Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 decembrie 2015

	1.	Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

	Şedinţa a început la ora 8,30. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În partea a doua a şedinţei domnul deputat Florin Iordache a fost asistat de domnii deputaţi Laurenţiu Chirvăsuţă şi Ion-Marcel Ciolacu, secretari ai Camerei Deputaţilor.
	Domnul Florin Iordache: Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declar deschisă şedinţa de astăzi, 22 decembrie 2015, dedicată declaraţiilor politice.
	Pentru început, îl invit pe domnul deputat Tinel Gheorghe, din partea Grupului PNL, care este foarte matinal, ca întotdeauna. Vă rog, domnule deputat, deputat de Ialomiţa.
	Domnul Tinel Gheorghe: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi care astăzi aţi umplut până la refuz sala, ultima zi a sesiunii ordinare din anul 2015 şi a anului politic 2015, Bănuiesc că, domnule preşedinte, n-o să ne faceţi o surpriză ca între Crăciun şi Anul Nou să ne chemaţi pentru cine ştie ce sesiune extraordinară. Ferească Dumnezeu! Pregătisem un text pentru astăzi şi nu mă hotărâsem la titlu. Mă gândisem să-i dau titlul, dat fiind faptul că suntem şi în preajma sărbătorii Crăciunului, ceva de genul: "De-aş mai duce-o pân’ la toamnă!", dar era cu apropo şi imediat am realizat că mulţi dintre colegii mei mă vor certa, că ce-i cu titlul ăsta. Şi atunci mi-a venit în cap altceva: "Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul!" - dar asta dădea satisfacţie celor de afară, tot cer ei anticipate, o clasă politică nouă, am zis: nici asta nu se potriveşte. "Mă făcu muica oltean" - ei, asta era cu apropo direct, l-am tot certat pe preşedintele Camerei Deputaţilor, am zis, domnule, în ajun de Crăciun să nu-l mai cert. Atunci m-am hotărât, simplu, la a face o analiză a anului 2015, seacă, aşa, din punct de vedere politic, fără să ingerez prea mult cu folclorul popular. Şi am să plec în această analiză de la declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor la început de an, care spunea cam aşa: vrem să recredibilizăm Parlamentul României, să readucem onoarea, stima, corectitudinea în aula Parlamentului şi încrederea între noi şi între noi şi cetăţeni. Şi suntem la sfârşit de an! Ceea ce spunea preşedintele Camerei s-a întâmplat: încrederea e la piciorul gâştei, n-am văzut parlament mai contestat ca ăsta al nostru, am reuşit să-i supărăm pe toţi, prin atitudinea şi prin comportamentul nostru. Am avut iarăşi o marţi neagră, am reuşit să ne dăm salarii speciale - unii, la vârf, acolo -, pensii speciale - unii, nu la tot poporul, că aşa stă bine unui parlament serios. Şi a tot curs, au tot curs pomenile electorale... Dar cel mai grav mi s-a părut însă că Regulamentul Camerei s-a modificat în sensul dorit de preşedintele Camerei Deputaţilor: el nu poate fi schimbat decât la propunerea grupului din care face parte. Ei, şi cum grupul din care face parte n-o să-l schimbe niciodată, ca să-l schimbi pe Valeriu Zgonea sau pe preşedintele Camerei trebuie să modifici regulamentul. E o doză de totalitarism, rămasă de pe vremuri, de până în 1989, care s-a transmis, iată, şi la vârful conducerii socialiste de după 1989. Călin Popescu-Tăriceanu parcă nu-şi găseşte locul, e când cu stânga, când cu dreapta, când la putere, când în opoziţie, e în opoziţie cu partidul, e la putere în nume personal şi ca persoană. E interesant aşa, să fii preşedintele Senatului, al doilea om în stat şi să trâmbiţezi pe toate posturile că tu eşti în opoziţie. Adică nu tu, partidul. Prim-ministrul, ce să mai spun. Extrem de interesant pentru Victor Ponta anul acesta! E ca şi cum în cărţile de istorie am citi peste ani cum nu trebuie făcută politica. Să ai la început de an preşedinţia partidului şi preşedinţia Guvernului, şi la sfârşit de an să nu mai fi nimic, este o doză de masochism în politică, bănuiesc. Altfel, nu pot să înţeleg... Sau o lipsă totală de maturitate. Cert e că Partidul Social Democrat are o conducere acum "excepţională": unul condamnat în primă fază, Liviu Dragnea, care aşteaptă cu înfrigurare verdictul instanţei, iar al doilea, secretarul general... Că de obicei aşa se întâmplă, secretarul general e cel care sapă la temelia preşedintelui. Dar ca să nu mai sape la temelia preşedintelui, secretarul general al partidului a fost ales tot unul care are probleme, aşa că el trebuie să stea liniştit, pe craca lui. Şi cu această conducere "excepţională", PSD-ul se pregăteşte să intre în era sau în epoca Valeriu Zgonea. Să te ţii, muică, ce vremuri vor fi de la anul, de pe timpul ăsta, încolo! Ce a făcut Partidul Naţional Liberal? Partidul Naţional Liberal, pe tăcute, aşa, l-a dat jos pe Victor Ponta, îşi definitivează...
	Domnul Florin Iordache: Vă rog... limitaţi-vă!
	Domnul Tinel Gheorghe: ...lucrurile începute în 2014...
	Domnul Florin Iordache: Aţi depăşit timpul.
	Domnul Tinel Gheorghe: Domnule preşedinte, Termin imediat, că e ultima pe anul acesta şi bănuiesc că nu aveţi foarte mulţi "competitori" în sală...
	Domnul Florin Iordache: Bun. Dar să respectăm, totuşi...
	Domnul Tinel Gheorghe: Până la ora 10,00, după părerea mea, tot să audiaţi declaraţii politice. Şi cred că Partidul Naţional Liberal e în grafic, e în grafic pentru 2016, pentru locale şi pentru parlamentare şi îmi permit un pronostic, la anul, pe timpul acesta, Partidul Naţional Liberal va avea guvern. Nu pot să închei fără să vă urez la mulţi ani, dumneavoastră, domnule preşedinte, stimaţi colegi, un an mai bun decât 2015, plin de bucurii şi de împliniri politice şi personale! Mulţumesc. La mulţi ani!
	Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc. Şi Mama Omida se mai înşală când prevede!
	Îl invit, în continuare, pe domnul deputat Márton Árpád, reprezentantul Grupului UDMR. Se pregăteşte domnul Mircea Lubanovici, Grupul PNL.
	Domnul Márton Árpád-Francisc: Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În data de 15 decembrie, ca de obicei, când nu plouă, m-am dus pe jos la Camera Deputaţilor. La ieşirea din Parcul Izvor, m-am întâlnit cu un grup de oameni care se pregăteau să protesteze, unii dintre ei erau îmbrăcaţi ciobăneşte. Nu am prea înţeles de ce sunt nemulţumiţi, căci urma să dezbatem bugetul de stat. Am trecut printre ei, erau liniştiţi. Ajuns la Cameră, am aflat că urmau să protesteze, cică, împotriva unei prevederi legale, în vigoare din 1976, privind numărul câinilor pe care îi pot avea pe lângă animale, şi a altei prevederi care a intrat în vigoare în vara care tocmai a trecut şi care prevedea că, între 6 decembrie şi 24 aprilie, păşunatul este interzis. Repet, ne aflam în data de 15 decembrie şi dezbăteam bugetul de stat, care nu avea nicio prevedere legală în legătură cu activitatea lor. Cine i-o fi rugat să vină pe la Parlament? Am văzut la televizor că aveau nişte probleme cu sumele pe care trebuiau să le primească de la Guvern, deci ar fi trebuit să militeze pentru acele sume poate acolo. Dar ei au venit aici. Au devenit la un moment dat chiar violenţi, s-au dus pe la Senat, au încercat să forţeze intrarea în clădire. Guvernul, repede, deşi domnul preşedinte Klaus Iohannis a dezavuat astfel de practici, a suspendat aplicarea celor două articole. M-am întors în teritoriu crezând că lucrurile s-au liniştit şi am aflat că, din contră, sunt nemulţumiţi proprietarii de terenuri, pentru că unii dintre ei au chiar animale în grija acestor ciobani, dar unii dintre ciobani au prostul obicei de a le reda animalele, la începutul iernii, să le îngrijească ei, să le dea de mâncare ei, iar cu animalele cu care rămân ei fac un păşunat, fără să întrebe proprietarii de terenuri, pe terenul altora, adică distrugând semănăturile de toamnă, terenurile pregătite pentru a fi însămânţate... Şi se pare că şi acest Guvern s-a grăbit, poate ca şi altele, cu o astfel de ordonanţă de urgenţă, pentru că a făcut un bine câtorva zeci de mii de oameni şi a nemulţumit câteva milioane de proprietari ale căror drepturi, din păcate, sunt nesocotite de unii dintre ciobani. Eu cred că statul de drept înseamnă, aşa cum domnul preşedinte Klaus Iohannis a spus-o, un parlament puternic, ale cărui legi nu pot fi modificate peste noapte cu ordonanţe de urgenţă. Vă mulţumesc.
	Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc.
	Îl invit pe domnul Mircea Lubanovici. Se pregăteşte domnul deputat Virgil Guran.
	Domnul Mircea Lubanovici: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Onorat prezidiu, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin declaraţia de astăzi doresc să vă readuc în atenţie situaţia dramatică cu care se confruntă familia cetăţeanului român Marius Bodnariu, stabilit în Regatul Norvegiei, căreia din luna noiembrie i-au fost luaţi 5 copii, în mod abuziv, de către autorităţile norvegiene, familia fiind acuzată de creştinism radical şi îndoctrinarea copiilor. În calitatea mea de parlamentar al României, reprezentant al românilor din diaspora şi de preşedinte al Comisiei pentru românii din afara graniţelor ţării, dar şi în calitatea mea de creştin practicant, nu pot să nu condamn comportamentul abuziv al Serviciilor Sociale din Norvegia şi să nu constat că abuzul comis de autorităţile norvegiene la adresa minorilor din familia Bodnariu, care intonau un cântec religios în pauza cursurilor de la şcoală, constituie o încălcare a exerciţiului dreptului la libertate de conştiinţă şi libertate religioasă - drepturi fundamentale stipulate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi în Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, precum şi în Convenţia ONU privitoare la drepturile copilului. Abuzurile autorităţilor pentru protecţia copilului din Norvegia - "Barnevernet" şi ale sistemului judiciar din Norvegia au reuşit să afecteze un număr mare de cetăţeni de diverse naţionalităţi, cărora le-au fost luaţi copiii în mod abuziv, sub pretextul respectării interesului superior al copilului. Acţiunile oficialităţilor norvegiene pentru protecţia copilului, ale poliţiei norvegiene, precum şi deciziile instanţelor norvegiene în astfel de cazuri au ajuns să încalce atât Constituţia norvegiană, legile interne ale Norvegiei, dar mai ales obligaţiile Norvegiei din tratatele europene şi internaţionale la care această ţară este parte. Aceste violări ale drepturilor omului, ridicate la rang de politică de stat, atât prin sentinţele nedrepte date de Curtea Supremă a Norvegiei, cât şi prin promovarea de către Ministerul Familiei, Copiilor şi Afacerilor Sociale a unei legi care, sub masca propunerii unui standard nou de evaluare a grijii faţă de copii, restrânge de facto şi de jure dreptul părinţilor naturali asupra educaţiei propriilor copii, au condus, după cum arată chiar statistici din Norvegia, la separarea şi darea spre adopţie sau internarea în centre de plasament a peste 200.000 de copii în ultimii ani. În plus, în conformitate cu legislaţia locală din Norvegia, copiii sunt luaţi de autorităţi de la părinţii lor fără niciun fel de documente legale ale vreunei instanţe judecătoreşti, aşa cum se întâmplă în toate ţările democratice, ci doar în baza hotărârii unei comisii administrative pentru chestiuni familiale, asimilată în Norvegia instanţelor, care dispune dacă copiii luaţi vor fi daţi forţat spre adopţie, dacă părinţii biologici îi vor mai vedea vreodată sau nu şi cât de des au aceştia dreptul să-i viziteze. Stimaţi colegi, Consider că este de datoria noastră, ca reprezentanţi ai instituţiilor statului român, să apărăm interesele cetăţenilor noştri oriunde s-ar afla ei şi ca împreună să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca această instituţie - "Barnevernet" - aşa-zisă de protecţie a copilului, să returneze copiii luaţi fără drept familiei Bodnariu, cât mai repede, pentru a repune în drepturi familia şi a reduce pe cât posibil traumele emoţionale ale copiilor. Cred cu toată convingerea că este datoria noastră, mai presus de orice, să apărăm familia, care este celula de bază în dezvoltarea societăţii omeneşti şi este prima instituţie constituită de Dumnezeu pe pământ. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În încheiere, doresc să salut implicarea şi iniţiativa membrilor grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor şi Senat, de a înainta Preşedintelui României o Scrisoare de susţinere pentru familia Bodnariu şi de a cere ca statul să acţioneze la CEDO, şi de a solicita, prin mijloacele controlului parlamentar, prim-ministrului României, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Muncii prezentarea măsurilor întreprinse în vederea reunificării familiei Bodnariu. De asemenea, solicit implicarea fermă a prim-ministrului Dacian Cioloş şi a Ministerului Afacerilor Externe nu doar la nivel de monitorizare a cazului, ţinând cont de situaţia actuală, care, în ciuda demersurilor care s-au făcut, este extrem de îngrijorătoare, părinţii fiind anunţaţi că autorităţile norvegiene vor începe procedurile de adopţie pentru cei 5 copii, plasaţi deja de autorităţi...
	Domnul Florin Iordache: Vă rog, concluzionaţi.
	Domnul Mircea Lubanovici: ... măsură care, dacă va fi pusă în aplicare, va face ca procesul de reîntregire a familiei să devină aproape imposibil, ţinând cont de precedentele cazuri din Norvegia, când, după ce au fost separaţi de familiile lor, copiii daţi spre adopţii altor familii norvegiene nu au mai avut posibilitatea de a mai comunica vreodată cu familiile... părinţii lor biologici.
	Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc.
	Domnul Mircea Lubanovici: Cu gândul la familia Bodnariu, vă urez tuturor Merry Christmas and Happy New Year!
	Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc.
	Vă reamintesc, aveţi 3 minute. Domnul Virgil Guran. Se pregăteşte domnul deputat Radu Zlati.
	Domnul Virgil Guran: Mulţumesc, domnule preşedinte. A mai trecut un an de activitate şi, ca de obicei, după o anumită perioadă, îţi faci un anumit bilanţ al activităţii. Ne putem uita atât pe site-ul Camerei, cât şi în celelalte statistici, pe lângă nişte date seci, atâtea luări de cuvânt, atâtea declaraţii politice, atâtea iniţiative legislative, stai să te gândeşti la eficienţa activităţii noastre. Şi, de multe ori, ca parlamentar, eşti dezamăgit, văzând că, de multe ori, această muncă nu a fost apreciată aşa cum trebuie, nu a fost catalogată la justa valoare şi, de fapt, de multe ori, cei care ar trebui să aprecieze asta au persiflat sau chiar au neglijat a înţelege ce ai vrut să faci, ce trebuia să iasă. Este foarte adevărat că ne uităm în statistici, sunt foarte multe iniţiative legislative, dar, din păcate, de multe ori vedem că aceste iniţiative vizează ba ziua bărbatului, ba ziua soacrei, a nepotului, a căţelului, a porcului, nu ştiu, tot felul de zile de genul acesta şi, de fapt, foarte puţine legi vizează o dezvoltare economică, o bază de la care să plecăm pentru a ajunge la un nivel de trai occidental. De fiecare dată, în discursuri, în intenţii vedem bunăstarea poporului, vedem bunăstarea naţiunii, o economie solidă, acţionând pe diverse direcţii şi aşa mai departe, vorbe pe care, sincer să fiu, din păcate, din cauza vârstei, le-am auzit şi înainte de 1989, numai că era o singură diferenţă, se mai completa cu "în lumina documentelor de partid şi a tezelor tovarăşului Nicolae Ceauşescu". Dar, de fapt, când tragem linie vedem că lucrurile acestea nu se realizează. Personal am avut câteva iniţiative, zic eu, bune, dar au venit miniştrii din guvernele trecute, reţineţi, din guvernele trecute, aşa, şi au început să spună că nu e bine, că nu se poate, au trimis secretari de stat, după aceea, directori, am stat de vorbă, de fiecare dată era acelaşi text: nu se poate! Mă întreb: noul Guvern, acum, în februarie, când vom începe, poate să înţeleagă aceste iniţiative ale unor oameni care de multe ori muncesc zile, săptămâni şi luni pentru a prezenta o idee bună pentru dezvoltarea acestei ţări? Mă întreb: acest Guvern va înţelege, va promova prin acel aviz...? Când văd aviz pozitiv, negativ de la Guvern, mai ales când nu presupune fonduri, mă întreb ce rost mai avem noi, dacă tot ce spune un guvern este important, iar ceea ce spune un parlament nu? În speranţa că lucrurile se vor îndrepta şi că ne vom apleca spre legi pragmatice şi folositoare dezvoltării acestei ţări, cred că aşteptăm noua sesiune, aşteptăm lucruri mai bune. Vă doresc la mulţi ani, sănătate, toate cele bune! Să dea Dumnezeu să avem un an mai bun în care să luăm hotărâri înţelepte! Vă mulţumesc. Deputat PNL, Virgil Guran.
	Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc.
	Domnul Radu Zlati. Se pregăteşte domnul deputat Costel Alexe. Vă reamintesc, aveţi câte 3 minute. Sunt mulţi vorbitori, vă rog să ne încadrăm în timp.
	Domnul Radu Zlati: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Îmi voi refuza tentaţia de a glosa pe marginea a ceea ce şi-ar fi dorit cei pe ale căror oseminte s-a clădit România democratică de azi, cei care au fost sacrificaţi pe altarul libertăţii, în acel însângerat Decembrie 1989 pe care îl comemorăm în aceste zile. Dar nu mă pot împiedica să mă gândesc la faptul că, la modul cel mai general, aceştia şi-au dorit mai multă libertate, mai multă prosperitate, precum şi o viaţă mai bună pentru ei şi pentru cei dragi lor. Or, nici libertatea, acea libertate provenită şi inspirată din cunoaşterea de sine şi a lumii, nici prosperitatea obţinută prin efortul personal, nici dezvoltarea durabilă nu pot fi obţinute, păstrate şi transmise posterităţii, fără educaţie. După intrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană, ţara noastră nu a mai avut parte de un proiect naţional, de un ţel capabil de a concentra energii, voinţe şi acţiuni care să întrunească, fie şi doar la modul relativ, consensul clasei politice şi al societăţii civile. Un astfel de proiect, un astfel de scop nobil ar fi putut fi educaţia naţională, dar nu orice fel de educaţie, ci una care să poată aduce România în elita europeană şi mondială, acolo unde credem cu toţii că inteligenţa nativă a poporului român ar putea să ne plaseze, dacă, desigur, ar fi slujită cu decenţă, onestitate şi profesionalism de către diriguitorii destinelor învăţământului românesc. Dar, deşi toţi decidenţii politici admit faptul că cea mai bună investiţie pe termen lung este aceea în educaţie, deşi toţi oamenii politici marcanţi au admis că statul român trebuie să depună eforturi mai susţinute pentru dezvoltarea învăţământului, deşi avem un preşedinte care a onorat profesia de cadru didactic, deşi avem un Guvern format din personalităţi care au în spate nu o carieră politică, ci una bazată pe cunoaştere şi expertiză, ei bine, în ciuda tuturor acestor premise favorabile, România a pierdut încă un an şi şi-a refuzat tentativa, până şi tentativa de a tenta, de a ieşi din topul negativ al învăţământului european. Cu un buget păstrat la dimensiuni meschine, nimic nu se va putea clădi durabil. Sistemul de învăţământ va funcţiona, de bine, de rău, mai mult prin inerţie şi prin sacrificiile umile ale personalului didactic. Dar, la un sfert de secol de la Revoluţia din Decembrie şi la aproape 100 de ani de la Marea Unire, România nu are un proiect de ţară şi aproape că nu mai are educaţie naţională. Sau, mai bine zis, comparativ cu statele europene, acum stăm mult mai prost decât în urmă cu 100 de ani. Am putea plânge, stimaţi colegi, dacă nu ne-ar fi ruşine. Iar de această ruşine, toate apele Vavilonului nu ne pot spăla. Radu Zlati, deputat PNL.
	Domnul Florin Iordache: Mulţumesc.
	Domnul deputat Costel Alexe. Se pregăteşte domnul deputat Daniel Gheorghe.
	Domnul Costel Alexe: Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor, Declaraţia mea politică se cheamă "22 decembrie 1989 - 26 de ani fără răspuns". Doamnelor şi domnilor, Astăzi comemorăm oficial 26 de ani de la victoria Revoluţiei Române, mai exact alungarea cuplului de dictatori Elena şi Nicolae Ceauşescu. Dintre toate zilele Revoluţiei, începută la Timişoara şi încheiată la Bucureşti, ziua de 22 decembrie rămâne cea mai marcantă, pentru că ea aduce simbolul Revoluţiei, şi anume libertatea. Pe 22 decembrie 1989, românii au putut să vadă, după aproape jumătate de secol, ce înseamnă libertatea. Preţul plătit a fost enorm: peste 1.000 de morţi şi peste 3.500 de răniţi, majoritatea tineri, cei mai mulţi dintre aceştia, în zilele care au urmat lui 22 decembrie 1989. De aici, întrebarea firească: cine a produs aceste crime? Cine a ucis cu sânge rece pe acei tineri nevinovaţi, care au luptat cu mâinile goale? Multe dintre răspunsuri sunt doar intuite. Cei care au luat puterea în acele zile sunt şi cei care au avut controlul asupra maşinăriei de forţă a armatei, a serviciilor speciale şi, deci, a violenţei împotriva propriei populaţii. După 26 de ani, dosarul revoluţiei a fost închis, iar peste 40 de plângeri sunt depuse pentru a putea fi redeschis. Crimele de la revoluţie, ca orice astfel de masacru, beneficiază de imprescriptibilitate şi, de aceea, din perspectiva dreptului penal, acei vinovaţi nu se vor putea ascunde la nesfârşit şi nu vor putea scăpa. Dosarul Mineriadei din iunie 1990 a fost redeschis, şi un fost preşedinte, un fost prim-ministru şi alţi demnitari au fost puşi sub acuzare. Este un semn ca braţul justiţiei poate acţiona şi după un sfert de secol. Este vital ca o anchetă temeinică să facă lumină, deoarece, dacă acest lucru se va întâmpla, sunt convins că magistraţii vor avea curajul şi determinarea necesare şi ca alte urgenţe ale "procesului condamnării comunismului" să aibă loc: anchete privind abuzurile şi crimele Securităţii, tragerea la răspundere a foştilor demnitari comunişti care au produs abuzuri, investigarea unor evenimente mai puţin cunoscute, dar la fel de importante, precum revolta studenţilor de la Iaşi din 1987. Semnalul dosarului Revoluţiei din 1989 ar crea indiciile necesare pentru a judeca foarte corect şi consecinţele politice ale tranziţiei. Este evident că istoria şi dreptatea nu mai pot fi recuperate, dar este foarte posibil ca românii să vadă exact cum arată tabloul preluării puterii, cum ulterior puterea s-a transferat la alţi actori şi cum mulţi au fost păcăliţi că eşaloanele 2 şi 3 din Partidul Comunist sau Securitate pot readuce România pe drumul democraţiei şi al prosperităţii. Dragi colegi, Doamnelor şi domnilor, Ca membri ai Parlamentului, cred că trebuie să facem din problematica procesului comunismului o urgenţă, nu numai din perspectivă legislativă, dar şi din datoria de a răspunde, nu doar la fiecare comemorare a lui 1989, la întrebările la care justiţia nu a putut răspunde. Dacă ne uităm în jurul nostru, suntem într-o situaţie deplorabilă. Poate doar Bulgaria şi republica Moldova ne sunt parteneri, însă Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Statele Baltice, cu toţii au ştiut să prioritizeze prin instituţii legi bune şi curajoase, fonduri alocate şi, nu în ultimul rând, persoane oneste, condamnarea reală a comunismului. Mesajul nostru până acum a fost mereu neclar şi nesincer, pentru că societatea a văzut că niciodată nu a fost vreme de aşa ceva. Iar atunci când a existat o anumită preocupare, ea a fost distorsionată şi utilizată politic. Sper ca, odată cu anul electoral 2016, având deasupra partidelor un preşedinte care nu a fost membru al partidului comunist, să reuşim să facem, într-un târziu, ordine, cum se spune, şi în acest capitol atât de problematic: justiţia să aducă vinovaţii în sala de judecată, să dăm statului şi societăţii legi şi instituţii bune de care copiii noştri să fie mândri atunci când vor vorbi despre trecut. Să nu uităm că uneori ce vine după comunism este mai grav şi mai periculos decât comunismul însuşi! Costel Alexe, deputat de Iaşi.
	Domnul Florin Iordache: Îl invit pe domnul deputat Daniel Gheorghe. Se pregăteşte domnul deputat Aurelian Mihai.
	Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Astăzi voi vorbi despre cei 26 de ani care se împlinesc de la prăbuşirea regimului comunist în România şi de la începutul unui lung proces, un proces traumatizant de democraţie, de tranziţie la democraţie şi la societatea liberă, un proces pe care noi nu ştim când îl vom încheia. Din păcate, ne gândeam cândva că acest proces de tranziţie dintre societatea comunistă şi lumea liberă, lumea capitalistă - cum o denumeam noi atunci, în anii ’90 - va fi unul mult mai scurt şi unul mult mai sigur. Din păcate, istoria a dovedit că aceste schimbări majore au şi cer o mult mai lungă perioadă. Acum 26 de ani s-a ieşit în stradă şi s-a murit pentru libertate. Principalul lucru pe care oamenii de atunci, care au ieşit în stradă, care au scandat împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului său şi pe care l-au cerut toţi aceşti oameni - mulţi dintre ei deveniţi martiri, precum s-a întâmplat cu 1.104 români care au murit şi s-au jertfit ca noi să fim astăzi liberi - principalul lucru pe care l-au cerut a fost mai multă libertate, mai multă demnitate şi înlăturarea unui regim totalitarist, absolut abuziv şi total depăşit de istorie. Din păcate, după 26 de ani, sacrificiul acestor oameni, dintre care unii extrem de tineri, chiar şi copii au murit atunci la revoluţie, riscă să fie uitat. Riscă să fie uitat, deoarece pe jertfa eroilor şi a martirilor de la revoluţie s-a clădit o societate care mi-e teamă că, de multe ori, are foarte puţine în comun cu aspiraţiile sincere şi curate ale celor care au ieşit în stradă atunci, în decembrie 1989; o societate unde clientelismul, arivismul şi oportunismul şi-au creat drum liber şi au devenit norme de ascensiune socială şi norme de ierarhie publică; o societate în care uităm tot mai des valorile fondatoare şi o societate în care uităm să ne oglindim în lucrurile care reprezintă cu adevărat rădăcinile noastre şi lucrurile care ne definesc pe noi, ca persoane şi ca naţiune. Din păcate, cei care au murit acum 26 de ani în conştiinţa publică de astăzi riscă să fie uitaţi, la fel cum riscă să fie uitată şi tragedia a ceea ce înseamnă totalitarismul, a ceea ce înseamnă regimul represiv şi regimul care îngenunchează omul ca persoană şi distruge libertatea individuală. La 26 de ani de la revoluţie, astăzi, pe 22 decembrie 2015, ca o paralelă cu 22 decembrie 1989, vedem tot mai mulţi români care încearcă să-şi regândească schema de valori morale şi sociale într-o perspectivă etatistă, dintr-o perspectivă opresivă şi dintr-o perspectivă în care instituţiile de forţă şi instituţiile care au reprezentat principala pârghie a represiunii din decembrie 1989 se încearcă a fi redefinite şi revalorizate. Am uitat tragedia celor 45 de ani de comunism şi încercăm acum, sub anumite aspecte care par a fi atrăgătoare, comerciale şi sclipitoare, să reedităm toate acele nonvalori care ne-au fost propagate 45 de ani şi ne-au fost impuse cu forţa de un regim criminal.
	Domnul Florin Iordache: Vă rog să concluzionaţi.
	Domnul Andrei Daniel Gheorghe: În final, aş dori să mă adresez tuturor celor care suntem aici, să nu-i uităm niciodată pe martirii şi pe eroii revoluţiei, să nu-i uităm pe cei care, în decembrie 1989, au dat o probă de curaj, de eroism şi de spirit de sacrificiu în numele naţiunii române. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au murit eroic în decembrie 1989 şi Dumnezeu să ne ierte pe noi, toţi ceilalţi care am rămas în urma lor şi care nu am dovedit decât laşitate, obedienţă şi teama de a aduce la îndeplinire nişte idealuri nobile ale unei revoluţii curate şi revoluţii întemeiate pe dorinţa de libertate a oamenilor. Vă mulţumesc.
	Domnul Florin Iordache: Îl invit pe domnul deputat Aurelian Mihai şi se pregăteşte domnul deputat Cristian Roman.
	Domnul Aurelian Mihai: Bună dimineaţa, domnule preşedinte! Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Da, au trecut 26 de ani de la Revoluţie. Refuz să-mi iau astăzi o cravată, pentru că atunci oamenii au ieşit cu piepturile goale în faţa tancurilor, au înfruntat destinul şi istoria şi, mai mult decât atât, mulţi au renunţat la lucrul cel mai de preţ - viaţa, pentru ca noi astăzi să vorbim liber în Parlamentul României. Nu există nicio posibilitate să ne scuzăm, ca oameni politici, pentru faptul că astăzi, la 26 de ani de la acele momente, încă România este o ţară săracă, încă România şchiopătează la ceea ce înseamnă nivel de trai şi la ceea ce înseamnă dezvoltare. Privind în urmă la cei 25 de ani înainte de Revoluţie şi la cei 26 de ani după Revoluţie, trebuie să ne convingem că inclusiv acest sistem pe care-l blamăm - şi pe bună dreptate îl blamăm - a fost cu mult, cu mult mai eficient din punctul de vedere al industrializării şi al dezvoltării, pentru că dacă astăzi vorbim despre o Românie care este săracă - a cărei populaţie, poate peste 20%, se află în afara ţării şi vorbesc de populaţia activă a unei ţări sărăcite, în care există companii străine care au capitalizare bursieră mult peste ceea ce înseamnă produsul intern brut al României - nu este decât vina celor care au venit să facă politică şi nu au făcut politică. Politica se face cu mult curaj, iar atunci când un om vrea să aducă rezultate şi vrea să facă lucruri bune, nimic nu-l poate împiedica. Ce-i lipseşte unui om politic pentru a face bine semenilor săi şi celor care l-au trimis în Parlament şi care au crezut în el? Curajul şi dărnicia de a merge pe linia pe care oamenii i-au trasat-o. Această ţară merită mai mult, acest popor merită mai mult, istoria ne aparţine, iar viitorul nu trebuie să-l scăpăm din mână. România va avea un viitor, fie că vor unii sau alţii să ajungem mult mai săraci decât suntem. Reţineţi, România are viitor! Dumnezeu să-i odihnească pe acei martiri din decembrie 1989. Şi încă ceva: s-au chinuit oamenii ani buni după Revoluţie cu acel punct 8 de la Timişoara şi cu desecretizarea acelor dosare care încă şi astăzi, ca fenomen, pot să spun, trenează. Sunt încă multe lucruri de făcut, ne aşteaptă un an greu, un an în care sper să avem mai mult curaj, iar Parlamentul să fie Parlament.
	Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc.
	Îl invit pe domnul deputat Cristian Roman. Se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Udrişte.
	Domnul Cristian-Constantin Roman: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am intitulat declaraţia mea politică "Adevăratul slogan al guvernării PSD - «după noi, potopul»". Abia acum când PSD nu mai deţine controlul guvernării, când nu mai controlează accesul la informaţiile financiare ale ţării şi nu mai ascunde adevărurile dureroase, acum când aparatul de propagandă începe să dea rateuri, încep să se vadă adevăratele rezultate privind modul în care PSD a guvernat această ţară vreme de aproape patru ani: minciună, propagandă, laudă de sine şi niciun fel de proiect util demarat şi dus până la capăt de fosta guvernare. Mai mult, prin exces de promisiuni şi măsuri populiste, s-a atentat chiar şi la fărâma de stabilitate a economiei, de care cu toţii ne aducem aminte cât de greu a fost câştigată. Şantiere închise, proiecte blocate, autostrăzi fărâmate, combinate închise, licitaţii trucate şi alte "mari realizări" poartă marca înregistrată a PSD. Cu toţii au luptat umăr la umăr pentru a împiedica dezvoltarea acestei ţări, pentru a împiedica creşterea numărului de angajaţi din economie şi reducerea numărului de şomeri şi s-au opus creşterilor salariilor bazate pe o creştere a productivităţii venite dintr-o economie mai sănătoasă, mai productivă, care poate să plătească salarii mai bune. Stimaţi colegi. Standardul de viaţă al unui popor nu poate creşte din pix. Pentru aceste motive, PSD şi Victor Ponta şi-au pregătit cu mare atenţie ieşirea de la guvernare şi pentru acest motiv au promis vrute şi nevrute şi chiar au legiferat măsuri pentru care ştiau foarte bine că nu au soluţii bugetare. Sub PSD şi Victor Ponta sărăcia a explodat. Nu o spun doar eu sau statistica oficială oferită de Institutul Naţional de Statistică. Este suficient să mergi prin comunele şi satele României şi constaţi imediat că, în loc să progreseze, România şi românii sunt mai săraci şi mai slab dezvoltaţi. Sub guvernarea triumfalistă socialistă, peste 3.000 de şcoli nu au autorizaţii de funcţionare, zeci de spitale sunt focare de infecţie pentru pacienţi, benzina este în continuare printre cele mai scumpe din Uniunea Europeană, drumurile naţionale şi cioturile de autostradă arată ca după bombardamente, iar în mediul de afaceri numărul întreprinderilor scade de la o zi la alta. Victor Ponta şi PSD au considerat vreme de patru ani că propaganda mincinoasă ţine de foame şi că oamenii nu ştiu că este uşor să promiţi, însă este extrem de greu să faci. PSD a promis o lege unitară a salarizării în domeniul public, dar a realizat o creştere a inechităţilor. PSD a promis mii de kilometri de autostradă, dar astăzi buldozerele dărâmă în loc să construiască. PSD şi Victor Ponta au promis şi cel mai cinstit şi cel mai competent Guvern, însă ce fel de miniştri au guvernat România, am constatat cu toţii. Mă mir că Victor Ponta nu l-a plagiat şi pe Dan Diaconescu şi nu a promis câte 20.000 de euro, poate chiar şi mai mult, pentru fiecare român. Ar fi fost în stare, ştiind că nu el trebuie să onoreze angajamentele şi promisiunile. PSD a guvernat tot timpul după principiul "după noi, potopul", iar situaţia în care se află acum România demască modul profund incompetent de care a dat dovadă în ultimii patru ani. Deputat PNL de Botoşani, Cristian Roman. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
	Domnul Florin Iordache: Îl invit pe domnul deputat Gheorghe Udrişte. Se pregăteşte doamna deputat Florica Cherecheş.
	Domnul Gheorghe Udrişte: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi parlamentari, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Bulina roşie şi acordul ISU - isterie sau prostie?" În box se întâmplă deseori ca unul dintre combatanţi, atunci când este copleşit şi nu dă semne că îşi revine, să se dezmeticească în ultimul moment "din pumni". Cam aşa se întâmplă şi în zilele noastre. A trebuit să se producă tragedie, să moară oameni ca să ne trezim în sfârşit la realitate şi să revenim cu picioarele pe pământ. Convieţuim cu "bulina roşie" de peste 15 ani. Ne însoţeşte zi de zi, fie că ne relaxăm pe vreunul dintre marile bulevarde ale Capitalei, fie că avem chiar vreo treabă, fie că mergem la medic sau la cinema, "bulina roşie" ne însoţeşte şi ne urmăreşte încă de la sfârşitul anilor '90. Recent i-a trezit din nesimţire şi pe cei care ar fi trebuit să ştie de când a fost inventată şi aplicată "bulina roşie" pe zeci de clădiri, cel puţin în Bucureşti, care este rolul acesteia, asta în condiţiile în care n-a căzut de pe faţada clădirii sau n-a fost îndepărtată cu bună ştiinţă. Şi iată că brusc a intervenit "potera" controlorilor şi inspectorilor, au închis imobile, la unele doar parterul unde funcţionau instituţii, lăsând liber accesul locatarilor de la etajele superioare, au închis localuri de alimentaţie publică, falimentează zeci de mici afaceri şi lasă pe drumuri alte zeci de oameni. Nu ştiu şi nici nu găsesc pe cineva care să-mi explice dacă astfel trebuie să funcţioneze lucrurile, dacă aceste decizii sunt bune sau rele, când ne vom opri şi ce rămâne de făcut pe mai departe?! Nu pot să nu mă întreb ce au făcut aceşti responsabili cu viaţa noastră timp de peste 15 ani? Şi nu s-au dezmeticit bine aceştia din urmă, că şi-au revenit "din pumni", asemenea combatanţilor din meciurile de box, şi reorganizaţii şi parareorganizaţii de la pompieri, actualmente Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Este o reală nebunie ce se întâmplă acolo. În timp ce celor cu "bulină roşie" li se dau somaţii şi îşi trag obloanele, cei de la ISU sunt complet depăşiţi de situaţie. După acţiunea de închidere a numeroase instituţii sau localuri, cu bulină roşie sau fără aviz ISU, acum blocajul s-a extins şi la noile dezvoltări imobiliare, deoarece nu primesc autorizaţii de la pompieri sau de la alte instituţii. Autorităţile refuză să mai semneze documente. Ultima descoperire, care te lasă pur şi simplu perplex, este aceea că metroul din Bucureşti nu are autorizaţie ISU. Fraţi români, treziţi-vă! Facem apel la raţiune. România are nevoie de minţi limpezi, de administraţii funcţionale, cu funcţionari mulţumiţi de salarii şi care îşi fac treaba după model occidental. Fac, aşadar, apel la autorităţile române să se deştepte, dacă n-au făcut-o încă. Eventual le sugerez să-şi dea şi cu puţină apă pe faţă dacă este nevoie, să se uite în oglindă şi să purceadă la treabă, cu capul, şi nu cu dosul. Vă mulţumesc. Deputat Gheorghe Udrişte, Bucureşti.
	Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc, domnule deputat.
	O invit, în continuare, pe doamna deputat Florica Cherecheş.
	Doamna Florica Cherecheş: Vă mulţumesc. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "În România, Norvegia şi peste tot în lume Crăciunul se sărbătoreşte în familie". De mai bine de o lună, Marius şi Ruth Botnariu trăiesc drama separării de cei 5 copii minori ai lor, cel mai mic fiind un sugar, în vârstă de numai 3 luni. Instituţia norvegiană de protecţie a copilului, Barnevernet, şi agenţi ai Poliţiei norvegiene au dispus această măsură extremă, părinţii fiind reţinuţi şi interogaţi de poliţie timp de mai multe ore, iar apoi eliberaţi, în condiţiile în care s-a considerat că nu sunt persoane violente sau periculoase. Acţiunea a fost generată de o sesizare exprimată de directoarea şcolii unora dintre copiii familiei Bodnariu, care ar fi calificat părinţii că, adoptând un stil de viaţă creştină radical, având drept consecinţă îndoctrinarea copiilor, s-a semnalat, cu titlu de exemplu, faptul că una dintre fetiţe ar fi cântat la şcoală un cântec creştin. Oare cum au putut determina gradul de îndoctrinare a bebeluşului de numai 3 luni, şi el separat, în mod brutal, de părinţii lui? Instituţia norvegiană menţionată ar fi concluzionat şi asupra unei conduite abuzive a părinţilor asupra copiilor. Din toate datele disponibile, dar şi din cazurile precedente înregistrate în ultimii ani, în special în cazul familiilor de străini stabilite în Norvegia, consider că este vorba de o interpretare abuzivă a principiului, interesul superior al copilului. Este de neînţeles graba cu care autorităţile norvegiene au declanşat procedura adopţiei internaţionale pentru aceşti copii, confiscându-i pur şi simplu, ştiindu-se că aceştia au rude apropiate care i-ar fi putut găzdui până în momentul în care cazul va fi fost lămurit. Nu vreau să dau crezare zvonurilor că ar fi vorba, în fapt, de o răpire, dar, ca mamă a patru copii, voi susţine întotdeauna că locul în care copilul se dezvoltă armonios este în familie şi că doar un motiv foarte serios ar trebui să determine o astfel de măsură radicală. Din păcate, soţilor Bodnariu nu li s-au comunicat faptele pentru care le-au fost luaţi copiii şi motivele pentru care fraţii au fost separaţi, duşi în trei oraşe diferite, şi nici de ce nu pot să-şi viziteze copiii, decât cu mari restricţii, sau chiar deloc, în cazul lui Marius, asta, în condiţiile în care dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 8, libertatea de conştiinţă şi de religie, art. 9 şi interzicerea discriminării, art. 14, sunt garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instrument care a fost ratificat şi de Norvegia. O mulţime de cetăţeni s-au solidarizat cu familia Bodnariu, cerând într-o formă sau alta, stoparea abuzului autorităţilor norvegiene şi reunificarea familiei. Sute de cetăţeni au protestat în stradă zilele trecute la Bucureşti, alţii au trimis scrisori la Ambasada Norvegiei, au iniţiat o petiţie online sau au întreprins alte demersuri. Nu putem sta nici noi indiferenţi la drama acestei familii şi trebuie să luăm atitudine, să condamnăm astfel de practici şi să facem tot posibilul ca ele să nu se mai repete. Alături de un grup de parlamentari, am depus o interpelare adresată Premierului Dacian Cioloş, ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu şi ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, doamna Claudia-Ana Costea, prin care am solicitat să ni se comunice ce măsuri şi acţiuni urgente s-au adoptat sau urmează să fie adoptate pe relaţia cu statul norvegian, pentru a facilita reunificarea familiei Bodnariu cât mai rapid posibil. Solicităm sprijinul autorităţilor româneşti pentru soluţionarea grabnică a acestui caz. Pentru că ne mai despart foarte puţine zile de Crăciun, îmi exprim speranţa ca inimile autorităţilor norvegiene să fie sensibilizate de solidaritatea exprimată cu familia Bodnariu, astfel încât Marius şi Ruth să-şi poată îmbrăţişa copiii şi să colinde împreună, uitând tot acest coşmar. Crăciunul se sărbătoreşte în familie, în România, în Norvegia şi peste tot în lume! Florica Cherecheş, deputat PNL de Oradea.
	Domnul Florin Iordache: O invit pe doamna deputat Carmen Hărău. Vă rog, doamnă deputat.
	Doamna Eleonora-Carmen Hărău: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am avut ieri şedinţă solemnă în legătură cu sărbătorirea a ceea ce noi cu toţii numim revoluţie, pe drept cuvânt sau în mod fals. Nu poţi să nu te gândeşti, în această zi, în ziua de ieri, în ziua de astăzi, la ceea ce s-a întâmplat în perioada cuprinsă între 1989 şi anul curent. E vorba de 26 de ani, în care sângele vărsat de nişte tineri entuziaşti în stradă ne-a dat ocazia, oportunitatea, să schimbăm practic trendul, să îmbunătăţim practic soluţiile de devenire naţională, făcând parte din structurile euro-atlantice. Însă, stimaţi colegi, cei 26 de ani au însemnat o perioadă de proastă gestiune a oportunităţii care ne-a fost atunci deschisă, s-a negociat prost, iar avantajul de a face parte din structurile euro-atlantice s-a transformat, în anumite domenii, în mult prea multe domenii, în opusul lui. În această perioadă, muncitorul mândru şi priceput de mai dinainte, cu tradiţie de dinainte, perioada interbelică, s-a transformat în asistat social, în masă politică de manevră. Structuri de stânga, care au deţinut puterea, chiar şi atunci când s-au numit a fi de dreapta, când au avut impresia sau au vrut să creeze impresia că sunt de dreapta, au fagocitat pur şi simplu clasa muncitoare românească. Există o pleiadă de potentaţi politici şi din zona business-ului în această perioadă care şi-au trimis copiii la şcoală încă din gimnaziu, din liceu, în orice caz, cu intenţia clară să-i stabilizeze, să le construiască viaţa într-o altă parte a lumii şi cu semnalul pe care l-au dat în legătură cu preocuparea pentru soarta României, pentru soarta românilor. Foarte adesea, demnitari aflaţi în dificultate au preferat să se trateze în străinătate, în timp ce sistemul sanitar de care ei erau responsabili se ducea de râpă. Mult prea adesea am fost în situaţia de a consuma, practic, de a distruge treptele pentru consum, de a le distruge în sensul consumului, treptele pe care noi trebuia să ne urcăm spre lumină, spre progres. A fost un lucru al cărui preţ îl plătim acum, cu salarii minime pe economie absolut indecente, cu un nivel al consumului şi cu un nivel de trai de care ne facem cu toţii responsabili. Ce-i de făcut? Păi, e de ascultat, în primul rând, muzica tinerilor acestora care cântă cutremurător: "nu ne-am născut în locul potrivit şi vrem o ţară ca afară". Trebuie constatat că s-a ridicat un profil de copii care vor să-şi facă viaţa în România şi care întreabă revendicativ şi dramatic: tată, ce-ai făcut cu viaţa ta, ce-ai făcut cu ţara ta şi cu ţara mea? Este un lucru peste care se poate trece cu mare dificultate. De trei ani de când sunt în politică, am văzut mult prea adesea lucruri făcute din strict şi simplu interes electoral. Dacă nu schimbăm lucrurile noi, cei de aici, din clasa politică, Parlamentul, Executivul, cu toate ramificaţiile lui în Executiv, nu merităm locul pe care-l ocupăm şi, mai cu seamă, îi pierdem şi pe aceşti tineri frumoşi, că frumoasă e tinereţea, şi mai ales deştepţi şi determinaţi să trăiască în ţara lor. Vă mulţumesc frumos.
	Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc.
	Îl invit pe domnul deputat Ioan Munteanu, deputat de Neamţ. Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute.
	Domnul Ioan Munteanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Pădurea nu mai e frate cu românul". La ora actuală, situaţia forestierilor din toată ţara este deosebit de tensionată şi a depăşit cu mult limita suportabilităţii, atât din punct de vedere economico-financiar, cât şi datorită atitudinii celor de la Regia Naţională Romsilva Bucureşti. În ultimii ani, din domeniul forestier a dispărut un număr foarte mare, în special de firme mari şi mijlocii autohtone, această scădere însemnând peste 65% din totalul firmelor care aveau domeniul de activitate în pădure. În aceste zile se desfăşoară sau ar fi trebuit - mai bine zis - să se desfăşoare în ţară licitaţiile de vânzare a masei lemnoase pe picior, licitaţii la care agenţii economici de exploatare forestieră şi prelucrare primară a lemnului, adică un număr de peste 5000 de firme, cu mai mult de 250 de mii de angajaţi îşi manifestă protestul prin neprezentarea sau nedepunerea de oferte la aceste licitaţii. Cauza este una foarte simplă: preţurile de pornire la licitaţii, impuse de către conducerea RNP Romsilva, au fost stabilite fără consultarea asociaţiilor profesionale din domeniul forestier şi al prelucrării lemnului, nefiind corelate cu preţurile pieţei lemnului sau cu inflaţia. Mai precis, dacă înainte preţul mediu era undeva până în 200 de lei pe mc, astăzi ajunge şi la 600 de lei pe mc. Adică, ca să transpunem în cifre, mai scump decât cheresteaua care se dădea la export. Deci vorbim de buştean, de fapt. Sunt apreciate ca abuzive unele lucruri cum ar fi, din contract: penalităţile de întârziere prevăzute pentru neplata în termen, neexploatarea şi necurăţarea parchetului în termen, totalizând peste 75% pe an, ceea ce este cu mult mai mult decât ceea ce percepe o bancă comercială, respectiv de 10% pe an. Termenul de reziliere a contractului, de cinci zile calendaristice, este exagerat de scurt, având în vedere sfârşitul de săptămână sau sărbătorile legale sau intemperiile; Pierderea dreptului de proprietate asupra masei lemnoase achitate de către agentul economic şi nerecoltate; Interzicerea posibilităţii de cesionare a contractului de vânzare-cumpărare în situaţii independente de voinţa agentului economic; Interzicerea dreptului de contestare a lipsurilor calitative şi cantitative a masei lemnoase. Trebuie găsite urgent soluţii care să păstreze un just echilibru între nevoia de a proteja fondul forestier şi posibilitatea de a oferi materia primă în acest domeniu la un preţ corect comparabil cu cel de pe piaţa europeană. Tradus, ar însemna: cineva vrea să omoare toate societăţile comerciale cu capital autohton. Să rămână cei trei-patru mari giganţi care stăpânesc astăzi România şi să impună un monopol asupra pădurii noastre. Este un semnal de alarmă pe care-l trag de la microfonul Camerei Deputaţilor, sperând că guvernanţii, Ministerul Mediului, Regia Naţională - care, dintr-o dată şi-a schimbat atitudinea faţă de agenţi - se vor trezi şi vor găsi soluţiile la care m-am referit mai înainte. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
	Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat, pentru interesanta problemă ridicată.
	Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Florin Gheorghe, PSD. Aveţi cuvântul.
	Domnul Florin Gheorghe: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "În România, salariul minim este un «rău» necesar". Stimaţi colegi, De dinainte de adoptarea Legii bugetului de stat pentru anul 2016 a început o vie dezbatere în societatea românească în legătură cu majorarea salariului minim brut în plată, la 1.200 de lei, începând cu 1 ianuarie 2016. Am ascultat opiniile economiştilor care se împotrivesc cu înverşunare nu doar majorării salariului minim, ci chiar existenţei acestuia, într-o economie liberă. Am ascultat şi opiniile specialiştilor în materie fiscală, care spun că efortul bugetar este minim şi că cea mai mare parte a creşterilor se întorc tot la buget. Am ascultat şi vocile patronatelor, extrem de înverşunate, care spun că o astfel de măsură înseamnă şomaj mai mare şi mai multă muncă la negru. Am ascultat şi opinia ezitantă a Guvernului, care încă mai calculează şi face studii de impact. Pentru sectorul bugetar majorarea salariului minim se va produce oricum, ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35 din acest an. Bugetul nu suferă dureri prea mari, căci, oricum, prin impozite şi taxe, cea mai mare parte a banilor din această majorare se întoarce acolo de unde a plecat, adică la buget, şi astfel, efortul este minim. Se spune că efectele vor fi nocive asupra mediului privat şi asupra locurilor de muncă! Se mai poate spune că angajatorii români vor trebui să plătească mai multe contribuţii, şi acest lucru îi va falimenta. Păi dacă singurul element de competitivitate al angajatorului din România îl reprezintă lefurile mizerabile ale angajaţilor, credeţi-mă că mediul nostru de afaceri chiar are grave probleme şi că întreprinzătorii români trebuie să se gândească cu îngrijorare la viitor. Dacă bugetul de stat poate să susţină această majorare a salariului minim, şi mediul de afaceri va trebui să o susţină. România trebuie să se desprindă definitiv de imaginea unei ţări în care munca este prost plătită, în care tinerii bine instruiţi fug de ţara lor pentru a face munca de jos în alte state europene. România trebuie să pună capăt politicilor prin care resursele umane şi resursele naturale se pot cumpărare pe bani puţini şi pot fi exploatate nediscriminat. Aceasta înseamnă adevărata schimbare, căci vorbe frumoase am auzit destule în ultimele decenii. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
	Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.
	Îl invit în continuare pe domnul deputat Paul Dumbrăvanu, Grupul PNL. Aveţi trei minute, domnule deputat, vă rog.
	Domnul Paul Dumbrăvanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Astăzi este o zi deosebită pentru istoria României. Astăzi este 22 decembrie, o zi în care foarte mulţi tineri, foarte mulţi oameni ai acestei ţări s-au luptat pentru ceva ce avem noi astăzi, adică libertatea de a spune ceea ce vrem, libertatea de a ne asocia, libertatea de a citi mai mult decât colecţia "Cheia", mai mult decât acele cărţi care erau cenzurate, şi de aceea cel mai important lucru pe care noi trebuie să ni-l amintim este acela de a-i omagia pe aceia care au avut curajul, în această perioadă a anului, în apropierea Crăciunului, să se lupe, să se jertfească pentru noi, pentru noi cei care, după 26 de ani, nu reuşim încă să ne găsim o cale. O cale pentru această ţară care ar trebui să fie aceea a decenţei, a unui nivel de trai cât mai bun pentru fiecare dintre noi. Eu cred că suntem datori în a lupta în continuare pentru ţelurile şi idealurile acelor oameni, pentru că ei nu au ieşit în stradă doar pentru ei, ci au ieşit în stradă pentru noi, toţi cei care am venit după ei şi, cu atât mai important este, cred, să ne gândim din ce în ce mai mult cu ce suntem noi datori faţă de ei şi, în continuare, să realizăm lucrurile pe care ei nu au mai putut să le realizeze. Vă mulţumesc. Paul Dumbrăvanu, deputat PNL.
	Domnul Florin Iordache: Vă mulţumesc, domnule deputat.