Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2023 > 21-11-2023

Ședința Camerei Deputaților din 21 noiembrie 2023

  1. Solicitare privind retrimiterea la comisie a Propunerii legislative pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (Pl-x 521/2023) (respinsă).
 
consultă fișa PL nr. 521/2023

 

Ședința a început la ora 10.04.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Cristian Buican (înlocuit de domnul deputat Ringo Dămureanu) și de domnul deputat Ovidiu Victor Ganț, secretari ai Camerei Deputaților.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună dimineața!

Am rugămintea la un secretar al Biroului permanent să mă însoțească pe parcursul acestei zile.

Haideți, domnule Dămureanu, până ajunge domnul Buican.

(Domnul deputat Ringo Dămureanu, secretat al Camerei Deputaților, își ocupă locul la prezidiu.)

Bună dimineața, stimați colegi!

Declar deschisă ședința Camerei Deputaților și vă anunț că din totalul celor 330 de colegi, până în acest moment, și-au înregistrat prezența 126.

Ordinea de zi a fost distribuită.

La fel, și programul de lucru.

Vă reamintesc că, până la ora 12.00, dezbatem inițiativele legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea, iar de la ora 15.00 avem ședința comună secretă a celor două Camere consacrată evoluțiilor recente și situației din statul Israel.

Întreb liderii de grup, dacă există obiecții sau observații în legătură cu ordinea de zi?

 

Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu (din sală):

Da. Cerem retrimiterea la comisie.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Moșteanu, v-ați exprimat?

 

Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu (din sală):

Da, imediat.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Care dintre dumneavoastră?

Doamna Buzoianu, vă rog.

Doamna Diana-Anda Buzoianu:

Mulțumesc.

Dorim să reîntoarcem la comisie punctul 8, cu Pl-x 521/2023 (Propunerea legislativă pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative).

Este o cerere pe care am mai făcut-o și acum o săptămână.

Este vorba de înființarea DNA-urilor pădurilor, o instituție care era absolut vitală pentru România și care a fost dezbătută sub 5 minute în comisia raportoare, pentru că PSD a mințit că urmează să treacă tacit și pentru că nu au vrut să dea curs invitaților societății civile să participe și ei la dezbatere.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci - bănuiesc că nu există consens pe această propunere - mă gândeam că doriți două săptămâni retrimitere la comisie. Nu?

 

Doamna Diana-Anda Buzoianu (din sală):

O săptămână.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O săptămână.

Bine.

Așadar, vă rog să vă pregătiți cartelele.

Punctul 8 al ordinii de zi, și anume Pl-x 521/2023, retrimitere la comisie, termen - o săptămână.

Vă rog să votați.

Cu 40 de voturi pentru, 59 de abțineri și două voturi contra, propunerea dumneavoastră nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Prin urmare, a fost respinsă.