Doamna Georgeta-Carmen Holban: "PSD face din nou dreptate, prin dublarea alocațiilor copiilor" Prin votul final al parlamentarilor din Camera Deputaților, PSD a respins Ordonanța Guvernului PNL care amâna până la 1 august dublarea alocațiilor copiilor. Este evident că sunt bani pentru copiii noștri, după cum erau și până acum. În fapt, dublarea alocațiilor nu reprezintă o povară bugetară, ci un stimul economic național, care va duce inevitabil la dinamizarea consumului, un factor cheie pentru repornirea economiei în această perioadă de criză. În urma votului din Camera Deputaților, Guvernul Orban va fi nevoit să risipească mai puțini bani pe contractele clientelei politice și astfel va avea sumele necesare pentru cei peste 3,6 milioane de copii care primesc alocație! PSD a făcut din nou dreptate după nedreptățile guvernanților. Astfel, pentru copiii de la 0 la 2 ani alocația va crește de la 300 la 600 de lei/lună, iar pentru cei între 2 și 18 ani de la 150 la 300 de lei/lună. De asemenea, alocația pentru copiii cu handicap va crește până la 600 de lei/lună. Poate acum este momentul ca liberalii să înțeleagă că cei mici nu au nicio vină! Este stupefiantă prestația din Parlament a celor din PNL, care au și ei la rândul lor copii, și care, în guvernarea PSD, și-au făcut în mod nejustificat imagine pe un amendament ce a vizat tocmai creșterea alocațiilor. Acum, nu mai vor acest lucru. Copiii românilor însă nu trebuie să suporte și să fie victimele hachițelor combinațiilor electorale ale PNL. Drepturile legale ale copiilor trebuie respectate și acordate efectiv, așa cum spune legea, nu tergiversate politic. De aceea, PSD a respins categoric amânarea dublării alocațiilor de un guvern liberal sfidător, care a refuzat să aloce resursele cuvenite, dar s-a împrumutat cu 80 de miliarde de lei în șapte luni, fără să sprijine în vreun fel economia și fără niciun beneficiu pentru populație. Banii necesari pentru dublarea alocațiilor există în acest moment și trebuie să provină printr-o rectificare bugetară, de la Capitolul "bunuri și servicii". Pentru acest an, Guvernul a prevăzut suma de 51 de miliarde pentru "bunuri și servicii", față de 40 de miliarde de lei în octombrie 2019, când PSD a cedat guvernarea. Altfel spus, guvernarea PNL cu mai puține ministere, 16, cheltuiește mult mai mulți bani pentru achiziții de bunuri și servicii decât Guvernul PSD, care avea 24 de ministere. Din diferența de 11 miliarde de lei, care figurează în plus în acest an pentru capitolul menționat, Guvernul poate foarte bine să dubleze alocațiile copiilor, conform legii votate săptămâna trecută în Parlament. Pentru dublarea alocațiilor copiilor este necesară o sumă de aproximativ 7,5 miliarde de lei anual, deci le-ar mai rămâne și pentru achiziții. Acest calcul simplu arată din nou cinismul guvernanților cu privire la cea mai nevinovată categorie a populației României, copiii! Poate pentru că sunt inocenți și nu au drept de vot, ei au fost pedepsiți de guvern și lipsiți de banii pe care i-ar fi putut avea încă de la începutul anului prin dublarea alocațiilor, atât de necesari acum în această criză economică cauzată de pandemia cu COVID-19.
|