şi eliminarea tuturor problemelor şi erorilor sistemului respectiv, să puneţi şi condiţii pacienţilor?!
			Domnul Mihai-Aurel Donţu: "PNL susţine întreaga reformă electorală" Săptămâna trecută am votat în plenul Camerei Deputaţilor trei dintre legile noului Cod electoral, printre acestea aflându-se Legea finanţării campaniilor electorale, Legea partidelor politice şi Legea alegerilor locale. Astfel, noile modificări introduse în Legea finanţării campaniilor electorale se referă în principal la finanţarea de la bugetul de stat a campaniilor electorale, concomitent cu plafonarea nivelului de cheltuieli şi a categoriilor de metodă de campanie electorală. Vor fi permise numai campaniile prin presă, radio, televiziune, online, afişaj exclusiv pe panourile amplasate de primării, materiale tipărite (broşuri, pliante), sondaje de opinie, precum şi alte tipuri de cheltuieli tehnice pentru chirii, săli, sonorizare, transport, cazare etc. În privinţa Legii partidelor politice, noutatea constă în faptul că pentru înfiinţarea unui partid politic va fi nevoie de acum înainte de doar 3 membri fondatori, prin preluarea prevederilor de la asociaţii şi fundaţii, în sensul respectării libertăţii de asociere. Astfel, noua lege pune în practică decizia Curţii Constituţionale, care a decis că prevederea conform căreia pentru înscrierea unui partid erau necesare 25.000 de semnături ale membrilor fondatori este neconstituţională. În plus, se elimină şi obligativitatea funcţionării pe criteriul teritorial, partidele având libertatea să se organizeze la nivel naţional, regional, judeţean sau local, precum şi în toate acestea concomitent. În privinţa Legii alegerilor locale, PNL şi-a susţinut până la capăt amendamentele privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, deoarece noi, liberalii, considerăm că argumentele noastre sunt într-adevăr pertinente şi ţin, evident, în primul rând de reprezentativitate şi apoi de necesitatea de a avea conduceri cât mai legitime la nivelul comunităţilor locale. PNL nu va renunţa la acest obiectiv politic asumat şi, în momentul în care vom putea alcătui o altă majoritate parlamentară, vom face toate demersurile necesare pentru ca alegerea primarilor să aibă loc în două tururi de scrutin. PNL consideră că noile legi privitoare la reforma electorală votate de Parlament reprezintă soluţii reale pentru reformarea clasei politice româneşti. Noile acte normative vor diminua cheltuielile din campania electorală, vor elimina mita electorală şi vor aduce schimbări de atitudine a partidelor politice faţă de alegători. Dar reforma nu s-a încheiat, urmând să intre în dezbatere Legea alegerilor parlamentare şi legea noastră, a PNL, privind votul prin corespondenţă, pe care, de asemenea, o vom susţine cu toată tăria pentru a fi adoptată cât mai curând.
			Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu: "10 Mai, Ziua regalităţi" Grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaţilor şi Senat au iniţiat şi susţinut cu toată convingerea Propunerea legislativă privind declararea zilei de 10 Mai ca sărbătoare naţională, în condiţiile în care această propunere a fost respinsă de Senat şi apoi a primit raport de respingere şi în Camera Deputaţilor, de la Comisia de muncă şi protecţie socială, cea care a dezbătut pe fond acest proiect, unde PSD şi aliaţii săi au majoritate. Dar noi, liberalii, nu ne-am lăsat înfrânţi de ostilitatea colegilor de la putere şi de votul lor negativ în aceste două prime etape legislative şi am reuşit, în cele din urmă, să-i convingem că această iniţiativă legislativă este una deosebit de importantă pentru restabilirea unor adevăruri istorice ale României, ignorate complet în perioada pre- şi postdecembristă. În urma demersurilor PNL, această iniţiativă liberală a fost adoptată în Camera Deputaţilor şi trimisă la promulgare. Astfel, ziua de 10 Mai va fi sărbătorită în fiecare an ca sărbătoare naţională. Textul noii legi prevede faptul că Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale organizează manifestări cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea zilei de 10 Mai. În plus, fondurile necesare pentru sărbătorirea diverselor evenimente prilejuite de ziua de 10 Mai pot fi asigurate şi din bugetele locale sau din bugetul autorităţilor şi instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate. Având în vedere numeroasele evenimente istorice ale României care s-au petrecut în ziua de 10 mai şi care au avut o importanţă covârşitoare în formarea ca stat modern a României, PNL a considerat că a venit momentul ca românii să-şi celebreze istoria în adevăratul sens al cuvântului şi a susţinut cu toată tăria această lege. 10 Mai glorifică de fapt trei momente istorice diferite: începutul domniei lui Carol I, independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării, toate cele trei evenimente fiind indisolubil legate de instituţia monarhiei. "La 10 mai, ţara a făcut legătura cu dinastia", spunea marele istoric Nicolae Iorga, iar noi, liberalii, credem că trebuie să-i redăm acestei zile importanţa istorică meritată, conferindu-i statutul avut în vechea Constituţie românească! 10 mai a fost Ziua Naţională a României până în 1947, când comuniştii au abolit monarhia, şi a redevenit sărbătoare naţională pe 22 aprilie, anul acesta, când legea noastră liberală a fost adoptată. La mulţi ani Casei Regale de Ziua regalităţii, 10 mai!
			Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu: "Câte locuri de muncă au fost create în perioada dumneavoastră de guvernare, domnule Ponta, din cele un milion promise?!" Dintre un milion de locuri de muncă promise în anul 2012 de către PSD şi Victor Ponta, odată cu intrarea la guvernare, Guvernul Ponta nu a realizat în cei 3 ani nu doar jumătate, dar nici măcar un sfert din ce a anunţat! Este cea mai gravă nerealizare a guvernării, raportată în special la electoratul PSD. Acesta a fost elementul central al propagandei lor electorale, iar după trei ani poate constata toată lumea cât de eficient a fost ca premier domnul Victor Ponta... Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în trei ani de mandat ai Guvernului Ponta au apărut în plus doar aproximativ 120.000 de salariaţi, deci cam 10% din promisiune a fost dusă la îndeplinire. Mai mult decât atât, chiar şi Comisia Europeană a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că lipsa investitorilor străini care să creeze locuri de muncă reprezintă unul din marile dezechilibre economice ale României. Dar, culmea ipocriziei, domnul Victor Ponta dă vina pe sindicate pentru faptul că investitorii părăsesc ţara, şi nu pe incompetenţa guvernelor sale de a atrage investiţii! Statistica este foarte tristă: România are 4,48 milioane de salariaţi, la fel ca în urmă cu un deceniu. Desfiinţarea celor 700.000 de job-uri în timpul crizei a fost recuperată într-o foarte mică măsură. Altfel, rata de ocupare a forţei de muncă este de 63,8% (24-64 de ani), faţă de media europeană de 68,5% şi ţinta fixată pentru 2020 de 70%. Dar ceea ce este cel mai grav în privinţa locurilor de muncă este gradul foarte scăzut de ocupare al tinerilor din România. În cazul tinerilor (15-23 ani) rata de ocupare este de 23,9%, faţă de media europeană de 48,9%. În plus, rata şomajului a rămas constantă în ultimii ani, în jur de 7%, în vreme ce şomajul în rândul tinerilor se apropie de 25%. Guvernul Ponta nu a venit cu nicio măsură pentru reducerea fenomenului muncii la negru şi întărirea disciplinei fiscale. A compromis Inspecţia Muncii, iar frauda fiscală pe piaţa muncii se ridică la 14,6% din PIB, adică aproape jumătate din încasările totale la bugetul naţional. O altă problemă deosebit de importantă şi stringentă pentru cele mai multe categorii de angajaţi şi nerezolvată până în prezent o reprezintă sistemul public de salarizare. Astfel, sistemul de salarizare unitară, reanalizat de Guvern şi tergiversat îndelung, a determinat ample proteste la nivelul administraţiei. Creşterea salariului minim a avut efecte în cel mai fericit caz modeste. Masa salarială a rămas la nivelul din perioada crizei, ceea ce înseamnă că tot mai mulţi români câştigă doar la nivelul salariului minim (27 % din totalul angajaţilor la sfârşitul anului 2014, o creştere semnificativă faţă de procentul de 8 % înregistrat în 2011). Efectul dezastruos al nerealizării Guvernului Ponta legată de creşterea semnificativă a locurilor de muncă se vede în faptul că un salariat susţine 1,3 pensionari şi beneficiari de indemnizaţii. Acest lucru se traduce într-un deficit anual al sistemului de pensii de aproximativ 4 miliarde de euro şi o perspectivă sumbră pentru următorii ani.
			Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu: "Susţin protestele studenţilor din România prin care se cere 6% din PIB pentru educaţie" Studenţii din cele mai importante centre universitare ale ţării au ocupat mai multe săli ale amfiteatrelor universităţilor, inclusiv pe timpul nopţii, în decursul săptămânii trecute, în semn de protest faţă de politicile actuale ale Guvernului Ponta în domeniul educaţiei. Astfel, studenţii protestatari au cerut Guvernului Ponta o serie de revendicări pe care le consider îndreptăţite în cea mai mare parte, multe dintre acestea fiind, de altfel, extrem de necesare îmbunătăţirii substanţiale a sistemului nostru de educaţie. Printre revendicările studenţilor se află şi cea referitoare la respectarea Legii educaţiei de către Guvern, prin alocarea a 6% din PIB domeniului educaţiei, revendicare pe care şi eu, în calitate de parlamentar şi de vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, o susţin, cu toată tăria, având în vedere faptul că până în prezent guvernanţii doar au promis prin campanii un buget mai mare pentru educaţie, dar nu s-a întâmplat nimic în realitate, iar aceasta a rămas, întotdeauna, doar Cenuşăreasa de serviciu a sistemului public de învăţământ din România. Pe lista de revendicări a studenţilor se află, în afară de creşterea finanţării educaţiei şi asumarea reală de către Parlament şi Guvern a alocării a 6% din PIB pentru educaţie, şi următoarele solicitări: includerea studenţilor în proporţie de 25% din electori în alegerea rectorilor, a decanilor şi includerea acestora în aceeaşi proporţie în consiliile departamentelor din facultăţi - locul în care se iau decizii cu privire la curricula şi planurile de învăţământ; creşterea investiţiilor în servicii pentru studenţi, creşterea burselor, în special a burselor sociale, investiţii în construcţii de noi cămine şi cantine şi investiţii în repararea şi modernizarea celor existente, precum şi implementarea reală a unui învăţământ centrat pe student. Consider că toate aceste revendicări trebuie discutate punctual de către guvernanţi cu reprezentanţii studenţilor şi implementate cât mai rapid. Este limpede faptul că până acum sistemul de educaţie a prezentat interes pentru premierul Victor Ponta doar când a fost vorba să mai obţină ceva voturi în campanii sau pentru a-şi rezolva vreo problemă personală. În rest, educaţia a rămas sufocată de probleme şi subfinanţată cronic. În ultimii trei ani de guvernare PSD constatăm că există aceleaşi deficienţe şi nemulţumiri şi în domeniul universitar, cât şi în cel preuniversitar sau gimnazial, sau multe dintre ele sunt deja agravate: cadrele didactice sunt tot mai puţine şi extrem de slab plătite, iar numărul insuficient de şcoli şi inadaptarea pregătirii la piaţa forţei de muncă rămân în continuare un handicap pentru România. Mai mult decât atât, nepăsarea Guvernului a fost demonstrată la fiecare început de an şcolar, când lipsa manualelor şcolare a fost resimţită în al doilea an consecutiv pentru elevii de clasa I, care au rămas fără abecedare. Mai nou, în aceeaşi situaţie au fost şi elevii de clasa a II-a. Lucrurile acestea s-au întâmplat pentru că licitaţiile pentru manuale au fost făcute cu dedicaţie, prin caietul de sarcini. Acestea sunt doar câteva dintre problemele sistemului de învăţământ românesc care ar trebui cât mai repede rezolvate, pentru ca acesta să nu devină, dintr-un sistem bolnav cronic, unul muribund!
			Domnul Gheorghe Dragomir: "Casa Regală, la ceas aniversar. 10 mai, zi de însemnătate naţională" Data de 10 mai şi-a recuperat, de la Revoluţia din Decembrie 1989 până în prezent, tripla semnificaţie: ziua în care principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen sosea în Bucureşti (10 mai 1866), ziua în care era proclamată independenţa de stat a României (10 mai 1877) şi ziua în care, patru ani mai târziu, într-o Europă monarhică, România devenea regat (10 mai 1881). Altfel spus, Carol de Hohenzollern a sosit în România în ziua de 8 mai 1866 şi a intrat în Bucureşti, două zile mai târziu, în 10 mai. Instalarea sa în Bucureşti a fost urmarea unui acord între politicienii români. 10 mai a fost ziua în care a început o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie. Este prima semnificaţie a zilei. A doua semnificaţie a acestei zile este legată de proclamarea independenţei în 1877. În 9 mai, ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, spunea în Parlament: "Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare". A fost şi ziua în care Parlamentul a votat rezoluţia prin care a proclamat independenţa ţării. A doua zi, în 10 mai 1877, parlamentarii merg la Palatul Regal, iar Carol I răspunde proclamaţiei de independenţă, moment descris în memoriile sale. În 10 mai 1881, într-o Europă monarhică, România a devenit regat, iar Principele Carol a fost încoronat rege al României. Acestea sunt motivele pentru care românii au sărbătorit, la data de 10 mai, Ziua Naţională a României din 1866 până în 1947, atunci când regimul comunist a venit la putere şi monarhia a fost înlăturată. În timpul regimului comunist, sărbătoarea de 10 mai a fost ştearsă deliberat din memoria colectivă, iar când se vorbea despre independenţă se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament. Regimul comunist şi-a învăţat elevii că independenţa a fost proclamată la data de 9 mai, tocmai pentru a se dezice de Ziua Dinastiei şi Ziua Naţională a României. Astăzi, 10 mai este Ziua regalităţii, sărbătorită atât de familia regală, cât şi de simpatizanţii săi. Mai mult, începând de anul acesta, printr-un proiect adoptat în luna aprilie de Camera Deputaţilor, data de 10 Mai este şi zi de sărbătoare naţională, dovadă că cei 81 de ani de tradiţie şi istorie nu pot fi şterşi cu buretele. Iată că, după aproape 70 de ani, societatea românească se întoarce cu faţa spre monarhie, conştientă că această zi trebuie marcată ca una dintre cele mai importante din istoria noastră naţională. Proclamarea Regatului a însemnat foarte mult pentru ţara noastră, marcând, în primul rând, acceptarea României cu un statut de egalitate de către celelalte state europene. Aşa cum spunea şi preşedintele Klaus Iohannis: la mulţi ani, Casei Regale!
			Doamna Cornelia Negruţ: "Să acordăm atenţia necesară profesorilor noştri!" Sunt convinsă că fiecare dintre noi, indiferent că am realizat sau nu ceea ce ne-am propus în viaţă, îşi aminteşte cu drag şi nostalgie de primii paşi în şcoală, de prima învăţătoare sau de primul profesor de limba română şi matematică. Categoria socioprofesională a dascălilor are o importanţă covârşitoare în societatea românească, prin rolul său de a forma nu doar conduite, caractere sau personalităţi umane, cât şi mai ales specialişti şi deopotrivă profesionişti în diverse domenii de activitate. Dacă pe vremuri era o mândrie să fii cadru didactic, iar omul de rând se apleca respectuos în faţa acestuia, recunoscându-i astfel meritele, astăzi condiţia socială a dascălului a ajuns într-o stare pe care o deplângem cu toţii. Principalul factor cauzator este faptul că guvernele care s-au succedat la putere după 1990 nu au acordat atenţia cuvenită rezolvării problemei financiare, respectiv a retribuţiei lor, gestionând cu superficialitate şi lipsă de înţelepciune politică această situaţie. Măririle de salariu, sporurile, subvenţiile şi ajutoarele de stat care s-au acordat rând pe rând profesorilor s-au dovedit în practică insuficiente pentru a face faţă provocărilor unei societăţi aflate în tranziţie, în care creşterea preţurilor la produsele de bază a fost constantă, acestea devenind un lux pentru o bună parte dintre cetăţenii României. Dacă angajaţi ai altor instituţii publice, precum primăriile, prefecturile şi instituţiile subordonate acestora au primit şi încă primesc diferite sporuri şi indemnizaţii în bani, de la alocaţie de hrană, indemnizaţie de dispozitiv etc. până la indemnizaţie pentru vestimentaţie, consider că este oportun ca noi, în calitate de oameni politici, să intervenim şi în sprijinul dascălilor, propunând, spre exemplu, acordarea unei sume lunare pe lângă salariu, pentru procurarea materialelor didactice sau pentru vestimentaţia acestora. Din păcate, din cauza salariilor mici, profesorii din România nu îşi pot acoperi cheltuielile curente şi cele necesare asigurării unui trai decent, nemaivorbind despre materialele didactice costisitoare, dar absolut necesare pregătirii şi perfecţionării cadrelor didactice. Statutul social al unui dascăl nu îi permite să apară în faţa elevilor ori a studenţilor altfel decât adecvat vestimentar, or, aşa cum menţionam mai sus, acest lucru este greu de realizat în realitate, în condiţiile unor venituri atât de modeste. În calitate de deputat, mă simt dator să reprezint interesele celor care m-au votat, iar situaţia dascălilor îmi ridică serioase semne de îngrijorare. Am constatat cu toţii că tinerii noştri nu mai sunt interesaţi de a profesa în învăţământ din cauza remuneraţiei mici şi, în acelaşi timp, mulţi învăţători şi profesori preferă să părăsească această meserie, după ani buni de carieră, fie plecând la muncă în străinătate, fie reorientându-se profesional. O spune realitatea cotidiană, o spun şi sondajele de opinie, şi cercetările sociologice. Este o problemă care ne afectează societatea, în ansamblul ei, şi pe care trebuie să o rezolvăm. Consider că trebuie să devenim cu toţii mai responsabili faţă de problema dascălilor şi să luăm atitudine. Un prim pas ar fi acordarea unei sume de bani pentru materiale didactice sau vestimentaţie, atât profesorilor preuniversitari, cât şi celor universitari, fără discriminare, întrucât nevoile acestora impun acest gest. Dascălii merită suportul nostru moral şi financiar, iar dacă tot nu s-a reuşit acordarea mult-aşteptatului procent de 6% din PIB pentru educaţie, măcar să reuşim să facem alţi paşi mici, dar siguri, în vederea menţinerii lor în sistemul de învăţământ şi mai ales pentru viitorul copiilor noştri.
			Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Să avem grijă de tinerii noştri excepţionali!" Consiliul Europei, prin Recomandarea 1248/1994, susţine că educaţia este un drept uman fundamental şi trebuie adaptată fiecărui individ. Acest fapt nu înseamnă privilegierea un anumit grup în defavoarea altuia, ci doar trebuie să determine acele oportunităţi educaţionale care să permită celor cu abilităţi deosebite să îşi dezvolte la maximum potenţialul disponibil. Este şi cazul grupului constituit din tinerii supradotaţi, capabili de performanţe intelectuale şi profesionale înalte, din toate domeniile de activitate. Tinerii supradotaţi sunt, în toate statele democratice, o resursă umană extrem de valoroasă. Ei sunt garanţia progresului unui stat, a locului pe care acesta îl ocupă şi îl va ocupa în viitor în competiţia cu celelalte ţări ale lumii. Ei sunt cei care, prin contribuţia lor inovatoare în domenii precum ştiinţa, tehnologia, antreprenoriatul, arta, cultura, informatica, dau acelei ţări posibilitatea nu doar de a răspunde provocărilor aduse de globalizare sau regionalizare, ci şi de a declanşa oportunităţi prin care statul să participe la beneficiile pozitive ale acestor procese. Mai mult ca oricând, România are acum nevoie de aceşti tineri aici, acasă. Nu ne mai putem permite prelungirea acestui exod de creiere. Ei trebuie să găsească în ţară un mediu educaţional propice pentru a le stimula abilităţile la capacitate maximă şi să răspundă nevoilor speciale de instruire. Instaurarea unui asemenea climat stimulativ ar conduce şi la evitarea apariţiei unor reacţii nedorite şi dureroase, cum sunt alienarea sau comportamentul antisocial, de care, din păcate, avem parte în România. Concluzia este că se impune un sistem de educaţie diferenţiată la nivel formal, nonformal şi informal, prin promovarea iniţiativei, a spiritului întreprinzător şi a creativităţii tinerilor supradotaţi în toate domeniile, prin încurajarea participării lor active la procesul decizional, aceştia îşi vor putea dobândi şi dezvolta competenţele, cunoştinţele şi abilităţile care să-i stimuleze să devină lideri într-o Românie europeană. În consecinţă, acţiunea de a-i identifica şi a-i sprijini este o necesitate şi o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumam cu toţii, atât clasa politică, cât şi societatea civilă. Această necesitate nu rezidă din a crea un beneficiu suplimentar acestor tineri excepţionali, ci pentru progresul şi dezvoltarea generală a societăţii româneşti, în ansamblu. Un tânăr supradotat va reuşi oricum în viaţă. Dacă însă îl poţi folosi în sprijinul unei cauze nobile şi al unei naţiuni întregi, va fi cu atât mai bine pentru toată lumea!
			Doamna Roxana-Florentina Anuşca: "Atestate, certificate, multă birocraţie în sarcina ţăranilor!" Ce dacă ministrul agriculturii a declarat că au fost tipărite peste 300.000 de atestate de producător, oamenii nu au fost informaţi cum trebuie de autorităţile din subordinea sa despre modificările pe care le-a adus noua Lege a pieţelor. Domnul ministru nu este de acord cu informaţiile apărute recent în presă, potrivit cărora nu au fost tipărite carnete de comercializare şi atestatele de producător, conform noii Legi a pieţelor, insistând că nu există niciun consiliu judeţean care să nu fi primit cel puţin o primă tranşă de carnete şi atestate. Da, domnule ministru, dar sunt toate pentru toţi producătorii agricoli, sau oamenii stau la cozi şi nu înţeleg ce li se întâmplă? După publicarea legii, în 2014, au fost emise două ordine care vizează normele de implementare. Consiliile judeţene, pe baza solicitărilor de la primării, trebuiau să solicite noile atestate de producător şi carnetele de comercializare. Până la această dată, toate consiliile judeţene nu numai că au solicitat, dar au şi primit noile atestate. Sigur că da, este dificil să verificaţi la nivel de fiecare comună, dar, aşa cum spune legea, în cinci zile de la momentul solicitării, producătorii trebuie să aibă actele respective pentru a se putea prezenta în pieţe fără să fie amendaţi. Din datele pe care le-aţi făcut publice, au fost solicitate 380.000 de atestate de producători şi peste 300.000 de carnete de comercializare, dar ţăranul simplu credeţi că are banii necesari să intre în posesia lor şi mai şi ştie să le completeze? Potrivit noii Legi a pieţelor, există două situaţii: una în care producătorul care deţine atestat vinde singur în pieţe produsele proprii şi în spaţiul destinat special producătorilor, iar o doua vizează vânzarea mărfii către un intermediar. În primul caz, producătorul nu trebuie să emită bon fiscal, însă, în cel de-al doilea, cel care vinde are această obligaţie prin noua lege. În consecinţă, crescătorii de animale nu pot vinde carne sau produse de origine animală în pieţele din România. După intrarea în vigoare a noii Legi a pieţelor, nu s-a făcut nicio campanie de informare în acest sens şi încă mai sunt primării care nu ştiu ce e un carnet de comercializare, iar aceste acte nu sunt tipărite, ne spun fermierii. Aşa cum ni se întâmplă mereu, din nou suntem prinşi nepregătiţi. Într-o primărie am găsit doar două carnete de comercializare. În alta, agenţii agricoli habar nu aveau ce e un carnet de comercializare. Fără carnet producătorul nu-şi poate vinde marfa. Luna aceasta avem producţii mari la lapte. Centrele de colectare cer carnetele. Rămânem cu laptele! "Mieii nu-i putem vinde fără carnet. În fond, ne întrebăm şi noi ce rost au pentru noi carnetele de comercializare?! De ce ni se dau nouă, şi nu comercianţilor?! Până la urmă, noi suntem producători sau comercianţi?" se întrebă crescătorii de ovine.
			Domnul Costel Şoptică: "Verificări marca PSD - nu s-a tăiat destul în pădure!" Premierul Ponta a dat încă o dovadă că guvernează numai la televizor. De când este şeful Guvernului, Victor Ponta are un singur scop - să aibă imagine bună, indiferent ce se întâmplă în ţară. Numai după ce oamenii au ieşit în stradă ca să protesteze împotriva dezastrului din păduri, din cauza defrişărilor ilegale, abia atunci premierul a avut o reacţie. A scos la iveală un raport al Corpului de Control privind vânzările de masă lemnoasă, numai că toate neregulile constatate s-au produs înainte ca Victor Ponta să devină premier. La fix o zi după demonstraţiile organizate de societatea civilă în mai multe oraşe din ţară, premierul Victor Ponta a prezentat un document din care rezultă că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la producerea a 52 fapte penale în cinci din cele mai mari bazine forestiere din ţară. Ca să nu mai spună lumea că nu face nimic pentru stârpirea furturilor din pădure! Ba, mai mult, a fost chiar vigilent şi a dispus verificări în zone de acţiune sensibile cu mult înainte ca societatea civilă din România să ia atitudine, dacă este să luăm în calcul faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată în ianuarie 2015. Verificările Corpului de Control al primului-ministru au fost făcute la direcţiile silvice Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava, dar au fost ratate alte zone de mare interes forestier, precum Caraş-Severin, Argeş şi Harghita. De la început, raportul dă semne că serveşte intereselor premierului Victor Ponta. Chiar dacă sesizarea făcută către DNA vizează perioada 16 martie 2009-31 decembrie 2012, s-au constatat nereguli cel mai târziu până în februarie 2012, adică înainte de a ajunge Victor Ponta prim-ministru. De unde se poate trage concluzia că, în Guvernarea PSD, nu s-a petrecut nimic rău în pădure! Multe dintre posibilele infracţiuni comise de angajaţii Romsilva şi ai firmelor partenere pleacă de la un Regulament de vânzare a masei lemnoase aprobat de Consiliul de administraţie al RNP, în condiţiile în care elaborarea acestuia era atributul strict al Guvernului. Ipocrizia Partidului Social Democrat, a lui Victor Ponta personal este mare. Prin acest nou regulament se îndulceau semnificativ condiţiile de participare la licitaţiile organizate de direcţiile silvice pentru exploatarea lemnului din pădurile de stat. Adică nu mai era nevoie decât de o declaraţie pe proprie răspundere că firmele participante la licitaţii nu aveau datorii la bugetul de stat şi la Romsilva. Realitatea a arătat altfel, multe dintre societăţi fiind datoare, astfel că nu ar fi avut voie să participe la licitaţii, pe care, de cele mai multe ori, le-au câştigat. Regulamentul incriminat de Consiliul Concurenţei a fost aprobat la începutul lunii septembrie 2009, când autoritatea centrală pentru silvicultură făcea parte din Ministerul Agriculturii, al cărui şef era nimeni altul decât Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta. După alegerile parlamentare din 2008, când s-a format coaliţia PDL-PSD, Ilie Sârbu s-a bătut ca Pădurile să plece de la Mediu, unde fuseseră în ultimii patru ani, ca să ajungă la ministerul său, la agricultură. De fapt, întotdeauna PSD a ţinut foarte mult ca pădurile să fie în aria sa de influenţă. Chiar şi în Guvernul Ponta I, primul-ministru a inventat postul de ministru delegat pentru păduri, ca să nu piardă contactul cu acest domeniu mult râvnit de tata-socru Ilie Sârbu. Şi acum conducerea Romsilva este asigurată de un apropiat al lui Ilie Sârbu, Adam Crăciunescu, fost director al Direcţiei Silvice Arad, apoi secretar de stat pentru păduri în Ministerul Agriculturii, în prima domnie a lui Sârbu la acest minister, la începutul anilor 2000. Culmea este că, în urma verificărilor, nu s-a constatat niciun furt veritabil, ci numai încălcări ale legii privind participarea la licitaţiile organizate de direcţiile silvice pentru vânzarea lemnului din pădurea statului, astfel că nu se spune unde a dispărut lemnul. Au fost invocate posibile fapte penale, ca urmare a declaraţiilor date de participanţii la licitaţiile organizate de direcţiile silvice, precum că nu au datorii către Romsilva şi bugetul de stat, când, în realitate, ele existau. Sesizarea către DNA aduce în discuţie declaraţii pe propria răspundere, considerate ilegale, pentru o sumă cumulată de până la 125.000 de euro. Alte firme nu au constituit garanţiile de participare la licitaţii, în valoare totală de aproape 50.000 de euro. Există şi pagube certe înregistrate de Romsilva, din cauza propriilor angajaţi: nu au calculat penalităţi de întârziere pentru neexecutarea unor lucrări în timpul stabilit prin contract. În general, raportul sesizează nereguli posibil penale, după cum se precizează în document, ce duc la favorizarea anumitor firme pentru câştigarea unor licitaţii în vederea valorificării masei lemnoase din pădurile statului, ceea ce poate vicia preţul încasat de Romsilva pentru lemnul vândut, dar nicăieri nu se precizează că firmele nu au plătit preţul la care s-au angajat prin contract. Raportul Corpului de Control scoate la iveală şi nereguli produse de două dintre cele mai mari firme din domeniul forestier din România-Kronospan Sebeş şi Holzindustrie Schweighofer SRL, amândouă subsidiare ale unor firme austriece. Cele două societăţi au fost şi sunt în centrul unor mari scandaluri din România. Kronospan a construit o fabrică de formaldehidă şi mai vrea să facă una. Societatea civilă a fost împotriva acestor investiţii, pentru că formaldehida prezintă potenţial crescut de cancer. Activitatea Holzindustrie Schweighofer a ajuns în atenţia presei internaţionale şi a scos lumea în stradă, pentru că încurajează tăierile ilegale din pădurile României. Faptele incriminate de Corpul de Control se referă la participarea Kronospan la o licitaţie organizată de Direcţia Silvică Suceava, unde reprezentanţii Kronospan au făcut declaraţii precum că firma nu are datorii către Romsilva sau structurile sale. Corpul de Control a constatat că societatea avea datorii restante de 10-12 zile în valoare de 7.781 lei, plus încă una, veche de 3 zile, de 13.070 lei. În sesizarea către DNA, firma Holzindustrie Schweighofer nu este învinuită direct de posibile fapte penale, dar este părtaşă, pentru că a cumpărat 224 m3. de lemn proveniţi de la 171 de arbori tăiaţi fără autorizaţie de o altă firmă. Cea mai halucinantă constatare a Corpului de Control se referă tot la firma Holzindustrie Schweighofer, care este acuzată că nu a tăiat destulă pădure. În sinteza făcută de Corpul de Control, Holzindustrie Schweighofer este acuzată de faptul că, "timp de 4 ani, a exploatat un volum total de 126.292 mc de masă lemnoasă pe picior, faţă de volumul total de 200.000 m3 (respectiv 190.000 m3 cu aplicarea toleranţei), pe care trebuia să-l exploateze conform contractului de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase, ceea ce a avut drept consecinţă diminuarea veniturilor Romsilva cu suma totală de 2.152.590,91 lei". Este foarte bine că verificările Corpului de Control au scos la iveală astfel de ilegalităţi şi sper să aibă un efect pozitiv asupra corectitudinii organizării licitaţiilor. Dar, sub masca verificărilor la sânge, pot să spus că structura de control a primului-ministru face politica impusă de Victor Ponta. Vremea "subiectelor cârlig" nu a trecut, aşa că premierul Ponta a dat un os de ros românilor, ca să le arate că face ordine şi în pădure. Ca marile jafuri să se deruleze liniştit! Nu trebuie să uităm că cele mai mari tunuri din domeniul forestier au ca artizani reprezentanţi marcanţi ai PSD, unde Victor Ponta este preşedinte, precum Viorel Hrebenciuc, care a fost arestat pentru retrocedarea ilegală a 43.000 ha de pădure.
			Domnul Victor-Gheorghe Manea: "Cardurile de sănătate - o provocare puternică pentru sistemul nostru sanitar" Grija pentru sănătatea unei naţiuni, concretizată printr-o finanţare suficientă, trebuie să constituie o prioritate constantă a tuturor guvernelor, căci de aici derivă bunăstarea şi în celelalte domenii. Din păcate, la noi, acesta a reprezentat unul dintre cele mai urgisite domenii, subfinanţarea cronică şi lipsa de viziune fiind răspunzătoare pentru consecinţele serioase, foarte grave, cu care se confruntă sistemul de sănătate. Dacă ne referim numai şi la faptul că rata de vaccinare a intrat pe o curbă periculoasă, cu efecte grave pe termen mediu şi lung, putem să avem imaginea de ansamblu a ceea ce înseamnă sistemul sanitar românesc. Ca şi când toate aceste probleme nu erau de ajuns, săptămâna trecută populaţia s-a confruntat cu o nouă criză: aceea a cardurilor de sănătate. Obligatorie de la 1 mai, implementarea cardului de sănătate s-a dovedit a fi un nou prilej de poticneli, de cozi nesfârşite - aproape 1.000 de persoane au stat luni la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti -, de nervi şi disperare. Ceea ce a condus la aceste disfuncţionalităţi majore a fost gestionarea defectuoasă a informării atât a medicilor - în cazul multora dintre ei existând şi o pregătire precară în ceea ce priveşte utilizarea cardului -, cât şi a asiguraţilor. De asemenea, frecventa blocare a sistemului a reprezentat un impediment şi o frână în validarea cardurilor. Acest peisaj tensionat a fost împănat şi cu acuze de o parte şi de alta: furnizorii de servicii medicale reclamau faptul că nu există un act normativ pe baza căruia să elibereze, totuşi, reţete celor care nu au intrat în posesia cardului, Vasile Ciurchea, şeful CNAS, contracara cu o prevedere din Hotărârea Guvernului nr. 400/2015. N-au lipsit nici situaţiile ilare, când aceste carduri erau confundate cu carduri purtătoare de....bani europeni! Dacă ar fi existat o campanie de informare corectă şi constantă, făcută cu profesionalism şi responsabilitate, multe din aceste probleme, în mijlocul cărora a fost prins tot pacientul român, care a avut cel mai mult de suferit, nu ar fi existat. Dacă ministrul sănătăţii nu ar fi preferat să plece în ţările arabe, ci ar fi rămas "pe baricade", în ţară, pentru a se asigura că nu există gripaje majore în implementarea proiectului, poate că nu ar fi fost atâtea sincope. Pentru toate acestea, cer ministrului sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, să-şi asume întreaga responsabilitate politică.
			Domnul Mircea Lubanovici: "Un alt abuz al puterii situează ANAF-ul deasupra legii" Cred cu tărie că principala noastră îndatorire, în calitate de oameni politici, constă în crearea şi dezvoltarea unui stat modern, funcţional, care să lucreze în interesul cetăţeanului şi al societăţii. Constat însă, cu profundă nemulţumire şi indignare, că actuala putere face tot ce îi stă în putinţă pentru a ne demonstra contrariul. În Parlamentul României majoritatea politică încearcă prin tot felul de trucuri fie să împiedice încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a diverşilor prieteni, fie să modifice Codul penal astfel încât onorabilii aleşi să se situeze deasupra legii. Să ne mai mire că acelaşi tipar îl regăsim şi în cadrul Guvernului, Guvern care săptămâna trecută a iniţiat o ordonanţă de urgenţă prin care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poate acţiona în afara oricărui control juridic?! Concret, prin O.U.G. nr. 8/2015, publicată în Monitorul Oficial pe 28 aprilie 2015, la art. 13, punctul e) (VIII), se afirmă răspicat că deciziile instanţelor de judecată nu se aplică pentru ANAF. Astfel, în cazul unui control al ANAF, există posibilitatea de a plăti de 10 ori amenda aplicată pentru a nu se suspenda activitatea firmei. Suma se face venit la bugetul de stat şi nu se restituie în cazul în care, la solicitarea operatorului economic, instanţa de judecată anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Cu alte cuvinte, chiar dacă instanţa recunoaşte abuzul inspectorilor ANAF asupra unui agent economic, acesta din urmă rămâne doar cu acest merit, contravaloare amenzii nefiind restituită. Am susţinut întotdeauna aplicarea corectă şi egală a legii; am susţinut întotdeauna lupta împotriva evaziunii fiscale, indiferent de nivelul acesteia. Cu toate acestea, nu pot aproba abuzurile. Nu pot fi de acord cu această ordonanţă prin care ANAF-ul este situat în afara legii, în afara oricărui mecanism de check and balance. Cum putem afirma că trăim într-un stat de drept, dacă o instituţie a statului nu respectă hotărârile justiţiei?! Ce mai înseamnă acum dreptatea şi echitatea? În perioada 1-3 mai 2015, 605 inspectori au verificat 457 de operatori de turism şi patroni de restaurante, în urma cărora s-au au dat amenzi de aproape două milioane de lei şi s-au confiscat venituri şi bunuri de peste 200.000 de lei. În acelaşi timp, marea evaziune este aproape ignorată: contrabanda şi evaziunea în zona cerealelor şi produselor agricole a ajuns la peste 60% dintr-o piaţă care valorează miliarde de euro; o situaţie asemănătoare este şi în cazul industriei alcoolului, unde aproximativ 85% din piaţă este inundată de produse contrafăcute. Dacă aceste aspecte nu vă conving, vă reamintesc afirmaţiile procurorului-şef la prezentarea bilanţului DNA: "Hotărârile judecătoreşti rămase definitive în cauzele DNA în 2014 au inclus confiscarea şi recuperarea de produse infracţionale în sumă de peste 310 milioane euro, de trei ori mai mult decât în anul 2013. Dacă această sumă ar fi efectiv executată, ar fi putut asigurat fondul de salarii pe care statul îl plăteşte tuturor medicilor din România într-un an de zile". În aceste condiţii, nu pot să nu vă întreb de ce se aplică dubla măsură? De ce agenţii economici sunt sufocaţi de controalele ANAF, în timp ce marea evaziune, recuperarea prejudiciilor constatate de instanţe sau controlul marilor averi trec în plan secund? Şi cum ne putem asigura că inspectorii fiscali sunt sancţionaţi pentru abuzurile lor?
			Domnul Eugen Constantin Uricec: "Când concurenţa neloială compromite reducerea TVA la alimente" Programul de guvernare 2013-2016 este documentul programatic care obligă actuala guvernare la îndeplinirea tuturor speranţelor pe care milioane de români le-au pus în noi. Asemenea unei adevărate foi de parcurs, punctele din program sunt îndeplinite unul câte unul, în funcţie de condiţiile economice şi sociale şi de resursele disponibile. Dacă ar fi să evaluăm timpul scurs de la preluarea guvernării şi gradul de realizare a obiectivelor asumate, putem afirma fără niciun risc că suntem în grafic şi chiar că Programul de guvernare va fi îndeplinit în totalitate până la alegerile din toamna anului 2016. În urmă cu doar câteva zile, Guvernul şi-a făcut bilanţul de guvernare şi cred că este important să punem accentul nu doar asupra realizărilor din ultimii trei ani, dar şi pe măsurile care urmează să se implementeze în doar câteva săptămâni şi care au fost deja adoptate prin acte normative. Dintre acestea, se detaşează ca impact social şi economic reducerea nu cu 1, nu cu 2, ci cu 15% a cotei TVA pentru produsele alimentare. Nu o să mă refer la criticile fără fundament venite din partea opoziţiei şi care spun că măsura e bună doar dacă o implementează ei! Nu o să le amintesc că unii dintre ei au dus TVA de la 19% la 24% în plină criză economică şi nu o să le mai spun că Guvernul a luat toate măsurile economice necesare pentru ca această măsură fiscală să ajungă direct în buzunarele românilor şi în puterea de cumpărare a cetăţenilor. Nu o să intru în jocul absurd al celor care spun că măsura nu a fost pregătită, ci o să le arăt doar succesul pe care l-a avut reducerea TVA la pâine. Ceea ce mă îngrijorează în mod real este comportamentul pe care unele reţele de retail din România l-au adoptat încă din cursul lunii aprilie, majorând gradual, nejustificat şi condamnabil, preţul la majoritatea preţurilor pentru alimentele care sunt vizate de relaxarea fiscală. Sunt de acord cu premierul Victor Ponta că nici Guvernul şi nici Parlamentul nu fixează preţurile în piaţă. Cu toate acestea nu mi-aş dori ca relaxarea fiscală care urmăreşte ca cei 15% din TVA să ajungă în buzunarele românilor să nu ajungă în buzunarele şi în rotunjirile de profit ale reţelelor de supermarketuri. Pentru acest motiv, consider că două dintre instituţiile autonome ale statului român trebuie să demonstreze faptic că sunt în mod real funcţionale, eficiente şi orientate către protejarea intereselor românilor. Mă refer aici la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi la Consiliul Concurenţei, care vor trebui să demonstreze că au capacitatea de a evita înţelegerile de tip cartel sau alte forme neconcurenţiale în piaţa românească. Mulţi vor spune că asemenea anchete sunt stufoase, sinuoase şi că, dacă se vor aplica amenzi sau sancţiuni, ele vor fi transferate, prin preţuri, tot către consumatori. Aş spune că este o jumătate de adevăr, şi că acest lucru s-ar produce dacă entităţile amintite ar acţiona fără o strategie deşteaptă în a proteja concurenţa reală. Chiar mi-aş permite să le furnizez exemple de bună practică din unele state europene, care au găsit modalităţi eficiente în a combate tentaţia comercianţilor de a profita de unele măsuri pentru a-şi rotunji profiturile. Este de notorietate cazul Italiei, care în momentul adoptării monedei unice europene a avut parte de astfel de provocări. Cu toate acestea, autorităţile italiene au reuşit să preîntâmpine impactul dezastruos asupra preţurilor. Mai mult, chiar cetăţenii italieni, în mod individual, s-au adresat instanţelor de judecată şi toţi aceştia au obţinut câştig de cauză şi despăgubiri pe măsură. Aşadar, o ţară nu este neapărat la cheremul unor reţele de comercianţi care nu urmăresc decât sporirea profiturilor. Sper ca toţi comercianţii să înţeleagă că măsura reducerii TVA nu trebuie compromisă şi că ea se adresează la peste jumătate dintre românii care trăiesc greu. Comercianţii trebuie să înţeleagă că prin această măsură vor câştiga şi ei foarte mult, pentru că românii vor consuma mai mult, iar cifrele de afaceri vor creşte. Comercianţii trebuie să înţeleagă faptul că nimeni nu îşi doreşte aplicarea de sancţiuni, ci doar ca economia să crească, iar viaţa tuturor românilor să fie mai bună.
			Domnul Florin Gheorghe: "Lupta împotriva corupţiei începe cu prevenţia" Nu cred că mai este vreun secret în România faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie se bucură de o simpatie uriaşă în rândul populaţiei. Nu cred că este politician în România care să nu-şi dorească măcar pe jumătate din încrederea pe care o are în prezent această instituţie în rândul românilor. Nu-ţi trebuie, de asemenea, să faci nu ştiu ce anchete sociologice sofisticate ca să afli de ce se întâmplă acest lucru, ci totul este rezultatul faptului că românii nu mai suportă să fie furaţi. Românii au tolerat prea mult timp afacerile dubioase ale politicienilor, ale oamenilor de afaceri de carton şi ale diferiţilor indivizi, care s-au îmbogăţit peste noapte, în vreme ce viaţa de zi cu zi a cetăţeanului simplu, a dascălului, a medicului, a funcţionarului onest s-a degradat văzând cu ochiul liber. E bine că se face curăţenie! E bine că cei care şi-au bătut joc de banul public sunt chemaţi să dea socoteală pentru faptele lor. E bine că autorităţile competente încearcă, deşi până acum nu prea au convins, să recupereze prejudiciile. E bine că România dă semnalul că nu este o ţară de mâna a treia şi că dura lex sed lex şi fiat justitia pereat mundus se aplică şi la noi. Cu toate acestea, aşa cum în nenumărate rânduri am atras atenţia, DNA nu face decât să trateze efecte, cauzele generatoare ale faptelor şi actelor de corupţie rămânând neschimbate. Funcţionari corupţi! Păi este la mintea cocoşului că un funcţionar public, plătit cu o şchioapă peste salariul minim pe economie, care este responsabil de gestionarea a milioane de euro lunar, este supus tentaţiei de a-şi rotunji veniturile din acte şi fapte care nu respectă întotdeauna legea. De la funcţionari nu putem duce repede cu gândul la unele cadre didactice, la unii medici, toţi la fel de prost plătiţi, pentru care, se pare, nu s-au găsit soluţii în ultimii douăzeci şi cinci de ani de la căderea comunismului. Primari, preşedinţi de consilii judeţene, directori, directoraşi şi miniştri corupţi pentru că au atribuit nu ştiu ce şi nu ştiu cum contracte pe bani publici către nu ştiu ce firme. Încă de la începutul mandatului meu am afirmat cu putere că legislaţia care se referă la achiziţiile publice nu doar că este extrem de proastă, încetineşte proiectele naţionale sau cele din fonduri europene, dar este şi reţeta de succes către sifonarea cvasilegală a banilor publici. Atâta vreme cât O.U.G. nr. 34/2006 va rămâne, în forma actuală biblia achiziţiilor publice, să nu ne mai mirăm de pierderea unor fonduri europene, de lentoarea atribuirii unor lucrări de construire sau modernizare şi reabilitare, de contracte cu destinatari doriţi, serviţi şi îmbogăţiţi, care vor deveni, mai devreme sau mai târziu clienţii DNA. Apoi, politizarea excesivă a funcţiilor publice extrem de importante, care cer o minimă expertiză şi o minimă responsabilitate. Pleacă ai voştri, vin ai noştri, nu contează dacă au terminat clasa a IV-a la fără frecvenţă şi reuşesc să facă socoteli peste ordinul unităţilor! Au carnetul de partid la ei? E tot ce contează! Aşa se ajunge la încredinţarea unor posturi-cheie în funcţii de decizie şi coordonare către persoane cu totul neavenite, care nu doar că-şi servesc propriul interes, ci pun în pericol sistemele din care fac parte şi pun în pericol interesul naţional. Criticile mele faţă de actuala tranziţie politică şi socială pe care o traversăm sunt mult mai numeroase. Timpul nu-mi permite să mă refer la toate, însă asupra a ceea cea am vrut să atrag atenţia este că prevenţia este elementul esenţial în lupta împotriva corupţiei. Fără prevenţie DNA va aresta în continuare corupţi, dar viaţa românilor nu se va schimba cu nimic. Nu mă bucură şi nu-mi dă nicio satisfacţie asaltul mascaţilor asupra celor corupţi. M-ar bucura, în schimb, ca prin politici bune, bine implementate, niciunui decident să nu-i mai treacă prin cap că ar putea fura, ca procurorii, acum ticsiţi de dosare, să ajungă să se întrebe ce Dumnezeu s-a întâmplat de nu mai au materie primă. Legislaţia să-l împiedice pe cel înclinat spre fapte de corupţie de dinainte de a-şi formula gândul. Mi-aş mai dori ca populaţia, cel mai puternic aliat al acestei lupte, să facă din corupţie un fapt social de neacceptat, altfel spus, corupţia de orice natură să nu mai fie acceptată în societate. Nu există corupţia lor şi corupţia noastră ... mai mică. Nu există corupţie bună şi corupţie rea! Există un singur tip, corupţia, iar aceasta îngenunchează un stat, dărâmă instituţii, sărăceşte populaţia şi fură şansa la o viaţă bună copiilor noştri.
			Domnul Florin Gheorghe: "Pe cine mai hrăneşte agricultura românească?" De la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în prezent, specialişti, politicieni, dar şi oameni simpli au acreditat ideea că România este o ţară cu un potenţial agricol uriaş, ale cărei câmpii şi coline sunt capabile să hrănească peste 80 de milioane de consumatori din Europa. Ideea sună bine şi frumos, mai ales în contextul actual al exploziei demografice de prin unele părţi ale globului şi al unei aşteptări tot mai mari de creştere a consumului şi preţurilor. Nu puţini sunt aceia care se înghesuie să afirme că o criză alimentară de proporţii bate la uşile omenirii şi că statele cu un potenţial agricol important ar trebui să ia cele mai bune măsuri în vederea preîntâmpinării acestei posibile crize. Să ştiţi că şi eu împărtăşesc în parte îngrijorările specialiştilor, însă optimismul meu referitor la capacitatea agriculturii româneşti de a hrăni 1 din 5 europeni este destul de rezervat. De ce? Pentru că, în pofida faptului că sunt extrem de rezervat în a analiza fenomenele într-o cheie pur statistică, nu poţi să rămâi inert la informaţiile care ne spun că mai mult de jumătate din ceea ce se pune astăzi pe mesele românilor este de provenienţă externă. Altfel spus, mai mult de jumătate din alimentele consumate de români vin pe calea importului, din state cu tradiţie în a obţine supraproducţii şi a valorifica excesul de ofertă pe pieţele externe. Nu fără explicaţie cea mai mare cantitate de varză din pieţe şi supermarketuri este olandeză, ceapa şi verdeţurile sunt nemţeşti, brânzeturile şi semipreparatele franţuzeşti, uleiurile italiene, iar fructele, poloneze şi greceşti. Aşadar, cum putem spera să hrănim zeci de milioane de europeni, când, în prezent, nu reuşim să-i hrănim nici măcar pe români?! Cum putem spera ca produsele să ajungă în spaţiul pieţei, atâta vreme cât mai mult de jumătate din producţia autohtonă este destinată autoconsumului menajelor?! În domeniul producţiei agricole, în ultimii douăzeci şi cinci de ani, România nu doar că nu a înregistrat niciun salt, ci putem spune fără niciun risc faptul că s-a înregistrat un real regres. Astfel, cu excepţia câtorva concentrări de suprafeţe agricole, în special în domeniul cerealier, producţiile la hectar sunt semnificativ mai mici decât în 1989. Cauzele sunt cunoscute de majoritatea românilor: destructurarea reţelelor de irigaţii, slaba mecanizare a lucrărilor agricole, lipsa capitalurilor majorităţii fermierilor mici şi mijlocii. Apoi, pe lângă regresul cantitativ, determinat şi de existenţa unor suprafeţe agricole însemnate care rămân necultivate în fiecare an, s-a agravat şi calitatea produselor româneşti, recunoscute atât în ţară, cât şi peste hotare pentru calităţile lor. Utilizarea necontrolată şi în exces a îngrăşămintelor, erbicidelor, pesticidelor şi a altor substanţe chimice face ca unele produse româneşti să fie de o calitate îndoielnică, dacă nu periculoasă. S-a pierdut, astfel, în mare parte, acea calitate a produselor româneşti: sănătoase şi foarte gustoase. Ironia face că, de data aceasta, nu banii sunt cauza! Bani sunt. Ministerul Agriculturii este fruntaşul la absorbţia fondurilor europene şi extrem de punctual la plata subvenţiilor pentru suprafeţele lucrate. Mai mult, este, cred, primul minister care deja a demarat accesarea fondurilor europene pentru următorul exerciţiu bugetar. Din păcate, însă, ceea ce lipseşte agriculturii româneşti, chiar dacă par cuvinte mari, o reprezintă o strategie deşteaptă pentru dezvoltare şi creştere a agriculturii, care să-i ia ca parteneri chiar pe fermieri. Agricultura românească are nevoie de concurenţă loială! Are nevoie de infrastructura mare şi secundară pentru irigaţii, mai ales în domeniul legumicol. Are nevoie de garanţii pentru creditare în dezvoltare şi de asigurările agricole pentru producţie. Are nevoie de un program de tipul "Primul tractor", "Prima semănătoare" .... şi de preţuri de referinţă pentru produse. Are nevoie de pregătirea în universităţile agronomice a agronomilor şi a specialiştilor, pentru a recăpăta statutul de agricultură cu produse ecologice de cea mai bună calitate şi cel mai bun gust, la cel mai bun preţ. Are nevoie de cursuri de antreprenoriat pentru fermieri, care să transforme ferma lor într-un business, şi nu într-o activitate din care producţia este pusă în cămară, iar surplusul este pierdut. Agricultura are nevoie acum, pe termen scurt, de sprijin real, tehnic şi financiar, pentru că altfel, vom ajunge nu doar să nu putem hrăni vreun european, dar nu vom mai fi capabili să-i hrănim nici măcar pe români.
			Domnul Dan Coriolan Simedru: Prin declaraţia mea politică de azi doresc să trag un semnal de alarmă în legătură cu încălcarea flagrantă a legii de către doamna Rovana Plumb, ministrul muncii, care nu aplică legislaţia referitoare la majorarea salarială pentru personalul care gestionează fonduri europene, în această situaţie aflându-se funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul organismelor intermediare regionale pentru POSDRU. În baza O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, a ordinului comun al ministrului fondurilor europene, ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, ministrului energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri, ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului pentru societatea informaţională privind aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (7) şi alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri din domeniul cheltuielilor publice, şi a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, salariile funcţionarilor publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul organismelor intermediare regionale pentru POSDRU trebuiau să fie majorate cu începere de la 1 ianuarie 2015. Deşi există bază legală, doamna ministru refuză să aplice prevederile care stabilesc majorarea salarială, inclusiv pentru funcţionarii publici din cadrul organismelor intermediare regionale pentru POSDRU, care sunt singurii cărora li se refuză drepturile acordate de normele în vigoare. Astfel, singurii privaţi de drepturile pe care le conferă legea sunt aceşti funcţionari publici care au o responsabilitate covârşitoare în implementarea POSDRU în România şi fac faţă unui volum de muncă uriaş, în condiţiile în care, pe parcursul anului 2014, au crezut în promisiunile ministrului fondurilor europene, domnul Eugen Teodorovici. Promisiunile au fost îndeplinite, pentru că prevederile legale de care era nevoie pentru ca salariile funcţionarilor din cadrul organismelor intermediare regionale pentru POSDRU să fie majorate au fost adoptate. Mai mult, aceşti angajaţi nedreptăţiţi, în cazul cărora ministerul aplică o politică profund discriminatorie, şi-au luat inima în dinţi, au înaintat memorii ministerului muncii, solicitând aplicarea legii, dar au fost ignoraţi până acum. În consecinţă, au fost solicitate bugete majorate pentru organismele intermediare regionale, conform legilor care trebuie puse în aplicare, iar singura reacţie a ministerului condus de doamna Rovana Plumb a fost să li se ceară trimiterea bugetelor de salarii la nivelul anterior adoptării legislaţiei privind majorarea salarială, solicitare contrară prevederilor O.U.G. nr. 83/2014. Culmea, pentru a nu mai înţelege nimeni nimic, au fost emise ordinele de majorare a drepturilor salariale pentru directorii executivi şi pentru directorii executiv adjuncţi, provocând nemulţumire celorlalţi salariaţi şi obligând directorii, în calitatea lor de ordonatori terţiari de credite, să încalce legea, aceştia fiind în imposibilitatea de a pune în executare ordinele emise de minister, în condiţiile în care singura sintagmă repetată la infinit în aceste luni a fost aceea a "încadrării în bugetul aprobat". Bugetul aprobat, la care se face trimitere, este greşit, pentru că nu ţine cont de O.U.G. nr. 83/2014, dar nimeni nu-şi asumă greşeala şi nici responsabilitatea corectării lui. Cei care lucrează cu fonduri europene au responsabilităţi uriaşe, pe lângă volumul foarte mare de lucru, nu vin la serviciu ca să plece liniştiţi acasă după 8 ore de muncă, ci lucrează în ritmul impus de program, de nevoile acestuia, pentru că şi-au asumat obiectivul de ţară privind creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene. Timpul lor de reacţie la solicitări din partea autorităţii de management şi a beneficiarilor de proiecte trebuie întotdeauna să fie rapid şi corespunzător solicitărilor şi exigenţelor. Vorbim despre oameni care se adaptează la situaţii de criză, care înfruntă oboseala, care muncesc dublu faţă de un funcţionar obişnuit şi pentru care misiunea de serviciu nu se încheie nici măcar când pleacă acasă. Prin atitudinea sfidătoare afişată de către doamna ministru şi echipa domniei sale din minister, munca şi eforturile acestor oameni sunt trecute în derizoriu, li se reproşează injust lipsa de eficienţă, când de fapt ineficienţa este a sistemului, fiind o consecinţă a modului de raportare expirat şi prost conceput, care a produs două sisteme informatice incompatibile şi cu erori de programare. Se încalcă, astfel, drepturile stabilite de lege, prin neacordarea majorărilor salariale pe care aceşti angajaţi ar fi trebuit să le primească din 1 ianuarie 2015, la fel ca ceilalţi colegi ai lor din sistem, care, în baza aceloraşi prevederi legale, beneficiază de aceste drepturi. Ironia amară a acestei situaţii este dată tocmai de faptul că Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, care are obligaţia fundamentală de a respecta munca şi legislaţia în domeniu, este ministerul care încalcă abuziv drepturile legale de natură salarială. De aceea, având în vedere situaţia creată la nivelul acestor organisme intermediare prin neaplicarea legii, de către ordonatorul principal de credite, care este Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, îi solicit doamnei ministru Rovana Plumb să intre în legalitate şi să asigure de urgenţă bugetul necesar funcţionării instituţiilor din subordine şi să detensioneze această situaţie cu efecte grave asupra eficienţei procesului de absorbţie a fondurilor europene.
			Domnul Daniel-Cătălin Zamfir: "Cu profesiile liberale ce aveţi, domnule Ponta?" O categorie profesională importantă din România a intrat în vizorul Guvernului Ponta - profesiile liberale. Printr-o hotărâre de Guvern publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor, profesiile liberale ar urma să fie impozitate, prin creşterea taxelor plătite la nivelul unor angajaţi obişnuiţi. Fără să ţină seama de specificul acestei activităţi care reuneşte în România practicieni din peste 40 de domenii, însumând 400.000 de oameni, care îşi desfăşoară relaţiile de muncă bazându-se pe colaborări multiple, pe consultanţă şi pe parteneriate, şi în niciun caz pe relaţii de dependenţă, ca în cazul salariaţilor, Guvernul Ponta a emis o hotărâre care dacă va fi aplicată va duce la dispariţia acestor profesii. Această intenţie a guvernanţilor de a reclasifica activităţile independente în dependente este prezentată de către iniţiatori ca un demers de eliminare a discriminărilor şi de aplicare a unui tratament fiscal uniform. Practic, Guvernul ne spune că în România nu trebuie să mai existe regimuri fiscale diferenţiate, atentând în acest fel la independenţa şi chiar la existenţa profesiilor liberale. Acest mod egalitarist de abordare a problematicii reprezintă un regres şi un pericol la adresa acestei categorii profesionale care şi-a câştigat locul şi importanţa în societatea românească. Propunerea Guvernului bulversează un întreg domeniu de activitate şi constituie, totodată, un profund act de nedreptate la adresa unui corp profesional care reprezintă 8% din populaţia activă a României. Este o măsură represivă, menită să descurajeze un întreg sector de activitate. Această pornire a guvernului este nejustificată, în condiţiile în care nu vorbim despre un domeniu în care evaziunea fiscală constituie un fenomen care trebuie combătut prin măsuri de fiscalizare excesivă. Atitudinea Guvernului în raport cu profesiile liberale este de neînţeles, iar în lipsa unor argumente logice şi a unei dezbateri serioase pe acest subiect, Guvernul are obligaţia să retragă acest proiect de hotărâre din dezbaterea publică şi să reanalizeze situaţia. Prin promovarea unei astfel de măsuri, chiar si ca simplu test pentru a vedea reacţia opiniei publice, Guvernul dă dovadă de neprofesionalism şi aruncă în aer predictibilitatea sistemului fiscal, un atribut esenţial pentru o economie consolidată şi funcţională, în curs de relansare.
			Domnul Radu Bogdan Ţîmpău: "Guvernarea Ponta - guvernare zero pentru ţară şi români" Preocupările Guvernului Ponta sunt cu totul altele decât ar trebui să fie în acest moment. Acest lucru poate fi dovedit cu cifre, poate fi dovedit prin lipsa de interes faţă de problemele cu adevărat importante pentru români şi ţară. Un exemplu revoltător îl constituie incapacitatea acestui guvern de a aproba Ordonanţa de urgenţă pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara, o măsură esenţială pentru păstrarea celor 8.000 de locuri de muncă directe, fără a vorbi şi despre miile de locuri de muncă care indirect depind de buna funcţionare a companiei. Săptămâna trecută Guvernul a sărbătorit cu mult fast trei ani de guvernare. În aceşti trei ani, deciziile luate au condus Complexul la situaţia gravă în care se găseşte acum. Cu această ocazie, Guvernul Ponta a sărbătorit, de fapt, dezastrul din sectorul energetic românesc! Victor Ponta şi echipa sa guvernamentală amâna nepermis de mult acordarea acestui împrumut crucial pentru viitorul complexului hunedorean, care, în lipsa acordării lui riscă amenzi de peste 100 de milioane de euro pentru neachiziţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. În schimb Victor Ponta este foarte preocupat să nu-i fie afectată imaginea, iar deranjul public pe acest subiect să fie cât mai mic. Prin mesagerii săi de la nivel local, reprezentanţi ai conducerii PSD Hunedoara, transmite mesaje de calmare a spiritelor şi dă indicaţii preţioase ca la mitingul de mâine din faţa Prefecturii, şi la cel programat în 22 mai la Petroşani, să fie prezenţi cât mai puţini oameni. Aşa Guvernează Victor Ponta ţara - cu rugăminţi fierbinţi, cu promisiuni la nesfârşit neonorate şi cu intimidări. Avem astfel, o "guvernare zero" la multe capitole. Măsura ineficienţei guvernamentale este dată de gradul zero de absorbţie a fondurilor europene pentru anii 2014-2015. România este ţara care nu a reuşit să contracteze până la această dată niciun ban din fondurile europene aflate la dispoziţie în viitorul exerciţiu bugetar 2014-2020. Acest eşec este completat în mod nefericit de recenta decizie a Comisiei Europene de a bloca rambursările pe trei programe europene POS CCE, POS Mediu şi POSDRU din cauza unor suspiciuni de fraudă şi conflict de interes. O contraperformanţă care ne plasează în coada clasamentului european la acest capitol şi ne afectează credibilitatea pe plan extern. Victor Ponta se laudă cu autostrăzi trasate pe hârtie, însă sub guvernarea patronată de el au fost lansaţi în execuţie zero km de autostradă, dar are tupeul să acuze opoziţia pentru dezastrul la acest capitol. O "guvernare zero" în domeniul combaterii evaziunii fiscale - doar acţiuni heirupiste şi descinderi gălăgioase la micii comercianţi, toate culminând cu recenta ordonanţă de impozitare a bacşişului -marea realizare a noului ministru al finanţelor, Eugen Teodorovici. O furtună într-un pahar cu apă, atât poate acest Guvern, să se dezlănţuie în faţa celor mici, în timp ce marii evazionişti îşi văd, în continuare, nestingheriţi de treburi. Doar gargară politică avem din partea acestui Guvern, ai cărui miniştri sunt mai degrabă preocupaţi de activitatea de partid, cea mai recentă ieşire fiind replica penibilă la adresa opoziţiei a doamnei ministru Rovana Plumb. Acesta este tabloul unei guvernări zero din toate punctele de vedere - al realizărilor, al preocupării pentru oameni şi pentru proiectele majore ale societăţii româneşti. Domnule premier, soarta miilor de hunedoreni care lucrează la Complexul Energetic Hunedoara este mult mai importantă decât imaginea dumneavoastră. Fiţi cel puţin la fel de grijuliu cu soarta românilor, cum sunteţi cu propria imagine! Lăsaţi oglinda la o parte şi guvernaţi, iar dacă nu aveţi soluţii, plecaţi cât mai repede!
			Domnul Dorel Covaci: "9 mai - triplă sărbătoare pentru români" Ziua de 9 mai are o triplă semnificaţie pentru români: Ziua independenţei de stat a României, Ziua victoriei coaliţiei naţiunilor unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. Proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor numeroase din acei ani. România s-a folosit de lupta dintre Imperiul Otoman (puterea suzerană) şi Imperiul Rus (puterea protectoare), pentru a-şi declara independenţa faţă de cele două mari puteri. În acea zi, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul României: "Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare". La 9 mai 1877, Parlamentul României a proclamat, cu unanimitate de voturi, independenţa de stat. Independenţa României a putut fi proclamată şi păstrată datorită sacrificiului celor peste 10.000 de eroi căzuţi în Războiul de independenţă din 1877-1878. Al doilea eveniment se referă la 9 mai 1945, zi în care aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste. Vreme de mai multe decenii, în URSS şi în ţările din est se celebra această victorie la 9 mai, pe când ţările occidentale sărbătoreau în 8 mai. Această diferenţă se datorează faptului că Germania a fost forţată să-şi semneze capitularea de două ori: în faţa Aliaţilor, la Reims, şi, a doua oară, în faţa sovieticilor, la Berlin. Ţinând cont de capitularea Japoniei, SUA sărbătoreşte victoria în august, iar Anglia în septembrie. În 1985, la Milano, Consiliul European a ales 9 mai ca Ziua Europei, apreciind că punctul de pornire al construcţiei Uniunii Europene a fost declaraţia ministrului de externe francez, Robert Schuman, din 9 mai 1950. Acesta propunea Germaniei, dar şi altor state europene, o colaborare economică care să elimine rivalităţile seculare; concret, înfiinţarea "unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii" şi a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, primul pas spre UE. În 1951 a fost semnat Tratatul de la Paris, între Franţa, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg, Olanda, care punea bazele Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Aceste state au semnat în 1957 Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE). Ulterior, s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria (2004), Bulgaria şi România (2007), Croaţia (2013). UE are în prezent 28 de state membre, care au trecut printr-un proces de integrare economică, în paralel cu unul de integrare politică. Pe 9 mai se serbează nu numai Ziua Europei, ci şi ziua bucuriei de a fi împreună, a dorinţei de solidaritate, a păcii, libertăţii şi unităţii în diversitate. Integrarea în Europa este un proces îndelungat. Uniunea Europeană, ca orice proiect curajos, fără precedent în istorie, are numeroase imperfecţiuni, care vor fi rezolvate în timp. Uniunea Europeană trebuie să fie în slujba cetăţenilor săi. Astăzi este foarte important să se realizeze construirea unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor naţiunilor membre. Păstrându-şi valorile, obiceiurile, tradiţiile, limba, cetăţenii ar trebui să se simtă în Europa ca acasă.
			Domnul Dorel Covaci: "Traian Iancu - poetul făgetean" S-a născut la 8 mai 1923, în Făget, judeţul Timiş. Fiu de ţărani, urmează Liceul "Coriolan Brediceanu" din Lugoj, apoi absolvă Şcoala de Literatură "Mihai Eminescu". Din 1953 lucrează la Uniunea Scriitorilor, al cărei director administrativ a fost peste 30 de ani. A fost, de asemenea, vicepreşedinte şi apoi director al Fondului Literar şi reprezentant al României în Consiliul Confederaţiei Internaţionale a Societăţilor de Drepturi de Autor şi a Compozitorilor. A fost distins cu Premiul de poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti în 1975, şi cu Premiul Uniunii Scriitorilor în 1984. A debutat literar cu versuri în "Primăvara Banatului" şi "Răsunet" din Lugoj, în 1940. Primul volum, "Dragostele mele", i-a apărut în 1969. Este şi autorul unor librete de operetă: "Plutaşul de pe Bistriţa", "Carpaţii", "Târgul de fete". A fost un om foarte credincios, un bun creştin. De mic copil a fost învăţat de părintele protopop, Ion Munteanu, să spună în biserică "Apostolul", să cânte câte o priceasnă, mai apoi să ţină chiar predici. Şi aceasta se întâmpla nu numai la Făget, ci şi în Bucureşti, la Biserica Boteanu, la Biserica Batiştei şi la Biserica Amzei. Aceste preocupări s-au reflectat şi în opera sa. A scris poezii cu temă religioasă, incluse în volumele "Paştele la Făget", "Crăciunul la Făget", "În biserică", "Sus răsare steaua", "Colinde şi alte poeme pline de evlavie". Poetul Traian Iancu a trăit şi a trecut la Domnul ca un bun creştin. A fost un om curajos, cu dragoste de ţară şi popor, un om de omenie. Acesta a fost motivul pentru care scriitorul Eugen Barbu i-a pus numele "tata Iancu", cel care înţelegea durerea fiecăruia şi încerca să o vindece. Fănuş Neagu, într-un eseu intitulat "Toamna în culori de nuci", spunea despre "tata Iancu": "Dacă n-ar fi fost omul de bine care este, multe lucruri ar fi fost rele pe undeva în viaţa noastră scriitoricească". Şi mai spunea: "Tata Iancu suferă pentru toţi scriitorii; el este o punte a suspinelor şi un cap de pod al ideii că literatura reprezintă deopotrivă măreţia şi suferinţa". Tata Iancu spunea că atunci când moare un scriitor, moare puţin şi el cu acela care s-a dus. Uneori părea dur, dar în realitate era milos, bun şi iubea oamenii. A intitulat chiar un volum de versuri "Iubirea de oameni". Toată opera sa are la bază iubirea: pentru părinţi, pentru ţară, popor, scriitori, pentru Dumnezeu, pentru natură (de la firul de iarbă, la busuioc, la dalia, floarea dragă mamei sale, Ana, la alunele din "dealul popii", izvorul de la Bogdăneşti, lunca din Făget, mărul şi nucul din grădina copilăriei). Poetul Traian Iancu aparţine Făgetului, a făcut cinste Făgetului, iar în casa în care s-a născut au fost primite, de către mama sa, mari personalităţi ale culturii româneşti, care s-au bucurat de ospitalitatea şi generozitatea sa. El şi-a iubit nespus locurile natale, vatra strămoşească, iar acum, după trecerea sa la cele veşnice, casa părintească a devenit Casa memorială "Traian Iancu", unde se organizează periodic Festivalul Naţional de poezie "Traian Iancu".
			Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru: "Trei, numărul fatidic în educaţie" De la preluarea guvernării, în vara lui 2012, şi până-n prezent, Guvernul Ponta a emis 3 ordonanţe de urgenţă care au modificat Legea educaţiei naţionale. Practic, fiecare ministru dintre cei 3 numiţi la Educaţie în aceşti 3 ani a ales să modifice legea fundamentală a educaţiei fără dezbatere. Ecaterina Andronescu a iniţiat O.U.G. nr. 92/2012 care a operat modificări la 20 de articole ale Legii nr. 1/2011, Remus Pricopie a deţinut iniţiativa O.U.G. nr. 49/2014 care a modificat 97 de articole ale aceleiaşi legi, iar Sorin Cîmpeanu, actualul ministru al educaţiei, primul lucru pe care l-a făcut după numirea sa în funcţie a fost să semneze O.U.G. nr. 94/2014 care a modificat 17 articole. Astfel, unei legi a educaţiei cu 365 de articole i-au fost aduse 134 de amendamente. Ce este şi mai grav este că toate aceste ordonanţe acţionează cu putere de lege, ele nefiind încă adoptate de ambele camere ale Parlamentului. În prezent, toate cele 3 acte normative se află la Senat unde, cu mare grijă, sunt ţinute în sertare. De ce vă prezint aceste cifre? Pentru că domnul Sorin Cîmpeanu s-a gândit să schimbe strategia. Actualul ministru s-a decis să pună frână OUG-urilor. Opinez că era şi cazul pentru că nu poţi gestiona un sistem de o asemenea importanţă fără o dezbatere serioasă cu toţi actorii implicaţi. Ce doreşte, în schimb, domnul ministru? Să vină cu o nouă Lege a educaţiei, proiect pe care promite să-l pună în acord cu cât mai multe dorinţe ale cadrelor didactice, elevilor, studenţilor şi părinţilor. Spun, încă de la început, că nu consider actuala Lege nr. 1/2011 ca fiind una care să răspundă cerinţelor unui sistem performant, competitiv, care să asigure acces tuturor tinerilor la educaţie şi un acces egal, la unele dintre nevoi răspunzând prin propuneri legislative de modificare a legii în cauză, însă prezentul demers mă nedumireşte. În primul rând, de ce PSD a aşteptat 3 ani de zile pentru a veni în spaţiul public cu o viziune care se vrea a fi mai bună decât aceea a vechiului Guvern? Motivarea unei noi legi are la bază probleme reale identificate în sistem şi corectarea lor, sau se încearcă doar reorganizarea învăţământului după chipul şi asemănarea actualei puteri, care să satisfacă anumite scopuri care nu ţin de interesul general? Nu pot să nu îmi pun aceste întrebări după ce văd modul în care a fost gestionată educaţia de către Guvernul Ponta. Principalele urgenţe şi probleme identificate şi care au stat la baza celor 3 OUG-uri emise până-n prezent au fost anularea incompatibilităţilor dintre funcţia de rector şi cea de politician, încurajându-se politizarea sistemului, oferirea posibilităţii de a renunţa unilateral la titlul de doctor, care îl scăpa pe Victor Ponta de acuzaţia de plagiat, înfiinţarea de colegii în universităţi pentru elevii care nu au luat bacalaureatul, propunere care a creat discriminare, tăierea din sursele de finanţare ale universităţilor, încălcându-se principiul autonomiei etc. Învăţământul românesc se confruntă în prezent cu deficienţe precum curricula veche şi neadaptată la cerinţele pieţei, salariile mici ale profesorilor, condiţii de studiu precare în anumite şcoli, lipsa materialelor didactice. Soluţiile la aceste probleme sunt prioritare şi ele ar fi trebuit să reprezinte urgenţa pentru actualul Guvern. Pentru acestea nu este nevoie decât de o decizie politică şi o strategie bine elaborată, pentru că rezolvarea lor se poate şi fără schimbarea legii. Aceste deficienţe nu ţin de actualul cadru normativ, ci de conduita guvernanţilor. Să nu uităm că avem în prezent articole din actuala Lege a educaţiei care nu şi-au produs niciodată efectul. Degeaba facem legi peste legi dacă ele sunt încălcate de cei care le fac. Şi, în final, îl întreb pe domnul ministru, credeţi că o nouă lege care să drămăluiască mai bine puţinii bani alocaţi educaţiei va înlocui problema subfinanţării? Nu mai trebuie să ignorăm faptul că o educaţie performantă nu poate să existe fără resurse.
			Domnul Răzvan Rotaru: "Modificarea Legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului" Venirea în sprijinul mamelor şi a familiilor monoparentale prin introducerea unui pachet de alocaţii menit să ofere asistenţă financiară, ţinând cont de specificul situaţiilor (nivel al venitului, număr de copii). Modificarea Legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, care să asigure: revenirea la perioada de 2 ani de acordare a concediului maternal şi indemnizaţia lunară de creştere a copilului; majorarea cuantumului indemnizaţiei lunare la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni; creşterea nivelului minim şi maxim al indemnizaţiei; acordarea în mod diferenţiat a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, în funcţie de nivelul veniturilor; cardul pentru mamele în creştere copil.
			Domnul Răzvan Rotaru: "Creşterea veniturilor pe perioada rezidenţiatului pentru tinerii din sectorul medical" În vederea stopării exodului de medici propun o creştere a veniturilor pentru tinerii rezidenţi din sistemul medical printr-un contract de rezidenţiat. Contractul va cuprinde o clauză prin care beneficiarul va activa un număr de ani în sectorul medical din România, echivalentă cu perioada necesară ca statul să îşi recupereze investiţia. În cazul în care la sfârşitul perioadei de rezidenţiat studentul doreşte să părăsească totuşi sistemul medical din România, acesta va fi nevoit să achite costul investiţiei pe care statul şi-a asumat-o în pregătirea acestuia. O astfel de măsură vine şi în sprijinul consolidării sustenabilităţii sectorului medical. Totodată, posturile de rezidenţiat pot fi plătite parţial de spitalul în care urmează să lucreze viitorul medic specialist, pentru a stimula o competiţie benefică în atragerea de tineri profesionişti. Crearea unui proiect la nivel naţional, de încurajare şi stimulare a personalului medical care lucrează în spitale din străinătate de a reveni să profeseze în ţară, prin recunoaşterea diplomelor şi specializărilor obţinute în afară.
			Domnul Răzvan Rotaru: "Diaspora e România!" - Şcoala de duminică în diaspora. Susţin introducerea unui program de tip "e-learning" care să vină în sprijinul comunităţilor româneşti din diaspora, numit "Şcoala de duminică în diaspora". Prin acest demers social, ne propunem ca educaţia copiilor români din diaspora să fie abordată în mod profesionist şi cu maximă seriozitate de către autorităţile statului. Statul român are obligaţia morală şi constituţională de a le oferi copiilor români posibilitatea de a învăţa să scrie şi să citească în limba română, să aibă noţiuni elementare de geografie, istorie, cultură şi civilizaţie românească. - Program de asistenţă socială pentru românii de pretutindeni. Susţin crearea unui program de asistenţă socială şi a unei "linii verzi" pentru românii din diaspora aflaţi în situaţii defavorizate. Consiliul Naţional pentru Românii de Pretutindeni va identifica aşa numitele zone zero, adică zonele critice în care românii sunt victime ale discriminării, rasismului, sclaviei şi traficului de persoane. Acest organism va colabora cu autorităţile locale şi va interveni pentru salvarea cetăţenilor români aflaţi în situaţii dificile şi degradante. - Contribuţie consimţită pentru pensie în ţară a lucrătorilor din diaspora. Mulţi dintre românii care muncesc în prezent în Europa au lucrat anterior în economia românească şi deci, au acumulat stagii de cotizare în sistemul public de pensii din ţara noastră. Aceste stagii însă nu vor fi suficiente pentru obţinerea unei pensii rezonabile din acest sistem. La aceasta se adaugă faptul că nici în ţările în care lucrează în prezent nu vor avea timpul necesar pentru obţinerea unei pensii suficient de mulţumitoare ca nivel. Soluţia propusă pentru mărirea numărului de contribuabili la sistemul public de pensii din România nu este aceea de a obliga persoanele care muncesc în afara graniţelor ţării să contribuie, ci de a le stimula pe acestea să contribuie, în interesul lor, la acest sistem. - Asigurări de sănătate pentru românii din diaspora. Susţin crearea unei asigurări de sănătate pentru românii din diaspora prin sistemul naţional de asigurări de sănătate. Astfel, românii din afara graniţelor care nu sunt angajaţi cu carte de muncă vor avea posibilitatea să contribuie la bugetul CNAS şi să beneficieze de servicii medicale la nivel european, în ţările în care muncesc. - Înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Românii de Pretutindeni. Pentru a avea un dialog permanent cu diaspora românească, propun înfiinţarea unui organism intitulat Consiliul Naţional pentru Românii de Pretutindeni, a cărui prioritate va fi respectarea drepturilor cetăţenilor români care trăiesc şi muncesc în afara ţării. Din acest consiliu vor face parte reprezentanţi ai diasporei şi reprezentanţi ai statului român care să identifice şi să găsească soluţii pentru problemele şi proiectele comunităţilor de români. Prin implicarea şi recredibilizarea autorităţilor române în faţa propriilor cetăţeni din diaspora, ne vom redobândi respectul şi credibilitatea în faţa autorităţilor şi cetăţenilor din ţările cu comunităţi importante de români.
			Domnul Scarlat Iriza: "România se dezvoltă cu taxe letale" Mediul de afaceri din România a primit din partea Guvernului Ponta o grea lovitură. Introducerea impozitului pe bacşiş a generat un blocaj fără precedent pentru administratorii firmelor, care s-au văzut în imposibilitatea de a gestiona practic fluxul activităţii nou create. Conform reglementărilor în vigoare, unităţile comerciale vor fi obligate să emită un număr dublu de bonuri (unul pentru serviciul oferit, unul pentru bacşiş) şi să întocmească un registru de bani personali pentru angajaţi (înregistrat la organul fiscal conform Ordonanţei de urgenţă nr. 8/2015). Aceştia sunt obligaţi să prezinte inspectorilor fiscali banii pe care îi au asupra lor. Totodată, percheziţiile corporale nu pot fi făcute fără un mandat emis. În aceste condiţii, cum poate fi obligat un angajat să arate câţi bani are în ziua respectivă asupra sa? Probleme apar şi la intrarea în programul de lucru în cazul unităţilor cu mai mulţi angajaţi, care vor pierde timp preţios pentru trecerea în registrul personal a banilor cu care vin de acasă. Iau naştere astfel numeroase probleme legate de modul în care se aplică acest nou impozit. Hăţişul birocratic îngreunează activitatea firmelor, fluxul comercial fiind realmente încetinit. Nu toţi comercianţii sunt însă obligaţi să deţină case de marcat şi să emită bon fiscal. Printre aceştia se numără cei care efectuează lucrări de construcţii, reparaţii, amenajări şi întreţinere de locuinţe, comerţul cu amănuntul prin comis-voiajori, cei care desfăşoară activităţi de asigurări, casele de pensii, precum şi activităţile de intermediere financiară sau vânzătorii obiectelor de cult şi serviciilor religioase. Marea evaziune a fost astfel stopată şi tot ce mai are de făcut ANAF-ul, Victor Ponta şi Eugen Teodorovici este să-i prindă pe chelnerii evazionişti. De ce să recupereze marile prejudicii când pot băga spaima în frizeri şi taximetrişti? Ordonanţa de urgenţă nr. 8/2015 privind impozitarea bacşişului este un atac împotriva micilor întreprinzători şi o uriaşă sursă de abuzuri.
			Doamna Raluca Turcan: "În goana după bani la buget, Ponta introduce taxa pe învăţătură!" Ponta pune 65.000 de profesori în imposibilitatea de a-şi ţine orele. Printr-un simplu H.G., peste jumătate de milion de elevi pot rămâne fără cadre didactice la catedră. Metodologia pentru decontarea abonamentelor lunare păstrează finanţarea navetei profesorilor - la autorităţile locale. Acest lucru înseamnă: Întârzieri garantate la plata decontărilor; Discriminarea cadrelor didactice care lucrează în comunităţi sărace. Primăriile sărace cu siguranţă nu vor putea include astfel de cheltuieli în bugetele locale. Guvernul pasează problema banilor de la nivel naţional la nivel local. Haosul colectării veniturilor la bugetul statului se resimte zilnic. După 42 de noi taxe şi impozite majorate, a venit timpul taxei pe învăţătură! Guvernul plafonează şi abonamentele cadrelor didactice la nivelul tarifului perceput de CFR, tren clasa a II-a. Prin urmare, în 90% din cazuri, la fel cum s-a întâmplat cu plafonarea abonamentelor pentru elevii navetişti, cadrelor didactice li se va deconta o foarte mică parte din abonament, acolo unde nu există tren. Adică, profesorii vor plăti 300 de lei abonamentul lunar, iar şcoala/primăria va deconta doar 50 de lei! Este o plafonare mascată. În zonele de munte, zonele rurale, exact acolo unde este un deficit major de personal didactic, nu există tren! Prin această hotărâre, Guvernul Ponta încalcă dreptul constituţional la învăţătură. Prin intenţia de a plafona costul abonamentelor şi prin transferarea responsabilităţii care-i revine către autorităţile locale - elevii vor rămâne fără profesori la catedră. În trecut, guvernele au mai transferat şi alte cheltuieli în responsabilitatea autorităţilor locale: reparaţii şi construcţii de şcoli/grădiniţe sau finanţarea cabinetelor medicale - rezultatele sunt vizibile - zero finanţare în comunităţile sărace. Înaintea alegerilor prezidenţiale, Victor Ponta a promis marea cu sarea profesorilor. Acum, îi tratează cu dispreţ şi-i forţează să-şi dea demisia dacă nu-şi permit să plătească contravaloarea abonamentului de navetă la şcoală. Revoltător şi ruşinos!
			Doamna Raluca Turcan: "În caz că nu poate explica problemele apărute la cardul de sănătate, PNL cere ministrului să plece!" Ca orice măsură mai mult trâmbiţată, dar mult mai puţin pregătită de către Victor Ponta, implementarea cardului de sănătate a ieşit prost. Este încă un episod al serialului Marea Bătaie de Joc Naţională, regizat de guvernarea PSD. Cei care plătesc incompetenţa sunt tot cetăţenii de rând - umiliţi la cozile de la casele de sănătate din toată ţara. Mai grav este că oameni cu probleme serioase de sănătate nu pot primi reţetele compensate din cauza blocajului din sistem. Guvernul Ponta este din nou incapabil să gestioneze un proiect bun şi direct responsabil de haosul creat în sistem.
			Doamna Raluca Turcan: "Politica premierului plagiator Victor Ponta în educaţie este haosul planificat şi permanent" Totul se schimbă în viteză pentru a şterge urmele greşelilor făcute tocmai prin schimbările produse. Haotică, pentru că premierul plagiator Ponta schimbă totul în viteză, ca nimeni să nu mai înţeleagă de fapt ce face. Viteza de modificare a Legii educaţiei este de 4 ori în 3 ani - fără să existe o direcţie clară şi ţinte precise ale procesului de reformă; Viteza de schimbare a miniştrilor educaţiei este de 2 miniştri pe an: au fost schimbaţi 6 miniştri în 3 ani, ceea ce a dăunat profund continuităţii politicilor educaţionale. Mincinoasă, pentru că niciuna din promisiunile făcute acum 3 ani în Programul de guvernare pe educaţie nu a fost respectată. A promis implementarea programelor "masă la şcoală" şi "şcoală după şcoală" pentru elevii din ciclul primar, dar a blocat iniţiativele legislative ale PNL în Parlament, continuă să întreţină risipa pe un program depăşit - "Cornul şi laptele" - care nu mai răspunde nevoilor actuale, şi nu a prevăzut bani suficienţi pentru programul after-school. A promis eliminarea analfabetismului, dar prin nedecontarea navetei şcolare, plafonarea alocaţiei pentru elevi, întârzierea reformei curriculare şi lipsa programelor pentru profesorii care lucrează cu elevi din familii defavorizate a făcut ca analfabetismul să crească. A promis realizarea a 50.000 de noi locuri în grădiniţe şi creşe, dar a stopat proiectul de lege care permitea construirea acestor instituţii de învăţământ, a sistat construcţiile începute în trecut şi a risipit bani pe proiecte inutile. Anul acesta, în jur de 40.000 de copii nu s-au înscris în clasa pregătitoare. A promis că va sprijini 50 de proiecte de cercetare şi susţinerea Start-up-urilor din domeniul cercetării şi tehnologiei informaţiilor, dar a împiedicat activitatea instituţiei care gestionează fondurile (UEFISCDI) şi a tăiat bani de la cercetare. A promis triplarea investiţiilor în cercetare-dezvoltare, dar nu a dezvoltat niciun proiect de cercetare, ba, mai mult, a sistat proiecte începute prin programele angajate de minister în mijlocul anului universitar. A promis că va subvenţiona achiziţionarea de manuale pentru elevi şi studenţi. Nu s-a întâmplat acest lucru, dimpotrivă, 2014 a fost primul an în care Abecedarele au ajuns pe băncile elevilor în al doilea semestru. Nu a crescut alocaţiile, nici bursele elevilor şi ale studenţilor.
			Doamna Raluca Turcan: "Bilanţul real al PSD pe educaţie" Iată ce au făcut în aceşti trei ani premierul Victor Ponta şi miniştrii instalaţi de PSD la educaţie: au organizat pseudoconcursuri pentru funcţiile de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct şi director CCD-uri: anomalii severe în derularea concursurilor: inspectorii picaţi la examen au devenit evaluatori pentru alţi colegi; 21 de admişi din 69 de înscrişi - candidaţii respinşi la proba dosarului sau la testul scris figurează ca retraşi, şi nu respinşi; inspectorii generali care s-au retras pentru că subiectele au fost dificile şi nu le cunoşteau se întorc pe funcţii, cu toate că ei înşişi apreciază ca nu cunosc legislaţia sau aspecte ce ţin de atribuţiile lor; Candidaţii care nu au promovat examenul scris au fost lăsaţi să susţină interviul şi au luat punctaj maxim (blat - pe faţă); au privat elevii de clasa întâi şi a doua de abecedare şi manuale; au discriminat elevii din învăţământul privat, prin neaplicarea principiului "finanţarea urmează elevul", reamintim faptul că finanţarea este a elevului, nu a şcolii; deci, fiecare elev trebuie să beneficieze de finanţare, indiferent la ce şcoală învaţă; au discriminat elevii navetişti, prin plafonarea sumelor care pot fi decontate la transportul şcolar; au alocat microbuzele şcolare în mod discreţionar: 80% din vehicule au ajuns la primăriile conduse de PSD; au eliminat incompatibilităţile dintre funcţia de rector şi cea de politician; au recentralizat angajarea cadrelor didactice la nivel de inspectorate şi au redus posibilitatea unităţilor de învăţământ de a angaja cadre didactice potrivite; au neutralizat criteriile de clasificare a universităţilor şi de ierarhizare a programelor de studii; au brevetat scăparea de acuzaţii de plagiat! Pe scurt, Victor Ponta şi miniştrii instalaţi de PSD la educaţie şi-au bătut joc în aceşti ani de toţi elevii şi profesorii, de la mic la mare şi de jos în sus. Consecinţele se regăsesc în cifre: 3.000 de şcoli în care se învaţă simultan; 300.000 de elevi care au abandonat liceul sau nu au luat examenul de bacalaureat în ultimii cinci ani; peste 400.000 de copii care nu frecventează şcoala în mod regulat; avem o cifră record a şomajului în rândul tinerilor - unul din patru tineri nu-şi poate găsi un loc de muncă, unul din trei tineri se vede muncind în străinătate, iar 80% dintre tinerii care vor să plece să muncească în străinătate vor pleca pe termen lung sau foarte lung. Sunt tineri pierduţi pentru România, dacă nu chiar expulzaţi! Ce se ascunde in spatele haosului organizat? Interese personale ale primului-ministru de a-şi ascunde urmele plagiatului şi interese politice de partid: O.U.G. nr. 94/2014 îl spală pe Victor Ponta de plagiat, prin oferirea posibilităţii de a renunţa unilateral la titlul de doctor. O.U.G. nr. 92/2012 a stopat posibilitatea ca rectorii să anuleze o diplomă plagiată, a anulat incompatibilităţile dintre funcţia de rector şi cea de politician. O.U.G. nr. 49/2014 permite politizarea sistemului educaţional, atât la nivel preuniversitar, cât şi universitar. Domeniul educaţie este singurul în care PSD este clar ideologic: este la fel de stânga ca şi comuniştii, prin distrugerea educaţiei şi crearea unei politici a falselor valori şi minciuni. au încălcat Legea educaţiei naţionale prin nealocarea a 6% din PIB pentru educaţie, prin neprezentarea rapoartelor anuale privind starea învăţământului românesc; au legiferat exclusiv prin ordonanţe de urgenţe în detrimentul creşterii calităţii actului educaţional şi pentru interesul unor grupuri economice din jurul ministerului; au tăiat bani de la cercetare şi inovare, au girat desfiinţarea instituţiei care garanta transparenţa şi eficienţa cheltuirii banilor din cercetare - UEFSCDI;
			Doamna Raluca Turcan: "Corupţia şi violenţa în şcoli au devenit o emblemă nefericită pentru educaţia din România" Prin întârzierea adoptării Codului etic pentru învăţământul preuniversitar, lipsa unor reguli clare pentru şcoli şi subfinanţarea sistemului educaţional, PSD împinge profesorii şi elevii la fraude. În ultimii trei ani, Ministerul Educaţiei nu a făcut public un raport statistic asupra cazurilor de violenţă în şcoli, deşi România se situează pe primele locuri între ţările europene la acest capitol. PSD a amânat introducerea testelor transdisciplinare la Evaluarea Naţională, Admiterea la liceu şi Bacalaureat. Amânarea aplicării acestor prevederi a venit după ce până acum nu a fost aplicată legea. Propunerile PNL pentru educaţie, respinse sau ignorate de guvernul Ponta PSD: Conectarea şcolii la piaţa muncii. Am cerut triplarea numărului de burse pentru învăţământul profesional, creşterea finanţării per elev şi student, inclusiv pentru învăţământul privat si confesional; Investiţii în infrastructura şcolară; Majorarea burselor pentru elevi, studenţi şi doctoranzi; Întărirea educaţiei permanente a elevului prin generalizarea programului "Şcoală după Şcoală"; Consolidarea şi generalizarea educaţiei copiilor prin punerea în aplicare a contului educaţional al fiecărui nou-născut; Profesionalizarea formării cadrelor didactice prin finanţarea şi punerea în practică a masteratului didactic. PSD-ul a refuzat cu obstinaţie aceste soluţii pentru revitalizarea şcolii româneşti. Concluzia este una singură: nu le pasă! PSD e mai presus de lege, Educaţia în viziunea PSD înseamnă: lipsă de responsabilitate, lipsă de preocupare pentru calitate, etică şi profesionalism. Sunt trei ani irosiţi pentru şcoala românească; trei ani în care Educaţia a regresat; trei ani de practici anacronice în care finanţarea - acolo unde a existat - a urmat interesul politic, nu performanţa sau echitatea. Aşa că, Victor Ponta, ridică-te de la catedră şi pleacă!
			Domnul Ioan Moldovan: Astăzi, mi-am propus să vă aduc la cunoştinţă tema alimentaţiei sănătoase în timpul pauzei de prânz, la ore fixe şi în afara spaţiului de lucru a angajaţilor români. Astfel, campania "Hai la masă!", susţinută şi de Partidul Conservator, vine în ajutorul angajaţilor din România în ceea ce priveşte alimentaţia corectă şi sănătoasă a acestora. De altfel, sunt de părere că obiceiurile alimentare sănătoase sunt poarta spre o stare de sănătate mai bună şi pot preveni afecţiuni cronice precum hipertensiunea, diabetul sau bolile cardiovasculare, având un impact direct în reducerea stresului profesional. Cercetarea naţională a arătat că românii sunt preocupaţi de o alimentaţie sănătoasă. Cu toate acestea, nu reuşesc să adopte un stil de viaţă sănătos în rutina zilnică, iar mâncarea de tip fast-food este soluţia la care mulţi apelează pentru că nu au timp să gătească sau să iasă la masa de prânz. Referitor la preţul mediu perceput ca fiind rezonabil pentru masa de prânz, conform studiului, acesta este de 13 lei într-un fast-food, 17 lei în cazul mâncării livrate şi de 27 de lei pentru un prânz la restaurant. Din acelaşi studiu reiese faptul că 62% dintre angajaţii români alocă mai puţin de 30 de minute prânzului, mâncând în grabă, în incinta locului de muncă. Totuşi, majoritatea celor intervievaţi consideră pauza de prânz acel moment al zilei în care îşi încarcă bateriile alături de colegi, prieteni sau familie, fiind o ocazie bună de a lua o pauză de relaxare.
			Domnul Ioan Moldovan: Una dintre valorile Partidului Conservator este aceea de asigurare a accesului liber şi egal la educaţie, educarea cetăţenilor României în spiritul democraţiei şi încurajarea acestora de a participa la viaţa publică. Cu toate acestea, în prezent, societatea civilă românească se confruntă cu o criză a implicării elevilor în activităţi civice, culturale, artistice, sportive organizate în cadrul unor organizaţii neguvernamentale. Foarte puţini elevi din învăţământul preuniversitar sunt membri sau voluntari ai unor organizaţii neguvernamentale sau în cadrul unor proiecte destinate tinerilor şi organizate de către aceştia. Conform unui sondaj CURS din 2014, peste 49% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani sunt foarte puţini interesaţi de politică şi de viaţa civică. Acest fapt este un efect al lipsei educaţiei civice în şcoli şi, implicit, a încurajării elevilor de a se implica în organizaţii neguvernamentale. Pe de altă parte, în strategia naţională de tineret adoptată de Ministerul Tineretului şi Sportului se face referire la asociaţiile de elevi, dar nu există decât un număr foarte mic al acestora, din cauza condiţiilor greoaie de înfiinţare şi administrare. Nu cu mult timp în urmă am semnat o iniţiativă legislativă care vine în sprijinul elevilor şi totodată oferă un cadru legal de funcţionare a formelor de asociere ale elevilor. Prin acordarea acestui cadru legal de asociere se încurajează asocierea elevilor în activităţile specifice domeniului lor de interes, creşterea gradului de responsabilitate socială a celor care-şi vor asuma înfiinţarea şi conducerea de organizaţii neguvernamentale, asigurarea independenţei faţă de factorii guvernamentali şi creşterea numărului de voluntari în rândul elevilor.
			Domnul Constantin Avram: "Arestul preventiv este act de justiţie sau pedeapsă?" Recenta iniţiativă legislativă a senatorului PSD, Şerban Nicolae, privitoare la modificarea Codului penal, ce vizează măsura arestului preventiv, a stârnit în spaţiul public dezbateri aprinse, cu argumentaţii pro sau contra, şi a avut ca punct de plecare aplicarea abuzivă, chiar discreţionară, spun unii, a acestei măsuri în cazuri penale, ce nu impuneau, spun unii specialişti, aplicarea acesteia. Evident, nimeni nu poate nega necesitatea unei astfel de măsuri în cazurile penale ce fac referire la infracţiunile comise cu violenţă cum ar fi: crime, violuri, accidente rutiere rezultate ca urmare a consumului excesiv de alcool, sau a infracţiunilor ce urmăresc sustragerea de la demararea sau continuarea urmăririi penale, sau, mai simplu, se propune aplicarea acestei măsuri preventive numai persoanelor ce prezintă pericol public iminent. Propunerile senatorului, care este un bun specialist în dreptul penal, mi se par a fi de bun-simţ şi ancorate în realităţile luptei împotriva corupţiei generalizate, demarcate de Direcţia Naţională Anticorupţie. Dar, după cum am văzut, părerile sunt împărţite, unele plasând această iniţiativă în registrul de diminuare a eficienţei activităţii DNA, de fracturare a actului de justiţie, iar altele arătând că iniţiativa este una oportună şi menită a corecta folosirea abuzivă a acestei măsuri de către procurori, venind cu precedente de trimitere în judecată a fostului premier Adrian Năstase, a fostului ministru Miron Mitrea, a deputatului Monica Iacob-Ridzi şi a multor alte cazuri, fără folosirea acestei măsuri a arestului preventive. Ba, mai mult, în cazurile de mai sus, persoanele au fost trimise în faţa instanţelor, judecate în libertate şi condamnate la ani grei de detenţie. Tot în acest context, au fost puncte de vedere care generau întrebări de genul: "...de ce DNA-ul nu insistă pe acţiuni menite a recupera prejudiciile statului prin percheziţii sau sechestre asupra averilor inculpaţilor, rezumându-se numai la măsura arestului preventiv?!" Ca să nu mai vorbim de administrarea preferenţială a probelor în cazurile Dan Voiculescu sau Adrian Năstase, mergându-se până într-acolo încât unii analişti politici să definească amestecul justiţiei în politică, şi nu invers! Pe mine personal argumentele senatorului Şerban Nicolae m-au convins şi pentru că unele fapte de corupţie la nivel înalt şi administrate de DNA au fost demarate şi instrumentate după încheierea celui de-al doilea mandat prezidenţial al lui Traian Băsescu, dar într-un spectacol mediatic de toată spaima opiniei publice. Sunt ferm convins că munca depusă de procurori (care nu sunt altceva decât avocaţii acuzării) este enormă şi presupune o documentare şi o strângere a probelor ce necesită un fond de timp serios şi de aceea se solicită şi sprijinul serviciilor de informaţii. Dar nedumerirea analiştilor politici (care sunt formatori de opinie) faţă de instrumentarea preferenţială sau la comandă politică cred unii, a unor cauze penale, rămâne fără răspuns încă. Eu, care nu am pregătire juridică, înclin să cred că iniţiativa senatorului este una menită a corecta deficienţele actului de justiţie, care în niciun caz nu trebuie confundat cu măsura arestului preventiv, şi nutresc speranţa că această problemă va fi lămurită de specialişti, fără presiunile internaţionale ale unor ambasade! Pentru că am putea remarca implicarea ambasadelor Marii Britanii sau SUA în actul legislativ, implicare ce poate fi calificată de opinia publică românească, ca "amestec în treburile interne ale ţării", ceea ce ne-ar întoarce cu 25 de ani înapoi!
			Domnul George Ionescu: "Ziua internaţională a asistenţilor medicali" Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali (International Nurses Day) a fost stabilită la iniţiativa Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali în anul 1974, în cinstea zilei de naştere a doamnei Florence Nightingale, fondatoarea primei şcoli laice de asistent medical din lume, aceasta fiind considerată întemeietoarea serviciilor de îngrijiri moderne şi deschizător de drumuri în profesia de asistent medical. De atunci şi până în ziua de azi s-au înregistrat numeroase progrese atât în pregătirea asistenţilor, astăzi aceştia fiind absolvenţi de învăţământ superior, cât şi în tehnologia folosită, aceştia beneficiind de aparate şi echipamente medicale extrem de performante. Prin celebrarea acestei zile se doreşte atragerea atenţiei asupra acestui serviciu, ca fiind cel mai important în îngrijirea pacienţilor, cât şi asupra rolului acestora în societate, de altfel asistentul medical fiind şi cel mai important colaborator al medicului. La nivel mondial, această zi se sărbătoreşte de aproape jumătate de secol. Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România marchează Ziua Mondială a Asistenţilor Medicali de aproape 15 ani atât la nivel naţional, cât şi la nivelul filialelor, prin diverse evenimente şi activităţi desfăşurate sub diverse teme. În OAMGMAMR sunt înscrişi, la nivel naţional, peste 120.000 de asistenţi medicali şi moaşe. Cu ocazia acestei zile urez tuturor asistenţilor medicali din România sincere felicitări pentru eforturile depuse în îngrijirea oamenilor, sănătate şi multă putere de muncă.
			Domnul Liviu Laza-Matiuţa: "Trei ani de aroganţă, dispreţ, abuzuri, minciuni şi incompetenţă" Investiţiile publice au fost tăiate în mod iresponsabil, fiind cu 25% mai mici în 2015 comparativ cu 2014, ceea ce se vede în infrastructură, în trei ani nu s-a rezolvat nici un kilometru de autostradă prin propriile proiecte. Au fost introduse în ultimii trei ani 43 de taxe noi şi impozite majorate. Guvernul Ponta a reuşit pentru al doilea an consecutiv să lase fără manuale elevii din clasa întâi şi, mai nou, şi pe cei de clasa a doua, România fiind ţara din UE care investeşte cel mai puţin în învăţământ 3,7% din PIB. Guvernul Ponta asistă pasiv la degradarea sistemului de sănătate. Cele opt spitale regionale promise vor fi de fapt trei, fără nici o perspectivă concretă de realizare. Campania antijustiţie a PSD a constat în faptul că 9 parlamentari PSD au depus un proiect de modificare a Codului de procedură penală care îngreunează obţinerea denunţurilor, face dificilă arestarea şi reţinerea, reduce termenele de prescripţie şi introduce o nouă infracţiune: abuzul de putere al organelor judiciare. Şerban Nicolae, senator PSD, a propus eliminarea arestului preventiv. Am enumerat numai câteva aşa-zise realizări ale Guvernului Ponta în cei trei ani de mandat.
			Domnul Vasile Popeangă: "Ce se vede în factura de energie electrică şi nu ştie lumea?" Ai primit prin poştă factura de energie electrică de la furnizorul tău. Dar dacă te uiţi în factură, vei vedea că plăteşti nişte lucruri cu nume care de care mai ciudate: rezervare, energie activă, contribuţie pentru cogenerare, certificate verzi, CPC şi altele. Ce înseamnă toate astea? Majoritatea sunt lucruri care ar putea lipsi şi ale căror roluri sunt doar de a umfla factura... - Rezervarea e un soi de abonament în care intră un preţ care îţi asigură disponibilitatea energiei la orice oră din zi şi din noapte şi un consum de 1 kWh/zi; pe principiul acesta, şi spitalele sau închisorile pot să-ţi ceară abonament, că sunt disponibile 24/7... Energia activă e cât consumi propriu-zis. Pe linia din factură cu energie activă vezi cât e ce cumperi din "coşul" reglementat; aici e ce se bagă în priză şi ce consumă becurile. Contribuţia pentru cogenerare: plăteşti o sumă care se colectează la furnizor, ajunge apoi la Transelectrica şi se împarte la CET-uri, centrale care produc în acelaşi timp energie electrică şi termică. Bonusul de cogenerare e prost construit, pentru că se duce ca subvenţie fix către cei mai ineficienţi şi mai poluanţi, în loc să stimuleze investiţiile în centrale noi. Pe de altă parte, participăm din buzunarul nostru la investiţiile altora, deci am putea să cerem să devenim coacţionari, dar, deşi avem dreptate, în România nu ne bagă nimeni în seamă. Certificatele verzi: plăteşti o sumă care se colectează la furnizor şi se redistribuie printr-un mecanism special la producătorii de energie verde: eoliene, fotovoltaice etc. Adică fericiţii posesori ai unei centrale de energie verde primesc nişte certificate verzi pe fiecare MWh pe care îl produc şi reuşesc să-l vândă în piaţă. Toţi furnizorii din piaţă (cei care cumpără de la producători şi vând la consumatorii finali) sunt obligaţi să vândă în piaţă, din toată energia pe care o vând, un anumit procent de energie din sursa verde, să zicem, 10%. Ca să-şi facă această cotă, cumpără fie de la producătorii de energie verde, fie certificate verzi pentru fiecare MWh care le lipseşte la cotă. Apoi îţi pun pe factură costul certificatelor verzi. Schema nu e rea, că stimulează investiţiile în tehnologie curată; dar la noi pur şi simplu n-ar fi fost nevoie de o asemenea schemă dacă nu am fi subvenţionat din greu pe principalii competitori ai energiei verzi, sectorul termo de exemplu, banii respectivi putând fi folosiţi pentru eficientizarea lor. Se luptă unii ca să fie scoase din factura casnică, pentru că nu e problema cetăţeanului de rând, deci nu e normal să plătească el. "CPC", cea mai bizară exprimare pentru energia pe care o cumperi din piaţa liberă, de fapt. Tu cumperi, să zicem, 100 kWh. Pe factură vei vedea două linii: "energie activă", 60 kWh; "energie activă pentru CPC", 40 kWh. Ce înseamnă asta? 60 kWh sunt cumpăraţi de furnizorul tău de la producători reglementaţi şi la preţ reglementat, în "coşul" de care vorbeam mai sus; 40 kWh sunt cumpăraţi la liber de pe bursă. Aşa au construit acest calendar de liberalizare. Aceeaşi factură ar fi arătat, în 2012, astfel: "energie activă 100 kWh", fără rândul cu CPC; iar în 2017 vei avea doar "energie activă pentru CPC", adică furnizorul tău va cumpăra energie doar de pe bursă, de la ce producător sau furnizor găseşte, tranzacţionând liber şi fără restricţii. Iarăşi n-ar trebui să existe în factura casnică: atunci când mergi ca să cumperi benzină nu e treaba ta cu cât va creşte la bursă preţul petrolului de import... Cum stabileşte reglementatorul ANRE cât e preţul pentru CPC, numai bunul Dumnezeu şi reglementatorul ştiu. De fapt, estimează cât va fi pe perioada următoare preţul mediu al energiei în bursă şi face apoi rectificări. Care e povestea cu "estimările anterioare"? Preţul tău e reglementat integral şi cuprinde aşa: preţul energiei ("coş" reglementat + CPC) + tarif distribuţie + tarif transport + marja (reglementată) a furnizorului + certificate verzi + cogenerare + accize etc. Coşul reglementat, tarifele de distribuţie, transport, marja reglementată a furnizorului (ultimele trei umflate generos cu ajutorul ciudat al ANRE, având în vedere lipsa de investiţii a celor care fac transportul şi distribuţia), bonusul de cogenerare sunt calculate şi reglementate la începutul anului, iar preţul la care se aşteaptă ANRE să găsească furnizorul tău energie la bursă în perioada următoare şi certificatele verzi sunt iniţial estimate "la ghici" pentru perioada următoare (de pildă, trimestrial). Ca urmare, în factură vei vedea "estimările anterioare" şi apoi rectificarea ulterioară, cu datele concrete din piaţă. Ce nu vezi în factură sunt, concret, tarifele pe care le plăteşti pentru folosirea reţelei (tarif de transport, tarif de distribuţie) care sunt undeva pitite în "rezervare" şi "energie activă". Până la liberalizarea pieţei, preţul pe care îl vezi în factură e reglementat prin ordine ANRE. Simplu, nu? Nu! Dacă se poate complicat, de ce nu? Doar complicând lucrurile se poate înşela cetăţeanul mai uşor, pentru că, până la urmă, nu consumi decât maximum vreo 30% din ce plăteşti, restu-s fraierirea pe faţă a populaţiei şi export de capital românesc.
			Domnul Daniel Florea: "Modernizarea societăţii româneşti" Într-o societate europeană care are drept obiectiv fundamental respectarea drepturilor tuturor cetăţenilor, promovarea egalităţii de şanse reprezintă o latură foarte importantă a politicilor sociale. Eliminarea diferenţelor de salarizare pe bază de gen, combaterea oricărui tip de violenţă fizică şi emoţională, susţinerea organizaţiilor care oferă sprijin persoanelor abuzate sau nedreptăţite - toate acestea sunt măsuri pe care Guvernul le implementează, priorităţi ale Departamentului de egalitate de şanse din Ministerul Muncii. Cred cu tărie că respectul în domeniul ocupaţional şi în familie trebuie să fie acelaşi pentru bărbaţi şi femei, iar dacă ne dorim o ţară cu adevărat modernă, standardele duble trebuie să dispară. Preocupările în acest domeniu au debutat încă din 1990. Pentru promovarea egalităţii de şanse şi de gen se fac eforturi încă de atunci, dar trebuie să fim conştienţi că societatea românească este încă tributară mentalităţilor şi stereotipurilor de gen tradiţionale şi patriarhale. Combaterea lor ne preocupă şi pe noi, politicienii. Astfel, iniţiativa colegei noastre, doamna Rozalia Biro, a fost susţinută de clasa politică, devenind Legea nr. 23/2015 pentru declararea zilei de 8 mai Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Problemele în acest domeniu sunt încă existente şi vizează rezolvări privind egalitatea pe piaţa muncii, protecţia femeilor victime ale violenţei domestice sau reprezentarea femeilor în funcţii de conducere cu putere de decizie. Guvernul României încearcă să implementeze politici publice şi programe care să vină în sprijinul femeilor defavorizate, iar eu cred că susţinerea noastră, a politicienilor, trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor prin implicarea mai activă a organizaţiilor de femei constituite în cadrul partidelor politice - prin organizarea acelor acţiuni care să urmărească creşterea gradului de conştientizare asupra acestui fenomen de interes naţional, alături de creşterea solidarităţii între femei, împreună putând conduce la o realizare de facto a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Consider că garanţia unei societăţi echitabile trebuie să constituie o prioritate pentru noi politicienii, fiind necesar să acordăm mai mult respect femeilor, dând dovadă de înţelegere a importanţei femeii în societatea noastră actuală. Este adevărat că femeile nu sunt percepute la justa lor valoare, iar inegalităţile şi discriminarea între femei şi bărbaţi sunt menţinute în continuare în toate sferele vieţii publice din România, dar asta face ca noi să încercăm să corectăm această inadvertenţă. Prin această lege s-a făcut un prim pas, aducând în prim-planul societăţii româneşti această problemă naţională. Rămâne deci ca prin eforturile noastre colective, ale noastre, ale politicienilor, cât şi ale reprezentanţilor societăţii civile, să schimbăm mentalitatea românilor şi să contribuim la modernizarea societăţii româneşti.
			Domnul Daniel Florea: "Stop defrişărilor abuzive!" Erau vremuri când pădurile acopereau 80% din suprafaţa României, dar nevoia de terenuri agricole, terenuri pentru construcţii sau alte interese economice au redus în mod constant suprafaţa lor, până la 6,37 milioane de ha, cam un sfert din suprafaţa ţării, aducând raportul sub media europeană, care este de 33%. La 1800, România avea 8,5 milioane de hectare de pădure, adică 35-45% din teritoriu. Din păcate, suprafaţa s-a redus continuu, în 1974 scăzând deja la 6,5 milioane de hectare, pentru ca în prezent fondul forestier să cuprindă doar 6,37 milioane de hectare, reprezentând 26% din suprafaţa ţării. Ceea ce este şi mai îngrijorător este faptul că fondul forestier al României este în continuă scădere, din cauza faptului că suprafeţele defrişate sunt mult mai mari decât cele plantate cu puiet, statisticile arătând că ţara noastră ocupă ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte împăduririle. Deşi în ultimii douăzeci de ani au existat şi câteva planuri de împădurire, acestea s-au aplicat sporadic şi discontinuu, în timp ce pădurile României au fost rase de pe faţa pământului într-un ritm alarmant - două hectare pe oră. Consecinţele acestui lucru de o gravitate extremă nu au întârziat să apară - inundaţii devastatoare, alunecări de terenuri sau deşertificări în zonele din sudul tării. Dar câţi dintre noi ştim că România deţine 65% din pădurile virgine rămase pe continent, protejarea lor fiind în continuare o provocare pentru organizaţiile de mediu. Două dintre ele - din Maramureş, respectiv Făgăraş - au fost nominalizate pentru includerea în patrimoniul mondial UNESCO, în urma unui protocol încheiat între WWF România şi autorităţi de mediu din România. Astfel, ţara noastră are în total cinci păduri nominalizate pentru patrimoniul UNESCO. Desemnarea le-ar asigura o protecţie necesară biodiversităţii pe care o găzduiesc. Pentru că pădurile virgine sunt ultimele zone în care natura supravieţuieşte în forma sa pură, fără niciun fel de intervenţie umană. Aceste păduri sunt ecosisteme stabile, în care trăiesc până la 13.000 de specii de vieţuitoare. Raportul dintre fondul forestier şi suprafaţa României indică faptul că ţara noastră se află pe locul 13 în Europa, cu 2,6% mai puţin decât media continentală, iar dacă raportăm suprafaţa împădurită la numărul de locuitori, ocupăm locul 10 în Europa, cu 0,33 hectare pe cap de locuitor. Cauzele reducerii drastice a suprafeţei împădurite sub optimul ecologic sunt poluarea industrială, dar mai ales defrişarea abuzivă, iresponsabilă şi păşunatul excesiv. Calamităţile petrecute în ultimii ani în ţara noastră şi în lume ne-au arătat că, dacă nu respectăm mediul în care trăim, natura se răzbună. Am defrişat pădurile şi nu a mai avut cine să ne protejeze de inundaţii, să stea în calea formării torenţilor, a eroziunii solului, a formării râpelor, în calea nisipurilor zburătoare şi a vânturilor, iar casele şi bunurile noastre au fost distruse sub privirile neputincioase, mai multe vieţi ale semenilor noştri fiind curmate de natura dezlănţuită. Nu putem privi nepăsători cum România rămâne fară păduri, pentru că dispariţia fondului forestier este o problemă care ne priveşte pe noi toţi în mod direct, deoarece pomii sunt, dincolo de interesul economic pe care îl reprezintă lemnul, aerul pe care îl respirăm şi apa pe care o bem. Este timpul să nu mai fim ignoranţi! Pentru generaţiile viitoare avem datoria de a face investiţii importante în acest domeniu, avem datoria de a planta copaci, de a planta păduri. Pădurile sunt o bogăţie importantă a României!
			Domnul Daniel Florea: "Natalitatea în România - sub media europeană" Potrivit Institutului Naţional de Statistică din România, în ţara noastră natalitatea scade, iar rata mortalităţii este cea mai ridicată din Europa, ceea ce înseamnă o scădere dramatică a populaţiei. Cel mai important indicator demografic, natalitatea, a scăzut permanent începând cu anul 1990. Atunci se înregistrau 314.746 de nou-născuţi, în anul 2000 numărul a scăzut la 234.600, iar în 2009 la 222.388. Tendinţa s-a păstrat şi în 2010 şi 2011, când au fost consemnate cu peste zece mii de naşteri mai puţin faţă de anul precedent. România are probleme tot mai serioase pe termen lung. Populaţia a scăzut cu 48.000 de persoane în primele 11 luni ale anului trecut şi asta pentru că naşterile au fost mult mai puţine decât decesele. Iar acest fenomen este deja unul cu vechime. Vârful de naşteri din anul trecut s-a înregistrat în iulie, singura lună în care am avut un spor natural al populaţiei. În toate celelalte luni, numărul naşterilor a fost depăşit de cel al deceselor. Cu o rată de 9,9 născuţi la o mie de locuitori, nivelul din România este sub cel al mediei din Uniunea Europeană. Rata natalităţii este cea mai ridicată în: Irlanda - 16,7%, Franţa - 12,8%; iar cel mai rău stau ţări precum: Austria - 9,1%, Italia - 9,3%, Ungaria -9,3% şi Portugalia - 9,4%. În România, judeţele în care natalitatea a fost în creştere sunt: Botoşani, Iaşi, Suceava, Vaslui, Bacău şi Bucureşti. Rata mortalităţii infantile a crescut constant din anul 2011, fiind înregistrate numeroase decese în rândul copiilor, în creştere cu câteva mii faţă de anul precedent. Însă lunile în care natalitatea depăşeşte mortalitatea sunt foarte puţine. Mai exact doar patru în ultimii trei ani, cu o diferenţă favorabilă de 1.800 de copii în august 2012 şi doar 43 de copii în iulie 2014. Aşa se face că din ianuarie 2010 populaţia României a scăzut cu 60-70.000 de persoane anual în mod natural, fără să-i luam în calcul pe cei care pleacă în străinătate. Este deci de înţeles de ce ONU estimează că în 2050 România va mai avea doar 17,8 milioane de locuitori. Numărul tot mai mic de naşteri va duce la îmbătrânirea populaţiei şi la creşterea numărului de pensionari. În schimb, cei tineri, care trebuie să le plătească pensiile, vor fi tot mai puţini. Estimările arată că dacă acum există 1,3 pensionari la un salariat, raportul va ajunge la aproape doi în 2032 şi la 2,5 în 2042. Deci fie pensiile vor scădea, fie cei tineri vor plăti mai mult. În concluzie, sporul natural în România este negativ, iar speranţa medie de viaţă se micşorează constant. În guvernarea PDL, România a pierdut milioane de locuitori, mulţi dintre ei muncind în alte ţări, peste 50% dintre emigranţi fiind femei. Este evident că toate aceste realităţi au efecte în ceea ce priveşte forţa de muncă, scăderea natalităţii şi a sporului natural al populaţiei. În ultima perioadă, Guvernul României, condus de premierul Victor Ponta, s-a preocupat de situaţia tinerelor familii, dar şi de crearea de locuri de muncă sau de recuperări salariale. Aceste lucruri vor avea ca efecte pozitive stimularea întineririi populaţiei României şi creşterea numărului acesteia.
			Domnul Gavril Mîrza: "Reducerea TVA la carte, adevărat act de cultură" Senatul României a adoptat în urmă cu o săptămână proiectul de lege privind noul Cod fiscal. Sigur că n-a fost ratat de vorbitori acţionând la ordin, şi nu la înţelepciune şi profesionalism - prilejul de a încerca atribuirea de calificative menite să desconsidere şi chiar să anuleze valoarea documentului supus dezbaterii. Dacă, să le spunem totuşi critici, ar fi fost însoţite de propuneri constructive sau ar fi oferit soluţii problemelor la care proiectul de lege îi nemulţumea pe aceştia, cu siguranţă ele ar fi constituit subiect de reflecţie şi dezbatere. Nefiind însă vorba de aşa ceva, 90 de senatori au votat în favoarea proiectului, 4 s-au abţinut şi 36 au votat împotrivă. Urmează ca forul decizional, Camera Deputaţilor, să decidă ,după luarea în considerare a tuturor părerilor ce vor fi exprimate cu acest prilej, asupra adoptării Proiectului de Lege privind noul Cod fiscal. Menit, conform afirmaţiilor ministrului finanţelor, domnul Eugen Teodorovici, să reducă evaziunea fiscală, să susţină creşterea consumului şi să stimuleze creşterea economică, proiectul face referire la scăderi de TVA la game largi de servicii şi produse. Dintre acestea îmi îngădui să salut propunerea de scădere la 5% a TVA la carte, anunţată de domnul ministru al culturii, Ionuţ Vulpescu, propunere pe care o consider, fără rezerve, un adevărat act de cultură. În afara argumentelor economice prezentate şi de domnul ministru în intenţia sa, vă rog să-mi îngăduiţi câteva argumente de suflet, care au importanţa lor, deloc neglijabilă. Să mă explic. Multe din generaţiile actuale, aflate înaintea atingerii maturităţii intelectuale, au pierdut interesul răsfoirii unei cărţi, nu cunosc mirosul inconfundabil al tipăriturilor pe hârtie şi, vai nouă, tuturor, nu au călcat niciodată într-o bibliotecă. Ne-am obişnuit să dăm vina pe internet şi calculatoare, care ne ţin copiii, tinerii şi pe mulţi dintre noi legaţi de scaun şi monitoare, departe de paradisul marii literaturi scrise, fie ea beletristică ori profesională. În ceea ce priveşte pe aceasta din urmă, s-a ajuns la paradoxul că până şi bibliotecile o dezavuează. Am cunoştinţe, ingineri, care şi-au păstrat cărţile din facultate cu sfinţenie, până la anii pensionării, când au vrut să le doneze, culmea, bibliotecii unei universităţi. Le-a fost refuzată intenţia. Studenţii preferă tehnica modernă, care îi ţine departe de biblioteci. Revenind, poate că proasta gestionare a timpului petrecut în faţa calculatoarelor, mai ales de către copiii noştri, poartă o parte din vina pentru lipsa de interes pentru carte. Dar nu ar fi corect să nu adăugăm pe lista vinovaţilor un element agresiv care se numeşte preţ, şi care s-a constituit de foarte multe ori stavilă în faţa intenţiei de achiziţie a micului ca şi a marelui doritor de carte. Am, din acest motiv, speranţa că reducerea TVA-ului la carte, anunţată de domnul ministru al culturii, va permite, aşa cum spunea Domnia Sa, editurilor să susţină un preţ de vânzare accesibil, care să încurajeze cumpărarea de carte şi să readucă miracolul lecturii "cu cartea în mână" în viaţa tuturor. Şi cum se vor găsi, cu siguranţă, vorbitori care să încerce a blama şi această nobilă intenţie, fac efortul de a le reaminti că în 2009,1a Târgul Internaţional Gaudeamus, ministrul culturii de atunci, Theodor Paleologu, declara că şi-ar dori o reducere a TVA-ului la carte. Sigur, vremea a trecut, mulţi dintre cei care au afirmat o anume atitudine şi anumite adversităţi astăzi se situează pe poziţii diametral opuse şi vor să credem că se simt bine. Dar, cum se spune în baştina mea suceveană, "Fie la ei acolo!". Eu, din motivele exprimate mai sus, voi vota în favoarea Proiectului de Lege privind Codul fiscal.
			Domnul Vasile Horga: "Codul fiscal şi nevoia de dezvoltare a României" România se luptă din greu pentru a ţine pasul cu ţările Uniunii Europene. Nu cu cele din elită şi nici cu cele din eşalonul doi, se luptă cu codaşii plutonului. Cred că putem mai mult şi avem şi forţa şi capacitatea de a demonstra acest lucru. Modificarea Codului fiscal ar fi fost una dintre şanse, aceea de a dovedi că putem şi îndrăznim mai mult. Avem potenţial suficient în interiorul nostru, avem şi resurse pe care să le utilizăm, nu avem însă suficientă inteligenţă politică să alegem ceea ce ne face bine. Ştim cu toţii că avem sectorul IMM-urilor cel mai slab dezvoltat din Europa, ca urmare a lipsei resurselor de finanţare a activităţii sectorului, cu o contribuţie extreme de mică la formarea PIB al României, dar care antrenează milioane de locuri de muncă. În loc ca reducerile de fiscalitate preconizate de Guvern să vizeze în primul rând relansarea acestui sector vital al economiei româneşti, ele se axează mai mult pe efecte de câştig electoral şi de imagine, sub umbrela populismului secular. Orice specialist avizat în domeniul economic ar fi dat prioritate reducerii fiscalităţii pe muncă atât la angajat, cât şi la angajator, satisfăcând, în acelaşi timp, două dintre priorităţile României: un sector privat mai puternic, în care rămân mai mulţi bani, şi, în acelaşi timp, salariaţi cu câştiguri mai bune. Totodată, ar fi fost mai inteligent ca profitul brut utilizat ca sursă de finanţare în dezvoltarea sectorului privat al IMM-urilor să nu fie impozitat la concurenţă cu dividendele. Şi în acest caz sectorul privat avea de câştigat, fără ca statul să piardă, întrucât sume de bani mai mari utilizate de IMM-uri în activitatea lor economică generau ulterior mai multe venituri şi, evident, mai multe impozite. Tot aici putem vorbi şi de mai multe locuri de muncă oferite de sectorul IMM-urilor, dacă Guvernul ar fi propus reducerea fiscalităţii atât pe muncă, cât şi pe profitul brut utilizat pentru dezvoltare. Nu s-a întâmplat nici una, nici alta, sectorul IMM-urilor va scădea în continuare, devenind la un moment dat nesemnificativ pentru creşterea economică a României şi, în mod evident, pentru absorbţia forţei de muncă şi ocuparea acesteia, aşa cum se întâmplă astăzi în toată Europa. Este o decizie strategică de politică economică pe care Guvernul nu are dreptul să o rateze.
			Domnul Vasile Horga: "România - ţara în care trăieşti şi te cruceşti!" România este ţara în care cei care te fură strigă cât îi ţin puterile că nu ei sunt hoţii. Asistăm zilele acestea la evenimente greu de înţeles chiar de către cei care sunt în mijlocul lor. În multe oraşe din ţară au loc manifestaţii de protest împotriva defrişării ilegale a pădurilor patriei. Stai crucit şi te întrebi de ce România mai are Guvern, de ce are un ministru la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, dacă treaba lor sunt chemaţi să o facă cetăţenii, prin proteste de stradă? După cât cunoaştem, România nu duce lipsă de legi pentru apărarea bunurilor sale din patrimoniul public sau privat al statului sau chiar din cel privat al persoanelor, astfel încât statul să stea şi să asiste contemplativ cum cetăţenii, prin mişcări de stradă, îşi asumă apărarea acestor bunuri naţionale. Pădurea, de bună seamă, face parte din categoria bunurilor naţionale, iar păstrarea integrităţii acesteia, aşa cum a fost ea moştenită de la părinţii noştri, Guvernul are suficiente pârghii să o facă. Cine, în afară de statul român, administrat momentan de Guvernul Ponta, ar putea să aprobe cât şi cum se taie din pădurile româneşti? Cine organizează achiziţiile publice de tăieri de păduri, altcineva decât Romsilva - regie a statului român aflată sub coordonarea ministrului mediului Graţiela Gavrilescu? Cine se declară neputincioşi în faţa tăierilor masive de păduri din România, alţii decât Victor Ponta şi Graţiela Gavrilescu, tocmai ei, care ar trebui să fie primii care să apere pădurile seculare ale patriei? Cum poate un oficial guvernamental să se declare neputincios în faţa defrişărilor ilegale de păduri, când tocmai doamna ministru Graţiela Gavrilescu este cea care ar trebui să aplice legea împotriva celor care atentează la tăieri ilegale de păduri? Ce aşteaptă dânsa de la protestatarii pe care îi invită cu atâta drag la minister, altceva decât să-i rezolve neputinţa declarată? Dacă este incompetentă în fruntea acestui important minister şi marile probleme de aici o depăşesc, o invităm cu delicateţe să lase locul liber unor oameni care ştiu să conducă şi să purceadă de urgenţă la demisia din fruntea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice. În acest fel, credem că pădurile României vor fi puse la adăpost de vandalism, iar mediul înconjurător va avea numai de câştigat.
			Şedinţa s-a încheiat la ora 10,15.