Domnul Vasile-Daniel Suciu: Doamnelor și domnilor deputați, Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și vă anunț că din totalul celor 330 de colegi, până în acest moment, și-au înregistrat prezența 154. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic și afișate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților de astăzi și mâine, 12, respectiv 13 iunie; programul de lucru pentru perioada 12-17 iunie; lista rapoartelor depuse în perioada 6-9 iunie 2023 de către comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 17.00, vom continua lucrările cu primirea răspunsurilor la întrebările adresate de deputați membrilor Guvernului și cu prezentarea interpelărilor.
|