Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 20-05-2015

Ședința Camerei Deputaților din 20 mai 2015

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Liliana Mincă

16. Supunerea la votul final:

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 18/2015) (adoptat)

Doamna Liliana Mincă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule prim-ministru,

Stimați colegi,

Da, astăzi se scrie istorie. După atâția ani, în sfârșit, a existat consens. În sfârșit, v-ați gândit și la viitorul de mâine, stimați colegi.

Îmi pare rău că proiectul nostru, al democrat-popularilor, a fost respins de către dumneavoastră în plenul Parlamentului. Noi am cerut atunci 200 RON pentru fiecare copil din România.

Astăzi, da, am votat pentru 84 RON. Este un prim pas. Aceasta nu înseamnă că acest vot covârșitor trebuie să rămână doar astăzi așa, în Parlament. Avem un proiect de lege, noi, democrat-popularii, prin care cerem majorarea alocației de stat pentru copii - este la comisiile de specialitate - la nivelul mediei Uniunii Europene. Suntem stat al Uniunii Europene și găsim, putem găsi surse de finanțare, din evaziunea fiscală. Și ați văzut că atunci când se dorește se găsesc bani, s-au găsit bani și se vor găsi bani.

Eu vă mulțumesc astăzi pentru că am reușit să depășim alocația din Bulgaria, deci suntem peste bulgari.

Vă mulțumesc.