You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2023 > 06-02-2023

Sittings of the Chamber of Deputies of February 6, 2023

7. Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.  
  7.3 Ilie Toma

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................

Domnul Toma, vă rog.

Domnul Ilie Toma:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Interpelarea mea se adresează ministrului energiei, domnul Virgil Popescu.

În ultima vreme tot am auzit tot felul de zvonuri. Astăzi o să vorbim despre gaze și data viitoare despre curent.

Și anume, se tot discută despre gazele naturale. Înmagazinarea gazelor naturale are un rol în asigurarea aprovizionării cu gaze naturale a populației. Și acest fapt echilibrează și balanțele economice între consum, producție internă, importuri și acoperă necesitatea de consum și livrare continuă a gazelor naturale... care generează un consum mai mare sau mai mic la nivel de populație sau la nivel de economie. Pentru cazuri de forță majoră, generate de calamități sau alte evenimente neprevăzute, se impune ca stocul de gaze naturale să fie suficient pentru o bună funcționare a sistemului național de transport de gaze naturale, cel puțin o lună.

Prin urmare, domnule ministru, vă rog să-mi comunicați răspunsul la următoarele întrebări:

  • La ora actuală, care sunt cantitățile de gaze naturale estimate a fi necesare pentru consum în România, până la data de 1 aprilie 2023?;
  • Stocul actual de gaze, pe ce perioadă de timp acoperă consumul intern?;
  • Ce măsuri de urgență ați luat sau aveți în vedere pentru a nu se mai ajunge în situații critice în care raționalizarea gazelor naturale și livrarea lor către populație să nu fie un impediment?

Și anul trecut exact aceeași problemă am întâmpinat. Am fost la diverse ministere, am fost la diverse entități care se ocupau; cumva-cumva am scăpat.

Anul acesta, am avut noroc de o iarnă mai ușoară, însă, cu toate acestea, zvonurile sunt și populația se teme că gazele naturale nu ne vor ajunge.

Vă rog mult să-mi comunicați oral și în scris răspunsul.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și eu vă mulțumesc.

Doamna Calista - o interpelare.