Plen
Ședința Camerei Deputaților din 27 februarie 2024
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.34/22-03-2024

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-07-2024
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2024 2023 2022
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2024 > 27-02-2024 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 27 februarie 2024

2. Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind modificarea și completarea Legii nr. 73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ (PL-x 36/2023/2024) (rămasă pentru votul final).
 
consultă fișa PL nr. 36/2023

 

După pauză

 

(În continuare, lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Cristian Buican și de domnul deputat Ovidiu Victor Ganț, secretari ai Camerei Deputaților.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Moșteanu, putem începe?

În regulă!

Bună dimineața, stimați colegi!

Continuăm lucrările ședinței Camerei Deputaților și vă anunț că, din totalul celor 330 de deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența 104.

Ordinea de zi a fost distribuită.

Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi: până la ora 11.00 dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; de la 11.30 sesiunea de vot final, iar la încheierea acesteia cele două ședințe, a Biroului permanent și a Comitetului liderilor.

Întreb liderii de grup dacă în legătură cu ordinea de zi există observații?

Aceasta este o premieră. Nu avem.

Așadar, intrăm în ordinea de zi.

3. Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind modificarea și completarea Legii nr. 73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ; PL-x 36/2023/2024.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul? Nu.

Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Vă rog, doamna Tănăsescu, raportul.

Doamna Alina-Elena Tănăsescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art. 141 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de reexaminare, ca urmare a cererii Președintelui României, potrivit art. 77 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Camera Deputaților este primă Cameră sesizată.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 73/1993.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Legii privind modificarea și completarea Legii nr. 73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ, modificată parțial în sensul cerut de președinte în cererea de reexaminare, cu amendamentele admise din Anexa nr. 1 și amendamentele respinse din Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, inițiativa legislativă se încadrează în categoria legilor organice.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă dorește cineva să ia cuvântul la dezbateri generale?

Doamna Dumitrescu.

Doamna Raluca Giorgiana Dumitrescu:

Mulțumesc mult.

Prezenta propunere legislativă de modificare și completare a Legii nr. 73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ, republicată, cu completările ulterioare, este o inițiativă a Partidului Social Democrat și are ca obiect limitarea numărului de mandate pentru conducerea Consiliului Legislativ, dezvoltarea carierei personalului de altă specialitate decât cea juridică, prin asigurarea accesului la funcția de consilier, restructurarea departamentelor din cadrul Consiliului, abrogarea unor prevederi legale devenite caduce, precum și armonizarea unor norme juridice cu legislația-cadru aplicabilă și cu deciziile recente ale Curții Constituționale.

Prin prezentul proiect de act normativ ne propunem stabilirea unui termen de 5 ani pentru mandatele de președinte al Consiliului Legislativ, respectiv de președinte de secție, cu posibilitatea reînnoirii acestuia o singură dată.

Totodată, se precizează, în acord cu dispozițiile Constituției României, că președintele Consiliului Legislativ și președinții de secții se numesc cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți.

Având în vedere calitatea Consiliului Legislativ, de organ consultativ de specialitate al Parlamentului, ne propunem ca acesta să-și poată stabili propriile normative de cheltuieli de protocol și pentru dotarea cu autoturisme în limitele bugetului propriu aprobat cu această destinație.

Având în vedere motivele arătate, Partidul Social Democrat susține Propunerea legislativă de modificare și completare a Legii nr. 73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ, republicată, cu completările ulterioare.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Alte intervenții?

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu există obiecții sau comentarii? Nu.

Dacă de la nr. crt. 1 la 24 există obiecții sau comentarii? Nu.

În raportul comisiei există 5 amendamente respinse. Dacă se susțin?

Doamna Oana Murariu, vă rog. (Vociferări.)

Patru...

Doamna Oana Murariu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Să se limiteze mandatele, dar nu de acum.

Amendamentul 4, de la amendamente respinse, propune eliminarea următoarei sintagme: "Mandatele președintelui Consiliului Legislativ și ale președinților de secții aflate în curs încetează la 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi și pot fi reînnoite o singură dată".

Adică 10 ani de mandat pentru Iordache - "altă întrebare?". Adică în următorii 5 ani nu se mai poate interveni pe legea privind Consiliul Legislativ și din nou să devină nelimitate?!

Să fim serioși! Dacă chiar limităm mandatele, ar trebui să eliminăm această prevedere. Asta înseamnă să admiteți acest amendament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Stimați colegi,

Vă rog să vă pregătiți cartelele.

Anexa "amendamente respinse", marginal 4.

Vot, vă rog.

Cu 48 de voturi pentru, un vot contra și 76 de abțineri, amendamentul a fost respins.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 19 iulie 2024, 0:32
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro