Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2024 > 27-02-2024

Ședința Camerei Deputaților din 27 februarie 2024

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Dumitru Rujan

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.26 Dumitru Rujan - declarație politică intitulată "Fondurile europene trebuie orientate cu toată forța către regiunile mai puțin dezvoltate!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Dumitru Rujan:

"Fondurile europene trebuie orientate cu toată forța către regiunile mai puțin dezvoltate!"

Asumarea de către Partidul Național Liberal a responsabilității guvernării, la finalul anului 2019, a schimbat radical cursul de dezvoltare și modernizare a României. Dacă astăzi avem mii de șantiere în derulare, am depășit borna de 1.000 de km. de autostrăzi sau vedem școli și spitale care se modernizează și dotează, este evident că toate aceste lucruri au fost posibile grație faptului că PNL și-a asumat să modernizeze și să reformeze România printr-un ritm istoric al investițiilor publice.

De unde am luat banii necesari pentru a face toate aceste lucruri? Simplu! Din fondurile europene care zăceau nefolosite, pe care riscam să le pierdem și despre care un fost prim-ministru spunea că n-are rost să le utilizăm, că "din ele nu se poate fura". Partidul Național Liberal și-a propus, atunci când a preluat guvernarea, să folosească și ultimul euro pe care ni-l pune la dispoziție Uniunea Europeană pentru a ne dezvolta. În aceste condiții, când PNL a venit la guvernare, România utilizase puțin peste 30% din fondurile europene, iar în numai 4 ani am reușit să atragem încă 65%, ducând rata totală de absorbție a fondurilor europene pentru cadrul financiar multianual 2014-2020 la peste 95%. Cred cu putere că acesta este unul dintre indicatorii care spune dacă ai guvernat sau nu în interesul național și pentru bunăstarea românilor.

Ca deputat de Caraș-Severin, mă bucur enorm de această performanță națională, însă nu pot să nu constat că unele județe au fructificat mai bine oportunitatea dezvoltării cu ajutorul fondurilor europene. Deși puțini vor să recunoască, județele și orașele care au știut să folosească fondurile gratuite în interesul comunităților locale sunt conduse de primari sau președinți de consilii județene liberali. Așadar, performanța liberală din administrația publică, demonstrată la Cluj Napoca, Oradea, Suceava și în multe localități conduse de primari PNL, trebuie multiplicată și la nivelul județului Caraș-Severin, la Caransebeș, la Reșița și în comunele noastră.

De asemenea, îmi exprim speranța că viitoarele fonduri europene, disponibile în exercițiul financiar european 2021-2027, vor fi orientate cu precădere către regiunile și județele care au rămas mai în urmă, pentru că numai o Românie dezvoltată echilibrat aduce bunăstare pentru toți cetățenii.