|
Domnul Radu Zlati: Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Îmi voi refuza tentația de a glosa pe marginea a ceea ce și-ar fi dorit cei pe ale căror oseminte s-a clădit România democratică de azi, cei care au fost sacrificați pe altarul libertății, în acel însângerat Decembrie 1989 pe care îl comemorăm în aceste zile. Dar nu mă pot împiedica să mă gândesc la faptul că, la modul cel mai general, aceștia și-au dorit mai multă libertate, mai multă prosperitate, precum și o viață mai bună pentru ei și pentru cei dragi lor. Or, nici libertatea, acea libertate provenită și inspirată din cunoașterea de sine și a lumii, nici prosperitatea obținută prin efortul personal, nici dezvoltarea durabilă nu pot fi obținute, păstrate și transmise posterității, fără educație. După intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană, țara noastră nu a mai avut parte de un proiect național, de un țel capabil de a concentra energii, voințe și acțiuni care să întrunească, fie și doar la modul relativ, consensul clasei politice și al societății civile. Un astfel de proiect, un astfel de scop nobil ar fi putut fi educația națională, dar nu orice fel de educație, ci una care să poată aduce România în elita europeană și mondială, acolo unde credem cu toții că inteligența nativă a poporului român ar putea să ne plaseze, dacă, desigur, ar fi slujită cu decență, onestitate și profesionalism de către diriguitorii destinelor învățământului românesc. Dar, deși toți decidenții politici admit faptul că cea mai bună investiție pe termen lung este aceea în educație, deși toți oamenii politici marcanți au admis că statul român trebuie să depună eforturi mai susținute pentru dezvoltarea învățământului, deși avem un președinte care a onorat profesia de cadru didactic, deși avem un Guvern format din personalități care au în spate nu o carieră politică, ci una bazată pe cunoaștere și expertiză, ei bine, în ciuda tuturor acestor premise favorabile, România a pierdut încă un an și și-a refuzat tentativa, până și tentativa de a tenta, de a ieși din topul negativ al învățământului european. Cu un buget păstrat la dimensiuni meschine, nimic nu se va putea clădi durabil. Sistemul de învățământ va funcționa, de bine, de rău, mai mult prin inerție și prin sacrificiile umile ale personalului didactic. Dar, la un sfert de secol de la Revoluția din Decembrie și la aproape 100 de ani de la Marea Unire, România nu are un proiect de țară și aproape că nu mai are educație națională. Sau, mai bine zis, comparativ cu statele europene, acum stăm mult mai prost decât în urmă cu 100 de ani. Am putea plânge, stimați colegi, dacă nu ne-ar fi rușine. Iar de această rușine, toate apele Vavilonului nu ne pot spăla. Radu Zlati, deputat PNL.
|
