Domnul Nicolae Roman: "Puterea noastră ca români - Simboluri" Societatea românească actuală trebuie să trateze cetățenii ca persoane, respectându-le demnitatea, și nu să urmărească, după modelul globalist, reducerea omului la funcție, resursă, obiect într-un mecanism trebuie construită pe relații de încredere, colaborare, solidaritate între membrii ei pentru dezvoltarea și întărirea autonomiei, dar mai ales pentru realizarea unei perspective sociale specific românești în conglomeratul continental și mondial de state. În Transilvania este, se pare, o atitudine tot mai fățișă, regretabilă, a autorităților administrației locale. În orașele transilvănene se remarcă tendința ascunderii, mascării sau înlăturării simbolurilor românești într-o încercare de rupere de tradiții, de negare a continuității românilor pe aceste meleaguri, mai ales în județele unde sunt atestate peste 200 de situri arheologice dacice. La Oradea, statuia lui Mihai Viteazul a fost demolată, dar în oraș a apărat statuia unui rege ungur, sugerându-se astfel că acesta a fondat orașul pe un teren nud. La 12 aprilie 2023 a fost inaugurată, în prezența oficialilor maghiari, statuia compozitorului imnului național al Ungariei. La Cluj-Napoca au fost lăsate fără soclu statuile membrilor Școlii Ardelene. Tot în "capitala" Transilvaniei, se reamplasează statuia lui Mihai Eminescu. La Sfântu Gheorghe se încearcă mascarea cu vegetație a grupului statuar al lui Mihai Viteazul. Aceste forme de manifestare a unui naționalism xenofob sunt o înjosire a sentimentului național, nu o modalitate de recunoștință a unei minorități etnice față de atitudinea generoasă a majorității națiunii care consideră că respectul pentru valorile naționale proprii este compatibil cu respectul pentru valorile celorlalte națiuni și etnii! Fiecare nație, în statul său, cinstește valorile naționale proprii, în armonie cu minoritățile naționale conlocuitoare. Astfel, și România trebuie să-și prezerve tradițiile, valorile, prin unii dintre fiii ei, adevărați români pentru România.
|