Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2023

Fragmente relevante pentru următoarea interogare:
Vorbitor:	Ioan Mang

			Domnul Ioan Mang: "Statul român are obligaţia să protejeze minorităţile româneşti de pe graniţe!" În declaraţia mea de astăzi aş dori să revin asupra un subiect pe care l-am mai abordat aici, în Parlamentul României. Consider că el trebuie să rămână în permanenţă în atenţia noastră, cu atât mai mult în aceste vremuri tulburi, când subiecte mai importante şi mai grave tind să acapareze agenda publică. Mă refer la problema minorităţii româneşti din Ucraina. Subiectul rămâne, din păcate, de actualitate, pentru că statul ucrainean nu a reuşit să găsească înţelepciunea necesară pentru a pune capăt unei situaţii care deranjează de foarte mulţi ani în ceea ce priveşte folosirea limbilor minorităţilor. Conform unui comunicat transmis de Uniunea Interregională "Comunitatea Românească din Ucraina", UI CRU, normele propuse în versiunea revizuită a Legii minorităţilor naţionale, votate la 21 august 2023, au fost "discutate doar formal înainte de votare cu reprezentanţii minorităţilor naţionale autohtone din Ucraina, majoritatea propunerilor făcute de către reprezentanţii minorităţilor naţionale tradiţionale fiind trecute cu vederea". Desigur, în noua lege există şi evoluţii pozitive ce merită semnalate: faptul că statul vecin "va furniza gratuit manuale imprimate şi în format electronic în limba maternă elevilor din învăţământul secundar care aparţin minorităţilor naţionale", că "se recunoaşte dreptul de a folosi limbile minorităţilor în publicitate şi pentru desfăşurarea unor acţiuni publice", precum şi angajarea statului "să ofere asistenţă în limba maternă victimelor violenţei domestice şi beneficiarilor de servicii sociale". Doar că toate lucrurile acestea, chiar dacă erau necesare, nu sunt însă şi suficiente, atâta timp cât românii din Ucraina, dar şi alte minorităţi naţionale - precum cea maghiară - arată că multe lucruri rămân încă nesoluţionate, mai ales, cea esenţială legată de utilizarea limbilor minorităţilor naţionale în sfera administrativ-socială şi instruirea în aceste limbi. Deşi în noua lege s-a menţinut formularea de "minorităţi naţionale tradiţionale", nu este recunoscută explicit "existenţa minorităţilor băştinaşe", cu toate că unele dintre minorităţi, printre care şi cea română, s-au format ca etnie şi popor, inclusiv şi pe teritoriul actual al Ucrainei, rămânând ca segmente în afara statalelor lor naţionale în componenţa Ucrainei. Legea adoptată a eliminat unul dintre criteriile importante pentru definirea minorităţilor naţionale, adică faptul că reprezentanţii săi locuiesc în mod tradiţional pe teritoriul Ucrainei, golind astfel de conţinut conceptul de minoritate naţională. Conform diasporei româneşti din Ucraina, normele adoptate în urmă cu câteva săptămâni, eşuează în a transpune în legislaţie prevederile Constituţiei Ucrainei. Modificările recente nu garantează nici acum minorităţilor aplicarea drepturilor care le sunt garantate prin Constituţie şi prin documentele internaţionale şi nici nu restabilesc drepturile anterioare ale acestora. Vă reamintesc că minorităţile naţionale din Ucraina au fost "sistematic" lipsite de drepturile lor încă din 2015, o practică este inacceptabilă pentru un stat cu veleităţi europene şi euroatlantice. Vă mai reamintesc şi faptul că drepturile minorităţilor etnice fac parte din valorile Europei, iar adoptarea legii minorităţilor este una dintre condiţiile importante pentru începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Am mai spus-o şi data trecută, dar mă văd nevoit repete: relaţiile de bună vecinătate sunt esenţiale pentru noi, însă nu în detrimentul comunităţilor româneşti. Este atât de simplu şi este un principiu care funcţionează pentru orice ţară europeană şi democratică. Statul român este loial Ucrainei şi solidar cu poporul ucrainean. Cred că am dovedit acest lucru, fără niciun echivoc, în ultimul an şi jumătate! Este însă de neconceput ca Ucraina, neglijând valorile europene şi încălcând drepturile comunitare şi individuale, să emită pretenţii de a deveni membră a Uniunii Europene. În încheiere, aş mai adăuga un singur lucru - statul român trebuie să întreprindă toate demersurile necesare pentru a sprijini toate comunităţile româneşti de peste graniţe pentru păstrarea, promovarea dar şi dezvoltarea identităţii lor. Şi mă refer nu doar la cele de la Nord de Prut, dar şi cele la Sud de Dunăre sau la Vest de Vama Borş. Este obligaţia noastră morală atât faţă de strămoşii noştri care au luptat pentru ideea de naţiune română, dar mai ales pentru noile generaţii care se nasc în aceste teritorii şi pe care statul român nu are niciun motiv, că e pace sau e război, să le abandoneze. Vă rog să îmi permiteţi să vă prezint două paragrafe. "Eu cred că Guvernul României ar trebui să se implice mai insistent în apărarea limbii noastre române, pentru că noi o pierdem şi nouă ne pare foarte rău. Noi iubim limba noastră, noi ne zbatem pentru limba noastră, noi o preţuim mai mult decât voi acolo. Noi am spus totdeauna: vrem să vorbim, vrem să cântăm şi să ne rugăm în limba noastră. Noi vorbim în limba strămoşilor noştri de ani de zile. Sunt sute de ani de când suntem români. Şi acum, în câţiva ani, distrugem totul. Ne doare foarte mult. Mulţi din România nu înţeleg asta. E durere când îţi pierzi limba. Noi aici nu avem putere să facem ceva. Legea merge mai departe. Nu au cedat nicio literă din lege". Cuvintele îi aparţin doamnei Elena Nandriş, unul dintre liderii comunităţilor româneşti din Ucraina. Nu aţi auzit de la domnia-sa, aşa cum nu veţi auzi nici de la mine, nimic împotriva Ucrainei. Suntem toţi de partea vecinilor noştri invadaţi de ruşi şi, aşa cum am dovedit, îi sprijinim cu tot ce putem în drumul lor spre eliberarea teritoriilor ocupate de regimul Putin. Înţelegem, în mod evident, faptul că ucrainenii sunt ocupaţi cu războiul, că se află într-o criză majoră, de rezolvarea căreia ţine existenţa însăşi a ţării vecine ca stat suveran, cu aspiraţii europene, pe care România le susţine. Însă cuvintele de durere exprimate de etnicii români din Ucraina, de fraţii şi surorile noastre, nu pot şi nu trebuie ignorate. Pe ele nu avem cum să nu le auzim şi cum să nu le spunem! Lupta împotriva limbii române, stimaţi colegi, nu o putem susţine, indiferent de cost. Pur şi simplu, aşa cum am mai spus de la această tribună, este un drept pe care statul român nu îl are! În acelaşi timp, există o nevoie evidentă de a face mai mult, mult mai mult, pentru comunităţile româneşti de peste graniţe. Este clar că nu am făcut şi nu facem destul pentru ei. Sunt convins că relaţiile de bună vecinătate sunt esenţiale pentru noi, însă nu în detrimentul comunităţilor româneşti. Este atât de simplu şi este un principiu care funcţionează pentru orice ţară europeană şi democratică. Cred, în primul rând, că diplomaţia românească are datoria de a fi mult mai activă şi mai apăsată în demersurile iniţiate dar şi în mesajele transmise. Nu suntem şi nu putem fi în postura de a lăsa de la noi, de a ne face că nu ştim şi că nu vedem, mai ales pe relaţia cu ţări care îşi doresc integrarea în UE şi în NATO. Adică, integrarea şi alături de noi, de români! De asemenea, consider că trebuie întreprinse noi demersuri pentru a sprijini comunităţile româneşti, prin toate mijloacele, pentru păstrarea, promovarea dar şi dezvoltarea identităţii lor. Limba română nu trebuie să moară nici la Nord de Prut, nici la Sud de Dunăre şi nici la Vest de vama Borş. Învăţământul în limba română, dreptul românilor la liberă asociere, schimburile culturale, economice, bursele de studii, sunt şi pot fi mijloace eficace pentru a-i ajuta pe români. Dar, înainte de orice, nu avem dreptul să tăcem, nu avem dreptul să ne facem că nu ştim, nu avem dreptul să nu facem nimic! Inclusiv la nivel de diplomaţie parlamentară, prin grupurile de prietenie, putem acţiona şi putem face presiuni, pentru că de presiune este vorba, pentru a cere răspicat protejarea minorităţii româneşti, tot mai asuprite. Dacă nu vom face asta, stimaţi colegi, nu avem nicio scuză, nici din partea celor care comit aşa ceva şi mai ales, nici din partea noastră, dacă rămânem fără reacţie.