Doamna Mirela Furtună: "Echitate și dreptate în noua Lege a pensiilor" Seniorii noștri așteaptă, pe bună dreptate, o nouă lege care să elimine inechitățile dintre pensii. Sunt prea multe cazuri în care persoane care au desfășurat aceeași activitate, dar au ieșit în ani diferiți la pensie, au pensii calculate diferit. Partidul Social Democrat promovează, în sfârșit, o lege a pensiilor corectă și echitabilă. Este o lege care va pune, în sfârșit, ordine în sistemul public de pensii și va înlătura inechitățile dintre pensionari. Totodată, este o lege care aduce multe beneficii pensionarilor, dar care se adresează în egală măsură salariaților: stimulează munca, natalitatea și continuarea studiilor. În următorul an, pensiile vor crește de două ori, o dată când pensiile vor fi majorate la 1 ianuarie, prin indexarea punctului de pensie (cu 13,8%), iar apoi la 1 septembrie, când foarte multe pensii vor crește în urma recalculării. Doresc să subliniez că pensiile care au un coeficient de corecție mic vor crește consistent de la 1 septembrie, dar vor exista și pensii care nu vor crește. Scopul principal al recalculării este de a elimina inechitățile dintre pensionarii care au muncit și au contribuit la fel, dar care au pensii diferite. Vor crește mai mult pensiile celor care au fost dezavantajați de cadrul legal existent în momentul pensionării. La cei avantajați, creșterile vor fi mai mici sau nu vor fi deloc. De asemenea, vor crește mai consistent pensiile celor cu stagii mari de cotizare. Se recompensează suplimentar munca și contributivitatea. La cei cu stagii mici de cotizare, creșterile nu vor fi mari sau nu vor fi deloc. De reținut că, în urma recalculării, nu va scădea nicio pensie. Sunt pensionari care deja au pensia mai mare decât valoarea rezultată în urma recalculării, dar pensia lor nu va scădea - se va aplica principiul pensiei mai favorabile! Noua lege avantajează persoanele care au muncit mai mult. Pensionarii cu perioade mai lungi de contributivitate vor avea creșteri mai mari la recalculare. Salariații care muncesc și contribuie peste 25 de ani primesc puncte suplimentare pentru stabilitate, care vor mări valoarea pensiei astfel: a) +0,5 puncte/an pentru intervalul 26-30 de ani; b) +0,75 puncte/an pentru intervalul 31-35 de ani; c) un punct/an, începând de la 36 de ani de contributivitate. Mai mult, vor fi luate în calcul veniturile salariale suplimentare (prime, premii, acord global, al 13-lea salariu etc) pentru care s-au plătit contribuții la sistemul de pensii. Se menține posibilitatea ieșirii anticipate la pensie pentru cei care au contribuit 40 de ani. Un alt element de noutate, adus de noua lege a pensiilor, este aceea de stimulare a natalității. Astfel, vârsta de pensionare a femeilor care au copii scade cu câte 6 luni pentru fiecare copil, dar nu mai mult de 3 ani și 6 luni. Beneficiul se acordă pentru copiii născuți și crescuți până la vârsta de 16 ani cel puțin. Concediul pentru creșterea copilului se consideră perioadă contributivă. PSD face dreptate cu noua Lege a pensiilor!
|