Plen
Ședința Camerei Deputaților din 12 iunie 2023
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.91/26-06-2023

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
14-05-2024 (comună)
14-05-2024
13-05-2024
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2023 > 12-06-2023 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 12 iunie 2023

8. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (PL-x 455/2022) (rămas pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 455/2022

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................

9. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil; PL-x 455/2022.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul? Nu.

Comisia pentru agricultură și Comisia juridică, raportul comun.

Domnul deputat Alda, vă rog.

Domnul Adrian Alda:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru agricultură și Comisia juridică au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 287/2009, în sensul instituirii unei durate minime obligatorii a arendării, urmărindu-se dezvoltarea domeniului agriculturii.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Dezbateri generale, domnul Ion Stelian, Grupul USR.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Este un proiect foarte prost, din păcate.

Vizează modificarea Codului civil într-o zonă importantă, aceea a contractului de arendă.

Ce este greșit fundamental la acest proiect este faptul că se calcă în picioare principiul libertății contractuale a părților.

Este nefiresc să impui contractanților, să impui părților, proprietarilor, să cedeze un drept important al lor, să cedeze un atribut important al dreptului de proprietate, și anume dispoziția, pe o durată atât de mare de timp, pe 7 ani de zile.

Este un proiect care pare mai degrabă ceaușist. Păcat că la PNL nu regăsim sămânță sau bob de liberalism! Se merge înainte cu această variantă, care nu va avea decât efecte nocive. În loc să stimuleze încheierea de contracte de arendă și să dezvolte agricultura, se va întâmpla altceva. Se va trece pe zona gri, pe zona ocultă a unor contracte cu care să se eludeze această dispoziție excesivă. Și, în loc să avem la lumină niște contracte predictibile, pe termene stabilite de părți, nu de legiuitor, așa cum îi convine, pentru a avantaja niște băieți deștepți, niște arendatori cu care probabil există anumite raporturi de vasalitate, deci în loc să se întâmple lucrul acesta, se întâmplă cu totul altceva.

Sunt afectate principii importante care se regăsesc în Constituție.

Vom reflecta foarte serios asupra oportunității contestării acestui proiect la Curtea Constituțională.

Și îi invităm și pe cei care consideră că acest Cod civil trebuie să aibă o formulă echilibrată...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

...să facem acest demers.

Încă o chestiune și închei.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Este grav și inacceptabil, în opinia noastră, că Guvernul României, Ministerul Justiției nu și-au exprimat un punct de vedere cu privire la această modificare a Codului civil.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Ar fi trebuit să se întâmple acest lucru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Din partea Grupului PSD, doamna Dumitrescu Raluca Giorgiana.

Vă rog, doamnă deputat.

Doamna Raluca Giorgiana Dumitrescu:

Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.

Aș vrea să îi aduc aminte colegului nostru că dezvoltarea arendării terenurilor agricole în țara noastră prezintă numeroase avantaje. Printre acestea, este că nu afectează regimul proprietății funciare, atât în timpul derulării contractului, și nici după încetarea acestuia. Reprezintă o alternativă pentru exploatarea terenurilor de acei proprietari care din motive obiective nu pot lucra terenurile de care dispun și facilitează formarea de exploatații agricole de dimensiuni mari, cu costuri investiționale minime în acțiuni de tranzacționare a terenurilor agricole.

Considerăm că proiectul legislativ, chiar dacă pleacă de la o inițiativă de 10 ani și a fost adoptat în comisii, cu aviz favorabil, de 7 ani, dă drept de preempțiune arendașului, recunoscut prin lege, nu este de natură să asigure în toate cazurile protecția acestuia, întrucât condițiile unui contract de vânzare-cumpărare sunt mai oneroase decât condițiile unui contract de arendă.

Tocmai de aceea, această inițiativă legislativă reușește să aducă din zona gri în zona corectă lucrarea terenurilor care se face prin schimb.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și eu vă mulțumesc.

Grupul PNL, domnul Giugea Nicolae.

Vă rog.

Domnul Nicolae Giugea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Nu m-am exprimat niciodată pe proceduri de natură juridică sau n-am intrat niciodată pe acest domeniu.

Vreau să vă aduc la cunoștință faptul că pământul este singura resursă națională regenerabilă.

Or, termenul de 7 ani nu a fost după... că sunt 7 minuni, 7 zile, 7 ani de acasă sau... există o fundamentare științifică, practică. Floarea-soarelui revine pe același teren o dată la 6 ani. Dacă mai ai și un sol în asolament, obligatoriu îți trebuie 7 ani de zile. Obligatoriu, pentru a asigura starea de sănătate a solului și a continua agricultura de succes pe acel tip de teren.

La 10 ani, cum ați propus dumneavoastră, înseamnă să întrerupi asolamentul la jumătate, vine altcineva pe același teren și reia ciclul productiv în cu totul și cu totul alte condiții. Acesta este fundamentul.

Este foarte bine argumentat științific termenul de 7 ani.

Și foarte bine se poate - 7 ani, 14 ani, 21, multiplu de 7.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și eu mulțumesc.

Grupul UDMR, domnul Loránd-Bálint Magyar.

Domnul Magyar Loránd-Bálint:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Grupul UDMR consideră că avem în față un proiect legislativ bun, care ajută agricultorii din România.

Suntem de acord și cu termenul de 7 ani și considerăm că pe acei agricultori, care au investit în terenuri agricole, în îmbunătățiri funciare, trebuie să-i ajutăm prin această măsură și să asigurăm o siguranță pentru exploatarea terenurilor.

Mulțumesc frumos.

În consecință, votăm acest proiect legislativ.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Grosaru, la acest proiect?

Vă rog.

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În ceea ce privește acest proiect de lege, se naște aici... și este vorba tocmai de dreptul de preempțiune.

Dreptul de preempțiune este un drept prin care preemptorul poate să cumpere la același preț un bun față de un ofertant sau o altă persoană interesată.

Când vine vorba de drepturi - și aici sunt foarte atent, dat fiind faptul că am o specializare juridică - sunt, cum ziceam, sunt atent, din cauza faptului că, așa cum menționam acum ceva timp în urmă, s-a creat, din perspectiva comunității italiene, s-a acordat de către statul român o serie... și se acordă, se încearcă să se acorde o serie de drepturi unei entități înființate nu cu mult timp în urmă, care se erijează în a fi reprezentanții comunității italiene...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule deputat...

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Drept urmare, acest proiect de lege are o influență și asupra comunității italiene pe care o reprezint, domnule președinte.

Și, dacă tot a fost înființată la o comunitate de 4.900 de persoane, ca urmare a ultimului recensământ, încă o entitate care se erijează în reprezentanții comunității italiene, direct proporțional cu acest număr de 4.900 de persoane, vă rog să încurajăm înființarea și a altor organizații ale minorităților reprezentate în Parlament care depășesc acest număr.

Drept urmare, la comunitățile care...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule deputat...

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

...depășesc numărul de 4.900 de persoane...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule deputat...

 

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

...cu două entități...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...apreciez foarte mult introducerea pe care...

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

...să fie înființate...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...ați făcut-o...

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

...să fie înființate...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...dar suntem la arendare, subarendare, nu la organizațiile...

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Domnule președinte...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

... minorității italiene.

Vă rog, finalizați, ca să nu fiu nevoit să vă închid microfonul.

 

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Domnule președinte,

Dacă ați fost atent...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

 

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

...este vorba de acordarea unor...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Foarte atent am fost.

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

...drepturi. Este vorba de acordarea unor drepturi. Și aici este vorba de un drept foarte important din Codul civil român - dreptul de preempțiune.

Noi nu vom vota acest proiect de lege, tocmai din cauza acestei...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

 

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Mulțumesc frumos.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul legii există obiecții sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 8 există obiecții sau comentarii? Nu.

Dacă susține cineva amendamentele respinse? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 19 mai 2024, 7:32
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro