Domnul Ionuț Simionca: Bună dimineața, domnule președinte de ședință! Stimați colegi, În declarația mea politică voi vorbi despre "Revenirea la democrație, prin alegerea primarilor în două tururi de scrutin". Domnule prim-ministru Ludovic Orban, Mă număr printre parlamentarii care au votat învestirea Guvernului pe care îl conduceți, cu speranța că veți pune în practică, de urgență, măsuri extrem de așteptate de români. Printre acestea se numără și corectarea deficitului democratic din Legea alegerilor locale, în sensul revenirii la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. De altfel, peste un milion de români au semnat pentru susținerea inițiativei legislative a PMP pentru alegerea primarilor în două tururi. Aveți oportunitatea, domnule prim-ministru, să le faceți un cadou românilor, înainte de sărbători, adoptând, în această săptămână, o ordonanță de urgență care să le permită acestora să își aleagă primari reprezentativi! Înțeleg că greaua moștenire PSD-istă, din care face parte și gaura de la buget, sunt lucruri dificile, greu de gestionat, dar românii așteaptă, de îndată, de la acest Guvern, măsuri reparatorii concrete, care să le dea perspectiva revenirii la democrație și a unui viitor mai bun. Vă reamintesc că PMP a fost un partener de încredere pentru PNL. Am votat împreună căderea Guvernului Dăncilă și învestirea Guvernului Orban, am reușit împreună să mărim alocațiile pentru copii, am trecut, de curând, prin votul nostru comun în comisiile din Parlament, eliminarea supraaccizei la carburant și eliminarea supraimpozitării pentru contractele part-time. Domnule Orban, Este rândul dumneavoastră să dați dovadă de loialitate în relația cu PMP și cu românii care au așteptări mari de la actualul Guvern. Aveți posibilitatea, dar și responsabilitatea să legiferați alegerea primarilor în două tururi, să participați la discuții, în vederea constituirii unor alianțe anti-PSD în comunele, orașele și județele României. Doar astfel puteți livra ce ați promis: revenirea la democrație și înlăturarea PSD din toate structurile de conducere, de la toate nivelurile, din statul nostru! Vă mulțumesc. Ionuț Simionca, deputat al PMP de Bistrița-Năsăud.
|