Plen
Ședința Camerei Deputaților din 20 iunie 2023
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/13-07-2023

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
23-04-2024 (comună)
23-04-2024
22-04-2024 (comună)
22-04-2024
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2023 > 20-06-2023 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 20 iunie 2023

3. Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate (PL-x 264/2017/2023) (rămasă pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 264/2017

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

  ................................................

Dacă nu mai sunt alte intervenții, vă mulțumesc și vă propun să intrăm în ordinea de zi.

Primul punct pe care îl vom dezbate astăzi este punctul 23, Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate; PL-x 264/2017/2023; caracter ordinar.

Guvernul României, ca inițiator? Nu dorește să intervină.

Reprezentantul comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru politică externă, Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, pentru prezentarea raportului, vă rog.

Domnul George Șișcu:

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Raport comun asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate

În conformitate cu prevederile art. 140 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru politică externă și Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate, transmisă cu adresa PL-x 264/2017/2023, înregistrată la Comisia pentru politică externă cu adresa nr. 4c-16/6 din 20 februarie 2023.

Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, și art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat legea în ședința din data de 15 februarie 2023.

Legea are ca obiect de reglementare corelarea dispozițiilor legale cu privire la structura instituțională actuală și instituirea de norme legale suplimentare în ceea ce privește procedura de înființare, atribuțiile, finanțarea și personalul centrelor comunitare. Totodată, proiectul de act normativ sprijină îndeplinirea de către autoritățile abilitate a obligației de a lua măsuri menite să asigure o bună reprezentativitate a românilor din afara granițelor țării la nivel de comunitate și de a consolida coeziunea acestor comunități, prin organizarea de proiecte și programe cu caracter cultural, educativ și artistic, în scopul promovării realităților istorice, a tradițiilor, a obiceiurilor, valorilor naționale și a identității lingvistice.

În conformitate cu dispozițiile art. 62 și 64 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, membrii Comisiei pentru politică externă au examinat legea în ședință separată, în data de 17 mai 2023. La lucrările comisiei, deputații au fost prezenți conform listei de prezență înregistrată.

La dezbateri au participat, în calitate de invitați, doamna Petrescu Oana, șef birou juridic, și doamna Mocanu Gabriela, consilier juridic în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru politică externă au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport preliminar de adoptare a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate, în forma adoptată de Senat.

În conformitate cu dispozițiile art. 62 și 64 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, membrii Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării au examinat legea în ședință separată, în data de 12 iunie 2023. La lucrările comisiei, deputații au fost prezenți, conform listei de prezență înregistrată.

La dezbateri au participat, în calitate de invitați, doamna Petrescu Oana, șef birou juridic, și doamna Mocanu Gabriela, consilier juridic.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport comun de adoptare a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate, în forma adoptată de Senat, cu amendamente respinse, în anexă.

În raport cu obiectul și conținutul acesteia, legea face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulțumim.

Dezbateri generale?

Dacă dorește cineva să ia cuvântul? Nu.

Domnul Volosatîi?

Vă rog.

Domnul Boris Volosatîi:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Vreau să îi felicit pe cei care au venit cu această inițiativă, să venim cu o nouă posibilitate de organizare și expunere a poziției românilor care n-au încăput în țară, să poată să aibă o voce de spus în Parlamentul României. Și prin această lege noi am putea să le acordăm posibilitatea de organizare și de păstrare a identității naționale, a cunoașterii limbii, istoriei țării, care ar păstra cât se poate de mult această identitate românească departe de țară și cu o speranță foarte mare că în viitorul apropiat o parte dintre ei vor putea să revină acasă.

Vă mulțumesc.

AUR va susține, a susținut în comisii și va susține în plen această inițiativă legislativă.

Mulțumesc.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Trecem la dezbaterea pe articole.

Raportul conține 7 amendamente respinse. Dacă se susțin? Dacă nu, legea rămâne la votul final.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 25 aprilie 2024, 7:38
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro