Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of September 1, 2017
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.115/06-09-2017

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
15-07-2024
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2017 > 01-09-2017 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of September 1, 2017

  Păstrarea unui moment de reculegere în memoria deputatei Marina-Adelina Coste.

Ședința a început la ora 12,11.

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, asistat de doamna deputat Ioana Bran și de domnul deputat Cristian Ghinea, secretari ai Camerei Deputaților.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Doamnelor și domnilor deputați, se intonează Imnul național al României.

(Se intonează Imnul național "Deșteaptă-te, române!".)

Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

Declar deschisă prima ședință a celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2017, a Camerei Deputaților, convocată în temeiul art. 66 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată, și a art. 34 lit. a) din Regulament.

Din totalul de 326 de deputați aflați în evidență, până în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări, 255.

Stimați colegi,

Vă propun să păstrăm un moment de reculegere în memoria fostei noastre colege, doamna deputat Marina-Adelina Coste.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulțumesc.

 
Informare privind încetarea mandatului de deputat al doamnei Marina-Adelina Coste.

În temeiul art. 70 din Constituție și al art. 7 din Statutul deputaților și al senatorilor, am luat act de încetarea acestui mandat de deputat, din Circumscripția electorală nr. 5 Bihor.

Totodată, vă informez că Proiectul de Hotărâre privind vacantarea acestui loc de deputat a fost întocmit de Comisia juridică, în conformitate cu art. 237 din Regulament, și urmează a fi supus spre dezbatere și adoptare plenului.

Ordinea de zi și programul de lucru pentru ședința de astăzi au fost distribuite.

La primul punct al ordinii de zi avem vacantarea unor locuri de deputat.

Urmează să dezbatem proiectele de hotărâri privind vacantarea acestor locuri, întocmite de Comisia juridică, și îl rog pe domnul deputat Eugen Nicolicea ca, din partea Comisiei juridice, să prezinte aceste proiecte de hotărâri.

Parcă arătați altfel, domnule Nicolicea...

Domnul vicepreședinte al comisiei...

 

Domnul Costel Neculai Dunava:

Mulțumesc, domnule președinte.

Avem 4 hotărâri privind vacantarea unui loc de deputat.

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat - Badea Leonardo (PHCD 67/2017); (adoptat)

O să încep cu vacantarea mandatului de deputat al domnului Badea Leonardo.

Având în vedere faptul că, în ședința plenului din data de 8 august 2017, președintele de ședință a comunicat că președintele Camerei Deputaților a luat act de încetarea mandatului de deputat al domnului Badea Leonardo, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 16 Dâmbovița, ca urmare a demisiei, începând cu data de 4 iulie 2017, dată înscrisă în demisie, în baza prevederilor legale, Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre:

Articol unic. Camera Deputaților declară vacant locul de deputat deținut de domnul deputat Badea Leonardo, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 16 Dâmbovița.

Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat - Iacomi Iulian (PHCD 66/2017); (adoptat)

Având în vedere faptul că, în ședința plenului din data de 8 august 2017, președintele de ședință a comunicat că președintele Camerei Deputaților a luat act de încetarea mandatului de deputat al domnului Iacomi Iulian, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 12 Călărași, ca urmare a demisiei, începând cu data de 7 iulie 2017, dată înscrisă în demisie, în baza prevederilor legale, Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre:

Camera Deputaților declară vacant locul de deputat deținut de domnul deputat Iacomi Iulian, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 12 Călărași.

Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat - Coste Marina-Adelina (PHCD 68/2017); (adoptat)

Având în vedere faptul că, în ședința plenului din data de 1 septembrie 2017, președintele Camerei Deputaților a luat act de încetarea mandatului de deputat al doamnei Coste Marina-Adelina, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 5 Bihor, ca urmare a decesului, în baza prevederilor legale, Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre:

Camera Deputaților declară vacant locul de deputat deținut de doamna Coste Marina-Adelina, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 5 Bihor.

Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat - Trușcă Constantin (PHCD 65/2017); (adoptat)

Având în vedere faptul că, în ședința plenului din data de 8 august 2017, președintele de ședință a comunicat că președintele Camerei Deputaților a luat act de încetarea mandatului de deputat al domnului Trușcă Constantin, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 27 Mehedinți, ca urmare a demisiei, începând cu data de 17 iulie 2017, dată înscrisă în demisie, în baza prevederilor legale, Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre:

Camera Deputaților declară vacant locul de deputat deținut de domnul deputat Trușcă Constantin, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 27 Mehedinți.

Mulțumesc.

Păstrarea unui moment de reculegere în memoria doamnei Zoe Petre.

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Din păcate, se pare că astăzi există multe lucruri triste, de care ne vom aduce aminte. Astăzi a trecut la cele veșnice doamna Zoe Petre, un mare istoric și antropolog pe care l-a avut România, un om politic de o inteligență și o delicatețe greu de cuprins în cuvinte, un om de o generozitate și o bunătate pe măsura inteligenței pe care o avea.

Este o pierdere pentru România și este o pierdere pentru domeniul în care a activat o viață întreagă, în care a format, o viață întreagă, generații de studenți care, sper, îi vor duce mai departe știința în înțelegerea omului și a devenirii sale.

Vă rog, să păstrăm un moment de reculegere în amintirea doamnei Zoe Petre.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulțumesc.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Proiectele de hotărâre din partea Comisiei juridice au fost prezentate. Întreb dacă sunt obiecții sau comentarii de ordin general? Nu sunt.

În aceste condiții, trecem la dezbaterea pe articole a proiectelor de hotărâri.

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat - Trușcă Constantin (PHCD 65/2017); (adoptat)

Începem cu Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a demisiei domnului deputat Constantin Trușcă.

Dacă sunt obiecții la titlu? Nu sunt. Adoptat.

La preambul? Sunt? Nu sunt. Adoptat.

La articolul unic? Nu sunt. Adoptat.

Dezbaterile au fost finalizate, iar proiectul de hotărâre privind vacantarea acestui loc de deputat urmează a fi supus votului final.

Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat - Badea Leonardo (PHCD 67/2017); (adoptat)

În continuare, Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a demisiei domnului deputat Leonardo Badea.

Dacă sunt obiecții la titlul proiectului de hotărâre? Nu sunt. Adoptat.

La preambul. Dacă sunt obiecții? Nu sunt. Adoptat.

La articolul unic. Dacă sunt obiecții? Nu sunt obiecții. Adoptat.

Dezbaterile au fost finalizate, iar proiectul de hotărâre rămâne la votul final.

Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat - Coste Marina-Adelina (PHCD 68/2017); (adoptat)

Următorul. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a decesului doamnei deputat Marina-Adelina Coste.

Dacă sunt obiecții la titlul proiectului de hotărâre? Nu sunt. Adoptat.

La preambul? Nu sunt. Adoptat.

La articolul unic? Nu sunt. A fost adoptat.

Dezbaterile au fost finalizate, iar proiectul rămâne la votul final.

Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat - Iacomi Iulian (PHCD 66/2017); (adoptat)

În continuare, Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a demisiei domnului deputat Iulian Iacomi.

Dacă sunt obiecții la titlu? Nu sunt. E adoptat.

La preambul? Nu sunt. Este adoptat.

La articolul unic? Nu sunt obiecții. Este adoptat.

Dezbaterile au fost finalizate, iar proiectul de hotărâre rămâne la votul final.

În continuare, urmează să supunem votului final proiectele de hotărâre dezbătute.

Vă rog să pregătiți cartelele de vot și să le și introduceți în aparat. Vrem să efectuăm un test.

Întreb liderii de grup dacă au fost sesizate până acum de colegi eventuale disfuncționalități? Pare că nu.

Dacă totul este în regulă, trecem la exprimarea votului. Este un vot test. Secretariatul general, este un vot test, nu? Vot test.

Vă rog să votați.

 

E în regulă.

Trecem la votul proiectelor de hotărâri.

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat - Trușcă Constantin (PHCD 65/2017); (adoptat)

Supun votului dumneavoastră Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a demisiei domnului deputat Constantin Trușcă.

Vă rog să votați.

 

Cu 249 de voturi pentru, zero voturi contra, zero abțineri, 7 deputați care nu și-au exprimat votul, hotărârea a fost adoptată.

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat - Badea Leonardo (PHCD 67/2017); (adoptat)

În continuare, supun votului dumneavoastră Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a demisiei domnului deputat Leonardo Badea.

Vă rog să votați.

 

Cu 252 de voturi pentru, zero voturi contra, zero abțineri, 4 deputați care nu votează, hotărârea a fost adoptată.

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat - Coste Marina-Adelina (PHCD 68/2017); (adoptat)

În continuare, supun votului Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a decesului doamnei deputat Marina-Adelina Coste.

Să înceapă votul.

 

Cu 250 de voturi pentru, zero voturi contra, zero abțineri, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat - Iacomi Iulian (PHCD 66/2017); (adoptat)

În continuare, supun votului dumneavoastră Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a demisiei domnului deputat Iulian Iacomi.

Să înceapă votul.

 

Mulțumesc.

Cu 255 de voturi pentru, zero voturi contra, zero abțineri, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Aprobarea repartizării locurilor pentru funcțiile din Biroul permanent.

În continuare, la următorul punct al ordinii de zi avem alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor Camerei Deputaților.

Vă reamintesc faptul că, potrivit prevederilor regulamentare, cei 4 vicepreședinți, 4 secretari și 4 chestori, care fac parte din Biroul permanent, se aleg la începutul fiecărei sesiuni ordinare.

Repartizarea locurilor în Biroul permanent pentru grupurile parlamentare se aprobă de plenul Camerei Deputaților, la propunerea liderilor grupurilor parlamentare, în urma negocierilor dintre aceștia.

Potrivit acestui document, rezultat în urma negocierii liderilor, propunerile de repartizare a locurilor de vicepreședinți, secretari și chestori ai Camerei Deputaților se prezintă astfel:

Vicepreședinți: Grupul parlamentar al PSD - 3 locuri; Grupul parlamentar al PNL - un loc.

Secretari: Grupul PSD - două locuri; Grupul PNL - un loc; Grupul USR - un loc.

Chestori: Grupul PSD - un loc; Grupul UDMR - un loc; Grupul ALDE - un loc; Grupul minorităților naționale - un loc.

Dacă sunt comentarii în legătură cu această repartizare a locurilor pe funcții în Biroul permanent?

Domnul deputat Tomac.

Vă rog.

 

Domnul Eugen Tomac:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sunt un tânăr politician care a intrat în viața politică din convingere și astăzi am trăit o experiență care m-a marcat, recunosc, foarte mult, o experiență nefericită care mă determină să rămân în viața politică cât mai activ și cât mai mult timp.

Am fost informat în această dimineață de liderii celorlalte grupuri parlamentare că partidul pe care îl reprezint, un partid parlamentar cu aproape 400.000 de voturi nu va avea un membru în Biroul permanent al Camerei Deputaților.

Mai mult decât atât, atunci când am ridicat această problemă, la ședința din această dimineață, a Biroului permanent al Camerei Deputaților, domnul vicepreședinte Iordache m-a informat că Grupul minorităților naționale a cerut funcția pe care Partidul Mișcarea Populară o avea, conform algoritmului, în Camera Deputaților.

Regret că domnul Pambuccian n-a fost prezent la această dezbatere, în această dimineață, însă mi se pare inexplicabil acest lucru, în condițiile în care Grupul ALDE are mai puțini parlamentari decât Partidul Mișcarea Populară.

Cred că este o nedreptate ceea ce se întâmplă astăzi, când un partid parlamentar de opoziție este lăsat fără un membru în Biroul permanent al Camerei Deputaților, în condițiile în care noi suntem un partid de opoziție, nou intrat în Parlament.

Nu suntem de acord cu acest comportament și îl condamnăm ferm, pentru că nu putem credibiliza această instituție, atât timp cât se fac trocuri murdare în spatele ușilor închise.

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Domnul deputat Munteanu.

 
 

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sigur că e neplăcut să ai o intervenție în astfel de momente. Vreau să vă spun că, potrivit Regulamentului nostru, la fiecare început de sesiune parlamentară - mă refer la cele două, anuale - se face din nou algoritmul. În această situație, Grupul minorităților, care a fost la întâlnirea grupului liderilor, a solicitat ca, în această sesiune, un post din Biroul permanent al Camerei Deputaților să le revină, având în vedere că cifra lor este 0,87, iar la PMP în acest moment este de 0,25.

Am considerat că solicitarea este întemeiată și am procedat ca atare. Asta e tot ce pot să comunic astăzi.

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Domnul deputat Varujan Pambuccian.

 
 

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Nu am luat locul nimănui. Există un algoritm pe grupurile parlamentare, de când e Camera Deputaților Camera Deputaților, în care toate funcțiile acestea țin de o numărătoare simplă, e aritmetică, nu e nimic altceva, țin de numărul de membri ai fiecărui grup parlamentar.

Să nu uităm că, în Camera Deputaților și în Senat, entitățile politice sunt grupurile parlamentare și la nivelul lor se fac calculele acestea. Noi avem procentul acesta, cel mai mare din procentele mici, e adevărat, și atunci ne-am adjudecat un loc care era absolut, de drept, al nostru. Nu este nici prima oară când se întâmplă lucrul acesta, nici nu va fi ultima oară. Noi avem chestori...

Îl întrebam pe primul lider de grup, al Grupului minorităților, care e aici, în sală - tot lider de grup a rămas, dar nu e la minorități - și care uitase că a fost lider de grup la minorități, dar nu uitase cum îl chema pe primul chestor al grupului, care era domnul Suhov, în legislatura 1992-1996. Și de atunci, sigur, cu întreruperile de rigoare, pentru că nu avem atât de mulți membri, încât să avem în permanență, pe tot parcursul legislaturii, reprezentanți în Biroul permanent, avem reprezentanți în Biroul permanent, cum bine știți, i-ați văzut, îi știți pe toți cei care au fost.

Mai mult decât atât, întotdeauna am primit acești reprezentanți în partea a doua a legislaturii. Adică la noi locurile acestea s-au ocupat pe la sfârșitul legislaturii, spre început. Asta e o mică șmecherie pe care am acceptat-o, făcută de grupurile mari. Am acceptat-o, e în ordine. Întotdeauna și-au dorit ca la începutul legislaturii ele să fie mai bine reprezentate, un lucru absolut de înțeles, pe care niciodată nu l-am reclamat în vreun fel.

Deci ce facem noi acum nu este nimic altceva decât, ca de fiecare dată, în fiecare legislatură, să preluăm o funcție în Biroul permanent, la care avem dreptul, conform numărului membrilor în grupul parlamentar, asta e tot. Nu l-am luat de la nimeni, nu... Nu, ce să facem...?

Vă mulțumesc!

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Domnul deputat Steriu, vă rog.

 
 

Domnul Valeriu-Andrei Steriu:

Domnule președinte,

Știam că domnul Pambuccian Varujan are expertiză în matematică și tocmai de aceea aș vrea să-mi explice cum poate să fie mai mare 15 decât 16 - despre asta vorbim aici - 15, în dreptul lui ALDE, 16, în dreptul PMP-ului. Cu 15, ALDE îl are pe domnul Gerea chestor, cu 16, care de fapt este 17, pentru că un coleg de-al nostru, racolat la moțiune, încă nu a anunțat în plen ieșirea din grup...

Mai degrabă, concluzia este alta. Votezi moțiunea pusă de putere, primești loc în Biroul permanent. Nu votezi și critici, la momentele de sesiuni extraordinare fantomatice, ești eliminat din Biroul permanent. Cam așa vedem noi lucrurile. Opoziția trebuie să aibă mai puțină voce în Biroul permanent.

Cred că și domnul Munteanu a făcut o greșeală, domnul deputat Munteanu. A spus 0,25, care nu are cum să fie mai mare. Deci cred că cifrele menționate, dacă vă uitați în stenogramă, nu sunt corecte. Bănuiesc că a fost o eroare de exprimare, nu altceva.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc.

Dacă mai dorește cineva să ia cuvântul?

Domnul Varujan Vosganian.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Mulțumesc, domnule președinte.

Eu nu am vrut să iau cuvântul, că m-am gândit că un Varujan e prea puțin, dar doi Varujani e deja mult, dar... mai ales, că am făcut amândoi Facultatea de Matematică..., însă îmi pare rău că argumentele pe care noi le-am prezentat la întâlnirea liderilor grupurilor, din Biroul permanent, au fost complet ignorate de colegii noștri de la PMP. Și îmi pare rău că se fac aceste trimiteri nemeritate la ALDE.

Stimați colegi,

ALDE și PMP, în acest moment, la ora asta, nu știu peste 5 minute ce va fi, avem fiecare câte 24 de parlamentari, Cameră-Senat. Pentru că trebuie să vă spun că înțelegerile și algoritmul se fac pe ambele Camere deodată. Deci avem câte... (Vociferări. Rumoare.) Avem câte 24 de parlamentari.

Grupul parlamentar al PMP din Senat are un membru acolo. Grupul parlamentar al ALDE are un membru la Camera Deputaților. Deci avem amândoi câte 24 de parlamentari. Dânșii au la Senat, noi, la Cameră.

Dânșii, în virtutea unei corectitudini pe care eu n-o înțeleg, destul de neeuclidiană, ar fi vrut ca la 24 de parlamentari să aibă 2 reprezentanți și ALDE niciunul.

Ei bine, noi nu suntem atât de neeuclidieni și mie mi se pare că formula găsită este cea mai corectă, și din punct de vedere matematic, și din punct de vedere politic, și cred că și din punct de vedere moral.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Există o solicitare din partea domnului deputat Liviu Balint, pentru a face un anunț.

 
 

Domnul Eugen Tomac (din sală):

Trădătorule! ... Dă-ți demisia acum!

 
Informare privind activarea domnului deputat Liviu-Ioan Balint în Grupul parlamentar al PSD.

Domnul Liviu-Ioan Balint:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Domnule Tomac,

Nici dumneavoastră nu v-ați dat demisia în 2014, dacă nu mă înșel, când ați trecut din Grupul PDL și ați format Grupul PMP.

Mulțumesc. (Aplauze.)

Sunt deputat Balint Liviu-Ioan, deputat ales în Circumscripția nr. 33, Sălaj. Țin să anunț, în ședința de plen din 1 septembrie, cu ocazia începutului noii sesiuni parlamentare de toamnă, că, începând cu data de astăzi, o să activez în Grupul PSD.

Mulțumesc. (Aplauze. Rumoare.)

Aprobarea repartizării locurilor pentru funcțiile din Biroul permanent.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Înțeleg că nu mai sunt solicitări pentru a...

Din partea USR, domnul Seidler Cristian.

 

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Stimați colegi,

În ciuda rumorii din sală, n-o să schimb vreodată partidul politic pe listele căruia am intrat în Parlament, dar vă propun o soluție consensuală. Pentru că, într-adevăr, în spiritul democrației, orice partid parlamentar care a intrat în Parlamentul României, în urma alegerilor libere, ar trebui să aibă un reprezentant în Biroul permanent, vă propun ca, printr-un acord al liderilor de grup, să procedăm, dacă e nevoie, chiar la schimbarea Regulamentului, astfel încât un loc să revină cel puțin fiecărui partid parlamentar și inclusiv Grupului minorităților naționale. Încă o dată, în spirit democratic.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Domnule Tomac, doriți din nou?

Vă rog.

 
 

Domnul Eugen Tomac:

Domnule președinte,

E o situație comică, pentru că asistăm la un teatru al absurdului. Domnul Munteanu ne-a spus că partidul nostru, conform algoritmului, nu merita să aibă un membru în Biroul permanent, deși știm că ALDE are mai puțini parlamentari. (Rumoare.)

Domnul lider al Grupului minorităților naționale ne-a spus că n-a luat de la nimeni nimic, dar domnul Iordache astăzi ne-a spus că liderul Grupului parlamentar al minorităților a cerut expres postul pe care îl avea Partidul Mișcarea Populară în Biroul permanent. Unde este realitatea? Domnul Iordache asta ne-a spus astăzi. Deci este un abuz fără seamăn, este condamnabil acest comportament pe care îl aveți în clipa de față.

Nu este de iertat acest fapt, pentru că, stimați colegi de la PNL și USR, este regretabil că ați fost de acord cu această cârdășie în care v-a băgat PSD-ul, pentru că mâine vor face la fel și cu celelalte partide, vor să fie o singură voce în Parlament. Or, este de neacceptat acest lucru!

Partidul Mișcarea Populară rămâne un partid de opoziție. Chiar dacă ne-ați dat afară din conducerea Camerei Deputaților, vom face opoziție aici! (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Se pare că... continuă intervențiile pe acest subiect.

Domnule Tomac, domnule deputat Tomac, despre ce singură voce vorbiți în Parlament? Pentru că ați vorbit de cele mai multe ori până acum, aici. Și ați vorbit foarte clar și chiar foarte tare, spun colegii. Cam prea tare...

În Biroul permanent al Camerei sunteți reprezentați. Liderul de grup de la PMP este în Biroul permanent și participă la lucrări.

Trei. Eu nu cred că am intervenit când ați vorbit dumneavoastră, nu-mi aduc aminte. Eram obișnuit când era Băsescu, la Camerele reunite. Liderii de grup s-au întâlnit și au negociat. Nu știu de ce aduceți argumente cu PSD-ul, cu PNL-ul, cu USR-ul. A fost o negociere, am înțeles argumentele tuturor părților. În urma negocierilor care au avut loc între lideri, urmează să supunem votului acel document rezultat azi dimineață.

Ultima intervenție, din partea domnului Varujan Pambuccian, după care o să trecem la vot.

 
 

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Eu n-am cerut nimic de la nimeni. Eu am știut că am un procent pe care pot să obțin un loc. Și mi-am cerut locul, așa e normal să facă orice lider de grup. Chiar ar fi fost absurd să spun: "Știți, noi avem un loc, dar nu-l vrem". Că despre asta e vorba. Adică aveam un loc, conform procentului. Nici nu m-a interesat cine mai e în jur, de la cine, cine pierde, cine câștigă. Și mi-am fructificat un loc al grupului parlamentar din care fac parte. Asta este tot!

Îmi pare rău, dar asta e, așa arată procentele, ce să facem...?

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Din partea Grupului PNL, doamna deputat Raluca Turcan.

 
 

Doamna Raluca Turcan:

Domnule președinte,

Dragi colegi,

Vă doresc tuturor o sesiune bună și sper, cu toții, să activăm în interes public!

Evident că ne pare rău că PMP-ul a pierdut acest loc de reprezentare în Biroul permanent al Camerei Deputaților, însă vrem să facem o remarcă și ar fi bine să rămână în imaginile dezbaterii Parlamentului României. Ați acceptat foarte multe intervenții - și e bine-venit că ați acceptat aceste intervenții -, însă într-o dezbatere pe o funcție și, din nefericire, la dezbateri pe moțiuni simple sau pe moțiuni de cenzură restricționând foarte tare intervenția parlamentară și dezbaterea parlamentară.

Poate că în urma votului de astăzi vom accepta cu toții ca, atunci când avem moțiuni simple, moțiuni de cenzură, când într-adevăr dezbatem direcții strategice de dezvoltare a României, direcții care să favorizeze cetățenii acestei țări, să putem vorbi mai mult, să avem intervenții, evident, în litera Regulamentului, dar, astfel încât, în urma dezbaterilor, să rămână cu ceva și cei din afara Parlamentului, care într-adevăr se uită spre Parlament și așteaptă să fie un for de dezbatere, dar pe idei și pe proiecte, poate mai puțin pe funcții.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc. Sunt de acord cu dumneavoastră. Eu nu cred că am restricționat ba, dimpotrivă, am fost mereu...

Sfatul meu este ca, atunci când vă întâlniți în Comitetul liderilor, să stabiliți timpii de intervenție, să-i faceți mai mari, să existe loc pentru fiecare.

Stimați colegi,

Urmează votul asupra propunerilor prezentate.

Vă rog să pregătiți cartelele de vot.

Să înceapă votul.

 
 

Cu 191 de voturi pentru, 10 voturi contra, 44 de abțineri, 2 colegi care nu și-au exprimat votul, repartizarea locurilor de vicepreședinți, secretari și chestori a fost aprobată.

 
Informare privind modificări în componența numerică și nominală și în conducerea grupurilor parlamentare.

În continuarea lucrărilor, voi da cuvântul fiecărui lider de grup parlamentar pentru a prezenta eventualele modificări survenite cu privire la denumirea grupului, componența numerică, nominală și conducerea acestuia și orice alte modificări intervenite, conform art. 15 alin. (3) lit. a) din Regulament, propunerile nominale pentru funcțiile de vicepreședinte, secretar și chestor, în limita locurilor aprobate, conform Regulamentului, propunerea unui reprezentant al grupului parlamentar respectiv pentru componența nominală a Comisiei de numărare și validare a voturilor.

Voi da cuvântul, în ordinea descrescătoare a numărului membrilor fiecărui grup.

Primul invitat la cuvânt este domnul deputat Ioan Munteanu, liderul Grupului parlamentar al PSD.

Vă rog.

 

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Conform art. 24 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă informăm că reprezentanții grupului nostru în Biroul permanent al Camerei Deputaților, pentru actuala sesiune, în ordine alfabetică, sunt următorii: vicepreședinți - domnul deputat Florin Iordache, doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, domnul deputat Petru Gabriel Vlase; secretari - domnișoara deputat Ioana Bran și domnul deputat Georgian Pop; chestori - domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici.

În ceea ce privește componența conducerii grupului, în actuala sesiune parlamentară: vicelideri - pe zone - doamna deputat Bucura-Oprescu Simona, domnul deputat Budăi Marius-Constantin, domnul deputat Călin Ion, domnul deputat Chiriac Viorel, domnul deputat Chiriță Dumitru, doamna deputat Intotero Natalia-Elena, doamna deputat Roșca Lucreția, domnul deputat Suciu Vasile-Daniel și doamna deputat Tudor Beatrice; secretari - domnul Cîtea Vasile și Păle Dănuț.

În Comisia pentru numărarea voturilor l-am desemnat pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc.

În continuare, o invit la microfon pe doamna deputat Raluca Turcan, liderul Grupului parlamentar al PNL.

 
 

Doamna Raluca Turcan:

Reprezentanții Partidului Național Liberal, în conducerea Camerei Deputaților și în conducerea Grupului Partidului Național Liberal, sunt următorii: vicepreședinte al Biroului permanent al Camerei Deputaților - domnul deputat Ben-Oni Ardelean; secretar al Biroului permanent al Camerei Deputaților - domnul deputat Buican Cristian.

De asemenea, Partidul Național Liberal propune în locul domnului Cristian Buican, care a fost președinte al Comisiei pentru administrație și amenajarea teritoriului, pe domnul deputat Florin-Claudiu Roman.

În același timp, în conducerea Grupului Partidului Național Liberal, avem următorii vicelideri: domnul deputat Bode Lucian, domnul deputat Cupșa Ioan, domnul deputat... evident că toți sunt deputați... Dobre Victor Paul, Gheorghe Andrei Daniel, Ghilea Gavrilă, Neagu Nicolae, Olar Corneliu, Popescu Pavel, Romanescu Cristinel, Ștefan Ion și Vîlceanu Dan.

De asemenea, secretar al Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal este doamna deputat Cherecheș Florica.

Am mai depus astăzi o solicitare Biroului permanent reunit, ca la conducerea Comisiei UNESCO să ocupăm locul vacant, prin domnul Palăr Ionel, dar, evident, votul se va da în plenul comun.

Și pentru Comisia de numărare, doamna Mara Mareș.

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc.

În continuare, dau cuvântul domnului Cristian Seidler, liderul Grupului parlamentar al USR.

 
 

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Grupul USR susține următoarele persoane pentru funcțiile care îi revin în Biroul permanent al Camerei Deputaților și pentru rolurile din cadrul Grupului parlamentar al USR din Camera Deputaților.

Secretar al Camerei Deputaților - Ionuț Moșteanu.

Lider al grupului - Cristian Seidler.

Vicelideri ai grupului - Matei Dobrovie, Dan Barna, Cătălin Drulă, Cristian Ghinea, Lucian Stanciu-Viziteu, Cosette Chichirău, Lavinia Cosma, Bogdan Rodeanu.

Secretari ai grupului - Mihai Botez și Tudor Pop.

În Comisia pentru numărare și validare - domnul deputat Vlad Duruș.

În plus, Uniunea Salvați România susține salvarea Roșiei Montane.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

În continuare, dau cuvântul domnului Korodi Attila, liderul Grupului parlamentar al UDMR.

 
 

Domnul Korodi Attila:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al UDMR, conform Regulamentului, menține aceeași conducere și reprezentantul nostru în Biroul permanent, pentru că așa s-a decis în ianuarie.

Este vorba de: secretar - Kulcsár-Terza József; vicelideri - Szabó Ödön și Márton Árpád; lider - Korodi Attila.

Și pentru Comisia de numărare a voturilor îl propunem pe Apjok Norbert, în continuare.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Varujan Vosganian, liderul Grupului parlamentar al ALDE. (Domnul deputat Korodi Attila se reîntoarce la tribună.)

Vorbiți împreună!

 
 

Domnul Korodi Attila:

Pentru că am un vicelider foarte bun, mi-a adus aminte că am uitat să-l nominalizez pe domnul Seres Dénes, în funcția de chestor al Camerei Deputaților.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Mulțumesc foarte mult.

Din partea Grupului ALDE, în Biroul permanent chestor este domnul Andrei Dominic Gerea; vicelideri - domnul Marian-Gheorghe Cucșa și Ștefan-Alexandru Băișanu; și secretar - domnul Marius-Gheorghe Surgent, care este, în același timp, și reprezentantul nostru în Comisia pentru numărare a voturilor.

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

În continuare, dau cuvântul domnului deputat Eugen Tomac, liderul Grupului parlamentar al PMP.

 
 

Domnul Eugen Tomac:

Din partea Grupului PMP: liderul grupului - Eugen Tomac; vicelideri - Robert Turcescu și Petru Movilă; secretar al grupului - doamna Cătălina Bozianu.

Pentru Comisia de numărare - domnul deputat Ionuț Simionca.

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Varujan Pambuccian, liderul Grupului parlamentar al minorităților naționale.

 
 

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Grupul parlamentar al minorităților naționale are în continuare 17 membri.

Conducerea grupului a rămas aceeași, adică: lider - Varujan Pambuccian; vicelider - Dragoș Zisopol; secretari - Slobodan Ghera și Iulius Firczak.

Domnul Firczak va fi, de altfel, și în Comisia de numărare a voturilor.

Iar pentru funcția de chestor al Camerei Deputaților îl nominalizăm pe domnul Dragoș Zisopol.

Vă mulțumesc.

 
Alegerea vicepreședinților, a secretarilor și a chestorilor Camerei Deputaților.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Ca urmare a propunerilor nominale prezentate de liderii grupurilor parlamentare, lista candidaților pentru funcții din Biroul permanent se prezintă astfel: vicepreședinți - Florin Iordache, Carmen Mihălcescu, Petru Gabriel Vlase, din partea PSD, Ben-Oni Ardelean, din partea PNL; secretari - Ioana Bran, Georgian Pop, din partea PSD, Cristian Buican, din partea PNL, Liviu-Ionuț Moșteanu, din partea USR; chestori - Mircea Drăghici, din partea PSD, Seres Dénes, din partea UDMR, Andrei Dominic Gerea, din partea ALDE, Dragoș Gabriel Zisopol, Grupul parlamentar al minorităților naționale.

Au fost propuși, de asemenea, reprezentanții grupurilor parlamentare pentru Comisia de numărare și validare a voturilor, respectiv: Tudor Ciuhodaru, Grupul parlamentar al PSD; Mara Mareș - PNL; Vlad-Emanuel Duruș - USR; Apjok Norbert - UDMR; Marius-Gheorghe Surgent - ALDE; Adrian-Mihăiță Todoran - PMP; Iulius Marian Firczak - Grupul minorităților naționale.

O rectificare - la PMP este Ionuț Simionca. Îmi cer scuze! În numele Secretariatului general, îmi cer scuze!

În continuare, vreau să vă întreb dacă sunt comentarii în legătură cu propunerile nominale pentru Comisia de numărare și validare a voturilor? Nu sunt.

În aceste condiții, urmează votul asupra propunerilor prezentate. Pregătiți cartelele. Să înceapă votul.

 

Cu 232 de voturi pentru și 4 voturi contra a fost aprobată componența nominală a Comisiei de numărare a voturilor.

Înainte de a trece la exprimarea votului pentru alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor, vă reamintesc că, potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Regulament, lista candidaților propuși pentru aceste funcții se supune în întregime votului Camerei Deputaților și se aprobă cu votul majorității deputaților prezenți.

Votul este secret, cu bile.

În conformitate cu prevederile art. 126 din Regulament, votul cu bile se desfășoară astfel: fiecare deputat va primi de la chestori câte două bile, una albă și una neagră, care vor fi introduse în cele două urne, pe care le avem în față. Bila albă introdusă în urna albă și bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru lista de candidați, iar bila albă introdusă în urna neagră și bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra listei; ambele bile introduse în urna neagră înseamnă abținere.

Înmânarea bilelor urmează să se facă de către chestori, pe baza apelului nominal.

Îi invit pe domnii chestori să-și ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor.

Începem apelul nominal, distribuirea bilelor și exercitarea votului.

Dau cuvântul doamnei secretar Ioana Bran, pentru apelul nominal.

 
 

Doamna Ioana Bran:

Bună ziua!

Stimați colegi,

Am să încep prin a da citire listei miniștrilor.

Domnul prim-ministru Mihai Tudose - prezent.

Abu-Amra Lavinia-Corina prezentă
Achiței Vasile-Cristian prezent
Adnagi Slavoliub absent
Alexe Costel absent
Ambrus Izabella-Agnes prezentă
Anastase Roberta Alma prezentă
Andrei Alexandru-Ioan absent
Andronache Gabriel absent
Andrușcă Dănuț prezent
Antal István-János prezent
Anton Anton prezent
Apjok Norbert prezent
Ardelean Ben-Oni prezent
Avram Constantin prezent
Axinte Vasile prezent
Babuș Radu prezent
Balan Ioan prezent
Balint Liviu-Ioan prezent
Banias Mircea Marius absent
Barna Ilie Dan prezent
Băișanu Ștefan-Alexandru absent
Bălănescu Alexandru absent
Bănicioiu Nicolae absent
Bârlădeanu Dragoș-Petruț absent
Bejinariu Eugen prezent
Bende Sándor prezent
Benedek Zacharie absent
Benga Tudor-Vlad prezent
Benkő Erika absentă
Bica Dănuț prezent
Bichineț Corneliu prezent
Birchall Ana prezentă
Biró Rozália-Ibolya absentă
Biro Zsolt-Istvan absent
Bîzgan-Gayral Oana-Mioara prezentă
Boboc Tudorița-Rodica prezentă
Boboc Valentin Gabriel prezent
Bode Lucian Nicolae prezent
Bodea Marius prezent
Bogaciu Alexandra-Corina prezentă
Bogdan Gheorghe-Dănuț prezent
Bontea Vlad absent
Boroianu Aurel-Robert prezent
Borza Remus-Adrian absent
Bota Marius Sorin-Ovidiu absent
Botez Mihai-Cătălin prezent
Bozianu Nicoleta-Cătălina absentă
Bran Ioana prezentă
Bucura-Oprescu Simona absentă
Budăi Marius-Constantin prezent
Buican Cristian prezent
Buicu Corneliu-Florin prezent
Bulai Iulian prezent
Bumb Sorin-Ioan prezent
Burciu Cristina prezentă
Calista Mara-Daniela prezentă
Calotă Florică Ică absent
Căciulă Aurel absent
Călin Ion prezent
Căprar Dorel-Gheorghe prezent
Căruceru Aida-Cristina prezentă
Cătăniciu Steluța-Gustica prezentă
Cherecheș Florica prezentă
Cherecheș Viorica absentă
Chichirău Cosette-Paula prezentă
Chiriac Viorel prezent
Chiriță Dumitru prezent
Ciocan Dan absent
Ciofu Tamara-Dorina prezentă
Ciolacu Ion-Marcel prezent
Ciuhodaru Tudor prezent
Cîmpeanu Sorin Mihai absent
Cîtea Vasile prezent
Cobuz Maricela prezentă
Cocoș Vasile prezent
Codreanu Constantin absent
Coliu Doru-Petrișor absent
Constantin Daniel absent
Cosma Andreea absentă
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel prezent
Cristache Cătălin absent
Csép Éva-Andrea prezentă
Csokany Petronela-Mihaela absentă
Csoma Botond prezent
Cuc Alexandru-Răzvan prezent

Csokany, prezent!

Cucșa Marian-Gheorghe prezent
Culeafă Mihai absent
Cupă Ion prezent
Cupșa Ioan prezent
Dan Nicușor Daniel prezent
Dehelean Silviu prezent
Dinu Cristina-Elena prezentă
Dîrzu Ioan absent
Dobre Mircea-Titus prezent
Dobre Victor Paul prezent
Dobrică Ionela Viorela prezentă
Dobrovici-Bacalbașa Nicolae prezent
Dobrovie Matei-Adrian prezent
Dohotaru Adrian-Octavian prezent
Dragnea Nicolae-Liviu prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe prezent
Drulă Cătălin prezent
Dumitrache Ileana Cristina prezentă
Dunava Costel Neculai prezent
Durbacă Eugen prezent
Duruș Vlad-Emanuel prezent
Erdei Doloczki Istvan prezent
Farago Petru prezent
Fădor Angelica prezentă
Firczak Iulius Marian prezent
Florea Damian prezent
Florea Oana-Consuela prezentă
Floroiu Ionel prezent
Furic Iarco prezent
Furtună Mirela prezentă
Ganț Ovidiu Victor absent
Gavrilă Camelia prezentă
Gavrilescu Grațiela Leocadia absentă
Gavriliță Bianca-Miruna prezentă
Găină Mihăiță prezent
Georgescu Nicolae prezent
Gerea Andrei Dominic prezent
Gheorghe Andrei Daniel prezent
Gheorghe Tinel prezent
Gheorghiu Bogdan prezent
Ghera Giureci-Slobodan prezent
Ghilea Găvrilă prezent
Ghinea Cristian prezent
Giugea Nicolae prezent
Goga Octavian absent
Grosaru Andi-Gabriel prezent
Gudu Vasile prezent
Halici Nicușor absent
Havrici Emanuel-Iuliu prezent
Heiuș Lucian-Ovidiu prezent
Holban Georgeta-Carmen prezentă
Huncă Mihaela prezentă
Huțucă Bogdan-Iulian prezent
Iancu Iulian prezent
Iancu Marius-Ionel prezent
Ibram Iusein absent
Iftimie Neculai prezent
Ignat Miron prezent
Ilișanu Claudiu-Augustin prezent
Intotero Natalia-Elena prezentă
Ion Stelian-Cristian prezent
Ionescu George prezent
Ioniță Antoneta prezentă
Iordache Florin prezent
Itu Cornel prezent
Iurișniți Cristina-Ionela prezentă
Jivan Luminița-Maria prezentă
Kelemen Hunor absent
Korodi Attila prezent
Kulcsár-Terza József-György absent
Lazăr Sorin prezent
Leoreanu Laurențiu-Dan prezent
Longher Victoria prezentă
Lovin Dumitru absent
Lungu Tudorița prezentă
Lupașcu Costel prezent
Lupescu Dumitru prezent
Macovei Silviu Nicu prezent
Magyar Loránd-Bálint prezent
Manole Petre-Florin prezent
Mareș Mara prezentă
Marica Petru-Sorin prezent
Márton Arpad-Francisc prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei absent
Mărgărit Mitică-Marius prezent
Meiroșu Marilena-Emilia prezentă
Mihalescul Dumitru prezent
Mihălcescu Carmen-Ileana prezentă
Mînzatu Roxana prezentă
Moagher Laura-Mihaela absentă
Mocanu Adrian absent
Mocioalcă Ion prezent
Mohaci Mihai prezent
Moldovan Sorin-Dan prezent
Moșteanu Liviu-Ionuț prezent
Movilă Petru absent
Munteanu Ioan prezent
Mușoiu Ștefan prezent
Nasra Gabriel-Horia prezent
Năsui Claudiu-Iulius-Gavril prezent
Neagu Nicolae prezent
Neață Eugen prezent
Nechifor Cătălin-Ioan absent
Nicoară Romeo Florin prezent
Nicolae Andrei prezent
Nicolicea Eugen prezent
Nistor Laurențiu prezent
Niță Mihai prezent
Niță Nicu prezent
Nosa Iuliu prezent
Olar Corneliu prezent
Olteanu Daniel absent
Oprea Dumitru prezent
Oprișcan Mihai Doru prezent
Oros Nechita-Adrian prezent
Oteșanu Daniela absentă
Palăr Ionel prezent
Pambuccian Varujan prezent
Pană Adriana-Doina prezentă
Paraschiv Rodica prezentă
Pașcan Emil-Marius absent
Pau Radu-Adrian prezent
Păle Dănuț prezent
Petcu Toma-Florin absent
Petrea Gabriel absent
Petrețchi Nicolae-Miroslav prezent
Petric Octavian prezent
Peța Eliza-Mădălina absentă
Pirtea Marilen-Gabriel prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea prezent
Pleșoianu Liviu Ioan Adrian prezent
Plumb Rovana prezentă
Ponta Victor-Viorel absent
Pop Andrei prezent
Pop Georgian prezent
Pop Rareș-Tudor prezent
Popa Florin prezent
Popa Mihai Valentin absent
Popa Ștefan-Ovidiu prezent
Popescu Mariana-Venera absentă
Popescu Nicolae-Daniel prezent
Popescu Pavel prezent
Popescu Virgil-Daniel prezent
Preda Cezar-Florin prezent
Predoiu Marian-Cătălin absent
Presură Alexandra prezentă
Prisnel Adrian-Claudiu prezent
Prișcă Răzvan Sorin prezent
Prună Cristina-Mădălina prezentă
Radu Anișoara prezentă
Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin prezent
Raețchi Ovidiu-Alexandru absent
Răcuci Claudiu-Vasile absent
Rădulescu Alexandru prezent
Rădulescu Cătălin-Marian prezent
Rădulescu Dan-Răzvan prezent
Răduț Violeta prezentă
Rodeanu Bogdan-Ionel prezent
Roman Florin-Claudiu prezent
Roman Ioan Sorin prezent
Romanescu Cristinel prezent
Roșca Lucreția prezentă
Rotaru Alexandru prezent
Rotaru Răzvan-Ilie prezent
Săftoiu Ana-Adriana prezentă
Sămărtinean Cornel-Mircea absent
Schelean-Șomfelean Valeria-Diana absentă
Sebestyén Csaba-István prezent
Sefer Cristian-George absent
Seidler Cristian-Gabriel prezent
Seres Dénes prezent
Sighiartău Robert-Ionatan prezent
Simion Lucian-Eduard prezent
Simionca Ionuț prezent
Simonis Alfred-Robert prezent
Sitterli Ovidiu-Ioan prezent
Socotar Gheorghe-Dinu absent
Solomon Adrian prezent
Spânu Ion prezent
Stamatian Vasile-Florin prezent
Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel prezent
Stancu Florinel prezent
Stativă Irinel Ioan prezent
Stănescu Alexandru prezent
Steriu Valeriu-Andrei absent
Stoica Bogdan-Alin absent
Stroe Ionuț-Marian absent
Suciu Matei prezent
Suciu Vasile-Daniel prezent
Surgent Marius-Gheorghe absent
Szabó Ödön absent
Șarapatin Elvira prezentă
Șerban Ciprian-Constantin prezent
Șimon Gheorghe prezent
Șișcu George prezent
Șotcan Theodora prezentă
Șova Lucian prezent
Șovăială Constantin prezent
Ștefan Corneliu prezent
Ștefan Ion prezent
Ștefan Viorel prezent
Știrbu Gigel-Sorinel prezent
Tabugan Ion absent
Tănăsescu Alina-Elena prezentă
Terea Ioan absent
Tîlvăr Angel prezent
Todor Adrian prezent
Todoran Adrian-Mihăiță absent
Toma Ilie prezent
Tomac Eugen prezent
Trăilă Cristina prezentă

Tomac, absent!

Tripa Florin-Dan prezent
Tudor Beatrice prezentă
Turcan Raluca prezentă
Turcescu Robert-Nicolae prezent
Tușa Adriana Diana prezentă
Ungureanu Emanuel-Dumitru prezent
Ursu Răzvan-Ioan prezent
Varga Glad-Aurel prezent
Varga Vasile prezent
Vasile Daniel absent
Vasilescu Lia Olguța prezentă
Vasilică Radu Costin prezent
Vass Levente prezent
Văcaru Alin Vasile prezent
Velcea Nicolae prezent
Vexler Silviu prezent
Vișan George-Gabriel prezent
Vîlceanu Dan absent
Vîrză Mihăiță prezent
Vlad Sergiu Cosmin prezent
Vlase Petru Gabriel prezent
Vlăducă Oana-Silvia prezentă
Voicu Mihai Alexandru absent
Vosganian Varujan prezent
Weber Mihai prezent
Zainea Cornel prezent
Zamfira Constantin-Cătălin prezent
Zisopol Dragoș Gabriel prezent

Toma-Florin Petcu, prezent!

 
   

După pauză

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Doamnelor și domnilor deputați,

Reluăm lucrările.

Dau cuvântul doamnei deputat Mara Mareș, membru al Comisiei de numărare și validare a voturilor, pentru a prezenta procesul-verbal.

Vă rog.

 
 

Doamna Mara Mareș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Procedând la verificarea și la numărarea voturilor exprimate de către deputați, prin vot secret cu bile, asupra listei candidaților pentru alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor Camerei Deputaților, pentru cea de-a doua sesiune ordinară a Camerei Deputaților, din anul 2017, până la începutul primei sesiuni ordinare din anul 2018, Comisia de numărare și validare a voturilor a constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaților - 325;
  • Numărul deputaților prezenți - 253;
  • Numărul total de voturi exprimate - 253;
  • Numărul total de voturi anulate - 0;
  • Numărul de voturi valabil exprimate - 253;

      Din care:

    • Voturi pentru - 244;
    • Voturi contra - 9;
    • Abțineri - 0.

Ca urmare a faptului că, din totalul de 325 de deputați au fost prezenți 253, din care și-au prezentat votul 253, iar din acest număr 244 au votat pentru lista candidaților propuși, Comisia pentru numărarea și validarea voturilor a constatat că este întrunită majoritatea voturilor necesare aprobării listei candidaților pentru alegerea vicepreședinților, a secretarilor și a chestorilor Camerei Deputaților, astfel:

Vicepreședinți:

  • Florin Iordache - PSD;
  • Carmen-Ileana Mihălcescu - PSD;
  • Petru Gabriel Vlase - PSD;
  • Ben-Oni Ardelean - PNL;

    Secretari:

  • Ioana Bran - PSD;
  • Georgian Pop - PSD;
  • Cristian Buican - PNL;
  • Liviu-Ionuț Moșteanu - USR;

    Chestori:

  • Mircea-Gheorghe Drăghici - PSD;
  • Seres Dénes - UDMR;
  • Andrei Dominic Gerea - ALDE;
  • Dragoș Gabriel Zisopol - Grupul parlamentar al minorităților.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Mulțumesc.

Potrivit rezultatului votului, au fost aleși, așa cum ați fost informați, vicepreședinții, secretarii și chestorii Camerei Deputaților.

Iar conform programului de lucru pentru astăzi va avea loc ședința Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, ambele în noua lor componență, în vederea întocmirii și aprobării ordinii de zi și a programului de lucru ale Camerei Deputaților, pentru perioada 4-9 septembrie 2017.

Ordinea de zi pentru astăzi fiind epuizată, declar închisă ședința Camerei Deputaților.

Vă invit la Biroul permanent.

 
   

Ședința s-a încheiat la ora 13,42.

 
     

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 19 july 2024, 2:31
Telephone: +40213160300, +40214141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro